Calendar Ortodox 15 august 2024

Adormirea Maicii Domnului (15 august) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 15 august 2024


 

(†) Adormirea Maicii Domnului

Sinaxar 15 August

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, cinstita Adormire a Preamaritei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria.

Adormirea Maicii Domnului - foto preluat de pe basilica.ro

Adormirea Maicii Domnului – foto preluat de pe basilica.ro

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: “Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare”. Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: “Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite”. Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: “Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”.

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: “Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad”.

Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în aceasta zi, praznuim pomenirea preamarii si nespusei iubiri de oameni ce a aratat Dumnezeu catre noi, întorcând cu rusine pe necredinciosii agareni prin mijlocirea Preasfintei Stapânei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

La începutul împaratiei lui Leon Isaurul, numit si Conon, se ridica multime de saracini, cu o mie noua sute de vase asupra marii cetati a Constantinopolului, ca sa o cucereasca cu razboi. Si spunând împaratul ca le va da dajdie, ei cereau sa puna si pazitori de ai lor la cetate. Pentru aceasta aflându-se lucrurile la nedumerire, si nestiind ce vor mai face, au cazut la Nascatoarea de Dumnezeu, rugând-o sa ajute cetatii ei si sa o scape de dusmani, fiind la primejdie. Si le-a ascultat rugaciunea Nascatoarea de Dumnezeu, si a pedepsit pe cei fara de Dumnezeu, precum li se cadea. Întâi a surpat într-o groapa cu cal cu tot, de a murit, pe agareanul care, hulind, numise numai Sofia, marea lui Dumnezeu Biserica, nu si sfânta, iar cetatea Constantia. Dupa aceea cel ce se suise sa strige obisnuita lor rugaciune a fost surpat de acolo, si cazând jos s-a prapadit. Dupa aceea a iconomisit Nascatoarea de Dumnezeu, ca sa se bata ei cu bulgarii, si au pierit douazeci de mii de saracini, risipindu-le si vasele, unele într-o parte, altele într-alta. Si a facut si pe Soliman, mai-marele lor, de s-a smerit la Icoana Nascatoarei, si a venit pedestru în cetate, dosadindu-se singur pe sine de semetia si obraznicia lui cea mai dinainte. În acest fel cu mâna tare a pazit cetatea sa Nascatoarea de Dumnezeu.

 

Cu ale ei sfinte rugãciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Obiceiuri de vară – Târgul la români

Grup de țărani lângă un scrânciob - Atelier Adler (Orăștie / Broos / Szászváros), 01 ian 1910 - 31 dec 1940, Moldova - foto preluat de pe arhiva.muzeultaranuluiroman.ro

Grup de țărani lângă un scrânciob – Atelier Adler (Orăștie / Broos / Szászváros), 01 ian 1910 – 31 dec 1940, Moldova (Scrânciobul era acționat de oameni și constituia elementul de forță al târgurilor. Grupul de țărani privește către aparatul de fotografiat – imortalizarea momentului constituia dovada participării la petrecere, la fel ca și prezența cobzarului.)

foto preluat de pe arhiva.muzeultaranuluiroman.ro

articole preluate de pe: azm.gov.rowww.facebook.com/MuzeulTaranului

Tineri în scrânciob - - Autor necunoscut, 01 ian 1880 - 11 dec 1956, Transilvania Tineri în jurul unui scrânciob. Unii sunt așezați, așteptând să pornească, alții își așteaptă rândul. Județul Bistrița-Năsăud, localitatea Ghinda (conform fișei contact) sau Jelna (conform registrului) - foto preluat de pe arhiva.muzeultaranuluiroman.ro

Tineri în scrânciob – - Autor necunoscut, 01 ian 1880 – 11 dec 1956, Transilvania
Tineri în jurul unui scrânciob. Unii sunt așezați, așteptând să pornească, alții își așteaptă rândul. Județul Bistrița-Năsăud, localitatea Ghinda (conform fișei contact) sau Jelna (conform registrului) – foto preluat de pe arhiva.muzeultaranuluiroman.ro

 

Obiceiuri de vară – Târgul la români


 

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecția MAP | Târg, Câmpulung, Județul Argeș, 1880-1940 (MAP-411) - foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția MAP | Târg, Câmpulung, Județul Argeș, 1880-1940 (MAP-411) – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Târgurile erau așezate în locuri bine alese, fie la vadurile râurilor, fie la răspântie de drumuri.

Multe dintre ele se desfășurau pe locul unor foste comunități, dispărute în negura vremurilor.

Târgurile aveau mare importanță etnografică, pentru că ele făceau posibilă întâlnirea și căsătoria tinerilor din zone altfel îndepărtate.

Fetele și flăcăii veneau la eveniment, se cunoșteau, intrau în vorbă.

De aici până la căsătorie nu mai era decât un pas.

Se evitau astfel, încrucișările între rude apropiate, aducătoare de nenorociri, în tradiția populară.

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecția Kiruleanu | Târg de oale, sat Hălmagiu, judetul Arad, 1890-1960 (K-1613) - foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Kiruleanu | Târg de oale, sat Hălmagiu, judetul Arad, 1890-1960 (K-1613) – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

 

Târgul de fete de pe Muntele Găina


 

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecția Claudia Mihăilescu | Fată cu tulnic la Târgul Fetelor, Muntele Găina, 1943 (MC-6) - foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Claudia Mihăilescu | Fată cu tulnic la Târgul Fetelor, Muntele Găina, 1943 (MC-6) – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Acesta datează de aproximativ două secole, prima atestare documentară fiind din anul 1816.

Conform tradiției, acesta are loc în cel mai apropiat sfârșit de săptămână de ziua Sfântului Ilie, care este sărbătorit în 20 iulie.

Pe vremuri, târgul începea cu doi delegați, din partea moților din Vidra de Sus și doi delegați din partea crișenilor din Bulzești (sate aflate la baza muntelui) care trăgeau o linie de despărțire între moși și crișeni.

Ritualul începea sâmbăta seara, când se adunau feciorii. Peste noapte, tinerii cântau și beau țuică.

În zori, apăreau fetele și nevestele și toată petrecerea se muta pe creasta Găina.

Dansul era obligatoriu astfel ca flăcăii să vadă că fata nu șchioapătă.

Nici negoțul nu era neglijat.

Negustorii vindeau cireșe și miere, rachiu, ciubere sau oale smălțuite.

Momentul cel mai important îl reprezenta ”târguirea” fetelor.

Fetele care luau parte la târg se pregăteau ani întregi, pentru că se cerea să ia cu ele și zestrea.

Părinții puneau pe masă plăcintă, găini fripte, pălincă, iar tatăl băiatului se înfățișa și începeau ”negocierile”.

După ce cădeau la înțelegere, fata era invitată la joc și apoi cântărită pe o scândură, în balans, la capătul căreia era pusă zestrea.

Târgul de fete s-a transformat, în timp, într-o nedeie populară, care are loc înainte de Sfântul Ilie.

Ca legendă, se povestește că, odată, în vârful muntelui, trăia o zână frumoasă fără seamăn și tare bogată.

Ea avea o găină care făcea zilnic miraculoase ouă de aur.

Și o dată pe an, zâna dăruia câte un ou de aur, ca zestre unei fete sărace și cuminți.

Iar oamenii, când aveau nevoie de un sfat ori de un mic ajutor, apelau totdeauna la zână.

Într-o bună zi însă, cinci tineri din Vidra, îmbrăcați în straie femeiești, s-au furișat la zâna muntelui și, iscodind unde se afla găinușa, au șterpelit-o, împreună cu un coș plin cu ouă de aur.

Fugind de le scăpărau picioarele, unul dintre ștrengari scăpă coșul, ouăle rostogolindu-se până-n apele învolburate ale Arieșului.

Flăcăii au ascuns găina în munții Abrudului, care, după cum se știe, sunt plini de aur.

Supărată, ”crăiasa băilor de aur” a părăsit pentru veșnicie acele tărâmuri, plecând spre alte zări.

De atunci, tinerii s-au învățat să urce, în a treia duminică a lui iulie, pe culmea platoului Găina, nădăjduind că, poate într-o zi, zâna va reveni în acele locuri.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecția MAP | Târgul de fete de pe Muntele Găina, Munții Apuseni, 1880-1940 (MAP-928) - preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția MAP | Târgul de fete de pe Muntele Găina, Munții Apuseni, 1880-1940 (MAP-928) – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

 

Târgul Moșilor


 

Scenă de bâlci (Iosif Berman, mar 1923 - 17 sep 1941) - foto preluat de pe arhiva.muzeultaranuluiroman.ro

Scenă de bâlci (Iosif Berman, mar 1923 – 17 sep 1941) – foto preluat de pe arhiva.muzeultaranuluiroman.ro

Atunci când se strângea lume mai multă, la hramurile bisericilor ori la alte sărbători religioase și populare, apăreau și negustorii cu mărfurile lor, dar și mușterii doritori să cumpere.

Asta se întâmpla mai ales în localitățile cu o populație numeroasă și cu dispoziție pentru a cumpăra și a vinde.

De aici vine și denumirea de târg a unor orașe de odinioară, păstrată până azi: Târgu Ocna, Târgu Secuiesc etc.

Calea Moșilor, de pildă, denumirea unei artere bucureștene, vine de la drumul care ducea odinioară la un târg organizat cu ocazia sărbătorii populare zisă Moșii de Vară.

Acest târg funcționa la marginea răsăriteană a Bucureștiului de atunci.

Drumul, pavat cu lemn, care lega centrul Capitalei de acel maidan, s-a numit mult timp Podul Târgului din Afară.

Acolo a fost și un târg de vite, de unde avem denumirea de Obor, păstrată și astăzi.

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecția Aurel Bauch | Negustori la Târgul Moșilor, București, 1937-1942 (BA-576) -----> https://bit.ly/3fXWkKx  -foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Aurel Bauch | Negustori la Târgul Moșilor, București, 1937-1942 (BA-576)
—–> https://bit.ly/3fXWkKx -foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Prilej de bucurii și desfătări… folclorice. Cel puțin în ceea ce ne privește.

Înghesuială.

Larmă.

Furnicar de oameni. Năuciți. Cască gură. Copii mânjiți pe față, pe mâini, de acadele, se agață de poalele mamelor. Mulțimea se scurge fără țintă. Val după val.

În miros de gogoși și floricele, puzderie de atracții.

Veniți de pe malurile Dunării, lipovenii cu barbă lungă și roșcată, în rubașcă înflorată, și-au întins pe mese frumos așezate turtă dulce cu miere și migdale. Alături „la încercarea plămânilor” coadă de inși dornici să sufle în tubul din care apa roșcată se urcă marcând cantitatea de aer înmagazinată în cavitatea toracică. „Bombe! Bombe-tiribombe!”

Pocnetele fac să tresară pe cei sperioși. Urechile țiuie la zogomotul infernal al fanfarelor de „7gâște”. Fiecare instrumentist suflă din rărunchi, cum se pricepe, în ciuda vecinilor de breaslă, ademenind gloata să intre „în panarama” unde îi așteaptă minunile lumii. Uneori, șugubăț le stoarce câte o lămâie ca să le străpezească gura și să nu mai poată sufla.[...]

Printre baloane, coifuri de hârtie, trompete asurzitoare și câte și mai câte, pășeau, țanțoși și împopoțonați, bragagiii. Pe umeri cu strălucitoarele vase de aramă, lustruite de îți luau ochii, prin gâtul cărora curgea ispititoare braga rece, ei imprimau un caracter oriental târgului.

Rătăceam prin târg la întâmplare, pentru a ne opri, odată cu înserarea, la „țuicăria” improvizată, cu umbrar din papură verde. Masa lungă, încropită și ea la iuțeală, era înconjurată de prelungi scânduri de brad așezate pe butuci.

Ziceai bogdaproste de îți puteai găsi, înghesuit, vreun locșor.

De cele mai multe ori, scândura pe care te așezai și care se dorea a fi bancă nu era trasă bine la rindea.

Te socoteai norocos, ziceai că ți-a mers din plin dacă, până la urmă, nu te înțepa câte o așchie rebelă care să-ți mai oprească și vreo fâșie din pantalon.

Așezate una lângă alta, țuicăriile se țineau lanț: plasate cu anume tâlc excentric, dincolo de Oborul vechi.

Alături de țuicării, sub coviltirul căruțelor vopsite în culori țipătoare, zăceau butoaiele cu țuica piteștenilor și a buzoienilor.

Regimul „localurilor” era ceea ce este azi așa-numitul non-stop.

Din pricina asta, întreaga familie, venită de la țară cu cățel și purcel, lucra de zor, cu schimbul. „Dormitoarele” constau dintr-o cergă întinsă pe pământ sau așternută, pe vreme ploioasă, sub coviltirul căruței, alături de butoaie.

Lămpile cu lumină incandescentă a carbidului răspândeau un miros înțepător amestecat cu îmbietorul parfum de prună și dudă, îmbătător ca la cazanul de țuică.

Harry Bauner – Să auzi iarba cum crește (1979) – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

cititi si:

- Târgul de fete de pe Muntele Găina

- 20 iulie – Sfântul Ilie (Sânilie); Pârliile sau Pârlelele; 21 iulie – Ilie Pălie; 22 iulie – Foca; 23 iulie – Opârlia

- 27 iulie – Sfântul Pantelimon; Pintilei – Călătorul; Sfântul Ilie cel șchiop

- Sâmbăta Morţilor – Moşii de Vară

Maximilian Kolbe (1894 – 1941)

Maximilian Kolbe (1894 – 1941) - foto preluat de pe www.wordonfire.org

foto preluat de pe www.wordonfire.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Maximilian Kolbe (1894 – 1941)


 

Maximilian Kolbe (n. 7 ianuarie 1894, Zduńska Wola, azi Polonia – d. 14 august 1941, Auschwitz) a fost un călugăr franciscan, preot romano-catolic din Polonia, decedat în lagărul de concentrare de la Auschwitz.

A fost canonizat în anul 1984.

Este sărbătorit la 14 august.

Maximilian Kolbe in 1936 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Maximilian Kolbe in 1936 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Biografie


 

Maximilian Kolbe s-a născut la 7 ianuarie 1894 într-o familie de ţesători săraci polonezi.

La botez i s-a pus numele Raimond.

După multe frământări s-a hotărât să intre în Ordinul Franciscanilor Minori Conventuali.

Pentru studiile de filozofie şi teologie a fost trimis la Roma, unde a luat cunoştinţă de minunatele monumente ale trecutului glorios al credinţei, dar şi de rănile adinci ale prezentului tulburat prin care trecea lumea dintre cele două războaie mondiale.

Pentru a contribui la vindecarea acestor răni, concepe organizarea unei imense „cruciade” de rugăciuni şi întrajutorare în trăirea vieţii creştine, sub ocrotirea Maicii Neprihănit zămislite.

În ziua de 17 octombrie 1917, împreună cu alţi şase colegi, se consfinţeşte Preacuratei Fecioare Maria şi întemeiază asociaţia numită: „Militia Imaculatae”, „Oastea Neprihănitei” sau „Armata Maicii Domnului”.

Ei şi-au propus ca prin sfinţirea vieţii proprii, prin rugăciune şi activitate concretă să lucreze la cunoaşterea şi imitarea Fecioarei Maria.

După ce a fost sfinţit preot s-a reîntors în Polonia, unde, cu multă jertfă, învingând greutăţi de neînvins omeneşte vorbind, a ajuns să organizeze lîngă Varşovia un „Oraş al Neprihănitei” – ”Niepokala-now”.

Aici, sub conducerea a şase preoţi, aproape şapte sute de fraţi, unii specialişti de înaltă calificare, toţi atraşi de idealul Neprihănitei, trăiau şi lucrau într-o atmosferă serafică de sărăcie şi pace.

Aveau cea mai mare tipografie din Europa şi editau diferite publicaţii în cinstea Maicii Domnului, în milioane de exemplare.

După ce consolidează fundaţia de lîngă Varşovia, îndemnat de un grup de japonezi entuziasmaţi de cele ce se petreceau la «Niepokalanow», se duce în Japonia în 1930, împreună cu câţiva fraţi.

Ajung în luna martie iar în luna mai, luna Mariei, apare în limba japoneză primul număr al revistei «Cavalerul Neprihănitei».

Se stabileşte la Nagasaki, unde întemeiază o mănăstire care în 1945 va avea peste o sută de fraţi.

La întoarcerea în Polonia străbate cu trenul întreaga Rusie.

Peste tot vorbeşte cu înflăcărare despre Neprihănita Zămislire şi ajută pe nenumăraţi oameni, creştini şi necreştini, să înţeleagă şi să experimenteze că prin Maria se apropie de Dumnezeu, devin mai buni şi mai curaţi la suflet.

În mănăstirile întemeiate de el, fraţii se salutau rostind numele: Maria.

La fiecare bătaie de ceas, îndreptau un gând către Regina Apostolilor, spunînd «Ave Maria».

Evlavia şi încrederea lor în Neprihănita Fecioară Măria şi-au dovedit tăria în munca imensă pe care au depus-o cu bucurie, dar în deosebi în încercarea grea a războiului.

Maximilian Kolbe (n. 7 ianuarie 1894, Zduńska Wola, azi Polonia - d. 14 august 1941, Auschwitz) a fost un călugăr franciscan, preot romano-catolic din Polonia, decedat în lagărul de concentrare de la Auschwitz. A fost canonizat în anul 1984. Este sărbătorit la 14 august - in imagine, Maximilian Kolbe in 1939 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Maximilian Kolbe – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Viaţa trăită în lagărul morţii de la Auschwitz


 

În ajunul zilei Adormirii Maicii Domnului din anul 1941, creştinii din lumea întreagă, deşi sub apăsarea celui de al II-lea război mondial, se pregăteau pentru sărbătoarea ridicării cu trupul îşi sufletul la cer a Preacuratei Fecioare Maria, sărbătoare care se celebrează în biserica romano-catolică.

Pe când mulţimile credincioşilor aduceau la altarele Maicii Domnului buchete de flori, din infernul creat de ura şi lăcomia oamenilor, din Oswiecim (Auschwitz) un suflet curat şi curajos se îndrepta către lăcaşurile cereşti, spre a depune la tronul Celei fără de pată omagiul unei vieţi jertfite Fecioarei Neprihănite şi mântuirii sufletelor.

Era sufletul preotului polonez Maximilian Kolbe, care în ziua de 14 august 1941, după două săptămîni de înfometare absolută şi în urma unei injecţii cu formol a murit în «celula morţii» din lagărul de exterminare, de tristă amintire, care a marcat istoria lumii într-un mod ireversibil.

Maximilian Kolbe, spre deosebire de alţii a fost aruncat în celula morţii la cererea sa, în locul unui deţinut care, la momentul începerii procesului de beatificare, a dat mărturie despre viaţa exemplară pe care a dus-o preotul.

Se afla la lagărul de la Auschwitz din luna mai, şi, cu toate că era aproape o epavă, a fost supus tratamentului special aplicat preoţilor.

Insultele nu i-au atins sufletul, dar prin modul în care s-a comportat i-a întărit pe ceilalţi deţinuţi, spovedindu-i.

Maximilian Kolbe (n. 7 ianuarie 1894, Zduńska Wola, azi Polonia - d. 14 august 1941, Auschwitz) a fost un călugăr franciscan, preot romano-catolic din Polonia, decedat în lagărul de concentrare de la Auschwitz. A fost canonizat în anul 1984. Este sărbătorit la 14 august - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Maximilian Kolbe – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Legile lagărului de la Auschwitz


 

Legile lagărului erau foarte dure şi prevedeau ca în momentul în care un deţinut evadează şi nu este găsit în 48 de ore, alţi deţinuţi din lotul său erau condamnaţi la moarte prin înfometare.

La sfîrşitul lunii iulie evadează un deţinut din blocul 14, bloc în care se afla şi preotul Maximilian Kolbe.

Deoarece nu a fost descoperit în termenul fixat, brigada este ţinută în picioare pe platou o zi întreagă, apoi sunt desemnaţi cei sortiţi morţii, prin decimare (fiecare al zecelea deţinut trebuia să moară).

Între aceşti deţinuţi se afla unul care, de tamă, a început să-şi strige copii care se aflau acasă pe nume.

Deodată din rândul celor rămaşi apare un preot slab, cu chipul străveziu care se oferă să moară în locul lui.

„Domnule Comandant, vă rog să-mi permiteţi să raportez”
„Ce vrei? ”
„Vă rog să-mi permiteţi să merg eu în locul numărului N.”

Era o cerere nemaiauzită, printre deţinuţi, de neînchipuit, imposibilă, pentru un om care considera că în faţa morţii se uită totul, dar nu şi propria existenţă. Comandantul întreabă:

„Cine eşti? ”
„Sunt un preot catolic”
„Sunt de acord”

În locul preotului catolic, deţinutul care care fusese cruţat se reîntoarece în rândurile brigăzii şi va supravieţui celui de al doilea război mondial.

Va da mărturie despre modelul de credinţă al preotului catolic Maximilian Kolbe.

 

Scrisoare din lagăr


 

„Dragă mamă.

Spre sfârşitul lunii mai am sosit cu un convoi în lagărul de concentrare de la Auschwitz.

Totul este în regulă, dragă mamă.

Poţi fi liniştită în legătură cu mine şi cu sănătatea mea, deoarece bunul Dumnezeu este pretutindeni şi El se gândeşte cu o iubire mare la toţi şi la toate.

Ar fi bine să nu îmi mai scri până nu îţi trimit eu o altă scrisoare, deoarece nu ştiu cât timp voi mai fi aici.

Te salut cu drag şi te sărut, Raymond Kolbe.”

 

Moartea în lagărul morţii


 

Împreună cu cei nouă care erau trimişi la moarte, Maximilian Kolbe, se îndrepta spre celula în care au fost dezbrăcaţi şi azvârliţi pe podeaua rece.

Celula nu avea ferestre şi nici aerisire.

Unul dintre paznici va povesti mai târziu cum după câteva ore, din mormântul celor îngropaţi de vii a început să se audă murmur de rugăciuni şi cântări în cinstea Maicii Domnului”.

Aceste cântări au început să se audă, din ce în ce mai putin, odată cu trecerea timpului, până la moartea sa.

După terminarea războiului, au început demersurile pentru ridicarea lui la cinstea sfintelor altare.

În anul 1974 papa Paul al VI-lea l-a trecut în rândul „fericiţilor”, iar la 10 octombrie 1982 papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat „sfânt”.

Este sărbătorit în data de 14 august.

 

cititi despre si pe Maximilian Kolbe si pe en.wikipedia.org

cititi si:

- Lagărul de concentrare Auschwitz (1940 – 1945)

- Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului (27 ianuarie 1945)