Interviul integral cu Elena Udrea – despre seful SRI, despre Sebastian Ghita si dosarul Microsoft.
Udrea anunţă că a depus la DNA un DENUNŢ împotriva şefului interimar SRI, în care o menţionează şi pe Kovesi. REACŢIA procurorului-şef al DNA
Mediafax
Elena Udrea a declarat, vineri, într-un interviu acordat Hotnews, că a depus la DNA un denunţ împotriva actualului director interimar al SRI Florian Coldea, pe care îl acuză că a instrumentat campania împotriva sa, în denunţ fiind amintită şi Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA.
Udrea a precizat că este vorba despre un denunţ în care spune “lucruri despre dl general SRI Florian Coldea” şi în care o aminteşte şi pe Kovesi.
Ea a afirmat în interviu că Sebastian Ghiță i-a spus că Florian Coldea o urăşte.
“La o cafea cu dl Sebastian Ghiţă, undeva în vara trecută, vă spun şi unde: la cafeneaua Sofa de pe Barbu Văcărescu, dl Sebastian Ghiţă – un apropiat al SRI-ului şi o persoană care se vede des cu dl Florian Coldea – mi-a spus ca dl Coldea mă urăşte. Am intrebat de ce, şi mi-a spus un lucru pe care eu apoi l-am spus public – dar bineînteles nu am citat, la vremea aceea: pentru că am fost permanent o sursă alternativă de informaţii la preşedinte”, a susţinut Udrea pentru Hotnews.
Întrebată cât de apropiată era relaţia cu Sebastian Ghiţă, încât acesta să-i facă asemenea confidenţe, Elena Udrea a răspuns: “Mi-a făcut multe alte confidenţe. Multe altele”.
La insistenţele jurnaliştilor de a preciza în virtutea cărei relaţii avea astfel de discuţii cu Ghiţă, Udrea a afirmat: “Pur şi simplu. Nici nu ştiu să vă spun. Nu am o relaţie atât de apropiată cu dl Ghiţă, încât să ne considerăm prieteni. Ca dovadă, cred că sunt cel mai atacat personaj, după Traian Băsescu, la televiziunea lui, şi am mai spus lucrul acesta. Nu ştiu. Dl Ghiţă oscila, probabil, între nevoia de a sta mai aproape, câteodată, de Băsescu, altădată i se părea ca e mai rentabil să stea aproape de Victor Ponta, habar n-am. Astea-s motivele lui. Eu vă reproduc ce mi-a spus el.
Elena Udrea explică atitudinea lui Florin Coldea faţă de ea prin lucrurile pe care ea le ştie şi pe care susţine că i le-a spus lui Coldea în faţă.
“Sau prin domnul Maior i le-am transmis”, a precizat ea.
În acelaşi interviu Elena Udrea afirmă că a intervenit la Victor Ponta pentru numirea lui Kovesi la DNA, dar şi că fostul său soţ, Dorin Cocoş, i-ar fi spus că, la solicitarea lui Florian Coldea i-a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghiţă, pentru a-şi finanţa televiziunea.
Procurorul-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi arată, privitor la declaraţiile făcute vineri de Elena Udrea, că nu este prima oară când cei cercetaţi în dosare fac afirmaţii denigratoare la adresa ei şi că nu comentează cele susţinute de fostul preşedinte al PMP, recent pus sub urmărire de DNA.
“Nu e prima dată când suspecţii din dosare fac afirmaţii denigratoare la adresa mea şi nu le comentez”, a declarat Kovesi, prin intermediul biroului de presă al DNA.
articol preluat de pe http://m.mediafax.ro
Brăţara care îţi transformă braţul în touchscreen devine realitate! (video)
gadgetreport.ro
Start-up-ul francez Cicret a anunţat oficial că lucrează intens la trecerea în faza de producţie a brăţării Cicret Bracelet, un gadget desprins parcă din filmele SF, care ne transformă braţele în adevărate telecomenzi cu touchscreen!
Compania a anunţat, pe site-ul oficial, că mai are nevoie de numai 700.000 de euro pentru a finaliza proiectul şi că îi aşteaptă pe cei interesaţi să facă donaţii pentru susţinerea acestuia. Peste 6000 de oameni din întreaga lume s-au implicat până acum.
Peste 10 milioane de oameni au urmărit clipul video care descrie prototipul Cicret Bracelet, un fel de brățară smart care proiectează un touchscreen pe antebraț.
Cicret Bracelet funcționează cu ajutorul unui mini proiector încorporat în brățară și a unor senzori de proximitate. Gadgetul detectează mişcările, transformând suprafața pielii tale într-un touchscreen.
Cicret Bracelet va rula un Android costumizat si se conectează la telefon si tableta prin Bluetooth, Wi-Fi si USB.
Gadgetul ar urma sa ajunga pe piata la pretul de 400 de dolari.
articol preluat de pe http://www.gadgetreport.ro
The Cicret Bracelet: Like a tablet…but on your skin.
Cerem limitarea accesului șefilor serviciilor secrete la poziţii de demnitate publică
Cerem limitarea accesului șefilor serviciilor secrete la poziţii de demnitate publică
Constatăm cu îngrijorare că în ultimii ani separarea între serviciile de informații și instituţiile politice nu mai funcționează. Controlul civil asupra acestora este din ce în ce mai limitat, fapt ce afectează consolidarea democraţiei româneşti şi principiile pe baza cărora am aderat la comunitatea euro-atlantică.
Un semn al acestei disfuncționalități este şi faptul că foştii directori de informații candidează pentru sau sunt numiți în funcţii de demnitate publică imediat dupa încetarea mandatelor acestora. De exemplu, fostul director al SIE, Mihai-Răzvan Ungureanu a ocupat funcția de prim-ministru, Theodor Meleşcanu, a devenit candidat la funcția de preşedinte al României strângând semnaturi din pozitia de director a SIE, iar George Maior a fost indicat de liderii unor partide importante drept posibil premier incă de cand ocupa functia de director al SRI.
Prezenţa unor persoane care au avut acces nelimitat la informaţii confidențiale de interes public şi strategic poate vicia competiţia electorală şi politică. Instrumentalizarea capitalului de informație acumulat în funcția de șef al unui serviciu de informații pentru a câștiga avantaje în competiția politică este un fapt inacceptabil într-o societate democratică. Utilizarea în viața politică a unor pârghii de influență netransparente crează premizele corupției și a dependeței politicienilor de influențe străine de interesul public
În scopul menţinerii unei relaţii corecte şi constituţionale între Serviciile de Informaţii şi alte instituţii, propunem modificarea legislației de organizare a stucturilor înformative prin introducerea interdicţiei, pentru o perioadă de patru ani dupa încetarea mandatului, a candidaturilor și ocupării oricarei demnități publice (preşedinte, prim-ministru, ministru, secretar de stat, membru al parlamentului, judecător la Curtea Constituțională și altele asemenea) de către foștii directori şi directori adjuncți ai acestor servicii ( Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, Legea 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Legea Nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază).
Considerăm că această modificare legislativă ar constitui o garanție minimală pentru separarea serviciilor de alte puteri ale statului precum și pentru păstrarea unui control civil efectiv asupra serviciilor de informații, principiu central în funcționarea democratică a României, asumat prin aderarea la NATO şi Uniunea Europeană.
Invităm toate organizaţiile şi toţi cetăţenii care consideră schimbările legislative propuse ca fiind necesare să se alăture iniţiativei.
Semnatari:
ActiveWatch
Activişti fără Frontiere
Asociația Miliția Spirituală
Asociația Pentru Minți Pertinente AMPER
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki APADOR-CH
Asociaţia România Vie
CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică
Comunitatea Uniţi Salvăm
Rezistența Urbană
Grupul pentru Democratie Participativa Plenum



