Iuliu Maniu (1873 – 1953)
foto preluat de pe facebook.com
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
„Sunt supărat pe omul care spune: «Nu mă interesează politica, nu mă doare capul, îmi văd de treaba mea, de profesiunea mea, politica nu mă interesează şi facă cine ce vrea». Pe acela care vorbeşte aşa sunt foarte supărat, pentru că atitudinea aceasta înseamnă cinism şi indiferantism faţă de viitorul neamului românesc. Noi, cetăţenii acestei ţări, suntem cu toţii datori să ne ocupăm de problemele politice ale neamului şi ţării româneşti. Suntem datori să căutam cu toţii calea cea mai bună pentru înaintarea fericită a ţării româneşti şi aceasta înseamnă politica. Suntem obligaţi să arătăm ce ne dictează convingerea noastră şi nu avem dreptul să spunem că nu ne interesează ce cale trebuie să apuce neamul românesc, pentru fericirea lui.”
„Avem întâi nevoie de oameni de caracer şi oneşti, şi numai pe urmă de oameni pricepuţi în conducerea treburilor publice. Între un hoţ fără caracter, dar priceput, şi un om cinstit, dar mai puţin priceput, eu am preferat toată viaţa pe acesta din urmă. Astfel de oameni sunt mai de nădejde decât secăturile obraznice cărora nu le sticlesc ochii decât după afaceri (…). Cum am putea noi astăzi, în calitatea noastră de conducători, să dăm cu piciorul acestor caractere şi să aşezăm peste ei pe toţi pungaşii care i-am dat afară? Eu, cât voi fi la conducerea partidului, nu voi admite niciodată o astfel de blestemăţie”
Iuliu Maniu (1873 – 1953)
Iuliu Maniu (1873 – 1953) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Șimleu Silvaniei, Austro-Ungaria – d. 5 februarie 1953, Sighetu Marmației, Maramureș, România) a fost un politician român, greco-catolic, deputat român de Transilvania în Dieta de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet.
Este membru de onoare al Academiei Române (1919).
Originea și studiile
Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi ţinuturilor româneşti din Ungaria – Primul Guvern roman al Transilvaniei si Banatului dupa decretarea Unirii
Rândul de jos, de la stânga la dreapta: Alexandru Vaida Voevod, Ştefan Cicio Pop, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Aurel Vlad.
Rândul de sus: Iosif Jumanca, Romul Boilă, Valeriu Branişte, Victor Bontescu, Dionisie Florianu, Ioan Suciu, Aurel Lazăr, Emil Haţieganu, Ion Flueraş
(lipsesc Octavian Goga si Vasile Lucaciu, in misiune in strainatate) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Iuliu Maniu s-a născut la 8 ianuarie 1873 în localitatea Șimleu Silvaniei, pe atunci în comitatul Sălaj (în județul Sălaj de astăzi), fiu al lui Ioan și Clara Maniu.
Tatăl său, Ioan Maniu (1833-1895), a crescut în casa unchiului, Simion Bărnuțiu, urmând studiile juridice la Pesta și Viena.
În 1865 Ioan Maniu s-a căsătorit cu Clara Maniu, născută Coroianu (fiica vicarului greco-catolic al Silvaniei, Demetriu Coroianu), cu care a avut 9 copii: Scipio (decedat în anii studenției), Cassiu (1867-1943), Elena (1869-1935), Ionel (decedat în adolescență), Iuliu (1873-1953), Cornelia (1876-1956), Sabina (1883-1905), Emilia (decedată la 2 ani) și Iuliana (decedată de mică).
Iuliu Maniu și-a petrecut copilăria la Șimleu Silvaniei și Bădăcin, a urmat școala primară la Blaj, absolvind, apoi, liceul reformat calvin din Zalău.
A efectuat studii la Universitatea din Cluj (Facultatea de Drept – 1891-1896), pe care le-a continuat la Budapesta și la Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896.
Revenit în Transilvania, s-a stabilit la Blaj, unde și-a început activitatea de avocat al Mitropoliei greco-catolice și profesor de drept civil la Academia Teologică greco-catolică din „Mica Romă” a Transilvaniei.
Cariera politică
În Imperiul Austro-Ungar
Regele Ferdinand cu Iuliu Maniu și generalii Constantin Prezan, Gheorghe Mărdărescu și Ștefan Panaitescu la Békéscsaba, 24 mai 1919 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Iuliu Maniu și-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Român din Transilvania.
Debutează totodată ca membru, iar apoi președinte al Societății Academice „Petru Maior”, fiind cooptat în 1897, la numai 24 de ani, în comitetul de conducere al PNR.
În Monarhia Austro-Ungară, a fost ales, în 1906, în Parlamentul din Budapesta, ca deputat de Vințu de Jos, comitatul Alba, activitatea sa parlamentară dezvăluindu-i curajul și intransigența.
Pe 22 mai 1906 ține primul său discurs în Dieta de la Budapesta.
În iunie 1915 Maniu a fost încorporat în Armata Comună austro-ungară și trimis pe frontul italian, de unde a fost demobilizat în 1918, întorcându-se la Arad.
Împreună cu personalități de primă mărime ale Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania, precum Gheorghe Pop de Băsești și Ștefan Cicio-Pop, Iuliu Maniu a participat hotărâtor la pregătirea unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat.
Imediat după întoarcerea din Italia, Maniu a fost trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorității române din Transilvania, înființând, la 30 octombrie 1918, la Viena, Consiliul Național al Românilor din Transilvania.
A sosit la Arad în 14 noiembrie 1918, unde a pus capăt negocierilor dintre CNR și Oszkár Jászi, reprezentantul guvernului Mihály Károlyi, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria, spre unire cu restul teritoriilor românești (Vechiul Regat).
Iuliu Maniu s-a numărat printre organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a decis unirea Transilvaniei cu Regatul României.
În cuvântarea pe care a ținut-o cu ocazia Adunării naționale de la Alba Iulia, Maniu a spus:
„Privim în înfăptuirea unității noastre naționale ca la un triumf al libertății românești”.
Pe 2 decembrie 1918 a fost ales în funcția de ministru-prezident al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind, totodată, și funcția de ministru de interne.
În Regatul României
Iuliu Maniu și Ion Mihalache – foto dreptatea.ro (preluat de pe evz.ro)
După dizolvarea Consiliului Dirigent la 4 aprilie 1920, de Guvernul Alexandru Averescu (2), relațiile dintre Iuliu Maniu și politicienii din București s-au înrăutățit.
Acuzând favorizarea PNL și împingerea intelectualității ardelene într-un con de umbră, Maniu a refuzat să voteze Constituția din 1923, considerând-o prea centralistă și invocând chestiuni de principiu.
Partidul Național Român din Transilvania a reclamat prin vocea lui Iuliu Maniu faptul că modificarea Constituției din 1866 putea fi făcută doar prin alegerea unei Adunări Constituante, așa cum era prevăzut la art. 128.
În loc să procedeze astfel, guvernul condus de Ion I. C. Brătianu a profitat de faptul că PNL-ul câștigase alegerile din martie 1922, și nevrând să riște alegerea unei constituante, a pus Senatul și Camera Deputaților să voteze, la 26 martie respectiv 27 martie 1923, o nouă constituție, folosindu-se, astfel, de majoritatea de care dispunea în Parlament.
Alegătorii din martie 1922 nu-i învestiseră pe cei pe care i-au ales cu dreptul de a modifica Legea Fundamentală, ci aleseseră un parlament obișnuit, cu puteri obișnuite, care trebuia să se supună prevederilor Constituției, nefiind deasupra ei.
Conferirea acestui parlament a calitatății de Adunare Națională Constituantă, ilustra intenția guvernului liberal de a forța adoptarea unei legi fundamentale cu acceptul monarhului.
Acceptând să se încoroneze sub guvernul I.I.C. Brătianu, regele Ferdinand legitima rămânerea la putere a Partidului Național-Liberal, trecând peste opinia partidelor din opoziție.
În consecință, Iuliu Maniu nu a participat la încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria la Alba Iulia.
Aceeași atitudine au avut-o și ceilalți lideri naționali și țărăniști dar și capii bisericii greco-catolice, și romano-catolice.
Nicolae Iorga a fost prezent „din devotament față de Coroană și din iubire față de buna rânduială“, dar nu fără a remarca ironic:
„Bineînțeles însă, când se va încorona d. Ion Brătianu nu voi avea aceeași atitudine“.
De asemenea, Maniu a refuzat să participe la botezul principelui moștenitor, viitorul rege Mihai I, efectuat în rit ortodox.
Opoziția, inclusiv Iuliu Maniu, s-a mobilizat pentru a împiedica adoptarea noii Constituții.
Nicolae Iorga nota la 9 martie:
„Imens scandal al Opoziției Unite. Brătianu e împiedicat a vorbi prin necontenite huiduieli și printr-un potop de vorbe murdare“
pentru ca a doua zi să consemneze:
„Surprind pe Maniu care înăbușe un zâmbet că Sever Dan fluieră din sirenă“.
Iuliu Maniu a cerut regelui „să nu se opună voinței poporului“.
În timpul dezbaterilor din Parlament, guvernul Brătianu a reprimat violent manifestațiile opoziției folosind armata.
La 28 martie regele a semnat noua Constituție.
A doua zi Partidul Național și Partidul Țărănesc au semnat o Declarație comună care stipula:
„[...] luând act de încercarea Adunării ieșite din lovitură de stat, furt și fraudă, de a uzurpa drepturile fundamentale ale națiunii, singura chemată să-și dea pactul fundamental“, preciza: „Consideră acest act abuziv, ca o emanație a concepției absolutiste a puterii executive, fără consultarea voinței naționale.
[...] Partidul Național și Partidul Țărănesc ridică din nou glasul lor de protest în fața țării și, pătrunse de misiunea încredințată lor de țară, de a apăra cu toată hotărârea drepturile națiunii, consideră această Constituție fără putere de a lega voința cetățenilor, fără putere de lege și de drept nulă. Ceea ce s-a născut la adăpostul baionetelor nu va putea trăi decât prin baionetă“.
Paradoxal, naționalii și țărăniștii aveau să guverneze după Constituția din 1923 și, ani mai târziu, chiar să o apere în fața adepților dictaturii.
Partidul Național Român din Transilvania s-a unit în 1926 cu Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache, constituind Partidul Național Țărănesc.
Iuliu Maniu a fost președinte al partidului (1926-1933 și 1937-1947) și de trei ori prim-ministru al României între 1928 și 1933.
Pentru a aduce PNȚ la putere, Maniu s-a implicat în organizarea unor proteste publice împotriva guvernelor PNL (manifestațiile din mai 1928) și a plănuit efectuarea „Marșului asupra Bucureștiului”, un marș al țăranilor ardeleni la București, după modelul Marșului asupra Romei al lui Mussolini.
Va reuși obținerea unei majorități favorabile PNȚ, în urma alegerilor din decembrie 1928,[20] din nefericire prima guvernare țărănistă a avut loc în perioada marii depresiuni economice, iar programul lui Maniu nu a putut fi implementat.
În plan extern a colaborat cu lordul Rothermere, fervent susținător al revizuirii tratatului de la Trianon și a frontierelor româno-ungare.
În timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea
Iuliu Maniu (1873 – 1953) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Criza dinastică din anii 1920 a pus principalele partide politice (PNL și PNȚ) pe poziții opuse. Guvernul Ion I.C. Brătianu a dat mai multe lovituri taberei carliste (alcătuită din susținătorii lui Carol al II-lea): în octombrie 1927, a fost arestat Mihail Manoilescu, ”unul dintre cei mai înfocați carliști”, fiind acuzat de tulburarea ordinii constituționale a statului.
După moartea lui Ion I.C. Brătianu, ”în campania sa vizând răsturnarea liberalilor de la putere, Partidul Național Țărănesc nu a ezitat să agite problema revenirii lui Carol.
După cum explica Iuliu Maniu, Regența instaurată în 1926 era slabă, iar în țară se crease un puternic curent de opinie favorabil reîntoarcerii în țară și pe tron a moștenitorului de drept al tronului:
”Regența, care după moartea regelui Ferdinand a preluat prerogativele regelui Mihai pe timpul minoratului său, era slabă. Prințul Nicolae nu avea nici o tragere de inimă să-și îndeplinească rolul ce i se încredințase. Patriarhul Miron se mulțumea să acumuleze bani și să-și protejeze acoliții. Regentul Buzdugan, singurul demnitar care-și îndeplinea rolul cu convingere, nu putea face față, în mod obiectiv, sarcinilor constituționale, fiind subiectiv și angrenat în sfera de interese a partidului liberal. Armata simțea nevoia unei căpetenii, Prințul Nicolae neavând vocațiunea de a o conduce. Restaurația prințului martir plutea în aer”
În acele condiții, Maniu a negociat prin diverși interpuși condițiile reîntoarcerii în țară a ”prințului sacrificat de liberali”:
”intuind oarecum caracterul lui, am voit să-mi iau asigurări eficiente pentru a stăvili excesele dintr-o încorsetare deliberată. I-am trimis, încă din 1928, în mod discret, oameni de încredere, pe Popovici și pe Leucuția, care să trateze cu el condițiile revenirii. I-am cerut să se despartă definitiv de Lupeasca. A acceptat. I-am cerut să se reconcilieze cu Principesa Elena, mama copilului său, după ce m-am asigurat de acceptul Principesei. A primit. I-am cerut angajamentul solemn că va domni, fără a încerca să guverneze, că va respecta Constituția, legile țării și statutul civil al casei domnitoare și că va renunța la răzbunări și favoritisme. A acceptat și această condiție. Desigur că asentimentul pe care și l-a dat pentru respectarea condițiilor mele a fost doar formal. Influențat de Lupeasca și de câțiva ciraci care-l cultivau în mod interesat, ca Manoilescu, Gavrilă Marinescu, generalul Dumitrescu și Puiu Dumitrescu, Cesianu, Gatoski și alții, s-a hotărât să revină fără știrea și concursul oficialității, pentru a nu contacta nici o obligație și nici un angajament. Și-a organizat singur și destul de eficient revenirea, cu intenția de a ne pune în fața faptului împlinit, contând, desigur, mai mult pe simpatia de care se bucura în țară, și chiar în armată, despre care era bine informat, contând pe fratele său care i-a fost loial – și puțin și pe complotul minor și destul de pueril, pe care-l încropise cu câțiva militari devotați. După ce a sosit și a fost instalat de respectivii militari la Cotroceni, m-am prezentat la el și i-am propus formula restaurației: angajamentul solemn de a respecta clauzele pe care le cunoștea, intrarea în Regență în locul lui Sărățeanu, până la anularea divorțului și restabilirea conviețuirii cu Principesa și până la trecerea prin Parlament a dispozițiilor de abrogare a legilor legate de renunțarea lui la tron; până la urmă, proclamarea lui ca rege și încoronarea cu Elena.”
În cadrul înțelegerilor privind întronarea succesorului regelui Ferdinand ar fi intrat și plănuita încoronare a lui Carol la Alba Iulia, pentru care manifestele au fost imprimate în Ungaria.
Întreaga acțiune a fost dejucată de serviciile române de informații, care au obținut de la guvernul englez expulzarea lui Carol din Marea Britanie (unde acesta aștepta desfășurarea evenimentelor).
În schimb, Carol a dus imediat o politică proprie, nu a mai recunoscut cele promise (că-și va relua căsnicia cu regina Elena, mama regelui Mihai ș.a.) și l-a înlăturat pe Maniu rapid de la guvernare.
Iuliu Maniu s-a opus în permanență guvernării autocratice a regelui Carol al II-lea, iar în particular înființării în 15 decembrie 1938 a Frontului Renașterii Naționale, o formațiune totalitară, care dădea startul unipartidismului român.
În aceeași zi de 15 decembrie 1938, Iuliu Maniu și alți cincizeci de membri importanți (ardeleni și bănățeni) ai Partidului Național Țărănesc, au prezentat regelui Carol al II-lea un memorandum: Patria de lux.
Memorandul românilor din Transilvania (Ardeal, Banat, Crișana, Satu-Mare, Maramureș) prezentat M.S. Regelui Carol II în 15 decembrie 1938, în care este sever criticată dictatura regală și centralizarea excesivă a țării.
După eșecul politicii lui Carol al II-lea și pierderile teritoriale din 1940, Maniu a refuzat colaborarea cu regimurile instalate după 6 septembrie 1940.
În timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, Corneliu Coposu a notat riguros toate nemulțumirile, criticile și întâlnirile dintre Iuliu Maniu și regele dictator.
În mai multe rânduri, Coposu insistă pentru a afla detaliile legate de venirea ilegală în țară a prințului Carol, pe care, în calitate de prim-ministru al guvernului României, Iuliu Maniu ar fi putut să-l aresteze, și vrea să afle motivele pentru care nu s-a întâmplat acest lucru.
Iată cum îi explica Maniu lui Coposu această decizie:
”Puteam să-l arestez la 6 iunie. Nu ar fi fost oportun. Ar fi fost chiar o greșeală politică pe care partidul ar fi plătit-o scump. În anul 1930, lumea românească, în marea ei majoritate, nutrea o simpatie evidentă pentru cel socotit atunci Prințul sacrificat de liberali. Țara îl dorea. El era considerat o victimă a manevrelor lui Brătianu și încarna multe nădejdi. Opinia publică trecea, cu destulă ușurință, peste aventurile lui anterioare. Ba chiar îi apreciau romantismul și cavalerismul dovedit. Țara era pornită contra liberalilor, uzați de o guvernare prelungită și destul de abuzivă, și îmbrățișa cu ostentație pe toți adversarii guvernanților și în primul rând pe prințul moștenitor, prin a cărui îndepărtare din țară fusese întronat un copil, tutelat prin regență”.
Coposu explică în notele sale de ce lecțiile de politică și istorie primite de la Iuliu Maniu l-au ajutat să înțeleagă una dintre cele mai complicate perioade din istoria națională.
Datorită apropierii de Iuliu Maniu, Corneliu Coposu a fost martor ocular și participant la nenumărate evenimente politice importante (negocierile lui Iuliu Maniu cu regele Carol al II-lea; pactele politice încheiate de Partidul Național Țărănesc cu alte partide din opoziție pentru limitarea efectelor dictaturii personale regale a lui Carol al II-lea; pregătirea actului de la 23 august 1944; înscenările făcute de comuniști împotriva partidelor istorice, în particular, împotriva Partidului Național Țărănesc), fapt care i-a permis, ulterior, să dea informații inedite, să corecteze erori factuale ori istoriografice, interpretări greșite sau tendențioase ale istoriei și politicii interbelice, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din perioada postbelică și din cea comunistă.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Corneliu Coposu impreuna cu mentorul sau Iuliu Maniu (24-octombrie-1942, la căsătoria dintre Arlette Marcoviciu și Corneliu Coposu) – foto preluat de pe facebook.com
Astfel, o mărturie a lui Corneliu Coposu din perioada statului național legionar arată că Partidul Național Țărănesc a fost una dintre țintele terorismului criminal legionar.
În notele inedite ale lui Corneliu Coposu, publicate abia în 2014, „Seniorul” povestește că la zece minute după ridicarea de acasă a lui Madgearu, care, la vremea respectivă, era secretarul general al Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu a fost sunat de doamna Madgearu, care i-a povestit că soțul îi fusese ridicat de acasă de către legionari.
După ce Maniu și Coposu s-au dus la locuința lui Madgearu, iar președintele PNȚ l-a sunat pe secretarul general al Ministerului de Interne, colonelul Rioșianu, care i-a explicat că autoritățile (nelegionare) nu știau nimic despre acest caz.
Maniu l-a trimis pe Coposu atât la Ministerul de Interne, de unde a primit din partea lui Rioșianu două pistoale și cartușe, precum și instrucțiuni precise despre cum să procedeze dacă vin legionarii și la Maniu: „trageți în ei, ca în câini, pe răspunderea mea!”.
Seara pe la ora 18 s-a primit înștiințarea oficială a asasinării lui Virgil Madgearu. Maniu și Coposu s-au deplasat de urgență la locul asasinatului.
Începând cu 1940, Maniu a fost un opozant al regimului lui Ion Antonescu, între Maniu, Brătianu și Ion Antonescu existând un schimb extensiv de corespondență privitoare la deciziile politice ale conducătorului statului.
În jurnalul lui Corneliu Coposu se regăsesc detaliile privind rolul central jucat de către Iuliu Maniu în organizarea loviturii de stat de la 23 august 1944, prin care România ieșea din alianța cu Germania lui Hitler și intra în alianță cu puterile occidentale și URSS, care au implicat partidele politice, grupuri din diplomație, armată, casa regală; Iuliu Maniu l-a convins pe tânărul rege Mihai I să participe la înlăturarea de la putere a mareșalului Antonescu, ceea ce a conferit legitimitate politică actului de la 23 august 1944; diplomatul Grigore Niculescu Buzești a fost unul dintre cei care făceau legătura între Iuliu Maniu și regele Mihai.
Coposu povestește și explică în mod clar circumstanțele în care și motivele pentru care Iuliu Maniu a refuzat să prezideze guvernul instalat după 23 august 1944; acel guvern ar fi fost sabotat de către sovietici și complicii lor comuniști.
Însemnatatea, relatia complexă si eforturile anglo-americane comune in condiții antagonice internaționale ale lui Iuliu Maniu sunt relatate de Regele Mihai I in cartea sa de intervuri Convorbiri Cu Regele Mihai I Al Romaniei de Mircea Ciobanu tiparită în 1992.
În perioada comunistă, arestarea, întemnițarea
Iuliu Maniu la proces – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
După 23 august 1944 Maniu a luptat împotriva preluării țării de către comuniști, proces pe care a refuzat să-l accepte, încrezător în sprijinul marilor puteri occidentale.
La 1 noiembrie 1944 Iuliu Maniu îl întreba printr-o telegramă pe vicemareșalului Donald Stevenson dacă guvernul britanic are de gând să predea România Uniunii Sovietice, răspunsul fiind negativ.
Pe 8 noiembrie însă ministrul de externe al Marii Britanii (Foreign Office) îi scria reprezentantului său la București (John Le Rougetel) într-o telegramă strict confidențială că înțelegerea dintre Churchill și Stalin privind Grecia și România orientează politica britanică.
S-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale.
A obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.
În urma înscenării de la Tămădău a fost arestat, la 14 iulie 1947, de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947.
Prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viață.
Avea 74 de ani și a fost trimis la penitenciarul din Galați, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947.
În august 1951 este transferat, împreună cu Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Camil Demetrescu, Niculescu-Buzești, N. Carandino și alții din ”lotul Maniu”, la Sighet.
În ultimele luni de viață, colegul său de celulă a fost N. Carandino, în ale cărui memorii se găsesc relatările privind ”testamentul politic” și ”testamentul religios” ale ”Domnului Președinte”, precum și detalii importante din viața, activitatea politică, gândirea morală, religioasă, politică a lui Maniu.
Iuliu Maniu s-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet, în vârstă de 80 de ani, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.
În data de 12 noiembrie 1998, prin decizia nr. 40/1998, Curtea Supremă de Justiție a dispus reabilitarea lui Iuliu Maniu și a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii, pronunțată în 1947.
La 1 decembrie 1998 a fost dezvelit Monumentul lui Iuliu Maniu din București.
Iuliu Maniu și-a lăsat prin testament întreaga avere Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, care a recuperat Casa Iuliu Maniu de la Bădăcin, unde a amenajat un spațiu memorial.
Omagieri
Numismatică
Cu prilejul Centenarului Unirii Transilvaniei cu România, la 26 noiembrie 2018, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția numismaților, un set de monede; pe aversul fiecăreia dintre monedele din set este gravată o prelucrare a unei fotografii de Samoilă Mârza, textele (în arc de cerc) ROMANIA și MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA, valoarea nominală, stema României și milesimul (anul de emisiune) 2018.
Pe reversul fiecărei monede sunt gravate efigiile lui Ștefan Cicio Pop, Gheorghe Pop de Băsești, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș și Iuliu Hossu. Monedele de aur au valoarea nominală de 500 de lei (200 de exemplare), monedele de argint au valoarea nominală de 10 lei (200 de exemplare), iar cele de metal comun au valoarea nominală de 50 de bani (5.000 de exemplare), toate de calitate proof. Au fost emise, în același set de monede, 1.000.000 de monede de metal comun de calitate UNC (necirculate).
Banca Națională a României a pus în circulație, la 6 februarie 2023, în atenția numismaților, o monedă comemorativă de aur, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu.
Întreaga emisiune de 1.000 de exemplare este de calitate proof.
Moneda este rotundă, cu titlul de 999‰, are masa de 31,103 grame, diametrul de 35 mm, iar marginea este netedă.
Pe avers au fost gravate imaginea palatului Adunării Deputaților din București, în perioada interbelică, inscripția ROMANIA, în arc de cerc, milesimul 2023, stema României și valoarea nominală 500 LEI.
Pe revers au fost gravate portretul lui Iuliu Maniu, semnătura acestuia precum și anii între care a trăit acesta 1873 și 1953.
cititi si:
- Constituția României din 1923
- Criza dinastică din România (1925 – 1930)
- Abdicarea Regelui Carol al II-lea al României în favoarea fiului său, Mihai (6 septembrie 1940)
- Lovitura de stat de la 23 august 1944
Crăciunul pe stil vechi (7 ianuarie)
Icoană pe sticlă cu tema „Nașterea Domnului” datare 1869, meșter Savu Moga, zonă Arpașu de Sus, Țara Oltului, clasată în categoria juridică Tezaur – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român
foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
articole preluate de pe: agerpres.ro; azm.gov.ro
Crăciunul pe stil vechi (7 ianuarie)
Icoană pe sticlă cu tema „Nașterea Domnului” datare 1869, meșter Savu Moga, zonă Arpașu de Sus, Țara Oltului, clasată în categoria juridică Tezaur – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Crăciunul este sărbătorit în calendarul pe stil vechi (neîndreptat încă) pe 7 ianuarie.
De asemenea, creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc trecerea în noul an în noaptea din 13 spre 14 ianuarie.
Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial şi a fost folosit de întreaga creştinătate, timp de 15 secole.
Tot de calendarul iulian s-au servit şi Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paştilor.
O îndreptare a acestui calendar a avut loc la data de 24 februarie 1582, când papa Grigorie al XIII-lea a făcut reforma, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie.
De atunci calendarul s-a numit “gregorian” sau “stilul nou”.
În anul 1923, la Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotărât să renunţe la calendarul iulian şi să adopte un nou calendar.
Calendarul îndreptat, întrebuinţat de către ortodocşi în urma acestei întâlniri, s-a numit neo-iulian sau constantinopolitan.
La reuniunea de la Constantinopol (1923) nu au participat toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naţionale.
De aceea, îndreptarea calendarului adoptată cu acel prilej a rămas să fie introdusă de fiecare Biserică Ortodoxă la data pe care o va dori, pentru a evita astfel tensiunile care ar fi putut să apară în urma unei impuneri stricte în această privinţă.
Îndreptarea calendarului din 1924 a fost totuşi adoptată de către cele mai multe Biserici Ortodoxe, au rămas însă câteva dintre acestea cu calendarul iulian neîndreptat.
Între Bisericile Ortodoxe care nu au făcut această schimbare se numără: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă şi Biserica Sârbă, precum şi Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepţia Vatopedului, acestea se numesc “pe stil vechi”, pentru că prăznuiesc Paştile şi toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după “stilul vechi”.
cititi mai mult pe agerpres.ro
Datini, tradiții și obiceiuri populare românești
Icoană pe lemn cu tema „Nașterea lui Iisus Hristos”, sfârșitul secolului al XIX-lea, zonă Maramureș – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria juridică Tezaur – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Obiceiurile Crăciunului pe stil vechi sunt foarte frumoase. Acesta se sărbătorește pe data de 7 ianuarie. Calendarul Iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial.
În Banat, conform tradiției, în Ajunul Crăciunului, la biserică, se aduce o buturugă de stejar care simbolizează credința în mai mulți zei vechi, precum zeul soarelui și al focului, dar și căldura pentru Pruncul Sfânt Iisus.
Această buturugă se taie din pădure înainte de răsăritul soarelui, în ziua de ajun și este dusă la biserică de cel mai bătrân bărbat din sat.
După ce ajunge în biserică este sfințită de către preot. Seara se dă foc la buturugă iar creștinii se strâng în jurul focului, cântă colinde și cinstesc pahare cu vin și țuică în numele Mântuitorului.
- Tradiția spune că toți membrii familiei trebuie să mănânce pe jos, pe așternut de paie sau de fân.
- Gospodinele pregătesc pentru această zi, tradiționala prăjitură din foi de aluat fraged, cu multă nucă în care ascund o monedă. Cine va găsi bănuțul, va fi fericit și sănătos tot anul.
- Un alt obicei este acela că masa de Crăciun trebuie să includă bucate specifice, cum ar fi haladeț (o piftie specială, care se servește cu hrean), lapsa (tăiței fierți în supă de pasăre), sărmăluțe în foi de varză. Bineînțeles că nu lipsește nici peștele și tradiționalii cozonaci cu nucă sau colțunași cu brânză.
- Înainte de a se așeza la masă, se leagă picioarele mesei cu lanțuri, este un obicei care alungă toate relele din ogradă și din casă.
- Imediat după masă încep să sosească și colindătorii, care cântă în casă în fața icoanei.
cititi si:
- Ioan Botezătorul (7 ianuarie);
- Boboteaza – Botezul Domnului (6 ianuarie);
Evenimentele Zilei de 7 ianuarie în Istorie
Matematicianul și astronomul italian Galileo Galilei face prima observație a celor patru sateliți ai planetei Jupiter, deși pe ultimii doi nu îi poate distinge decât a doua zi – De la stânga la dreapta, în ordinea creșterii distanței față de Jupiter: Io, Europa, Ganymede, Callisto
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org
(articol in curs de editare)
7 ianuarie este a șaptea zi a calendarului gregorian.
Mai sunt 358 de zile până la sfârșitul anului (359 de zile în anii bisecți).
Sărbători Religioase ale Zilei de 7 ianuarie
Ortodoxe
† Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul
Sfântul Ioan Botezătorul – foto preluat de pe basilica.ro
Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
Greco-catolice
Sf. Pf. Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului. Sf. Nichita de Remesiana, ap. Românilor († 420).
Sfântul Niceta de Remesiana – foto: crestinortodox.ro
Sfântul Niceta de Remesiana, (n. cca. 335, d. 414), originar din Dacia Mediteraneea, a fost episcop în cetatea Remesiana (astăzi în Serbia), între anii 366-414.
Este considerat unul din principalii evanghelizatori ai Daciei.
Prăznuirea lui se face la data de 24 iunie în Biserica Ortodoxă (iar în Occident la 7 ianuarie și pe 22 iunie)
Timp de 50 de ani, între aproximativ 366 și 414, episcopul Niceta de Remesiana a propovăduit Evanghelia în Dacia Mediteraneea, care tocmai fusese călcată de invaziile barbare.
Sfântul Niceta a propovăduit goților, dacilor, hunilor și chiar triburilor bessilor, care trăiau în munții Rodopi din Bulgaria de azi.
Mai apoi a propovăduit în provincia romană Sciția Minor și în toată Dobrogea de astăzi.
A făcut și două călătorii în Italia, unde a fost foarte prețuit și admirat.
Aici s-a cunoscut și s-a împrietenit cu Paulin de Nola (prăznuit la 23 ianuarie și 22 iunie), care îl laudă ca ascet, misionar și poet.
Romano-catolice
Ss. Raymund de Penyafort, pr.; Lucian din Antiohia, pr. m.
Sf. Raimund din Penyafort – foto: ro.wikipedia.org
Sf. Raimund din Penyafort (n. 1175 în apropiere de Barcelona, d. 1275) a fost preot catolic, călugăr dominican, Sfânt în Biserica Catolică, sărbătorit la 7 ianuarie A studiat la Barcelona și Bologna.
Preot catolic, a devenit canonic al Bisericii din Barcelona.
Împreună cu Petrus Nolascus, a întemeiat Ordinul Mercedarilor (1222), care avea misiunea principală de a-i elibera pe sclavii creștini ținuți prizonieri de musulmani.
A intrat în Ordinul Fraților Predicatori (Dominicanii).
A fost al treilea magistru general al Ordinului său (1238-1240).
Timp de doi ani a vizitat provincii și mănăstiri ale ordinului, apoi a demisionat.
Era preocupat mai ales de săraci și de misiune, pentru care a întemeiat școli pentru studiului limbii ebraice și arabe.
L-a îndemnat pe Toma de Aquino să scrie Summa contra Gentiles.
A fost profesor de drept canonic, iar din porunca Papei Grigore al IX-lea, a realizat un corp de decretale.
Dintre scrierile sale, cea mai de seamă este Summa casuum, destinată duhovnicilor, prima lucrare de acest gen.
Crăciunul (pe stil vechi) – în Republica Moldova, Ucraina, Rusia și alte țări ortodoxe
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Evenimentele Zilei de 7 ianuarie în Istorie:
- 7 ianuarie 1598 – Boris Godunov a devenit primul țar al Rusiei din afara dinastiei Rurik;
- 7 ianuarie 1610 – Astronomul italian Galileo Galilei a observat pentru prima oară trei dintre cei patru așa-numiți sateliți galileeni ai lui Jupiter: Io, Europa și Callisto;
- 7 ianuarie 1789 – A fost ales primul președinte al Statelor Unite, George Washington;
- 7 ianuarie 1797 – Tricolorul italian a fost adoptat pentru prima oară ca drapel al Republicii Cispadane, un stat efemer din timpul războaielor napoleoniene.
- 7 ianuarie 1917 – Comitetul naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria;
- 7 ianuarie 1990 – În România a fost abolită pedeapsa capitală;
- 7 ianuarie 2015 – Atentatul împotriva revistei Charlie Hebdo de la Paris s-a soldat cu 12 morți.
7 ianuarie 312 - Biserica Catolica il celebreaza pe Sfantul Lucian din Antiohia (n.240), teolog influent si martir crestin, care a lasat o amprenta profunda asupra istoriei crestinismului .
Filosofia sa a stat la originea arianismului.
A condus in Antiohia o scoala de exegeza crestina si a inceput traducerea Vechiului Testament in limba greaca.
Arestat in timpul persecutiilor imparatului Diocletian, a fost exectat dupa noua ani de detentie.
7 ianuarie 672 - A decedat impăratul Tenji (n. 626), cunoscut de asemenea sub numele de împăratul Tenchi.
A fost a conform tradiției al 38-lea imparat al Japoniei.
7 ianuarie 1325 - A murit Denis al Portugaliei (n. 1261)
Denis - foto: ro.wikipedia.org
Denis (n. 9 octombrie 1261 în Lisabona – d. 7 ianuarie 1325 în Santarém), supranumit Fermierul (o Lavrador), a fost al șaselea rege al Portugaliei.
Fiul cel mare al lui Afonso al III-lea cu a doua sa soție, Beatrice de Castilia, Denis și-a urmat tatăl pe tron în 1279.
7 ianuarie 1325 - După decesul tatălui său regele Denis, Afonso al IV-lea a devinit rege al Portugaliei.
Afonso in Genealogy of the Kings of Portugal (António de Holanda, 1530–1534) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Afonso al IV-lea al Portugaliei (8 februarie 1291 – 28 mai 1357), supranumit Viteazul, a fost al șaptelea rege al Portugaliei, din 1325 până la moartea sa în 1357.
A fost singurul fiu legitim al lui Denis al Portugaliei, cu soția acestuia Elisabeta de Aragon.
A ramas in istorie ca soldat și general, de aici și supranumele Cel Viteaz.
A acordat o mare atentie dezvoltarii marinei portugheze, finantand crearea unei flote si ordonand primele explorări maritime.
Insulele Canare (astăzi făcând parte din Spania ) au fost descoperite in timpul domniei sale.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
7 ianuarie 1355 - În conflictul dintre Afonso al IV-lea al Portugaliei și fiul său Petru, regele o decapitează pe Inês de Castro, ceea ce va duce la un război civil.
7 ianuarie 1502 - S-a născut Grigore al XIII-lea, papă al Bisericii Catolice din anul 1572, până în 1585.
Papa Grigore al XIII-lea, – foto: ro.wikipedia.org
Papa Grigore al XIII-lea, cunoscut și ca papa Gregor al XIII-lea, (n. 7 ianuarie 1502, Bologna — d. 10 aprilie 1585, Roma)
Unul din cele mai mari merite ale sale a fost actualizarea calendarului iulian in anul 1582.
Actualul calendar îi poartă numele,calendar gregorian.
7 ianuarie 1528 - S-a nascut Ioana a III-a a Navarrei, soția lui Antoine de Navara și mama regelui Henric al IV-lea al Franței (d. 1572)
Jeanne III de Navara,
portret de François Clouet, 1570 – foto: ro.wikipedia.org
Jeanne d’Albret (16 noiembrie 1528 – 9 iunie 1572), cunoscută și ca Jeanne a III-a, a fost regină a Navarrei în perioada 1555 – 1572.
S-a căsătorit cu Antoine de Bourbon, Duce de Vendôme și a fost mama lui Henric de Bourbon care a devenit rege al Navarrei și rege al Franței sub numele Henric al IV-lea al Franței, primul rege Bourbon.
Prin căsătorie, ea a devenit Ducesă de Vendôme.
7 ianuarie 1558 - Trupele franceze conduse de François de Guise ocupă orașul portuar Calais, ultima posesiune continentală a Angliei condusă de regina Maria I.
7 ianuarie 1566 - Scaunul pontifical din Vatican este ocupat de Papa Pius al V-lea.
7 ianuarie 1598 - Boris Godunov a devenit primul țar al Rusiei din afara dinastiei Rurik.
![Boris Godunov (n. c. 1551 – 23 aprilie [S.V. 13 aprilie] 1605) a fost între anii 1584-1598 regentul țarului rus Fjodor I care era debil mintal, și a domnit apoi ca țar între anii 1598-1605 - foto: ro.wikipedia.org](http://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2016/01/Boris-Godunov-e1452123381670.jpg)
Boris Godunov – foto: ro.wikipedia.org
Legenda despre originea lui din neamul prințului tătar „Cetmurza” hanul Hoardei de Aur este azi neacceptată de oamenii de știință ruși.
S-a căsătorit cu Maria Skuratova, fiica tarului Ivan cel Groaznic.
Zece ani mai târziu, țarul Ivan o va alege pe fiica lui Gudunov, Irina, ca soție pentru fiul său, Fiodor.
A fost între anii 1584-1598 regentul țarului rus Fiodor I care era debil mintal, și a domnit apoi ca țar între anii 1598-1605.
Înainte de a muri, Ivan cel Groaznic cere sprijinul aristocrației pentru a-l sprijini pe fiul său la conducere, deoarece acesta era bolnav psihic.
Profitând de situație, Boris Gudunov devine adevăratul conducător, astfel că după moartea lui Fiodor I, cu ajutorul lui Zemskij Sobor, devine, ca uzurpator, țar pe tronul Rusiei .
A fost învinuit de boieri, că ar fi răspunzător de moartea lui „Dimitri Ivanovici”, fiul cel mai tânăr a lui Ivan cel Groaznic , care ar fi fost succesorul legal pe tron.
A fost încoronat ca țar la data de 1 septembrie 1598. Prin urcarea lui pe tron ia sfârșit dinastia Riurik.
7 ianuarie 1610 - Matematicianul și astronomul italian Galileo Galilei face prima observație a celor patru sateliți ai planetei Jupiter: Ganimede, Callisto, Io, Europa, deși pe ultimii doi nu îi poate distinge decât a doua zi
Galileo Galilei (n. 15 februarie 1564 – d. 8 ianuarie 1642) a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în Revoluția Științifică. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru copernicanism – (Portrait of Galileo Galilei (1636), by Justus Sustermans) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
La 7 ianuarie 1610, Galileo a observat cu telescopul său ceea ce era descris la acea vreme ca „trei stele fixe, totalmente invizibile prin micimea lor”, toate apropiate de Jupiter, aflate pe o linie dreaptă cu acesta.
Observațiile din nopțile ulterioare au arătat că pozițiile acestor „stele” în raport cu Jupiter se modifică într-un fel ce nu putea fi explicat dacă ar fi fost considerate stele fixe.
La 10 ianuarie, Galileo a observat că una dintre ele a dispărut, observație explicată de el prin faptul că ea se află în spatele lui Jupiter.
În câteva zile, el a concluzionat că ele toate se roteau în jurul lui Jupiter.
El descoperise trei dintre cei mai mari patru sateliți naturali ai lui Jupiter: Io, Europa și Callisto.
El l-a descoperit și pe al patrulea, Ganymede la 13 ianuarie.
Galileo a denumit cei patru sateliți descoperiți stelele mediceene, în cinstea viitorului său patron, Cosimo al II-lea de’ Medici, Mare Duce de Toscana, și în cinstea celor trei frați ai săi.
Astronomii de mai târziu le-au schimbat numele în sateliții galileeni în cinstea lui Galileo.
O planetă cu alte planete pe orbita ei nu se conforma principiului cosmologiei aristoteliene, conform căruia toate corpurile cerești se rotesc în jurul Pământului, și numeroși astronomi și filosofi au refuzat inițial să creadă că Galileo ar fi descoperit așa ceva.
Observațiile sale au fost confirmate de observatorul lui Christopher Clavius și a fost primit ca un erou la sosirea la Roma în 1611.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
7 ianuarie 1715 - A murit François Fénelon (de Salignac de La Mothe), prelat catolic şi scriitor francez, precursor al iluminismului (“Aventurile lui Telemac”, “Dialoguri despre elocinţă”, “Fabule”); (n.06.08.1651).
7 ianuarie 1764 - Revolta secuilor împotriva înregimentărilor în granița militară este reprimată sângeros în Masacrul de la Siculeni, incident în care sunt ucise 177 de persoane conform raportului oficial.
Masacrul de la Siculeni (în latină Siculicidium „uciderea de secui”, în maghiară Madéfalvi veszedelem) a fost o execuție în masă organizată în anul 1764 de către armata austriacă, împotriva secuilor rebeli, care s-au împotrivit interzicerii privilegiilor soldaților regimentelor grănicerești secuiești ale graniței militare transilvane.
Acțiunea a fost ordonată de curtea imperială de la Viena. Cu executarea ordinului a fost însărcinat generalul Adolf Nikolaus von Buccow, guvernatorul imperial al Transilvaniei, care, după refuzul secuilor, și-a dat demisia.
Locul lui a fost luat de generalul conte Josip Siskovics care, în seara zilei de 7 ianuarie 1764 (ajunul Crăciunului Ortodox), a înconjurat cu trupele localitatea Mádéfalva (azi Siculeni) și a atacat cu artileria pe secuii adunați acolo, pentru a protesta contra înrolării forțate.
După acest eveniment a urmat o emigrare în masă a secuilor la est de Carpați, în zona comunităților de ceangăi din Moldova și în zona Bucovinei.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
7 ianuarie 1785 - A avut loc prima traversare a Canalului Mânecii, cu balonul cu gaz. Francezul Jean-Pierre Blanchard și americanul John Jeffries au călătorit de la Dover, Anglia, la Calais, Franța, într-un balon cu gaz.
7 ianuarie 1789 - Au avut loc primele alegeri naţionale din SUA, în urma cărora George Washington a devenit primul preşedinte al Statelor Unite (1789 – 1797).
7 ianuarie 1794 - S-a nascut Eilhard Mitscherlich, chimistul german cunoscut, printre altele, pentru descoperirea formelor iztomorfe și polimorfe ale cristalelor și pentru descoperirea acidului selenic (H2SeO4) și acidului manganic (HMnO4).A decedat la 28 august 1863 la Berlin.
7 ianuarie 1797 - Tricolorul italian a fost adoptat pentru prima oară ca drapel al Republicii Cispadane, un stat efemer din timpul războaielor napoleoniene.
7 ianuarie 1800 - S-a nascut Millard Fillmore, al 13-lea preşedinte al SUA, (1850-1853); (d.08.03.1874).
7 ianuarie 1834 - S-a născut Johann Philipp Reis, inventator german, profesor german de fizică și matematică, care a construit primul aparat de telefon în stare de funcționare și a folosit pentru prima oară denumirea de “Telephon”; (d.24.01.1874).
Aparatul a fost prezentat la data de 26 octombrie 1861 în Frankfurt, Germania.
Americanul Alexander Graham Bell , cel caruia i se acorda adeseori gresit paternitatea inventarii telefonului, a experimentat cu aparatul inventat de profesorul german Johann Philipp Reis.
Bell a depus abia pe data de 14 februarie 1876 cererea de patent în America.
7 ianuarie 1881 - S-a nascut Ion Minulescu, poet, prozator și dramaturg român (d. 1944)
Ion Minulescu - foto (Ion Minulescu în 1934): ro.wikipedia.org
Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București – d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc.
Ion Minulescu este numit director general al artelor în 1922.
7 ianuarie 1895 - S-a născut Clara Haskil, pianistă elvetiană originară din România; (d.07.12.1960).
7 ianuarie 1904 - A fost introdus semnalul marinăresc utilizat în caz de pericol, CQD (“seek you, danger”), înlocuit, un an mai târziu la 1 Aprilie 1905, cu SOS. (SOS poate fi privit ca o abreviere a: “save our ship”, “save our souls”, sau “send out succour”, dar in realitate nu este o abreviere, nici acronim).
7 ianuarie 1914 - Ia sfarsit la Ploieşti primul Congres de sine stătător al sindicatelor din Romania (5 – 7 ianuarie).
7 ianuarie 1916 - S-a născut Elena Ceaușescu, activistă comunistă română, soția lui Nicolae Ceaușescu (d. 1989)
Elena Ceauşescu – foto: ro.wikipedia.org
Elena Ceauşescu (nume de familie la naştere Petrescu; n. 7 ianuarie 1919 Petreşti, judeţul Dâmboviţa – d. 25 decembrie 1989, Târgovişte) a fost o politiciană comunistă română, soţia preşedintelui Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu.
A deţinut funcţiile de membră a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR şi prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniştri, având un rol politic tot mai important în Epoca Nicolae Ceauşescu, odată cu trecerea timpului.
În calitate de soţie, a devenit subiect al cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu.
A fost înfăţişată drept o importantă cercetătoare chimistă, deşi în realitate publicaţiile apărute sub numele ei nu îi aparţineau.
Printre numeroasele onoruri conferite, a fost şi acela de membru titular al Academiei Române.
Elena Ceauşescu a fost prezentă la mitingul din 22 decembrie 1989, însoţindu-l pe Nicolae Ceauşescu în fuga spre Târgovişte.
Arestaţi şi predaţi noilor autorităţi, cei doi au fost judecaţi sumar şi executaţi prin împuşcare.
Elena Ceauşescu primind titlul dr.h.c. la Manila – foto: ro.wikipedia.org
S-a nascut într-o familie săracă si a terminat doar 4 clase primare, fiind, din punct de vedere școlar, foarte slab pregatită.
În 1937 intră în rândurile Partidului Comunist Român, unde il cunoaste pe Nicolae Ceaușescu în 1939. Cei doi se căsătoresc în 1945.
Până în anul 1969 nu a cumulat nici o funcție politică, fiind directoare la ICECHIM (Institutul de Cercetari Chimice).
Din anul 1979 numele Elenei Ceaușescu este asociat “Cabinetului nr. 2″, devenind astfel a doua persoană în stat din punct de vedere al importanței politice.
In 1989, a fost condamnată la moarte și executată, împreună cu soțul ei, Nicolae Ceaușescu (d.25.12.1989,Targoviste).
Cei doi au fost executați in urma sentinței Tribunalului Militar Excepțional înființat printr-un decret al CFSN pe 24 decembrie 1989, in timpul revoltei populare anticomuniste din Romania.
7 ianuarie 1917 - Se înfiinţează la Iaşi, în România, “Comitetul naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria“, care semnează declaraţia de război împotriva monarhiei austro-ungare.
Din Comitet făceau parte 12 persoane printre care: preotul Vasile Lucaciu, dr.Ioan Nistor, Octavian Goga, Sever Roşu.
7 ianuarie 1918 - A început Lupta de la Galați (7 – 9 ianuarie 1918)
Lupta de la Galați a avut loc în ianuarie 1918 și s-a purtat între forțele armate ale Regatului României și corpuri de voluntari ruși dezertați din fosta Armată Imperială Rusă, precum și bolșevici, întrucât cei dintâi căutau să îi împiedice pe cei din urmă să se retragă de pe linia armistițiului împreună cu echipamentul din dotare.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
7 ianuarie 1918 - S-a născut Ion Frunzetti, critic şi istoric de artă, poet, publicist, eseist şi traducător român; (d. 11.09.1985).
7 ianuarie 1926 - S-a născut Mircea Sântimbreanu, scriitor de literatură pentru copii, publicist, scenarist şi producator de film român (“Lîngă groapa cu furnici”, “Recreaţia mare”); (d. 19.08.1999).
7 ianuarie 1927 - A fost infiintata celebra echipa de baschet demonstrativ, Harlem Globetrotters.
Harlem Globetrotters 1927 – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Harlem Globetrotters este o echipă de baschet demonstrativă, care a devenit celebră pentru spectacolul de pe teren.
Echipa a fost înființată de Abe Saperstein în 1927 la Chicago, Illinois.
Numele Harlem provine de la cartierul newyorkez cu același nume, celebru pentru comunitatea afroamericană.
De la înființare și până în prezent, echipa a jucat pe 20.000 de partide demonstrative în 118 țări.
7 ianuarie 1927 - Prima convorbire telefonica transatlantica (de la New York la Londra) a avut loc între un redactor al cotidianului Daily Mail (situat pe Fleet Street din Londra) si un corespondent al ziarului, aflat la New York.
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Propagarea sunetului s-a realizat, în lipsa cablurilor telefonice, cu ajutorul unei statii de transmisie radio cu unde scurte, apartinând serviciului postal (British Post Ofice). Conversatia a durat trei minute si a costat 15 lire sterline (corespondentul a 75 de dolari).
7 ianuarie 1931 - A avut loc, la sala Femina, premiera filmului “Ecaterina Teodoroiu”, film sonor (cu dialog în inserturi) despre eroina de la Jiu.
7 ianuarie 1932 - A murit André Maginot, om politic francez, ministru de război. La 11 decembrie 1929, propune întărirea graniţei franco-germane printr-o linie de fortificaţii, cunoscută sub numele de “Linia Maginot”; (n.17.02.1877).
7 ianuarie 1942 - S-a încheiat Bătălia de la Moscova ( 2 octombrie 1941 – 7 ianuarie 1942)
Batălia de la Moscova (în rusă Битва за Москву, în germană Schlacht um Moskau) se referă la apărarea capitalei sovietice, Moscova, și la contraofensiva ulterioară a Armatei Roșii (armata sovietică) dintre octombrie 1941 și ianuarie 1942 pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial, împotriva forțelor Germaniei Naziste. Adolf Hitler considera Moscova, (care era capitala Uniunii Sovietice și cel mai mare oraș al țării), obiectivul principal al Forțelor Axei în timpul atacului împotriva URSS. Un plan separat german pentru cucerirea Moscovei purta numele de cod Operațiunea Wotan.
Planul inițial de invazie bazat pe tacticile războiului fulger, care purta numele de cod Operațiunea Barbarossa, prevedea cucerirea Moscovei într-o perioadă de 3 – 4 luni. După declanșarea atacului, în ciuda unor înaintări importante, Wehrmachtul a trebuit să înceteze ritmul avansării datorită rezistenței sovietice, de exemplu din timpul bătăliei de la Smolensk – iulie – septembrie 1941, care a întârziat atacul asupra capitalei sovietice cu aproximativ 2 luni. După cucerirea Smolenskului, Wehrmachtul a trebuit să-și consolideze pozițiile în încercuirile de la Leningrad și Kiev, aceste acțiuni întârziind și mai mult atacul împotriva Moscovei. Puterile Axei au reluat atacul împotriva Moscovei pe 30 septembrie 1941, cu operațiunea cu numele de cod Taifun, care avea ca obiectiv cucerirea Moscovei până la începutul iernii.
După o înaintare inițială plină de succes, care a dus la încercuirea și distrugerea mai multor armate sovietice, ofensiva germană a fost oprită de rezistența sovietică pe linia defensivă Mojaisk, la doar 120 km depărtare de capitală. Deși a reușit să spargă liniile succesive de apărare sovietice, ofensiva Wehrmachtului a fost încetinită de condițiile meteo. În timpul toamnei, ploile au preschimbat drumurile și câmpurile în noroaie groase, în care mijloacele de transport ale Axei s-au împotmolit. Deși venirea iernii și înghețarea pământului a permis înaintarea mijloacelor mecanizate, ofensiva germană a fost în continuare încetinită, de această dată de frigul puternic, dar și de rezistența sovietică crescută.
La începutul lunii decembrie, grupurile avansate de tancuri au ajuns la numai 30 km de Kremlin, iar soldații Wehrmachtului puteau să vadă din poziții prin binoclu unele dintre clădirile Moscovei. Frigul neobișnuit pentru soldații germani, dotarea nesatisfăcătoare cu echipament de iarnă a atacatorilor și epuizarea luptătorilor au făcut ca Puterile Axei să nu mai fie capabile să cucerească Moscova. Pe 5 decembrie 1941, apărătorii Moscovei, întăriți cu trupe proaspete sosite din Siberia, foarte bine pregătite pentru războiul de iarnă, au atacat forțele germane din fața capitalei. În ianuarie 1942, Wehrmachtul fusese împins înapoi între 100 și 200 km, îndepărtând amenințarea directă asupra Moscovei. Germanii nu aveau să se mai apropie de capitala sovietică mai mult decât au reușit pe 5 decembrie 1941.
Bătălia de la Moscova este considerată de obicei una dintre cele mai importante bătălii dintre Puterile Axei și cele ale URSS-ului, în primul rând datorită faptului că Armata Roșie a fost capabilă să respingă cea mai serioasă încercare de cucerire a capitalei sovietice. Bătălia a fost una dintre cele mai mari de-a lungul întregului război, cu peste un milion de victime. De asemenea, bătălia a marcat un punct de cotitură în desfășurarea războiului, fiind prima oară din 1939, când Germania Nazistă își începuse campania de cuceriri, când Wehrmachtul a fost nevoit să retragă în mod semnificativ. Forțele germane se mai retrăseseră temporar în timpul Ofensivelor sovietice de la Elnia din septembrie 1941 și de la Rostov (care a provocat demiterea de la comandă a lui von Rundstedt), dar aceste retrageri au fost minore în comparație cu cea de la Moscova.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
7 ianuarie 1943 - A decedat la New York fizicianul american de origine istro-româna Nikola Tesla (Nicolae Teslea).
Nikola Tesla cca. 1890 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Nikola Tesla (n. 10 iulie 1856, satul Smiljan, în apropiere de Gospić, Croatia, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar – d. 7 ianuarie 1943, New York), a fost un inventator, fizician, inginer mecanic, inginer electrician și unul dintre promotorii cei mai importanți ai electricității comerciale. Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de știință ai sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX.
Invențiile, precum și munca teoretica ale lui Tesla au pus bazele cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de distribuție a puterii și motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluție Industrială.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
7 ianuarie 1946 - In guvernul Petru Groza dominat de comunisti, au fost admisi câte un reprezentant al PNŢ (Iuliu Maniu) şi PNL (Brătianu), în calitate de miniştri secretari de stat fără portofoliu.
7 ianuarie1946 - SUA şi Mare Britanie recunosc guvernul Groza. Se încheie „greva regală”.
7 ianuarie 1949 - S-a încheiat războiul din Palestina, declanşat după proclamarea independenţei Israelului, la 14 mai 1948.
7 ianuarie 1953 - Preşedintele american Harry Truman a anunţat public faptul că SUA au dezvoltat prima bombă cu hidrogen din lume.
7 ianuarie 1958 - A încetat din viaţă Petru Groza, preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, înlocuit în funcţie de Ion Gheorghe Maurer (n. 1884).
Petru Groza – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Petru Groza (n. 7 decembrie 1884, Băcia, Hunedoara – d. 7 ianuarie 1958, București) a fost un avocat și om politic român interbelic și după cel de-al Doilea Război Mondial, prim-ministru în primele guverne comuniste ale României, între 1945 și 1952. A fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, funcție asimilată celei de șef al statului, în perioada 2 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958.
La 6 martie 1945 a fost impus în funcția de prim-ministru de către Uniunea Sovietică, care a amenințat în caz contrar cu neretrocedarea Transilvaniei către România. Deși Groza a mimat apartenența la un partid propriu, în fapt, era un executant docil al deciziilor luate de comuniști și al ordinelor venite de la Moscova. Întrucât guvernul său nu a fost recunoscut de americani și englezi, regele Mihai i-a cerut, în august 1945, demisia. Când Groza a refuzat – fapt unic în istoria regalității în România – regele a intrat în așa-numita grevă regală, perioadă în care guvernul a acționat neconstituțional.
Guvernele succesive conduse de Groza au prezidat primele procese politice din România, fraudarea alegerilor din 1946 și lichidarea opoziției, suprapunându-se procesului de acaparare a puterii politice de către comuniști. La 30 decembrie 1947, împreună cu Gheorghiu-Dej, Groza l-a forțat pe regele Mihai să abdice, în cursul aceleiași zile proclamând, în mod ilegal și neconstituțional, în parlament, republica populară.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
7 ianuarie 1968 - S-a nascut Nicolas Cage (Nicholas Kim Coppola), actor american (“Faţă în faţă”, “Leaving Las Vegas”).
7 ianuarie 1973 - La Paris, Henry Kissinger, consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională al SUA, şi Le Duc Tho, conducătorul delegaţiei nord-vietnameze, au încheiat negocierile de pace cu privire la războiul din Vietnam (1964-1975).
7 ianuarie 1979 - Regimul criminal comunist maoist al Khmerilor Rosii, condus de Pol Pot, este răsturnat de la conducerea Cambodgiei de trupele comuniste vietnameze.
7 ianuarie 1985 - S-a nascut fotbalistul Bănel Nicoliţă; (n.Făurei, Brăila).
7 ianuarie 1989 - A murit Hirohito, cel de-al 124-lea împarat al Japoniei (62 ani de domnie; (n.29.04.1901).
Hirohito - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Hirohito (n. 29 aprilie 1901 — d. 7 ianuarie 1989), de asemenea cunoscut și ca Împăratul Shōwa, a fost cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, conducătorul care s-a menținut cel mai mult pe tronul țării sale (62 de ani de domnie) A fost primul monarh al tronului crizantemelor, care, în 1946, după înfrîngerea ţării sale în cel de-al doilea război mondial, a fost silit să renunţe la dreptul divin. În timpul domniei sale Japonia şi-a câştigat statutul de mare putere asiatică.
7 ianuarie 1989 - Akihito devine împărat al Japoniei; ceremonia oficiala de încoronare s-a desfasurat la 12 noiembrie 1990.
7 ianuarie 1990 - Prin decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990, în România a fost abolită pedeapsa capitală, abolire reconfirmată de Constituția României din 1991.
Eliminarea pedepsei cu moarte pentru crime pe timp de pace a fost reafirmată în articolul 16 al Constituției din 1923. La 24 septembrie 1938, legea nr. 3247 pentru implementarea noului cod penal din 1936 l-a pus pe acesta în acord cu noua Constituție a regimului autoritar al regelui Carol al II-lea din 20 februarie 1938:
Art. 15. Pedeapsa cu moartea se aplică în timp de război potrivit codului de justiție militară. Consiliul de Miniștri va putea decide aplicarea dispozițiunilor din alineatul precedent și în timp de pace, pentru atentate contra Suveranului, Membrilor Familiei Regale, Șefilor Statelor străine și demnitarilor Statului din mobile și în legătură cu exercițiul funcțiunilor ce le sunt încredințate, precum și în cazurile de tâlhărie cu omor și asasinat politic.
În timpul celui de-al doilea război mondial, regimul antonescian a crescut numărul infracțiunilor pedepsite cu moartea, incluzând jaful, insurecția, rebeliunea, trădarea, spionajul și altele, în vreme ce numărul execuțiilor a crescut rapid. În România comunistă au fost executate 104 persoane. Între 1965 si 1989 Tribunalul Militar București a condamnat la moarte 47 de persoane.
Pedeapsa cu moartea a fost abolită prin decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990 și a fost înlocuită cu pedeapsa detențiunii pe viață. Pe 12 ianuarie 1990, sub presiunea mulțimii care cerea pedeapsa cu moartea pentru zeci de lideri comuniști, trimiși în judecată pentru omor deosebit de grav, Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN) a decretat scoaterea în afara legii a Partidului Comunist Român și organizarea, în data de 28 ianuarie 1990, a unui referendum cu privire la pedeapsa cu moartea.
Cu zece zile înainte de referendum, CFSN a decis anularea acestuia, împreună cu anularea decretului prin care PCR fusese scos în afara legii. Conducerea CFSN, prin vocea lui Ion Iliescu, a recunoscut atunci că ideea referendumului a fost o greșeală politică. Constituția din 1991 a garantat dreptul la viață și a dispus clar interzicerea pedepsei cu moartea. Ultimele persoane condamnate la moarte și executate au fost soții Ceaușescu (25 decembrie 1989).
7 ianuarie 1990 - Turnul din Pisa este închis pentru siguranță pentru vizitatori, înclinarea devenind prea periculoasă. Lucrările de renovare vor dura până la 15 decembrie 2001.
Turnul înclinat din Pisa – foto: ro.wikipedia.org
Turnul înclinat din Pisa (în italiană Torre pendente di Pisa) este cea mai faimoasă clădire înclinată din lume și punctul de reper al orașului Pisa din Italia. Turnul a fost planificat ca o campanilă pentru Domul din Pisa. După doisprezece ani de la punerea pietrei de temelie, la 9 august 1173, când construcția ajunsese la etajul al treilea, datorită proastei calități a solului, constituit din noroi argilos și nisip, turnul începea să se încline în direcția sud-est. Timp de o sută de ani construcția a fost stopată.
Următoarele patru etaje au fost construite oblic, pentru a compensa partea înclinată. După aceea, construcția a trebuit să fie întreruptă din nou, până în 1372, când turnul-clopotniță a fost finalizat. Datorită importanței sale pentru industria turismului din Pisa, guvernul italian s-a implicat serios în ultima consolidare care a început în anul 1990. În decembrie 2001 turnul a fost declarat stabil și sigur pentru 300 de ani și a fost redeschis accesului publicului.
7 ianuarie 1992: În Romania a început recensământul populaţiei şi al locuinţelor. Acţiunea s-a încheiat la 14 ianuarie 1992.
Români 20,408,542 = 89.5%
Maghiari 1,624,959 = 7.1%
Romi 401,087 = 1.8%
Germani 119,462 = 0.5%
Ucraineni 65,764 = 0.3%
Ruși 38,606 = 0.2%
Turci 29,832 = 0.1%
Sârbi 29,408 = 0.1%
Tătari 24,596 = 0.1%
Slovaci 19,594 = 0.1%
Bulgari 9,851 = 0.1%
Evrei 8,955
Cehi 5,797
Polonezi 4,232
Croați 4,085
Greci 3,940
Armeni 1,957
Alții 8,602
Nedeclarată 766
Total 22,810,035
7 ianuarie 1993 - A murit Sile Dinicu, pianist, dirijor, compozitor şi orchestrator de muzică uşoară (n. 10.12.1919, Bacau).
7 ianuarie 1993 - A decedat Ştefan Baciu, poet, ziarist, eseist, critic de artă roman din diaspora; (n.29.10.1918).
7 ianuarie 1999 - În fața Senatul Statelor Unite începe punerea sub acuzare a președintelui Bill Clinton. El este acuzat de sperjur și obstrucție a justiției în urma afacerii Lewinsky.
7 ianuarie 2006 - A încetat din viaţă alpinistul şi scriitorul austriac Heinrich Harrer, primul care a escaladat versantul nordic al masivului Eiger din Alpii elveţieni. Harrer, a cărui carte autobiografică “Şapte ani în Tibet” a fost transpusă pe marile ecrane de regizorul Jean-Jacques Annaud, într-un film în care rolul său a fost jucat de Brad Pitt, era cunoscut şi pentru relaţia sa cu Dalai Lama, căruia i-a fost profesor în anii 1940. La sfârşitul anilor 1990, Harrer a confirmat că în tinereţe a făcut parte din partidul nazist şi din SS; (n. 1912).
7 ianuarie 2009: Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a anunţat că a luat decizia de a instaura situaţia de urgenţă în sistemul energetic, în urma sistării livrărilor de gaze ruseşti către România.
7 ianuarie 2011: A încetat din viaţă Ion Vova (Vladimir Ionescu), cunoscut actor şi regizor al Teatrului Naţional Radiofonic; supranumit “Domnul Radio” – şi-a legat indisolubil numele de teatrul la microfon, de emisiunile educative pentru copii şi de programele de divertisment precum “Ora veselă”; (n. 30 septembrie 1917).
Născut în 30 septembrie 1917, la Berlin, unde mama sa, Aglaia Mihăilescu-Toscani, studiase canto, Ion Vova mărturisea că „a făcut un război şi pe urmă, vreo şaizeci şi cinci de ani teatru, o parte pe scândură şi cincizeci şi cinci (adică 2860 de săptămâni, dar bineînţeles că sunt mai mulţi, respectiv mai multe!), la Radio.” Ion Vova a fost admis ca student la Teatru, de o comisie din care făceau parte nume grele: Lucia Sturdza Bulandra, Marioara Voiculescu, Maria Filotti, Ion Manolescu. Tânărul actor Vladimir Ionescu, a primit pseudonimul Ion Vova de la marea actrita Lucia Sturza Bulandra.
7 ianuarie 2012 - Un balon cu aer cald se prăbușește lângă Carterton, Noua Zeelandă, ucigând toate cele 11 persoane aflate la bord.
7 ianuarie 2015 - Atentatul împotriva revistei Charlie Hebdo de la Paris s-a soldat cu 12 morți. Atentatul împotriva revistei Charlie Hebdo a avut loc la Paris, la 7 ianuarie 2015, în jurul orei locale 11:30. Procurorii parizieni au confirmat că 12 oameni au fost uciși (10 jurnaliști și 2 polițiști) și 11 răniți în atacul asupra sediului săptămânalului satiric. Doi atacatori mascați și înarmați au luat cu asalt birourile editoriale și au început să tragă cu arme automate.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org