Klaus Iohannis, în fața studenților USM: Nu doar trecutul, ci și viitorul nostru sunt comune, în Uniunea Europeană
realitatea.md
Președintele României, Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială la Chișinău, a susținut o prelegere în fața profesorilor și studenților Universității de Stat din Moldova. În discursul său, șeful statului român a vorbit atât despre relațiile bilaterale moldo-române, cât și despre viitorul european al Republicii Moldova, atins cu sprijinul României. Iohannis a mai precizat că cele două țări au nu doar un trecut, dar și un viitor comun, în cadrul Uniunii Europene.
Realiteatea.md vă prezintă în continuare unele teze din alocuțiunea președintelui Klaus Iohannis în fața tineretului studios:
„Astăzi, comuniunea de limbă, istorie, civilizație și cultură face din relația României cu Republica Moldova un episod unic la nivel european. În diferite etape ale construcției europene, diferite state au acordat altor țări care aspirau la statutul de candidat sau de membru al Uniunii Europene, asistență consultativă și tehnică, precum și susținere în procesul de negociere.
Cu toate acestea, relația dintre România și Republica Moldova depășește aceste elemente tehnice. Între noi este ceva mai presus. Limba noastră comună este mult mai veche decât momentul când vizionarii lideri europeni construiau prima comunitate a cărbunelui și oțelului. Între noi există un amestec de identitate și solidaritate greu de definit, dar ușor de simțit. De la Timișoara la Orhei se aude aceeași limbă, iar trecutul nostru încape deseori între copertele aceluași manual de istorie”.
„Dumneavoastră veți deveni în următorii ani vocea locuitorilor Republicii Moldova. În această calitate veți avea responsabilitatea decisivă de a conduce Republica Moldova în marea familie europeană. Astfel, elitele moldovenești au marea șansă de a contribui la așezarea RM acolo unde îi este locul, în Uniunea Europeană, alături de România. Dar, construcția unui viitor durabil nu poate fi însușită doar de către cetățenii RM, ci trebuie asumată cu hotărâre de Guvernul de la Chișinău, oricare ar fi acesta.
Una dintre marele provocări ale anilor următori este să duceți la îndeplinire reformele democratice începute în țara voastră. Nu există altă cale spre prosperitate și securitate decât a continua acest efort susținut”.
„În ultimii ani ați făcut eforturi importante pentru apropierea de UE. Republica Moldova a reușit să fructifice din plin statutul de membru al parteneriatului estic, obținând anularea vizelor pentru cetățenii moldoveni și semnând, alături de Ucraina și Georgia, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv componenta de liberalizarea schimburilor. Aceștia sunt pași hotărâți în vederea integrării, dar nu și suficienți. De aceea eforturile trebuie să continue.
Trăim vremuri tulburi, chiar la granițele noastre o perspectivă care complică și mai mult strădaniile Republicii Moldova. Cred că în actualul context regional marcat de instabilitate, este de datoria României să contribuie la garantarea persepectvivei europene a Republicii Moldova”.
„Evident totul va lua timp. Nimic nu se construiește peste noapte. Fiți convinși că lucrurile făcute cu rânduială sunt mai eficiente și mai durabile. România a semnat Acodrul de Asociere în 1993 și a devenit membru cu drepturi depline în 2007. 14 ani reprezintă un drum lung, dar experiența ne-a demonstrat că așteptarea reprezintă înainte de toate depășirea propriilor bariere din administrație, din justiție, din raporturile statului cu cetățenii”.
articol preluat de pe http://www.realitatea.md/
Acad. Dan Berindei: “Asistăm la o adevărată campanie de desțărare a tinerilor. Țara și patria au dispărut dintre simțămintele fundamentale care să se cultive și sunt considerate de foarte mulți ca niște rechizite ale trecutului, vetuste și inutile, ba chiar demne de dispreț.”
gandeste.org
Generațiile care ne-au precedat au trăit altfel. Lumea n-a evoluat în vremea lor în ritmul pe care l-a căpătat evoluția umanității în ultimele decenii. Viața se scurgea mai molcom și totodată între generații era o legatura care tinde din ce în ce să se risipească. Obiceiurile tradiționale se respectau.
Lumea informaticii a dat o altă dimensiune vieții și legăturilor dintre oameni. Sub ochii noștri, în câteva decenii, totul a tins să se schimbe. Aparent spre binele nostru, dar mutațiile au fost atât de rapide, încât începem să nu mai știm cui aparținem și unde ne aflăm. Au apărut noi centre de greutate ale lumii. Europa și Statele Unite își pierd în bună măsură rolul diriguitor. Noi puteri se ridică în lume și treptat are loc și un transfer de însemnătate și de forță.
Cuceririle științei se îmbogățesc, dar ele cuprind nu rareori și amenințări latente. Aparent suntem o mare familie, dar în fapt unitatea lumii este mai mult decât relativă. Primejdii catastrofale ne pândesc. S-ar impune o solidaritate și conlucrare cum nu reușim să creăm. Inegalitatea categoriilor sociale și chiar a nivelului de dezvoltare al statelor creează și adâncesc diferențe și generează surse de conflicte.
Progresul se reflectă în intensificarea ritmului, uneori amețitoare. Oamenii sunt confruntați cu situații limită, multe cu totul noi și nu sunt înzestrați să le facă față. Pregătirea oamenilor pentru aceste uriașe schimbări este deficitară, iar uneori chiar inexistentă și mai ales nu ființează înzestrarea morală a fiecăruia, puterea de a nu exista doar pentru sine, ci a se simți necontenit dator celorlalți. Dincolo de lumea internetului, oamenii sunt datori înainte de toate să fie oameni, omul fiind animalul superior căruia îi revine paza planetei, a lumii fără îndoială necontenit amenințată, în parte datorată și propriei evoluții!
Nepăsarea față de problemele țării este foarte mare și lucrul acesta nu este doar evident prin numărul redus al celor care înțeleg să-și exercite dreptul de vot, ci și prin lipsa de implicare. Soarta țării este în mâna unui număr mic de cetățeni, iar aceștia nu reprezintă întotdeauna pe cei mai potriviți să exercite funcții politice. Marea majoritate a locuitorilor țării își manifestă o tristă indiferență. Această lipsă se reflectă în atitudinea multora, care este dăunătoare țării, dar și fiecăruia. Mersul ascendent al României folosește nouă tuturor, dar partea ciudată este că marea masă a nepăsătorilor nu ține seama de consecințele personale ale atitudinii lor. Afirmarea țării, succesele ei economice, ca și cele culturale nu sunt percepute ca ale noastre, formând un mănunchi de izbânzi ale comunității și în nu puține cazuri sunt privite cu indiferență. Această lipsă de solidaritate este dăunătoare celor în cauză, dar și nouă în ansamblu, societății.
Vinovați suntem cu toții și din păcate pentru cei mai tineri este și un efect al unei lipse de educație. Familia și școala nu-și mai îndeplinesc toate sarcinile. Copiii și tinerii nu mai sunt formați, educația nu-și mai îndeplinește sarcinile în această direcție fundamentală. Ei nu mai sunt crescuți cu grija de a pregăti cetățeni ai României. Avem uneori impresia că se dorește îndepărtarea celor tineri de hotarele țării. Fără îndoială, suntem cu toții cetățeni ai lumii și mai ales în timpurile noastre cetățeni ai Europei. Trebuie să cultivăm buna conviețuire, să respingem dușmăniile față de alții, să cultivăm prietenia, dar totodată să nu ne uităm propria țară, ba chiar să n-o privim cu desgust și mai ales să ne străduim fiecare să-i fim de folos. Să facem acest lucru, dacă nu din iubire de țară, cum ar fi firesc, cel puțin din propriul nostru interes individual, din dorința de a trăi într-un climat de bunăstare și de prosperitate.
Din păcate, asistăm la o adevărată campanie de desțărare a tinerilor. Ei sunt învățați să privească doar în afară și să considere patria lor o simplă haltă de trecere. O întrebare devenită clasică a jurnaliștilor, care este adresată tinerilor înzestrați, este dacă mai au de gând să rămână în țară sau dacă doresc s-o părăsească! Cândva o astfel de întrebare ar fi fost calificată ca rușinoasă, astăzi a ajuns un loc comun.
Cum ar putea fi îndreptată această stare de lucruri?
Este misiunea familiilor și a școlii, dar ele nu-și îndeplinesc această sarcină elementară și de bază. Țara și patria au dispărut dintre simțămintele fundamentale care să se cultive și sunt considerate de foarte mulți ca niște rechizite ale trecutului, vetuste și inutile, ba chiar demne de dispreț. Cetățeanul american trăiește având ca sentiment de bază patriotismul, respectul față de steag, imnul național, datoria față de țară, de cele mai multe ori pentru el o țară nouă.
De ce la români astfel de simțăminte să nu mai ființeze?
Imităm multe de peste Ocean, cuvenite și necuvenite, dar din ce pricină nu imităm și sentimentele patriotice și ne-am uitat țara?
articol preluat de pe http://gandeste.org/
Elisabeta I a Angliei (1533 – 1603) regină a Angliei și a Irlandei
Elisabeta I a Angliei (1533 – 1603)
foto: ro.wikipedia.org
articol: cersipamantromanesc.wordpress.com
Elisabeta I (în engleză Elizabeth I) (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603 ) a fost regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa.
Regele Angliei Henric al VIII-lea a murit in 1547, cand Elisabeta avea treisprezece ani. Conducatorii englezi din urmatorii unsprezece ani au fost cu totul nesemnificativi.
Henric al VIII-lea (1) - foto: ro.wikipedia.org
Eduard al Vl-lea, fratele vitreg al Elisabetei, a domnit din 1547 pina in 1553. Sub conducerea lui, guvernul a initiat o politica favorabila protestantismului.
Eduard al VI-lea,(2) de William Scrots, c. 1550 – foto: ro.wikipedia.org
Regina Maria Tudor, care a domnit in urmatorii cinci ani, a militat pentru suprematia papala si reinstaurarea religiei romano-catolice. In timpul domniei sale, protestantii englezi au fost crunt persecutati, circa trei sute fiind ucisi din ordinul ei. (Aceasta prigoana i-a adus porecla de “Maria Singeroasa”.)
Maria I (3) - foto: ro.wikipedia.org
Chiar si Elisabeta a fost arestata si intemnitata in Turnul Londrei. Desi a fost eliberata mai tirziu, putin a lipsit sa-si piarda viata. La moartea Mariei Tudor (in 1558) si incoronarea tinerei Elisabeta, in varsta de douazeci si cinci de ani, poporul s-a bucurat din toata inima.
Regina Elisabeta în ziua încoronării. Portretul este o copie după originalul din 1559, care s-a pierdut – foto: ro.wikipedia.org
La scurt timp dupa incoronarea sa, Elisabeta a emis asa-numitul Act de Suprematie si Uniformitate (1559), care consfintea anglicanismul drept religia oficiala a statului englez. Acest decret a oferit satisfactie protestantilor moderati, dar puritanii doreau o reforma mai radicala, in ciuda opozitiei puritanilor pe de-o parte si a catolicilor, pe de alta, Elisabeta nu si-a revizuit aceasta hotarire pana la sfirsitul domniei sale. Situatia religioasa s-a complicat din cauza reginei Maria a Scotiei. Nevoita sa paraseasca Scotia, aceasta se refugiase in Anglia. Acolo insa, se trezise prizoniera Elisabetei. Actiunea Elisabetei a fost bine gindita: Maria era romano-catolica si avea tot dreptul sa aspire la tronul Angliei. Prin urmare, in cazul unei rebeliuni incununate de succes sau al unui asasinat, Anglia ar fi avut din nou o regina catolica. De fapt, in cei nouasprezece ani de detentie, s-au urzit citeva comploturi impotriva Elisabetei si au existat dovezi clare ale complicitatii Mariei Stuart. in cele din urma, in 1587, Maria a fost condamnata la moarte. Elisabeta a semnat ordinul de executie cu parere de rau, la indemnul ministrilor si membrilor Parlamentului, care abia asteptau sa scape de aceasta amenintare.
Maria Stuart (4)- foto: ro.wikipedia.org
Desigur, conflictul religios prezenta un pericol destul de mare pentru Elisabeta. La 25 februarie 1570, papa Pius al V-lea a excomunicat-o si a cerut detronarea ei şi a absolvit supuşii săi de orice obligaţie de ascultare faţă de coroana Angliei, după ce aceasta a promulgat treizeci şi nouă de legi prin care persecuta Biserica Romano-Catolica. In 1580, papa Grigore al XlII-lea a declarat ca daca ar asasina-o cineva, n-ar comite nici un pacat. Dar aceasta situatie prezenta si anumite avantaje pentru ea. Protestantii se temeau de o restaurare catolica in Anglia, iar Elisabeta oferea garantia stabilitatii, ceea ce i-a extins popularitatea in rindul marii mase a populatiei engleze.
articol preluat de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com
(1) Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa.
(2) Eduard al VI-lea (n. 12 octombrie 1537 — d. 6 iulie 1553) a fost unul din regii Angliei, fiul lui Henric al VIII-lea și al lui Jane Seymour. A devenit rege al Angliei și al Irlandei la 28 ianuarie 1547, la vârsta de nouă ani. Eduard a fost al treilea monarh al dinastiei Tudorilor și primul conducător al Angliei care a fost crescut ca protestant.
(3) Maria I (engleză Mary I) (n. 18 februarie 1516 – d. 17 noiembrie 1558), cunoscută și sub numele de Maria Tudor, regina Angliei și regina Irlandei din 6 iulie 1553 (de facto) sau 19 iulie 1553 (de jure) până la moartea sa în 17 noiembrie 1558.
(4) Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției) sau de Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoțienilor) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână. Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei. Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie