Sfânta Irina din Hrisovalant (Secolul al IX-lea)

Sfânta Irina din Hrisovalant (secolul al IX-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfânta Irina din Hrisovalant

Sfânta noastră maică Irina din Hrisovalant a fost stareța mănăstirii din Hrisovalant, în secolul al IX-lea.

Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 28 iulie.

Deși inițial a fost propusă pentru a se căsători cu împăratul, ea s-a retras în mănăstirea din Hrisovalant și s-a angajat imediat în priveghere și rugăciune.

Apoi, foarte curând, ea a înlocuit-o pe stareță, și și-a intensificat eforturile spirituale, cu mare încredere în Domnul, pentru păstorirea obștii cât mai bine.

A primit darurile înainte vederii și exorcismului.

Rugăciunile ei de noapte continuau în curtea mănăstirii și îi provocau levitația sau făceau chiparoșii să se încline în fața ei.

A primit în dar de la Sfântul Ioan Evanghelistul trei mere, a avut viziuni cu îngeri și, în vis, i-a apărut împăratului pentru a-l convinge să elibereze un om condamnat pe nedrept.

După moartea sa (la vârsta de 102 ani) a continuat să fie o făcătoare de minuni.

Sfânta Irina din Hrisovalant (secolul al IX-lea) - foto preluat de pe www.pemptousia.ro

Sfânta Irina din Hrisovalant (secolul al IX-lea) – foto preluat de pe www.pemptousia.ro

 

Nunta împărătească

Irina s-a născut în Capadocia într-o familie aristocrată.

A avut o soră care s-a căsătorit cu Bardas, fratele împărătesei Teodora a II-a.

Împărăteasa Teodora, care conducea imperiul după moartea împăratului iconoclast Teofil (842), ca regentă a fiului ei – viitorul împărat Mihail al III-lea Methusos (842-867) -, a restabilit ortodoxia și a îndepărtat iconoclasmul.

La cea de-a douăzecea aniversare a fiului ei, Împărăteasa Teodora a trimis mesageri să găsească o fată potrivită, rafinată, frumoasă și virtuoasă pentru a-i fi soție lui Mihail.

Venind la Irina, ei i-au oferit și ea a acceptat să se căsătorească cu Mihail, iar mesagerii (cu o parte din membrii familiei Irinei) s-au întors la Constantinopol pentru nuntă.

Pe drumul spre Constantinopol ei au trecut Muntele Olimp, iar Irina a cerut să îl vadă pe pustnicul Ioanichie cel Mare (prăznuit la 4 noiembrie) și să primească binecuvântările lui.

Curăția interioară a pustnicului i-a permis să prevadă sosirea grupului și, de asemenea, viitorul Irinei, și a spus:

Bine ai venit, Irina, slujitoarea Domnului. Mergi la Curtea Imperială cu bucurie pentru că obștea din Hrisovalant are nevoie de tine.

Irina, uimită de puterile profetice, s-a prosternat în fața lui și i-a cerut binecuvântarea.

Ioanichie a ridicat-o, a întărit-o cu sfaturi duhovnicești și i-a dat binecuvântarea sa, iar Irina, plină de bucurie și-a continuat călătoria spre Constantinopol.

La sosirea ei, a fost primită cu mare ceremonial de rude, patricieni, senatori și popor.

Dar, nunta nu a fost să fie: Mihail se căsătorise deja.

Irina nu s-a supărat, ba chiar a mulțumit lui Dumnezeu; refuzând multe propuneri de căsătorie cu oameni iluștri din Bizanț, ea s-a stabilit la Mănăstirea Hrisovalant. (1)

 

Călugăriță la Hrisovalant

Irina a fost impresionată de atmosfera din mănăstire și de modul de viață al obștii așa de mult încât ea și-a eliberat sclavele, și-a dăruit bogăția și zestrea cuvenită săracilor și a intrat în comunitate, îmbrăcându-se cu o haină din pânză de sac.

Cu smerenie și supunere, ea a slujit obștea de maici cu voioșie și împlinind cu grijă și cele mai de jos și disprețuite sarcini, niciodată folosind sofisme în vorbire sau indignări aristocratice.

Stareța de la Hrisovalant a băgat de seamă că Irina se călăuzea după cuvintele Mântuitorului Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine, nu puteți face nimic (Evanghelia după Ioan|Ioan 15:5);

Novicea era admirată de toate pentru ascultarea ei, pentru umilință, iubire și entuziasm; obștea ei a ajuns să spună că are sufletul unui sclav eliberat.

În chilia ei citea viețile sfinților, învățând de la Sfântul Arsenie rugăciunea lungă de toată noaptea.

Irina a cerut binecuvântare ca să se încumete la această rugăciune, iar stareța, cunoscând smerenia Irinei, i-a dat acceptul înainte de terminarea primului an de noviciat.

Irina era capabilă să stea de dimineața până noaptea cu mâinile ridicate, câteodată rămânând zile întregi nemișcată, spre marea uimire a stareței.

Irina avea să facă acestea timp de trei ani, și însuși diavolul nu a fost în stare să o abată datorită succesului Irinei în evitarea gândurilor și tentațiilor pământești prin abstinență și smerenie.

Mâncarea ei era formată din pâine și apă, cu suplimente ocazionale de ierburi și legume;

Veșmântul și-l schimba de Sfintele Paști, și îl spăla doar ca să-l dea săracilor în timpul Postului Paștelui.

Ascultarea ei consta în spălarea toaletelor.

Orice gând ne la locul lui sau semne ale ispitelor diavolului erau imediat mărturisite stareței, urmată de reînceperea canonului Irinei.

După acestea, Irina nu mai trebuia decât să-și facă cruce ca o apărare de nebiruit împotriva diavolului;

cu toate acestea, odată, a fost atât de cuprinsă de îndoială încât s-a aruncat la pământ, vărsând lacrimi de rugăciune în fața Domnului, a Sfintei Sale Maici și a tuturor sfinților și arhanghelilor (cărora le era închinată mănăstirea).

Treime binecuvântată, (Tată, Fiu și Duh Sfânt), Dumnezeu veșnic, pentru mijlocirile Preasfintei Maicii Tale și împreună cu arhanghelii, armatele lor, cerești-le puteri și toți sfinții Tăi, ajută roabei Tale. Scapă-mă de ispitele diavolului.

După multe nopți și multe lacrimi, ea a fost capabilă să înfrângă această neliniște, și starea de har reînnoită ea a apărut schimbată la față multor oameni pe care i-a adus la credință, întărind credința la bogați și săraci și făcând multe femei să intre în mănăstire.

După un timp, stareța a slăbit și i s-a apropiat sfârșitul.

Văzând aceasta, obștea s-a întristat adânc, iar Irina a vărsat multe lacrimi.

În ultima ei zi, s-au adunat mai multe măicuțe în chilia ei, dar Irina nu era cu ele; stareța a băgat de seamă și le-a spus:

Nu plângeți plecarea mea pentru că în succesoarea mea aveți un conducător mai înțelept decât am fost eu: Ascultați-o, pe această fiică a luminii, miel al lui Hristos și vas al Duhului Sfânt. Să nu primiți pe altcineva decât pe Irina.

Apoi, cu cuvintele Slavă Ţie, Doamne, cu mila Ta, și-a dat sufletul.

Irina nu a aflat de aceste dezvăluiri de dragul smereniei sale, dar obștea s-a rugat la Domnul să se împlinească, apoi a cerut sfatul patriarhului.

Patriarhul Metodie I al Constantinopolului a fost un păstor de mare curaj, și, printre iconoclaști, purta stigmatele lui Hristos, având în plus și darul înainte-vederii.

Când patriarhul a întrebat cine ar trebui să fie stareță, ele au răspuns că patriarhul trebuie să hotărască, călăuzit de Duhul Sfânt.

Patriarhul Metodie a întrebat dacă este o măicuță modestă numită Irina; și dacă da, aceasta este alegerea plăcută Domnului.

Obștea s-a bucurat așa de mult de lucrarea Sfântului Duh încât Metodie s-a ridicat și a ars tămâie ca mulțumire Domnului, și apoi a hirotonit-o pe Irina diaconeasă.

După ce a sfătuit-o în treburile administrative și în conducerea comunității, patriarhul a îmbrăcat-o ca stareță și a binecuvântat obștea de rămas bun.

 

Stareță la Hrisovalant

Când comunitatea s-a reîntors la mănăstire, au ținut un festin mare pentru prietenii și copii spirituali ai mănăstirii.

Irina era tristă pentru că se simțea complet nepotrivită pentru această însărcinare, cu toate acestea, obștea a convins-o.

În chilia ei, se ruga mereu, spunând:

Doamne Iisuse Hristoase, Bunule Păstor al oilor Tale, ajută roabei Tale și acestora, turma mea, pentru că numai de la noi nu avem putere să rezistăm asalturilor vrăjmașului. Nu ne lipsi de mila Ta.

La care rugăciuni ea a primit următorul răspuns:

Veghează și te roagă neîncetat pentru că de acum ai răspunderea binelui spiritual pentru mulți pentru care Domnul nostru s-a întrupat și a vărsat scump sângele Său, suflete pe care ți le-a încredințat. Ai grijă ca ‘orbul să nu-l ghideze pe cel orb’ astfel încât amândoi să cadă-n șanț.

Primind această poruncă, Irina și-a dublat eforturile spirituale și a primit o mare înțelepciune și revelații cum să-și conducă turma.

Cu tărie de la Dumnezeu, ea a vorbit obștii:

Ştiu, preiubite surorii întru Hristos, că nu este firesc ca eu, umila, nedemna și analfabeta servitoare, să fie chemată să vă îndrume, dar căile Domnului sunt misterioase.

Dacă este voia Lui ca eu să vă fiu superioară, atunci mă rog ca voi să vă supuneți mie. bineînțeles că dacă noi nu ne supunem regulilor veșmântului pe care îl purtăm (promise în fața Domnului și a îngerilor), nu vom obține nimic.

Pentru că este scris: Credința fără fapte este moartă’(Iacov 2:17).

De ce am părăsit noi lumea amăgitoare și trecătoare ?

Ca să-i călcăm poruncile Domnului ?

Dacă e așa, la fel ca fecioarele nebune, noi vom pierde Împărăția Cerurilor. (Matei 25:1-13).

Sufletul nu se poate împărți ca să avem parte și de mândrie și de smerenie, plăcere fără limite și abstinență.

De aceia să ne ridicăm sufletul de la dorința lumească și să căutăm doar curăție, umilință, răbdare și dragoste (rugăciunea Sfântului Isaac Sirul) altfel nu ne vom pierde doar pe noi ci și pe alții.

Cu cât Irina era mai respectată pentru judecata ei, pentru viața sfântă și pentru minunile sale, cu atât mai mult se smerea ea.

Se considera un tâlhar nepocăit astfel încât, la primirea Sfintei Împărtășanii, își acoperea fața pentru ca ceilalți să nu-i vadă lacrimile.

Câteodată, Irina rămânea în rugăciune și contemplație câte o săptămână întreagă fără încetare, hrănindu-se doar cu legume crude și apă.

 

Făcătoarea de minuni de la Hrisovalant

Darul înainte-vederii

Unul din darurile Irinei era înainte-vederea.

Irina a cerut Domnului darul înainte-vederii pentru a cunoaște încercările dificile ale surorilor și astfel să fie în stare să le sfătuiască.

Un înger păzitor a venit la ea, spunând Te salut, slujnică rodnică a lui Dumnezeu, Domnul m-a trimis pentru că mulți pot fi salvați de călăuzirea lor de către tine. Voi rămâne lângă tine și îți voi dezvălui viitorul.

El a dispărut, dar a rămas cu ea, revelându-i mereu problemele ascunse ale măicuțelor și ale tuturor care-i căutau sfatul.

Irina a fost capabilă să-și folosească acest har pentru a îndrepta spovedaniile, niciodată pentru a mustra sau umilii.

Aducând mulțumire Domnului, indiferent de câți îi căutau sfatul, ea a crescut în smerenie.

 

Moartea Prințului Varda

Sora Irinei, soția prințului Varda, și-a trimis eunucul să o vadă pe Irina.

Irina a informat-o de o descoperire ce o avusese de curând cum că prințul avea să moară în curând la dorința Împăratului Mihail, iar însăși împăratul își va pierde foarte curând viața și regatul.

Chiar dacă această dezvăluire era confidențială, Prințul Varda a aflat totul de la soția sa; cu toate acestea, datorită mândriei și necredinței prințului Varda, el a ignorat această idee.

Așa cum proorocise sfânta, prințul Varda a fost ucis în luptă, urmat destul de repede de împărat.

Irina a continuat să slujească biserica sub domnia lui Vasile Macedoneanul, succesor la tron.

 

Şiretlicurile vrăjitorului

O fată tânără și frumoasă a venit la mănăstirea Hrisovalant și a devenit novice.

Pentru a o face să renunțe, diavolul l-a instigat pe fostul ei logodnic să caute ajutorul unui vrăjitor din Capadocia.

Vrăjile acestuia au făcut ca novicea să-și piardă mințile și să amenințe că se va îneca.

Irina și-a deplâns neglijența și a primit puterea să-l desfidă pe demonul responsabil de această luptă.

Adunând obștea laolaltă, ea le-a explicat situația și a dispus o săptămână întreagă de post, 100 de mătănii zilnic, și rugăciune neîntreruptă pentru aflarea voii lui Dumnezeu.

În cea de a treia noapte, Sfântul Vasile i-a apărut Irinei, sfătuind-o să o ia pe novice la adunarea de la Vlaherne, unde Maica Domnului o va vindeca.

Luând și două maici în vârstă cu ea, la sosire au adormit în timpul primei nopți întregi de priveghere datorită epuizării.

Viziunile Irinei au continuat în timp ce dormea: o procesiune de pelerini în haine albe și aurii i-a apărut, strălucind de o lumină ciudată și nepământeană, împrăștiind flori și tămâie în drumul lor.

Irina i-a întrebat de ce fac aceasta, ca să i se spună că Maica Domnului trebuie să sosească.

Maica Domnului a sosit acolo, înconjurată de grupuri de îngeri, atât de strălucitoare încât nimeni nu se putea uita la ea;

ea a mers la bolnavă, apoi a venit la Irina care s-a aruncat pe jos cu mare frică.

În timp ce era prosternată, Irina a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i Sfântului Vasile din Cezareea să o vindece pe tânăra din Cezareea, spunând:

Fiul Meu și Dumnezeu ți-au dat această putere.

Irina s-a trezit apoi cu acest mesaj:

Întoarce-te la adunare și în trei zile novicea ta va fi vindecată.

Ea le-a dezvăluit companioanelor sale această viziune și ele au plecat înapoi cu mare bucurie, ajungând la timp pentru vecernia de vineri.

După vecernie, Irina a cerut obștii să-și ridice ochii și mâinile către cer și să strige:

Doamne, ai milă;

după multe ore și multe lacrimi, Sfântul Vasile și Anastasia i-au spus Irinei:

Coboară-ți mâinile, primește darul și nu ne mai deranja.

Darul era format din uneltele magicianului, inclusiv idoli sculptați ai măicuței și fostei sale logodnice.

Mulțumind Domnului în timpul privegherii de toată noaptea, dimineața au trimis-o pe novice la Vlaherne cu pâine sfințită și cu toate uneltele vrăjitorului.

După Sfânta Liturghie de la Vlaherne, preotul a miruit-o și apoi a ars uneltele vrăjitorului.

În timp ce acestea ardeau, novicea suferindă era dezlegată din legăturile ei, iar uneltele scoteau sunete ca porcii care așteaptă să fie tăiați.

Novicea, și toți cei prezenți, s-au umplut de o frică sfântă și au adus mulțumiri Domnului.

 

Distrugătoarea demonilor

Nicolae era un bărbat tânăr, responsabil de via mănăstirii.

El s-a îndrăgostit de o măicuță, astfel încât a început să piardă nopțile ascultând sugestiile demonilor pentru a afla cum își poate satisface pofta.

Într-o noapte a căzut inconștient ca urmare a acestui fapt.

În dimineața următoare, Irina a auzit acestea și a spus:

Binecuvântat fie Domnul că a lăsat ca noi să fim în atenția diavolului, și a dispus ca Nicolae să fie dus în Biserica Sfintei Anastasia astfel încât Irina să nu fie considerată responsabilă de vindecarea lui Nicolae.

Cu toate acestea, Sfânta Anastasia i s-a arătat Irinei și i-a spus să nu se lase pe tânjeală și să-și vindece slujitorul.

Irina s-a hotărât să-l lege pe Nicolae într-o cămașă de forță de unul din stâlpii bisericii.

Imediat după Intarea Mare, Nicolae a fost atât de cuprins de furie încât și-a rupt lanțurile, a alergat la Ușile Împărătești și a început să muște din trupul preotului, atât de tare încât Irina a trebuit să-și părăsească strana și să-i ordone să rămână nemișcat;

o poruncă atât de puternică încât încât el s-a liniștit imediat.

El a încercat să se dea înapoi, dar nu mai putea să se miște.

După Liturghie, Irina s-a prosternat ea însăși alături de Nicolae și s-a rugat Domnului pentru vindecarea lui.

După ceva timp, ea s-a ridicat și i-a poruncit demonului să-l lase pe Nicolae, care era apucat și făcea tărăboi pe jos, după care Nicolae s-a vindecat.

A fost trimis iarăși la muncă cu un regim strict de viață, a fost sfătuit să se roage pentru a primi protecția sfinților îngeri ca să evite ca asemenea lucruri să se mai întâmple pe viitor și a fost lăsat să se roage Domnului.

 

Năframele chiparoșilor

De sărbătorile mari Irina avea obiceiul să vegheze în curtea mănăstirii, aducând mulțumiri pentru frumusețea neasemuită a creației.

În timpul unei astfel de privegheri, una din măicuțe, care nu putea dormi, și-a părăsit chilia și a mers în curte.

Măicuța a fost binecuvântată să o vadă pe Irina nemișcată, cufundată în rugăciune și ridicată la un metru deasupra pământului, cu doi chiparoși aplecați până la pământ înaintea ei.

După ce Irina și-a încheiat rugăciunea, ea a binecuvântat copacii și ei s-au îndreptat.

Prima dată, măicuța s-a gândit că este o viziune a diavolului.

După aceea, când celelalte măicuțe au năframele legate în vârful chiparoșilor, măicuța care o văzuse pe Irina le-a povestit ce a văzut.

Drept urmare, toată comunitatea a fost atât de entuziastă încât Irina s-a văzut nevoită să le certe, insistând pe nevoia de concentrare pe propriul lor canon de rugăciune și poruncindu-le să nu relateze nici un miracol înainte de moartea ei.

Sfânta Irina din Hrisovalant (secolul al IX-lea) - foto preluat de pe www.pemptousia.ro

Sfânta Irina din Hrisovalant (secolul al IX-lea) – foto preluat de pe www.pemptousia.ro

 

Merele Sfântului Vasile

Irina prăznuia ziua Sfântului Vasile cu multă pioșenie pentru că amândoi erau din Capadocia.

După sărbătoarea Sfântului Vasile, în timpul celui de-al treilea ceas al nopții, ea a auzit o voce spunându-i:

primește-l cu bucurie pe marinarul care-ți aduce fructe astăzi și mănâncă-le cu bucurie; să se veselească sufletul tău;

urmată de o voce similară în timpul Utreniei care spunea:

mergi la ușă și adu-l înăuntru pe marinarul care vine în vizită la tine.

Ea l-a invita pe marinar înăuntru și s-au salutat unul pe celălalt, și apoi au rămas la Sfânta Liturghie.

După Liturghie, Irina l-a întrebat pe marinar despre călătoria lui, la care el a răspuns:

Sunt un marinar din Patinas și m-am îmbarcat pe o corabie venind spre acest oraș pentru afaceri.

În timp ce treceam pe lângă coasta insulei, am văzut un om foarte bătrân pe țărm care ne-a strigat să-l așteptăm.

Nu am putut să oprim pentru că eram aproape de stânci, astfel încât având un vânt bun l-am lăsat în urmă.

Apoi el a strigat către noi toți și mai tare cerându-ne să oprim corabia.

A făcut aceasta o dată. Apoi a venit către noi mergând pe apă și curând a ajuns la corabie.

Şi apoi scoțând trei mere de sub haina sa, mi le-a dat spunând:

‘Când vei ajunge în capitală, dă-i acestea patriarhului și spune-i că cel Atotputernic i le trimite de la prea iubitul Său discipol Ioan.’

După aceea a luat alte trei mere și mi-a cerut ca acestea să ți le aduc ție, stareță din Hrisovalant.

Şie ți-a transmis: ‘

Mănâncă acestea și tot ceea ce sufletul tău curat va dori va și primi pentru că acest dar vine de la Ioan din Rai.’

Spunând acestea el l-a binecuvântat pe Domnul, i-a urat binețe și apoi a plecat.

Irina a făcut o rugăciune de mulțumire, cu lacrimi de bucurie Sfântului Ioan Teologul, Apostolul și Evanghelistul, și preaiubit ucenic al Domnului. Marinarul a cerut binecuvântare și a părăsit mănăstirea.

Irina a sărbătorit o săptămână, mulțumind Domnului pentru mere.

După aceea, ea a mâncat bucățele m ici din primul măr zilnic, fără să mănânce altceva timp de patruzeci de zile;

când mânca, ea mirosea ca și cum ar fi transpirat mir;

în acest timp, merele rămase s-au făcut și mai frumoase și mai aromate.

În Joia Mare, ea și-a condus obștea la Împărtășanie;

după Liturghie, cel de al doilea măr a fost împărțit între ele;

când l-au mâncat, așa de dulce încât surorile s-au simțit ca și cum sufletul lor ar fi fost hrănit.

Al treilea măr a fost păstrat până când Irina avea să afle ce să facă cu el.

În Vinerea Mare, în timpul cântării imnurilor Patimilor, Irina a avut o vedenie cu nenumărate ființe angelice intrând în biserică:

unii cu instrumente cu coarde, cântând imnuri minunate lui Dumnezeu;

altele cu cupe cu mir, pe care îl turnau pe masa Sfântului Altar, ceea ce a umplut mănăstirea cu o mireasmă minunată.

Printre aceste ființe se afla și un om deosebit de maiestuos, cu fața strălucind ca soarele, care era privit cu evlavie.

El s-a apropiat de altar, și luând învelitoarea oferită lui de celelalte ființe, a acoperit altarul înmiresmat.

Îngerul care stătea aproape de altar, cu mare tristețe, a strigat către cel măreț:

“Până când, Doamne?”

la care o voce a replicat:

“Până la al doilea Solomon, atunci când înălțimile se vor uni cu adâncimile și toate vor fi una.

Atunci Domnul va fi preaslăvit și amintirea Irinei va fi slăvită.”

Irina a considerat acestea ca o confirmare a învățăturilor ei că nimeni, fie ea fie celelalte surori, nu pot fi slăvite până când nu vor intra în Împărăția Cerurilor prin moarte.

Irina a adunat obștea, insistând asupra necesității părăsirii onorurilor lumești pentru atingerea și păstrarea slavei lui Dumnezeu.

Sfânta Irina din Hrisovalant (secolul al IX-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Irina din Hrisovalant (secolul al IX-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Viziunea împăratului

Irina avea o rudă nobilă care a fost condamnată pe nedrept pentru conspirație împotriva împăratului, care atunci i-a condamnat ruda la înecare în mare.

Prieteni și rude ale celui condamnat au alergat la Irina pentru intervenție.

Ea i-a alinat și le-a spus să se întoarcă acasă și să aibă credință în Dumnezeu.

A mers apoi în chilia ei pentru a mijloci pentru cel condamnat pe nedrept.

Dumnezeu i-a îngăduit Irinei să îi apară împăratului în vis.

Irina l-a amenințat pe împărat, spunându-i

Rege, scoală-te imediat și eliberează prizonierul condamnat din gelozie. Dacă nu mă asculți o să-i cer Regelui Regilor să îți ceară sufletul și să dea trupul tău fără valoare animalelor sălbatice.”

Împăratul, mânios, a întrebat cine l-a amenințat; ea i-a răspuns:

Sunt stareța din Hrisovalant, Irina este numele meu” și l-a lovit atât de tare încât s-a trezit iar ea a dispărut.

Împăratul le-a cerut gărzilor explicații despre cum a reușit femeia să scape.

Gărzile și-au apărat nevinovăția iar el a realizat că avusese o viziune.

În ziua următoare, condamnatul a fost anchetat și și-a dovedit loialitatea spre satisfacția împăratului.

Împăratul l-a întrebat dacă cunoaște o Irina din Hrisovalant.

Sigur“, a fost răspunsul.

Este rudă cu mine, o stareță foarte virtuoasă și cu frică de Dumnezeu, atât de smerită încât niciodată nu părăsește mănăstirea și doar arareori primește vizitatori.”

Împăratul și-a trimis nobilii împreună cu un artist, să meargă la mănăstirea Hrisovalant, astfel încât artistul să-i facă Irinei portretul după intrarea în mănăstire;

toate acestea i-au fost revelate Irinei.

După Utrenie ea s-a reîntors în biserică împreună cu obștea, spunându-le să –i aducă pe vizitatori imediat.

Când ei au ajuns la ea, a devenit atât de strălucitoare încât ei s-au aruncat la pământ, incapabili să reziste la o așa prezență.

Irina le-a spus imediat: “Nu vă temeți. Şi eu sunt o creatură supusă greșelii. Dar de ce v-a pus în încurcătura aceasta scepticul vostru stăpân? Spuneți-i să facă cum îi spun și să elibereze prizonierul, căci altfel toate acele profeții pe care le-am făcut se vor împlini.

Nobilii au căzut de acord să îi transmită împăratului acestea, dar au cerut să mai stea cu ea, în mod oficial că să o asculte, dar și ca să îi poată face portretul.

Artistul i-a pictat portretul, dar când i l-a arătat împăratului toată suita a fost copleșită de o lumină mare.

Orbit, împăratul a recitat începutul Psalmului 50, și spre marea lui uimire, orbirea i-a trecut.

Apoi a privit portretul și și-a dat seama că era aceeași persoană cu cea din visul lui.

Prizonierul a fost eliberat cu mari onoruri, iar Irinei i-a fost trimis un mesaj de mulțumire pentru intervenția ei.

El i-a cerut să vină la palat să îl binecuvinteze pe el și pe împărăteasă., dar ea a răspuns:

Mulțumește-I lui Dumnezeu, care nu dorește moartea păcătosului, ci să se pocăiască. Nu-mi mulțumi mie, slăvește-L pe El“,

și

Nu este bine nici pentru tine, maiestate, să vii la mănăstire și nici pentru mine să te vizitez.

Nu ai nevoie de binecuvântarea unei femei păcătoase când îi ai pe sfântul patriarh și pe călăuzitorii spirituali ai marilor mănăstiri să te povățuiască.

Fă cum îți spun ei și vei cârmui imperiul cu înțelepciune.

Ţine de ceea ce ți-am zis și fie ca mâna dreaptă a Domnului să vegheze asupra ta.”

După aceste evenimente, casa regală, cât și familia fostului prizonier, urmau exemplul și învățăturile mănăstirii Hrisovalant;

drept mulțumire pentru acestea, mănăstirea a primit numeroase daruri.

Printre multe altele, Irina a devenit cunoscută pentru darul ei de a prezice moartea.

Folosindu-și darul de la Dumnezeu, ea a fost capabilă să întărească multe persoane în ceasurile lor ultime.

 

Trecerea la cele veșnice a Sfintei Irina

În concordanță cu profeția angelică, cum că Irina va trece la cele veșnice în ziua de după prăznuirea Sfântului Pantelimon, mănăstirea a sărbătorit ziua de dinaintea celei a Sfântului Pantelimon pentru a aniversa fondarea mănăstirii.

Irina și-a petrecut toată săptămâna de dinainte pregătindu-se.

Şi-a petrecut toate zilele în meditație și ajunare, doar bând apă și mâncând bucățele din ultimul măr rămas pe care l-a mâncat pentru că și-a simțit aproape moartea.

Imediat ce a mâncat prima bucățică de măr orice dușmănie a dispărut din mănăstire, iar mănăstirea s-a umplut de aroma mărului.

Într-un moment de îndoială Irina a strigat cu multă siguranță.

Obștea a alergat la ea, iar Irina recăpătându-și calmul, a spus:

Astăzi, copiii mei, Voi pleca din lumea aceasta și nu mă veți mai vedea.

Pentru că a sosit vremea să trec în viața eternă.

De aceia vă aleg ca maică superioară pe Sora Maria, pentru că știu că ea a fost deja aleasă de Dumnezeu.

Ştiu că vă va conduce urmând Voia Domnului și o să vă țină pe calea îngustă astfel încât să ajungeți să mergeți pe străzile largi ale Raiului.

Urâți lumea și tot ce este al ei, pentru Domnul și Stăpânul a spus: ‘

Nu iubiți lumea sau cele ale lumii.

Dacă cineva iubește lumea, nu este dragoste pentru Tatăl în el’ (Ioan I 2:15), pentru că toate lucrurile trecătoare sunt inutile.

Niciodată nu urmați calea trupului ci numai Voia Domnului pentru că El este cel care va dat toate lucrurile pe care apoi voi puteți să i le înapoiați în acea zi.

Şi astfel, după ultimele ei instrucțiuni și după ce și-a numit stareța care o va înlocui la Hrisovalant, ea și-a ridicat mâinile și ochii spre Rai și s-a rugat astfel:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului celui viu, Bunule Păstor care ne-ai salvat și hrănit cu Preascump Sângele Tău, pun în Preasfintele Tale Mâini această mică turmă. Ascundea cu umbra aripilor Tale (Psalmul 90), apăr-o de ispitele demonilor pentru că a Ta este Împărăția, Puterea și Slava și Ţie îți mulțumim în vecii vecilor.”

După ce a terminat rugăciunea s-a așezat și a zâmbit la vederea îngerilor care o întâmpinau, iar fața ei strălucea. A închis ochii și a adormit în Domnul.

Sfânta Irina din Hrisovalant (secolul al IX-lea) - foto preluat de pe www.pemptousia.ro

Sfânta Irina din Hrisovalant (secolul al IX-lea) – foto preluat de pe www.pemptousia.ro

 

Înmormântarea

În timpul privegherii de toată noaptea, erau prezenți așa de mulți oameni – bogați și săraci – încât porțile mănăstirii au putut fi închise doar forțat.

În ziua următoare, la înmormântare, mulțimea și mai mare a fost uimită de frumusețea Irinei, care avea peste 102 ani.

În timpul slujbei și a înmormântării o mireasmă inexplicabilă și indescriptibilă a umplut mănăstirea.

 

Sfânta Irina Făcătoarea de Minuni

Nenumărate miracole o înconjoară pe Sfânta Irina.

Primul dintre acestea este mireasma, la fel ca cea de la înmormântare, care a continuat la mormântul sfintei ani de zile.

Nenumărate miracole au avut loc acolo, și încă se aduc multe rugăciuni pentru intervențiile ei.

O astfel de serie de miracole este pentru mamele care nu sunt capabile să zămislească:

după solicitarea ajutorului Sfintei Irina, adesea este născut un copil, iar părinții îl botează Hrisovalant sau Hrisovalanta.

 

Imnografie

Tropar Glasul unu plagal (Glasul 5)

asemenea cu “Ton Synarnarhon Logon (Împreună etern cu Tatăl)”

Nu o împărăție trecătoare din fire tu ai câștigat
ci pe Hristos, cel mai frumos Mire, care ți-a dat ție coroanele cerești,
și tu vei împărăți ca o regină, cu El pentru vecie;
pentru că I te-ai dedicat din tot sufletul tău,
Irina, Maică preacinstită,
laudă a Hrisovalantului și puternic sprijin al întregii ortodoxii.

Condac în Glasul 3

asemenea cu “I Parthenou Simeron (Fecioara astăzi…)”

Lăsând toate cele lumești în urmă cu gloria ei trecătoare,
te-ai nuntit cu Hristos, eternul și nemuritorul Rege,
aducând Lui ca zestre frumusețea ta feciorelnică
și cununile tale câștigate asupra demonilor prin fecioria ta.
Irina, Maică preaslăvită, imploră-L pe Mirele Tău să ne arate nouă Mila Sa.

 

cititi mai mult despre Sfânta Irina din Hrisovalant si pe: basilica.ro; doxologia.ropravila.ro

 

(1) Manastirea Sfanta Irina din Hrisovalant – Evia

Manastirea Sfanta Irina din Hrisovalant - Evia - foto preluat de pe www.crestinortodox.ro

Manastirea Sfanta Irina din Hrisovalant – Evia – foto preluat de pe www.crestinortodox.ro

un articol de Radu Alexandru, preluat de pe www.crestinortodox.ro

 

Sfanta Irina din Hrisovalant, o sfanta mai putin cunoscuta in Romania, dar foarte iubita in Grecia, unde foarte multe biserici si manastiri o au ca ocrotitoare, este sarbatorita pe 28 iulie.

Sfanta Irina este foarte iubita pentru faptul ca raspunde grabnic la rugaciuni, fiind cunoscuta ca facatoare de minuni si ajutatoare mai ales pentru femeile ce nu pot avea copii, dar nu numai.

Oricine se roaga ei cu credinta capata ajutor si mangaiere.

In prezent exista mai multe biserici si manastiri ridicate in cinstea ei, dar si multe icoane facatoare de minuni ale Sfintei Irina.

Unul dintre asezamintele monahale inchinate Sfintei Irina din Hrisovalant se afla pe Insula Evia.

Aceasta manastire este un metoc al Manastirii Sfantul Gheorghe din Ilia.

In 1990 o parte din obstea acestei manastiri a format o noua comunitate monastica sub conducerea Staretei Hrisovalanti.

Asezamantul monahal este situat intre satul Rovia si Ilia, avand inaintea sa, Golful Evia, iar in spate, Muntele Valantion.

Pe langa Biserica Sfanta Irina, Manastirea mai detine doua paraclise: Sfantul Onufrie Pustnicul (12 iunie) si Sfantul Iov Mult-patimitorul (6 mai).

Paraclisele sunt impodobite cu minunate fresce bizantine. In crangul de langa manastire se afla vechea biserica, astazi renovata, inchinata Sfantului Arhanghel Mihail, ce a apartinut Manastirii din Ilia.

Sfantul Arhanghel Mihail este considerat ocrotitorul intregii regiuni.

Nu exista inca un catolicon (biserica mare) inchinat Sfintei Irina din Hrisovalant, din cauza numariului mic de vietuitoare.

Acestea nu au posibilitatea materiala de a finaliza lucrarile.

Sfanta Irina din Hrisovalant a trait in Capadocia pe vremea imparatesei Teodora (842), din parinti nobili, fiind o fata foarte frumoasa si virtuoasa.

Nenumarate minuni s-au petrecut atat in timpul vieţii sale, cat si dupa mutarea sa la cele vesnice.

Un paraclis in cinstea Sfintei Irina a fost ridicat pe muntele Olimp, langa manastirea Sfantului Efrem Sirul, iar langa el maicile au plantat o tuie, in amintirea chiparosilor care s-au inchinat Sfintei.

Fara ca nimeni sa altoiasca tuia, aceasta s-a transformat in mar fructifer, iar maicile impart aceste mere pelerinilor, ca fructe ale Sfintei.

Cele mai multe minuni au loc cu femeile care nu pot avea copii, precum Eleni Siafaka din Egaleo care s-a invrednicit sa nasca dupa patru ani de casatorie.

Iata ce scrie ea insasi: “Sfanta mea Irina Hrisovalantou, am venit astazi ca sa-ti multumesc pentru copilul care s-a nascut datorita tie.

Ani intregi am alergat pe la doctori in speranta ca ma vor vindeca si ca vom putea, sotul meu si cu mine, sa avem un copilas.

Indata ce te-am cunoscut si am primit marul de binecuvantare si m-am uns cu credinta cu uleiul sfintit am ramas in scurt timp insarcinata.

Am nascut o fetita pe care am fagaduit ca o voi boteza cu numele tau.

De aceea am venit ca sa iti multumesc pentru minunea intamplata si ca sa te rog sa ne vii in ajutor mereu, mie si familiei mele, scapandu-ne de toate primejdiile”.

(minune preluata din cartea “Viata si minunile Sfintei Irina Hrisovalantou, Ed. Egumenita, 2010, p. 61)

Sfântul Cuvios Pavel de la Xiropotamu

Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu - foto preluat de pe doxologia.ro

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: www.crestinortodox.ro (Monahul Moise Aghioritul, sursa: Sfinții Sfântului Munte); basilica.ro

 

Sfântul Cuvios Pavel de la Xiropotamu


 

Sfântul Cuvios Pavel de la Xiropotamu este cinstit pe 28 iulie.

Fiu al unor binecredincioși boieri bizantini, deși ajunsese în viața lumească ”ipat al filosofilor”, a îmbrățișat virtutea de tânăr.

Luând înfățișare de cerșetor, părăsește Constantinopolul și sosește, nerecunoscut de nimeni, în Muntele cel cu nume sfânt.

Și-a înjghebat coliba nevoințelor sale aproape de locul unde astăzi se află mănăstirea Xiropotamu, al cărei ctitor avea să devină.

Având drept saltea pământul și drept pernă o piatră, virtutea lui a atras uimirea și admirația oamenilor, care veneau de pretutindeni să îl caute.

cititi mai mult despre Mănăstirea Xiropotamu (Muntele Athos) pe ro.orthodoxwiki.org

Dorul după mai multă isihie îl îndepărtează de Mănăstirea Xiropotamu și îl călăuzește la poalele Athosului, unde este nevoit, din pricina numeroșilor ucenici pe care îi avea, să zidească o nouă mănăstire, în cinstea Sfântului Gheorghe, cunoscută astăzi sub numele de Mănăstirea Sfântului Pavel.

cititi mai mult despre Mănăstirea Sfântul Pavel (Muntele Athos) pe ro.orthodoxwiki.org

Cu multă vreme înainte și-a cunoscut sfârșitul și s-a pregătit pentru plecarea din această lume, învățându-i pe ucenicii săi astfel:

Să aveți, fiilor și fraților mei duhovnicești, dragoste, rugăciune, smerenie și ascultare, pentru că monahul care nu are aceste virtuți nici nu trebuie să se numească monah, ci om lumesc”.

Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Viata Sfantului Cuvios Pavel de la Xiropotamu


 

Lucrul mâinilor lui era umilința, lacrimile, dragostea către toți și smerenia cea rară de măsură.

Pe acestea isprăvindu-le cuviosul cu multă osteneală și nevoință, s-a făcut cunoscut tuturor părinților, încât toți se minunau de dânsul și îl lăudau.

Se trăgea cu neamul din Constantinopol.

Tatăl lui a fost împăratul Mihail Curopalatul, care se numea și Rangabe.

Acela nesuferind să vadă nerânduielile din zilele lui, care se făceau de cei fără de rânduială, ca un iubitor de pace și temător de Dumnezeu, s-a lepădat de împărăție și s-a făcut monah într-o mănăstire zidită de dânsul, cu numele Mireleia, și viețuind cu plăcere de Dumnezeu, s-a odihnit în Domnul.

Iar maica sa a fost Procopia cea minunată în fapte bune, fiica împăratului Nichifor, ce se mai numea Ghenicos, și sora împăratului Stavrachie.

Aceea, pe când era îngreunată cu sfântul de care ne este vorba, în noaptea în care era să-l nască, a văzut în vedenie că a născut deasupra unui stog de grâu, un miel de parte bărbătească.

Iar după ce s-a pogorât de pe stog, au venit doi lei ca să-l sfâșie, iar mielul se lupta cu ei.

Deci, văzând împărăteasa un lucru ca acesta, a alergat cu mare sârguință să ajute mielului.

Dar, când s-a apropiat de el, a văzut că nu era miel, ci un copil de parte bărbătească, care ținea în mâinile lui o cruce, cu a cărei putere a omorât leii.

Mielul însemna nerăutatea și blândețea copilului, iar partea bărbătească însemna bărbăția și vitejia sa.

Iar că a omorât pe amândoi leii cu crucea, închipuia că are să fie monah și are să ia asupra sa Crucea lui Hristos, adică omorârea patimilor și necazurile cele multe care au venit asupra lui, și cu crucea va birui și va omorî pe cei doi lei înfricoșați, adică pe cei doi vrăjmași ai monahului, pe diavolul cu toate puterile lui și lumea cu toate slavele și îndulcirile ei.

Și când a ajuns Procopie la vârsta de 12 ani, s-a dat cu totul la învățătura Sfintelor Scripturi și, cu istețimea cea firească pe care o avea, cu sârguința și cu ostenelile sale, care le-a pus la învățătură, a covârșit pe toți înțelepții vremii, după cum mărturisește împăratul Roman în hrisovul sau, numindu-l „consul al filosofilor”.

Făcându-se împărat de-a pururea pomenitul Roman cel Bătrân, care era rudenie cu sfântul, a făcut mare cercetare, ca să-l afle.

Deci, trimițând oameni împărătești să-l caute pretutindeni, l-a aflat în Sfântul Munte.

Astfel, cu mare rugăminte și silire, încă și cu îndemnare din partea Protatului, s-a înduplecat Cuviosul Pavel și s-a dus la Constantinopol.

O, dar cine poate să spună bucuria pe care au avut-o rudeniile lui și toată cetatea, văzând înger în trup și auzind cuvânt dăscălesc!

Toate fețele cele împărătești și boierești au căzut și s-au închinat săracului aceluia, care nu avea altceva decât o rasă veche și o cruce.

Lucru vrednic de minune este fapta bună, și în acest fel face pe lucrătorii săi.

Și s-a întâmplat atunci că împăratul Roman zăcea la pat și era bolnav de moarte.

Dar îndată ce cuviosul s-a dus la dânsul și și-a pus mâinile sale peste el, împăratul s-a făcut sănătos, după cum scrie aceasta el însuși în hrisovul său.

Această minune a preamărit pe sfântul mai mult.

Deci a rămas în Constantinopol pentru rugămințile cele multe ale împăratului și, păzindu-și toate rânduielile sale cele monahicești și nevoințele cele sihăstrești, învăța pe copiii împăratului.

Iar când s-a împlinit vremea care a fost hotărâtă să șadă acolo, s-a dus la împărat și a zis către dânsul:

împărate, precum peștele, când iese din apă, nu poate să trăiască mai mult, așa și monahul care iese din coliba lui, nu este chip a rămâne viu în lucrarea poruncilor lui Dumnezeu. Pentru aceasta vă las cu sănătate și mă duc la coliba mea, ca să mă aflu de-a pururea împreună cu Dumnezeu, Impăratul meu”.

Dacă a auzit împăratul aceasta, s-a întristat foarte mult; însă nu a putut să-l împiedice, fiindcă avea și mare evlavie către dânsul.

Deci a zis către el:

Doream și socoteam, sfinte părinte, să nu ne despărțim niciodată, cât voi trăi, pentru ca să te am mângâiere și dascăl spre mântuirea mea; însă nu te pot opri. Te rog numai să iei bogăție câtă voiești, ca să o împărți pentru sufletul meu”.

Atunci sfântul a zis către dânsul:

Eu n-am trebuință de bogăție, nici nu știu să o împart; aici ai mulți scăpătați, deci împarte cât voiești. Atât numai îți zic: dacă voiești, înnoiește mănăstirea de-a pururea pomenitei împărătese Pulheria, care este surpată, ca astfel să ai pomenire veșnică”.

Iar împăratul a primit cu mare bucurie cuvântul cuviosului și a trimis îndată oameni împărătești cu cheltuială și a zidit din temelie sfânta mănăstire, cu frumusețe neasemănată.

După aceea, a trimis pe însuși fiul său, Teofilact, care era atunci patriarh, și a sfințit biserica.

Iar când Sfântul Pavel a vrut să plece din cetate, l-a luat împăratul și l-a dus în vistieria împărătească.

Împăratul i-a dăruit sfântului și lemnul Sfintei Cruci pentru biserica înnoită a Xiropotamului.

Însă când a sfârșit de zidit mănăstirea, era foarte bătrân și se apropia vremea să treacă către părinții săi.

Deci, cunoscând din dumnezeiască descoperire sfârșitul său, a chemat la sine pe toți ucenicii săi și pe cei ai mănăstirii Xeropotamu și, deschizându-și sfânta sa gură, i-a învățat mult, cu învățături folositoare de suflet.

Sfântul a zis către cei ce stăteau de față:

Nu plângeți, fraților, ci iertați-mă, că a sosit vremea pe care sufletul meu o dorea totdeauna și de care trupul se temea”.

Apoi, sculându-se, s-a îmbrăcat cu mantia de biserică și, făcând multe rugăciuni, s-a împărtășit cu Preacuratele Taine.

Atunci îndată a strălucit fața lui ca soarele.

După aceasta, monahii sfintei mănăstiri, gătind caicul și pogorând la malul mării sfintele lui moaște, cu laude și cu cântări duhovnicești, le-au pus în caic ca să le ducă în pădure și acolo să le îngroape, precum a poruncit sfântul.

Deci, fiind atunci seară, au pornit cu corabia noaptea, ca să meargă în pădure.

Dar dimineața s-au aflat în Constantinopol și, înștiințându-se de aceasta împăratul, sfatul, patriarhul și tot clerul bisericesc, s-au îmbrăcat cu sfintele podoabe și, aprinzând lumânări cu tămâieri, au ridicat cu laude și cu cântări de psalmi sfintele moaște ale cuviosului și le-au pus în biserica cea mare, sărutându-le cu mare evlavie și mulțumind Domnului, Care i-a îmbogățit pe dânșii cu o vistierie ca aceasta.

Iar ucenicii sfântului, după ce au sărutat sfintele moaște și după ce au chemat rugăciunile cuviosului în ajutor, au cumpărat pâini calde; și, intrând în corabie, au plecat înapoi, vorbind despre sfânt.

În puțină vreme s-au aflat în portul mănăstirii lor.

Apoi, ducându-se în sfânta mănăstire, au povestit părinților cele întâmplate, arătându-le pâinile că încă erau calde.

Și auzind ei acestea, s-au înspăimântat, minunându-se de îndrăzneala cea mare, pe care o avea de-a pururea pomenitul Pavel către Dumnezeu.

 

Imnografie


 

Tropar – Glasul 4

Înger în trup, temelie a sihaştrilor, Sfântul Pavel Măritul, împodobitorul cel dintâi al Mănăstirii Xiropotamului, cheamă de sus mulţimea îngerilor; iar de jos adună cetele ucenicilor săi, ca să cânte cu cântări, dumnezeiască pomenirea sa.

 

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu si pe: doxologia.rowww.crestinortodox.ro

Sfinții Apostoli și Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon și Parmena (Secolul I d.Hr.)

Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timor, Parmena (secolul I d.Hr.) și Sf. Irina de Hrisovalant (secolul al IX-lea) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timor, Parmena (secolul I d.Hr.) și Sf. Irina de Hrisovalant (secolul al IX-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Sfinții Apostoli și Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon și Parmena


 

Apostolul Prohor

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Prohor din Cei Șaptezeci a fost unul din primii diaconi ai Bisericii, alături de Sfinții Ştefan, Filip, Parmena, Nicanor, Timon și Nicolae.

Cu toate că ei au murit la date diferite și din cauze diverse, ei sunt prăznuiți împreună în Biserica Ortodoxă la 28 iulie.

Sfântul Prohor mai este sărbătorit și în 4 ianuarie împreună cu Soborul Celor Şaptezeci de Sfinți Apostoli.

În Faptele Apostolilor (6, 1-6) se spune că Cei Doisprezece Apostoli au ales șapte bărbați plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune și i-au așezat în treapta diaconiei.

La început, Sfântul Prohor l-a însoțit pe Sfântul Apostol Petru care, ulterior, l-a hirotonit episcop în orașul Nicomidia.

După Adormirea Prea Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, Sfântul Prohor l-a însoțit și a fost împreună-lucrător cu Sfântul Apostol Ioan Teologul și a fost exilat în Insula Patmos împreună cu acesta.

După reîntoarcerea în Nicomidia, Sfântul Prohor a propovăduit Evanghelia printre păgânii din Antiohia și acolo a primit cununa muceniciei.

 

Imnografie


 

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Prohor, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Prohor, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos: Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar, (glasul al 3-lea):

Sfinților Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Diaconi cinstiți, singuri văzători ai Cuvântului și vase alese v-ați arătat prin credință, Nicanor și Prohor, Parmena și Timon mărite. Pentru aceasta astăzi a voastră pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.

 

Iconografie


 

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, pp. 150), arată că Sf. Apostol Prohor din cei Șapte Diaconi trebuie zugrăvit în chipul unui bărbat nu prea bătrân, cu păr pe jumătate cărunt, cu barba neagră scurtă, despicată în două, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Sf. Ap. şi Diacon Prohor (secolul I d.Hr.) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Ap. şi Diacon Prohor (secolul I d.Hr.) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Apostolul Nicanor


 

Sfântul, gloriosul și mult-lăudatul Apostol Nicanor din cei Șaptezeci a fost printre primii diaconi ai Bisericii alături de Ștefan, Filip, Parmena, Prohor, Timon și Nicolae.

Cu toate că ei au murit la momente diferite și în locuri diferite, ei sunt prăznuiți împreună în 28 iulie.

Sfântul Nicanor este, în plus, comemorat și în 4 ianuarie o dată cu Sinaxa celor 70 de Sfinți Apostoli.

În Faptele Apostolilor (6:1-6) se spune că cei doisprezece Apostoli au ales șapte bărbați plini de Duhul Sfânt și înțelepciune să servească ca diaconi.

Cu toate că Sfântul Nicanor a fost martirizat în aceeași zi cu Sfântul Întâiul-mucenic Ștefan (27 decembrie) alături de mulți alți creștini omorâți prin lapidare, el este prăznuit în 28 decembrie.

 

Imnografie


 

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Nicanor, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Nicanor, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar, (glasul al 3-lea):

Sfinților Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Diaconi cinstiți, singuri văzători ai Cuvântului și vase alese v-ați arătat prin credință, Nicanor și Prohor, Parmena și Timon mărite. Pentru aceasta astăzi a voastră pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.

 

Iconografie


 

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149), arată că Sf. Apostol Nicanor din cei Șapte Diaconi trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr cu început de barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

 

Apostolul Timon


 

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Timon se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli.

El a fost printre primii şapte diaconi ai Bisericii alături de Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Parmena şi Nicolae.

Cu toate că ei au murit la date diferite şi din motive variate, ei sunt prăznuiți împreună în Biserica Ortodoxă la 28 iulie.

Sfântul Timon este pomenit şi în 30 decembrie.

În Faptele Apostolilor (6, 1-6) se spune că Cei Doisprezece Apostoli au ales şapte bărbaţi, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune care să slujească în Biserică.

Mai târziu, Sfântul Timon a fost ridicat ridicat de către apostoli la rangul de episcop în cetatea Bostra în Arabia şi a suferit din cauza evreilor şi păgânilor printre care propovăduia Evanghelia.

El a fost aruncat într-un cuptor aprins, dar prin puterea lui Dumnezeu el a ieşit nevătămat.

Tradiţia Bisericii Catolice spune că el a murit prin crucificare.

 

Imnografie


 

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Timon, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 4-lea):

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Timon, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuieşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar (glasul al 3-lea):

Sfinţilor Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Diaconi cinstiți, singuri văzători ai Cuvântului și vase alese v-ați arătat prin credință, Nicanor și Prohor, Parmena și Timon mărite. Pentru aceasta astăzi a voastră pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.

 

Iconografie


 

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149), îl identifică pe Apostolul Timon cu Apostolul Timotei.

 

Apostolul Parmena


 

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Parmena a fost unul din primii Șapte Diaconi aleși de Cei Doisprezece Apostoli să slujească în Biserica din Ierusalim, după cum este precizat în Faptele Apostolilor 6, 5.

El a fost, de asemenea, unul din Cei Șaptezeci de Apostoli trimiși de Iisus Hristos să propovăduiască, așa cum se precizează în Evanghelia după Luca în capitolul 10.

Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină.”

Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Apostolul Parmena la 2 martie, la 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci și la 28 iulie cu cei Șapte Diaconi.

 

Viața


 

După ce a slujit ca diacon la Ierusalim și după ce a propovăduit mulți ani în Asia Mică ca apostol, Parmena s-a stabilit în Macedonia.

Ipolit Romanul spune că Parmena a fost episcop în Soli.

Se crede că a avut moarte de mucenic în Filipi, Macedonia, în anul 98 d.Hr., în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor din vremea Împăratului Traian.

După Lecționarul Paris BN gr. 282 (din secolul al IX-lea), sfântul apostol Parmena s-a pus pe sine toată viața sa în slujirea celor doisprezece Apostoli și a trecut cu pace la Domnul în urma unei boli, fiind prohodit de către Apostoli.

În acest lecționar prăznuirea lui este indicată la 2 martie.

 

Imnografie


 

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Parmena, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Parmena, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos: Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar, (glasul al 3-lea):

Sfinților Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Diaconi cinstiți, singuri văzători ai Cuvântului și vase alese v-ați arătat prin credință, Nicanor și Prohor, Parmena și Timon mărite. Pentru aceasta astăzi a voastră pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.

 

Iconografie


 

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 151), arată că Sf. Apostol Parmena dintre cei Șapte Diaconi trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr (diacon), fără barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

 

Faptele Sfinţilor Apostoli


 

Capitolul 6

1. În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi.

2. Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese.

3. Drept aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi, cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă.

4. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului.

5. Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia,

6. Pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se şi-au pus mâinile peste ei.

 

cititi mai mult despre Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena si pe: basilica.rodoxologia.rowww.crestinortodox.ro

 

Viața Sfinților Apostoli și Diaconi Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, dintre cei 70


 

Sfinții Apostoli și Diaconi Nicanor și Parmena, Sfântul Ierarh Timon, Sfânta Irina de la Hrisovalant și Sfântul Ierarh Prohor. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 28 iulie - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfinții Apostoli și Diaconi Nicanor și Parmena, Sfântul Ierarh Timon, Sfânta Irina de la Hrisovalant și Sfântul Ierarh Prohor – Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Rugându-se Sfinții Apostoli, și-au pus mâinile peste dânșii și i-au făcut diaconi.

În zilele Sfinților Apostoli, după Înălțarea Domnului și după primirea Sfântului Duh, pe când încă nu se răspândiseră ei prin toată lumea la propovăduirea lui Hristos și bisericile credincioșilor din Ierusalim se înmulțiseră, s-au ales spre slujba diaconiei acești șapte bărbați plini de Sfântul Duh și de înțelepciune: Ștefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae Antiohianul. Și rugându-se Sfinții Apostoli, și-au pus mâinile peste dânșii și i-au făcut diaconi. Dintre aceștia, pomenirea Sfântului Intâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan se cinstește la 27 decembrie, a Sfântului Filip la 11 octombrie, iar pomenirea celorlalți – afară de Nicolae, care nu este scris în numărul sfinților –, Sfânta Biserică s-a obișnuit a o prăznui în ziua de astăzi, deși ei s-au săvârșit prin pătimire în vremi osebite, propovăduind apostolește pe Hristos în felurite locuri.

Sfântul Prohor a urmat mai întâi Sfântului Mai Marelui Apostol Petru, împreună cu ceilalți ucenici, mai înainte de Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și a fost pus de el episcop al cetății Nicomidiei, în țara Bitiniei, precum adeverește despre aceasta fericitul Simeon Metafrast, în viața Sfântului Apostol Petru, de la 29 iunie. Apoi, după Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Prohor a fost multă vreme împreună călător și părtaș al ostenelilor Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, cercetând multe țări împreună cu dânsul și suferind dureri și chinuri de la cei necredincioși, pentru buna vestire a lui Hristos. El a fost surghiunit cu dânsul și în insula Patmos și cele ce-i spunea Cuvântătorul de Dumnezeu, Ioan, din descoperirea lui Dumnezeu, pe acelea le scria din gura lui. După aceea, iarăși s-a ostenit în cetatea Nicomidiei, în care a fost întâi episcop, întorcând pe oamenii cei rătăciți la Hristos Dumnezeu și înmulțind biserica cea nou adunată. Și mergând în Antiohia, s-a sfârșit mucenicește, fiind ucis de cei necredincioși pentru propovaduirea lui Hristos.

În aceeași zi în care a fost ucis cu pietre Intâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, după cum este scris în Faptele Apostolilor, a fost prigoană mare asupra Bisericii Ierusalimului și a fost ucis și Sfântul Nicanor împreună cu două mii de oameni, care crezuseră în Hristos. Iar felul uciderii se pomenește în canon, căci fiind înjunghiat de iudei ca o oaie, s-a jertfit lui Hristos.

După slujba diaconiei, Sfântul Timon a fost pus de Sfinții Apostoli episcop al cetății Vostrichia din Arabia și, propovăduind numele lui Hristos, a pătimit multe de la iudei și de la elini. Fiind aruncat într-un cuptor încins, a ieșit din foc nevătămat. Iar în Prologul roman cel mucenicesc se spune despre dânsul, că, după nevătămarea focului, fiind răstignit pe cruce, s-a sfârșit.

Sfântul Parmena, săvârșind slujirea cea încredințată lui de Apostoli, întru propovaduirea cea plină de credință, a murit înaintea ochilor apostolilor, fiind îngropat de dânșii și plâns cu smerenie. însă sunt unii care spun despre dânsul că a avut sfârșit mucenicesc și s-a încununat cu cununa mucenicească.