Sfinţii Mucenici Fotie şi Anichit (†306)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; doxologia.ro
Sfinţii Mucenici Fotie şi Anichit
Sfinții Mucenici Fotie şi Anichit (†306) – au pătimit în Nicomidia (Bitinia – Asia Mică) în timpul persecuției pornite de Împăratul Dioclețian împotriva creștinilor.

Sfinții Mucenici Fotie și Anichit – Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Anichit era căpitan în armata imperială.
Auzind că este creștin, împăratul a încercat să-l convingă să se aducă jertfă zeilor păgâni, însă sfântul Anichit l-a înfruntat cu mult curaj, fapt pentru care a fost supus supliciilor.
Văzând chinurile la care era supus pentru dragostea sa față de credința creștină, Fotie, nepotul Sfântului Anichit, a mărturisit în văzul tuturor faptul că și el este creștin.
Pentru mărturisirea sa a fost închis alături de Sfântul Anichit.
În ciuda încercărilor de a-i convinge să se lepede de la credința creștină, Sfinții Anichit și Fotie au rămas neclintiți în credința lor și au suferit moarte martirică după numeroase chinuri la care au fost supuși.
Au fost aruncați într-un cuptor de foc, însă au trecut la cele veșnice, prin minune divină, fără să fie atinși de flăcări.
Sfântul Anichit este invocat în rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu şi de la slujba Sfinţirii apei.
Troparul Sfinţilor Mucenici Fotie şi Anichit:
„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule”.
Viața Sfinţilor Mucenici Fotie şi Anichit

Sfinții Mucenici Fotie și Anichit (†306) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
I-a legat de picioarele unor cai sălbatici, dar nici așa nu au fost biruiți de cei ce-i munceau, pentru că au fost păziți fără vătămare și, fiind târâți, mergeau ca într-o căruță și cântau puterea cea nebiruită a Domnului și unul cu altul se întăreau prin cuvinte.
Fiind păgânul împărat Dioclețian în Nicomidia, cetatea Bitiniei, s-a mâniat pe creștini înaintea întregului sfat și a pus de față în mijlocul cetății o mulțime de unelte spre muncire: săbii, cuțite, țepi, unghii de fier, tigăi, roate, căldări și toate cele scornite pentru muncirea cea cumplită. Încă a gătit și fiare înfricoșate, voind ca prin toate acelea să înfricoșeze pe cei numiți cu numele lui Hristos. Și a trimis îngroziri înfricoșate și pe la toate marginile împărăției Romei, poruncind ca pretutindeni să gonească, să muncească și să ucidă pe creștini; și multe hule vorbea asupra Unuia născut Fiul lui Dumnezeu.
În cetatea Nicomidiei era pe atunci un bărbat de neam bun, cinstit și cu dregătoria comit, anume Anichit. Acela, umplându-se de râvnă pentru Domnul Dumnezeu, a venit înaintea împăratului și cu îndrăzneală a mărturisit pe Iisus Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu și Dumnezeu, vorbind despre nașterea Lui cea dintâi fără de început și despre întruparea cea de pe urmă, pe care a primit-o pentru mântuirea noastră. Toate acestea le-a arătat cu îndrăzneală și a batjocorit înșelăciunea idolească, numind pe zeii păgânilor surzi și nesimțitori și ocărând pe cei ce li se închină lor. Iar la sfârșit a zis: „O, împărate, îngrozirile tale gătite împotriva creștinilor și puse înainte nu ne înfricoșează de fel; pentru că nu luăm în seamă nici o muncă, nici nu ne vom închina idolilor celor fără de suflet”.
Iar împăratul, umplându-se de mânie și nesuferind să audă mai mult cuvintele lui cele despre Dumnezeu, a poruncit ca îndată să-i taie limba. Dar Sfântul Anichit și după tăierea limbii vorbea curat, slăvind pe Hristos. Deci a fost bătut cu vine de bou așa de tare, încât și oasele îi trecuseră prin piele. Iar el, răbdând acea muncire cu bărbăție ca în trup străin, striga cu glas tare către poporul care privea la dânsul, propovăduind pe Hristos că este Unul adevăratul Dumnezeu. După aceea, împăratul a poruncit să-l dea spre mâncare fiarelor. Deci, a dat drumul asupra lui unui leu înfricoșat, care răcnea foarte tare; dar acela, apropiindu-se de mucenic, s-a făcut mai blând ca un miel și se gudura la sfântul, iar sudorile care erau pe fruntea mucenicului le-a șters cu laba ca și cu un burete. Iar sfântul a strigat, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Iți mulțumesc că m-ai izbăvit din dinții acestei fiare și mă rog Ție, Stăpâne, ca și în cealaltă nevoință să-mi întinzi ajutorul dreptei Tale, ca să pot birui mânia chinuitorului și să mă învrednicesc a lua cunună de la Tine”.
Astfel rugându-se sfântul, s-a făcut cutremur de pământ și a căzut capiștea lui Eraclie cu idolul lui, iar o parte din zidurile cetății s-au prăvălit și au ucis pe mulți din păgâni. Atunci împăratul a poruncit să i se taie capul mucenicului cu sabia. Și când călăul a ridicat sabia să taie pe mucenic, îndată i-au slăbit mâinile și a căzut la pământ, și astfel stătea nemișcat ca un nesimțitor. Văzând aceasta Dioclețian, a poruncit să lege pe mucenic de o roată de muncire, ce era așezată între niște fiare ascuțite, să pună foc dedesubt și să întoarcă roata ca să fie tăiat bucăți de ascuțișul fiarelor și, arzându-se de foc, să moară. Iar sfântul mucenic, fiind legat de roată, a grăit: „Doamne, Iisuse Hristoase, dezleagă-mă din muncirea aceasta, pentru ca să nu se teamă cei ce privesc la mine; ci, văzând grabnicul Tău ajutor, să se întărească a sta cu bărbăție împotriva muncitorului și să ia de la Tine cununa biruinței”. Atunci îndată s-au dezlegat legăturile cu care era legat, roata a stat nemișcată și focul s-a stins. După aceea chinuitorul a poruncit să umple o căldare cu plumb, s-o fiarbă și să arunce pe pătimitor într-însa. Atunci s-a văzut îngerul Domnului intrând cu mucenicul în căldare și îndată plumbul s-a răcit ca gheața.
Astfel nevoindu-se Sfântul Anichit pentru dreapta credință, o rudenie a lui, anume Fotie, văzând puterea lui Hristos care păzea pe robul Său, a lepădat toată frica și, ieșind din poporul care privea la priveliște, a alergat la sfântul mucenic, cuprinzându-l pe dânsul cu dragoste și sărutându-l; numindu-l părinte și mijlocitor al mântuirii sale și arătându-se gata ca, împreună cu dânsul, să pătimească toate muncile pentru Hristos. Iar către împărat a strigat, zicând: „Rușinează-te, închinătorule de idoli, căci zeii tăi nu sunt nimic!”. Atunci împăratul a strigat către slujitori: „Tăiați-l cu sabia!”. Dar când unul din slujitori și-a scos sabia să lovească pe mucenic, i s-au întors, prin puterea lui Dumnezeu, mâinile cu sabia spre sine și, lovindu-se peste genunchi, a căzut la pământ și a pierit. Iar Sfântul Fotie și cu Sfântul Anichit au fost legați cu lanțuri de fier și împreună închiși în temniță.
Apoi, după trei zile, Dioclețian scoțând pe mucenici, a zis către dânșii: „De mă veți asculta pe mine și de vă veți închina zeilor, vă voi cinsti cu cinste mare și vă voi îmbogăți cu averi”. Iar sfinții au răspuns: „Cinstea și bogăția ta să fie cu tine întru pierzare!”. Atunci muncitorul, mâniindu-se, a poruncit ca să-i spânzure goi la muncire și cu unghii de fier să le strujească trupurile lor; apoi cu lumânări aprinse să le ardă și după aceea să-i ucidă cu pietre. Dar întru toate muncile acelea, sfinții se veseleau, mulțumind lui Dumnezeu, ca și cum nu simțeau nici o durere, căci Domnul îi păzea pe ei nevătămați, pentru slava sfântului Său nume. După aceasta i-a legat de picioarele unor cai sălbatici, dar nici așa nu au fost biruiți de cei ce-i munceau, pentru că au fost păziți fără vătămare și, fiind târâți, mergeau ca într-o căruță și cântau puterea cea nebiruită a Domnului și unul cu altul se întăreau prin cuvinte.
Iar caii cei sălbatici deodată stând, picioarele sfinților s-au dezlegat și s-au sculat sănătoși. Atunci chinuitorul iarăși a poruncit ca să-i bată pe ei foarte tare și, amestecând oțet cu sare, să toarne pe rănile lor și după aceea să-i arunce în temniță. Astfel au petrecut sfinții în temnița aceea trei ani. Iar după ce a trecut acel timp, iarăși i-a scos la muncire și chinuitorul a poruncit ca trei zile să ardă baia poporului cea de piatră și să închidă într-însa pe mucenici; dar sfinții rugându-se lui Dumnezeu în baia aceea, deodată baia s-a despicat și, izvorând apă, le-a fost lor spre răcorire.
Iar după două zile, slujitorii deschizând baia, au văzut într-însa pe sfinți vii, umblând și cântând, și au spus despre aceasta împăratului. Dar el, necrezându-i, s-a dus singur ca să-i vadă, iar sfinții, văzând pe împărat, au strigat către dânsul: „Iată noi, o, muncitorule, în toate muncile ne-am arătat biruitori, iar tu ești biruit și rușinat!”. Atunci împăratul, întorcându-se cu rușine, a poruncit să-i prindă pe mucenici și să-i țină legați, până ce va socoti cum îi va pierde. Apoi a făcut un cuptor mare și l-a întărit cu patru stâlpi de fier, în care putea să încapă mulțime de oameni, și l-a ars, precum a ars Nabucodonosor cuptorul Babilonului, vrând să arunce într-însul spre ardere, nu numai pe acești doi mucenici, ci și pe toți creștinii care i-ar fi aflat. Dar creștinii, cu femeile și cu copiii, neașteptând tragerea și aruncarea în cuptor de către păgâni, singuri spre dânsul alergau cu grăbire și cu mare glas strigau: „Creștini suntem și cinstim pe Unul Dumnezeu!”. Iar Sfinții Mucenici Anichit și Fotie au intrat cei dintâi în cuptorul acela; apoi și toată mulțimea creștinească care se adunase acolo, ridicându-și mâinile spre cer și rugându-se, s-au aruncat în mijlocul cuptorului și strigau din văpaie, zicând: „Mulțumim Ție, Atotputernice Dumnezeule Tată, că prin Unul născut Fiul Tău, prin Domnul nostru Iisus Hristos ne-ai adunat pe noi la această cunună mucenicească. Rugămu-ne Ție, Preamilostive, întinde de sus mâinile Tale și primește sufletele noastre întru odihna cea veșnică, pe care ai gătit-o mărturisitorilor Tăi”.
Astfel rugându-se, s-au sfârșit, iar Sfinții Anichit și Fotie au stat vii trei ceasuri în cuptorul acela. Apoi, rugându-se, și-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu. Și trăgând slujitorii cu cârlige de fier trupurile celor doi sfinți, i-au văzut că erau atât de nevătămați de foc, încât nici de perii lor nu se atinsese focul. Deci mulți din cei necredincioși au crezut în Hristos Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.
cititi mai mult despre Sf. Mc. Fotie şi Anichit si pe doxologia.ro; pravila.ro
(Valeriu Nicolae) Starea Impostorilor 66 – Fătăloaica Dana Budeanu, propagandista lui Ciolacu. Cu doctorat la Londra
foto si articol (realizat de Valeriu Nicolae – Asociatia Casa Bună) preluate de pe www.youtube.com/@StareaNatiei
9 august 2024
Starea Impostorilor 66
Fătăloaica Dana Budeanu, propagandista lui Ciolacu. Cu doctorat la Londra
Verdict Valeriu Nicolae: Dana Budeanu, o mitomană la fel de utilă societății ca bolile venerice.
O expertă în săgetători, propagandă PSD-istă și spălături anale pentru Ciolacu, combinată cu hrebenciuci și securiști sulfuroși.
Păcat de doctoratul ăla de la Londra! Cum, nu știați? E doctor, fătălăilor!
___
Starea Impostorilor este un produs independent al Asociației Casa Bună.
Dacă vreți să susțineți Starea Impostorilor cu Valeriu Nicolae, vă rugăm să donați către:
- Starea Impostorilor cu Valeriu Nicoale
- ASOCIAȚIA CASA BUNĂ RO63BTRLRONCRT0566398304
banii vor fi folosiți în exclusivitate pentru producția și promovarea episoadelor, iar în cazul improbabil al unui profit vor sprijini Grădinița Bună – proiectul de grădiniță pentru 90 de copii din familii foarte sărace care nu ar ajunge niciodată la grădiniță.
___
Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
___
Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
___
Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
Cum poți susține această fabrică?
Puteți direcționa 3,5% din impozitul pe venit completând formularul de aici https://stareanatiei.ro/formular-230/
Sprijină Starea Nației în fiecare lună: https://www.stareanatiei.ro/sustine sau donează pe Patreon: https://www.patreon.com/user?u=92242417.
Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: http://bit.ly/YTStareaNatiei
Te așteptăm și în Magazinul Nației: https://www.stareanatiei.ro/magazin/
~ http://bit.ly/Starea-Facebook
~ http://bit.ly/Starea-Instagram
~ http://bit.ly/Starea-Twitch
~ http://bit.ly/SN-magazin
~ http://bit.ly/SN-podcast
~ http://bit.ly/SN-newsletter
~/ discord
Ne găsești aici pentru sugestii:
~ Contact@StareaNatiei.ro
Valeriu Nicolae
Valeriu Ciolan Nicolae (n. 11 decembrie 1970, Caransebeș, Caraș-Severin, România) este un jurnalist, scriitor și activist pentru drepturile omului român de etnie romă.
Valeriu Nicolae s-a născut la Caransebeș pe data de 11 decembrie 1970 și a fost crescut de tatăl vitreg român și de mama romă.
Între anii 1990 și 1995 a urmat cursurile Facultății de informatică și management industrial la Universitatea din Craiova.
Între 2002 și 2005 a studiat la Academia de Studii Diplomatice din Valletta, Malta, obținând titlul de Master în Diplomație Bilaterală, acordat Summa cum Laude.
Activitate profesională
Între anii 1993 și 2003 lucrează pe post de programator în Craiova, Chicago și Victoria, Columbia Britanică, Canada.
Valeriu Nicolae și-a început munca de activist pentru drepturile omului în anul 2003.
Între 2003 și 2005 a fost director al European Roma Grassroots Organisation, iar între 2006 și 2011 a fost consultant al Open Society Institute Budapest.
În 2009 a fondat și a condus, până în 2013, fundația Policy Center for Roma and Minorities, un think-tank cu sediul în București.
Între 2013 și 2015 a fost director regional al activităților de advocacy al World Vision în Europa de Est, Caucazul de Sud, Orientul Mijlociu, Afganistan și Pakistan.
În 2020 a înființat Asociația Casa Bună care oferă consiliere, meditații, rechizite și acces la servicii medicale copiilor din cartierul Ferentari din București și din comunele Nucșoara și Lerești, județul Argeș.
A publicat articole în limba română în Dilema Veche, Libertatea și Adevărul, în limba engleză în openDemocracy și Politico, și în limba italiană în Internazionale.
Activitate politică
În anii 2015 și 2016, a fost membru al Cancelariei Primului-Ministru și secretar de stat în Ministerul Muncii în Guvernul Dacian Cioloș.
În aceeași perioadă a avut funcția de membru al consiliului Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului din cadrul ONU.
A fost între anii 2016 și 2017 reprezentant special al Secretarului General al Consiliului Europei pentru probleme romilor.
A devenit membru al Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate la fondarea acestui, părăsindu-l în 2019.
A candidat ca independent pentru un post de deputat în Parlamentul României la alegerile din 2020 în București, lipsindu-i 17 voturi pentru a fi ales.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; www.facebook.com
Pentru că impostura, nepotismul, nesimțirea și corupția sunt coloana vertebrală a clasei noastre politice. Și pentru că putem să îi schimbăm. Pentru că trebuie să o facem. Pentru că avem nevoie de decență, bun simț, meritocrație si oameni care au făcut ceva nu oameni care promit că vor face ceva în politică.
11 august 106 d.H – O diplomă militară romană (descoperită la Porolissum, azi Moigrad) atesta încheierea celui de-al doilea război dacic
foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
articol preluate de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
11 august 106 d.H – O diplomă militară romană (descoperită la Porolissum, azi Moigrad) atesta încheierea celui de-al doilea război dacic
În urmă cu 1912 ani, în data de 11 august 106 d.H , o diplomă militară romană (descoperită la Porolissum, azi Moigrad, jud. Sălaj) atesta încheierea celui de-al doilea război dacic (început în anul 105 d.H.) şi amintea prima dată provincia romana DACIA.
Pentru organizarea noului teritoriu încorporat Imperiului Roman, împăratul Traian a mai rămas în provincie aproape un an.
Au fost efectuate numeroase măsurători topografice şi recensăminte, unele date referitoare la aceste acţiuni rămânând consemnate, lăsându-ne mărturie faptul că perimetrul iniţial al provinciei era de aproximativ un milion de paşi, lungime egală cu 1480 km.
În această suprafaţă sunt incluse actualele regiuni, Oltenia, Banat şi Transilvania intracarpatică. Hotarele pot fi stabilite pe baza izvoarelor istorice şi a descoperirilor arheologice, care atestă prezenţa populaţiei romane pe teritoriul dacic şi mai ales a castrelor de frontieră.
Traseul frontalier poate fi considerat în linii mari următorul: pornind de la vărsarea Tisei în Dunăre, spre nord până la confluenţa cu Mureşul, apoi pe cursul acestui râu până în dreptul castrului de la Micia, de aici spre nord, paralel cu vârfurile Munţilor Apuseni, se înconjoară întreaga zonă auriferă, Brad-Abrud-Roşia Montană, traseul se continuă pe linia Bologa-Porolissum, de la acest mare mare centru conturul se îndreaptă spre nord-est până în punctul Tihău, de unde e continuă mai departe spre est pe cursul Someşului, până la castrul Ilişua, apoi spre sud-est pe coama interioară a Carpaţilor Răsăriteni, zonă marcată cu mai multe castre, de la Olteni, hotarul se îndrepta spre nord-est până la antica Angustia, castru care închidea pasul Oituz, iar din pasul Turnu-Roşu, urmându-se cursul Oltului până la vărsarea acestuia în Dunăre.

Harta provinciei romane Dacia (secolele II-III d.Hr.). – foto preluat de pe www.enciclopedia-dacica.ro
Din păcate, legea de constituire a provinciei nu s-a păstrat, dar izvoarele istorice oferă o largă paletă de date referitoare la organizarea Daciei romane.
Din puncte de vedere al guvernării, teritoriul cucerit din Dacia a fost asimilat provinciilor romane de rang imperial, ceea ce înseamnă că provincia era condusă în numele împăratului de către un guvernator de rang senatorial (rang stabilit de numărul trupelor dislocate pentru apărarea provinciei, rang ce putea fi consular sau chiar pretorian), ce purta titlul oficial de legatus Augusti pro praetore.
Mandatul de guvernator se desfăşura pe o perioadă de la trei la cinci ani, mai târziu fiind redusă la maximum doi ani.
Organigrama conducerii conţinea pe treapta imediat inferioară procuratores Augusti, persoane recrutate din ordinul ecvestru, ei îndeplinind ocazional pe lângă sarcini administrative şi funcţii de conducere militară, dar limitate la unităţi auxiliare.
De menţionat mai sunt funcţiile de conducere militară efectivă.
Aparatul birocratic era relativ mic, acesta fiind ocupat de persoane de diferite categorii sociale, printre ei numărându-se chiar liberţi şi sclavi.
În perioada cuprinsă între anii 108-110 are loc construcţia noului oraş Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica, oraş care devine capitala noii provincii.
Brazda de hotar era trasată de însuşi guvernatorul Decimus Terentius Scaurianus.
Încă de la fondare, oraşul primea statutul de colonie, beneficiind de dreptul italic (ius italicum) şi devenea sediul guvernatorului şi al întregului aparat administrativ, fiscal şi religios al provinciei.
În perioada 117/118 au avut loc puternice mişcări ale dacilor din provincie, coroborate cu cele ale dacilor liberi, ale sarmaţilor roxolani şi ale sarmaţilor iazygi.
Ca urmare, Quintus Marcius Turbo, prefect al Gărzii Pretoriene romane şi consilier militar al împăraţilor Traian şi Adrian, a fost trimis în Dacia pentru a restabili situaţia.
După anihilarea răscoalei şi plecarea lui Turbo, a avut loc, probabil în anul 119, prima reorganizare a provinciei.
Dupa ocuparea Daciei, romanii vor distruge vechea capitala SARMIZEGETUSA REGIA şi vor construi o noua capitala la 40 Km de vechea capitala, în zona de câmpie pe culoarul Bistrei, numită initial COLONIA DACICA, iar apoi de COLONIA ULPIA TRAIANA AUGUSTA DACICA SARMIZEGETUSA.
O inscripţie onorifică, datată 117/118, menţiona prima oară numele de Sarmizegetusa pentru capitala Daciei, care în timpul împăratului Traian era o provincie unitară, având staţionate pe teritoriul său trei legiuni.
Ulterior, în 118 – 119 d.Hr., ea a fost împărţită în Dacia Superior şi Dacia Inferior, iar mai târziu a fost divizată în Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis şi Dacia Malvensis.
cititi si:

Dacia romana (106 – 271) a fost o provincie romană după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman sub conducerea lui Traian în 106 și a durat până în 271, deci un total de 165 de ani – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
- Statuia “Chipul lui Decebal”

Statuia „Chipul lui Decebal”, județul Mehedinți, România – foto preluat de pe ro.wikipedia.org




