Sfintii Mucenici Petru, Dionisie si Paulin (Secolul al III-lea)

Sfintii Mucenici Petru, Dionisie si Paulin (Secolul al III-lea) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: basilica.roziarullumina.rodoxologia.ro

 

Sfinţii Mucenici Petru, Dionisie şi Paulin

Pe vremea când Imperiul Roman era condus de împăratul Deciu (249-251), aprig prigonitor al creştinilor, Sfântul Mucenic Petru, un tânăr frumos şi viteaz, a fost prins de păgâni în Lampsac, o cetate aflată în Helespont.

Aceştia l-au dus la dregătorul Optimus, care l-a silit să jertfească zeiţei Afrodita.

Însă el nu a vrut să se supună, ci a mărturisit cu mult curaj că nu poate să se închine unei zeiţe desfrânate, că este creştin şi se închină numai lui Hristos Iisus, Dumnezeu.

Auzind acestea, dregătorul i-a zdrobit trupul Sfântului Petru, apoi l-a pus în butuci, după care l-a chinuit cu roata.

Nereuşind să-l facă să jertfească idolilor şi să-l despartă de Hristos, i-a tăiat capul şi aşa a primit Petru cununa mucenicilor din mâinile Domnului Iisus Hristos.

Sfintii Mucenici Petru, Dionisie si Paulin (Secolul al III-lea) - foto preluat de pe basilica.ro

Sfintii Mucenici Petru, Dionisie si Paulin (Secolul al III-lea) – foto preluat de pe basilica.ro

 

Sfântul Dionisie, probabil din Mesopotamia, era un creştin care a fost închis pentru credinţa în Hristos alături de ostaşii Pavel şi Andrei şi de o creştină, fecioară de 16 ani, cu numele Cristina.

Această Cristina a reuşit să aducă la Hristos pe cei doi tineri care încercau să o necinstească.

Din acestă cauză, şi cei doi tineri, şi Dionisie, Andrei şi Pavel au fost ucişi cu petre, iar Sfintei Cristina i s-a tăiat capul.

 

Sfântul Paulin, care era din Atena şi propovăduia neîncetat cuvântul Evangheliei printre păgâni, alături de Sfinţii Iraclie şi Venedim.

Cei trei au fost prinşi şi daţi dregătorului Atenei, care, după ce i-a supus la chinuri, a poruncit să li se taie capetele.

Sfantul Paulin,  după ce a fost bătut cumplit, a fost aruncat într-un cuptor cu foc.

Dar sfântul, prin puterea lui Dumnezeu, a ieşit de acolo nevătămat.

De aceea, dregătorul a poruncit să i se taie capul.

Şi aşa, Paulin şi-a dat sufletul în mâinile Domnului de la care a primit cununa mucenicilor.

 

Imnografie

Troparul Sfinţilor Mucenici Petru, Dionisie şi Paulin; şi al Sfântului Mucenic Teodot şi al celor şapte fecioare din Ancira

Glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfinţilor Mucenici Petru, Dionisie şi Paulin; şi al Sfântului Mucenic Teodot şi al celor şapte fecioare din Ancira

Glasul 2

Cele de sus căutând…

Luminători străluciţi v-aţi arătat dumnezeieşti mucenici cei opt la număr, şi prin strălucirile minunilor luminaţi toată făptura, neîncetat izgonind noaptea cea adâncă a neputinţelor, şi unui Hristos Dumnezeu rugându-vă, ca să dăruiască nouă mare milă.

 

Viața Sfintilor Mucenici Petru și Dionisie

Sfinții Mucenici Petru, Eufrasia și Iulia (Secolul al III-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinții Mucenici Petru, Eufrasia și Iulia (Secolul al III-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

În vremea prigonirii Bisericii lui Dumnezeu, când ostașii lui Hristos își puneau sufletele pentru Domnul lor și când tot pământul se roșea cu sângele mucenicilor, atunci un tânăr frumos cu numele Petru, tare la trup și viteaz cu duhul în sfânta credință creștinească, a fost prins în Lampsac, cetatea Elespontului, și adus la Opidim ighemonul, spre cercetare. Deci ighemonul l-a întrebat pe el: „Creștin ești?”. Petru a răspuns: „Cu adevărat sunt creștin”. Ighemonul a zis: „Iată, ai înaintea ochilor poruncile nebiruiților împărați; deci jertfește marii zeițe Venera”. Tânărul răspunse: „Mă minunez, o, ighemoane, că voiești a mă îndemna să mă închin unei femei spurcate și desfrânate, care a făcut atâtea fapte urâte, încât este rușine a le și pomeni. Oare voi nu pedepsiți acum pe cei ce îndrăznesc să facă acel fel de desfrânări, pe care le-a făcut zeița voastră? Dacă voi o numiți pe aceea arătată curvă, apoi cum să mă închin și să-i aduc jertfa celei atât de spurcate și desfrânate? Mie mi se cade să mă închin lui Dumnezeu Cel viu și adevărat, împăratul tuturor veacurilor, lui Hristos Domnul meu, și Lui să-I aduc jertfă de rugăciune, de umilință și de laudă”.

Acestea auzind ighemonul, a poruncit să-l întindă pe roată și să-i muncească trupul cu lemne și cu fiare, sfărâmându-i oasele. Iar robul lui Dumnezeu, cu cât era muncit mai mult, cu atât se arăta mai tare și viteaz în puterea lui Hristos, Care îl întărea. Și râdea de nebunia ighemonului și, ridicându-și ochii spre cer, zicea: „Mulțumescu-Ți Ție, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce mi-ai dat atâta tărie și răbdare! Invrednicește-mă pe mine până la sfârșit să biruiesc pe vrăjmașul cel prea păgân”. După aceasta, văzând ighemonul că nu poate să biruiască cu muncile pe acel viteaz tânăr creștin – pe Sfântul Petru – a poruncit să-i taie capul cu sabia.

În acea vreme, un oarecare Dionisie, bărbat creștin, a fost prins și ținut legat în temniță. Apoi ighemonul, voind să se ducă din Lampsac în Troada, care se învecina cu Elespontul, au fost aduși la el doi ostași prinși de păgâni, cu numele Andrei și Pavel, cu credința creștini și de neam din Mesopotamia. împreună cu ei a fost adus și un oarecare Nicomah, care striga neîncetat cu glas mare și zicea: „Sunt creștin”.

Iar ighemonul, văzând pe Nicomah mărturisind că este creștin, a întrebat pe Andrei și pe Pavel: „Voi ce ziceți?”. Ei au răspuns: „Și noi tot creștini suntem”. Ighemonul a zis către Nicomah: „Jertfește zeilor, după porunca împăratului!”. Nicomah răspunse: „Nu știi că creștinii nu aduc jertfe dracilor?”. Atunci ighemonul a poruncit îndată să-l spânzure gol la muncire și să-i chinuiască trupul, bătându-l și strujindu-l cu unghii de fier. Și fiind muncit Nicomah astfel, când era aproape de sfârșitul său și urma să câștige cununa pe care o avea acum ca și în mâinile sale, deodată a pierdut-o; pentru că, schimbându-se din mărturisirea cea bună, s-a lepădat de Hristos și a strigat, zicând: „Eu niciodată n-am fost creștin și sunt gata a jertfi zeilor”. Deci îndată au încetat a-l munci și l-au scos de la muncire. Și când ticălosul acela călcător de lege a adus jertfă idolilor și s-a închinat lor, îndată a căzut asupra lui diavolul și l-a trântit la pământ. Și se îndrăcea Nicomah mușcându-și limba cu dinții și curgându-i spume de sânge, până ce rău și-a lepădat ticălosul său suflet!

Pe când se întâmpla aceasta, o creștină oarecare, fecioară de 16 ani, cu numele Cristina, a strigat din popor către cel ce se îndrăcea, zicând: „O, ticălosule și pierdutule om, de ce pentru un scurt ceas, ți-ai dobândit munca cea veșnică și nespusă?”.

Ighemonul, auzind aceasta, a poruncit să prindă îndată pe acea fecioară și s-o aducă la el. Apoi a întrebat-o: „Ești creștină?”. Fecioara răspunse: „Sunt creștină și plâng pentru pierderea acelui om ticălos, care n-a răbdat muncile cele de puțină vreme, ca astfel să poată câștiga odihna cea veșnică”. Ighemonul a grăit către dânsa: „Iată el, jertfind zeilor, și-a câștigat acum odihna, însă pentru ca voi, creștinii, să nu râdeți de dânsul, de aceea Atena și Venera cea mare au voit să-l răpească de aici; deci, voiesc ca să aduci și tu jertfa zeilor acestora, ca să nu fii batjocorită cu rușine și arsă de vie în foc”. Sfânta răspunse: „Dumnezeul meu este mai mare decât tine! De aceea, nu mă tem de îngrozirile tale, pentru că nădăjduiesc spre Dânsul că mă va apăra și-mi va da răbdare în toate”.

Atunci ighemonul a poruncit s-o dea la doi tineri desfrânați, ca s-o batjocorească și s-o spurce; iar pe Andrei și pe Pavel a poruncit să-i arunce în temniță, unde era și Dionisie. Deci tinerii cei fără de rușine, luând pe curata și sfânta fecioară a lui Dumnezeu, au dus-o cu bucurie la locuința lor, voind să-și săvârșească pofta. Dar, când au dus-o în casa lor, îndată s-a stins în trupurile lor focul cel firesc al desfrânării și au murit mădularele cele de poftă; și, silindu-se până la miezul nopții s-o batjocorească, nimic n-au sporit. Iar la miezul nopții s-a arătat lângă fecioară un tânăr prealuminos și toată casa s-a umplut de o lumină negrăită; iar tinerii aceia au căzut de frică ca morți și, abia venindu-și în simțiri, s-au plecat la picioarele sfintei și stăruiau să se roage lui Dumnezeu pentru dânșii, ca să nu-i ajungă vreun rău. Iar ea, ridicându-i, le-a zis: „Nu vă temeți! Dar să știți că tânărul pe care l-ați văzut, acela este sfântul înger, care a fost trimis de Hristos Dumnezeul meu la mine, spre păzirea fecioriei mele, fiind gata ca îndată să omoare pe toți, care vor îndrăzni a se atinge de mine”. Și astfel sfânta fecioară a rămas curată, păzită fiind de Dumnezeu.

Iar a doua zi, tot poporul cetății, fiind îndemnat de popii păgânești, s-a dus la ighemon și a cerut să le dea în mâinile lor pe creștinii cei ținuți în temniță. Iar ighemonul, scoțând pe cei legați, pe Dionisie, Andrei și Pavel, le-a zis: „Vi se cade să aduceți jertfă marii zeițe Atena”. Iar sfinții au răspuns: „Nici pe Atena, nici pe oricare alt diavol cinstit de voi nu-l știm, nici n-am cinstit vreodată pe alt Dumnezeu, afară de Dumnezeul nostru, Iisus Hristos”. Auzind poporul aceste cuvinte ale sfinților mucenici, a strigat către ighemon, ca să-i dea pe aceștia în mâinile lor, că hulesc pe zeii lor. Deci ighemonul a poruncit mai întâi să-i bată pe mucenici și după aceea să-i dea poporului.

Iar ei legând cu funii de picioare pe sfinți, i-au târât cu mult zgomot după cetate, ca acolo să-i omoare cu pietre. Iar pe când îi ucideau pe sfinții mucenici, Sfânta fecioară Cristina, înștiințându-se de aceasta, a alergat la acel loc, strigând și plângând, și a căzut peste sfinții ce se ucideau, zicând: „Să mor și eu cu voi pe pământ, ca să pot viețui împreună cu voi în Cer”. Și s-a adus la cunoștință ighemonului, că fecioara care a fost dată spre batjocură, a fost izbăvită din mâinile desfrânaților de un tânăr luminos; deci, scăpând, a căzut pe trupurile creștinilor care erau omorâți.

Atunci ighemonul a poruncit s-o tragă la o parte și s-o omoare cu sabia. Astfel, acești sfinți mucenici, luptându-se împreună împo­triva diavolului, a lumii și a lui Opidim ighemonul, s-au învrednicit a fi biruitori cu ajutorul lui Hristos. Au fost omorâți atunci: Sfântul Petru cu felurite munci; Sfinții Dionisie, Andrei și Pavel, cu pietre; iar Sfânta fecioară Cristina, cu sabia. Acestea s-au făcut în Lampsac, pe vremea împărăției lui Deciu.

Iar Sfinții Mucenici Eraclie, Paulin și Venedim erau cetățeni ai Atenei și acolo au propovăduit cu multă îndrăzneală pe Hristos, îndemnând pe toți păgânii să se depărteze de la deșarta slujire de idoli și să se boteze în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Pentru aceea i-au prins și i-au dat stăpânitorului Atenei. Și cercetați fiind, au mărturisit pe adevăratul Dumnezeu, Făcătorul a toată făptura; iar pe idoli i-au numit pietre nesimțite, lemne și lucruri făcute de mâini omenești. Deci au fost munciți cu multe feluri de munci; iar mai pe urmă, fiind aruncați într-un cuptor înfocat, s-au sfârșit și au luat cununile cele nestricăcioase de la Hristos Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

Calendar Ortodox 18 mai 2024

Sfintii Mucenici Petru, Dionisie si Paulin (Secolul al III-lea) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol (in curs de editare) preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

 

Calendar Ortodox 18 mai 2024
Sf. Mc. Petru, Dionisie și Paulin

 

Sinaxar 18 Mai

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici Petru, Dionisie (Denisa), Andrei, Pavel şi Hristina (Cristina) fecioara.

Dintre aceştia sfântul Petru era din oraşul ce se cheamă Lampsac. Adunându-se la Dacno, domnul cetăţii evridinilor, a silit pe sfântul Petru ca să jertfească Afroditei, şi nevrând acesta să se supună, ci mărturisind pe Hristos Dumnezeu, i-au zdrobit tot trupul cu legături, cu lemne şi cu roate.

Pentru aceasta în timpul chinurilor şi-a dat duhul şi a luat de la Dumnezeu cununa nevoinţei. Iar Pavel şi Andrei se trăgeau cu neamul din Mesopotamia, şi fiind ostaşi sub zisul Dacno, s-au dus la Atena cu el.

Şi fiind prinşi acolo Dionisie şi Hristina, Pavel şi Andrei i-au luat asupra lor să-i păzească, dar mai apoi ei au poftit pe sfânta Hristina, care era fecioară şi frumoasă şi în vârstă de nuntă, ca să se împreune cu dânşii spre păcat.

Iar ea neînduplecându-se nici de cum, în loc să o silească ei şi-au schimbat gândul datorită învăţăturilor ei, şi au crezut în Hristos. Pentru aceasta Pavel, Andrei şi Dionisie au fost ucişi şi îngropaţi de mulţimea pietrelor azvirlite asupra lor; iar sfânta Hristina aruncându-se peste ei, i s-a tăiat capul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfintilor mucenici Iraclie, Paulin si Venedim.

Iraclie, Paulin şi Venedim erau din Atena şi propovăduind cuvântul Evangheliei îndemnau pe păgâni şi pe închinătorii la idoli să se întoarcă de la deşertăciunea şi înşelăciunea idolilor.

Pentru aceasta au fost prinşi şi duşi la stăpânitorul. Acesta după ce mai întâi i-a bătut cumplit şi a încercat şi alte multe chinuri, şi fiindcă s-au păzit nevătămaţi prin puterea lui Dumnezeu, pentru aceea la sfârşit le-a tăiat capetele, şi aşa au luat fericiţii cununa muceniciei.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintelor şapte femei muceniţe din Anghira Galatiei: Tecusa, Alexandra, Claudia, Faini, Eufrasia, Matroana, Iulia şi mucenicul Teodot.

Sfinții Mucenici Petru, Eufrasia și Iulia (Secolul al III-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinții Mucenici Petru, Eufrasia și Iulia (Secolul al III-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufrasia, care în adâncul mării s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Ştefan cel nou, patriarhul Constantinopolului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian, care fiind târât pe spinii rugului, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodor, papă al Romei, care, strujit fiind, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Anastaso care întru ale lui Leucadie cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Martinian, cel dintru ale lui Areovint.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sfinții Cuvioși Nectarie și Teofan (Secolelel XV – XVI)

Sfinții Cuvioși Nectarie și Teofan (Secolelel XV - XVI) - foto preluat de pe basilica.ro

foto si articol preluate de pe basilica.ro

 

Sfinții Cuvioși Nectarie și Teofan

Sfinții ieromonahi Nectarie și Teofan erau frați, originari din familia nobiliară Apsaradon, care a jucat un rol important in viața orașului Ioanina.

Sfinții Cuvioși Nectarie și Teofan (Secolelel XV - XVI) - foto preluat de pe basilica.ro

Sfinții Cuvioși Nectarie și Teofan (Secolelel XV – XVI) – foto preluat de pe basilica.ro

Cei doi cuvioși au avut parte de o educație aleasă în mănăstirea Filantropinon în timpul egumenului Macarie.

Din tinerețe au îmbrățișat viața monahală, în orașul lor, îndreptățind astfel supranumele Ioaninei de „orașul călugărilor”.

Au primit schima monahală în 1495, fiind tunși de un oarecare stareț pe nume Sava. Sfinții au ucenicit pe lângă stareț timp de 10 ani, în schitul Sf. Ioan Botezătorul din insula lacului Ioaninei, până la adormirea sa din anul 1505.

După moartea părintelui lor duhovnicesc, au plecat în Sfântul Munte Athos, unde au fost primiți de fostul patriarh al Constantinopolului, Sfântul Nifon al II-lea, care trăia în mănăstirea Dionisiu la anul 1502.

După ce, prin învățăturile sale, i-a întrarmat cu cele de ajutor în războiul duhovnicesc, el i-a îndemnat să se întoarcă la chilia lor de mai înainte și să-și continue acolo luptele lor duhovnicești.

Dar, întrucât, au aflat-o ocupată de către unii boieri care și-au însușit drepturi de ctitori asupra ei, au fost nevoiți să o părăsească pentru a doua oară.

S-au dus în locurile cele mai retrase din insulă, unde au aflat loc potrivit pentru asceză și liniștire, lângă o sihăstrie pustie, pe jumătate ruinată, cu hramul sfântului Pantelimon.

Aceasta era zidită într-o peșteră deasupra lacului, ale cărui ape pătrunseseră în adâncitura peșterii, formând o groapă foarte mare. Cu mulți ani în urmă, în acel loc trăise un pustnic vestit pentru viața sa sfântă, Antonie.

Vreme de 18 ani a rămas zăvorât în chilia sa și fusese dăruit de Dumnezeu, pentru multa sa curăție, cu harisma străvederii. Sfinții Nectarie și Teofan au luat de la arhiereul Ioaninei binecuvântare pentru refacerea sfântului locaș și au purces la reconstrucția bisericii și a chiliilor.

Acest lucru s-a dovedit, în practică, o luptă istovitoare și trudnică. Toată ziua, cuvioșii lucrau la tăierea de bucăți de stâncă, încercând astfel să umple cu pietre și pământ acea groapă și apoi să înceapă zidirea.

În cele din urmă, în anul 1507, au ridicat, cu cheltuiala lor, biserica sfântului Ioan Botezătorul și, odată cu ea, au finalizat în scurt timp și zidirea chiliilor și a celorlalte clădiri necesare. Ieromonahii Nectarie și Teofan au mai fost ctitori și ai unei alte mănăstiri.

După refacerea mănăstirii sfântului Ioan Botezătorul în insulă, au ridicat pentru surorile și părinții lor, sihăstria sfântului Nicolae în Lepenό. Aceasta a funcționat ca metoc al mănăstirii Varlaam de la Meteore.

Încercările n-au încetat să apară și aici. Ultima ispită a fost și cea mai dureroasă. N-a venit din partea necredincioșilor turci, ci de la înșiși stăpânitorii bisericești și boierii din partea locului, pentru care pricină, n-au vrut să se mai împărtășească.

Văzând că se întețește toată această ispită, și-au adus aminte de sfatul sfântului Nifon, care prorocește le spusese: „când ispitele vă vor împresura de pretutindeni, nu vă împotriviți lor, ci retrageți-vă în mănăstire și vă liniștiți”.

După 4 ani de ședere în părțile Ioanninei, au plecat definitiv din noua lor mănăstire în jurul anului 1510 și s-au strămutat pe stâncile Meteorelor, căutând acolo un nou loc pentru desăvârșire și asceză.

Li s-a dat de către părinții mănăstirii Marea Meteoră, schitul sfântului Ioan Botezătorul, unde au rămas timp de 7 ani.

Însă îngustimea stâncii pe care era situată sihăstria lor, cât și clima nesănătoasă de acolo din pricina vânturilor puternice, nu le-a dat putința să stea mai mult acolo.

Din această pricină, au purces la căutarea unui loc mai potrivit.

Din mulțimea de stânci de la Meteore, au ales una mai cu lărgime și cu vânturi mai prielnice, fiind potrivită pentru viața isihastă și care se numea Varlaam. Această denumire provenea de la primul eremit ce viețuise în acel vârf necălcat de picior de om.

Deci, pe stânca Varlaamului, care era cu desăvârșire pustie și nelocuită de mulți ani, cei doi cuvioși au început să viețuiască cu binecuvântarea mitropolitului Larisei, Visarion, și a egumenului de atunci al Marii Meteore, în anul 1518.

Îndată după urcarea lor pe stâncă, au început lucrările de zidire, întrucât nu se mai păstra nimic din vechea sihăstrie.

După ce au ridicat câteva chilii provizorii pentru locuit, prima lor grijă a fost să refacă vechea bisericuță ce era cu totul ruinată.

Din aceasta – care fusese sfințită cu hramul sfinților Trei Ierarhi de către pustnicul Varlaam – mai erau în picioare doar câteva bucăți de zid din sfântul altar ce stăteau să cadă și unde făceau slujbele până la ridicarea noii biserici.

Și-au început lucrul la zidirea bisericii cu multă trudă și mari osteneli trupești, având și sprijinul ucenicilor lor, Benedict și Pahomie monahii, ce au fost de la început cu ei și, cu harul lui Dumnezeu, au înaintat destul lucrările.

Pentru mai bine de 30 de ani, au ținut neștirbit rânduiala slujbelor, rugăciunilor și a privegherilor de toată noaptea din ajunul Duminicilor, precum și a praznicelor Împărătești și de pomenirea sfinților mari; în timp ce, în celelalte zile de peste săptămână, jumătate din noapte o dedicau proslăvirii lui Dumnezeu.

Hrana lor zilnică era sărăcăcioasă și cu desăvârșire pustnicească. În anul 1542 au pus temelia bisericii Tuturor Sfinților, iar pe 17 mai 1544 aceasta a fost terminată.

Între timp, cuviosul Teofan era deja bolnav la pat de 10 luni și, slăbit de îndelungata-i boală, se afla în pragul morții.

Și, în timp ce toți părinții și frații se tânguiau și plângeau în jurul său, cântând înlăcrimați Paraclisul, s-a petrecut o minune.

Deodată, o stea străvezie și strălucitoare a stat deasupra chiliei cuviosului, învăluind-o într-o lumină cerească.

Odată cu apusul soarelui, sufletului cuviosului Teofan s-a mutat la veșnicele sălașuri.

În aceeași clipă, steaua suprafirească s-a stins; semn al slavei nemăsurate ce-i fusese gătită în ceruri.

După 10 ani, Luni în Săptămâna Luminată pe 7 aprilie 1550 s-a odihnit întru Domnul și cuviosul Nectarie.

Mormântul lor și moaștele lor constituie până astăzi izvor de puteri și minuni pentru viețuitorii mănăstirii și evlavioșii închinători.