Pacea de la Lunéville (9 februarie 1801)

Europa dupa Pacea de la Lunéville (9 februarie 1801) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Europa dupa Pacea de la Lunéville (9 februarie 1801)

foto preluat de pe en.wikipedia.org

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Pacea de la Lunéville


 

Pacea de la Lunéville a fost încheiată la 9 februarie 1801 între Prima Republică Franceză și Sfântul Imperiu Romano-German, în timpul domniei împăratului Francisc al II-lea.

Pacea însemna încetarea conflictelor militare între Austria și Franța, fiind o urmare a pactului semnat la 25 decembrie 1800 în farmacia Löwe („Leul”) din Steyr.

Tratatul a fost semnat de Joseph Bonaparte, ca reprezentant al Franței și contele Johann Ludwig von Cobenzl⁠, ca reprezentant imperial, la 9 februarie 1801 (în franceză 20 pluviôse an IX).

Această pace a încheiat Războiul celei de a Doua Coaliții și a confirmat Pacea de la Campo Formio încheiată în 1797.

Franța va anexa regiunea de pe malul stâng al Rinului (din Germania), regiune preluată oficial la 9 martie 1801 de Napoleon I și prin această pace Franța va determina recunoașterea teritoriilor noi ocupate ca République sœur („Noua republică franceză”, sau „Republica soră”) cu granițele stabilite în timpul Revoluției franceze, „Republica Batavia” (Provinciile Unite, Țările de Jos austriece), „République helvétique” (Elveția) și „Repubblica Ligure” (Liguria).

Europa Centrală după pacea din Basel si Campo Formio - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Europa Centrală după pacea din Basel si Campo Formio – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Prin această pace Franța a căutat să legitimeze încorporarea regiunilor anexate anterior.

Central Europe from the Peace of Lunéville to the Decree of the Imperial Diet - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Central Europe from the Peace of Lunéville to the Decree of the Imperial Diet – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

cititi despre Pacea de la Lunéville (9 februarie 1801) si pe en.wikipedia.org

Calendar Ortodox 9 februarie 2025

Sf. Mc. Nichifor; Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului)

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; doxologia.ro; ziarullumina.ro; ro.orthodoxwiki.org

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 9 februarie 2025

Odovania praznicului Întâmpinării Domnului;

Sf. Mc. Nichifor;

Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului);

Începutul Triodului

 

Sinaxar 9 Februarie


 

În această lună, ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Nichifor († 260).

Sfântul Nichifor a trăit pe vremea împăraţilor Valerian şi Galin, şi era om de jos.

El avea ca prieten pe un preot al Bisericii creştine, cu numele de Sapriciu, care din îndemn diavolesc, s-a pornit cu ură asupra sfântului Nichifor şi-i purta pizmă.

Însă când Sapriciu a fost prins de slujitorii idolilor şi supus la multe chinuri, sfântul Nichifor a trimis la el mijlocitori, cerându-i iertare, dar acesta nu a voit să audă de rugăciunile lui.

Dar când sfântul Nichifor a văzut că duc pe Sapriciu să-i taie capul, a alergat şi a căzut la picioarele lui, cerându-i iertare.

Şi, aducându-i aminte de poruncile lui Hristos privitoare la dragostea creştină, Sapriciu nu l-a ascultat.

Şi, trecând prin multe chinuri şi apropiindu-se de cunună şi de răsplată, ca unul care urma să fie junghiat pentru Hristos, Sapriciu n-a primit să-i dea sfântului Nichifor iertare şi dezbrăcat fiind de ajutorul lui Dumnezeu, a zis călăilor: lăsaţi-mă, că voi aduce jertfă idolilor.

Atunci sfântul Nichifor, văzând aceasta s-a dat pe sine călăilor, şi mărturisind pe faţă pe Hristos, i s-a tăiat capul din porunca tiranului, luând îndată răsplata dragostei pe care se nevoia să o plinească pentru Dătătorul dragostei, Hristos.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Roman Cilicianul (Secolul al IV-lea).

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Roman Cilicianul sau Roman din Rosos (d. cca. 400) este un cuvios părinte sirian făcător de minuni din secolul al IV-lea care s-a ostenit lângă Antiohia în timpul împăratului Valens (364 – 378)

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 9 februarie.

Acest cuvios Roman, fiind cilician de neam din cetatea Rosos s-a nevoit pentru fapta bună în Muntele Silpius lângă Antiohia.

Închizându-se într-o chilie îngustă, împrumutată de la un alt ascet, se nevoia sihăstrește fără a întrebuința foc și fără a avea lumină de lumânare.

Hrană avea pâine și sare; băutură, apă de izvor; purta o haină aspră de păr și era încărcat cu grele lanțuri de fier; și părul lung îi ajungea până la picioare.

Aceste osteneli, împreună cu o mare simplitate și o blândețe încântătoare, i-au atras mult har de la Dumnezeu, care radia din el și se răspândea asupra tuturor celor care alergau să audă învățătura sa despre pace și dragoste frățească, transformându-i imediat în iubitori ai lucrurilor dumnezeiești.

Prin rugăciunea sa, a vindecat multe boli grele, și multe femei sterpe prin rugăciunile lui au dobândit prunci.

Cu toate aceste haruri, el nu înceta însă să se numească pe sine un “sărac cerșetor”.

Când a plecat către Patria cerească, cuviosul Roman a lăsat în urmă prezența sa duhovnicească, vie și lucrătoare, pentru toți cei care se rugau lui cu credință.

 

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinţilor mucenici Marcel episcopul Siciliei, Filagriu episcopul Ciprului şi Pangratiu episcopul Tavromeniei.

Sfântul Sfințit Mucenic Pangratie, Sfântul Cuvios Roman, Sfântul Mucenic Nichifor, Sfântul Sfințit Mucenic Filagrie din Cipru, Sfântul Sfințit Mucenic Marcel. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 9 februarie - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Sfințit Mucenic Pangratie, Sfântul Cuvios Roman, Sfântul Mucenic Nichifor, Sfântul Sfințit Mucenic Filagrie din Cipru, Sfântul Sfințit Mucenic Marcel - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Aceşti sfinţi au fost câteşitrei ucenici ai sfântului apostol Petru. Şi încă de pe când umbla Hristos cu trupul pe pământ şi făcea minuni, Marcel auzind, s-a dus de la Antiohia la Ierusalim, împreună cu Pangratiu, ca să-L vadă.

Pangratiu de atunci făcându-se cunoscut sfântului Petru, după înălţarea lui Hristos, i-a urmat lui Petru şi, fiind făcut de acesta episcop al Tavromeniei şi slujitor al lui Hristos, a fost omorât pe ascuns de eleni.

Iar Marcel, fiind hirotonisit de asemenea episcop al Siciliei şi pe mulţi din necredincioşi întorcându-i către Domnul, s-a săvârşit din viaţă.

Tot astfel şi Filagriu, ajungând arhiereu la Cipru, şi învăţând şi acolo în numele lui Hristos şi multe chinuri suferind pentru adevărata credinţă, s-a mutat către Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Petru Damaschin, care de sabie s-a săvârşit (Secolul al VIII-lea).

Sfântul Petru Damaschinul. Prăznuirea sa de caătre Biserica Ortodoxă se face la data de 9 februarie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Petru Damaschinul – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Unii zic faptul că Sfântul acesta Petru Damaschinul a trăit în veacul al VIII-lea, iar alții, că în al XII-lea.

Această nelămurire vine din aceea că au fost doi Damaschini, adică sfinți locuitori în Damasc – oraș în Siria de astăzi,ambii cu numele de Petru.

Cel despre care vorbim acuma fost un mare nevoitor.

El era preamilostiv.

Pentru aceasta Damaschinul nu avea nici măcar o carte; ci mai curând împrumuta cărti ca să le citească.

El citea cu râvnă, strângând înțelepciunea precum albina mierea.

Un timp el a fost episcop în Damasc, dar când a stat împotriva credinței islamice și a ereziei manihee, arabii i-au tăiat limba și l-au aruncat în surghiun (exil) în Arabia cea mai dinăuntru.

Dar cu toate acestea Dumnezeu i-a dat darul grăirii, astfel încât și în surghiun el predica Sfânta Evanghelie și îi întorcea pe mulți la credința în Hristos.

Petru Damaschin a fost un monah, cel mai probabil isihast, pe care Nicodim Aghioritul, orientându-se după apelativul „Damaschin”, îl identifică cu Petru, episcop în Damasc în cea de-a doua jumătate a secolului al VIII-lea.

Petru Damaschinul este autorul unei scrieri în două cărți, o veritabilă sinteză a spiritualității creștine de până la el.

Aceasta poate fi considerată prima metodă, sau primul itinerar al vieții duhovnicești apărut în Răsăritul creștin.

Față de autorii mai vechi, el evidențiază legătura organică dintre virtuți și pune accentul pe caracterul practic al vieții duhovnicești.

A murit mărturisitor și mucenic și s-a mutat la locașurile cele cerești ale Împărăției lui Hristos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului)

Zis-a Domnul pilda aceasta:

Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș.

Fariseul, stând drept, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, preadesfrânați, sau ca și acest vameș.

Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig.

Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!

Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

Falsitatea, păcatul definitoriu al fariseului

Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria Neamţului

Nu fără rost s-a rânduit de Biserică Evanghelia Vame­șului și a Fariseului în duminica de astăzi, cu care se începe Triodul, adică perioada Postului Mare, care este cel mai potrivit timp de pocăință de peste an. Căci precum îngerii au căzut din cer și primii oameni au căzut din rai din cauza mândriei, tot așa neamul omenesc a fost mântuit și ridicat la cinstea cea dintâi în Împărăția cerurilor prin smerenia întrupării Fiului lui Dumnezeu și a morții Lui pe Cruce.

În multe locuri ale Sfintei Scripturi se arată cât de mare, cât de păgubitoare de suflet și cât de urâtă de Dumnezeu este patima mândriei, dar nu puțin se poate cunoaște răutatea acestui păcat și din învățătura Sfintei Evanghelii de astăzi. Eu, fiind prea mic și nepriceput a arăta prin scris sau prin cuvânt câte înfățișări are și cât de felurită este această răutate a păcatului mândriei, voi aduce în mijloc o învățătură preaminunată a Sfântului Ioan Scărarul în această privință. Prin aceasta se va cunoaște câte capete are această înfricoșată fiară a mândriei și prin care cei înțelepți și iscusiți vor înțelege cât de pestriț și primejdios este acest păcat.

cititi mai mult pe ziarullumina.ro

 

Începutul Triodului

Triodul

foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro

Etimologic, cuvântul triod provine din grecescul triodion τριώδιον, format din cuvintele tria (τρια), trei, și odi (ώδή), odă, adică cântare în trei ode/ strofe.

Practic, în viața liturgică, Triodul are două sensuri:

1 – Triodul este una dintre cele trei mari perioade ale anului liturgic. Numită și perioada prepascală, Triodul precede perioada Penticostarului (opt săptămâni de la Paști) și urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul.

Timpul Triodului ține de la Duminica Vameșului și Fariseului și până în Sâmbăta Mare (înainte de Paști), în total 10 săptămâni care ne pregătesc și ne provoacă la o sinceră cercetare de sine și la un serios demers al întregii noastre ființe pentru întâlnirea și viețuirea cu și în Hristos cel răstignit și înviat.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Mucenic Nichifor († 260)

Sf. Mc. Nichifor (†260) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Sfântul Mucenic Nichifor († 260)


 

Sfântul mucenic Nichifor din Antiohia a fost un creștin care și-a dat viața pentru Hristos în secolul al III-lea.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 9 februarie.

Sfântul Nichifor a trăit în Antiohia Siriei pe vremea împăraților Valerian și Galien (253-260).

El era un creștin simplu și avea de prieten pe Sapriciu (sau Sapricius), care era preot al Bisericii creștine. Dar prin lucrarea diavolului între ei s-a însămânțat ura.

După un timp, Nichifor și-a dat seama că dragostea frățească este cel mai prețios lucru al îmvățăturii Domnului Hristos și a trimis de mai multe ori la Sapriciu mijlocitori, cerându-i iertare, dar acesta nu a voit să audă de rugăciunile lui.

Atunci Nichifor s-a dus el însuși la Sapriciu și a căzut la piciorele lui cerându-i iertare. Dar inima lui Sapriciu era împietrită și nu vroia să se împace cu fratele său, ci continua să-i poarte pizmă.

Pe când se îmtâmplau acestea, persecuția împotriva creștinilor a reînceput și Sapriciu a fost prins de slujitorii idolilor și dus în fața tribunalului proconsulului.

Acolo Sapriciu a mărturisit cu tărie că el este preot creștin și că preferă să mai degrabă să fie dat la moarte decât să jertfească idolilor.

Și rămânând neclintit în mărturisirea lui chiar și fiind supus la multe chinuri, a fost condamnat la moarte prin dacapitare.

În timp ce era condus la locul de mucenicie, Nichifor a alergat și a căzut la picioarele lui, cerându-i încă o dată iertare strigând:„Mucenice al lui Hristos, iartă-mi greșalele pentru care te-ai supărat pe mine!” Dar Sapriciu nici de data aceasta nu a vrut să audă de Nichifor.

Și ajungând la locul muceniciei unde urma să fie junghiat pentru Hristos, în clipa în care călăul a ridicat sabia să-i taie capul, pentru că s-a lepădat până în ultima clipă de dragostea creștină și de iertare, harului lui Dumnezeu nu a putut să stea în Sapriciu și găsindu-se lipsit de puterea și ajutorul lui Dumnezeu, dintr-o dată el s-a muiat și înfricoșându-se a zis călăilor:

Lăsați-mă, că voi aduce jertfă idolilor.

Atunci Nichifor l-a implorat, strigând:

Nu, frate iubit, nu te lepăda de Hristos! Nu pierde cununa pe ți-ai pregătit-o cu atâtea chinuri!

Dar Sapriciu a rămas împietrit la inimă.

Atunci sfântul Nichifor s-a dat pe sine călăilor și mărturisind pe față pe Hristos, i s-a tăiat capul în locul lui Sapriciu din porunca guvernatorului, luând îndată răsplata dragostei pe care se nevoia să o plinească pentru Dătătorul dragostei, Hristos.

 

Imnografie


 

Troparul Sfântului Mucenic Nichifor

Glasul al 4-lea:

Mucenicul tău, Doamne, Nichifor, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Troparul Sfântului Mucenic Nichifor (în limba greacă) – preluat de pe doxologia.ro

Condacul Sfântului Mucenic Nichifor

Glasul al 3-lea:

Fecioara astăzi…

Într-aripându-te, fericite, cu dragostea Domnului şi Crucea Lui pe umeri purtând, mărite, ai ruşinat meşteşugirile diavolului şi te-ai luptat până la moarte pentru adevăr. Pentru aceasta te-ai arătat purtător de biruinţă şi tăinuitor al harului lui Dumnezeu.

 

Viața Sfântului Mucenic Nichifor


 

Sf. Mc. Nichifor (†260) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Nichifor (†260) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

În Antiohia cea mare a Siriei se afla un preot, anume Saprichie și un cetățean, anume Nichifor. Aceștia aveau între ei mare prietenie și dragoste, încât alții îi socoteau că sunt frați de-o mamă. Viețuind ei cu cinste multă vreme într-o prietenie mare ca aceasta, i-a zavistuit vrăjmașul, urîtorul binelui, și a semănat între dânșii atâta vrajbă, încât, după aceea, nici nu voiau să se mai întâlnească. Astfel se urau unul pe altul cu ură nedreaptă, căci, pe cât de mare era înainte dragostea și prietenia lor, pe atât de mult a crescut, mai pe urmă ura și vrajbă, prin lucrare diavolească.

După multe zile, fiind ei în vrajbă și ură, Nichifor, venindu-și în sine și cunoscând că acea răutate este de la diavol, a rugat pe niște prieteni și vecini că, mergând la preotul Saprichie, să-l roage ca să-l ierte pe cel ce se pocăiește și să-l primească în dragostea sa cea dintâi, pentru Domnul. Preotul n-a voit să-l ierte. Nichifor iarăși a trimis pe alți prieteni cu rugăminte, însă preotul nici nu voia să-i asculte. A treia oară i-a izgonit pe trimiși și, pe cei ce-l rugau, nu i-a ascultat, nici s-a înduplecat spre milă, să ierte pe fratele care cu smerenie cerea iertare. Astfel, învârtoșându-și inima sa, a rămas neplecat, uitând cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, Care a zis: Iertați și se va ierta vouă. Și iarăși: Deci de vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, să-ți lași darul tău înaintea altarului și, mergând, mai întâi te împacă cu fratele tău. Și iarăși: De nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru ceresc nu vă va ierta greșelile voastre.

Nichifor, văzând că Saprichie, preotul, n-a primit pe mijlocitorii care l-au rugat pentru dânsul, a mers singur la el și, căzând la picioarele lui, îi zicea: „Iartă-mă, părinte, iartă-mă pentru Domnul”. Dar Saprichie nu voia nici să se uite la dânsul, fiind nemilostiv, neavând dragoste și nici frică lui Dumnezeu, deși era dator ca pe fratele lui să-l ierte chiar mai înainte de rugăciune, ca unul ce era creștin și preot. Deci, s-a dus Nichifor de la dânsul rușinat, necâștigând iertare.

În acea vreme s-a făcut fără de veste, în Antiohia, prigonire mare contra creștinilor, în împărăția lui Valerian și a lui Galerie. Și a fost prins Saprichie preotul și l-au dus la întrebare înaintea ighemonului, zicându-i: „Cum îți este numele tău?”. El i-a răspuns: „Saprichie mă numesc”. Zis-a ighemonul: „Ești cleric?”. Saprichie a răspuns: „Da, sunt preot”. Zis-a ighemonul: „De ce neam ești?”. Saprichie a răspuns: „Sunt creștin”. Zis-a ighemonul: „Împărații noștri, stăpânii acestor țări și ai hotarelor Romei, Valerian și Galerie, au poruncit ca cei ce se numesc creștini să aducă jertfe zeilor celor fără de moarte, iar dacă cineva va defăima și va lepăda porunca împărătească, să știe că unul ca acela, după multe munci, va fi osândit la cea mai grea moarte”.

Saprichie, stând înaintea ighemonului, a zis: „Noi creștinii, o! ighemonule, avem Împărat pe Hristos Dumnezeu, căci Acela Unul ne este adevăratul Dumnezeu, Creatorul cerului, al pământului, al mării și al tuturor celor ce sunt într-însele; iar toți zeii păgânilor, fiind diavoli, să piară de pe fața pământului, căci nu pot să ajute nimănui, fiind lucruri de mâini omenești”. Atunci, ighemonul mâniindu-se, a poruncit ca să-l întindă pe roată și să-l chinuiască fără milă. Fiind torturat, Saprichie a zis ighemonului: „Putere ai asupra trupului meu, dar asupra sufletului meu nu ai, fără numai Domnul meu, Iisus Hristos, Care l-a creat”.

Fiind chinuit mult, Saprichie a răbdat toate torturile cu bărbăție. Apoi, văzându-l neînduplecat, necuratul judecător a dat asupra lui hotărâre de moarte, zicând: „Lui Saprichie, preotul, care a defăimat împărăteștile porunci și n-a voit să aducă jertfe zeilor celor fără de moarte și nici nu s-a lepădat de creștineasca nădejde, poruncim să i se taie capul cu sabia”. Fiind dus Saprichie la tăiere, sârguindu-se spre cereasca cunună, a auzit despre aceasta fericitul Nichifor. Deci, i-a ieșit în cale și s-a aruncat la picioarele lui, zicându-i: „Mucenice al lui Hristos, iartă-mă că ți-am greșit!”. Iar el nu i-a răspuns, căci inima lui era cuprinsă de răutate diavolească. Sfântul Nichifor, alergând pe altă cale, l-a întâmpinat și iarăși, căzându-i înainte, îl ruga, zicând: „Mucenice al lui Hristos, iartă-mă că ți-am greșit ca un om, căci, iată, ți se dă din cer cunună de la Hristos, pentru că nu te-ai lepădat de El, ci ai mărturisit numele Lui cel sfânt, înaintea a multe mărturii”. Dar Saprichie, orbindu-se de ură și fiind aspru la inimă, stătea neînduplecat, nevrând nicidecum să-l ierte. Ba, nici un cuvânt n-a zis către fratele care se ruga lui, încât și prigonitorii se mirau de împietrirea lui Saprichie și ziceau lui Nichifor: „Om nebun ca tine niciodată n-am văzut. Iată acesta merge la moarte, iar tu cu tot dinadinsul ceri de la el iertare. Oare după moarte va putea să te vatăme cu ceva? Ce trebuință îți este să te împaci cu cel ce va muri îndată?”. Sfântul Nichifor le-a răspuns: „Voi nu știți ceea ce cer eu de la mărturisitorul lui Hristos, ci numai Dumnezeu știe”.

Sosind Saprichie la locul în care avea să fie tăiat, Sfântul Nichifor iarăși a zis către dânsul: „Te rog, mucenice al lui Hristos, iartă-mă de ceea ce ți-am greșit ca om, căci este scris: Cereți și se va da vouă; dă-mi, deci, iertare”. Acestea și altele asemenea spunând Nichifor, nu l-a ascultat împietritul la inimă, prietenul său, Saprichie, nici nu s-a înduplecat, fiind rugat de atâtea ori, neaducîndu-și aminte de ceea ce s-a zis: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Ci și-a închis urechile inimii și ale trupului ca o aspidă surdă care nu aude glasul vânătorilor. De aceea, Dumnezeu, judecătorul cel drept, care nu caută în față – de vreme ce Saprichie n-a luat aminte la cele zise în Evanghelie: „Iertați și se va ierta vouă” și „cu ce măsură veți măsura, cu aceeași vi se va măsura” – a luat darul Său de la Saprichie, cu dreapta Sa judecată și îndată a căzut de la Dumnezeu și s-a lipsit de cunună cea împletită.

Deci, când i-au zis prigonitorii: „Pleacă-ți genunchii, ca să ți se taie capul”, Saprichie a zis către dânșii: „Pentru ce voiți să mă tăiați?”. Aceia au răspuns: „Pentru că n-ai voit să aduci jertfe zeilor și ai defăimat porunca împărătească, pentru un om numit Hristos”. Auzind aceasta, ticălosul Saprichie a zis către dânșii: „Să nu mă ucideți, că voi face ceea ce poruncesc împărații, mă voi închina zeilor și le voi aduce jertfe”. Așa l-a orbit ura și de darul lui Dumnezeu s-a depărtat, încât el, care mai înainte era în cumplitele chinuri și nu se lepădase de Hristos Domnul, fiind acum la sfârșit și așteptând să ia cununa muceniciei și a slavei, s-a lepădat de viața cea veșnică și s-a depărtat de Domnul.

Auzind Sfântul Nichifor acele ticăloase cuvinte spuse de Saprichie, l-a rugat cu lacrimi, zicând: „Să nu faci asta, o frate iubite, să nu te lepezi de Domnul nostru Iisus Hristos, să nu-ți pierzi cununa cea cerească, pe care prin pătimirea multor chinuri ți-ai împletit-o! Iată, stă lângă ușă Stăpânul Hristos, Care îndată ți se va arăta și Îți va da răsplătire viața veșnică, pentru această vremelnică moarte, căci pentru El ai venit la locul acesta ca să o iei”. Saprichie nicidecum nu voia să-l asculte, ci se sârguia spre pierzarea cea veșnică, pierzând viața nesfârșită pe care era să o câștige prin lovirea de sabie ce avea să o primească peste grumaji.

Văzând Sfântul Nichifor că Saprichie a căzut cu totul din sfânta credință și s-a lepădat de Hristos, adevăratul Dumnezeu, a început a striga cu glas tare către călăi: „Eu sunt creștin și cred în Domnul nostru Iisus Hristos, de Care Saprichie s-a lepădat! Deci, tăiați-mă pe mine în locul lui”. Călăii n-au îndrăznit să-l ucidă fără voia ighemonului și toți se mirau că de bună voie se oferă morții, strigând: „Sunt creștin și zeilor voștri nu mă închin și nu voi jertfi”.

Atunci unul din călăi, alergând la ighemon, i-a spus că Saprichie făgăduiește să aducă zeilor jertfă, dar este altul care voiește să moară pentru Hristos și care strigă cu glas tare: „Sunt creștin și zeilor voștri nu voi jertfi, iar împărăteștile porunci nu le ascult”. Ighemonul, auzind aceasta, a poruncit ca pe Saprichie să-l slobozească, iar pe acel creștin să-l taie cu sabia. Deci a fost tăiat pentru Hristos capul Sfântului Nichifor, în locul lui Saprichie, în nouă zile ale lunii Februarie, și s-a dus, bucurându-se, către Hristos Domnul, ca să ia cununa biruinței din dreapta Lui și să stea în ceata sfinților mucenici, care slăvesc pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe cel Unul în Treime Dumnezeu, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, slavă și stăpânire în veci. Amin.