Poliţia rusă a reţinut un jurnalist care a publicat un material despre ”federalizarea” Siberiei

2012_02_28_95000036_rsz

Poliţia rusă l-a reţinut recent pe jurnalistul Dmitri Shipilov, după numai câteva ore de la publicarea unui interviu despre ”federalizarea” regiunilor siberiene, relatează Radio Europa Liberă.

Colegul lui Shipilov, Anton Invanov, a notat pe Facebook că Shipilov a fost reţinut într-o gară de la periferia Moscovei pe 11 septembrie.

La începutul respectivei zilei, ziarul Novosti Kuzbassa a publicat interviul lui Shipilov cu Artyom Loskutov, un organizator al marşului pentru ”federalizarea” Siberiei care era plănuit să se desfăşoare în luna august. Manifestaţia a fost blocată de autorităţile ruse.

Organizatorii marşului vor ca siberienii să beneficieze de reduceri de preţuri şi suplimentări salariale pentru rezidenţii zonelor „în care condiţiile climaterice sunt dure” şi de o distribuţie corectă a veniturilor între bugetele locale şi cele federale.
Marşul a fost interzis de autorităţile ruse, în timp ce mare parte din mass-media şi internet au fost cenzurate. Câţiva dintre organizatorii mişcării au fost amendaţi, iar unul dintre ei, Darya Polyudova, a fost arestată luna aceasta şi acuzată de propagarea extremismului şi separatismului pe internet.

Citând Constituţia rusă, mişcarea poate cere o mai mare autonomie pentru autorităţile locale în relaţie cu guvernul federal, care este ”hrănit” de siberieni.

”Siberia îşi oferă resursele şi primeşte în schimb o grămadă de legi idioate”, a afirmat Loskutov, în august.

Moscova a cerut ”federalizarea” Ucrainei şi acordarea de puteri sporite regiunilor vorbitoare de limba rusă, dar Kremlinul este foarte sensibil când vine vorba despre orice efort de descentralizare a puterii în Rusia.

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com

In Parlamentul chinez se discuta un proiect de lege privind ANEXAREA UNOR TERITORII din Rusia

images-cms-image-000008589

Parlamentul Chinei a pus în discuție un proiect de lege foarte asemănător cu cel pe care-l examinează în prezent Duma de la Moscova, privind alipirea pensinsulei Crimeea la Rusia, comunică portalul http://elise.com.ua.
Sursa citată afirmă că e vorba despre un act legislativ care prevede alipirea la Republica Populară Chineză a unor teritorii din alte ţări, în cazul în care populaţia locală se va pronunţa la referendum pentru alipirea la China. Proiectul documentului înaintat spre examinare încă la 28 februarie, de facto, prevede anxarea la China a teritoriului Orientului Depărtat rus.
Proiectul a fost înregistrat de deputatul Sun Wan Han. Documentul simplifică modul de aderare a teritoriului unui stat străin la Republica Populară Chineză.
Conform noului proiect, acest lucru poate fi efectuat şi în absenţa unui tratat internaţional dacă:
- acel teritoriu organizează un referendu, în care aderarea la China primeşte aviz pozitiv
- este prezentă o adresare a autorităţilor legitime ale acelui teritoriu, prin care aderarea este solicitată guvernului cinez
“Procedura de aderare va fi următoarea: iniţiatorul ofertei face o adresare către preşedintele Chinei, iar acesta informează şi se consulă cu Congresul Naţional al Poporului şi cu guvernul Chinei. În cazul unui acord comun, este prezentat un proiect de lege constituţională privind primirea teritoriului statului străin în Republica Populară Chineză, care defineşte statutul şi alte probleme legale”, a spus Wan Han.
Conform recensământului din 2002, în Federaţia Rusă locuiesc 34.577 de etnici chinezi. Nimeni nu cunoaşte însă numărul real al imigranţilor chinezi în Rusia, acesta variind între 200.000 şi 2 milioane.
articol preluat de pe http://deschide.md/ro

Mâine aflăm dacă vom intra pe Internet doar cu buletinul

legea-vanzarii-de-cartele-prepay-doar-cu-buletinul-din-nou-pe-masa-parlamentarilor-7069597

curtea-constitutionala-624x345
Curtea Constituțională judecă mâine Legea cartelelor prepay și WiFI numai cu buletinul

APADOR-CH și ApTI susțin anularea legii printr-un amicus curiae la CCR

Marți, 16 septembrie, Curtea Constituțională a României va judeca sesizarea făcută de Avocatul Poporului de a declara neconstituțională Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice. Asociația pentru Tehnologie şi Internet (ApTI) și Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki – APADOR-CH susțin demersul AVP printr-un amicus curiae depus astăzi la CCR.

Despre lege

Mai cunoscută ca Legea cartelelor pre-pay și WiFI numai cu buletinul, legea a fost inițiată de Guvern în luna aprilie 2014, a fost aprobată rapid de Senatul României (în 2 iunie), și chiar mai rapid de Camera Deputaților (2 iulie). Asta într-o perioadă în care pe plan european fusese anulată ca neconstituțională cunoscuta Directivă Big Brother, iar în România societatea civilă a făcut numeroase demersuri pentru a zădărnici adoptarea acestui act normativ. La 8 iulie 2014 CCR constatase, de asemenea, neconstituționalitatea legii Big Brother autohtone – Legea 82/2012. Legea prevedea obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.

Legea privind cartelele pre-pay și WiFI numai cu buletinul este neclară și are influențe asupra mai multor domenii.De exemplu:

toți cetățenii care se conectează le sisteme WiFI gratuite sau nu vor trebui identificați;

toți cei 10 milioane de utilizatori de cartele pre-pay trebuie să se înregistreze în termen de 12 luni de la data adoptării legii, în caz contrar serviciul le este dezactivat;

înregistrarea utilizatorilor se face în condiții incerte, nu se știe cine are acces la baza de date, de ce este necesar CNP-ul utilizatorilor etc. Asociațiile semnatare consideră că legea reprezintă o imixtiune deosebit de gravă și disproporționată în drepturile fundamentale la respectarea vieții private și la protecția datelor cu caracter personal, opinie exprimată de asemenea și de Avocatul Poporului însesizarea de neconstituționalitate depusă la 9 iulie 2014 la CCR. Înregistrarea tuturor cartelelor SIM pre-plătite și identificarea tuturor utilizatorilor de rețele WiFi gratuite împiedică utilizarea anonimă a comunicațiilor electronice și constituie o bază pentru extinderea supravegherii generalizate.

CEDO a statuat pericolul pe care o lege care permite supravegherea secretă îl reprezintă la adresa democrației sub pretextul apărării ei, afirmând că “statele contractante nu pot, în numele luptei împotriva terorismului și spionajului, să adopte orice măsuri pe care acestea le consideră necesare”.

În formularea acestui amicus curiae depus azi la CCR demonstrăm faptul că legea criticată nu respectă niciunul dintre principiile ce ar trebui să fie îndeplinite cumulativ pentru a se considera că încălcarea dreptului la viață privată este legitimă: să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică, să fie proporțională cu scopul urmărit.

Ce este amicus curiae

Prin amicus curiae este permis celor care au o expertiză într-un anumit domeniu (în speță, respectarea drepturilor omului, libertatea de asociere) să ajute instanța, ca “prieteni ai instanței” (amicii curiae), prin furnizarea, cu rol consultativ, de informații/observații relevante pentru soluționarea unei cauze importante.

Precizăm că, recent, calitatea de amicus curiae a unei organizații neguvernamentale a fost recunoscută explicit de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 447 din 29 octombrie 2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Semnatari

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)

Asociația pentru tehnologie și Internet (ApTI)

foto 1 http://jurnalul.ro

articol preluat de pe http://www.apador.org