Evenimentele Zilei de 14 decembrie în Istorie
Rezoluția Consiliului de Securitate 109 (1955): Admiterea de noi membri la ONU
foto preluat de pe research.un.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com, ro.wikipedia.org
14 decembrie este a 348-a zi a calendarului gregorian și a 349-a zi în anii bisecți.
Mai sunt 18 zile până la sfârșitul anului.
Sărbători Religioase ale Zilei de 14 decembrie
Biserica Ortodoxă Română
Sf. Mc. Tirs, Calinic, Filimon şi Apolonie
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfinţii Mucenici Tirs, Apolonie și Arian – foto preluat de pe ziarullumina.ro
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Ss. Tirs, Leuciu, Calinic, Filimon, Apoloniu și Arian, martiri († secolul al III-lea); Sf. Ioan al Crucii, cuvios († 1591)
Sfântul Mucenic Filimon a pătimit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305)
Biserica Romano-Catolică
Sf. Ioan al Crucii, preot, învățător al Bisericii
Ioan al Crucii, (San Juan de la Cruz, pe numele laic: Juan de Yepes Álvarez) n. 24 iunie 1542 – d. 14 decembrie 1591 a fost un scriitor spaniol și preot călugăr al Ordinului Carmelitan, fondator al Ordinului Carmelitanii desculți și este venerat ca sfânt în Biserica Catolică.
Creația sa poetică, influențată de Teresa de Jesús, se caracterizează prin fervoare contemplativă, speculația gândirii, preferința pentru antiteză și metaforă, simbol și alegorie, spontaneitatea sensibilității, muzicalitatea suavă a versului, rafinament stilistic. Proza sa este alcătuită din comentarii la propriile sale poeme și o culegere de sentințe.
Scrieri:
- Urcuș pe muntele Carmel (“Subida del monte Carmelo”)
- Noaptea întunecată a sufletului (“Noche oscura del alma”)
- Cânt spiritual (“Cantico espiritual”)
- Flacără de dragoste vie (“Llama de amor viva”)
- Sfaturi și sentințe spirituale (“Avisos y sentencias espirituales”).
Sărbători naţionale ale zilei de 14 decembrie
România – Ziua Direcţiei Operaţii
Evenimentele Zilei de 14 decembrie în Istorie:
- 14 decembrie 1467 – A început Bătălia de la Baia (14 – 15 decembrie 1467);
- 14 decembrie 1819 – După ce candidatura sa a fost respinsă anterior din lipsa unei ieșiri la ocean, Alabama a fost admis ca stat al SUA după ce federația a obținut orașul Mobile de la Spania în războiul din 1812;
- 14 decembrie 1900 – Fizicianul german Max Planck (în imagine) a prezentat un calcul teoretic al cărui rezultat, o lege a radiației corpului negru sugera că energia electromagnetică poate fi emisă doar în cuante;
- 14 decembrie 1911 – Roald Amundsen împreună cu echipa lui de exploratori a atins Polul Sud geografic;
- 14 decembrie 1918 – Femeile din Marea Britanie au primit drept de vot;
- 14 decembrie 1955 – România a devenit membra ONU;
- 14 decembrie 1989 – A avut loc o adunare în Piaţa Unirii din Iaşi, reprimară de Securitate;
- 14 decembrie 1995 – La Paris, a fost semnat acordul de la Dayton prin care s-a pus capăt războiului din Bosnia.
14 decembrie 557 - Constantinopolul sufera mari distrugeri in urma unui cutremur.
Acest cutremur, descris în lucrările lui Agathias, Ioan Malalas și Teofan Mărturisitorul, a fost precedat de mai multe cutremure mai mici intre care două în aprilie și, respectiv, în octombrie.
Cel din luna decembrie a fost de o magnitudine fără precedent, și aproape a distrus complet orașul.
Hagia Sophia a avut de suferit ,iar cupola sa s-a prăbușit in anul urmator.
De asemenea multe alte edificii si zidurile de aparare ale orasului au fost deteriorate iar invadatorii huni au reusit sa le penetreze in unele locuri, în anul următor, dupa care s-au retras.
14 decembrie 1280 - Prima atestare documentară a oraşului Sighişoara.
Cronicarul sighișorean Georg Kraus (1607-1679) menționează că în anul 1191 locul unde acum se află Sighișoara era locuit, dar prima atestare documentară a așezării este din anul 1280 sub numele de Castrum Sex.
În anul 1298 este menționată denumirea germană Schespurch (mai târziu “Schäßburg”).
Localitatea este menționată în anul 1367 ca „civitas” (oraș).
Numele românesc al orașului este atestat în scris din anul 1435.
Forma „Sighișoara” a pătruns în română pe filieră maghiară, fiind o adaptare a numelui „Segesvár”.
14 decembrie 1287 - O furtuna violenta urmata de inundatii masive datorate ruperii digurilor a avut loc in provincia Frizia, in Tarile de Jos.
Au murit intre 50.000 si 80000 de oameni. Inundatia petrecuta in ziua de Sfanta Lucia (Sint-Luciavloed), este a cincea ca importanta cunoscuta de istoria acesei tari.
14 decembrie 1458 - Intr-un act de danie emis de cancelaria lui Ştefan cel Mare, este atestat documentar municipiul Oneşti.
Stema orașuli Onești - foto: ro.wikipedia.org
Onești (maghiară: Ónfalva sau Onyest) este un municipiu de rangul 2 din județul Bacău, Moldova, România. La recensământul populației din 2011 avea o populație de 39.172 de locuitori, într-o scădere mare față de recensământul anterior, când, cu 51.416 locuitori era al 45-lea oraș din țară după numărul de locuitori (clasându-se între orașele Slobozia și Alexandria).
14 decembrie 1467 - (14 – 15 decembrie 1467) A avut loc Bătălia de la Baia. Ștefan cel Mare a înfrânt armatele maghiare conduse de regele Matei Corvin, care invadasera Moldova.

Bătălia de la Baia (14 – 15 decembrie 1467) – Parte din Războaiele moldoveano-maghiare și a Bătăliilor lui Ștefan cel Mare – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de la Baia (în maghiară Moldvabányai csata, Bătălia de la Baia Moldovei) a avut loc în noapte de 14 spre 15 decembrie 1467 între oastea Moldovei, condusă de Ștefan cel Mare, și oastea Regatului Ungariei, condusă de Matia Corvinul.
În noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467 oastea lui Ștefan a atacat pe neașteptate orașul Baia, dând foc palisadelor din lemn ale orașului, ceea ce a luat prin surprindere armata regală, având loc crâncene lupte stradale de noapte, soldate cu mari pierderi omenești pe ambele părți.
Grigore Ureche, autorul letopisețului Țării Moldovei relatează că incendiul pus noaptea de moldoveni a creat o mare învălmășeală, în care au fost tăiați cu săbiile aproape jumătate din soldații regelui Matia.
El însuși ar fi fost rănit cu trei săgeți și cu o lovitură de lance, ceea ce a determinat transportarea sa în mare grabă spre Ungaria.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
14 decembrie 1503 - S-a născut in localitatea St. Remy, astrologul, matematicianul şi medicul francez, ramas in istorie Nostradamus (Michel de Nostre-Dame), ramas celebruin istorie prin prezicerile sale.

Nostradamus, portret realizat de fiul său Cesar – foto: ro.wikipedia.org
Nostradamus (14 decembrie, 1503 – 2 iulie, 1566), pe numele său real Michel de Nostredame, a fost un faimos medic, cabalist și farmacist francez.
Celebritatea sa se datorează lucrării Les Propheties, a cărei primă ediție a apărut în 1555.
De la publicarea sa, a devenit foarte populară în toată lumea, creându-se în jurul său un cult.
În literatura tuturor timpurilor i s-a acordat titlul de prevestitor a tuturor marilor evenimente care se desfășurau sau urmau să se întâmple în lume.
Lucrările lui Nostradamus sunt realizate din catrene, multe dintre ele au fost de-a lungul timpului interpretate sau traduse greșit.
Nostradamus este o figură proeminentă a Renașterii Franceze și profețiile sale sunt strâns legate de aplicarea Codului Bibliei, cât și a altor lucrări despre profeții.
A studiat medicina la Montpellier si a devenit cunoscut dupa ce si-a dovedit calitatile de vindecator in timpul epidemei de ciuma din 1526, izbucnita in Languedoc.
Nu a reusit sa isi finalizeze studiile, fiind examatriculat pe motiv ca practica meseria fara sa aiba atestat.
A inceput sa calatoreasca prin Franta, ceea ce i-a favorizat contactul cu diverse personalitati ale vremii.
Dupa mai bine de zece ani de pribegie s-a stabilit in Salon de Croux.
A ramas in aceasta localitate pana la sfarsitul vietii, dedicandu-se astrologiei.
Intre 1555-1558 si-a publicat primele profetii, cunoscute sub numele de “Centurii”, in forma de catrene.
Prezicerile sale enigmatice au starnit interes, iar reputatia lui Nostradamus a depasit granitele Frantei pentru ca marii regi ai Europei au apelat la serviciile lui.
Lucrările lui Nostradamus sunt realizate din catrene, iar multe dintre ele au fost de-a lungul timpului intrepretate sau traduse greşit.
S-a stins din viata pe 2 iulie 1566, insa catrenele sale au continuat sa aiba un succes enorm pana in zilele noastre.
Cel mai renumit cercetător al operei și vieții sale este românul Vlaicu Ionescu. CATEVA PREDICTII ALE LUI NOSTRADAMUS CARE S-AU IMPLINIT
14 decembrie 1542 - Prințesa Maria Stuart a devinit regina Maria I a Scoției.

Maria Stuart – Portrait by François Clouet, c. 1558–1560 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției; n. 8 decembrie 1542, Linlithgow, Regatul Unit – d. 8 februarie 1587, Fotheringhay Castle, Regatul Unit) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână.
Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei.
Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie.
Tatăl ei, Iacob al V-lea (engleză James) era nepot a lui Henric al VIII-lea, ceea ce a încurajat-o pe catolica Maria să emită pretenții la tronul Angliei.
Mary fusese educată în Franța și se căsătorise cu moștenitorul tronului Franței în 1558. După moartea acestuia, în 1560, Maria s-a întors în Scoția, unde nu a fost agreată de popor.
S-a căsătorit cu Henric Stuart, Lord Darnley. Darnley, însă, a fost ucis, probabil de bărbatul cu care Maria s-a remăritat după un timp, James Hepburn Bothwell.
În 1568 a abdicat în favoarea fiului ei Iacob al VI-lea, și s-a refugiat în Anglia.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
14 decembrie 1546 - S-a născut astronomul si matematicianul danez Tycho Brahe (d.24 0ctombrie 1601).

Tycho Brahe - foto: ro.wikipedia.org
Tycho Brahe (n. 14 decembrie 1546, Knudstrup – d. 24 octombrie 1601, Praga), astronom și matematician danez. A adus contribuții importante în observarea și măsurarea exactă a mișcării planetelor, precum și la catalogarea a peste 800 de stele.
Datele adunate de el au depășit în exactitate toate măsurătorile astronomice anterioare descoperirii telescopului.
14 decembrie 1704 - S-a infiintat Spitalul Coltea.

Spitalul Coltea (Sursa delcampe.net) – foto preluat de pe bercenidepoveste.ro
Spitalul Clinic Colțea este un spital din București situat în sectorul 3 al municipiului.
Unitate medicală cu tradiție, spitalul a fost locul în care au profesat mari nume românești în domeniul medical precum Nicolae Crețulescu, cel care a pus aici bazele școlii de microchirurgie.
Spitalul Colțea a fost una din primele baze de învățământ medical din România.
A fost primul spital din Bucureşti, construit la 14 decembrie 1704, din iniţiativa spătarului Mihai Cantucuzino, pentru a fi un spital pentru săraci.
Organizarea şi funcţionarea spitalului s-a făcut după modelul Ospedale di S. Lazzaro e Medicanti din Veneţia.
În anul 1716 este menționat ca farmacist la Spitalul Colțea Johann Stanislaus Gratovsky.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.coltea.ro
14 decembrie 1746 - Imparateasa austriaca Maria Tereza a infiintat, in castelul Wiener Neustadt, prima academie militara din lume – Academia Theresiana.

Theresian Academy, located in the New Favorita palace in Vienna – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Academia Tereziană, instituție de învățământ superior întemeiată la Viena în anul 1746 din inițiativa împărătesei Maria Terezia, al cărei nume îl poartă. Pe lângă Academia Tereziană, Maria Terezia a mai fondat Academia Militară Tereziană și Academia Limbilor Orientale.
Prin contractul din 24 februarie 1746 reședința imperială de vară a fost vândută Ordinului iezuit, care și-a asumat obligația de a deschide în clădire o instituție de învățământ superior. Maria Terezia s-a angajat să finanțeze proiectul.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
14 decembrie 1788 - A murit Carl Philipp Emmanuel Bach, compozitor german, al doilea fiu al celebrului compozitor J.S. Bach; (n.08.03.1714).
14 decembrie 1799 - A murit George Washington, primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii; ( n.22.02.1732, Wakefield, Virginia).

George Washington - foto: ro.wikipedia.org
George Washington (n. 22 februarie 1732, Westmoreland, Virginia Virginia — d. 14 decembrie 1799, Mount Vernon, Virginia) general și om de stat american, militant și factor activ în obținerea independenței față de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord, primul președinte al Statelor Unite ale Americii.
14 decembrie 1819 - Alabama a devenit cel de-al 22-lea stat din componenta SUA.
După ce candidatura sa a fost respinsă anterior din lipsa unei ieșiri la ocean, Alabama a fost admis ca stat al SUA după ce federația a obținut orașul Mobile de la Spania în războiul din 1812.
14 decembrie 1860 - A decedat George Hamilton-Gordan, conte de Aberdeen, primul ministru englez al cărui guvern a implicat Marea Britanie în Războiul Crimeei care s-a incheiat cu infrangerea Rusiei; (n.28.01.1784).
14 decembrie 1861 - A murit Prințul Albert, soțul reginei Victoria; (n. 1819).
14 decembrie 1863 - S-a nascut Gheorghe Baba, zugrav de biserici, tatăl pictorului Corneliu Baba; (d.10.03.1953).
14 decembrie 1864 - Prin decret domnesc, in Bucuresti a fost infiintata Scoala de Belle-Arte.
14 decembrie 1864 - In Romania, a fost promulgat Codul de procedura penala, intrat in vigoare la data de 1 decembrie 1865.
14 decembrie 1869 - S-a inaugurat oficial clădirea Universităţii din Bucureşti, România, construită în 1857-1869 după planurile arhitectului Al. Orăscu.

Clădirea principală a Universităţii din Bucureşti în perioada interbelică cu vechea clădire a Facultății de Istorie, creaţie a lui Alexandru Orăscu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Palatul Universității este o construcție aflată în Piața Universității din București, în perimetrul descris de străzile Regina Elisabeta, Academiei, Edgar Quinet, Nicolae Bălcescu, înaltă de 6 etaje, construită în stil neoclasic pe fostul amplasament al Mănăstirii Sfântul Sava.
Construirea viitorului sediu al celei mai mari universități din România, Universitatea București, a început în data de 10 octombrie 1857, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, pe locul fostului colegiu Sfântu Sava, și a fost finalizată la 14 decembrie 1869.
Corpurile laterale ale palatului au fost ridicate mai târziu, între anii 1912-1926, după planurile arhitectului Nicolae Ghica-Budești.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
14 decembrie 1883 - S-a născut Morihei Ueshiba, fondatorul stilului de arta marțiala japonez Aikido; (d. 1969).
14 decembrie 1887 - S-a născut omul politic român Virgil Madgearu.

Virgil Madgearu - foto: ro.wikipedia.org
Virgil Madgearu (nume complet: Virgil Traian N. Madgearu; n. 14 decembrie 1887, Galați – d. 27 noiembrie 1940, pădurea Snagov), economist de marca, sociolog, și politician român de stânga, membru prominent și principal teoretician al Partidului Țărănesc și al succesorului său, Partidul Național Țărănesc (PNȚ) din Romania.
A murit asasinat de un comando legionar in ziua de 27.11.1940.
14 decembrie 1888 - Cântăreaţa română de operă Hariclea Darclée, debutează pe scena Operei Mari din Paris cu rolul “Margareta” din opera “Faust” de Charles Gounod.

Hariclea Darclée - foto: ro.wikipedia.org
Hariclea Darclée (nume de familie original Hariclea Haricli, n. 10 iunie 1860, Brăila – d. 12 ianuarie 1939, București), soprană română. Se pare că tot Gounod a fost acela care i-a sugerat luarea numelui Darclée.
În scurt timp, Hariclea Darclée cucerește publicul și devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune pentru vocea ei Tosca, Pietro Mascagni, Iris, iar Alfredo Catalani, La Wally.
Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg.
14 decembrie 1895 - S-a născut poetul francez Paul Eluard (pseudonim pentru Eugène Grindel; (d. 1952).
14 decembrie 1896 - S-a născut regele George al VI-lea al Angliei; (d. 1952).

George al VI-lea al Angliei
foto: en.wikipedia.org
George al VI-lea al Angliei (pe numele sau întreg Albert Frederick Arthur George, 14 decembrie 1895, d. 6 februarie 1952), rege al Marii Britanii, al Irlandei și al altor dominioane britanice, împărat al Indiei din 11 decembrie 1936.
14 decembrie 1900 - Fizicianul german Max Planck a prezentat un calcul teoretic al cărui rezultat, o lege a radiației corpului negru sugera că energia electromagnetică poate fi emisă doar în cuante.

Max Karl Ernst Ludwig Planck - foto: ro.wikipedia.org
Max Karl Ernst Ludwig Planck (n. 23 aprilie, 1858, Kiel — d. 4 octombrie, 1947, Göttingen), fizician german, laureat al Premiul Nobel pentru Fizică în 1918.
14 decembrie 1901 - S-a născut regele Paul I al Greciei; (d. 1964).

Paul I al Greciei - foto: ro.wikipedia.org
Paul I al Greciei (14 decembrie 1901 – 6 martie 1964), rege al Greciei din 1947 până în 1964.
14 decembrie 1910 - A avut loc, la Ussy-les-Moulineaux, lângă Paris, primul zbor experimental din lume al unui avion cu reacție, inventat și pilotat de Henri Coandă.

Avionul Coandă-1910 – foto: ro.wikipedia.org
14 decembrie 1911 - Exploratorul norvegian Roald Amundsen împreună cu echipa lui a atins Polul Sud geografic.

Amundsen și însoțitorii arborand steagul Norvegiei la Polul Sud (14 decembrie 1911) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
La începutul anului 1910 exploratorul englez Robert Scott a anunțat în mod public că pregătea o expediție la Polul Sud, expediție care se baza pe notele și hărțile elaborate de Ernest Shackleton (care ajunsese în 1909 până la latitudinea de 88°23′S, apropiindu-se la doar 190 km de pol).
Aflând acest lucru, Amundsen a luat imediat decizia de a schimba planurile sale referitoare la o expediție la Polul Nord, pentru a se îndrepta spre Polul Sud.
A păstrat în secret această decizie (din întreg echipajul navei Fram, doar fratele său și ofițerul secund au aflat despre schimbarea destinației).
La data de 3 iunie 1910 expediția condusă de Roald Amundsen a plecat din portul Oslo.
Odată ajuns în Madeira, Amundsen a informat echipajul despre schimbarea destinației (Polul Sud, în locul Polului Nord) și i-a trimis o telegramă lui Robert Scott în care îi spunea: „vă informez că expediția îmbarcată pe nava Fram se îndreaptă în acest moment spre Antarctica”.
La 14 ianuarie 1911, Amundsen și-a instalat tabăra de bază din Antarctica, pe care a numit-o Framheim („Casa Fram”), în „Golful Balenelor” de la bariera de gheață a Mării Ross.
Atunci când „Terra Nova”, nava lui Scott, a intrat în Golful Balenelor și a vizitat expediția Fram, britanicii au fost impresionați de calitatea materialelor expediției norvegiane, de experiența membrilor ei și mai ales de numărul mare de câini (130) aduși de către Amundsen.
Utilizând schiuri și sănii trase de câini, Amundsen și membrii expediției sale au făcut succesiv depozite de provizii în linie dreaptă spre Polul Sud, la latitudinile 80°, 81° și 82°S.
La 19 octombrie 1911 Roald Amundsen, însoțit de Olav Bjaaland, Helmer Hanssen, Sverre Hassel și Oscar Wisting, a pornit în asaltul final al Polului Sud.
Aveau patru sănii și 52 de câini.
Urmând o rută încă neexplorată până atunci, pe ghețarul Axel Heiberg, au ajuns pe platoul polar la 21 noiembrie, iar la 14 decembrie 1911 au atins Polul Sud.
Amundsen a numit tabăra de la Polul Sud Polheim („Casa de la Pol”), iar platoul antarctic circumpolar Podișul Regele Haakon al VII-lea (în onoarea suveranului Norvegiei).
La plecare, membrii expediției au lăsat la Pol un cort mic, de culoare neagră, pentru a fi cât mai vizibil pe albul ghețurilor polare, și o scrisoare conținând relatarea realizării lor, pentru cazul în care nu ar mai fi reușit să revină în condiții de siguranță la Framheim.
Drumul de întoarcere a durat 41 de zile.
Pe 25 ianuarie 1912 echipa de exploratori a revenit cu bine la Framheim; le mai rămăseseră doar 11 câini.
Călătoria lor, acoperind în total 2824 km, fusese efectuată în 94 de zile (56 zile la dus și 38 zile la întoarcere), cu o viteză medie de 30 km/zi.
Succesul expediției lui Amundsen a fost anunțat public la 7 martie 1912, când nava Fram a ajuns la Hobart, în Australia.
Acest succes s-a datorat îndeosebi minuțioasei pregătiri a călătoriei – echipament de bună calitate pentru perioada respectivă, îmbrăcăminte adecvată (din piei de animale), o țintă foarte clară, o foarte bună cunoaștere a folosirii atelajelor cu câini și a schiurilor – dar și voinței impresionante a membrilor acestei expediții.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
14 decembrie 1914 - S-a născut Karl Carstens, politician german, Presedinte al Germaniei intre 1979 si 1984; (d. 30.05.1992).
14 decembrie 1918 - Friedrich Karl von Hessen, un prinț german ales de parlamentul din Finlanda pentru a deveni regele Väinö I, renunță la tronul finlandez.

Frederic Karl de Hesse
foto: ro.wikipedia.org
Frederic Karl de Hesse (1 mai 1868 – 28 mai 1940), cumnatul împăratului german Wilhelm al II-lea și regele ales al Finlandei din 9 octombrie până la 14 decembrie 1918.
14 decembrie 1918 - Pentru prima oară femeile din Marea Britanie au primit drept de vot la alegerile generale.

Women’s suffragists parade in New York City in 1917, carrying placards with signatures of more than a million women – foto: en.wikipedia.org
14 decembrie 1918 - S-a născut Radu Beligan, actor român de teatru și film, membru de onoare al Academiei Române (d. 2016)
Radu Beligan (n. 14 decembrie 1918, Galbeni (Filipești), Bacău – d. 20 iulie 2016, București) a fost un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film, televiziune și radio.
Pe linie maternă este grec de origine, pe linie paternă, fiind urmaș al unuia dintre frații lui Ion Creangă.
Radu Beligan a pus bazele Teatrului de Comedie din Bucuresti (1960), al carui director a fost în perioada 1960–1968.
Radu Beligan a fost în perioada 1969 – 1989 membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, precum și deputat al Marii Adunări Naționale între anii 1961 – 1975.
A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004.
În data de 27 martie 2011 a primit o stea pe Walk of Fame București.
Pe 15 decembrie 2013 a fost inclus in Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scena unui teatru. (din filmografie “O noapte furtunoasă”, regia Jean Georgescu, “Iancu Jianu haiducul”, regia Dinu Cocea).
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro
14 decembrie 1918 - La “Metropolitan Opera” din New York a avut loc premiera operei “Gianni Schicchi” a compozitorului italian Giacomo Puccini.

Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini - foto: ro.wikipedia.org
Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini (n. 22 decembrie 1858, Lucca, Italia – d. 29 noiembrie 1924, Bruxelles, Belgia), compozitor italian de muzică de operă, reprezentant al curentului artistic realist numit în Italia verismo (conform cu termenul din italiană vero = adevărat).
14 decembrie 1922 - S-a născut Nikolai Basov, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (d. 2001)
Nikolai Ghenadievici Basov (14 decembrie 1922 – 1 iulie 2001), fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică împreună cu Aleksandr Prohorov și Charles Hard Townes, pentru munca lor de pionierat în domeniul maserilor și laserilor.
14 decembrie 1922 - S-a născut Beatrice Bednarik, pictoriță și graficiană română

Beatrice Bednarik (Autoportret) – foto: ro.wikipedia.org
Beatrice Bednarik (n. 14 decembrie 1922, București), pictoriță și graficiană română, cercetătoare de istorie a artei la Muzeul Național de Artă.
Este fiica artiștilor plastici Elena Alexandra Barabaș Bednarik și Ignat Bednarik (membri fondatori ai Sindicatului Artelor Frumoase din România).
Din anul 1974 este membră a Socetății Franceze de Istorie a Artei din Paris.
14 decembrie 1924 - S-a născut popularul regizor şi actor indian, Raj Kapoor; (d. 1988).
14 decembrie 1927 - Irak-ul își câștigă independența față de Marea Britanie.

Amplasarea Irakului – foto: ro.wikipedia.org
14 decembrie 1939 - Războiul de Iarnă – Uniunea Sovietică a fost exclusă din Liga Națiunilor pentru invadarea Finlandei.

Razboiul de Iarna – Linia Mannerheim de-a lungul căreia s-au dus cele mai dure lupte din timpul războiului sovieto-finlandez – foto: ro.wikipedia.org
14 decembrie 1946 - Adunarea Generala a ONU a ales oraşul New York ca sediu permanent al ONU.
14 decembrie 1946 - S-a născut Aura Urziceanu, cunoscuta interpretă română de jazz. Interpreta este cunoscută pentru dueturile sale muzicale cu Duke Elington, Quincy Jones sau Ella Fitzgerald; stabilită în Canada, Aura Urziceanu este singura solistă de naţionalitate română care a fost inclusă în prestigioasa publicaţie „The Grove International Encyclopedia of Jazz”.
14 decembrie 1946 - S-a născut actrița britanică Jane Birkin. S-a stabilit in Franta si este cunoscută ca muza compozitorului lui Serge Gainsbourg care i-a scris o serie de albume.
14 decembrie 1946 - A murit Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti, prozator român: “Puiul”, “Privighetoarea”, “Bietul Tric”, “Niculăiţă Minciună”. A fost vicepreşedinte al Academiei Române; (n.01.01.1868).
14 decembrie 1948 - Stabilirea de relații diplomatice între România și India.
14 decembrie 1948 - S-a născut politicianul român Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz.
14 decembrie 1949 - S-a născut Cliff Williams, chitarist de origine britanică ( grupul AC/DC) .
14 decembrie 1955 - România alături de Albania, Austria, Bulgaria, Cambodgia, Ceylon, Finlanda, Ungaria, Irlanda, Italia, Iordania, Laos, Libia, Nepal, Portugalia și Spania devin state membre ale Organizației Națiunilor Unite.
Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație internațională din lume.
Fondată în 1945, după al Doilea Război Mondial, are astăzi 194 de state membre.
Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cărții Organizației Națiunilor Unite.
Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”.
Sediul central al organizației este la New York.
ONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola.
Aproape toate reuniunile oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi.
Aproape toate documentele pe suport hârtie sau „online” sunt traduse în aceste șase limbi.
În funcție de anumite circumstanțe, unele conferințe și documente de lucru sunt traduse numai în engleză, franceză sau spaniolă.
1919: Tratatul de la Versailles, a încheiat Primul Război Mondial, deschizând porțile unei noi organizații: Liga Națiunilor, formată prin pacea decisă după discuțiile dintre țări.
1920-1933: Fără să fi primit o influență mai mare, Liga Națiunilor a fost un fiasco.
1939-1945: A avut loc al Doilea Război Mondial în Asia, Europa, Africa de Nord, și Pacific.
24 octombrie 1945: S-a înființat Organizația Națiunilor Unite. Membrii fondatori: Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Belgia, Belarus, Bolivia, Brazilia, Cehoslovacia, Chile, Taiwan, Danemarca, Ecuador, Egipt, El Salvador, Etiopia, Filipine, Franța, Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Irak, Iran, Iugoslavia, Canada, Columbia, Costa Rica, Cuba, Liban, Liberia, Luxemburg, Regatul Unit, Mexic, Nicaragua, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Panama, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Dominicană, Siria, SUA, Turcia, Ucraina, Uniunea Sovietică (mai târziu Rusia), Uruguay, Venezuela.
1946: Liga Națiunilor a fost desființată oficial.
14 decembrie 1958 - Cea de-a 3-a Expediție Sovietică devine prima care a cucerit Polul Sudic al Inaccesibilității.
14 decembrie 1959 - A fost înfiinţată celebra casa de discuri Motown din Detroit, SUA.
14 decembrie 1961 - A avut loc, la Berlin, premiera mondială a filmului regizat de americanul Stanley Kramer, “Procesul de la Nürnberg“, ecranizare a piesei lui Abby Mann.
14 decembrie 1962 - Geograful roman Simion Mehedinti, membru al Academiei Romane, a incetat din viata la varsta de 93 de ani. (n.18.10.1869, Soveja, Vrancea).
14 decembrie 1972 - S-a încheiat programul spațial american Apollo 17: ultimul echipaj compus din astronauții americani Eugene Cernan și Harrison Schmitt a părăsit Luna, iar de atunci nici un om nu a mai pășit pe suprafața selenară.

14 decembrie 1972: Eugene Cernan este ultima persoană care a pășit pe Lună, după ce el și Harrison Schmitt și-au încheiat missiunea cu Apollo 17 – foto: ro.wikipedia.org
Eugene Andrew Cernan (n. 14 martie 1934), astronaut american, membru al echipajului spațial Apollo 17, al 11-lea om care a pășit pe suprafața Lunii.
Harrison Schmitt (n. 3 iulie 1935), astronaut american, membru al echipajului spațial Apollo 17, al 12-lea om care a pășit pe suprafața Lunii.
14 decembrie 1976 - A fost inaugurat Muzeul Teatrului Național din Iași.
14 decembrie 1989 - În Chile au loc primele alegeri libere dupa 16 ani. Patricio Aylwin a fost ales președinte.
14 decembrie 1989 - A murit Andrei D. Saharov, fizician rus și cunoscut disident, laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe anul 1975; (n. 21.05.1921).
14 decembrie 1989 - A avut loc o adunare în Piaţa Unirii din Iaşi, reprimară de Securitate.
La Iaşi, organizaţia clandestină „Frontul Popular Român” încearcă să organizeze o adunare în Piaţa Unirii, pentru a protesta împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu şi a condiţiilor grele de viaţă.
Intervenţia autorităţilor şi a forţelor de ordine, care au blocat zona şi au arestat liderii, a făcut ca acţiunea să eşueze. (www.rador.ro)
14 decembrie 1990 - În Romania, se constituie, în baza Legii 39 adoptată de Parlament, Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
14 decembrie 1990 - A decedat dramaturgul elvetian Friedrich Dürrenmatt, (“Vizita bătrînei doamne”, “Fizicienii”, “Romulus cel Mare”); (n.05.01.1921).
14 decembrie 1995 - Seful cuibului “Horia Sima” din Bucuresti, Serban Suru, a anuntat revenirea miscarii legionare pe scena politica romaneasca, scopul acesteia fiind acum doar acela de a prezenta adevarul despre predecesorii lor.
14 decembrie 1995 - S-a incheiat Acordul de la Dayton (Acordul Cadru General pentru Pace în Bosnia si Herzegovina) , care a consemnat încheirea razboiului din Bosnia din 1991-1995.
foto: ro.wikipedia.org
Acordul de la Dayton (Acordul Cadru General pentru Pace în Bosnia și Herțegovina) este tratatul semnat la data de 14 decembrie 1995, care a consemnat încheirea războiului din Bosnia din 1991-1995. Acordul a fost negociat la Dayton, Ohio și a fost semnat la Paris de către președinții Bosniei-Herțegovina (Alija Izetbegovici), Croației (Franjo Tudjman) și Republicii Federale Iugoslavia (Slobodan Miloșevici) și de către reprezentanți ai Uniunii Europene, Franței, Germaniei, Marii Britanii, Federației Ruse și ai Statelor Unite ale Americii.

21 noiembrie 1995: Acordul de pace asupra Bosniei de la Dayton (SUA)
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
14 decembrie 1998 - A încetat din viaţă Mihai Maximilian, autorul textelor unor cunoscute şlagăre româneşti şi scenarist pentru spectacolele Teatrului de Revistă „Constantin Tanase”, îndeosebi a celor în care rolul principal era deţinut de cuplul Stela Popescu-Alexandru Arşinel.
14 decembrie 2000 - A fost închisă definitiv centrala nucleară de la Cernobâl unde, la 26 aprilie 1986, a avut loc cel mai mare accident nuclear din istorie , în urma căruia s-au produs puternice radiaţii, cu implicaţii ecologice resimţite şi astăzi (specialişti apreciază că intensitatea radiaţiilor a fost echivalentă cu 500 de bombe de la Hiroshima).

Centrala nucleară din Cernobîl – foto: Mediafax
14 decembrie 2001 - S–a înființat, la București, postul privat de televiziune „B1 TV”.
14 decembrie 2004 - A fost inaugurat, în sudul Franţei, cel mai înalt pod din lume (300 de metri înălţime), construit pentru a decongestiona traficul zona oraşului Millau; proiectul a fost realizat de arhitectul britanic Norman Foster.
14 decembrie 2007 - A murit Mihai Pelin, istoric, scriitor si publicist ; (n.25.08.1940, Cernauti).
14 decembrie 2013 - A murit Peter O’Toole, actor englez de origine irlandeză (n. 1932)

Peter O’Toole - foto preluat de pe www.facebook.com
Peter Seamus Lorcan O’Toole (2 august 1932 – 14 decembrie 2013) a fost un actor englez de origine irlandeză, cunoscut pentru rolurile sale memorabile de film, de scenă și de voce.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.imdb.com
14 decembrie 2019 - Klaus Werner Iohannis a fost desemnat sa primeasca Premiul Carol cel Mare, acordat pentru contribuții la unitatea europeană.

Klaus Werner Iohannis (n. 13 iunie 1959, Sibiu, România) este un politician român de etnie germană, care din 21 decembrie 2014 ocupă funcția de președinte al României, cititi mai mult pe ro.wikipedia.org - foto preluat de pe www.facebook.com
Premiul Internațional Carol cel Mare al orașului Aachen, din 1988 Premiul Internațional Carol din Aachen, pe scurt Premiul Carol cel Mare, este decernat anual de către orașul Aachen pentru merite în unificarea europeană. Premiul constă într-un premiu în bani de 2.500 € și Medalia Carol cel Mare / Medalia lui Karl, cu imaginea lui Carol cel Mare (Charlemagne, Karl der Große, Carolus Magnus).
cititi mai mult pe: www.mediafax.ro; ro.wikipedia.org
14 decembrie 2019 - Toni-Ann Singh, o tânără din Jamaica, a fost desemnata noua Miss World.
Jamaicana Toni-Ann Singh a fost încoronată Miss World 2019, în cadrul unei ceremonii desfăşurată la Londra, relatează AFP.
Toni-Ann Singh, o studentă la psihologie în vârstă de 23 de ani, a câştigat finala în faţa concurentelor franceză Ophély Mézino şi indiană Suman Rao.
Ea a fost încoronată de laureata Miss World de anul trecut, mexicanca Vanessa Ponce de Leon.
Este pentru a patra oară când o reprezentantă din Jamaica obţine titlul de Miss World.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
14 decembrie 2019 - Actriţa Anna Karina a murit la 79 de ani în urma unui cancer. (n. 1940)
Anna Karina (născută Hanne Karin Bayer; 22 septembrie 1940 – d. 14 decembrie 2019) a fost o actriță, regizoare și scenaristă daneză cu cetățenie franceză, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții locuind și activând în Franța. Karina era ades recunoscută ca fiind „muza” regizorului francez Jean-Luc Godard,, unul din pionerii curentului La Nouvelle Vague în Franța.
Printre colaborările sale cu Godard se numără filme ca Le Petit Soldat (1960), O femeie e o femeie (1961), A-și trăi viața (1962) și Alphaville (1965).
Pentru rolul din O femeie e o femeie, actrița a fost premiată cu Ursul de aur pentru cea mai bună actriță în cadrul ediției a XI-a a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org
14 decembrie 2020 - La Ordinea Zilei
Sfinții Mucenici Tirs şi Calinic (Secolul al III-lea)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; doxologia.ro
Sfinţii Mucenici Tirs şi Calinic
Aceşti sfinţi mucenici au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timp persecuţiei împăratului Deciu (249-251) din porunca guvernatorului Cumbriciu.
Mucenicul Tirs a mărturisit cu mult curaj înaintea judecătorului faptul că a ales credinţa creştină deoarece: ea este curată şi adevărată.
În urma acestei mărturisiri, el a fost supus supliciilor.
Spre fericirea creştinilor şi spre mirarea păgânilor Mucenicul Tirs s-a vindecat de rănile sale astfel încât Cumbriciu, ca să scape din încurcătură, a amânat judecata pentru a doua zi.
Noaptea, Episcopul Cezareei a venit în temniţa Mucenicului Tirs şi l-a botezat, acesta fiind numai catehumen.
A doua zi, la judecată, alături de Cumbriciu a venit şi Silvan, un căpitan trimis de împărat să urmărească pe creştini.
Din porunca lui Silvan, Tirs a fost supus la chinuri mai grele, însă cu ajutorul lui Dumnezeu s-a vindecat.
Fiind nevoiţi să plece în Apamia, Cumbriciu şi Silvan l-au luat cu ei pe Tirs.
Însă în câteva zile cei doi judecători au murit.
Mucenicul Tirs a mai stat 23 de zile în temniţă până la venirea noului judecător, Vavd.
A fost legat în sac şi aruncat în mare, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu el scapă şi îndemnat fiind să jertfească zeilor, nu face acest lucru şi în chip minunat statuile se prăbuşesc.
Păgânii din Cezareea au fost tulburaţi mai ales de creştinarea lui Calinic, preotul păgân din oraş.
Calinic căzuse la picioarele Sfântului Mucenic Tirs şi striga-se:
Dumnezeul cel mărturisit de Tirs care face minuni prea slăvite, primeşte-mă şi pe mine ca un ostaş de curând ales şi mă întăreşte împotriva celor ce vrăjmăşesc numele Tău.
Calinic a fost ucis cu sabia, iar Tirs a îngenuncheat, s-a rugat lui Dumnezeu şi făcându-şi semnul crucii şi-a dat sufletul său lui Dumnezeu după atâtea minuni săvârşite.
Imnografie
Troparul Sfinţilor Mucenici Tirs, Levchie, Calinic, Filimon, Apolonie şi Arian
Glasulul al 4-lea
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
(Audio) Troparul Sfinților Mucenici Levchie, Arian, Tirs și Calinic (în limba greacă)
preluat de pe doxologia.ro
Condacul Sfinţilor Mucenici Tirs, Levchie, Calinic, Filimon, Apolonie şi Arian
Glasul 4
Pe Cuvântul Cel împreună…
Prieten al lui Hristos ajungând, Mărite Mucenice Filimon, sângele ţi l-ai vărsat pentru El; toată nebunia păgânătăţii ai nimicit-o şi înşelăciunea elinilor ai stins-o. Pentru aceasta roagă-te să se mântuiască cei ce săvârşesc sfântă pomenirea ta.
Viaţa Sfinților Mucenici Tirs şi Calinic

Sfinţii Mucenici Tirs, Apolonie și Arian – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Ţara Bitiniei a odrăslit pe sfinţii mucenici: Tirs, Levchie şi pe Calinic; iar cetatea Cezareei i-a crescut şi au pătimit pentru Hristos, în vremea împărăţiei lui Decie, într-acest chip: un ighemon, cu numele Cumvrichie, a venit din Nicomidia, prin Niceea, în cetatea Cezareei şi era mare osârduitor spre închinarea idolilor, îngrijindu-se pentru capiştile şi jertfele cele necurate şi pentru toate cele ce erau plăcute idolilor. Acela silea pe toţi la unirea sa cea fără de Dumnezeu, pe unii înşelându-i cu îmbunări, iar pe alţii înfricoşându-i cu îngroziri, ca să fie părtaşi ai închinării lui păgâneşti la idoli. Iar Levchie care era între cei dintâi ai cetăţii, bărbat cinstit şi vestit cu învăţătura, cu înţelegerea şi cu neamul bun, văzând fărădelegile ce se făceau, foarte mult îl durea inima şi se aprindea cu râvnă către Dumnezeu.
Neputând mai mult a tăinui văpaia râvnei ce-i ardea înăuntru şi nevrând mai mult a-şi ascunde sfânta credinţă, ce era în sine, a stat înaintea ighemonului zicând: “Pentru ce, o! Cumvrichie, te înarmezi cu ticăloşie asupra sufletului meu, cinstind pe idolii cei păgâni, nesimţitori şi surzi? Căci pe mulţi îi atragi în acea rătăcire, încât se fac oamenii mai nesimţitori decât pietrele; fiindcă nu voiesc a vedea pe Dumnezeul cel adevărat şi Mântuitorul şi a umbla în lumină, lăsând întunericul rătăcirii”. Iar nebunul ighemon, auzind acestea, s-a umplut de mânie, urând pe cel ce grăia adevărul şi fără întrebare a poruncit să-l bată pe Levchie. Iar acesta primind rănile de bună voie, mulţumea lui Dumnezeu şi prin aceasta întărită şi mai mult pe cel ce-l chinuia. Şi până într-atâta a fost bătut, încât au ostenit cei ce-l băteau şi a slăbit trupul lui de răni; iar el se rugă ca să se dezlege de trup, dorind să se ducă la Domnul.
Deci, a avut ajutător dorinţei sale pe tiran, care a poruncit să fie scos în afara cetăţii şi să i se taie capul. Şi mergea sfântul dus de gealaţi (muncitori), însă fără temere şi fără tulburare nearătând pe faţă nici o durere, ci numai o bucurie şi a veselie ca şi cum nu s-ar fi dus la tăiere, ci la încununare. Deci, fiind dus departe de cetate, s-a săvârşit cu dreaptă credinţă prin tăiere, apoi sufletul i s-a suit la cer, ca să primească cununa cea mucenicească pentru pătimirea sa.
După aceea s-a dus vestea pentru tirania lui Cumvrichie în toate părţile acelea, încât se ascundeau creştinii, temându-se de pedepsirea lui cumplită. Iar fericitul Tirs, care, deşi nu era încă botezat, ci numai chemat în rânduiala aceea creştinească, înarmându-se cu râvnă dumnezeiască, a venit înaintea tiranului şi a zis: “Bucură-te, prealuminate ighemoane”. Ighemonul i-a răspuns la fel. Apoi a zis Tirs: “Oare liber este înaintea voastră, a celor ce faceţi judecată, a grăi fiecare ce voieşte? Sau numai a supune poruncilor voastre, fără a scoate vreo vorbă”?
Iar ighemonul, care parcă ar fi uitat ce a făcut lui Levchie, a zis; “Este liber şi de la nici unul nu este luat acest drept, cu atât mai mult când voieşte să vorbească spre folosul obştii”. Tirs a zis: “Şi ce poate să vorbească cineva mai de folos decât ceea ce foloseşte sufletului? Eu te-am văzut aducând multora nevoie şi pagubă de mântuire şi de la mărturisirea cea adevărată scoţându-i, apoi atrăgându-i ticăloşeşte spre rătăcirea cea idolească şi, bine ştiind că tu aprinzi focul gheenii asupra capului tău, iar mai vârtos asupra sufletului tău, am cugetat să vorbesc cu tine, cu îndrăzneala ce se cuvine şi să ştiu de la tine pentru ce pricină, lăsând pe Ziditorul cerului şi al pământului şi a tot neamul omenesc, ai legiuit a te închina mai bine lucrurilor mâinilor omeneşti, zicând lemnului: “Tatăl meu eşti tu”, precum mustra dumnezeiescul Ieremia şi pietrei: “Tu m-ai născut pe mine”. Apoi toată purtarea ta de grijă este aceasta, ca să-i pleci pe oameni să se închine idolilor”.
Ighemonul a zis: “Aceste vorbe ale tale fără vreme şi de prisos te arată că eşti bolnav de creştinătate; însă întrebările tale cele deşarte şi dezlegările cele mincinoase lasă-le celor de prin şcoli şi celor ce nu se îngrijesc de treburile poporului, iar acum supune-te poruncii împărăteşti şi, apropiindu-te, jertfeşte-te zeilor, iar de nu, la cuvintele tale cele fără de vreme, vei afla de la noi răsplătire cu bună vreme prin muncile cele gătite ţie”. Iar el a zis: “De vreme ce sunteţi zidire înţelegătoare a lui Dumnezeu, nu se cuvine, dar, vouă a face ceva fără minte şi fără socoteală, ci cu judecată şi cu întrebare; iar de urmezi poruncii celei nebune a împăratului tău, fă cele poruncite ţie”. Cumvrichie a zis: “Mi se pare că blândeţea noastră te face prea mândru, dar văzându-te om înţelept şi ager la minte, te sfătuiesc să te supui, mai înainte până nu vei fi muncit. Deci, vino în capişte şi dă cele ce se cuvin zeilor, căci aşa vei dobândi iertare de greşelile tale cele trecute, iar marelui împărat te vei face prieten şi în toată vremea vieţii tale întru mare cinste vei vieţui împreună cu noi”.
Zis-a sfântul: “Mult am cugetat eu despre lucrurile acestea ce stau de faţă şi să nu ţi se pară că m-ai aflat nepregătit şi neînvăţat; pentru că mult am învăţat singur şi, cu multă socoteală cercetând, am cunoscut că zeii voştri idoli sunt fără de suflet, şi jertfirile lor sunt necurate şi am râs de dânşii. Apoi am ales credinţa creştinească care este curată şi adevărată; deci, de-ţi este ceva poruncit pentru noi de la împărat, nu fi cu nebăgare de seamă a face”.
Acestea zicându-le fericitul, l-a mâniat pe tiran, care a poruncit îndată unor tineri puternici la mâini să-l pălmuiască, să-l bată tare şi, legându-l cu curele de mâini şi de picioare, de amândouă părţile să tragă tare şi să-l târască cu sila. Făcându-se aceasta se rupeau mădularele fericitului de la încheiturile lor; iar mucenicul, răbdând acestea, se arăta cu faţa luminoasă. Apoi a poruncit muncitorul să-i împungă cu fiare ascuţite sprâncenele şi ochii, iar cu unelte de aramă să-i sfarme fălcile şi să-i zdrobească dinţii. Iar sfântul, în acele munci, îşi bătea joc de tiran, întărâtându-l şi mai mult.
Atunci ighemonul, topind plumb şi gătind un pat de fier şi punând pe mucenic cu faţa în jos pe acel pat, a chemat vrăjitorii şi momitorii ca să-l înşele cu cuvinte. Aceia sfătuiau cu cuvinte dulci pe fericitul măcar câtăva vreme şi cu făţărnicie să se supună ighemonului şi-i ziceau: “Şi de cumplitele munci te va slobozi şi de multe bunătăţi vei fi părtaş, şi-ţi va ierta aceasta Dumnezeul tău, ştiind neputinţa firii, şi nu se va mânia, fiind foarte bun şi milostiv, precum auzim”. Iar mucenicul a zis: “De aceea rabd munci pentru Dumnezeul meu, că este bun şi foarte milostiv, pentru că, dacă voi, auzind de muncile cele fără de sfârşit care vă aşteaptă, nu vă întoarceţi din calea rătăcirii voastre, nici vă abateţi de la pierzarea voastră, apoi eu pentru ce să nu rabd cu bărbăţie muncile cele vremelnice, care au răsplătire în împărăţia cerurilor şi să primesc bunătăţile cele nesfârşite şi de-a pururea viitoare?”
Acestea zicând sfântul, au turnat plumb topit pe spatele lui gol şi îndată plumbul, ca un râu vărsându-se, pe mulţi necredincioşi care stăteau împrejur, i-a vătămat şi i-a pierdut; iar sfântul s-a sculat de pe pat nevătămat şi cu tot trupul sănătos. Acestea văzându-le cu ochii, s-au spăimântat de acea minune şi chiar muncitorul se mira foarte mult. Apoi când se cădea a şti cine este cel care face acestea, el însuşi de voia sa petrecea orb, încât s-a împlinit scriptura: “Aţi văzut de multe ori şi n-aţi păzit; şi având urechi deschise, n-aţi auzit”. Deci, iuţindu-se mai mult asupra mucenicului, numindu-l fermecător şi vrăjitor, a început să-l muncească cu şi mai multe chinuri, pe care sfântul le răbda cu bărbăţie. Apoi s-a auzit un glas de sus, întărind pe nevoitorul, de care paginii s-au înfricoşat foarte, iar credincioşii s-au întărit în credinţă. Atunci ighemonul, nerăbdînd mai mult ocara, a poruncit să arunce pe sfânt în temniţă legat, iar el s-a dus la casa sa, cugetând ce să scornească ca să-l muncească şi să-l piardă.
Fericitul Tirs, în temniţă, cu sârguinţă se ruga la Dumnezeu ca să-l învrednicească Sfântului Botez şi, îndată cercetându-l acolo noaptea darul Domnului, s-au dezlegat legăturile cu care era legat şi uşile temniţei s-au deschis singure. Iar el ieşind a mers la episcopul Cezareei, care se ascundea în aceea vreme de frica păgânilor.
Episcopul, văzând pe mucenic venind la el, a căzut la picioarele lui, pentru că auzise de răbdarea şi bărbăţia lui, cinstindu-l foarte mult. Iar mucenicul, asemenea căzând la picioarele episcopului, a zis, ridicându-l: “Nu face aceasta, o, preacinstite părinte, nici răpi închinăciunea care se cuvine ţie de la noi, pentru că n-am venit a binecuvânta, ci a primi binecuvântare”. Iar episcopul a zis: “Se cuvine ţie a ne binecuvânta pe noi, ca cel ce cu adevărat ai arătat puterea lui Dumnezeu, a faptei celei bune şi te-ai îmbrăcat cu haina cea prea strălucită a Duhului, prin răbdarea muncilor cumplite”. Iar mucenicul a răspuns: “Pentru aceasta am şi venit aici, ca să mă îmbrac în haina nestricăciunii, născându-mă prin apă şi prin Duh, pentru că încă nu sunt învrednicit cu Sfântul Botez. Deci, nezăbovind, împlineşte-mi dorinţa mea şi fă ceea ce se cuvine dreptei credinţe”.
Episcopul îndată a botezat pe Sfântul Tirs; iar el, ieşind din baia Sfântului Botez, a zis: “Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, cel ce m-ai învrednicit a mă curăţi prin apă şi prin Duh, ajută-mi să mă botez şi eu cu botezul cu care te-ai botezat prin pătimire şi, bând paharul Tău, să mă fac închipuire morţii Tale”. Apoi vorbind puţin cu episcopul şi binecuvântându-se unul pe altul, s-a întors pătimitorul lui Hristos în temniţă, mergând înaintea lui o lumină dumnezeiască şi urmându-i îngerii, precum au văzut cu dinadinsul unii din cei vrednici şi, intrând acolo, s-a îndeletnicit cu obişnuitele rugăciuni.
În acea vreme un comite cu numele Silvan, de neam pers, cu năravul cumplit şi tiran nemilostiv, arătându-se cu bunăvoinţă către împărat, a cerut de la dânsul stăpânire şi să meargă să încerce pe chinuitorii cei rânduiţi spre pierderea creştinilor, dacă împlinesc porunca împăratului. Primind stăpânirea pe care o ceruse, a venit în Niceea şi în Cezareea, aducând jertfe diavolilor şi zeilor şi praznicele lor cele necurate săvârşindu-le cu sânge creştinesc. Atunci i s-a spus despre Tirs că nu poate fi biruit cu nici un fel de munci, ci înspăimânta pe oameni cu semne şi minuni. Deci, îndată a trimis ca să-l aducă la sine, iar el însuşi săvârşea jertfe marelui zeu Die.
În ziua următoare, împreună cu Cumvrichie, a judecat pe Tirs şi a poruncit să se citească înaintea tuturor întrebările cele dintâi. Apoi a zis: “Să nu socoteşti o, Tirse, că vei pătimi munci ca cele dintâi, ci mai cumplite vei primi, de vei petrece în nesupunerea ta”. Mucenicul a răspuns: “Cel ce m-a făcut mai tare decât toate muncile, acelaşi, adică Domnul nostru Iisus Hristos şi acum îmi stă în faţă, scoţându-mă din mâinile voastre; pentru că Lui unuia îi slujesc şi pe El singur îl ştiu că este Dumnezeu, iar pe idolii voştri şi pe zeii muritori îi socotesc înşelători. Însă de voieşti a mă sfătui, nu cu sila, ci de voie şi cu sfat bun, apoi spune-mi acum cui şi cum să jertfesc? Şi eu văzând lucrul cu totul adevărat, mă voi supune şi nu mă voi împotrivi adevărului”.
Silvan, îndată luând pe sfânt, a zis: “Să mergem în templu şi acolo îţi voi arăta cui să jertfeşti”. Şi după ce au intrat într-o capişte a lui Apolon, ce era acolo aproape, arătând cu mâna comitele spre idol, a zis: “Iată acesta este zeul pe care îl cinstim noi. Pe acesta de-l vei ruga, o, Tirse, aducându-i jertfă, vei avea un mare ocrotitor şi de la ceilalţi zei vei afla dar!” Iar mucenicul a zis: “Ia seama ce fel de jertfă îi voi aduce lui şi cum mă voi ruga”. După ce toţi şi-au întors ochii cu luare-aminte, mucenicul, ridicându-şi mâinile şi ochii înălţându-i-se la cer, a chemat puterea lui Dumnezeu cea nespusă şi îndată s-a făcut tunet şi a căzut idolul lui, Apolon la pământ şi s-a risipit ca praful.
Mucenicul întorcându-se către cei ce stau împrejur, a zis: “Luaţi seama că idolii voştri sunt nişte făpturi şi nici numele adevăratului Dumnezeu nu pot să-l rabde”. Silvan, umplându-se de mânie, a zis: “Eu voi pierde cu totul vrăjitoria ta şi o voi sfărâma”. Şi îndată a poruncit să zdrobească trupul mucenicului până la oase, cu pinteni de fier ascuţiţi, încât carnea lui cădea la pământ. Iar muncitorii ziceau: “Unde este Dumnezeu, ajutătorul tău, pe care Îl cinsteşti şi pe care ÎL nădăjduieşti?” Iar mucenicul lui Hristos a zis: “Au nu vezi în mine puterea lui Hristos, Care mă întăreşte împotriva acestor năvăliri? Căci cum ar fi putut răbda trupul cel pământesc şi neputincios nişte munci ca acestea, de nu i s-ar fi dat lui din înălţime ajutor dumnezeiesc?”
Atunci Silvan a poruncit să aducă o căldare mare şi umplând-o cu apă, să-i dea foc dedesupt. Şi începând a fierbe apa, a legat pe mucenic de picioare şi i-a dat drumul cu capul în jos în aceea căldare ce fierbea. Apoi sfântul, chemând numele lui Hristos, îndată a crăpat căldarea şi s-a vărsat apa, iar el a rămas nevătămat. Tiranul s-a ruşinat şi s-a mâniat, apoi, având altă îndeletnicire cu poporul, a poruncit să ducă pe sfânt în temniţă. După aceasta Silvan şi cu Cumvrichie au plecat în cetatea Apamiei, cea de lângă mare, poruncind să aducă şi pe sfânt legat după dânşii. Apropiindu-se de cetate, a stat şi, aducând pe mucenic înaintea sa, i-a zis: “Aici, Tirse, sau făgăduieşti a aduce jertfă zeilor, ca să fii viu, său cumplit vei fi lipsit de viaţa aceasta”.
Sfântul, ca şi întâia dată răspunzând, a adăugat şi acestea: “Mai lesne sufletele voastre se vor lua de la voi îndată”. Dar ei, spre mai mare mânie pornindu-se, au poruncit să-l ducă în cetate, bătându-l, ca acolo să fie aruncat în mare împreună cu vrăjile sale, ca astfel cel rău, rău să piară, iar după moarte nici obişnuitei îngropări să nu se învrednicească. Neintrînd el încă în cetate, a început să se împlinească proorocia mucenicului, pentru că Silvan deodată a slăbănogit, iar Cumvrichie a fost cuprins de fierbinţeală şi în a patra zi amândoi rău şi-au săvârşit viaţa.
Se povesteşte că, îngropându-i, nici pământul nu primea trupurile lor, ci le scotea afară, până ce s-a rugat sfântul mucenic pentru ei. Atunci a petrecut sfântul în acea cetate douăzeci şi trei de zile, ţinut în legături până la venirea altui ighemon.
Acest ighemon avea năravul şi răutatea celor dintâi şi-l chemă Vavd. Acela, luându-se după faptele ighemonilor de mai înainte şi auzind despre mucenicul Tirs, l-a chemat la întrebare şi aflându-l neclintit în credinţa creştinească, nesupus poruncilor păgâneşti, l-a băgat într-un sac legat şi l-a aruncat în mare, la treizeci de stadii de ţărm; dar îndată s-a rupt sacul şi s-au dezlegat legăturile, apoi s-a arătat o ceată de bărbaţi purtători de lumină, umblând pe mare, care, luând pe mucenic, l-au scos la uscat. Slugile, văzând aceasta, au alergat cu frică la ighemon şi i-au spus lui cele ce au văzut. Iar el, venind la ţărm şi văzând pe sfântul mucenic stând singur, a zis: “Cu adevărat minunate sunt vrăjitoriile şi farmecele creştineşti, că şi marea se supune vouă, precum văd; şi puterea cea firească a stihiilor o aveţi; însă aceste vrăjitorii nimic nu vă vor ajuta, ci vor fi pricină de mai cumplite munci şi de mai amară moarte”.
Mucenicul a răspuns: “Până când vei fi orb asemenea zeilor tăi şi având ochi, nu vezi? Căci cum poate cineva cu vrăjile să supună stihiile? Cine din vrăjitorii care sunt la voi sau din zeii pe care voi îi cinstiţi, ale căror meşteşuguri sunt vrăjitorii şi înşelăciuni, au făcut ceva în acest chip, ca omul cel aruncat în mare să fie ridicat de îngeri şi apoi, întreg şi sănătos, să umble pe mare ca pe uscat, să iasă la pământ?”
Ighemonul, luând pe mucenic, a poruncit să-l ducă după dânsul legat şi să-l bată cu toiege, căci el mergea în Cezareea. Înştiinţându-se cetăţenii cezareeni de venirea ighemonului celui nou şi că aduce cu el pe sfântul mucenic Tirs, au ieşit cu toţi întru întâmpinare, de formă adică să întâmpine pe ighemon, iar de fapt ca să vadă pe pătimitorul lui Hristos, pe care îl doreau. Intrând în cetate, a aruncat pe mucenic în temniţă şi, cugetând ighemonul cu ce fel de munci să-l piardă, a gândit că să-l dea spre mâncarea fiarelor, părându-i-se acea moarte că este mai cumplită. Deci a poruncit să adune fiare din cele mai cumplite, de tot soiul şi să le lase să flămânzească, ca să se repeadă la cel osândit să-l mănânce.
Fiind pregătite fiarele în treizeci de zile, a adunat tiranul tot poporul la capiştea lui Die şi a adus jertfe cu mare cuviinţă; iar după aceea a scos din temniţă pe Tirs cel osândit spre mâncarea fiarelor. Atunci au înconjurat pe sfânt o mulţime de prieteni şi cunoscuţi, îndemnaţi fiind în taină de ighemon, care-l rugau să se miluiască însuşi pe sine şi să scape de acea moarte cumplită, făcând ceea ce i se poruncise; căci nu numai că va scăpa de răni, dar şi prieten al împăratului va deveni. Iar sfântul, după cuvântul lui David, s-a făcut că nu aude şi că nu şi-a deschis gura sa.
Adus fiind înaintea ighemonului care aducea jertfe, i-a zis lui: “Iată cât de milostiv am fost, ca să te las atâta timp pentru a-ţi da seama să alegi cele ce-ţi sunt de folos şi, apropiindu-te, să aduci şi tu jertfe marelui Die, pentru ca să te izbăveşti de toată urgia, îngrozirea şi pierderea; iar de nu, apoi unghiile şi dinţii de fier ai fiarelor te vor sfâşia pe tine şi nimeni nu va fi ca să-ţi ajute ţie şi să te izbăvească de răutăţi”. Iar mucenicul, prefăcându-se că s-ar învoi la păgânătatea lor, a zis: “Eu de mult m-am gândit că împreună cu cetăţenii mei să jertfesc, numai să nu se mânie Apolon că, trecându-l cu vederea, numai pe Die voi cinsti”.
Acestea, auzindu-le, ighemonul s-a bucurat şi a zis: “Numai aceluia jertfeşte-i şi eu sunt ţie martor că nici unul din ceilalţi zei nu se vor mânia pe tine”. Atunci mucenicul s-a apropiat de Die şi, făcând oarecare rugăciuni către adevăratul Dumnezeu, s-a făcut cutremur înfricoşat; necredincioşii au fugit, Die a căzut la pământ, iar în capişte a rămas numai mucenicul.
Tiranul, umplându-se de cumplită mânie, a poruncit să-l arunce îndată la fiare. Adunându-se poporul şi privind, a dat drumul fiarelor înfometate asupra sfântului; el se vedea în mijlocul fiarelor cu alte trei persoane şi fiarele umblau pe lângă ei fără să-i atingă şi se gudurau, ca şi cum l-ar fi cunoscut mai dinainte. Atunci sfântul, ridicându-şi mâinile în sus, a zis: “Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ai preamărit întru mine numele Tău cel sfânt şi ai arătat spre mine, astupând gura fiarelor, precum odinioară înaintea robului tău Daniil. Deci Tu, precum atunci, aşa şi acum făcând cele minunate, fă, o, Împărate, cu voia Ta cea nevăzută, ca aceste fiare sălbatice să se ducă la locaşul lor, nevătămînd pe nimeni din cei ce sunt aici”.
Astfel, rugându-se mucenicul, a zis către fiare: “În numele adevăratului Dumnezeu, întoarceţi-vă în pustie, fiecare la culcuşul său, de unde aţi ieşit şi să nu vă atingeţi de nimeni”. Şi îndată au fugit fiarele, deschizându-se uşile singure; atunci i-a cuprins frică pe toţi cei ce stau acolo şi au fugit care încotro putea, temându-se de fiarele ce fugeau în pustie. Deci şi prin această minune mulţi din necredincioşi s-au întors la credinţa în Hristos.
Tiranul, făcându-se că nu pricepe, a poruncit să lege pe sfânt peste tot trupul şi să-l arunce în temniţă; iar după câteva zile, vrând să meargă în Anatolia, care este aproape de Cezareea, a poruncit să aducă după sine şi pe Tirs. Acolo ajungând a făcut prăznuire mare cu tot poporul, în capiştea lui Apolon, ce era plină de idoli. Apoi, aducând şi pe Tirs, a poruncit să-l bată cu toiege înaintea idolilor; iar el, ca într-un vis, cu răbdare primind rănile ce i se dădeau, se ruga către Dumnezeu, care usucă adâncurile şi topeşte munţii cu privirea sa, zicând: “Să fie peste mine mâna Ta, Doamne, şi nu depărta ajutorul Tău de la mine, ci mă sprijineşte ca să nu mă ruşinez că Te-am chemat pe Tine”.
Astfel rugându-se el, deodată s-a auzit cutremur în cetate, iar pe ighemon l-au cuprins dureri şi au slăbit mâinile celor ce-l băteau pe el, cazând mulţime de idoli la pământ şi sfărâmându-se. Iar Tirs, umplându-se de dumnezeiască bucurie, îşi bătea joc de diavoli şi de tiran, zicând: “Pentru ce nu ajuţi zeilor tăi care fără de cinste se tăvălesc la pământ şi cer ajutor de la tine, ci îi treci cu vederea, fiind aruncaţi în mijlocul priveliştii, spre batjocura acelor care nu sunt orbiţi?” Ighemonul, deşi era cuprins de o grea durere, dar nevindecat de răutate, a zis: “Necuratul Tirs cu vrăjile mi-a făcut viaţa mai grea decât moartea”.
În acea vreme era acolo şi Calinic, care era slujitor idolesc, om înţelept şi de bun neam pe care îl cinsteau elinii ca pe un zeu. Acela, de la început văzând minunile făcute prin Sfântul mucenic Tirs, a început câte puţin a cunoaşte neputinţa zeilor săi şi primind întru inima sa sămânţa dreptei credinţe, zicea în sine: “Dumnezeule cel mărturisit de Tirs, care faci minuni preaslăvite şi minunate, Tu şi pe mine mă primeşte ca pe un ostaş de curînd ales şi mă întăreşte şi pe mine împotriva celor ce vrăjmăşesc adevărul Tău”.
Astfel, vorbind el în sine cu Dumnezeul tuturor, s-a apropiat de ighemon şi, cu meşteşug batjocorindu-l, a zis: “Prea luminate ighemoane, acest om care este cumplit rănit cu bătăile, pe marele Die l-a trântit la pământ şi l-a zdrobit iar pe purtătorul de soare, Apolon, acum de trei ori l-a sfărâmat; pe Iraclie cel nebiruit în războaie l-a trântit, nu cu mâinile nici cu armele, nici sabie n-a uneltit împotriva lui, ci numai cu cuvântul şi cu chemarea lui Hristos, Cel ce a pătimit pe cruce moartea; deci de este cu plăcere stăpânirii tale, să ne apropiem şi să ridicăm pe zeul Iraclie, pe cel ce ajută altora întru răutăţi şi să-l rugăm pe dânsul, ca aducându-şi aminte de bărbăţia sa cea de demult, să vină că să ajute celor foarte necăjiţi, adică lui Die, tatălui său, cum şi zeului Apolon pentru că aceia, precum mi se pare, dorm, fiind cuprinşi de somn greu”.
Ighemonul, nepricepând batjocora, a zis: “De vreme ce eu sunt bolnav, mergi tu singur şi roagă pe zei pentru noi şi ridică mai degrabă împotriva vrăjitorului Tirs”. Iar Calinic a zis: “Dar mi se pare că este mare puterea Dumnezeului celui ce i-a trântit pe dânşii şi mă tem că nu cumva să nu-şi poată ajuta loru-şi”. Atunci ighemonul, cunoscându-i vicleşugul, a zis: “Vai mie, ticălosul, şi tu Calinic te-ai amăgit cu vrăjitoriile fermecătorului acestuia?” Iar Calinic nemaizicînd nimic, nevrând mai mult a ţine într-ascuns dreapta credinţă, îndată a alergat la casa sa şi răzându-şi perii capului şi ai bărbii, apoi dezbrăcându-se de haine, le-a dus la ighemon şi aruncându-le la picioarele lui, i-a zis: “Primeşte părul şi hainele mele, ighemoane, pe care le-au întinat jertfele, fumul, sângele cel curs şi tainele cele diavoleşti, iar împreună cu acestea mă lepăd de rătăcirea cea dintâi şi primesc chipul vieţii celei noi şi de acum să ştii că sunt creştin”.
Ighemonul văzând acea schimbare a lui neaşteptată, spăimântându-se, a zis: “Dar ce este aceasta o! Calinic? Atât de mult au putut semnele acelea ale vrăjitorului de Tirs, încât şi sufletul tău, de bun neam, ce era slujitorul zeilor şi care s-a învrednicit de la dânşii de multe daruri, întorcându-l de la părinteasca credinţă l-a atras la pierderea cea desăvârşită?” Iar Calinic a zis: “Pricinuitor al schimbării mele este singur Iraclie, care atâtea biruinţe săvârşind, precum se povesteşte de dânsul, acum nu a putut sta înaintea cuvântului unui bărbat, ci a căzut ticălosul şi a dovedit că sunt de râs basmele spuse despre dânsul şi despre ceilalţi zei, care în zadar se cinstesc de elini”. Ighemonul iarăşi a zis: “Nicidecum, ci cu vrăjile lui Tirs te-ai înşelat, nădăjduind că şi tu vei face cu vrăjile lui nişte minuni ca acelea, dar nici pe vrăjitorul acela, nici pe tine nu te vor folosi vrăjile creştineşti, de nu te vei pocăi şi de nu vei da zeilor iarăşi cinstea dintii”.
Calinic, vrând pe faţă să ruşineze nebunia ighemonului, căci nădăjduia fără îndoială că Dumnezeu, Care este cu Tirs, va fi şi cu dânsul, a zis: “De vreme ce tu, ighemoane, acum boleşti cu trupul şi pe mine mă socoteşti că sunt înşelat cu vrăjitoriile, să ne apropiem dar de marele Asclipie dacă voieşti şi să ne rugăm de obşte, ca să-ţi aline durerile şi să te facă pe tine sănătos. Atunci vei cunoaşte că nu sunt înşelat de nici un fel de vrăjitorii”. Ighemonul, nepricepând întru totul cele spuse şi părându-i-se că slujitorul s-a întors iarăşi la idoli, s-a dus îndată cu dânsul în capişte. Intrând ei acolo, Calinic se ruga în sine: “Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce prin robul Tău Tirs, Te-ai făcut cunoscut mie că eşti Dumnezeu adevărat şi deşi erai supărat pe mine, nu m-ai lepădat, vino acum în ajutorul meu şi arată în mine puterea Ta”.
Acestea zicându-le, s-a auzit de sus un glas, întărindu-l şi chemându-l către nevoinţă. Iar el, căpătând îndrăzneală şi mărturisind numele lui Hristos a început a ocărî idolul lui Asclipie. Atunci idolul, ca şi cum ar fi fost aruncat de o mână puternică, a căzut îndată înaintea picioarelor lui Calinic. Acesta uitându-se spre ighemon a zis cu batjocură: “Iată dumnezeul tău nu poate să se scoale, dacă nu-i vei da tu singur mâna să-l ridici; deci vezi şi cunoaşte că nu este în mine vrăjitorie, ci lucrare dumnezeiască”.
Ighemonul, întristându-se cu duhul şi supărându-se pe Calinic, a poruncit să-l închidă în temniţă, iar a doua zi a dat asupra amîndorura hotărâre de moarte, zicând: “Pe Calinic, care a căzut din slujba idolilor şi din prietenia lor şi s-a alăturat de înşelăciunea creştinească, poruncesc să se piardă cu sabia; iar pe Tirs, care se mândreşte cu multe semne, care şi pe Calinic l-a înşelat, poruncesc să-l pună în sicriu de lemn şi să-l taie cu fierăstrăul”.
Calinic a fost scos îndată de ostaşi afară din târg spre tăiere; iar el cerându-şi vreme de rugăciune şi rugându-se mult s-a săvârşit prin sabie. Pe Sfântul Tirs, punându-l slugile, Savin şi Vitalie, într-un sicriu oarecare, au luat fierăstrăul să-l taie, dar unealta s-a făcut foarte grea în mâinile lor, încât nu o puteau ridica şi purta; iar lemnul s-a făcut foarte uşor încât nu se arăta nici urmă tăieturii, fiindcă fierăstrăul îşi pierduse puterea sa de tăiere. Deci s-au ostenit mult, asudând, dar nimic n-au sporit.
Chinuindu-se mult timp, deodată s-a deschis sicriul şi a ieşit sfântul întreg şi cu faţa luminată, fiindcă veselie dumnezeiască umpluse inima lui. Iar cei dimprejur s-au spăimântat şi nimeni nu îndrăznea să se apropie de dânsul, pentru minunea ce se făcuse. Apoi s-a auzit glas de sus, chemându-l, iar el, înţelegând că s-a sfârşit nevoinţa sa, înălţându-şi mâinile şi sufletul la cer, a zis: “Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că pe mine nevrednicul mă primeşti în moştenirea Ta şi mă aşezi în ceata celor ce bine Ţi-au plăcut. Deci primeşte acum în pace sufletul meu şi-l du întru sfinţenia Ta, la bucuria cea negrăită, care este la Tine”.
Zicând acestea şi însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi-a dat sfântul său suflet în mâinile Domnului. Iar trupul pe care n-au putut să-l omoare muncile cele cumplite şi amare – ce s-au adus asupra lui de către vrăjmaşi – prin moartea cea firescă şi-a primit sfârşitul său. Căci aşa a iconomisit înţelepciunea cea negrăită a lui Dumnezeu, ca să nu se pară tiranului că el l-a biruit şi l-a omorât, ci că acestea s-au întâmplat, când Domnul a voit.
Trecând multă vreme după aceasta şi împărăţind tiranul Diocleţian, a ieşit iarăşi poruncă prin toate laturile ca să fie toţi părtaşi necurăţiei păgînilor, iar cei ce nu vor voi, să se piardă cu moartea. În acea vreme era în părţile Tebaidei un ighemon cu numele Arian. Acesta se sârguia a împlini porunca împărătească şi, fiind în cetatea antinoitenilor, a prins pe doi creştini din cei mai de frunte, cu numele Asclan şi Leonid, pe care, muncindu-i în multe feluri, i-a pierdut. Iar după sfârşitul acestora, a poruncit să prindă pe toţi creştinii care se aflau acolo şi punând înaintea lor uneltele de muncă a zis: “Iată două căi vă stau înainte: sau aduceţi jertfă idolilor şi sunteţi liberi şi întregi sau de nu vă plecaţi poruncii împărăteşti, veţi fi pedepsiţi cu munci şi cu moartea”.
Zicând acestea ighemonul, au ieşit îndată în mijlocul adunării treizeci şi şapte de bărbaţi cu vitejie şi cu suflet, care au voit mai bine a muri decât să se supună poruncii împărăteşti. Făcându-se multă întrebare, unul dintr-înşii, cu numele Apolonie, fiind citeţ al Bisericii, văzând muncile cele multe şi felurite, s-a îndoit şi a căzut frică asupra lui; pe de o parte tremura pentru muncile ce aveau să vie, iar pe de alta se temea să nu cadă din credinţa în Hristos şi să-şi piardă sufletul. Deci, se gândea cum ar putea scăpa de muncile şi jertfele diavoleşti, ca şi sufletul să-şi mântuiască din mâinile diavolului şi trupul să-l izbăvească din mâinile chinuitorilor.
Astfel, tulburându-se el cu gândul, stătea lângă un bărbat oarecare de credinţă elin, cu numele Filimon şi cu meşteşugul comedian, care în vremea petrecerilor veselea pe ighemon. Pe acesta văzându-l, Apolonie l-a chemat la sine şi i-a făgăduit patru galbeni, de va aduce jertfă idolilor în locul lui, acoperindu-se cu haina lui ca să nu fie cunoscut. Filimon învoindu-se îndată, s-a îmbrăcat cu haina lui Apolonie şi, acoperindu-şi faţa ca să nu fie cunoscut, a mers către jertfelnic. Iar Dumnezeu, Care cu minune rânduieşte mântuire tuturor, a voit a atrage către sine prin Apolonie pe Filimon şi prin Filimon pe Apolonie.
Deci, când se apropia Filimon de jertfelnic, îmbrăcat cu haina lui Apolonie, a strălucit în inima sa lumina dumnezeiască, care i-a deschis ochii cei înţelegători ca să cunoască adevărul şi, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, ca un creştin a stat înaintea ighemonului care l-a întrebat cine este. Ceilalţi au răspuns: “Unul din creştini este”. Ighemonul i-a poruncit ca să-i jertfească zeului, iar el strigă cu glas mare: “Nu voi jertfi, căci sunt creştin şi rob al lui Hristos, Dumnezeul cel viu”. Iar ighemonul a zis: “Au doară n-ai văzut cu puţin mai înainte cu câte munci a fost pedepsit Asclan şi Leonid şi apoi cu ce cumplită moarte au pierit?” Filimon, care era în chipul lui Apolonie, a răspuns: “Aceasta chiar mi-a fost pricina spre a îndrăzni spre munci, căci Asclan şi Leonid nu de mult pătimind pentru Hristos, ne-au lăsat chipul răbdării cu bărbăţie. Încă şi minunea aceea s-a făcut mie pricinuitoare, care s-a văzut în caiacul tău, când ai vrut să treci râul şi acesta s-a oprit în mijlocul râului la adâncul apei, neputând a trece de partea cealaltă – pentru că n-ai vrut să numeşti pre Hristos Dumnezeu”.
Ighemonul a poruncit să cheme pe Filimon comedianul, pentru ca să fluiere şi, astfel, cu glasul fluierului grăind împotrivă să vâneze şi să înduplece cugetul acelui creştin că mai cu înlesnire să se schimbe şi să se atragă către închinarea la idoli. Dar nu ştia nebunul că acela este însuşi Filimon care grăieşte cu limba sa – decât numai cu aceasta se deosebea, căci mai înainte glăsuia cu trâmbiţe, iar acum grăia cu duhul cel dumnezeiesc. Filimon a fost căutat pretutindeni şi negăsindu-se, a chemat pe fratele său Teon şi l-a întrebat despre acesta. Iar acesta ştiind pe fratele său îmbrăcat în haina lui Apolonie, dar neştiind scopul cel bun, a zis: “Iată Filimon stă înaintea voastră”.
Deci, îndată poruncind ighemonul să se descopere faţa lui şi văzând pe Filimon, a început a râde socotind că Filimon a făcut aceasta spre batjocura creştinilor, ca să se veselească cei ce stau împrejur; apoi îi porunci să lepede acea haină şi să meargă cu el la jertfă, dar Filimon mărturisi că este cu adevărat creştin şi îşi bătea joc de zeii păgânilor. Atunci judecătorul, mirându-se foarte mult, a zis: “Spre lauda împăraţilor sunt cele făcute şi grăite acum de tine o, Filimon, sau sunt scornite spre batjocura creştinilor?” Dar el a răspuns: “Eu nu mă rog pentru sănătatea împăraţilor, ci mă rog pentru mântuirea mea la Stăpânul meu, Împăratul Hristos, căci nu batjocoresc pe creştini, ci arăt adevărata schimbare a inimii mele. Mărturisesc credinţa mea întru Hristos şi pentru această mărturisire, nu numai cu o moarte, ci cu mii de morţi, adeveresc că sunt gata a muri”.
Acestea auzindu-le, ighemonul s-a umplut de mânie şi întorcându-se către cei ce stau împrejur, se sfătui cu dânşii: să-l omoare pe Filimon mai repede, căci pe faţă a ocărât pe zei, sau să-i dea vreme a se gândi şi a se pocăi? Iar poporul, iubind pe Filimon pentru meşteşugul fluierării lui, a rugat pe ighemon ca să nu piardă mângâierea cetăţii cea de obşte. Deci a zis ighemonul către Filimon: “Vezi cât te iubeşte poporul şi cât te numeşte mângâierea de obşte? Măcar, socotind lauda acestora, fă cele obişnuite, adică jertfeşte zeilor; iată că începe a se săvîrşi îndată praznicul cel mare, la care se cade ţie a cânta laude zeilor, cu trâmbiţe şi cu fluiere; de aceea şi tu însuţi să te veseleşti şi să îndulceşti cu cântece auzurile noastre”.
La acestea a răspuns Filimon: “Acest praznic al vostru îmi aduce aminte de praznicul care se săvârşeşte sus şi cântarea trâmbitelor mă deşteaptă către dorinţa ca să aud cântările cele îngereşti. Deci cunoaşte că în deşert te osteneşti sîrguindu-te a mă întoarce de la mărturisirea mea şi nu numai că nimic nu vei spori, ci şi mai multă dorinţă de Hristos se va deştepta în mine”. Zis-a ighemonul: “Dar de vei răbda toate pentru Hristos precum făgăduieşti, ce vei dobândi, când încă nici nu eşti creştin desăvârşit, de vreme ce n-ai luat botezul, care se cuvine acestei legi?” Acestea auzind, Filimon, a strigat: “O, ighemoane, cu câte mulţumiri sunt ţie dator, căci chiar nevrând, mi-ai făcut mie bine, aducându-mi aminte de Sfântul Botez!”
Acestea zicând ighemonului, a ieşit în mijlocul adunării şi a strigat: “Rogu-vă, de este cineva dintre voi preot creştinesc şi nu bagă în seamă muncile pentru bună credinţă, să vină aici şi să-mi dăruiască sfântul botez”. Dar, văzând pe toţi stăpâniţi de frică şi nici unul îndrăznind a veni la dânsul să se arate preot creştinesc, s-a întristat şi a strigat către Dumnezeu cu lacrimi fierbinţi: “Dumnezeul meu Hristos, Cel ce ai căutat asupra mea cu bună îndurare şi m-ai scos din adâncul rătăcirii, nu mă lăsa să fiu fără sfântul botez, ci în chipul în care ştii, arată-mi un preot şi apă, de la care să mă botez, ca şi ceilalţi creştini”. Astfel rugându-se, s-a pogorât de sus un nor de apă şi înconjurându-l l-a botezat – aceasta văzând toţi şi minunându-se – iar norul s-a dus iarăşi sus.
Ighemonul, fiind orb de răutate, a zis că este vrăjitorie şi întunecare de ochi. După aceea sfântul s-a rugat pentru fluierele sale, pentru trâmbite şi pentru surle – care erau ale lui Apolonie, atunci când şi-a schimbat haina sa – ca să se ardă şi să se prefacă în cenuşă, încât să nu rămână pomenirea meşteşugurilor celor deşarte, a uneltelor lui de cântări, ca să nu poată cineva dintre necredincioşi să zică: “Acestea sunt trâmbitele lui Filimon”. Deci coborându-se foc din cer le-a ars pe toate şi le-a pierdut în faţa lui Apolonie. Acum s-a deshis şi uşa lui Apolonie către pătimire; căci Teon, fratele lui Filimon, apropiindu-se de ighemon, i-a vestit cu de-amănuntul tot ceea ce făcuse; cum Apolonie a îmbrăcat pe Filimon cu haina sa, apoi l-a făcut ca să intre întru nevoinţă pentru dânsul şi s-a făcut pricinuitor pierderii lui.
Deci îndată l-au adus şi pe Apolonie, spre care căutând Arian ighemonul cu ochi mânioşi şi cu faţa groaznică a zis: “Ce este aceasta, mai înrăutăţitule decât toţi oamenii? Ce ai făcut nouă cetăţii şi acestui ticălos? Pentru mândria ta trecând cu vederea legile şi pe zei, iar de frica muncilor abătându-te, ai schimbat cu dânsul hainele şi cu nişte vrăjitorii ai răzvrătit inima lui, lipsind toată cetatea de o mare mângâiere. Se cuvenea ţie, dacă te temeai de munci, să vii la mine şi să-mi descoperi sufletul tău; iar eu prin legile iubirii de oameni, cu totul te-aş fi slobozit şi te-aş fi lăsat să vieţuieşti fără întristare”.
Zicând acestea ighemonul, Apolonie a răspuns: “Bine şi cu drept faci de mă defăimezi şi la aceasta nu stau împotrivă, pentru că şi eu însumi mă învinovăţesc; însă nu de aceea că m-am făcut lui Filimon pricinuitor de atâtea bunătăţi şi nu fiindcă el s-a îmbrăcat în haina mea, ci fiindcă m-am îmbrăcat eu într-ale lui. Dar de vreme ce amândoi, prin judecăţile lui Dumnezeu, ne-am îmbrăcat în haina mântuirii, să ştii că după acestea nici Filimon, nici Apolonie nu vor jertfi vreodată zeilor voştri; iar de vreme ce mai înainte m-am temut de munci, acum cu ajutorul lui Dumnezeu, voi arăta mare bărbăţie”.
Pentru aceea tiranul, umplându-se de mânie, a poruncit ca pe Apolonie să-l păzească în legături spre mai cumplite munci, iar pe Filimon să-l bată trei ostaşi cu palme peste faţă şi peste ochi. Atunci oamenii, văzând că bat pe Filimon, nu le-a plăcut şi au strigat să înceteze. Ighemonul a zis către mucenic: “Miluieşte-te acum Filimoane; iar de nu, măcar pe popor să-l miluieşti, căruia i se rupe inima pentru tine; fiindcă se cuvine ţie să judeci că, dacă această puţină muncă a ta văzând-o poporul s-a tulburat cu sufletul, atunci ce va fi când vei fi cuprins de munci mari? Jertfeşte, Filimoane, şi această durere a ta schimb-o în veselie, căci ne vom ospăta în capiştea lui Serapid şi cu multă bucurie ne vom desfăta”.
Filimon a răspuns: “Mie îmi este gătit ospăţ în cer”. Iar către popor, întorcându-se, a zis: “Pentru ce vă mâhniţi văzând că sunt bătut? Eu nu eram bătut când eram la voi comedian? Ba, uneori şi mai rău ne făcea, iar voi cu plăcere râdeaţi. Deci, pentru ce nu vă veseliţi şi acum? Acum când voi vă mâhniţi, îngerii se bucură de mine, văzându-mă că sunt creştin şi cinstesc buna-credinţă”.
Atunci tiranul, văzând pe Filimon şi pe Apolonie neschimbaţi, a poruncit să le sfredelească gleznele şi, legându-i cu frânghii, să-i poarte prin toată cetatea. Apoi pe Filimon l-a spânzurat de un copac de măslin şi, aruncând toţi săgeţile asupra lui, el se ruga lui Dumnezeu, încât nu se apropiau săgeţile de dânsul; căci o parte dintr-însele loveau în copac, iar o parte cădeau pe pământ şi altele rămâneau în văzduh, prin minune. Iar ighemonul s-a apropiat să vadă minunea şi, căutând la Filimon, altă minune a urmat aceleia; o săgeată s-a pogorât din văzduh cu atâta putere, încât a lovit pe ighemon în ochiul cel drept şi l-a orbit îndată. Prin orbirea aceasta i s-a făcut luminare sufletului, căci aşa a vrut Dumnezeu. Mai înainte când avea ochii sănătoşi, era orb cu sufletul şi neînţelegător, încât cel neputincios se lupta cu cel Atotputernic. Iar acum, fiind orb, a cunoscut pe Dumnezeu cel adevărat, căci, dezlegând pe mucenic fiind silit de durere, l-a rugat ca să-i tămăduiască ochiul.
Sfântul a răspuns: “Nu voiesc acum să te vindec, că nu cumva facerea de bine pe care o vei primi, să o socoteşti vrăjitorie, ci când voi ieşi din trup, pentru că acum mi s-a apropiat sfârşitul meu. Pe urmă vei veni la mormântul meu şi luând ţărâna de acolo şi punând-o pe ochiul tău, vei chema numele lui Hristos şi îndată te vei tămădui”.
După aceasta, prin porunca ighemonului, la amândoi mucenicii li s-au tăiat capetele; iar cinstitele lor trupuri s-au aşezat lângă sfinţii mucenici Asclan şi Leonid. Iar ighemonul, de vreme ce-l supăra ochiul cu o durere cumplită, a venit la mormântul lui Filimon şi, după cum îi zisese, luă ţarină şi punând-o pe ochiul bolnav, a zis: “În numele tău, Iisuse Hristoase, pentru care aceştia şi-au ales moarte de bunăvoie, pun ţarina aceasta pe ochiul meu şi, dacă voi vedea, apoi şi eu voi mărturisi că nu este alt Dumnezeu afară de Tine”. Acestea zicându-le, îndată a aflat îndoită tămăduire: a ochiului şi a sufletului său. Pentru că cu ochiul a văzut soarele şi cu sufletul a cunoscut dreptatea lui Dumnezeu şi cu bucurie a strigat: “Sunt creştin”. Apoi a mărturisit înaintea tuturor că este creştin. Ducându-se de acolo, a primit Sfântul Botez cu toată casa sa şi pe creştinii care erau ţinuţi în închisori pentru Hristos, în număr de treizeci şi şase, i-a liberat cu pace.
Apoi, luând pânza curată şi aromate cu mult preţ, cu mulţime de popor şi cu doi episcopi, au venit la mormântul mucenicilor şi au făcut cinstită îngropare trupurilor lor. După aceea a făcut multe milostenii la săraci şi multe alte bunătăţi a săvârşit. Vestea aceasta a ajuns la urechile lui Diocleţian, păgânul împărat, cum că Arian din elin s-a făcut creştin şi că nu voieşte să aducă jertfă zeilor.
Deci, îndată a trimis împăratul patru slujitori, poruncindu-le să-l aducă la sine, vrând singur să vadă cele ce s-au întâmplat. Aceia luând pe Arian, îl sileau să meargă degrabă la drum, dar el i-a rugat să-l mai lase puţin să meargă la mormântul sfinţilor mucenici. Iar aceia nevrând le-a dat optzeci de galbeni şi aşa i-au dat voie să meargă la mormântul sfinţilor mucenici, unde au venit cu toţii, iar el a căzut cu faţa la pământ, rugind pe sfinţii mucenici ca să-i ajute întru nevoinţă. Apoi s-a auzit glasul lui Filimon din groapă: “Îmbărbătează-te, Ariene şi nu te teme, căci iată te cheamă Domnul care te aduce spre nevoinţă şi îţi împleteşte cununa muceniciei. Ba încă împreună cu tine vor mărturisi aceşti slujitori şi vor lua de la Hristos mare răsplătire”.
Auzind acestea, s-a minunat şi s-a întors la casa sa, precum el a cerut şi, umplându-se de darul lui Dumnezeu, a cunoscut chipul şi vremea sfârşitului său şi chemând pe slugile sale le-a proorocit cele ce aveau să fie, zicând lor: “Acum mergeţi împreună cu noi la Alexandria, unde eu voi fi dus la împărat şi cu ajutorul lui Dumnezeu voi săvîrşi nevoinţa mărturisirii în a opta zi a acestei luni şi voi fi băgat în sac şi aruncat în mare. Iar voi ţineţi minte cuvântul meu, ca în a unsprezecea zi a aceleiaşi luni, la al şaselea ceas să ieşiţi la mal şi, aflând trupul meu scos la uscat de delfini, să-l luaţi şi să-l puneţi la un loc cu ceilalţi mucenici”.
Acestea zicând, a pornit la drum şi ajungând la împăratul Diocleţian, l-a primit cu blândeţe. Apoi s-a pregătit împăratului o baie înaintea capiştei lui Apolon şi mergând la baie împăratul s-a spălat împreună cu Arian şi apoi, apropiindu-se de capişte, a zis lui Arian: “Jertfeşte marelui zeu Apolon, ca apoi cu veselie să mergem la cină”. Iar fericitul Arian a zis: “Cum voi putea eu să fac aceasta o! împărate, să las pe adevăratul Dumnezeu, după atât de multe minuni care s-au făcut numai cu chemarea numelui lui Hristos şi care nu-s basme deşarte, ci curatul adevăr şi ai căror martori sunt ochi mei? Deci cum voi jertfi idolului celui fără de suflet şi nesimţitor?” Iar împăratul, mâniindu-se, şi-a lepădat îndată blândeţea cea făţarnică şi a poruncit să fie legat cu lanţuri de fier, iar de picioare să-i lege o piatră mare şi să-l arunce într-o prăpastie foarte adâncă, apoi să-l astupe cu ţarină şi cu pietre. Apoi, deasupra gropii celei astupate, şi-a aşezat scaunul său împărătesc şi, aşezându-se a poruncit ostaşilor să joace împrejur, zicând: “Să vedem de va veni Hristosul lui să-l scoată din groapa aceasta”.
După aceasta, intrând el în palatul împărătesc, în camera sa a văzut lanţul şi piatra cu care era legat Arian, spânzurând deasupra patului său, iar pe Arian culcat în patul său. Văzând aceasta, împăratul s-a spăimântat, s-a minunat, s-a tulburat, socotind că este un vicleşug la mijloc, făcut de oarecare din vrăjmaşii casei lui. Dar sfântul Arian a zis către dânsul: ” Nu te tulbura, căci nimeni n-a viclenit împotriva ta, ci eu sunt Arian, ighemonul Tebaidei, către care tu, aruncându-mă în groapă, grăiai: “Să vedem de va veni Hristosul lui să-l scoată din groapa aceasta! Deci iată că Hristos m-a scos din groapă şi mi-a poruncit să mă odihnesc pe patul tău”.
Diocleţian, abia venindu-şi în fire de frică, a strigat foarte tare, umplând palatul cu zgomotul pe care-l făcea: “O! meşteşug al vrăjitorului! Fermecătoria vicleanului! Nimeni n-a văzut ceva într-acest fel”. Şi grăind multe, a poruncit să-l bage pe sfânt într-un sac cu nisip şi, legându-l, să-l arunce în fundul mării. Atunci au îndrăznit şi cei patru slujitori care au văzut această minune ce s-a făcut cu Arian şi, aducându-şi aminte şi de cele spuse de Sfântul Filimon mai înainte, s-au apropiat de tiran şi, ocărându-l, au zis: “Pentru ce osândeşti pe dreptul, tu, nedreptule, căci nu ţi-a greşit nimic? Hristos este Dumnezeul adevărat, care face aceste minuni şi nu te mai osteni fără folos, căci chiar dedesubtul munţilor şi dealurilor celor înalte de-l vei îngropa, chiar în adâncul mării de-l vei arunca şi orice lucru rău şi greu vei face robului tău, Hristos, Dumnezeu cel adevărat este puternic şi-l va scoate, precum ai văzut astăzi cu acest sfânt, cu care suntem şi noi gata a muri cu el, pentru Hristos! Deci credem că, precum l-a scos pe dânsul din adâncul pământului, fiind împresurat de atâtea pietre şi legături, aşa poate să ne scoată şi pe noi şi să ne dea viaţa cea mai bună şi veşnică”.
Tiranul, luându-i în râs şi batjocorindu-i, a zis: ” Eu şi mai înainte, când îmi făceaţi slujbele mele, vă împlineam cererile voastre, ca să nu vă mâhnesc, ca un părinte al vostru. Şi acum, iarăşi, ca să nu vă mâhnesc, voiesc cu osârdie să vă dau moarte grabnică, împreună cu Arian”.
Primul dintre dânşii, cu numele Teotih, a răspuns: “Dumnezeul cel adevărat Căruia ne închinăm şi pentru el moarte vrem să luăm, să-ţi dea ţie răsplătire cuviincioasă pentru dragostea ce ai arătat pentru noi. Însă acest dar rog să mi-l dăruiască împărăţia ta; averile mele toate să le laşi să le împartă în două părţi: o parte să se dea la împărăţie, iar altă să se împartă la văduve şi la sărmani”. Acestea zicându-le Teotih, i-au zis lui ceilalţi: “Să lăsăm, frate, toate la înalta purtare de grijă, că Dumnezeu va iconomisi precum va voi, iar noi să ne îngrijim pentru sfârşitul nostru”. Atunci împăratul judecind multă vreme, se minună de sârguinţa lor către moarte. Iar Arian, văzând pe împărat gândindu-se, s-a temut că nu cumva să se căiască şi să nu-i omoare, apoi a zis către dânsul: “Să nu te amăgească diavolul ca să mai ai nădejde că ne vom schimba părerea, chiar de ne-ai omorî de mii de ori”. De aceea, văzând credinţa lor cea tare, s-a mâniat şi a dat hotărârea de moarte, ca să-i bage pe fiecare în câte un sac cu nisip şi să-i arunce în mare. Şi aşa s-a împlinit proorocirea lui Filimon.
Dar îndată altă facere de minuni s-a făcut. Căci cum i-au aruncat ostaşii în marea Vizantie, s-a arătat un delfin foarte mare, care a ridicat cei cinci saci cu spatele său, în chip minunat şi, alergând ca o corabie ce merge iute, i-a dus în Alexandria; iar acolo la mal îi aşteptau slugile lui Arian, precum acesta le proorocise. Slugile, văzând delfinul, s-au spăimântat de mărimea lui şi cât de bine stăteau sacii pe spinarea-i fără să se răstoarne.
Aducându-şi aminte că Arian le proorocise şi le spusese despre moaştele sale, iar acum erau cinci, nu se dumireau. Şi s-a auzit glas de la Dumnezeu: “Luaţi moaştele domnului vostru şi pe celelalte patru şi puneţi-le împreună cu moaştele sfinţilor Asclan şi Leonid”. Delfinul, punând sacii pe mal, s-a întors în mare înotând, iar slugile au pus moaştele într-un caiac şi, înotând pe râu trei zile şi trei nopţi, când erau în dreptul mitropoliei Anticoitenilor, unde era voia bunului Dumnezeu să rămână moaştele – caiacul n-a mai putut înainta defel, iar corăbierii toţi dormeau. Atunci un glas s-a auzit de două ori: “Teodotie, Teodotie! – căci aşa se numea cârmaciul corabiei – aici este voia lui Dumnezeu să rămână moaştele!”
Deşteptându-se Teodotie şi văzând caiacul plutind ca şi cum ar fi fost legat, a ieşit, a mers în cetate şi a spus toată pricina. Iar lucrătorii de acolo, au alergat cu făclii şi cu tămâie; cântând şi lăudând pe Domnul, i-au îngropat cu evlavie şi strălucire în locul unde a rânduit Dumnezeu, făcându-se minuni deosebite prin aceasta şi tămăduiri de bolnavi, precum şi altele, spre slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Căruia I se cuvine slava şi cinstea în veci. Amin.
Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei (1624-1693)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe: ro.orthodoxwiki.org
Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei
Sfântul Ierarh Dosoftei (pe numele de mirean Dimitrie Barilă; n. 26 octombrie 1624 – d. 13 decembrie 1693) a fost un călugăr cărturar din secolul al XVII-lea, mitropolit al Moldovei (1671-1674; 1675-1686) și mărturisitor pentru credința ortodoxă.
Prăznuirea lui se face la 13 decembrie.
Mitropolitul Dosoftei este primul poet național român, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală și al unor lucrări istorice în românește, primul traducător al cărților de slujbă în românește în Moldova, primul mare cunoscător al literaturii patristice și postpatristice la noi, și a fost un cărturar român care a copiat documente și inscripții și care a avut un aport prețios în procesul de formare a limbii literare românești.
Psaltirea în versuri a pus bazele poeziei românești culte, iar Viața și petrecerea sfinților stă alături de Cazania lui Varlaam la temelia prozei literare românești.
De aceea, pe bună dreptate afirma un scriitor din secolul XX că „Mitropolitul Dosoftei este Eminescu al secolului al XVII-lea”, iar prof. univ. Zoe Dumitrescu-Bușulenga scria că „Psaltirea în versuri este în cultură și literatură ceea ce este Voronețul în pictură”.

Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei (1624-1693) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
10 LUCRURI DESPRE SFÂNTUL IERARH DOSOFTEI
#ȘcoalaDeDuminicăLaBasilica
„Din razele de lună au scăpărat scântei:/ Patriarhal, în cârjă, se-nalță Dosoftei./ Păienjenișul vremii cu mâini uscate rumpe;/ Se-aprind, ca nestemate, odăjdiile-i scumpe,/ Și barba pieptănată pe piept i se desface,/ Și dreapta și-o ridică în biblic semn de pace…”
***
Versurile de mai sus fac parte din poezia „Bătrânii” de Ion Pillat.
„Bătrânii” sunt scriitorii care vin din trecut la întâlnirea cu un om al prezentului. Mitropolitul Dosoftei al Moldovei e PRIMUL care străbate secolele.
De ce deschide el șirul celor care fac această călătorie imaginară în timp?
De ce are o figură impunătoare, de patriarh biblic? Ce a făcut el – atât de important?
Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, e pomenit în 13 decembrie, iar în 2024 se împlinesc 331 de ani de la trecerea sa în veșnicie și 400 de ani de la nașterea sa. Cu acest prilej, descoperiți 10 lucruri despre el!
***
1. Mitropolitul Dosoftei a venit pe lume în 29 octombrie 1624, la Suceava.
Misira și Leontie Barilă, părinții lui, l-au botezat Dimitrie, pentru că se născuse la doar câteva zile după sărbătoarea Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir.
În copilărie, și-a făcut studiile întâi în Moldova și-apoi în străinătate, la școala Frăției Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Liov (Polonia). În acești ani, a învățat foarte bine teologie și limbi străine: greacă, latină, slavonă, polonă.
2. Dimitrie Barilă nu era preocupat doar de educația sa intelectuală, ci și de formarea duhovnicească. Astfel, a intrat în obștea Mănăstirii Probota, unde a deprins rigorile vieții monahale. A fost călugărit în 1649, primind numele Dosoftei.
Zeci de ani, a fost stareț și duhovnic al mănăstirii. A urcat apoi în ierarhia bisericească: a fost întâi episcop și a devenit, în cele din urmă, Mitropolit al Moldovei, în anul 1671, la 47 de ani.
Dintr-o responsabilitate uriașă față de cler și față de credincioși, a făcut demersuri pentru ca slujbele să se țină română, nu în slavonă, cum fusese până atunci.
Dar pentru ca să se întâmple așa ceva, era nevoie de cărți bisericești în limba noastră. Ierarhul a organizat tipografia Mitropoliei de la Iași; a tradus și a revizuit texte bisericești; a tipărit cărți esențiale pentru cultul ortodox.
3. Prima carte de care s-a îngrijit a fost „Psaltirea în versuri”, apărută în 1673, în Polonia.
Intuind că rugăciunile sunt ușor de reținut dacă au rimă, Mitropolitul Dosoftei a versificat Psalmii. Cartea a fost scrisă „foarte cu osârdie mare ”, în cinci ani.
Cum sună un fragment dintr-un Psalm, în româna veche?
Cel mai cunoscut e Psalmul 136, citat deseori în istoriile literare (și chiar pus pe muzică folk).
„La apa Vavilonului,/ Jelind de țara Domnului,/ Acolo șezum și plânsăm/ La voroavă ce ne strânsăm,/ Și cu inemă amară,/ Prin Sion și pentru țară,/ Aducându-ne aminte,/ Plângeam cu lacrămi herbinte./ Și bucine ferecate/ Lăsăm prin sălci aninate,/ Că acolo ne-ntrebară/ Aceia ce ne prădară/ Să le zâcem viers de carte/ Într-acea streinătate,/ Ca-n svânt muntele Sionul/ Cântări ce cântam la Domnul./ Ce nu ni să da-ndemână/ A cânta-n țară streină…”
Iată același text în limbajul actual:
„La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion.
În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre.
Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: Cântați-ne nouă din cântările Sionului!
Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?”
4. Pentru Psaltirea sa versificată, Mitropolitul Dosoftei este considerat primul poet român. E și motivul pentru care, în „Bătrânii” de Ion Pillat, el e primul adus în prezent, dintr-un șir de poeți care au construit literatura română.
Munca la „Psaltirea în versuri” nu a însemnat doar traducere, ci și „rescrierea” textelor într-un limbaj expresiv, plus așezarea lor într-o formă accesibilă cititorului.
Pentru a face asta, era nevoie de o foarte fină cunoaștere a limbii române și a terminologiei religioase. De talent literar. De discernământ. De bun-gust. De un simț critic foarte ascuțit.
Mitropolitul Dosoftei avea toate aceste calități care îi completau erudiția. Mai avea și vocația marilor construcții culturale și spirituale.
5. Dacă „Psaltirea în versuri” e un reper în istoria literară, „Dumnezăiasca Liturghie” – Liturghierul tipărit de el în 1679 – a rămas în istoria bisericii.
Liturghierul cuprindea slujbe, rânduieli și rugăciuni și a fost republicat în 1683, într-o ediție completată. În prefață, Mitropolitul însuși a explicat scopul cărții:
„Din cât S-au îndurat D-zău de ne-au dăruit mila Sa, dăruim și noi (…) acest dar limbii rumânești svânta Liturghie scosă pre limbă rumânească de pre elinescă, de lauda lui D-zău să-nțăleagă toți carii nu-nțăleg sârbeaște sau elineaște. Carea priimind ca un odor cel mai scump ceresc, pre D-zău să lăudaț, și pre noi la svânta rugă nu uitareț, și fiți sănătoși”.
6. Sfântul Ierarh Dosoftei a mai tipărit tot în română „Viețile Sfinților pe tot anul” (1682–1686), o lucrare în care sunt amintiți și câțiva sfinți din Moldova. A revizuit traducerea Vechiului Testament, realizată de spătarul Nicolae Milescu la Constantinopol și inclusă în Biblia de la București (1688).
Prin toată opera sa culturală și misionară, Mitropolitul Dosoftei a întărit „fundația” unei construcții începute de înaintașii săi și continuate sute de ani. Care e această lucrare? Folosirea limbii române în biserică.
Încercările Mitropolitului de a introduce limba română în cult nu au schimbat imediat, în mod complet, slujbele. Dar contribuția sa la îndeplinirea acestui scop a fost fundamentală.
7. Mitropolitul Dosoftei și-a petrecut ultimii ani ai vieții departe de țară, fiind într-un exil forțat. În 1686, a fost luat ostatic de către polonezi – odată cu tezaurul Moldovei și cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. A locuit în castelul de la Stryi, unde însuși regele Poloniei îl vizita, ca să participe la slujbe, împreună cu familia. A trecut la cele veșnice în 13 decembrie 1693.
8. Pe lângă meritele pe care le-a avut ca ierarh, cărturar, scriitor și traducător, Mitropolitul Dosoftei a rămas în mintea celor din vremea sa printr-o calitate pe care azi nu o prea asociem cu rolul de lider: blândețea!
Despre el, Ion Neculce scria că era „blând ca un miel”. „În țara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela” mai notează cronicarul.
9. De ce a fost extraordinar Mitropolitul Dosoftei?
Pentru că era un intelectual ales. Pentru că a fost un bun organizator: a înțeles cât de important era ca în bisericile unui popor să se vorbească limba credincioșilor și a făcut tot ce i-a stat în putere pentru ca asta să se întâmple. Pentru că a slujit cu devotament credința ortodoxă până la sfârșitul vieții, oricâte piedici a întâmpinat în acțiunile sale și oricâte presiuni s-au făcut asupra lui, ca să îmbrățișeze o altă credință.
10. În final, o veste bună: La 350 de ani de la apariție, exemplarul din 1673 al „Psaltirii în versuri” – aflat în colecția Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, din București – a fost înscris în Registrul Național Memoria Lumii. Evenimentul a avut loc în anul 2023, în luna septembrie.
✍Text de Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului Spune-mi o poveste pentru suflet
Viața
Viața laică
Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624, la Suceava, în familia Barilă. Părinții săi Leontie și Misira, binecredincioși creștini, români de neam, aveau rudenii în Moldova, Transilvania și în ținutul Liovului.
La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica îl sărbătorește pe sfântul Mare Mucenic Dimitrie din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.
Tânărul Dimitrie Barilă a învățat carte de la cei mai renumiți dascăli din Moldova, începându-și învățătura la Iași, la Colegiul întemeiat tocmai pe atunci de Vasile Lupu.
Mai târziu s-a dus la școala Frăției Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov, care, în tot cursul existenței, s-a bucurat de sprijinul statornic al domnilor moldoveni.
Este notabil că școala respectivă se afla într-o vreme sub epitropia lui Chiriac Papară, o rudă a lui Dosoftei stabilită în Lvov, care se trăgea din veche familie moldoveană amintită încă în hrisoave de la Ștefan cel Mare.
Dăruit de Dumnezeu cu o inteligență deosebită și-a agonisit încă din anii copilăriei și ai tinereții multă știință de carte.
A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi și învățăturile dumnezeieștilor Părinți ai Bisericii și a deprins cu mult drag meșteșugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învățase a vorbi și a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă și ucraineană, devenind astfel unul dintre poligloții vremii.
La acestea se adăugau disciplinele umaniste, obișnuite în școlile vremii: poezia, retorica etc.

Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei (1624-1693) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Călugărirea
După terminarea studiilor, a revenit în Moldova, unde, pe lângă învățătura adunată cu migală de la mulți dascăli, la școala mănăstirii Probota a deprins și învățătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia și nevoințele ascetice.
A primit îngerescul chip în această sfântă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei.
Iubitor de înțelepciune și vrednic împlinitor al nevoințelor călugărești, cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste și rugăciune, devenind părinte duhovnicesc și începător al obștii de la Probota.
Într-o însemnare în limba română el scrie la 14 septembrie 1649: „Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici”, iar alături, în limba greacă: „Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barilă și al Misirei”.
Timp de mai mulți ani învățatul egumen a călăuzit pe monahi la Hristos, întărindu-i în buna nevoință și în cunoașterea Sfintei Scripturi.
A dezvoltat mult școala mănăstirii Probota și a crescut mulți ucenici luminați, aducând în obștea sa o adevărată înnoire duhovnicească.
Primele preocupări cărturărești ale lui Dosoftei sunt legate de traduceri.
Astfel, s-a dovedit că în jurul anului 1650 a tradus pentru prima dată în românește Istoriile lui Herodot.
Aceasta pare a fi prima traducere a sa, dar și una din cele mai vechi și mai prețioase.
Și-a prefațat lucrarea cu 26 de versuri intitulate „Stihuri predoslavoiei”, care, prin rimă, imagini, fragmente și chiar versuri, se întâlnesc și în Psaltirea în versuri.
A mai tradus un Pateric grecesc, cartea Mântuirea păcătoșilor a lui Agapie Landos și fragmente din Viața și minunile Sfântului Vasile cel Nou.
Tot din această perioadă a început să se intereseze de felurite inscripții din Moldova, a cercetat hrisoave emise de domni moldoveni, a cunoscut Letopisețul lui Grigore Ureche, cronici grecești, cronici rusești, lucrările unor istorici poloni.
Episcop de Huși și Roman
Datorită prestigiului său de cărturar și virtuților care-i luminau chipul și faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească.
În anul 1658 este episcop de Huși, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman („Țara de Jos”).
În timp ce era episcop la Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament făcută de spătarul Nicolae Milescu la Constantinopol, între anii 1661-1664, care se va tipări apoi în Biblia de la București, din 1688.
Tot la Roman a lucrat o bună parte din Psaltirea în versuri și Viața și petrecerea sfinților.
Mitropolit al Moldovei
În 1671 este ales mitropolit al Moldovei.
Blând și smerit, înaltul ierarh uimea pe toți prin înțelepciune și bunătate: Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel:
„Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Și era neam de mazâl. Prea învățat, multe limbi știa: elinește, slovenește, și altă adâncă carte și-nvățătură. Deplin călugăr și cucernic, și blând ca un miel. În țara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela”.
În toamna anului 1673 a plecat în pribegie în Polonia, din cauza schimbărilor de domn în țară și a convingerilor sale antiotomane.
Aici a tipărit în 1673 Psaltirea în versuri, prima lucrare poetică de mari proporții în limba română.
În 1674 a fost înlocuit în scaunul mitropolitan de la Iași cu Sf. Teodosie, episcopul de Roman.
În anul următor, Mitropolitul Dosoftei este readus în demnitatea sa chiriarhală, iar Teodosie se retrage la mănăstirea Bogdana și peste puțină vreme va cunoaște moarte martirică.
Așadar, Dosoftei a fost reașezat în scaun, probabil în primăvara anului 1675.

Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei (1624-1693) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Activitatea tipografică în Moldova
După refacerea tipografiei de la Iași, Mitropolitul Dosoftei a tipărit noi cărți de slujbă și de învățătură în limba română.
Totuși, se pare că vlădica Dosoftei nu a fost mulțumit cu tiparnița pe care o înjghebase la Iași, fapt pentru care s-a văzut nevoit să caute în altă parte materialul trebuitor în vederea instalării unei noi tipografii.
Încă din 23 martie 1679, adresa o scrisoare spătarului Nicolae Milescu (1636-1708), aflat acum la Moscova, în slujba țarului Alexei Mihailovici (între 1675-1678 a îndeplinit cunoscuta misiune în China), rugându-l să intervină pe lângă patriarhul Ioachim al Moscovei, să-i trimită un teasc tipografic și litera necesară.
La 15 august 1679, adresa aceeași rugăminte și patriarhului, arătându-i că dorește să tipărească felurite cărți pe care le-a tradus din grecește și slavonește.
Patriarhul moscovit i-a îndeplinit rugămintea, dăruindu-i o tipografie întreagă, pe care a adus-o în țară căpitanul Ionasco Bilevici, fiind instalată la biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași.
Astfel, mitropolitul tipărește Dumnezăiasca Liturghie (1679), Psaltirea de-nțăles (1680), Molitvănic de-nțăles (1681), o nouă ediție a Liturghiei (1683), și alte cărți discutate în secțiunea despre „Scrieri”.
Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare grecești și slavone și a tipărit în limba română Viața și petrecerea sfinților, în patru volume.
Lucrarea a rămas neterminată datorită plecării forțate în Polonia.
Această carte deosebit de necesară pentru misiunea Bisericii arată darul de mare cărturar al mitropolitului Dosoftei dar și dragostea sa pentru sfinți și pentru sfințenie.
De aceea, el scrie despre sfinți cuvioși români pe care i-a cunoscut personal și despre alții pe care poporul îi venera cu multă evlavie:
„Dară tocma și din rumâni mulți sfinți sânt, carii am și vădzut viața și traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneț, și Rafail de Agapia, i-am sărutat și svintele moștii. Apucat-am în dzâlele noastre părinț nalț la bunătăț și-n podvig, și plecaț la smerenie adâncă. Părintele Chiriac de Beserecani, gol și ticăloșit în munte 60 de ani. Și Chiriac de Tazlău, Epifanie de la Voroneț, Partenie de Agapia. Dară Ioan de Râșca, arhiepiscopul acel svânt și minunat, Inochentie de Pobrata și Istatie!”.
La îndemnul și cu sprijinul său, Mitrofan al Buzăului a pus bazele unei tipografii grecești la Mănăstirea „Cetățuia” din Iași, unde a tipărit cartea patriarhului Nectarie, „Întâmpinare în contra primatului papei” (1682), precum și cartea lui Simeon al Tesalonicului „Dialog contra ereziilor”.
Ultimii ani de păstorire
Vitregia vremurilor a împiedicat de-acum înainte pe ierarhul cărturar să mai tipărească și alte lucrări. În preajma Crăciunului anului 1683, o oaste polonă a intrat în Moldova, luând ca ostatec pe Gheorghe Duca și așezând, în locul său, pe fostul domn Ștefan Petriceicu.
Noul domn, temându-se de o năvălire a turcilor și a tătarilor, a hotărât să ceară sprijinul rușilor.
De aceea, la începutul anului 1684, a trimis la țarii Rusiei Ioan și Petru Alexievici pe mitropolitul Dosoftei și pe căminarul Lupu, pentru a le cere sprijinul.
Au ajuns numai până la Kiev, unde au fost nevoiți să se oprească din pricina ciumei.
De acolo, vlădica Dosoftei a trimis o scrisoare celor doi țari, la 3 martie 1684.
Dar ajutorul rușilor n-a mai putut veni, pentru că în aceeași lună au intrat turcii în Moldova, așezând ca domn pe Dumitrașcu Cantacuzino, înlocuit, peste un an, cu Constantin Cantemir.
În 1686, regele Poloniei Jan Sobieski (1674-1696) a pornit un nou război împotriva turcilor.
El a intrat în Moldova, crezând că va putea atrage de partea sa și pe Constantin Cantemir.
A fost însă nevoit să se retragă fără să-și fi îndeplinit planurile.
La retragere, a luat cu el în Polonia și pe mitropolitul Dosoftei.
Dimitrie Cantemir – în Viața lui Constantin Cantemir – spune limpede că „polonezii au prădat și sfintele vase, ba și moaștele Sfântului Ioan cel Nou, împreună cu mulțime de pietre scumpe și de alte odoare de argint și de aur le-au luat cu sine și împreună cu ele pe însuși mitropolitul, care mustra în gura mare nelegiuirea ostășilor, rugându-se de îndurare, a poruncit să-l ia cu dânșii în robie”.
Același lucru îl relatează și Ion Neculce în Letopisețul său.
În drumul lor spre Polonia, Dosoftei, desigur de teama unor noi jafuri, a luat moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, odoarele mitropoliei, precum și documentele moșiilor ei.
În Polonia
Mitropolitul Dosoftei și puținii călugări care îl însoțeau au fost nevoiți să locuiască în cetatea Stryi, de lângă orașul Jolkiew (azi Nesterov, în Ucraina).
Avea acolo grija duhovnicească a puținilor credincioși români stabiliți în Polonia.
Pentru bătrânul mitropolit au început zile grele, împreunate cu amărăciunile pribegiei.
Din pricina nevoilor materiale în care se zbătea a fost nevoit să ceară ajutor de la țarii Rusiei Ioan și Petru, cunoscut, mai târziu, sub numele de „cel Mare” și de la patriarhul Ioachim.
Atât cei doi țari, cât și patriarhul i-au trimis ajutoare bănești. În ciuda poftirilor lui Constantin Cantemir de a se reîntoarce în țară, vlădica Dosoftei a rămas pentru tot restul vieții în Polonia, departe de țară și de păstoriții săi.
Aici a continuat lucrarea sa cărturărească și a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocși de la Moscova și de la Kiev.
Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistică mitropolitul moldovean a tradus din elinește în slavo-rusă scrieri ale Sfinților Părinți Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Gherman I al Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului, argumentând astfel dreapta învățătură a Bisericii.
Păstor dreptcredincios și jertfelnic, sfântul ierarh a îndurat cu demnitate asprimile și lipsurile, purtând de grijă comunității sale ortodoxe care se afla în Polonia.
Sfințenia vieții lui strălucea nu numai asupra fiilor duhovnicești, chiar regele Jan Sobieski venea adesea la castelul de la Stryi, unde locuia sfântul mitropolit al Moldovei, ca să participe la slujbe cu familia și să-i dea cinstire cuvenită
În ciuda presiunilor care s-au făcut asupra lui, sfântul ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniație și a rămas ortodox până la trecerea sa la veșnicie, la 13 decembrie 1693.
Din mărturiile călugărilor care l-au însoțit în exil aflăm că sfântul și-a cunoscut vremea chemării sale la veșnicie de către Domnul.
Blândul ierarh Dosoftei a fost înmormântat la Biserica „Nașterea Domnului” din Jolkiew, astăzi în Ucraina.
Pătimind încercări și multe necazuri în această viață trecătoare, sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viață sfântă și neîntrecut învățător al dreptei credințe în limba poporului său.
Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Iisus Hristos, cu smerenie și fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre.
Scrieri
Lucrări tipărite
- Psaltirea în versuri, Uniev 1673, cu peste 500 p., și 8634 de versuri (la un loc cu Acatistul Născătoarei de Dumnezeu)
- Dumnedzăiasca Liturghie, Iași, 1679 (ed. a Ii-a, Iași, 1683);
- Psaltirea de-nțeles, Iași, 1680 (text paralel: slavon și român);
- Molitvălnic de-nțeles, Iași, 1683, având, după prefață, un
- Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri;
- Parimiile preste an, Iași, 1683, având tipărit din nou
- Poemul cronologic, cu mici adaosuri și modificări.
- Viața și petriaceria sfinților, 4 vol Iași, 1682-1686, lucrare de compilație, după izvoare bizantine (Simeon Metafrast, Maxim Margunios) și slave.
Introducere
Mai sus, unele dintre cele mai importante scrieri ale ierarhului au fost menționate. În această secțiune se găsesc detalii suplimentare referitoare la scrierile ierarhului.
Așa cum a fost discutat anterior, Dosoftei a început scrierile și traducerile deja în Mănăstirea Probota când era ieromonah acolo. Aceste scrieri au fost discutate în secțiunea de mai sus.
Pe lângă acestea, când Dosoftei a fost înlăturat din scaun între 1973-1975, acesta tipărește cea mai importantă scriere a sa, Psaltirea în versuri, discutată în articolul dedicat lucrării.
Așadar, mai jos, sunt discutate restul scrierilor: cele completate în Moldova înainte de pribegie și cele completate în Polonia, care, deși târzii, sunt de o mare importanță de asemenea.
În Moldova
Dumnezeiasca Liturghie (1679)
Izbutind să refacă vechea tiparniță a lui Vasile Lupu de la Iași, Dosoftei a dat la lumină Dumnezeiasca Liturghie, în anul 1679.
Era a doua traducere a Sfintelor Liturghii în românește, după a lui Coresi din 1570, și prima făcută de un ierarh.
Prin această traducere și prin cele care au urmat, Dosoftei a pus în mâna preoților principalele cărți de cult, care să-i ajute la românizarea slujbelor bisericești.
El a fost primul ierarh moldovean care a început munca grea și neobosită pentru pătrunderea limbii române în biserică, în locul celei slavone, fiind urmat de ucenicul său, Mitrofan, după ce a ajuns episcop de Buzău.
Prima prefață a Liturghiei era asemănătoare cu cea semnată de Vasile Lupu la Cazania din 1643, precizându-se că noua traducere era hărăzită pentru „toată seminția românească (pre)tutinderea ce să află într-această limbă pravoslavnici” ca „dar limbii rumânești”.
„Dosoftei și-a luat asupra sa o mare răspundere. Însuși Dosoftei face aceste considerații în prefață și zice că a luat voie de la patriarhii cărora le-a cerut sfatul și, prin urmare, nu poate fi acuzat de erezie. El explică de ce e permis să se facă acest lucru, adică, arătând motivul pentru care a înțeles să traducă Liturghierul în limba română. Argumentele aduse sunt, pe de o parte, de ordin practic, iar pe de altă parte, de ordin istoric. Anume, spune că trebuie ca slujba să fie înțeleasă de credincioși și apoi același lucru s-a mai făcut și în biserica ortodoxă siriană și armenească, unde, de asemenea, s-a introdus liturghia în limba națională.”
(P. P. Panaitescu)
Psaltirea de-nțăles (1680)
În anul 1680, a tipărit Psaltirea de-nțăles, cu text paralel, slavon și român.
Se pare că Dosoftei a avut și alți colaboratori la traducere (poate pe ucenicul său, ieromonahul tipograf Mitrofan de la Bisericani, viitorul episcop de Huși și Buzău, semnat pe ultima foaie a cărții).
Într-o notiță finală se menționează că „s-au tălmăcit de pre izvorul lui S-tii Ieronim, carile-i eliniaște și lătiniaște pe evreiaște”.
Molităvnic de-nțăles (1681)
În mai 1681, de sub teascurile noii tipografii a ieșit un molitfelnic în românește, „cu poslușania smereniei noastre Dosoftei mitropolitul Suciavii”.
Ceea ce interesează mai mult este faptul că în acest Molitvelnic s-a tipărit, imediat după prefață, un Poem cronologic despre domnii Moldovei, în 136 de versuri, alcătuit de Dosoftei, poem care precede poezia istorică a lui Dimitrie Bolintineanu.
Începea cu Dragoș Vodă, continuând cu toți domnii Moldovei până la Gheorghe Duca Vodă, care era atunci în scaun, preamărind faptele lor de arme sau arătându-le ctitoriile.
Este prima scriere istorică românească tipărită.
Meșter tipograf a fost ieromonahul Mitrofan, ajutat de ucenicii săi, Ursu și Nicolae.
Parimiile preste an (1683)
În 1683, mitropolitul a tipărit o nouă ediție a Liturghiei, completată cu multe rugăciuni (molitve) care nu apar în prima.
În același an a tipărit Parimiile preste an, în care a reeditat în primele pagini Poemul cronologic despre domnii Moldovei, cu mici adaosuri și modificări față de cel din Molitvelnic.
Tot în Paremii a tipărit și 14 versuri de laudă la adresa patriarhului Ioachim al Moscovei pentru trimiterea tiparniței (f. 129 v).
În aceeași carte (f. 130-133) Dosoftei reproduce 33 de versuri, în limba latină, cu prezicerile sibilei Eritreea.
Sibilele în antichitatea greco-romană erau femei inspirate, cu darul profeției.
Prezicerile lor în formă poetică populară, adeseori în versuri, au avut o largă răspândire. În literatura creștină, profețiile sibilelor apar sub forma unor poezii religioase (uneori în formă versificată de acrostihuri).
Deci mitropolitul Dosoftei reproduce în Paremii o astfel de poezie în limba latină (desigur însă de origine răsăriteană), care prezice judecata de apoi, după fiecare vers, dădea traducerea în românește.
Aceleași viziuni au fost traduse de Dosoftei și în limba polonă, cât și în limba slavonă.
Deși versurile românești, adesea și în poloneză, sunt alcătuiri artificiale, grecești și greșite ca limbă (după cum spune Ciobanu), pentru noi prezintă o mare importanță, căci ne confirmă încă o dată pregătirea multilaterală și cunoștințele de limbi străine ale mitropolitului Dosoftei.
Viațile sfinților (1682-1686)
„Dosoftei a făcut o operă de adevărat compilator științific, așa încât lucrarea sa „Viețile Sfinților” e o lucrare completă.”
(P. P. Panaitescu)
Între anii 1682-1686, Dosoftei a tipărit o altă lucrare însemnată, și anume Viața și petrecerea sfinților, în patru volume, format mare (vol. I. septembrie-decembrie, vol. II, ianuarie-februarie; vol. III, martie-iunie și vol. IV, iulie-august).
Este o lucrare de compilație, alcătuită sau tradusă după mai multe izvoare grecești și slavone.
După o lungă prefață către domnitorul Gheorghe Duca, urmează o prefață scurtă către cititori, în care vlădica Dosoftei mărturisea că a lucrat „cu lungă nevoință și cu lexicoane de-ajuns tălmăcită”, sub opt domnitori, deci aproximativ 25 de ani, „într-atâta lungă vriame scriind și tălmăcind câte am putut birui în acești viaci grei ai țărâi, abiia cu mult greu am scris și aciastă sfântă carte, de o am tălmăcit rumâniaște, pre limba proastă…”.
La alcătuirea compilației sale Dosoftei a folosit prelucrarea neogreacă a Mineielor bizantine, făcută de Maxim Margunios (1549-1602), precum și Viețile sfinților a lui Simion Metrafrast (secolul X), ambele editate în tipografia grecească a lui N. Glykis din Veneția.
A folosit de asemenea unele vieți de sfinți incorporate în Cronografele lui Dorotei al Monembaziei și Matei Cigalas, sau după Mântuirea păcătoșilor a lui Agapie Landos, toate tipărite la Veneția în secolul al XVII-lea.
A folosit apoi și unele din traducerile slavone, care circulau în țară în manuscris.
O parte din texte se referă la viața Mântuitorului și la apostoli, cu material luat din așa-numitele „evanghelii apocrife”, iar altă parte cuprinde vieți de sfinți, martiri, cuvioși etc.
Deși cu multe elemente legendare folclorice, lucrarea mitropolitului Dosoftei a circulat în toate țările românești, constituind o lectură plăcută pentru puținii cărturari de atunci, în special pentru preoți.
Ea a trezit gustul pentru citit, dar a contribuit și la întărirea sentimentelor religioase-morale ale credincioșilor români.
Multe din Viețile de sfinți au stat la baza edițiilor de mai târziu ale acestei cărți ori au fost reproduse în sinaxarele Minelelor.
Un exemplar din Viețile Sfinților a fost găsit în sinaxarele Minelelor schitului Petrid, de lângă Turda, în 1687, întru pomenirea sa și a părinților săi, Leonte și Maria-Misira.
Îmbogățirea vocabularului
Nu este lipsit de interes să arătăm că mitropolitul Dosoftei a contribuit și la îmbogățirea vocabularului limbii române literare.
O serie de termeni noi, împrumutați din limbile greacă și latină, au fost folosiți pentru prima dată în lucrările mitropolitului moldovean: loghic, gheometrie, theologie, theorie, ighemon, cliros, enchiclopedie (în secolul al XIX-lea s-a schimbat doar înfățișarea lor fonetică), filosofie, astronomie, dogmă, senat, senator, caligraf, care au rămas în forma lor inițială.
Mai este de amintit că toate tipăriturile lui Dosoftei au pe primele pagini și așa-numitele „stihuri la luminatul gherb (stemă n.n.) a țării Moldovei”.
Trebuie relatat și faptul că în timpul păstoririi lui Dosoftei s-au tipărit și câteva cărți în tipografia greacă înființată la mănăstirea Cetățuia.
În Polonia
După pribegie, în viața de amărăciune din Polonia, Dosoftei se mângâia cu citirea cărților și alcătuirea de lucrări proprii.
Poemul despre domnitori
Este de remarcat, în primul rând, vechile sale preocupări poetice.
A realizat o nouă versiune a Poemului despre domnii Moldovei, în care continua lista lor până la Constantin Cantemir, care domnea atunci, având 79 de versuri în plus.
Această nouă versiune este însoțită de o notiță cu 26 de rânduri (semnalată pentru prima dată în 1975), de o importanță excepțională pentru istoria românească.
Între altele, era preocupat de originea românilor, combătând cu vehemență pe Simion Dascălul, care afirma că românii ar fi urmașii „răufăcătorilor romani”, scoși din închisorile Romei și colonizați în Dacia.
Explica temeinic continuitatea populației daco-romane pe teritoriul părăsit de autoritățile romane, subliniind legătura poporului român cu întreaga „romanitate răsăriteană”.
Sunt mărturii prețioase pentru afirmarea unității etnice și lingvistice a românilor și a originii lor latine.
Traduceri din neogreacă
Vlădica Dosoftei a făcut și importante traduceri din literatura neogreacă în românește.
Aceste traduceri s-au păstrat într-un manuscris copiat în anul 1732, la Focșani, de un Gavriil Diacul.
Manuscrisul cuprinde tălmăcirea renumitului Cronograf al lui Matei Cigalas (1. 1-365), urmată de câteva versuri la stema Moldovei și de altele (f. 365-369), care constituie introducerea (prologul) dramei Erofili.
Aceasta din urmă a fost scrisă de poetul cretan Gheorghe Hortatzis la începutul secolului al XVII-lea și tipărită în 1637 și 1676 (inspirată la rândul ei din piesa Orbecche a italianului Giraldi, din secolul al XVI-lea).
Subiectul dramei este luat din antichitatea egipteană: împăratul Egiptului Filogon se împotrivește la căsătoria fiicei sale Erofili cu Panarit, un tânăr viteaz și frumos, crescut din milă la curtea imperială, fără să se știe că în realitate era el însuși fiu de împărat.
Panarit este ucis în chinuri din ordinul împăratului.
Erofili, aflând această veste tristă, se sinucide, iar Filogon este omorât de doica fetei și de roabele curții.
Tragedia s-a petrecut în cetatea Memfis. Deși fragmentară (154 versuri), aceasta este singura traducere românească din dramaturgia lui Hortatzis, considerat unul dintre cei mai mari poeți cretani.
Ca și Psaltirea în versuri, fragmentul tradus de Dosoftei vădește un remarcabil talent literar.
Aceasta a fost prima operă din dramaturgia universală tradusă în românește.
Traduceri patristice
În mod deosebit trebuie subliniat faptul că mitropolitul Dosoftei a început acum și o traducere în românește din literatura patristică. Este vorba de Expunerea credinței ortodoxe (Dogmatica) a Sfântului Ioan Damaschin, din care a tradus patru capitole din cartea întâi.
Din cauza disputelor teologice de acolo, la rugămintea mitropolitului Varlaam Iasinski al Kievului și a patriarhului Ioachim al Moscovei, Dosoftei a tradus din greacă în slavo-rusă mai multe lucrări dogmatice-polemice ale unor Sfinți Părinți și scriitori bisericești, mai ales cu privire la prefacerea Sfintelor Daruri.
Din Sfântul Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei, a tradus 12 scrisori (de fapt, Sfântul Ignatie este autorul a șapte scrisori, restul fiind neautentice, puse greșit sub numele său).
A mai tradus și Constituțiile Sfinților Apostoli.
De asemenea, lucrarea Sfântului Gherman I patriarhul Constantinopolului (715-733), intitulată Istorie bisericească și privire mistică (după ediția de la Veneția din 1639), care de fapt era o tâlcuire a Sfintei Liturghii.
Din Simion, arhiepiscopul Tesalonicului, a tradus lucrarea intitulată Dialog împotriva ereziilor și despre credința noastră (tipărită în greacă la Iași, în 1683).
Un exemplar autograf a fost trimis la Kiev, iar o copie a fost trimisă patriarhului Ioachim al Moscovei, cu rugămintea de a se tipări acolo.
Ultima sa traducere (terminată în 1693) era o culegere de cuvântări ale unor Sfinți Părinți (Mărgăritare), după textul neogrec al colecției de cuvântări patristice tipărită la Veneția (ed. I, 1675, ed. II, 1683).
Această traducere a închinat-o și a trimis-o țarilor Rusiei Petru și Ioan, cu rugămintea de a fi tipărită.
Cuprindea 40 de cuvântări, dintre care 34 de cuvântări ale Sfântului Ioan Gură de Aur, două cuvântări ale Sfântului Efrem Sirul despre suflet și cruce ș.a.
Mitropolitul pribeag a alcătuit acum, tot în slavo-rusă, o culegere de texte patristice și liturgice, intitulată Despre prefacerea Sfintelor Daruri.
Sunt redate aici multe citate din lucrările unor Sfinți Părinți în legătură cu epicleza și cu prefacerea Sfintelor Daruri la Sfânta Liturghie, cu glose marginale datorate lui Dosoftei.
Se poate observa că majoritatea acestor lucrări sunt traduceri din Sfinții Părinți, lucrări cu caracter dogmatic și liturgic, necesare atunci pentru precizarea adevăratei învățături a Bisericii Ortodoxe.
Toate traducerile amintite mai sus se păstrează în original și în copii în fosta bibliotecă sinodală din Moscova și în fosta bibliotecă a catedralei Sfânta Sofia din Kiev.
Deși sunt traduse în slavo-rusă, Dosoftei are un stil destul de clar, ușor de urmărit, cu prea puține greșeli.
Mitropolitul Dosoftei poate fi socotit astfel cel mai de seamă cunoscător al literaturii patristice și postpatristice din întreaga cultură românească veche.
Chipul său ni se înfățișează într-o lumină și mai puternică dacă ne gândim că aceste traduceri au fost făcute în ultimii ani ai vieții lui, în perioada exilului polonez.
Imnografie
Troparul Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei
Glasul al 8-lea:
Apărătorule al Ortodoxiei, și învățătorule al sfințeniei, păstor blând ca un miel și mare dascăl al Sfintei Liturghii, Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Condacul Sfântului Ierarh Dosoftei
Glasulul al 3-lea:
Arătatu-te-ai bun lucrător în via lui Hristos, folosind cuvântul Evangheliei Domnului la povățuirea dreptcredincioșilor pe calea mântuirii, ca un adevărat păstor duhovnicesc al Bisericii și slujitor al oamenilor. Credința păzind-o și pe credincioși către Dumnezeu îndreptându-i, întărești nădejdea în sufletele celor care te cinstesc, fericite ierarhe.
Documentar despre viața și activitatea Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, disponibil gratuit online
preluat de pe basilica.ro
Portalul Doxologia.ro a publicat recent, pe canalul de YouTube, un film documentar despre viața și activitatea Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, de la nașterea căruia s-au împlinit anul acesta 400 de ani.
Intitulat „Un Sfânt al cuvintelor. Mitropolitul Dosoftei al Moldovei”, filmul documentar explorează, printre altele, aspecte referitoare la activitatea tipografică a ierarhului și la moștenirea culturală lăsată în urmă.
La realizarea materialului au contribuit: pr. prof. Ioan Vicovan, de la Facultatea de Teologie din Iași, prof. Petronel Zahariuc, de la Facultatea de Istorie din Iași, și profesorii Bogdan Crețu și Eugen Munteanu, de la Facultatea de Litere din Iași.
„Poate mai mult decât nimeni altul, Sf. Ierarh Dosoftei a fost legat de cunoașterea istoriei Moldovei, de cunoașterea formării poporului român și a limbii române. El este reprezentat în iconografie ca având Psaltirea sau, după unele variante, Dumnezeiasca Liturghie, pe care le-a tradus, le-a prelucrat și le-a publicat. Dumnezeiasca Liturghie este importantă pentru că ea constituie prima liturghie sau primul Liturghier, în care se regăsesc cele trei liturghii din tradiția ortodoxă, traduse de către un ierarh”, a declarat pr. prof. Ioan Vicovan.
Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624, la Suceava.
A urmat studiile la colegiul fondat în 1640 la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, continuându-și educația la Școala Frăției Ortodoxe din Liov.
Acolo s-a specializat în studii umaniste și în limbi străine, dobândind cunoștințe în elenă, latină, slavonă și polonă.
A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria românească, unul dintre primii cunoscători și traducători din literatura patristică și post-patristică, și a contribuit semnificativ la formarea limbii literare românești.
cititi mai mult despre Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei si pe: doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org











