“Galațiul nu te mai vrea”. Protest împotriva modului în care este condus oraşul. Topul nemulțumirilor gălățenilor
Silvia Vrinceanu – romaniacurata.ro
Gălăţenii au ieşit în stradă pentru a le arăta administratorilor oraşului că “aşa nu se mai poate” şi că a venit vremea să se ţină cont şi de doleanţele lor. Grupul de inițiativă ”Galațiul nu te mai vrea” a organizat sâmbătă, 7 martie, un protest “față de incompetența autorităților locale în rezolvarea/administrarea problemelor orașului” în faţa Prefecturii, întrucât nu le-a fost aprobată solicitarea de a se aduna în faţa Primăriei. La protest au participat în jur de 40-50 de cetăţeni care s-au mobilizat pe reţelele sociale pentru acest “exerciţiu al civismului”. ”Toate partidele – aceeași mizerie”, ”Vă rugăm să nu scuzați, nu producem cât furați”, ”Stop mafiei politice și corupției din Galați” sau ”Pierdut încrederea în clasa politică. O declar nulă”, acestea sunt mesajele care au putut fi citite pe bannerele protestatarilor.
Cei prezenţi spun că nemulţumirile lor nu sunt îndreptate doar împotriva actualului primar, Marius Stan, care a trecut anul trecut de la PNL la UNPR, ci a tuturor politicienilor oneroşi care s-au perindat prin administrația locală în ultimii 25 de ani. “Mesajul principal transmis de cei prezenți a fost că oamenii de bună credință nu se pot asocia cu entități politice care se identifică cu corupția și în cadrul cărora ar deveni colegi cu cercetați penali, infractori dovediți, foști și actuali pușcăriași”, spun organizatorii protestului.
(…)
Topul problemelor din oraşul Galaţi (priorităţile celor care s-au alăturat comunităţii “Galaţiul nu te mai vrea”, în urma unui vot derulat pe internet):
Conectarea orașului la axele rutiere europene (autostrăzi/drumuri expres)
Îmbunătățirea infrastructurii rutiere/Consolidarea falezei
Adunarea celor 16.000 de maidanezi de pe străzi
Reînființarea cinematografelor sau construirea unui Cinema City
Construirea de parcări (supraetajate)/ Asfaltarea trotuarelor
Investiții în Transurb (societatea de transport) și eliminarea dubițelor
Iniţierea unui plan de dezvoltare durabilă a orașului pe termen mediu și lung
Reamenajarea parcurilor actuale și înființarea unora noi (spații verzi)
Schimbarea sistemului de canalizare (cauza surpărilor)
Înlocuirea imediată a copacilor tăiați cu puieți
Contorizarea individuală a consumului de apă rece (apartamente)
Între alte solicitări pe care le au de la municipalitate, gălăţenii au mai propus transmiterea live TV/livestream a ședințelor Consiliului Local, consultarea societății civile cu privire la deciziile de interes public, dar şi interzicerea alocării de fonduri publice pentru construirea de noi biserici.
cititi mai mult pe http://www.romaniacurata.ro/galatiul-nu-te-mai-vrea-protest-impotriva-modului-in-care-este-condus-orasul-topul-nemultumirilor-galatenilor/
sursa https://m.youtube.com
raku feat. Ombladon – cautand
“bucură-te azi pentru puţinu’ ce-l ai vremea-i limitată poate mâine tre’ s-o tai
dacă n-ai apucat să o-mparţi cu cei dragi du-te ia nişte chifle şi-mpartele la săraci
scopu’ nu-i topu’ ia năvodu’ apa solu’ ne oferă totu’ rostu’
nu-i doar sa clădim blocuri ignorând originile traseului nostru”
sursa https://www.youtube.com
Robinson Cano Surprises Yankees Fans While They’re Booing Him
Yankees fans think they’re booing a cardboard cutout of Robinson Cano – until the real Cano steps out from behind it and surprises them
sursa https://www.youtube.com



