Masterand român la Cambridge, după ce a stat 11 ore în frig fără să voteze: ”Domnule Iohannis, vă rugăm: fiţi cu ochii pe ei!”
de Alina Pop
George Cătălin Ţurcaş, tânărul din Şimleu Silvaniei, olimpic naţional şi internaţional la matematică pe vremea când era elev, masterand în matematică pură la Cambridge acum, lansează un apel către preşedintele ales Klaus Iohannis. Apelul vine după ce, alături de alţi studenţi români, a stat peste 11 ore la coadă în Londra, fără a reuşi să voteze.
O minte sclipitoare, exportată din Sălaj în Marea Britanie, lansează – de la mii de kilometri distanţă – un apel la responsabilitate şi luciditate, adresat celui de la care milioane de români aşteaptă, acum, o schimbare în bine a modului de a face politică în România, o schimbare în bine a vieţii românilor: Klaus Iohannis. Apelul vine de la George Cătălin Ţurcaş, medaliat cu aur la Olimpiada Naţională de Matematică şi cu argint la Western China Matematics Olympiad, în prezent masterand în matematică pură la University of Cambridge, Marea Britanie.
La fel ca şi alte mii de colegi de generaţie, George a stat duminică ore în şir în frigul umed şi pătrunzător al Londrei pentru a participa la decizia privind viitorul României. După mai bine de 11 ore, uşile Institutului Cultural Român de la Londra i s-au închis în faţă, chiar înainte de a vota. Îngheţat dar fericit că votul celor care au reuşit să intre în secţie a contat, George a postat un mesaj pe Facebook, în care face un apel la Klaus Iohannis să nu înşele aşteptările celor care au făcut sacrificii pentru ca el să ajungă preşedintele României.
”Domnule Iohannis, această victorie vă atrage o mare responsabilitate. Eu sunt convins de bunele dumneavoastră intenţii, la fel cum sunt convins de interesele meschine ale unor oameni care din nefericire se afla acum în jurul dumneavoastră. Vă rugăm, “fiţi cu ochii pe ei, sau daţi-i pe mâna lui Macovei””, a scris el.
Vă redăm mai jos mesajul integral.
”Am plecat de acasă la ora 7 dimineaţa, am ajuns şi m-am plasat în coada de la ICR Londra la 9.45 şi după exact 11 ore şi 15 minute mi s-a închis uşa în faţă, fiind unul dintre primii oameni care nu au reuşit să voteze. Da, probabil domnul Meleşcanu m-ar apostrofa spunându-mi că dacă eram serios mă porneam la 5. Nu sunt supărat că George Ţurcaş nu a votat. Din grupul nostru de studenţi, câţiva au reuşit să intre chiar înainte să intervină Poliţia, iar dacă mă împingeam şi eu mai tare, probabil intram. Nu m-am stresat, deoarece eram ferm convins că oricine ar fi intrat ar fi votat tot acelaşi candidat.
Am cunoscut oameni extraordinari! Civilizaţi, răbdatori, respectuoşi. Când picioarele au început să se înmoaie şi spiritele păreau să se încingă, un magician a scos o chitară şi prin melodii ca şi “Imnul Golanilor” şi “Andrii Popa” a sădit în mulţime acea fărâmă de speranţă de care aveam nevoie. Nu o să uit niciodată privirile mirate ale britanicilor care ne întrebau pe bună dreptate “sunteţi obligaţi să votaţi?”. Ţin să îi mulţumesc şi doamnei Monica Macovei, care, din semn de solidaritate, a făcut coada cu noi. A insistat să îşi păstreze locul (în spatele nostru), dar la îndemnul celor din mulţime a păşit totuşi în secţia de votare cu 1 minut înainte să se închidp. Cred că dânsa a avut un rol important de mediere între mulţime şi poliţia britanică la final, drept urmare noi nu am fost alungaţi cu gaze lacrimogene ca şi cei din Paris. Domnule Iohannis, această victorie vă atrage o mare responsabilitate. Eu sunt convins de bunele dumneavoastră intenţii, la fel cum sunt convins de interesele meschine ale unor oameni care din nefericire se află acum în jurul dumneavoastră. Vă rugăm, “fiţi cu ochii pe ei, sau daţi-i pe mâna lui Macovei”.
Le multţumesc din suflet prietenilor din România. Am primit telefoane de la oameni dragi din Cluj şi din Bucureşti care mă întrebau dacă sunt bine. Revoltaţi că “aia dau cu gaze lacrimogene pe noi”, erau decişi să iasă în stradă în semn de solidaritate. Vă mulţumesc şi sper că azi nu am schimbat doar un preşedinte! Sper că am schimbat un sistem de vot total depăşit.
Cu drag, Cătă”
articol preluat de pe http://adevarul.ro/
Cum se vota în comunism
articol preluat de pe totb.ro
Înainte de 1989, alegerile din România erau fictive, chiar dacă existau campanii electorale iar procesul de votare era asemănător cu cel de astăzi şi prezentat ca fiind democratic. Unii dintre alegători participau fie din teamă şi obligaţie, fie din datoria pe care o simţeau faţă de un sistem autopropus, fie pentru prilejul de a socializa sau de a-şi manifesta indignarea anti-sistem.
Nicolae Ceauşescu, la alegerile din 1946. FOTO: ceausescunicolae.wordpress.com
“Am o singură amintire, generică, imposibil de plasat în timp sau spaţiu [despre alegerile din comunism]“, ne spune antropologul Vintilă Mihăilescu. “Mergeam cu soţia puţin înainte de prânz, luam buletinul de vot şi ştampila, intram în cabina de vot, ne uitam cu grijă de jur împrejur, apoi…tăiam tot. Calmi, depuneam buletinul bine împăturit în urnă şi, cu jumătate de zâmbet pe buze, mergeam la cârciuma din colţ. Alegerile însemnau că-mi scot nevasta în oraş”. Înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, care va avea loc peste două zile, să ne amintim puţin cum era procesul electoral într-o perioadă în care cetăţenii României nu aveau de ales.
În 1938, Carol al II-lea a introdus sistemul de vot uninominal pentru alegerea candidaţilor propuşi de partidul unic, Frontul Renaşterii Naţionale (primul partid de masă din România). În 1946, a fost reintrodus sistemul de vot proporţional, iar după o campanie electorală marcată de violenţe, încălcări ale normelor democratice şi fraude, Blocul Partidelor Democrate, o alianță a forțelor pro-comuniste, a fost declarat câştigător al alegerilor cu 68,7% din voturi. După abdicarea lui Mihai I la 30 decembrie 1947, comuniştii ajunşi la putere au instaurat Republica Populară Română. La alegerile din 28 martie 1948, primele din noua republică şi ultimele la care au participat şi forţe democratice, partidele istorice au pierdut în urma fraudării votului. Alianţa electorală comunistă Frontul Democraţiei Populare a obţinut 97,83% din voturi, în timp ce Partidul Naţional Liberal a obţinut 1,69%, iar Partidul Ţărănesc Democrat, 0,48%.
În 1948, a fost înfiinţată Marea Adunare Naţională (MAN), organul suprem al puterii şi unicul for legiuitor al Republicii Populare Române și al ulterioarei Republici Socialiste România. Şeful statului a fost iniţial un organism colectiv numit „Prezidium”, care conducea MAN şi al cărui prim preşedinte a fost endocrinologul C. I. Parhon. Din 1948, alegerile au avut loc în baza sistemului electoral uninominal majoritar relativ, într-un singur tur. Partidul Comunist îşi desemna candidaţii pentru Marea Adunare Naţională şi pentru Consiliile locale populare – organe locale ale puterii de stat, iar membrii MAN alegeau Prezidiumul. Preşedintele acestui din urmă organ a încetat să fie cel mai puternic om în stat după 1974, anul în care a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul atotputernic al partidului comunist. Nicolae Ceauşescu a reuşit să impună, în premieră, funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste România.
Preşedintele ţării nu era ales de popor, ci de deputaţii aleşi de popor pentru a-l reprezenta în Marea Adunare Naţională, dar de formă, fiind mereu acelaşi până în 1989. Cetățenii aveau dreptul de a alege și de a fi aleși în Marea Adunare Naţională și în consiliile populare, votul lor fiind însă formal. Circumscripţiile electorale, ne spune o fostă primăriţă de comună hunedoreană, de dinainte de 1989, nu difereau prea mult, ca şi concept, faţă de cele de acum: totul se raporta în funcţie de numărul de locuitori, se ţinea cont de judeţe, de regiuni etc. Diferenţa era că „alegerile erau un proces preparat dinainte: candidaţii nu se autopropuneau pentru a fi deputaţi (la nivel comunal, municipal, judeţean sau în Marea Adunare Naţională), ci erau propuşi de oficiali locali, de organele de partid mai cu seamă”. Existând un partid unic, era imposibilă competiţia. Candidaţii erau prezentaţi individual,scrie Ion Iliescu pe blogul lui, pe circumscripţii electorale, nu pe liste la nivel de judeţ, ţara fiind împărţită în atâtea circumscripţii câţi deputaţi urmau să fie aleşi în Marea Adunare Naţională. Alegătorii îşi manifestau opţiunea pentru un singur deputat, adică îl votau sau nu pe candidatul propus, iar acesta ieşea indiferent de voturile adunate. În anii `80, pentru a da iluzia unei competiţii democratice, explică fostul preşedinte, în unele circumscripţii au început să fie propuşi câte doi sau trei candidaţi.
„În rândul deputaţilor, într-o comună, spre exemplu, chiar dacă erau mai mulţi propuşi”, continuă fosta primăriţă, „se ştia dinainte cine era preferat de partid şi, deci, cine trebuia să iasă”. „Prin ’80, la majoritatea funcţiilor se puneau trei [candidaţi]. Dar toţi trei erau de-acelaşi partid stabiliţi”, spune un fost primar din altă localitate hunedoareană, în volumul de istorie orală Activişti mărunţi coordonat de Zoltan Rostas. „Şi ziceam aşa: ‘Dom’le, este Ion, Gheorghe, Nicolae. Bun. Ăştia sunt cam pe-aceeaşi talie. Ăsta-i maistru, maistru, maistru. Bun. Bă, care iese? Hai să-l punem pe ăsta pe locul I’”. Când se alegeau persoane care să candideze la deputăţie, acestea erau selectate după aptitudinile de lider şi cele organizatorice: dacă oamenii ascultau de ei, dacă erau buni administratori. Existau şi atunci campanii electorale, cei propuşi să facă parte din Marea Adunare Naţională fiind purtaţi prin fabrici, uzine şi alte instituţii ca purtători de mesaje însufleţitoare şi ca eroi ai muncii socialiste.
„Exista obligativitatea reprezentării femeilor”, ne spune fosta primăriţă. „Cam o treime dintr-un consiliu local, spre exemplu, trebuia să fie constituită din reprezentante ale femeilor din comunitate”. La fel era şi la primărie. În Activişti mărunţi, o fostă laborantă şi primăriţă dintr-o comună bihoreană îşi aminteşte că a fost făcută membră de partid pentru a fi şefă de echipă în laboratorul unde lucra, având în subordine şapte persoane. „Nu puteai să conduci o echipă de oameni fără să fii membru de partid. După aia, în 1979, când Elena Ceauşescu a propus promovarea femeilor în politică, atuncea în judeţul Bihor a trebuit să promoveze vreo 14 primăriţe în 14 comune din cele 48, parcă”. Procesul de selecţie s-a făcut după rezultatele bune obţinute în cadrul profesiei. „Ei m-au pus primăriţă, că io nu vroiam. Nu-mi plăcea vorbăraie multă. Eram foarte reţinută la a vorbi. Am încercat să nu mă duc. Am făcut un puseu de tensiune de vreo 200 (…) Îmi plăcea meseria mea şi vroiam să rămân acolo unde am fost, la laborator. Comuna era foarte mare, cu peste 7.000 de locuitori. Aveam opt sate (…) Era responsabilitate mare, nu mă prea simţeam în stare să conduc. Dar nu am avut încotro”.
Prezenţa la vot a oamenilor dintr-o localitate trebuia să fie mare, îşi aminteşte fosta primăriţă hunedoreană, care spune că norma era de peste 80%; primarul şi echipa lui trebuiau să se asigure că se întruneşte această prezenţă. „Atunci mergeau oamenii la vot, mă! Mergeai de dimineaţă, stăteai acolo şi câte un ceas la rând”, spune fostul primar din judeţul Hunedoara în Activişti mărunţi. „Noi aveam sistemul ăsta de anunţare… trimiteam oameni pe la blocuri: ‘Bă, ai fost la votare?’, ‘Haideţi bă la votare’. Deci îi antrena, îi chema şi nu-i lăsa”. Oamenii erau treziţi de multe ori cu noaptea în cap pentru a merge la urne. „Ultima dată m-au sculat la 5 dimineaţa ca să ne întâlnim tot colectivul muncii la 6 şi să mergem în bloc la vot, că judeţul Bihor voia neapărat să fie primul care termina votarea, să fie primul în întrecerea socialistă naţională”, ne spune artistul Dan Perjovschi, care la acea vreme lucra la Muzeul Ţării Crişurilor. „Până la urmă, au câştigat întrecerea aia şi, din premiu – da, se dădea premiu de la centru judeţului care-l pupa în cur mai tare pe Ceauşescu –, din banii ăia, au comandat la Bucureşti copia în ciment a aleii domnitorilor reali şi inventaţi din faţa Muzeului Militar, pe care i-au adus cu un camion şi i-au instalat în faţa noii intrări monumentale spre Muzeul Ţării Crişurilor”.
Amenajarea scărilor parcului şi aleilor de beton ar fi costat, îşi aminteşte artistul, mai mult decât premiul naţional. În plus, pe drum, „bălăngănindu-se în camion, domnitorilor li s-a ciobit nasul, mustaţa până la caciulă, de nu mai ştiai care-i Glad şi care Menumorut, aşa că au angajat un sculptor să le lipească la loc. Îmi aduc aminte inaugurarea în plină iarnă, cu toţi activiştii judeţeni în paltoane şi un cor de pionieri verzi de frig în cămăşi cu cravată roşie”. În viziunea regimurilor totalitare de stânga, spunea mai demult, într-un editorial(audio aici), Vlad Georgescu de la Europa Liberă, nu era suficient ca populaţia să voteze, trebuia să o facă şi cu entuziasm, chiar dacă unul fictiv. „Rezultatul acestei mentalități și politici a fost publicarea unor procente astronomice: dacă, în alegerile din anii ‘45-‘46, diferitele partide comuniste est-europene s-au mulțumit cu câștigarea unor procente de circa 70%, după 1948, acestea au trecut vertiginos mai întâi de 90%, apoi de 95%, pentru a se cantona, în cele din urmă, alegere de alegere, undeva între 99,50% și 99,99%. Recordul l-au bătut însă albanezii şi nord-coreenii, care, fără urmă de ezitare, au anunţat chiar şi alegeri câştigate cu 100%”.
Ziua votului era întotdeauna duminica. În general, se organizau mici sărbători pentru oamenii comunităţii, spune fosta primăriţă hunedoreană, mai ales în sate, comune sau oraşe mici. Localnicii mergeau la vot, apoi ieşeau la o bere, la un local, se cânta muzică în căminele culturale. „Lumea se îmbrăca de sărbătoare. Nu pentru că respectau evenimentul, ci pentru că erau civilizaţi. Cred că mulţi mergeau mai curând de frică”, spune sociologul Marius Cosmeanu, de loc din Târgu Mureş. „Erau rare ocaziile în care să fie atâta lume pe străzi duminica. În comunism, nu ieşeai duminica prin cartier. În Târgu Mureş cel puţin. Ori stăteai pe acasă, trebăluiai, ori mergeai la o bere, la picnic, la zoo, la pădure, la meci, nu era forfotă pe străzi”.
Chiar şi aşa, mulţi oameni alegeau să nu se prezinte la vot, în timp ce alţii îşi anulau voturile sau scriau pe buletinele de vot revendicări gen „vrem pâine”, „vrem carne”, „vrem program la televizor”, „vrem căldură în apartamente” ori mesaje anti-sistem. Unii dintre observatorii de la alegeri aveau rolul unic de a şterge astfel de mesaje (oamenii intrau la urne doar cu creionul): “Noi asta făceam când eram în comisie: număram voturile şi, când mai apărea câte unul cu Jos Ceauşescu, luam guma şi ştergeam frumuşel, după care puneam ştampila. Cine-avea chef de anchete sau mai ştiu eu ce?”, îşi aminteşte un fost observator care a pariticipat la două sesiuni electorale din regimul Ceauşescu. Securitatea şi unităţile de miliţie îşi intensificau munca informativă înainte de alegeri, luând în vizor mai ales persoanele cu sau fără antecedente politice şi penale care au avut manifestări şi intenţii ostile sau care denigrau politica partidului şi statului, legionarii, membrii fostelor partide burgheze şi naţionalist fasciste, dar mai ales cele care au difuzat sau au introdus în urnele de vot fiţuici cu conţinut ostil, au răspândit zvonuri. În anul 1975, de exemplu, peste 35.000 de ofiţeri şi subofiţeri erau gata să intervină în cazul unor nereguli.
„În casa mea era frig, la adunare era frig şi, culmea, şi în secţia de votare era frig şi beznă, că se făcea economie în draci”, îşi aminteşte artistul Dan Perjovschi. „Aşa că am desenat un penis pe hârtia de vot şi am dârdâit de frică până în decembrie 1989. În aceeaşi zi, seara, am aflat de la televizor că tovaraşul Ceauşescu a fost votat de 99,7 la sută din populaţie. Şi azi mă încălzeşte gândul că eu am fost unul din ăia 0,3”.
articol preluat de pe http://totb.ro/
Moldova: UE oferă zece milioane de euro pentru reformarea sistemului de justiţie
Ana Chitoroaga
Uniunea Europeană oferă suplimentar zece milioane de euro pentru realizarea a trei proiecte noi privind reformarea sistemului de justiţie din Republica Moldova. Anunţul a fost făcut în cadrul conferinţei „Asistenţă tehnică pentru reforma justiţiei”, la care a participat şi prim-ministrul Iurie Leancă, a relatat Moldpres.
Proiectele îşi propun susţinerea sistemului judiciar, sporirea eficienţei, responsabilităţii şi transparenţei instanţelor de judecată din Moldova. Această asistenţă se referă şi la domeniul de investigare prejudiciară, urmărire penală şi organizarea apărării în ţară.
Premierul Iurie Leancă a menţionat că reformarea justiţiei şi stârpirea corupţiei suntiminente, dacă dorim să trăim într-o ţară mai bună, în care oamenii se simt protejaţi de lege şi egali în faţa legii.
„Orice experienţă negativă pe care o trăieşte un om în raport cu sistemul judiciar nu loveşte, pur si simplu, în această persoană – ea loveşte în stat şi în încrederea cetăţenilor faţă de actul justiţiei în general. Şi este o situaţie pe care nu mai avem dreptul să o tolerăm”, a precizat şeful Executivului.
Prim-ministrul a vorbit şi despre acţiunile pe care le întreprinde Guvernul, în mod special Ministerul Justiţiei, prin punerea în aplicare a Strategiei de Reformare a Sectorului Justiţiei. De asemenea, a subliniat importanţa implicării la un alt nivel din partea Uniunii Europene cum ar fi, venirea unei misiuni EUJUST în care, în principal, judecătorii, procurorii şi ofiţerii de la Centrul Naţional Anticorupţie să fie asistaţi în activitatea lor şi să fie monitorizaţi pentru o perioadă de doi-trei ani.
”Ne aşteptăm că aceste proiecte lansate vor da un impuls suplimentar pentru punerea în aplicare a reformei în domeniul justiţiei. Astfel veţi avea un sistem de justiţie mai responsabil, transparent şi independent, ca rezultat va avea un impact pozitiv asupra vieţii de zi cu zi a tuturor cetăţenilor din Republica Moldova”, a declarat Şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola.
Anterior, pentru reforma justiţiei, Uniunea Europeană a mai oferit un sprijin financiar de 60 milioane de euro.
articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/