Articole

Evenimentele Zilei de 25 iunie în Istorie

25 iunie 2026

 

Ziua de 25 iunie în Istorie reunește momente de cotitură, destine remarcabile și repere care au modelat omenirea, de la marile civilizații ale Antichității până în zorii lumii contemporane. Această cronologie surprinde bătălii decisive, tratate ce au redesenat granițe, descoperiri științifice și realizări culturale, alături de destinele personalităților care au influențat ireversibil evoluția lumii.

Acest articol face parte din seria „Evenimentele zilei în istorie”, un proiect editorial aflat în continuă dezvoltare, revizuit și completat periodic pe baza unor surse documentare riguroase. Scopul nostru este de a oferi o frescă cronologică fidelă, documentată și nuanțată a fiecărei zile din an.


25 iunie 635 – A murit Împăratul Gaozu, fondatorul legendarei dinastii Tang din China.

La data de 25 iunie 635, a trecut în eternitate Împăratul Gaozu al Chinei (n. 566 sub numele de Li Yuan), personalitatea istorică de anvergură care a pus bazele dinastiei Tang, considerată de istorici drept una dintre epocile de aur ale civilizației chineze. Fost guvernator militar în timpul dinastiei Sui, Li Yuan a profitat de colapsul acesteia și de starea de anarhie din imperiu pentru a lansa o rebeliune de succes, proclamându-se împărat în anul 618 sub numele de Gaozu și reunificând sub o singură autoritate centrală vastele teritorii chineze.

Moartea suveranului la vârsta de 69 de ani a survenit la aproape un deceniu după ce acesta fusese forțat să abdice în anul 626 în favoarea fiului său, ambițiosul Li Shimin (Împăratul Taizong), în urma unei sângeroase lovituri de palat. Deși a petrecut ultimii ani de viață retras din activitatea politică, sub titlul onorific de „Împărat Retras” (Taishang Huang), reformele administrative, monetare și militare inițiate de Gaozu în timpul domniei sale au asigurat stabilitatea structurală și prosperitatea economică ce au permis dinastiei Tang să dăinuie și să domine Asia de Est timp de aproape trei secole.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba engleză) – Emperor Gaozu of Tang

 

25 iunie 1134 – A fost asasinat regele Niels al Danemarcei, punând capăt unei domnii măcinate de război civil.

La data de 25 iunie 1134, a încetat din viață regele Niels al Danemarcei (n. 1065), ultimul dintre fiii regelui Svend al II-lea Estridsen care a urcat pe tronul danez. Niels a guvernat țara timp de trei decenii, începând din anul 1104, o perioadă marcată în cea mai mare parte de pace internă, reforme administrative și o strânsă colaborare cu Biserica Catolică, perioadă care a transformat Danemarca într-un stat medieval stabil.

Sfârșitul tragic al monarhului a fost însă declanșat de un sângeros conflict dinastic început în 1131, după ce fiul său, Magnus cel Puternic, l-a asasinat pe popularul duce Knud Lavard, un potențial rival la tron. Fapta a aruncat Danemarca într-un război civil violent între regele Niels și Eric Emune (fratele vitreg al celui ucis). La doar câteva săptămâni după înfrângerea catastrofală a armatei regale în bătălia de la Fotevik (unde însuși fiul său Magnus a murit), Niels a călătorit la Schleswig, fieful rivalilor săi, unde la 25 iunie 1134 a fost asasinat de orășenii furioși care au vrut să răzbune moartea lui Knud Lavard.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba engleză) – Niels, King of Denmark

 

25 iunie 1441 – Prima mențiune documentară a Adunării Țării în Moldova. În Ţara Românească va fi menţionată pentru prima dată în 1522.

La data de 25 iunie 1441, a fost consemnată în documentele vremii prima atestare oficială a Adunării Țării în Principatul Moldovei (o instituție similară urmând să fie menționată în Țara Românească abia în anul 1522). Deși data documentului este din 1441, contextul evocat în act era strâns legat de o decizie anterioară luată de domnitorul Alexandru cel Bun, care aprobase acordarea târgului Siret și a altor bunuri de preț fostei sale soții, principesa lituaniană Rimgailla. Convocarea acestei largi adunări a avut rolul de a ratifica și acorda legitimitate unui act domnesc cu puternice implicații patrimoniale și politice externe.

Adunarea Țării — care din secolul al XVII-lea a primit și denumirea de „Sfatul de Obște” — reprezenta un organ consultativ extins, convocat și condus de domnitor împreună cu Sfatul Domnesc restrâns. Din această structură făceau parte marii și micii boieri, clerul înalt și curtenii, fiind întrunită exclusiv în momentele de cumpănă sau în fața unor decizii majore pentru destinul țării. Rolul ei era crucial în alegerea sau abdicarea domnilor, declararea războaielor și încheierea păcii, trimiterea de solii internaționale, judecarea marilor procese de trădare sau stabilirea dărilor și obligațiilor fiscale ale populației față de stat.

Citiți o analiză extinsă despre evoluția instituțiilor medievale pe Wikipedia (limba română) – Sfatul Domnesc

Notă istorică pe marginea textului: Această mențiune din 25 iunie 1441 este un reper fundamental pentru istorici, demonstrând că, în ciuda puterii autocratice a domnului, deciziile majore din Evul Mediu românesc necesitau adesea consensul și confirmarea stărilor privilegiate ale țării.

 

25 iunie 1533 – A murit Maria Tudor, ducesă de Suffolk și fostă regină a Franței.

La data de 25 iunie 1533, a trecut în eternitate la vârsta de 37 de ani prințesa Maria Tudor (n. 1496), una dintre figurile feminine centrale ale dinastiei Tudor. Sora mai mică și preferata regelui Henric al VIII-lea al Angliei, Maria a fost celebră în epocă pentru frumusețea sa remarcabilă. Viața ei a fost marcată de alianțele politice ale vremii, fiind căsătorită inițial, în octombrie 1514, cu regele Ludovic al XII-lea al Franței, în cadrul unui tratat de pace menit să apropie cele două regate. Maria a devenit astfel regină a Franței, însă mariajul a fost scurt, monarhul francez decedând după doar trei luni.

Rămasă văduvă la Paris, Maria Tudor a sfidat convențiile rigide ale curții regale și dorința fratelui său, căsătorindu-se în secret, în martie 1515, cu Charles Brandon, Primul Duce de Suffolk, un apropiat al lui Henric al VIII-lea trimis în Franța pentru a o escorta înapoi în Anglia. Deși căsătoria din dragoste fără consimțământ regal constituia un act de înaltă trădare, cuplul a fost în cele din urmă iertat de rege după plata unei amenzi uriașe. Maria și-a petrecut restul vieții în Anglia ca ducesă de Suffolk, iar nepoata sa din această căsătorie, Lady Jane Grey, avea să devină mai târziu, pentru doar nouă zile, regina Angliei.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – Maria Tudor, regină a Franței

 

25 iunie 1685 – Constantin Cantemir a urcat pe tronul Moldovei, deschizând epoca dinastică a familiei sale.

O reproducere alb-negru a unei picturi bisericești vechi (frescă votivă) care înfățișează două figuri masculine în picioare, reprezentând pe Constantin și Antioh Cantemir. Ambii bărbați poartă bărbi decorative, fesuri domnești înalte (ienicerești sau gugumane) pe cap și caftane lungi, brodate, îmblănite la margini. Personajul din stânga, mai în vârstă și cu o barbă albă masivă, ține în mână o machetă de ctitorie bisericească și un toiag domnesc lung, în timp ce personajul mai tânăr din dreapta are o mână ridicată într-un gest solemn de prezentare.

Frescă votivă reprezentându-i pe domnitorul Moldovei, Constantin Cantemir (stânga), și pe fiul său, viitorul domn Antioh Cantemir (dreapta), purtând costume de ceremonie specifice epocii medievale românești. Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 1685, boierul bătrân și experimentat Constantin Cantemir (n. 1612) a fost proclamat oficial domnitor al Moldovei, succedându-i lui Dumitrașcu Cantacuzino. Spre deosebire de mulți dintre predecesorii săi care cumpăraseră tronul direct de la Poarta Otomană, Cantemir a fost ales cu sprijinul marii boierimi locale și al domnitorului muntean Șerban Cantacuzino, numirea sa fiind ulterior confirmată de sultan. Deși era analfabet, el poseda o vastă experiență militară, fiind un diplomat abil care a reușit să mențină stabilitatea țării într-o perioadă de crâncene confruntări între otomani, polonezi și habsburgi.

Domnia lui Constantin Cantemir, începută în această zi de iunie, a durat opt ani (până la moartea sa în 1693) și a marcat profund istoria culturii și politicii românești, fiind tatăl a doi domnitori importanți: Antioh și, mai ales, celebrul cărturar de talie europeană Dimitrie Cantemir. Deși politica sa externă a fost prudentă și oficial loială turcilor — fapt ce l-a determinat inclusiv să semneze condamnarea la moarte a cronicarului Miron Costin —, Constantin Cantemir a inițiat în secret primele tratative cu Imperiul Habsburgic, încercând să deschidă o cale de emancipare pentru Moldova.

Citiți biografia completă a domnitorului pe Wikipedia (limba română) – Constantin Cantemir

 

25 iunie 1686 – A murit pictorul și graficianul rus Simon Ușakov, reformator al iconografiei ortodoxe.

O icoană ortodoxă celebră pictată de Simon Ușakov. Imaginea prezintă chipul lui Iisus Hristos redat central pe o pânză albă decorativă (mandylion) prinsă în colțurile de sus cu noduri. Chipul este pictat cu detalii realiste de umbrire pe piele, ochi mari și expresivi orientați ușor spre stânga, barbă închisă la culoare și păr lung ce cade în bucle pe umeri. În jurul capului este pictat un nimb mare, circular, de culoare aurie, marcat cu litere grecești în interior.

Icoana „Sfânta Față” (Mântuitorul nefăcut de mână omenească), pictată de Simon Ușakov în 1658, reprezentând o îmbinare inovatoare între tradiția bizantină și realismul occidental. Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 1686, s-a stins din viață la Moscova Simon Fiodorovici Ușakov (n. 1626), considerat cel mai important și influent artist rus al secolului al XVII-lea. Pictor al curții țariste și grafician desăvârșit, Ușakov a jucat un rol crucial în tranziția artei rusești către o abordare mai nuanțată, combinând rigurozitatea iconografiei tradiționale cu elemente de realism și perspectivă preluate din arta europeană occidentală.

Activitatea sa a fost strâns legată de ampla reformă a Bisericii Ortodoxe Ruse inițiată de Patriarhul Nikon, Ușakov colaborând frecvent cu alți maeștri ai epocii, precum Fiodor Zubov și Fiodor Rojnov, pentru a adapta estetica religioasă noilor cerințe ale statului și bisericii. Printre cele mai faimoase lucrări care poartă semnătura sa se numără icoanele „Sfânta Față” și „Hristos pe Tron”. Aceste capodopere pot fi admirate și astăzi în Catedrala Sfânta Treime, parte a complexului monahal Lavra Sfânta Treime – Sfântul Serghei din localitatea Serghiev Posad, situată la aproximativ 90 de kilometri nord de Moscova.

Citiți mai multe despre viața și opera sa pe Wikipedia (limba engleză) – Simon Ushakov

 

25 iunie 1741 – Maria Tereza a Austriei a fost încoronată regină a Ungariei, consolidându-și legitimitatea pe tron.

O gravură complexă ce înfățișează interiorul unei catedrale gotice monumentale, plină până la refuz de nobili, clerici și spectatori în haine de epocă. În centrul naosului înalt, pe o platformă ridicată și sub un baldachin maiestuos, are loc ritualul religios de încoronare. Lumina pătrunde prin ferestrele boltite mari din fundal, iluminând structurile arhitecturale elaborate, navele laterale și mulțimea adunată de-a lungul întregului spațiu sacru pentru a asista la evenimentul regal.

Gravură istorică ilustrând fastuoasa ceremonie de încoronare a Mariei Tereza ca regină a Ungariei în interiorul Catedralei Sfântul Martin din Pressburg (Bratislava), la 25 iunie 1741. Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 1741, într-o ceremonie fastuoasă desfășurată în Catedrala Sfântul Martin din Pressburg (astăzi Bratislava, capitala Slovaciei), arhiducesa Maria Tereza a Austriei a fost încoronată oficial ca rege al Ungariei (purtând simbolic titlul masculin de Rex Hungariae). Acest act de încoronare a reprezentat un pas politic crucial în contextul Războiului de Succesiune Austriacă, izbucnit după moartea tatălui ei, împăratul Carol al VI-lea, care nu lăsase în urmă niciun moștenitor de sex masculin.

Pentru a obține sprijinul militar și financiar vital al nobilimii maghiare împotriva coaliției inamice conduse de Prusia și Franța, tânăra suverană a fost nevoită să facă importante concesii politice și să jure respectarea vechilor privilegii și constituții ale Regatului Ungariei. Ceremonia din 25 iunie a marcat un triumf diplomatic major pentru Maria Tereza: recunoscută drept regină legitimă de către dieta maghiară, ea a reușit să mobilizeze o armată puternică ce a salvat Imperiul Habsburgic de la o iminentă dezmembrare, deschizând calea unei domnii reformatoare de aproape patru decenii.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – Maria Tereza a Austriei

 

25 iunie 1767 – A murit compozitorul Georg Philipp Telemann, unul dintre cei mai prolifici maeștri ai barocului muzical.

La data de 25 iunie 1767, s-a stins din viață la Hamburg, la venerabila vârstă de 86 de ani, legendarul compozitor și organist german Georg Philipp Telemann (n. 1681). Deși la insistențele familiei a studiat inițial dreptul la Universitatea din Leipzig, Telemann a ales să își urmeze pasiunea absolută pentru muzică pe cale autodidactă. Printr-o ambiție rară, el a devenit un multi-instrumentist desăvârșit și unul dintre cei mai prolifici compozitori din toate timpurile, lăsând în urmă o operă gigantică ce cuprinde peste 3.000 de compoziții documentate.

Considerat un adevărat avangardist și o celebritate internațională în epoca sa — fiind adesea mult mai apreciat de contemporani decât bunul său prieten Johann Sebastian Bach —, Telemann a revoluționat muzica timpului său. El a rămas faimos pentru capacitatea genială de a reuni într-un mod fluid un mix inovator de stiluri, împrumutând și fuzionând elemente din școlile de compoziție franceză, italiană, germană și chiar din muzica folclorică poloneză. Prin creațiile sale, el a făcut trecerea de la rigoarea stilului baroc către sensibilitatea epocii clasice.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – Georg Philipp Telemann

 

25 iunie 1786 – Navigatorul rus Gavriil Pribîlov a descoperit insulele din Marea Bering care astăzi îi poartă numele.

La data de 25 iunie 1786, în timp ce se afla la comanda vasului comercial Sviatoi Gheorghi (Sfântul Gheorghe), navigatorul și exploratorul rus Gavriil Pribîlov a dat peste un arhipelag de insule vulcanice izolate în apele cețoase ale Marii Bering. Căutând noi teritorii bogate în resurse cinegetice, Pribîlov a acostat mai întâi pe o insulă pe care a numit-o Sfântul Gheorghe, după numele navei sale, descoperind ulterior și celelalte insule din apropiere (printre care și Insula Sfântul Pavel).

Această descoperire din 25 iunie a avut o importanță economică uriașă pentru Imperiul Rus din acea epocă, arhipelagul (redenumit ulterior „Insulele Pribîlov” în onoarea descoperitorului său) adăpostind cele mai mari colonii de foci cu blană din lume. Regiunea a devenit rapid un centru intens și profitabil pentru vânătoarea și comerțul cu blănuri prețioase. În anul 1867, odată cu vânzarea istorică a Alaskăi, insulele Pribîlov au trecut oficial din posesia Rusiei sub suveranitatea Statelor Unite ale Americii.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba engleză) – Pribilof Islands

 

25 iunie 1795 – Înființarea „Biroului de Longitudini” la Paris, un pilon pentru dezvoltarea navigației și astronomiei.

La data de 25 iunie 1795, în plină epocă a Revoluției Franceze, Convenția Națională a decretat înființarea instituției științifice „Biroul de Longitudini” (Bureau des Longitudes), având sediul central la Paris. Decizia a fost luată la inițiativa abatelui Henri Grégoire, care a înțeles că stăpânirea calculului longitudinii pe mare era o miză geopolitică și comercială uriașă, capabilă să asigure Franței supremația navală în fața rivalilor britanici. Din primul comitet științific au făcut parte unii dintre cei mai mari savanți ai omenirii, printre care matematicienii Pierre-Simon de Laplace și Joseph-Louis Lagrange.

Scopul fundamental al acestui organism, instituit în data de 25 iunie, a fost acela de a sprijini progresele majore în astronomie și de a le aplica în mod practic în navigația maritimă, geografie și geodezie (știința măsurării formei și dimensiunilor Pământului). Instituția a preluat controlul asupra Observatorului Astronomic din Paris și a primit sarcina de a publica anual almanahurile astronomice oficiale (Connaissance des Temps). Prin standardizarea măsurătorilor timpului și hărților marine, Biroul a transformat navigația dintr-o activitate riscantă într-o știință exactă și funcționează ca organism academic de prestigiu și în prezent.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba engleză) – Bureau des Longitudes

 

25 iunie 1842 – A murit Jean Charles Léonard de Sismondi, pionierul romantismului economic și autor al unor opere istorice monumentale.

La data de 25 iunie 1842, s-a stins din viață gânditorul social, istoricul și economistul elvețian Jean Charles Léonard (Simonde) de Sismondi (n. 1773). Personalitate marcantă a secolului al XIX-lea, Sismondi este recunoscut universal în istoria ideilor drept cel dintâi exponent important al curentului denumit „romantism economic”. El s-a distins printr-o operă vastă și profundă; printre marile sale realizări istoriografice se numără monumentala lucrare „Histoire des Français” (întinsă pe nu mai puțin de 29 de volume), proiect istoric titanic la care a lucrat asiduu timp de 23 de ani și a cărui publicare a demarat în anul 1818.

În plan economic, cariera sa a cunoscut un punct de cotitură atunci când editorii celebrei Enciclopedii Britanice i-au solicitat elaborarea unui studiu amplu dedicat conceptului de „Economie politică”. Pornind de la cercetările fundamentate în acel eseu, Sismondi a structurat și a publicat în anul 1819 capodopera sa teoretică, intitulată „Nouveaux principes d’économie politique ou de la richesse dans ses rapports avec la population” („Noi principii de economie politică sau despre bogăție în raport cu populația”). Prin această lucrare de referință, el a criticat dur capitalismul nereglementat și teoria clasică a liberului schimb, fiind printre primii care au atras atenția asupra riscurilor crizelor de supraproducție, a șomajului și a necesității protecției sociale pentru clasa muncitoare.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba engleză) – Jean Charles Léonard de Sismondi

 

25 iunie 1843 – S-a născut prințul Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele regelui Carol I al României.

O fotografie istorică alb-negru (sepia), încadrată într-un format oval vertical, prezentând portretul de la piept în sus al unui bărbat aristocrat la maturitate. Bărbatul este orientat din profil spre dreapta, are părul scurt, pieptănat strâns pe spate, o mustață deasă și poartă haine elegante de epocă, compuse dintr-un costum de culoare închisă, cămașă cu guler alb rigid și o cravată lată, decorată cu model fin, prinsă cu un ac de cravată. Pe marginea albă de jos a suportului fotografic se distinge un text scris cu caractere gotice verzi.

Portretul fotografic al prințului Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen (1843–1904), fratele mai mic al regelui Carol I al României. Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 1843, s-a născut la Palatul Inzigkofen prințul Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen (d. 1904), cel de-al patrulea fiu al principelui Anton de Hohenzollern și fratele mai mic al viitorului rege Carol I al României. Dedicat unei cariere de succes în armata prusacă, el a avansat până la gradul de general de cavalerie și a comandat corpuri importante de armată, inclusiv în timpul Războiului Franco-Prusac. Dincolo de meritele sale militare din Germania, numele prințului Frederic a fost strâns legat și de istoria dinastică a țării noastre.

Întrucât regele Carol I și regina Elisabeta nu au avut urmași de sex masculin (singurul lor copil, principesa Maria, stingându-se din viață la o vârstă fragedă), conform Constituției de la 1866, succesiunea la tronul României revenea pe linie masculină fraților lui Carol I și descendenților acestora. Prințul Frederic a fost, din punct de vedere legal, următorul în linie, însă a ales să renunțe oficial la drepturile sale de succesiune în favoarea fratelui său mai mare, Leopold. În cele din urmă, cel de-al doilea fiu al lui Leopold, prințul Ferdinand (viitorul rege Ferdinand cel Întregitor), a fost cel care a preluat coroana României, asigurând continuitatea dinastiei.

Citiți mai mult pe: ro.wikipedia.org Wikipedia (limba engleză) – Prince Frederick of Hohenzollern-Sigmaringen

 

25 iunie 1861 – A murit sultanul Abdul-Medjid I, inițiatorul marilor reforme de modernizare din Imperiul Otoman.

O pictură în ulei reprezentând portretul oficial din semiprofil al sultanului Abdul-Medjid I. Acesta are o barbă scurtă, îngrijită, și poartă pe cap un fes otoman roșu simplu, fără ornamentul tradițional de turban. Este îmbrăcat într-o haină militară ceremonială de culoare albastru-închis, cu guler înalt, decorată pe piept cu broderii aurii masive și o decorație circulară prețioasă strălucitoare (ordin imperial). Fundalul tabloului este simplu, de o nuanță neutră maronie.

Portretul oficial al sultanului Abdul-Medjid I al Imperiului Otoman, realizat la mijlocul secolului al XIX-lea, ilustrând trecerea curții imperiale de la veșmintele tradiționale orientale la uniformele militare de inspirație occidentală. Sursa: Wikimedia Commons / Google Art Project

La data de 25 iunie 1861, a trecut în eternitate, la vârsta de 38 de ani, sultanul otoman Abdul-Medjid I (n. 1823), lăsând în urmă o moștenire politică profundă ce a transformat structural statul otoman. Marile realizări ale domniei sale au fost reformele cu caracter liberal cunoscute sub numele de Tanzimat (reorganizare). Aceste măsuri legislative revoluționare fuseseră schițate inițial de tatăl său, Mahmud al II-lea, însă Abdul-Medjid le-a pus ferm în aplicare prin edictele istorice de la Gulhane (1839) și Humayun (1856), deschizând oficial drumul către modernizarea Turciei.

Reformele sale au introdus concepte occidentale radicale pentru acea epocă, precum egalitatea în fața legii a tuturor supușilor imperiului (indiferent de religie sau etnie), modernizarea sistemului juridic și fiscal, dar și crearea unei armate naționale bazate pe conscripție. Deși menite să salveze imperiul de la destrămare, aceste deschideri liberale au favorizat indirect și dezvoltarea mișcărilor naționaliste de eliberare în cadrul popoarelor subjugate, inclusiv în Principatele Române. Datorită impactului său uriaș asupra societății, Abdul-Medjid I a fost considerat de istorici un adevărat precursor al secularizării și un „Atatürk al secolului al XIX-lea”.

Citiți biografia completă pe Wikipedia (limba română) – Abdul-Medjid I

 

25 iunie 1852 – S-a născut celebrul arhitect Antoni Gaudí, părintele unui stil vizual unic în lume.

Portret fotografic alb-negru al arhitectului Antoni Gaudí la vârsta de 26 de ani. Tânărul este reprezentat din semiprofil, cu barbă și mustață dese, purtând haine elegante de epocă, un costum din stofă de culoare închisă și cămașă cu guler alb.

Antoni Gaudí (1852–1926) – Fotografie din anul 1878, realizată la Barcelona cu ocazia absolvirii facultății. Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 1852, s-a născut la Reus, în regiunea Catalonia, legendarul arhitect Antoni Gaudí (Antoni Placid Gaudí i Cornet, d. 1926). Deși adesea încadrat în curentul Art Nouveau datorită epocii în care a creat, Gaudí a depășit granițele oricărei școli tradiționale, dezvoltând un stil arhitectural organic absolut original, inspirat din formele geometrice ale naturii. Și-a legat definitiv numele și cariera de orașul Barcelona, unde și-a realizat studiile și unde se găsesc toate marile sale capodopere care atrag astăzi milioane de vizitatori.

În tinerețe, Gaudí a fost puternic influențat de viziunea neogotică a lui Eugène Viollet-le-Duc, remarcându-se rapid prin fantezia sa debordantă. Talentul său l-a atras pe bogatul industriaș Eusebi Güell, care i-a devenit cel mai important mecenat. Pentru acesta, Gaudí a proiectat în 1889 somptuosul Palau Güell, urmat ulterior de amenajarea faimosului Parcul Güell (1900–1914). Acestea, alături de clădiri rezidențiale unice precum Casa Milà (1907), au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO.

Cea mai importantă operă a vieții sale rămâne însă celebra catedrală Sagrada Família, proiect preluat în anul 1883 și finanțat exclusiv din donații publice. Gaudí s-a dedicat trup și suflet acestei construcții monumentale până în ultimele clipe ale vieții sale. Destinul i s-a curmat tragic la 10 iunie 1926, când a murit în urma unui accident, fiind lovit de un tramvai pe străzile Barcelonei. Monumentala sa catedrală este și astăzi în construcție, continuând să fie ridicată după schițele sale originale.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – Antoni Gaudí

 

25 iunie 1867 – Lucien B. Smith a brevetat prima versiune a sârmei ghimpe în Statele Unite.

La data de 25 iunie 1867, inventatorul american Lucien B. Smith, originar din statul Ohio, a obținut brevetul oficial (U.S. Patent 66,106) pentru o invenție aparent simplă, dar care avea să revoluționeze managementul terenurilor și delimitarea proprietăților: sârma ghimpată. Varianta sa inițială folosea elemente ascuțite din lemn fixate pe linii metalice, fiind creată în principal pentru a ajuta fermierii să își protejeze culturile și să își țină vitele în țarc, într-o perioadă în care lemnul pentru garduri tradiționale devenise extrem de rar și scump în marile câmpii din Vestul American.

Deși designul lui Smith a fost îmbunătățit substanțial câțiva ani mai târziu de către Joseph F. Glidden (care a patentat sârma ghimpată realizată integral din metal, așa cum o cunoaștem astăzi), brevetul din 25 iunie a deschis oficial drumul către producția în masă a acestei tehnologii. Sârma ghimpată a transformat radical peisajul geopolitic mondial, punând capăt erei teritoriilor deschise din Vestul Sălbatic, transformând agricultura la scară largă și devenind, din păcate, un element definitoriu al barierelor militare și al conflictelor din secolul al XX-lea.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba engleză) – Barbed wire

 

25 iunie 1876 – A început Bătălia de la Little Bighorn (25–26 iunie 1876), faimoasa confruntare din cadrul Războaielor Indiene.

O pictură dinamică în ulei înfățișând o scenă de luptă haotică din Vestul Sălbatic. Războinici nativi americani călare, înarmați cu arcuri și puști, atacă în viteză un grup de soldați din cavaleria SUA aflați pe un deal îndepărtat.

Bătălia de la Little Bighorn (25 şi 26 iunie 1876) – Parte a Marelui război cu tribul sioux – Lupta lui Custer – pictura lui Charles Marion Russell (1903) – Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 1876, de-a lungul râului Little Bighorn din teritoriul actual al statului Montana, a izbucnit Bătălia de la Little Bighorn (cunoscută în istoriografia americană și sub numele de „Custer’s Last Stand”). Confruntarea a reprezentat punctul culminant al Marelui Război Sioux din 1876, fiind purtată între Regimentul 7 Cavalerie al armatei Statelor Unite, condus de ambițiosul locotenent-colonel George Armstrong Custer, și o mare coaliție de triburi native americane (Lakota Sioux, Cheyenne de Nord și Arapaho), ghidate spiritual de liderul Sitting Bull și conduse în luptă de legendarul șef militar Crazy Horse.

Subestimând grav numărul și determinarea războinicilor nativi, care își apărau pământurile sacre din regiunea Black Hills, Custer și-a divizat forțele și a lansat un atac pripit în dimineata zilei de 25 iunie. Rezultatul a fost o înfrângere catastrofală pentru armata americană: Custer, alături de întregul său detașament de peste 200 de soldați, a fost încercuit și ucis în totalitate în doar câteva ore de luptă violentă. Deși a reprezentat cea mai mare victorie militară obținută vreodată de nativii americani împotriva armatei federale, ecoul masacrului a determinat Washingtonul să trimită forțe masive în regiune, ducând în cele din urmă la înfrângerea și mutarea forțată a triburilor în rezervații.

Citiți mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

25 iunie 1894 – S-a născut fizicianul Hermann Oberth, unul dintre părinții fondatori ai astronauticii moderne.

Portret oficial alb-negru de la piept în sus al fizicianului Hermann Oberth la maturitate. Acesta are părul alb creț, mustață cărunță și privește direct spre cameră, purtând un sacou închis la culoare, cămașă albă, cravată cu model discret și un mic insignă pe rever.

Hermann Oberth (1894–1989) – Fotografie de studio realizată în anii 1950. Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 1894, s-a născut la Sibiu savantul, fizicianul și inventatorul Hermann Oberth (d. 28 decembrie 1989), recunoscut la nivel mondial drept unul dintre cei trei părinți fondatori ai astronauticii și rachetonauticii moderne (alături de rusul Konstantin Țiolkovski și americanul Robert Goddard). Crescut în Sighișoara și pasionat încă din copilărie de romanele lui Jules Verne, Oberth a înțeles de timpuriu legile fizice ale zborului cosmic. Deși studiile sale de pionierat privind rachetele cu combustibil lichid au fost inițial respinse ca fiind utopice de către mediul universitar tradițional, el și-a publicat ideile în anul 1923 în lucrarea de referință „Racheta în spațiul planetar”.

Invențiile și teoriile sale matematice fundamentale au pus bazele tehnice pentru explorarea spațiului cosmic. În cursul carierei sale remarcabile, Oberth a patentat prima rachetă propulsată cu combustibil lichid din lume și a activat ca mentor și consultant de top pentru mari ingineri aerospațiali, inclusiv pentru fostul său student Wernher von Braun, coordonatorul programului american Apollo care a dus primii oameni pe Lună. De-a lungul întregii sale vieți, savantul de etnie germană a menținut legături strânse cu România, realizând o parte din experimentele sale timuprii la Mediaș.

Citiți mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

25 iunie 1901 – A murit generalul și avocatul Alexandru Candiano-Popescu, inițiatorul celebrei „Republici de la Ploiești”.

Portret fotografic istoric, alb-negru, al lui Alexandru Candiano-Popescu din perioada tinereții. Acesta este îmbrăcat într-o uniformă militară de epocă cu nasturi dubli, poartă pe cap o șapcă militară specifică vremii și are o mustață neagră proeminentă.

Alexandru Candiano-Popescu (1841–1901) – Fotografie din anul 1877, realizată în uniformă militară de campanie. Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 1901, s-a stins din viață la Târgoviște, la vârsta de 60 de ani, Alexandru Candiano-Popescu (n. 1841), o figură de o complexitate aparte în peisajul politic și militar al României din secolul al XIX-lea. Personalitate polivalentă, el a activat de-a lungul vieții ca avocat, ziarist militar, poet și ofițer de carieră. Numele său a rămas definit în istoriografia română pentru organizarea mișcării antidinastice din 8 august 1870, cunoscută sub denumirea ironică de „Republica de la Ploiești”, o tentativă eșuată de răsturnare a principelui Carol I, care l-a transformat temporar într-un personaj extrem de mediatizat și chiar sursă de inspirație pentru scrierile lui I.L. Caragiale.

În ciuda acestui episod rebel din tinerețe, Candiano-Popescu și-a reabilitat spectaculos statutul în fața suveranului în timpul Războiului de Independență (1877–1878). Aflat în fruntea Batalionului 2 Vânători, el s-a remarcat prin acte extraordinare de bravură militară pe câmpul de luptă, conducând personal asaltul eroic pentru cucerirea redutei Grivița 1 în fața trupelor otomane. Pentru meritele sale deosebite, a fost avansat ulterior până la gradul de general de brigadă și, într-o răsturnare politică de-a dreptul memorabilă, regele Carol I l-a iertat pe deplin și l-a numit aghiotant regal în anul 1880, funcție pe care a deținut-o timp de un deceniu.

Citiți biografia completă pe Wikipedia (limba română) – Alexandru Candiano-Popescu

 

25 iunie 1903 – S-a născut scriitorul britanic George Orwell, un observator necruțător al totalitarismului.

Portret fotografic alb-negru de tip pașaport, focalizat strâns pe chipul scriitorului George Orwell la vârsta de 30 de ani. Acesta privește direct spre cameră, are părul închis la culoare pieptănat în sus, o mustață subțire și poartă o haină de culoare închisă peste cămașă.

George Orwell (1903–1950) – Fotografie de presă din anul 1933, realizată pentru legitimația de jurnalist la Londra. Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 1903, s-a născut în India britanică Eric Arthur Blair (d. 1950), cel care avea să devină celebru în întreaga lume sub pseudonimul literar George Orwell. Jurnalist pasionat, eseist sclipitor și romancier de geniu, Orwell s-a remarcat în istoria culturii prin convingerile sale profund democratice și prin stilul său literar marcat de o claritate tăioasă. Experiențele sale directe, de la anii petrecuți în rândurile poliției imperiale din Birmania și traiul voluntar în sărăcie la Paris și Londra, până la participarea ca voluntar în Războiul Civil Spaniol, i-au modelat o viziune politică unică și un spirit critic extrem de acut.

Orwell a lăsat omenirii o moștenire literară inestimabilă, dominată de două dintre cele mai influente opere de ficțiune satirică și distopică ale secolului trecut: „Ferma animalelor” (1945), o alegorie genială la adresa trădării idealurilor revoluționare și a ascensiunii stalinismului, și „1984” (1949), o capodoperă profetică ce analizează mecanismele terifiante ale supravegherii în masă, ale manipulării adevărului istoric și ale controlului totalitar exercitat de stat. Concepte create de el, precum „Big Brother”, „Noua vorbire” (Newspeak) sau „Poliția Gândirii”, au intrat definitiv în vocabularul universal, fixându-l ca pe un apărător etern al libertății individuale de exprimare.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – George Orwell

 

25 iunie 1907 – S-a născut fizicianul atomist Hans Jensen, laureat al Premiului Nobel.

La data de 25 iunie 1907, s-a născut la Hamburg fizicianul german J. Hans D. Jensen (Johannes Hans Daniel Jensen, d. 11 februarie 1973), unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai secolului trecut în domeniul fizicii nucleare. Jensen a adus contribuții fundamentale la înțelegerea structurii atomului, lucrările sale revoluționând modul în care comunitatea științifică privea nucleul atomic și interacțiunile dintre componentele sale.

Cea mai importantă realizare a carierei sale a fost propunerea independentă a modelului învelișurilor nucleare (cunoscut și sub numele de modelul nuclear stratic). Acest model explică de ce nucleele atomice care conțin un așa-numit „număr magic” de protoni sau neutroni sunt extrem de stabile. Pentru această descoperire crucială, Hans Jensen a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1963, premiu pe care l-a împărțit cu fiziciana germano-americană Maria Goeppert-Mayer (care ajunsese în mod independent la aceeași concluzie) și cu teoreticianul Eugene Wigner.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba engleză) – J. Hans D. Jensen

 

25 iunie 1910 – La Paris a avut loc premiera baletului „Pasărea de foc”, capodopera compozitorului Igor Stravinski.

La data de 25 iunie 1910, pe scena Operei din Paris (Palais Garnier), a avut loc premiera absolută a baletului „Pasărea de foc” (L’Oiseau de feu), compus de tânărul și pe atunci puțin cunoscutul compozitor rus Igor Fiodorovici Stravinski. Comandat de faimosul impresar Serghei Diaghilev pentru celebra sa companie Ballets Russes, spectacolul a fost rezultatul unei colaborări artistice de geniu, beneficiind de coregrafia revoluționară a lui Mihail Fokin și de interpretarea legendarei balerine Tamara Karsavina în rolul principal.

Libretul baletului se bazează pe basmele populare rusești despre pasărea mistică strălucitoare care poate fi atât o binecuvântare, cât și un blestem pentru cel care o prinde. Din punct de vedere muzical, premiera a reprezentat un succes răsunător și instantaneu, transformându-l pe Stravinski într-o celebritate internațională peste noapte. Partitura sa, caracterizată prin orchestrații strălucitoare, ritmuri asimetrice și armonii îndrăznețe de inspirație folclorică, a spart tiparele romantice tradiționale și a deschis oficial drumul către modernismul muzical al secolului al XX-lea.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba engleză) – Pasărea de foc

 

25 iunie 1919 – A apărut la București revista cultural-filosofică „Ideea europeană”, sub conducerea lui C. Rădulescu-Motru.

La data de 25 iunie 1900 și ceva—mai exact în anul 1919, în efeverscența culturală de după încheierea Primului Război Mondial și realizarea Marii Uniri—a ieșit de sub tipar la București primul număr al revistei săptămânale „Ideea europeană”. Publicația a fost fondată și condusă de renumitul filosof, psiholog, pedagog și academician Constantin Rădulescu-Motru, devenind rapid una dintre cele mai prestigioase tribune de dezbatere ideologică și culturală din perioada interbelică.

Revista își propunea să sincronizeze viața intelectuală și științifică românească cu marile curente de gândire din Occident, militând pentru modernizarea instituțiilor țării și promovarea valorilor europene în spațiul public autohton. Prin paginile sale, unde au semnat mari personalități ale culturii române (precum Tudor Vianu, Emanoil Bucuța sau Mircea Eliade în perioada ei târzie), „Ideea europeană” a analizat critic societatea vremii, promovând o cultură bazată pe rigoare științifică, filosofie profundă și europenism, până la încetarea apariției sale în anul 1928.

Citiți mai multe despre activitatea culturală a filosofului pe Wikipedia (limba română) – Constantin Rădulescu-Motru

 

25 iunie 1923 – S-a înființat clubul de fotbal CFR București, viitoarea echipă Rapid București.

La data de 25 iunie 1923, într-o sală a școlii primare din cartierul Grivița, un grup inimos de lucrători de la Atelierele CFR Grivița și jucători de fotbal de la echipa „Excelsior” au pus bazele unei noi asociații cultural-sportive: Clubul CFR București. Nașterea echipei, care avea să devină mai târziu legendarul club Rapid București, a fost semnată printr-un proces-verbal ce consfințea unirea eforturilor feroviarilor bucureșteni pentru crearea unei formații puternice, capabile să concureze cu marile nume ale vremii. Primul președinte ales a fost maistrul Teofil Copaci, iar echipamentul inițial a fost cusut manual din pânză vișinie chiar de către soțiile ceferiștilor.

De-a lungul deceniilor, clubul și-a schimbat denumirea (purtând nume precum Locomotiva sau Rapid), însă a păstrat nealterat spiritul pătimaș din Giulești și culorile alb-vișinii. Rapid București a devenit una dintre cele mai iubite și respectate echipe de fotbal din România, remarcându-se prin stilul spectaculos de joc, trofeele câștigate (inclusiv titluri naționale și numeroase Cupe ale României), parcursul remarcabil din competițiile europene și, mai ales, prin una dintre cele mai fidele și atașate galerii din întreaga istorie a sportului autohton.

Citiți mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro;

 

25 iunie 1938 – Douglas Hyde a fost învestit ca prim președinte al Republicii Irlanda.

Portret fotografic alb-negru de la bust în sus al lui Douglas Hyde la bătrânețe. Acesta are o calviție pronunțată, sprâncene dese și o mustață albă foarte bogată, purtând un sacou din stofă texturată de culoare închisă, vestă asortată, cămașă cu guler înalt și o batistă albă în buzunarul de la piept.

Douglas Hyde (1860–1949) – Fotografie oficială realizată în jurul anului 1940, în timpul mandatului său de președinte. Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 1938, renumitul academician, poet și folclorist Douglas Hyde (n. 1860 – d. 1949) a depus jurământul, devenind oficial primul președinte al Irlandei (Uachtarán na hÉireann). Această nouă funcție de șef al statului fusese instituită cu doar un an înainte, prin adoptarea noii Constituții din 1937, un pas crucial făcut de Dublin pentru desprinderea totală de sub tutela coroanei britanice și afirmarea independenței republicane.

Alegerea lui Douglas Hyde a purtat o încărcătură simbolică extraordinară. Deși Irlanda era o țară marcată de tensiuni politice și majoritar catolică, Hyde—un protestant anglican—a fost propus și susținut în unanimitate de toate partidele politice datorită prestigiului său cultural imens. Ca fondator al Ligii Gaelice (Gaelic League), el își dedicase întreaga viață salvării și revitalizării limbii și culturii irlandeze. Mandatul său de șapte ani a setat un precedent de neutralitate politică desăvârșită, Hyde reușind să transforme rolul președintelui într-un simbol de unitate națională și demnitate pentru noul stat suveran.

Citiți mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

25 iunie 1940 – Franța a capitulat oficial în fața Germaniei naziste, intrând în vigoare armistițiul semnat la Compiègne.

O fotografie istorică alb-negru de grup în aer liber. În prim-plan, Adolf Hitler, Hermann Göring și alți înalți ofițeri naziști îmbrăcați în uniforme militare complete și purtând șepci de tip cozoroc stau de vorbă într-un grup strâns. În spatele lor se profilează structura din lemn și ferestrele vagonului istoric de tren de la Compiègne, pe care se zăresc fragmente din inscripția originală în limba franceză a companiei de transport.

Liderii germani (inclusiv Adolf Hitler și Hermann Göring) în fața vagonului de tren de la Compiègne, înainte de semnarea armistițiului cu Franța (iunie 1940). Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 1940, la ora 01:35 dimineața, a intrat oficial în vigoare acordul de încetare a focului, consemnând capitularea oficială a Franței în fața Germaniei naziste. Acest moment a survenit la trei zile după semnarea umilitorului armistițiu franco-german de la Compiègne (22 iunie), parafat în exact același vagon de tren în care Germania fusese forțată să accepte înfrângerea în Primul Război Mondial, în anul 1918.

În urma intrării în vigoare a capitulării, armata franceză a încetat orice operațiune defensivă, punând capăt unei campanii fulger de doar șase săptămâni (Westfeldzug) prin care forțele Wehrmacht-ului au îngenuncheat una dintre marile puteri militare ale Europei. Franța a fost divizată administrativ: nordul și întreaga coastă atlantică au intrat sub o dură ocupație militară germană directă, în timp ce în sud a fost tolerat un regim marionetă cu capitala la Vichy, condus de mareșalul Philippe Pétain. Din acel moment, flacăra rezistenței franceze a fost preluată din exil, de la Londra, de către generalul Charles de Gaulle, care și-a asumat misiunea de a elibera țara.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – Bătălia Franței

 

25 iunie 1941 – A început Războiul de Continuare (25 iunie 1941 – 19 septembrie 1944) între Finlanda și Uniunea Sovietică.

Fotografie istorică alb-negru realizată în perspectivă de unghi mic, înfățișând o coloană militară de vehicule blindate germane de tip StuG III Ausf. G, recondiționate și folosite de armata finlandeză. În prim-plan, primul blindat din coloană rulează pe un drum de pământ, având o emblemă cu zvastică (însemnul militar finlandez din acea perioadă) pe placa frontală și un camuflaj în valuri. Doi membri ai echipajului sunt vizibili în trape, dintre care unul salută ducând mâna la cască. În spatele său, linia de blindate continuă în perspectivă de-a lungul drumului, sub un cer parțial înnorat.

O coloană de tunuri de asalt finlandeze StuG III Ausf. G (Sturmi) în timpul Războiului de Continuare, în vara anului 1944. Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 1941, la doar trei zile după declanșarea Operațiunii Barbarossa de către Germania nazistă, a izbucnit oficial Războiul de Continuare (25 iunie 1941 – 19 septembrie 1944). Conflictul a început în urma unor bombardamente aeriene masive lansate de aviația sovietică asupra orașelor finlandeze, eveniment care a determinat Parlamentul de la Helsinki să declare starea de război împotriva URSS. Denumirea de „Războiul de Continuare” a fost adoptată de finlandezi pentru a sublinia faptul că noul conflict era o continuare directă a Războiului de Iarnă (1939–1940), prin care țara fusese forțată să cedeze importante teritorii în favoarea sovieticilor.

Războiul de Continuare (25 iunie 1941 – 19 septembrie 1944) Finnish soldiers at the defensive VT-line during the Soviet Vyborg–Petrozavodsk Offensive in June 1944 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Soldați finlandezi pe linia defensivă VT în timpul ofensivei sovietice Vîborg-Petrozavodsk, iunie 1944. Sursa: Wikimedia Commons

În prima fază a războiului, armata finlandeză, condusă de legendarul mareșal Carl Gustaf Emil Mannerheim și sprijinită logistic de trupele germane, a reușit să elibereze rapid provinciile pierdute (precum Karelia) și a avansat dincolo de vechea frontieră, stabilind o linie defensivă stabilă. Cu toate acestea, Finlanda a refuzat constant să participe direct la asediul total al Leningradului sau să își subordoneze trupele comandamentului german, declarând că poartă un război separat, strict defensiv și de recuperare teritorială. În vara anului 1944, confruntată cu o ofensivă sovietică devastatoare, Finlanda a fost nevoită să ceară armistițiul, reușind totuși, prin rezistența sa militară dârză, să își salveze independența statală și să evite ocuparea țării de către Armata Roșie.

Citiți mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

25 iunie 1947 – A fost publicat „Jurnalul Annei Frank”, o mărturie universală și cutremurătoare a Holocaustului.

Un portret fotografic istoric alb-negru, realizat în plan mediu, o înfățișează pe Anne Frank în copilărie, așezată la o bancă școlară din lemn. Ea este întoarsă pe jumătate spre dreapta, sprijinindu-și brațele pe suprafața băncii și privind direct către aparat cu o expresie luminoasă și un zâmbet cald, deschis. Are părul închis la culoare, tuns într-un bob scurt ce îi lasă fruntea liberă și îi încadrează fața expresivă. În fundalul simplu se observă structura clasei, dar întreaga atenție este captată de privirea inteligentă și optimistă a fetei.

Anne Frank într-o fotografie de școală realizată în decembrie 1941 la Amsterdam, cu doar câteva luni înainte ca familia ei să fie nevoită să intre în ascunzătoare. Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 1947, a văzut lumina tiparului, în Țările de Jos, prima ediție a cărții Het Achterhuis („Anexa secretă”), operă cunoscută ulterior la nivel mondial sub titlul de „Jurnalul Annei Frank”. Cartea reprezintă jurnalul intim ținut de Anne Frank, o adolescentă de origine evreiască, pe parcursul celor peste doi ani (1942–1944) în care s-a ascuns alături de familia sa și de alți câțiva cunoscuți într-o anexă camuflată a unei clădiri din Amsterdam, pentru a scăpa de teroarea și persecuția nazistă. Ascunzătoarea a fost, în cele din urmă, trădată și descoperită de Gestapo în august 1944. Anne a murit de tifos în lagărul de concentrare Bergen-Belsen la începutul anului 1945, la vârsta de 15 ani, cu doar câteva săptămâni înainte ca lagărul să fie eliberat de trupele aliate.

Otto Frank, tatăl Annei și singurul supraviețuitor al familiei, a recuperat caietele și manuscrisele fiicei sale după încheierea războiului, salvate și păstrate în siguranță de Miep Gies, una dintre persoanele care i-au ajutat să se ascundă. Cunoscând dorința profundă a fiicei sale de a deveni scriitoare și jurnalistă, Otto Frank a luat decizia de a-i publica însemnările. De la debutul său cu un tiraj modest în 1947, jurnalul a depășit granițele literaturii, devenind un document istoric monumental. Tradus în peste 70 de limbi și vândut în zeci de milioane de exemplare, jurnalul rămâne și astăzi una dintre cele mai citite cărți din lume, oferind Holocaustului un chip uman și reprezentând un manifest atemporal împotriva urii și a intoleranței.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – Jurnalul Annei Frank

 

25 iunie 1949 – Sentința Tribunalului Militar Timișoara împotriva membrilor grupului de rezistență anticomunistă Spiru Blănaru.

O fotografie istorică alb-negru realizată în interiorul unei săli de tribunal. În spatele unei mese lungi de consiliu se află cinci bărbați în picioare, îmbrăcați în uniforme militare de tip sovietic cu epoleți. Cel din centru privește în jos spre niște documente pe care le răsfoiește la birou, în timp ce ceilalți patru oficiali militari stau într-o poziție sobră, privind înainte. Peretele din fundal este simplu, decorat doar cu lambriuri sau profile verticale. În colțul din dreapta-sus se zărește un filigran discret cu textul „MEMORIALUL SIGHET”.

Completul de judecată al Tribunalului Militar Timișoara în timpul procesului grupului de rezistență Spiru Blănaru (iunie 1949). Sursa: Memorialul Sighet

La data de 25 iunie 1949, Tribunalul Militar Timișoara a pronunțat sentința nr. 1091, condamnând la moarte liderii și membrii de bază ai uneia dintre cele mai puternice și active formațiuni de rezistență anticomunistă din Banat: organizația Spiru Blănaru – Gheorghe Ionescu. Printre cei condamnați s-au numărat Gheorghe Popovici, Teodor Ungureanu, Nicolae Ghimboașă (zis Micluț), Petre Pușchiță (zis Liber) și Gheorghe Luminosu. Aceștia au fost executați ulterior, la 2 august 1949, în cadrul unuia dintre infamele „transporturi ale morții” organizate de Securitate. În paralel, regimul comunist a aplicat măsuri represive de o duritate extremă împotriva familiilor partizanilor, recurgând la izolare socială, confiscarea totală a averilor și deportarea în Dobrogea.

Constituită în toamna anului 1948 sub conducerea avocatului Spiru Blănaru (care l-a avut inițial ca adjunct pe comandorul Petru Domășneanu), mișcarea s-a unificat în ianuarie 1949 cu grupul notarului Gheorghe Ionescu din Teregova. Organizația s-a remarcat prin acțiuni de o îndrăzneală rară, cum au fost atacarea postului de jandarmi din Teregova (în noaptea de 12-13 ianuarie 1949) pentru eliberarea partizanilor arestați, sau înfruntarea armată directă cu trupele de Securitate în bătălia de la Pietrele Albe (21 februarie 1949). Intervenția brutală și masivă a forțelor de represiune a instituit un regim de teroare în satele bănățene, ducând în final la capturarea majorității luptătorilor în iarna și primăvara anului 1949.

Citiți mai mult pe pagina oficială a Memorialului Sighet – Sentința Tribunalului Militar Timișoara

 

25 iunie 1950 – Revolta țăranilor din Bârgăuani, Neamț, împotriva colectivizării forțate.

O fotografie istorică alb-negru realizată în aer liber, surprinzând un grup de țărani în timpul colectării recoltei. În partea stângă, un bărbat cu șapcă notează date pe un carnețel, stând lângă un cântar mecanic de platformă pe care este așezat un sac mare de pânză, supravegheat de o femeie cu batic. În centrul imaginii, doi bărbați transportă împreună un sac greu și plin. În fundal se înalță căpițe mari de paie sau cereale, iar pe o platformă de lemn dotată cu o scară, alți oameni lucrează cu furcile.

Predarea cotelor agricole către statul comunist. Sursa: Arhiva foto a Memorialului Sighet, colecția „România Liberă” (via Memorialul Sighet)

La data de 25 iunie 1950, satul Bârgăuani din județul Neamț a fost teatrul unei puternice revolte țărănești îndreptate împotriva colectivizării forțate. În mod paradoxal, autoritățile de la județ pregătiseră pentru acea zi o mare serbare festivă pentru inaugurarea Gospodăriei Agricole Colective „Victoria socialismului”, aducând chiar fanfare, echipe artistice și delegații de muncitori din fabrici. Conflictul a izbucnit violent în cursul dimineții la biserica catolică de pe deal, în timpul slujbei, când reprezentanții regimului au încercat să rechiziționeze băncile lăcașului de cult pentru festivitate. Sute de localnici revoltați au atacat camioanele cu muncitori sosite pentru eveniment, le-au distrus anvelopele cu topoarele, au bătut șoferii și au răsturnat mașinile, mărșăluind în masă către primărie. Deși intervențiile învățătorului Gheorghe Mancaș și ale preotului ortodox Ioan Moraru au mai calmat spiritele, mulțimea a rămas pe poziții până la ora 16:00, când trei-patru camioane cu trupe de Miliție chemate de autorități au sosit de la județ, determinând împrăștierea protestatarilor.

Represiunea imediată și ulterioară a fost de o duritate extremă. În prima fază, milițienii au arestat la întâmplare pe oricine se afla pe străzi sau pe drumuri. Ulterior, în nopțile următoare, pe baza unor liste întocmite de primar și de membrii de partid locali, Securitatea a înconjurat satul și a declanșat un val masiv de arestări care i-a vizat cu prioritate pe țăranii înstăriți și mijlocași, considerați opozanți ai regimului, mulți fiind ridicați direct de la prășit, de pe câmp.

Printre numeroșii localnici condamnați la ani grei de închisoare de către Tribunalul Militar Iași s-au numărat:

  • Gheorghe Darie (fost primar, care nici nu luase parte direct la revoltă, fiind la câmp cu vitele în acea zi), condamnat la 10 ani pentru „instigare publică”, decedat în 1953 în penitenciarul Gherla;

  • Leon P. Budău, condamnat la 8 ani de închisoare corecțională;

  • Nița Gherghilaș, țărancă condamnată la 4 ani de închisoare pentru „rebeliune”;

  • Mihai Pascaru și Ferdinand Pascaru, condamnați la un an și șase luni, respectiv opt luni de închisoare sub acuzația de rebeliune.

Citiți mai mult pe pagina oficială a Memorialului Sighet – Revolta țăranilor din Bârgăuani

 

25 iunie 1950 – A izbucnit Războiul din Coreea (25 iunie 1950 – 27 iulie 1953), primul mare conflict armat al Războiului Rece.

O fotografie istorică documentară, alb-negru, realizată în plan mediu pe un drum de pământ dintr-o zonă rurală. Un grup numeros de civili sud-coreeni, compus în principal din femei, copii și bătrâni, înaintează într-o coloană de refugiați. Oamenii sunt îmbrăcați în haine tradiționale de culoare deschisă, iar mulți dintre ei cară bagaje voluminoase, legături de haine sau coșuri mari, purtate pe cap sau în spate cu ajutorul unor cadre din lemn. Expresiile de pe chipurile lor reflectă oboseală, îngrijorare și disperare, ilustrând drama umanitară din primele luni ale Războiului din Coreea.

Refugiați sud-coreeni fugind din calea ofensivei nord-coreene de-a lungul unui drum rural, în primele săptămâni ale războiului (mijlocul anului 1950). Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 1950, în zori, Armata Populară a Coreei de Nord, sub comanda liderului comunist Kim Ir-sen, a trecut în forță paralela 38, lansând o invazie surpriză și masivă asupra Coreei de Sud. Atacul a marcat declanșarea oficială a Războiului din Coreea (1950–1953), primul mare conflict armat deschis din era Războiului Rece. Conducerea de la Phenian a justificat invazia susținând în mod fals că a ripostat la un atac sud-coreean, scopul real fiind unificarea forțată a întregii peninsule sub un regim comunist, acțiune pentru care primise anterior aprobarea tactică a lui Iosif Stalin și sprijinul logistic al Uniunii Sovietice.

Reacția comunității internaționale a fost extrem de rapidă. Consiliul de Securitate al ONU a condamnat imediat agresiunea și a adoptat o rezoluție ce permitea formarea unei coaliții internaționale conduse de Statele Unite ale Americii pentru a respinge invazia și a apăra Coreea de Sud. Conflictul, care s-a întins pe parcursul a trei ani de lupte devastatoare și a atras ulterior intervenția directă a sutelor de mii de „voluntari” din China comunistă, a provocat moartea a peste 3 milioane de persoane, majoritatea civili, și distrugerea aproape integrală a infrastructurii peninsulei. Războiul s-a încheiat la 27 iulie 1953 printr-un armistițiu (și nu printr-un tratat de pace), lăsând peninsula divizată și transformând această dată într-un punct de cotitură ce a definit arhitectura geopolitică globală până în zilele noastre. Tensiunile au rămas extreme, izbucnind ulterior într-un al doilea conflict dur, dar mai puțin cunoscut – Al doilea război coreean (sau Conflictul coreean din zona demilitarizată), desfășurat între anii 1966 și 1969.

Citiți mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

25 iunie 1955 – A fost înființată la București Biblioteca Centrală de Stat, actuala Bibliotecă Națională a României.

La data de 25 iunie 1955, a fost semnat actul de înființare a Bibliotecii Centrale de Stat din București (în baza Decretului nr. 226 al Prezidiului Marii Adunări Naționale). Noua instituție prelua funcțiile de bibliotecă națională pe care le deținuse parțial până atunci Biblioteca Academiei Române, devenind principalul depozitar al memoriei tipărite a țării și centrul metodologic pentru întreaga rețea de biblioteci publice din România. Instituția și-a început activitatea în fostul palat al Bursei din centrul Capitalei (clădire monument istoric situată în apropierea Pieței Universității) și a fost organizată după modelul marilor biblioteci centrale europene, primind ca nucleu colecții de cărți de o valoare inestimabilă provenite din fondul istoric al Bibliotecii Fundației Universitare „Carol I”.

După Revoluția din 1989, mai exact în ianuarie 1990, instituția a fost redenumită oficial Biblioteca Națională a României. De-a lungul deceniilor, colecțiile sale s-au îmbogățit constant prin sistemul de Depozit Legal, adăpostind în prezent milioane de unități bibliografice, de la manuscrise rare, incunabule și hărți vechi, până la cărți, periodice și documente multimedia. În anul 2012, instituția s-a mutat oficial în noul său sediu modern de pe Bulevardul Unirii, o clădire monumentală care oferă spații ample de lectură, cercetare și evenimente culturale, consolidându-și rolul de tezaur al culturii și spiritualității românești.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – Biblioteca Națională a României

 

25 iunie 1958 – Studentul Octav Bjoza a fost arestat de Securitate și condamnat ulterior la 15 ani de muncă silnică.

Un portret fotografic istoric, alb-negru, în plan apropiat. Este înfățișat un tânăr Octav Bjoza, privit din semiprofil spre dreapta, cu trăsături faciale senine și o privire hotărâtă. Are părul închis la culoare, lucios și pieptănat elegant pe spate. Este îmbrăcat la costum, purtând un sacou închis, cămașă albă cu gulerul bine amidonat și o cravată subțire, de culoare închisă. Pe centrul imaginii se distinge un filigran semitransparent cu textul „MEMORIALUL SIGHET”.

Octav Bjoza în tinerețe, în perioada în care a fost arestat de Securitate (iunie 1958). Sursa: Memorialul Sighet

La data de 25 iunie 1958, imediat după susținerea ultimului examen de la finele anului I, tânărul student Octav Bjoza (n. 11 august 1938, Iași) a fost exmatriculat de la Facultatea de Geografie-Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și arestat de Securitate. Motivul arestării l-a reprezentat activitatea sa din perioada 1956–1958, când a activat alături de alți 14 elevi, studenți și muncitori în cadrul organizației anticomuniste „Garda Tineretului Român” din Brașov, o grupare clandestină de tineret care își propusese înlăturarea prin violență a regimului democrat-popular. După un periplu brutal prin anchetele Securității din Iași (sub interogatoriul căpitanului Isidor David și locotenentului major Eugen Gașparovici), din București – Uranus (anchetat de faimosul torționar Gheorghe Enoiu) și din Brașov, tânărul a fost trimis în fața instanței.

La 10 octombrie 1958, Tribunalul Militar Brașov, sub președinția faimosului maior de justiție Dragoș Cojocaru (responsabil pentru condamnarea la moarte a numeroase alte loturi de partizani), a pronunțat sentința nr. 672. Octav Bjoza a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civică și confiscarea totală a averii pentru delictul de „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”. El avea să treacă prin infernul închisorilor și coloniilor de muncă din lagărele comuniste, devenind ulterior, după căderea regimului, un simbol al păstrării memoriei rezistenței și președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR).

sursa: afdpr.ro

…Răpus de halul de distrofie în care mă aflam din cauza hranei proaste care nu depăşea de cele mai multe ori 1000 de calorii deşi eram supus la munci silnice deosebit de grele, cum ar fi în mină sau la Canalul Dunăre-Marea Neagră sau la canale de irigaţii sau la îndiguit Balta Brăilei de jur-împrejur cu lopata şi cu roaba sau la recoltat stuf iarna cu picioarele în apă, în opinci şi numai cu o cămăşuţă şi cu haina vărgată care era atât de rară că vedeai prin ea într-un crivăţ care nu mai contenea, zi şi noapte revenea… Ca şi trupele sovietice eliberatoare, tot de la Răsărit venea şi crivăţul… era cumplit, era cumplit…

Ajunsesem de la 76 kg la o greutate de 52 kg şi la un moment dat am făcut o dublă pneumonie. Cine îmi dădea putere? De multe ori… nu de puţine ori spuneam: La următorul maldăr de stuf pe care îl legam şi trebuia să îl transport la malul Dunării… Spuneam: „La următorul mă prăbuşesc şi mor!” Sau cu fiecare roabă de pământ cărată spuneam: „Doamne, la următoarea nu o sa mai rezist, mă prăbuşesc şi mor şi rămân pe-aici! Ce se va alege de prietena mea?” Mi-aduceam aminte de prietena mea şi pe loc primeam puteri nebănuite, de neimaginat, parcă renăşteam din cenuşă. Şi treaba asta se repeta de nenumărate ori… Ea, deşi era departe de mine, o simţeam în permanenţă şi când o vedeam în faţa ochilor puterile creşteau pe loc. Mulţi dintre colegii şi prietenii mei pe care aveam să-i întâlnesc de-a rândul anilor prin lagăre şi închisori îmi spuneau: „Octave, ai trecut şi pe la Jilava!” „Da, da’ de unde ştii?” „Octave, ai trecut şi pe la Galaţi!” „Da, de unde ştii?” „Ai trecut şi pe la Salcia şi ai stat în baraca cutare…” „Da, da… de unde ştii?” Ziceau: „Am găsit pe grinzi sau în beton sau în piatră zgâriat de tine numele Carmen, Carmen, Carmen şi ne-am dat seama că numai tu puteai să fi acela…” Da! Fetiţa m-a aşteptat şi după eliberarea mea ne-am căsătorit şi suntem împreună şi astăzi!

Fragment din interviul nr. 1843 din Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, realizat de Andra Dumitru – preluat de pe www.memorialsighet.ro

 

25 iunie 1967 – Trupa The Beatles a interpretat „All You Need Is Love” în prima transmisiune TV în direct la nivel mondial, moment ce a instituit Ziua Globală The Beatles.

La data de 25 iunie 1967, legendara trupă britanică The Beatles a scris o pagină de istorie în cadrul programului „Our World”, realizat de BBC. Aceasta a fost prima emisiune de televiziune prin satelit transmisă în direct la nivel internațional, realizând o legătură simultană între 26 de țări diferite. În fața unei audiențe record estimate la peste 400 de milioane de telespectatori de pe întreg mapamondul, formația a interpretat în premieră piesa „All You Need Is Love”, un imn pacifist puternic lansat în plină epocă „Summer of Love”. Datorită impactului cultural uriaș al acestui eveniment, ziua de 25 iunie a fost instituită ulterior ca Ziua Globală The Beatles (Global Beatles Day), fiind sărbătorită anual la nivel mondial de către fanii muzicii pop-rock.

Înregistrarea a avut loc în studiourile Abbey Road din Londra, unde John Lennon, Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr au cântat înconjurați de o orchestră simfonică și de un grup de prieteni celebri din elita muzicală a vremii, printre care Mick Jagger, Eric Clapton și Keith Moon, care au asigurat pachetul de backing vocals și percuție ritmică. Transmisiunea a demonstrat nu doar puterea tehnică a noilor tehnologii de comunicație, ci și capacitatea unică a muzicii pop de a unifica cultural întreaga planetă dincolo de granițele politice sau geografice ale vremii.

Citiți mai mult pe: Wikipedia (limba engleză) – All You Need Is Lovewww.agerpres.ro

 

25 iunie 1975 – Proclamarea independenței de stat a Mozambicului.

La data de 25 iunie 1975, Mozambicul și-a proclamat oficial independența de stat, punând capăt la aproape cinci secole de dominație colonială portugheză. Evenimentul a urmat unui sângeros război de eliberare națională care a durat mai bine de un deceniu (1964–1974), purtat de Frontul de Eliberare a Mozambicului (FRELIMO) împotriva trupelor metropolitane. Prăbușirea regimului dictatorial de la Lisabona în aprilie 1974, prin „Revoluția Garoafelor”, a deschis calea negocierilor de pace și a acordurilor de la Lusaka, care au stabilit calendarul definitiv pentru retragerea portugheză și predarea puterii.

Primul președinte al noului stat independent a devenit Samora Machel, liderul charismatic al FRELIMO, care a proclamat o republică populară orientată spre blocul socialist. Ziua de 25 iunie a fost aleasă în mod simbolic pentru a coincide cu data fondării mișcării FRELIMO în anul 1962. Deși obținerea independenței a fost primită cu un entuziasm uriaș de către populația locală, noul stat s-a confruntat rapid cu un exod masiv al coloniștilor portughezi calificați și, la scurt timp, a plonjat într-un devastator război civil care a măcinat țara până în anul 1992.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – Mozambic

 

25 iunie 1984 – Au fost inaugurate lucrările de construcție a Casei Poporului și a Bulevardului „Victoria Socialismului” din București.

O fotografie istorică alb-negru realizată în interiorul unei săli de expoziții. În prim-plan se întinde o machetă urbanistică uriașă și detaliată, care redă planurile viitoarei Casei Poporului, ale bulevardelor și ale clădirilor adiacente din București. În spatele machetei, grupați într-un rând lung, se află mai mulți oficiali comuniști îmbrăcați în costume închise la culoare și cravate. În centrul grupului, Nicolae Ceaușescu privește concentrat în jos spre machetă, ținând o baghetă fină de prezentare. În dreapta sa, Elena Ceaușescu, îmbrăcată într-un costum de culoare deschisă, stă cu mâinile împreunate, analizând de asemenea planul urbanistic.

Nicolae și Elena Ceaușescu asistând la prezentarea machetei Casei Poporului și a noului Centru Civic, în ziua inaugurării lucrărilor (25 iunie 1984). Foto: Petre Dumitrescu / AGERPRES ARHIVĂ

La data de 25 iunie 1984, regimul condus de Nicolae Ceaușescu a inaugurat oficial lucrările de construcție a Casei Poporului (actualul Palat al Parlamentului) și a Bulevardului „Victoria Socialismului” din București. Pentru a face loc acestui proiect faraonic, o treime din centrul istoric al Capitalei a fost rasă de pe fața pământului: Dealul Uranus a fost nivelat, iar cartiere întregi, monumente istorice de o valoare inestimabilă și mănăstiri vechi au fost demolate. Proiectul gigantic a fost coordonat de o echipă de tineri arhitecți condusă de Anca Petrescu, planul dictatorului fiind ca edificiul să reunească sub același acoperiș sediul președinției, Comitetul Central al Partidului Comunist Român și principalele ministere.

Ridicată într-un ritm alert între anii 1984 și 1989 pe fostul Deal al Spirii, clădirea a devenit a doua structură administrativă din lume ca suprafață, fiind depășită doar de clădirea Pentagonului din SUA. Casa Poporului are dimensiuni impunătoare: o amprentă la sol de 64.800 de metri pătrați, o fațadă de 270 de metri, o lungime laterală de 240 de metri, o înălțime de 84 de metri și o adâncime subterană de 92 de metri. Structura mamut include 12 etaje la suprafață, 4 niveluri subterane, un buncăr antiatomic, două galerii monumentale (lungi de 180 de metri și înalte de 18 metri) și peste 1.100 de încăperi. Dintre acestea, cea mai spațioasă este Sala Unirii, care se întinde pe o suprafață de 2.200 de metri pătrați și are o înălțime de 16 metri. În prezent, uriașul edificiu adăpostește sediul Parlamentului României.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – Palatul Parlamentului

 

25 iunie 1988 – A murit Șerban Cioculescu, critic, istoric literar și academician român.

La data de 25 iunie 1988, s-a stins din viață, la vârsta de 85 de ani, Șerban Cioculescu (n. 7 septembrie 1902, București), una dintre cele mai proeminente și respectate figuri ale criticii și istoriei literare din România. Membru titular al Academiei Române, el a marcat profund cultura națională printr-o activitate enciclopedică ce s-a întins pe parcursul multor decenii. Printre cele mai importante funcții publice și culturale pe care le-a deținut s-au numărat cea de redactor-șef al prestigioasei reviste literare „Viața Românească” și cea de director general al Bibliotecii Academiei Române, instituție pe care a condus-o cu o rară erudiție și devotament pentru conservarea patrimoniului scris.

Șerban Cioculescu a rămas în istoria literaturii ca un autor de referință, fiind considerat, alături de Vladimir Streinu și Tudor Vianu, unul dintre cei mai importanți exegeți ai operei lui Ion Luca Caragiale, volumul său „Viața lui I.L. Caragiale” fiind o capodoperă a biografiei literare românești. De asemenea, a fost un strălucit cercetător al operei eminesciene și un cronicar literar de o rară finețe și rigoare documentară, lăsând în urmă o operă critică monumentală și generații întregi de studenți pe care i-a format ca profesor la Universitățile din București și Iași.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – Șerban Cioculescu

 

25 iunie 1988 – A murit Tudor Bugnariu, sociolog și academician român.

La data de 25 iunie 1988, s-a stins din viață, la vârsta de 79 de ani, Tudor Bugnariu (n. 30 iunie 1909, Budapesta), un cunoscut sociolog și filozof român, membru corespondent al Academiei Române. Personalitate complexă a perioadei postbelice, Bugnariu a avut o carieră marcată atât de activitatea academică în domeniul științelor sociale și al filozofiei, cât și de o intensă activitate politică de stânga în ilegalitate în perioada interbelică. A fost profesor universitar la Universitatea din Cluj și, ulterior, la Universitatea din București, unde a predat cursuri de materialism dialectic și istoric, dar și de sociologie, contribuind la reașezarea ideologică a acestor discipline în primele decenii ale regimului comunist.

Pe lângă activitatea didactică și de cercetare, Tudor Bugnariu a deținut funcții publice importante imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind numit primar al municipiului Cluj în perioada crucială din toamna anului 1944 și începutul anului 1945, imediat după eliberarea orașului de sub administrația horthystă. Pentru contribuția sa la dezvoltarea învățământului superior și a studiilor sociale, a fost ales membru corespondent al Academiei Republicii Populare Române în anul 1955.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – Tudor Bugnariu

 

25 iunie 1991 – A început destrămarea Iugoslaviei prin proclamarea independenței de stat a Croației și Sloveniei.

La data de 25 iunie 1991, parlamentele de la Zagreb și Ljubljana au adoptat simultan declarațiile oficiale de independență, marcând începutul ireversibil al procesului de prăbușire a Republicii Socialiste Federative Iugoslavia. Atât Croația, cât și Slovenia au decis să rupă complet legăturile politice și constituționale cu federația iugoslavă, invocând eșecul negocierilor privind transformarea țării într-o confederație de state suverane și ascensiunea naționalismului agresiv promovat de autoritățile de la Belgrad, sub conducerea lui Slobodan Milošević. Acest act dublu de secesiune a deschis oficial calea către un amplu și sângeros conflict militar în Balcani.

Reacția conducerii federale și a Armatei Populare Iugoslave (JNA) a fost imediată, declanșând acțiuni militare pentru a menține controlul asupra frontierelor externe. În timp ce în Slovenia ostilitățile au durat doar zece zile (Războiul de Zece Zile), încheindu-se cu retragerea trupelor federale, în Croația proclamarea independenței a dus la izbucnirea unui război de uzură devastator, de lungă durată (1991–1995), din cauza prezenței unei importante minorități sârbe sprijinite militar de Belgrad. Actul de la 25 iunie 1991 a constituit primul pas dintr-un efect de domino care a dus, în anii următori, la separarea sângeroasă a celorlalte republici componente și la dizolvarea definitivă a blocului iugoslav.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – Destrămarea Iugoslavieien.wikipedia.org

 

25 iunie 1997 – A murit legendarul oceanograf și explorator francez Jacques-Yves Cousteau.

La data de 25 iunie 1997, s-a stins din viață, la vârsta de 87 de ani, Jacques-Yves Cousteau (n. 11 iunie 1910, Saint-André-de-Cubzac), cel mai faimos explorator al oceanelor din secolul al XX-lea, ofițer de marină, cineast și inventator francez. Membru al Academiei Franceze, Cousteau a deschis omenirii porțile „lumii tăcerii” prin inventarea, în anul 1943 (alături de inginerul Émile Gagnan), a aqua-lung-ului – primul regulator de respirație autonom pentru scufundări subacvatice. Această invenție revoluționară a transformat radical atât cercetarea științifică marină, cât și scufundările de agrement la nivel global.

La bordul legendarei sale nave de cercetare, Calypso, Cousteau a navigat pe toate mările și oceanele lumii timp de aproape jumătate de secol, realizând peste 120 de documentare de televiziune de un succes răsunător (precum celebra serie „Lumea subacvatică a lui Jacques Cousteau”) și scriind zeci de cărți. Prin intermediul imaginilor sale subacvatice spectaculoase, el nu doar că a fascinat sute de milioane de oameni, dar a devenit și unul dintre primii mari activiști ecologiști ai planetei, trăgând semnale de alarmă timpurii cu privire la distrugerea ecosistemelor marine și poluarea oceanelor. Moștenirea sa continuă să inspire cercetători și protectori ai naturii din întreaga lume.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – Jacques-Yves Cousteau

 

25 iunie 1998 – Reinstituirea Ordinului Național „Steaua României”, cea mai înaltă distincție a statului român.

O fotografie de studio realizată pe un fundal gri neutru, înfățișând Colanul Ordinului Național „Steaua României”. Decorația este compusă dintr-un lanț masiv din aur format din zale decorative ce alternează între cifrele bifate ale monogramelor regale și reprezentări ale acvilei cruciate heraldice. În partea inferioară a lanțului este suspendată piesa centrală: o cruce romboidală de tip stea cu opt raze, emailată în albastru închis și argintiu, având în mijloc un medalion roșu încadrat de o ghirlandă din frunze de stejar aurii. Întreaga structură este așezată simetric, reflectând complexitatea și eleganța bijuteriei de stat.

Colanul Ordinului Național „Steaua României”, gradul suprem al celei mai înalte distincții civile și militare a statului român. Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 1998, prin adoptarea Legii nr. 77/1998, a fost reinstituit Ordinul Național „Steaua României”, readus în sistemul de decorații al țării după o absență de jumătate de secol. Reînființat cu șase grade (Colan, Mare Cruce, Mare Ofițer, Comandor, Ofițer, Cavaler), acesta reprezintă cel mai înalt ordin național românesc, destinat recompensării serviciilor excepționale, civile și militare, aduse statului și poporului român. Distincția fusese desființată abuziv de regimul comunist la începutul anului 1948, imediat după proclamarea Republicii Populare Române, perioadă în care purtarea sa a fost interzisă, iar simpla păstrare a însemnelor a fost considerată un delict.

Originile ordinului coboară în anul 1863, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a comandat la Paris, casei de bijuterii Krétly, 1.000 de exemplare ale unei decorații în cinci grade. Denumită inițial „Ordinul Unirii”, aceasta urma să fie lansată pe 24 ianuarie 1864 (la împlinirea a 5 ani de la Unirea Principatelor), având pe avers cifrele „5” și „24” și deviza „Genere et cordres fratres” („Frați prin origini și simțiri”). Din cauza opoziției marilor puteri, Cuza nu a putut institui legal ordinul, oferind doar câteva piese drept cadou personal, restul fiind depozitate în pivnițele palatului domnesc.

Discuțiile au fost reluate în aprilie 1877, odată cu Războiul de Independență. Ministrul de externe Mihail Kogălniceanu s-a implicat direct în proiect, propunând inițial numele de „Steaua Dunării”. În final, folosind vechile însemne din timpul lui Cuza, dar înlocuind cifra domnească cu cea a regelui Carol I și adoptând o nouă deviză – „In fide salus” („În credință este salvarea”) –, Parlamentul a votat la 10 mai 1877 denumirea definitivă de „Steaua României”, acesta devenind primul act normativ al noului stat suveran.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – Ordinul Național Steaua României

25 iunie 2007 – Un avion al companiei PMTair s-a prăbușit în munții din Cambodgia, provocând moartea tuturor celor 22 de persoane de la bord.

La data de 25 iunie 2007, un avion de pasageri de tip Antonov An-24, care opera zborul 241 al companiei private cambodgiene PMTair, s-a prăbușit în Munții Dâmrei (Munții Elefantului) din provincia Kampot, localizată în sud-vestul Cambodgiei. Aeronava efectua o cursă turistică regulată între orașul Siem Reap (renumit pentru templele de la Angkor Wat) și stațiunea de coastă Sihanoukville. Toți cei 22 de pasageri și membri ai echipajului aflați la bord – majoritatea fiind turiști străini, în special din Coreea de Sud și Republica Cehă – și-au pierdut viața în urma impactului violent.

Zborul a dispărut de pe ecranele radar într-o zonă muntoasă greu accesibilă, acoperită de o junglă tropicală deasă, în timp ce se confrunta cu condiții meteorologice extrem de nefavorabile, marcate de ploi torențiale și vizibilitate redusă specifice sezonului musonic. Din cauza terenului accidentat și a vremii aspre, operațiunile de căutare și salvare de amploare, ordonate direct de guvernul cambodgian, au durat aproape două zile până când epava avionului a fost localizată. Ancheta ulterioară a indicat o combinație de factori, printre care erorile de pilotaj în condiții de zbor instrumental și vremea severă, ca fiind principalele cauze ale acestei tragedii naționale.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba engleză) – PMTair Flight 241

25 iunie 2022 – Premierul Sheikh Hasina a inaugurat Podul Padma, cel mai lung pod din Bangladesh.

La data de 25 iunie 2022, prim-ministrul statului Bangladesh, Sheikh Hasina, a inaugurat oficial Podul Padma (Padma Bridge), cel mai mare și mai lung proiect de infrastructură realizat vreodată în istoria acestei țări. Întinzându-se pe o lungime de 6,15 kilometri peste puternicul fluviu Padma, acest pod mamut cu două niveluri (rutier cu patru benzi pe partea superioară și feroviar pe cea inferioară) reprezintă o realizare inginerească remarcabilă, fiind construit în totalitate din fonduri proprii ale guvernului, după retragerea finanțării inițiale de către Banca Mondială.

Inaugurarea podului a pus capăt deceniilor de izolare a regiunii de sud-vest a țării, conectând-o direct cu capitala Dhaka și reducând timpul de călătorie de la câteva ore sau zile de așteptat la feribot, la doar câteva minute. Structura strategică nu doar că a facilitat transportul rapid de mărfuri și pasageri, dar a fost proiectată să stimuleze direct creșterea economică internă, integrând piețele locale și generând un impact pozitiv uriaș asupra PIB-ului național prin atragerea de noi investiții industriale și agricole în zonele anterior greu accesibile.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba engleză) – Padma Bridge

25 iunie 2022 – Războiul ruso-ucrainean: Bătălia de la Severodonețk s-a încheiat cu capturarea orașului de către forțele ruse.

La data de 25 iunie 2022, după săptămâni întregi de lupte urbane extrem de violente și bombardamente de uzură intense, Bătălia de la Severodonețk s-a încheiat oficial odată cu retragerea strategică a trupelor ucrainene și preluarea controlului total asupra orașului de către armata rusă și milițiile separatiste din Luhansk. Severodonețk, care devenise centrul administrativ interimar al regiunii Luhansk controlate de Kiev, a fost complet devastat de artilerie, transformându-se într-unul dintre principalele puncte de confruntare din cadrul marii ofensive ruse din Donbas.

Căderea orașului a reprezentat o pierdere teritorială semnificativă pentru Ucraina, însă rezistența îndelungată a garnizoanei din combinatul chimic Azot a avut ca scop măcinarea resurselor ofensive ale Moscovei. Imediat după securizarea Severodonețkului, linia frontului s-a mutat peste râul Doneț, forțele ruse lansându-și asaltul direct asupra orașului înfrățit, Lîsîceansk – ultimul bastion major aflat încă sub control ucrainean în regiunea Luhansk la acel moment –, declanșând astfel faza următoare a campaniei militare.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – Bătălia de la Severodonețk

25 iunie 2022 – Un atac armat la Oslo, îndreptat împotriva comunității LGBTQ+, s-a soldat cu doi morți și 21 de răniți.

La data de 25 iunie 2022, capitala Norvegiei, Oslo, a fost zguduită de un atac terorist sângeros în noaptea dinaintea paradei anuale a mândriei (Oslo Pride). Un atacator înarmat a deschis focul în trei locații diferite din centrul orașului, inclusiv în fața celebrului bar destinat comunității LGBTQ+, London Pub. În urma atacului violent, două persoane și-au pierdut viața, iar alte 21 au fost rănite. Tragedia a dus la anularea imediată a tuturor evenimentelor oficiale legate de paradă, la recomandarea serviciilor de securitate și a poliției locale.

Atacatorul, un cetățean norvegian de origine iraniană, cu un istoric cunoscut de radicalizare și probleme psihice, a fost imobilizat rapid de civili și arestat de forțele de ordine la doar câteva minute după primele focuri de armă. Serviciul de Securitate al Poliției Norvegiene (PST) a încadrat oficial incidentul drept un act de terorism islamist extremist ce a vizat în mod deliberat comunitatea LGBTQ+. Evenimentul a declanșat un val uriaș de solidaritate la nivel internațional, mii de oameni ieșind pe străzile din Oslo în zilele următoare pentru a aduce omagii victimelor și pentru a protesta împotriva urii și a extremismului.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba engleză) – 2022 Oslo shooting

 

25 iunie 2009 – A murit actrița americană Farrah Fawcett, un simbol cultural al anilor ’70.

Un portret fotografic alb-negru în plan apropiat al actriței Farrah Fawcett. Aceasta are capul ușor întors spre stânga și privește direct spre cameră, afișând un zâmbet larg, radiant, ce îi lasă la vedere dinții impecabili. Elementul central al imaginii este tunsoarea sa iconică din anii '70, cu părul lung, tuns în straturi deschise și coafat în bucle mari, extrem de voluminoase, care îi încadrează fața și îi cad pe umeri. Fondul fotografiei este simplu, într-o nuanță uniformă de gri deschis.

Farrah Fawcett într-un portret promoțional de studio, realizat în perioada de vârf a popularității sale (1977). Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 2009, s-a stins din viață, la vârsta de 62 de ani, Farrah Fawcett (n. 2 februarie 1947, Corpus Christi, Texas), una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite actrițe americane. Devenită un adevărat fenomen cultural global în anii ’70, ea a atins faima internațională datorită rolului Jill Munroe din primul sezon al celebrului serial de televiziune „Îngerii lui Charlie” (Charlie’s Angels). Imaginea sa publică, definită de o tunsoare iconică copiată de milioane de femei din întreaga lume și de faimosul poster în costum de baie roșu (vândut în peste 12 milioane de exemplare), a transformat-o în cel mai mare sex-simbol al acelei decade.

Deși adesea asociată cu statutul de vedetă pop, Farrah Fawcett a demonstrat un talent dramatic remarcabil în etapele ulterioare ale carierei sale, primind aprecieri unanime din partea criticilor. Rolurile sale din piesa de teatru și filmul „Extremities” (unde a interpretat o victimă a violenței care își înfruntă atacatorul) sau din filmul de televiziune „The Burning Bed” (care i-a adus prima din cele patru nominalizări la premiile Emmy) au confirmat maturitatea sa artistică. Actrița a decedat în urma unei lungi și curajoase lupte cu cancerul, povestea ultimilor săi ani de viață fiind documentată în tulburătorul jurnal video „Farrah’s Story”, un strigăt de conștientizare și speranță pentru bolnavii din întreaga lume.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba engleză) – Farrah Fawcett

 

25 iunie 2009 – A murit legendarul interpret american Michael Jackson, „Regele Muzicii Pop”.

Un portret fotografic istoric, alb-negru și cu un contrast pronunțat, înfățișându-l pe Michael Jackson la vârsta de 25 de ani. Artistul este surprins din bust în sus, privind direct și cald către cameră, cu un zâmbet discret și blând. Are părul negru, creț, tuns scurt și aranjat în stilul specific începutului anilor '80 (cu textură umedă, tip jheri curl), cu câteva șuvițe fine căzându-i pe frunte. Este îmbrăcat într-o cămașă simplă de culoare deschisă, cu gulerul larg desfăcut la gât, pe un fundal întunecat care îi scoate în evidență trăsăturile feței.

Michael Jackson în anul 1983, perioada de vârf a succesului planetar al albumului „Thriller”. Sursa: Wikimedia Commons

La data de 25 iunie 2009, lumea muzicii a intrat în stare de șoc la aflarea veștii că Michael Jackson (n. 29 august 1958, Gary, Indiana) s-a stins din viață la vârsta de doar 50 de ani. Artistul a suferit un stop cardiac fatal în locuința sa închiriată din Los Angeles, cauzat de o intoxicație acută cu propofol, un anestezic puternic administrat de medicul său personal. Moartea sa fulgerătoare a survenit cu doar câteva săptămâni înainte de începerea seriei de 50 de concerte de adio, „This Is It”, programate să aibă loc pe Arena O2 din Londra. Dispariția sa a declanșat un val global de tristețe fără precedent în istoria modernă, prăbușind site-uri mari de știri și rețele sociale sub volumul uriaș de căutări și mesaje de condoleanțe din partea sutelor de milioane de fani.

Michael Jackson a fost o figură gigantică și de neegalat a culturii globale, parcursul său întinzându-se de la debutul copilăriei în trupa The Jackson 5 până la o carieră solo legendară. Albumul său din 1982, Thriller, rămâne cel mai vândut album din toate timpurile la nivel mondial. Recunoscut pentru coregrafiile sale revoluționare – inclusiv faimosul dans moonwalk –, videoclipurile sale cinematografice de un buget uriaș și stilul vocal inconfundabil, el a transformat muzica pop dintr-un gen comercial într-o formă de artă globală vizuală. Dincolo de controversele intense care i-au marcat viața personală în ultimele decenii, moștenirea sa artistică rămâne o influență monumentală pentru generații întregi de muzicieni și dansatori din întreaga lume.

Citiți mai mult pe unitischimbam.ro

 

25 iunie 2024 – Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost eliberat din închisoare în urma unui acord cu justiția americană.

La data de 25 iunie 2024, Julian Assange (n. 3 iulie 1971, Townsville, Australia), faimosul și controversatul fondator al platformei WikiLeaks, a fost eliberat oficial din închisoarea de maximă securitate Belmarsh din Marea Britanie, unde petrecuse ultimii cinci ani. Eliberarea sa a fost rezultatul unui acord istoric de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii. Conform înțelegerii, Assange a acceptat să pledeze vinovat la o singură acuzație penală gravă – complot pentru obținerea și divulgarea ilegală de documente clasificate referitoare la apărarea națională a SUA –, primind o pedeapsă de 62 de luni de închisoare, timp care a fost considerat deja ispășit în perioada detenției sale din Londra.

Imediat după părăsirea penitenciarului britanic, Assange s-a îmbarcat la bordul unui avion privat cu destinația insula Saipan (un teritoriu american din Oceanul Pacific), unde o instanță federală a oficializat acordul, permițându-i ulterior să zboare liber către țara sa natală, Australia. Acest deznodământ a pus punct unei epopei juridice și diplomatice globale care a durat aproape 14 ani, perioadă ce a inclus șapte ani de azil politic petrecuți în spațiul restrâns al Ambasadei Ecuadorului la Londra și procese intense privind extrădarea sa în SUA. În timp ce susținătorii săi și organizațiile pentru libertatea presei au salutat eliberarea ca pe o victorie majoră, criticii săi de la Washington au continuat să susțină că acțiunile WikiLeaks din 2010 (publicarea a sute de mii de documente militare și cabluri diplomatice secrete) au pus în pericol vieți omenești și securitatea națională.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba română) – Julian Assangeen.wikipedia.org

25 iunie 2024 – Clădirea Parlamentului din Kenya a fost luată cu asalt de mii de protestatari în timpul revoltelor împotriva legii finanțelor.

La data de 25 iunie 2024, tensiunile politice și sociale din Kenya au atins un punct critic atunci când mii de protestatari au luat cu asalt și au pătruns cu forța în clădirea Parlamentului din Nairobi. Demonstrațiile de masă, conduse în mare parte de tineri din „Generația Z”, au izbucnit ca reacție directă față de adoptarea de către parlamentari a Proiectului de Lege al Finanțelor pentru exercițiul 2024/2025 (Finance Bill), un document propus de guvernul președintelui William Ruto care prevedea introducerii unor taxe noi și majorări masive de impozite asupra produselor și serviciilor de bază, într-o perioadă în care populația se confrunta deja cu o criză severă a costului vieții.

Situația a degenerat rapid într-un conflict deschis în centrul Capitalei, în momentul în care forțele de ordine au deschis focul cu muniție reală și gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea care reușise să incendieze o parte din complexul legislativ și să oblige parlamentarii să fie evacuați prin tuneluri subterane. Violențele s-au soldat cu zeci de morți și sute de răniți la nivel național, generând o condamnare internațională fermă. Confruntat cu o revoltă populară fără precedent și cu presiunea străzii, președintele William Ruto a cedat a doua zi, anunțând public că refuză să semneze legea și că o va retrage integral, marcând o victorie istorică a mișcării de protest, dar și o perioadă de profundă instabilitate politică pentru statul african.

Citiți mai mult pe Wikipedia (limba engleză) – Kenya Finance Bill protests


Notă editorială: Articolul face parte dintr-o serie dedicată unei cronologii cât mai complete și documentate a evenimentelor, personalităților și momentelor semnificative petrecute în această zi de-a lungul istoriei. Fiind un proiect aflat în continuă dezvoltare, materialul este revizuit și actualizat periodic pe măsură ce noi informații sunt verificate și documentate, cu scopul de a asigura o acuratețe permanentă.

În cazul unor evenimente din Antichitate sau Evul Mediu, data exactă poate fi incertă sau aproximativă. În asemenea situații sunt utilizate convențiile istorice acceptate de literatura de specialitate, fără a altera importanța faptelor consemnate.

Documentare și surse: Această cronologie a fost dezvoltată pornind de la materialele publicate pe cersipamantromanesc.wordpress.com, fiind completată și verificată prin consultarea enciclopediilor online (Wikipedia în limbile română și engleză), a lucrărilor istorice de referință și a publicațiilor academice relevante.

Imagine reprezentativă: O mamă sud-coreeană epuizată, purtându-și pruncul în spate în timpul exodului masiv provocat de luptele din peninsulă (circa 1950). Sursa: Wikimedia Commons

Sfânta Cuvioasă Muceniță Fevronia din Nisibe (Secolul al III-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Sfânta Cuvioasă Muceniță Fevronia din Nisibe


 

Sfânta cuvioasă Fevronia din Nisibe este o fecioară muceniță din Nisibe care a mucenicit la în timpul uneia din persecuțiile împotriva creștinilor din timpul domniei împăratului Dioclețian (284-305).

Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 25 iunie.

***

Această fericită și preacuvioasă din fragedă vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, și cu cuviință petrecându-și viața sub canonul mănăstirii, care se afla la hotarele perșilor și ale romanilor, în cetatea numită Nisibe, care se mai numește și Antiohia Migdoniei, acolo s-a făcut monahie.

Și a întrecut pe toate cele ce erau cu dânsa, atât la nevoința sihăstriei și la înțelepciune cât și la citirea dumnezeieștilor Scripturi. Și egumena tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena.

Iar în zilele lui Dioclețian (284-305), un guvernator anume Selin prigonea creștinii; pentru aceasta celelalte călugărițe au ieșit din mănăstire, grăbindu-se ca să scape de moartea ce le sosise; însă fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă și neputând să fugă, zăcea în pat, și ședea lângă dânsa Vriena și alta ce se chema Ieria Singlitica.

Deci venind ostașii lui Selin, au spart porțile cu topoarele, și intrând înăuntru, îndată scoțând săbiile au vrut să taie pe Vriena; dar Prim, nepotul lui Lisimah, arătându-se pururea cu blândețe spre crestini, n-a lăsat să o taie.

După aceea luând pe Fevronia, au dus-o la guvernatorul Selin, mergând după dânsa Vriena și Ieria și Tomaida, întărind-o în credință și învățând-o să nu se teamă de chinuri, nici să vândă credința lui Hristos, îndemnând-o ca să-și aducă aminte de surorile Livia și Leonida și de Evtropia.

Dintre care, Liviei adică i s-a tăiat capul pentru Hristos, iar Leonida a fost băgată în foc, iar copila Evtropia, auzind pe maica-sa spunându-i: “Nu fugi, fiică”, ea și-a pus mâinile înapoi, și și-a plecat grumazul la chinuitori, și a murit cu osârdie.

Deci, Vriena după ce a învățat-o din destul, s-a întors la mănăstire plângând și tânguindu-se și temându-se pentru necunoașterea sfârșitului. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, ca să fie biruit diavolul de dânsa.

Iar Tomaida și Ieria, îmbrăcându-se cu port bărbătesc, au urmat după sfânta, amestecate cu slugile. Și dacă au dus-o, întâi a stat de față înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o ca să spună cum îi este numele, neamul și credința ei; deci mucenița în loc de toate a zis cum că este creștină.

Apoi după aceasta Selin, ispitind-o cu amăgituri și cu momeli ca să o întoarcă din credința ce avea către Hristos, și neputând, a poruncit să o întindă de patru părți, și o ardea cu foc dedesubt; iar deasupra o băteau slujitorii.

Deci de răni și de focul ce o ardea, și a cărui văpaie era atâta de untdelemnul aruncat într-însul, se topeau cărnurile fericitei Fevronia și curgeau pe pământ.

După aceea a poruncit de au spânzurat-o și au bătut-o cu toiege de fier; apoi i-au tăiat limba, și i-au dezrădăcinat dinții; apoi i-au tăiat sânii amândoi, și i-au pus foc peste tăieturi.

Pe urma i-au tăiat mâinile și picioarele, și în sfârșit i-au tăiat capul.

La porunca lui Lisimah, au luat credincioșii moaștele sfintei, și le-au adus în mănăstirea ei prin Firm comitele, ținându-le slujitorii împreună cu dânsul; și le-au pus la loc toate mădularele punându-i și dinții pe pieptul ei; și așa adunându-se episcopii și clericii, împreună cu monahii și mulțime de creștini, cu cântări și cu laude, făcând priveghere de toată noaptea, au îngropat-o.

Iar despre Lisimah se spune că socotind grea nenorocirea ce se întâmplase, adică mucenicia sfintei, întâi căci el era din mamă creștină, și al doilea că s-a arătat crud și sălbatic Selin, moșul lui, către muceniță, pierzând frumusețea fecioarei, care era mai presus de om, a rămas atunci nemâncat și s-a mâhnit foarte de moartea muceniței, și a plâns cu amar.

Și peste puțin mai apoi a crezut în Hristos împreună cu Prim, și a primit dumnezeiescul Botez. Iar Selin, ieșindu-și din minte, se uita la cer și, zbierând tare ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de piatră; și așa cel rău, rău și-a lepădat sufletul.

 

Posteritatea


 

Se zice că atunci când se făcea pomenirea sfintei, la mănăstire în toți anii, se arăta sfânta muceniță, stând de față și cântând împreună cu celelalte fecioare, și stă la locul ei până la a treia rugăciune.

Iar odată încercând Vriena să o pipăie, îndată s-a făcut nevăzută, neîngăduind să pună mâna pe dânsa.

Când episcopul cetății Nisibe a zidit o nouă biserică în cinstea sfintei mucenițe Fevronia, a dorit să mute în această biserică moaștele sfintei. Dar ori de câte ori slujitorii se apropiau de raclă ca, un cutremur însoțit de tunete puternice îi impiedica să să ia moaștele.

Înțelegând deci că dorința sfintei era ca să rămână moaștele ei în mănăstirea ei, episcopul le-a lăsat acolo și a luat doar un dinte al sfintei, pe care l-a pus în noua biserică și prin care s-au făcut multe minuni acolo de-a lungul timpului.

 

Imnografie


 

Troparul Sfintei Mari Mucenițe Fevronia

Glasul 4

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Fevronia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condacul Sfintei Mari Mucenițe Fevronia

Glasul 6

Ceea ce eşti folositoare…

Mirele meu Cel Preadulce, Hristoase, a strigat Muceniţa Fevronia, nu-mi este mie cu anevoie a merge pe urma Ta; căci dulceaţa dragostei Tale a întraripat sufletul meu cu nădejdea şi frumuseţea milostivirii Tale, a îndulcit inima mea, ca să beau paharul pătimirii după Tine; ca să mă numesc şi vrednică a dănţui în cămară împreună cu fecioarele cele înţelepte. Pentru aceasta, preacuvioasă răbdătoare de chinuri, cinstind nevoinţele ostenelilor tale, te rugăm pe tine, roagă-te să nu ni se închidă şi nouă uşile cămării.

 

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Mc. Fevronia si pe: ziarullumina.ro; doxologia.ropravila.roen.wikipedia.org

 

Viața Sfintei Mari Mucenițe Fevronia


 

Sf. Cuv. Mc. Fevronia din Nisibe (secolul al III-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Mc. Fevronia din Nisibe (secolul al III-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Fevronia singură voia să se înfrâneze pe sine și se îndeletnicea la atâta postire și înfrânare, încât niciodată nu a gustat pâine sau apă să se sature, ci totdeauna se lupta cu foamea și cu setea; și încă își obosea trupul cu multe nevoințe și osteneli, primind puțin somn.

Pe vremea păgânului împărat Dioclețian, era în Roma un eparh cu numele Antim. Acela avea un fiu, anume Lisimah, pe care îl logodise cu o fecioară frumoasă a unui senator care se numea Prosfor. Acel eparh, îmbolnăvindu-se de moarte, a chemat pe un frate al său, anume Selin, și i-a zis: „Domnul meu frate, eu o să mă duc din viața omenească și îți încredințez pe Lisimah, fiul meu; tu să-i fii tată în locul meu, iar el să-ți fie fiu; deci să grăbești după sfârșitul meu, să-i faci nuntă cu mireasa cu care l-am logodit, fiica lui Prosfor”. Antim poruncind astfel, după trei zile s-a sfârșit, iar împăratul Dioclețian a chemat la el pe Lisimah, fiul lui Antim, și pe Selin, unchiul lui, și luându-i de o parte, a zis către Lisimah: „O, tinere, eu, aducându-mi aminte de dragostea tatălui tău, am voit să te pun eparh în locul Iui; dar de vreme ce am auzit că iubești credința creștinească, am lăsat acest gând, așteptând până ce mă voi încredința dacă este adevărat sau nu ceea ce se vorbește despre tine. Deci acum voiesc să te trimit în părțile Răsăritului, ca acolo să pierzi credința creștinească; iar când te vei întoarce, vei lua de la noi cinstea de eparh”.

Auzind aceasta Lisimah, n-a îndrăznit să răspundă nimic împăratului, pentru că era tânăr, având numai 20 de ani, dar Selin, unchiul lui, căzând la picioarele împăratului, a zis: „Mă rog măriei tale celei fără de moarte să-i dai voie lui Lisimah să mai stea câteva zile aici ca să-și săvârșească nunta, iar după nuntă mă voi duce și eu cu dânsul și vom face tot ceea ce poruncește stăpânirea ta”. Iar împăratul a zis către ei: „Duceți-vă mai întâi în calea în care v-am poruncit și pierdeți pe creștini, iar după ce veți rândui bine acolo toate, vă veți întoarce aici și atunci vă voi ajuta și eu să dănțuiți la nuntă”.

Auzind ei aceasta, n-au mai îndrăznit să vorbească a doua oară, ci s-au supus voinței lui. Deci luând poruncile lui și mulțime de ostași, s-au dus spre răsărit. Și Lisimah a luat cu el pe un bărbat oarecare cu numele Prim, care era din rânduiala comiților și îi era și rudenie, fiind fiul surorii maicii sale. Și a voit Lisimah să-i încre­dințeze acelui Prim purtarea de grijă peste oaste.

Deci mergând spre Răsărit și ajungând în părțile Mesopotamiei, în orașul ce se numea Palmira, au pierdut cu felurite pedepse pe creștinii care erau acolo. Pe unii i-au aruncat în foc, pe alții i-au dat la fiare, iar pe alții i-au tăiat cu sabia și trupurile cele mucenicești le-au aruncat câinilor spre mâncare; pentru că Selin, unchiul lui Lisimah, era foarte sălbatic și fără de omenie. Deci multă frică cuprinsese toate părțile Răsăritului, pentru sălbăticia nemilostivului Selin; iar lui Lisimah îi era foarte milă de creștini, deoarece maica lui fusese creștină și el învățase de la dânsa cunoștința lui Hristos. Deci a chemat într-o noapte pe rudenia sa, comitul Prim, și a zis către dânsul: „Prime, preacinstitule bărbat, tu știi că tatăl meu era elin cu credința și în acea credință s-a sfârșit, însă maica mea a adormit în creștinătate. Ea, în viața ei, s-a sârguit foarte mult să fiu și eu creștin, dar eu, de frica împăratului și de teama tatălui meu, n-am putut face aceasta; însă am poruncă de la dânsa să nu ucid nici un creștin, ci să mă sârguiesc să fiu prieten lui Hristos. Iar acum văd pe creștini foarte munciți și uciși de pierzătorul Selin, unchiul meu, de care lucru sufletul meu pătimește foarte mult. Deci voiesc să-i miluiesc în taină și pe cei ținuți în legături să-i eliberez să fugă și să se ascundă unde vor putea”.

Iar comitul s-a învoit cu dânsul și au întărit între dânșii sfatul acesta, ca să cruțe pe creștini. Astfel, unde auzeau de biserici și de mănăstiri creștinești, trimiteau în taină și îi înștiințau de venirea muncitorului, sfătuindu-i să se ascundă. Încă și unor ostași care erau de un gând cu ei comitul le-a poruncit să nu prindă pe creștini ca să-i aducă la muncire, ci și celor deja prinși să le dea drumul să fugă.

Și petrecând ei în Palmira multă vreme, după muncirea multor creștini, au voit să se ducă în cetatea Sivapol, care se afla în hotarele asirienilor și care era rânduită sub stăpânirea Romei. Într-acea cetate era o mănăstire de femei, care avea 50 de pustnice. Între ele era o egumenă cu numele Vriena, uceniță a fericitei Platonida diaconița și egumena, a cărei rânduială și canon l-a păzit bine până la sfârșitul vieții sale. Iar rânduiala Platonidei era astfel: în ziua de vineri, nici una dintre surori nu avea voie să lucreze vreun lucru de mână, ci toate se adunau în biserică și de dimineața până seara o parte se îndeletnicea cu rugăciunile, iar alta învăța din citirea cărților sfinte. Deci mai întâi diaconița Platonida singură ținea o carte în mâini și citea surorilor cuvinte insuflate de Dumnezeu, până la ceasul al treilea, apoi dădea cartea în mâinile Vrienei să o citească până seara. După aceea și Vriena, luând egumenia, după sfârșitul povățuitoarei sale, urma întru toate virtuților ei.

La acea egumenă erau două fecioare crescute de dânsa și povățuite la viața monahicească. Numele uneia era Procla, iar al celeilalte, Fevronia. Procla avea 25 de ani de la nașterea sa, iar Fevronia avea 20 de ani și era nepoata Vrienei, adică fiica fratelui său. Ea era atât de frumoasă, încât nici zugravul n-ar fi putut să zugrăvească frumusețea feței ei celei înflorite. Deci Vriena, văzând o frumusețe ca aceea a Fevroniei, se îngrijea foarte mult de dânsa cum s-o păzească pe ea întru întreaga înțelepciune și nevătămată de amăgirile lumii acesteia. Și fiindcă toate surorile în toate zilele primeau numai o dată puțină hrană, și aceea spre seară, ea poruncea Fevroniei să postească până în ziua cealaltă, adică să țină o zi întrea­gă fără să mănânce, iar în ziua cealaltă spre seară să guste puțin, voind ca astfel să-i vestejească floarea tinereții. Dar și Fevronia singură voia să se înfrâneze pe sine și se îndeletnicea la atâta postire și înfrânare, încât niciodată nu a gustat pâine sau apă să se sature, ci totdeauna se lupta cu foamea și cu setea; și încă își obosea trupul cu multe nevoințe și osteneli, primind puțin somn. Patul ei era o scândură goală, fără așternut, în lungime de trei coți, iar în lățime de o palmă și jumătate.

Deci pe acea scândură și uneori și pe pământul gol își pleca mult ostenitul său trup pentru puțină odihnă. Și de câte ori voia diavolul să o ispitească în vis prin nălucirile lui, ea îndată se scula, se arunca la pământ în chipul Crucii și cu multe lacrimi se ruga înaintea lui Dumnezeu să gonească de la dânsa pe ispititor; apoi lua o carte și citea cu dinadinsul dumnezeieștile Scripturi și se îndulcea duhovnicește dintr-însele, căci era foarte iubitoare de învățătură și isteață la minte, și Vriena se mira foarte mult de înțelegerea ei.

Deci, în ziua de vineri, când toate surorile se adunau în biserică, egumena Vriena poruncea Fevroniei să citească la surori cuvintele cele de Dumnezeu insuflate. Iar de vreme ce vinerea veneau la dânsele în biserică și femei de neam bun, ca să se îndulcească de învățăturile cele duhovnicești, Vriena poruncea Fevroniei să citească de după o perdea, ca să nu vadă chipul și podoabele femeilor mirenești, pe care nu le văzuse niciodată. Și se răspândea vestea despre fericita Fevronia în toată cetatea și era lăudată învățătura ei cea folositoare și podoaba feții ei. Asemenea era lăudat și obiceiul ei cel bun, fiindcă era blândă, înțeleaptă și împodobită cu toate faptele bune, având smerita cugetare.

Și auzind de dânsa o femeie oarecare, care era de neam de senator, cu numele Ieria, s-a îndemnat cu mare dorință să vadă pe Fevronia și să vorbească cu dânsa. Acea femeie, Ieria, era cu credința elină, tânără de ani, văduvă, care numai șapte luni trăise cu bărbatul ei și, rămânând văduvă, petrecea în casa părinților săi care și ei se țineau de păgânătatea cea elinească. Deci a venit Ieria la mănăstire și a spus prin portăriță dorința sa egumenei Vriena și, când aceasta a ieșit înaintea ei, Ieria a căzut la picioarele ei și, apucând-o, o ruga zicând: „Te jur cu Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul, să nu te scârbești de mine, păgâna, care până acum am fost batjocura idolilor, iar mai ales a diavolilor. Nu mă lipsi pe mine de învățătura și de vorba surorii voastre Fevronia, ca prin voi să mă povățuiesc pe calea mântuirii și să aflu de la Hristos, Adevăratul Dumnezeu, cele ce s-au pregătit creștinilor. Izbăvește-mă de deșertăciunea veacului acestuia și de necurata slujire de idoli. Părinții mei voiesc să mă împărtășesc de a doua nuntă, iar eu doresc să-mi petrec viața după învățătura Fevroniei și după vorba ei cea folositoare de suflet; pentru că destulă îmi este vremea pe care am petrecut-o în neștiință și în necurăție”.

Acestea grăindu-le Ieria, cu lacrimi uda picioarele egumenei Vriena, pornind-o pe ea spre milostivire. Atunci Vriena a grăit către dânsa: „Doamnă Ierio, Dumnezeu știe că de la doi ani am luat în mâinile mele în mănăstirea aceasta pe Fevronia fecioara și iată acum sunt optsprezece ani de când petrece în mănăstire fără să fi ieșit și fără să fi văzut până acum chip bărbătesc, nici fețe de femei mirene, nici haine, nici podoabe, nici orice alt lucru mirenesc; nici maica ei n-a putut să o vadă pe ea până acum, măcar că de multe ori m-a rugat cu lacrimi ca s-o las s-o vadă și să vorbească cu dânsa, dar eu n-am voit deloc. Însă văzând osârdia și dragostea ta către Dumnezeu și nădăjduindu-mă de mântuirea ta, te voi duce la dânsa, însă numai hainele tale mirenești să le schimbi și să te îmbraci în cele călu­gărești”. Și îndată Ieria făcând aceasta cu bucurie, Vriena a luat-o și a dus-o la Fevronia. Iar Fevronia, văzând-o pe ea în îmbrăcăminte călugărească, socotea că a venit la dânsele vreo călugăriță străină și i s-a închinat până la pământ și, cuprinzând-o cu brațele, a sărutat-o în Hristos.

După aceea Vriena le-a poruncit să stea amândouă și să se înde­letnicească în învățătura sfintelor cărți. Deci Fevronia, luând cărțile, citea surorii celei noi; și atât de mult s-a umilit Ieria de învățătura Fevroniei, încât toată noaptea a petrecut-o fără somn; pentru că amândouă nedormind, se sârguiau în cuvântul lui Dumnezeu; Fevronia citea, iar Ieria asculta. Și atâtea lacrimi a vărsat Ieria, încât și pământul s-a udat de lacrimile ei, deoarece, fiind elină, nu auzise niciodată astfel de cuvinte folositoare. Și când s-a luminat de ziuă, Vriena abia a putut să înduplece pe Ieria să se ducă acasă la părinții săi; deci sărutând cu lacrimi pe Fevronia și pe egumenă, s-a dus la casa sa. Iar Fevronia a întrebat pe Tomaida, care era a doua după egumenă, zicând: „Rogu-mă ție, doamna și maica mea, spune-mi cine a fost acea soră străină, care a vărsat atâtea lacrimi, ca și cum niciodată n-ar fi auzit dumnezeieștile Scripturi?”. Atunci Tomaida a grăit către Fevronia: „Oare nu știi cu cine ai grăit?”. Fevronia a răspuns: „Cum aș fi putut cunoaște pe acea soră străină, eu, care niciodată nu am văzut-o?”. Tomaida i-a zis ei: „Aceasta este jupâneasa Ieria”. Fevronia a zis: „Pentru ce nu mi-ați spus și mie? Pentru că eu am vorbit cu dânsa ca și cu o soră”. Ea a răspuns: „Așa a poruncit egumena, doamna noastră”.

Atunci Fevronia a tăcut și în taina inimii sale se ruga lui Dumnezeu pentru Ieria, ca s-o însoțească pe dânsa la calea cea adevărată și să o numere în turma cea aleasă. Iar Ieria, mergând la casa sa, a spus părinților ei toate câte auzise și învățase de la Fevronia în mănăstire, rugându-i să lase rătăcirea elinească și să cunoască și ei pe Unul Adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos. Iar ei, ascultând sfatul cel folositor de suflet al fiicei lor cea cu bună înțelegere, au crezut în Hristos; iar după aceea au primit și Sfântul Botez cu toți ai casei lor. Astfel le-a ajutat la mântuirea lor învățătura Fevroniei și rugăciunile ei cele sfinte.

Iar după câtva timp, fericita Fevronia s-a îmbolnăvit, iar Ieria, venind, ședea lângă dânsa și-i ajuta ei. Tot într-acel timp a sosit înștiințare în cetate, cum că Selin și Lisimah se apropie de cetate ca să muncească (să-i tortureze și să-i ucidă) pe cei care cred în Hristos. Atunci mulți dintre cei care erau în cetate, și preoți și clerici, lăsând toate, fugeau să se ascundă pe unde puteau. Până și episcopul acelei cetăți, plecând din cetate de frica muncitorului (prigonitorului), s-a ascuns. Deci aflând despre aceasta, călugărițele mănăstirii Vrienei au mers la egumena lor și i-au zis: „Doamnă și maică, ce vom face? Iată, fiarele acelea, păgânii muncitori, se apropie de cetate și toți credincioșii creștini au fugit, temându-se de munci”. Atunci Vriena le-a zis lor: „Ce socotiți și ce voiți să facem?”. Iar ele au răspuns: „Să ne poruncești, o, maică, ca și noi să ne ascundem puțin, ca să ne mântuim sufletele noastre”. La acestea, Vriena le-a grăit lor: „Încă n-ați văzut războiul și acum vă gândiți la fugă? Încă n-a sosit lupta nevoințelor și iată, vă arătați biruite! Nu, fiicelor! Vă rog pe voi să nu faceți aceasta; ci să stăm să ne nevoim și să murim pentru Hristos, Cel Care a murit pentru noi, ca astfel să trăim cu Dânsul în veci”.

Aceasta auzind, surorile au tăcut. Iar a doua zi, una dintre surori, cu numele Eteria, a zis către celelalte surori: „Știu eu că pentru Fevronia nu ne lasă pe noi stăpâna noastră să ieșim de aici și să ne ascundem; și voiește, după cum mi se pare, ca numai pentru Fevronia să ne piardă pe noi toate. Iată ce vă grăiesc vouă: Să mergem la dânsa și eu singură îi voi spune pentru voi toate, cele ce se cuvin”.

Auzind aceasta surorile, unele se învoiau la sfatul ei, iar altele se împotriveau. Mai pe urmă, învoindu-se toate, au mers la egumenă, care, cunoscând sfatul Eteriei, a zis către dânsa: „Ce voiești, soro?”. Dânsa a răspuns: „Ne rugăm să ne poruncești să fugim de primejdia ce ne împresoară, că doară nu suntem mai bune decât episcopul, decât preoții și decât tot clerul bisericesc. Încă se cuvine ție, o, maică, să-ți aduci aminte că între noi sunt unele fecioare tinere, de care trebuie să ne temem ca nu cumva, răpindu-se de ostașii păgâni, să-și piardă fecioria lor și astfel să se lipsească de plata lor de la Dumnezeu. Încă și de aceasta ne temem, ca nu cumva și noi, neputând suferi muncile cele cumplite, să jertfim idolilor și să ne pierdem sufletele noastre. Deci, de voiești, poruncește-ne să luăm cu noi pe fecioara Fevronia, bolnavă cum este și, ieșind de aici, să ne ascundem”. Fevronia, auzind acestea, a zis: „Viu este Hristosul meu, Căruia m-am făcut mireasă și spre Care mi-am aruncat sufletul meu. Deci nu voi ieși din locul acesta, ci aici voiesc să mor și să fiu îngropată!”.

Atunci Vriena, întorcându-se spre Eteria, i-a zis: „Vezi ce faci și cu ce fel de sfat tulburi pe surori? Tu vei vedea, iar eu sunt nevi­novată”. Apoi și către celelalte surori a zis: „Fiecare dintre voi să-și aleagă ceea ce voiește și ceea ce crede că-i este de folos!”. Atunci toate surorile, fiind silite de frica muncitorilor care veneau, au sărutat pe egumena Vriena și pe Fevronia și, bătându-și piepturile cu multă plângere și tânguire, au ieșit din mănăstire. Iar Procla, cea de o vârstă și împreună uceniță cu Fevronia, cuprinzându-i grumajii ei, o săruta plângând și zicând: „Roagă-te pentru mine, sora și doamna mea!”. Dar Fevronia, ținând-o de mână, n-o lăsa să se ducă din mănăstire și-i zicea: „Teme-te de Dumnezeu, sora mea Procla, și măcar tu nu ne lăsa pe noi! Nu mă vezi că sunt bolnavă și că-mi aștept moartea? Doamna noastră nu va putea singură să mă îngroape; deci rămâi aici ca să slujești la îngroparea mea”. Atunci Procla a zis: „Nu te voi lăsa, sora mea, ci voi rămâne aici precum poruncești”. Iar după ce s-a înserat, Procla și-a schimbat cuvântul și în taină a ieșit din mănăstire. Iar Tomaida, cea mai sus pomenită, care era a doua după egumenă, nu s-a dus cu surorile, ci a rămas în mănăstire cu Vriena.

Iar egumena Vriena, văzând golirea și pustiirea mănăstirii, pentru supărarea ce le împresurase, a intrat în biserică și s-a aruncat la pământ, strigând și tânguindu-se cu amar. Iar Tomaida îi potolea tânguirea ei, zicându-i: „Încetează, maică, căci Dumnezeu este puternic, ca după supărare și întristare să facă și izbândire, ca noi să putem să răbdăm năvălirile. Pentru că, cine a crezut Domnului și s-a rușinat? Sau cine a petrecut în frica Lui și a fost defăimat de El?”. Vriena a răspuns: „Da, doamna mea Tomaida, așa este; dar ce voi face cu Fevronia? Unde o voi ascunde și o voi păzi? Și cu ce ochi voi putea să privesc, când o voi vedea răpită de barbari ca o robită?”. Tomaida a zis: „Cel Care a putut să ridice pe cei morți, Acela este puternic ca și pe Fevronia să o întărească, să o păzească și să o țină nevătămată de barbari. Deci mă rog ție, doamna și maica mea, încetează cu plângerea și cu tânguirea și să mergem la Fevronia, care zace de boală, să o întărim și să o mângâiem!”.

Și mergând ele la Fevronia, îndată Vriena s-a tânguit cu amar, iar Fevronia, privind spre Tomaida, a întrebat-o: „Pentru ce se tânguiește așa doamna mea Vriena?”. Tomaida i-a răspuns, zicând: „Pentru tine este această tânguire de maică, căci ești tânără și frumoasă și vor veni muncitorii și ne vor aduce necaz. Deci pe noi îndată ne vor ucide, ca pe niște bătrâne, iar pe tine, cea tânără și frumoasă la față, te vor ține spre înșelarea cea spurcată și ne este teamă ca nu cumva, ori prin înșelare ori prin silire, să-ți pierzi fecioria ta și astfel te vor lipsi de cămara Mirelui Ceresc”. Fevronia a zis: „Vă rog pe voi, rugați-vă Domnului pentru mine, ca să caute spre smerenia mea, să-mi întărească neputința și să-mi dea răbdare, ca și tuturor robilor Săi care L-au iubit cu adevărat!”.

Tomaida a zis către dânsa: „Fiică Fevronia, iată este vremea nevoinței. De vor începe păgânii muncitori a te momi cu cuvinte înșelătoare, cu aur, cu argint, cu haine de mult preț și cu orice fel de înșelăciuni ale acestei lumi deșarte, vezi să nu te supui lor; căci îți vei pierde plata ostenelilor celor mai dinainte. Vezi să nu fii de râs diavo­lului și să te faci batjocură idolilor. Ia aminte că nimic nu este mai cinstit decât fecioria și mare este plata ei; pentru că Mirele fecioriei este fără de moarte și dăruiește nemurire celor care-L iubesc. Sârguiește-te, doamna mea Fevronia, să-L vezi pe Acela spre Care ți-ai pus sufletul tău. Păzește-te, fiica mea, să nu te lepezi de zălogul Lui – de Sfântul Botez și de făgăduința călugărească –, pentru că Hristos Se va arăta înfricoșat în ziua aceea când va ședea pe scaunul slavei sale, ca să judece pe toți și să răsplătească fiecăruia după faptele lui”.

Acestea auzind Fevronia, se întărea cu duhul și se pregătea cu vitejie împotriva diavolului. Deci a zis către Tomaida: „Bine ai făcut, doamna mea, întărind astfel pe roaba ta, că ai făcut mai viteaz sufletul meu. Însă să știi cu adevărat, că de n-aș fi vrut dinainte să mor pentru Hristos, Mirele meu, apoi aș fi fugit și eu cu celelalte surori, ca să mă ascund de nevoința cea mucenicească. Dar de vreme ce iubesc pe Acela Căruia mi-am logodit sufletul și trupul, îndrăznesc să merg pe calea muceniciei, dacă mă va arăta pe mine vrednică ca să pătimesc și să mor pentru numele Lui”.

Iar Vriena, auzind aceste cuvinte ale ei, a zis către dânsa: „Fiica mea, Fevronia, adu-ți aminte de ostenelile mele și de grija pe care am avut-o pentru tine. Adu-ți aminte că de la vârsta de doi ani te-am luat de la maica ta în mâinile mele și până astăzi nimeni dintre mireni n-a văzut fața ta. Te-am păzit până acum ca pe lumina ochilor; iar acum, fiica mea, nu știu ce să fac și cum să te păzesc. Caută să nu-mi necăjești bătrânețile mele și să nu defaimi ostenelile mele ce le-am făcut pentru tine. Adu-ți aminte de purtătorii de chinuri, care mai înainte de tine au pătimit pentru Hristos cu tărie și cu slavă și au luat de la El cununa biruinței, nu numai bărbați, ci și femei și copii. Adu-ți aminte de Livia și de Leonida, cele două surori, cu câtă bărbăție și-au pus sufletele lor pentru Domnul. Liviei tăindu-i-se capul cu sabia, iar Leonida fiind aruncată în foc, amândouă au intrat în cămara Mirelui Celui Ceresc. Adu-ți aminte de Eutropia, copila cea de doisprezece ani, care a fost muncită cu maica sa. Au nu te minunai tu de ascultarea și de răbdarea ei, când judecătorul a dezlegat-o din legături și voia s-o îngrozească cu săgețile ca s-o ia la fugă? Dar ea, ascultând pe maica sa care zicea către dânsa: «Fiica mea, Eutropia, nu fugi!», a stat cu bărbăție ca un stâlp neclintit, până ce a fost săgetată cu săgețile până la moarte și, dându-și sufletul în mâinile Domnului său, a căzut cu trupul la pământ. Astfel ea n-a călcat poruncile maicii sale până la sfârșitul ei. Iar acea fecioară era simplă și neînvățată, însă tu ai învățat dumnezeieștile Scripturi și ai fost și altora învățătoare. Deci socotește cu câtă bărbăție se cade ție să stai pentru Domnul tău”.

Vorbind ele acestea și altele multe ca acestea, a trecut noaptea. Iar când răsărea soarele, s-a auzit în cetate un glas de tulburare și de gâlceavă; pentru că Selin și Lisimah intraseră cu ostașii în oraș și mulți creștini au fost prinși de ostași și au fost aruncați în temniță. Iar unul dintre elini i-a spus lui Selin despre acea mănăstire de fecioare și el îndată a trimis ostași ca să prindă pe toate monahiile. Și ducându-se ostașii, au înconjurat mănăstirea și, spărgând ușile cu securile, au intrat înăuntru ca niște fiare sălbatice și, prinzând pe Vriena, voiau s-o ucidă cu sabia. Iar Fevronia, văzând primejdia care le cuprinsese, s-a aruncat la picioarele soldaților, strigând către dânșii: „Vă jur pe Dumnezeul Care este la ceruri, să mă ucideți pe mine mai înainte, ca să nu văd moartea doamnei mele”.

Pe când Fevronia grăia acestea, a sosit acolo comitul care se numea Prim și, mâniindu-se pe ostași, i-a gonit din mănăstire și a zis către Vriena: „Unde sunt celelalte călugărițe care au fost în această mănăstire?”. Vriena a răspuns: „Toate au fugit de frica voastră”. Comitul a zis: „Ați fi făcut bine dacă fugeați și voi, însă și acum sunteți libere să fugiți oriunde voiți, că mi-e milă de voi”. Zicând aceasta, a ieșit din mănăstire, luând și pe ostași cu el și s-a dus în divan la Lisimah, care, văzându-l, l-a întrebat: „Adevărat este oare ceea ce am auzit de mănăstirea aceea?”. Comitul a răspuns: „Adevărat”. Apoi, luând pe Lisimah de-o parte, i-a spus: „Toate călugărițele care au fost în mănăstire au fugit și n-am găsit decât două bătrâne și una tânără; însă am să-ți spun un lucru străin și minunat, pe care l-am văzut în mănăstirea aceea. Am văzut pe acea călugăriță tânără că avea atâta frumusețe a feței, cât niciunde n-am mai văzut între femei până într-atât! Dumnezeu știe că este adevărat ceea ce-ți spun. Am văzut-o pe aceea și m-am mirat de cuviința ei; și de n-ar fi fost săracă și scăpătată, cu adevărat aș fi zis că este vrednică să-ți fie ție femeie, stăpânul meu”. Lisimah a răspuns la aceasta: „Dacă nu voiesc să calc poruncile maicii mele, adică să nu vărs sângele cel creștinesc, ci mai ales să-l cruț; apoi cum aș putea să fiu vrăjmaș mireselor lui Hristos? Nu voi face aceasta nicidecum, ci te rog pe tine, domnul meu, să le scoți din mănăstire și să le păzești undeva, ca să nu cadă în mâinile cele muncitoare ale lui Selin, unchiul meu”.

Vorbind acestea între ei, unul dintre cei mai răi ostași care fuseseră în mănăstire auzind ceea ce a vorbit comitul cu Lisimah, a alergat la Selin muncitorul și i-a spus că în mănăstirea de călugărițe a găsit o fecioară foarte frumoasă, pe care comitul sfătuiește pe Lisimah s-o ia de soție. Iar Selin, umplându-se de mânie, a trimis îndată ostași să străjuiască pe căjugărițele care se aflau acolo, ca nu cumva să scape și să se ascundă. Încă a trimis și pe unele dintre cele mai credincioase slugi ale sale ca să vadă pe acea tânără fecioară și să-i afle numele. Iar aceia, ducându-se și văzând-o, s-au întors la dânsul și i-au spus că nu este în partea de sub cer vreo femeie care să fie asemenea ei la frumusețea feței.

Atunci muncitorul a poruncit în acel ceas propovăduitorilor să strige în cetate, ca a doua zi să se adune la priveliște toți, fie bărbați, fie femei, și de toate vârstele, că o fecioară tânără, anume Fevronia, are să iasă la nevoință. Și auzind cei care petreceau în cetate și poporul din satele dimprejur, bărbații și femeile, multă mulțime s-au adunat la priveliște, voind să vadă nevoința Fevroniei. Iar a doua zi, unii dintre ostașii cei mai cumpliți au fost trimiși la mănăstire din porunca muncitorului, ca să aducă pe Fevronia la judecată. Și ostașii, ducându-se, au prins-o cu mânie și, legând-o cu lanțuri de grumaji, o trăgeau afară din mănăstire. Iar Vriena și Tomaida, cuprinzând pe Fevronia cu tânguire de lacrimi, strigau cu amar și rugau pe ostași să le dea voie să vorbească puțin cu ea. Iar ostașii le-au lăsat. Apoi, Vriena și Tomaida i-au rugat pe ostași să le ia și pe ele la aceeași nevoință, pentru că se temeau bătrânele acelea ca nu cumva Fevro­nia, fiind singură, să se teamă de munci. Iar ostașii le-au zis: „Nu ni s-a poruncit ca și pe voi să vă ducem înaintea judecății, ci numai pe Fevronia singură!”.

Atunci Vriena și Tomaida au început a întări pe Fevronia și grăia Vriena către dânsa unele ca acestea: „Iată, fiica mea Fevronia, acum ieși la nevoința mucenicească; să știi că Mirele Ceresc va privi spre pătimirile tale și puterile îngerești țin acum cununa biruinței ce ți s-a gătit, dacă vei răbda cu bărbăție până la sfârșit. Deci caută să nu te temi de munci, că vei fi batjocura diavolilor. Nu-ți cruța trupul când îl vei vedea zdrobit de bătăi, pentru că el, chiar nevrând noi, după o vreme se va sălășlui în groapă și se va întoarce în țărână. Iată eu, tânguindu-mă în mănăstire, voi aștepta înștiințare despre tine, ori bună, ori rea. Deci mă rog ție, sârguiește-te, ca să aud bună înștiințare despre tine. O, cine îmi va aduce acea bună înștiințare că Fevronia s-a sfârșit mucenicește pentru Hristos și s-a socotit între mucenici?”.

Iar fericita Fevronia a zis către Vriena: „Maica mea, cred Domnului că n-am călcat niciodată porunca ta în vreun chip. Așa și acum voi păzi necălcate poruncile și învățăturile tale; și vor vedea popoarele și se vor minuna și vor ferici bătrânețile Vrienei, zicând: «Aceasta este cu adevărat sădirea și creșterea Vrienei, egumena cea mare!». Pentru că eu voi arăta, cu ajutorul Stăpânului meu, în trupul acesta femeiesc, bărbăteasca mărime de suflet. Voi rugați-vă pentru mine și lăsați-mă să mă duc la nevoința mea care îmi stă înainte”. Tomaida a zis către dânsa: „Sora mea, Fevronia, viu este Domnul, că și eu voi veni în urma ta! Mă voi îmbrăca în haine mirenești și, stând la priveliște în popor, voi privi la nevoința ta!”. Și silind ostașii pe Fevronia să meargă și voind s-o ducă repede, ea a zis către acele sfinte starețe: „Maicile mele, mă rog vouă, dați-mi binecuvântare de cale și rugați-vă lui Dumnezeu pentru mine!”.

Atunci Vriena, ridicându-și mâinile spre cer, a început a se ruga cu glas mare, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Cel Care Te-ai arătat în chipul lui Pavel roabei Tale Tecla, în vremea patimilor ei, arată-Te și acum smeritei Tale roabe Fevronia în ceasul nevoinței ei și întărește-o de sus în chip nevăzut, ca și într-însa să se preamărească numele Tău cel sfânt!”. Astfel rugându-se Vriena și cuprinzând pe Fevronia și sărutând-o, a slobozit-o cu multe lacrimi. Iar ostașii luând-o pe Fevronia, au dus-o la muncitorul Selin. Deci Vriena, petrecând puțin pe iubita sa fiică, s-a întors în mănăstire plângând și tânguindu-se și, aruncându-se la pământ în biserică, striga și se ruga către Dumnezeu pentru Fevronia.

Iar Tomaida, lăsând pe Vriena plângând în biserică, s-a îmbrăcat în haine mirenești de femeie și a alergat la priveliște în urma Fevroniei. Încă și femeile care mergeau în ziua de vineri la mănăstire și ascultau învățăturile Fevroniei cele din cărți alergau la priveliște, bătându-și piepturile, vărsând lacrimi și suferind cu inimile lor, pentru că se lipseau de o învățătoare ca aceea. Auzind aceasta și jupâneasa Ieria, cum că Fevronia va fi dusă la cercetare în priveliște, sculându-se, a strigat cu glas mare de tânguire, încât s-au înspăi­mântat părinții ei și toți care erau în casă; și au întrebat-o care este pricina acelei tânguiri, iar ea le-a răspuns, zicând: „Sora mea, Fevronia, este dusă la priveliște! Învățătoarea mea s-a dus la munci pentru Hristos Domnul!”. Iar părinții ei căutau s-o potolească din plâns, însă ea și mai mult striga către ei, zicând: „Lăsați-mă să plâng cu amar pe Fevronia, sora și învățătoarea mea!”.

Acestea zicându-le ea, s-au pornit și părinții ei spre tânguire, plângând toți pentru Fevronia. Iar Ieria i-a rugat pe părinții ei s-o lase să se ducă la priveliște; iar ei n-au oprit-o să se ducă. Deci luându-și multe slugi și slujnice, a alergat plângând la locul de priveliște unde erau o mulțime de femei care plângeau. Pe drum a ajuns și pe călugărița Tomaida îmbrăcată mirenește și, cunoscând-o, a mers plângând împre­ună cu ea la locul de priveliște, unde se adunase mulțime de popor. Apoi, venind și judecătorul, a stat la locul său.

Astfel toată priveliștea rânduindu-se, muncitorul Selin cu Lisimah au poruncit să aducă pe Sfânta Fevronia. Deci mireasa lui Hristos a stat înaintea lor, având mâinile legate la spate și atârnându-i lanțuri grele de grumaji; și văzând-o poporul, a plâns și a lăcrimat. Iar muncitorul Selin a poruncit să fie tăcere și a zis către Lisimah: „Întreabă pe acea femeie și ascultă-i răspunsurile ei”. Lisimah a început a o întreba, zicându-i: „Spune-ne de ce rânduială ești, roabă sau liberă?”. Fevronia a răspuns: „Sunt roabă”. Zis-a Lisimah: „A cui roabă ești?”. Fevronia a răspuns: „Sunt roaba lui Hristos”. Lisimah a întrebat-o „Care este numele tău?”. Fevronia a răspuns: „Mă numesc creștină smerită”. Zis-a Lisimah: „Numele tău voim ca să-l știm”. Răspuns-a Fevronia: „Ți-am spus că sunt creștină, iar de voiești să-ți zic numele cel din naștere, maica mea m-a numit Fevronia”.

Atunci muncitorul Selim a poruncit lui Lisimah să înceteze de a o mai întreba. Și a început singur a grăi către dânsa: „Știu zeii, o, Fevronia, că nu aș fi voit să te învrednicesc pe tine vorbei mele, dar deoarece blândețea ta și frumusețea cea aleasă a feței tale mi-au biruit mânia și iuțimea pe care o aveam asupra ta, te întreb nu ca pe o osândită, ci ca pe o fiică a mea. Ascultă, fiică, martori îmi sunt zeii că îți spun adevărul: acesta pe care îl vezi că șade cu mine este nepotul meu Lisimah. Eu și Antim, tatăl lui, l-am logodit cu o fecioară de bun neam, îndestulată cu multe bogății și fiică a lui Prosfor senatorul, însă de te vei supune nouă, atunci logodna cu fiica lui Prosfor o vom strica și cu tine vom întări cuvântul pentru însoțire; și vei fi soția lui Lisimah, șezând de-a dreapta lui, precum stau eu acum. Uită-te la el și vezi că este frumos ca și tine. Deci ascultă sfatul meu ca al unui tată al tău și te voi face slăvită și bogată pe pământ, încât nu vei mai cunoaște sărăcia. Eu n-am nici femeie, nici fii, și toate ale mele ți le voi da ție. Te voi face stăpână peste toate averile mele, pentru că toate le voi da zestre stăpânului meu Lisimah. Voi fi pentru voi ca un tată și toate femeile, văzându-te învrednicită cu o cinste ca aceea, te vor preamări și ferici; apoi se va bucura și biruitorul nostru împărat și multe vă va dărui vouă, că a și făgăduit că are să pună pe Lisimah eparh al Romei. Iată, ai auzit toate, acum răspunde-mi mie, tatălui tău, cele ce sunt plăcute zeilor noștri, ca să se înveselească sufletul meu; iar de nu vei asculta sfaturile mele, zeii știu că în mâinile mele nici trei ceasuri nu vei mai fi vie. Acum alege și ne spune ceea ce voiești”.

La acestea, Sfânta Fevronia a răspuns: „O, judecătorule, am la Ceruri cămară nefăcută de mână, în care se săvârșește nunta cea nestricată în veci. Zestre am toată Împărăția Cerului, iar ca Mire am pe Cel fără de moarte; deci nu voiesc să mă însoțesc cu un om muritor și stricăcios și nici nu voiesc să aud cele ce îmi făgăduiești. Deci nu te osteni, judecătorule, pentru că nici momindu-mă nu vei spori ceva, nici cu îngrozire nu mă vei înfricoșa!”.

Acestea auzindu-le judecătorul, s-a supărat foarte tare și a poruncit ostașilor ca să rupă hainele de pe dânsa și, încingând-o cu o ruptură mică și proastă, să o pună dezbrăcată înaintea tuturor ca, singură văzându-se într-o rușine ca aceea, să se rușineze și să cunoască ce fel de slavă i se făgăduise ei și ce fel de necinste i-a venit acum. Iar ostașii făcând îndată după cum le-a poruncit, au pus-o astfel înaintea ochilor tuturor. Atunci Selin a zis către dânsa: „Ce zici acum, Fevronia? Oare vezi din câte bunătăți în câte răutăți ai căzut?”. Sfânta a răspuns: „Ascultă, judecătorule, nu numai hainele de pe mine de le vei lua, dar și legătura asta, și în toată goliciunea de mă vei lăsa, întru nimic nu socotesc rușinea asta; pentru că Unul este Ziditorul bărbatului și al femeii – Dumnezeu, pentru Care nu numai că sufăr cu bucurie această goliciune, ci și cu sabia doresc să fiu tăiată și să fiu arsă în foc! O, de m-ar învrednici pe mine să pătimesc pentru Dânsul, Care pentru mine a pătimit de voie chinuri fără de număr!”.

Atunci Selin a zis către dânsa: „O, nerușinato și vrednică de toată necinstea, știu că te mândrești întru frumusețile tale și de aceea nu-ți socotești ție spre rușine necinstea, ci o socotești ca laudă, ca să stai astfel goală în priveliște”. Răspuns-a Sfânta Fevronia: „Știe Hristosul meu că până în ziua de azi n-am văzut față de bărbat și nici fața mea nu a văzut-o cineva dintre mireni; iar acum, căzând în mâinile tale, să fiu oare fără de rușine? Tu singur ești fără de rușine, că ai dezvelit înaintea tuturor trupul meu cel fecioresc. Însă spune-mi, o, nebune judecătorule, care dintre luptătorii olimpici, nevoindu-se, iese la luptă îmbrăcat cu haine? Oare nu se luptă gol, până ce biruiește pe cel împotrivă luptător? Așa și eu, ieșind la luptă cu potrivnicul, și bătăi și foc așteptând trupul meu, cum voi putea să sufăr unele ca acestea îmbrăcată cu haine? Oare nu trupul cel gol primește rănile? Deci goală vin spre nevoință, ca să biruiesc pe satana, tatăl tău, nebăgând în seamă muncile!”.

Atunci Selin a zis către slujitori: „Deoarece femeia aceasta singură dorește munci de foc și răni, și spune că nu se teme, să o întindeți pe dânsa în patru părți și, aprinzând foc dedesubt, să o bată patru oameni cu toiege pe spate”. Atunci îndată slujitorii au început a o munci, bătând-o cumplit; iar sângele curgea din trupul ei. Și ca să nu se stingă focul de sub dânsa, muncitorii turnau peste el unsoare, ca astfel să facă mai multă văpaie și să o ardă mai cumplit. Deci mucenița fiind multă vreme muncită, poporul striga către muncitor: „Miluiește, îndurate judecător, miluiește pe acea tânără fecioară!”. Dar el, neascultând rugămintea poporului, poruncea ca mai cumplit să o bată. Și abia îmblânzindu-se din mânie, a poruncit să înceteze a o mai munci și, crezând că este moartă, a aruncat-o afară din foc.

Iar Tomaida, văzând-o muncită în chinuri cumplite ca acelea pe Sfânta Fevronia, a slăbit cu duhul și cu trupul și a căzut la pământ lângă picioarele Ieriei. Și ridicându-și Ieria glasul, a strigat: „Amar mie, sora mea Fevronia, amar mie, învățătoarea mea, că de acum nu voi mai auzi învățătura ta! Nu numai de tine m-am lipsit, dar și de Tomaida, că iată și aceasta moare pentru tine!”. Astfel strigând Ieria, Fevronia, care zăcea la pământ, a auzit glasul ei și a rugat pe cei care stăteau aproape să toarne apă pe fața Tomaidei. Deci, făcându-se așa, Tomaida și-a venit în fire și, întărindu-se, a stat pe picioarele sale. Iar judecătorul, văzând pe Fevronia vie, a zis către dânsa: „Ce zici, Fevronia? Cum ți s-a părut că este cea dintâi nevoință a pătimirii tale?”. Sfânta Muceniță a răspuns: „La cea dintâi nevoință m-ai văzut că sunt nebiruită; deci nu mă îngrijesc de muncile cele rânduite de tine!”. Atunci Seim a zis către slujitori: „Spânzurați-o pe lemnul cel de muncă și strujiți-i coastele ei cu piepteni de fier și cu foc să-i ardeți rănile ei până ce oasele ei vor arde!”. Deci muncitorii îndepli­nind îndată porunca, Sfânta Muceniță Fevronia și-a ridicat ochii la ceruri și a strigat: „Doamne, vino în ajutorul meu și nu mă lăsa pe mine, roaba Ta, în ceasul acesta!”.

Acestea zicându-le, a tăcut. Apoi, fiind foarte strujită și arsă în foc, mulți dintre cei care se adunaseră la priveliște, neputând să privească o muncire ca aceea, au plecat de acolo; iar alții strigau către judecător să cruțe pe acea tânără fecioară, care cu nimic nu era vinovată. Atunci judecătorul a poruncit slujitorilor să înceteze; iar sfânta încă fiind spânzurată la muncire, ighemonul a început iarăși s-o întrebe, dar ea n-a răspuns. Atunci ighemonul a poruncit s-o scoată de pe lemnul de muncă și s-o lege de-o roată ce era întărită în pământ. Apoi a zis: „Deoarece această femeie îndărătnică nu voiește să-mi răspundă, să i se taie limba și să se arunce în foc”. Iar mucenița, auzind aceasta, îndată și-a întins limba din gură și a făcut semn muncitorului să i-o taie. Iar când muncitorul slujitor a întins mâna să-i taie limba, poporul a strigat, jurând cu zeii pe judecător și rugându-l să nu facă aceasta. Și muncitorul s-a înduplecat și n-a mai poruncit să-i taie limba, dar în locul ei a hotărât să-i scoată dinții. Atunci îndată unul dintre muncitorii slujitori, luând un fier, a început să-i scoată dinții unul câte unul și să-i arunce la pământ; iar după ce i-a scos 17 dinți, judecătorul a poruncit să înceteze.

Și curgea mult sânge din gura ei și de durere cumplită ce avea, sfânta slăbise cu trupul. Și au chemat un doctor, care a adus puțină doctorie și i-a potolit curgerea sângelui. După aceea, Selin a început iarăși a o întreba, zicând: „Fevronia, măcar acum supune-te judecății și mărturisește pe zei”. Sfânta a răspuns: „Anatema ție, blestematule, tu cel care ai îmbătrânit întru fărădelegi, slujind diavolului! Oare voiești să-mi împiedici calea mea și nu mă lași să merg degrabă la Hristos, Mirele meu? Sârguiește-te mai degrabă să mă scoți din trupul acesta de pământ, deoarece iubitul meu Hristos mă așteaptă!”. Selin a zis: „Cu adevărat voi pierde trupul tău cu sabie și cu foc, pentru că te văd pe tine că încă fără de rușine te mândrești întru tinerețile tale, dar nici un folos nu-ți va fi ție din aceasta; pentru că mândria ta îți va aduce mai multe răutăți și mai rele munci”. Iar Sfânta Muceniță, de durerea cea mare, nu putea să-i răspundă, ci prin tăcerea sa, pornea și mai mult spre mânie pe muncitor.

Atunci Selin a poruncit să-i taie sânii ei cei feciorești. Iar poporul, auzind aceasta, striga rugând pe judecător să nu poruncească să se facă aceasta; dar el, mâniindu-se asupra muncitorului slujitor, a zis: „Pentru ce zăbovești, spurcatule și vrăjmaș al zeilor noștri? Pentru ce nu faci degrab ceea ce ți se poruncește?”. Atunci acela, luând un brici, a început a tăia sânul cel drept al muceniței; iar ea, ridicându-și ochii spre cer, a strigat cu glas mare, zicând: „Doamne Dumnezeul meu, vezi răutatea ce mi se face mie și primește în mâinile Tale sufletul meu!”. Aceasta spunând, a tăcut și nimic nu mai zicea. Deci, tăindu-i-se amândoi sânii și aruncați fiind pe pământ, judecătorul a poruncit să aducă foc și să ardă rănile acelea din care se tăiaseră sânii. El a mai poruncit să-i ardă și pântecele mult timp; și i s-au ars cele dinăuntru ale ei. Și mulți din popor numaisuferind să caute spre o muncire ca aceea, au plecat de la priveliște și cu glas mare blestemau pe Dioclețian și pe zeii lui.

Atunci Tomaida și Ieria au trimis o slujnică la mănăstire ca să spună Vrienei toate cele ce se făcuseră. Iar Vriena, auzind acelea, s-a umplut cu bucurie și cu lacrimi a strigat către Dumnezeu, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, vino în ajutorul roabei tale, Fevronia!”. Apoi s-a aruncat la pământ, plângând și strigând: „Unde ești acum, Fevronia? Unde ești, fiica mea cea dulce? Unde ești, roaba lui Hristos? Unde ești, frumusețea rânduielii călugărești?”. Apoi, sculându-se și ridicându-și mâinile spre cer, a zis: „Doamne, caută spre smerita roaba Ta Fevronia și grăbește a-i ajuta ei! Fă așa ca să o vadă ochii mei sfârșită prin mucenicie și rânduită în ceata sfinților mucenici!”.

Iar la priveliște, Selin, necuratul muncitor, a poruncit să dezlege pe muceniță de la roata la care era legată; și îndată sfânta a căzut la pământ, nemaiputând să stea. Atunci comitul Prim a zis încet către Lisimah: „Pentru ce această tânără fecioară pătimește munci atât de cumplite? Pentru ce nu încetează a o munci pe ea?”. Lisimah a răspuns: „Lasă, frate, căci pătimirea ei va fi spre folos multora dintre cei care privesc la dânsa. Încă socotesc că și mie îmi va fi spre mântuire. Eu am auzit de la maica mea multe ca acestea, cum cu pilda mucenicilor s-au mântuit ceilalți. Deci să-și săvârșească și aceasta pătimirea sa spre mântuirea multora”.

Iar Ieria, văzând pe muceniță căzută la pământ, a strigat cu glas mare către judecător, zicând: „O, muncitorule fără de omenie, au nu erau destul muncile cele dintâi care s-au făcut de tine acestei fecioare nevinovate? Au nu-ți aduci aminte de maica ta, care asemenea era îmbrăcată cu trup femeiesc? Au n-ai supt din sâni asemenea cu aceștia pe care i-ai tăiat de la această fecioară? Pentru aceea te-ai hrănit din sâni femeiești, ca atâta cumplire și muncire să săvârșești asupra părții femeiești? Mă minunez cu adevărat cum nimic nu poate să milostivească obiceiul tău cel nemilostiv și fără de omenie! Dar să știi cu adevărat că în ce chip n-ai cruțat pe această fecioară, așa nu te va cruța nici pe tine Împăratul Ceresc!”.

Aceste cuvinte zicând Ieria, Selin s-a umplut de mânie și a poruncit ostașilor s-o prindă din mijlocul poporului, vrând s-o muncească îndată înaintea tuturor. Iar Ieria, auzind aceasta, a dat poporul la o parte și mergea singură cu bucurie la el și striga: „Doamne, Dumnezeul Fevroniei, primește-mă cu dânsa și pe mine, smerita roaba ta!”. Dar mai înainte până a nu ajunge ea și până a nu sta înaintea ighemonului, l-au sfătuit judecătorii, prietenii lui, să nu muncească pe Ieria înaintea tuturor, fiindcă este de neam bun și mare, ca nu cumva văzând-o toată mulțimea poporului pe aceea muncindu-se, să voiască a pătimi cu dânsa și să piară toată cetatea. Iar Selin, ascultând sfatul prietenilor săi, n-a mai poruncit să aducă pe Ieria la întrebare; ci mâniindu-se asupra ei, a răcnit cu glas mare, zicând: „Ascultă, Ierie, vii sunt zeii, că tu ai mijlocit Fevroniei multe răutăți, cu cuvintele tale îndrăznețe și fără de rușine”.

Aceasta zicând-o, a poruncit să se taie amândouă mâinile Sfintei Fevronia. Și îndată punând purtătorul de arme un lemn sub mâna ei dreaptă, a lovit cu securea și a tăiat-o; asemenea a tăiat-o și pe cea stângă. Și a poruncit muncitorul să-i taie și piciorul cel drept, și fiind pus un lemn sub picioarele ei, purtătorul de arme a luat securea și a lovit cu putere mare în glezne, însă n-a putut să-i taie picioarele. De asemenea, lovind a doua oară, nimic n-a sporit. Și era în popor strigare mare, căci toți se scârbeau pentru o muncire ca aceea. Iar purtătorul de arme, lovind pentru a treia oară, abia a putut să-i taie piciorul. Și se cutremura Fevronia din tot trupul de cumplita durere, însă deși acum era aproape de sfârșit, întindea și piciorul celălalt, pe cât putea, punându-l pe lemn ca să fie tăiat. Aceasta văzând-o judecătorul, a zis: „Oare vedeți puterea acestei femei fără de rușine?”. Și a zis către purtătorul de arme, cu multă mânie, să-i taie și piciorul celălalt; și i l-a tăiat.

Și sculându-se Lisimah de la locul său, a zis lui Selin: „Ce vei mai face acestei ticăloase fecioare? Să mergem acum de aici, căci este vremea prânzului”. Iar necuratul Selin a răspuns: „Vii sunt zeii că nu o voi lăsa pe dânsa suflând, ci voi sta aici până ce va muri!”. Și petrecând multe ceasuri sufletul în trupul sfintei mucenițe, Selin a zis către purtătorii de arme: „Oare este încă vie acea spurcată femeie?”. Aceia i-au răspuns: „Este vie, pentru că sufletul ei este încă într-însa”. Atunci Selin a poruncit să-i taie sfântul ei cap. Deci un ostaș, luând sabia în mână, cu cealaltă mână a apucat perii capului și astfel a înjunghiat-o în grumazi, precum cineva junghie o oaie; apoi, i-a tăiat și sfântul ei cap. Și îndată sculându-se judecătorii, s-au dus să prânzească; iar Lisimah s-a întors de la priveliște plângând.

După uciderea Sfintei Mucenițe Fevronia, credincioșii care erau printre popor au vrut să ia sfintele ei moaște; dar Lisimah a pus ostași să păzească trupul ei, ca nici unul dintre mădularele cele tăiate să nu se răpească de cineva. Și el însuși, fiind în multă supărare și mâhnire, nu a gustat mâncare sau băutură, ci închizându-se în odaie, se tânguia pentru uciderea Fevroniei. Iar Selin, unchiul lui Lisimah, înștiințându-se de tânguirea lui Lisimah, s-a mâhnit și n-a gustat bucate; ci sculându-se, umbla tulburat prin palat încoace și încolo. Și privind el în sus, deodată a căzut asupra lui frică și spaimă și a rămas mut. Deci răcnind foarte tare și mugind ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de marmură ce era acolo și, sfărâmându-și capul, a căzut la pământ mort. Din aceasta s-a făcut gâlceavă și strigare între slugi și ostași. Și auzind de aceasta Lisimah, a ieșit degrabă din cămara sa și, alergând la locul unde zăcea mort unchiul lui, s-a umplut de mirare și de spaimă. Și poruncind să înceteze strigarea și gâlceava aceea, a întrebat: „Cum s-a întâmplat aceasta?”. Iar cei care stăteau de față i-au spus ceea ce se întâmplase. Auzind el aceasta, a clătinat capul și a zis: „Mare este Dumnezeul creștinilor! Bine este cuvântat Dumnezeul Fevroniei! Dumnezeu a răzbunat sângele cel nevinovat!”.

Aceasta zicând, a poruncit să scoată trupul lui Selin afară din cetate și să-l îngroape după obiceiul păgânesc. Și chemându-l la sine pe comitul Prim, a zis către el: „Te jur pe tine cu Dumnezeul crești­nesc, ca să nu calci porunca mea, pe care ți-o voi da! Sârguiește-te îndată și pregătește o raclă de lemne neputrezitoare pentru trupul Fevroniei și trimite propovăduitori pretutindeni, ca toți creștinii să se adune fără frică la îngroparea Muceniței Fevronia; fiindcă Selin a murit. Tu știi, iubite Prim, dorința inimii mele. Deci ia ostași și, adunând trupul Fevroniei cu mădularele cele tăiate, să-l duci la mănăstire. Însă păzește să nu ia cineva ceva din mădularele cele tăiate ale ei. Încă și pământul acela pe care s-a vărsat sângele ei să-l sapi și să-l aduni, ca să nu-l lingă câinii, și să-l duci la mănăstire”. Și îndată comitul, după porunca lui Lisimah, chemând o ceată de ostași, a dat în mâinile lor să ducă sfântul ei trup, iar el singur, adunând mădu­larele cele tăiate, capul, mâinile, picioarele, sânii și dinții și învelindu-le în mantia sa, le-a dus la mănăstire, urmându-i o mulțime de popor.

Și mergând Ia mănăstire, n-a lăsat să intre înăuntru pe nimeni din popor, decât numai pe Tomaida și pe Ieria. Atunci cinstita stareță, egumena Vriena, văzând trupul Fevroniei și mădularele cele tăiate, a slăbit cu trupul de mare jale și a căzut la pământ ca moartă. Iar comitul, punând străji de ostași lângă mănăstire, s-a întors la Lisimah. Apoi Vriena abia și-a venit în fire după multe ceasuri și, sculându-se, cuprindea trupul muceniței sfinte, strigând: „Vai mie, fiica mea Fevronia, acum ai fost luată de la ochii maicii tale Vriena! Cine va citi acum surorilor dumnezeieștile Scripturi? Ce mâini vor deschide cărțile tale?”. Astfel plângând Vriena, toate surorile care se duseseră cu Eteria s-au întors la mănăstire și, căzând, s-au închinat cu lacrimi trupului Fevroniei. De asemenea și Ieria striga: „Mă voi închina sfintelor picioare care au călcat capul șarpelui! Voi săruta rănile trupului celui sfânt, prin care s-a vindecat sufletul meu! Voi încununa cu flori de laudă capul acela care, prin frumusețea nevoinței sale, a încununat neamul nostru femeiesc!”. Și toate surorile plângeau cu tânguire mare deasupra sfintelor moaște.

Și spălându-le pe ele, le-au pus pe scândura pe care sfânta avea obiceiul a se odihni și au lipit toate mădularele tăiate la locul lor; și au dus-o în biserică cu cântare de psalmi. Iar când ziua se pleca spre seară, Vriena a poruncit să deschidă poarta mănăstirii, ca toți care vor voi să vadă pe Sfânta Muceniță să intre și să preamărească pe Dumnezeu, Cel Care i-a dat atâta răbdare bărbătească în pătimiri.

Și intrând înăuntru o mulțime de popor, a venit și Lisimah împreună cu comitul, pentru că Lisimah a zis către el: „Eu mă lepăd de toate obiceiurile părintești și de slujirea de idoli, și las toate bogățiile mele și voi merge să mă unesc cu Hristos!”. Comitul a răspuns: „Și eu voi face ca și tine! Să piară Dioclețian și toată împărăția lui! De acum nu-i voi mai sluji lui, ci toate lăsându-le, voi sluji lui Hristos!”. Astfel învoindu-se amândoi, au lăsat divanul și au venit în mănăstire la moaștele Sfintei Mucenițe Fevronia. Acolo a venit și episcopul acelei cetăți, cu preoți, cu clerici și cu mulțime de călugări, săvârșind toată noaptea slujbă de laudă lui Dumnezeu, cu lacrimi și cu bucurie duhovnicească.

Și făcându-se ziuă, a fost adus un sicriu ales, făcut înadins pentru moaștele Sfintei Mucenițe Fevronia, și le-au pus pe acelea într-însul cu bună rânduială, fiecare mădular tăiat la locul lui, iar dinții i-au pus pe piept. Apoi, ungând moaștele cu miruri și aromate, le-au îngropat în biserică, slăvind și mulțumind lui Dumnezeu. Și la mormântul ei se dădeau tămăduiri bolnavilor; astfel că mulți dintre elini au crezut în Hristos Dumnezeul nostru și s-au botezat. Asemenea și Lisimah și comitul Prim au primit Sfântul Botez și, lăsându-și dregătoriile lor, nu s-au mai întors la împăratul cel păgân, ci lepădându-se de toată lumea, au mers la arhimandritul Marcel și au luat viața călugărească. Și petrecând cu dumnezeiască plăcere în nevoințe pustnicești, prin sfârșit cinstit au trecut la Hristos. Asemenea și fericita Ieria, dând toate averile sale mănăstirii, a zis către Vriena: „Rogu-mă ție, maica mea, primește-mă la tine ca pe o fiică, în locul Sfintei Fevronia, și-ți voi sluji ție cu toată supunerea, precum îți slujise ea!”. Aceasta zicând, a luat de pe dânsa toate podoabele femeiești de mult preț și le-a dat spre înfrumusețarea bisericii, iar ea, lepădându-se de lume, s-a făcut călugăriță.

Și se prăznuia pomenirea Sfintei Mucenițe Fevronia în acea mănăstire în toți anii în ziua de 25 a lunii iunie, zi în care sfânta a pătimit pentru Hristos. Și se făcea minune în ziua praznicului ei, căci la cântarea cea de toată noaptea se arăta sfânta muceniță stând în mijlocul surorilor care cântau, împlinindu-și locul său cel de mai înainte. Și când au văzut-o pe dânsa la arătarea cea dintâi, toate surorile s-au înfricoșat, iar Vriena a strigat cu glas mare, zicând: „Iată, fiica mea Fevronia a venit la noi!” și s-a pornit spre dânsa, vrând cu dragoste să o cuprindă cu mâinile sale ca o maică, dar îndată Sfânta Fevronia s-a făcut nevăzută. Din acea vreme nimeni nu mai îndrăznea să se atingă de cea care se arăta sau să-i zică vreun cuvânt, decât numai priveau la dânsa cu spaimă și cu mirare, și din arătarea ei simțeau bucurie și veselie întru sine, și umilindu-se în inimile lor, lăcrimau. Și astfel stătea ca la trei ceasuri văzută tuturor, apoi iarăși se făcea nevăzută.

Iar episcopul, având evlavie spre Sfânta Muceniță, a făcut în cetate o biserică în numele ei, pe care zidind-o vreme de șase ani, a sfârșit-o și, aducând episcopii de primprejur la sfințirea ei în ziua praznicului Sfintei Fevronia, a voit să aducă în biserică sfintele ei moaște. Deci, după cântarea de laudă de toată noaptea, episcopii cu tot clerul au mers în mănăstire, unde rugându-se au descoperit mormântul sfintei și, deschizând racla, au văzut cinstitele ei moaște strălucind ca o rază de soare. Și toate călugărițele plângeau și se tânguiau că se lua de la dânsele o vistierie de mare preț ca aceea. Iar când mâinile celor sfințiți s-au atins de raclă să o ia, îndată s-a făcut un tunet în văzduh atât de înfricoșat, încât tot poporul a căzut de frică cu fețele la pământ. Apoi, după un ceas, îndrăznind iarăși a se atinge de raclă, pământul s-a cutremurat foarte tare, încât s-a clătinat toată cetatea. Atunci au cunoscut toți că sfânta muceniță nu voiește să fie luată din locul său; iar episcopul s-a mâhnit foarte mult și nu a mai îndrăznit să se mai atingă de racla sa.

Și a grăit episcopul către egumena Vriena: „Ascultă soră, tu știi câtă sârguință am pus ca întru slava și cinstea Cuvioasei Mucenițe Fevronia să ridic această biserică, la a cărei zidire se împlinesc acum șase ani; însă de vreme ce Sfânta Muceniță nu voiește să asculte de rugăciunile noastre, ca să treacă în biserica cea zidită în numele ei, mă rog ție să iei măcar unul dintre mădularele ei cele tăiate și cu mâinile tale să ni-l dai nouă, ca să nu fie osteneala mea fără de rod și fără sporire”. Atunci Vriena, întinzându-și mâna, s-a atins de o mână a sfintei, vrând s-o ia și s-o dea episcopului pe aceea, dar mâna Vrienei s-a oprit și a rămas ca moartă. Atunci Vriena, plângând, a început a grăi către sfânta: „Mă rog ție, fiica mea, Sfântă Muceniță Fevronia, nu te mânia asupra mea, maica ta, ci adu-ți aminte de ostenelile mele cele pentru tine și nu-mi defăima bătrânețile mele”. Acestea zicându-le, s-a slăbit mâna ei. După aceasta Vriena, iarăși plângând, a grăit către sfânta: „Stăpâna noastră, dă-ne nouă binecu­vântare și nu ne mâhni!”.

Aceasta zicând-o, iarăși și-a întins mâna ei și a luat unul dintre dinții ei, care se aflau pe piept, și l-a dat episcopului; și îndată a închis racla. Iar episcopul, luând cu bucurie dintele acela de la moaștele sfintei, l-a pus într-un vas mic de aur și s-a întors cu episcopii și cu tot poporul, ducând acel dar cu cântări de psalmi, cu lumânări, cu veselie și cu prăznuire a tot poporul. Și ducându-l în biserică, a sfințit-o pe ea, și s-au făcut acolo într-acea zi multe tămăduiri cu rugăciunile Sfintei Mucenițe Fevronia. Căci câți au fost orbi au văzut, câți erau șchiopi s-au îndreptat și câți erau îndrăciți au scăpat de îndrăcire. Și de orice neputință era cuprins cineva, numai cât se atingea cu gura și săruta acea mică parte luată din moaștele sfintei, îndată câștiga tămăduire și se ducea sănătos la casa sa, bucurându-se și slăvind pe Dumnezeu.

Iar după sfințirea acelei biserici, Cuvioasa egumenă Vriena a mai trăit doi ani și s-a apropiat de fericitul său sfârșit. Deci, punând egumenă în locul său pe Tomaida, s-a mutat către Domnul.

Iar eu, Tomaida – zice scriitoarea acestei vieți –, după mutarea maicii Vriena am scris viața și pătimirea Sfintei Mucenițe Fevronia, pe care am văzut-o cu ochii mei. Iar pe cele despre Lisimah, pe acelea le-am auzit din însăși gura lui. Și pe acestea le-am scris spre folosul celor care vor citi și vor asculta și spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Calendar Ortodox 25 iunie 2024

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 25 iunie 2024
Sf. Cuv. Mc. Fevronia;
† Sf. Mc. Orentie și frații săi;
† Sf. Mc. Livia

 

Sinaxar 25 Iunie

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Preacuvioasei Muceniţe şi mult-pătimitoarei Fevronia.

Sf. Cuv. Mc. Fevronia din Nisibe (secolul al III-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Mc. Fevronia din Nisibe (secolul al III-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Această fericită şi preacuvioasă din fragedă vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, şi cu cuviinţă petrecându-şi viaţa sub canonul mănăstirii, care se afla la hotarele perşilor şi ale romanilor, în cetatea numită Nisibi, care se mai numeşte şi Antiohia Migdoniei, acolo s-a făcut monahie. Şi a întrecut pe toate cele ce erau cu dânsa, atât la nevoinţa sihăstriei şi la înţelepciune cât şi la citirea dumnezeieştilor Scripturi. Şi egumena tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena.

Iar în zilele lui Diocleţian (284-305), un guvernator anume Selin prigonea creştinii; pentru aceasta celelalte călugăriţe au ieşit din mănăstire, grăbindu-se ca să scape de moartea ce le sosise; însă fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă şi neputând să fugă, zăcea în pat, şi şedea lângă dânsa Vriena şi alta ce se chema Ieria Singlitica. Deci venind ostaşii lui Selin, au spart porţile cu topoarele, şi intrând înăuntru, îndată scoţând săbiile au vrut să taie pe Vriena; dar Prim, nepotul lui Lisimah, arătându-se pururea cu blândeţe spre crestini, n-a lăsat să o taie.

După aceea luând pe Fevronia, au dus-o la guvernatorul Selin, mergând după dânsa Vriena şi Ieria şi Tomaida, întărind-o în credinţă şi învăţând-o să nu se teamă de chinuri, nici să vândă credinţa lui Hristos, îndemnând-o ca să-şi aducă aminte de surorile Livia şi Leonida şi de Evtropia. Dintre care, Liviei adică i s-a tăiat capul pentru Hristos, iar Leonida a fost băgată în foc, iar copila Evtropia, auzind pe maica-sa spunându-i: “Nu fugi, fiică”, ea şi-a pus mâinile înapoi, şi şi-a plecat grumazul la chinuitori, şi a murit cu osârdie.

Deci, Vriena după ce a învăţat-o din destul, s-a întors la mănăstire plângând şi tânguindu-se şi temându-se pentru necunoaşterea sfârşitului. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, ca să fie biruit diavolul de dânsa. Iar Tomaida şi Ieria, îmbrăcându-se cu port bărbătesc, au urmat după sfânta, amestecate cu slugile. Şi dacă au dus-o, întâi a stat de faţă înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o ca să spună cum îi este numele, neamul şi credinţa ei; deci muceniţa în loc de toate a zis cum că este creştină.

Apoi după aceasta Selin, ispitind-o cu amăgituri şi cu momeli ca să o întoarcă din credinţa ce avea către Hristos, şi neputând, a poruncit să o întindă de patru părţi, şi o ardea cu foc dedesubt; iar deasupra o băteau slujitorii. Deci de răni şi de focul ce o ardea, şi a cărui văpaie era atâta de untdelemnul aruncat într-însul, se topeau cărnurile fericitei Fevronia şi curgeau pe pământ. După aceea a poruncit de au spânzurat-o şi au bătut-o cu toiege de fier; apoi i-au tăiat limba, şi i-au dezrădăcinat dinţii; apoi i-au tăiat sânii amândoi, şi i-au pus foc peste tăieturi.

Pe urma i-au tăiat mâinile şi picioarele, şi în sfârşit i-au tăiat capul. La porunca lui Lisimah, au luat credincioşii moaştele sfintei, şi le-au adus în mănăstirea ei prin Firm comitele, ţinându-le slujitorii împreună cu dânsul; şi le-au pus la loc toate mădularele punându-i şi dinţii pe pieptul ei; şi aşa adunându-se episcopii şi clericii, împreună cu monahii şi mulţime de creştini, cu cântări şi cu laude, făcând priveghere de toată noaptea, au îngropat-o.

Se zice însă că atunci când se făcea pomenirea sfintei, la mănăstire în toţi anii, se arăta sfânta muceniţă, stând de faţă şi cântând împreună cu celelalte fecioare, şi stă la locul ei până la a treia rugăciune. Iar odată încercând Vriena să o pipăie, îndată s-a făcut nevăzută, neîngăduind să pună mâna pe dânsa.

Iar despre Lisimah se spune că socotind grea nenorocirea ce se întâmplase, adică mucenicia sfintei, întâi căci el era din mamă creştină, şi al doilea că s-a arătat crud şi sălbatic Selin, moşul lui, către muceniţă, pierzând frumuseţea fecioarei, care era mai presus de om, a rămas atunci nemâncat şi s-a mâhnit foarte de moartea muceniţei, şi a plâns cu amar. Şi peste puţin mai apoi a crezut în Hristos împreună cu Prim, şi a primit dumnezeiescul Botez. Iar Selin, ieşindu-şi din minte, se uita la cer şi, zbierând tare ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de piatră; şi aşa cel rău, rău şi-a lepădat sufletul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Orentie şi cu şase fraţi buni ai lui, anume Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac şi Longhin.

Aceşti şapte fraţi mucenici au trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, trăgându-se de la Anatol, şi număraţi fiind cu 1200 de Tironi, sub ascultarea lui Rodon Cuvicular, în cetatea Antiohiei. Aceştia au trecut şi spre părţile Traciei, fiind puşi la ceata ce se zicea Legeandron.

Deci, făcându-se pe vremurile acelea răzmeriţă, trecând sciţii Dunărea, au prădat Tracia, apoi după sfârşitul împărăţiei lui Diocleţian, luând împărăţia Maximian, a intrat la mare grijă şi mâhnire mai vârtos ca Marot, care era căpetenie mai mare a sciţilor, care întrecea pe mulţi la mărimea trupului şi la vitejie, îl chema pe dânsul, sau pe altcineva dintr-al lui, să se lupte cu el, şi a cui va fi izbânda, aceluia să se închine toţi.

Drept aceea dar aflându-se împăratul în mare mirare, că nu cuteza nimeni să meargă împotriva aceluia şi să se lovească cu barbarul, s-a îndemnat Sfântul Orentie să iasă la luptă cu acela, căci, după socoteala tuturor era viteaz şi ştia rânduiala războaielor, fiind sprinten la trup şi iute şi bine chibzuit, şi se va putea lovi cu vrăjmaşul, şi-l va omorî.

Orentie punând înainte credinţa în Hristos, şi ieşind la război şi luptându-se cu Marot, l-a lovit cu suliţa de a trecut printr-însul, şi tăindu-i capul cu sabia, l-a adus la împăratul, şi aşa a făcut biruinţă.

Pentru care lucru mirându-se foarte împăratul, a adus pentru biruinţa aceasta jertfă idolilor. Iar Sfântul Orentie mărturisea cu îndrăzneală şi slobod, că cu ajutorul lui Hristos a biruit pe semeţul acela, şi nu cu ajutorul mincinoşilor zei.

Însă atunci i-a îngăduit împăratul ca să se veselească, şi să se îndulcească de cinstele cele împărăteşti, ruşinându-se de mărimea lucrului ce făcuse, dându-i întâi şi brâul acelui barbar pe care-l ucisese, brâu ce era de mult preţ.

Iar după aceea sfătuindu-l ca să se despartă de Hristos şi el nevrând să se plece, l-a trimis cu cei şapte fraţi ai lui la cetatea Satalomul din Armenia, scriind ducelui ce era acolo ca să-i cerceteze, şi de vor vrea să se plece să jertfească la zei, să-i trimită iarăşi înapoi, iar de nu vor asculta, să-i izgonească prin ţările Avazghiel şi Zachiei.

Deci, după porunca împăratului ducându-i, şi sosind la locul ce se chema Paremvoli, Eros fratele cel mai mare a adormit, în douăzeci şi două ale lunii lui iunie.

Iar Sfântului Orentie, sosind la Rizion, legându-i o piatră de grumazi, l-a aruncat în mare, pentru că aşa s-a fost dat porunca pentru dânsul, şi a ieşit de acolo sănătos prin arătare de înger, care uşurându-l şi scoţându-l la uscat, l-a pus pe o piatră, unde făcând rugăciune, şi-a dat sufletul şi a fost îngropat acolo în douăzeci şi patru ale acestei luni.

Iar Sfântul Farnachie mergând la locul cel numit Cordili, s-a mutat către Domnul în trei zile ale lui Iulie. Iar în şapte zile Firm şi Firmin, sosind la Apsar, şi-au aflat şi ei sfârşitul acestei vieţi trecătoare.

Iar Sfântul Chiriac fiind adus în ţara lazilor, la locul numit Ziganea, a adormit în Domnul în paisprezece ale lunii lui iulie. Asemenea şi Fericitul Longhin, în urma tuturor trecând de la Ziganea la Livichi, lovindu-i furtuna mare pe mare, şi făcând rugăciune şi-a dat sufletul lui Dumnezeu, şi a fost îngropat în Pitiunta, sosind acolo corabia mai pe urmă, după patru zile.

 

Tot în această zi, pomenirea ajutorului celui mai presus de cuvânt, şi de toată nădejdea, ce ni s-a dat nouă de la marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile celei ce fără sămânţă L-a născut pe Dânsul, asupra celor ce şi pe mare şi pe uscat înconjuraseră împărăteasa cetăţilor, şi care au fost daţi spre pierzare de tot şi stingere desăvârşită.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Cuvioaselor Muceniţe Leonida, Livia şi Evtropia, care s-au săvârşit: una adică prin foc, iar celelalte prin sabie.

Sfânta Muceniță Livia -  foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Muceniță Livia – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Simon, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Dionisie, ctitorul sfintei Mănăstiri a Înaintemergătorului din muntele Athos, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi purtătorului de Duh Dometie, prietenul şi sihastrul împreună cu pomenitul Sfântul Dionisie şi egumenul aceleiaşi mănăstiri, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Cuvios Mucenic Procopie din Smirma, care s-a nevoit la anul 1811.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintilor Petru si Fevronia (sec. XIII).

Sfinții Petru și Fevronia de Murom – ocrotitorii tinerilor căsătoriți (Secolul al XIII-lea) - foto preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

Sfinții Petru și Fevronia de Murom – ocrotitorii tinerilor căsătoriți (Secolul al XIII-lea) – foto preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

Cneazul Petru a trait in tinutul Murom, ajungand domnitorul sau in 1203. La inceputul domniei sale s-a imbolnavit foarte rau. Unii dintre cei de la curte auzisera despre fiica unui prisacar ce era vestita pentru iscusinta de a-i ajuta pe cei bolnavi cu ierburi de leac, astfel că au chemat-o sa-l vindece pe cneazul suferind. Tanara Fevronia era foarte frumoasa si smerita.

Ingrijit de ea, tanarul cneaz si-a recapatat sanatatea. Ajungand a o cunoaste in tot acest rastimp, el s-a indragostit de fermecatoarea si inteleapta Fevronia. Desi nu era cneaghina, ci o fata de rand, cneazul a dorit sa se insoare cu ea, ceea ce s-a si intamplat.

Dar boierii nu se impacau cu gandul ca o femeie de rand sa ajunga cneaghina; simteau ca cneazul trebuia sa se fi insurat cu cineva din randurile lor. Au ajuns chiar sa-i ceara cneazului sa o lase. Cand cneazul a refuzat, boierii i-au alungat din cetate.

Tanara pereche a pornit la drum într-o barca. Cneazul era foarte mahnit de cele intamplate, dar sotia il imbarbata si il mangaia. Curand, multe nenorociri au cazut asupra cetatii Muromului, iar norodul socotea ca ele se datorau relei lor purtari fata de cneaz si sotia lui. Deci pocaindu-se, au cerut cneazului Petru si cneaghinei Fevronia sa vina inapoi.

Sfanta pereche s-a intors la Murom, daruindu-se facerilor de bine si milosteniei, lucrand mai ales intru folosul saracilor, lucru pentru care au fost foarte indragiti. La apropierea mortii, ei s-au tuns in cinul monahicesc, fiind cunoscuti si sub numele lor de calugari: David si Evfrosinia.

Ei s-au rugat sa moara in aceeasi zi si au cerut sa fie inmormantati in acelasi sicriu, doar cu o despartiture intre trupuri. Au murit in aceeasi zi: 25 iunie 1228 si au fost proslaviti de un sinod al Bisericii Ruse, în anul 1552.

Ei sunt socotiti ocrotitorii tinerilor casatoriti.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Hermann Oberth (1894 – 1989)

Hermann Oberth in 1950

foto preluat de pe sighisoaraonline.com
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Hermann Oberth

Hermann Julius Oberth (n. 25 iunie 1894, Sibiu – d. 28 decembrie 1989, Nürnberg) a fost unul dintre părinții fondatori ai rachetei și astronauticii. Mama sa a fost fiica lui Friedrich Krasser.

 

Biografie

Născut la Sibiu (la acea vreme Nagyszeben sau Hermannstadt), Hermann Oberth a fost, pe lângă rusul Konstantin Țiolkovski și americanul Robert Goddard, unul dintre cei trei părinți fondatori ai științei rachetelor și astronauticii. Cei trei nu au colaborat niciodată, în mod activ, concluziile cercetărilor lor fiind în mod esențial identice, deși cercetarea a avut loc în mod independent.

Încă de la vârsta copilăriei (la aproximativ 11 ani), Hermann a fost fascinat de acest subiect prin cărțile lui Jules Verne, în special De la Pământ la Lună și Călătorie în jurul Lunii, pe prima mărturisind că a citind-o de nenumărate ori, până a ajuns aproape să o știe pe dinafară. În urma influenței acestor cărți și concluziei personale că ideile prezentate de Jules Verne nu erau întru totul fanteziste, Hermann a construit primul model de rachetă încă din școala generală, în jur de 14 ani.

Hermann Oberth a realizat că deși combustibilul rachetei se consumă, prin aceasta reducându-se masa rachetei, continuă totuși să existe un rezervor care conținea combustibilul consumat, acesta nemaifiind util din punct de vedere funcțional. Hermann a ajuns astfel, în mod independent, să inventeze conceptul de ardere în etape a combustibilului.

În 1912 Hermann Oberth a devenit student la medicină al Universității din München, participând apoi ca medic militar la Primul Război Mondial. Hermann a spus mai apoi că cea mai importantă concluzie personală, pe care a tras-o în urma experienței avute, a fost că nu va dori niciodată să profeseze ca medic. După război s-a întors la aceeași universitate, de data aceasta studiind fizica sub îndrumarea unora dintre cele mai luminate minți ale vremii în domeniu.

În 1922, lucrarea sa de doctorat despre știința rachetelor a fost respinsă, fiind considerată utopică. Lucrarea a fost totuși tipărită folosind fonduri private și a produs controverse în presă. Hermann a comentat ulterior că s-a abținut, în mod deliberat, să scrie o altă lucrare de doctorat, cu scopul declarat de a deveni un om de știință mai valoros decât cei care i-au respins-o, chiar fără a fi recunoscut de aceștia. Oberth a fost un critic al sistemului de învățământ al vremii, comparându-l cu o mașină cu farurile ațintite înapoi, lipsită de viziune de viitor.

În 1923, Hermann Oberth a publicat cartea Racheta în spațiul interplanetar, iar în 1929, Moduri de a călători în spațiu. În anii 1928-1929, Hermann a lucrat la Berlin în calitate de consultant științific la primul film din istorie cu acțiune care se desfășura în spațiu: Femeile de pe Lună. Filmul a fost produs de UFA-Film Co., în regia lui Fritz Lang și a avut un succes enorm în popularizarea noii științe a rachetelor.

În toamna lui 1929, Hermann Oberth a lansat prima sa rachetă cu combustibil lichid, numită Kegeldüse. În aceste experimente a fost asistat de studenți de la Universitatea Tehnică din Berlin, printre care se afla și Wernher von Braun. La construirea primei rachete de mari dimensiuni din lume, numită A4, dar cunoscută astăzi mai degrabă sub numele V-2, s-au folosit 95 dintre invențiile și recomandările lui Hermann Oberth.

În 1938, familia Oberth s-a mutat din Sibiu. Mai întâi s-a mutat în Austria, unde a lucrat la Colegiul Tehnic din Viena, apoi în Germania, unde a lucrat la Colegiul Tehnic din Dresda, ajungând în final la Peenemünde (angajat sub numele fals Fritz Hann), unde Wernher von Braun construise deja racheta V-2.

La sfârșitul războiului, Hermann Oberth lucra la complexul WASAG, de lângă Wittenberg, la rachete cu combustibil solid, pentru apărare aeriană. După terminarea războiului și-a mutat familia la Feucht, lângă Nürnberg.

În 1948, lucra în calitate de consultant independent și scriitor în Elveția. În 1950, a încheiat în Italia munca pe care o începuse la WASAG. În 1953, s-a întors la Feucht pentru a ajuta la publicarea cărții sale Omul în spațiu în care descria ideile sale legate de un reflector spațial, o stație spațială, o navă spațială electrică și costume de cosmonaut.

Hermann Oberth in 1950 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Hermann Oberth in 1950 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Între timp Wernher von Braun fondase un institut pentru explorare spațială în Statele Unite ale Americii, la Huntsville, Alabama, unde i s-a alăturat și Hermann Oberth. Aici Hermann Oberth a fost implicat într-un studiu numit Dezvoltarea tehnologiei spațiale în următorii zece ani. La sfârșitul lui 1958, Hermann Oberth, din nou in Feucht, a găsit timpul să își pună pe hârtie și să publice gândurile sale legate de posibilitățile tehnologice ale unui vehicul lunar, o catapultă lunară, un elicopter și un avion silențios și altele. În anul 1960, a lucrat la Convair, în calitate de consultant tehnic de-a lungul dezvoltării rachetelor Atlas, în Statele Unite.

Hermann Oberth s-a retras în 1962, la vârsta de 68 de ani. Criza petrolului din 1977 l-a făcut să se concentreze asupra surselor alternative de energie, aceasta ducând la concepția planului unei centrale eoliene. Principalele sale activități, după ce s-a retras, au fost însă legate de filosofie, Hermann Oberth mai scriind încă niște cărți legate de acest subiect.

Hermann Oberth s-a stins din viață la 28 decembrie 1989, la vârsta de 95 de ani, la Feucht.

Hermann Oberth s-a căsătorit în jurul vârstei de 35 de ani cu Tilli Oberth (născută Hummel), cu care a avut patru copii, dintre care un băiat a murit pe front în al Doilea Război Mondial, iar o fată a murit curând după aceea, în august 1944, într-un accident de muncă.

După moartea sa, s-a deschis la Feucht Muzeul Spațial Hermann Oberth, unde cercetările sale și rezultatele acestora sunt disponibile publicului. Societatea Hermann Oberth pe de altă parte aduce laolaltă oameni de știință, cercetători și astronauți din toată lumea pentru a-i continua opera.

 

Cinstirea memoriei lui Hermann Oberth

- În anul 1991 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

- La Feucht (Germania) Muzeul Spațial Hermann Oberth îi este consacrat.

- Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu îi poartă numele: Facultatea de Inginerie „Hermann Oberth”.

- Un bust al lui Hermann Oberth a fost amplasat la Sibiu.

- Un bust al lui Hermann Oberth a fost amplasat și la Sighișoara, acolo unde a făcut liceul. O piațetă din același oraș îi poartă numele.

- Casa Memoriala “Hermann Oberth” din Medias.

- Un crater de pe fața ascunsă a Lunii și asteroidul 9253 Oberth îi poartă numele.

- Aeroclubul Sibiu a luat numele „Hermann Oberth

 

cititi mai mult despre Hermann Oberth si pe: enciclopediaromaniei.rowww.armyacademy.ro;  en.wikipedia.orgwww.nasa.govwww.britannica.comwww.space.com

La ordinea zilei – 25 iunie 2020

La ordinea zilei – 25 iunie 2020

foto preluat de pe www.facebook.com
articole preluate de pe www.agerpres.ro

 

Sărbătorile Zilei de 25 iunie

Ortodoxe – Sf. Mare Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie şi fraţii săi; Sf. Mc. Livia

Greco-catolice – Sf. cuv. m. Febronia

Romano-catolice – Sf. Wilhelm, abate

 

Ziua internaţională a navigatorului (IMO)

Ziua internaţională a navigatorului (“Day of the Seafarer”) se sărbătoreşte, anual, la 25 iunie, în 2020 împlinindu-se zece ani de la instituirea acesteia. Tema campaniei din 2020 este: “Navigatorii sunt lucrători cheie” (“Seafarers are Key Workers”), potrivit site-ului Organizaţiei Maritime Internaţionale (IMO), www.imo.org.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Guvernul a aprobat proiectul privind stabilirea datei alegerilor locale în 27 septembrie

A fost adoptat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, respectiv data de 27 septembrie 2020“, a precizat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, după şedinţa Executivului.

 

Uniunea Salvați România – USR: CNAIR continuă seria de autostrăzi cu cocoașă din România!

După cocoașa de la Focșani a viitoarei autostrăzi A7 în zona de nord-sud a Moldovei, apare o cocoașa și la Boița pentru viitoare autostrada A13 în zona din sudul Ardealului, care leagă Sibiu-Făgăraș-Brașov.

Deputatul Cătălin Drulă susține că vinovați și complici sunt atât prestatorii care livrează fie rezultate care îi avantajează mai mult în derularea contractului de consultanță, cât și cei din CNAIR care consideră analizele de orice fel un moft, o formalitate care trebuie bifată pentru a ajunge la concluzii pre-impuse și nu în ultimul rând consultantul JASPERS al Comisiei Europene și BEI care ar fi trebuit să prindă aceste detalii tehnice de manipulare a unei analize.

Niciodată nu e însă prea târziu să corectăm o alegere greșită cu care vom trăi 100 de ani. Deputatul Cătălin Drulă îi lansează o provocare și ministrului Transporturilor: Domnule Bode, haideți să scăpăm și de cocoașa de la Focșani (A7) și de cea de la Boița (A13)!
cititi mai mult pe www.contributors.ro

 

Uniunea Salvați România – USR: Costel Alexe, ministrul Mediului, ascunde adevărul! Senatorul USR Mihai Goţiu are dovada că în timpul stării de urgență s-a furat mai mult lemn comparativ cu anul trecut.

În urma unei interpelări, senatorul USR a fost informat că numărul transporturilor de lemn confirmate ca fiind ilegale în urma apelurilor făcute de cetățeni la 112, în perioada martie – mai 2020, este dublu față de lunile similare ale anului trecut.

 

Nicușor Dan: PMB este obligată, prin decizia de astăzi a Curții de Apel, să reevalueze licitația de tramvaie în urma căreia desemnase drept câștigătoare societatea turcă, Durmazlar Makina, în dauna Astra Vagoane Călători SA.

Decizia instanței nu face altceva decât să valideze hotărârea Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) care anulase licitația Primăriei, ca urmare a contestării ei de către societatea din Arad.

Conform informațiilor oferite de mass-media, Durmazlar Makina nu avea niciun tramvai în portofoliu care să se încadreze în cerințele din caietul de sarcini, iar prototipurile erau interzise. CNSC a anulat licitația Primăriei deoarece a constatat că firma turcă fusese împinsă pe primul loc, pe baza unor simple declarații, insuficiente, firește, pentru a demonstra validitatea angajamentelor asumate.

PMB nu doar că nu a acceptat să refacă licitația, dar s-a erijat în instanță ca apărător al firmei turcești, deși aceasta nu contestase decizia CNSC. Prin urmare, Primăria, adică bucureștenii, trebuie să plătească acum și 35000 lei, drept cheltuieli de judecată. Organizarea defectuoasă a licitației va duce și la pierderea fondurilor europene, iar cetățenii Bucureștiului vor continua să călătorească în tramvaie vechi, degradate, în care își pun viața în pericol.

Iată cum, în loc de 100 de tramvaie noi, care urmau să fie achiziționate din bani europeni, primarul PSD, Gabriela Firea, oferă bucureștenilor, încă o dată, nota de plată a incompetenței sale și a intereselor care țin administrația în afara legilor.

Aceasta este realitatea, pe care PSD și primarul său, Gabriela Firea, o livrează zi de zi bucureștenilor: un dezastru continuu și un circ fără măsură care trebuie oprit acum!

 

Ana Ciceală, Consilier Municipal Uniunea Salvați România, Candidat din partea Alianței USR PLUS pentru Primăria Sectorului 3:

Am susținut astăzi o conferință de presă în Parcul Pantelimon, emblematic pentru mandatele dezastruoase ale primarului Robert Negoiță. Am făcut bilanțul celor 8 ani de risipă și incompetență pe care acesta i-a petrecut la Primăria Sectorului 3. Demn urmaș al ”școlii de administrație” de la Voluntari, Robert Negoiță a blocat orice tentativă de a aduce un plus de transparență în procesele decizionale, a sfidat și chiar a încălcat în mod repetat legile și a distrus sistematic spațiile verzi.
cititi mai mult pe www.facebook.com/AnaCicealaUSR

 

CNSAS: Mugur Isărescu a activat ca informator al Securităţii în perioada 1979-1989

CNSAS susţine că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a activat ca informator în perioada 1979-1989, furnizând fostei Securităţi informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România.

Curtea de Apel Bucureşti a dat publicităţii, joi, cererea prin care CNSAS solicită judecătorilor să constate calitatea de colaborator al Securităţii în cazul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

În documentul transmis la solicitarea AGERPRES, sunt mai multe pasaje anonimizate de către reprezentanţii Curţii de Apel, ca de altfel şi numele conspirativ al lui Isărescu.

(…)

În opinia CNSAS, informaţiile furnizate de Mugur Isărescu au îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

“(…) Nu se poate reţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări. Este exclus ca pârâtul (Mugur Isărescu, n.r.) să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra celor la care se referea în notele sale ar fi putut să se desfăşoare acţiuni de investigare din partea Securităţii. Or, aceste posibile acţiuni de investigare presupuneau cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată, prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre cei denunţaţi, fără acordul acestora. De asemenea, măsurile de urmărire se înăspreau dacă cei denunţaţi se aflau deja în vizorul Securităţii“, precizează CNSAS.

Atât timp cât pârâtul nu a luat în calcul şi ipoteza în care Securitatea nu ar fi cunoscut situaţia denunţată, rezultă că pârâtul nu a menajat interesele persoanei denunţate, nu a avut o atitudine precaută şi nici de protejare a celui denunţat. Prin urmare, nesocotind interesele celui denunţat, pârâtul a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată în privinţa celui denunţat, atât timp cât a acceptat că persoana denunţată să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţului său. Altfel spus, prin furnizarea acestor informaţii, pârâtul a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunile sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare şi, prin urmare, a vizat această consecinţă“, adaugă CNSAS.

Pe de altă parte, spune CNSAS, Isărescu ar fi trebuit să conştientizeze că scopul Securităţii era identificarea şi apoi intimidarea celor care aveau curajul de a se exprima liber, astfel încât aceştia să renunţe la exteriorizarea unor atitudini neagreate de regimul comunist.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

DIICOT: Cel mai mare falsificator de bancnote de plastic din lume – reţinut; se propune arestarea

Autorul celor mai bune falsuri de bancnotă de 100 de lei din istoria României, considerat cel mai mare falsificator de bancnote de plastic din lume, a fost reţinut de procurori şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, iar ceilalţi doi membri ai grupării pe care acesta o conducea au fost puşi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, informează joi DIICOT.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Vreme instabilă în Bucureşti, cu averse şi descărcări electrice, până vineri dimineaţa

Cod portocaliu de ploi abundente în peste jumătate din ţară, până la ora 23:00

 

Situația din România – 25 iunie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 25 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 25.286 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.906 au fost declarate vindecate și externate.

Până astăzi, 1.565 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 24.06.2020 (10:00) – 25.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 10 decese (7 bărbați și 3 femei)

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 460 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 199 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.149 de persoane. Alte 72.658 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 663.558 de teste.

Situația din România - 25 iunie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 - Grupul de Comunicare Strategică - foto preluat de pe www.facebook.com

Situația din România – 25 iunie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică – foto preluat de pe www.facebook.com

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.601 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 115 cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați.

MAE: 996 de români angajaţi la compania de prelucrare a cărnii din Rheda-Wiedenbruck – confirmaţi cu SARS-CoV-2

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 24 iunie 2020, au fost raportate 1.524.111 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Regatul Unit 306.210 (+921)/ 42.927 (+280) / 1.345 (+15)
Spania 246.752 (+248)/ 28.325 (+1)/ 150.376 -
Italia 238.833 (+113) / 34.675 (+18) / 186.111 (+1.526)
Franţa 161.267 (+517) /29.720 (+57)/ 75.251 (+296)
Germania 191.449 (+587) / 8.914 (+19) / 176.422 (+597)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 24 IUNIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

9.229.049 (+165.785)/ 477.269 (+5.588)/ 4.746.836 (+115.956)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 23 iunie – 24 iunie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Moscova avertizează SUA împotriva încălcării Actului Fondator NATO-Rusia prin relocarea unor trupe în Polonia

Urmărim îndeaproape anunţurile făcute de Washington cu privire la posibila relocare a unei părţi a contingentului american din Germania în Polonia‘, a spus Gruşko, adăugând că Moscova va analiza demersul american nu numai din punctul de vedere al consecinţelor militare asupra securităţii regionale, ţinând cont de interesele legitime ale Rusiei şi ale aliaţilor ei, în primul rând Belarus, dar şi din punct de vedere al respectării poziţiei fundamentale a Actului Fondator NATO-Rusia.

În acest sens, Gruşko, fost ambasador al Rusiei la NATO, a declarat că respectivul document cuprinde obligaţia Alianţei Nord-Atlantice de a se abţine de la ‘desfăşurarea unor forţe combatante semnificative suplimentare‘ în Europa.

Potrivit ministrului rus, ‘SUA ar putea încălca evident acest document internaţional‘. ‘Washingtonul distruge constant cadrele fundamentale ale securităţii militare în Europa’, a afirmat responsabilul rus, citând retragerea Statelor Unite din Tratatul privind Forţele Nuclear Intermediar (INF) şi din Tratatul ‘Cer Deschis’.

Însă, unii observatori independenţi amintesc că Actul Fondator semnat de cele două părţi în 1997 prevede, de asemenea, că şi ‘Rusia va manifesta o reţinere similară în privinţa dislocării convenţionale a forţelor sale în Europa‘, iar, în opinia acestora, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă o încălcare flagrantă a acestui angajament.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Summit în videoconferinţă între Emmanuel Macron şi Vladimir Putin, vineri

Preşedinţii Emmanuel Macron şi Vladimir Putin vor discuta vineri după-amiază prin videoconferinţă pentru a trece în revistă “dialogul strategic” angajat între Franţa şi Rusia, precum şi crizele actuale, ca Libia şi Siria, a anunţat miercuri Palatul Elysée, notează AFP.

Preşedinţii francez şi rus “şi-au exprimat dorinţa de a avea un schimb de păreri aprofundat pentru a trece în revistă echilibrele strategice în perioada pandemiei” şi “a aborda principalele crize la ordinea zilei în Consiliul de Securitate”, a precizat preşedinţia de la Paris.

Problemele “Ucrainei, Libiei, Iranului şi Siriei” se vor afla pe agenda discuţiilor, precum şi “cooperarea în domeniul sănătăţii şi mediului”, a adăugat Palatul Elysée.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

”Legea consimţământului” a crescut numărul condamnărilor pentru viol în Suedia

Acest act normativ, adoptat în contextul mişcării feministe #MeToo, a introdus în codul penal suedez şi un nouă infracţiune denumită ”viol prin neglijenţă”, pentru cazurile în care justiţia poate să considere că ”o persoană ar fi trebuit să fie conştientă de riscul ca o altă persoană să nu participe în mod voluntar” la actul sexual.

Conform unei statistici întocmite de Consiliul naţional suedez pentru prevenirea infracţionalităţii (Bra), numărul condamnărilor pentru viol a crescut sub efectul acestei legi de la 190, în anul 2017, la 333 în 2019.

De asemenea, 76 de dosare penale care în virtutea legii precedente nu ar fi putut să fie deschise au fost soluţionate în baza noii legi, jumătate dintre ele prin condamnare. Anul trecut au fost pronunţate 12 condamnări pentru ”viol prin neglijenţă”.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Un miner african a devenit milionar după ce a vândut două fragmente de tanzanit

Saniniu Kuryan Laizer, în vârstă de 52 de ani, a găsit cele două pietre preţioase, care cântăresc 9,27 kilograme respectiv 5,1 kilograme, în munţii Mererani din nordul ţării sale, într-o zonă pe care preşedintele tanzanian John Magufuli a decis să o închidă cu un zid în 2018, pentru a controla producţia locală şi a lupta cu exporturile ilegale de tanzanit.

Minerul a vândut cele două fragmente Guvernului tanzanian contra sumei de 7,7 miliarde de şilingi tanzanieni (2,9 milioane de euro).

Tanzanitul, o piatră preţioasă cu un colorit intens, în nuanţe de la bleu la violet, exportată mai ales în India, este exploatat doar în munţii Mererani, în proximitatea vârfului Kilimandjaro.

Cu ocazia unei recepţii organizate miercuri în oraşul Manyara pentru a sărbători evenimentul, ministrul tanzanian al Minelor, Doto Biteko, a afirmat că aceste două pietre preţioase sunt cele mai mari descoperite vreodată în ţara lui.

Minerul care le-a găsit a spus că doreşte să folosească banii încasaţi pentru a contribui la dezvoltarea comunităţii sale. “Intenţionez să construiesc un centru comercial în Arusha şi o şcoală în apropiere de casa mea“, a declarat Saniniu Kuryan Laizer.

Guvernul tanzanian a anunţat pe Twitter că pietrele preţioase vor fi conservate la Muzeul Naţional.

Tanzania a introdus în 2017 o nouă legislaţie, care impune companiilor străine să plătească statului tanzanian 16% din acţiunile lor pentru fiecare proiect minier.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Un autobuz a căzut de pe un pod la Varşovia: un mort şi 20 de răniţi

Autobuzul, de tip articulat, a lovit barierele la ieşirea de pe un mare pod peste Vistula. Partea din faţă a vehiculului a căzut de la o înălţime de circa cinci metri, iar cea din spate a rămas, aplecată, pe marginea carosabilului. În ce priveşte cauza accidentului, prima ipoteză luată în calcul este că şoferului i s-a făcut rău la volan, au indicat pompierii.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ştirile zilei – 25 iunie 2020

Revista Presei din 25 iunie

 

articole preluate de pe www.agerpres.ro

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 25 iunie în Istorie;

- Legea 55/2020, starea de alertă și Normele pentru terase: amenzi de până la 50.000 lei, măsuri neclare, triplă sancționare;

- Legea 55/2020, zisă a stării de alertă. Sancţiuni și aberaţii