(interviu) Cu Varoufakis la un chat. Proaspat, autentic. Ca noul val din politica europeana.
activista.ro
Recunosc, mă dau în vânt după stilul proaspăt al lui Varoufakis, ministrul noului guvern de la Atena. Pentru multe motive. Unul din ele este faptul că este congruent cu el însuși. Iar interviul acordat revistei germane Sternilustrează fără doar și poate această trăsătură de caracter a unui politician care ne arată că politica se poate face și altfel și că politicienii pot fi oameni normali, ca mine și ca tine, cu principii pe care nu sunt dispuși să calce de dragul puterii și pentru care dorința de putere nu este nici pe departe motivul pentru care au intrat în arena cu lei. M-am gândit să-l traduc, poate așa ajunge la mai multă lume această energie a noului tip de politician, politicianul animat de valori.
D-le Varoufakis, diplomația aceasta grăbită de shuttle-bus vă lasă timp să reflectați asupra muncii dumneavoastră?
Mi-aș dori să am mai mult timp. Suntem un guvern fără experiență și nu ni s-a dat timp să ne familiarizăm cu activitatea ministerelor noastre. Am avea nevoie de câteva săptămâni să deliberăm și să ne trasăm programul, doar că noi te uităm pe țeava puștii. Grăbindu-ne de la o îtâlnire la alta, după nopți nedormite, e o dovadă a modului sever în care criza a afectat integritate, chiar sufletul Europei.
Funcționează politica așa cum v-ați așteptat?
Din nefericire, în cazul Europei, da. Nu am avut niciodată aștepări exaltate de la procesul politic. Mi-am aruncat pălăria în ring deoarece sunt îngrozit de starea democrației europene. Dacă există vreo lipsă în Europa asta a noastră, atunci aceea este deficitul de DEMOCRAȚIE. Transformăm instituțiile care iau decizii ce afectează viața oamenilor în zone fără democrație. Și asta este benefic pentru forțele întunecate care încearcă să submineze democrația și drepturile omului.
Ca ministru de finanțe, un singur cuvânt al dumneavoastră este de ajuns pentru a mișca piețele. Cum vă simțiți în această postură?
E putere pe care nu vreau să o am. Puterea nu e ceva pe care să mi-l doresc, în general. Ar putea să sune ipocrit, însă o spun cu toată sinceritatea. Și lcuru acesta poate fi spus despre mulți dintre membrii cabinetului nostru. Ei preferau viața în opoziție, până la urmă este destul de confortabil să fii o minoritate de stânga (râde).
Atunci de ce ați acceptat această poziție?
Vreme de cinci ani am criticat puterea care susținea că nu există alternative la parcursul ales de Grecia.Și într-o zi un tânăr pe nume Alexis Tsipras m-a întrebat: ‘Dacă ajungem la putere, ai vrea să încerci să-ți implementezi planurile?’ În momente ca astea, trebuie să-ți pui banii acolo unde ți-e gura (să faci ceea ce susții). Nu mai e o chestiune de a vrea sau a nu vrea, ci ține mai mult de imperativul categoric al lui Immanuel Kant. O faci pentru că trebuie.
Sunteți din mediul academic și sunteți profesor. Ce vă face să credeți că sunteți pregătit pentru jobul de politician?
Absolut nimic. Habar n-am dacă sunt în stare de jobul ăsta. Fac tot ceea ce pot, dar nu voi spune că voi reuși. Asta m-ar face fie idiot, fie mincinos, și nu-s niciuna din astea două. Tot ceea ce pot face e să lucrez de la o zi la alta și apoi vedem (rezultatele – n. red)
Păreți ca cineva care își schimbă opiniile des: uneori cereți ajutor de la Rusia, apoi excludeți ajutorul Rusiei…
NU e așa. Am fost mereu foarte clar în opiniile mele.
Uneori doriți o tăiere a datoriei, alteori nu.
Nu, nu. Vreme de ani de zile am spus același lucru: o datorie nesustenabilă nu poate fi rambursată, duce automat la tăierea ei. Sunt tot felul de termeni care descriu această tăiere (a datoriei – n.red), iar limba germană și cea greacă sunt limbi foarte bogate în acest sens. Ideea este că datoria Greciei u poate fi plătită curând. În 2010, am avut alt termen pentru tăierea datoriei. La vremea respectivă, Grecia devenea falimentară, dar Europa se prefăcea că nu se întâmplă asta. Plătitorii de taxe greci au suportat povara pierderilor băncilor ca rezultat al tăierii datoriilor, după care povara a fost transferată la Bruxelles, Berlin și Frankfurt. Asta a fost cinic. Asta a fost cinic. Ceea ce ne-au împrumutat europenii nu a fost din solidaritate. Banii au mers la bănci. Dar noi vrem să schimbăm lucrul ăsta acum. Vrem să schimbăm costurile pentru plătitorii de taxe, atât în Grecia, cât și în Europa.
Ce așteptați de la Angela Merkelși de la Wolfgang Schäuble?
Angela Merkel este de departe cel mai abil politician din Europa. Nu există îndoială în acest sens. Iar Wolfgang Schäuble, ministrul său de finanțe, este probabil singurul politician european cusubstanță intelectuală. El este un european convins și un federalist infocat.
Ați acuzat-o pe Angela Merkel de “gândire magică”.
Când a fost asta?
Acum doi ani.
Doi ani sunt mult timp pentru politica europeană. Cred, însă, că problema centrală este cum scăpăm de criză. La momentul acela (al declanșării crizei – n. red), administrația SUA, sub conducerea lui Barack Obama a avut o politică fiscală expansionistă, dublată de o politică monetară expansionistă a Băncii Federale (Federal Reserve). În Marea Britanie au încercat puțină contracție discală și expansiune în politica monetară. În Europa am încercat contracție (în politica fiscală – n.red) și contracție (în politica monetară – n.red). Dar asta n-a funcțioat niciodată, și nu a fost fundamentată vreodată de istorie sau de teoria economică. Iar crezul în așa ceva (austeritate – n.red) înseamnă gândire magică.
Deci totul va fi bine dacă terminăm cu politica de austeritate. Dacă e așa de simplu, de ce nu a venit nimeni din Europa cu această soluție până acum?
Ne confruntăm cu o problemă politică. Aem nevoie de mai multă deliberare și coordonare. Mulți politicieni din Europa sunt prea speriați de a ieși din turmă.
Tările își urmăresc interesele.
Și obțin exact contrariul. Ar putea crea o balanță a intereselor, dar până la urmă e un echilibru teribil care poate duce la o mare depresie, cum a fost cea din 1930. Sau chiar la o perioadă de deflație, așa cum asistăm la ora actuală în Europa. Avem o povară grea a datoriei în Europa, în același timp există miliarde de euro care stau neatinși în sectorul financiar, la Frankfurt. Toată lumea se gândește: lasă că investesc alții, și așa nimeni nu mai investește. We have a heavy burden of debt in Europe, yet there are billions of euros sitting idle in the financial sector in Frankfurt. Situația poate fi depășită dacă punem în aplicare un New Deal, un nou acord, precum cel din SUA, din anii 1930: guvernul a mobilizat economiile care stăteau liniștite și le-a investit. Dintr-o dată, oamenii au început să vadă case și drumuri construite, muncitorii au început să aibă bani și apoi au început și ei să investească.
Deci germanii ar trebui să facă mai mult pentru beneficiul Europei și mai puțin pentru a își promova propriile interese.
Cred că nemții sunt foarte buni europeni, poate mai mult decât francezii sau grecii. Mulți germani privesc Europa ca o modalitate de scăpa de statul național. ESste una din consecințele celui de-al Doilea Război Mondial. Dar cred că a arăta cu degetul la asta e un exercițiu stupid. În schimb, ar trebui să depășim gândirea în termeni naționali.Ar trebui să gândim ca europeni.
Însuși dvs. ați fost afectat de criză și ati plecat din Grecia acum doi ani pentru a preda la Universitatea din Texas.
Nu mi-am mai putut continua munca la universitate întrucât finanțarea facultății mele fusese tăiată. Când am fost numit Ministru de Finanțe, câțiva oameni au zis: consideră-te norocos. Dacă nu merge treaba în Guvern, poți să te urci oricând în avion și să ybori înapoi în Texas. Dar nu îmi doresc asta. Am renunțat la postul din Austin și în acest moment soția mea împachetează lucrurile din apartamentul de acolo.
Se spune că ați primit amenințări cu moartea.
Asta a fost în 2011.
De ce?
La momentul respectiv ajutam niște jurnaliști în investigațiile lor în diferite scandaluri bancare. Într-o noapte, am primit un telefon și cineva m-a întrebat dacă fiul meu a venit acasă. După aceea, persoana a descris ruta fiului meu și mi-a spus: dacă vreți să se întoarcă acasă, încetați să investigai sectorul bancar. Acesta a fost un alt motiv pentru care ne-am mutat în Texas.
Cine a fost în spatele acestor amenințări?
Habar nu am. Nu am fost niciodată speriat, dar atunci când fiul tău devine o țintă, ai datoria morală de a răspunde.
Băncile din Grecia sunt partea unei elite super-bogate care a beneficiat de pe urma crizei.
Da, dar le vom sparge.
Cum?
Nu știu încă, însă îi vom opri. Nom avea nevoie de ajutor de la Germania. Suntem primul guvern din Grecia care își dorește cu adevărat să spargă cartelurile din tara noastră.
Însă Grecia nu a reuși nici măcar să stabilească o adminitsrație fiscală funcțională.
Guvernul anterior doar s-a prefăcut că este interesat de reformă. Uitați-vă la legile fiscale. Erau taxați cei care aveau imunitate fiscală. E ca și cum ai întreba curcanul dacă vrea să fie tăiat de Crăciun.
Cum intenționați să schimbați asta? Acum avem o bază de date foarte bună și știm cu exactitate cât capital este transferat din Grecia și depozitat în conturi europene și din alte părți ale lumii. Cel puțin asta îmi spun angajații din ministerul condus de mine. Aș ști și sumele exacte dacă nu aș fi obligat să îmi petrec tot timpul călătorind prin Europa pentru a mai cere ceva timp. Există cazuri în care persoane au transferat 1,5 miliarde de euro în conturi străine, în timp ce acasă au declarat taxe anuale pe sume de doar 5000 de euro. Cum se poate așa ceva? Aceste liste au existat dar nu au fost niciodată folosite.
Vă referiți la informațiile din lista pe care Christine Lagarde, directorul FMI, a trimis-o la Atena?
Lista Lagarde a implicat doar o bancă. Avem o listă cu toate băncile și toate transferurile. Dar angajații ministerului meu îmi spun că au fost împiedicați să se ocupe de aceste cazuri de către superiori.
Apăreți drept opusul arhetipului politicianului. Zburați la clasa economy și mergeți cu motocicleta. Acest simbolism nu distrage atenția de la problemele reale?
N-are nimic de-a face cu simbolismul. Acum câteva zile, pe când eram în Roma, a fost însoțiți de o escortă a poliției. Asta mă face să vărs, nici nu eram în întârziere! Mai aveam o oră până la întâlnirea cu ministrul de finanțe italian. Ideea că suntem speciali și că cineva trebuie să întrerupă traficul pentru noi, asta mă face nefericit. Vreau să îmi duc viața ca și până acum. Vreau să mă urc pe motocicleta mea și să merg pe jos până acasă, dacă vreau. Trebuie să fiu neferict dacă sunt ministru? Unii oameni mă intrebă de ce mă îmbrac așa. M-am îmbrăcat așa mereu! De ce m-aș schimba?
În primele zile de mandat, v-am văzut mereu cu geaca de piele. Acum nu o mai purtați. De ce?
Dacă aș fi în Greca, aș purta-o și acum. N-am purtat cravată în viața mea. Nici când am ținut un discurs la Camera Lorzilor. Ar trebui să încep să port cravată doar pentru că sunt ministru? Dacă ați pune pe cineva să poarte o uniformă romană, s-ar simți neconfortabil și ar începe să gândească diferit. Nu vreau să mă simt inconfortabil și cu siguranță nu vreau să încep să gândesc diferit.
Acum ceva vreme, ați spus pe blogul dvs. că nu vreți să vă transformați într-un politician. De ce?
Prețuiesc dezbaterile și dialectica socratică. Ideea unei dezateri este să înveți de la celălalt. Dar uitați-vă cum dezbat politicienii în parlament sau la televizor – e doar vorba despre cum să-ți anihilezi adversarii. Dacă mi se va întâmpla asta, atunci cineva ar trebui să mă împuște.
articol preluat de pe http://activista.ro/
(video) Apariția și Ascensiunea Bitcoin (2014) – documentar
documentare.rightbe.com
“Apariția și Ascensiunea Bitcoin” (The Rise and Rise of Bitcoin) documentează evenimentele care au făcut prima pagină a ziarelor pentru moneda digitală și conferă o privire mai profundă la ceea ce realizatorii numesc “cel mai mare experiment social-economic realizat vreodată”.
Un programator devine fascinat de moneda digitala Bitcoin si prin implicarea sa in comunitatea Bitcoin aflam despre impactul global al acestei uimitoare tehnologii.
Produs de Daronimax Media, “Apariția și Ascensiunea Bitcoin” este dotat cu aparițiile unor oameni de știință cum ar fi Gavin Andresen care este șeful Fundației Bitcoin, Mark Karpeles, CEO-ul Mt Gox, și gemenii Winklevoss
Bitcoin este un sistem de plată electronică descentralizat și o monedă digitală creată în 2009 de Satoshi Nakamoto. Numele Bitcoin se referă de asemenea și la programul cu sursa deschisa pentru folosirea acestor monede, cât și la rețeaua peer-to-peer (de la egal la egal) pe care acesta o formează.
Spre deosebire de majoritatea monedelor, Bitcoin nu se bazează pe încrederea într-un emitent central. Bitcoin folosește o bază de date distribuită peste noduri ale unei rețele de la egal la egal (peer-to-peer) pentru a inventaria tranzacțiile și se folosește de criptografie pentru a furniza funcții de bază pentru securitate cum ar fi asigurarea că bitcoinii nu pot fi cheltuiți decât de cel care îi deține și decât o singură dată.
Construcția monedei Bitcoin permite deținerea și transferul anonim de valoare. Bitcoinii pot fi salvați pe un computer personal sub forma unu fișier portofel sau pot fi stocați cu un serviciu de portofel a unei terțe părți, iar în ambele cazuri bitcoinii pot fi trimiși prin intermediul internetului oricărei persoane cu o adresă Bitcoin. Topologia de la egal la egal și lipsa unei administrații centrale fac nefezabil ca o autoritate, un guvern, etc. să manipuleze valoarea Bitcoinului sau să introducă inflație prin producerea lor.
Bitcoin este una din primele implementări a conceputului numit „criptomoneda” (cryptocurrency), prima dată descris în 1998 de Wei Dai pe mailing listul Cyperpunk. Sursa Wikipedia si FilmeHD
articol prelat de pe http://documentare.rightbe.com
Dacia 2015 sau despre ortonaţionalismul pişcat
foto - facebook.com/dumitrucornel.vilcu
articol – blog.activewatch.ro
Nu-mi plac majorităţile. Cu atât mai puţin îmi plac semi-majorităţile care au nevoia să se simtă majoritare şi să dicteze minorităţilor ce şi cum trebuie să gândească, să facă, să creadă. Mai mult ca orice, fireşte, mă deranjează majoritatea “mea”, sau cel puţin care se revendică a reprezenta acelaşi lucru pe care eu susţin că-l reprezint – românii creştin-ortodocşi, de fiecare dată când aceste trei calităţi şi apartenenţe (da, eu mai sper că asta sunt: ceva în esenţă bun, ceva de care nu te poţi desprinde) se transformă în motiv de manie a grandorii şi politică discriminatorie.
Cred, în schimb, în minorităţi şi drepturile lor – până la minoritatea ultimă, care e individul. Cred că una din caracteristicile surprinzătoare şi, da, de-a dreptul divine ale omului e potenţialitatea de a avea dreptate, chiar dacă statistic arareori, singur împotriva tuturor. De aceea, cred că de fiecare dată când îngrădim libertatea de expresie sau chiar de conştiinţă a unui semen săvârşim cu adevărat un păcat grav. Iar creştin-ortodox fiind, sau creştin-ortodox declarându-mă şi revendicându-mă împotriva oricui, mai habotnic decât mine, care mă acuză de nu-destulă-habotnicie… creştin prin credinţă, speranţă, opţiune şi voinţă fiind, afirm că niciodată Dumnezeu n-ar săvârşi sau n-ar încuraja greşeala pomenită mai sus. Pentru că Dumnezeu nu poate fi nici gelos-ranchiunos, nici însetat de confirmare, nici partinic.
Dar destul cu speculaţiile, iată de ce scriu acest text:
Alaltăieri a avut loc la Cluj primul tur al meciului de cupă între “U” şi CFR – ocazie cu care iarăşi, ca de fiecare dată, am putut vedea şi asculta în centru turme de oameni beţi strigând… sau poate ar trebui să spun grohăind? afară, afară cu ungurii din ţară! Un lucru cu care ar trebui să fiu obişnuit, căci face parte din meniul tuturor pregătirilor-de-meci ale… universitarilor (fotbalistici) locali. Şi care nu m-a deranjat foarte tare, sau măcar nu îndeajuns de tare până acum, ştiţi de ce? Pentru că nu sunt destul de ungur, nu ştiu ungureşte, am fost un copil leneş pe care maică-sa, venită din secuime şi măritată, vai Doamne! cu un oltean (curată mezalianţă) nu l-a împins destul ca să înveţe şi această limbă. Pentru că mama, ca atâţia alţii, s-a simţit şi se mai simte bine în România şi în româneşte şi niciodată nu i-ar trece prin cap să afirme că e altceva decât cetăţean român, că ţara ei e alta decât asta.
Alaltăieri, nu ştiu de ce, am simţit brusc că nu mai suport. Pur şi simplu pentru că ungurii, sau ţiganii, sau evreii etc. etc. acestei ţări nu trebuie să aibă nici un motiv de plecare din ea. Ei au drepturi cetăţeneşti întru totul egale cu majoritarii, iar România este în exact aceeaşi măsură ţara lor ca şi a noastră. Pentru că membrii tuturor celorlalte confesiuni creştine, greco-catolici, catolici, protestanţi, luterani… cu atât mai mult credincioşii altor religii sau ateii au, conform legii, dreptul inalienabil să creadă în “propriul” Dumnezeu sau în niciunul. Iar oricine atacă aceste drepturi încalcă legea şi batjocoreşte spiritul democratic al ţării sale.
Oricine încalcă aceste drepturi înjoseşte România.
Cel mai dezgustător şi stupid argument pe care l-am auzit şi tot auzit în dezbaterea recentă despre ora de religie e că ar fi “mai simplu” ca minoritatea (cei non-creştin-ortodocşi) să facă o cerere pentru a nu participa sau a participa în clase ale propriei confesiuni, decât ca, vezi Doamne! atâtea milioane de majoritari să fie puse pe drumuri. Membrii, dar şi… cum oare să le spun? agenţii electorali ai Bisericii Ortodoxe au prezentat o decizie cum nu se poate mai normală (şi în esenţa ei banal-procedurală) a Curţii Constituţionale ca pe un atac la Fiinţa Neamului… iată că nu mi-am putut stăpâni ironia amară din spatele acestor majuscule. Nimeni nu s-a obosit să explice de unde atâta panică, atâta dat-de-ceasul-morţii din partea unei majorităţi care se autodeclară (şi, probabil, este) zdrobitoare.
Ce-i cu voi, dragi conaţionali? Cum e posibil să vă fie atâta frică, să vă zgândărească atâta de isteric orice manifestare a oricărei non-conformităţi cu fixaţiile naţionale? De unde dorinţa asta frenetică de a-i vedea aduşi cu japca la ora de ortodoxie nu doar pe copiii voştri, pe care fireşte că până la o vârstă îi puteţi pune să facă orice, dar şi pe ai celorlalţi? Ce vă pişcă, urmaşi de sânge albastru ai neînfricaţilor daci? De unde discursurile astea apocaliptice despre pieirea spiritului românesc în faţa agresiunii străine (staţi să mă gândesc: iudeo-masonico-ateo-homosexo-zoofile), la singurul popor din istorie care, chipurile, nu doar că a stat la originea tuturor neamurilor onorabile, dar a rămas fix în acelaşi loc câteva milenii la rând? Cum ar putea, zic? cum ar putea formidabilele valori creştine (iar când scriu asta nu mai glumesc câtuşi de puţin) să fie dezrădăcinate brusc, în aşa scurt timp, de aşa puţini duşmani?
Şi n-am scris cuvântul ăsta la întâmplare, dimpotrivă: l-am pus aici cum nu se poate mai conştient, fiindcă din asta trăieşte neonaţionalismul – din inventarea duşmanului, din cultivarea fricii, din hrănirea primitivismului pentru care tot ceea ce este diferit este rău, este de la Dracul şi tocmai noi, fix noi, numai noi suntem cei buni, drepţi şi iubiţi de un Dumnezeu, altfel, necruţător.
Vă rog să mă credeţi că mă înspăimânt şi mă îngreţoşez când văd toate lucrurile astea, când îi aud şi citesc pe toţi ăştia – de la Bogdan Diaconu la Dan Tănasă, de la Puric la Capsali, de la ActiveNews la ZiariştiOnline şi Război Întru Cuvânt. Vă rog să mă credeţi că atunci când turmele de curajoşi-la-beţie-şi-în-grup ai Clujului răcnesc pe stradă afară cu x, afară cu y, România e a noastră, mult mai mult decât frică, mi-e ruşine. Şi nu vreau, refuz să-mi fie ruşine cu ţara sau de naţiunea mea, aşa încât îi datorez României, le datorez românilor, înaintea oricui, să nu las lucrurile să meargă în această direcţie.
Până la capăt şi mereu, aici, pe acest pământ românesc şi ortodox, eu unul voi apăra drepturile şi libertăţile fiecărui non-etnic-român, ale fiecărui non-ortodox şi, la urma-urmelor, ale fiecărui minoritar, în orice sens al cuvântului, care alege să-şi manifeste credinţa, convingerile, opinia, să-şi spună cuvântul.
Pentru că nu majoritatea este cea care are nevoie de protecţie. Autovictimizarea din ultimele zile a Bisericii Ortodoxe, suflatul-în-goarne-armageddonice din partea xenofobilor, teoriile conspiraţiei mondiale împotriva fix a neamului românesc… sunt cele mai triste şi întunecate caraghioslâcuri pe care le-am văzut în viaţa mea.
articol preluat de pe http://blog.activewatch.ro/