(Valeriu Nicolae) Starea Impostorilor #98 – George Simion de la Alianța pentru Unirea Rataților. Cameleonul sistemului
foto si articol (realizat de Valeriu Nicolae – Asociatia Casa Bună) preluate de pe www.youtube.com/@StareaNatiei
25 aprilie 2025
Starea Impostorilor #98 – George Simion de la Alianța pentru Unirea Rataților. Cameleonul sistemului
Povestea candidatului Simion e simplă: tânărul Simion, revoluționar unionist, ecologist, ONG-ist și #rezist, l-ar fi scuipat plin de silă pe actualul George Simion, un ipocrit mincinos, populist, lingău și ahtiat după slăvire și recunoaștere.
___
Starea Impostorilor este un produs independent al Asociației Casa Bună.
Dacă vreți să susțineți Starea Impostorilor cu Valeriu Nicolae, vă rugăm să donați către:
- Starea Impostorilor cu Valeriu Nicoale
- ASOCIAȚIA CASA BUNĂ RO63BTRLRONCRT0566398304
banii vor fi folosiți în exclusivitate pentru producția și promovarea episoadelor, iar în cazul improbabil al unui profit vor sprijini Grădinița Bună – proiectul de grădiniță pentru 90 de copii din familii foarte sărace care nu ar ajunge niciodată la grădiniță.
___
Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
___
Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
___
Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
Cum poți susține această fabrică?
Puteți direcționa 3,5% din impozitul pe venit completând formularul de aici https://stareanatiei.ro/formular-230/
Sprijină Starea Nației în fiecare lună: https://www.stareanatiei.ro/sustine sau donează pe Patreon: https://www.patreon.com/user?u=92242417.
Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: http://bit.ly/YTStareaNatiei
Te așteptăm și în Magazinul Nației: https://www.stareanatiei.ro/magazin/
~ http://bit.ly/Starea-Facebook
~ http://bit.ly/Starea-Instagram
~/ discord
Ne găsești aici pentru sugestii:
~ Contact@StareaNatiei.ro
Valeriu Nicolae
Valeriu Ciolan Nicolae (n. 11 decembrie 1970, Caransebeș, Caraș-Severin, România) este un jurnalist, scriitor și activist pentru drepturile omului român de etnie romă.
Valeriu Nicolae s-a născut la Caransebeș pe data de 11 decembrie 1970 și a fost crescut de tatăl vitreg român și de mama romă.
Între anii 1990 și 1995 a urmat cursurile Facultății de informatică și management industrial la Universitatea din Craiova.
Între 2002 și 2005 a studiat la Academia de Studii Diplomatice din Valletta, Malta, obținând titlul de Master în Diplomație Bilaterală, acordat Summa cum Laude.
Activitate profesională
Între anii 1993 și 2003 lucrează pe post de programator în Craiova, Chicago și Victoria, Columbia Britanică, Canada.
Valeriu Nicolae și-a început munca de activist pentru drepturile omului în anul 2003.
Între 2003 și 2005 a fost director al European Roma Grassroots Organisation, iar între 2006 și 2011 a fost consultant al Open Society Institute Budapest.
În 2009 a fondat și a condus, până în 2013, fundația Policy Center for Roma and Minorities, un think-tank cu sediul în București.
Între 2013 și 2015 a fost director regional al activităților de advocacy al World Vision în Europa de Est, Caucazul de Sud, Orientul Mijlociu, Afganistan și Pakistan.
În 2020 a înființat Asociația Casa Bună care oferă consiliere, meditații, rechizite și acces la servicii medicale copiilor din cartierul Ferentari din București și din comunele Nucșoara și Lerești, județul Argeș.
A publicat articole în limba română în Dilema Veche, Libertatea și Adevărul, în limba engleză în openDemocracy și Politico, și în limba italiană în Internazionale.
Activitate politică
În anii 2015 și 2016, a fost membru al Cancelariei Primului-Ministru și secretar de stat în Ministerul Muncii în Guvernul Dacian Cioloș.
În aceeași perioadă a avut funcția de membru al consiliului Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului din cadrul ONU.
A fost între anii 2016 și 2017 reprezentant special al Secretarului General al Consiliului Europei pentru probleme romilor.
A devenit membru al Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate la fondarea acestui, părăsindu-l în 2019.
A candidat ca independent pentru un post de deputat în Parlamentul României la alegerile din 2020 în București, lipsindu-i 17 voturi pentru a fi ales.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; www.facebook.com
Pentru că impostura, nepotismul, nesimțirea și corupția sunt coloana vertebrală a clasei noastre politice. Și pentru că putem să îi schimbăm. Pentru că trebuie să o facem. Pentru că avem nevoie de decență, bun simț, meritocrație si oameni care au făcut ceva nu oameni care promit că vor face ceva în politică.
Sfântul Cuvios Memnon, făcătorul de minuni (Secolul al II-lea d.HR.)
foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; doxologia.ro
Sfântul Cuvios Memnon, făcătorul de minuni (Secolul al II-lea d.HR.)

Sf. Cuv. Memnon, făcătorul de minuni (secolul al II-lea d.HR.) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cuviosul Părintele nostru Memnon s-a dat din tinerețe lui Dumnezeu și s-a făcut locaș curat al Sfântului Duh; pentru că a supus pe trup duhului, omorându-și patimile cu petrecerea cea aspră în multe osteneli și a fost mai mare al călugărilor.
Iar pentru viața sa asemenea cu îngerii, a luat de la Dumnezeu dar îndestulat de faceri de minuni; căci tămăduia boli netămăduite și făcea multe minuni.
Pentru că în loc uscat a scos izvor de apă cu rugăciunea sa; o corabie, înviforîndu-se și afundându-se în învăluirile mării, prin arătarea sa, a izbăvit-o de la înnecare de multe ori; lăcustele ce năvăliseră și prăpădeau tot felul de roduri și iarbă, le-a izgonit, și altele preaslăvite minuni făcea.
De aceea s-a numit făcător de minuni și, nevoindu-se în pustnicie mulți ani și plăcând lui Dumnezeu prin viața lui cea îmbunătățită, s-a dus bucurându-se la Domnul, pe Care L-a iubit.
Dar nu numai în viața sa, ci și după mutare făcea minuni. Pentru că de la mormântul lui se dădeau tămăduiri de toate bolile și prin chemarea numelui cuviosului se goneau lăcustele și toată vătămarea diavolească, preamărind pe alesul Său, Dumnezeu Cel slăvit între sfinții Săi. Amin.
Imnografie
Troparul Sfântului Cuvios Memnon, făcătorul de minuni
Glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Memnon, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Glasul 1
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Memnon. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Memnon, făcătorul de minuni
cititi mai mult despre Sf. Cuv. Memnon, făcătorul de minuni si pe en.wikipedia.org
Calendar Ortodox 28 aprilie 2025
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 28 aprilie 2025
† Sf. Mc. Maxim, Cvintilian și Dadas din Ozovia
Sinaxar 28 Aprilie
În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea sfinţilor apostoli Iason şi Sosipatru din cei şaptezeci.

Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru. Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Dintre aceştia Iason era tarsean, şi a fost mai întâi vânat de acolo la dreapta credinţă. Iar Sosipatru fiind din Grecia, a primit pe urmă de la acesta credinţa în Hristos.
După aceea făcându-se amândoi ucenici ai lui Pavel apostolul, Iason a fost făcut învăţător cetăţii; iar Sosipatru a primit cârma Bisericii Iconiei.
Păstorind ei bine Bisericile lor, s-au dus spre părţile apusului; şi sosind la insula Cherchira, au făcut înfrumuseţată biserică întâiului mucenic Ştefan, unde slujind lui Dumnezeu, au atras pe mulţi la credinţa în Hristos.
Apoi fiind pârâţi către guvernatorul Cherchirei, au fost închişi într-o temniţă în care se aflau închişi şapte vătafi de tâlhari, anume:
Satornin, Iachishol, Faustian, Ianuarie, Marsalie, Efrasie şi Mamin, pe care prin cuvintele şi faptele lor i-a atras la credinţa în Hristos, de i-au făcut din lupi oi, care după aceea, au primit de la Hristos cununile muceniciei.
Asemenea s-a întâmplat şi cu temnicerul care a crezut în Hristos.
Guvernatorul scoţând pe Iason şi pe Sosipatru din temniţă, i-a dat pe seama lui Carpian eparhul să-i chinuiască; şi văzând chinurile lor,
Cherchira, fiica guvernatorului, s-a declarat şi ea creştină, şi a dat la săraci podoaba ce purta; de care aflând tatăl său, şi neputând să o întoarcă din gândul ei, a închis-o în temniţă.
După aceea a dat-o unui desfrânat arap, ca s-o necinstească; dar sosind acesta la uşa temniţei, a fost sfâşiat de o fiară.
Iar sfânta Cherchira, aceasta aflând, l-a tămăduit şi l-a scăpat de fiară, şi cu învăţătura sa l-a făcut creştin; iar el a strigat:
“Mare este Dumnezeul creştinilor“.
Pentru aceasta el a fost chinuit şi şi-a dat sfârşitul, iar sfânta Cherchira a fost vârâtă în foc, dar a rămas sfânta nearsă.
Pentru aceasta a tras pe mulţi la credinţa lui Hristos. Drept aceea a fost spânzurată de un lemn şi i-au dat fum dedesubt de au înecat-o. După aceea au săgetat-o cu săgeţi, şi atât de mult au rănit-o, încât de mulţimea durerilor şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.
După accea pornind guvernatorul goană asupra creştinilor, şi fugind creştinii într-o insulă mică ce era acolo aproape, el porni să meargă acolo, ca să-i chinuiască, şi intrând în mijlocul luciului mării s-a scufundat ca Faraon cel de demult. Poporul Domnului au dat mulţumitoare laude lui Dumnezeu.
Iar Iason şi Sosipatru fiind sloboziţi de la închisoare, învăţau neoprit cuvântul lui Dumnezeu.
Dar ridicându-se alt guvernator şi aflând cele despre sfinţi, a poruncit să aducă un butoi de fier, şi să îl umple de răşină şi smoală şi ceară, şi înfierbântându-l foarte, au băgat pe sfinţi în el şi sfinţii au rămas nearşi şi mulţi au crezut în Hristos, între care însuţi guvernatorul care plângea, zicând:
“Dumnezeul lui Iason şi al lui Sosipatru, ajută-mi şi mă miluieşte“.
Fericitul Iason, fiind guvernatorii de faţă, sfătuind şi învăţând pe tot poporul, i-a botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, numind pe guvernator Sebastian.
Deci peste puţine zile, s-a îmbolnăvit fiul guvernatorului şi a murit, iar apostolul făcând rugăciuni l-a înviat.
De atunci a făcut multe minuni, şi făcând biserici înfrumuseţate şi plinind tot lucrul bine şi adăugând turma lui Hristos, în bune bătrâneţi către doritul său Hristos s-a petrecut.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Dada, Maxim şi Cvintilian (Secolelel III – IV).

Sf. Mc. Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia (sec. III – IV) – foto preluat de pe ziarullumina.ro
Aceşti sfinţi au fost pe vremea lui Diocleţian şi Maximian împăraţii, şi a guvernatorilor Tavrinie şi Gavinie. Fiind mare prigoană asupra creştinilor, şi neplecându-se sfinţii aceştia a aduce închinăciune la idoli, au fost pârâţi către guvernatorul Tavrinie.
Numaidecât prinzându-i în satul lor, care se numea Ozovia, unde se aflau pururea petrecând în rugăciuni către Dumnezeu, i-au legat cu lanţuri de fier şi degrab i-au adus la cetatea Dorostorului, fiind acolo amândoi guvernatorii, care au zis sfinţilor:
“Spuneţi-ne mai întâi numele vostru“, şi spunându-şi fiecare numele său, a scris şi cuvintele lor un Mangailian notar.
Tavrinie a zis sfinţilor: “Iată viaţa voastră este în mâinile mele; de voiţi să trăiţi, mergeţi de aduceţi jertfă maicii zeilor, şi veţi fi şi preoţi ai acesteia, pentru că a murit preotul ei, şi a mers către marele Dia, împăratul ceresc, ca să-i slujească lui acolo”.
Iar sfântul Maxim a răspuns păgânului Tavrinie:
“Cum îndrăzneşti preaneruşinatule să grăieşti că preadesfrânatul cel necurat este împărat? Cunoaşteţi dar, o oameni fără minte, că Hristos este Împăratul cerurilor, Care are purtare de grijă de toate, şi în palmă le ţine toate câte sunt, şi noi la idoli făcuţi de oameni nu ne vom închina“.
Iar Gavinie guvernatorul a chemat la dânsul pe Dada şi pe Cvintilian, vorbind multe vorbe bârfelnice, socotind că îi va amăgi spre păgânătatea sa cea pierzătoare; pe care neplăcându-i, i-a băgat în temniţă, unde prin îngereasca arătare se întărea mărturisirea lor, lăudând pe Dumnezeu.
Deci scoţându-i din temniţă i-a întins pe pământ şi i-a bătut foarte cumplit; şi băgându-i iarăşi i-a scos şi i-a dat numitului lor sat Ozovia şi acolo le-a tăiat capetele şi şi-au dat sfârşitul.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici dintre tâlhari, care prin apostolul Iason, crezând în Hristos, în căldare cu smoală s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Cherchira, fiica guvernatorului Cherchirei, care, cu săgeţi fiind săgetată, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Zinon şi Vitalie, care în foc s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Eusebie, care prin foc s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli Onisifor şi Evod.
Aceşti sfinţi erau din cei şaptezeci, de care aminteşte şi apostolul Pavel. Onisifor a stat episcop Colofonului, iar Evod a fost pus în scaunul Antiohiei de Petru.
Şi amândoi pătimind multe chinuri şi nevoi, şi pe mulţi întorcând la credinţa în Hristos, s-au suit şi ei spre Domnul cel dorit.
Pomenirea lor se face şi la data de 7 septembrie.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Neon, care prin foc s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.




