Aproape două milioane de dolari au căzut dintr-un vehicul blindat, la Hong Kong

bani

Mediafax

Cutii conţinând aproape două milioane de dolari în bancnote au căzut miercuri, în Hong Kong, dintr-un vehicul blindat, spre bucuria unora dintre pietoni şi şoferi, care au vrut să profite de această şansă, relatează AFP.

Circulaţia s-a oprit pe strada Gloucester, în centrul Hong Kong-ului, când şoferi de taxi au coborât din propriile maşini pentru a strânge, alături de numeroşi pietoni, sute de bancnote împrăştiate, în ajunul Crăciunului, pe această stradă foarte frecventată.
Poliţişti au sosit imediat la faţa locului pentru a securiza zona.

În total, peste 1,96 milione de dolari au căzut din vehiculul blindat, potrivit poliţiei.
Este imposibil de evaluat suma de bani recuperată de poliţişti.

“Orice persoană care va găsi bancnotele în cauză va trebui să le restituie poliţiei cât mai curând posibil, în caz contrar va comite un furt”, a avertizat poliţia într-un comunicat.

Potrivit comisarului Wan Siu-hang, şoferul vehicului blindat a respectat în totalitate traseul, fără a-şi da seama că portiera din spate a vehiculului era deschisă.
Abia în momentul în care a ajuns la destinaţie el “a descoperit că portiera era deschisă”, a declarat Wan pentru presă. El a precizat că poliţia va efectua o anchetă în baza numerelor de serie înscrise pe bancnote.

Potrivit unor experţi intervievaţi de presă, păstrarea bancnotelor însuşite în urma acestui incident ar putea constitui un furt pasibil cu o pedeapsă de până la zece ani de închisoare.

articol preluat de pe http://m.mediafax.ro

Putin cere preţuri mai mici la vodcă, în timp ce economia Rusiei se prăbuşeşte

Putin

independent.md

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut miercuri Guvernului să ţină în frâu creşterea preţurilor la vodcă, luptându-se să îşi păstreze popularitatea afectată de criza economică, informează Reuters.

Liderul de la Kremlin a declarat într-o întâlnire cu oficiali guvernamentali şi guvernatori regionali că preţurile ridicate la vodcă încurajează producţia de alcool de contrabandă, cu riscuri implicite pentru sănătatea populaţiei.

Rusia se confruntă cu cea mai grea criză economică ce după 1998. Popularitatea lui Putin se bazează parţial pe reputaţia sa de a crea prosperitate şi stabilitate.

„Creşterea preţurilor la vodcă duce doar la creşterea consumului de alcool de contrabandă”, a declarat Putin. „Cred că structurile relevante ar trebui să se gândească la asta”, a adăugat preşedintele rus.

În ultimele zile, Kremlinul a fost nevoit să acorde peste 500 de milioane de dolari pentru a salva o bancă de la faliment și să acorde subvenții și garanții pentru a doua și a treia companie aeriană din țară, care erau gata să renunțe la a mai efectua zboruri.

artiol preluat de pe http://independent.md