Arhiva tag-ul pentru: Calendar Ortodox

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; basilica.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 26 decembrie 2024

†) Soborul Maicii Domnului;

†) Sf. Cuv. Nicodim cel Sfințit și Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana

Sinaxar 26 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, Soborul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu.

Soborul Maicii Domnului – foto preluat de pe doxologia.ro

Despre fuga în Egipt a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu:

După ce Irod a dat poruncă să fie tăiaţi toţi pruncii din Betleem, îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicând:

“Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt“.

Şi a fugit în Egipt Născătoarea de Dumnezeu cu Pruncul şi cu Iosif, pentru două pricini: întâi ca să se plinească ceea ce s-a zis prin proorocul:

“Din Egipt am chemat pe Fiul Meu“; a doua, ca să se închidă gura ereticilor.

Dacă Maica Domnului n-ar fi fugit cu Pruncul în Egipt şi ar fi fost prins Pruncul şi ucis, atunci s-ar fi împiedicat mântuirea oamenilor; iar dacă ar fi rămas în Palestina şi n-ar fi fost ucis de Irod, şi ar fi scăpat tocmai pentru ca să poată împlini mântuirea oamenilor, atunci mulţi ar fi socotit că a purtat o nălucă de trup şi nu trup adevărat, iar ereticii fără de Dumnezeu ar fi îndrăznit să zică:

“Dacă ar fi purtat trup, ar fi fost ucis de sabie; dar dacă n-a fost ucis, înseamnă că nălucire este naşterea Lui“.

Pentru aceasta a fugit în Egipt, ca sa sfarâme idolii de acolo şi să mântuiască toată lumea în vremea mântuitoarei Răstigniri şi învieri.

Sinaxarul sărbătorii după Părintele Macarie de la Mănăstirea athonită Simonos-Petras.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardelor.

Sf. Sfințit Mc. Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardei – foto preluat de pe doxologia.ro

Cel între sfinţi Părintele nostru Eftimie a trăit pe vremea împăraţilor Constantin şi Irina.

Mai întâi a strălucit ca o stea în viaţa călugărească, apoi a fost făcut arhiereu.

La Sinodul al doilea de la Niceea a zdrobit cu putere pe eretici.

Împăraţii văzând că este atât de priceput, l-au trimis în multe solii.

Când Nichifor s-a urcat pe tronul împărătesc şi a început să trăiască nelegiuit, sfântul l-a mustrat.

Împăratul l-a surghiunit în Apus, în Patalarea, împreună cu alţi episcopi ortodocşi.

De atunci şi până la pătimirea sa ca mărturisitor.

Vreme de 29 de ani, fericitul nu şi-a mai văzut mitropolia.

Când s-au schimbat împăraţii şi a venit pe tronul împărăţiei romane Leon, cel cu numele de fiară, sfântul a fost chemat din surghiun.

Şi l-a întrebat împăratul de se închina sfintelor icoane.

Sfântul s-a folosit de îndrăzneala lui obişnuită şi l-a dat anatemei pe împărat.

Tiranul s-a mâniat şi l-a surghiunit din nou, în Ason.

Când Leon cel prea rău a fost ucis cu sabia de împăratul de după el, fericitul a fost chemat din Ason şi i s-a cerut să nu se închine sfintelor Icoane.

Dar sfântul iarăşi l-a fulgerat şi pe acest împărat cu cuvintele sale, strigând:

“Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos zugrăvit în icoană, anatema să fie“.

Pentru aceasta fericitul a fost bătut, surghiunit în Acrita şi închis într-o temniţă întunecoasă.

Apoi a fost întins de patru inşi şi bătut vreme îndelungată cu vine crude de bou.

De pe urma rănilor acelora dureroase, sfântul s-a umflat ca un burduf.

A mai trăit numai opt zile după pătimire şi şi-a dat duhul lui, în mâinile lui Dumnezeu, strălucind mai mult decât soarele.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Constantin cel dintre iudei.

Cuviosul Părintele nostru Constantin era din cetatea Sinada.

Părinţii lui slujeau umbrei Legii, că erau iudei. Pe când Constantin era copil mic şi mergea cu mama lui, a văzut pe un creştin că şi-a făcut semnul Sfintei Cruci pe gură când a căscat.

De atunci o făcea şi el aşa cum l-a văzut pe acela.

A îndrăgit şi celelalte fapte creştineşti şi le făcea cu credinţă fierbinte. Din pricina aceasta îi strălucea faţa.

A fost învăţat de sus de la Dumnezeu tainele creştine şi a stat nemâncat câteva zile.

Odată o evreică tânără a tăbărât asupra lui cu gând de desfrânare.

Iar el, vrând să cunoască din nou prin faptă puterea Sfintei Cruci, a făcut deasupra fetei semnul Sfintei Cruci şi deodată a văzut că fata se prăbuşeşte la pământ mută şi moartă; şi s-a minunat.

A făcut apoi deasupra celei ce zăcea moartă, iarăşi, semnul Sfintei Cruci şi a înviat-o.

Povăţuit de un nor dumnezeiesc, s-a dus la o mănăstire numită Fuvution în care străluceau în virtute nişte bărbaţi vestiţi ce duceau viaţă schimnicească.

A povestit stareţului cele petrecute cu el.

Stareţul a poruncit să i se aducă o cruce şi i-a spus să o sărute, şi pe când săruta fericitul cu evlavie partea de jos a Sfintei Cruci, atunci crucea, arma aceea cinstită în întregime cu braţele ei s-a rezemat pe cuviosul lui cap şi a întipărit pe el chipul crucii, care a rămas neşters până la moartea lui.

Apoi a fost învrednicit de dumnezeiescul botez şi a primit numele de Constantin.

După botez a urmat un lucru de minune. Pe piatra pe care au stat picioarele sale când a ieşit din colimvitra au rămas urmele picioarelor lui.

Şi aşa a început luptele cele duhovniceşti şi se sârguia să întreacă pe toţi în aspra vieţuire.

Lucra şi el corturi; ca şi Sfântul Apostol Pavel.

Când îşi făcea rugăciunile către Dumnezeu, locul se umplea de bună mireasmă.

Când mergea la biserică, uşile bisericii se deschideau de la sine, înaintea lui.

Pentru curăţia sufletului lui cunoştea gândurile fraţilor mănăstirii.

Apoi a ieşit din mănăstirea Fuvution şi s-a dus în Muntele Olimpului şi de acolo în Mira, şi pe urmă în Cipru, şi de la Cipru la Atalia şi acolo a trecut cu picioarele un râu ce nu putea fi trecut decât cu barca.

Şi după ce a umblat şi prin alte multe locuri s-a întors iarăşi în Olimp şi acolo a stat patruzeci de zile nu numai flămând, ci şi îngropat până la mijloc într-o groapă.

După acestea, fără voia lui, a fost hirotonit preot, dar n-a părăsit o clipă luptele cele pustniceşti.

Cu opt luni înainte a cunoscut plecarea lui la Dumnezeu şi aşa, după trecerea lor, s-a mutat la Domnul.

Mai înainte de mutare, a spus celor din jurul lui cu de-amănuntul toată viaţa şi faptele lui.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Evarest.

Cuviosul Părintele nostru Evarest a trăit pe vremea împăratului Leon, luptătorul împotriva sfintelor icoane.

Se cobora din oameni însemnaţi din Galaţia Asiei.

A fost dat să înveţe carte şi a ajuns bun şi de folos tuturor.

Ducându-se la Constantinopol a tras în gazdă la unul din mai-marii oraşului, rudă cu el, Vriente cu numele, patrician cu dregătoria.

A stat la el câteva zile.

Ivindu-se o nevoie, împărăteasa Teodora l-a trimis pe Vriente patricianul sol la bulgari. Vriente l-a luat cu el şi pe cinstitul Evarest.

Când au ajuns la locul numit Scopelon s-au aşezat să se odihnească puţin.

După rânduiala lui Dumnezeu, fericitul Evarest a întâlnit aici un bătrân care ducea viaţă schimnicească. Şi după dorinţa sa a fost tuns de acel călugăr şi a luat cu dragoste jugul cel uşor al Domnului.

Mai târziu bătrânul acela l-a binecuvântat, i-a dat scrisori şi l-a trimis la Mănăstirea Studion; a fost primit în mănăstire şi a început nevoinţele sale cele schimniceşti.

Alegea ca pildă de urmat pe un frate care îi întrecea pe ceilalţi în virtute şi căuta să fie tot ca el de nevoitor.

Străduinţele şi nevoinţele lui nu-i cu putinţă să le înşiram.

În astfel de nevoinţe trăind în chip bineplăcut lui Dumnezeu şi-a dat lui Dumnezeu duhul, când a ajuns în al şaptezeci şi noualea an al vieţii lui.

Cinstitul lui trup a fost îngropat în Mănăstirea lui Cocorovie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului sfinţit Mucenic Constantie Rusul, care a pătimit în Constantinopol în anul 1743.

Tot în această zi şi pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim, arhimandritul din lavra Sfintei Mănăstiri Tismana (1310 – 1406).

Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (1310 – 1406) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Tot Sfântul şi Preacuviosul Părintele nostru Nicodim era de neam sloven, născut şi crescut în dreapta credinţă.

După ce a primit sfântul şi îngerescul chip al călugăriei şi harul preoţiei, a pustnicit prin multe locuri, adunând la sine toată fapta cea bună prin iubire de osteneli şi alte petreceri îmbunătăţite.

Tot când a venit în părţile acestea ale Ţării Româneşti a trăit în multe trude şi osteneli sufleteşti şi a petrecut cu neîncetate rugăciuni prin munţii pământului acestuia.

Sfântul Nicodim a zidit multe altare lui Dumnezeu, precum se istoriseşte până în ziua de azi.

Mai întâi pe apa Motrului, apoi Mănăstirea de la Vodiţa, pe numele Sfântului Antonie cel Mare.

Acolo a făcut chinovie de mulţi părinţi şi fraţi întru Hristos şi a vieţuit în acea mănăstire multă vreme, sfântul.

După aceea, prin descoperire dumnezeiască, a mers la locul ce se numeşte Tismana.

Cu voia lui Dumnezeu, a zidit acolo, cu ale sale trude şi osteneli, altar dumnezeiesc şi locaş de viaţă de obşte.

Mulţime mare de călugări s-a adunat acolo; iar Sfântul Nicodim vieţuia cu aceşti fraţi întru Hristos; le era chip şi pildă de fapte bune, şi-i povăţuia pe calea mântuirii.

Şi luând sfântul de la Dumnezeu harul facerii de minuni şi putere asupra duhurilor celor necurate, multe şi nenumărate minuni a făcut cât a trăit în viaţă.

A alungat demoni şi a tămăduit toată boala şi toată neputinţa.

Se spune că şi în foc a intrat şi a ieşit nevătămat; focul nu s-a atins nici de haine, nici de părul capului său.

A mai făcut şi alte minuni şi nespuse lucruri cu puterea lui Hristos.

Şi aşa, ajungând cu sfinţenie până la adânci bătrâneţi, s-a mutat din viaţa aceasta vremelnică la viaţa cea cerească şi nepieritoare.

Întru această lună în douăzeci şi şase de zile. Şi au fost îngropate cinstitele şi sfintele sale moaşte în sfânta şi dumnezeiasca sa mănăstire Tismana, unde se face slujba şi prăznuirea sa în toţi anii.

Mormântul său stă întru pomenire până în ziua de azi, cu candela neadormită.

După ce Dumnezeu a preaslăvit moaştele sale cu mireasma dumnezeiască de bun miros, cu har izvorâtor de mir şi cu facere de minuni, au fost scoase din mormânt şi puse în raclă şi aşezate înăuntru cu cinste în sfânta biserică, aşa ca şi moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul în sfânta Mănăstire Bistriţa.

După trecere de mulţi ani, un domn al ţării acesteia a vrut să ridice din Mănăstirea Tismana moaştele Sfântului Nicodim, să le ducă în Bucureşti, ca să fie acolo stătătoare.

Dar n-a fost voia sfântului să se înstrăineze moaştele sale din locaşul său.

Şi cu minune s-a făcut de a părăsit domnul acela gândul său şi lucrul cel neplăcut sfântului.

Că îndată s-a arătat în vedenie unuia din călugări şi i-a poruncit să spună stareţului să-i ascundă moaştele şi numai un deget să ia de la mâna lui şi să-l oprească pentru evlavia credincioşilor.

Sfântul Nicodim s-a arătat în acelaşi chip şi stareţului; i-a dat ca şi fratelui aceeaşi poruncă.

Încredinţându-se dar stareţul, a luat un deget de la mâna sfântului şi mir de la moaştele sale.

Degetul şi sfântul mir, pus într-un vas de cositor, împreună cu o cruce de plumb ce o purta sfântul la gât, se află în sfânta mănăstire până în ziua de azi, ca odoare duhovniceşti cinstite şi de mult preţ.

Din sfântul mir nimeni n-are voie să ia; se îngăduie să se sărute vasul şi se umplu toţi de nespusă mireasmă duhovnicească.

Ascunzându-se dar în acest chip moaştele sfântului, de care se ştia numai din stareţ în stareţ şi unul din fraţii mănăstirii.

Iar mai pe urma, din întâmplările vremilor celor cu multe robii, au rămas moaştele sfântului de tot tăinuite şi neştiute de nimeni până în ziua de azi.

Poate că aşa a fost voia sfântului.

Cele mai sus numite sfinte şi cinstite odoare sunt îndestulătoare pentru mângâierea părinţilor mănăstirii şi a celorlalţi locuitori creştini.

Ele fac şi acum multe şi nenumărate minuni. Duhurile necurate din oameni se alungă cu chemarea numelui sfântului; vindecări de multe feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc şi aleargă cu credinţă la ajutorul sfântului;

pământul şi ţara aceasta se păzeşte cu rugăciunile şi ajutorul Sfântului Nicodim de multe nevoi; iar sfânta şi dumnezeiasca Mănăstire Tismana, care ţine şi are comoară de mult preţ sfintele sale moaşte, este păzită şi apărată totdeauna, cu grabnica lui folosinţă, de multe bântuieli ale văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi.

În urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 28 octombrie 1955, în catedrala Mitropoliei Olteniei din Craiova s-a oficiat sfânta slujbă a Sfântului Nicodim, ca început al săvârşirii de atunci înainte, a slujbei Sfântului Nicodim în toate bisericile din Biserica Ortodoxă Română.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi şi pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana (1912 – 1951)

Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana (1912 – 1951) – www.facebook.com/basilica.ro

articol preluat de pe basilica.ro

Sfântul Botez, a primit numele de Grigorie, după tatăl său.

Mama sa se numea Elena și și-a sfârșit viața ca monahie.

El a moștenit de la dreptmăritorii săi părinți iubirea de Dumnezeu și dragostea de rugăciune.

La vârsta de 12 ani a fost primit în Sfânta Mănăstirea Bogdana, nu departe de locurile sale natale.

A urmat Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț, apoi pe cel de la Mănăstirea Cernica.

În această perioadă a intrat ca frate în Sfânta Mănăstire Tismana, unde a primit tunderea în monahism și numele de Gherasim.

Cuviosul s-a arătat sârguitor la slujbele bisericii, la ascultări și la pravila din chilie, dobândind darul lacrimilor și al rugăciunii neîncetate.

Fiind împreună-pătimitor în inima sa cu toți oamenii, s-a învrednicit după puțină vreme și de cinul preoțesc, pe care l-a iubit și l-a cinstit în toată viața sa, căci zicea:

„Am dorit și doresc să fiu numai slujitor al Altarului, pe care slujire, cu ajutorul lui Dumnezeu, n-am întinat-o niciodată.”

Punând, deci, aceste două pietre de temelie vieții sale, anume călugăria și preoția, pe ele și-a întemeiat tot cugetul, tot cuvântul și toată fapta, luând totdeauna mărturie din Scripturi și din cuvintele Sfinților Părinți pentru tot ce lucra.

Astfel, a ajuns predicator priceput și iscusit duhovnic.

La vârsta de 25 de ani a fost chemat să fie stareț al Mănăstirii Arnota, care trebuia refăcută după un grav incendiu.

Împlinind această slujire cu toată dăruirea vreme de doi ani, a renunțat la ea odată cu retragerea din scaun a episcopului care îl numise.

A trecut la Seminarul Monahal de la Cernica, în postul de bibliotecar-contabil, unde îi îndemna pe elevi să ia aminte la sufletele lor și la învățătură.

Mai apoi, a fost trimis în Transnistria, în cadrul Misiunii Ortodoxe Române, menită să reînvie credința după 20 de ani de ateism.

Ajuns acolo, a învățat slujba în limba slavonă în decurs de o săptămână, căutând să deprindă și limbile rusă și ucraineană, vorbite de enoriașii săi din satul Păsățel.

A câștigat dragostea lor, slujind cu multă jertfelnicie în condiții de grea sărăcie, reparând cu mâinile sale biserica și redeschizând un schit.

A ajutat și la refacerea catedralei din Balta.

După aceea, a fost iarăși chemat în mănăstirea sa de metanie, Tismana, ca stareț.

În ciuda sărăciei de după război, a adus numeroase îmbunătățiri mănăstirii, bisericii, schitului Cioclovina, refăcând și corpul de chilii ars într-un incendiu.

Se făcuse vestit ca om duhovnicesc, plin de înțelepciune și neabătut de la rânduielile Sfinților Părinți, având chipul blând și obiceiul milostiv.

El pe toate din dragoste le făcea, iar mustrarea ori canonul le dădea cu mare durere în suflet, fiind mai întâi neînduplecat cu sine însuși, mai mult decât cu toți ceilalți.

Avea, încă, și un dar ca acesta, că umbla printre lupi fără a fi vătămat de ei.

Văzând Dumnezeu faptele lui cele bune, a vrut să-l încununeze și mai mult, adăugând la mucenicia cea de taină din fiecare zi a nevoințelor sale călugărești și mucenicia văzută.

Deci, a fost arestat din porunca stăpânirii ateiste, la praznicul Sfântului Ioan Evanghelistul, fiind el în vârstă de 35 de ani.

A fost chinuit cumplit, răbdând foamea, frigul, ocările și bătăile.

Slujitorul lui Hristos se bucura, însă, că s-a învrednicit a suferi o fărâmă din Pătimirile lui Hristos, socotind că nu este jertfă, nici cinste mai mare decât a muri pentru El.

Apoi, fiind condamnat la 10 ani de temniță grea, i-au luat și haina călugărească și l-au trimis prima dată la Aiud, unde îmbărbăta pe toți cei închiși, care erau mult chinuiți cu foamea, încât mureau câte cinci sau șase în fiecare zi.

Apoi a fost trimis împreună cu alții la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde erau iarăși batjocoriți, bătuți și siliți la muncă peste puteri, lipsiți de hrană și de apă.

Sfântul nu și-a uitat chemarea sa preoțească, ci a continuat să spovedească și să împărtășească în ascuns pe cei credincioși, ajutându-i la muncă și întărindu-i prin cuvinte de mângâiere.

Pentru aceasta, păzitorii îl asupreau peste măsură, dar și unii din cei întemnițați, între care era și un tânăr necredincios.

În scurtă vreme, s-au îmbolnăvit de tuberculoză, atât Cuviosul, cât și tânărul acela și, fiind pe moarte, au fost duși amândoi la închisoarea de la Târgu Ocna, unde era un spital pentru cei ce pătimeau de această boală.

Acolo fiind, fericitul n-a căutat la slăbiciunea trupului său, ci le era tuturor părinte duhovnicesc, sfătuind, spovedind și împărtășind, încă și despre liniștire și Rugăciunea lui Iisus învățând pe cei ce-l întrebau, căci era lucrător sporit al acesteia.

Când i s-a apropiat sfârșitul, tânărul acela a început a se căi și a mărturisi pe Dumnezeu, iar Sfântul, văzând pocăința lui, a mers la patul lui, sprijinit de doi deținuți, căci singur nu se mai putea ridica.

L-a mângâiat cu blândețe, încredințându-l de dragostea și iertarea sa, a tuturor creștinilor și, mai ales, de iubirea lui Hristos.

Primindu-i spovedania și împărtășindu-l cu Sfintele Taine, i-a adeverit că se va găsi și pentru el un loc în cer.

Mai înainte de mutarea sa din trup, Sfântul a auzit cântări îngerești și a fost răpit la lăcașurile cerești, despre care a mărturisit celor de aproape:

„Eram departe, în locuri de verdeață, de cântec și mireasmă, făurite din lumini.

Acolo e minunat. E pace. De fapt, nu se poate exprima ce e acolo. E atâta fericire, încât chiar bucuria de a le vedea e o suferință prin contrastul dintre cele două lumi.”

Iar pe cei ce împreună pătimeau cu el i-a mângâiat prin cuvinte prorocești:

„Aici va fi într-o zi pelerinaj… Azi suntem puțini, dar încă mai există credință în lume, încât lumea va fi izbăvită. Acum pare cu neputință, dar, dincolo de mijloacele omenești, există o iconomie divină și ea va renaște omenirea.”

Apoi, binecuvântând pe toți, s-a despărțit de dânșii în ziua a 26 decembrie, la pomenirea Sfântului Nicodim de la Tismana.

Trupul său a fost aruncat în gropile de lângă închisoare, iar duhul său se veselește în lăcașurile cerești, alături de cuvioși și de mucenici, și se arată grabnic ajutător tuturor celor ce-l cheamă cu credință.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Troparul, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al călugărilor și podoaba cea aleasă a mărturisitorilor, Sfinte Părinte Gherasim, lauda Tismanei, cel ce ești preamărit în ceata mucenicilor și împreună te veselești în ceruri cu Sfântul Nicodim, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 23 decembrie 2024

Sfinţii 10 Mucenici din Creta;

Sf. Ier. Pavel, arhiepiscopul Neocezareei

Sinaxar 23 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfinţilor zece mucenici, care au suferit mucenicia în Creta († 250).

Sfinţii 10 Mucenici din Creta († 250) – foto preluat de pe crestinortodox.ro

Aceşti zece Sfinţi Mucenici au pătimit pe timpul lui Deciu împăratul, către anul 250, în insula Creta.

Nu erau toţi dintr-un oraş, ci din mai multe părţi ale ţării.

Din mitropolia Gortinei erau cinci: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie şi Evnichian; din Cnos, unul: Zotic; din Epinia Panormului, unul: Agatopus; din Chionia, unul: Vasilide şi din Iraclia doi: Evarest şi Pompie.

Aceştia au fost daţi de necredincioşi ighemonului insulei, care a poruncit călăului să-i ducă la altarele idolilor ca să jertfească; de nu vor voi să fie supuşi la tot felul de chinuri.

Vreme de treizeci de zile sfinţii au fost chinuiţi, batjocoriţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, de necredincioşi.

În urmă au fost duşi înaintea judecătorului.

Au fost din nou bătuţi, loviţi cu pietre, pălmuiţi, scuipaţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, dar au rămas neînduplecaţi şi tari în credinţa lui Hristos.

După ce au fost chinuiţi aşa, li s-au tăiat capetele.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Pavel, arhiepiscopul Neocezareii, unul din cei 318 Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (Secolul al IV-lea).

Sf. Ier. Pavel, arhiepiscopul Neocezareei (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Cel între sfinţi Părintele nostru Pavel era aşa de vestit pentru virtuţile sale, că vestea de el a ajuns şi la urechile lui Liciniu care împărăţea în Nicomidia.

A trimis să-l aducă la el.

Când l-au adus pe sfânt înaintea scaunului de judecată al împăratului, tiranul a încercat mai întâi să înspăimânte pe sfânt cu ameninţări, iar apoi cu chinuri.

Când au început să-l bată, toţi au rămas uimiţi de răbdarea cea mare a sfântului.

Apoi un fierar a pus în palma sfântului o bucată mare de fier înroşită în foc, iar peste ea i-a pus cealaltă palmă şi le-a legat strâns pe amândouă.

Le-a ţinut aşa până ce fierul s-a răcit.

Din pricina asta vinele încheieturilor au rămas moarte şi nemişcate.

Apoi l-au surghiunit într-o cetăţuie de pe malul râului Eufrat şi l-au închis acolo.

Când a venit marele împărat Constantin din Roma în Constantinopol, au fost chemaţi toţi din surghiun şi sloboziţi din închisori.

Fiecare a venit la ale sale.

Atunci a fost slobozit şi Sfântul Pavel.

Şi-a luat scaunul său episcopal şi a strălucit ca şi mai înainte.

A fost unul din cei 318 Sfinţi Părinţi, care s-au adunat la întâiul Sinod de la Niceea.

Toţi purtau pe trupurile lor rănile lui Hristos, şi arătau aceste podoabe unul altuia.

Unul îşi arăta mâna tăiată, altul urechile, altul nasul, altul ochiul, altul alt mădular tăiat; îşi arătau semnele lăsate de loviturile cu vinele de bou sau cu ciomege, zdrobirile şi arsurile de pe trupurile lor, pe care le-au îndurat în chinurile lor pentru Hristos.

Tot aşa şi fericitul Pavel nu era lipsit de astfel de podoabe. Avea şi el mădularele zdrobite de ciomege, iar sfintele lui mâini arse de fierul înroşit şi amorţite.

Deci după ce toţi aceştia s-au adunat pentru răucredinciosul Arie, după ce cu hotărâre dumnezeiască l-au surpat şi l-au dat anatemei, s-au adunat cu împăratul în Constantinopol.

Fericitul împărat Constantin a ţinut în mâinile lui mâinile Sfântului Pavel, le-a sărutat, le-a pus peste ochii lui şi peste celelalte mădulare ale lui şi a zis:

“Nu mă satur să sărut mâinile acestea, ce-au ajuns moarte şi nemişcate pentru Hristosul meu“.

S-a dus sfântul apoi iarăşi la scaunul său, a mai trăit acolo câţiva ani şi s-a mutat la Domnul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea sfinţirii sfintei marii biserici a lui Dumnezeu, adică a bisericii Sfânta Sofia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului şi purtătorului de Dumnezeu părintele nostru Naum din Ohrida, făcătorul de minuni, luminătorul şi predicatorul slavilor.

Născut în Imperiul bizantin în vremea când Biserica se apăra din nou de cei care luptau împotriva sfintelor icoane (către 843), sfântul Naum a devenit ucenic al măriţilor apostoli ai slavilor, sfinţii Chiril şi Metodie, şi a plecat cu în misiune în regiunile puţin civilizate ale Europei Centrale (Moravia, în principal), către anul 863.

În ciuda piedicilor şi umilinţelor ce au avut de suferit, misiunea lor a fost încununată de succes, căci, contrar misionarilor franci veniţi din Germania, care căutau să impună limba latină, ei cunoşteau dialectul locuitorilor acestor regiuni şi au început să traducă Sfintele Scripturi şi Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

Cum însă această limbă nu avea un alfabet, sfinţii au compus ei unul şi au lăsat astfel multe cărţi ca temei al trăiniciei misiunii lor.

Lucrarea aceasta fiind foarte avansată, sfinţii au plecat către Roma, ca să obţină sprijinul şi aprobarea papei Adrian II (867-872), care i-a primit la curte cu onoruri, ca pe adevăraţi trimişi ai lui Dumnezeu.

După compararea cu textul grec, traducerile lor au fost găsite exacte şi bune de a fi utilizate pentru evanghelizarea popoarelor slave.

Adrian al II-lea le-a dat drept urmare binecuvântarea sa şi chiar a hirotonit întru preoţie pe o parte din ucenicii lor, ca să poată sluji in bisericile satelor şi oraşelor evanghelizate Liturghia slavă pe care au tradus-o.

În timpul acestei călătorii, Domnul şi-a arătat atât de mult harul faţă de ucenicii Săi, încât multe minuni şi vindecări s-au făcut prin ei în acest timp.

Iar Sfântul Naum, deşi era cel mai tânăr dintre ei, nu s-a arătat nicidecum mai prejos decât ei în râvna apostolică şi darul tămăduirilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Shinon, care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 21 decembrie 2024

Sf. Mc. Iuliana din Nicomidia;

Sf. Mc. Temistocle

Sinaxar 21 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea Sfintei Muceniţe Iuliana.

Sfânta Muceniță Iuliana din Nicomidia – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Muceniţă Iuliana a trăit pe vremea împăratului Maximian.

Era din Nicomidia, copila unor părinţi bogaţi.

Părinţii au logodit-o cu un senator elin, cu numele Eleusie.

Logodnicul voia să se facă nunta, dar sfânta n-a vrut, ci a zis:

“Nu mă mărit cu tine, până nu ajungi prefectul cetăţii“.

După ce a ajuns prefect, sfânta i-a zis iarăşi:

“N-am să primesc să mă mărit cu tine, dacă nu treci de la slujirea idolilor la credinţa creştinilor“.

Logodnicul a spus totul tatălui ei.

Tatăl, pentru că n-a putut să o întoarcă de la credinţa în Hristos, a dat-o pe mâna prefectului, logodnicul ei, ca să o cerceteze după legile romane.

Prefectul a dezbrăcat-o de haină şi a poruncit să fie chinuită cumplit şi apoi a poruncit să fie aruncată în temniţă.

În noaptea în care a fost aruncată în temniţă, pe când se ruga, s-a apropiat de ea, în chip de înger, duşmanul nevăzut al tuturor oamenilor, diavolul, şi a îndemnat-o să jertfească idolilor, ca să scape.

Sfânta l-a alungat şi l-a făcut să mărturisească, chiar fără voia lui, cine este.

A fost adusă din nou în faţa prefectului, dar a rămas neclintită în dragostea pentru Hristos.

De aceea a fost aruncată într-un cuptor încins tare, care cu minune, cuptorul s-a răcit.

La vederea minunii, cinci sute de bărbaţi împreună cu o sută treizeci de femei au crezut în Hristos şi au fost tăiaţi îndată cu sabia.

Iar muceniţa a fost supusă din nou la chinuri; dar arătându-se mai tare decât toate aceste încercări, a fost tăiată cu sabia.

Era sfânta de 16 ani când a fost logodită de părinţii ei cu Eleusie; iar când s-a logodit cu Hristos prin mucenicie era de 18 ani.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor cinci sute de Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor o sută treizeci de femei din Nicomidia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Temistocle.

Sfântul Mucenic Temistocle – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Mucenic Temistocle a trăit pe vremea împăratului Deciu, în Mira Lichiei.

Era pastor la oi. Ighemonul Asclipie pornind prigoana împotriva creştinilor îl căuta pe Sfântul Dioscorid, fugit în munţi.

Cei ce-l căutau au dat de Temistocle, care păştea oile.

L-au întrebat de Dioscorid.

Temistocle, care-l ascunsese, a spus că nu ştie unde este, dar s-a dat pe sine mărturisind că e creştin.

Dus înaintea ighemonului Asclipie, a propovăduit pe Hristos.

Grăind cu îndrăznire a fost atârnat de un lemn şi lovit în pântece până ce i s-a sfâşiat pântecele.

Apoi a fost târât pe piroane ascuţite de fier şi aşa şi-a dat lui Dumnezeu duhul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 18 decembrie 2024

†) Sf. Cuv. Daniil Sihastrul;

Sf. Mc. Sebastian şi Zoe;

Sf. Ier. Modest, arhiepiscopul Ierusalimului

Sinaxar 18 Decembrie

În această lună, în ziua a optsprezecea pomenirea Sfântului Mucenic Sebastian şi Zoe soţia lui şi a celor împreună cu el: Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul, Marcelin şi Marcu.

Sfântul Mucenic Sebastian – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Dintre aceşti sfinţi mucenici, Sebastian a făcut parte din senatul roman pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian.

Era de loc din oraşul Milan şi a adus pe mulţi la dreapta credinţă.

Marcelin şi Marcu, fraţi buni şi oameni cu vază şi în privinţa neamului şi în privinţa bogăţiei, au stat închişi” în temniţă vreme îndelungată; au fost supuşi la multe feluri de chinuri şi era să li se taie capetele.

Dar Tranchilin, tatăl lor, elin fiind, şi mama lor Maria, erau cât pe-aci să-i împiedice prin plânsetele lor să sufere pentru Hristos. Şi poate că s-ar fi întâmplat aceasta, dacă fericitul întru pomenire Sebastian n-ar fi păşit atunci cu îndrăzneală, el, cel dintâi (că, mai înainte Sebastian căuta să se ţină ascuns, pentru ca să aducă pe tăinuite pe mulţi la credinţă) şi n-ar fi întărit în credinţă nu numai pe Marcelin şi Marcu, ci trăgând la credinţă şi pe tatăl lor, pe Tranchilin prefectul, pe care l-a învăţat credinţa creştină şi a crezut.

Îndată dar prefectul a chemat la dânsul pe preafericitul Sebastian şi pe preotul Policarp; le-a cerut să-i facă parte de mântuire şi să-l vindece de boala de care suferea. Tranchilin a scăpat de boală, a crezut în Hristos din tot sufletul, a zdrobit idolii din casa lui şi s-a botezat.

Fericitul Galu episcopul a hirotonit pe cei doi fraţi, pe Marcelin şi Marcu, diaconi, iar pe tatăl lor preot.

Pe Sebastian l-a făcut apărător al Bisercii. Pornindu-se prigoana împotriva creştinilor împreună cu aceştia au fost prinşi şi Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul şi Zoe.

Au fost chinuiţi în felurite chipuri şi şi-au sfârşit viaţa.

Sfântul Sebastian a fost chemat de Diocleţian la el; a fost cercetat şi pentru că a mărturisit cu îndrăzneală dreapta credinţă s-a tras în el cu săgeţi ca într-o ţintă, i-a fost bătut trupul cu ciomege şi tăiat în bucăţi; şi aşa şi-a dat lui Dumnezeu duhul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Patermutie, Coprie şi Alexandru, pustnici in Egipt.

Patermutie a fost la început păgân şi capul unei bande de hoţi, dar după ce s-a căit de păcatele sale a fost botezat şi s-a retras în deşert.

Pustnicul şi-a dedicat toată viaţa îngrijirii bolnavilor şi îngropării morţilor.

Pentru faptele bune şi nevoinţele sale, Patermutie a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni.

Preotul Coprie a fost martor al faptelor părintelui Patermutie şi a păstrat însemnări despre viaţa şi minunile acestuia.

Sf. Coprie a povestit această Viaţă preotului Rufin, care la rândul său a povestit-o lui Paladie, Episcopul din Hellenopolis, care a inclus naraţiunea în cartea sa Istoria Lausiacă.

Odată, Sf. Coprie se contrazicea puternic cu un eretic maniheu şi văzând că nu era chip să-l convingă de eretismul său, a propus să se aprindă un foc mare şi să intre amândoi în el ca să arate Dumnezeu credinţa fiecăruia.

Ereticul nu a avut curaj să intre dar Sf. Coprie intrând în mijlocul flăcărilor a rămas nevătămat.

Oamenii l-au slăvit pe Sf. Coprie pentru credinţa lui şi l-au aruncat şi pe eretic în foc.

Acesta a sărit ars şi pârjolit de flăcări încercând să fugă.

Oamenii l-au prins din nou şi l-au mai împins o dată în foc, până când Sf. Coprie a liniştit mulţimea şi l-a lăsat pe eretic să plece.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eviot.

Sfântul Mucenic Eviot a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Era din locul numit Opsichiu, unde se şi născuse.

Prin viaţa lui virtuoasă şi prin minunile ce săvârşea în fiecare zi, aducea pe mulţi la Domnul.

De aceea a suferit nenumărate necazuri de la elini: lipsirea de averi, lanţuri, biciuiri şi tot felul de chinuri pe care le-a răbdat fără cârtire, dar a rămas nevătămat.

Aceasta a adus pe mulţi la credinţa în Hristos, şi sfântul i-a botezat în biserica de acolo, sfinţită de Sfinţii Apostoli Pavel şi Sila.

Pentru aceasta Leontie, ighemonul Cizicului, a trimis de l-a adus la el.

Şi a fost din nou supus la chinuri, dar a rămas teafăr. Apoi a fost aruncat în temniţă. Săvârşind mari minuni, a făcut pe mulţi elini creştini.

Aceasta l-a înfuriat cumplit pe tiran, aşa că a poruncit celor ce se luptă cu sabia, gladiatorilor, să-l junghie.

Dar întuneric a căzut pe ochii lor şi s-au junghiat unii pe alţii.

Rămas nevătămat, mucenicul a fost dus la închisoare.

Pe când era închis s-a auzit că împăratul Constantin cel Mare, a pornit război contra tiranului şi că vine din părţile Apusului spre Răsărit.

Tiranul, de teamă, a poruncit să fie sloboziţi toţi din legături. O dată cu aceia a fost slobozit şi fericitul acesta Eviot şi s-a dus acasă.

A mai trăit cinci ani şi şi-a dat cu pace lui Dumnezeu duhul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Flor, episcopul Aminsului.

Cuviosul Părintele nostru Flor a trăit în Constantinopol pe vremea împăraţilor Justin cel Nou, Tiberie şi Mauriciu.

Pe tatăl său îl chema tot Flor, iar pe mama lui Eufimia.

Era iscusit în toată ştiinţa şi în cea elinească şi în aceea a Sfintelor şi dumnezeieştilor Scripturi.

Mai întâi a fost scriitor împărătesc, apoi a fost ridicat la dregătoria de patrician.

S-a însurat şi a avut copii. Murindu-i femeia şi copiii de ciumă, a dus viaţă călugărească la una din moşiile lui din Anaplu.

Pentru virtutea lui cea mare a fost făcut episcop al Aminsului. În eparhie a povăţuit bine turma încredinţată lui, a făcut multe minuni şi s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Foca şi Ermil, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Zaheu diaconul şi Alfie citeţul, care au pătimit în Cezareea.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei şi făcătoarei de minuni Sofia.

Tot în această zi, pomenirea sfinţirii cinstitei biserici a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Halcopratia.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Mihail Sincelul, mărturisitorul.

Cuviosul Părintele nostru Mihail Sincelul era din cetatea Ierusalimului, fiul unor părinţi binecredincioşi.

După ce a învăţat bine înţelepciunea elinilor şi a noastră a creştinilor, a îmbrăţişat viaţa singuratică. La moartea tatălui său, mama lui şi cu fiicele ei au intrat într-o mănăstire şi s-au călugărit; iar el s-a dus la mănăstirea Sfântului Sava şi s-a tuns călugăr.

În mănăstire, Sfântul Mihail a vieţuit bine şi a plăcut lui Dumnezeu şi s-a supus la tot felul de nevoinţe pustniceşti.

Pentru aceasta a fost învrednicit cu harul preoţiei. Apoi a intrat într-o peşteră liniştită. Aici veneau des la el Teodor şi Teofan mărturisitorii şi filozofii.

Episcopul Ierusalimului l-a făcut pe fericitul Mihail sincel, iar pe dumnezeieştii fraţi buni, Teodor şi Teofan, preoţi.

După trecere de câtva vreme, s-a iscat în bătrâna Romă o erezie.

Întâistătătorul sfintei cetăţi a Ierusalimului a primit scrisori de la romani ca să trimită nişte oameni pricepuţi, care să fie în stare să pună capăt pricinii iscate acolo.

Şi întâistătătorul Ierusalimului a trimis la Roma pentru un lucru de nevoie ca acesta pe Mihail şi pe fraţii Teodor şi Teofan.

Le-a mai poruncit ca în trecere să dea nişte scrisori sinodale împăratului Leon Armeanul, luptătorul împotriva sfintelor icoane, şi lui Teodot, patriarhul de atunci al Constantinopolului.

Aceşti trei cuvioşi au dat ascultare celui ce i-a trimis, au dat scrisorile şi au spus şi ei multe cuvinte de învăţătură, celor ce grăiau împotriva sfintelor icoane.

La porunca tiranului împărat au fost bătuţi cumplit şi aruncaţi în închisoare.

Dar pentru că sfinţii nu s-au plecat învăţăturilor lor greşite, tiranul i-a bătut din nou.

Pe Teodor şi Teofan i-a osândit cu surghiunul, iar pe fericitul Mihail şi pe fratele său Iov i-a închis în pretoriu.

De acolo Sfântul Mihail a fost trimis împreună cu ucenicul lui într-o mănăstire din Plusiada, după ce a fost legat cu lanţuri grele de gât, de Mihail Cepeleagul.

Din pricina multor chinuiri şi a vârstei înaintate, s-a îmbolnăvit de curgere de ochi şi s-a îngheboşat; dar fericitul Mihail a rămas neclintit, ca un diamant.

Când s-au suit pe tronul împărătesc împăraţii Teodora şi Mihail şi au dat voie ca să cinstească oricine cu îndrăznire icoanele sfinţilor, au fost chemaţi toţi cei surghiuniţi şi au fost învredniciţi cu mari dregătorii.

Împărăteasa l-a rugat atunci şi pe acest mare mărturisitor să primească scaunul patriarhal al Constantinopolului.

El n-a vrut şi a fost făcut patriarh Sfântul Metodie.

Sfântul a fost cinstit iarăşi cu vrednicie de sincel şi a primit întru a sa stăpânire şi odihnă cea mai mare mănăstire din ţară.

După ce a trăit şi restul vieţii în chip cuvios şi bineplăcut lui Dumnezeu, în vârstă de 85 de ani, s-a mutat în pace la Dumnezeu, în ziua a optsprezecea a lunii decembrie.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Modest, arhiepiscopul Ierusalimului.

Sf. Ier. Modest, arhiepiscopul Ierusalimului – foto preluat de pe doxologia.ro

Cel întru sfinţi Părintele nostru Modest, patriarhul Ierusalimului, s-a născut din părinţi ortodocşi, în oraşul Sebastia.

Tatăl său se numea Eusebiu, iar mama lui Teodula era stearpă.

La rugăciunea celor doi soţi, Dumnezeu le-a dat un fiu, pe acest mare părinte, după 40 de ani de împreună-vieţuire.

După naşterea acestui mare părinte, tatăl său a fost pârât lui Maximian că este creştin.

A fost legat şi închis în temniţă.

Când a auzit Teodula s-a dus şi ea la închisoare cu copilul.

Acolo, rugându-se amândoi Domnului, şi-au dat în pace, în mâinile îngerilor, duhurile lor, şi au fost mucenici prin voinţă.

Paznicii închisorii i-au găsit morţi, iar pe copil viu între ei.

L-au luat şi l-au dus lui Maximian.

Copilul era de cinci luni. Văzând Maximian că e frumos şi plăcut, l-a dat unui senator să-l crească bine, ca să ajungă vrednic să slujească lui Zeus.

Pe când era crescut de acela, fericitul Modest a aflat cine i-au fost părinţii şi că au murit pentru Hristos.

La vârsta de 13 ani a dat peste un dascăl creştin.

Acesta l-a învăţat dreapta credinţă şi s-a lipit fericitul cu tot sufletul de ea.

Avea însă o durere, că trăieşte cu elinii.

Odată împăratul Maximian a poruncit ca toată lumea să aducă jertfa idolilor.

Atunci fericitul s-a dus la mormântul părinţilor lui şi s-a rugat lor din toată inima să-l scape din mâna elinilor ca să fie învrednicit şi de dumnezeiescul Botez.

Şi l-a găsit un argintar din Atena care l-a luat cu el şi l-a dus la Atena.

Pe cale a făcut sfântul felurite minuni.

Ajunşi la Atena, l-a dus la arhiereu ca să-l înveţe tainele credinţei şi să-l boteze.

Pe când se săvârşea Botezul, argintarul a văzut că s-a pogorât un stâlp de foc din cer şi s-a sprijinit pe capul celui ce se boteza.

După botez a vindecat de o boală aducătoare de moarte pe fratele argintarului, numai cu rugăciunile şi cu atingerea mâinii.

A vindecat şi pe un om îndrăcit.

Mai târziu au murit argintarul şi soţia lui.

Argintarul îl înscrisese şi pe el în testament ca moştenitor, împreună cu fiii lui.

Sfântul însă a dăruit partea sa de moştenire fiilor argintarului, iar el s-a dus în locuri pustii de tot şi trăia acolo în schimnicie.

Fiii argintarului, văzându-l cinstit de toţi, de invidie n-au mai putut răbda.

Şi când au plecat pentru neguţătorie, l-au înduplecat pe fericit să meargă cu ei.

În Egipt l-au vândut rob unui necredincios, de la care a avut multe de suferit, vreme de şapte ani.

Cu rugăciunile stăruitoare către Dumnezeu, l-a izbăvit pe stăpânul lui de rătăcirea păgânească şi l-a înduplecat să se boteze.

L-a vindecat şi de o boală grea.

După moartea stăpânului lui s-a dus să se închine Mormântului celui de viaţă purtător al Domnului.

Apoi s-a dus la Muntele Sinai; şi acolo slujind lui Dumnezeu a săvârşit multe minuni.

La moartea arhiereului Ierusalimului, fericitul Modest, cu descoperire dumnezeiască, a fost hirotonit arhiereu al Ierusalimului în al cincizeci şi nouălea an al vieţii lui.

A făcut multe minuni şi ca arhiereu.

Pe fiii argintarului care veniseră la Ierusalim pentru neguţătorie şi care îl vânduseră în Egipt şi nu ştiau ca el e arhiereul cetăţii, nu numai că nu s-a răzbunat pentru cele făcute, dar i-a şi primit cu dragoste; i-a găzduit cu bunăvoinţă şi le-a făcut bine cu dărnicie.

Şi astfel acest mare părinte vieţuind cu cuvioşie, ca arhiereu 38 de ani, iar de totul ani 97, s-a mutat în veşnicele locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Părintele nostru Daniil Sihastrul († 1496).

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul († 1496) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Acest cuvios părinte s-a născut din părinţi dreptmăritori creştini într-un sat nu departe de Rădăuţi.

Din copilărie cuprins de o deosebită râvnă către cele duhovniceşti a părăsit casa părintească şi a trăit o vreme în obştea cuvioşilor părinţi de la biserica Sfântul Nicolae din Rădăuţi, nevoindu-se la sporirea credinţei şi a faptelor bune, iubind foarte mult rugăciunea şi privegherile de toată noaptea.

Îmbogăţindu-se în cunoştinţele teologice din citirea cărţilor de slujbă şi din sfinţii părinţi, arătând ascultare şi smerenie în toate cele încredinţate de stareţul acestei sfinte obşti călugăreşti de la Catedrala din Rădăuţi, a primit chipul îngeresc al vieţii călugăreşti, cu numele de David.

Râvna spre şi mai multe nevoinţe duhovniceşti l-a mânat la mănăstirea Sfântului Lavrenţie, aproape de satul Laura de astăzi.

În acest loc de sihăstrie, ziua lucra împreună cu toţi ostenitorii sfintei mănăstiri, iar noaptea, în chilia sa, petrecea în necontenită rugăciune şi priveghere.

Cunoscându-i râvna şi simţindu-i dorinţa neîncetată după Dumnezeu, la sfatul părintelui său duhovnicesc, stareţul acestei Lavre i-a dat schima cea mare, primind numele de Daniil.

Nu după multă vreme de la primirea stării de schimnic, cu binecuvântarea stareţului său, se retrage în locurile tainice ale codrului, lângă pârâul cu numele Viteu, localitatea Putna, unde cu ajutorul ciobanilor şi al altor iubitori de viaţă duhovnicească şi-a săpat într-o stâncă o chilie pe care o vedem şi astăzi, nu departe de Mănăstirea Putna.

Cunoscut ca mare nevoitor şi stăruitor în rugăciune, Cuviosul Daniil este cercetat de foarte mulţi credincioşi spre a-i cere sfat şi îndrumare de învăţătură şi trăire creştinească şi a se ruga lui Dumnezeu pentru vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti.

Un alt loc unde a sihăstrit Cuviosul Daniil este şi stânca Şoimului, lângă Voroneţ, unde, de asemenea, era căutat de credincioşi pentru folosul lor duhovnicesc.

Între nenumăraţii săi fii duhovniceşti care-l cercetau adesea, pomenim pe dreptcredinciosul voievod Ştefan cel Mare, aşa cum arată cronicile şi multe alte însemnări din paginile de istorie a neamului şi Bisericii noastre strămoşeşti.

Cuvintele încrustate pe piatra de mormânt a cuviosului Daniil, pusă de Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare:

“Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimnicul Daniil“, arată legătura duhovnicească a fiului cu părintele său duhovnicesc.

De aici şi rânduiala statornicită de Biserica noastră ca aceşti doi mari bărbaţi preaiubitori de Dumnezeu să fie cinstiţi deopotrivă ca unii care au fost uniţi în rugăciune, în credinţa curată şi în iubire de Biserică şi neam.

După îngroparea sa, în biserica mănăstirii Voroneţ, unde a povăţuit multă vreme pe ostenitorii acelei obşti, Sfântul Cuvios Daniil a fost şi este cinstit ca părinte duhovnicesc, pomenit fiind împreună cu Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe, ca ocrotitori ai acelei Sfinte Mănăstiri.

La mormântul său străjuieşte un sfeşnic cu lumânare aprinsă, iar credincioşii vin continuu spre a primi binecuvântare şi ajutor duhovnicesc, dobândind vindecări de bolile sufleteşti şi trupeşti, aşa cum se arată în diferite scrieri până în vremea noastră.

Chipul Cuviosului Părinte Daniil Sihastrul este zugrăvit alături de cel al Mitropolitului Grigore Roşca, alt fiu duhovnicesc al său, pe peretele exterior al Bisericii Voroneţ, deasupra uşii de intrare, pe latura de sud a acesteia.

Pe pergamentul pe care Cuviosul Daniil îl ţine în mână stă scris:

“Veniţi fraţilor, de mă ascultaţi, învăţa-vă-voi frica Domnului…“.

Aceasta frică de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii, să ne călăuzească în toate zilele vieţii noastre cu rugăciunile Sfântului Cuviosului Părintele nostru Daniil Sihastrul. Amin.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.