EVENIMENT Apple: Ceasul inteligent Apple Watch a fost prezentat publicului. Care este preţul noului dispozitiv

apple-watch

de Anca Dumitrescu – Mediafax, Paula Rusanu – Mediafax

Apple a prezentat luni Apple Watch, primul produs nou al companiei din ultimii cinci ani, un dispozitiv destinat sa facă informaţiile disponibile la încheietura mâinii şi care deschide larg calea dezvoltării pieţei tehnologiei produselor purtabile, relatează Bloomberg.

Ceasul are o faţă care poate fi personalizată şi o baterie cu o durată de functionare de 18 ore, în condiţii normale de utilizare, a declarat directorul general al Apple, Tim Cook, la evenimentul de prezentare organizat la San Francisco.

“Apple Watch este cel mai avansat ceas creat vreodată, un mijloc revoluţionar de conectare cu ceilalţi. Este incredibil de precis, are o faţă traditionala şi una digitală, plina de detalii. Sau o faţă simplă, elegantă, fără nicio cifră. Una care exprimă timpul intr-un fel nemaintâlnit sau una pur si simplu amuzantă”, a spus Cook, aratandu-l pe Mickey Mouse.

Ceasul va putea fi precomandat din 10 aprilie şi va ajunge la cumpărătorii din 9 ţări pe 24 aprilie.

Dispozitivul va avea două dimensiuni, cu un model Sport cu preturi de 349 de dolari şi 399 de dolari, în timp ce versiunea mijloc de gama va avea un pret care porneste de la 549 de dolari. Pretul versiunii high-end a Apple Watch porneşte de la 10.000 de dolari.

Prin dispozitivul smartwatch Cook aduce Apple intr-o noua categorie de produse, prin care vrea sa atraga mai mult utilizatorii in universul digital al companiei.

 

apple-watch

Ca dispozitiv de monitorizare a sanatatii si a performantelor de fitness, ceasul deschide noi posibilitati in industria sanatatii si creste totodata numarul de aparate care functioneaza cu Apple Pay, noul sistem de plati mobile al companiei.

Pentru a putea functiona pe deplin, Apple Watch, care este prev-zut cu un ecran tactil color, trebuie sa fie conectat cu un iPhone. Ceasul afişează mesaje text si e-mailuri şi oferă functii numite “digital touch”, care permit comunicarea intre ceasuri de acest fel. De asemenea, Apple Watch poate monitoriza informatii legate de sanatate s fitness si sa trimita mesaje de reamintire.

Apple Watch, prezentat pentru prima oara in septembrie anul trecut, este primul dispozitiv nou lansat de companie de cand Cook a devenit director general al Apple, in 2011. Noul produs, alaturi de iPhone-urile cu ecrane mai mari, au contribuit la optimismul investitorilor legat de dezvoltarea Apple, iar actiunile companiei au atins un nivel record in ultimele
saptamani.

Potrivit estimarilor analistilor intervievati de Bloomberg, vanzarile de aparate Apple Watch ar putea ajunge in actualul an fiscal la aproape 14 milioane de unitati.

Piata globala a smartwatch-urilor ar putea creste la 28,1 milioane de unitati in 2015, de la 4,6 milioane unitati, Apple urmand sa captureze 55% din piata, anticipeaza Strategy Analytics.

In prima parte a evenimentului de la San Francisco, Apple a prezentat si cel mai subtire MacBook produs vreodata, de numai 13,1 milimetri. Notebook-ul functioneaza cu cip Intel, are un ecran de tip retina de 12 inci si este disponibil in culorile argintiu, gri si auriu.Noul model de notebook va fi disponibil pe piata din 10 aprilie, cu preturi pornind de la 1.299 de dolari.

apple-mac

Cook a mai anuntat un parteneriat exclusiv al Apple TV cu canalul HBO al Time Warner, precum si faptul ca aplicatia de plati mobile Apple Pay este in prezent sustinuta de 2.500 de banci.

cititi mai mult pe http://www.mediafax.ro/economic/eveniment-apple-ceasul-inteligent-apple-watch-a-fost-prezentat-publicului-care-este-pretul-noului-dispozitiv-foto-13953884

E cam interzis să fii român în Serbia

timoc

infoprut.ro

Românii din Serbia își exercită drepturile oarecum în ilegalitate, iar dacă legile permit cursuri opționale în limba maternă, autoritățile fac tot ce le stă în putință să împiedice orice manifestare de românism.

Recent, statul sârb a început să organizeze cursuri opționale de limba română în localitățile în care locuiesc români. Dacă acum nu mai sunt bătuți pentru că vorbesc pe la colțuri în limba maternă, nu înseamnă că toate lucrurile sunt în ordine, așa cum susține ambasadorul sârb la București, Branko Brancovic, într-un reportaj realizat de TVR despre comunitatea de români din Serbia.

Brancovic citește de pe o foaie de hârtie numărul școlilor în care se predă și o oră opțională de limba română, însă nu menționează că ora este programate la trei ore după terminarea cursurilor, vinerea. Ori că părinții sunt nevoiți să-și ducă copii la școli aflate la distanțe mari față de casă, pentru acest curs opțional. Alte școli sunt mai creative și programează cursurile de limba română în același timp cu alte cursuri interesante pentru elevi, cum ar fi cele de informatică.

Ambasadorul, care citează date guvernamentale, spune că în anul școlar 2014-2015 sunt 10 școli în care românii pot studia limba maternă, la un număr estimat de 250.000 de români, potrivit Ministerului Afacerilor Externe din România. În Valea Timocului sunt peste 150 de sate românești și 48 de localități mixte.

În Serbia nu există nici măcat o clasă în care să se studieze în limba română, despre o școală întreagă nici nu poate fi vorba.

Autoritățile de la București, care se ocupă de românii din jurul granițelor, cunosc situația, deplâng soarta românilor din Serbia și speră la mai bine. De fapt, autoritățile speră că intenția de aderare la Uniunea Europeană a Serbiei va îndrepta situația, că Bruxelles-ul va speria sârbii să acorde drepturile cuvenite minorităților.

Lipsa de acțiune a politicienilor este explicată de faptul că românii din Serbia nu au cetățenie română, deci nu pot vota în alegeri. Unii politicieni și-ar dori chiar să nu mai aibă drept de vot nici românii din diasporă, cu toate actele românești în regulă.

Nici biserica nu o duce mai bine în Valea Timocului. Trecând peste provocările frecvente la care sunt supuși românii care vor o biserică a lor, autoritățile sârbe nu sunt de acord cu construirea vreunei biserici noi pentru români.

Ambasadorul Brancovic spune că statul sârb nu are nicio treabă cu biserica, fiind separată de stat. Astfel, biserica sârbească a încheiat oficial legăturile cu biserica românească, dar autorizațiile de construcție nu pot fi eliberate de primărie dacă biserica sârbească este de părere că românii au suficiente biserici.

Opresiunea duce la creativitate uneori. Astfel, românii din Serbia construiesc garaje în care țin slujbele duminica.

Părinți care vor să-și boteze copiii trebuie ori să meargă kilometri buni până la o biserică românească, ori să-și creștineze copii în biserici sârbești, dar pot folosi doar nume sârbești. Există liste afișate la intrarea în biserică cu nume pe care părinții le pot sa copiilor. Părinților li se refuză botezul dacă vin de acasă cu numele „Octavian”.

Comunitatea de români din Valea Timocului are mai puține drepturi decât au românii din regiunea transnistreană.

articol preluat de pe http://infoprut.ro