Sfânta Cuvioasă Atanasia de la Eghina ne oferă una dintre cele mai frumoase și echilibrate lecții de viață din paginile sinaxarului. Într-o lume a extremelor, ea a reușit să împletească, cu o noblețe rară, ascultarea față de părinți, datoria de soție și, ulterior, chemarea profundă către asceză și monahism. Viața sa nu a fost o retragere din fața lumii, ci o asumare conștientă a fiecărei etape, transformând fiecare încercare într-o treaptă spre desăvârșire.
Sub pilonul Identitate, Sfânta Atanasia apare ca un model de reziliență și înțelepciune feminină, demonstrând că sfințenia nu este condiționată de locul în care te afli, ci de starea inimii. Prin Memoria Timpului, recuperăm astăzi profilul unei femei care, deși a trăit în secolul al IX-lea, ne vorbește despre importanța milosteniei discrete și a verticalității morale. Pe platforma Uniți Schimbăm, onorăm personalitatea ei ca pe o dovadă că adevărata putere stă în capacitatea de a sluji celorlalți cu smerenie, rămânând neclintit în fața curentelor trecătoare ale epocii.
Sfânta Cuvioasă Atanasia de la Eghina († 860) – foto preluat de pe doxologia.ro
Calea dintre datoria lumească și chemarea cerească
Născută în insula Eghina, în sânul unei familii evlavioase, Atanasia a simțit încă din copilărie dorința de a se dedica vieții monahale. Totuși, respectând voința părinților săi, a acceptat taina căsătoriei. Această primă etapă a vieții sale a fost marcată de o tragedie timpurie: după doar 16 zile de la nuntă, soțul ei a pierit într-o incursiune a barbarilor care atacau insula.
Rămasă văduvă, Atanasia a văzut în acest eveniment ocazia de a se retrage în rugăciune, însă contextul social și noi presiuni imperiale au forțat-o să se căsătorească a doua oară. Cu o verticalitate spirituală remarcabilă, ea a reușit să transforme și această a doua căsnicie într-un spațiu al virtuții. Și-a convins soțul să descopere calea credinței, acesta dedicându-se ulterior vieții monahale și sfârșindu-și zilele în pace, ca rob al lui Dumnezeu.
Ctitorirea comunității și asceza tăcută
Liberă de orice obligație lumească, Sfânta Atanasia și-a împărțit averea celor aflați în suferință și s-a retras împreună cu alte femei evlavioase într-un loc izolat, unde au pus bazele unei mănăstiri. Aici, a fost aleasă egumenă, devenind un reper de smerenie pentru obștea sa. Deși deținea autoritatea, ea a ales să fie cea care slujește, purtând haine aspre și refuzând orice privilegiu.
Căutând o liniște și mai adâncă, a petrecut șapte ani la Constantinopol, unde a trăit într-o asceză riguroasă, fiind căutată de mulți pentru sfat și mângâiere. Simțindu-și sfârșitul aproape, s-a întors în Eghina. Cu doar câteva zile înainte de trecerea la cele veșnice, a rânduit ultimele detalii pentru comunitatea sa și s-a rugat pentru unitatea surorilor.
A trecut la Domnul cu seninătate, lăsând în urmă mărturia unei vieți în care milostenia a fost singura bogăție. Tradiția consemnează că, la 40 de zile după moartea sa, în timpul unei liturghii de pomenire, sfânta s-a arătat în duh, îndemnându-i pe cei vii să nu înceteze a-i ajuta pe cei săraci, căci aceasta este calea prin care sufletul găsește milă în fața lui Dumnezeu.
O moștenire a luminii și a milei creștine
Viața Sfintei Cuvioase Atanasia de la Eghina rămâne în Memoria Timpului ca o mărturie a faptului că asceza cea mai roditoare este cea dublată de dragostea față de aproapele. Prin modul în care și-a împărțit averea săracilor și a ctitorit comunități de rugăciune, ea a demonstrat că adevărata bogăție este cea care se dăruiește. Sub pilonul Identitate, figura ei ne îndeamnă la o introspecție asupra propriilor valori, reamintindu-ne că verticalitatea nu se manifestă prin mândrie, ci prin tăria de a rămâne buni într-o lume adesea aspră. Pe platforma Uniți Schimbăm, celebrăm această pildă de sfințenie ca pe un reper de demnitate feminină, a cărui lumină continuă să inspire căutarea echilibrului și a sensului profund în viața de zi cu zi.
Nota Editorială:
Prezentul material a fost documentat și adaptat după textul biografic publicat pe platforma doxologia.ro. Reeditarea conținutului pentru Uniți Schimbăm (2026) a fost realizată cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini, păstrând acuratețea faptelor istorice și spirituale.
Credit Foto: Imaginea reprezentativă a fost preluată de pe doxologia.ro.
Sfintele Paști reprezintă inima universului creștin, momentul în care cursul istoriei se schimbă definitiv prin biruința vieții asupra morții. Nu este doar o sărbătoare a calendarului, ci evenimentul central care oferă sens existenței umane, transformând suferința în speranță și mormântul în izvor de lumină. Învierea Domnului este temelia pe care s-a clădit întreaga noastră civilizație spirituală, fiind garanția că adevărul și iubirea au ultimul cuvânt.
Sub pilonul Identitate, privim Sfintele Paști ca pe reperul suprem care ne definește ca popor și ca indivizi, amintindu-ne de capacitatea noastră de regenerare și de forța spiritului de a depăși orice întuneric. Prin Memoria Timpului, recuperăm astăzi bucuria pascală nu doar ca pe un ritual strămoșesc, ci ca pe o necesitate a prezentului: aceea de a ne ancora viața într-o verticalitate care privește spre veșnicie. Pe platforma Uniți Schimbăm, celebrăm această zi ca pe fundamentul oricărei schimbări autentice, înțelegând că dincolo de orice jertfă se află promisiunea unei înnoiri totale.
Sfintele Paști
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Stihuri:
Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur.
După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat.
Numim sărbătoarea de azi Paști, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru neființă întru ființă. În această zi smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roșie și tot în această zi, S-a pogorât din ceruri și S-a sălășluit în pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din legăturile iadului, S-a suit Ia cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi.
Dar pogorându-Se la iad Domnul, nu a înviat pe toți câți erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; și sufletele sfinților din veac, ținute cu sila de iad, le-a slobozit și a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri.
Drept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim, cu strălucire, învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogățit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea, dându-ne unul altuia obișnuita sărutare de înviere, prăznuim și risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea noastră cu Dumnezeu și cu îngerii Săi.
Iar învierea Domnului, așa s-a petrecut: La miezul nopții pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat și un înger s-a pogorât și a răsturnat piatra de pe mormânt. Ostașii văzând aceasta, s-au înspăimântat și au fugit; numai după aceea s-a petrecut venirea femeilor la mormânt, sâmbătă după miezul nopții, aproape de revărsatul zorilor. Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăiește Evanghelia de la Matei, ședea la mormânt împreună cu Maria Magdalena. Dar spre a nu se arunca îndoială asupra învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliștii că Domnul S-a arătat mai întâi Măriei Magdalena. Ea a văzut și pe îngerul, ce sta pe piatră, și plecându-se, a văzut și pe cei dinăuntrul mormântului, care au vestit învierea Domnului și au grăit:
„A înviat, nu este aici, iată locul unde L-au pus pe Dânsul”.
Deci, auzind ea acestea, a alergat degrab la ucenicii cei mai înflăcărați, la Petru și la Ioan, și le-a vestit lor învierea. Iar întorcându-se ea cu cealaltă Mărie la mormânt, le-au întâmpinat pe ele Hristos, zicându-le:
„Bucurați-vă!”
Drept era, ca seminția femeiască să audă ea, mai întâi, bucuria, ca una ce a auzit mai întâi:
„întru dureri să nască fii”.
Ele fiind biruite de dragoste, s-au apropiat și s-au atins de preacuratele Lui picioare, voind să-L cunoască mai cu dinadinsul. Apostolii au venit Ia groapă și Petru numai plecându-se în mormânt, s-a întors înapoi, iar Ioan a intrat înăuntru, a privit mai cu de-amănuntul și a pipăit giulgiul și mahrama capului (Luca 24, 12; Ioan 20, 3-8).
Magdalena, spre a se încredința mai cu dinadinsul despre cele ce văzuse, a venit iarăși împreună cu celelalte femei la mormânt, cam pe la revărsatul zorilor și au stat afară și plângeau. Dar uitându-se ea în mormânt văzu doi îngeri strălucind de lumină, care, certând-o oarecum, i-a grăit:
„Femeie de ce plângi? Pe cine cauți? Pe Iisus Nazarineanul cauți? Pe Cel răstignit? S-a sculat, nu este aici”.
Și îndată s-au ridicat cuprinși de teamă, văzând pe Domnul. Iar aceea întorcându-se a văzut pe Hristos stând și părându-i-se că El este grădinarul (că mormântul era în grădină) I-a zis:
„Doamne, dacă tu l-ai luat pe El, spune unde L-ai pus; și eu îl voi lua pe Dânsul, și căutând ea din nou către îngeri,
Mântuitorul a grăit Magdalenei:
„Mărie!”;
iar ea înțelegând dulcele și cunoscutul glas al lui Hristos, voia să se atingă de El. Dar El a zis:
„Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; precum socotești, ție ți se pare că Eu sunt încă om; ci mergi la frații Mei și spune-le, cele ce ai văzut și auzit”;
și Magdalena a făcut așa. Luminându-se de ziuă, ea a venit iarăși la mormânt cu celelalte; iar cele ce erau cu Ioana și cu Salomeea au venit la răsăritul soarelui și, pe scurt grăind, femeile au venit la mormânt adesea și între ele era și Născătoarea de Dumnezeu. Că ea este aceea pe care Evanghelia o numește Maria lui Iosie; Iosie era fiul lui Iosif. Nu se știe însă ceasul când a înviat Hristos. Unii zic că la cântarea cea dintâi a cocoșilor; alții când s-a întâmplat cutremurul, iar alții într-altă dată.
Deci așa petrecându-se faptele, iată că unii din cei ce păzeau mormântul au venit și au spus arhiereilor cele întâmplate; iar aceștia mituindu-i cu bani, i-a înduplecat să spună că ucenicii lui Hristos au venit în timpul nopții și L-au furat. În seara acelei zile însă ucenicii fiind adunați laolaltă de frica iudeilor, și ușile fiind încuiate, a intrat Iisus la dânșii, că era cu trup nestricăcios, și ca de obicei le-a vestit lor:
„Pace vouă!”
Ei, văzându-L, s-au bucurat peste măsură de mult și au primit prin suflare, mai desăvârșită lucrarea Preasfântului Duh.
În ce privește însă, învierea Domnului în a treia zi de la înmormântare, așa să știi: Joi seara și Vineri ziua, fac o zi (așa socoteau evreii întinderea unei zile); apoi Vineri noaptea și Sâmbăta întreagă, fac altă zi; – iată deci a doua zi.
Altă zi o face noaptea de Sâmbătă și o parte din ziua de Duminică (fiindcă după o parte a începutului se înțelege întregul), deci altă întindere de zi. Iată dar și ziua a treia. Sau alt fel: Hristos S-a răstignit Vineri la ceasul al treilea;
de la ceasul al șaselea și până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric, aceea înțelegeți-o o noapte; deci iată o întindere de o zi de la ceasul al treilea până la al nouălea. Apoi, după întuneric iată ziua și noaptea de Vineri; deci a doua întindere de zi.
în sfârșit ziua Sâmbetei și noaptea ei fac, iată, a treia întindere de zi. Că deși Mântuitorul a făgăduit să ne facă bine în trei zile, totuși binefacerea a plinit-o El într-un răstimp mai scurt.
A Cărui slavă și putere este în vecii vecilor. Amin!
Sfintele Paști
Sfintele Paști (gr. Πάσχα) reprezintă sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Paște este transcrierea cuvântului grec, care la rândul lui este transcrierea ebraicului pesach, ambele cuvinte însemnând trecere sau traversare.
Sfintele Paști ortodoxe, de obicei, sunt mai târziu cu una sau cu cinci săptămâni față de sărbătoarea similară a creștinilor care țin de calendarul gregorian.
Totuși, ocazional, Sfintele Paști pot fi la o distanță de două, patru sau șase săptămâni (dar niciodată trei) din cauza faptului că vechiul calendar iulian folosește o formulă diferită de pascalie la calcularea datei Sfintelor Paști.
Învățătura despre învierea Domnului nostru Iisus Hristos se află în centrul credinței creștine:
“Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră“, spune apostolul Pavel (I Corinteni 15, 17).
Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a întrupat pentru noi și a noastră mântuire, a suferit, a fost dat la moarte și a treia zi a înviat din morți (Crezul).
Învierea Domnului Iisus Hristos din morți este centrul credinței creștine ortodoxe.
Sărbătoarea este precedată de douăsprezece săptămâni de pregătire, care sunt împărțite în: duminicile premergătoare postului, Postul mare și Săptămâna Patimilor.
Credincioșii încearcă să parcurgă această perioadă cu smerenie, iertare, împăcare, rugăciune, post, generozitate și studiul elementelor credinței.
La sosirea sărbătorii, se țin mai multe slujbe îmbinate într-una singură.
Slujba Învierii este alcătuită în timp de Sfinții Părinți ai Bisericii, și în special de sfântul Ioan Damaschinul (†748) pentru unele părți esențiale, cum ar fi Canonul Paștilor și Stihirile Paștilor (a se vedea mai jos capitolul Imnografie).
Slujba de la miezul nopții
La ceva timp după miezul nopții din Sâmbăta Mare se ține slujba numită Slujba de la miezul nopții.
În practica slavă, preotul intră în mormânt și ia epitaful, îl duce prin Ușile Împărătești și îl așază pe masa altarului unde rămâne timp de 40 de zile, până la Înălțarea Domnului.
În practica bizantină, epitaful este deja scos din mormânt (în timpul slujbei numită Prohodul Domnului din Vinerea Mare, seara).
Slujba învierii
Slujba învierii începe cu o procesiune care are loc la miezul nopții.
Credincioșii ies din biserica neluminată cântând, purtând steagurile, icoane, lumânări și Evanghelia (liturgică).
Procesiunea ocolește biserica și se întoarce în fața ușilor principale care sunt închise.
În practica greacă, antiohiană și românească, acum se citește Evanghelia care spune că mormântul este gol.
În cultul ortodox sirian și cel românesc (pe alocuri și la greci), după citirea Evangheliei, preotul bate în ușă și poartă un dialog cu o persoană din biserică, strigând cuvintele Psalmului 23, 7-10:
„Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. // Cine este acesta Împăratul slavei? // Domnul Cel tare și puternic, Domnul Cel tare în război. // Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. // Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.”
În cultul slav nici una din aceste practici nu există.
Apoi, se cântă troparul pascal pentru prima dată, împreună cu versurile Psalmului 67 (68) care vor preceda toate slujbele acestei perioade:
Înviază Dumnezeu risipindu-se vrăjmașii Lui, și fugind de la fața Lui toți cei ce-L urăsc pe El ! Precum se împrăștie fumul și nu mai este, precum se topește ceara de la față focului topește fumul de la fața focului, Așa pier păcătoșii de la fața lui Dumnezeu, iară drepții se veselesc. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea! Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le.
Ușile sunt deschise și credincioși intră în biserică.
Biserica este luminată și împodobită cu flori.
Este mirele ceresc și simbolul mormântului gol.
Preoții au veșminte albe, simbolul hainelor strălucitoare ale învierii de obște.
Icoana Sfintelor Paști, este așezată în mijlocul bisericii, acolo unde mai înainte a fost epitaful.
Îl arată pe Hristos spărgând porțile iadului și eliberându-i pe Adam și Eva din robia morții.
Preoții spun frecvent către credincioși: „Hristos a înviat!” – iar credincioșii răspund: „Adevărat a înviat!” – și cădește icoanele și poporul.
După intrarea în biserică, se cântă canonul pascal atribuit Sfântului Ioan Damaschinul împreună cu troparul Învierii ca refren repetat frecvent.
Slujba se termină cu stihira pascală:
Ziua învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem: fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le !
Ceasurile
Apoi, în unele tradiții, se cântă Ceasurile Sfintelor Paști.
În concluzie, preotul sau preoții citesc solemn Predica de Sfintele Paști a Sfântului Ioan Gură de Aur.
Această predică este o invitație adresată tuturor credincioșilor să uite de păcate și să se bucure pe deplin de sărbătoarea Învierii lui Hristos.
Sfânta Liturghie
Apoi, urmează Sfânta Liturghie care începe cu cântarea, încă o dată, a troparului festiv împreună cu versurile Psalmului 67 (68).
Antifoanele Liturghiei sunt versuri speciale din psalmi care măresc și slăvesc mântuirea Domnului.
Apoi, troparul este repetat iarăși și iarăși.
Versul botezului din Galateni: Căci, câți în Hristos v-ați botezat în Hristos v-ați îmbrăcat (Galateni 3:27) înlocuiește trisaghionul.
Citirile îi duc înapoi în timp pe credincioși, la începuturi, și prezintă creația și re-creația lumii prin Cuvântul Viu al lui Dumnezeu, Fiul Său Iisus Hristos.
Citirile din Apostol sunt din Faptele Apostolilor și constau în primele nouă versuri. Citirea din Evanghelie constă din primele șaptesprezece versuri din Evanghelia după Ioan. Există obiceiul ca în această zi să fie citită Evanghelia în mai multe limbi.
Apoi continuă Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur ca de obicei. Troparul Învierii se cântă iarăși și iarăși. Este cânta și în timpul împărtășirii credincioșilor. Pentru creștinii ortodocși, Împărtășirea în ziua Sfintelor Paști este foarte importantă. Multe parohii iau predica pascală a Sfântului Ioan Gură de Aur ca atare și îi împărtășesc pe toți credincioșii care participă la slujbă.
Ziua neînserată
Pentru ortodocși, sărbătoarea Sfintelor Paști revelează misterul zilei a opta. Nu este numai o rememorare a zilei istorice a Învierii Mântuitorului. Este și o cale de a experimenta o creare din nou a lumii, o gustare a noii și fără de sfârșit Împărății a lui Dumnezeu.
Această nouă zi este exprimată pe înțelesul credincioșilor prin lungimea slujbelor pascale, prin repetiția slujbelor din Săptămâna luminată și prin acele aspecte importante care se mențin în slujbe în următoarele patruzeci de zile până la Înălțarea Domnului. Aceste patruzeci de zile sunt tratate ca una singură.
Alte tradiții
Adesea, feluri de mâncare care au fost oprite în perioada postului, sunt aduse în coșuri pentru a fi binecuvântate de preoți. Acestea sunt, de obicei: ouă, brânză, carne, prăjituri. Toate acestea, sunt apoi mâncate după Sfânta Liturghie.
În cultul grec, după Liturghie se mănâncă supă de miel sau alte mâncăruri cu carne de miel. În cultul slav sunt împărțite mâncăruri care au fost binecuvântate înainte.
În România există tradiția de a sfinții pâine (uneori cu imaginea Crucii sau a Învierii desenate pe ea) numită Paști. Această pâine este sfințită la Liturghia din Sâmbăta Mare sau spre sfârșitul Sfintei Liturghii din ziua de Paști în memoria lui Hristos cel Înviat, Care este „Pâinea Vieții Eterne coborâtă din Ceruri și care ne hrănește cu hrana milei Sale divine.” Această pâine, stropită cu vin, este împărțită credincioșilor în loc de anafură și se mănâncă dimineața înainte de orice altceva pe toată durata Săptămânii Luminate.
De asemenea, credincioșii schimbă între ei sau ciocnesc ouă vopsite cu vopsea roșie. Oul roșu simbolizează viața cea nouă, primită prin Sângele Mântuitorului.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Imnografie
Tropar (Melodie aparte)
Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viața dăruindu-le!
La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
Acesta era întru început la Dumnezeu.
Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.
Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.
Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.
Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el.
Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină.
Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.
În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.
Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.
Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era.
Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har.
Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos
Lumina Învierii, izvorul schimbării noastre
Sfintele Paști nu reprezintă doar finalul unui parcurs de asceză, ci începutul unei vieți trăite în lumina demnității și a iubirii. Această sărbătoare ne reamintește că, în Memoria Timpului, nicio jertfă făcută pentru adevăr nu rămâne nerăsplătită și că întunericul nu are niciodată ultimul cuvânt. Sub pilonul Identitate, Învierea rămâne ancora care ne ține uniți și ne dă forța de a ne reconstrui, indiferent de încercările istoriei. Pe platforma Uniți Schimbăm, primim această lumină ca pe un îndemn la o transformare autentică, fiind încredințați că spiritul pascal ne poate ghida spre o societate mai dreaptă, clădită pe verticalitate și respect față de viață. Hristos a Înviat!
Nota Editorială:
Documentarea acestui material s-a bazat pe informațiile oferite de platformele ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro. Adaptarea conținutului pentru Uniți Schimbăm (2026) a fost realizată cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini.
Credit Foto: Imaginea reprezentativă a fost preluată de pe ziarullumina.ro.
Calendar Ortodox 12 aprilie: Mărturia de sânge de pe malurile Musiei
Data de 12 aprilie în Calendarul Ortodox marchează una dintre cele mai vechi și mai impresionante pagini de jertfă din istoria creștinismului de pe teritoriul României: pătimirea Sfântului Mucenic Sava de la Buzău. Într-o epocă marcată de prigoana goților împotriva celor care refuzau să se închine idolilor, Sfântul Sava a ales calea cea strâmtă a mărturisirii, rămânând neclintit în fața amenințărilor și a suferinței. Jertfa sa, consumată în apele râului Buzău (pe atunci numit Musaios), nu a fost doar un act de curaj individual, ci o pecete pusă pe identitatea creștină a acestor meleaguri.
Sub pilonul Memoria Timpului, îi cinstim astăzi pe Sfântul Sava de la Buzău și pe Sfântul Ierarh Vasile al Parionului, înțelegând că rădăcinile noastre spirituale sunt udate de sângele martirilor care nu au făcut compromisuri cu adevărul. Pentru platforma Uniți Schimbăm, această zi reprezintă un manifest al verticalității – o reamintire a faptului că demnitatea și credința sunt singurele valori care supraviețuiesc trecerii veacurilor. Onorăm în acest calendar nu doar niște nume, ci o Identitate clădită pe curajul de a spune „nu” nedreptății, chiar și cu prețul vieții.
Acest sfant parinte al nostru a pătimit pentru Hristos la anul 372, în vremea prigoanei lui Atanaric, de la dregătorul Atarid, săvârşindu-se prin înecare în râul Buzău. Despre aceasta a scris Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, cerând moaştele sale de la Biserica din Goţia.
Tot întru această zi, facem pomenirea Sfântului Vasile, episcopul cetăţii Pariei din Asia cea Mică, cel care s-a săvârşit la anul 775, mărturisind pentru sfintele icoane.
Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion († 775) – foto preluat de pe doxologia.ro
Paria, cetatea cea veche a Misiei celei mici, după ce a primit credința în Hristos, a fost cinstită cu rânduiala scaunului episcopiei, ce era rânduită sub mitropolitul Cizicului Într-acea cetate a fost pus episcop Cuviosul Părintele nostru, Vasile, pentru covârșitoarea faptă bună a lui și pentru viața cea plăcută lui Dumnezeu. Apoi, după ce s-a pornit eresul luptării de icoane pe vremea împărăției lui Leon Isaurul, Sfântul Vasile s-a arătat mărturisitor al lui Hristos. Pentru că nu se unea cu ereticii, nici nu se învoia cu ei și nici nu voia să iscălească pentru lepădarea sfintelor icoane, deși era silit. De aceea, fiind prigonit și chinuit de dânșii, și-a petrecut viața ca Sfântul Apostol Pavel, în necazuri, în primejdii și în strâmtorări, mutându-se din loc în loc, dar păzind neschimbate părinteștile dogme, iubind dreapta credință, iar adunările celor răucredincioși urându-le. Și plăcând lui Dumnezeu în toate, a adormit cu pace întru Domnul.
Tot întru această zi, pomenirea cuvioasei Antusa (Antuza), fiica împăratului Constantin Copronim.
Sfânta Cuvioasă Antuza – foto preluat de pe doxologia.ro
Aceasta precuvioasa maica s-a nevoit în mănăstirea numită a “Bunei înţelegeri“, in care cu pace s-a săvârşit în anul 811.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Dima şi Protion.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioşilor Mucenici Mina, David şi Ioan, care au pătimit în Palestina în anul 636.
Sfânta Cuvioasă Atanasia de la Eghina reprezintă un reper de verticalitate și echilibru spiritual, demonstrând prin viața sa cum datoria față de familie și chemarea către asceză pot fuziona armonios într-o existență dedicată milosteniei și iubirii de semeni.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Acachie cel Nou, care a sihăstrit în Schitul Cavsocalivia din Sfântul Munte Athos şi care cu pace s-a săvârşit la anul 1730.
Tot în această zi pomenim aducerea de la Zila la Constantinopol a Cinstitului brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în anul 942.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Isaac Sirul (Sirianul) care s-a nevoit în Spoletania Italiei în veacul al şaselea.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului lerarh Zenon Mărturisitorul, episcopul Veronei, care cu pace s-a săvârşit la anul 371.
Tot în această zi se face Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Murom
Icoana Maicii Domnului din Murom – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Constantin le-a cerut păgânilor din Murom să se convertească la creștinism, dar aceștia s-au încăpățânat și chiar și-au propus să-l ucidă pe Cneaz. Cunoscând intenția lor, Sfântul a venit între păgâni cu icoana Maicii Domnului pe care a adus-o de la Kiev. Harul care s-a răspândit din chipul Maicii Domnului a mișcat inimile păgânilor. Ei i-au cerut iertare Cneazului, și au primit cu bucurie Botezul creștin.
Tot în această zi se face Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Belâniciskaia”
Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia”- foto preluat de pe doxologia.ro
Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” este cinstită în întreaga lume creștină.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
O moștenire scrisă în apă și sânge
Prăznuirea Sfântului Mucenic Sava de la Buzău și a Sfântului Ierarh Vasile al Parionului ne reamintește că istoria noastră nu este doar o succesiune de ani, ci o hartă a demnității umane în fața opresiunii. În Calendarul Ortodox din 12 aprilie, regăsim esența pilonului Identitate: capacitatea de a rămâne stâncă în fața curentelor potrivnice. Prin Memoria Timpului, jertfa Sfântului Sava de pe malurile Buzăului devine un îndemn la o verticalitate asumată în prezent, confirmând misiunea platformei Uniți Schimbăm de a valoriza modelele care au pus adevărul mai presus de propria siguranță. Să păstrăm această lumină a mărturisirii ca pe o busolă morală, înțelegând că suntem moștenitorii unui spirit care nu poate fi înfrânt.
Nota Editorială:
Acest material a fost realizat prin sintetizarea informațiilor istorice și liturgice de pe platformele www.calendar-ortodox.ro, basilica.ro și doxologia.ro. Adaptarea conținutului pentru Uniți Schimbăm (2026) a fost realizată cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini, punând accent pe valorile de identitate și verticalitate.
Un pilon de sfințenie și demnitate în istoria noastră
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica rămâne una dintre cele mai luminoase și complexe figuri ale spiritualității românești, un simbol al echilibrului între rugăciunea neîncetată și fapta ziditoare. Episcop al Râmnicului și ctitor al mănăstirii Cernica, el nu a fost doar un păstor sufletesc, ci un adevărat lider de neam, a cărui viață a fost guvernată de o rară integritate morală și o dragoste jertfelnică față de semeni.
Sub pilonul Identitate, recuperăm astăzi profilul unui ierarh care a înțeles că adevărata autoritate nu vine din rang, ci din smerenie și muncă neobosită. Într-o epocă de profunde transformări sociale, Sfântul Calinic a reprezentat o ancoră de stabilitate, împletind asceza monahală cu grija față de orfani, bolnavi și nevoiași. Prin Memoria Timpului, îi cinstim astăzi personalitatea, recunoscând în el un model de verticalitate și o dovadă vie că forța spiritului poate schimba cursul istoriei atunci când este pusă în slujba Adevărului.
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului
Sfântul Ierarh Calinic (n. 7 octombrie 1787, București – d. 11 aprilie 1868, Mănăstirea Cernica), cunoscut și sub numele de Sfântul Calinic de la Cernica, a fost stareț (apoi arhimandrit) al Mănăstirii Cernica timp de 32 de ani, formând o aleasă și renumită obște monahală. Mai târziu a fost ales episcop de Râmnicu-Vâlcea.
A fost unul dintre cei mai mari părinți duhovnicești români ai veacului al XIX-lea. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 28 februarie 1950. Prăznuirea lui se face pe data de 11 aprilie.
„Călugăr smerit la Cernica, apoi cârmuitor al obștii monahale de acolo timp de 32 de ani, episcop de Râmnic timp de peste 18 ani, marele ierarh Calinic a devenit unul dintre cei mai desăvârșiți reprezentanți ai spiritualității ortodoxe românești.”
(Pr. Mircea Păcurariu)
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului (1787 – 1868) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Înainte de stăreție
Viața Sf. Calinic de la Cernica, unul din marii părinți duhovnicești ai secolului al XIX-lea, a fost descrisă pe larg de unul din numeroșii lui ucenici, arhimandritul Anastasie Baldovin. [1]
Copilăria
Sfântul Calinic s-a născut pe data de 7 octombrie 1787, în București, (suburbia Sântul Visarion, ulița Lefterescu). Părinții săi, Antonie și Floarea Antonescu, erau oameni de condiție mijlocie. La botez a primit numele de Constantin, nașă fiindu-i Luxandra Văcărescu, soția Marelui Ban Barbu Văcărescu și mama marelui poet român, Ienăchiță Văcărescu. [2] Mai târziu, mama sfântului s-a călugărit la Mănăstirea Pasărea, devenind monahia Filofteia și mutându-se la Domnul în data de 8 noiembrie 1833. Constantin a fost astfel de mic copil crescut într-un mediu creștin, sub ochii atenți ai unei mame evlavioase și iubitoare de copii, în cinstirea și dragostea de Dumnezeu și de oameni. Fratele cel mai mare al lui Constantin a fost mai întâi preot de mir, apoi a intrat și el în viața monahală, călugărindu-se cu numele de Acachie.
Constantin Antonescu a urmat cursurile unei școli românești de pe lângă o biserică (probabil Colțea, sau poate „Sfântul Gheorghe Nou”), aici învățând și limba greacă. [2]
Viața monahală
În 1807, mai înainte să fi împlinit 20 de ani, tânărul Constantin și-a urmat chemarea lăuntrică și a intrat ca frate la Mănăstirea Cernica. Pe 12 noiembrie 1808, el este tuns călugăr sub numele de Calinic, iar după o lună este hirotonit ierodiacon la Biserica Sfântul Nicolae de la Cernica, de către mitropolitul bulgar Sofronie al Vraței, refugiat la București din cauza turcilor (scaunul mitropolitan al Țării Românești fiind vacant în acel moment). Îndrumat de duhovnicul său Pimen, Calinic a început o viață de aspre nevoințe călugărești, cu post, rugăciune, muncă, citiri din Sfânta Scriptură sau din lucrările Sfinților Părinți. În anul 1812 a fost trimis, împreună cu părintele său duhovnicesc, la Mănăstirea Neamț din Moldova pentru a strânge ajutoare necesare refacerii bisericii Sfântul Nicolae de la Cernica distrusă de cutremurul din acel an. Cu acest prilej a cunoscut vechea ctitorie domnească de la Neamț, cu aleasă viață duhovnicească, precum și alte mănăstiri moldovenești. [1]
În anul 1813, după ce epidemia de ciumă („ciuma lui Vodă Caragea”) ucisese și mulți preoți, Calinic a fost hirotonit ieromonah de către arhiereul Dionisie Lupu, viitorul mitropolit al Țării Românești, iar după doi ani a fost hirotesit duhovnic și rânduit mare eclesiarh al Mănăstirii Cernica. A servit ca duhovnic nu numai a călugărilor, dar și a celor din afara mânăstirii, chiar și mitropolitului de la acea dată, Nectarie. În acel moment, Sf. Calinic ajunsese cârmuitorul de facto al mânăstirii, deoarece bătrânul stareț Dorotei îi încredințase conducerea tuturor treburilor mânăstirii.
În cursul anului 1817 a plecat la Muntele Athos, stând acolo aproape un an și reușind să cunoască îndeaproape viața călugărilor de la Sfântul Munte și asprele lor rânduieli. A cules astfel o învățătură care i-a fost de folos în ostenelile sale de mai târziu. [1]
Stareț la Cernica
Introducere
Pe 14 decembrie 1818, după moartea starețului Dorotei, întreaga obște de la Cernica l-a ales ca stareț pe ieromonahul Calinic. [3] Deși avea doar 31 de ani (din care 11 petrecuți în mânăstire), noul stareț a încercat să impună ordine și disciplină duhovnicească, alcătuind regulamente scrise cuprinzătoare. S-a îngrijit de înființarea unei biblioteci care să cuprindă cele mai importante cărți de cultură teologică. Doi ani mai târziu a fost hirotesit ca arhimandrit, de către mitropolitul Țării Românești, Dionisie Lupu (pe 9 aprilie 1820).
Cei 32 de ani de conducere a mănăstirii Cernica au fost ani de neîntrerupte strădanii pentru ridicarea vieții călugărești de acolo, pentru buna călăuzire a viețuitorilor, pentru înfrumusețarea sfintei mănăstiri cu noi lăcașuri de închinare sau chilii, pentru luminarea poporului prin școală.
Îndeletnicirile viețuitorilor
Aproape toate ostenelile starețului Calinic au fost închinate ridicării vieții duhovnicești din mănăstirea pe care o cârmuia. Viețuitorii ei se ocupau cu rugăciunea, dar și cu lucrul mâinilor. Pentru a le oferi o activitate practică și folositoare, a întemeiat în mănăstire felurite ateliere, în care călugării își pregăteau singuri cele necesare pentru îmbrăcăminte (rase, potcapuri etc.).
Monahii știutori de carte se ocupau cu copierea de lucrări, deși tiparul înlocuise în foarte mare măsură această veche îndeletnicire călugărească.
Obștea monahală
Obștea monahală creștea mereu în 1824 erau 130 de părinți, în 1838 numărul lor s-a ridicat la 300, ca în 1850 să fie de peste 350. între ei s-au remarcat numeroase personalități bisericești, ca arhiereul Ioanichie Stratonichias, originar din Transilvania, așezat către sfârșitul vieții la Cernica († 1839), protosinghelul Naum Rîmniceanu, cunoscut cronicar († 1839), Pimen, fostul egumen de la Tismana, Veniamin Catulescu, unul din ucenicii lui Calinic, mai târziu profesor de religie la „Sfântul Sava” în București, Anastasie Baldovin, un alt ucenic și biograful său, Nicandru, urmașul său în stăreție și alții
Activitate socială
În același timp, starețul Calinic a fost și un bun îndrumător al numeroșilor credincioși care cercetau mănăstirea. El era cunoscut atât prin rugăciunile sale tămăduitoare, cât și prin faptele sale de milostenie. De pildă, în 1821 a hrănit în mănăstire — timp de câteva luni — un mare număr de locuitori din București și din împrejurimi, refugiați la Cernica de frica otomanilor. Numeroase milostenii a făcut în diferite părți ale țării și chiar peste hotarele ei. Pentru copiii din satul Cernica a înființat o școală, cu dascăl plătit de mănăstire.
Ctitoriri
Sfântul Calinic a fost un neobosit organizator, constructor și restaurator de biserici. În mai puțin de doi ani a reușit să ducă la bun sfârșit lucrările de restaurare și de pictură ale bisericii cu hramul Sfântul Nicolae de pe insula mare de la Cernica. Poate cea mai importantă ctitorie a sa a fost biserica cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință, zidită între anii 1831-1832, și refăcută în anul 1838, în urma cutremurului de atunci. Tot atunci s-a ridicat o nouă stăreție, clopotnița, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o bolniță.
În 1846, neobositul stareț a început să construiască biserica Mânăstirii Pasărea, sfințită un an mai târziu. Tot prin grija lui s-a ctitorit și Mănăstirea Ghighiu de lângă Ploiești. Ca stareț, Calinic s-a remarcat nu numai ca un bun administrator, dar și ca un constructor talentat, el fiind cel care întocmea planurile bisericilor pe care le ctitorea. Era un bun îndrumător al credincioșilor care veneau la mănăstire; era cunoscut atât pentru rugăciunile sale tămăduitoare, cât și pentru faptele sale de milostenie. Timp de câteva luni, în 1821 a hrănit în mănăstire un mare număr de locuitori din București și din împrejurimi, refugiați la Cernica de frica turcilor care intraseră în București.
Prin 1827, mănăstirea Cernica primise o moștenire însemnată din partea Marioarei Bujoreanu, soția căminarului Grigorie Bujoreanu. Starețul Calinic, devenind epitrop al întregii moșteniri, a zidit din banii rămași biserica Adormirea din Câmpina și s-a îngrijit de școala de acolo, întemeiată de căminăreasă, înființând și a doua școală. De asemenea, din banii mănăstirii, dar și din propriile sale agoniseli, s-au ridicat unele biserici parohiale în diferite sate: Buești-Ialomița, unde Cernica avea o moșie, Sohatul-Ilfov, Ghergani-Dâmbovița sau a ajutat alte lăcașuri de închinare: mănăstirile Ghighiu și Poiana Mărului, schitul Icoana, bisericile din satele Cernica, Râteșii, Ghenoaia și altele.
Activitate gospodărească
Sub aspect gospodăresc, a sporit mult averea mănăstirii, prin cumpărarea unor moșii și a unor prăvălii în București, prin ridicarea unor mori pe Dâmbovița. În 1838, a obținut un hrisov — din partea domnitorului Alexandru Ghica (1834-1842) — prin care mănăstirea era scoasă de sub închinarea către Mitropolie.
Episcop de Râmnic
Înscăunarea
În anul 1850, după 43 de ani de viață în mănăstire, dintre care 32 de ani de cârmuire a obștii monahale de la Cernica, starețul Calinic a fost chemat la înalta slujire arhierească. De fapt, încă din 1834, după moartea mitropolitului Grigorie Dascălul, domnitorul Țării Românești, Alexandru Ghica, îi ceruse să primească scaunul mitropolitan, dar Calinic refuzase, socotindu-se nevrednic de o asemenea înaltă cinstire. Dar, în 1850, când toate cele patru scaune vlădicești din Țara Românească rămăseseră vacante, Barbu Știrbei, domnitorul de atunci, având o mare admirație față de starețul mănăstirii ctitorite de strămoșul său (vornicul Cernica Știrbei), l-a convins pe Calinic să accepte cârmuirea unei eparhii. Pe 15 septembrie 1850 Calinic a fost ales în străvechiul scaun episcopal de la Râmnicu-Vâlcea, fiind hirotonit arhiereu în catedrala mitropolitană din București la 26 octombrie 1850 de praznicul Sfântului Dumitru. Deoarece reședința episcopală din Râmnic era distrusă în urma unui incendiu, înscăunarea s-a făcut la Craiova, pe 26 noiembrie; noul episcop avea vârsta de 63 de ani.
Activitate gospodărească
Imediat după înscăunare, noul ierarh a găsit în eparhie o moștenire grea care se cerea îndreptată. De 10 ani eparhia era condusă de locțiitori, reședința și catedrala episcopală erau distruse, numărul preoților era insuficient, puțin pregătiți și cu o stare materială grea, seminarul era închis în urma revoluției din 1848, lăcașurile de închinare neîngrijite sau în paragină, iar unele chiar închise. Noul episcop a început imediat după înscăunare îndreptarea acestor lucruri. A cercetat eparhia, a rânduit protopopi, a hirotonit noi preoți. În 1851 a redeschis seminarul, mai întâi la Craiova, apoi în 1854 l-a mutat la Râmnic; a deschis și școli pentru pregătirea cântăreților bisericești.
În 1854, după mutarea reședinței episcopale înapoi la Râmnicu-Vâlcea, episcopul Calinic s-a preocupat de ridicarea unei noi catedrale episcopale după planurile întocmite de el însuși; pictura avea să fie făcută de marele pictor român Gheorghe Tattarescu.
Între 1859-1864 a refăcut și redeschis schitul Frăsinei, construit în 1763, dar părăsit mai apoi. Astfel, în 1863, a construit la Frăsinei o biserică nouă, o clopotniță și noi chilii. Planul bisericii a fost conceput de el, iar zugrăvirea a încredințat-o pictorului brașovean Mișu Popp. La acest schit, Calinic a introdus regulile aspre de viețuire de la Muntele Athos, pe care el însuși le respecta de când intrase în mănăstire. Pentru că în acea perioadă a intrat în vigoare „Legea secularizării averilor mânăstirești”, episcopul Calinic a cerut domnitorului Alexandru Ioan Cuza ca schitului Frăsinei să i se permită să rămână cu toate bunurile, excepție aprobată de domn. Sf. Calinic a fost singurul care a reușit să-l convingă pe Cuza să facă o excepție de la legea secularizării, pentru schitul Frăsinei, ctitorit de el. [4]
Activitate culturală
Mare iubitor de carte și sprijinitor al culturii, episcopul Calinic a simțit mereu nevoia unei tipografii proprii. Ca stareț și apoi ca episcop, a tipărit câteva cărți la București (cum a fost Pravoslavnica mărturisire, tipărită în anul 1859, pe cheltuiala sa). În 1860, a reușit să deschidă („cu bani împrumutați”, după cum mărturisea el însuși) tipografia Kallinik Rîmnik, proprietatea sa, de sub teascurile căreia au apărut mai multe cărți de slujbă și de învățătură, ca: Tipicul bisericesc, Manualul de pravilă bisericească, Evanghelia, Octoihul, Liturghierul, Acatistierul, Carte folositoare de suflet, Învățătură pentru duhovnici și Pravila mânăstirească, pravilă după care s-a condus obștea mânăstirii Cernica și cea a schitului de la Frăsinei.
Calinic intenționa să reînvie la Râmnic vremurile de înflorire culturală din timpul marilor săi înaintași din secolul al XVIII-lea: episcopii Antim Ivireanul, Damaschin, Climent, Chesarie și Filaret. Cu un an înainte de moarte a donat tipografia sa orașului Râmnic, cu tot inventarul și cu toate cărțile aflate în depozit, cu condiția ca tipografia să-i poarte numele și ca jumătate din veniturile ei să fie folosite pentru întreținerea școlilor din oraș și a elevilor săraci, precum și a seminariștilor, iar cealaltă jumătate să fie folosită pentru întreținerea schitului Frăsinei.
Activitate patriotică
Episcopul Calinic a fost și un însuflețit patriot. În calitatea sa de episcop, Calinic a participat la Adunările obștești ale Țării Românești și a fost deputat în Divanul ad-hoc, care a pregătit Unirea Principatelor. Încă din primăvara anului 1857 el a trimis o circulară către protopopi și egumeni, prin care le cerea ca în toate bisericile să se facă rugăciuni „pentru unirea românilor într-o singură voință și cuget, ca să ceară pe cale legiuită viață patriei lor”. A făcut parte și din Adunarea electivă a țării care l-a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza la 24 ianuarie 1859. Într-o pastorală adresată protopopilor și preoților din eparhia sa, îi îndemna pe aceștia să-și cinstească patria și pe cârmuitorii ei și să nu cruțe nici o jertfă pentru binele obștesc pentru că: „cine este un bun creștin, este și un bun patriot”.
Sfințenia vieții
Trebuie subliniată și pusă în lumină sfințenia vieții lui Calinic. Cei care l-au cunoscut au rămas impresionați de numeroasele sale milostenii, de simplitatea sa în îmbrăcăminte, de bunătatea și blândețea sa, de rugăciunile sale tămăduitoare, de posturile și privegherile sale. Anastasie Baldovin, biograful său, scria că episcopul avea liste de persoane cărora le împărțea permanent ajutoare și că atunci când hirotonea preoți le dăruia cărți și chiar bani de drum.
„Era atât de milostiv – scria acesta – încât dacă nu avea ce să dea de milostenie, își da hainele de pe prea Sfinția Sa și plângând se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi ști, ca să aibă ce să dea la frații lui în Hristos, pentru că așa numea pe săraci și neputincioși”.
Conform cu mărturiile contemporanilor, Sfântul Calinic fusese binecuvântat și cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni: exorcizări, tămăduiri și altele. Martori contemporani povestesc mai multe cazuri de vindecări de boli în urma rugăciunilor episcopului Calinic, cum a fost o tânără din satul Muiereasca sau fiul meșterului care lucra la construirea catedralei episcopale de la Râmnicu-Vâlcea.
Adormirea
Simțind că i se apropie sfârșitul vieții pământești, pe 24 mai 1867, Sfântul Calinic s-a retras la Mânăstirea Cernica. Din respect pentru marile sale realizări, lui Calinic nu i s-a retras titulatura, rămânând până la sfârșitul vieții episcop titular al Râmnicului. A murit pe 11 aprilie 1868. A fost înmormântat două zile mai târziu în tinda ctitoriei sale, biserica Sfântul Gheorghe de la Cernica, în prezența mitropolitului primat al României, Nifon, și a unei mari mulțimi de credincioși.
Marele istoric român Nicolae Iorga afirma despre Sfântul Calinic că „el încheie cu vrednicie șirul curaților călugări fără arginți, al ctitorilor de cărți și clădiri de închinare, al sufletelor de arhierei, care o clipă nu și-au închipuit că fapta ori gândul lor scapă de supt ochiul privighetor al lui Dumnezeu”. [5] Iar Părintele profesor Ene Braniște îl caracteriza „înălțător exemplu de muncă și de împletire a datoriei, de virtute, de omenie și de patriotism”, subliniind întâlnirile Sfântului Calinic cu istoria astfel: „viața acestuia se proiectează, luminoasă, pe fundalul uneia dintre epocile cele mai zbuciumate dar și cele mai glorioase din istoria noastră națională”. [6]
Proslăvirea ca sfânt
Pentru viața sa curată, pusă în întregime în slujba Domnului, și pentru faptele sale sfinte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit pe data de 28 februarie 1950, a hotărât ca episcopul Calinic să fie trecut în rândul sfinților, cu data de prăznuire la 11 aprilie. [7] Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 21 octombrie 1955.
Festivitățile proclamării solemne a canonizării sale (proslăvirea ca sfânt) au avut loc la Mănăstirea Cernica în zilele de 21 – 23 octombrie 1955, în prezența multor ierarhi români și străini, a numeroși călugări, preoți și credincioși. Tot atunci au fost dezgropate și moaștele sale, care au fost așezate spre cinstire și închinare în biserica Sfântul Gheorghe de la Cernica, ctitoria sa; racla cu sfintele moaște este păstrată și astăzi în această biserică.
Astfel, smeritul stareț și ierarh Calinic a devenit unul dintre cei mai de seamă sfinți ai calendarului ortodox român, pildă vrednică de urmat pentru orice fiu al Bisericii. Prăznuirea lui din neam în neam se face în ziua mutării sale la Domnul, adică la 11 aprilie. Este cinstit prin cântări de laudă, în Minei și prin slujba Acatistului; chipul său este zugrăvit în multe biserici mănăstirești și parohiale, iar numele său este purtat de mulți credincioși care îmbracă îngerescul chip al călugăriei.
Prin faptele sale, Sfântul Calinic a strălucit ca o stea luminoasă pe firmamentul întregii Biserici Ortodoxe Ecumenice, fiind în același timp și o podoabă aleasă a Bisericii Românești și un ocrotitor puternic al poporului român. De aceea și Însuși Dumnezeu l-a proslăvit, dăruind sfintelor sale moaște puterea săvârșirii de minuni.
În anul 2012, la iniţiativa IPS Irineu al Olteniei, moaștele sfântului Calinic au fost purtate în pelerinaj pe teritoriul Mitropoliei Olteniei (la Craiova, Râmnicu Vâlcea, Mănăstirea Frăsinei, Mănăstirea Lainici, Drobeta-Turnu Severin, Slatina și Mănăstirea Clocociov), în semn de respect și recunoștință pentru activitatea sa de păstorire a Episcopiei Râmnicului. [8] Cu această ocazie, PF Părinte Patriarh Daniel a dăruit fragmente din moaștele Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, spre a fi păstrate cu cinste în Catedrala din Râmnicu Vâlcea. [9]
O pildă vie de integritate și dăruire
Moștenirea lăsată de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica depășește granițele timpului, rămânând o sursă de inspirație pentru oricine caută să trăiască în adevăr și demnitate. Viața sa ne demonstrează că spiritualitatea nu este o retragere din fața lumii, ci o forță care o poate regenera prin responsabilitate și jertfă. În viziunea Uniți Schimbăm, sub pilonul Identitate, Sfântul Calinic reprezintă reperul suprem de lider care a slujit cu o verticalitate neclintită atât Biserica, cât și neamul său. Păstrarea sa în Memoria Timpului este un act de recunoștință, dar și un angajament de a ne clădi propriul caracter pe aceleași temelii solide: onestitatea, iubirea de semeni și credința neclintită în triumful binelui.
Note
[1] Păcurariu, Sfinți daco-romani și români, 1994, p. 55.
[2] Braniște, Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica, Glasul Bisericii, XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 69.
[3] Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Ediția a doua, Editura Enciclopedică, București, 2002, p. 79. ISBN 973-45-0409-6
[4] Braniște, Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica, Glasul Bisericii, XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 70.
[5] Nicolae Iorga, Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor, ediția a II-a revăzută și adăugită, vol. II, București, Editura Ministerului de Culte, 1932, p. 238.
[6] Braniște, Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica, Glasul Bisericii, XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 72.
[7] Sfinții canonizați de către Biserica Ortodoxă Română, 6 iunie 2010, basilica.ro
Prezentul material a fost documentat și sintetizat folosind informații de pe platforma ro.orthodoxwiki.org. Adaptarea conținutului pentru Uniți Schimbăm (2026) a fost realizată cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini.
Credit Foto: Imaginea reprezentativă a fost preluată de peziarullumina.ro.
Sfânta și Marea Sâmbătă este ziua de o liniște copleșitoare, în care întreaga creație încremenește în fața mormântului pecetluit. Este pragul sfânt dintre durerea de nespus a Răstignirii și explozia de lumină a Învierii, momentul în care, teologic, Hristos coboară în adâncurile iadului pentru a elibera omenirea din cătușele morții. Această zi nu este una a absenței, ci a unei lucrări nevăzute, o „odihnă” plină de putere care pregătește victoria finală.
În cadrul pilonului Memoria Timpului, privim această Sâmbătă Mare ca pe un simbol al speranței care nu moare niciodată, chiar și atunci când totul pare pierdut. Pentru Identitatea noastră creștină, această zi reprezintă curajul de a aștepta și certitudinea că lumina va birui întunericul. Pe platforma Uniți Schimbăm, onorăm această zi de reculegere profundă, înțelegând că transformarea interioară și adevărata schimbare se nasc adesea în tăcere, în așteptarea momentului în care viața triumfă definitiv.
Sfânta și Marea Sâmbătă
În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică.
În Sfânta și Marea Sâmbătă se slujesc Vecernia și Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, cu citiri din Psalmi și binecuvântările Învierii, care amintesc de coborârea Mântuitorului la Iad, semnificând „Prima Înviere” a lui Adam și biruința asupra morții.
În Sâmbăta Mare prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică.
Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul Prohodului Domnului și al cântărilor rânduite pentru Vecernia aceleiași zile, săvârșită sâmbătă dimineața împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare:
Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare; și iarăși mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă și Mare Sâmbătă.
Se numește săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârșit și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.
Căci după cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârșind toate lucrurile, și în urmă în ziua a șasea a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui și a sfințit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuiește odihnă, tot așa și la facerea lumii celei spirituale, săvârșind toate în chipul cel mai bun, în ziua a șasea a creat din nou pe omul stricat și înnoindu-l iarăși prin Crucea cea de viață purtătoare S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârșită, de toate lucrurile Lui, dormind un somn dătător de viață și mântuitor.
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Tot Tatălui i-a dat și propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preț de răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost ținut în iad ca sufletele celorlalți sfinți. Cum putea, oare, să fie ținut odată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalți drepți, nimic din blestemul strămoșesc?
Dar nici dușmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpărați, cu toate că noi eram în stăpânirea lui. Cum putea, oare, să ia sângele lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-l ia chiar pe Dumnezeu?
Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupește în mormânt și cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost și în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul.
Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit și stricăciune, adică despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înțelesul unei putreziri a trupului și o nimicire desăvârșită a mădularelor.
Iar Iosif, coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului, l-a înmormântat într-un mormânt nou, punând o piatră foarte mare la intrarea mormântului.
Într-adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat și i-au spus:
„Ne-am adus aminte că înșelătorul Acela a spus pe când trăia, că după trei zile Se va scula. Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să poruncești să se întărească mormântul cu ostași”.
Dacă este un înșelător, pentru ce, iudeilor, I-ați ascultat cu râvnă cuvintele Lui pe când trăia?
Dar când a spus Hristos: „Mă voi scula?”.
Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona. Negreșit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul.
O, cât sunt de lipsiți de judecată! Nu știau că ceea ce făceau în sprijinul lor o făceau împotriva lor!
Pilat le-a îngăduit, iar ei, împreună cu o ceată de ostași, au întărit mormântul și l-au și pecetluit.
Și s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială Învierea Domnului, o dată ce era străină și paza și pecetea.
Dar deodată iadul se cutremură, când simte puterea Domnului, dând după puțină vreme afară, din pricina înghițirii nedrepte a lui Hristos, piatra cea tare și din capul unghiului, și pe cei ce-i mâncase și-i ținea din veac în pântece.
Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi, Amin!
În Sfânta și Marea Sâmbătă, textele principale din Sfânta Evanghelie se citesc în cadrul Deniei Prohodului, Utreniei și a Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.
Astfel, în cadrul Deniei Prohodului avem textul de la Sfântul Evanghelist Matei capitolul 27, 1-54.
La Utrenie se citește pericopa apostolică de la Sfântul Evanghelist Matei capitolul 27, 62-66, iar la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 28, 1-20.
Pogorârea de pe Cruce – foto preluat de pe basilica.ro
Pericopa Evangheliei de la Denia Prohodului
Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 27, 1-54
Iar făcându-se dimineață, toți arhiereii și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare.
Și, legându-L, L-au dus și L-au predat dregătorului Ponțiu Pilat. Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit și a adus înapoi arhiereilor și bătrânilor cei treizeci de arginți,
Zicând: Am greșit vânzând sânge nevinovat.
Ei i-au zis: Ce ne privește pe noi? Tu vei vedea.
Și el, aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat.
Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preț de sânge.
Și ținând ei sfat, au cumpărat cu ei Țarina Olarului, pentru îngroparea străinilor.
Pentru aceea s-a numit țarina aceea Țarina Sângelui, până în ziua de astăzi.
Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: ‘Și au luat cei treizeci de arginți, prețul celui prețuit, pe care l-au prețuit fiii lui Israel,
Și i-au dat pe Țarina Olarului după cum mi-a spus mie Domnul’.
Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Și L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu ești regele iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici.
Și la învinuirile aduse Lui de către arhierei și bătrâni, nu răspundea nimic.
Atunci I-a zis Pilat: Nu auzi câte mărturisesc ei împotriva Ta?
Și nu i-a răspuns lui nici un cuvânt, încât dregătorul se mira foarte.
La sărbătoarea Paștilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulțimii un întemnițat pe care-l voiau.
Și aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba.
Deci adunați fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiți să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos?
Că știa că din invidie L-au dat în mâna lui.
Și pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului aceluia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El.
Însă arhiereii și bătrânii au ațâțat mulțimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă.
Iar dregătorul, răspunzând, le-a zis: Pe cine din cei doi voiți să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba.
Și Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toți au răspuns: Să fie răstignit!
A zis iarăși Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau și ziceau: Să fie răstignit!
Și văzând Pilat că nimic nu folosește, ci mai mare tulburare se face, luând apă și-a spălat mâinile înaintea mulțimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veți vedea.
Iar tot poporul a răspuns și a zis: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!
Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit și L-a dat să fie răstignit.
Atunci ostașii dregătorului, ducând ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta,
Și dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roșie.
Și împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap și în mâna Lui cea dreaptă trestie; și, îngenunchind înaintea Lui își băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor!
Și scuipând asupra Lui, au luat trestia și-L băteau peste cap.
Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.
Și ieșind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să ducă crucea Lui.
Și venind la locul numit Golgota, care înseamnă: Locul Căpățânii,
I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; și, gustând, nu a voit să bea.
Iar după ce L-au răstignit, au împărțit hainele Lui, aruncând sorți, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul: ‘Împărțit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămașa Mea au aruncat sorți’.
Și ostașii, șezând, Îl păzeau acolo.
Și deasupra capului au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, regele iudeilor.
Atunci au fost răstigniți împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta și altul de-a stânga.
Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-și capetele,
Și zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-Te pe Tine Însuți! Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!
Asemenea și arhiereii, bătându-și joc de El, cu cărturarii și cu bătrânii, ziceau:
Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, și vom crede în El.
S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu.
În același chip Îl ocărau și tâlharii cei împreună-răstigniți cu El.
Iar de la ceasul al șaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea.
Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta.
Și unul dintre ei, alergând îndată și luând un burete, și umplându-l de oțet și punându-l într-o trestie, Îi da să bea.
Iar ceilalți ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască.
Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat duhul.
Și iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat;
Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat.
Și ieșind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă și s-au arătat multora.
Iar sutașul și cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul și cele întâmplate, s-au înfricoșat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!
“Pogorârea de pe Cruce” (Rembrandt, 1634) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Pericopa Evanghelică de la Utrenie
Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 27, 62-66
Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii și fariseii la Pilat,
Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viață: După trei zile Mă voi scula.
Deci, poruncește ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină și să-L fure și să spună poporului: S-a sculat din morți. Și va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi.
Pilat le-a zis: Aveți strajă; mergeți și întăriți cum știți.
Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.
“Punerea în mormânt”, (Caravaggio, 1602-1603) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Pericopa Evanghelica de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia
Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 28, 1-20
În vremea aceea, după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua cea dintâi a săptămânii, au venit să vadă mormântul Maria Magdalena şi cealaltă Marie.
Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi a stat deasupra ei.
Şi înfăţişarea lui era luminoasă ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.
De frica lui s-au cutremurat cei care păzeau şi s-au făcut ca nişte morţi.
Dar îngerul, vorbind femeilor, a zis: nu vă temeţi voi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit căutaţi.
Nu este aici, căci s-a sculat precum a spus. Veniţi de vedeţi locul, unde a zăcut Domnul.
Duceţi-vă degrab şi spuneţi ucenicilor Săi, că s-a sculat din morţi şi va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo îl veţi vedea. Iată, am spus vouă.
Iar ele au plecat în grabă de la mormânt şi cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească pe ucenicii Săi.
Dar cum mergeau ele să vestească pe ucenici, iată Iisus le-a întâmpinat şi le-a zis: bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat.
Atunci Iisus le-a zis: nu vă temeţi. Mergeţi şi spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea şi acolo Mă vor vedea.
Iar pe când se duceau ele, iată unii din păzitori, venind în oraş, au spus căpeteniilor preoţilor toate cele ce s-au întâmplat.
Atunci ei, adunându-se împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor şi le-au zis: să spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat pe când noi dormeam.
Dacă însă se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom potoli şi pe voi vă vom face fără grijă.
Iar ei luând banii, au făcut cum i-au învăţat; şi s-a răspândit vorba acesta între Iudei până în ziua de astăzi.
Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit lor Iisus
Și, când L-au văzut, I s-au închinat ei care se îndoiseră.
Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ.
Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin
La finalul acestei zile de tăcere și pregătire, Sfânta și Marea Sâmbătă ne lasă în fața unei promisiuni împlinite: moartea și-a pierdut boldul. Această zi ne învață că, oricât de adânc ar fi întunericul mormântului, lumina Învierii este deja pregătită să țâșnească din adâncuri. Prin pilonul Memoria Timpului, prețuim acest moment ca pe o ancoră a Identității noastre, reamintindu-ne că demnitatea și adevărul pot fi îngropate, dar niciodată distruse. Pe platforma Uniți Schimbăm, încheiem acest parcurs al suferinței cu certitudinea că zorii duminicii vor aduce nu doar bucuria pascală, ci și speranța unei lumi reînnoite prin iubire și jertfă. Să primim, așadar, cu inimi curate, vestea care schimbă cursul istoriei: Hristos a Înviat!
Nota Editorială:
Acest material a fost realizat prin sintetizarea informațiilor de pe platformele ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro. Adaptarea conținutului pentru Uniți Schimbăm (2026) a fost realizată cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini.
Credit Foto:Imaginea reprezentativă a fost preluată de pe ro.orthodoxwiki.org.
Sfânta și Marea Vineri reprezintă inima Săptămânii Patimilor, momentul în care timpul pare să se oprească în loc pentru a contempla Răstignirea și Moartea Mântuitorului. Este ziua celei mai adânci tristeți, dar și a celei mai mari speranțe, fiind singura zi din an în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie, lăsând loc tăcerii și meditației profunde.
În cadrul pilonului Memoria Timpului, privim această zi dincolo de rânduiala cultului; o vedem ca pe un reper fundamental al Identității noastre spirituale, în care sacrificiul de sine devine singura cale spre biruința vieții. În această „Vineri Neagră”, comunitatea se adună în jurul Epitafului pentru a cânta Prohodul, transformând doliul într-o mărturie colectivă de iubire și recunoștință. Documentăm astăzi semnificația acestei zile pentru a înțelege că, fără suferința Crucii, bucuria Învierii nu ar putea fi deplină.
Sfânta şi Marea Vineri
Sinaxarul zilei ne arată că în Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi Mântuitoarelor şi înfricoşătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.
Se mai face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.
Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara (în timpul căreia se citesc „cele douăsprezece Evanghelii” care vorbesc de Pătimirile Domnului, Ceasurile împărăteşti, de vineri dimineaţa, Vecernia, în timpul căreia se face şi „Punerea în mormânt” sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare şi Pavecerniţa.
Toate cântările din Vinerea Patimilor arată răutăţile lumii căzute în păcat: trădarea lui Iuda, frica prea mare a ucenicilor şi lepădarea lui Petru, răutatea şi viclenia mai-marilor cărturarilor şi fariseilor, laşitatea şi nedreptatea lui Ponţiu Pilat, violenţa soldaţilor, rătăcirea şi nerecunoştinţa mulţimilor, obrăznicia tâlharului nepocăit şi nepăsarea sau indiferenţa multora cărora lisus le-a făcut mult bine.
Aceasta este lumea păcatului care ucide, lumea patimilor egoiste şi a morţii.
Pe de altă parte, slujbele din Sfânta şi Marea Vineri inspirate din Sfintele Evanghelii, pe care imnografii le tâlcuiesc în stare de rugăciune şi doxologie, arată îndelung-răbdarea şi bunătatea Domnului Iisus Hristos faţă de toţi oamenii, adică iubirea Sa mai tare decât suferinţele chinurilor şi decât durerile morţii pricinuite de oameni.
Sfânta și Marea Vineri începe cu citirea Ceasurilor Împărătești, până la Vecernia de vineri după-amiază, în timpul căreia se face amintirea coborârii trupului Mântuitorului de pe Cruce.
Preotul este cel care împlinește coborârea de pe Cruce: el ia trupul Mântuitorului, simbolizat de Sfântul Epitaf (pânza pe care este pictată sau brodată imaginea lui Hristos) și îl așază în mijlocul bisericii pe un fel de năsălie care închipuie Mormântul Mântuitorului.
În timpul slujbei de seară, numită Prohodul Domnului (sau a Plângerii la mormânt), preotul ia Sf. Epitaf, ducându-l, în procesiune, în jurul bisericii înainte de a-l așeza în Altar, pe Sfânta Masă (unde urmează să rămână până în miercurea din ajunul Înălțării Domnului).
Procesiunea, urmată de credincioșii care poartă în mâini lumânări aprinse, simbolizează coborârea lui Hristos la Iad.
Sinaxar în Sfânta și Marea zi Vineri
În Sfânta și Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.
Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El.
După ce Domnul a fost vândut de prietenul și ucenicul Lui cu treizeci de arginți, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul.
Acesta L-a trimis Ia Caiafa, care L-a scuipat și L-a lovit peste față; și pe când își bătea joc și râdea de El, a auzit spunându-I-se: «Profețește-ne, cine Te-a lovit!».
Acolo au venit și doi martori mincinoși care au mărturisit că Hristos a spus: «Stricați Templul acesta și în trei zile îl voi ridica!», precum și că este Fiul lui Dumnezeu.
Arhiereul și-a rupt hainele neputând suferi așa-numita de el hulă.
Când s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu la Pilat, «și ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile».
Giotto di Bondone (1267-1337), Cappella Scrovegni a Padova, Viaţa lui Hristos, Hristos înaintea lui Caiafa. Caiafa este cel aşezat care-şi rupe hainele din pricina spuselor lui Iisus, pe care le considera ca fiind o blasfemie – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Pilat a ieșit afară și i-a întrebat:
Care este vina Lui?
Și pentru că n-a găsit nici o vină Lui, L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci și Pilat se pornise spre uciderea Lui. Pilat a spus:
«Luați-L voi și răstigniți-L și după legea voastră judecați-L».
Ei au spus iarăși:
«Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni».
Prin aceste cuvinte au ațâțat pe Pilat ca să-L răstignească.
Pilat L-a întrebat pe Hristos dacă este împăratul iudeilor.
El a mărturisit că este, dar este împărat veșnic:
«împărăția Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta!».
Pilat, voind să-L libereze, le-a spus mai întâi că nu-I găsește nici o vină deosebită, apoi le-a propus să libereze pe unul dintre cei închiși.
Iudeilor însă le-a fost mai drag Varava decât Iisus.
În sfârșit Pilat L-a dat iudeilor, după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus.
Este apoi dat soldaților, îmbrăcat cu hlamidă roșie, încununat cu cunună de spini, și în mâini I-au pus trestie.
A fost batjocorit de soldați care-I spuneau: «Bucură-te, împăratul iudeilor!».
După ce L-au batjocorit așa, Pilat a spus din nou: «Nu găsesc în El nicio vină de moarte».
Ei însă au spus:
«Noi Îl osândim pentru că s-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu».
Pe când spuneau acestea, Iisus tăcea. Mulțimea a strigat lui Pilat:
«Răstignește-L, răstignește-L!».
Ei voiau să-L dea unei morți necinstite, ca să îndepărteze din mijlocul lor amintirea Lui cea bună.
Pilat își bătea joc oarecum de ei zicându-le:
«Pe împăratul vostru să-L răstignesc?».
Ei au răspuns:
«N-avem alt împărat decât pe Cezarul».
Iudeii, pentru că n-au reușit nimic cu hulele lor, aduc în discuție pe Cezarul ca cel puțin așa să-și sature furia lor.
Într-adevăr au spus:
«Tot cel care se face pe sine împărat se împotrivește Cezarului».
În timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoșată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună:
«Să nu faci nimic dreptului acestuia!».
Căci ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopții.
Pilat s-a spălat pe mâini, lepădându-se prin asta de vina sângelui.
Iudeii însă au strigat:
«Sângele Lui peste noi și peste copiii noștri! Dar dacă-L slobozești pe El nu ești prieten Cezarului!».
Așadar, Pilat L-a legat, deși știa bine că este nevinovat, L-a osândit la moarte pe cruce, și le-a slobozit pe Varava.
Când a văzut Iuda aceasta, aruncând arginții a plecat și ducându-se a luat o frânghie și s-a spânzurat; în urmă s-a umflat mult și a crăpat.
“Ecce homo!” Reprezentarea lui Antonio Ciseri din 1871 a lui Ponțiu Pilat prezentându-l pe Isus publicului – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Ostașii L-au bătut peste față cu trestia și I-au pus în spate crucea.
Apoi au silit pe Simon Cirineanul, să-I ducă crucea.
Au ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpățânei și acolo L-au răstignit.
A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie și el socotit un făcător de rele.
Pentru a-L înjosi, soldații au împărțit hainele Lui, iar pentru cămașa Sa, care era făcută dintr-o bucată și nu avea nicio cusătură, au aruncat sorți, săvârșind cea mai mare nelegiuire.
Dar nu numai acestea, ci și pe când era pe cruce își băteau joc de El, zicând:
«O, Cel ce strici Templul și în trei zile Îl zidești, mântuiește-Te pe Tine».
Și iarăși:
«Pe alții a mântuit, dar pe Sine nu poate să se mântuiască».
Și iarăși:
«Dacă ești împăratul lui Israel, coboară-Te acum de pe cruce și vom crede în Tine!».
Iudeii, dacă ar fi crezut în cele ce spuneau, ar fi trebuit să se apropie de El fără nicio îndoială, căci într-adevăr Hristos era recunoscut de întreaga fire nu numai ca împărat al lui Israel, ci și al întregii lumi.
Ce însemna, oare, întunecarea soarelui în ceasul al treilea și în miezul zilei?
Ce însemna cutremurarea pământului?
Ce însemna despicarea pietrelor, care au mustrat învârtoșarea inimii iudeilor?
Ce însemna învierea multor trupuri, care ne-a învederat credința în învierea obștească și puterea Celui ce-a pătimit?
Ce însemna sfâșierea în două a catapetesmei Templului, ca și cum și ea ar fi fost supărată din pricina Celui care a fost slăvit în ea și pătimește acum?
Ce însemnau apoi celelalte lucruri descoperite, dar care n-au putut fi văzute?
Andrea di Bartolo, Way to Calvary, c. 1400. The cluster of halos at the left are the Virgin Mary in front, with the Three Marys – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Așadar în ceasul al treilea, după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit.
Din ceasul al șaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric.
Longhin sutașul, când a văzut aceste lucruri minunate și mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare:
«Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!».
Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus; celălalt însă Îl ținea de rău cu asprime pe acesta, și a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.
Mântuitorul i-a răsplătit credința lui și i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu El.
În sfârșit, după ce a fost insultat din destul, Pilat a scris pe Cruce și cuvintele: «împăratul iudeilor».
Deși iudeii s-au împotrivit să scrie așa, zicând că El s-a numit împărat al iudeilor, totuși Pilat a spus împotriva lor din nou:
«Ce-am scris, am scris!».
Apoi Mântuitorul a strigat:
«Mi-e sete!».
Ei au amestecat oțet cu fiere și l-au dat să bea.
Și spunând:
«Săvârșitu-s-a», înclinând capul și-a dat Duhul.
Toți s-au îndepărtat de acolo.
Lângă Crucea Lui stătea numai Mama Lui și sora ei, Maria lui Cleopa, pe care Ioachim i-o născuse lui Cleopa ce murise fără copii.
Mai era încă și Ioan, iubitul Lui ucenic.
Nerecunoscătorii iudei, pentru că nu voiau să vadă trupurile pe Cruce, au cerut lui Pilat (pentru că era marea zi a Paștelui și era Vineri) ca să sfărâme fluierele picioarelor osândiților spre a muri mai repede.
Și au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus și L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma.
Unul dintre ostași, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins sulița și L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă și îndată a ieșit sânge și apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pentru ca să se vadă că era mai presus de om.
Sau altă explicație: sânge din pricina împărtășirii cu dumnezeieștile sfințenii, iar apă din pricina botezului.
“Răstignirea lui Iisus Hristos”. Tablou de Giovanni Battista – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Aceasta a văzut-o Ioan și a mărturisit-o, și adevărată este mărturia lui.
El a fost de față la toate și le-a văzut și ceea ce a văzut a scris.
Căci dacă ar fi mințit, n-ar fi scris și cele care par că sunt spre necinstirea învățătorului.
Se spune că Ioan fiind de față atunci a strâns din coasta curgătoare de viață într-un vas preasfântul și dumnezeiescul Sânge.
După ce s-au săvârșit aceste fapte mai presus de fire, pe înserate, Iosif din Arimateea, ucenic al Lui care se ascunsese ca și ceilalți, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-l cunoștea, și i-a cerut trupul lui Iisus.
Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorându-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie.
Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme din smirnă și aloe. L-a înfășurat în giulgiuri, după cum obișnuiau să facă iudeii, și L-au îngropat în apropiere în mormântul săpat în piatră al lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte.
“Coborârea de pe Cruce”, (Rubens, Catedrala din Antwerpen) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
S-a făcut așa, ca nu cumva să se creadă că altul a înviat, atunci când a înviat Hristos.
Evanghelistul a amintit de amestecul de aloe și smirnă; aceste mirodenii aveau însușirea de a lipi; și s-a întrebuințat amestecul de smirnă și aloe ca să nu se creadă că a fost furat atunci când vor vedea giulgiurile și mahrama lăsate în mormânt.
Într-adevăr, cum ar fi fost cu putință furtul, o dată ce smirna și aloea nu mai lăsau să se dezlipească giulgiurile de trup, deoarece se făceau una cu trupul, ca și cam s-ar fi născut o dată cu el?
Toate aceste fapte minunate s-au întâmplat Vineri.
Pentru aceasta purtătorii de Dumnezeu Părinți au rânduit ca Vineri să se facă pomenire de toate acestea cu zdrobire de inimă și cu umilință.
Trebuie să se știe că Domnul a fost răstignit în ziua a șasea a săptămânii, adică Vineri, pentru motivul că la creație omul a fost făcut în ziua a șasea.
A fost răstignit în ceasul al șaselea din zi, pentru că în acest ceas, după cum se spune, și Adam și-a întins mâinile, și a luat fructul din pomul oprit și a murit.
Pentru aceasta trebuia să fie recreat omul în același ceas în care a fost zdrobit.
A fost răstignit în grădină, pentru că și Adam a călcat porunca în grădina raiului.
Băutura amară pe care a gustat-o Hristos preînchipuia gustarea lui Adam.
Loviturile cu palmele arătau slobozirea noastră.
Scuiparea și purtarea necinstită cu El arătau cinstirea noastră.
Cununa cu spini, îndepărtarea blestemului, hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească, în locul hainelor de piele.
Piroanele, desăvârșita nemișcare a păcatului nostru.
Crucea, pomul cel din rai.
Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii.
Sulița arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc.
Apa din coastă este icoana botezului.
Sângele și trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roșii, vechea patrie.
Se spune că în locul în care a fost răstignit Hristos, se afla căpățâna lui Adam.
Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numește locul Căpățânii este aceasta: pe vremea potopului, căpățâna lui Adam a fost scoasă afară din pământ și colinda de colo-colo despuiată de carne și stingheră; era o vedenie îngrozitoare pentru cei care o vedeau.
Solomon, din respect pentru strămoș, împreună cu toată oastea, a acoperit-o cu foarte multe pietre.
De asta a și fost numit de atunci locul acela: «pardosit cu pietre».
Unii sfinți aleși spun, pe temeiul predaniei, că și Adam a fost îngropat acolo de un înger.
Așadar, acolo unde era stârvul, acolo s-a așezat vulturul Hristos, veșnicul împărat.
Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn.
Prin milostivirea Ta cea mai presus de fire, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.
Imnografie
Troparul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos
Glas 5
Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur, şi nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să Se junghie şi să Se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui cetele îngereşti cu toată căpetenia şi puterea, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi strigând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia!
Evangheliile din Sfânta şi Marea Vineri
Biserica a rânduit să fie citite un număr de 12 Evanghelii ca simbol al celor 12 Apostoli, dar și pentru ca Jertfa Răscumpărării să fie înțeleasă pe deplin de către credincioși.
De asemenea, dimineața în Sfânta și Marea Vineri se oficiază slujba Ceasurilor Împărătești în cadrul căreia se citesc patru evanghelii aferente fiecărui Ceas Împărătesc și care sunt legate de patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Evangheliile din cadrul Deniei celor 12 Evanghelii:
Ioan 13, 31 – 18, 1;
Ioan 18, 1-28;
Matei 26, 57-75;
Ioan 18, 28-40; 19, 1-16;
Matei 27, 3 – 32;
Marcu 15, 16-32;
Matei 27, 33-54;
Luca 23, 32-49;
Ioan 19, 25-37;
Marcu 15, 43-47;
Ioan 19, 38-42;
Matei 27, 62-66;
Pogorârea de pe Cruce (Rembrandt, 1634) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Evangheliile din cadrul Ceasurilor Împărătești:
La Ceasul întâi
Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 27, 1-56
Iar făcându-se dimineață, toți arhiereii și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare.
Și, legându-L, L-au dus și L-au predat dregătorului Ponțiu Pilat. Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit și a adus înapoi arhiereilor și bătrânilor cei treizeci de arginți,
Zicând: Am greșit vânzând sânge nevinovat.
Ei i-au zis: Ce ne privește pe noi? Tu vei vedea.
Și el, aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat.
Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preț de sânge.
Și ținând ei sfat, au cumpărat cu ei Țarina Olarului, pentru îngroparea străinilor.
Pentru aceea s-a numit țarina aceea Țarina Sângelui, până în ziua de astăzi.
Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: ‘Și au luat cei treizeci de arginți, prețul celui prețuit, pe care l-au prețuit fiii lui Israel,
Și i-au dat pe Țarina Olarului după cum mi-a spus mie Domnul’.
Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Și L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu ești regele iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici.
Și la învinuirile aduse Lui de către arhierei și bătrâni, nu răspundea nimic.
Atunci I-a zis Pilat: Nu auzi câte mărturisesc ei împotriva Ta?
Și nu i-a răspuns lui nici un cuvânt, încât dregătorul se mira foarte.
La sărbătoarea Paștilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulțimii un întemnițat pe care-l voiau.
Și aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba.
Deci adunați fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiți să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos?
Că știa că din invidie L-au dat în mâna lui.
Și pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului aceluia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El.
Însă arhiereii și bătrânii au ațâțat mulțimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă.
Iar dregătorul, răspunzând, le-a zis: Pe cine din cei doi voiți să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba.
Și Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toți au răspuns: Să fie răstignit!
A zis iarăși Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau și ziceau: Să fie răstignit!
Și văzând Pilat că nimic nu folosește, ci mai mare tulburare se face, luând apă și-a spălat mâinile înaintea mulțimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veți vedea.
Iar tot poporul a răspuns și a zis: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!
Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit și L-a dat să fie răstignit.
Atunci ostașii dregătorului, ducând ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta,
Și dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roșie.
Și împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap și în mâna Lui cea dreaptă trestie; și, îngenunchind înaintea Lui își băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor!
Și scuipând asupra Lui, au luat trestia și-L băteau peste cap.
Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.
Și ieșind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să ducă crucea Lui.
Și venind la locul numit Golgota, care înseamnă: Locul Căpățânii,
I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; și, gustând, nu a voit să bea.
Iar după ce L-au răstignit, au împărțit hainele Lui, aruncând sorți, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul: ‘Împărțit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămașa Mea au aruncat sorți’.
Și ostașii, șezând, Îl păzeau acolo.
Și deasupra capului au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, regele iudeilor.
Atunci au fost răstigniți împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta și altul de-a stânga.
Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-și capetele,
Și zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-Te pe Tine Însuți! Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!
Asemenea și arhiereii, bătându-și joc de El, cu cărturarii și cu bătrânii, ziceau:
Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, și vom crede în El.
S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu.
În același chip Îl ocărau și tâlharii cei împreună-răstigniți cu El.
Iar de la ceasul al șaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea.
Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta.
Și unul dintre ei, alergând îndată și luând un burete, și umplându-l de oțet și punându-l într-o trestie, Îi da să bea.
Iar ceilalți ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască.
Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat duhul.
Și iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat;
Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat.
Și ieșind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă și s-au arătat multora.
Iar sutașul și cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul și cele întâmplate, s-au înfricoșat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!
Și erau acolo multe femei, privind de departe, care urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I,
Între care era Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov și a lui Iosi, și mama fiilor lui Zevedeu.
Răstignirea Domnului – foto preluat de pe basilica.ro
La Ceasul al treilea
Sfânta Evanghelie după Marcu, capitolul 15, 16-41
Iar ostașii L-au dus înăuntrul curții, adică în pretoriu, și au adunat toată cohorta.
Și L-au îmbrăcat în purpură și, împletindu-I o cunună de spini, I-au pus-o pe cap.
Și au început să se plece în fața Lui, zicând: Bucură-Te regele iudeilor!
Și-L băteau peste cap cu o trestie și-L scuipau și, căzând în genunchi, I se închinau.
Și după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de purpură și L-au îmbrăcat cu hainele Lui. Și L-au dus afară ca să-L răstignească.
Și au silit pe un trecător, care venea din țarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru și al lui Ruf, ca să ducă crucea Lui.
Și L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăcește ‘locul Căpățânii’.
Și I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat.
Și L-au răstignit și au împărțit între ei hainele Lui, aruncând sorți pentru ele, care ce să ia.
Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea.
Și vina Lui era scrisă deasupra: Regele iudeilor.
Și împreună cu El au răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta și altul de-a stânga Lui.
Și s-a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit.
Iar cei ce treceau pe acolo Îl huleau, clătinându-și capetele și zicând: Huu! Cel care dărâmi templul și în trei zile îl zidești.
Mântuiește-Te pe Tine Însuți, coborându-Te de pe cruce!
De asemenea și arhiereii, batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alții a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască!
Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să vedem și să credem. Și cei împreună răstigniți cu El Îl ocărau.
Iar când a fost ceasul al șaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea.
Și la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lama sabahtani?, care se tălmăcește: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?
Iar unii din cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie.
Și, alergând, unul a înmuiat un burete în oțet, l-a pus într-o trestie și I-a dat să bea, zicând: Lăsați să vedem dacă vine Ilie ca să-L coboare.
Iar Iisus, scoțând un strigăt mare, Și-a dat duhul.
Și catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos.
Iar sutașul care stătea în fața Lui, văzând că astfel Și-a dat duhul, a zis: Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!
Și erau și femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosi, și Salomeea,
Care, pe când era El în Galileea, mergeau după El și Îi slujeau, și multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim.
Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 23, 32-49):
Și erau duși și alții, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El.
Și când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpățânii, L-au răstignit acolo pe El și pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta și unul de-a stânga.
Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac. Și împărțind hainele Lui, au aruncat sorți.
Și sta poporul privind, iar căpeteniile își băteau joc de El, zicând: Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască și pe Sine Însuși, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu.
Și Îl luau în râs și ostașii care se apropiau, aducându-I oțet.
Și zicând: Dacă Tu ești regele iudeilor, mântuiește-Te pe Tine Însuți!
Și deasupra Lui era scris cu litere grecești, latinești și evreiești: Acesta este regele iudeilor.
Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniți, Îl hulea zicând: Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine Însuți și pe noi.
Și celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că ești în aceeași osândă?
Și noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău.
Și zicea lui Iisus: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta.
Și Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai.
Și era acum ca la ceasul al șaselea și întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea.
Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâșiat pe la mijloc.
Și Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu. Și acestea zicând, Și-a dat duhul.
Iar sutașul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost.
Și toate mulțimile care veniseră la această priveliște, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-și pieptul.
Și toți cunoscuții Lui, și femeile care Îl însoțiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea.
Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 18, 28-40 și 19, 1-37:
Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; și era dimineață. Și ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paștile.
Deci Pilat a ieșit la ei, afară, și le-a zis: Ce învinuire aduceți Omului Acestuia?
Ei au răspuns și i-au zis: Dacă Acesta n-ar fi răufăcător, nu ți L-am fi dat ție.
Deci le-a zis Pilat: Luați-L voi și judecați-L după legea voastră. Iudeii însă i-au răspuns: Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni;
Ca să se împlinească cuvântul lui Iisus, pe care îl spusese, însemnând cu ce moarte avea să moară.
Deci Pilat a intrat iarăși în pretoriu și a chemat pe Iisus și I-a zis: Tu ești regele iudeilor?
Răspuns-a Iisus: De la tine însuți zici aceasta, sau alții ți-au spus-o despre Mine?
Pilat a răspuns: Nu cumva sunt iudeu eu? Poporul Tău și arhiereii Te-au predat mie. Ce ai făcut?
Iisus a răspuns: Împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăția Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăția Mea nu este de aici.
Deci i-a zis Pilat: Așadar ești Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.
Pilat I-a zis: Ce este adevărul? Și zicând aceasta, a ieșit iarăși la iudei și le-a zis: Eu nu găsesc în El nici o vină;
Dar este la voi obiceiul ca la Paști să vă eliberez pe unul. Voiți deci să vă eliberez pe regele iudeilor?
Deci au strigat iarăși, zicând: Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era tâlhar.
Deci atunci Pilat a luat pe Iisus și L-a biciuit.
Și ostașii, împletind cunună din spini, I-au pus-o pe cap și L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie.
Și veneau către El și ziceau: Bucură-te, regele iudeilor! Și-I dădeau palme.
Și Pilat a ieșit iarăși afară și le-a zis: Iată vi-L aduc pe El afară, ca să știți că nu găsesc în El nici o vină.
Deci a ieșit Iisus afară, purtând cununa de spini și mantia purpurie. Și le-a zis Pilat: Iată Omul!
Când L-au văzut deci arhiereii și slujitorii au strigat, zicând: Răstignește-L! Răstignește-L! Zis-a lor Pilat: Luați-L voi și răstigniți-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.
Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege și după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu.
Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut.
Și a intrat iarăși în pretoriu și I-a zis lui Iisus: De unde ești Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns.
Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbești? Nu știi că am putere să Te eliberez și putere am să Te răstignesc?
Iisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dat ție de sus. De aceea cel ce M-a predat ție mai mare păcat are.
Pentru aceasta, Pilat căuta să-L elibereze; iar iudeii strigau zicând: Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu ești prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului.
Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus și a șezut pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre, iar evreiește Gabbata.
Și era Vinerea Paștilor, cam la al șaselea ceas, și a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru.
Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstignește-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul.
Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Și ei au luat pe Iisus și L-au dus ca să fie răstignit.
Și ducându-Și crucea, a ieșit la locul ce se cheamă al Căpățânii, care evreiește se zice Golgota,
Unde L-au răstignit, și împreună cu El pe alți doi, de o parte și de alta, iar în mijloc pe Iisus.
Iar Pilat a scris și titlu și l-a pus deasupra Crucii.
Și era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor!
Deci mulți dintre iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Și era scris: evreiește, latinește și grecește.
Deci arhiereii iudeilor au zis lui Pilat: Nu scrie: Împăratul iudeilor, ci că Acela a zis: Eu sunt Împăratul iudeilor.
Pilat a răspuns: Ce am scris, am scris.
După ce au răstignit pe Iisus, ostașii au luat hainele Lui și le-au făcut patru părți, fiecărui ostaș câte o parte, și cămașa. Dar cămașa era fără cusătură, de sus țesută în întregime.
Deci au zis unii către alții: Să n-o sfâșiem, ci să aruncăm sorții pentru ea, a cui să fie; ca să se împlinească Scriptura care zice: ‘Împărțit-au hainele Mele loruși, și pentru cămașa Mea au aruncat sorții’. Așadar ostașii acestea au făcut.
Și stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena.
Deci Iisus, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!
Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.
După aceea, știind Iisus că toate s-au săvârșit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete.
Și era acolo un vas plin cu oțet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oțet, l-au dus la gura Lui.
Deci după ce a luat oțetul, Iisus a zis: Săvârșitu-s-a. Și plecându-Și capul, Și-a dat duhul.
Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice.
Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el.
Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele.
Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă.
Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi.
Căci s-au făcut acestea, ca să se împlinească Scriptura: „Nu I se va zdrobi nici un os”.
Şi iarăşi altă Scriptură zice: „Vor privi la Acela pe care L-au împuns”.
După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul Lui.
Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe.
Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei.
Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat.
Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape.
“Punerea în mormânt”, (Caravaggio, 1602-1603) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Evangheliile de la Vecernie:
Matei 27, 1 – 38
Luca 23, 39-43
Matei 27, 39-43, 45-54
Ioan 19, 31-37
Matei 27, 55-61
De la întunericul Crucii spre lumina Învierii
În finalul acestei zile de tăcere și profundă smerenie, Sfânta și Marea Vineri ne reamintește că nicio jertfă făcută din iubire nu este zadarnică. Coborârea de pe Cruce și punerea în mormânt nu sunt sfârșitul, ci pregătirea tainică pentru biruința supremă asupra morții. Pe platforma Uniți Schimbăm, prețuim acest moment din Memoria Timpului ca pe un exercițiu de introspecție și curățare interioară, esențial pentru a înțelege profunzimea identității noastre creștine. Rămânem, așadar, în fața Sfântului Epitaf, purtând în suflet tăcerea sâmbetei ce va urma și certitudinea că, după orice vineri a suferinței, lumina Învierii va străluci neîndoielnic, oferind sens și speranță fiecărei lupte pentru dreptate și adevăr.
Nota Editorială:
Acest material sintetizează informații din sursele: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; basilica.ro. Adaptarea pentru platforma Uniți Schimbăm (2026) a fost realizată cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini.
Credit Foto: Imaginea reprezentativă a fost preluată de pe ziarullumina.ro.
Ziua de 10 aprilie ne aduce în atenție, prin intermediul Calendarului Ortodox, o pagină de istorie sacră scrisă cu prețul sângelui și al demnității neclintite. Prăznuirea Sfinților Mucenici Terentie, African, Maxim și Pompie, împreună cu ceilalți 36 de mărturisitori, nu este doar o simplă rememorare a unor fapte din secolul al III-lea, ci o lecție despre forța spiritului în fața autoritarismului.
Sub pilonul Identitate, privim aceste figuri istorice nu doar ca pe niște nume dintr-un sinaxar, ci ca pe niște repere de integritate. Într-o epocă în care conformismul era impus prin decrete imperiale, acești bărbați au ales libertatea interioară și fidelitatea față de propriile convingeri. Astăzi, documentăm viața lor pentru a ne reaminti că valorile fundamentale nu se negociază, iar memoria lor este un fundament al culturii noastre spirituale.
Aceşti sfinţi mucenici au fost din Africa în anii împăratului Deciu şi a guvernatorului Fortunian. Şi ieşind porunca să se lepede toţi de credinţa lui Hristos, iar cei care se vor ţine de ea, şi n-ar vrea să se plece împăratului, să fie chinuiţi în tot chipul.
Văzând aceşti patruzeci că mulţi alunecau şi mergeau la rătăcire, se vorbiră între ei şi se uniră a sta împotrivă bărbăteşte, şi să se îmbărbăteze bine cu vitejia sufletului şi a trupului pentru mărturisirea lui Hristos, aducând aminte unul altuia cuvintele lui Hristos, care îndemnau pe credincioşi spre mărturisire. Şi stând ei de faţă înaintea guvernatorului Fortunian propovăduiră puterea lui Hristos şi neputinţa chipurilor celor fără de simţire, ce se cinsteau de păgâni, iar guvernatorul a poruncit să fie băgaţi în temniţă. Şi trimiţând ca să aducă pe însoţitorii fericitului Zenon şi ai lui Alexandru şi Teodor, care şi mai înainte veniseră la cercetare, şi îndemnau ca să se despartă de credinţa lui Hristos şi să se închine la idoli. Însă ei stând împotrivă şi arătând statornicia credinţei din cuvintele lor, au fost supuşi la felurite şi nenumărate chinuri, în mai multe rânduri. Dar ei în aceste chinuri s-au îndulcit de ajutorul cel de la Dumnezeu, căci au căzut legăturile de pe dânşii prin arătare de îngeri, şi îndulcindu-se şi de hrană, iarăşi au stat de faţă înaintea guvernatorului, cu suflet viteaz; şi chinuindu-i cu strujirea, i-au dat la fiare să-i mănânce, însă nici una nu s-a atins de ei. Pierzând guvernatorul nădejdea cea pentru dânşii, a poruncit de le-au tăiat capetele.
Tot în această zi, pomenirea sfintei proorociţe Olda.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Iacov preotul şi Aza diaconul.
Aceşti sfinţi au fost pe vremile lui Sapor împăratul persienesc; Iacov era din satul numit Farnata, iar Aza din satul ce se numia Vitniora. Fiind prinşi şi înfăţişaţi la Ahoshargan întâiul vrăjitor, şi în privelişte mărturisind pe Hristos, le-au turnat pe nări muştar cu oţet; apoi au fost bătuţi, şi fiind spânzuraţi sus, goi şi fără de acoperământ, îngheţau de răceala nopţii. Apoi mai în urmă fiind pogorâţi, şi neplecându-se a jertfi soarelui şi focului, din porunca stăpânitorului li s-au tăiat capetele; şi aşa purtătorii de cununi s-au suit în ceruri.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Dima, care a suferit mucenicia în Smirna, la anul 1363 şi care prin sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Dincolo de timp, o moștenire a verticalității
Paginile acestui Calendar Ortodox din 10 aprilie nu ne vorbesc doar despre trecut, ci ne provoacă să ne întrebăm unde ne situăm noi în fața propriilor adevăruri. Sfinții Terentie, African și însoțitorii lor rămân în Memoria Timpului ca simboluri ale unei rezistențe care nu a apelat la forță, ci la o convingere interioară de neclintit. Pe platforma Uniți Schimbăm, considerăm că recuperarea acestor modele de demnitate este esențială pentru păstrarea identității noastre într-o lume în continuă schimbare. Sărbătoarea de astăzi este, în esență, un îndemn la curaj moral și la asumarea responsabilă a valorilor care ne definesc ca oameni și ca societate.
Nota Editorială:
Prezentul material este publicat sub egida platformei Uniți Schimbăm, având ca sursă primară de documentare sinaxarul oferit de www.calendar-ortodox.ro. Actualizarea și adaptarea editorială pentru anul 2026 au fost realizate cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini, în scopul de a evidenția valorile de reziliență și identitate specifice pilonului nostru Memoria Timpului.
Credit Foto: Imaginea reprezentativă a Sfinților Mucenici a fost preluată de pe portalul doxologia.ro.
Dincolo de filele calendarului – Moștenirea Apostolilor ucenici
Praznicul de astăzi, 8 aprilie, nu este doar o enumerare de nume sfinte, ci o lecție despre începuturile curajului creștin în fața opresiunii imperiale. Sfinții Apostoli Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit și Ermis fac parte din grupul celor 70 de ucenici trimiși de Mântuitorul să pregătească calea Cuvântului. Într-o epocă în care mărturisirea credinței echivala cu sentința la moarte, acești bărbați au pus bazele comunităților care stau la fundamentul identității noastre spirituale. Analizăm astăzi modelul lor de jertfă, păstrând neschimbat textul tradițional al Sinaxarului, pentru a reflecta asupra valorilor de solidaritate și reziliență care rămân la fel de actuale și în 2026.
În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfinţilor apostoli din cei şaptezeci: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis.
Sfinții Apostoli Ruf și Agav și Sfântul Ierarh Celestin Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acești Apostoli au făcut parte din cei 70 de ucenici ai Mântuitorului, care s-au ostenit propovăduind cuvântul lui Hristos, îndurând chinuri și prigoniri. Dintre aceşti sfinţi apostoli, Irodion, de care pomeneşte marele apostol Pavel, a slujit tuturor sfinţilor apostoli. După acestea a fost hirotonit de dânşii preot, apoi episcop al cetăţii Neon Patron, şi învăţând pe mulţi păgâni şi întorcându-i la credinţa lui Hristos, fiind zavistuit de iudei, a pătimit multe. Că mergând la dânsul închinătorii la idoli, întâi l-au bătut foarte rău, şi i-au zdrobit gura cu pietre, apoi zdrobindu-i capul cu lemne, pe urmă l-au junghiat cu cuţitul.
După cum este relatat în Sfânta Scriptură, Sfântul Agav avea darul proorociei: Și rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc cu numele Agav (Fapte 21, 11).
Iar Agav, care a luat brâul sfântului Pavel, şi şi-a legat mâinile şi picioarele, atunci aşa a proorocit, zicând: acestea zice Duhul cel Sfânt: “Pe omul al cărui brâu este acesta, aşa îl vor lega în Ierusalim iudeii, şi-l vor bate cu răni”, ceea ce s-a şi întâmplat, că nu numai l-au legat, ci au ispitit a-l şi omorî. Şi după aceea acest Agav a propovăduit în partea lumii ce i-a venit.
Sfântul Apostol Ruf a fost episcop în orașul Teba din Grecia. Este amintit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani, unde spune: Îmbrățișați pe Ruf, cel ales întru Domnul (Rom. 16, 13).
Sfântul Apostol Asincrit a fost episcop în Heraclea, Pont, Asia Mică.
Sfinții Apostoli Flegont și Ermie au fost episcopi în Maraton, Grecia, respectiv Dalmația.
Asemenea Flegon şi ceilalţi propovăduiau pretutindenea în lume Evanghelia şi întorceau pe necredincioşi la credinţa cea adevărată. Aceştia dar fiind pedepsiţi în multe feluri, toţi întru o zi omorâţi de iudei şi de păgâni, întru Domnul s-au săvârşit.
Troparul, glas 3:
Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Acest sfânt era pe vremea lui Teodosie cel Tânăr în Biserica Romei celei vechi, bine sporind cu viaţa şi cu cuvântul. Prin care s-a învrednicit şi de scaunul arhieresc, mutându-se din viaţă papa Zosima. Deci acest Celestin, zicând şi făcând toate pentru Tradiţiile apostoleşti şi părinteşti, a caterisit pe răucredinciosul Nestorie, mustrându-l prin epistolă şi lepădând hulele lui cele urâte împotriva lui Dumnezeu şi făcându-se împreună-lucrător cu fericitul Chiril, la caterisirea aceluia, şi multe alte isprăvi lucrând vrednice de cuvânt şi de pomenire, s-a ridicat cu pace din cele de aici, şi s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânitoare şi fericită.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Pavsilip, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Ioan Corăbierul, care a suferit mucenicia în insula Cos la anul 1669, şi care prin foc s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Ecoul martiriului în lumea modernă
Pomenirea sfinților zilei de 8 aprilie ne reamintește că nicio construcție durabilă – fie ea spirituală sau socială – nu se poate clădi fără asumare și sacrificiu. De la darul proorociei al Sfântului Agav, până la autoritatea morală a Sfântului Celestin al Romei în combaterea ereziilor, acești mentori ai antichității ne învață importanța verticalității. Într-o lume fragmentată, exemplul lor de unitate în crez și acțiune servește drept busolă pentru pilonul nostru Pulsul Schimbării. Valorile pe care ei le-au apărat cu prețul vieții sunt semințele din care au crescut libertățile de care ne bucurăm astăzi.
Nota Editorială
Nota Editorială:Prezentul articol reprezintă o actualizare a documentării publicate anterior pe platforma Uniți Schimbăm. Conținutul central (Sinaxarul și detaliile hagiografice) a fost păstrat integral și intact, conform surselor consacrate (www.calendar-ortodox.ro; basilica.ro), pentru a respecta acuratețea tradiției. Această ediție include o introducere și o concluzie noi, menite să ofere contextul necesar pentru pilonul Memoria Timpului, facilitând legătura dintre valorile ancestrale și provocările societății contemporane.
Ziua Internațională a Romilor: Dincolo de prejudecăți, o identitate europeană
Data de 8 aprilie nu reprezintă doar o marcare calendaristică, ci un simbol al unității și al deșteptării conștiinței etnice pentru milioanele de romi din întreaga lume. Instituită oficial în 1990, dar cu rădăcini în primul congres din 1971, această zi ne reamintește că diversitatea este fundamentul unei societăți democratice sănătoase. În cadrul pilonului Pulsul Schimbării, privim această zi ca pe un moment de reflecție asupra parcursului unei comunități care, în ciuda secolelor de marginalizare, și-a păstrat cultura, limba și spiritul liber. Astăzi, documentăm nu doar simbolurile – de la roata chakra la imnul „Gelem, gelem” – ci și nevoia continuă de echitate și recunoaștere a drepturilor civile.
Ziua internaţională a romilor este sărbătorită anual la 8 aprilie, pentru a atrage atenţia asupra provocărilor de discriminare cu care se confruntă comunităţile de romi din Europa, notează site-ul Centrului european pentru drepturilor romilor, http://www.errc.org/
Origine
Iniţiativa privind marcarea Zilei Internaţionale a Romilor a apărut în 1971, cu prilejul primului Congres internaţional al romilor de pretutindeni, care a avut loc la Londra. În statele din Europa de Est, inclusiv România, data de 8 aprilie a fost marcată începând cu anul 1990, potrivit www.mae.ro.
Ziua a fost declarată oficial în 1990, în Serock, Polonia, la cel de-al patrulea Congres Mondial al Uniunii Internaționale a Romilor (IRU), în onoarea primei mari întâlniri internaționale a repzentanților romilor din 7-12 aprilie 1971 în Chelsfield, în apropiere de Londra.
Tot atunci a fost adoptat, ca imn international al romilor, cantecul “Gelem, gelem”, interpretat de cantareata si actrita Olivera Vuco, in cunoscutul film iugoslav “Am intalnit si tigani fericiti”, pelicula ce dateaza din 1967. De asemenea, a fost adoptat si steagul international al romilor, avand jumatatea de jos verde, simbol al campurilor inverzite si jumatatea de sus albastra, simbol al cerului senin, iar la mijloc roata cu spite, denumita si chakra, aceasta fiind similara cu Ashok Chakra, roata de pe steagul Indiei, reprezentand miscarea si creatia lumii.
Roata simbolizeaza, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vietilor, iar pe de alta parte, nomadismul, in relatie cu spatiul originar al Indiei. Doua decenii mai tarziu, la Congresul Mondial al Romilor din aprilie 1990, Comisia Lingvistica a Uniunii Internationale a Romilor a oficializat alfabetul international standardizat al limbii rromani, decizia fiind semnata de 17 specialisti in domeniu din diferite tari, in prezenta unui observator al UNESCO. In 2002, de 8 aprilie, s-a sarbatorit jubileul milenar reprezentand 1.000 de ani de atestare a romilor in Europa.
Din 1971, au avut loc mai multe congrese mondiale ale romilor, având ca scop standardizarea limbii romani, obţinerea de compensaţii pentru suferinţele din al Doilea Război Mondial, îmbunătăţirea situaţiei educaţionale, revendicarea drepturilor civile ale romilor sau păstrarea culturii şi limbii romani.
De asemenea, până în prezent, romii din societăţile europene au avut realizări remarcabile în domeniul activismului şi al angajamentului faţă de cauza lor comună, însă lupta pentru recunoaştere şi împotriva discriminării trebuie să continue în numeroase comunităţi din toată Europa, arată site-ul Consiliului Europei, https://www.coe.int/.
În România, la data de 8 aprilie se marchează ”Sărbătoarea etniei romilor din România”, în urma adoptării de către Parlamentul României a Legii nr. 66/2006, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 276 din 28.03.2006. Legea prevede celebrarea, în data de 8 aprilie a fiecărui an, a acestei sărbători, precum şi implicarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în organizarea de manifestări publice şi a unor acţiuni social-culturale dedicate acestei zile. În acelaşi timp, legea mai prevede ca Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune să reflecte, în cadrul programelor special destinate minorităţilor naţionale, manifestările respective
Reacții internaționale
- Papa Ioan Paul al II-lea a îndemnat pe adepții săi să trateze romi cu compasiune și respect.
- În 2003, Dalai Lama a aprins o lumânare pentru a comemora ziua.
- În 2004, Adam Ereli de la Departamentul de Stat al SUA s-a exprimat împotriva abuzurilor continue ale drepturilor omului cu care se confruntă romii și a cerut guvernelor europene să încurajeze toleranța.
- În 2006, Maud de Boer-Buquicchio, Secretarul General Adjunct al Consiliului Europei a declarat preocupările ei pentru cultivarea ostilității la adresa romilor și a încurajat populația romă a Europei pentru a acționa pentru îmbunătățirea condițiilor de trai precare, rezultat al discriminării îndelungate și pe scară largă.
- În 2009, Secretarul de Stat al Statelor Unite, Hillary Clinton, a vorbit despre angajamentul SUA pentru protejarea și promovarea drepturilor romilor în întreaga Europă.
Un viitor clădit pe recunoaștere
Concluzie: Drepturile omului nu sunt negociabile
Mesajele liderilor mondiali, de la Papa Ioan Paul al II-lea la Dalai Lama, subliniază o realitate incontestabilă: lupta împotriva ostilității și discriminării este o responsabilitate colectivă. Ziua Internațională a Romilor ne obligă să privim spre viitor nu cu compasiune pasivă, ci cu acțiune civică. Integrarea reală și respectarea identității culturale nu sunt doar obiective politice, ci piloni ai suveranității umane. Pe platforma Uniți Schimbăm, susținem că schimbarea începe prin cunoaștere – cunoașterea istoriei reale, a suferințelor trecute și a potențialului imens pe care diversitatea îl aduce României și Europei.
Nota Editorială
Nota Editorială: Prezentul material reprezintă o versiune actualizată a documentării de referință despre Ziua Internațională a Romilor publicată pe site-ul nostru (articole preluate de pe: www.agerpres.ro; ro.wikipedia.org; cersipamantromanesc.wordpress.com). Conținutul factual, datele istorice și referințele bibliografice au fost păstrate integral, asigurând continuitatea informației care a atras mii de cititori. Această actualizare adaugă un strat de analiză editorială modernă, menită să evidențieze importanța drepturilor civile în contextul social actual.
