Articole

ANALIZĂ – NATO îşi încheie războiul în Afganistan după 13 ani, insurecţia talibanilor continuă

/0 Comentarii/în /de /1.643 vizite

Valentin Vidu – Mediafax

Forţa combatantă a NATO (ISAF) urma să-şi coboare steagul la cartierul general din Kabul, duminică, după 13 ani de război în Afganistan, într-o ceremonie care marchează retragerea sa definitivă dintr-o ţară devastată în continuare de o insurecţie violentă, relatează AFP.

NATO a comunicat detalii despre această ceremonie abia în ultimul moment, duminică, din cauza ameninţării atentatelor sau atacurilor armate ale talibanilor, care au vizat capitala afgană în mai multe rânduri în ultimii ani.

La 1 ianuarie misiunea “Susţinere Hotărâtă” vizând ajutorarea şi formarea armatei afgane, va prelua ştafeta, cu 12.500 de oameni, de la misiunea de luptă a ISAF, care a pierdut 3.485 de militari din 2001 încoace.

Drapelul ISAF va fi coborât duminică, la Kabul, dar talibanii nu depun armele.

“Cei 13 ani de misiune americană şi NATO au fost un eşec absolut în Afganistan. Ceremonia de astăzi (duminică) este eşecul lor”, a declarat pentru AFP Zabihullah Mujahid, un purtător de cuvânt al insurgenţilor.

El a repetat condiţiile impuse de către talibani în vederea oricăror negocieri de pace. “Nu vom participa la negocieri de pace în prezenţa trupelor NATO în Afganistan”, a subliniat Mujahid.

Forţele de securitate afgane, din care fac parte 350.000 de oameni, asigură de-acum singure securitatea împotriva talibanilor, care au condus ţara în perioada 1996-2001.

ISAF a fost alcătuită din 130.000 de militari provenind din aproximativ 50 de ţări în 2011, perioada de vârf a angajării NATO în această ţară.

Ceremonia urmează să fie condusă de către generalul american John Campbell, comandantul ISAF, în incinta fortificată a cartierului general al forţei din Kabul. Niciun alt detaliu nu a fost făcut public duminică dimineaţa, din motive de securitate.

“În câteva zile, misiunea noastră de luptă în Afganistan se va încheia”, a declarat preşedintele Barack Obama în discursul pe care l-a susţinut de Crăciun. “Cel mai lung război pe care l-am purtat se va încheia în mod responsabil”, a adăugat el.

 

Pierderi grele

Însă violenţele recente, mai ales la Kabul, au subliniat imposibilitatea ca forţa internaţională să pună capăt insurecţiei talibanilor.

Potrivit ONU, numărul victimele civile a crescut cu 19% în 2014, la sfârşitul lui noiembrie înregistrându-se 3.188 de morţi.

Poliţia şi armata afgane au suferit pierderi grele, de peste 4.600 de morţi, în cursul primelor zece luni din 2014, pierderi mai mari decât au suferit împreună ţările contributoare NATO din 2001.

Din 2001, ajutoare în valoare de miliarde de dolari au fost cheltuite de către comunitatea internaţională în Afganistan, dar cu o eficienţă relativă, având în vedere corupţia endemică din ţară.

În 2014, alegerile prezidenţiale – care ar fi urmat să prezinte o ţară reconciliată, cu o tranziţie democratică fără fisură – au fost marcate de acuzaţii de fraudă şi o confruntare periculoasă între cei doi candidaţi din turul doi şi susţinătorii lor.

Ashraf Ghani a obţinut până la urmă victoria împotriva rivalului său Abdullah Abdullah, dar cei doi, care urmau să formeze un Guvern “de uniune naţională”, nu au ajuns încă la un acord prin care să numească noi miniştri, la trei luni de la învestirea preşedintelui.

La rândul lor, talibanii speră să profite de acest vid politic pentru a rămâne pe o poziţie de forţă, în cazul unor eventuale negocieri cu noul Guvern.

Atacurile talibanilor comise în ultime săptămâni la Kabul au vizat domicilii ale unor rezidenţi străini, convoaie diplomatice, autobuze ale armatei afgane şi Centrul Cultural Francez.

Fostul preşedinte Hamid Karzai (2001-2014) a deschis negocieri preliminare cu talibanii, dar acestea au eşuat anul trecut.

Până la sfârşitul lui 2015, trupele americane din Afganistan vor fi reduse la jumătate. La sfârşitul lui 2014, va mai exista doar o “forţă reziduală” pentru a proteja Ambasada de la Kabul.

Însă Statele Unite vor continua să furnizeze o susţinere aeriană afganilor şi ar putea să intervină în mod direct în cazul unei avansări rapide a talibanilor.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/

Declaraţii iresponsabile? Doar atât?

/0 Comentarii/în /de /1.680 vizite

de Cristian Unteanu (adevarul.ro)

Azi, la Târgu Mureş, Kelemen Hunor, liderul UDMR, formaţiune politică membră în toate formulele de guvernare ale României post-decembriste, a afimat deschis ceea ce nici măcar Laszlo Tokes nu îndrăznise să spună în public: Trebuie să continuăm pe această cale pas cu pas pentru a recupera pământul natal. Această alianţă (UDMR) a fost creată acum 25 de ani ca să lucreze pentru noi şi după 25 de ani e nevoie de această alianţă.

Deja lucrurile sunt foarte grave şi, dacă mai există instituţii responsabile în ţara asta, ar trebui să reacţioneze, aşa cum ar trebui să se auto-sesizeze organismele în a căror sarcină stă apărarea intereselor fundamentale ale poporului român şi a ordinii sale constituţionale. Sigur, e vorba despre o declaraţie politică sau, cel puţin, cu siguranţă, aşa va suna replica apărării care ştie că scuza asta a mers de fiecare dată, acoperind spaima fiecărei echipe de guvernare din cele care s-au succedat la Palatul Victoria că nu dispuneau de susţinerea parlamentară necesară pentru a mai putea supravieţui unei moţiuni de cenzură. Asta a fost permanenta ameninţare a UDMR-ului, aşa şi-a negociat influenţa, cu asta a ameninţat pe toţi puternicii momentului, aşa şi-a garantat puterea, privilegiile şi astfel a acoperit ceea ce acum este mărturisit pentru prima oară în public: intenţia de a-şi lua pământul înapoi.

Este cumplit de grav că asemenea vorbe se spun într-un stat membru NATO şi UE. Este infinit mai grav că această intenţie nu este impusul unei iniţiative de moment sau unui entuziasm pasager, ci, iată, face parte integrantă din intenţia fundamentală pentru care a fost creată organizaţia politică respectivă.

Dacă aşa stau lucrurile, atunci prima întrebare este şi o solicitare urgentă de lămuriri din partea celui care, până mai ieri, a fost viceprim-ministru al Guvernului României condus de domnul Victor Ponta şi care, în mod limpede, îşi reneagă acum atât de proaspăta legătură de sânge politică pentru a face loc trecerii bruşte de partea cealaltă, complet opusă. Exact în stilul obişnuit al jocului cu care ne-au obişnuit de atâta timp. Întrebarea urgentă este de a se şti cu exactitate care ar fi, din punctul de vedere al UDMR-ului, acele pământuri pe care doreşte să le ia înapoi.

Asta şi pentru că, acum câteva zile, acelaşi UDMR transmisese că nu este deloc interesat să susţină proiectul Ţinutului Secuiesc. Minţea atunci? Nu cred.

Mai degrabă e vorba de o construcţie cu o arhitectură mai complexă din care eventuala sacrificare publică momentană a Ţinutului Secuiesc permite lansarea temei cu mult mai importante, de-abia aceasta esenţială, cea de recuperare totală a pământurilor despre care ei spun că au aparţinut maghiarilor.

Foarte interesant este şi momentul ales, cel al unei tranziţii de putere la Cotroceni şi al incertitudinilor legate de ce mai poate să facă şi cu cine un PSD unde se dezvoltă un război fratricid care capătă proporţiile unui genocid. Totul corelat cu explozia spaţiului din vecinătatea de est a României, explozie provocată tocmai de apariţia temei autonomiei teritoriale pe bază etnică, cea susţinută acum de Rusia, ţara mare prietenă şi mai nou total-aliată a Ungariei, plus a partidelor de extremă-dreapta din Europa.

Şi atunci? Păi, tehnic vorbind, este momentul ideal pentru ca Ungaria, prin reprezentanţii săi politici de nivelul cel mai înalt, să anunţe tema grijii materne pe care patria-mumă o va acorda tuturor etnicilor săi – iar etnicii aceştia, orinde ar fi ei situaţi în bazinul carpatic, să viseze să dea cât mai rapid un răspuns coerent prin negarea Tratatului de la Trianon şi constituirea unei Ungarii Mari.

Imposibil? Poate spuneţi dumneavoastră asta, dar visul acesta există, este argumentat de ani de zile în toate forurile politice, mesajul este repetat de ONG-uri, în reuniuni internaţionale şi acum rostit cum nu se mai poate mai clar şi în România.

Ce poate el genera? Din nefericire pentru noi toţi, toate perspectivele sunt deschise. Orice se poate inflama, oricând, pentru că acest tip de afirmaţii este vehicolul purtător de conflicte cel mai uşor şi mai rapid accesabil şi care poate influenţa în timp extrem de scurt o masă foarte mare de oameni. Tocmai de asta, trebuie lămurit urgent conţinutul mesajului domnului Kelemen Hunor,  trebuie spus ce se doreşte exact în contextul actual atât de complicat al dezvoltărilor politice interne şi internaţionale.

Şi să ne lămurim foarte bine şi aceste lucruri trebuie spuse din nou, foarte clar: nu se poate să existe, din partea nimănui, un mesaj cum că, într-o ţară independentă şi suverană, cu statutul pe care-l avem recunoscut în alianţele politice şi militare din care facem parte, ar exista intenţa să se ia pământul înapoi, fără ca asta să provoace, direct, o stare de conflict. Asta vrea cineva? Este acel cineva atât de dement să împingă într-atât de departe politicăreala de doi bani şi demagogia naţionalist-populistă încât să creeze o situaţie de explozie în interiorul UE şi NATO? Care este poziţia celor din PPE faţă de acest tip de mesaj care seamnă extrem de bine cu un fitil gata să fie aprins în apropierea butoiului etren de pulbere pe care l-au reprezentat şi încă îl mai reprezintă Balcanii?

Sper din tot sufletul să nu fi fost decât o scăpare regretabilă, gravă, deci cu atât mai regretabilă, pentru care UDMR-ul să-şi ceară scuze în faţa naţiunii române. Dacă afirmaţia respectivă este însă în continuare asumată de liderii politici ai acestei formaţiuni politice, interesant, foarte intersant şi urgent va fi să vedem dacă mai există în România aceasta a noastră cineva, la nivel instituţional, gata să de o replică imediată şi pe măsură.
articol preluat de pe http://adevarul.ro/

China și Japonia își pregătesc perspectivile militare și legale de recuperare a unor teritorii de la ruși și chiar mai mult

/0 Comentarii/în /de /1.874 vizite

Parlamentul Chinei a pus în discuție un proiect de lege foarte asemănător cu cel pe care-l examinează în prezent Duma de la Moscova, privind alipirea pensinsulei Crimeea la Rusia, comunică portalul elise.com.ua.

Sursa citată afirmă că e vorba despre un act legislativ care prevede alipirea la Republica Populară Chineză a unor teritorii din alte țări, în cazul în care populația locală se va pronunța la referendum pentru alipirea la China. Proiectul documentului înaintat spre examinare încă la 28 februarie, de facto, prevede anexarea la China a teritoriului Orientului Depărtat rus.

Proiectul a fost înregistrat de deputatul Sun Wan Han. Documentul simplifică modul de aderare a teritoriului unui stat străin la Republica Populară Chineză.

Conform noului proiect, acest lucru poate fi efectuat și în absența unui tratat internațional dacă:

- acel teritoriu organizează un referendu, în care aderarea la China primește aviz pozitiv

- este prezentă o adresare a autorităților legitime ale acelui teritoriu, prin care aderarea este solicitată guvernului cinez

“Procedura de aderare va fi următoarea: inițiatorul ofertei face o adresare către președintele Chinei, iar acesta informează și se consulă cu Congresul Național al Poporului și cu guvernul Chinei. În cazul unui acord comun, este prezentat un proiect de lege constituțională privind primirea teritoriului statului străin în Republica Populară Chineză, care definește statutul și alte probleme legale”, a spus Wan Han.

Conform recensământului din 2002, în Federația Rusă locuiesc 34.577 de etnici chinezi. Nimeni nu cunoaște însă numărul real al imigranților chinezi în Rusia, acesta variind între 200.000 și 2 milioane.

12.000 de soldați chinezi la granița cu Rusia !!!

Mass-media din Rusia a dat publicității un raport de presă conform caruia cel puțin 12.000 de soldați chinezi înarmați până în dinți, trupe de infanterie, blindate, trupe speciale, artilerie, au fost mutați la granița cu Rusia, după ce tensiunile în zonă au crescut ca urmare a unor anunțate exerciții ale armatei ruse cu armament nuclear în apropierea graniței cu China.

Acest raport citează Serviciul de Graniță al Rusiei, potrivit căruia, Beijingul a început să trimită trupe către granită începând cu data de 6 Septembrie.

“Deocamdată nu se știe motivul acestei mișcări, însă ceva nu miroase a bine”, afirmă un reprezentant al Serviciului de Graniță (FSB), citat de infowars.com.

Nu se știe dacă acest demers al Chinei are legătură cu construcția gazoductului, ca finalizare a acordului de 400 de miliarde semnat recent între cele două superputeri. Nici dacă este o reacție a Chinei în urma declarațiilor dure ale oficialilor ruși față de NATO și aliații săi: “Trebuie să fie priviți ca dușmani. S-ar putea să-i lovim cu armele nucleare”

Rămâne de văzut dacă rapoartale despre mișcările trupelor chineze sunt legate de manevrele de mare anvergură cu arme nucleare ale rusiei care vor avea loc la granița chineză la sfârșitul acestei luni.

Rusia și China au stabilit totuși legături mai strânse, dezvoltate în ultima perioad de timp, prin semnarea recent a unui contract de 400 de miliarde de USD cu Gazprom pentru a furniza gaze naturale din Rusia către China, cea mai mare afacere a gazelor naturale realizate de către Moscova de la prăbușirea URSS. Lucrările la construcția conductei a început săptămâna trecută.

Tensiunile dintre Rusia și NATO au izbucnit săptămâna trecută, când generalul Iuri Yakubov, un înalt oficial al Ministerului Apărării, a declarat că o „Russia își va revizui doctrina militară inclusiv tratatul cu Statele Unite și aliații săi din NATO pe care îi consideră dușmani și împotriva cărora ar puta iniția atacuri nucleare preventive. ”

Săptămâna trecută, NATO a aprobat, de asemenea, o “forță de reacție rapidă” de 3.500 de militari, care vor fi situate la baze din Polonia, România și statele baltice într-o mișcare care a fost vazuta ca o escaladare agresiv în continuare cu scopul de Moscova.

Disputele și neînțelegerile la frontieră, între Rusia și China sunt însă foarte vechi și încă departe de a fi soluționate. De mai bine de 300 de ani cele două mari puteri au de tranșat neînțelegeri care de multe ori s-au soldat cu bătălii sângeroase.

Insulele din mijlocul râurilor care separă teritoriul chinez și rus au fost una dintre principalele cauze ale disputelor de frontieră dintre cele două țări.

În 1969, de exemplu, a avut loc una din bataliile majore pentru insula Damansky [Chineză - Zhenbao] pe [Wusuli] râului Ussuri, în care zeci de soldați au fost uciși de ambele părți.

Disputa, cu toate acestea, dateaza de mult mai mult timp, din secolul al 17-lea, atunci când primii coloniști ruși au ajuns în regiunile slab populate la nord de râul Amur.

Această zonă a fost deja revendicată drept teritoriu de către Imperiul chinez, deși practic Imperiul Chinez nu controlat efectiv această parte de teritoriu. Au fost lupte sporadice între cele două părți înainte de încheierea Tratatul de la Nerchinsk, în 1689, care a definit granița la nord de râul Amur, de-a lungul careia se află fixată și în prezent.

Mai târziu, datorită faptului că diferitele războaie de opiu din secolul al 19-lea, au slăbit China, Rusia a profitat și l-a forțat pe comandantul local chinez să semneze Tratatul de Aigun, cedând tot teritoriul la nord de Amur, și o felie mare de teren la est de Ussuri, pentru Rusia. Acest fapt a stabilit frontierele până azi.

Dar China nu a recunoscut niciodată legitimitatea “Tratatul inegal” de Aigun. Litigiile dar și confruntările pe plan diplomatic au continuat până la începerea luptelor din 1969. Pacea a fost încheiată în urma discuțiilor dintre prim-miniștrii Zhou Enlai și Kosîghin, în același an.

*Într-un fel, “Tratatul inegal” de Aigun se aseamănă cu așa zisul Tratat dintre Rusia și Turcia încheiat la București în 1812 și prin care în mod fraudulos și împotriva tuturor uzanțelor și a dreptului internațional, Estul Principatului Moldova (Basarabia) a fost dat Rusiei, cu mențiunea că în cazul Chinei, generalul chinez care a semnat acel tratat de la Aigun era totuși un reprezentant al Statului Chinez, pe când la București „cei care au cadorisit” Rusia cu Estul Moldovei erau reprezentanți ai Imperiului Otoman.

Precedentul Crimeea, Japonia urmăreste ceva similar cu insulele care îi aparțin de drept și sunt în granițele Rusiei

Insulele situate în nordul arhipelagului Kurile, Etorofu, Shikotan, Kunashiri și Habomai, care au fost ocupate de Uniunea Sovietică în 1945, ar putea reveni Japoniei conform aceluiași scenariu prin care Federația Rusă a anexat peninsula Crimeea în luna martie 2014. O declarație în acest sens a fost făcută de ex-ministrul Apărării Japoniei, Yuriko Koike, transmite Project Syndicate.

„La fel ca și majoritatea cetățenilor Federației Ruse, cei de pe Insulele Kurile sunt foarte săraci și au doar de suferit de pe urma neprofesioniștilor și corupților care se află la conducere. Printre cei care au de suferit sunt și etnici ucraineni care locuiesc pe Insulele Kurile. Ar fi interesant dacă, spre exemplu, pe insula Etorofu, unde etnicii ucraineni constituie circa 60%, ar avea loc un referendum privind aderarea la Japonia. În cazul acesta, Vladimir Putin ar fi gata să recunoască rezultatele plebiscitului, exact cum s-a întâmplat și cu Crimeea?”, se întreabă ex-ministrul Apărării.

În același context, Yuriko Koike a amintit că în 2012, odată cu învestirea noului Guvern, în frunte cu Shinzo Abe, locuitorii de pe Insulele Kurile și-au pus mari speranțe că vor fi purtate negocieri cu Vladimir Putin în vederea soluționării acestei probleme. „Ultimele evenimente demonstrează că această idee a fost din start moartă. Putin vrea să refacă imperiul și nu cred că va merge la negocieri privind retrocedarea Insulelor Kurile”, a precizat fostul funcționar.

Yuriko Koike a mai adăugat că Japonia va colabora strâns cu țările din „G 7” pentru ca „ambițiile neglijentului Putin să nu se răsfrângă asupra altor regiuni ale Ucrainei”. Aceasta a accentuat că Tokio a luat decizia de a acorda un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru ca Ucraina să-și restabilească economia și să reziste în fața agresiunii venite din Federația Rusă.

Amintim că în 2009 Parlamentul Japoniei a adoptat o lege care prevede că vor fi întreprinse măsurile necesare pentru ca să fie recuperate Insulele Kurile.

avansul-rusiei-spre-japonia

În coasta Rusiei se prefigurează o nouă perspectivă militară japoneză

Japonia anunță că până la sfârșitul toamnei (2014), guvernul va aduce modificări constituționale referitor la doctrina națională (de apărare) pacifistă, adoptată în anul 1947 și va permite angajarea armatei în operațiuni extra teritoriale.
Din start se exclude posibilitatea relocării unităților de apărare, noua doctrină militară va înlocui termenul consacrat de aparare colectivă cu siguranță colectivă, practic o colaborare militară globală împotriva unor ipotetice agresiuni străine în contextul unor tratate deja existente. Noua Doctrină va conferii cadrul constituțional pentru mărirea efectivelor, îmbunătățirea, dezvoltarea și mărirea capacităților militare față de prezent dar și participarea unor efective semnificative de militari la misiuni externe pentru pregătire sau intervenții în cadrul unor cualiții.

Despre armata Japoneză în prezent

Japan_Ground_Self-Defense_Force_LocationsArmata Japoneză numără un efectiv de 148 de mii militari (personal activ) și este în prezent formată din cinci corpuri de armată, Armata de Nord, cu sediul în Sapporo, Hokkaido, Armata de Nord-Est, cu sediul în Sendai, Miyagi, Armata de Est, cu sediul în Nerima, Tokyo, Armata Central, cu sediul în Itami, Hyōgo și Armata de Vest, cu sediul la Kumamoto, Kumamoto. Din cauza densității populației și a urbanizarii pe insulele japoneze, zonele destinate pentru instruirea pe scară largă a armatei Japoneze sunt foarte limitate și chiar și în aceste zone, restricțiile de zgomot sunt extinse. Armata Japoneză s-a adaptat la aceste condiții, prin efectuarea unor exerciții de post comandă și manevre pe hartă, investind în simulatoare și alte programe de formare, precum și desfășurarea de exerciții de foc direct în locații din străinătate , cum ar fi Centrul de Formare Yakima din Statele Unite ale Americii.

Japonia este o parteneră de prim rang al Alianței NATO în regiune.

Trebuie spus, încă de la început, că fiecare țară are un set diferit de motivații privind relațiile sale cu NATO. Când Japonia a făcut o ofertă Alianței în 2006 și 2007, aceasta a fost, în primul rând, o mișcare de natură diplomatică. Este adevărat că ministrul de externe Taro Aso și premierul Shinzo Abe au menționat posibilitatea unei cooperări operaționale între Japonia și NATO, în discursurile pe care le-au susținut la NAC (Consiliul Nord Atlantic). Trebuie să ne amintim, totuși, că ambii oameni politici au petrecut mult timp acolo explicând situația securității din Asia, inclusiv în privința Chinei și Coreei de Nord. Abe a „solicitat”, chiar, direct, ca aliații „să recomande Coreei de Nord să facă pași sinceri spre rezolvarea” problemei răpirii unor cetățeni japonezi de către autoritățile nord-coreene.

Premierul Taro Aso – trecere în revistă a Forțelor Aeriene Japoneze (Hyakuri Air Base on October 19, 2008 )
Premierul Taro Aso – trecere în revistă a Forțelor Aeriene Japoneze (Hyakuri Air Base on October 19, 2008 )
Intenția Japoniei este aceea de a folosi NATO ca o modalitate suplimentară de a ridica gradul de conștientizare la nivel internațional și, în special, european în privința situației securității Asiei. Acesta este motivul pentru care Tokyo a apreciat declarațiile NAC de condamnare a lansării rachetelor nord-coreene în iulie 2006 și a testului nuclear din luna octombrie a aceluiași an. În pofida limbajului foarte agresiv al Pyongyang-ului, relațiile cu autoritățile nord-coreene rămân un joc diplomatic, în care solidaritatea la nivel internațional contează foarte mult.

Este posibil ca NATO să nu fie un actor politic în adevăratul sens al cuvântului. Dar, în calitatea sa de cea mai mare și capabilă alianță politico-militară a lumii, aceasta are – în mod intenționat și în mod neintenționat – o anumită greutate în relațiile internaționale în domeniul securității. Acest lucru explică, de asemenea, de ce scepticii în privința NATO și, nu în ultimul rând, cei care nu împărtășesc aceleași valori cu Alianța se tem de extinderea ariei de acțiune și a influenței acesteia. Se poate spune că percepția lumii exterioare în privința NATO, ca actor influent în domeniul securității, este mai puternică decât admite Alianța însăși. Dar, exact din acest motiv, Japonia privește NATO ca pe un nou partener politic important. Alți parteneri ar putea urma acest model.

Surse de documentare: Romania Breaking News, wtfrly.com, infowars.com, news.bbc.co.uk , activenews.ro , deschide.md, ziarulnational.md , nato.int, Politika.rs, mod.go.jpl, Japan_Ground_Self-Defense_Force, elise.com.ua

articol preluat de pe http://www.rbnpress.info/

SRI: Au fost implementate noi măsuri de securitate în contextul evenimentelor generate de tensionarea relațiilor ruso-ucrainene

/0 Comentarii/în , /de /1.885 vizite

Noi măsuri de securitate au fost implementate în contextul evenimentelor generate de tensionarea relațiilor ruso-ucrainene și pe fondul necesității Alianței Nord-Atlantice de a-și întări granița de est, sens în care a apărut și ideea creării, pe baza contribuției voluntare a țărilor membre NATO, a unui Fond de Sprijin (Trust Fund) pentru dezvoltarea capacității de apărare cibernetică a Ucrainei, a menționat sâmbătă SRI într-un comunicat de presă.

“În contextul evenimentelor generate de tensionarea relațiilor ruso-ucrainene și pe fondul necesității Alianței Nord-Atlantice de a-și întări granița de est, au fost implementate noi măsuri de securitate, sens în care a apărut și ideea creării, pe baza contribuției voluntare a țărilor membre NATO, a unui Fond de Sprijin (Trust Fund) pentru dezvoltarea capacității de apărare cibernetică a Ucrainei. Expertiza pe care SRI o deține în domeniul securității cibernetice — apreciată atât în proiecte desfășurate în țara noastră, cât și în cadrul cooperării cu NATO, prin contribuții la crearea de platforme specifice și prin participarea activă la exerciții precum Cyber Coalition — a fundamentat aprobarea, de către CSAT, a participării țării noastre, prin Serviciul Român de Informații, în calitate de națiune-lider, la acest Fond”, a precizat SRI în comunicatul de presă.

Ca urmare, CSAT a aprobat transmiterea acestei decizii către NATO, iar în cadrul Summit-ului NATO din Țara Galilor (4-5 septembrie a.c.), România și-a declarat disponibilitatea de a îndeplini rolul de națiune-lider a Fondului de Sprijin pentru apărarea cibernetică a Ucrainei.

“Această calitate presupune definirea, de către specialiștii naționali în securitate cibernetică, în baza dialogului cu partea ucraineană, a cerințelor tehnice și a arhitecturii unui sistem de protecție a unor infrastructuri critice IT&C împotriva amenințărilor cibernetice. De asemenea, o altă sarcină a națiunii-lider se referă la identificarea altor state NATO ca și contributori la Fond, astfel încât să se poată asigura resursele financiare pentru implementarea proiectului definit. Nu în ultimul rând, națiunea-lider va asigura managementul de proiect și instruirea specialiștilor ucraineni în vederea exploatării eficiente a sistemului”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit SRI, având în vedere evoluțiile de securitate în domeniu, România, prin instituțiile abilitate, acordă o atenție deosebită prevenirii și contracarării amenințărilor la adresa sa și a aliaților săi.

AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu)

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/