Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (1791 – 1792)
Pagina de titlu a petiției „Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae”, Cluj, 1791
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; enciclopediaromaniei.ro; www.voci.ro
Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (1791 – 1792)
Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (din latină, însemnând Petiția Valahilor din Transilvania) este numele a două memorii înaintate de liderii națiunii române din Transilvania împăratului Leopold al II-lea al Sfântului Imperiu Roman.
Primul Supplex a fost trimis în martie 1791 de Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea, Consiliului de Stat din Viena.
Cel de al doilea Supplex, o versiune mult lărgită și argumentată a primului, a fost înaintat Curții din Viena pe 30 martie 1792 de către Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj, și de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei.
Ignațiu Darabant, uneori Ignatie Darabant, (n. octombrie 1738, Vicea, după alte surse Mineu – d. 31 octombrie 1805, Oradea) a fost episcop unit de Oradea, promotor al emancipării românilor prin cultură, coautor al petiției Supplex Libellus Valachorum, fondator al seminarului diecezan și al Catedralei Sf. Nicolae din Oradea - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae este numele sub care a rămas în istorie memoriul naţiunii române din Transilvania din 1791, cel mai important act politic al românilor transilvăneni din secolul XVIII.
Produs al celor mai luminate minţi ale intelectualităţii româneşti, născut în contextul iluminismului care zguduia vechea Europă, actul încununează eforturi îndelungate pentru emancipare politică şi naţională a românilor precum şi o serie lungă de memorii şi petiţii.
Supplex Libellus formulează sintetic revendicările poporului român şi este un document programator pentru lupta pentru emancipare naţională care avea să aibă loc în secolul XIX, până la apariţia după o sută de ani a Memorandumului din 1892.
Ioan Bob (n. 1739, Orman, Cluj – d. 2 octombrie 1830, Blaj) a fost întâistătător al Bisericii Române Unite cu Roma între 1782-1830. Activitatea sa a fost afectată de conflictul cu Gheorghe Șincai, pe care l-a denunțat și demis din funcția de director școlar - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Memoriul se adresează împăratului Leopold al II-lea al Austriei, instalat de numai un an pe tron, după moartea reformatorului Iosif al II-lea.
Înainte de moarte, Iosif al II-lea, dezamăgit de efectele politicii sale reformatoare, revocase reformele şi provocase refacerea imperiului absolutist, dar care trebuia să dea socoteală fermentului produs de reformă şi de ideile revoluţionare franceze.
În lumina acestor evoluţii, românii din Transilvania, ca şi celelalte popoare din imperiu, trebuiau să reacţioneze pentru a-şi formula propriile revendicări.
Leopold (stânga) cu fratele său împăratul Iosif al II-lea – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Documentul a fost redactat de cei mai însemnați reprezentanți ai națiunii române din Transilvania (în cea mai mare parte clerici ai Bisericii Române Unite cu Roma)
La redactarea memoriului au participat, direct sau indirect, Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ioan Molnar-Piuariu (1), Ioan Budai Deleanu, Iosif Mehesi de la Cancelaria aulică, Ioan Para, vicarul de Năsăud (2), Ignatie Darabant episcop de Oradea şi alţii.
Prima versiune a fost redactată în limba germană, iar forma finală a fost în limba latină.
Teza fundamentală a documentului este că „drepturile omului şi ale societăţii civile” sunt ţinta cea mai înaltă a împărăţiei şi că nicio parte a cetăţenilor nu trebuie să lipsească pe alta de drepturile ei şi să o asuprească.
Prin urmare naţiunea română cere să i se redea drepturile străvechi de care a fost despuiată fără nici un drept în secolul XVII.
Petiţia arată că naţiunea română este cea mai veche şi mai numeroasă din Transilvania şi face un scurt istoric al naţiunii române, care se trage din coloniştii lui Traian şi a rămas neclintită în faţa năvălirilor barbare, a ales pe regele ungurilor Tuhtum după ce ducele Gelu a pierdut lupta cu ei, că românii sunt creştini încă de pe vremea stăpânirii romane.
Pe de-o parte sunt aduse argumente istorice, pe de altă parte argumente bazate pe superioritatea numerică.
Scopul final al românilor este acela de a intra în viaţa politică a ţării în virtutea echităţii date de numerozitatea ei.
Petiția era semnata în numele națiunii române de categoriile sale libere Clerus, Nobilitas, Civicusque Status Universae Nationis in Transilvania Valachicae.
Cererile Supplex-ului erau structurate în jurul câtorva idei, corespunzând doleanțelor laicilor și clericilor români: reintegrarea românilor ca națiune de drept în Transilvania; restituirea drepturilor istorice vechi medievale; egalitatea clerului; reprezentare proporțională în dietă și funcționărime.
Samuil Micu, supranumit și Klein sau Clain, pe numele laic Maniu Micu, (n. septembrie 1745, Sadu – d. 13 mai 1806, Buda) a fost un teolog greco-catolic, istoric, filolog, lexicograf și filozof iluminist român, reprezentant al Școlii Ardelene, cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae
Pagina de titlu a petiției „Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae”, Cluj, 1791 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Naţiunea română este cu mult cea mai veche dintre toate naţiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucât este un lucru sigur şi dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, a unei tradiţii niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor şi obiceiurilor, că ea îşi trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rânduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldaţi veterani, ca să apere provincia […]
Drept aceea, Naţiunea română, rugătoare şi umilă, vine la tronul Majestăţii Voastre, şi, cu veneraţia şi supunerea cuvenită, se roagă şi cere următoarele:
1). Ca numirile odioase şi pline de ocară: toleraţi, admişi, nesocotiţi între Stări şi altele de acest fel, care […] au fost întipărite fără drept şi fără lege [pe fruntea] naţiunii române, acum să fie cu totul îndepărtate, revocate şi desfiinţate în chip public, ca nedemne şi nedrepte, şi astfel, prin îndurarea Majestăţii Voastre Preasacre, naţiunea română să fie repusă în folosinţa tuturor drepturilor civile şi regnicolare; în consecinţă.
2). Natiunii suplicante să i se restituie între naţiunile regnicolare acelaşi loc pe care ea l-a ţinut, potrivit mărturiei citate în cele de mai sus a Conventului Fericitei Fecioare din Cluj-Mănăştur, din anul 1437.
3). Clerul acestei naţiuni, credincios bisericii orientale, fără discriminare, dacă gândeşte sau nu în toate la fel cu biserica occidentală, de asemenea şi nobilimea şi plebea, atât cea orăşenească, cât şi cea rurală, să fie socotită şi tratată drept în acelaşi fel ca şi clerul, nobilimea şi plebea naţiunilor care alcătuiesc sistemul uniunii şi să fie făcută părtaşă la aceleaşi beneficii.
4). În comitate, scaune, districte şi comunităţi orăşeneşti, cu ocazia alegerii slujbaşilor şi a deputaţilor în Dietă, de asemenea când se întâmplă [să se facă] numiri noi sau înaintări în slujbe la dicasteriile aulice şi provinciale, să se procedeze în chip just la punerea în slujba, în număr proporţional, a persoanelor din această naţiune.
5). Comitatele, scaunele, districtele, şi comunităţile orăşeneşti în care românii întrec la număr celelalte naţiuni, să-şi aibă numirea şi de la români sau să poarte un nume mixt, unguresc-românesc, săsesc-românesc sau, în sfârşit, înlăturându-se cu totul numirea luată de la o naţiune sau alta, atât comitatele cât şi scaunele şi districtele să-şi păstreze numai numele acelea pe care şi până acum îl purtaseră, după râuri sau cetăţi, şi să se declare că toţi locuitorii Principatului, fără vreo deosebire de naţiune sau religie, trebuie să se folosească şi să se bucure, după starea şi condiţia fiecăruia, de aceleaşi libertăţi şi beneficii şi să poarte aceleaşi sarcini, pe măsura puterilor lor.
Din cele de mai sus se vede cu prisosinţă că aceste cereri se sprijină pe echitatea naturală şi pe principiile societăţii civile, precum şi pe pactele încheiate […].
[Semnează:] Mult umilii şi în veci credincioşii supuşi, Clerul, Nobilimea, Starea militară şi cea Orăşenească a întregii naţiuni române din Transilvania.
Petru Maior (n. circa 1756, Târgu Mureș – d. 14 februarie 1821, Budapesta) a fost un istoric, filolog și scriitor român transilvănean, protopop greco-catolic de Reghin, reprezentant de frunte al Școlii Ardelene - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Textul Supplex-ului se referă transparent la Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului a Franței și include și unele motive istorice, precum și statistici despre români (care formau aprox. 55% din populația Transilvaniei).
Despre o cercetare mai recentă, argumentarea Supplex-ului se bazează pe ideile dreptului natural și pe tradiția juridică feudală maghiară.
Petiția a fost respinsă, astfel încât statutul românilor a rămas neschimbat.
Memoriul a fost sortit eşecului de momentul politic nefavorabil.
Revendicările sale presupuneau o revizuire fundamentală a sistemului constituţional al naţiunilor politice recunoscute.
Dieta din 1790-1791 ţintea la restabilirea privilegiilor feudale, românii fiind excluşi în continuare de la viaţa politică, iar împăratul a fost nevoit să cadă de acord cu marea nobilime.
Astfel, atunci când memoriul a ajuns la împărat, el căzuse deja de acord cu nobilimea, dar l-a trimis Dietei pentru dezbatere.
Cancelaria Aulică în frunte cu contele Samuel Teleki respinge punct cu punct revendicările românilor, considerând inutilă ridicarea unei a patra naţiuni recunoscute.
Memoriul a fost citit în Dietă în iunie 1791, producând consternare şi indignare.
Referatul Dietei fu prezentat în şedinţa din 2 iulie, atacând toate fundamentele revendicărilor.
În mare Dieta refuză să accepte faptul că românii vor să constituie o naţiune politică proprie, motivând că ei se bucură deja de toate drepturile în cadrul naţiunilor existente, iar o naţiune nouă ar răsturna întreg sistemul.
Se consideră chiar că românii sunt suficienţi reprezentaţi în Dietă (deşi ăn componenţa ei era doar un român din 422!)
Ca răspuns, stările legiferează explicit menţinerea sistemului constituţional.
În rândurile elitei româneşti această evoluţie a dus la o alarmare generală care s-a transformat în timp într-o luptă febrilă pentru cauza naţională şi care a dus la cristalizarea conştiinţei de sine a naţiunii române din Transilvania.
Gheorghe Șincai (n. 28 februarie 1754, Râciu, Imperiul Habsburgic – d. 24 noiembrie 1816, Svinica, Imperiul Austriac) a fost un istoric, filolog, traducător și scriitor român, reprezentant al Școlii Ardelene - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Extrase din Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae
„Fericite auguste împărate! (…) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (…)
Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (…)
Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (…)
Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IX-lea. (…)”
—D. Prodan, Supplex Libellus Valachorum, ediția 1967: Ed. Științifică, București, 1967, p. 493-509
Ioan Budai-Deleanu (n. 6 ianuarie 1760 sau 1763, Cigmău, comitatul Hunedoara – d. 24 august 1820, Liov) a fost un scriitor, filolog, lingvist, istoric și jurist, corifeu al Școlii Ardelene - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Tradiția petiționarismului în Transilvania
Supplex-ul se încadrează în linia revendicativă începută de episcopul Ioan Inocențiu Micu-Klein, care a cerut pentru prima oară drepturi pentru națiunea română din Transilvania, bazându-și solicitările pe argumente juridice solide.
În aceeași tradiție se înscrie petiția trimisă în 1791 la Viena de Mihai Timariu, vicarul Hațegului, în numele clerului greco-catolic din Blaj, Memorandumul Transilvaniei, trimis în anul 1892, petițiile lui Iuliu Maniu adresate mareșalului Ion Antonescu, mișcarea memorandistă din 1956, care viza repunerea în libertate a Bisericii Române Unite cu Roma, memorandumul transilvănean pentru construcția regională a României , memorandumul greco-catolic din anul 2002 (Memorandumul din 2002), ca și protestele ierarhiei ortodoxe legate de patrimoniul fundației Gojdu din Sibiu.
Semnatarii Memorandului Transilvaniei (28 mai 1892)
Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Dionisie Roman, Patriciu Barbu, dr. D. O. Barcianu, Gherasim Domide, dr. Teodor Mihali, dr. Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patița
Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, Gheorghe Pop de Băsești, dr. Ioan Rațiu, dr. Vasile Lucaciu, Dimitrie Comșa, Septimiu Albini – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
(1) Ioan Piuariu-Molnar (n. 1749, Sadu, Sibiu – d. 16 martie 1815, Cluj) este primul medic titrat român, filolog și traducător. Chirurg al Universității din Viena, medic la Sibiu și profesor de oftalmologie la Școala medico-chirurgicală din Cluj. Autor al celei dintâi gramatici româno-germane, al unei istorii universale și al unui dicționar român-german. A inițiat prima publicație științifică medicală, Sfătuire către studenții în chirurgie (1793) și a colaborat la redactarea lui Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae. A fost inițiat în loja masonică sibiană „St. Andreas”, la 16 septembrie 1781. Gradele de Companion și Maestru le-a primit în aceeași lojă, la 17 aprilie 1783 și, respectiv, 13 octombrie 1784
(2) Ioan Para (n. 1744, Silvașul de Jos, comitatul Hunedoara – d. 3 decembrie 1809, Blaj) a fost vicar unit al Năsăudului, una din figurile de seamă ale intelectualității române transilvănene din secolul al XVIII-lea, coautor al petiției Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae. A fost descendentul unei familii nobiliare românești din Țara Hațegului. Studiile începute la Blaj le-a continuat, până în 1774, la Seminarium Sancti Adalberti din Nagyszombat (Trnava – în Moravia), iar apoi a fost trimis de episcopul Grigore Maior ca bursier la Colegiul Sfânta Barbara din Viena (1775-1778), unde studiază teologia și-i cunoaște pe Samuil Micu, spiritual și rector de studii al colegiului, și pe Ioan Budai-Deleanu, cu care a fost pentru scurt timp coleg (în 1778).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului (Secolele VIII – IX)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului (Secolele VIII – IX)
Cuviosul Ilarion s-a călugărit din tinereţe purtându-şi crucea şi urmând lui Hristos Cel răstignit, supunându-şi cu înfrânare patimile trupeşti.
El pe toţi monahii i-a covârşit cu fapta bună şi, într-o chilie întunecoasă închizându-se, fără tulburare a petrecut mulţi ani şi s-a luminat cu nepătimirea.
Astfel s-a învrednicit de rânduiala preoţească şi a fost egumen al mănăstirii ce se numea Pelichit, în Asia, aproape de Elespont.
A făcut minuni alese, că jivinele care vătămau seminţele roditoare le certa şi le izgonea cu cuvântul din ţarini şi din grădini, grindina a potolit-o cu rugăciunea şi pământul cel însetat cu ploaie l-a adăpat, iar curgerea râului, ca şi Elisei proorocul, a despărţit-o; mâna cea uscată a unui om a tămăduit-o, pe un orb l-a făcut să vadă şi şchiopilor le-a dăruit tămăduire; pe diavoli i-a izgonit, iar pescarilor, care în zadar se osteneau, cu peşti mulţi le-a umplut mrejele.
Despre Sfântul Ilarion cel Nou scrie Cuviosul Iosif, scriitorul de cântări, în a opta cântare a canonului, că pentru cinstirea icoanei Mântuitorului a răbdat prigoniri de la muncitori şi îl numeşte mucenic, pentru că a vieţuit, precum se povesteşte într-o cuvântare, pe vremea împărăţiei lui Leon Armeanul (813-820), care a călcat sfintele icoane.
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului (Secolele VIII – IX) – foto preluat de pe doxologia.ro
Altora li se pare, cu adevărat, că a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul (717-741) şi a lui Copronim, fiul lui (741-775), care cu mulţi ani mai înainte de Leon Armeanul a fost, şi că a pătimit pentru sfintele icoane în acea vreme când voievodul lui Copronim, la Hanodracon, a năvălit fără veste cu oaste asupra mănăstirii ce se numea Pelichit, în sfânta şi marea joi a mântuitoarelor Patimi, când se săvârşea dumnezeiasca Liturghie.
Şi, intrând în biserică şi în Altar cu îndrăzneală, a poruncit să tacă cântarea şi a răsturnat la pământ Sfintele şi dătătoarele de viaţă Taine ale lui Hristos.
După aceea, prinzând pe cei mai aleşi monahi, patruzeci şi doi la număr, i-a ferecat cu legături de fier, iar celorlalţi, cu bătăi cumplite chinuindu-i, le-a rupt trupurile; pe alţii, bărbile şi feţele lor cu smoală ungându-le, i-a aprins şi altora nasurile le-a tăiat.
După aceea a aprins mănăstirea şi biserica, iar pe cei ferecaţi, patruzeci şi doi de părinţi, i-a surghiunit în ţara de la marginea Efesului şi acolo, într-o baie veche încuindu-i, i-a chinuit cu silă de moarte.
Deci, în acea vreme, şi Cuviosul Ilarion, ca un mai mare între părinţii aceia, având rânduiala egumeniei, se ştie că a pătimit mult şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu pentru sfintele icoane.
Imnografie
Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului
Glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarion, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Glasul 1
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ilarion. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Calendar Ortodox 28 martie 2025
articole preluat de pe: www.calendar-ortodox.ro; basilica.ro; doxologia.ro; sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 28 martie 2025
Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, și Ștefan, făcătorul de minuni
Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, și Ștefan, făcătorul de minuni
Sinaxar 28 Martie
În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul Mănăstirii Palechitului (Secolele VIII – IX).
Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului (sec. VIII – IX) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Palechitului şi-a pus viaţa în slujba Domnului de la o vârstă fragedă şi a petrecut mulţi ani ca pustnic.
Pentru viaţa sa sfântă, fără cusur, a fost hirotonit preot şi mai apoi egumen al Mănăstirii Palechitului, de lângă Dardanele. Sf. Ilarion a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii şi a facerii de minuni.
Prin rugăciune a adus ploaia în timpul unei secete şi asemeni profetului Elisei a despărţit apele unui râu, a izgonit fiarele rele de pe holde, le-a umplut mrejele pescarilor cu peşte atunci când nu puteau pescui nimic şi a făcut multe alte minuni. Mai mult de atât, el vindeca bolnavii şi izgonea demonii.
Sf. Ilarion a pătimit în Joia cea Mare şi Sfântă în anul 754, când comandantul de armată Lakhanodrakon a atacat pe neaşteptate mănăstirea Palechitului în căutarea închinătorilor la icoane intrând cu forţa în biserică şi în timpul slujbei care se ţinea a aruncat Sfintele Daruri pe jos.
Atunci au fost arestaţi patruzeci şi doi de călugări, puşi în lanţuri, trimişi la Edessa şi ucişi.
Cei rămaşi au fost oribil mutilaţi bătuţi, arşi, mânjiţi pe faţă cu smoală şi unora li s-a tăiat nasul. Sf. Ilarion a murit în timpul acestei persecuţii pentru că a cinstit sfintele icoane.
Sf. Ilarion a lăsat moştenire lucrări spirituale cu îndrumări morale pentru o viaţă duhovnicească.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ştefan Mărturisitorul, făcătorul de minuni, care pentru dreapta credinţă în surghiun s-a săvârşit (Secolul al IX-lea).
Sfântul Cuvios Ștefan, făcătorul de minuni (sec. al – IX – lea) - foto preluat de pe doxologia.ro
Sf. Ştefan Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Triglia a pătimit în timpul împăratului urâtor de icoane Leo Armeanul (813-820).
Din tinereţe iubind viaţa pustnicească, cu toate faptele bune s-a înfrumuseţat şi a fost egumen al mînăstirii Triglia, după rugămintea monahilor celor de acolo, şi pe mulţi cu învăţătura sa i-a sfătuit să vieţuiască cu plăcere de Dumnezeu şi în curăţie să petreacă.
După aceea rău-credinciosul Leon a început a necinsti sfintele icoane şi, prigonire cumplită ridicînd asupra dreptcredincioşilor, a chemat pe Cuviosul Ştefan şi-l silea să se lepede de închinarea sfintelor icoane şi împotriva credinţei să iscălească cu mîna sa la lepădarea icoanelor.
Iar cuviosul s-a împotrivit şi nu numai aceea n-a făcut, ci şi pe împăratul l-a ocărît, numindu-l păgîn şi străin de adevărata credinţă.
Deci a fost muncit cu bătăi şi cu legături în temniţă apoi, în surghiun trimiţîndu-l în anul 815 şi cu rele pătimiri şi dureri fiind chinuit, a trecut către Hristos Dumnezeu, pentru Care multe nevoinţe a suferit şi multe munci a răbdat.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Irodion, unul dintre cei şaptezeci de ucenici (†67).
Acest sfânt a fost unul dintre cei şaptezeci de ucenici ai Domnului şi urmând întru totul celor 12 apostoli a fost împreună cu ei lucrător pentru răspândirea propovăduirii creştine.
Învăţând pe mulţi şi întorcându-i Domnului, a fost aşezat episcop al Noilor Patre.
El a fost însă prins de către iudei, cărora le-au venit în ajutor şi închinătorii la idoli şi a fost bătut cumplit; căci unii îl băteau, alţii îi loveau cu pietre gura şi alţii îl loveau în cap.
În cele din urmă l-au tăiat cu săbiile şi astfel s-a săvârşit din viaţă, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfântului Isihie din Ierusalim (†434)
Acest Sfint Isihie a fost ucenic al Sfîntului Grigorie Teologul, contemporan al Sfîntului Eftimie cel Mare, şi un mare teolog el însuşi.
Minunata cartea de dînsul alcătuită, „Despre trezvia în rugăciune”, ar trebui să fie bine cunoscută oricărui creştin. Sfîntul Isihie a adormit cu pace la anul 434 după Hristos. (sursă sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com)
Tot în această zi, pomenirea sfântului Dionisie cel Milostiv, episcop de Larisa și întemeietor al Mănăstirii sfântului Nicolae, numită Anapavsas, la Meteora
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Eustratie din Lavra Peşterilor kievene
articol preluat de pe sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com
Înainte de a se face monah, Sfîntul Eustratie fusese un om foarte bogat care, atins de dragostea lui Hristos, şi-a împărţit toate averile după cuvîntul Lui şi a intrat în Lavra Pecerska, luînd chipul monahicesc.
Dar în timpul sălbaticelor atacuri ale polovţilor asupra cetăţii Kievului din anul 1097 după Hristos, mînăstirea a fost jefuită şi mulţi creştini şi monahi au fost omorîţi.
Sfîntul Eustratie împreună cu alţi cîţiva credincioşi au fost vînduţi ca robi unui evreu din Cherson.
Acesta îşi bătea joc de credinţa creştină a robilor lui şi încerca prin toate mijloacele să-i facă să se lepede de ea şi să treacă la religia mozaică.
Văzînd că nu au nici o scăpare decît moartea, ei toţi s-au sfătuit să nu mai mănînce nimic şi mai degrabă să moară aşa decît să se lepede de Hristos.
Sfîntul Eustratie i-a încurajat, i-a întărit şi i-a binecuvîntat pe credincioşii cei împreună cu dînsul pe această cale pe care cu toţii, inclusiv el, hotărîseră să meargă.
Astfel, ei cu toţii au murit de foame, unii după trei zile, alţii după patru, iar alţii după şapte.
Fiind obişnuit cu postirile, Sfîntul Eustratie singur a supravieţuit, fiind încă viu după paisprezece zile de postire totală.
Sîngerosul evreu, văzînd că pierduse şi banii pe care îi cheltuise cumpărînd robii, s-a răzbunat pe Sfîntul Eustratie, pe care 1-a răstignit pe o cruce.
Sfîntul Eustratie s-a rugat lui Dumnezeu de pe acea Cruce, prorocind şi evreului năpraznică şi apropiată moarte.
Evreul, înnebunit de ură, a străpuns cu o suliţă trupul simţului celui pironit pe cruce, şi aşa Sfîntul Eustratie şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.
Aruncîndu-i-se trupul în mare, el nu s-a dus la fund, ci a plutit la suprafaţa apei. Minuni mari au început să se facă apoi la sfintele lui moaşte.
La puţin timp după martirizarea acestor creştini din Cherson, între care şi Sfîntul Eustratie, împăratul de la Constantinopol a poruncit ca toţi evreii din Cherson care s-au aflat schingiuitori şi ucigaşi ai creştinilor să fie daţi morţii fără milă.
Aşa şi evreul ucigaş al Sfîntului Eustratie a fost executat prin spânzurătoare, luînd răsplata lui Iuda.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Boyan, Domnul Bulgarilor
articol preluat de pe sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com
Boyan a fost fiul lui Krutogan şi nepotul de frate al lui Grubaş.
Boyan L-a mărturisit pe Hristos în timp ce fratele lui Milomir a rămas pe mai departe păgîn.
La porunca lui Milomir Boyan a fost omorît prin decapitare pentru Sfînta Credinţă Ortodoxă la anul 827 după Hristos.
Tot în această zi, pomenirea minunatei întîmplări a ostaşului Taxiotis
articol preluat de pe sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com
Taxiotis a fost un soldat din Cartagina.
Toată viaţa lui şi-a petrecut-o în mari şi cumplite păcate, dar în cele din urmă Dumnezeu i-a rînduit mîntuirea, căci el a părăsit viaţa ostăşească şi a început să ducă o viaţă plăcută Lui.
Totuşi mai la urmă, aflîndu-se împreună cu soţia lui la proprietatea lor de la marginea oraşului, Taxiotis a căzut în preadesfrînare cu soţia unui ţăran de la moşie.
Imediat după aceea el a fost muşcat de un şarpe şi a murit.
Dar după şase ceasuri s-a ridicat viu.
De abia în a patra zi de la învierea lui el a putut să vorbească, şi să povestească totul despre vămile văzduhului: cum la vama preacurviei el a fost aruncat într-un hău demonic, şi cum un înger 1-a scăpat de acolo, depunînd mărturie bună pentru el.
Atunci el a fost trimis înapoi în trup, spre a se mai pocăi un scurt timp pentru acest ultim păcat al lui.
Taxiotis s-a pocăit timp de patruzeci de zile, mergînd din biserică în biserică, îngenunchind, rugîndu-se, făcînd metanii, plîngînd şi strigînd cu glas mare către oameni păcatul lui şi chinurile care îi aşteaptă în viaţa cealaltă pe păcătoşii care nu s-au pocăit pe pămînt.
El îi ruga cu lacrimi pe oameni să se lase de păcatele lor cît mai au încă timp, şi să plîngă ca să le şteargă Dumnezeu pe cele de ei făcute în trecut, în ziua a patruzecea, cu bucurie, Taxiotis s-a mutat în împărăţia cea cerească a Dumnului Celui îndelungmilostiv.
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod
Icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod este prăznuită pe 27 noiembrie și pe 28 martie.
În icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este reprezentată cu mâinile înălțate în rugăciune, având Pruncul Iisus în dreptul pântecelui ei, înconjurat de o mandorlă luminoasă și binecuvântând.
Această reprezentare iconografică a Maicii Domnului este considerată una dintre primele imagini iconografice ale Fecioarei Maria.
O astfel de icoană se păstrează în Bazilica „Sfânta Agnesa” din Roma (secolul IV).
De asemenea, există o icoană veche a Maicii Domnului „Nikopea” din secolul al VI-lea, unde Fecioara Maria este reprezentată șezând pe tron și ținând în mână un scut pe care se află chipul lui Iisus Hristos Emanuel.
În România, această reprezentare iconografică a Maicii Domnului este numită „Oranta”, iar în Grecia este cunoscută sub numele de „Platitera”.
În Rusia, această icoană este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului „a Semnului”, primind acest nume prin secolele XI-XII, când Maica Domnului a făcut un semn minunat pentru cetățenii orașului Novgorod în anul 1170.
În acel an, forțele aliate ale cnejilor ruși, în frunte cu un fiu al Cneazului Andrei Bogoliubski de Suzdal au mărșăluit spre Novgorod.
Locuitorii din Novgorod, fiind fără apărare, și-au pus ultima speranță în Dumnzezeu, ca Acesta să-i izbăvească, rugându-se zi și noapte ca Domnul să-Și îndrepte Fața către ei.
După trei zile de rugăciuni, Arhiepiscopul Ilie de Novgorod a auzit un glas minunat care i-a poruncit să scoată icoana Maicii Domnului din Biserica Schimbării la Față a Domnului (ce se afla pe strada Ilina), și să fie purtată în procesiune pe zidurile orașului.
În timp ce icoana era purtată în procesiune pe ziduri, asediatorii au tras o salvă de săgeți spre cortegiu, iar una dintre săgeți a străpuns fața Maicii Domnului.
Din ochii Fecioarei au început să izvorască lacrimi și atunci icoana s-a întors singură cu spatele la cei ce o loviseră.
După acest semn divin, în atacatori a intrat o panică de nedescris. Atunci au început să se atace între ei, iar locuitorii Novgorodului, luând binecuvântare de la Dumnezeu, au profitat de agitația creată și au ieșit afară din cetate, gonindu-i pe asediatori.
În amintirea minunatei mijlociri a Împărătesei Cerului, Arhiepiscopul Ilie a stabilit o zi de sărbătoare în cinstea icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod, sărbătoare pe care Biserica Ortodoxă Rusă o prăznuiește și în zilele noastre.
Ieromonahul athonit Pahomie Logofătul, fiind prezent în Rusia la prăznuirea icoanei, a alcătuit două canoane pentu această icoană.
Timp de 186 de ani după aceea, icoana făcătoare de minuni a rămas în Biserica Schimbării la Față a Mântuitorului, de pe strada Ilina.
În anul 1356, a fost așezată în biserica construită în cinstea icoanei Maicii Domnului „a Semnului”, care mai apoi a devenit Catedrala Mănăstirii Semnului.
În toată Rusia sunt cunoscute numeroase copii ale icoanei Maicii Domnului „a Semnului”.
Câteva dintre ele sunt prăznuite pe 27 noiembrie (în aceeași zi cu icoana originală), dar au și zile separate de cinstire: Icoana Maicii Domnului „a Rădăcinii din Kursk”, Icoana Maicii Domnului „Abalatsk”, Icoana Maicii Domnului „Țarskoe Selo”, Icoana Maicii Domnului „Korchemnaya”, Icoana Maicii Domnului „Serafim Ponetaevski” și altele.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.