Românii ies în Piaţa Universităţii, solidari cu diaspora
de Loredana Diacu
În jur de 500 de persoane au ieşit în Piaţa Universităţii în semn de solidaritate cu românii din diaspora, obligaţi de autorităţi să stea la cozi nesfârşite în faţa ambasadelor şi consulatelor pentru a-şi exercita dreptul la vot. Protestul a fost organizat de Uniţi Salvăm, sub sloganul “Democraţie, te strigăm în stradă.”
De la Universitate, protestatarii vor pleca spre Ministerul Afacerilor Externe (MAE), instituţie pe care cetăţenii o ţin responsabilă pentru orele lungi de aşteptare de care au parte români din diaspora pentru a vota. Reamintim că MAE a refuzat să suplimenteze numărul secţiilor de vot sau să prelungească programul de votare, în pofida cozilor uriaşe ce au marcat turul I de scrutin şi a cozilor şi mai mari de la turul doi.
Sute de protestatari strânşi în faţa Teatrului Naţional au cântat imnul şi scandează “Hai să fim eroi în turul doi”, “Ţara s-a trezit din somn, ghinion, ghinion”,”Nu mai vrem hoţie, vrem democraţie”, “Meleşcanu, eşti ca Corlăţean”, “Ieşiţi din casa, dacă va pasă”.
“Se împlinesc numaidecât 25 de ani de la revoluţie. Catifeaua de-atunci a mucegăit, prin găuri vi se văd toate slăbiciunile, vă cad toate măştile, sunteţi doar cartoane. MAE consideră de cuviinţă să aniverseze revoluţia împiedicând românii din diasporă să voteze. S-a petrecut şi o demitere de formă, nu de fond. Ştim foarte bine ce aveţi de gând să faceţi, dar de data asta suntem aici. După 2 săptămâni de presiuni, de proteste, de semnale de alarmă trase.
A venit momentul să-l tragem pe ultimul. Ne-aţi luat atât de multe în anii care s-au scurs de-atunci, încât uneori dreptul de a vota e tot ce mai avem. Ieşim în stradă pentru el. Ieşim în stradă pentru că ne-am săturat să fim un popor de victime. Nu aveţi voi căluşuri câte guri avem noi. Avem o armă mai puternică decât voi toţi la un loc: democraţia.
Revolta ne scoate în stradă. Vrem vot electronic, vrem eliminarea barierelor în calea participării. Ne vedem în Piaţa Universităţii, locul în care românii s-au scufundat în întuneric şi nu s-au mai întors pentru ca noi să putem vota azi. Pentru noi, cei liberi.”, scrie Uniţi Salvăm, pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/events/376896079138653/
Ştire în curs de actualizare
articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com
PROTESTE: La Cluj și București s-a ieșit în stradă! Primii protestatari s-au strâns în Piața Unirii și Piața Universității
De Claudiu Padurean
Dificultățile cu care se confruntă românii care vor să voteze în diaspora i-au exasperat pe clujeni, dar și pe bucureșteni. Ei au ieșit în stradă pentru a cere socoteală Guvernului.
BUCUREȘTI: În jurul orei 19.00, aproximativ 400 de persoane au ieșit în Piața Universității
CLUJ: ora 18.00: Aproximativ o sută de oameni participă în la un miting spontan, care are loc în Piața Unirii. Oamenii au venit cu drapele ale României și cu pancarte pe care au scris ”Vrem schimbare!”, ”Vrem să votăm” și ”Mulțumim, Diaspora!”
”Nu mai suportăm această bătaie de joc. Am rude, am prieteni care stau de cinci ore la Londra și nu pot să voteze. Este o rușine”, a spus unul dintre protestatari. ”Sora mea locuiește în Franța. Are un copil mic. A stat ore în șir la coadă ca să voteze și nu a reușit. De aceea am venit aici, ca să cer Guvernului să respecte dreptul ei de a vota”, a spus o tânără din Piața Unirii.
”Jos comuniștii!” și ”Libertate”, ”Cine nu sare / Nu vrea schimbare”, dar și ”Vrem schimbare” sunt scandările manifestanților.
articol preluat de pe http://romaniacurata.ro/
Romanian National Anthem – “Deşteaptă-te Române”
foto media.tvrnews.ro





