Legea securitatii cibernetice revine pe fast forward
Doar nu credeati ca o data cu decizia pe pre-pay, onor alesii nostrii si institutiile impingatoare de securism cibernetic au inteles ca textele de lege ar trebui dezbatute serios – mai ales cele care aduc atingere libertatilor fundamentale?
Propunerea de lege prvind securitatea cibernetica a Romaniei n-a mai fos dezbatuta in Camera Deputatilor, ca a trecut prin adoptare tacita pe 17 Septembrie.
De cum a fost trimisa la Senat, a primit termen de 2 (doua) zile (adica maine) pentru a primi raport de la Comisia de aparare (adica Comisia de fond). (desi NU este oficial in procedura de urgenta). Evident, comisia de drepturile omului nu a fost inclusa nici macar pentru aviz.
Dupa cum v-am mai precizat deja, propunerea asta de lege este mult mai naspa decat cea cu pre-pay-ul care un mizilic. Sa va reamintesc cele mai interesante propuneri:
Toate firmele (ca SRI zice ca utilizatori nu inseamna persoane fizice, eu zic ca inseamna – dar sa nu ne pierdem in detalii) trebuie sa “permita accesul la date” acestor autoritati (SRI, MApN, MAI, ORNISS, SIE, STS, SPP, CERT-RO si ANCOM). Accesul se face la simpla “solicitare motivata”. Atentie mare – nu e vorba sa dai datele informatice pe care le ai si care ar putea sa ajute la vreo investigatie, ci “accesul la date”, daca n-am fost prea subtil cu diferenta asta.
Toate firmele care au un laptop, smartphone sau orice alt device trebuie sa adopte politici de securitate cibernetică, ca si să identifice şi să implementeze măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru a gestiona eficient riscurile de securitate. Asta inseamnă minim 1500 de euro/firma investiți in securitate. (o sa vedeti ce chestii frumoase trebuie sa scrieti in politicile de securitate cibernetica…)
In vreme ce UE ne cere ca aceste instituții care se ocupa de domeniul securității cibernetice să fie “organisme civile, care să funcționeze integral pe baza controlului democratic, și nu ar trebui să desfășoare activități în domeniul informațiilor”, noi dam SRI-ul ca cea mai democratica, civila si apropriata de cetateni dintre institutii. Competenta tehnica o avea, dar sub control democratic nu este. Si nici nu cunoaste termeni precum dezbatere publica, acces la informatii publice sau transparenta decizionala.
Dar va zic – nu va agitati prea mult!
Oricum Senatul nu are timp sa dezbata, iar cele “18 victime/secunda (n.m – asta vine 1.5 mil de victime pe zi) ale Internetului” au nevoie de SRI sa le protejeze. Chiar daca ele nu vor.:roll:
De asemenea, observatiile unora si amendamentele depuse nici macar nu sunt luate in considerare pentru este greu sa judeci cu mintea ta. Daca ne zice SRI ceva, atunci asa este cu siguranta. :roll:
Iar argumentele de drepturile omului sau deciziile CCR nu sunt suficiente pentru nimeni – oricum Romania nu este o democratie. CCR a declat ca accesul la datele de trafic trebuie supus controlului unui judecator, dar cu siguranta va decide altfel daca datele accesate pot fi si date de continut (deci mai mult decat date de trafic).:roll:
Solicitările de acces la datele reţinute în vederea utilizării lor în scopul prevăzut de lege, formulate de către organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, nu sunt supuse autorizării sau aprobării instanţei judecătoreşti, lipsind astfel garanţia unei protecţii eficiente a datelor păstrate împotriva riscurilor de abuz precum şi împotriva oricărui acces şi a oricărei utilizări ilicite a acestor date. Această
împrejurare este de natură a constitui o ingerinţă în drepturile fundamentale la viaţă intimă, familială şi privată şi a secretului corespondenţei şi, prin urmare, contravine dispoziţiilor constituţionale care consacră şi protejează aceste drepturi.
Am zis destule. Pentru o completare a imaginii generale cititi si articolul lui Dan Tapalaga – Tara Democratiei cu Epoleti. Iar unul dintre autorii de pe Contributors comenteaza sec situatia de detaliu mai bine decat v-as fi descris-o eu:
Mai există de asemenea în România legi proaste, cu dispoziții neconstituționale, adoptate de parlamentari ce fac exces de zel în clădirea unor relații de bună vecinătate cu alte instituții ale statului, precum și instituții ale statului ce fac exces de zel în criticarea Curții Constituționale pentru că cenzurează excesele de prostie intenționată ale Parlamentului. Toate acestea sub acoperirea unei șarade legate de rezultate deosebite, însă selective (mai nou chiar în sens activ-negativ), în lupta împotriva corupției, precum și sub acoperirea a de acum omniprezentei amenințări externe, în special cibernetice și în special din Orientul Mijlociu. Ar fi rizibil dacă nu ar fi trist pentru că înainte să fie albastru precaut a fost roz imaginat, mai ales înainte ca prietenoasa primăvară rusească să își arate delicat ghioceii la Odessa.
Într-un cuvânt, totul e bine în România, țara este sigură și va fi bine protejată cibernetic de acțiuni de subversiune internă realizate în forță, precum puciul parlamentar anticonstituțional din vara lui 2012, un maxim de stabilitate roz sub umbrela alianței ce e datoare să apere România. Uneori chiar și de ea însăși, nu-i așa? Și în continuare, în România, nimeni nu are absolut nicio problemă.
articol preluat de pe http://legi-internet.ro
foto http://www.caleaeuropeana.ro
Presedinta Braziliei acuza SUA de “incalcarea suveranitatii” prin activitati de spionaj
Dilma Rousseff, presedinta Braziliei, a atacat laONU Statele Unite pentru programul de interceptare a comunicatiilor si a acuzat Agentia de Securitate Nationala americana de spionaj.
Anterior, aceasta a anuntat amanarea vizitei oficiale la Washington, prevazuta la 23 octombrie.
“In absenta respectului fata de suveranitate, nu exista nicio baza pentru relatii intre natiuni”, a afirmat Dilma Rousseff in discursul sustinut in cadrul Adunarii Generale a ONU, citata de New Europe.
“Guvernele prietenoase si societatile care cauta sa construiasca un parteneriat strategic adevarat, asa cum este cazul nostru, nu pot permite actiunilor ilegale sa se savarseasca ca si cum ar fi normale. Ele sunt total inacceptabile”, a spus presedinta.
Rousseff a continuat si a acuzat SUA de incalcarea suveranitatii Braziliei si a solicitat crearea unui cadru de reglementare a Internetului pentru a opri SUA si alte natiuni de la folosirea acestui mijloc ca “noul camp de lupta” al spionajului. Brazilia este un important nod al cablurilor de fibra optica transatlantice.
Rousseff a acuzat Agentia de Securitate Nationala americana (NSA) de colectare a unor informatii economice si de importanta strategica, precum si a mesajelor unor diplomati brazilieni si a informatiilor din propriul sau birou.
“Argumentele ca aceste interceptari ilegale sunt menite sa protejeze natiunile impotriva terorismului nu pot fi sustinute”, a afirmat Rousseff, sustinand si ca “Brazilia stie cum sa se protejeze singura”.
Acuzatiile de spionaj au avut deja urmari economice, negocierea cu SUA privind achizitionarea unor avioane multifunctionale in valoarea de cinci miliarde de dolari fiind deja suspendata.
articol preluat de pe http://www.ziare.com/
Momârlanii – urmaşii dacilor din Valea Jiului
Trecând prin Petroşani, oraş minier cu veleităţi turistice, nimic nu sugerează că în această zonă incă îşi duce veacul una dintre cele mai vechi comunităţi rurale din România. Din cauza exploatărilor miniere începute în 1840 şi a dezvoltării urbanistice determinate de acestea, majoritatea momârlanilor au fost nevoiţi fie să se adapteze noului stil de viaţă, fie să îşi retragă gospodăriile spre dealuri. Dintre cei aproximativ 10.000 de momârlani rămaşi in Valea Jiului, puţini sunt cei care mai aduc aminte de asemănarea momârlanilor cu dacii amintiţi de Columna lui Traian.
Dar cine sunt, de fapt, momârlanii? DEX-ul traduce cuvantul momârlan cu “om prost, necioplit, bădăran”. În replică, unele surse fac trimitere chiar la limba latină, “momârlan” fiind compus din cuvintele “momo” (=ţăran) şi “lan” (=băştinaş), termenul fiind alterat în timp. De asemenea, momârlanii mai erau numiţi şi “jieni” datorita râului Jiu (amintit de Herodot şi de Ptolemeu ca Gilfil sau Gilpil) care străbate zona.
Urmele momârlanilor mai sunt păstrate în două muzee din Petroşani, două case autentice, vechi de peste 200 de ani. Aici, uneltele tradiţionale şi obiectele patrimoniale, donate de familii momârlăneşti, sunt expuse spre interesul turiştilor, dar şi al localnicilor, momârlanii fiind un subiect prea puţin abordat chiar şi în zonă.
La muzeul deschis anul trecut, amplasat în curtea bisericii Sf. Varvara, i-am întalnit pe Petru Ititesc şi Petru Olaru, doi momârlani get-beget, ajunşi la varsta de 85, respectiv 88 de ani. Îmbracaţi în portul popular, au fost încântaţi de invitaţie, fiind bucuroşi să evoce identitatea momârlanilor. Hainele păreau a fi luate din muzeu, momârlanii îmbrăcându-se din ce în ce mai rar în straiele specifice lor. Totuşi, de câte ori se iveşte ocazia, un momârlan conştient şi mândru de valoarea identităţii sale le îmbracă fără să stea pe gânduri, de multe ori fiind mai mult decât fericit să le şi descrie: cioareci albi, strâmţi, din lână, cămaşă albă cu linii subţiri colorate, orizontale, brâu lat din piele, opinci din piele, cu vârf ascuţit, sau cizme, în cazul celor mai tineri.
Interiorul bisericii Sf. Varvara, frecventată de comunitatea momârlănească
Aflaţi în curtea bisericii, cei doi au respectat tradiţia şi au călcat pragul locaşului sfânt. Deşi cultura momârlănească păstrează manifestări păgâne precreştine, cum ar fi îngropatul morţilor în curtea casei, nedeile sau colindul Piţărăilor din Ajunul Crăciunului, o festivitate care pare să îşi aibă originile în perioada dacică, momârlanii au fost receptivi creştinării, fiind foarte apropiaţi de biserică. Aici, momârlanii au ocazia să îl întâlnească pe preotul Octavian Pătraşcu, cel care de ani buni susţine această comunitate prin aportul adus în cadrul celor trei biserici frecventate de aceştia. În demersul său, preotul nu a reuşit să-i dezveţe pe momârlani de obiceiurile păgâne. Unul dintre cele mai impresionante este spovedirea la brad: momârlanul se închină lângă brad, după ce a îngenuncheat, îl îmbrăţişează şi îşi spune păcatele. Dacă nu găsesc niciun brad în apropiere, momârlanii se spovedesc la orice alt copac, considerându-i sacri. În plus, de fiecare dată când taie un copac, momârlanii se închină, îl sărută şi abia apoi îl taie.
Petru Olaru şi nelipsitul său fluier
Petru Olaru – 88 de ani de viaţă strâns legată de tradiţia şi de crezul momârlănesc
Petru Ititesc îmbrăcat în portul popular momârlănesc, putându-se observa caracteristicile hainelor
Totuşi, cei doi Petru erau nerăbdători să viziteze muzeul, casa momârlănească care spune şi povestea lor. Casa, cu două încăperi, aduce aminte de arhitectura dacică: fundaţie din piatră; pereţi din bârne din lemn, dispuse orizontal, cu izolaţie din pământ galben, bălegar de cal şi paie, pusă peste nuiele; podea din pământ bătut; acoperiş din şindrilă. Muzeul a fost creat la iniţiativa părintelui Octavian Pătraşcu, casa-muzeu fiind adusă de pe dealurile zonei Livezeni direct în curtea bisericii Sf. Varvara. De asemenea, tot aici şi-a făcut apariţia şi familia Gălăţăn (nume frecvent printre momârlani), cea care se ocupă de celălalt muzeu al momârlanilor.
Petru Olaru s-a dovedit a fi de necontenit, cântând pe toată durata vizite.
Petru Ititesc în “casa veche”, după cum numesc momârlanii puţinele case autentice rămase
Interiorul îl mişcă pe Petru Olaru, fluieraş recunoscut printre momârlani, iar cântece şi strigături vibrează prin fluier şi glas. “Nu mai sună bine!”, spune Petru, aflat în prima încăpere a casei, dând vina pe vârstă şi pe degetele care nu îl mai ascultă. Celălalt Petru, Ititesc, refuză fluierul. N-a mai cântat de mult timp, renunţând la fluier după moartea fiului său.
Dana reprezintă noua generaţie a momârlanilor
Doamna Ileana nu a uitat meşteşugul fusului
Dincolo, în cea de-a doua cameră, alţi invitaţi se bucură de vizita la muzeu. Cu origini momârlăneşti, Dana şi doamna Ileana se bucură de obiectele momârlăneşti expuse în muzeu: război de ţesut, fuse, vase din lut, lămpi cu petrol, precum şi o ladă pentru zestre. Pe lângă lada cu zestre, obicei cunoscut în mai multe zone ale ţării, momârlanii respectă şi tradiţia transilvăneană legată de invitaţia la nuntă. Un membru din cele două familii implicate era trimis să străbată satul călare, trebuind să le ofere celor invitaţi “plosca de nuntă”, plină cu ţuică, din care aceştia beau o înghiţitură în cazul în care acceptau invitaţia.
Petru Olaru cântă chiar şi in stână, amintindu-şi, împreună cu Petru Ititesc, de perioada când urcau la munte cu oile
Petru Olaru întrerupe cântecele, îndemnându-ne să ieşim din casă. Părăsind-o, preotul Octavian Pătraşcu nu ezită să direcţioneze vizita spre o altă parte a muzeului: o stână din lemn de brad nemţesc, din perioada regelui Ferdinand, adusă şi ea de pe munte. Stâna se comportă precum un portal spre zeci de ani în urmă, unde cojocul, căldarea şi untarul sunt la ele acasă. Provocat din nou de mediul momârlănesc, fluieraşul Olaru, fără şovăială, porneşte o nouă serie de cântări, dovedind că este încă în formă.
Petru Olaru şi Petru Ititesc la masa organizată la biserica Sf. Varvara
Vizita se încheie cu o masă organizată pentru momârlanii prezenţi, în subsolul bisericii. “Noi nu aveam furculiţe când eram tineri”. Petru Ititesc aprobă spusele prietenului său, amintindu-şi cu mândrie că şi momârlanii au ajutat la construcţia bisericii. Revigorat de vinul produs la biserică, Petru Olaru îşi reia rolul de muzicant; într-un ton mai trist de această dată, interpretând un cântec pentru înmormântare. Umorul momârlănesc nu întârzie să apară: “Pe ăsta îl ştii mai bine!”.
Referitor la moarte, momârlanii au o viziune deosebită asupra acesteia. Având casele situate departe de cimitire, înmormântările aveau loc chiar în curte. Acest obicei îi lega, până nu demult, de casă, refuzând să o vândă din cauza (sau datorită) rudelor îngropate în cimitirul familial, motivând că nu doresc să îşi vândă strămoşii şi părinţii. O altă cutumă este legată de moartea flăcăilor, momârlanii obişnuind să fixeze un brad împodobit lângă mormânt.
Petru Olaru îşi reîntâlneşte prietenii în fotografiile de la muzeu
Entuziasmaţi de reîntâlnirea spiritului momârlănesc, Petru Ititesc şi Petru Olaru acceptă deplasarea până la cel de-al doilea muzeu, situat în satul Slătinioara, parte a Petroşaniului. Muzeul păstrează aceleaşi caracteristici: casă cu două încăperi, plină cu unelte, straie, ornamente şi fotografii vechi de zeci de ani. Petru Olaru recunoaşte imediat câţiva prieteni şi câteva cunoştinţe în instantaneele monocrome: “Îi cunosc, cum să nu?”.
Petru Ititesc, Petru Gălăţan şi Petru Olaru. Se observă alăturarea elementelor creştine, icoana, cu cele păgâne, ciucurii steagului piţărăilor
Relaţiile strânse dintre momârlani s-au deteriorat însă în ultimii ani, renunţându-se şi la obiceiul căsătoriilor doar între tineri momârlani. Acum, puţini dintre ei îsi mai cunosc originile, istoria şi tradiţia, puţini le mai respectă, iar comunitatea se macină din interior, dar şi din cauza erei în care trăim. În oraşele Văii Jiului cu greu poate cineva să observe un momârlan, singurele ocazii fiind dimineţile în care momârlancele coboară călare de la munte, mergând să vandă lapte “la blocuri”, unde locuiesc “barabele”, nume atribuit orăşenilor încă din perioada austro-ungară, folosit şi astăzi.
Rămâne de văzut cat vor mai reuşi cei bătrâni să menţină acest stil de trai şi cât de mult vor reuşi să-şi influenţeze urmaşii. În schimb, muzeele şi poveştile rămân, precum şi colibele şi stânele momârlanilor situate “la pădure”, după cum obişnuiesc să spună, care vor mai aminti pentru câţiva ani de faptul că Valea Jiului este una dintre zonele în care au rămas şi şi-au avut continuitatea dacii.
articol preluat de pe http://m.descopera.ro