Sindicatele din Învăţământ: Elevii care nu optează pentru ora de religie pot rămâne nesupravegheaţi, iar profesorii fără post
de Elvira Gheorghita – Mediafax
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) spune că elevii care nu vor opta pentru frecventarea orei de religie pot rămâne nesupravegheaţi, iar unii profesori de religie şi-ar pierde astfel locul de muncă la jumătatea anului şcolar.
“Modificările care au loc în timpul anului şcolar dau peste cap sistemul de învăţământ. Nu întâmplător a fost introdus în Legea Educaţiei Naţionale un articol conform căruia orice modificare intră în vigoare la începutul anului şcolar”, spune preşedintele FSLI Simion Hancescu, într-un comunicat, referindu-se la faptul că decizia Curţii Constituţionale privind ora de religie devine executorie pe 9 martie.
Conducerea FSLI este de părere că parlamentarii din cele două comisii de învăţământ, din Senat şi Camera Deputaţilor, împreună cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, trebuie să găsească o soluţie aplicabilă până la finalul acestui an şcolar şi una care să reglementeze statutul orei de religie începând cu anul şcolar 2015 – 2016.
Totodată, legiuitorul ar trebui să reglementeze ce se întâmplă cu elevii care nu optează pentru ora de religie, în timp ce colegii lor participă la acest curs, mai spune Hancescu, citat în comunicat.
Înscrierea la ora de religie în şcoli, subiect de discuţie în Comisia pentru Învăţământ a Camerei
de Emma Toader – Mediafax
Predarea religiei în şcoli şi faptul că înscrierea la ora de religie se va putea face doar pe baza unei cereri în scris a părinţilor, în urma deciziei CC, a generat, marţi, discuţii în Comisia de învăţământ a Camerei, secretarul de stat în MEN arătând că până pe 6 martie trebuie depuse aceste cereri.
Comisia de învăţământ a invitat reprezentanţii cultelor religioase la dezbateri, după ce CC a admis cererea ridicată de Emil Moise că obligativitatea înscrierii din oficiu a copilului la ora de religie este neconstituţională şi că vor putea intra la ora de religie doar copiii ai căror părinţi au depus în acest sens o cerere.
Reprezentanţii cultelor religioase au susţinut necesitatea studierii religiei în şcoli, preotul Ionuţ Corduneanu (BOR) arătând că 25 de state din UE au obligatorie religia în şcoli şi că Patriarhia Română cere ca înscrierea la ora de religie “să se facă pe toată durata şcolarizării din unitatea de învăţământ”.
“Predarea religiei în şcoli este un element esenţial în formarea unui tânăr. Toţi părinţii bulgari catolici vor face acea cerere, iar religia în şcolile noastre se va preda”, a declarat deputatul Niculae Mircovici, reprezentant al minorităţii bulgare.
Deputatul Remus Cernea a spus că decizia CC trebuie pusă în acord cu legea învăţământului, astfel încăt înscrierea la ora de religie să se realizeze la solicitarea scrisă a părinţilor pentru elevii cu vârsta de până în 14 ani. “Înscrierea la ora de religie se va face la începutul fiecărui an şcolar”, a propus Cernea, arătând că în România nu există o religie de stat şi că statul trebuie să fie neutru faţă de toate cultele religioase.
Remus Cernea a vorbit şi despre sala de şedinţe a comisiei, criticând faptul că în acea sală se aflau două icoane. El le-a propus deputaţilor fie să pună simboluri ale tuturor cultelor religioase din România pe stâlpii din sala de şedinţă, fie să lipească alături de icoanele existente afişe “cu atei”, menţionând în acest sens un afiş cu filosoful Friedrich Nietzsche şi un citat din acesta: “Dumnezeu e mort”.
Reprezentantul ASUR Toma Pătraşcu a precizat că religia rămâne să fie predată în şcoli şi că prin decizia CC singura modificare se referă la faptul că “li se dă părinţilor dreptul legal de a alege”. “Îl întreb pe ministrul Educaţiei ale cui interese apără, ale copiilor sau ale bisericii?”, a adăugat reprezentantul ASUR.
Reprezentanţii Cultului Penticostal şi al Alianţei Evanghelice au susţinut că înscrierea la începutul anului pentru ora de religie ar fi “târzie” şi ar trebui făcută la sfârşitul anului şcolar pentru anul şcolar viitor.
…
Secretarul de stat în MEN Liliana Preoteasa a declarat că Ministerul Educaţiei aşteaptă o decizie a Parlamentului şi că a trimis o adresă inspectoratelor şcolare prin care le-a cerut să informeze părinţii elevilor că pentru a participa la ora de religie trebuie să depună o cerere, “aşa cum spune CC”.
cititi mai mult pe http://www.mediafax.ro/social/inscrierea-la-ora-de-religie-in-scoli-subiect-de-discutie-in-comisia-pentru-invatamant-a-camerei-13839308
Cerere pentru înscrierea la ora de Religie
Completează, pentru copilul tău, cererea de înscriere la ora de Religie până la 6 martie 2015!
Descarcă Cererea – tip (format PDF)
![]()
Campanie „Înscrie-ți copilul la Ora de Religie!”
Prima şedinţă CSAT din mandatul lui Klaus Iohannis: S-a aprobat intrarea şi staţionarea pe teritoriul României a unor forţe ale armatei portugheze
de Valentina Postelnicu – mediafax.ro
CSAT a aprobat, marţi, propunerile premierului Ponta, referitoare la intrarea şi staţionarea pe teritoriul României, în mai-iunie 2015, a unor forţe şi mijloace ale armatei portugheze, cuprinzând patru aeronave F16 Falcon şi aproximativ 150 militari şi civili, din misiunile de Poliţie Aeriană NATO.
Potrivit comunicatului de presă remis la finalul şedinţei CSAT, membrii Consiliului au analizat şi aprobat raportul privind activitatea Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO, în anul 2014, instituţie al cărei obiectiv general a constat în dezvoltarea capacităţii de răspuns la incidente de securitate cibernetică şi a relaţiilor de cooperare cu entităţi naţionale sau internaţionale, cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul securităţii cibernetice.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat propunerile prim-ministrului referitoare la intrarea şi staţionarea pe teritoriul României, în perioada mai-iunie 2015, a unor forţe şi mijloace ale armatei portugheze, având în compunere patru aeronave F16 Falcon şi personalul aferent (aproximativ 150 militari şi civili) în scopul pregătirii şi desfăşurării misiunilor de Poliţie Aeriană NATO.
Potivit sursei citate, preşedintele României urmează să informeze Parlamentul cu privire la decizia luată, în condiţiile legii.
În cadrul şedinţei, s-a aprobat, de asemenea, Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării privind activitatea desfăşurată în anul 2014 şi s-a decis trimiterea acestuia, spre examinare, către Parlamentul României.
articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/
Directorul Sucursalei Suceava a Companiei Naţionale a Uraniului a demisionat. Minerii de la Crucea rămân blocaţi
de Tibi Bujdei – Mediafax
Directorul Sucursalei Suceava a Companiei Naţionale a Uraniului, Constantin Proboteanu, a demisionat marţi după-amiază, considerând că este un gest de onoare să renunţe la funcţie în condiţiile în care se află într-o situaţie pe care nu o poate gestiona, dar minerii rămân în continuare în subteran.
“Eu mi-am depus demisia din funcţie”, a declarat Proboteanu corespondentului MEDIAFAX, la câteva ore după ce şi directorul general al Companiei Naţionale a Uraniului, Ioan Moraru, şi-a depus demisia după o întâlnire cu ministrul Energiei, Andrei Gerea.
Proboteanu a explicat că a luat această decizie întrucât nu poate gestiona situaţia în care s-a ajuns.
“În momentul când aşteptările sunt mari şi sunt în situaţie de neieşit, e de onoare acest gest. E o situaţie care ne depăşeşte”, a spus Proboteanu.
El a menţionat că a coborât în mină la cei care sunt blocaţi în sectorul Botuşana şi că aceştia rămân fermi pe poziţie că acceptă doar ceea ce s-a stabilit prin protocolul încheiat cu ministrul Energiei, Andrei Gerea.
Potrivit lui Proboteanu, în mina Botuşana sunt blocaţi 241 de mineri, din cei 457 de angajaţi direct productivi.
“Oamenii sunt fermi pe poziţii şi nu acceptă decât respectarea protocolului”, a spus directorul demisionar al sucursalei Suceava a CNU.
El a apreciat că este greu de realizat ceea ce s-a promis prin protocol întrucât orice creştere salarială va putea fi aprobată doar prin rectificarea bugetară care va fi posibilă după mijlocul anului.
articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/




