Gheorghe Calciu-Dumitreasa – 7 cuvinte către tineri – Să zidim biserici! (cuvântul 2) – 15 martie 1978
Gheorghe Calciu-Dumitreasa – 7 cuvinte către tineri – Să zidim biserici! (cuvântul 2) – 15 martie 1978
foto si articol preluate de pe www.youtube.com
Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n. 23 noiembrie 1925, Mahmudia, România – d. 21 noiembrie 2006, Washington, SUA) a fost un preot ortodox român, dizident anticomunist și luptător pentru drepturile omului.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
cititi aici 7 cuvinte către tineri – Chemarea (cuvântul 1) – 8 martie 1978
7 cuvinte către tineri – Să zidim biserici! (cuvântul 2)
Îţi aduci aminte, tinere, când ţi-am spus că un glas nou te cheamă şi că este glasul lui Iisus? Dar unde şi la ce te cheamă? Ce făgăduinţă ademenitoare pentru setea ta de cunoaştere şi de adevăr îţi face Mântuitorul?
Glasul lui Iisus te cheamă la Biserica Lui. Trăieşti într-o familie, într-o societate, într-o lume. Te leagă de familia ta acel inefabil glas al sângelui, pe care nu-l poţi renega şi care se răzbună prin suferinţa ta, atunci când îl trădezi. Trăieşti în mijlocul neamului tău, pe care îl simţi ca pe o entitate metafizică; nu ca pe o grupare de indivizi izolaţi ci ca pe un suflet imens şi unic, în care tu eşti totul şi totul trăieşte prin tine.
Exişti într-o lume cu bucuriile şi durerile ei şi vibrezi la aceste bucurii şi dureri fiindcă este ceva în tine care te leagă şi te unifică inextricabil cu toţi semenii tăi. Unde este atunci Biserica lui Hristos, la care eşti chemat? Ea este peste tot. Ea cuprinde în sine toate fiinţele omeneşti ba mai mult: şi toate fiinţele cereşti căci Biserica nu cunoaşte istorie: istoria ei este prezentul spiritual.
Familia, societatea poartă în ele destinul tragic al limitării lor prin circumscriere în istorie. Istoria este, prin definiţie, cronologia nefericirii şi drumul spre salvare. Dar tu, tânărul meu prieten, eşti chemat la Biserica lui Hristos, care a fost gândită din veşnicie în Dumnezeu şi care poartă în ea desăvârşirea, aşa cum lumea îşi poartă în ea propria esenţă. Societatea te socoteşte un simplu element constitutiv, o cărămidă între celelalte cărămizi; libertatea ta este de a fi o cărămidă odată pentru totdeauna fixată.
Libertatea aceasta este libertatea constrângerii şi aici începe drama ta, fiindcă libertatea este în tine, dar tu nu ştii s-o descoperi în sensurile ei adevărate, nici s-o foloseşti atunci când, în sfârşit, vei fi descoperit-o. Ţi s-a spus că tu nu ai libertate, că libertatea ta este înţelegerea necesităţii, iar necesitatea îţi este impusă de un element cu totul exterior ţie, ca într-o construcţie moartă. Biserica lui Hristos este vie şi liberă. În ea ne mişcăm şi trăim prin Hristos, Care este cap al Bisericii, având libertate deplină, căci în ea cunoaştem Adevărul, iar Adevărul ne face liberi (Ioan 8:32). Când surâzi unui întristat; când ajuţi unui bătrân să păşească mai uşor; când dai pomană săracului şi-l vizitezi pe bolnav; când rosteşti: „Doamne, ajută-mă!” – eşti în Biserica lui Hristos. Când eşti bun şi îngăduitor; când nu te superi pe fratele tău, chiar dacă acesta ţi-a rănit sensibilitatea; când zici: „Doamne, iartă-l!” – eşti în Biserica lui Hristos.
Când munceşti cinstit acolo unde te afli şi când seara te întorci ostenit, dar cu zâmbetul pe buze la ai tăi, aducând cu tine o lumină caldă şi plină de omenie; când răscumperi răul prin iubire – eşti în Biserica lui Hristos. Vezi dar, tânărul meu prieten, cât de aproape eşti de Biserica lui Hristos? Tu eşti Petru şi Dumnezeu îşi zideşte Biserica Sa pe tine. Tu eşti „piatra” Bisericii Lui, pe care nimeni şi nimic nu o va clinti, pentru că eşti o „piatră” liberă, un suflet care se realizează pe sine în această Biserică, nu un condamnat la încremenire.
Să zidim biserici, prietene al meu! Să zidim biserici din inimile noastre fierbinţi, în care străfulgeră soarele cel luminos al dreptăţii, Hristos, Cel ce ne-a spus că prin credinţă suntem liberi de păcat. Să zidim bisericile credinţei noastre, pe care nici o putere omenească nu le poate zdruncina, fiindcă temelia ultimă a Bisericii este însuşi Hristos. Să-l simţi pe semenul tău alături de tine, mereu prezent, şi să nu te întrebi niciodată: „Cine este omul aceasta? “, ci să-ţi spui: „Nu este un străin. Este fratele meu. Este Biserica lui Hristos, ca şi mine “.
Gheorghe Calciu-Dumitreasa – 7 cuvinte către tineri – Să zidim biserici! (cuvântul 2) – 15 martie 1978 – foto preluat de pe gheorghecalciu.ro
Priveşte înapoi, prietene, şi te cutremură! Priveşte înainte şi te bucură! Istoria este un şir de evenimente osificate din care se ridică, din când în când, mărturiile vii ale credinţei voievodale, întruchipate în biserici şi mănăstiri. Tezaur al sufletului românesc şi creştin, ele reprezintă duhul ce dă viaţă tradiţiei noastre naţionale. Tot ce cade în afara acestei spiritualităţi este sortit pieirii. S-au prăbuşit munţi, au ars păduri, au pierit popoare. Dar bisericile au rămas vii, iar mănăstirile sunt căţuia din care urcă încontinuu spre cer fumul rugăciunilor.
Nu putem afirma continuitatea unei spiritualităţi româneşti, nu putem susţine că am preluat nealterate tradiţia şi sufletul neamului, dacă vom dărâma bisericile care le-au exprimat plenar. Nu putem vorbi de voievozii români dărâmându-le ctitoriile; nu putem vorbi de Mihai Viteazul făcând să dispară într-o singură noapte Biserica Enei! Nici o cramă, nici o cârciumă „Dunărea”, nouă sau veche, nu poate echivala măcar o singură piatră din temelia Bisericii Enei. Nici o doctrină ateistă, nici un argument aşa-zis „ştiinţific” nu te poate opri, tinere prieten, de la interogaţia despre existenţă şi sensul ei, despre Dumnezeu şi mântuire. Această interogaţie este dovada libertăţii tale faţă de orice constrângere, faţă de materia însăşi; este drumul tău spre Biserică şi poarta prin care pătrunzi în ea. Nu ezita în prag, prietene! Intră! De atâţia ani stai pe pragul Bisericii, fără să ştii.
Gheorghe Calciu-Dumitreasa – 7 cuvinte către tineri – Să zidim biserici! (cuvântul 2) – 15 martie 1978 – foto preluat de pe gheorghecalciu.ro
De atâţia ani auzi glasul Iui Iisus spunându-ţi „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi da afară“. Lumea te alungă, te oprimă, te alienează. Iisus te primeşte, te mângâie şi te redă ţie însuti. Vino să construieşti biserici alături de noi! Să reconstruim în suflet o Biserică a Enei, hristică şi voievodală, vie şi nemuritoare, până ce o vom vedea ridicată şi aievea, pe locul ei – mărturie straşnică a credinţei noastre creştine şi a afirmării noastre naţionale! Fără biserici, fără mănăstiri, suntem [ca nişte] venetici. Cine dărâmă biserici, dărâmă însuşi argumentul dăinuirii noastre materiale şi spirituale pe acest pământ hărăzit nouă de Dumnezeu.
Tinere prieten, nu mai eşti singur. Eşti în Biserica lui Hristos.
Cuvânt rostit în Biserica Radu-Vodă, în prima miercuri din Postul Mare, la 15 martie 1978.
(Preot Gheorghe Calciu – 7 cuvinte către tineri, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia, București, 1996, pp. 25-30)
Încă de la primul cuvânt elevii seminariști au fost puternic mișcați de predica părintelui Calciu astfel încât au vestit mai departe intenția celor 7 Cuvinte, în acest fel aflând și tinerii de la facultățile laice. Cei mai mulți dintre cei care au început să vină erau de la facultățile tehnice, mai mulți decât de la Litere sau Filosofie. De aici încolo, de la predică la predică au început să vină din ce în ce mai mulți studenți, până s-a ajuns la un auditoriu de 300-400 tineri.
Fiecare cuvânt al părintelui dura câteva ore pentru că după fiecare predică, urmau discuții cu tinerii veniți, așa încât Cuvântul se termina pe la doisprezece sau chiar unu noaptea. La sfârșit seminariștii se îndreptau spre dormitoarele lor iar cei veniți de la alte facultăți îl conduceau pe părintele Calciu până la acasă. Nefiind vreun mijloc de transport la orele acelea, iar părintele fiind îmbrăcat cu reverenda, veneau deseori bețivi care îl înjurau că este „popă” care „înșeală lumea”, și aducându-i tot felul de ofense. Însă părintele era înconjurat și protejat de acei tineri, pe care îi considera îngerii săi păzitori.
articol preluat de pe gheorghecalciu.ro
cititi aici 7 cuvinte către tineri – Cer și pământ (cuvântul 3) – 22 martie 1978
Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n. 23 noiembrie 1925, Mahmudia, România – d. 21 noiembrie 2006, Washington, SUA) a fost un preot ortodox român, dizident anticomunist și luptător pentru drepturile omului.
În timpul detenției din închisoarea pentru studenți de la Pitești (1949-1951) a colaborat cu Securitatea participând la așa-numita reeducare, la torturarea deținuților, în colaborare cu Eugen Țurcanu, activitate pentru care, ulterior, s-a căit și s-a pocăit
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
Calendar Ortodox 5 martie 2025
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 5 martie 2025
Sf. Mc. Conon din Isauria şi Conon Grădinarul;
(Canonul Mare)
Sinaxar 5 Martie
În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Conon, cel din Isauria (Secolul I).
Sf. Mc. Conon din Isauria (Secolul I) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Conon a trăit pe vremea sfinţilor apostoli.
Era fiul lui Nestor şi al Nadei, dintr-un sat numit Vidani.
Părinţii săi, la vremea cuvenită l-au căsătorit, dar el a dorit să trăiască cu femeia lui în feciorie.
Se zice că însuşi arhanghelul Mihail l-a învăţat credinţa în Hristos, l-a botezat în numele de viaţă făcătoarei Treimi, l-a împărtăşit cu Preacuratele Taine şi i-a dat puterea de a săvârşi lucruri minunate.
Drept aceea el a plecat şi pe femeia lui Ana (căci aşa se numea aceasta), să fie de un gând cu dânsul şi să trăiască laolaltă în feciorie şi a botezat şi pe părinţii lui, după ce i-a adus mai întâi la credinţa lui Hristos.
Apoi, a înduplecat pe tatăl său Nestor să sufere mucenicia pentru Hristos.
Pe închinătorii la idoli care voiau să aducă jertfă unui demon întunecat şi necurat ce se găsea într-o peşteră, i-a făcut să cunoască pe Dumnezeul tuturor.
Sfârşitul său mucenicesc a fost astfel: când ighemonul Magnus a venit în ţinutul acela, aducând cu sine poruncile împărăteşti, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, şi a fost bătut cumplit.
Când mulţimea a auzit despre aceasta a alergat ca să scoată pe sfânt din mâinile ighemonului şi să-l pedepsească pe acesta pentru fapta făcută.
Ighemonul aflând aceasta, a fugit; iar mulţimea dezlegând pe sfânt şi ştergându-i rănile de sânge, l-a adus la casa lui, unde a mai trăit doi ani, după care s-a mutat către Domnul.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Conon, grădinarul († 250).
Sfântul Mucenic Conon Grădinarul († 250) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acest sfânt era din Nazaretul Galileii şi a trăit pe vremea împăratului Decius.
Deci, plecând de acolo, a venit în cetatea Pamfiliei, care se chema Mandron şi aici, făcându-şi o grădină în locul ce se zice Carmela, îngrijea de ea, scoţându-şi hrana de care avea nevoie.
Şi era atât de cinstit şi de curat cu inima, încât atunci când au venit cei ce căutau să-l prindă, găsindu-l pe câmp şi îndreptându-şi cuvântul către el, li s-a închinat lor din tot sufletul.
Când aceştia i-au arătat pricina pentru care au venit la el, cum că ighemonul Publius îl cheamă, el le-a răspuns: dar ce nevoie are el de mine, că eu sunt şi creştin?
Să cheme la el pe cei ce sunt de un cuget şi de o credinţă cu el.
După ce a fost legat şi a fost adus înaintea ighemonului şi neîmplinind porunca acestuia de a aduce jertfă idolilor, i s-a bătut cuie de fier în picioare şi a fost silit să meargă aşa înaintea unui car.
Atunci el, ieşind şi căzând în genunchi şi rugându-se lui Dumnezeu, şi-a dat duhul.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui Marcu monahul (“Ascetul”), făcătorul de minuni (Secolul al V-lea sau al VI-lea).
Sfântul Cuvios Marcu Pustnicul (Secolul al V-lea sau al VI-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acest sfânt fiind iubitor de osteneală întru toate, s-a dat pe sine totodată, şi cercetării Sfintelor Scripturi şi a ajuns la desăvârşirea cea mai înaltă în sihăstrie şi în virtute.
Mărturie despre acestea sunt scrierile rămase de la el (în Filocalia românească, volumul 1), care sunt pline de tot felul de învăţătură şi de folos; şi lucrarea minunilor i-a fost încredinţată de Mântuitorul Hristos.
Dintre minunile acestea este nevoie să istorisim aici una: pe când sfântul se găsea odată în curte şi se cerceta pe sine însuşi, a venit la dânsul o hienă sălbatică, aducând cu sine pe puiul ei care era orb şi într-un chip umilit s-a rugat de sfânt să se milostivească de ea şi să vindece orbirea puiului ei.
Iar sfântul scuipând asupra ochilor celor bolnavi şi rugându-se, i-a dat vederea.
După câteva zile hiena i-a adus o piele mare de berbec ca mulţumire pentru că i-a vindecat puiul.
Dar sfântul nu a primit-o, până ce hiena nu i-a făgăduit că pe viitor nu va mai ataca oile săracilor.
Dacă sfântul era atât de milostiv faţă de firea celor necuvântătoare, cât de milostiv trebuie sã era faţă de oameni, cărora însăşi părtăşia firii le cere să fie plini de îndurare?
Atât de mare era curăţia sfântului, încât preotul mănăstirii spunea sub jurământ că el nu a dat niciodată Sfintele Taine monahului Marcu; ci, ori de câte ori acesta venea să se împărtăşească, era împărtăşit de un înger, căruia i se vedea numai mâna din cot, ţinând linguriţa, când sfântul se împărtăşea.
Sfântul se depărtase de toate grijile şi zgomotele lumii când era în vârstă de patruzeci de ani; şi petrecând întru sihăstrie şaizeci de ani, s-a mutat către Domnul.
Era mic de statură, spânatic la barbă şi avea capul luminat pe dinlăuntru de harul Duhului Sfânt.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evloghiu din Palestina.
Sf. Mucenic Evloghiu era din Palestina.
După moartea părinţilor săi păgâni, el şi-a dat toată moştenirea săracilor, devenind un pelerin prin Palestina şi convertind păgânii la credinţa creştină.
În timpul unei persecuţii el a fost arestat, torturat în mod groaznic şi decapitat.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evlampiu.
Sf. Mucenic Evlampiu a trăit în Palestina şi i s-a tăiat capul pentru credinţa sa în Hristos.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Arhelau şi a celor împreună cu dânsul o sută cincizeci şi doi de mucenici, care prin sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ioan Bulgarul, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1784, şi care prin sabie s-a săvârşit (1765 – 1784).
Sfântul Nou-Mucenic Ioan Bulgarul (1765 – 1784) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Nou Mucenic Ioan s-a născut în Bulgaria în anul 1765.
Musulmanii, crezând în mod fanatic că dacă vor converti cât mai mulţi creştini la credinţa lor ei vor fi salvaţi şi vor avea în viaţa de dincolo abundenţă de hrană şi desfătări cu fecioare, foloseau toate metodele, bune şi rele de a-i convinge pe creştini.
Pe când era doar un copil, Ioan îşi petrecea mult timp cu musulmanii şi, încet-încet, a renunţat la Hristos, urmând credinţa musulmană.
Pe când avea şaisprezece ani, şi-a revenit din rătăcire, căindu-se amarnic pentru greşeala sa. Sf. Ioan a fugit la Muntele Athos, în Marea Lavră, unde a petrecut în pocăinţă, sub ascultarea unui părinte.
El a dus o viaţă monahală strictă timp de trei ani şi totuşi, conştiinţa nu-i da pace.
Astfel, cu binecuvântare de la duhovnic, el s-a decis să plece la Constantinopol şi să mărturisească public pe Hristos, chiar să-şi verse sângele pentru a spăla păcatul apostaziei de care se simţea vinovat.
Tânărul călugăr s-a îmbrăcat ca un turc, lucru care nu i se permite unui creştin să facă şi, ajungând în Constantinopol, s-a dus direct la biserica Hagia Sophia, care a fost transformată în moschee.
În faţa musulmanilor şi-a făcut semnul Sfintei Cruci şi a început să spună rugăciuni creştine.
Cu voce tare povestea cum el s-a născut creştin dar a căzut în rătăcire şi s-a depărtat de credinţa lui Hristos. S
triga mai departe cum că vrea în acel moment să se lepede de falsa credinţă musulmană şi să se întoarcă din nou la Hristos.
Auzind aceste cuvinte, turcii au înnebunit de mânie, l-au prins şi l-au torturat în felurite chipuri.
“Leapădă-te de Hristos,” strigau ei, “şi întoarce-te la credinţa musulmană, altminteri vei muri.”
Sf. Ioan a răspuns: “Fără Hristos, nu există salvare.”
Agarenii furioşi l-au târât pe sfânt în curte unde i-au tăiat capul. În acest fel, Sf. Ioan a primit coroana muceniciei în 1784, la vârsta de 19 ani.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Calendar Ortodox 4 martie 2025
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 4 martie 2025
Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan;
Sf. Mc. Pavel şi sora sa, Iuliana
(Zi aliturgică. Canonul Mare)
Sinaxar 4 Martie
În această lună, ziua a patra, pomenirea sfântului preacuviosului părintelui nostru Gherasim, cel de la Iordan († 475).
Gherasim de la Iordan († 475) – foto preluat de pe ziarullumina.ro
Deprinzându-se, încă de copil, cu frica de Dumnezeu, când s-a făcut mai mare sfântul Gherasim a îmbrăcat schima monahală şi s-a dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei, pe vremea împăratului Constantin Pogonatul, nepotul lui Eraclie.
Acolo a depus atâta luptă pentru virtute şi s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui şi fiarele cele sălbatice.
Astfel, el avea pe lângă sine un leu care îi slujea şi care pe lângă toate celelalte slujbe pe care i le făcea, mai făcea şi pe aceea că ducea la păscut şi aducea înapoi catârul care îi căra sfântului apă.
Odată, pe când leul dormea, nişte călători care treceau pe acolo cu cămilele lor, văzând catârul păscând singur, l-au luat şi l-au legat de cămilele lor, pornind mai departe.
Spre seară, monahul ce-şi făcea ucenicia pe lângă sfântul Gherasim, văzând că leul vine singur, s-a mâhnit, socotind că leul a mâncat catârul.
Şi ducându-se a spus acest lucru sfântului.
Iar sfântul Gherasim a poruncit ca mai departe leul să îndeplinească şi slujba catârului.
Leul a primit aceasta şi tot timpul, cât catârul a fost ţinut de neguţătorii care-l luaseră, purta vasele cu apă pe spinarea lui şi alergând cât putea de repede, se silea să aducă apă.
Dar, s-a întâmplat ca neguţătorii amintiţi, la întoarcere, să apuce pe aceeaşi cale.
Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă apă, leul văzând şi cunoscând catârul, care urma cămilelor fiind legat de ele, năpustindu-se cu o săritură neaşteptată a înspăimântat pe neguţători şi i-a pus pe fugă.
Apoi, apucând catârul de căpăstru, l-a tras după sine, iar catârul a tras după el toate cămilele de care era legat şi care la rândul lor erau legate una de alta, aşa cum este obiceiul, şi le-a adus la chilia sfântului.
Apoi bătând cu coada la uşa chiliei, le-a înfăţişat sfântului ca pe un vânat.
Văzând aceasta, sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului său, a zis:
În deşert am grăit rău despre leu; deci, să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârşea şi să se ducă să petreacă după obiceiul său.
Atunci leul, plecându-şi capul, ca şi cum ar fi mulţumit sfântului şi-a luat calea către munte.
Şi o dată pe săptămână venea şi se apropia de sfânt, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat.
După ce sfântul Gherasim s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea.
Dar, negăsind pe sfânt şi aflând de la ucenicul acestuia despre sfârşitul lui şi fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici nişte mugete uşoare, dar în cele din urmă răcnind cu multă putere, şi-a dat duhul.
Astfel măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, încât face ca şi fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul şi asemănarea Sa.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Pavel şi Iuliana, sora lui († 274).
Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana sora lui († 274) – foto preluat de pe doxologia.ro
Aceştia au trăit pe vremea împăratului Aurelian, în Ptolemaida.
Erau fraţi de acelaşi sânge; se trăgeau dintr-un neam ales şi fuseseră crescuţi în chip deosebit de frumos, mai mult cu evlavia, decât cu laptele.
Pavel citise cu multă grijă Scripturile cele de Dumnezeu insuflate şi cugetând adânc la înţelesul lor, încă de pe când era tânăr astupa gurile ereticilor cu foarte multă uşurinţă şi era un propovăduitor plin de zel al iconomiei Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la noi.
Când împăratul a venit odată în cetatea aceea, Pavel, văzându-l, a îmbărbătat pe sora lui să aibă curaj şi să fie plină de îndrăzneală, de vreme ce o mare ispită se va abate asupra cetăţii lor.
Iar el s-a întrarmat cu semnul Crucii.
După ce s-a însemnat cu semnul Crucii, neîndoindu-se că este întărit, s-a înfăţişat la împărat şi a dat pe faţă deşertăciunea închinării la idoli.
Pentru aceasta a fost prins şi fiind spânzurat a fost strujit cu gheare de fier.
Dar sora lui văzându-l aşa, a început să strige împotriva tiranului, că fratele ei este chinuit pe nedrept.
Dar, fiind prinsă şi ea, a fost spânzurată şi strujită la fel ca fratele ei; dar sfinţii care din toate aceste chinuri rămăseseră nevătămaţi au fost puşi în lanţuri de fier şi aruncaţi în închisoare.
Îngerul Domnului arătându-li-se în închisoare, au fost sloboziţi din lanţuri şi fiind hrăniţi îndeajuns de înger, au adus mulţumiri lui Hristos.
Şi, fiind aduşi din nou înaintea împăratului şi nevoind să jertfească idolilor, au fost supuşi la nenumărate chinuri, iar după aceea li s-au tăiat capetele.
În felul acesta s-au mutat către Domnul, primind cununa muceniciei sfântul Pavel şi sora lui sfânta Iuliana.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: Codrat, Acaciu şi Stratonic, cei ce au fost mai înainte chinuitori ai sfinţilor mucenici Pavel şi Iuliana şi care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Grigore episcopul Asului din Anatolia, care a trăit la anul 1150 şi care în pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.