Articole

Nominalizarea lui Adrian Veștea aruncă în aer scena politică: Acuzații de trădere, fractură în PNL și alertă la USR și UDMR

/0 Comentarii/în /de /352 vizite

14 iunie 2026

 

O mutare care se dorea a fi o soluție de stabilitate politică a declanșat un adevărat cutremur în Parlament. Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna ca prim-ministru pe liberalul Adrian Veștea, în urma depunerii mandatului de către Eugen Tomac, a provocat o undă de șoc. Deși prezentată ca un pas spre un guvern politic pro-occidental, nominalizarea lui Adrian Veștea a transformat instantaneu aliații în adversari, scoțând la iveală o ruptură majoră în interiorul PNL și baricadarea celorlalte partide democratice în opoziție.

 

Ilie Bolojan denunță un „act ostil” și o tentativă de rupere a PNL

Reacția conducerii oficiale a PNL a fost extrem de dură. Președintele liberal, Ilie Bolojan, a declarat public că nici el, personal, și nici conducerea partidului nu au fost informați anterior despre această desemnare. Bolojan a catalogat mișcarea drept un „act ostil” și o încercare evidentă de scindare a PNL, un plan pe care susține că l-a intuit încă de la căderea guvernului precedent în interesul PSD.

„Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă, încalcă orice principiu de colaborare politică loială”, a avertizat Bolojan, anunțând convocarea de urgență a Biroului Politic Național (BPN) pentru o decizie oficială.

 

Războiul din culise: Tabăra pro-Veștea versus Tabăra Bolojan

În timp ce conducerea oficială a PNL respinge formula guvernamentală, în interiorul partidului s-a activat o puternică tabără anti-Bolojan. Aceasta face deja calcule intense pentru a trece guvernul în Parlament alături de PSD, UDMR și minorități.

Surse politice din jurul lui Veștea susțin că au asigurate suficiente voturi de la parlamentari liberali gata să riște excluderea din partid pentru a intra la guvernare: „Suntem suficienți, poate chiar și 30 de parlamentari, mai mulți decât cei din jurul lui Ilie Bolojan”.

În sprijinul premierului desemnat au ieșit deja public numeroși lideri și parlamentari PNL cu greutate, printre care Sorin Cîmpeanu, Ionuț Stroe, Monica Anisie, Răzvan Prișcă, Ion Iordache, George Scarlat, Alexandru Popa, Sebastian Rusu și Aneta Matei, aceștia invocând experiența administrativă de 30 de ani a lui Veștea și necesitatea deblocării crizei.

Însuși Adrian Veștea a afirmat optimist că deține asigurări pentru o majoritate confortabilă: „Sunt calcule făcute și am asigurări că vom avea peste 240 de voturi”.

 

UDMR, luată prin surprindere: „Nu vrem să facem parte dintr-un exercițiu de rupere a PNL”

Pentru ca noul guvern să fie învestit este nevoie de 233 de voturi. La o primă vedere, matematica arată simplu: un bloc format din PSD (127), minorități (17), neafiliați și grupurile de sprijin cumulează în jur de 224 de voturi. Pentru a atinge pragul, tabăra pro-Veștea ar avea nevoie de doar 9 voturi.

Totuși, această ecuație depinde vital de UDMR (31 de parlamentari), iar liderii Uniunii s-au declarat luați complet prin surprindere. Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a dezvăluit că formațiunea sa nu a fost consultată deloc de președinte înainte de anunț.

În urma consiliului de conducere de duminică seară, senatorul Turos Lorand a explicat că UDMR nu a luat încă o decizie, așteptând clarificări de la premierul desemnat cu privire la programul de guvernare și majoritatea pe care contează:

„Trebuie să vedem ce dorește domnul Veștea (…). Dacă această nominalizare ar fi un exercițiu de rupere a PNL, noi nu dorim să facem parte din acest exercițiu. Ideal ar fi ca domnul Veștea să aibă susținerea PNL. Liberalii au un cuvânt important de spus în ceea ce se va întâmpla”, a subliniat Turos Lorand.

 

USR trece în opoziție și acuză o „guvernare Ciucă-Ciolacu sub alte nume”

De cealaltă parte, Biroul Național al USR a adoptat în unanimitate o rezoluție extrem de critică. Uniunea a taxat decizia drept o „trădare” și a anunțat că nu va susține în niciun caz Guvernul Veștea, rămânând consecventă refuzului de a colaborare cu PSD.

Liderii USR consideră că formula propusă nu este altceva decât „o guvernare Ciucă-Ciolacu sub alte nume”, care va duce la creșterea extremismului și la înrăutățirea nivelului de trai. În acest context, USR a anunțat declanșarea procedurilor pentru formarea oficială a unui pol reformist și pro-democrație în Parlament, menit să reprezinte electoratul de dreapta modern și să se opună atât extremismului, cât și unui „stat corupt”.

 

AUR cere alegeri anticipate și reclamă un „regim autoritar”

În ecuația acestei crize a intrat ferm și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Formațiunea condusă de George Simion a reacționat dur, considerând că mutările de la Cotroceni reprezintă o suspendare a democrației și a voinței poporului.

Pentru o privire de ansamblu asupra poziției exprimate de partid, redacția vă prezintă sinteza oficială a argumentelor AUR:

Sinteza Poziției AUR: „Soluția este întoarcerea la popor”

  • Suspendarea Democrației: AUR constată că democrația bazată pe alegeri, partide politice și voința poporului este practic suspendată în România începând cu decembrie 2024.

  • Criză Sporită de la Cotroceni: Statul român se află într-un moment de cumpănă. Propunerea intempestivă venită de la Palatul Cotroceni într-o dimineață de duminică, fără ca Adrian Veștea să fie propus oficial de vreun partid politic, nu face decât să adâncească instabilitatea.

  • Refuzul Subordonării și Calea Anticipatelor: Separația puterilor în stat înseamnă că Legislativul nu poate fi subordonat Președinției. Când sistemul se blochează, singura soluție constituțională o reprezintă alegerile anticipate. AUR anunță că va dialoga cu toate părțile implicate pentru a susține întoarcerea la popor.

  • Avertisment împotriva Regimurilor Personale: Partidul declară că nu va accepta ca nimeni în statul român să își creeze regimuri personale, similare cu cele autoritare sau totalitare. Reprezentanții AUR afirmă cu tristețe că au avut dreptate: valorile europene sunt călcate în picioare tocmai de cei care pretind că le susțin cel mai vehement.

  • Loialitate fără Trădare: Pozițiile AUR rămân neschimbate, la fel și loialitatea față de electorat. Mesajul central este clar: România nu are nevoie de trădători, ci de consens, dialog și speranță.

 

Săptămâna care începe va fi decisivă. Votul oficial din forurile PNL, poziționarea finală a UDMR și baricadarea opoziției (USR și AUR) vor arăta dacă Adrian Veștea va reuși să strângă majoritatea necesară sau dacă România se îndreaptă spre o criză politică fără ieșire, marcată de implozia principalului partid de dreapta.

Notă Editorială: Pentru a asigura o informare corectă și echidistantă, redacția a inclus în acest articol toate pozițiile oficiale exprimate de actorii politici relevanți (PNL, USR, UDMR și AUR) în urma evenimentelor de duminică. Fotografia reprezentativă a articolului a fost realizată în timpul declarației oficiale de presă și este utilizată în scop jurnalistic, ilustrând momentul anunțului de la Palatul Cotroceni. Credit foto: Administrația Prezidențială (presidency.ro)

Guvernul Tomac și primul mare test politic al președintelui Nicușor Dan

/0 Comentarii/în /de /270 vizite

5 iunie 2026

 

Guvernul Tomac devine primul mare test politic al președintelui Nicușor Dan, după desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru și apariția primelor nume vehiculate pentru viitorul cabinet. Dincolo de nominalizarea premierului, miza reală este modul în care această formulă de guvernare va fi asumată politic de președinte și ce efecte poate avea asupra echilibrului dintre Cotroceni, partide și Parlament.

După săptămâni de negocieri, speculații și calcule politice, președintele României, Nicușor Dan, a făcut în sfârșit pasul așteptat de întreaga clasă politică: desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru. Din punct de vedere constituțional, procedura este una firească. Din punct de vedere politic însă, momentul marchează începutul unei etape noi, în care președintele va fi judecat nu doar după promisiunile și mesajele sale publice, ci și după oamenii și soluțiile pe care le propune pentru guvernarea țării.

În declarația susținută la Palatul Cotroceni, Nicușor Dan a prezentat desemnarea lui Eugen Tomac drept o soluție capabilă să depășească blocajele și tensiunile politice acumulate în ultimele luni. Alegerea nu a reprezentat însă o surpriză majoră, numele liderului PMP fiind vehiculat în spațiul public cu mai multe zile înainte de anunțul oficial.

Mult mai interesantă decât numirea în sine este însă formula de guvernare care începe să se contureze în jurul viitorului executiv. Potrivit informațiilor apărute în presă, printre numele luate în calcul pentru viitorul cabinet se regăsesc mai multe persoane aflate în prezent în proximitatea Administrației Prezidențiale. Radu Burnete, consilier prezidențial pentru politici economice și sociale, este vehiculat pentru funcția de viceprim-ministru. Diplomatul Luca Niculescu, în prezent consilier de stat, este menționat pentru portofoliul Afacerilor Externe, iar profesorul universitar Sorin Costreie, consilier prezidențial pentru educație și cercetare, este luat în calcul pentru Ministerul Educației. Printre numele vehiculate se află și profesorul Adrian Papahagi, posibil candidat pentru Ministerul Culturii.

Dacă aceste informații se vor confirma, viitorul executiv va fi perceput inevitabil nu doar ca un guvern condus de Eugen Tomac, ci și ca un guvern construit în jurul opțiunilor și echipei președintelui Nicușor Dan. În aceste condiții, succesul sau eșecul guvernării nu va putea fi separat de imaginea și autoritatea politică a șefului statului.

Această observație se regăsește și în analiza publicată de Alexandru Cristian Surcel, care remarcă faptul că, după ce s-a discutat despre posibilitatea unui guvern de politicieni condus de un tehnocrat, formula care pare să se contureze este, dimpotrivă, aceea a unui guvern de tehnocrați sau specialiști condus de un politician. Din această perspectivă, miza nu este doar identitatea premierului desemnat, ci raportul de forțe dintre Palatul Cotroceni și viitorul executiv.

Surcel merge mai departe și susține că, în măsura în care premierul și o parte dintre miniștri provin din cercul de încredere al președintelui, responsabilitatea politică a guvernării va reveni într-o măsură considerabilă chiar șefului statului. Cu alte cuvinte, Nicușor Dan devine principalul beneficiar al eventualelor succese ale guvernului, dar și principalul responsabil pentru eventualele sale eșecuri.

Există însă și argumente în favoarea formulei propuse. Susținătorii acestei soluții consideră că desemnarea lui Eugen Tomac oferă o alternativă la scenariul unei majorități construite în jurul PSD și AUR, variantă care a fost invocată în ultimele săptămâni ca posibilă consecință a actualului raport de forțe din Parlament. În această interpretare, noua formulă guvernamentală este prezentată ca o soluție de stabilitate și echilibru într-un context politic tensionat.

Pe de altă parte, criticii avertizează asupra riscului ca excluderea de la guvernare a unor formațiuni cu o susținere electorală semnificativă să contribuie, pe termen mediu, la consolidarea acestora în opoziție. Istoria politică recentă oferă exemple în care partidele aflate în afara puterii au reușit să capitalizeze nemulțumirea publică acumulată în timpul unor guvernări percepute drept tehnocrate sau prezidențiale.

Dincolo de calculele și disputele politice ale momentului, adevărata miză a desemnării lui Eugen Tomac este una mai profundă. Pentru Nicușor Dan, aceasta reprezintă trecerea de la statutul de candidat și președinte ales la cel de actor politic obligat să livreze rezultate concrete. Dacă Parlamentul va acorda votul de încredere viitorului cabinet, România va intra într-o nouă etapă politică, iar performanța guvernului va deveni unul dintre principalele criterii după care va fi evaluat și mandatul președintelui.

În cele din urmă, întrebarea esențială nu este dacă Eugen Tomac va deveni sau nu prim-ministru. Întrebarea este dacă formula de guvernare propusă de Nicușor Dan va reuși să ofere stabilitatea și reformele așteptate de societate sau dacă va genera noi tensiuni și reașezări pe scena politică. Răspunsul nu va fi dat de declarațiile de la Cotroceni, ci de lunile și anii care urmează.

 

Documente și materiale de referință

Declarația oficială a președintelui României, Nicușor Dan

Material audio și analiză jurnalistică

Analiza citată în articol

Punctul de vedere exprimat public de Alexandru Cristian Surcel

 

Notă editorială: Acest articol analizează desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru al României de către președintele Nicușor Dan și implicațiile politice ale formulei de guvernare aflate în curs de constituire. Materialul combină informații factuale provenite din surse oficiale și mass-media cu elemente de analiză și interpretare privind contextul politic al momentului.

Surse: Declarația oficială a președintelui României, Nicușor Dan, susținută la Palatul Cotroceni la 4 iunie 2026; informațiile publicate de Recorder privind desemnarea premierului și posibila componență a viitorului cabinet; analiza și observațiile publice formulate de Alexandru Cristian Surcel pe pagina sa oficială de Facebook. Toate informațiile au fost utilizate și interpretate în scop jurnalistic și analitic.

Foto credit: Administrația Prezidențială a României / presidency.ro – fotografie oficială realizată la Palatul Cotroceni cu prilejul desemnării lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru.

Lumea multipolară și noua competiție dintre SUA, China și Rusia

/0 Comentarii/în /de /239 vizite

20 mai 2026

 

Lumea multipolară pare să devină noua realitate geopolitică a secolului XXI, după decenii în care scena internațională a fost dominată mai întâi de confruntarea bipolară dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică, iar apoi de hegemonia aproape incontestabilă a Washingtonului după prăbușirea URSS. O analiză publicată de și comentată de istoricul aduce în discuție transformările profunde ale raporturilor de putere dintre Statele Unite, China și Rusia și implicațiile lor pentru ordinea mondială.

Articolul descrie relația dintre cele trei mari puteri drept un „triunghi conjugal” geopolitic, în care fiecare actor încearcă simultan să își maximizeze influența și să limiteze ascensiunea rivalilor săi.

În acest context, Statele Unite încearcă să își mențină poziția dominantă într-o lume în care ascensiunea Chinei devine tot mai evidentă, iar Federația Rusă încearcă să își păstreze relevanța strategică prin confruntare militară, presiune energetică și destabilizare regională.

De la lumea bipolară la multipolaritate

Una dintre ideile centrale evidențiate de Alexandru Cristian Surcel este faptul că noua ordine mondială diferă semnificativ atât de perioada Războiului Rece, cât și de momentul unipolar american de după anii ’90.

Potrivit observației sale, lumea nu se îndreaptă către o simplă împărțire a puterii între câțiva mari actori globali, ci către un sistem în care puterile regionale capătă o capacitate tot mai mare de a rezista influenței marilor puteri.

Această evoluție poate fi observată în conflicte și crize recente în care state sau actori regionali au reușit să limiteze sau să complice obiectivele strategice ale superputerilor, inclusiv din punct de vedere militar.

Din această perspectivă, multipolaritatea poate însemna o lume mai echilibrată, dar și una mai instabilă și mai dificil de controlat.

Multipolaritate și tentația autoritară

Reflecția lui Alexandru Cristian Surcel atrage însă atenția și asupra unei dimensiuni mai puțin optimiste a acestei transformări geopolitice.

Atât Rusia și China, cât și o parte a curentelor politice asociate cu Donald Trump sunt descrise ca expresii ale unor modele politice cu tendințe autoritare sau iliberale.

În acest context, noua lume multipolară riscă să fie dominată nu de competiția dintre modele democratice, ci de rivalitatea dintre centre de putere tot mai puțin atașate valorilor democratice liberale.

Miza Uniunii Europene

În analiza sa, Alexandru Cristian Surcel sugerează că una dintre marile mize geopolitice ale Uniunii Europene în secolul XXI ar putea deveni tocmai apărarea modelului democratic liberal într-un context global aflat într-o schimbare accelerată.

„Poate asta e miza Uniunii Europene pentru secolul XXI: să se impună ca far al democrației liberale în această nouă lume multipolară”, notează istoricul.

Într-o perioadă marcată de conflicte, polarizare și competiție geopolitică globală, dezbaterea despre rolul Europei, despre limitele hegemoniei și despre viitorul democrației liberale pare să devină tot mai importantă pentru următoarele decenii.

 

Notă editorială:

Acest articol a fost realizat pornind de la analiza publicată de adevarul.ro⁠ și de la reflecțiile formulate de Alexandru Cristian Surcel într-o postare publicată pe pagina sa personală de Facebook. Imaginea reprezentativă este o ilustrație digitală realizată pentru a evidenția ideea noii lumi multipolare și relațiile geopolitice dintre Statele Unite, China, Rusia și Uniunea Europeană.

Se stinge lumina în România? Dragoș Pătraru și Valeriu Nicolae despre criza politică de după moțiune

/0 Comentarii/în /de /323 vizite

06 mai 2026

 

Se stinge lumina în România? Întrebarea a fost punctul de plecare al unei discuții între Dragoș Pătraru și Valeriu Nicolae, în emisiunea „Dezacorduri de pace”, difuzată de TVR 1, după adoptarea moțiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan.

Discuția a pornit de la surpriza scorului cu care a trecut moțiunea: 281 de voturi. Pentru Valeriu Nicolae, numărul a arătat nu doar slăbiciunea negocierilor politice, ci și incapacitatea PNL de a-și controla propriile calcule parlamentare. Dragoș Pătraru a remarcat, la rândul său, diferența dintre ceea ce mulți oameni sperau să se întâmple și ceea ce era previzibil politic.

Unul dintre punctele centrale ale dialogului a fost tendința publicului de a confunda dorința cu realitatea. Înaintea moțiunii, o parte a publicului și a comentatorilor apropiați de tabăra pro-Bolojan mizau pe ideea că moțiunea nu va trece. Rezultatul final a arătat însă o altă realitate politică.

 

Între propagandă, autoiluzionare și calcule ratate

Valeriu Nicolae a vorbit despre existența mai multor propagande paralele: pro-Bolojan, pro-PSD, pro-AUR sau pro-Georgescu. În opinia sa, niciuna dintre ele nu ajută la înțelegerea lucidă a situației, ci mai degrabă îi împinge pe oameni să creadă ceea ce vor să audă.

Dragoș Pătraru a insistat asupra acestei forme de autoiluzionare colectivă: mulți aleg să vadă realitatea politică nu așa cum este, ci așa cum și-ar dori să fie. Moțiunea de cenzură a devenit astfel nu doar un eveniment parlamentar, ci și un test al capacității publicului de a judeca la rece.

 

Ilie Bolojan, între reformă și mitul salvatorului

Un alt fir important al discuției a fost figura lui Ilie Bolojan. Valeriu Nicolae a respins ideea transformării lui într-un „unic salvator”, amintind că Bolojan a fost mult timp parte a sistemului politic și a colaborat, în diferite etape, cu formule de putere asociate inclusiv PSD sau USL.

În același timp, cei doi au remarcat că Bolojan a făcut și lucruri importante, atât în administrația locală, cât și în perioada guvernării. Valeriu Nicolae a subliniat însă că reformele reale nu înseamnă doar reduceri de personal sau austeritate, ci reorganizare administrativă, colectare mai bună, combaterea corupției și ruperea dependențelor dintre stat, partide și contracte publice.

Un punct sensibil al discuției a fost ideea că Bolojan ar fi fost înlăturat pentru că „a aprins lumina” în zone de interese puternice. Potrivit lui Valeriu Nicolae, fostul premier s-a atins de domenii în care există interese consistente, inclusiv în zona energiei, imobiliarelor și a mass-media.

 

Nicușor Dan și problema leadershipului politic

O parte importantă a dialogului a vizat și reacția președintelui Nicușor Dan. Dragoș Pătraru și Valeriu Nicolae au criticat lipsa de energie politică și absența unui mesaj mai consistent după căderea guvernului.

Valeriu Nicolae a apreciat că Nicușor Dan este un om inteligent și cinstit, dar nu un politician capabil să construiască echipe, să transmită emoție sau să coaguleze sprijin. În opinia sa, președintele riscă să rămână izolat politic, fără susținere reală din partea PSD, PNL sau USR.

În acest context, discuția a ajuns și la posibilitatea ca Ilie Bolojan să se transforme, după această criză, din administrator eficient într-un politician cu profil național.

 

Predoiu, PSD și revenirea vechilor formule de putere

Cei doi au discutat și despre Cătălin Predoiu, văzut ca un posibil beneficiar al noii situații politice. Valeriu Nicolae a interpretat ieșirea rapidă a lui Predoiu după moțiune ca pe un semnal transmis către președinte și către o parte a PSD.

În același timp, analiza a insistat asupra faptului că o revenire la vechile formule PSD-PNL rămâne unul dintre scenariile cele mai probabile. Valeriu Nicolae a apreciat că, dincolo de declarațiile oficiale, logica politică poate împinge din nou partidele către o refacere a coaliției.

 

PSD, AUR și normalizarea extremismului

Unul dintre cele mai importante avertismente ale discuției a vizat efectele politice ale colaborării dintre PSD și AUR în jurul moțiunii. Dragoș Pătraru a atras atenția că un asemenea moment poate contribui la normalizarea extremismului.

Valeriu Nicolae a mers mai departe, spunând că România este împărțită între oameni care cred că nu mai au nimic de pierdut și oameni care cred că încă avem foarte multe de pierdut. În această ruptură socială se află una dintre marile vulnerabilități ale momentului.

 

Presa, corupția și instituțiile

Discuția a atins și tema libertății presei. Valeriu Nicolae a avertizat că presa independentă și jurnalismul sprijinit de oameni pot intra într-o perioadă dificilă, mai ales dacă România revine la practici similare celor din anii 2000, când presiunea economică și instituțională era folosită împotriva vocilor critice.

Au fost abordate și relațiile dintre politicieni, contractele cu statul, marile interese economice și vulnerabilitatea instituțiilor. În viziunea celor doi, problema României nu este doar corupția, ci și sistemul de relații dintre corupți, corupători și instituții slabe.

 

Criza ca oportunitate

În final, Valeriu Nicolae a spus că această criză poate avea și o parte bună: obligă partidele, președintele și electoratul să vadă mai clar cine unde se poziționează. În opinia sa, discursul lui Ilie Bolojan din Parlament a fost unul puternic și ar putea marca apariția unui politician cu potențial național.

Dragoș Pătraru a încheiat discuția într-o notă similară: chiar dacă momentul este tensionat, el poate deveni un punct de clarificare. Întrebarea rămâne dacă această clarificare va duce la reformă reală sau doar la o nouă rearanjare a vechilor formule de putere.

 

Discuția dintre Dragoș Pătraru și Valeriu Nicolae nu oferă certitudini, dar pune în ordine câteva dintre marile întrebări ale momentului: cât de reală a fost reforma, cine controlează de fapt partidele, cât de fragil este leadershipul politic și cât de mare este riscul normalizării extremismului.

Dincolo de nume și scenarii, miza rămâne aceeași: dacă România poate ieși din logica supraviețuirii politice de moment și poate construi instituții capabile să reziste intereselor de partid, propagandei și corupției sistemice.

 

Notă editorială:

Articolul de față este realizat pe baza emisiunii „Dezacorduri de pace”, difuzată de TVR 1 și publicată pe canalul oficial de YouTube al TVR.

Materialul reprezintă o sinteză editorială a principalelor idei discutate în cadrul emisiunii și nu reproduce integral conținutul video original.

Imaginea reprezentativă a articolului este utilizată sub forma unei capturi video cu scop informativ și ilustrativ.

Sursa video originală poate fi consultată pe canalul oficial al TVR.

Nicușor Dan președinte 2026: Analiza unei „stabilități” sub presiunea șantajului politic

/0 Comentarii/în /de /710 vizite

19 aprilie 2026

 

În peisajul politic actual, marcat de tensiuni și reconfigurări, tema centrală a dezbaterii publice rămâne mandatul lui Nicușor Dan președinte 2026, la 11 luni de la victoria sa considerată salvatoare. Sub pilonul La Ordinea Zilei, explorăm dacă entuziasmul acelui „final apoteotic” din mai-iunie 2025 s-a transformat într-o soluție sustenabilă pentru România sau dacă asistăm doar la o amânare a prăpastiei. Analiza semnată de Alexandru Cristian Surcel ne pune în față o radiografie dură a puterii, unde compromisurile economice și ezitările din justiție definesc noul echilibru fragil de la Cotroceni.

Pe platforma Uniți Schimbăm, privim acest bilanț prin prisma verticalității necesare într-o eră a provocărilor hibride. Într-un moment în care „matematica” parlamentară pare să dicteze concesii majore în fața PSD, este esențial să evaluăm dacă direcția aleasă de Nicușor Dan președinte 2026 protejează cu adevărat interesele cetățenilor sau dacă deschide poarta către o restaurație a sistemelor corupte pe care electoratul a crezut că le-a lăsat în urmă.

ACUM 11 LUNI APUCĂ-LIPSA A FOST EVITATĂ SAU DOAR S-A AMÂNAT?

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto preluat de pe facebook.com

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto preluat de pe facebook.com

18 aprilie 2026

Acum exact 11 luni Nicușor Dan câștiga categoric alegerile prezidențiale reconvocate, după anularea tentativei din noiembrie-decembrie 2024, iar spre seară parcă asistam la finalul apoteotic din Star Wars Return of the Jedi: ieșea curcubeul, din vremuri străvechi considerat semn de bun augur, iar seara o mulțime entuziastă se bucura în fața sediului instituției conduse atunci de proaspătul președinte ales, Primăria Municipiului Bucureşti. Părea că în fine a trecut uraganul și acum totul va fi bine, după ce 2 milioane de compatrioți votaseră un amestec de șarlatan cu cercuri din servicii și ditamai Rusia în spate și pacient de la psihiatrie cu elemente delirante în discurs, la alegerile parlamentare aproape jumătate din voturi se duseseră la niște partide populiste pretins suveraniste și antisistem, dar în realitate pro-ruse și destul de securiste, apoi Curtea Constituțională a României revenise asupra validării inițiale și anulase alegerile prezidențiale, iar un redneck cam debil de caracter, ajuns omul nr. 2 în Statele Unite, JD Vance, apucase exact chestia asta ca să confeționeze o bâtă de baseball cu care să pocnească Uniunea Europeană în moalele capului. Și nu doar că și de data asta evitasem căderea pe ultimul centimetru al marginii prăpastiei, dar în tabăra pro-europeană aveam nu unul, ca suveratriștii ăia cu piticul lor în pantaloni roșii, ci doi mesia: președintele proaspăt ales și președintele interimar pe cale de a deveni prim-ministru, Ilie Bolojan.

Cum stăm acum, după 11 luni? Cam așa:

  1. Situația economică rămâne grea. Cu toate creșterile de impozit și tăierile, deficitul bugetar creat de Partidul Social Democrat (PSD) și de Partidul Naţional Liberal (PNL) în timpul guvernărilor Cîțu, Ciucă și Ciolacu, mai ales Ciolacu, prin risipa către clientelă și prin risipa electorală rămâne foarte mare, chiar dacă a mai scăzut un pic. Inflația papă tot mai mult puterea de cumpărare a populației. Creșterea economică, care era oricum nesănătoasă, bazată prea mult pe consum, s-a redus la foarte un pic peste zero. Iar peste toate acestea mai vin și consecințele tâmpeniilor putiniste și #maga de la scară globală, cum ar fi războiul din Iran, care a dar peste cap piața petrolului și a produselor derivate. Iar în ce privește ratingul de țară, am ajuns să ne bucurăm că suntem BBB cu perspectivă negativă, adică elevii ăia mediocri cu câteva corijențe, dar care ar putea totuși primi o medie generală de trecere.

  2. „Suveraniștii” sunt tot în zona lui 40% plus minus 5%, cu mici fluctuații de la lună la lună. În mod normal, ei ar fi trebuit să înceapă să piardă voturi pentru că pe zi ce trece devine tot mai clar că nu au mare lucru în cap și că patriotismul lor nu valorează nici cât o ceapă degerată când se activează pupincurismul față de Vladimir Putin și de Donald J. Trump. Nu pierd voturi pentru că sunt singuri în opoziție, iar coaliția pro-europeană de guvernământ oferă zilele astea un spectacol de și mai mult ridicol decât ei.

  3. „Ciuma Roșie”, zisă și Partidul Social Democrat (PSD), pro-europeană în cuget, dar securist-suveranistă în simțiri, a transformat guvernarea în haos și ieșirea de la guvernare într-un fel de farsă în stil „Petrică și lupul”. Insensibil la faptul că nimeni din popor nu pare să fie tulburat de perspectiva ieșirii PSD de la guvernare, pentru că-l arde mai tare presiunea baronimii de partid, deranjată de subțierea curgerii banilor de la stat către sine, precum și de procentul său de aprobare mai mic decât al partidului, Sorin Grindeanu este decis ca peste 2 zile să declanșeze un „referendum” intern la care 5000 de membri PSD (cam puțini, pentru un așa-zis referendum la un partid care s-a tot lăudat de-a lungul timpului că are sute de mii de membri și e cel mai mare din România) să zică dacă mai vor guvern cu Bolojan.

  4. Parcă niciodată, cu excepția poate a epocii mineriadelor, nu a fost PSD-ul atât de toxic. Nici măcar în guvernările Adrian Năstase, USL 1.0, Dragnea, USL 2.0 turpitudinea din Kiseleff nu a atins cotele de acum. Problema e că au simțit puncte slabe la partenerii de coaliție, iar ei au instincte de rechin: vor sfâșia animalul care sângerează. Dacă în emoția din mai-iunie 2025 ar fi primit niște scatoalce peste boturile alea rapace, probabil că acum ar fi așteptat cuminți să mai treacă un an, ca să opereze rotativa. Dar mai întâi Bolojan a renunțat să treacă imediat și mai categoric la reorganizarea administrației și la reducerea cheltuielilor și a aruncat povara pe umerii întregii populații crescând TVA-ul, accizele și impozitele pe proprietate și reducând cheltuielile sociale. Adevărul e că, așa cum există campanii împotriva hainelor de blană, dar nu și a celor de piele, pentru că e mult mai ușor să hărțuiești niște femei bogate decât niște bande de motocicliști, e mult mai simplu să tai de la elevi, studenți, doctori în feluritele științe, femei gravide și oameni cu dizabilități, decât de la primari, președinți de consilii județene, directori de companii de stat și tot felul de alți corupți și membri de grupuri infracționale organizate.

  5. Iar apoi, când Bolojan și-a dus aminte că al său cap pleșuv nu este singura parte rotundă a ființei sale și a început să nu mai tot cedeze în fața PSD, matematicianul „nu va fi ușor, va fi Nicușor” a demonstrat că oricât ar recalcula, nu-i iese o guvernare care să nu fie minoritară și grav șantajabilă din Parlament fără PSD. Așa că au început să apară diferite concesii care progresiv au enervat tot mai mult tabăra compusă din oameni care votează Uniunea Salvați România (USR) și partidele fondate de foști USR-iști, respectiv PNL și disidențele PNL-ist/PDL-iste, plus o parte mare, activă și de calitate a societății civile. Adică bulele reformiste (nu neapărat progresiste, că sunt și conservatori pe acolo). Acum, fiecare în bula lui are impresia că opinia lui se bucură de o susținere covârșitoare, dar în realitate toți acești reformiști înseamnă undeva la 30% din total.

  6. Matematica explică așadar non-combatul lui președintelui Nicușor Dan în chestiunea nevralgică a justiției, în ciuda promisiunilor repetate că justiția și anticorupția vor fi o prioritate a mandatului său. Și dacă ne gândim bine e ceva adevăr în matematica respectivă, dincolo de frustrarea firească și viscerală pe care o simțim toți cei din bula aceasta reformistă când vedem pasivitatea președintelui față de acapararea justiției de către gașca celor sunați de Lia (Savonea) și marea restaurație penală în care toți corupții condamnați în trecutul apropiat sunt acum spălați, apretați și aruncați din nou pe piață cu prejudiciile recuperate, cât au fost recuperate, întoarse. Sau faptul că președintele nu pare să dea prea multă crezare magistraților care critică starea de lucruri din justiție și că inițiativa lui privind marea consultare în cadrul profesiei nu pare să prindă contur.

  7. Tot matematica explică de ce președintele nu a folosit avizele negative ale secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru a respinge măcar o parte din propunerile pentru conducerile parchetelor ale ministrului PSD plagiator Radu Marinescu, avocatul de casă al Liei Olguța Vasilescu. Acum însă rămâne de văzut dacă se va confirma zvonul că numirile procurorilor au fost negociate la schimb cu numirile deja mult prea întârziate ale directorilor civili din servicii, sau anul acesta ne vom trezi și acolo cu alde Claudiu Manda și Mihai Tudose, Doamne ferește!

  8. Adevărul pur și simplu e că ratingul de țară, banii europeni și reducerea deficitului se vor duce în cap și o dată cu ele și nivelul de trai, dacă în locul unui guvern cu o majoritate fie și de strânsură va veni un guvern minoritar PNL+USR+UDMR sau un guvern minoritar PSD, susținut din Parlament de AUR și de restul „suveraniștilor”, forțat să negocieze fiecare vot și să facă concesii exact cu privire la reformele sau măsurile unde nu ar fi deloc bine să se întâmple asta.

  9. Totuși, unde face președintele un exces de zel este la procuroarea Cristina Chiriac, care e cam incontestabil că l-a protejat pe episcopul violator de huși, ascunzând cât timp a putut face asta dovezile pentru care, în cele din urmă, Cornel Onilă, în prezent caterisit, a fost condamnat la 8 ani de închisoare. Puține lucruri sunt mai sordide decât protecția oferită violatorilor, iar când acel violator este profesorul care își abuzează proprii elevi, mizeria se îngroașă în progresie geometrică. Ori să aperi cu atâta aplomb o astfel de persoană, care a protejat violatori, chiar dacă în anii 2022-2024 (nu și în 2025) Serviciul Teritorial DNA Iași a avut rezultate mai bune decât majoritartea celorlalte structuri ale Direcției Naționale Anticorupție, e genul de greșeală care te va urmări tot restul vieții și deloc degeaba.

  10. Problema aceasta a justiției a inflamat puternic societatea civilă și inabilitățile de comunicare pentru care actualul președinte este bine cunoscut au contribuit și ele. Din păcate, relaționarea cu oamenii nu este matematică, nu e știință exactă, așa că afirmații de genul „am de 100 de ori mai multe informații” spuse pe un ton mustrător nu au ajutat deloc. Președintele Dan e chiar acuzat de aroganță, ceea ce în realitate nu prea e cazul.

  11. Dar și societatea civilă ar trebui să-și facă un pic mai bine lecțiile. Știți de ce nu am dat share la scrisoarea deschisă difuzată ieri, deși rezonam cu ea în cea mai mare parte? Pentru că nu e chiar deloc corect să o începi prin a-l blama pe președinte pentru numirea ca președinte la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a Liei Savonea, când numirea acesta a fost făcută prin hotărâre a secției de judecători a CSM (care, apropo, a fost mereu o problemă, pentru că mereu a cam ținut cu lupul). De la modificarea din 2022 a legilor justiției, președintele e la fel de spectator ca și noi față de numirile de la ÎCCJ. A, că a fost pasiv, că nu și-a folosit prerogativa de a participa și de a prezida ședințele CSM, ca să ceară respectarea calendarului legal și să oprească numirea intempestivă și prematură a Liei, putem discuta, dar nu asta a spus scrisoarea deschisă.

  12. Întorcându-ne un pic la problema ultimatumului pe care PSD îl pregătește peste două zile, este clar că asta se întâmplă pe fondul faptului că așteptarea mulțimii care sărbătorea acum 11 luni ca Nicușor Dan și Ilie Bolojan să formeze un tandem nu s-a împlinit. Și nu cred că vreunul dintre ei este exclusiv vinovat pentru asta. Însă e cert că a apărut o răceală începând cu acel moment în care, de dragul stabilității cu PSD, Bolojan, în loc să pornească reorganizarea administrației și a unităților administrativ-teritoriale și reducerea de cheltuieli ale statului, a optat să crească TVA-ul, despre care președintele promisese ferm că nu va fi crescut. Mi se pare însă că în mai multe declarații ale sale, inclusiv în interviul pe care, foarte profesionist, i l-a luat Sebastian Zachmann, a lăsat la rândul său să se înțeleagă că între o instabilitate cu Bolojan și stabilitatea cu PSD, o va alege pe ultima.

  13. Ceea ce nu înseamnă că eu personal aș vrea ca Bolojan să cedeze ultimatumului PSD. Dimpotrivă. Pentru că deși președintele a evaluat corect riscurile enorme ale instabilității pentru ratingul de țară, accesarea fondurilor europene, economie în general și evoluția nivelului de trai, eu cred că există un enorm risc și în cedarea la șantaj. PSD va folosi apoi amenințarea cu ieșirea la guvernare ca să blocheze și să reverseze orice reforme și să deschidă iar toate robinetele cu care se umplu cutiile de pantofi (că doar nu o să pună pantofi în ele!). Președintele ar putea să joace o carte mare, care să pună PSD cu botul pe labe, în stilul jocului de chicken cu anticipatele al lui Traian Băsescu din 2009, având de partea lui și decizia CCR care l-a servit și pe Băsescu. Sigur, asta ar însemna să iasă pentru puțin din rolul de președinte mediator și să intre în cel dubios de președinte jucător, dar când interesul național o cere (ăla adevărat, nu vorba goală a generalului de mucava Oprea), jurământul depus la investire obligă.

  14. În interviul de la Radio Europa FM, s-a mai referit președintele la politica externă. Și am înțeles că e foarte important parteneriatul cu SUA. De la guvern, Dragoș Pîslaru a zis la fel. Ei bine, de acord că trebuie să menținem acest parteneriat cât de mult putem, dar ceea ce spun oficialii noștri sună a anul 2015, nu 2026. Acum când deliranții care au pierdut (deocamdată) la noi au ocupat Casa Albă și au majoritatea în Congres și aruncă în aer toate valorile și alianțele tradiționale ale Statelor Unite, nu sunt deloc convins că participarea la nivel de președinte la Consiliul Păcii sau acordul de folosire a bazelor din România pentru avioanele de realimantare implicate în războiul din Iran ajută cu adevărat și face din gașca #maga aliați de încredere. Aș vrea să văd mai mult interes și mai multă implicare în construcția europeană. Mai ales că în Europa ne găsim, nu în Emisfera Vestică. Vremea împărtășirii din unicul și marele licurici al metaforei băsesciene a trecut. Acum trebuie să ne facem indispensabili licuricilor mai mulți și mai mici de pe continentul nostru.

  15. În final, ca să mă reapropii de evenimentele de acum 11 luni, s-a mai referit în interviu președintele Dan la raportul demult promis referitor la alegerile anulate, anticipând ceva din conținutul lui: (1) că Rusia a derulat o operațiune inovativă față de ce s-a făcut la Brexit în 2016 sau în Republica Moldova în 2023-2024, care ar fi lovit la fel de rău pe oricine; (2) că războiul hibrid al Rusiei împotriva României a început cu 10 ani mai devreme; (3) că raportul procurorului general Alex Florența conține deja mare parte din raportul în lucru și (4) că nu se prefigurează demisii la nivelul generalilor din servicii. Așadar, (1) sună interesant, vreau să aflu mai mult; (2) trebuie cât mai multe detalii să aflăm și noi câte lucruri întâmplate în România de prin 2011-2012 încoace au avut cu adevărat legătură cu rușii și în câte asta a fost cel mult propagandă adversă calomnioasă; (3) nu, să avem pardon, dar nu, e nevoie clar de mai mult, și (4) hm… nu sună bine, cine a dovedit incompentență sau reacredință nu are ce căuta într-un domeniu atât de sensibil. Sincer, mă tem de un raport prea tehnicist și prea concentrat pe online și pe intervalul strict 2024-2025, care nu va convinge acolo unde e cel mai important să trezească niște îndoieli măcar. Și să mai reducă din alea 35-45%…

Nicușor Dan președinte 2026: Analiza unei „stabilități” sub presiunea șantajului politic - foto preluat de pe facebook.com

Nicușor Dan președinte 2026: Analiza unei „stabilități” sub presiunea șantajului politic – foto preluat de pe facebook.com

Analiza semnată de Alexandru Cristian Surcel ne obligă la o reflecție lucidă asupra parcursului început acum 11 luni. Deși victoria care l-a consacrat pe Nicușor Dan președinte 2026 a fost primită ca un miracol civic, realitatea guvernării sub presiunea „rechinilor” politici și a instabilității globale ne arată că drumul către reformă este pavat cu compromisuri riscante. Încadrarea acestui text în Pilonul II: La Ordinea Zilei subliniază necesitatea unui context macro-politic clar: nu putem avea o schimbare reală fără o monitorizare strictă a modului în care puterea gestionează justiția și economia.

Pe platforma Uniți Schimbăm, considerăm că acest bilanț nu trebuie să ducă la resemnare, ci la o mobilizare a Pilonului I: Pulsul Schimbării. Dacă mandatul lui Nicușor Dan președinte 2026 riscă să fie blocat de șantajul PSD sau de ineficiența aparatului administrativ, este datoria societății civile să exercite acea presiune care să transforme „stabilitatea” de fațadă într-o verticalitate asumată. Moștenirea votului din 2025 depinde acum de capacitatea noastră de a nu redeveni spectatori la restaurația vechilor sisteme, ci de a rămâne gardienii activi ai democrației pe care am luptat să o salvăm.

Nota Editorială: Această analiză semnată de Alexandru Cristian Surcel a fost preluată integral de pe pagina de Facebook a autorului. Republicarea sa pe platforma Uniți Schimbăm (2026) are scopul de a oferi contextul necesar pentru Pilonul II (La Ordinea Zilei), analizând macro-dinamica politică a mandatului de Nicușor Dan președinte 2026. Structura editorială a fost realizată cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini.

Sursă Imagine: romania.europalibera.org via Nicușor Dan (Facebook)

Economia României în 2026: Între taxele UE pe mașini chinezești și supraviețuirea auto

/0 Comentarii/în /de /258 vizite

7 aprilie 2026

 

În ultimele 24 de ore, tensiunile comerciale dintre Uniunea Europeană și China au atins un nou prag critic, după ce Bruxelles-ul a confirmat menținerea tarifelor punitive pe mașinile electrice importate. Pentru economia României în 2026, această decizie nu este doar o știre de externe, ci o problemă de securitate industrială. Cu o industrie auto care reprezintă peste 10% din PIB, țara noastră se află la intersecția dintre protecționismul european și nevoia de investiții străine care să salveze platformele industriale de la Mioveni și Craiova.

Contextul global indică o reconfigurare brutală a lanțurilor de aprovizionare. În timp ce marile puteri subvenționează masiv tranziția verde, România riscă să rămână o piață de desfacere pentru tehnologii scumpe, fără a reuși să atragă producția de baterii sau componente esențiale pe teritoriu național. Scăderea puterii de cumpărare și eliminarea subvențiilor pentru vehicule electrice în mai multe state UE pun presiune pe exporturile românești, forțând producătorii locali să aleagă între restructurări dureroase sau o retehnologizare accelerată, susținută de stat.

Solidaritatea europeană este testată acum prin capacitatea de a oferi alternative reale industriilor din Est, nu doar prin bariere vamale. Pentru ca economia României în 2026 să rămână competitivă, este nevoie de o strategie clară de reindustrializare, care să folosească fondurile europene pentru independență energetică și producție locală de valoare adăugată mare. Uniți Schimbăm monitorizează aceste mișcări de trupe economice, oferind contextul necesar pentru a înțelege de ce prețul de la pompă sau de la priză este dictat, mai nou, de bătălia pentru supremație tehnologică dintre Beijing și Washington.

Conform datelor oficiale raportate în ultimele 24 de ore de principalele agenții de presă economice, România se află în fața unui test de reziliență: trebuie să aleagă între alinierea la protecționismul de la Bruxelles și menținerea unor relații comerciale pragmatice care să asigure fluxul de componente pentru fabricile locale.

Nota Editorială

Acest material face parte din rubrica de analiză strategică „La Ordinea Zilei” și oferă contextul necesar pentru a înțelege dinamica Economiei României în 2026 într-un cadru global fragmentat.

  • Sursă de documentare: Analiza sintetizează rapoartele economice și geopolitice publicate în ultimele 24 de ore de către agențiile internaționale (Bloomberg, Reuters) și publicațiile financiare naționale (Ziarul Financiar, Economedia), privind tarifele UE aplicate vehiculelor electrice din China.

  • Contribuție Tehnologică: Documentarea datelor, optimizarea SEO și structurarea textului au fost realizate cu ajutorul inteligenței artificiale Gemini, sub atenta supraveghere și editare a echipei Uniți Schimbăm. Tehnologia este utilizată aici ca instrument de sinteză, decizia editorială și unghiul de abordare aparținând în totalitate platformei noastre.

  • Misiune: Prezentul articol are rolul de a oferi cititorilor reperele necesare pentru a înțelege cum deciziile luate la Bruxelles sau Beijing influențează direct viitorul industrial al României.

Strâmtoarea Ormuz și fragilitatea echilibrului global

/0 Comentarii/în /de /334 vizite

Analiză realizată cu sprijinul Gemini AI pentru Uniți Schimbăm

 

Strâmtoarea Ormuz și fragilitatea echilibrului global

 

În timp ce lumea discută despre digitalizare, o porțiune de apă de numai 33 de kilometri lățime reamintește planetei că supraviețuirea economică depinde încă de rutele maritime tradiționale. Criza din regiunea Golfului și tensiunile din jurul Strâmtorii Ormuz pun în 2026 o presiune uriașă pe securitatea energetică a tuturor continentelor.

Nu este doar o problemă regională; este un test de reziliență pentru întreaga arhitectură a comerțului global.

Prin Strâmtoarea Ormuz trece zilnic o cantitate de petrol egală cu de două ori consumul întregii Uniuni Europene. Un blocaj de 48 de ore aici poate dubla prețul barilului la bursele globale.

 

Punctul de sufocare al economiei

Prin Strâmtoarea Ormuz tranzitează zilnic aproximativ 20-25% din consumul mondial de petrol și o cantitate masivă de gaz natural lichefiat (GNL). Orice blocaj sau incident în această zonă trimite unde de șoc instantanee în bursele de la New York la Tokyo. În 2026, într-o perioadă în care tranziția energetică este în plin curs, dependența de acest punct critic rămâne călcâiul lui Ahile pentru stabilitatea prețurilor la pompă și în facturile de utilități.

Nu este vorba doar despre vapoare și rachete; este vorba despre prețul pâinii, despre costul transportului și despre stabilitatea locurilor de muncă într-o economie globală interconectată.

 

Geopolitica riscului: De la drone la diplomație

Tensiunile din Golf au evoluat. Nu mai vorbim doar de flote navale, ci de un război hibrid complex, cu drone marine și atacuri cibernetice asupra sistemelor de navigație. „La ordinea zilei” este întrebarea: Cât de mult poate rezista diplomația internațională înainte ca un incident minor să escaladeze într-o criză de aprovizionare fără precedent?

în 2026, monitorizarea strâmtorii se face acum cu constelații de sateliți privați, ceea ce face ca orice mișcare să fie transparentă, dar crește și riscul de „cyber-sabotaj”.

 

Lecția suveranității: Diversificarea ca soluție

Criza din Ormuz forțează statele să își regândească autonomia. Vedem în 2026 o accelerare a rutelor alternative (conducte terestre) și o investiție masivă în surse de energie care să nu depindă de trecerea prin puncte geografice atât de vulnerabile.

Această criză ne arată că suntem mai interconectați decât ne place să credem. Ceea ce se întâmplă la mii de kilometri distanță, într-o strâmtoare îndepărtată, ne afectează direct buzunarul și liniștea socială, demonstrând că „uniți” nu este doar un slogan, ci o necesitate de supraviețuire într-o lume fragilă.

 

Știați că?

Numele strâmtorii provine, probabil, de la zeul persan Hormuz (Ahura Mazda), simbol al înțelepciunii și al luminii. Într-o ironie a istoriei, acest loc al „înțelepciunii” a devenit astăzi cel mai tensionat punct de control al resurselor pământului.

(Alexandru Cristian Surcel) Cazul Mario și implicațiile sale legale

/0 Comentarii/în /de /295 vizite

Justiţia

foto preluat de pe epochtimes-romania.com

articol de Alexandru Cristian Surcel

27 ianuarie 2026

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto preluat de pe facebook.com

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto preluat de pe facebook.com

 

Cazul Mario și implicațiile sale legale

 

Problema răspunderii penale și. în general, a răspunderii juridice a minorilor nu este una deloc simplă, pentru că în realitate nu se poate desena o linie de finish între vârstele lipsite de discernământ și vârsta de la care adolescenții încep să înțeleagă pe depline consecințele și implicațiile propriilor fapte.

Ca și în codurile penale anterioare, Codul penal actual stabilește ca vârstă minimă a răspunderii penale vârsta de 14 ani. Există o corelare cu Codul civil, care consacră capacitatea de exercițiu, într-o formă restrânsă, de la aceeași vârstă de 14 ani. Pe de altă parte, dreptul la muncă în anumite condiții de protecție și dreptul la căsătorie, cu aprobarea păriților, dar și a statului, încep de la 15 ani. În materia stabilirii locuinței minorilor în cazurile de divorț, copiii care au împlinit minim 10 ani pot fi ascultați de judecător cu privire la ce își doresc ei. Iar în ce privește stabilirea calității de colaborator al fostei Securități care a făcut poliție politică înainte de 1989, vârsta de 16 ani este minimul; orice informator care avea o vârstă mai mică (prin anii ’80 Securitatea recruta inclusiv copii de 14-15 ani) este prezumat a fi fost el însuși o victimă, indiferent ce consecințe vor fi avut delațiunile sale față de alții.

În sens invers, există în schimb în România o practică judiciară nu degeaba dezavuată, dar totuși destul de veche și de bine înrădăcinată de achitare a indivizilor acuzați de viol și de alte infracțiuni sexuale asupra unor minori de 11, 12, 13 ani pe motiv că aceștia ar fi consimțit. Deși, atât timp cât nici legea civilă, nici legea penală nu le recunoaște discernământul la aceste vârste, atunci nici consimțământul lor la un act sexual nu ar trebui să valoreze nimic.

În realitate însă, ideea că discernământul începe la 14 ani este o convenție. De fapt, ideea este că printre copiii care au atins acea vârstă, prea puțini mai sunt iresponsabili, incapabili să estimeze consecințele faptelor lor. Dar nu sunt puțini copiii care deja la 13 ani, 12 ani sau chiar și mai devreme înțeleg aceste lucruri și pot discerne în mod corect ce e bine și ce rău.

Uciderea lui Mario ilustrează acest fapt. Nu a fost vorba de un accident, de o acțiune care a produs rezultate mai grave decât cele scontate sau de o faptă comisă dintr-un impuls de moment. Aici vorbim de omor cu premeditare în toată regula. Cu doi autori și un complice care și-au pregătit fapta timp de o lună, documentându-se inclusiv cum să o ascundă. Ceva ce nu prea asociem cu copiii, ci cu adulții, de unde șocul din societate.

Mai mult, aflăm că acești adolescenți nici măcar nu erau la prima faptă penală, pe deasupra violentă. Anterior a existat un dosar de loviri și alte violențe asupra unui tânăr de 18 ani, care însă s-a clasat când acesta și-a restras plângerea prealabilă (probabil mituit sau șantajat). Atât criminalii, cât și victima se pare că proveneau din familii cu probleme cu legea, acești tineri fiind desigur și victimele educației primite și a modelelor avute; dar este absolut simplist să atribuim totul acestor influențe și să-i scoatem pe ei de îngerași imaculați.

Este astfel foarte clar că toți cei trei participanți la crimă știau foarte bine ce fac și își cumpăniseră rezoluția infracțională ca niște infractori majori. Doi, care au împlinit 15 ani vor răspunde penal. Nu și al treilea, care are numai 13 ani și care a fost lăsat în libertate. Și de aici tot scandalul din ultimele zile.

Se discută acum despre o scădere a vârstei răspunderii penale sau despre posibilitatea ca în urma unei expertize psihiatrice (și aș adăuga eu psihologice) să se constate dacă minorul sub 14 ani a avut sau nu discernământ la comiterea infracțiunii. Eu aș favoriza mai degrabă a doua variantă: nu o scădere otova a vârstei minime a răspunderii penale, ci posibilitatea legală ca în cazurile de infracțiuni comise cu intenție minorul sub 14 ani să răspundă totuși penal dacă în urma expertizei se constată că acesta a acționat cu discernământ.

Ce se discută acum nu ar fi însă prima încercare de a reglementa răspunderea minorilor sub 14 ani pentru fapte penale. În 1998, legea care a înființat actualele direcții generale de asistență socială și protecția copilului din cadrul primăriilor, pe atunci ca servicii publice doar pentru protecția copiilor, prevedea o serie de sancțiuni aplicabile minorilor sub 14 ani care comiteau infracțiuni. Acestea erau calchiate din Codul penal din 1968, încă în vigoare atunci, după măsurile aplicabile minorilor între 14 și 16 ani, care nu își executau pedepsele în penitenciar, și variau de la mustrare și avertisment la internarea în centre corecționale. Dar, din punct de vedere juridic, răspunderea minorilor sub 14 ani în lumina legii în vigoare în 1998 nu era o răspundere penală, ci administrativă, iar măsurile nu erau dispuse de instanța de judecată pe baza unui rechizitoiu întocmit de pocuror, ci de comisiile pentru protecția copilului pe baza unor anchete sociale ale serviciului public de protecție a copilului.

Acest sistem a încetat însă atunci când Curtea Constituțională a constatat că baza sa legală era formată de dispoziții găsite ca în contradicție cu Constituția României. De atunci, minorii care comit infracțiuni, oricât de grave, pleacă liberi dacă nu au împlinit încă vârsta de 14 ani. Nu sunt obligați nici măcar la consiliere, nu sunt supuși niciunei forme de supraveghere, pur și simplu sistemul îi așteaptă să împlinească vârsta răspunderii penale și să comită noi infracțiuni. Poate doar familiile lor să aibă de tras, pentru că în astfel de cazuri se poate activa răspunderea civilă delictuală a părinților sau celor care exercită drepturile părintești în locul părinților pentru faptele copiilor.

În concluzie, legea trebuie schimbată încât copiii delincvenți să poată fi educați și recuperați într-un fel sau altul. Că e în cadrul unei coerciții penale sau sub forma obligării la consiliere și, dacă e cazul, tratament medical.

Apropo de asta, mai există o problemă căreia societatea în prezent nu îi dă un răspuns adecvat: cea a copiilor cu anumite patologii de genul tulburărilor de comportament, care devin violenți și pot fi un real pericol pentru colegii lor. Există cazuri în care au loc incidente provocate de astfel de copii și nici părinții, nici școala nu pot face nimic. Potrivit doctrinei că niciun copil nu este lăsat în urmă, copiii care pe vremuri ar fi fost primiți doar la școli speciale, acum sunt înscriși în școlile normale. Din păcate, nu toți sunt blajini precum copiii cu sindrom Down și în prezent legea nu prevede absolut deloc ce se poate face pentru a-l ajuta pe copilul-problemă și pentru ca noi incidente să nu mai aibă loc.

(Marius Oprea) E prea tîrziu. Armata Georgeștilor a cucerit România

/0 Comentarii/în /de /635 vizite

foto preluat de pe www.facebook.com

articol de Marius Oprea, preluat de pe www.facebook.com

9 ianuarie 2025

 

E prea tîrziu. Armata Georgeștilor a cucerit România

 

Am mai spus, nu cred că mai contează cum și de unde a apărut Călin Georgescu.

Acum el e o realitate atît de amenințătoare pentru clasa politică (unii o percep chiar pentru societatea românească), încît lamentațiile nu-și au rostul.

Totuși, cîteva precizări sînt necesare.

Le fac aici, pe pagina de facebook, pentru că articolele mele nu mai sînt publicate de presa ”mainstream”, iar celelalte sînt pro-Georgescu.

Poate să le ia cine vrea, menționînd sursa,, poate să mă înjure fiecare după poftă – sau nu.

 

Am mai spus că eu nu cred în ”tehnocrați”.

România nu are așa ceva: tehnicieni de vîrf, în poziții cheie și apolitici.

Înainte de 1989, dacă nu aveau funcții de partid, ”tehnocrații” erau de găsit la Securitate, pe la Institutul de Economie Mondială, înființat de Ceaușescu în 1976 și în alte instituții similare, înțesate de ”acoperiți”.

După 1989, primul ”tehnocrat” care a guvernat țara, ulterior liberalul Theodor Stolojan, a fost înainte de 1989 contabilul Serviciului ”Aport Valutar Special”, care gestiona afacerile cu dolari ale Securități, de la vînzarea de sași și evrei și pînă comisionul pe exportul de tractoare.

”Tehnocrații” scoși din buzunar de ”serviciile” care au moștenit Securitatea, după aceeași veche rețetă, sînt îndeobște situați la dreapta eșichierului politic, sau ”acoperiții” actuali din ”multinaționale”, care fac afacerile sub acoperire ale ”serviciilor” sunt de găsit chiar și la progresiști.

Numai ”tehnocratul” Călin Georgescu e o figură aparte – nu mai e al ”serviciilor” noastre, chiar dacă a fost pe-acolo.

 

În primul rînd, Georgescu e o reacție.

Reacția a fost, în mare, la progresismul virulent, asociat cu pandemia și cu eșecul clasei politice de a o administra corect, transparent și fără ca ea să fie prilej de furtișaguri.

Peste toate acestea, s-a așezat un dirijism politic greu de înghițit, care a distrus establishmentul politic.

Dărîmarea lui Dragnea, impunerea pe rînd a șefilor PNL de la Cotroceni au arătat că partidele politice n-au, de fapt, nicio putere.

Și, deci, nici legitimitate.

Iohannis s-a compromis nu numai prin acest amestec, prin care a dus în derizoriu pluralismul politic, atîta cît funcționa el, ci l-a asezonat cu cu golf, avioane de lux și excursii exotice.

Cu aroma de dictatură a unui om leneș.

În schimb, omul de rînd, indiferent de condiție, a început să se simtă de-a dreptul părăsit, văzînd cum, de pildă, la ordinele Bruxelles-ului se închide termocentrala de la Mintina și se liberalizează prețul la energie.

N-a mai fost nicio voce capabilă să se opună.

Nicio structură politică cu atitudine.

În mare, acestea au fost ”condițiile pedologice” în care a răsăsărit brusc AUR și s-a cultivat Georgescu.

Cine l-a cultivat?

Propaganda pro-rusă, pe filierele vechilor rezerviști din armată și servicii, pensionarii, produsele sovietice din ”era Iliescu”.

Nu vorbim aici de ”rusismul stalinist”, ci de cel ”luminat”, care dorea un ”socialism cu față umană”.

Nu vorbim de generalul Militaru, ci de generalii Ionel, Caraman, Talpeș, Penciuc.

Oameni școliți, în felul lor.

De puzderia de generali SRI și din armată, care dormeau odinoară cu tabloul lui Vadim pe noptieră.

Știm – România are mii de generali în rezervă, ei au zeci de mii de colonei și maiori rezerviști și loiali.

Aceasta e armata lui Georgescu, corpul disciplinat și activ al ”coloanei a cincea”, care a început prin a se opune unui progresism deșănțat, pentru a intra apoi în ”politica mare” pe ușa din față, prin raportarea la conflictul din Ucraina și agitarea ”interesului românesc” – legat de Bucovina de Nord, de alte și alte pagini nerezolvate dintr-o agendă istorică încărcată.

 

Patria pe primul loc – sloganul tuturor acestor rezerviști din servicii și armată a devenit coloana vertebrală a discursului georgescian.

Nu căutați ”interferențe rusești”, ele sunt irelevante și mult mai reduse în raport cu ”actorul intern”, care este această pătură cazonă a ”pensionarilor speciali” din servicii și veteranii armatei.

Au lăsat deoparte vechile dușmănii și și-au dat mîna.

Dumitru Șovar, securistul care a ridicat troița în cinstea eroilor Securității, n-a făcut-o pe un colț de stradă, ci în Cimitirul Militar, proprietatea MapN, iar la manifestări participă laolaltă asociațiile rezerviștilor SRI cu ale celor din armată.

Aici s-a ajuns, aici ne-au adus Iohannis, progresimul, și toate crizele prost gestionate de o clasă politică obedientă.

În rest, am scris, de m-am plictisit de rolul pe care l-au avut în ascensiunea lui Georgescu oameni ca Ovidiu Hurduzeu, fiul unui fost funcționar român în cadrul CAER la Moscova, unde Hurduzeu a copilărit, și-a făcut studiile liceale și față de care nici acum nu încetează să-și arate admirația, cît și Ioan Talpeș, fostul șef al SIE, fost nume pe ”lista scurtă” de numiri, care i-a sosit lui Iliescu de la Moscova, în 1990.

Li s-a adăugat mai nou, vocal, și fostul șef al SPP, generalul Dumitru Iliescu.

Talpeș a fost la originea celor mai mari tunuri date României, de la afacerile făcute ”din patriotism” în Republica Moldova, pe banii Serviciului de Informații Externe și pînă la dubioasa cumpărare a fregatelor englezești de la fier vechi, pentru dotarea armatei române.

Trecînd prin toate celelalte afaceri misterioase și dubioase din anii regimului Iliescu: de la ”firul roșu” cu Moscova, la contrabanda cu carburanți în fosta Iugoslavie și încheind cu vînzarea de rachete sol-aer către Iran, între 1995 și 1997.

Toți trei, Talpeș, Iliescu și Hurduzeu, promotori ai ieșirii de sub ”jaful” la care sîntem supuși de UE și de sub controlul militar al NATO.

 

Doctirina relațiilor economice ale României pentru Călin Georgescu presupune o ”reformulare serioasă a relațiilor externe regionale ale României cu toti vecinii săi, toate țările ex-socialiste estice, sau componente ale fostei U.R.S.S. și, în primul rînd, cu super-puterea regională, Rusia lui Putin”, cum afirma într-un discurs sustinut la Baia Mare, în 2011.

Georgescu și-a cultivat cu consecvență opinia.

În mai 2016, la Cluj, Georgescu spunea:

”România continuă să trăiască din prejudecăti și mituri. Uniunea Europeană este doar o asociație, o corporație care are niște acționari. Aceștia țin de propria lor organizație și organizația respectă ceea ce acționarii decid. UE nu este o instituție care să salveze țări precum România, nici vorbă! Ea este interesată de propriul ei profit, care se măsoară la fiecare lună. Nu are nici o legătură cu ceea ce ni s-a spus de ani de zile, nimic, zero!”.

Aceste discursuri au fost prefațate, cu același ton și același conținut, la Realitatea TV de cel ce i-a deschis cărarea lui Georgescu la această tribună, fostul șef al SIE Ioan Talpeș, adesea invitat de onoare al emisiunilor postului.

Astfel, România a ajuns ”un pămînt cu o singură șansă”, în viziunea lui Călin Georgescu, cea mai locvace achiziție a propagandei rusești, pe care o rezumă astfel: ”șansa României este înțelepciunea rusească”.

Iar el este nimeni altul decît produsul serviciilor noastre secrete, a ”statului paralel” și pensionarilor lui, care s-au hotărît să-și pună direct omul lor la putere, plictisiți să conducă prin interpuși lacomi, leneși și proști.

Și să suporte, într-una, la urechi, bîzîitul progresist.

De aceea, nu vom mai auzi, nici curînd, nici mai încolo, nimic de la CSAT despre ”imixtiuni” în alegeri.

Pentru că e vorba chiar de ei, Georgescu a ieșit pe ușa din dos a ”serviciilor” și ele nu pot spune, la final, da, măi NATO și UE dragă, v-am trădat puțin. Din patriotism!

 

De fapt, nu e un singur Georgescu în România.

Ei sînt o armată întreagă, care acum pregătesc lovitura lor de stat.

Și nimic nu le mai poate sta împotrivă.

De asta, a avut grijă ”distrugătorul” Iohannis.

Și progresiștii, care au potențat cu aberațiile lor, cu excesele de genul demonizării referendumului pentru familie și cu lgbt-ul lor cu tot, alăturarea oamenilor obișnuiți și simpli la această mișcare, care e deja una populară.

E prea târziu.

Un Crin nu mai poate face nimic.

Armata Georgeștilor a cucerit deja România.

Conflictul israeliano-palestinian – Marius Vintilă: Euroviziunea Israelului asupra vieții și morții

/0 Comentarii/în /de /1.009 vizite

foto preluat de pe www.facebook.com/Free.Palestine.AlQuds
articol preluat de pe cuvintecuvintila.blog

Marius Vintila - foto preluat de pe https://www.facebook.com/cuvinte.cu.vintila

Marius Vintila – foto preluat de pe www.facebook.com/cuvinte.cu.vintila

 

Conflictul israeliano-palestinian – Marius Vintilă: Euroviziunea Israelului asupra vieții și morții

17 mai 2024

Prin 1999 pe cînd lucram încă la radio Pro FM am făcut un comentariu legat de participarea echipei de baschet Maccabi Tel Aviv în competițiile europene. Comentariul meu a fost motivat mai puțin de antisemitism și mai mult de ceva destul de greu interpretabil: geografia. Am fost admonestat imediat printr-o scrisoare scrisă cu pixul pe hîrtie (pe atunci la radio se primeau sute de astfel de scrisori de la ascultători) de la o persoană cu cetățenie dublă, română și israeliană. Că sînt antisemit. Nimic surprinzător în a fi acuzat de antisemitism avînd în vedere că sînt fiul unui popor care a ieșit pe locul doi la Holocaust, imediat după Germania, la numărul de evrei uciși în timpul celui de al doilea război. Armata română deține și acum oribilul record al celui mai mare masacru organizat, cel de la Odesa, unde în zilele de 22, 23 și 24 octombrie 1941 armata română a executat între 34.000 și 100.000 de evrei, în funcție de cum și pînă unde se măsoară anvergura măcelului.

Fiind ea însăși româncă, istoria noastră se descurcă și ocolește evenimentele care i-ar putea incrimina pe ai săi. În Germania Holocaustul s-a studiat pînă în cele mai teribile detalii pînă cînd trei generații de nemți au dat semne că ar fi priceput ce au făcut rău. A trebuit să vină genocidul ăsta nou, din Gaza (Palestina), ca să ne dăm seama că de fapt Germania nu a învățat decît o regulă, pe dinafară, fără să își însușească principiul. Regula: să nu ucizi în masă evrei. Principiul: să nu ucizi în masă PE NIMENI. Astfel, Germania furnizează armament și echipament Israelului, care ucide zeci de mii de civili palestinieni sub pretextul “războiului împotriva Hamas.”

Cum un popor care a fost victima unui genocid a devenit autorul altuia? Dincolo de procesul cunoscut din psihologie, cu victima care devine călău, este o întrebare la care ne este greu să răspundem dacă nu cunoaștem elemente importante despre cum a luat ființă și a evoluat statul Israel dar și societatea israeliană. Cum s-a ajuns la discursurile oficialilor în care intenția genocidului este rostită pe față, într-un fel pe care pînă și Hitler îl ocolea cu grijă? Se aliniază oare narativa acestor oficiali cu convingerile majorității cetățenilor israelieni?

După 7 octombrie am ascultat sute de interviuri cu diverse personalități, situate de ambele părți ale baricadei. Unul dintre cele mai relevante a fost cel acordat lui Owen Jones, un jurnalist de opinie britanic de stînga, de către un fost cadru universitar israelian care are un doctorat în studii pentru Orientul Mijlociu, pe nume Ori Goldberg. Îl găsiți pe tube. Cred că Goldberg reușește să se plaseze în poziția profesorului fără să o părăsească pe cea a cetățeanului israelian care cunoaște bine societatea în care trăiește și activează. După ce l-am ascultat am reușit să îmi răspund la mai multe întrebări, începînd cu cea pe care mi-o puneam cu voce tare la microfon în 1999, adică de ce sportivii și echipele din Israel participă, împotriva geografiei, în campionatele europene. E simplu și are mai puțin legătură cu faptul că federațiile europene acceptă asta din simpatie pentru statul Israel sau din obligație politică. Conform lui Goldberg, israelienii, deși semiți și reveniți între alte popoare semite pe teritoriul pe care unii dintre ei ei cred că Dumnezeu li l-a pus la dispoziție, se consideră europeni, vestici, aparținînd nordului global. Bibi Netanyahu a fost născut în Israel dar a făcut liceul și facultatea la Philadelphia, respectiv Boston. Golda Meir s-a născut la Kiev dar a făcut școala în Milwaukee. Majoritatea cetățenilor israelieni dețin și un al doilea pașaport, al unei țări din Europa de Vest, din America, rusesc, românesc etc.

În Israel concursul Eurovision este luat foarte în serios, iar acest fel de a fi privit este motivat de sentimentul de apartenență al israelienilor la Europa, mai spune Goldberg. Ei nu se simt acasă ca vecini ai arabilor, cu care nu au multe lucruri în comun. Partea proastă, spun eu, este că, mulți dintre ei manifestînd un rasism de tip alb, european, nici nu își doresc să aibă și nici să facă vreun compromis pentru conviețuirea împreună, nici ca vecini, cu atît mai puțin ca concetățeni. Iar asta a dus în timp la impregnarea societății cu manifestări dar și cu numeroase politici și legi rasiste.

Mișcarea sionistă este prin concepția ei, una etnocentrică, deci de excludere. De excludere, din păcate, chiar fizică. Tații sionismului au știut de la bun început că va trebui să scape cumva de populația arabă de pe teritoriul Palestinei atunci cînd au ocupat-o. David Ben Gurion spunea că e nevoie de o proporție între evrei și arabi de 4 la 1 pentru ca statul israelian să poată fi creat și susținut. Asta însemnînd un stat în care evreii să fie mai egali decît arabii. Un stat evreu. Palestinienii nu ar fi votat pentru crearea unui asemenea stat. De aceea a avut loc așa numita Nakba, în limba arabă “catastrofa”, perioada din 1948 cînd milițiile israeliene sioniste Haganah, Irgun și Lehi au ucis 15.000 de palestinieni, au expulzat aproximativ 750.000, și au ras de pe fața pămîntului mai mult de 600 de sate, ale căror fîntîni le-au otrăvit pentru ca cei plecați să nu mai revină. Nakba este comemorată în ziua de 15 mai. În momentul de față dacă se ia în calcul populația palestiniană din Gaza, Cisiordania plus urmașii refugiaților palestinieni din Iordania, Liban, Egipt, Siria, numărul arabilor a căror casă se află sau s-a aflat pe teritoriul fostei Palestine este egal cu cel al israelienilor. În 1967, după războiul de șase zile, ONU a decis că Cisiordania, Gaza și Ierusalimul de est sînt teritorii ocupate și trebuie să fie returnate populației palestiniene, în conformitate cu actul de creare a Israelului, care ocupa în 1948 doar 56% din fostul protectorat britanic al Palestinei. Israelul nu s-a conformat niciodată. De asemenea, împotriva legislației internaționale, contestă dreptul refugiaților de a se întoarce, pe deasupra ocupînd permanent și ilegal noi și noi case și terenuri în Cisiordania, unde numărul coloniștilor israelieni, cetățenii de categoria 1 ai Israelului, a ajuns la 700.000. Iar acum armata israeliană a distrus Gaza, ucigînd nu mai spun cîți civili, dintre care 40% copii.

Totuși, în vreme ce căsăpește civili în Gaza, Israelul nu uită nicio clipă să joace și rolul de victimă, la adăpostul milioanelor de evrei omorîți în Holocaust. Rolul de victimă este asumat, după Ori Goldberg, și în raport cu segregarea la care evreii au fost supuși în Europa în cei două mii de ani. Astfel, la declarațiile – altfel complet lipsite de acoperire – ale lui Biden, că nu va mai trimite arme Israelului pentru a susține genocidul din Gaza, societatea israeliană suspină. Iar am fost lăsați singuri, am știut că nimeni din America și din Europa nu ne iubește, nu-i nimic, vom lupta prin noi înșine… Goldberg descrie această dublă identitate, de victimă și de călău, proprie societății israeliene, drept “schizofrenică”. Răspunzînd și la întrebarea “cum totuși un popor acceptă cu seninătate atrocitățile pe care armata sa le comite asupra unor persoane nevinovate?”, el face referire la un sondaj dat publicității acum cîteva săptămîni. Subiecții au fost întrebați dacă cred că IDF a folosit destulă forță în Gaza, prea puțină sau tocmai de ajuns. 11% dintre răspunsuri au fost că IDF a fost prea brutală. Cam tot atîția cetățeni au considerat că IDF nu a fost destul de dură. Iar restul au răspuns că “armata israeliană este cea mai morală forță militară din lume. Ei au juriști chiar și printre soldații din prima linie și noi știm că niciodată nu ar comite gesturi nepermise de tratatele internaționale.” De ce cetățenii israelieni nu se informează, de ce acceptă această îndoctrinare vizavi de Gaza? Goldberg răspunde: fiindcă nu ne pasă de palestinieni. Asta e realitatea. Nu ne pasă. Încă de la crearea statului Israel, pentru ca populația israeliană evreiască să accepte purificarea etnică, crimele de tot felul, întemnițarea fără mandat și fără justificare (actualmente Israelul are peste 10.000 de prizonieri palestinieni în diverse lagăre, unde după cum am văzut recent, tortura este ceva la ordinea zilei), ocuparea abuzivă a caselor, discriminarea etc., a trebuit ca palestinienii să nu mai poată fi priviți ca oameni, ca semeni. Acest proces de dezumanizare, început chiar dinainte de 1948 de către artizanii sionismului (nu de evreii care au locuit în Palestina împreună cu arabii timp de sute de ani), a fost continuat prin propagandă, iar rezultatele se văd acum. Ori Goldberg spune “procesul de dezumanizare a unui grup acționează atît asupra felului în care privești membrii acelui grup, dar și asupra ta, fiindcă după o vreme îți vei pierde tu însuți umanitatea.”

Astfel intenția Israelului, pentru unii ascunsă, de a elimina orice posiblitate pentru palestinienii din Gaza de a se întoarce acasă, devine evidentă și, în mintea lor, justificată. Așa-zisa soluție a celor două state este contestată cu voce tare de Bibi și de ai lui, de altfel este greu de susținut cu 700.000 de coloniști evrei în Cisiordania. Am văzut cu toții atitudinea ambasadorului Israelului la ONU cînd a tocat statutul organizației în fața adunării generale, care se chinuia să voteze constituirea unui stat palestinian cu granițele de dinainte de 1967. Soluția unui singur stat în care cetățenii să aibă aceleași drepturi este de asemenea respinsă de Israel. Și atunci ce rămîne? Un genocid transmis live, înfometarea a peste un milion și jumătate de persoane, totul sub protecția nemijlocită a partenerului strategic, al lor și al nostru, care toacă în fața întregii lumi ideea de democrație, de drept internațional, de umanitate.

În orice caz, în ultimele săptămîni, în ciuda eforturilor mass media corporatistă de a susține hazbaraua, odată cu începerea protestelor studențești popularitatea lui Biden scade pe măsură ce crește conștientizarea genocidului de către publicul american. Probabil că singurul loc unde Biden va mai obține voturi va fi tot Eurovision, unde să adulmece pe la spate părul unor fete cu 60 de ani mai tinere decît el nu este considerat ieșit din comun.