Evenimentele Zilei de 3 septembrie în Istorie

Pictură de Benjamin West înfăţişând delegaţia americană a semnării Tratatului de la Paris din 1783, John Jay, John Adams, Benjamin Franklin, Henry Laurens şi William Temple Franklin. Pictura nu a fost niciodată terminată pentru că, deloc surprinzător, reprezentanţii britanici au refuzat să fie înregistraţi - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pictură de Benjamin West înfăţişând delegaţia americană a semnării Tratatului de la Paris din 1783, John Jay, John Adams, Benjamin Franklin, Henry Laurens şi William Temple Franklin.

Pictura nu a fost niciodată terminată pentru că, deloc surprinzător, reprezentanţii britanici au refuzat să fie înregistraţi

foto preluat de pe ro.wikipedia.org

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org.youtube.com

 

3 septembrie este a 246-a zi a calendarului gregorian și a 247-a zi în anii bisecți.

Mai sunt 119 zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbători Religioase ale Zilei de 3 septembrie


 

Biserica Ortodoxă Română

Sf. Sfinţit Mc. Antim, Episcopul Nicomidiei; Sf. Cuv. Teoctist din Palestina; Sf. Cuv. Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Sf. Antim, episcop († 303); Sf. Teoctist, cuvios, preot († 467)

 

Biserica Romano-Catolică

Sf. Grigore cel Mare, papă, învățător al Bisericii

Sfântul Grigore dictând, imagine din Antifonarul de la St. Gallen – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sf. Papă Grigore I, cunoscut ca Grigore cel Mare [lat. Sanctus Gregorius Magnus] și ca Grigore Dialogul (* cca. 540, Roma – † 12 martie 604, Roma), papă al Romei din 590 până la moartea sa, pe 12 martie 604.

Este doctor al Bisericii și unul dintre cei șase părinți apuseni ai Bisericii, alături de Ambrozie, Augustin de Hipona, Ieronim, Tertulian și Ciprian de Cartagina.

A fost și primul călugăr care a devenit papă.

Este recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa, atât în Biserica Romano-Catolică cât și în Biserica Ortodoxă (Răsăriteană).

Jean Calvin îl admiră pe papa Grigore și îl citează în lucrarea sa Învățătura religiei creștine.

Este patronul muzicienilor, cântăreților, studenților și al învățătorilor.

Considerat unul din cei mai însemnați papi din istorie.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

Sărbători naționale ale zilei de 3 septembrie


 

San Marino – Ziua națională. Aniversarea fondării statului (301)

Amplasarea San Marinoului – foto: ro.wikipedia.org

Republica San Marino (în italiană Serenissima Repubblica di San Marino) este unul din cele mai mici state independente din Europa și din lume, o enclavă situată în centrul Italiei.

San Marino este o republică, cu un fond de 60 de membri, cu Marele Consiliu General și cu 2 șefi ai statului: Capitani Reggenti care sunt în funcție timp de câte 6 luni.

Se află pe peninsula Italiei, în apropierea țărmului Adriatic.

Are suprafată de 60 km2 și 30.000 de locuitori.

 

Qatar – Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței. (1971)

Localizarea și întinderea Qatarului (verde închis) în Peninsula Arabică – foto: ro.wikipedia.org

Qatar (Catar), cu denumirea oficială Statul Qatar, este un emirat arab în sud-vestul Asiei, ocupând teritoriul Peninsulei Qatar, aflată pe coasta de nord a Peninsulei Arabe.

Are graniţă terestră doar cu Arabia Saudită la sud, în rest teritoriul fiind înconjurat de apele Golfului Persic.

Este o ţară bogată în gaze naturale şi petrol; conform CIA World Factbook este a doua ţară din lume ca PIB pe cap de locuitor.

 

Australia – Ziua Drapelului

Drapelul Australiei este albastru, în colțul din stânga sus are drapelul Union Jack, iar sub el se află Steaua Comunității Națiunilor care este de culoare albă și are șapte colțuri - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Drapelul Australiei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Drapelul Australiei a fost adoptat 3 septembrie 1901.

Este albastru, în colțul din stânga sus are drapelul Union Jack (drapelul Regatului Unit), iar sub el se află Steaua Comunității Națiunilor care este de culoare albă și are șapte colțuri, fundalul albastru conține de asemenea o reprezentare artistică a celor mai luminoase stele din constelația Crucea Sudului.

 

Evenimentele Zilei de 3 septembrie în Istorie


 

- 3 septembrie 301 d.Hr. – A fost înființat San Marino, unul dintre cele mai mici state din lume și cea mai veche republică încă existentă;

- 3 septembrie 1783 – Marea Britanie și Statele Unite au semnat Tratatul de la Paris, prin care s-a pus capăt Războiului de Independență al Statelor Unite;

- 3 septembrie 1919 – Italia a introdus votul pentru femei;

- 3 septembrie 1941 – În lagărul de exterminare Auschwitz, s-a folosit pentru prima oară gazul Zyklon B, inițial pentru exterminarea prizonierilor de război sovietici;

- 3 septembrie 1953 – A intrat în vigoare “Convenția Europeană a Drepturilor Omului“;

- 3 septembrie 1976 – Sonda cosmică americană „Viking 2” a atins solul planetei Marte.

 

3 septembrie 301 - A fost înființat San Marino, unul dintre cele mai mici state din lume și cea mai veche republică încă existentă.

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Este o enclava in peninsula Italica, în apropierea țărmului Adriatic, cu o suprafată de 60 km2 și 30.000 de locuitori.

Sfantul Marinus, un cioplitor de piatră dalmațian, a străbătut Marea Adriatică pe vremea împăratului Dioclețian pentru a scăpa de persecuții si a construit aici cu propria sa mână, o capelă de piatră.

Legenda spune că el a murit la 3 septembrie 301, lăsând moștenire urmasilor muntele pe care s-a dezvoltat statul care ii poarta numele.

 

3 septembrie 467 – S-a mutat la Domnul Cuviosul Teoctist din Palestin.

Teoctist din Palestina (†467) - foto preluat de pe doxologia.ro

Teoctist din Palestina (†467) – foto preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul Teoctist din Palestina (+467) a fost un mare ascet și un sfânt monah ortodox care a trăit la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea în Palestina.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 3 septembrie.

Cuviosul Teoctist din Palestina este altul decât cuviosul Teoctist din Sicilia (prăznuit la 4 ianuarie).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

3 septembrie 590 - A început pontificatului Papei Grigore I.

Grigore I cel Mare, pictură de Antonello da Messina – foto: ro.wikipedia.org

După decesul papei Pelagius al II-lea (în toiul unei epidemii de ciumă), Grigore a fost ales în 590 papă prin voința unanimă exprimată de cler, senat și popor.

Inițial, Grigore s-a împotrivit și a încercat să fugă, socotindu-se nedemn de a fi episcopul Romei, dar a fost găsit și adus înapoi.

Cu toate insistențele sale la împăratul bizantin de a nu ratifica numirea, împăratul i-a încredințat scaunul papal.

Încoronarea ca papă a lui Grigore a avut loc la 3 septembrie 590.

După numire, în 591, Grigore a cerut populației Romei să facă o ceremonie de pocăință pentru ca puternica epidemie ciumă să înceteze.

Se spune că atunci, când credincioșii au trecut pe lângă mormântul împăratul Adrian, s-a întâmplat o minune:

a apărut Sf. Arhanghel Mihail, și-a pus sabia sa arzătoare în aripi, arătând că rugăciunea creștinilor a ajuns la cer, și ciuma a încetat.

Opera:

- Autor al scrierii în patru volume intitulate Dialogi (Dialogurile), motiv pentru care creștinătatea răsăriteană îl cinstește sub numele de Grigorie Dialogul.

- A compus Liturghia darurilor înaintesfințite, care se celebrează în bisericile răsăritene în timpul postului mare.

Cunoscută cu titlul Liturghia Sf. Grigorie Dialogul, este una dintre cele trei liturghii oficiate în bisericile ortodoxe și greco-catolică, alături de cea a lui Ioan Gură de Aur și cea a lui Vasile cel Mare.

- A mai scris Cartea regulii pastorale, adresată preoților, în care vorbește despre cumpătarea în asceză.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

3 septembrie 863 - Bizantinii i-au invins pe invadatorii arabi in batalia de la Lalakaon.

Aceasta victorie a permis Bizantului sa elimine presiunea constanta a arabilor asupra frontierelor sale orientale.

 

3 septembrie 1189 - Richard I al Angliei (Richard “Inimă de Leu”) a fost încoronat la Westminster.

Richard I being anointed during his coronation in Westminster Abbey, from a 13th-century chronicle - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Richard I being anointed during his coronation in Westminster Abbey, from a 13th-century chronicle – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199), a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199.

Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar.

Încoronat rege la treizeci de ani, Richard conduce, în mod firesc, cea de-a treia cruciadă: Filip nu are decât douăzeci și trei de ani, iar Frederic Barbarossa s-a înecat în mod stupid într-un râu din Turcia.

Richard ahtiat după mașini de război și expert în atacuri asupra locurilor întărite, cucerește într-o săptămână Saint-Jean-d’Acre, pe când Filip al II-lea bătuse pasul pe loc timp de șase luni.

Conducerea cruciadei îi revine în întregime atunci când regele Franței, dezamăgit că nu dobândise nici un laur din această aventură cavalerească, se retrage și se întoarce în țara sa, pretextând că ar fi fost bolnav.

Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199), a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199. Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar - (Efigie (c. 1199) a lui Richard I la mănăstirea Fontevraud, Anjou) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Efigie (c. 1199) a lui Richard I la mănăstirea Fontevraud, Anjou – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Richard a recucerit coasta Palestinei, dar nu și Ierusalimul. Saladin, generos, acordă liberă circulație pelerinilor în Orașul Sfânt.

Supărat că nu s-a putut acoperi de glorie în Palestina, la fel ca Richard, Filip al II-lea îl ajută pe Ioan fără de Țară să-i ia coroana lui Richard, luat prizonier în Germania pe când se întorcea din Țara Sfântă.

Contra unei răscumpărări adunate în urma presiunii exercitate de popor, în fruntea căruia s-a aflat Robin Hood (zis și “Robin al Codrilor”), Richard își reia tronul și îl atacă imediat pe regele Franței.

După ce a construit la frontiera de sud a Normandiei celebrul Château-Gaillard, moare într-un asediu împotriva unuia dintre vasalii săi trădători, contele de Limoges.

La ultimul asediu din viața sa, Richard este lovit de o săgeată.

Rana nu era mortală dar a fost prost îngrijită și după o săptămână s-a instalat septicemia care a provocat moartea.

A fost îngropat la catedrala din Rouen dar revoluționarii francezi i-au distrus mormântul în 1789.

În tezaurul catedralei se mai păstrează încă într-o cutie, inima lui Richard Inimă de Leu.

Proprietățile lui Richard au fost de fapt proprietățile Angliei din Franța și au constituit unul dintre motivele războiului de 100 de ani.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1260 - Oastea mamelucilor ii invinge pe mongoli in Batalia de la Ain Jalut in Palestina.

A fost o infrangere decisiva a mongolilor, in momentul maximei lor expansiuni.

Bătălia de la Ain Jalut – Parte a Raidurilor mongole în Palestina (1260) – Ofensivele mongole din Levant – foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Ain Jalut a avut loc pe 3 septembrie 1260 între mameluci și mongoli în sud-estul Galileii.

Bătălia a marcat cel mai sud-vestic punct al cuceririlor mongole și a fost pentru prima dată când o avansare a mongolilor a fost oprită permanent.

Acest lucru s-a datorat morții subite a liderului mongol Möngke Han, eveniment ce l-a forțat pe Hulagu Han să își ducă o mare parte din armata sa înapoi în Mongolia.

Asta l-a lăsat pe locotenentul lui Hulagu, Kitbuqa, cu doar un mic detașament de soldați.

 

3 septembrie 1469 - A fost sființită Mănăstirea Putna

Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” (Mihai Eminescu). Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei. Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mănăstirea Putna – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” (Mihai Eminescu).

Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei.

Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.

citiți mai mult pe unitischimbam.ro

 

3 septembrie 1546 - A încetat din viață Petru Rareș, domn al Moldovei (n. 1483)

Petru Rareş (n. 1483 - d. 3 septembrie 1546, Suceava) a fost domn al Moldovei de două ori, prima dată între 20 ianuarie 1527 şi 18 septembrie 1538, iar a doua oară între 19 februarie 1541 şi 3 septembrie 1546 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Petru Rareş – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Petru Rareș (n. 1483 – d. 3 septembrie 1546, Suceava) a fost domn al Moldovei de două ori, prima dată între 20 ianuarie 1527 și 18 septembrie 1538, iar a doua oară între 19 februarie 1541 și 3 septembrie 1546.

A fost fiul natural al lui Ștefan cel Mare cu o anume Răreșoaia, a cărei existență nu e documentată istoric.

A urmat în linii mari politica internă și externă stabilită de tatăl său, având și o parte din calitățile acestuia – ambiția, îndrăzneala, vitejia, religiozitatea, gustul artistic – dar, fire mai aventuroasă, a făcut și erori, mai ales în politica externă.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1651 - Bătălia de la Worcester. cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Oliver Cromwell in Bătălia de la Worcester (3 septembrie 1651) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Oliver Cromwell in Bătălia de la Worcester (3 septembrie 1651) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1653 - Richard Cromwell a devenit Lord Protector al Angliei.

Richard Cromwell (n. 4 octombrie 1626 – d. 12 iulie 1712) a fost cel de-al doilea Lord Protector al Angliei, Scoţiei şi Irlandei. Fiind al treilea fiu al lui Oliver Cromwell i-a urmat acestuia, deoarece fraţii săi Robert şi Oliver au murit înaintea morţii tatălui lor. Richard a fost Lord Protector mai puţin de nouă luni, între 3 septembrie 1658 şi 25 mai 1659 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Richard Cromwell – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Richard Cromwell (n. 4 octombrie 1626 – d. 12 iulie 1712) a fost cel de-al doilea Lord Protector al Angliei, Scoţiei şi Irlandei.

Fiind al treilea fiu al lui Oliver Cromwell i-a urmat acestuia, deoarece fraţii săi Robert şi Oliver au murit înaintea morţii tatălui lor.

Richard a fost Lord Protector mai puţin de nouă luni, între 3 septembrie 1658 şi 25 mai 1659.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1658 - A murit Oliver Cromwell, Lord Protector al Angliei (n. 1599)

Oliver Cromwell (n. 25 aprilie/5 mai 1599, Huntingdon, Regatul Angliei – d. 3/13 septembrie 1658, City of Westminster, Regatul Unit) a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei - A 1656 Samuel Cooper portrait of Cromwell - foto preluat de pe en.wikipedia.org

A 1656 Samuel Cooper portrait of Cromwell – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Oliver Cromwell (n. 25 aprilie 1599 – d. 3 septembrie 1658) a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Armata sa, a Noului Model, i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez.

După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commenwealthul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1730 - A fost ales pentru ultima dată un domn român,  de către boieri în Țara Românească – Constantin Mavrocordat .

Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol – d. 23 noiembrie 1769, Iași) a fost domn al țărilor române. În Țara Românească a domnit de șase ori: septembrie 1730 - octombrie 1730; 24 octombrie 1731 - 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 - septembrie 1741; iulie 1744 - aprilie 1748; c. 20 februarie 1756 - 7 septembrie 1758 și 11 iunie 1761 - martie 1763 și în Moldova de patru ori: 16 aprilie 1733 - 26 noiembrie 1735; septembrie 1741 - 29 iunie 1743; aprilie 1748 - 31 august 1749 și 29 iunie 1769 - 23 noiembrie 1769 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Constantin Mavrocordat – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol – d. 23 noiembrie 1769, Iași) a fost domn al țărilor române.

În Țara Românească a domnit de șase ori: septembrie 1730 – octombrie 1730; 24 octombrie 1731 – 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 – septembrie 1741; iulie 1744 – aprilie 1748; c. 20 februarie 1756 – 7 septembrie 1758 și 11 iunie 1761 – martie 1763 și în Moldova de patru ori: 16 aprilie 1733 – 26 noiembrie 1735; septembrie 1741 – 29 iunie 1743; aprilie 1748 – 31 august 1749 și 29 iunie 1769 – 23 noiembrie 1769.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

3 septembrie 1783 - Tratatul de pace de la Versailles între Franţa şi Marea Britanie la sfârşitul războiului american de independenţă şi respectiv dintre Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, vedeţi Tratatul de la Paris (1783);

Franţa obţinea teritorii în Marea Caraibilor şi restituirea bazelor din Senegal şi India, respectiv Regatul Unit al Marii Britanii recunoştea existenţa Statelor Unite ale Americii.

Pictură de Benjamin West înfățișând delegația americană a semnării Tratatului de la Paris din 1783, John Jay, John Adams, Benjamin Franklin, Henry Laurens și William Temple Franklin. Pictura nu a fost niciodată terminată pentru că, deloc surprinzător, reprezentanții britanici au refuzat să fie înregistrați – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tratatul de la Paris din 1783, semnat în ziua de 3 septembrie 1783 și ratificat de Congresul Statelor Unite ale Americii în ziua de 14 ianuarie 1784, a încheiat formal Războiul Revoluționar American între Regatul Unit al Marii Britanii și Cele 13 foste colonii ale Regatului din America de Nord care s-au răsculat împotriva conducerii britanice în 1776.

Destul de frecvent, în special în literatura istorică de limbă engleză, Tratatul de la Paris din 1783 este cunoscut sub numele de Al Doilea Tratat de la Paris pentru a crea o distincție între acesta și Tratatul de la Paris din 1763, care a fost evident anterior acestuia cu 20 de ani.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

3 septembrie 1791 - Adunarea Naţională adoptă Constituţia care transformă Franţa în monarhie constituţională.

 

3 septembrie 1810 - S-a născut Paul Kane, pictor canadian (d. 1871)

Paul Kane – Self-portrait, circa 1845 – foto: en.wikipedia.org

Paul Kane (n. 3 septembrie 1810 – d. 20 februarie 1871) a fost un pictor canadian cunoscut pentru picturile sale ale băștinașilor canadieni și din alte părți ale Americii de Nord.

Fiind un artist în mare parte autodidact, el a crescut în Toronto și se antrena copiind marii maeștri europeni în călătorii prin Europa.

A întreprins două călătorii în nord-vestul sălbatic al Canadei – în 1845 și în perioada 1846-1848, în perioada respectivă producând peste 100 de tablouri ulei pe pânză.

 

3 septembrie 1848 - A încetat din viață Ioan Corneli, teolog, filolog. Iluminist, reprezentant al Şcolii Ardelene. (n 1762) Ioan Corneli (născut Ioan Buţiu, 4 iulie 1762, Pădureni, judeţul Cluj – d. 3 septembrie 1848, Oradea?), teolog, filolog. Iluminist, reprezentant al Şcolii Ardelene, este unul dintre autorii Lexiconului de la Buda şi a jucat rol de creator de sistem ortografic.

cititi mai mult pe enciclopediaromaniei.ro

 

3 septembrie 1851 - S-a născut printesa Olga Constantinovna a Rusiei, soția regelui George I al Greciei; (d.1926).

Olga Constantinovna a Rusiei, mai târziu Regina Olga a Greciei (3 septembrie 1851 – 18 iunie 1926), a fost soția regelui George I al Greciei iar în 1920 regentă a Greciei.

Olga a fost o regină populară și s-a implicat în munca de caritate.

În 1898, ea a insistat să-și continue angajamentele fără gardă militară deși se trăsese asupra soțului și fiicei sale.

De-a lungul mariajului său, Olga și George au format un cuplu foarte unit în ciuda infidelităților ocazionale ale suveranului, acceptate de regină.

La 18 martie 1913, anarhistul grec Aléxandros Schinás, profitând de cvasi-singurătatea regelui care se afla la plimbare, a tras un foc de armă.

În momentul asasinării soțului ei, regina Olga se afla la Atena iar vestea i-a fost anunțată de fiica ei Sofia și de nepoata sa Elena.

Regina Olga în 1914 – foto: ro.wikipedia.org

În 1914, când izbucnește Primul Război Mondial, Olga se găsește în Rusia .

Regina decide să rămână la Sankt Petersburg și să fondeze un spital militar pentru a sprijini efortul de război în țara sa natală.

După izbucnirea Revoluției Ruse din 1917, Olga părăsește Rusia cu un pașaport unde purta numele de Olga Hellènes și ajunge în Germania, apoi în Elveția, unde a găsit-o fiul său cel mare aflat în exil.

După ce nepotul ei Alexandru I moare la 25 octombrie 1920 de o infecție provocată de o mușcătură de maimuță, guvernul grec oferă tronul fratelui său, Paul.

Paul refuză coroana atâta timp cât tatăl său Constantin trăiește.

La 17 noiembrie regina Olga este numită regentă. Regina va fi regentă până la 19 decembrie cînd fiul ei Constantin se întoarce pe tron pentru a doua oară, în urma unui plebiscit.

Moare în Franța și este înmormântată în Italia (unde familia regală greacă trăia în exil) însă la 17 noiembrie 1936 este adusă la Palatul Tatoi.

 

3 septembrie 1859 - S-a născut Jean Jaurès, om politic si istoric francez de stanga, intemeietorul ziarului “L`Humanite”, devenit ulterior principalul organ de presa al Partidului Comunist Francez.

Jean Jaurès – Member of Parliament for Tarn department – foto: en.wikipedia.org

Jean Jaurès (n. 3 septembrie 1859, Castres – d. 31 iulie 1914, Paris) a fost un politician francez.

Orator și parlamentar socialist, el s-a remarcat prin pacifism și opoziția față de izbucnirea Primului Război Mondial.

Făcea parte din burghezie și a fost profesor de filozofie.

Și-a început cariera politică ca deputat republican, dar a aderat la socialism după marile greve ale minerilor din Carmaux și s-a opus legilor scelerate.

În timpul Afacerii Dreyfus, el i-a luat apărarea căpitanului Dreyfus și a criticat antisemitismul a cărui victimă acesta devenise.

În 1905, el a fost unul dintre autorii legii de separare între biserică și stat.

În același an, el a participat la crearea Secției franceze a Internaționalei Muncitorilor (SFIO), contribuind astfel la unificarea mișcării socialiste franceze.

Cu toate acestea, pozițiile sale reformiste i-au adus opoziția unei părți din stânga revoluționară.

El și-a petrecut ultimii ani din viață încercând, în zadar, să prevină izbucnirea Primului Război Mondial, și se raliază celorlalte componente ale Internaționalei Muncitorilor, astfel că la nivel european plana amenințarea cu greva generală.

Aceste poziții pacifiste i-au adus moartea, fiind asasinat de naționalistul Raoul Villain în ajunul Primului Război Mondial.

Acest eveniment a dus, în mod paradoxal, la aderarea stângii la « Union sacrée » (Uniunea Sacră).

În 1924, rămășițele sale pământești au fost transferate la Pantheon.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1868 - A avut loc ședința de stabilire a Regulamentului Societății Academice Române.

 Foto: Ședința Societății Academice Române pentru stabilirea Regulamentului (3 septembrie 1868) - foto preluat de pe www.bunicutavirtuala.com


Ședința Societății Academice Române pentru stabilirea Regulamentului (3 septembrie 1868) - foto preluat de pe www.bunicutavirtuala.com

La ședința Societății Academice din 3/15–5/17 septembrie, s-a votat regulamentul societății, care cuprindea reglementări referitoare la perioada de ținere a ședințelor (între 1 august și 15 septembrie), la sistemul de votare și altele.

Totodată, s-a procedat la alegerea primilor membri ai Societății Academice precum și la înființarea Analelor Societății Academice Române.

preluat de pe www.bunicutavirtuala.com

Ședința Societății Academice Române pentru stabilirea Regulamentului (3 septembrie 1868) - foto preluat de pe www.bunicutavirtuala.com

Ședința Societății Academice Române pentru stabilirea Regulamentului (3 septembrie 1868) – foto preluat de pe www.bunicutavirtuala.com

 

3 septembrie 1869 - S-a născut Fritz Pregl, chimist austriac, laureat al Premiului Nobel (d. 1930)

Fritz (Friderik) Pregl (n. 3 septembrie 1869 la Ljubljana — d. 13 decembrie 1930 la Graz) chimist sloven, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1923) - foto - ro.wikipedia.org

Fritz (Friderik) Pregl – foto – ro.wikipedia.org

Fritz (Friderik) Pregl (n. 3 septembrie 1869 la Ljubljana — d. 13 decembrie 1930 la Graz) chimist sloven, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1923)

 

3 septembrie 1875 - S-a născut Ferdinand Porsche, constructor german de automobile (d. 1951)

Ferdinand Porsche – foto: ro.wikipedia.org

Ferdinand Porsche (n. 3 septembrie 1875, Maffersdorf, Reichenberg, Boemia; d. 30 ianuarie 1951, Stuttgart) a fost un constructor de automobile austriac renumit.

Construcția sa cea mai celebră este VW Käfer (o parte dintre patente i-au fost însă recunoscute subalternului său, constructorul Béla Barényi, 1907-1997).

Numele de familie Porsche [Porșe] și Borsche reprezintă variante germanizate ale unor nume slave (de ex. cehe Boreš [Boreș], Borš, Borutta), diminutive ale vechiului nume slav Borislav.

 

3 septembrie 1876 - S-a născut Constantin Kirițescu, om de știință, zoolog, publicist și istoric român (d. 1965)

Constantin Kirițescu (n. 3 septembrie 1876 - d. 12 august 1965) a fost un om de știință, doctor în știintele naturii, membru al Academiei Române, zoolog, publicist și istoric român - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Kirițescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Kirițescu (n. 3 septembrie 1876 – d. 12 august 1965) a fost un om de știință, doctor în știintele naturii, membru al Academiei Române, zoolog, publicist și istoric român.

A fost profesor la Liceul Sf. Sava. A contribuit la dezvoltarea învățământului secundar, a reprezentat țara noastră la Liga Națiunilor, în secția școlară (3/16).

A fost membru fondator al Academiei de Științe din România.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1878 - Nava britanică de pasageri SS Princess Alice s-a scufundat într-o coliziune pe râul Tamisa, cu carbonierul Bywell Castle; 640 de oameni au murit.

Rămâne până în prezent cea mai mare pierdere de vieţi omeneşti pe Tamisa.

Nava britanică de pasageri SS Princess Alice – foto: ro.wikipedia.org

 

3 septembrie 1883 - A murit Ivan Turgheniev, romancier și dramaturg rus (n. 1818)

Ivan Turgheniev – foto: ro.wikipedia.org

Ivan Sergheievici Turgheniev (n. 28 octombrie/9 noiembrie 1818, Oriol, Rusia – d. 22 august/3 septembrie 1883, Bougival, lângă Paris) a fost un romancier și dramaturg rus.

Cel mai cunoscut roman al său este Părinți și copii, publicat în 1862.

Maestru al realismului rus, prieten cu Gustave Flaubert și model al lui Guy de Maupassant, Turgheniev este un neîntrecut analist al vieții sentimentale a eroilor săi, pe care-i surprinde, în ipostaze specifice, de la fulgerătoarea scânteie a primei idile adolescentine până la pasiunea năvalnică a tinereții și chiar până la zbuciumul iubirilor târzii, cel mai adesea îngrădite de normele sociale.

 

3 septembrie 1887 - A murit Timotei Cipariu, filolog și lingvist român, unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848 din Transilvania, întemeietor al Societății “Astra” (n. 1805)

Timotei Cipariu (n. 21 februarie 1805, Pănade, plasa Hususău, comitatul Târnava-Mică – d. 3 septembrie 1887, Blaj) a fost un erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”, poliglot (cunoștea circa 15 limbi) - foto: ro.wikipedia.org

Timotei Cipariu – foto: ro.wikipedia.org

Timotei Cipariu (n. 21 februarie 1805, Pănade, plasa Hususău, comitatul Târnava-Mică – d. 3 septembrie 1887, Blaj) erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”, poliglot (cunoștea circa 15 limbi).

 

3 septembrie 1905 - S-a născut Carl David Anderson, fizician american, laureat al Premiului Nobel (d. 1991)

Carl David Anderson (n. 3 septembrie 1905, New York — d. 11 ianuarie 1991, San Marino, California) fizician american, laureat Nobel - foto ( la LBNL 1937) - ro.wikipedia.org

Carl David Anderson - ro.wikipedia.org

Carl David Anderson (n. 3 septembrie 1905, New York — d. 11 ianuarie 1991, San Marino, California) a fost un fizician american.

Pentru descoperirea pozitronului (în 1932) a primit în anul 1936, împreună cu Victor Franz Hess, Premiul Nobel pentru Fizică.

În anul 1937 a descoperit împreună cu Neddermeyer mionii.

În 1939 Anderson a devenit profesor de fizică la Caltech.

În 1936 a descoperit mezonul μ (miuon). Anderson a rămas până în 1970 profesor la Caltech, fiind și membru mai multor societăți științifice.

Anderson a murit în 1991 la vârsta de 85 de ani și este înmormântat în Los Angeles.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1907 - S-a născut Pavel Dan, scriitor român. (d. 1937)

Pavel Dan (n. 3 septembrie 1907, Clapa, comitatul Turda - d. 2 august 1937, Cluj) a fost un scriitor român - Pavel Dan în 1935 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pavel Dan în 1935 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pavel Dan (n. 3 septembrie 1907, Clapa, comitatul Turda – d. 2 august 1937, Cluj) a fost un scriitor român.

Conducător al grupului literar al liceului (grup care a editat în 1925 propria revistă „Fire de tort”), scrie de timpuriu, tratând subiecte inspirate din viața aspră a țăranului român transilvan.

Este un prozator înzestrat cu un robust talent litarar.

Pe patul clinicii din Cluj scrie nuvela „Iobagii”, care obține premiul I la concursul literar organizat de ziarul clujean „România Nouă”.

După decesul său, i se publică colecția de nuvele în volumul „Urcan Bătrânul”.

Talentul său a fost asemănat cu cel al scriitorilor Ion Slavici, Ion Agârbiceanu și Liviu Rebreanu.

Este unul din reprezentanții cei mai importanți ai ardelenismului literar românesc.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1912 – S-a născut Vasile Dobrian, pictor, desenator, grafician și poet român de avangardă. (d. 1999)

Vasile Dobrian (n. 1912, Sibiu, Austro-Ungaria – d. 1999, București, România) a fost un pictor, desenator, grafician și poet român de avangardă - foto preluat de pe www.razvanpop.ro

Vasile Dobrian – foto preluat de pe www.razvanpop.ro

Vasile Dobrian (n. 1912, Sibiu, Austro-Ungaria – d. 1999, București, România) a fost un pictor, desenator, grafician și poet român de avangardă.

A absolvit, în 1934, Academia de Arte Frumoase din București.

Este fondator, împreună cu Aurel Mărculescu, al Grupului grafic 1939-1947.

Între anii 1949-1956 a fost profesor și director al Institutului de Arte Plastice din Iași.

Opera sa artistică cuprinde lucrări de grafică, pictură, desen, colaj,instalație și fotografie.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org;

 

3 septembrie 1914 - Giacomo della Chiesa devine Papa Benedict al XV-lea.

Papa Benedict al XV-lea – foto: ro.wikipedia.org

Benedict al XV-lea, născut Giacomo della Chiesa, (n. 21 noiembrie 1854, Genova, d. 22 ianuarie 1922, Vatican) a fost un papă.

Benedict al XV-lea a avut de înfruntat o misiune grea.

Ca părinte al tuturor catolicilor a trebuit să păstreze o neutralitate strictă.

A reușit acest lucru atât de bine încât în timp ce aliații înverșunați îl numeau pro-german, germanii înverșunați îl considerau de partea aliaților.

Benedict, însă, a pledat mereu pentru pace, dar în 1917 a considerat că a sosit timpul să facă un efort oficial de mediere între puteri.

Papa a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a reduce nenorocirile unui conflict înspăimântător.

Datorită lui Benedict, prin intermediul țărilor neutre s-au realizat schimburi de prizonieri răniți, iar mai târziu, după mari eforturi, Benedict a reușit să-i trimită pe prizonierii răniți și bolnavi în țările neutre bogate.

Papa a încercat să-i ajute și pe civilii aflați în suferință.

Mijlocirea sa le-a permis deportaților belgieni să se întoarcă acasă.

A cerut milă pentru sărmanii armeni, și a oferit bani pentru cei suferinzi din întreaga Europă chinuită.

Benedict și-a continuat faptele bune și după armistițiu.

I-a rugat pe aliați să întrerupă blocada criminală a Germaniei care a adus atât de multă suferință femeilor și copiilor.

Din dispoziția papei a fost efectuată o colectă în toate bisericile catolice din întreaga lume pentru a-i ajuta pe copiii flămânzi.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

3 septembrie 1914 - Wilhelm, Prinţ al Albaniei părăseşte ţara după doar şase luni, din cauza opoziţiei la domnia sa.

Wilhelm de Wied (în germană Wilhelm Friedrich Heinrich Prinz zu Wied; n. 26 martie 1876, Neuwied, Germania - d. 18 aprilie 1945, Predeal, România) a fost în 1914 timp de șase luni principele Albaniei - foto (1914) preluat de pe en.wikipedia.org

Wilhelm de Wied – foto (1914) preluat de pe en.wikipedia.org

Wilhelm de Wied (germană Wilhelm Friedrich Heinrich Prinz zu Wied; n. 26 martie 1876, Neuwied, Germania – d. 18 aprilie 1945, Predeal, România) a fost în 1914 timp de șase luni principele Albaniei.

La data de 7 martie 1914, principele Wilhelm de Wied împreună cu soția sa, Sophie von Schönburg-Waldenburg, și cei doi copii ai lor, ajung în Durrës, unde era stabilită reședința sa.

Poporul l-a întâmpinat plin de entuziasm.

Statul care i-a fost încredințat era foarte sărac și dispunea de o infrastructură și un sistem administrativ extrem de modest.

Condițiile care i-au fost oferite erau pentru nivelul Albaniei foarte luxoase, însă totuși foarte modeste comparativ cu alte reședințe ale monarhilor europeni sau cu castelul din care provenea Wilhelm.

Era vorba de o casă cu două etaje, cu camere proprii amplasate în jurul unei curți interioare din centrul orașului.

Wilhelm și soția sa, Prințesa Sofia de Schönburg-Waldenburg and William circa 1913 – foto: ro.wikipedia.org

Wilhelm de Wied nu deținea multe cunoștințe despre statul și poporul care i-au fost încredințate, fiind nevoit să se bazeze pe consilieri.

Nu a reușit să se impună vizavi de popor și de persoanele influente din Albania.

Astfel, conflictul de inflență dintre personalitățile albaneze și puterile străine (de care era dependent d.p.v. financiar, politic și militar) s-a generalizat.

În sud grecii încercau să capete o inflență cât mai mare, unii albanezi puseseră ochii pe tronul lui Wilhelm de Wied, iar musulmanii din centrul țării au atacat capitala.

Izbucnirea Primul Război Mondial a complicat situația.

În momentul părăsirii statului la 2 septembrie 1914, observatorii apreciază faptul că Wilhelm rezistase deja surprinzător de mult.

Ulterior, prim-ministrul și episcopul albanez Fan Noli a declarat că singurul lucru pentru care ar putea fi criticat Wilhelm de Wied este faptul că nu a reușit să facă minuni.

Wilhelm de Wied nu a abdicat niciodată din funcția de principe a Albaniei și a continuat să poarte acest titlu până la moartea sa.

În 1917 a cerut repunerea sa în funcție.

La acea dată lupta însă din nou în armata germană ca ofițer.

Părăseșe serviciul militar în aprilie 1918. În 1925 se stabilește împreună cu familia sa în România, unde și-a petrecut restul vieții.

A murit în 1945 la Predeal.

Mormântul său se află în incinta Bisericii Lutherane din București.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1917 - S-a născut Eugen Frunză, poet român, reprezentant al realismului socialist în literatură. (d. 2002).

Eugen Frunză (n. 3 septembrie 1917, Mährisch Schönberg, Austria (azi Cehia) — d. 31 mai 2002) a fost un poet român, reprezentant al realismului socialist în literatură. Versurile imnului național al Republicii Populare Române între 1953 și 1977, „Te slăvim, Românie!”, au fost scrise de Eugen Frunză și Dan Deșliu - foto preluat de pe www.referatele.com

Eugen Frunză – foto preluat de pe www.referatele.com

Eugen Frunză (n. 3 septembrie 1917, Mährisch Schönberg, Austria (azi Cehia) — d. 31 mai 2002) a fost un poet român, reprezentant al realismului socialist în literatură.

Versurile imnului național al Republicii Populare Române între 1953 și 1977, „Te slăvim, Românie!”, au fost scrise de Eugen Frunză și Dan Deșliu.

Absolvent al Liceului „Aron Pumnul” din Cernăuți, în 1936 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din Cernăuți dar, după trei ani a întrerupt studiile.

A făcut trei ani de front în campania din Rusia, ca ofițer, iar după razboi a ajuns, în 1945 pentru scurt timp, secretar al Partidului Comunist Român, iar în 1946 a fost numit prefect al județului Rădăuți.

Din 1947 a lucrat în presa centrala și în sistemul editorial, fiind, pe rând, redactor cu probleme agrare la Scînteia, redactor-șef adjunct la Flacăra, Albina și apoi la Contemporanul, redactor-șef la Flacăra și director al Editurii Tineretului; secretar al Uniunii Scriitorilor (1953–1955).

A debutat in 1940, în Convorbiri literare, cu traduceri din limba germană; în același an se petrece și debutul editorial, cu volumul de poeme Din inimă.

A colaborat la Bucovina (Cernăuți), Clopotul (Botoșani), Gazeta literară, România literară, Flacăra, Contemporanul, Viața militară, Luceafărul, Munca, la Radio Bucuresti.

A scris, împreună cu Dan Deșliu, versurile imnului național al Republicii Populare Române (1953–1977), Te slăvim, Românie!

preluat de pe www.bunicutavirtuala.com cititi mai mult pe www.referatele.com

 

3 septembrie 1918 - S-a născut Ada Zevin, pictoriță română de etnie evreiască (d. 2005)

Ada Zevin (sau Ada Mironovna Zevina, n. 3 septembrie 1918, Chișinău - d. 23 septembrie 2005 id.) artist plastic din Basarabia, evreică de origine - foto - moldovenii.md

Ada Zevin (sau Ada Mironovna Zevina, n. 3 septembrie 1918, Chișinău – d. 23 septembrie 2005 id.) artist plastic din Basarabia, evreică de origine – foto – moldovenii.md

Ada Zevin (sau Ada Mironovna Zevina, n. 3 septembrie 1918, Chișinău – d. 23 septembrie 2005 id.) a fost un artist plastic din Basarabia, evreică de origine.

A făcut parte din generația pictorilor formați în cadrul școlii de pictură românești (absolventă a Academiei de Belle Arte din București).

Ada Zevin s-a revendicat din post-expresionism, din pictura franceză și cea română, realizând o operă originală prin combinarea mijloacelor de expresie clasice cu cele moderne și cu cele specifice creației populare.

cititi si Ada Zevin(3 septembrie 1918-23 septembrie 2005), artist plastic din Basarabia

 

3 septembrie 1919 - Italia a introdus votul pentru femei.

 

3 septembrie 1926 - S-a născut Irene Papas, actriță greacă

Irene Papas – foto: ro.wikipedia.org

Irene Papas (în greacă Ειρήνη Παππά; n. 3 august 1926) este o actriță grecoaică și cântăreață ocazională, care a jucat în peste șaptezeci de filme într-o carieră ce se întinde pe o perioadă mai lungă de cincizeci de ani.

 

3 septembrie 1937 - S-a născut Maria Ciobanu, solistă de muzică populară.

Maria Ciobanu (n. 3 septembrie 1937, Roșiile, județul Vâlcea) este o interpretă de folclor românesc.

Repertoriul său cuprinde peste 500 de piese înregistrate pe discuri la Radio și TV: “Lie ciocârlie”, “Aurelu’ mamii”, “Vântul de vară mă bate”, “Lângă poarta am un tei”, “Cei mai frumoși ani ai mei”, “Ce n-aș de să fiu mică”, “Roata mare” ș.a

 

3 septembrie 1939 - Al doilea război mondial – Marea Britanie şi Franţa au declarat război Germaniei.

 

3 septembrie 1941 - În lagărul de exterminare Auschwitz, s-a folosit pentru prima oară gazul Zyklon B, iniţial pentru exterminarea prizonierilor de război sovietici.

 

3 septembrie 1953 - A intrat în vigoareConvenția Europeană a Drepturilor Omului. Convenția a fost semnată la Roma, 4 noiembrie 1950.

Judecători ai Curții Europene a Drepturilor Omului - foto: website-pace.net

Judecători ai Curții Europene a Drepturilor Omului – foto: website-pace.net

Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cunoscută și sub denumirea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma și intrat în vigoare pe 3 septembrie 1953.

Convenția a fost ratificată de cvasi-totalitatea statelor membre ale Consiliului Europei, este una dintre construcțiile cele mai noi ale sistemului instituțional internațional.

Convenția și protocoalele sale adiționale apără mai multe drepturi și libertăți fundamentale ce au ca titulari persoane fizice, privite individual, sau diverse entități sociale, cu excepția oricăror structuri statale.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

3 septembrie 1965 - A început izita de stat a lui Nicolae Ceaușescu în URSS (3-11 septembrie 1965 – convorbiri cu Leonid Brejnev).

 

3 septembrie 1965 - S-a născut Charlie Sheen, actor american.

Carlos Irwin Estévez (n. 3 septembrie 1965, New York), cunoscut sub numele de scenă Charlie Sheen, este un celebru actor american, cunoscut îndeosebi pentru rolurile sale din Spin City, Two and a half Men și Anger Management.

În anul 2010 Charlie Sheen a fost cel mai bine plătit actor TV, fiind plătit cu 1,8 milioane USD pentru episoadele din seria Doi bărbați și jumătate (Two and a Half Men).

În viața personală Charlie Sheen a avut mai multe probleme datorită consumului de alcool și stupefiante dar și datorită violenței domestice, în 7 martie 2011 fiind concediat de CBS și Warner Bros din serialul Two and a Half Men.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org; www.imdb.com

 

3 septembrie 1967 - În Vietnamul de Sud, generalul Nguyen Van Thieu câştigă cu 38% din voturi, alegerile la preşedinţia ţării.

Nguyen Van Thieu in 1967 – foto: en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1967 - În Suedia a avut loc devierea traficului de pe stânga pe dreapta (Högertrafikomläggningen).

Kungsgatan, Stockholm, on Dagen H – foto: ro.wikipedia.org

 

3 septembrie 1971 - Qatar a devenit stat independent.

Localizarea și întinderea Qatarului (verde închis) în Peninsula Arabică – foto: ro.wikipedia.org

Qatar (Catar), cu denumirea oficială Statul Qatar, este un emirat arab în sud-vestul Asiei, ocupând teritoriul Peninsulei Qatar, aflată pe coasta de nord a Peninsulei Arabe.

Are graniţă terestră doar cu Arabia Saudită la sud, în rest teritoriul fiind înconjurat de apele Golfului Persic.

Este o ţară bogată în gaze naturale şi petrol; conform CIA World Factbook este a doua ţară din lume ca PIB pe cap de locuitor.

 

3-5 septembrie 1973 - Vizita oficială a lui Nicolae Ceaușescu în Costa Rica.

 

3 septembrie 1976 - Sonda cosmică americană „Viking 2” a atins solul planetei Marte.

Viking 2 – foto: en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1987 - Într-o lovitură de stat în Burundi, preşedintele Jean-Baptiste Bagaza a fost îndepărtat de la putere de maiorul Pierre Buyoya.

Pierre Buyoya – President of Burundi – foto: en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1991 - A murit Frank Capra, regizor american (n. 1897)

Frank Capra – foto: ro.wikipedia.org

Frank Capra (n. 18 mai 1897, Bisacquino, Sicilia, d. 3 septembrie 1991, Quinta, California) a fost un regizor american originar din Sicilia, Italia.

Principalele sale realizări sunt O viață minunată, Domnul Smith merge la Washington, S-a întâmplat într-o noapte, You Can’t Take It with You, Mr. Deeds Goes to Town, Lost Horizon, Vi-l prezint pe John Doe și Arsenic and Old Lace.

La vârsta de 6 ani a emigrat împreună cu familia în SUA. După ce a încercat câteva meserii în industria filmului, a devenit regizor.

 

3 septembrie 1991 - A murit Elvira Godeanu, actriță română de teatru și film (n. 1904)

Elvira Godeanu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Elvira Godeanu (n. 13 mai 1904 București – d. 3 septembrie 1991) a fost o cunoscută actriță română de film, radio, teatru și voce formată la generația de aur a marilor artiști interbelici.

A interpretat roluri extrem de variate, atât din literatura universală, cât și din cea română.

Elvira Godeanu rămâne una din marile interprete ale rolului Zoe Trahanache din comedia lui Ion Luca Caragiale.

A fost căsătorită cu Emil Prager, un cunoscut inginer constructor și arhitect din perioada interbelică.

A fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa II (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

 

3 septembrie 2008 - Primul planetariu digital din tara si cel de-al treilea din lume, a fost inaugurat la Pitesti, de Muzeul Judetean Arges.

Primul planetariu digital din ţară şi cel mai performant din Europa este într-o clădire a Muzeului Judeţean Argeş şi poate găzdui circa 40 de spectatori, inclusiv persoane cu nevoi speciale de deplasare.

Mobilierul este proiectat şi realizat special pentru planetariul care dispune şi de un sistem de climatizare optim şi ecologic.

Potrivit lui Remus Cârstea, responsabilul proiectului, în 35 de minute, iubitorii stelelor pot realiza o călătorie completă prin Univers şi pot asista la lecţii de astronomie, toate în format multimedia HD, cu sunet performant similar cinematografelor 3D.

Construcţia planetariului, realizată de 60 de angajaţi ai unei firme franceze, a început în data de 1 mai şi a durat patru luni, societatea fiind aleasă în urma unei licitaţii publice internaţionale.

Investiţia a costat 280 de mii de euro, bani proveniţi de la Consiliul Judeţean Argeş.

Este unul dintre cele trei planetarii digitale din lume, celelalte două fiind în Ucraina şi Italia, dar e singurul situat într-un muzeu. Planetariul este de tip “In Space Systems”, are un ecran cu diametru de şapte metri, oferă vizionarea proiecţiilor de planetariu, de cinematografie panoramica şi simultană şi de expoziţii virtuale de înaltă definiţie, sonorizate cu un sistem audio performant“,

a mai precizat Remus Cârstea, responsabilul proiectului Planetariu de la Piteşti Echipamentul poate fi interconectat prin sisteme digitale de transport a informaţiei, cu echipamente de observare astronomică pentru facilitarea proiecţiilor live de observaţii astronomice realizate oriunde pe Terra.

cititi mai mult pe: mediafax.ro

 

3 septembrie 2012 - A murit liderul religios sud-coreean, fondator al Bisericii Unificarii, Sun Myung Moon; (n. 1920).

Moon in Las Vegas, Nevada, 4 April 2010 – foto: en.wikipedia.org

Sun Myung Moon (n. 25 februarie 1920, Sangsa-ri, Coreea, d. 3 septembrie 2012, Seul) a fost fondatorul Bisericii Unificării.

Când avea 10 ani, familia lui s-a convertit la o formă penticostală de prezbiterianism, care încuraja practici atribuite Duhului Sfânt.

În 1936, la vârsta de 16 ani, Moon a avut o vedenie în care Iisus Hristos însuși l-a anunțat că a fost ales de Dumnezeu pentru a duce la capăt restaurarea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ.

Ulterior, el a primit și alte revelații, însă nu le-a făcut publice până în 1946.

În 1947 el a fost condamnat de către guvernul comunist al Coreei de Nord pentru spionaj în favoarea Coreei de Sud, cu o sentinţă de 5 ani în lagărul de muncă din Hŭngnam.

În 1950, în timpul Războiului Coreean, el a fost eliberat, în urma unui atac al armatei SUA asupra închisorii din Coreea de Nord in care se afla, dupa care s-a refugiat in Coreea de Sud.

 

3 septembrie 2020 - La Ordinea Zilei

Mănăstirea Putna (1466)

Mănăstirea Putna - foto preluat de pe www.putna.ro

foto preluat de pe www.putna.ro

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Mănăstirea Putna (1466)


 

Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre religioase și culturale românești.

Se află în comuna Putna, la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava.

Mănăstirea a fost un important centru cultural, fiind caracterizată de către Mihai Eminescu ca „Ierusalimul neamului românesc”.

Aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase.

Este vestită și pentru faptul că aici este înmormântat Ștefan cel Mare și Sfânt.

În prezent, sfântul lăcaș deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.

Mănăstirea Putna este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare SV-II-a-A-05595.

 

Complexul mănăstirii Putna - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Complexul mănăstirii Putna – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Istoric


 

Ctitorirea

Potrivit vechilor cronici moldovenești, zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ștefan cel Mare și Sfânt (al cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469.

Târnosirea sa a avut loc la 3 septembrie 1469, „fiind de față întreg clerul moldovenesc”, în frunte cu Mitropolitul Teoctist al Moldovei, cu Episcopul Tarasie al Romanului și cu primul egumen al Putnei, Arhimandritul Ioasaf.

Numeroasele biserici atestate încă din primele decenii ale secolului al XV-lea în vecinătatea Putnei denotă faptul că zona respectivă cunoștea, încă de pe atunci, o remarcabilă viață religioasă și că Ștefan cel Mare s-a conformat tradiției, construind mănăstirea în preajma unei biserici mai vechi.

Din „uricul” său datat la 15 martie 1490 rezultă că pe vremea lui Alexandru cel Bun numai în ținutul Sucevei existau „cincizeci de biserici cu popii lor”, supuse Episcopiei de Rădăuți, dintre care, pe vremea sa, șase au fost „întoarse și închinate să asculte de Mănăstirea (…) Putna, căci acele biserici și acei popi sunt din satele mănăstirii”.

Este foarte probabil ca în apropierea Putnei să fi existat și o mănăstire mai veche, aceasta fiind menționată într-un uric din 18 august 1427 prin care Alexandru cel Bun îi miluia pe frații Herman și Lațcu, întărindu-le „ocina lor (…), unde este casa lor, la Voitinu, unde acesta iese din pădure și din poiană și unde este mănăstirea lor și vechiul lor loc de cosit…”.

În Letopisețul Moldovei se spune că după cucerirea Cetății Chilia, în luna ianuarie 1465, Ștefan cel Mare s-a întors cu toată oastea la Suceava, poruncind mitropolitului, episcopilor și tuturor preoților „să mulțumească lui Dumnezeu pentru ce i-a fost dăruit lui…”.

Nu se precizează cum trebuia să se concretizeze această mulțumire, dar, având în vedere importanța pe care o acorda voievodul însuși acestei izbânzi, este de presupus că ea urma să fie ridicarea unei mănăstiri.

În Analele de la Putna și în Cronica moldo-polonă, se menționează, imediat după relatarea victoriei de la Chilia, că la 10 iulie 1466 Ștefan-vodă a început să zidească Mănăstirea Putna, cu hramul „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”.

Incinta, turnul de la intrare și fortificațiile ce împrejmuiau mănăstirea au fost terminate abia în 1481.

S-a păstrat până în prezent pisania de pe „Turnul tezaurului”:

Binecredinciosul domn a toată Țara Moldovei, marele Io Ștefan Voievod fiul lui Bogdan Voievod, a zidit și a făcut Mănăstirea aceasta în numele Preasfințitei Născătoare de Dumnezeu în timpul arhimandritului Ioasaf în anul 6989 (1481).

Ștefan cel Mare a făcut numeroase danii Mănăstirii Putna.

Astfel, în 1490, voievodul i-a „întărit” mănăstirii satele Vicșani, Frătăuți, Botășani și Climăuți, de pe râul Suceava, Greci de pe râul Siret și Cozminul din ținutul Cernăuți, la care a adăugat „toate morile de la târgul nostru Siret” și „vama cea mică de pe Suceava, ce este la Jicov”.

Prin uricele din același an 1490, Domnul Moldovei interzicea tuturor judecătorilor și globnicilor de a intra în vreunul din satele mănăstirii, iar protopopilor sau vornicilor oricărui mitropolit să aibă vreo treabă cu preoții din satele ctitoriei sale, aceștia din urmă fiind obligați să asculte numai de „acea sfântă mănăstire a noastră (…) și să plătească dare acolo și tot venitul ce se cuvine unui mitropolit de la popi”.

Putna dobândea astfel prerogative cvasiepiscopale, devenind cea mai importantă mănăstire din Moldova acelor timpuri.

La 2 februarie 1503, simțindu-și sfârșitul aproape, Ștefan cel Mare emitea un nou hrisov, cu semnificații testamentare, în care sunt recapitulate și reîntărite toate privilegiile Mănăstirii Putna de la întemeiere și până la data respectivă.

Încă din timpul lui Ștefan cel Mare, cu îndrumarea primilor ei egumeni, arhimandriții Ioasaf, Paisie zis cel Scurt și Spiridon, mănăstirea Putna a devenit cel mai însemnat centru cultural și artistic al țării.

Sf. Voievod Ștefan cel Mare (1433 - 1504) - după Evangheliarul de la Humor, considerată cea mai exactă reprezentare a domnului - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Voievod Ștefan cel Mare (1433 – 1504) – după Evangheliarul de la Humor, considerată cea mai exactă reprezentare a domnului – foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

În secolele XV-XVIII

După moartea lui Ștefan cel Mare au urmat vremuri grele, nu numai pentru Mănăstirea Putna, ci și pentru întreaga Biserică Ortodoxă din Moldova, sub domniile lui Iliaș Turcitul (1546-1551), Despot-Vodă (1561-1563) și Ioan-Vodă cel Cumplit (1572-1574), ultimul mergând cu măsurile împotriva clerului până la confiscarea tuturor averilor mănăstirești.

Alexandru Lăpușneanu, în cele două domnii ale sale (1552-1561 și 1564-1568), a făcut danii Mănăstirii Putna și a fost chiar ctitor al unui edificiu de aici, care, din păcate, nu s-a păstrat, dar care este atestat de pisania acestuia, datând din 1559, încastrată acum în peretele estic al capelei de iarnă cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

De asemenea, sub domnia lui Petru Șchiopul Putna dobândește de la acest voievod noi proprietăți.

Vasile Lupu (1634-1653), un mare ctitor al timpurilor sale, dăruiește Mănăstirii Putna, în 1646, „moșia Sf. Onufrie cu biserica cea zidită”, moșie care mai aparținuse Putnei pe vremea „când era acolo biserica cea de lemn”.

Tot el reîntărește în 1647 „munții sfintei Mănăstiri Putna”, adică Braniștea.

Din nefericire, în lunile aprilie-septembrie 1653, când au avut loc luptele pentru domnie dintre logofătul Gheorghe Ștefan, ajutat de munteni și transilvăneni, pe de o parte, și Vasile Lupu, ajutat de cazacii ginerelui său Timus Hmelnițki, pe de altă parte, aceștia din urmă au devastat Mănăstirea Putna pentru a căuta presupusele comori ale lui Ștefan cel Mare, așa cum relatează cronicarul Ion Neculce în O samă de cuvinte.

Vasilie-vodă, aproape de mazilie, a greșit lui Dumnedzeu, că i s-au întunecat mintea spre lăcomie, de au stricat mănăstirea Putna, gândind că va găsi bani, și n-au găsit. Și s-au apucat să o facă de nou iarăși precum au fost, și nu i-au agiutat Dumnedzeu să o facă. Că au zidit-o numai din temelie din pământ pănă la ferestri, și i-au luat Dumnedzeu domnia. Că s-au sculat Gheorghie Ștefan logofătul cu oaste asupra lui și l-au scos din domnie. Iar plumbul cu careli au fost acoperită mănăstirea Putna l-au luat cazacii lui Timuș, a ginerelui Vasiliei-vodă, de l-au dus la cetate la Suceava, de au făcut glonțuri de pușcă, să apere cetatea Sucevii despre Gheorghie Ștefan-vodă. Ce știu că au apărat-o bine, că s-au osindit și Timuș pentru prada și jacurile ce au făcut pe la sfintele mănăstiri. Și s-au pus și el capul pe glonțu, precum scrie letopisățul. Și pre urmă au gătit mănăstirea Putna Gheorghie Ștefan-vodă, după ce au luat domnia, de este zidită precum să vede acum

(Ion Neculce, O samă de cuvinte, cap. XXVII).

Biserica mănăstirii fiind devastată de oștile cazacilor lui Timuș Hmelnițki, lucrările de reconstruire au fost începute de voievodul Gheorghe Ștefan (1653-1658) în 1654 și terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija (1661-1665), în 1662.

Mănăstirea a fost restaurată între anii 1756-1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul.

O nouă urgie s-a abătut asupra întregii Moldove, afectând puternic și mănăstirile din nordul acesteia: la 7 mai 1775, cu acordul Porții Otomane, Imperiul Habsburgic răpește Moldovei Bucovina.

În 1783, sub împăratul Iosif al II-lea, sunt expropriate și desființate toate schiturile și mănăstirile din această parte a țării, cu excepția Putnei, Suceviței și Dragomirnei.

Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” (Mihai Eminescu). Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei. Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mănăstirea Putna – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Serbările de la Putna din 1871

Cu ocazia împlinirii a patru veacuri de la sfințirea Mănăstirii Putna, s-a hotărât ca această prăznuire să fie marcată de ample acțiuni religioase și culturale.

Cu trei săptămâni înainte de prăznuire (care trebuia să aibă loc la 15 august 1870) a început războiul franco-prusac, Imperiul Austriac (de care aparținea și Bucovina) fiind în alertă.

Din acest motiv „Comitetul central pentru serbarea de la mormântul lui Ștefan cel Mare, față cu situațiunea actuală critică, decide amânarea festivității pe 15/27 august 1871”.

La 20 iunie 1871, Comitetul de organizare a Serbările de la Putna, întrunit la Viena, a inițiat un concurs pentru cel mai bun discurs festiv care se va ține, de către un student, la mormântul marelui voievod, cu prilejul serbării.

Discursul trebuia să îndeplinească mai multe condiții: să nu fie prea lung, să fie scris într-un limbaj accesibil, să se refere în special la „rolul istoric național al lui Ștefan cel Mare” și la momentul 1470, și „să nu facă aluziuni intenționate la împrejurările politice de azi”.

O comisie formată din Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi și Vasile Pogor urma să decidă cel mai bun discurs.

Concursul a fost câștigat de Alexandru D. Xenopol (viitorul mare istoric român), pe atunci student la Berlin ca stipendiat al Societății „Junimea” din Iași.

La 25 iulie, Xenopol îi scria lui Ioan Slavici că este de acord cu tipărirea discursului său festiv în broșură și că ar dori ca suma realizată din vânzarea acesteia să se adauge „la fondul pe care avem de gând a-l aduna pentru facerea unui monument lui Ștefan cel Mare”.

Marea serbare de la Putna a început efectiv la 14 august 1871.

La ea au participat circa 3000 de români din toate teritoriile locuite pe atunci de aceștia: Principatele Unite (numite oficial România, din 1862), Bucovina, Transilvania și Banat. Printre ei se aflau figuri ilustre ale intelectualității: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Mihail Kogălniceanu, Alexandru D. Xenopol, George Dem. Teodorescu, Grigore Tocilescu, Dimitrie Gusti, Ciprian Porumbescu, Epaminonda Bucevschi și alții.

În dimineața zilei de 15 august, în fața mulțimii adunate la mănăstire, Ioan Slavici a rostit o alocuțiune adecvată momentului comemorativ.

S-a oficiat apoi Sfânta Liturghie, după care egumenul Arcadie Ciupercovici a ținut o predică în care a evocat, printre altele, gloria străbună și semnificația serbării.

Mihai Eminescu relata, în numărul din 22-25 august 1871 al Curierului de Iași, că „eminentul preot știu atât de bine să vorbească la sufletele auditoriului (…), încât (…), am simțit inima noastră mișcându-se de patriotism și însuflețire”.

După slujbă, tânărul Alexandru D. Xenopol și-a rostit discursul festiv, în care spunea printre altele:

Cu patru sute de ani aruncăm noi gândirile și simțirile noastre înapoi și totuși, de vom privi bine în sufletul nostru, vom vedea cum se amestecă, în acel îndepărtat trecut, farmecul viitorului; cum fie ce faptă a lui Ștefan cel Mare e cu atâta mai măreață, cu cât noi astăzi putem să ne-o amintim împreună la mormântul lui…

Apoi fost intonat un imn solemn de Alexandru Flechtenmacher, pe versuri de Vasile Alecsandri, în interpretarea corului studențesc reunit cu cel al seminariștilor și al elevilor din Cernăuți și Suceava.

A urmat apoi ospățul mulțimii venită la hram, care a durat până seara.

În a treia zi a serbărilor, pe 16 august, egumenul mănăstirii a dat citire „Cuvântului de îngropăciune la moartea lui Ștefan cel Mare”, apoi a avut loc ceremonia depunerii urnei votive de argint pe mormântul lui Ștefan cel Mare.

În sunetul clopotelor, procesiunea a pornit spre biserica mănăstirii, purtând prapurii, stindardele, flamurile, epitafurile și urna însăși, pe care este gravată inscripția:

EROULUI, ÎNVINGĂTORULUI, APĂRĂTORULUI EXISTENŢEI ROMÂNE, SCUTULUI CREȘTINĂTĂŢII, LUI ȘTEFAN CEL MARE, JUNIMEA ROMÂNĂ ACADEMICĂ. MDCCCLXX.

În urna de argint, având o greutate de peste 7 kg, s-a pus, în mod simbolic, pământ din toate provinciile românești.

În amintirea evenimentelor din 1871 de la Putna, egumenul de atunci al mănăstirii, Arcadie Ciupercovici, a ridicat o cruce în incinta mănăstirii, cruce care se mai păstrează și astăzi în dreptul portalului sudic al pridvorului bisericii, cu inscripțiile originale.

manastireaputna

 

În secolul XX

Alte restaurări ale mănăstirii au avut loc în 1902, când s-a refăcut acoperișul bisericii după planurile arhitectului Karl Romstorfer, și, mai recent, în perioada 1961-1975.

În 1982 au început lucrările de refacere a casei domnești din incinta Mănăstirii Putna.

În 1926, la inițiativa Cercului studențesc „Arboroasa” din Cernăuți, a fost ridicat în incinta Mănăstirii Putna bustul lui Minai Eminescu, în amintirea primei serbări a românilor de pretutindeni și a primului congres studențesc, care avuseseră loc aici în august 1871, și la organizarea cărora marele poet avusese o contribuție esențială.

Bustul poartă semnătura sculptorului Oscar Han, iar pe soclu sunt săpate în marmură emoționantele versuri ale poetului:

Ce-ți doresc eu ție / Dulce Românie… / La trecutu-ți mare, / Mare viitor!

 

Legende legate de Mănăstirea Putna


 

În memoria populară s-au păstrat mai multe legende în legătură cu Mănăstirea Putna, unele dintre acestea fiind consemnate și de cronicarii moldoveni, îndeosebi de către Ion Neculce (în anexa sa la Letopisețul Țării Moldovei: O samă de cuvinte).

Una dintre aceste legende spune că odată, într-o noapte foarte întunecoasă, pe când Daniil Sihastrul se ruga în adâncul chiliei sale de pe valea Vițeului, iar afară se amestecau urletele lupilor cu mormăiturile urților, ar fi sosit la el, să-i ceară găzduire, Ștefan-Vodă, care, întorcându-se de la o vânătoare din munți, se rătăcise prin partea locului.

Cu acel prilej, bătrânul sihastru, având sfat de taină cu voievodul, l-a îndemnat să ridice în apropiere, pe frumoasa vale a Putnei, o mănăstire, „pentru ca Dumnezeu să-i ajute la toate treburile lui”.

O altă legendă, consemnată tot de Ion Neculce, spune că atunci când s-a hotărat sa aleagă locul pe care avea sa fie ridicată mănăstirea, Ștefan-Vodă a tras cu arcul dintr-un vârf de munte, iar unde a căzut săgeata, acolo s-a zidit sfântul lăcaș.

Și în prezent se mai păstrează un fragment din trunchiul unui paltin, în care se spune ca s-ar fi înfipt săgeata lui Ștefan-Vodă.

 

Arhitectură


 

Biserica Mănăstirii Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, are o formă trilobată, fiind construită cu ziduri groase din bolovani de piatră și din cărămidă, pe o fundație din bolovani de piatră de mari proporții pentru perioada respectivă.

Dimensiunile sale principale sunt: 37 m lungime, 11 m lățime și 33 m înălțimea la turlă.

Spațiul interior al bisericii este împărțit în mod tradițional în altar, naos, pronaos și pridvor (acesta din urmă fiind închis, iar accesul făcându-se prin două uși laterale).

Caracteristică acestei biserici este existența a încă unei încăperi, situată între pronaos și pridvor, camera mormintelor („gropnița”), ceea ce denotă faptul că a fost destinată de a fi și necropolă domnească.

Altarul este luminat de trei ferestre (la est, nord și sud) și este separat de naos printr-un iconostas din lemn, cu o bogată ornamentație sculpturală.

Naosul este luminat de câte două ferestre la sud și la nord, având deasupra turla deschisă, de formă octogonală la primul etaj și hexagonală la etajul superior.

Turla are la exterior coloane torsionate și ancadramente la ferestre.

Pridvorul închis al bisericii primește lumină prin mai multe ferestre, așezate pe zidurile din sud, nord și vest.

Intrarea în pridvor se face prin uși masive din lemn, ferecate cu fier, situate la sud și nord, lateral față de axa longitudinală a bisericii.

Intrările din pridvor în pronaos, precum și cele din pronaos în necropolă (camera mormintelor) sunt de asemenea prevăzute cu uși masive din lemn ferecate cu fier.

Ferestrele bisericii sunt terminate în arc de cerc și prevăzute la exterior cu grilaje metalice și ancadramente din piatră.

Pardoseala este din marmură, numai cea din pridvor fiind din lespezi de piatră.

Acoperișul este confecționat din tablă de cupru, așezată în rânduri dese, care imită șindrila tradițională.

La exterior, biserica este înconjurată este un brâu masiv torsionat, cu firide largi.

Pe toate cele patru fațade sunt amplasate mai multe conforturi, cu rol de susținere.

Incinta mănăstirii are forma dreptunghiulară clasică, fiind înconjurată cu ziduri înalte de apărare.

Intrarea în incintă mănăstirii se face pe sub bolta unui turn compus din parter și etaj.

Acest turn de intrare a fost ridicat în 1757, pe vremea voievodului Constantin Racoviță, despre aceasta stând mărturie și stema de pe fațada de vest, în care apar reunite stemele Moldovei și ale Țării Românești (Constantin Racoviță a fost Domn și în Moldova și în Țara Românească).

Pe fațada estică (spre exteriorul mănăstirii) se află un basorelief cu stema Moldovei.

Tot pe latura de est a incintei este situat și „Turnul clopotniței” construit în anul 1882.

Pe latura vestică a incintei mănăstirii se mai păstrează și în prezent „Turnul Tezaurului”, rămas încă din vremea lui Ștefan cel Mare, a cărui construcție a fost terminată în anul 1481.

Acolo au fost adăpostite, în vremurile tulburi, odoarele sfântului lăcaș.

În partea vestică a incintei se află paraclisul mănăstirii, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, construit de mitropolitul Iacob Putneanul în anul 1759, pe locul vechiului turn clopotniță deteriorat la marele cutremur din 1739. A fost restaurat între anii 1976-1983, când i s-au adăugat noi spații.

Paraclisul a fost pictat în tehnica „al fresco” în perioada 1979-1983 de artiștii-frați Mihail și Gavriil Moroșan, stareț fiind atunci Arhimandritul Iachint Unciuleac.

Pe latura sudică a incintei mănăstirii se află „Casa Domnească” ridicată între anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusă în vremea stăpânirii habsburgice.

Lucrările de reconstrucție au fost începute și supravegheate, în mare parte, de către Prea Fericitul Părinte Teoctist pe timpul arhipăstoririi sale ca mitropolit al Moldovei.

 

Pictura interioară

Pictura originală a bisericii Mănăstirii Putna s-a pierdut în decursul vremilor (la devastarea din 1653, de către cazacii lui Timuș Hmelnițki, fiind distrusă atât pictura interioară cât și cea exterioară).

Actuala pictură interioară, de inspirație bizantină, datează din perioada de după 2001, fiind executată de frații Mihai și Gavriil Moroșan, cei care pictaseră și paraclisul mănăstirii, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, între anii 1979-1983.

 

Necropolă domnească


 

Mănăstirea Putna a fost destinată a fi necropolă domnească chiar de către ctitorul ei.

Încă din luna decembrie 1477, în spațiul destinat gropnițelor (între pronaos și pridvorul închis) din biserică a fost înmormântată cea de-a doua soție a lui Ștefan cel Mare, doamna Maria de Mangop, coborâtoare din neamul împărătesc al Comnenilor.

Tot acolo au fost înmormântați apoi, pe rând: în 1478 mitropolitul Teoctist I (al cărui mormânt se află pe latura nordică interioară a pridvorului), în 1479, Bogdan și în 1480, Petru, ambii fii nevârstnici ai lui Ștefan, îngropați sub o lespede comună lângă mormântul Mariei de Mangop.

A urmat apoi trecerea la cele veșnice a slăvitului voievod lui Ștefan cel Mare (2 iulie 1504).

Iată cum descrie cronicarul Grigore Ureche înmormântarea acestuia:

Iară pre Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul. Jale era, că plângeau toți ca pe un părinte al său…

Seria de înmormântări voievodale în necropola de la Putna a continuat apoi cu doamna Maria Voichița, a treia soție a ctitorului, așezată în 1511 lângă mormântul soțului ei, cu Bogdan al III-lea (Domn al Moldovei între 2 iulie 1504 și 20 aprilie 1517, fiul lui Ștefan cel Mare și al doamnei Maria Voichița), îngropat în 1517 pe latura sudică a pronaosului, cu Maria Cneajna, fiica lui Ștefan cel Mare, așezată în 1518 lângă Bogdan al III-lea, fratele ei, cu Ștefăniță-Vodă (Domn al Moldovei între 20 aprilie 1517 și 14 ianuarie 1527, fiul lui Bogdan al III-lea), înmormântat în 1527 pe latura nordică a pronaosului și, în sfârșit, cu doamna Maria, a doua soție a voievodului Petru Rareș, îngropată în 1529, tot în pronaos, lângă mormântul lui Ștefăniță-Vodă.

 

Mănăstirea Putna în prezent


 

În prezent, Mănăstirea Putna este una dintre cele mai renumite mănăstiri din România, atât din punct de vedere religios, cât și cultural.

Este foarte des vizitată, atât de credincioșii din toată țara, cât și de turiști din lumea întreagă, fiind aproape întotdeauna inclusă în traseele turistice din Bucovina.

În incinta sfintei mănăstiri este amenajat un muzeu în care sunt expuse obiecte de cult și altele, alcătuind o colecție valoroasă și impresionantă.

Sunt păstrate aici multe obiecte de la Ștefan cel Mare, mănăstirea fiind renumită pentru tezaurul său de broderii, țesături, manuscrise și argintărie.

Printre piesele de mare prestigiu se numără celebrul Evangheliar de la Humor (datând din 1487), „Clopotul Blagoveștenie” (dăruit în 1490 de însuși Ștefan), broderii din 1481, patrafirul din 1504, epitaful din 1490, marea dveră din 1510 și acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop din 1477,care înfățișează portretul acesteia.

Dintre icoanele de la Mănăstirea Putna se remarcă Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni, din secolul al XV-lea și care, potrivit tradiției, a fost adusă în Moldova de Maria de Mangop, a doua soție a lui Ștefan cel Mare.

Dintre manuscrisele cele mai valoroase aflate la Putna, se află Psaltichia alcătuită din două părți distincte, legate la un loc, una scrisă probabil la Mănăstirea Neamț, în epoca lui Alexandru cel Bun, iar cealaltă în primii ani ai secolului al XVI-lea, la Mănăstirea Putna.

La 2 ianuarie 2005 a luat ființă Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna.

Centrul are o bibliotecă proprie și publică Revista „Analele Putnei”, care conține studii, articole, note, însemnări și documente care corespund obiectivelor Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare”.

Până în prezent au apărut 8 volume ale acestei reviste.

De curând (la 4 iunie 2014) a demarat un nou proiect de restaurare a sfântului lăcaș și a infrastructurii conexe, proiect finanțat din fonduri europene și sprijinit de guvernul român.

 

cititi mai mult despre Mănăstirea Putna si pe: www.putna.roro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

Calendar Ortodox 3 septembrie 2024

Sf. Sfințit Mc. Antim, Episcopul Nicomidiei; Sf. Cuv. Teoctist; Sf. Cuv. Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 3 septembrie 2024

Sf. Sfințit Mc. Antim, Episcopul Nicomidiei;

Sf. Cuv. Teoctist;

Sf. Cuv. Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

 

Sinaxar 3 Septembrie


 

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei.

Sfăntul Antim era episcop al oraşului Nicomidia (în Bitinia – Asia Mică) atunci când, din porunca împăratului Diocleţian (284-305), la anul 288, s-a dat foc bisericii din Nicomidia, murind pentru Hristos douăzeci de mii de creştini (mucenici prăznuiţi în 28 decembrie).

El s-a aflat în fruntea credincioşilor săi în această încercare şi i-a încurajat a-şi pună în Dumnezeu toată încrederea şi nădejdea.

Atunci, prin harul şi providenţa lui Dumnezeu, sfântul Antim şi alţi câţiva creştini, au scapat de moarte şi s-au ascuns în munţii din împrejurimi.

Dar după câţiva ani ei au fost prinşi şi sfântul episcop a fost adus legat înaintea lui Maximian (305-311), unde se aflau de faţă toate uneltele cele pentru chinuire.

Şi, de vreme ce-l întrebară, a mărturisit cu îndrăzneala şi nesilit de nimeni pe Hristos.

Pentru aceea întâi i-au zdrobit coastele, apoi l-au rănit cu fier încins; l-au întins gol deasupra unor hârburi şi l-au bătut cu toiege; l-au încălţat cu încălţăminte de aramă arsă în foc, şi apoi i-au tăiat capul.

Dar, minunea lui Dumnezeu, şi după moartea sfântului părul a continuat să-i crească pe capul tăiat.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei Febe, diaconiţa la Cenchreae lângă Corint.

Această sfântă a fost diaconiţă a Bisericii şi următoare sfântului apostol Pavel, care o pomeneşte în epistola către Romani 16, 1-2.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teoctist (†467), împreună-ajunător cu marele Eftimie.

Sfântul Teoctist al Palestinei a fost un mare ascet care a trăit în sălbăticia iudeică numită Wadi Mukellik.

La început a fost împreună-nevoitor cu Sfântului Eftimie cel Mare (praznuit la 20 ianuarie).

Dragostea unuia faţă de celălalt a crescut într-atât încât păreau că sunt două trupuri cu un singur suflet.

Cei doi se asemănau foarte mult în virtuţi şi sfinţenie, sprijinindu-se reciproc în nevoinţe.

În fiecare an după Bobotează se retrăgeau în deşert pentru a se ruga în pustietate şi se întorceau la chiliile lor în Duminica Floriilor.

După cinci ani petrecuţi împreună, Sfinţii Eftimie şi Teoctist s-au retras în deşert pe durata Postului Mare, descoperind în wadi (=oază) o peşteră mare care a devenit mai târziu biserică.

Ei au decis să rămână acolo, fiind convinşi că aceea era voia Domnului.

Petrecând izolaţi de lume, trăiau mâncând ierburi sălbatice.

Însă Dumnezeu nu dorea ca aceste candele luminoase să rămână necunoscute.

EL dorea ca şi ceilalţi să se bucure de înţelepciunea şi sfinţenia lor.

Astfel, într-o zi nişte păstori din Betania i-au descoperit pe cei doi şi au alergat de au spus şi altora din sat despre ei.

Nu peste mult timp, ei au fost vizitaţi de mulţi oameni ba chiar şi de călugări care veneau din alte mănăstiri şi doreau să rămână sub ascultarea lor.

Adunându-se mulţi călugări, sfinţii au fost nevoiţi să ridice o lavră deasupra bisericii din peşteră.

Teoctist a devenit egumenul lavrei iar Sf. Eftimie a continuat să trăiască în singurătate, în peşteră.

Înţeleptul Teoctist a primit pe toţi cei care veneau la el, spovedindu-i şi vindecându-le neputinţele sufleteşti şi trupeşti cu medicamentul spiritual potrivit fiecăruia.

La o vârstă foarte înaintată, sfântul s-a îmbolnăvit şi Eftimie a fost cel care, deşi împlinise şi el vârsta de 90 de ani, l-a vizitat şi l-a îngrijit.

Când Sf. Teoctist s-a mutat la Domnul în anul 467, la înmormântarea sa a slujit Patriarhul Anastasie al Ierusalimului.

Sf. Teoctist al Palestinei este altul decât Sf. Teoctist al Siciliei (prăznuit în 4 ianuarie).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Zinon, care s-a săvârşit, fiind lovit cu pietre şi decapitat.

Sf. Zinon a suferit împreună cu mucenicul Antim episcopul în vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (305-311), care îi persecutau pe creştini.

După un incendiu la curtea imperială din Nicomidia, persecuţia creştinilor s-a înteţit, aceştia fiind acuzaţi că au pus foc cu deadinsul.

Numai în Nicomiodia de Ziua Naşterii Domnului au fost arşi de vii într-o biserică 20.000 de creştini.

Această monstruoasă inumanitate nu i-a speriat pe creştini, care au continuat să-şi mărturisească credinţa cu tărie, îndurând mucenicie pentru Hristos.

Câţiva ani mai târziu, soldatul Zinon l-a denunţat pe împăratul Maximian pentru persecuţiile nedrepte ale creştinilor, drept care a fost lovit cu pietre şi decapitat.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Vasilisa din Nicomidia.

Fiind domnitor în Nicomidia Alexandru, care prigonea pe crestini, a fost adusă înaintea lui şi sfânta.

Domnitorul, văzând neînduplecarea ei, a poruncit să o bată peste obraz, iar ea mulţumea lui Dumnezeu; atunci a poruncit să o dezbrace de îmbrăcăminte şi să o bata cu toiege.

Iar ea mai mult mulţumea lui Dumnezeu.

Şi atâta au bătut-o peste tot trupul, încât era o rană peste tot.

Apoi a fost supusă la nenumarate chinuri, dar ea striga: “Multumescu-Ţi Doamne, Dumnezeul meu“.

Văzând domnitorul că ea socoteşte chinurile ca nişte jucarii, a poruncit să fie încins un cuptor şi să fie aruncată în el.

Sfânta şi-a facut semnul crucii şi a intrat în mijlocul văpăii şi stând multe ceasuri, a fost păzită nevătămată, aşa cum a rămas nevătămată şi din alte chinuri.

Acestea toate văzându-le domnitorul se minuna şi, umilindu-se cu sufletul în ce chip sunt judecăţile lui Dumnezeu, a căzut la picioarele sfintei zicând:

Miluieşte-mă roaba lui Dumnezeu, cerescul împărat, şi mă iartă de câte rele am arătat faţă de tine, şi mă fă şi pe mine ostaş împăratului tău, de vreme ce, precum zici, primeşte şi pe cei păcătoşi“.

Atunci sfânta, mulţumind Atotputernicului Dumnezeu, învăţă pe domnitor şi ducându-l în biserică la Antonie episcopul, l-a botezat.

După ce a fost botezat, domnitorul a zis către sfânta:

Roaba lui Dumnezeu, roagă-te pentru mine să fiu iertat pentru cele ce ţi-am făcut ţie, şi să săvârşesc cu bună săvârşire vremea vieţii mele“.

Sfânta făcând ruga, iar Alexandru dând mărire şi mulţumită lui Dumnezeu, numaidecât şi-a dat sufletul către Domnul.

Sfânta, îngropându-i trupul, a ieşit împreună cu episcopul din cetate afară ca la trei mile şi, aflând o piatră, a stat pe ea si, rugându-se, a izvorât apa şi a băut şi a mulţumit lui Dumnezeu; şi mergând încă puţin zise:

Doamne, primeşte duhul meu cu pace“.

Acestea zicând şi, îngenunchind la pământ, s-a dus către Domnul cu bucurie, veselindu-se şi mulţumind lui Dumnezeu.

Deci episcopul Antonie a a îngropat-o, făcându-i mormântul lângă piatra din care izvorâse apa la rugăciunea sfintei.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Aristion, episcopul Alexandriei din Cilicia, care prin foc s-a săvârşit.

Sf. Aristion a fost episcopul Alexandriei Inferioare, în Cilicia (Asia Mică).

Acesta s-a născut în orăşelul Aribazo, eparhia Apamea din Siria, la începutul celui de-al doilea secol, din părinţi păgâni, trăindu-şi primii ani de viaţă în idolatrie.

Nu ştim ce educaţie primară a primit Sf. Aristion sau unde a studiat mai departe, dar ştim că nimic nu i-a satisfăcut căutarea pentru adevăr.

Mucenicul Antonie, pe atunci un băieţel de zece ani, i-a arătat calea spre adevăr, învăţându-l adevărata credinţă astfel încât Aristion a crescut duhovniceşte.

Riscându-şi viaţa, într-o perioadă în care persecuţia era în floare, Antonie nu era doar un simplu membru al bisericii locale ci un propovăduitor al credinţei lui Hristos.

Lucrarea sa pentru Aristion a fost binecuvântată pentru că şi acesta se ruga pentru tânărul său prieten, amintindu-şi de strădania şi curajul acestuia de a înfrunta pericolul pentru credinţa adevărată.

Nu numai că Antonie a devenit mucenic al lui Hristos la vârsta de 20 de ani dar a mai călăuzit un suflet pe calea mântuirii, pe Sf. Aristion.

Câţiva ani mai târziu, Sf. Aristion a fost sfinţit episcop de Isso în Cilicia, fiind un bun păstor pentru turma sa.

Într-o zi, conducătorul Alexandriei l-a arestat pe Aristion pe motiv că era creştin.

Fiind supus unui proces public, sfântul episcop nu s-a pierdut cu firea.

Pacea sa l-a făcut pe egumenul roman să înţeleagă că nu-i va fi uşor să trateze cu acest om.

La început a vrut să-l depărteze de Hristos prin vorbe măgulitoare şi promisiuni.

Văzând că nu au nici un efect, acesta a trecut la ameninţări cu tortura.

Dar Sf. Aristion stătea în faţa egumenului şi a consilierilor săi rugându-se cu milă şi cu dragoste pentru sufletele lor.

Chiar şi întemniţat, prizonierul era mai puternic decât captivii săi, refuzând închinarea la idoli.

Înaintea unei mulţimi de idolatri, sfântul a vorbit despre Dumnezeu şi Sfânta Treime, prin care toate s-au făcut, despre întruparea ca om a Mântuitorului Hristos din dorinţa lui Dumnezeu de a ne salva sufletele, despre cum Hristos aduce salvarea omului păcătos, dându-i şansa de a se mântui.

Ce goale sunt aceste statui fără de suflet şi ce neajutorat pare eparhul vostru în hainele lui scumpe!, spuse episcopul.”

Cei care l-au auzit vorbind pe sfânt au fost impresionaţi de curajul său. Aristion i-a invitat să creadă în adevărul pe care el îl descoperea lor.

Oamenii au înţeles că acela era un om deosebit, un sfânt şi au dorit să asculte cuvântul său.

Eparhul roman n-a putut să-l îngenuncheze pe Aristion decât prin violenţă, condamnându-l la moarte.

El a ordonat soldaţilor săi să aprindă un cuptor mare şi să-l arunce pe sfânt în flăcări. Sfântul a rămas curajos până la sfârşit.

Puţinii creştini prezenţi la execuţie s-au abţinut să nu plângă.

Ei se rugau în şoaptă pentru sfânt, fiind foarte trişti că părintele lor îi părăsea.

Ei ştiau totuşi că păstorul lor sufletesc nu va înceta să se roage pentru ei, mai ales acum că se duce la Hristos.

Până la ultima suflare sfântul a înălţat imnuri de laudă lui Dumnezeu.

Eparhul nu ştia ce greşeală mare săvârşeşte.

El n-a înţeles că moartea nu înseamnă sfârşitul nici pentru om nici pentru adevăr.

Nimic nu-l putea despărţi pe Sf. Aristion de Fântâna Vieţii, Domnul pregătindu-i cununa izbăvirii.

După stingerea focului, fiii duhovniceşti ai sfântului au luat din cuptor cât de multe oase au putut şi cu evlavie au îngropat sfintele moaşte într-un loc străin, nedescoperit nici până în zilele noastre.

În anul 2003, în Grecia John G. Thalassinos a publicat o biografie mai amănunţită a sfântului, sub titlul: SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC ARISTION (Atena, 2003), care conţine slujba şi acatistul sfântului întocmite de Ieromonahul imnograf Atanasie de la Mănăstirea Simonos-Petras din Muntele Athos.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Hariton, care fiind aruncat în groapa de var, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sf. Mucenic Arhontiul, care cu foamea fiind chinuit, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celui întru sfinţi împăratul Constantin cel Nou (cel Tânăr), care se săvârşeşte în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Polidor, care a mărturisit în Efesul cel nou la anul 1794 şi prin sugrumare s-a savârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Neofit de la Mănăstirea Stânișoara (Secolul al XVI-lea)

Sfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al XVI-lea din părinţi creştini ortodocşi, cu frică de Dumnezeu şi cu evlavie sfântă.

De tânăr a primit chipul îngeresc al călugăriei în Mănăstirea Cozia şi, după mai mulţi ani de ascultare smerită în obşte, dorind viaţă desăvârşită, a primit binecuvântarea stareţului său să meargă în pustnicie.

Astfel, şi-a săpat o chilie în partea de apus a muntelui numit Sălbaticul şi acolo s-a nevoit singur în aspre osteneli şi în neîncetată rugăciune, primind după o vreme tunderea în marea schimă călugărească.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Meletie de la Mănăstirea Stânișoara (Secolele XVI – XVII-lea)

Sfântul Cuvios Meletie a trăit în sihăstria Stânişoarei la cumpăna veacurilor al XVI-lea şi al XVII-lea.

Se crede că era de loc dintr-un sat aflat în preajma Mănăstirii Cozia, unde a şi intrat ca vieţuitor din fragedă vârstă.

Aici s-a nevoit în post şi rugăciune până în ziua în care, la rugăminţile lui, stareţul său i-a dat binecuvântare să mergă la părinţii sihaştrii şi să se nevoiască dincolo de Olt.

Cuviosul şi-a săpat o peşteră în partea de sud a Muntelui Sălbaticul, munte în care se nevoia şi pustnicul Neofit.

Acolo a rămas fericitul, a primit marea schimă şi s-a ostenit vreme de peste 40 de ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi păzindu-şi mintea curată de cugetele cele rele.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.