Cum a “vândut” SUA lumii fracturarea hidraulică. Diplomaţie cu miros de gaze

hilary-clinton-and-fracking-400x224

Mark Gitenstein, fost ambasador al Statelor Unite la București, recunoaște, într-o declarație acordată publicației americane Mother Jones, că a intervenit pe lângă guvernul de la București pentru a debloca procesul de concesionare de perimetre de explorare de gaze de șist către compania americană de petrol și gaze Chevron.

Declarația face parte dintr-un articol intitulat “Cum a vândut Hillary Clinton fracturarea hidraulică în întreaga lume“, articol care prezintă modul în care, în mandatul de secretar de stat al lui Clinton, Departamentul de Stat al SUA a colaborat îndeaproape cu mari companii energetice americane pentru a promova dezvoltarea de zăcăminte de gaze de șist prin fracturare hidraulică la nivel global, ca parte a unui demers american mai amplu de luptă împotriva schimbărilor climatice, de creștere a resurselor energetice ale lumii și de subminare a influenței politice exercitate de Rusia în Europa prin “arma” Gazprom.

“Potrivit declarațiilor, telegramelor diplomatice și altor documente obținute de Mother Jones, în cadrul programului derulat de către Departamentul de Stat, oficiali americani, unii dintre ei având legături strânse cu industria energetică, au ajutat companii petroliere americane să obțină concesiuni de gaze de șist extrem de profitabile în străinătate, stârnind îndoieli cu privire la adevăratele interese servite de către respectivul program”, scrie publicația citată.

În articol, în care sunt prezentate demersurile de lobby și advocacy pentru dezvoltarea gazelor de șist purtate de americani în mai multe state din Europa, cum ar fi Polonia, Bulgaria sau România, dar și la Comisia Europeană, se afirmă că, în unele cazuri, Departamentul de Stat s-a implicat direct în negocierea acordurilor petroliere dintre guvernele respective și companiile americane.

Astfel, potrivit sursei citate, Mark Gitenstein, în postura sa de ambasador al SUA la București, s-a întâlnit cu directori ai Chevron și cu oficiali români, pentru a-i presa pe cei din urmă să concesioneze către Chevron perimetre de explorare pentru gaze de șist.

Citește mai mult pe Energy Report

articol preluat de pe http://farafracturare.ro/

”Acum e momentul pentru acțiune!” Mesajul istoric al Secretarului General al ONU înaintea Summit-ului Climei de la New-York

descărcare

Peste un milion de oameni au semnat deja ”cea mai importantă petiție lansată vreodată”. Pe 21 septembrie se va desfășura una dintre cele mai mari acțiuni de protest din istoria omenirii, la care sunt așteptate să participe sute de mii de persoane în orașe din întreaga lume, inclusiv în România. Acțiunile sunt menite să prefațeze Summit-ul Climei, care se va desfășura pe 23 septembrie, la sediul Organizațiilor Națiunilor Unite (ONU) de la New-York. Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon a invitat la acest Summit șefii de guverne, lideri din domeniul afacerilor și al finanțelor și reprezentanți ai societății civile din întreaga lume, pentru a stabili un plan de acțiune pentru combaterea schimbărilor climatice. Săptămâna trecută, Ban Ki-moon a transmis și un mesaj memorabil, pe care îl puteți citi mai jos.

Aici puteți detalii și petiția lansată de AVAAZ prin care se solicită tuturor liderilor locali, naționali și internaționali măsuri pentru  trecerea la energie 100% curată. Iar aici puteți afla mai multe amănunte despre localitățile din România unde se va desfășura Marșul global pentru acțiune climatică.

***

”Acum e momentul pentru acțiune!”

Ban Ki-moon, Secretar General al ONU 
UN Secretary-General Ban Ki-moon talks to reporters on board an Arctic research ship, 600 miles from the North PoleSchimbările climatice a fost una dintre prioritățile mele principale din ziua în care am preluat mandatul în 2007. Am spus atunci că, dacă ne pasă de moștenirea noastră pentru generațiile viitoare, acesta este momentul pentru o acțiune globală decisivă. Am fost încântat să văd o creștere a importanței schimbărilor climatice pe agenda politică și în conștiința oamenilor din întreaga lume. Dar eu rămân în alertă din cauza faptului că guvernele și oamenii de afaceri nu au reușit încă să acționeze în ritmul și cu amploarea necesare.

Timpul trece. Cu cât întârziem mai mult, cu atât vom plăti mai mult. Schimbările climatice se accelerează, iar activitățile umane sunt cauza principală, așa cum arată documentarea realizată în rapoartele științifice avizate ale Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice. Efectele sunt deja pe scară largă, costisitoare și cu consecințe asupra agriculturii, resurselor de apă, sănătății umane și a ecosistemelor terestre și ale oceanelor. Schimbările climatice reprezintă riscuri radicale pentru stabilitatea economică și securitatea națiunilor.

Am călătorit în jurul lumii pentru a vedea personal impactul, de la Arctica în Antarctica, de la insulele joase ale Pacificului, amenințate de creșterea nivelului mării, la ghețarii în retragere din Groelanda, Anzi și Alpi. Am văzut înaintarea deșerturilor din Mongolia și regiunea Sahel și pădurile tropicale pe cale de dispariție în Brazilia. Peste tot am vorbit cu oameni din prima linie a frontului, care sunt profund preocupați de amenințările schimbărilor climatice asupra modului lor de viață și a viitorului lor.

Călătoriile mele mele m-au introdus, de asemenea, unui număr tot mai mare de oameni – de la șefi de guverne la oameni de afaceri – care sunt pregătiți să investească capital politic și financiar în soluțiile de care avem nevoie. Ei înțeleg că schimbările climatice reprezintă o problemă pentru toți oamenii, toate companiile și toate guvernele. Ei recunosc că putem evita riscurile dacă luăm măsuri decisive acum.

În această lună, pe 23 septembrie, am convocat un Summit al Climei la sediul Organizațiilor Națiunilor Unite din New York. Summit-ul are două obiective: să mobilizeze voința politică pentru a obține un acord universal semnificativ la negocierile climatice din 2015 de la Paris; și pentru catalizarea unor acțiuni ambițioase pe teren pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a consolida capacitatea de adaptare la schimbările care au loc deja.

Am invitat șefi de guverne, oameni de afaceri, finanțiști și reprezentanți ai societății civile pentru a prezenta viziunea lor, pentru a face propuneri îndrăznețe și pentru a crea noi parteneriate care vor sprijini schimbarea de care lumea are nevoie. Summit-ul va pune în evidență o serie de domenii în care anticipăm că putem obține cel mai mare impact, așa cum le-au prezentat anterior Summit-ului cei mai influenți actori din domeniul climei.

Schimbările climatice nu sunt doar o problemă a viitorului, ci sunt o problemă urgentă a zilei de azi. În loc să ne întrebăm dacă ne putem permite să acționăm, ar trebui să ne întrebăm ce ne oprește, cine ne oprește și de ce? Să ne unim forțele împotriva scepticilor și a intereselor înrădăcinate. Să ne bazăm pe oameni de știință, economiști, antreprenori și investitori care îi pot convinge pe șefii de guverne și factorii de decizie că acum este momentul pentru acțiune.

articol preluat de pe http://romaniacurata.ro/

Proiectul Partidul Pirat România este o inițiativă politică atipică (și nu o inițiativă apolitică tipică) inspirată de Ideile suedezului Rick Falkvinge

001

Partidul Pirat Romania prescurtat PIRAT

cunoscut și sub denumirile: Partidul Piraților, Partidul Piraților din România, PPro

Membrii Partidului Pirat pot fi numiți- prin extensie, „Pirați” așa cum membrii Partidului Ecologist sunt numiți „Verzi” sau membrii Partidelor Democrate sunt numiți „Democrați”.

Cu toate acestea, chiar numiți „Pirați” membrii Partidului Pirat nu sunt pirați în sensul obtuz al dex-ului- la fel, membrii Partidului Ecologist nu sunt colorați în verde iar membrii Partidelor Democrate nu sunt democrați („Democrația” fiind un scop,un deziderat nu o acțiune politică).

Partidul Pirat Romania nu pretinde nici un fel de cotizație Membrilor săi.

Totuși dacă cineva dorește să Doneze este binecuvântat. Cu ajutorul Donației sale vom zugrăvi pereți murdari și vom înlocui geamuri sparte.

Partidul Pirat pretinde Membrilor săi un singur lucru: SĂ PARTICIPE LA VOT !

Această inițiativă este pusă la cale în România de:

1.   Un individ sau grup de indivizi („Cineva”) care se concentrează pe crearea de idei/concepte şi acțiuni referitoare la rațiunea de a exista, la „sensul vieții”.

2.   Cineva care are idei/concepte pe care le dorește aduse în concret.

3.   Cineva care navighează.

Acesta este manifestul „CINEVA:

La moarte INEPTOCRAȚIE !
(in-epto-crație:
formă de organizare politică a societății în care cei mai puțin capabili să conducă sunt aleși de către cei mai puțini capabili să producă și care se autorăsplătesc apoi cu bunuri și servicii confiscate de la o populație diminuată de producători.)

Salut secolule 21. Salut schimbare si pace fără precedent!  La revedere briocrație!  Adio bandă roșie, bandă neagră, bandă turbocapital!!  Adio obișnuinței să faci lucrurile așa cum am le-ai făcut întotdeauna.. Și înainte de toate, la revedere oamenilor, companiilor si guvernelor care NU FAC.

Iată- A FACE este verbul care va petrece lucrurile de acum înainte..Make-ingul*  va înlocui Market-ingul**:

CINEVA: să vină CINEVA să FACĂ ceva !!  

Make-rii -„CeiCeFac”  îi vor înlocui pe Market-eri -„CeiCeVând” .  CeiCeFac sunt oamenii care ne vor conduce mai departe. Fonetic , Make-ing suna aproape ca Market-ing, doar că avem un comutato-R:  Market-erii investesc în povești despre  produse care să vă ocupe viața, Make-rii investeasc în crearea produselor despre care altii vă povestesc. Make-rii sunt inventatori, artizani şi salvatori. Make-rii vor trece la conducere ca Făuritori iar Market-erii vor fi în urma lor hrănindu-se din miezuri..

Cum vedem lucrurile:

1. Ideile sunt ieftine.

Să recunoaştem, ideile sunt ieftine, iar ideile bune ne invadează mereu..Aproape toată lumea are o idee bună pentru ceva, fie ea „mare” sau „mică”.

2. Ideile care nu se raspandesc, nu au valoare.

Make-rii nu sunt „preţiosi” cu ideile. De fapt, Make-rii prosperă împărtăşind Idei. Ei procedează astfel întrucât știu ca Ideile apar pentru a fi puse în execuție si nu pentru a fi puse în Bănci. Ei mai știu că dacă mai multe persoane sunt dispuse să accepta oIdee atunci este mai bine ca aceasta să le fie împărtășită.

3. Oamenii care au idei şi nu fac, nu ştiu.

Ați primi  un „sfat bun” de la cineva care nu a experimentat lucrul despre care sfătuiește? Nici De Cum ! A  avea ceva valoros în minte şi a nu face este similar unui arhitect scufundat între schițe după care nimeni nu construieste niciodata nimic..

4. Make-rii nu decid să facă- Make-rii trebuie să facă.

Acesta nu este un model de afaceri, acesta este un model de viaţă. Nu există nici o alegere pentru un Make-r, există o Viziunecare trebuie să fie în- făptuită. Viziunea îl bântuie pe Make-r, aceasta este iubirea lui care nu-i dă odihnă. Viziunea trebuie să fie concretizata, iar Make-rul este obligat să o facă.

5. Maketerii sunt condusi de curiozitate, nu de corectitudine..

Market-erii se vor corecți, ei trebuie să ghicească corect mersul lucrurilor. Make-rii ştiu că a avea dreptate tot timpul este plictisitor. Make-rii nu se străduiesc să fie corecti, pentru că ei ştiu că acest “corect” se schimbă la fel de sigur ca anotimpurile. În cuvintele lui Manic Street Preachers, „This Is My Truth Tell Me Yours”.

Make-rii nu se tem să întrebe: “De ce?” –lor nu le este niciodată frică de aceste trei cuvinte: “Eu nu ştiu.”

6. Make-rii nu iau parte la o repetiţie.

Odată cu noul Mileniu, pentru indivizii din toată lumea a început o etapă nouă, avidă de performanţă. În acest nou Teatru,indiferent dacă ai parte de ovaţii sau de o sală goală important e să joci un spectacol ce trebuie vazut.

7. Make-rii nu depun eforturi izolate întru perfecţiune, ei se străduiesc să se conecteze..

Este sigur că o Idee care rămâne doar Idee este la un pas de întrupareMake-rii fac astfel ca ideile să se poată conecta. Make-rul este un „bun conductor” de Idei: chiar dacă el nu vede o finalitate practică pentru o anumită Idee- o transmite celor care pot găsi o conectare.

8. A face pentru toata lumea nu inseamna a face pentru nimeni.

Make-rii nu făptuiesc pentru pieţe- aceasta este pentru Market-eriMake-rii înţeleg că „Ceea ce este mic” este noul „Ceea ce este Mare”, ei înţeleg agilitatea, rezolvă întrebări specifice şi probleme uitate, pentru a prezenta răspunsuri noi. Ei înţeleg că rezolvarea unei probleme pentru un număr mic de persoane este de neprețuit.

9. Make-rii ştiu că dacă nu sunt speriaţi, nu sunt in regula.

Make-rii destestă să se repete. Make-rii sunt animați de dorința aproape erotică de a experimenta situații care nu existau înainte.Make-rii știu că a nu ști cum să facă ceva este cel mai bun motiv pentru a face acel ceva. Ei cunosc “marginea insângerata a prăpastiei“, ei stiu că cicatricile există pentru a fi  purtate cu mândrie.

10. Make-rii trebuie să se oprească din scris și citit ACUM !!.

Make-rii trebuie să purceadă la A FACE !!.

*  Make-ing este știința care în loc să spună o poveste despre CEVA face ca acel CEVA să devină o poveste

**Știința de a vinde ceva se numește market-ing. Succesul unui market-er este atunci când spune o poveste despre CEVA care-l vinde pe acel CEVA.

articol preluat de pe  http://www.partidulpirat.ro/