Comunismul fara masca. Giovanni Papini in vizita la Lenin
Giovanni Papini (1881 – 1956)
Moscova, 3 iulie:
«M-am trudit aproape o luna, dar, in sfarsit, am reusit. Venisem in Rusia numai ca sa cunosc pe acest om si nu voiam sa plec fara sa-l fi auzind vorbind. Mi se pare ca e, genul sau, unul din cei trei sau patru oameni in viata, care merita sa fie ascultati.
Ca sa ajuns pana la el, am cheltuit aproape douazeci mii de dolari – cadouri nevestelor comisarilor, bacsisuri soldatilor rosii,daruri orfelinatelor – dar nu regret.
Mi se spunea ca Vladimir Ilici era bolnav, obosit si ca nu putea sa primeasca pe nimeni, in afara de intimii sai. Nu mai locuieste la Moscova, ci intr-un sat din apropiere, intr-o veche locuinţa boiereasca, cu obisnuitul peristil de coloane albe la intrare.
Vineri seara, ultimele dificultati fura inlaturate si telefonul ma instiinta ca eram asteptat duminica. I se spusese lui Lenin ca fondurile mele ar putea sa ajute inceputurile anevoioase ale Nep-ului si acesta consimtise sa ma vada.
Fui primit de sotia sa, o femeie groasa si tacuta, care ma privi asa cum privesc infirmierele pe un nou bolnav care intra in sala lor.
Gasii pe Lenin pe un mic balcon, sezand la o masa mare, acoperita cu foi vaste de desen. Imi facu impresia unui condamnat, caruia i se permite, in ultimele ore pe care le mai are de trait, sa-si piarda timpul in pace, cu fleacuri.
Capul sau foarte cunoscut, de tip mongol, parea taiat din branza veche si uscata: teapan si totusi molatic. Intre buzele lui respingatoare se vedeau doua randuri sinistre de dinti, ca ai unui cap de mort.
Craniul sau, lung si gol, facea impresia unei urne barbare, taiata din osul frontal al unui monstru fosil. Doi ochi vicleni si inchizitori de pasare de prada stau pitulaţi indaratul pleoapelor insangerate.
Mainile sale se jucau neglijent cu un creion de argint: se vedea ca fusese groase si puternice, maine de mujic, dar in aspectul lor descarnat anuntau apropierea mortii.
Nu voi uita niciodata urechile lui de fildes lustruit, intinse in afara ca pentru a prinde ultimele sunete ale lumii, inainte de linistea cea mare…
Primele minute ale conversatiei noastre fura mai curand penibile. Lenin se trudea sa ma cantareasca, dar cu un aer distrat, ca si cum si-ar fi indeplinit o datorie de care de acum inainte nu se mai sinchiseste.
Iar eu, inaintea acelei masti obosite de culoarea sofranului, nu mai gaseam curajul sa-i pun intrebarile pentru care venisem. Inganai la intamplare o lauda despre marea opera pe care o savarsise in Rusia. Si atunci, acea fata pe jumatate moarta se umplu de strambaturi spectrale, care voiau sa fie un zambet sarcastic.
- Dar totul era facut, exclama Lenin, cu o insufletire neasteptata si aproape cruda, totul era facut inainte de a veni noi! Strainii si imbecilii presupun ca s-a creat ceva nou.
Eroare de burghezi orbi. Bolsevicii n-au facut altceva decat sa adopte, dezvoltandu-l, regimul instaurat de ţari si care e singurul potrivit cu poporul rus.
Nu se poate guverna o suta de milioane de brute fara bat, fara spioni, fara politie secreta, fara teroare si spanzuratori, fara tribunale militare, munca silnica si torturi. Noi am schimbat numai clasa care isi baza guvernarea pe acest sistem.
Unde erau saizeci de mii de nobili si patruzeci de mii de mari functionari, in total o suta de mii de indivizi ; azi sunt aproape doua milioane de proletari si comunisti.
E un progres, un mare progres, deoarece privilegiatii sunt de zece ori mai numerosi, insa nouazeci si opt la suta din populatie n-a castigat prea mult prin aceasta schimbare. Fii chiar sigur ca n-a castigat nimic si e tocmai ceea ce vreau, ceea ce doresc si, de altfel, ceea ce este absolut inevitabil.
Si Lenin incepu sa rida in surdina, ca un negustor care a inselat pe cineva si care contempla satisfacut umerii victimei care pleaca.
- Si atunci, bombanii eu, Marx, progresul si celelalte?
Lenin ma privi cu un aer foarte mirat.
- Dumitale, care esti un om strain si puternic, relua el, pot sa-ţi spun tot. Nimeni nu te va crede. Dar aminteste-ţi ca Marx insusi ne-a invatat ca teoriile n-au decat o valoare pur fictiva, o valoare de instrument. Data fiind starea de lucruri din Rusia si din Europa, a trebuit sa ma servesc de ideologia comunista pentru a realiza adevaratul meu scop.
In alte ţari si in alte vremuri, as fi intrebuinţat altceva. Marx nu era decat un burghez evreu, calare pe statisticile englezesti si admirator in secret al industrialismului.
Un creier imbibat de bere si de hegelianism, in care amicul Engels injecta cateodata unele idei geniale. Revoluţia ruseasca e o dezmintire completa a profeţiilor lui Marx.
Comunismul a triumfat tocmai intr-o ţara unde aproape nu exista burghezie.
Oamenii, domnule Gog, sunt niste salbatici fricosi, care trebuiesc stapaniţi de un salbatic fara scrupule, asa cum sunt eu. Restul nu-i decat vorbarie, literatura, filozofie si alta muzica, pentru folosul nerozilor. Ori, salbaticii sunt la fel de criminali, ultimul ideal al oricarui guvern trebuie sa fie acela de a face in asa fel, ca ţara sa semene cu o ocna.
Vechea «catorga» (ocna – n.n.) tarista e ultimul cuvant al inţelepciunii politice. Daca te gandesti bine, vei vedea ca viaţa de inchisoare e cea mai potrivita celor mai mulţi oameni. Nemaifiind liberi, ei sunt, in sfarsit, feriţi de riscuri si in situaţia de a nu putea savarsi raul. Indata ce un om intra la inchisoare, trebuie, prin forta lucrurilor, sa duca o viata de nevinovat.
Mai mult decat atat, nu mai are nici ganduri, nici preocupari, deoarece sunt altii care gandesc si poruncesc pentru el: lucreaza cu corpul, dar isi odihneste spiritul.
Si stie ca in fiece zi va avea ce sa manance si unde sa doarma, chiar daca nu lucreaza si chiar daca e bolnav, fara grija pe care o are cel liber de a-si procura o paine in fiecare dimineaţa si un pat in fiecare seara.
Visul meu este de a transforma Rusia intr-o imensa inchisoare: si sa nu crezi ca spun aceasta din egoism, caci intr-un atsfel de sistem cei mai sclavi si cei mai sacrificati sunt tocmai paznicii si ajutoarele lor!
Lenin tacu deodata si incepu sa contemple un desen pe care-l avea dinainte si care reprezenta, mi se pare, un palat inalt ca un turn gaurit de nenumarate ferestre rotunde. Indraznii sa pun una din intrebarile mele.
- Si ţaranii?
- Urasc ţaranii, raspunse Vladimir Ilici cu o strambatura de dezgust. Urasc pe mujicul idealizat de acel ramolit occidental care era Turgheniev si de acel faun convertit care era ipocritul de Tolstoi.
Taranii reprezinta tot ce urasc mai mult: trecutul, credinţa, ereziile si maniile religioase, lucrul manual. Ii tolereze si ii cultiv, dar ii urasc. As vrea sa-i vad disparand pe toţi, pana la cel din urma.
Un electrician valoreaza pentru mine cat o suta mii de ţarani.
Se va ajunge, sper, sa traim cu alimente produse in cateva minute de masini, in laboratoarele noastre chimice si in sfarsit vom putea masacra ţaranimea devenita atunci inutila. Taranii se vor face lucratori sau vor crapa. Viaţa in natura e o rusine preistorica.
Baga-ţi in cap ca bolsevismul reprezinta un razboi triplu: al barbarilor stiintifici impotriva intelectualilor corupţi, al Orientului impotriva Occidentului si al orasului impotriva satului. Si in acest razboi nu ne vom uita la alegerea armelor.
Individul e ceva care trebuie suprimat. E o invenţie a acelor pierde-vara de greci si a inchipuiţilor de germani. Cine rezista, va fi taiat ca o tumoare vatamatoare. Sangele e cel mai bun igrasamant oferit de natura.
Sa nu crezi ca sunt crud. Toate aceste executii si spanzuratori, care se fac din ordinul meu, ma plictisesc. Urasc victimele, mai cu seama fiindca ma silesc sa le ucid.
Dar nu pot face altfel. Visez sa fiu directorul general al unei inchisori model, al unei ocne pacifice si bine intretinuţe.
Dar se gasesc, ca in toate inchisorile, neasculatori, nelinistiţi, din aceia care au nostalgia stupida a vechilor ideologii si mitologii omucide.
Toti acestia vor fi suprimaţi. Nu pot permite ca numai cateva mii de bolnavi sa primejduisca fericirea viitoare a milioane de oameni. Si apoi, defintiv, vechile varsari de sange nu erau un fel rau de a ingriji corpurile.
E o oarecare voluptate sa te simţi stapan pe viata si pe moarte. De cand vechiul Dumnezeu a fost ucis – nu stiu bine daca in Franţa sau in Germania – unele satisfacţii au acaparat oamenii.
Eu sunt, daca vrei, un semizeu local asezat intre Asia si Europa, dar pot totusi sa-mi permit unele capricii. Sunt gusturi ale caror secret s-a pierdut, dupa caderea paganilor.
Sacrificiile omenesti aveau ceva bun: erau simbol profund, o invaţatura inalta, o sarbatoare sanatoasa.
Dar aici, in locul imnului credinciosilor, aud ridicandu-se spre mine urletele prizonierilor si al muribunzilor; te asigur ca n-as schimba aceasta simfonie cu cele noua ale lui Beethoven. Acesta e cantecul religios care anunta beatitudinea apropiata.
Mi se paru atunci ca fata descompusa si cadaverica a lui Lenin se intindea ca sa asculte o muzica inceata si solemna, sensibila numai pentru el. Aparu doamna Krupskaia, sa-mi spuna ca sotul sau era obosit si ca avea nevoie de putina odihna. Iesii indata.
Am cheltuit douazeci mii de dolari ca sa vad pe omul acesta si, intr-adevar, am impresia ca nu i-am aruncat pe fereastra.»
«GOG», memorii de Giovanni Papini
(traducere de Ileana Zara, publicat 1990, Bucuresti)
Motto-ul ales de Papini pentru publicarea memoriilor sale a fost:
« Satana va iesi din temnita lui, ca sa insele neamurile, pe Gog si pe Magog…» (Apocalips, XX, 7)
Basarabia literara
articol preluat de pe https://cersipamantromanesc.wordpress.com
Judo: Trei clasări pe podium pentru românce la concursul European Open de la Oberwart
AGERPRES (editor: Mihai Țenea) , Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA
Sportivele române Monica Ungureanu, Andreea Chițu și Corina Căprioriu au ocupat locuri pe podium, sâmbătă, la concursul de judo European Open de la Oberwart (Austria).
Monica Ungureanu a ocupat locul al doilea la categoria 48 kg, după ce a pierdut finala cu turcoaica Ebru Șahin. Ungureanu a trecut în sferturi de chinezoaica Shishi Xie, iar în semifinale a dispus de altă reprezentantă a Turciei, Dilara Lokmanhekim. Violeta Dumitru a fost învinsă în primul tur de Xie.
Andreea Chițu s-a clasat a treia la categoria 52 kg, după ce a învins-o în meciul decisiv pe finlandeza Jaana Sundberg. Chițu, vicecampioană mondială, a învins-o în primul tur pe franțuzoaica Laura Holtzinger, în sferturi a trecut de turcoaica Ayse Arca, dar a cedat în semifinala cu Ma Yingnam (China). Roxana Ioancă a fost eliminată din runda inaugurală, de poloneza Zuzanna Pawlikowska.
Corina Căprioriu a ocupat și ea treapta a treia a podiumului la categoria 57 kg, grație victoriei reușite în meciul decisiv cu chinezoaica Yang Liu. Anterior, vicecampioana olimpică de la Londra a învins-o pe Ying Zhou (China), în primul tur, a pierdut în sferturi la italianca Martina Lo Giudice, iar în recalificări a trecut de japoneza Tsukasa Yoshida, înainte de a o întâlni pe Liu. Loredana Ohâi a fost întrecută î runda inaugurală de Tecla Cadilla Acevedo (Spania).
La concurs participă 129 de sportive din 27 de țări.
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/
Radu Jude – URSUL DE ARGINT pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin 2015 – (video)
Mediafax
Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, pentru lungmetrajul “Aferim!”, la cea de-a 65-a ediţie a galei Festivalului de Film de la Berlin (5 – 15 februarie), care are loc sâmbătă seară, la Berlinale Palast, potrivit imaginilor difuzate pe site-ul oficial al evenimentului.
Regizorul Radu Jude a urcat pe scena de la Berlinale Palast şi a declarat că, dacă ştia că va câştiga un asemenea premiu important, “ar fi fost mai serios când a filmat” lungmetrajul “Aferim!”.
De asemenea, regizorul român le-a mulţumit celor din echipa filmului, menţionând că, de fapt, premiul le aparţine lor.
Totodată, Radu Jude a spus că speră ca obţinerea acestui premiu să reprezinte un mesaj pentru instituţiile din România, acela că este important să sprijine cinematografia mai mult.
“Aferim!” a fost singurul film românesc selectat în competiţia oficială a Berlinalei 2015.
Din distribuţia peliculei fac parte actorii Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu şi Dan Nicolaescu.
“Aferim!”, în regia lui Radu Jude, este un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu), caută un rob fugar (Cuzin Toma).
Scenariul filmului este scris de Radu Jude şi Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul îi aparţine lui Cătălin Cristuţiu, sound design-ul este semnat de Dana Lucreţia Bunescu, costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, scenografia, de Augustina Stanciu, consilier istoric a fost Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, iar producător este Ada Solomon.
Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor “Lampa cu căciulă”, “Alexandra”, “O umbră de nor”, “Trece şi prin perete”, care au câştigat numeroase premii. Lungmetrajul de debut, “Cea mai fericită fată din lume”, a fost distins cu premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, premiul pentru cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival şi premiul FIPRESCI la IndieLisboa.
Cel de-al doilea lungmetraj realizat de Radu Jude, “Toată lumea din familia noastră”, a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, în secţiunea Forum. “Toată lumea din familia noastră” a obţinut, printre altele, marele premiu al Festivalului de la Sarajevo, marele premiu Bayard d’Or şi premiul pentru cel mai bun actor la Namur IFF, marele premiu la CinEast IFF, trofeul Festivalului Internaţional de Film Anonimul, premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF şi premiul pentru regie alături de premiul publicului la B-EST IFF.
“Aferim!” este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films şi cu participarea HBO România. Filmul a fost finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene.
Cea mai recentă prezenţă a unui film românesc în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin a fost înregistrată în urmă cu doi ani, când “Poziţia copilului”, produs de Ada Solomon şi regizat de Călin Peter Netzer, a câştigat trofeul Ursul de Aur.
articol preluat de pe http://m.mediafax.ro
Interviu Radu Jude, despre “Aferim”: o legătură dintre trecut şi prezent, realităţi ce se perpetuează
Interviu publicat iniţial pe 13 februarie
Reporter: Aţi dorit iniţial să faceţi un film despre Revoluţia de la Ploieşti din 1870 şi aţi ajuns la 1835, în Ţara Românească. De unde a pornit şi cum aţi ajuns la acest episod din istorie?
Radu Jude: Nu e un proces pe care să mi-l amintesc în detaliu. Ideea era aceasta: să caut ceva despre legăturile dintre trecut şi prezent şi despre cum lucrurile curg dintr-una în alta şi despre cum nişte realităţi sociale, politice din secolul XIX se perpetuează; chiar dacă în forme diferite, esenţa lor poate rămâne prezentă şi în zilele noastre.
Rep.: Spuneaţi că ceea ce se întâmplă acum cu comunitatea romă din România are baze în ceea ce s-a întâmplat în trecut.
R. J.: Cred că este adevărat, măcar în parte. Până la urmă, aşa cum nouă ne place să spunem că multe dintre problemele pe care le avem vin din faptul că Ţările Române au fost tot timpul în conflict cu Imperiul Otoman, tot timpul la intersecţia marilor conflicte şi asta a avut repercusiuni asupra istoriei noastre, de ce nu am accepta că lucrurile pot sta la fel şi în cazul minorităţii rome? Sute de ani de sclavie trebuie să lase nişte urme.
Rep.: De ce credeţi că nu a fost tratat mai mult până acum acest episod al sclaviei romilor?
R. J.: Nu ştiu motivele. Într-un fel, “Ţiganiada” a lui Ioan Budai-Deleanu atinge în treacăt subiectul acesta, dar, pe de altă parte, ţin minte că, în liceu, când am studiat “Ţiganiada”, nu am avut profesori care să vorbească despre realitatea aceasta socială, ci doar despre partea strict estetică, literară a epopeei. La fel, am recitit “Ciocoii vechi şi noi” a lui Filimon, apar şi acolo sclavi romi, nici nu ţineam minte acest aspect…
Rep.: La Cannes aţi prezentat “Trece şi prin perete”, adaptare după Cehov. Aveţi o legătură deosebită cu literatura. Şi în “Aferim!” o parte din documentare a fost realizată din literatură. Care sunt operele care v-au inspirat pentru acest lungmetraj?
R. J.: În ce priveşte structura, povestea şi anumite situaţii narative, literatura mi-a folosit mai puţin, temele abordate în film nu prea există în literatură. Dar replicile pe care personajele le spun sunt luate într-adevăr din surse literare: Iordache Golescu, Anton Pann, de la Creangă am mai luat câte ceva. Şi de la Budai-Deleanu, din mulţi scriitori. Şi din Nicolae Filimon, de la Filimon chiar mai mult. Îmi place foarte mult Filimon. Procedeul nu este nou, deşi poate fi numit postmodern, într-o oarecare măsură. Găsim asta şi la Shakespeare, el are mereu personaje care spun replici aparţinând de fapt lui Ovidius sau Terentius etc.
Rep.: Chiar şi în “Aferim!”, în momentul în care Constandin ridică acel craniu şi ţine un monolog, nu este o replică din Shakespeare?
R. J.: Situaţia este din Shakespeare, dar replica este luată mot-a-mot dintr-o carte populară, “Alexandria”.
Rep.: “Aferim!” a fost un proiect greu de realizat, de la filmarea alb-negru până la finanţarea filmului. Ce v-a motivat să duceţi la bun sfârşit proiectul?
R. J.: Odată început… (…) Aş fi renunţat dacă lucrurile nu s-ar fi rezolvat bine, dar aici Ada Solomon, producătoarea filmului, a avut un rol esenţial, calităţile ei au contat enorm în obţinerea finanţării necesare.
Rep.: Fiind şi regizor şi coscenarist, care dintre cele două vi s-a părut mai greu de realizat?
R. J.: Nu pot să gândesc în termeni de dificultate. Mi se pare că ţine de profesia mea, pur şi simplu. Fac ambele lucruri la fel de aplicat şi la fel de interesat. Dacă scenariul acesta ar fi fost scris de altcineva în forma aceasta, aş fi putut doar să îl regizez, desigur. Există scenarişti buni în România, există oameni care scriu bine şi Florin Lăzărescu este unul dintre ei, dar îmi doresc să particip la tot procesul acesta de creaţie a filmului. Mi se pare important, încerc să vin cu propria mea viziune, atâta câtă e. Şi atunci este important măcar să particip la scrierea scenariului, chiar dacă este o adaptare literară. Nu are asta importanţă, că spuneai de scurtmetrajul după Cehov, am adaptat foarte mult. Şi în viitorul meu proiect, “Inimi cicatrizate”, am adaptat liber textele lui M. Blecher.
Rep.: Cum aţi ajuns la numele filmului, “Aferim!”, şi cum l-aţi păstrat?
R. J.: Din aproape în aproape, citind textele acestea de secol XIX, am întâlnit cuvântul, care are sensul de “bravo”, “de foarte bine”, l-am folosit în dialogurile din scenariu şi, la un moment dat, mi s-a părut că ar fi potrivit ca titlu. Spectatorul e imediat trimis către istorie, către trecut, fiind un cuvânt extrem de puţin uzitat; şi în al doilea rând, prin faptul că personajele rostesc cuvântul acesta tot timpul, poate căpăta o valoare de simbol: o lume care-şi tot confirmă şi reconfirmă valorile şi opţiunile.
Rep.: Au existat întrebări pe parcursul filmului care v-au “chinuit” efectiv, la care nu găseaţi răspunsuri?
R. J.: Nu, întrebarea cea mai complicată a fost în cel fel poţi pune în scenă nişte episoade istorice. Un film încearcă întotdeauna să creeze un efect de real, asta ţine de mecanismul de funcţionare a cinematografului, or, în cazul unui film istoric, problema se pune puţin diferit, pentru că tu ca spectator ştii tot timpul că ceea ce vezi acolo este o realitate construită de cineast, de regizor, de la A la Z; şi asta e o problemă reală, cred: cum îi comunici spectatorului faptul că ceea ce vede nu este o realitate, ci o construcţie cât se poate de artificială, care merită luată în seamă, dar şi interogată, pusă în discuţie.
Rep.: După proiecţiile de miercuri de la “Aferim” vi se pare că lungmetrajul a primit un aferim din partea publicului, din partea criticilor?
R. J.: Nu am stat la proiecţie, am stat afară. Cronicile, am citit câteva, în revistele importante americane, lucrurile sunt mai degrabă favorabile.
Rep.: Vorbind de cronici, spuneaţi că percepţia despre premii este infantilă. Totuşi, ce înseamnă pentru dumneavoastră un premiu?
R. J.: Nu percepţia este infantilă, ci interesul care uneori se acordă mai mult unui premiu sau unei selecţii într-un festival etc. decât filmului sau operei în sine. Un premiu înseamnă o şansă mai mare de a distribui bine filmul. Atât.
Rep.: De la “Moromeţii”, Luminiţa Gheorghiu şi Victor Rebengiuc nu au mai jucat împreună. Victor Rebengiuc are şi o scenă foarte dură în “Aferim!”. Personajele celor doi au fost realizate cu cei doi actori în minte sau aţi hotărât ulterior actorii pentru cele două personaje?
R. J.: Am vrut să omagiez un film pe care îl admir foarte mult, “Moromeţii”, de Stere Gulea.
Rep.: Lucraţi la “Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă a textelor scriitorului Max Blecher, în special a romanului omonim. Ce a stârnit interesul pentru a aduce pe marele ecran scrierile lui Blecher?
R. J.: Blecher e un mare scriitor, cred că “Întâmplări în irealitatea imediată” este o capodoperă. Cât despre “Inimi cicatrizate”, e un roman pe care îl iubesc, l-am citit în adolescenţă. Acum vreo trei ani, prietenul meu Dan Nicolăescu mi-a recomandat să ecranizez cartea, am recitit-o şi mi s-a părut că poate fi adaptată bine într-un film. E o poveste despre suferinţă, iubire, demnitate şi moarte; dar, mai ales, sper ca filmul să îl facă pe Blecher mai cunoscut publicului larg.
articol preluat de pe http://www.zf.ro/
Lista completa a castigatorilor la Festivalul International de Film de la Berlin 2015
foto ultima-ora.ro
Ursul de Aur pentru cel mai bun film - “Taxi”, de Jafar Panahi
Ursul de Argint – Marele Premiu al juriului - “El Club/ The Club”, de Pablo Larraín
Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor - Radu Jude, pentru “Aferim!”, si Malgorzata Szumowska, pentru “Body”
Ursul de Argint pentru cea mai buna actrita - Charlotte Rampling, pentru rolul din “45 Years”, de Andrew Haigh
Ursul de Argint pentru cel mai bun actor - Tom Courtenay, pentru rolul din “45 Years”, de Andrew Haigh
Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu - Patricio Guzmán, pentru “El botón de nácar/ The Pearl Button”
Premiul “Alfred Bauer” pentru noi perspective in arta cinematografica - “Ixcanul/ Ixcanul Volcano”, de Jayro Bustamante
Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj - “Hosanna”, de Na Young-kil
Ursul de Argint pentru cel mai bun scurtmetraj - “Bad At dancing”, de Joanna Arnow
Premiul juriului sectiunii de scurtmetraje (Audi Short Film Award) - “Planet Σ”, de Momoko Seto
Premiul pentru cel mai bun film de debut din sectiunea Panorama - “600 Millas”, de Gabriel Ripstein
Ursul de Argint pentru realizari artistice si tehnice deosebite - Sturla Brandth Grøvlen pentru imaginea filmului “Victoria”, de Sebastian Schipper; Evgeniy Privin si Sergey Mikhalchuk pentru imaginea filmului”Pod electricheskimi oblakami/ Under Electric Clouds”, de Alexey German
Scurtmetrajul nominalizat pentru premiile Academiei de Film Europene 2015 - “Dissonance”, de Till Nowak
Ursul de Aur pentru intreaga cariera - Wim Wenders
Premiul Berlinale Camera - regizorul Marcel Ophüls, istoricul de film Naum Kleiman, activistii si fondatorii Slow Food Alice Waters si Carlo Petrini
Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din competitie - “El botón de nácar”, de Patricio Guzmán
Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din sectiunea Panorama - “Ned Rifle”, de Hal Hartley
Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din sectiunea Forum - “Histoire de Judas”, de Rabah Ameur-Zaïmeche
Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competitie - “Taxi”, de Jafar Panahi
Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din Panorama - “Paridan az Ertefa Kam/ A Minor Leap Down”, de Hamed Rajabi
Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din Forum - “Il gesto delle mani/ Hand Gestures”, de Francesco Clerici
Premiul C.I.C.A.E. pentru cel mai bun film din Panorama - “Que Horas Ela Volta?”, de Anna Muylaert
Premiul C.I.C.A.E. pentru cel mai bun film din Forum - “Zurich”, de Sacha Polak
Premiul Gilde deutscher Filmkunsttheater (Guild of German Art House Cinemas), acordat unui film din competitie - “Victoria”, de Sebastian Schipper
Premiul Label Europa Cinemas - “Mot Naturen”, de Ole Giæver si Marte Vold
Premiul Teddy pentru cel mai bun film - “Nasty Baby”, de Sebastián Silva
Premiul Teddy pentru cel mai bun documentar - “El hombre nuevo/ The new man”, de Aldo Garay
Premiul Teddy pentru cel mai bun scurtmetraj - “San Cristóbal”, de Omar Zúñiga Hidalgo
Premiul juriului Teddy (sectiune care militeaza pentru drepturile minoritatilor sexuale) - “Stories of our lives”, de Jim Chuchu
Premiul Special Teddy - Udo Kier
Premiul Made in Germany - Perspektive Fellowship – Oskar Sulowski, pentru “Rosebuds”
Premiul Dialogue en Perspective - “Ein idealer Ort/ A Perfect Place”, de Anatol Schuster; mentiune speciala – “Im Sommer wohnt er unten/ Summers Downstairs”, de Tom Sommerlatte
Premiul Caligari - “Balikbayan #1 Memories of Overdevelopment Redux III”, de Kidlat Tahimik
Premiul pentru pace - “The Look of Silence”, de Joshua Oppenheimer
Premiul Amnesty International - “Tell Spring Not to Come This Year”, de Saeed Taji Farouky si Michael McEvoy
Premiul Heiner Carow – B-Movie - “Lust & Sound in West-Berlin”, de Jörg A. Hoppe, Klaus Maeck, Heiko Lange
Premiul Think: Film - Oskar Dawicki pentru “The Performer”, de Maciej Sobieszczanski si Lukasz Ronduda; “Untitled/ Human Mask”, de Pierre Huyghe; mentiune speciala – “Thamaniat wa ushrun laylan wa bayt min al-sheir/ Twenty-Eight Nights and A Poem”, de Akram Zaatari
Premiul publicului pentru un film de fictiune din sectiunea Panorama - “Que Horas Ela Volta?/ The Second Mother”, de Anna Muylaert
Premiul publicului pentru un documentar din sectiunea Panorama - “Tell Spring Not to Come This Year”, de Saeed Taji Farouky si Michael McEvoy
Premiul cititorilor Berliner Morgenpost - “Victoria”, de Sebastian Schipper
Premiul cititorilor Tagesspiegel - “Flotel Europa”, de Vladimir Tomic
Premiul cititorilor publicatiei LGBT Siegessäule - “Zui Sheng Meng Si”, de Chang Tso-Chi
Premiul VFF Talent Highlight Pitch, acordate la Berlinale Talent Campus - Gema Juarez Allen (Argentina) si Abner Benaim (Panama), pentru “Biencuidao”
Arte International Prize - Marcela Said (Chile), pentru “Los Perros”
Premiul Dolby - Warren Santiago (Thailanda, Filipine)
articol preluat de pe http://stirileprotv.ro/
foto coperta stirileprotv.ro