Evenimentele Zilei de 14 martie în Istorie
Proclamarea Regatului României (14 martie 1881)
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org
(articol in curs de editare)
14 martie este a 73-a zi a calendarului gregorian și ziua a 74-a în anii bisecți.
Mai sunt 292 de zile până la sfârșitul anului.
Sărbători Religioase ale Zilei de 14 martie
Ortodoxe
Sf. Cuv. Benedict din Nursia; Sf. Sfințit Mc. Alexandru preotul
cititi si Calendar Ortodox 14 martie 2025
Greco-catolice
Sf. cuv. Benedict, Patronul Europei († 547); Sf. pr. m. Alexandru
Romano-catolice
Sf. Matilda, regină; Fer. Iacob Cusmano, pr.

Heinricus rex and Methildis regina, Chronica St. Pantaleonis, 12th century – foto: en.wikipedia.org
Sărbători Internaționale ale Zilei de 14 martie
Ziua Pi

Larry Shaw, the organizer of the first Pi Day celebration at the Exploratorium in San Francisco, note he did not calculate Pi; he just organised a day – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Ziua pi este o celebrare anuală a constantei matematice π (pi). Ziua pi este serbată pe 14 martie (3/14 în formatul lună/zi) din moment ce 3, 1 și 4 sunt primele trei cifre importante ale lui π.
În 2009 Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii a susținut desemnarea unei „zile pi” și celebrarea ei în întreaga lume.
În anul 2015, Ziua pi a căpătat o importanță deosebită pe 3/14/15 la 9:26:53 (a.m. și p.m.), data și ora reprezentând primele 10 cifre ale lui π.
Aceeași secundă a conținut de asemenea un anumit moment, numit Pi Instant, corespunzător tuturor cifrelor lui π.
Ziua Internațională a Matematicii
Ziua Internațională a Matematicii este sărbătorită în fiecare an pe 14 martie.
Ea a fost recunoscută de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) la conferința generală din 2019.
Anterior, data de 14 martie era marcată ca Ziua Pi şi a fost sărbătorită pentru prima dată în 1988.
Inițiată de Uniunea Matematică Internațională, importanța matematicii în lumea noastră este celebrată în 14 martie, deoarece această zi este deja cunoscută sub numele de Ziua Pi în multe țări.
Numărul Pi (π) cu valoarea sa aproximativă 3,14 corespunde cu 14 martie în formatul de dată (3.14) utilizat în SUA, de exemplu.
Sărbătoarea Zilei Internaționale a Matematicii extinde Ziua Pi pentru a include întregul spectru al matematicii.
cititi mai mult pe www.rador.ro
Sărbători Naționale ale Zilei de 14 martie
Ziua limbii estone

Estonia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Estona este limba oficială a Estoniei, vorbită nativ de aproximativ 1.1 millioane de persoane în Estonia și de câteva zeci de mii în comunitățile de imigranți.
Limba estonă aparține ramurii balto-finice a limbilor uralice, împreună cu limba finlandeză, limba carelă și alte limbi apropiate. Limbile uralice nu aparțin limbilor indo-europene.
Estona este înrudită distant cu limba maghiară și cu limbile sami.
Limba estonă a fost influențată de limba suedeză, limba germană (inițial limba germană de jos medie, care era lingua franca Ligii Hanseatice și care se vorbea ca limbă nativă în Estonia de astăzi de o comunitate burgheză importantă de germani baltici; mai târziu limba estonă a fost influențată și de germana standard) și de limba rusă, chiar dacă nu se înrudește lingvistic cu ele.
Evenimentele Zilei de 14 martie în Istorie:
- 14 martie 1881 – Proclamarea Regatului Românieiș
- 14 martie 1939 – Sub presiunile Germaniei naziste, Slovacia și-a declarat independențaș
- 14 martie 1964 – Jack Ruby a fost găsit vinovat de asasinarea lui Lee Harvey Oswaldș
- 14 martie 1994 – S-a lansat versiunea 1.0.0 a kernelului Linux.
14 martie 313 - Împăratul chinez Jin Huidi (sau Huai) este executat de Liu Cong, conducătorul statului Xiongnu.
Împăratul Huai a fost un împărat din dinastia Jin (265-420) si a fost capturat în 311, iar mai târziu executat în in anul 313.
14 martie 752 - A decedat Papa Zaharia.

Papa Zaharia – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Papa Zaharia s-a nascut in anul 659 si a condus Biserica Romano – Catolica intre anii 741 – 752.
Papa Zaharia provine dintr-o familie de greci așezați în Calabria, la Santa Severina (KR). Conform “Liber Pontificalis“, Papa Zaharia a fost fiul lui Polichronius.
După moartea predecesorului său, Papa Grigore al III-lea la 29 noiembrie 742, Zaharia a fost ales papă pe 5 decembrie 742.
Prin farmecul și înțelepciunea sa, Papa Zaharia a reușit să evite atacurile și cuceririle lombarde.
Papa Zaharia a extins papalitatea în trei dioceze în Germania, a restaurat biserici catolice la Roma și a extins în mod sensibil teritoriile aflate sub influența catolică.
Papa Zaharia a tradus din latină în greacă importantele dialogurile ale lui Papa “Grigore I cel Mare” (născut la cca. 540, papă în anii 590-604)
14 martie 968 - A decedat Sfanta Mathilda (n. cca 895), soția regelui Henric I al Germaniei, primul domnitor din dinastia ottoniană saxona (sau Liudolfing).

Heinricus rex and Methildis regina, Chronica St. Pantaleonis, 12th century – foto: en.wikipedia.org
Fiul lor cel mai mare Otto, i-a urmat tatălui său pe tron ca rege al Germaniei (Francia Răsăriteană) și mai târziu a fost încoronat Împărat Romano – German în anul 962, încheind astfel perioada in care tronul a fost neocupa incepand cu anul 924 la moartea împăratului Berengar I de Italia.
Sf. Matilda a fondat mai multe instituții religioase, inclusiv i mănăstirile Sf Wigbert din Quedlinburg si Pöhlde, Enger, și Nordhausen în Turingia.
Ea a fost mai târziu canonizata, iar cultul ei este raspandit in Saxonia și Bavaria. Ziua de sărbătorire a Sf. Matilda, în conformitate cu calendarul regional german de sfinți este 14 martie.
14 martie 1489 - Regina Ciprului, Catherina Cornaro, vinde regatul sau Veneției. Catherine Cornaro (25 noiembrie 1454 – 10 iulie 1510) , a fost ultima regina a Ciprului.

Portrait of Catherine Cornaro by Gentile Bellini, at the Magyar Szépmüvészeti Múzeum, Budapest – foto: en.wikipedia.org
Nobila venețiana a devenit regină a Ciprului, dupa căsătoria cu James al II-lea, rege al Ciprului, Ierusalimui, și Armeniei. Căsătoria s-a incheiat în 1468, dar în următorii patru ani, James a urmarit alte alianțe posibile prin căsătorie, în special cu regatul Napoli.
În 1472, Caterina a plecat în cele din urmă in Cipru, unde a avut loc ceremonia oficială de casatorie, dar James a murit în 1473, lăsând-o cu un copil nenăscut mostenitor al regatului, viitorul James al III- lea; (n. august 1473).
Conducerea Ciprului a fost confiscata de către arhiepiscopul de Nicosia și aliații săi napolitani, insa la scurt timp, Caterina a fost repusa pe tron la intervenția Veneției.
Moartea timpurie a fiului Caterinei (1474) a precipitat conspirațiile, dar toate au fost dejucate de catre venetieni, care au acaparat puterea treptat.
Caterina, a domnit in Cipru din 1474 pana la 14 martie 1489, cand a fost silita să abdice și să vândă administrarea țării, Republicii Veneția.
Potrivit lui George Boustronios, “La 14 februarie, regina îmbrăcat în negru și însoțita de baroni și doamnele lor, a pornit călare. In momentul în care a parasit Nicosia, cu ochii in lacrimi, întreaga populație s-a lamentat. “
Ea a fost primita cu onoruri la Veneția, care i-a dat in posesie castelul și orașul Asolo.
A murit după ce a fugit din Asolo, atunci când castelul ei a fost ocupat de trupele imperiale.
14 martie 1647 - Războiul de treizeci de ani: Bavaria, Köln, Franța și Suedia semnează armistițiul de la Ulm.
14 martie 1681 - S-a nascut Georg Philipp Telemann, compozitor, dirijor si organist german.

Georg Philipp Telemann, acvatintă colorată manual de Valentin Daniel Preisler după un portret pierdut al lui Ludwig Michael Schneider (1750) – foto: ro.wikipedia.org
Georg Philipp Telemann (n. 14 martie 1681 – d. 25 iunie 1767) a fost un compozitor, multi-instrumentist și scriitor german din perioada barocului.
Un muzician aproape complet autodidact, a devenit un compozitor împotriva dorințelor familiei sale.
După ce a studiat în Magdeburg, Zellerfeld și Hildesheim Telemann a intrat la Universitatea din Leipzig pentru a studia dreptul dar ulterior a ales să înceapă o carieră în muzică.
A deținut posturi importante în Leipzig, Sorau, Eisenach și Frankfurt înainte să se stabiliească la Hamburg în 1721 unde a devenit directorul muzical al celor mai importante cinci biserici din oraș.
Deși cariera lui Telemann a prosperat, viața sa personală era problematică: prima sa soție a murit la doar câteva luni după căsătorie iar a doua sa soție a avut relații extraconjugale și a acumulat o datorie mare la jocurile de noroc înainte să îl părăsească pe Telemann.
Telemann a fost unul dintre cei mai prolifici compozitori din istorie (cel puțin din perspectiva lucrărilor care mai există astăzi) și era considerat de contemporanii săi ca fiind unul dintre cei mai importanți compozitori germani ai vremii – a fost comparat favorabil cu prietenul său Johann Sebastian Bach, care l-a făcut pe Telemann nașul de botez al fiului său Carl Philipp Emanuel Bach, și cu George Frideric Handel pe care Telemann îl cunoștea personal.
Muzica lui Telemann incorporează câteva stiluri naționale (francez și italian) și uneori este inspirată din muzica folclorică poloneză. Astăzi Telemann este considerat un important compozitor de tranziție de la baroc la clasicism.
14 martie 1800 - Cardinalul Barnaba Chiaramonti a devenit Papa Pius al VII-lea.

Pius al VII-lea – foto: ro.wikipedia.org
Pius al VII-lea (Ordinul Sfântului Benedict) , cu numele la naştere Barnaba Niccolò Maria Luigi Chiaramonti (* 14 august 1742 în Cesena, Italia; † 20 august 1823 în Roma) a fost un episcop al Romei şi papă al Bisericii Universale, de la 14 martie 1800, până la moartea sa în 1823.
Familia sa era nobilă, însă destul de săracă.
Ca și frații săi, a frecventat mai întâi Colegio dei Nobili din Ravenna, dar, la cererea sa, a intrat, la vârsta de 14 ani, la 2 octombrie 1756, în Abația benedictină Santa Maria del Monte de la Cesena, unde a fost admis novice, sub conducerea lui dom Gregorio Caldarera.
Papa Pius al VII-lea s-a refugiat cu succes în anul 1808 prin coridorul secret al “Pasajului Borgo” dintre Vatican și fortificația învecinată Castelul Sant’Angelo, pentru a scăpa cu viață la asediul Vaticanului de către trupele lui Napoleon Bonaparte.
14 martie 1803 - A murit poetul german Fr. Gottlieb Klopstock (“Mesiada”, “Moartea lui Adam”).
14 martie 1804 - S-a născut compozitorul austriac Johann Strauss – tatal; (d. 1849).

Johann Strauss (tatăl) – foto: ro.wikipedia.org
Johann Strauss (tatăl) (n. 14 martie 1804, Viena – d. 25 septembrie 1849, Viena) a fost un compozitor romantic austriac, faimos pentru valsurile sale și popularizarea acestora alături de Joseph Lanner, așezând astfel fundațiile pentru ca fiii lui să continue dinastia sa muzicală.
Cea mai cunoscută piesă a sa este probabil Marșul lui Radetzky (numit astfel după Josef Radetzky), în timp ce valsul cel mai renumit este probabil Lorelei Rheinklänge, op. 154.
14 martie 1820 - S-a nascut Victor Emmanuel al II lea, rege al Sardiniei (1849 – 1861) si primul rege al Italiei unificate.

Victor Emanuel II al Italiei – foto: ro.wikipedia.org
Victor Emanuel II al Italiei (italiană: Vittorio Emanuele II) (n. 14 martie 1820 – 9 ianuarie 1878) a fost supranumit „Regele gentilom”. Victor Emmanuel al II-lea a fost primul rege al al Italiei Unite. Monarh liberal, i-a acordat încredere lui Cavour, fără a renunța niciodata la propria sa autoritate.
Pentru supușii săi, Victor Emmanuel al II-lea a fost il re galantuomo, “regele gentilom”, cel care a păstrat Constituția liberală “dăruită” Piemontului de tatăl său, Carol Albert. Proclamat
În 1861 “rege al Italiei prin Îndurarea lui Dumnezeu și a Națiunii“, el desăvârșește unitatea italiană, Încheiată În 1878.
La 27 ianuarie 1861 s-au ținut alegeri pentru primul parlament al noului Regat al Italiei. În martie, Victor Emmanuel a fost recunoscut ca rege al Italiei.
Noul Parlament s-a Întrunit la Torino, care rămăsese centrul de forță al Italiei, pentru că unificarea fusese o ocupare de către Piemont.
Nu numai constituția, dar și sistemele legislativ și administrativ ale Piemontului au fost extinse, sau mai potrivit spus, impuse
În restul tării. Regele și-a păstrat titlul său piemontez de Victor Emmanuel II – nu a devenit Victor Emmanuel 1 al Italiei.
Pe plan social și religios, Cavour continua opera începută de Massimo d’Azeglio, în ciuda reticențelor lui Victor Emmanuel al II-lea, care dorește să menajeze papalitatea, Cavour impune reducerea privilegiilor ecleziastice.
Partizan al unei “Biserici libere într-un stat liber“, el structurează net congregațiile, a căror expansiune încearcă s-o frâneze, și obține suprimarea avantajelor fiscale ale Bisericii și totodată confiscarea bunurilor ordinelor contemplative.
Roma ia imediat poziție și își recheamă nunțiul de la Torino.
O atmosferă anticlericală pare a emana acum din regatul Piemontului.
14 martie 1837 - Apare la Iaşi Alăuta Românească, prima revistă literară din Moldova, supliment al gazetei Albina românească.

Alăuta Românească - foto preluat de pe iasicasa.ro
Alăuta Românească a fost prima revistă literară din Moldova, supliment al gazetei Albina Românească. A apărut la Iași, la 14 martie 1837, sub redacția lui Gheorghe Asachi.
O nouă serie a revistei a apărut în 1838, sub redacția lui Mihail Kogălniceanu.
În același an, în paginile sale, Kogălniceanu a susținut teza afirmată de Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldavie (1716), conform căreia în spațiul românesc s-ar fi scris cu litere latine până la Conciliul de la Florența (1439).
Revista a fost suprimată la 1 septembrie 1838, datorită tendințelor ei de critică socială la adresa orânduirii feudale din acel timp.
În 1970, fosta Editură Minerva, specializată în valorificarea patrimoniului literaturii române, a publicat revista Alăuta Românească din 1837-1838, reprodusă într-o monumentală ediție facsimilată și transliterată, textul original în alfabetul chirilic sau de tranziție aflându-se în paralel cu textul transliterat în alfabetul latin, cu respectarea riguroasă a rândurilor, până la exactitatea despărțirilor în silabe de la capetele de rând.
14 martie 1854 - S-a născut Alexandru Macedonski, poet român (d. 1920)

Alexandru Macedonski – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Alexandru A. Macedonski (n. 14 martie 1854, București, d. 24 noiembrie 1920, București) a fost un poet, prozator, dramaturg și publicist român (“Noapte de Decembrie”, “Poema rondelurilor”, “Thalassa”, “Gemenii”, “Iades”, “Unchiasul Saraciei”, “Cuza Voda”, “Moartea lui Dante Alighieri”)
Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română.
A fost inițiatorul cenaclului și revistei literare “Literatorul”, a susținut modernizarea poeziei românești, fiind într-o continuă polemică cu junimistii.
Aceste polemici i-au afectat serios cariera literară și viațași au rămas notabile polemicile sale cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu sau Ion Luca Caragiale.
Poezia lui Macedonski are elemente împrumutate de la parnasianism, simbolism, sau romantism.
Pînă în 1890 Macedonski a scris poeme ample, de factură romantică, cu versuri lungi, şi cu un pronunţat caracter satiric.
Ciclul Nopţilor este caracterizat şi printr-un abundent retorism romantic, inspirat din volumulNopţile al poetului romantic francez Alfred de Musset.
După 1890 lirica lui Alexandru Macedonski trece printr-un proces de esenţializare.
În acest an scrie Rondelurile, iar discursul liric este rezultatul unui efort de sinteză. Poetul renunţă la retorismul primei etape, poezia devenind sugestie şi muzicalitate.
Tot în aceeași perioadă scrie: Rondelul rozelor ce mor, Rondelul apei din grădina japonezului, Rondelul cîinilor, Rondelul lucrurilor.
Macedonski e unul dintre puţinii autori români de rondel. Spre sfîrşitul vieţii a scris celebrele cicluri: Rondelurile pribege, Rondelurile celor patru vînturi, Rondelurile rozelor, Rondelurile Senei şi Rondelurile de porţelan.
Cele cinci cicluri au fost publicate în volumul postum Poema Rondelurilor (1927).
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
14 martie 1879 - S-a născut Albert Einstein, fizician teoretic născut în Germania, laureat al Premiului Nobel pentru fizică (d. 1955)

Albert Einstein in 1947 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm – d. 18 aprilie 1955, Princeton) a fost un fizician teoretician de etnie evreiască, născut în Germania, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton.
A fost autorul teoriei relativității și unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai omenirii.
În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică.
Albert Einstein a studiat la Munchen, unde familia sa avea un mic magazin de aparate electrice.
Desi nu a vorbit pana la varsta de 3 ani, inca de tanar a aratat o curiozitate vie pentru natura si o abilitate inascuta in intelegerea conceptelor matematice dificile.
La 12 ani a invatat singur geometrie euclidiana.
Cand avea 15 ani, a renuntat la scoala, profitand si de faptul ca familia sa s-a mutat la Milano, in Italia.
Totusi, a absolvit liceul la Arrau, in Elvetia, si s-a inscris la Politehnica din Zurich.
A lucrat ca meditator si suplinitor, iar in 1902 a devenit examinator la Biroul de Patente din Berna.
In 1903 s-a casatorit cu Mileva Maric, cu care fusese coleg de facultate.
Au avut doi fii, dar in cele din urma au divortat.
Einstein s-a recasatorit insa mai tarziu.
Cand Hitler a venit la putere in Germania, in 1933, Einstein a emigrat in Statele Unite.
A obtinut un post la Institutul de studii avansate din Princeton, New Jersey, unde a si incetat din viata in data de 18 aprilie 1955.
A pubicat studii nenumarate, care au revolutionat lumea: “Relativitatea: teoria speciala si generalizata”(1916), “Despre sionism”(1931), “Constructori ai universului”(1932), “De ce razboi?”(scrisa impreuna cu Sigmund Freud), “Lumea asa cum o vad eu”(1934), “Evolutia fizicii”(1938), si “Din ultimii mei ani”(1950).
Documentele adunate ale lui Einstein sunt publicate intr-o opera de mai multe volume incepand din 1987.
Este cunoscut mai ales pentru Teoria relativitatii, dar a avut contributii importante si in alte domenii ale fizicii.
A devenit faimos pentru explicarea efectului fotoelectric (pentru care a castigat premiul Nobel), fiind de asemenea un pionier in mecanica cuantica.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro en.wikipedia.org
14 martie 1881 - Parlamentul român a votat transformarea României în regat.

Proclamarea Regatului României (14 martie 1881) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen va fi încoronat rege al României la 10 mai 1881.
La 14 martie 1881, ţara era în sărbătoare.
Parlamentul a votat legea prin care Principatul României a fost înălţat la rang de regat, iar prinţul Carol I de Hohenzollern devenea rege.
Turcia a fost prima care a recunoscut Regatul României.
Au urmat-o Anglia, Italia, Statele Unite, Germania, Rusia şi Austro-Ungaria.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
14 martie 1881 - A fost înființat Ordinul Național “Coroana României”.

Ordinul „Coroana României”
Ordinul „Coroana României” a fost înființat de regele Carol I în 14 martie 1881, după ce România a fost proclamată regat.
Coroana României – în grad de cavaler – ordin ce avea menirea de a răsplăti servicii deosebite aduse statului, se conferea atât militarilor, cât și civililor.
Proiectul modelului de medalie a fost realizat de artistul român Theodor Aman.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
14 martie 1883 - A murit Karl Marx, filosof și economist german (n. 1818)

Karl Marx în 1875 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Karl Heinrich Marx (n. 5 mai 1818, Trier, Regatul Prusiei – d. 14 martie 1883, Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei) a fost un filozof, istoric, economist, sociolog și jurnalist evreu-german[25] întemeietor, împreună cu Friedrich Engels, al teoriei socialismului științific, teoretician și lider al mișcării muncitorești.
A avut o influență importantă asupra istoriei politice a secolului al XX-lea.
Karl Marx împreună cu Friedrich Engels a scris și a publicat în 1848: Manifestul Partidului Comunist.
Abordarea sa este vizibilă din prima linie a primului capitol al Manifestul Partidului Comunist: „Istoria tuturor societăților cunoscute este istoria luptei de clasă”.
Apelând la ideea de luptă de clasă Marx nu făcea totuși decât să preia un concept folosit de mult timp deja de către istoricii burghezi în studiile lor.
Marx a argumentat că sistemul capitalist, la fel ca și sistemele socio-economice precedente, produce tensiuni interne care îl conduc la distrugere.
Așa cum capitalismul a înlocuit feudalismul, capitalismul va fi înlocuit de comunism, o societate fără clase, care urmează unei perioade de tranziție în care statul va fi un instrument al dictaturii proletariatului.
Pe de altă parte, Marx a argumentat că schimbările socio-economice se produc prin intermediul activității revoluționare organizate.
În acest model, capitalismul va lua sfârșit prin activitatea organizată a clasei muncitoare internaționale.
Ideile lui Marx au început să exercite o influență majoră asupra mișcării muncitorești la scurt timp după moartea sa.
Această influență a crescut impetuos odată cu victoria Revoluției din Octombrie din Rusia, revoluție datorată bolșevicilor, care erau marxiști, ca și restul partidelor rusești cu orientare de stânga – menșevicii (social-democrații) și socialist-revoluționarii.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
14 martie 1885 - S-a născut Constantin I. Gane, scriitor roman, autorul lucrarii “Trecute vieti de doamne si domnite”.
14 martie 1895 - Regele Carol I al României a inaugurat Biblioteca Centrală Universitară din București.

Palatul “Fundaţiei Universitare Carol I” (1900) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, prescurtat BCU, este cea mai veche bibliotecă universitară din București, situată în „Palatul Fundației Universitare Carol I”, sediul Fundațiilor Regale.
Clădirea a fost construită pe locul cumpărat de regele Carol I și a fost proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau.
Construcția clădirii a fost finalizată în 1893 iar în următorii doi ani așezământul, numit Fundația Universitară Carol I, a fost dotat și amenajat.
Inaugurarea a fost făcută de regele Carol I la 14 martie 1895.
În 1911, sub conducerea aceluiași arhitect, edificiul este extins și este dat în folosință la 9 mai 1914.
Prin Decretul nr. 136, la 12 iulie 1948, Biblioteca Fundației Universitare devine Biblioteca Centrală a Universității „C.I. Parhon” din București.
În timpul Revoluției din 1989, clădirea a fost incendiată și s-a pierdut fondul bibliotecii alcătuit din cărți rare.
Au fost distruse peste 500.000 de volume (dintre care 12.000 de volume de carte bibliofilă), hărți rare, aproape 3.700 de manuscrise care aparțineau unor personalități marcante ale culturii române, printre care Eminescu, Maiorescu, Caragiale, Coșbuc, Blaga, Eliade.
Începând din aprilie 1990, sub egida UNESCO, a început reconstrucția și modernizarea bibliotecii.
Ca urmare a apelurilor făcute, s-au făcut donații de peste 100.000 de volume din țară și de peste 800.000 de volume din străinătate.
Exteriorul clădirii a fost restaurat iar la 20 noiembrie 2001 s-a făcut redeschiderea oficială.
Pe locul în care astăzi este ridicat edificiul a fost amplasată casa lui Grigore Peucescu, redactor al ziarului Timpul. A
ici, Mihai Eminescu a citit pentru prima oară poezia Scrisoarea a III-a.
Mărturie a acestui fapt este placa comemorativă amplasată în 15 iunie 2001, pe unul din zidurile palatului de astăzi.
14 martie 1908 - S-a născut (14 martie s.n./27 martie s.v), fizicianul si academicianul roman Serban Titeica; (d. 1985).

Șerban Țițeica - foto: ro.wikipedia.org
Șerban Țițeica (n. 14 martie (S.N. 27 martie) 1908, București – d. 28 mai 1985, București) a fost un fizician român, profesor universitar, membru al Academiei Române (1955) și vicepreședinte al acesteia (1963-1985).
Este unanim considerat drept fondatorul școlii române de fizică teoretică.
A făcut cercetări în domeniul termodinamicii, a fizicii statistice, mecanicii cuantice, fizicii atomice și în fizica particulelor elementare
14 martie 1912 - A avut loc o tentativa de asasinat asupra regelui Vittorio Emanuelle al III-lea al Italiei.
14 martie 1919 - S-a născut Alexandru Paleologu, eseist, critic literar si om politic.(d.2 septembrie 2005).

Alexandru (Alecu) Paleologu – foto: ro.wikipedia.org
Alexandru (Alecu) Paleologu (n. 14 martie 1919, București – d. 2 septembrie 2005, București) a fost un scriitor, eseist, critic literar, diplomat și om politic român.
S-a născut într-o veche familie boierească ale carei origini sunt probabil în Imperiul Bizantin, familie care s-a mutat din Lesbos în Țările Române, la începutul secolului al XVIII-lea.
Prin diverse înrudiri, Paleologu a fost descendent al domnitorului Constantin Brâncoveanu.
În 1944, a fost referent la Comisia Română de Aplicare a Armistițiului, iar între 1946 și 1948 este atașat de legație la Ministerul Afacerilor Externe al României.
Urmărit de Securitate, se ascunde sub un nume fals (Ion Crăifăleanu) în orașul Câmpulung-Muscel până în ianuarie 1956, când fapta pentru care fusese urmărit se prescrisese și putea reintra în legalitate.
În 1959 este arestat în lotul Noica-Pillat.
Arestările în respectivul lot încep în decembrie 1958, cu Constantin Noica, iar ultimul arestat din lot, în ianuarie 1960, este Nicolae Steinhardt.
Sunt arestați 23 de intelectuali de prestigiu, anchetați și condamnați la pedepse de la 6 ani până la 25 de ani muncă silnică.
Paleologu este arestat pe 8 septembrie 1959 (la ora 2 noaptea este obligat să-și strângă câteva lucruri, fiind apoi urcat într-o dubă și dus la celebra închisoare „Malmaison” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (București) și condamnat la 14 ani de muncă silnică cu confiscarea averii.
În timpul detenției a fost racolat de Securitate ca informator.
A fost grațiat în 1964.
După revoluția română din 1989, a fost numit Ambasador al României în Franța începând cu 31 decembrie 1989 , și demis în iunie 1990 din cauză că simpatiza cu „golanii” din Piața Universității (numindu-se chiar „ambasadorul golanilor”), cât și din cauza vederilor sale monarhiste.
După aceea, devine membru al Partidului Alianței Civice, înființat de Nicolae Manolescu, fiind ales între 1992 și 1996 senator în circumscripția electorală Argeș.
Și-a continuat mandatul de senator din partea Partidului Național Liberal, fiind între 1996 și 2000 senator de Vrancea și între 2000 și 2004 senator de București.
În 1990 a fost ales Mare Maestru al Marii Loji Masonice Naționale din România, cu sediul la Paris Din 1992 a fost președinte al Consiliului Fundației Societatea Civilă.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
14 martie 1929 - S-a născut in Vadul Rașcov, județul interbelic Soroca din Basarabia, popularul actor roman Iurie Darie-Maximciuc (n. 14 martie 1929, – d. 9 noiembrie 2012 în București).

Iurie Darie-Maximciuc - foto: jurnalul.ro
Iurie Darie-Maximciuc (n. 14 martie 1929, Vadul Rașcov, județul interbelic Soroca – d. 9 noiembrie 2012 în București), a fost un mare actor român.
Actorul Iurie Maximciuc Darie a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios in grad de Cavaler, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
14 martie 1930 - S-a născut Alexandru Pesamosca, medic chirurg pediatru român. (d. 2011)

Alexandru Pesamosca – foto preluat de pe www.agerpres.ro
Alexandru Pesamosca (n. 14 martie 1930, Constanța – d. 1 septembrie 2011, București) a fost un chirurg pediatru din România.
Timp de jumătate de secol, el a făcut circa 45 000 de operații, salvând de la infirmitate pe viață sau de la moarte mii de copii, inclusiv pe cei considerați fără speranță și inoperabili de către ceilalți medici.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org
14 martie 1931 - S-a născut Aurel Giurumia, actor român de teatru și film (d. 2004)
Aurel Giurumia (n. 14 martie 1931, Cernăuți, România – d. 30 martie 2004, București, România) a fost un actor român de teatru și film.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org;
14 martie 1933 - S-a născut Quincy Jones, cântăreț, compozitor, producător și aranjor american (d. 2024)

Quincy Jones in 1980 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Quincy Delightt Jones, Jr. (n. 14 martie 1933, Chicago, Illinois, SUA – d. 3 noiembrie 2024, Bel Air, California, SUA) a fost un cântăreț, textier, compozitor, producător și aranjor american.
De-a lungul carierei sale, a primit mai multe premii, inclusiv 28 de premii Grammy, un premiu Primetime Emmy și un premiu Tony, precum și nominalizări pentru șapte premii Oscar și patru premii Globul de Aur.
Jones a devenit cunoscut în anii 1950 ca aranjor și dirijor de jazz, înainte de a produce înregistrări pop de succes pentru Lesley Gore la începutul anilor 1960 (inclusiv „It’s My Party”) și a servit ca aranjor și dirijor în mai multe colaborări dintre artiștii de jazz Frank Sinatra și Count Basie.
Jones a produs trei dintre cele mai de succes albume ale starului pop Michael Jackson: Off the Wall (1979), Thriller (1982) și Bad (1987).
În 1985, Jones a produs și a dirijat cântecul de caritate „We Are the World”, care a strâns fonduri pentru victimele foametei din Etiopia din anii 1980.
Jones a compus numeroase partituri de filme, inclusiv cele pentru The Pawnbroker (1965), În arșița nopții (1967), In Cold Blood (1967), The Italian Job (1969), The Wiz (1978) și The Color Purple (1985).
A câștigat premiul Primetime Emmy pentru cea mai bună compoziție muzicală pentru un serial pentru miniseria Roots (1977).
A primit un premiu Tony pentru cea mai bună relansare a unui musical ca producător pentru relansarea filmului Culoarea purpurie (The Color Purple) ca spectacol de Broadway în 2016.
De-a lungul carierei, el a primit numeroase premii onorifice, inclusiv Premiul Grammy Legend în 1992, Premiul Umanitar Jean Hersholt în 1995, Kennedy Center Honors în 2001, Medalia Națională a Artelor în 2011, Ordre des Arts et des Lettres în 2014 și Premiul de Onoare al Academiei (Oscarul onorific) în 2024.
A fost numit unul dintre cei mai influenți muzicieni de jazz ai secolului al XX-lea de către Time.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
14 martie 1933 - S-a născut Michel Caine, actor britanic.

Michael Caine, invitat la Festivalul Internațional de Film de la Viena 2012, Gartenbaukino – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Sir Michael Caine, CBE (n. 14 martie 1933, Londra ca Maurice Joseph Micklewhite Jr.) este actor, producător și autor englez.
Caine a apărut în peste 115 filme și este considerat un simbol al filmului englez.
Fostul Maurice Micklewhite și-a luat numele de ecran din filmul Revolta de pe Caine din 1954.
Caine a devenit faimos în anii 1960, cu roluri principale în filme britanice precum Zulu (1964), The Ipcress File (1965), Alfie (1966), The Italian Job (1969) și Battle of Britain (1969).
A fost nominalizat la premiul Oscar pentru Alfie.
În 1993, Caine a fost numit Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE), iar în 2000 a fost numit cavaler.
În 2011 a fost numit Comandant al Ordinului Artelor și Literelor, cea mai înaltă onoare culturală din Franța.
Alături de Laurence Olivier, Paul Newman și Jack Nicholson, Caine este unul dintre cei patru actori bărbați care au fost nominalizați la un premiu Oscar pentru actorie în cinci decenii diferite.
Caine a fost autorul mai multor cărți best-seller: Acting in Film (1987), What’s It All About? (1993), The Elephant to Hollywood (2010).
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
14 martie 1938 - Adolf Hitler a intrat în Viena unde a fost aclamat de peste 200.000 de austrieci.
14 martie 1939 - Slovacia isi declară in urma presiunilor Germaniei naziste independența.
14 martie 1950 - FBI a emis in premiera lista celor mai cautati zece raufacatori, ”Ten Most Wanted”.

FBI Ten Most Wanted Fugitives by year, 1950 – foto: crimemagazine.com
Divizia de Investigatii Criminale (CID) a FBI a facut o selectie a dosarelor celor mai cautati infractori, in acest sens fiind mobilizati numerosi ofiteri.
Ideea a fost preluata de catre directorul FBI, la acea vreme J. Edgar Hoover, de la un jurnalist, William Kinsey – redactor-sef la International News Service, predecesor al United Press International.
Discutand despre posibilitatea de a-i identifica mai usor pe ”baietii rai”, jurnalistul a propus publicarea unui articol.
Lista ”Ten Most Wanted Fugitives” a fost realizata de agentii speciali ai CID si de functionari ai Departamentului de Afaceri Interne din SUA.
Acestia au propus criteriile dupa care sa fie selectati ”candidatii”, iar ultimul cuvant l-a avut directorul general al FBI.
Persoana care s-a aflat pentru cea mai indelungata perioada in ”Ten Most Wanted Fugitives” a fost Donald Eugene Webb, care a fost inclus in lista in 1981, unde a ramas 25 de ani, 10 luni si 27 de zile.
Acesta a fost acuzat de uciderea unui politist intr-o mica localitate din Pennsylvania si a fost a 375-a persoana inclusa in lista.
In 31 martie 2007 a fost eliminat din randul celor mai cautati raufacatori, fara sa fi fost prins.
Pe lista Ten Most Wanted s-a aflat si Osama Bin Laden (seful al-Qaida, urmarit pentru atentatele asupra Ambasadei SUA din Tanzania si din Kenya din 7 august 1988, cand au murit peste 200 de persoane, dar si pentru alte atacuri teroriste pe tot cuprinsul globului.
Pe capul lui s-a pus o recompensa de 25 de milioane de dolari, la care s-au mai adaugat alte 2 milioane de dolari provenite dintr-un alt fond decat al Departamentului american de Justitie).
Sunt doua criterii importante dupa care marii infractori sunt inclusi in ”Ten Most Wanted Fugitives”: in primul rand trebuie sa fi comis infractiuni extrem de grave care sa fie considerate periculoase pentru un numar mare de persoane, iar includerea in lista scurta sa fie necesara pentru a stimula capturarea sa, stiut fiind ca se ofera recompense importante pentru orice informatie.
14 martie 1958 - S-a născut Albert de Monaco, printul suveran al statului Monaco.

Albert al II-lea - foto: ro.wikipedia.org
Albert al II-lea (Albert Alexandre Louis Pierre Grimaldi; n. 14 martie 1958) este capul Casei Grimaldi și actualul conducător al Principatului Monaco.
Este fiul lui Rainier al III-lea de Monaco și al soției acestuia, Grace Kelly.
14 martie 1961 - Un bombardier B-52 al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii se prăbușește în apropiere de Yuba City, California, în timp ce transporta arme nucleare.
14 martie 1962 - Au început lucrările Comitetului pentru dezarmare de la Geneva, creat la 20 decembrie 1961, ca urmare a Rezoluției celei de-a XVI-a sesiuni a Adunării Generale a ONU (din 1983, Conferința pentru dezarmare). La lucrări a participat și România.
14 martie 1964 - Jack Ruby a fost condamnat pentru uciderea lui Lee Harvey Oswald, identificat ca autor al asasinarii presedintelui J.F. Kennedy.
14 martie 1965 - A murit inginerul Dimitrie Leonida, unul dintre pionierii electrificarii Romaniei, organizator al primului muzeu tehnic din tara (1909), azi “Muzeul tehnic prof.ing. D. Leonida”, si al primei expozitii a electricitatii din Romania (1928).

Dimitrie Leonida – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Dimitrie Leonida (n. 23 mai 1883, Fălticeni; d. 14 martie 1965) a fost un inginer, specialist în energetică, profesor universitar, om de ştiinţă român.
A studiat electricitatea la Politehnica din Charlottenburg in Germania.
În anul IV va concepe proiectul “Metropolitanului din București“, cu linia principală Gara de Nord-Sf. Gheorghe – Calea Moșilor și ramificația Sf. Gheorghe-Filaret , fiind printre cei dintâi care au propus construirea unei rețele de metrou în București.
Proiectul sau de diplomă avea ca tema “Complexul hidrotehnic și hidroenergetic al Bistriței din regiunea Bicaz.”
A fost membru al „American Institute of Electrical Engineers“ (1920);membru al „American Associations for the Advencement of Science“ (1920); membru al Royal Society of Arts din Londra (1935);
A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.
Este laureat al Premiului de Stat clasa I și titlul de Laureat la Premiului de Stat pentru întreaga sa activitate științifică didactică și pentru pregătirea de cadre în domeniul energetic (1954).
În anul 1961 i s-a oferit Ordinul Muncii clasa I.
Numele său este purtat de mai multe instituții de învățământ din București, Iași, Constanța, Oradea și Petroșani, de străzi din mai multe localități, de cel mai important Muzeu Tehnic din România și de o stație de metrou din București.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org
14 martie 1966 - A avut loc premiera filmului ”Rascoala”, după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu, în regia lui Mircea Muresan.
Filmul a obtinut premiul “Opera prima”, la Festivalul de Film de la Cannes.
14 martie 1972 - Zborul 296 Sterling Airways s-a prăbușit în apropiere de Kalba, Emiratele Arabe Unite, în timp ce se apropie de Aeroportul Internațional Dubai, ucigând 112 persoane.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
14 martie 1982 - Guvernul sud-african bombardează sediul Congresului Național African din Londra.
14 martie 1988 - A fost fondată Ziua pi, celebrare anuală a constantei matematice π (pi).
14 martie 1990 - Mihail Gorbaciov a fost ales președinte al Uniunii Sovietice de Congresul deputaților.

Mihail Gorbaciov 1987 - foto preluat de pe en.wikipedia.org
Mihail Sergheevici Gorbaciov (născut pe 2 martie 1931), a fost conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991.
Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice.
A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
14 martie 1990 - Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – organism provizoriu de conducere înfiinţat după căderea regimului comunist – a votat legea electorală în baza căreia aveau să se desfăşoare primele alegeri parlamentare şi prezidenţiale din România postcomunistă, la 20 mai 1990.

Ședința de constituire a Consiliului Provizoriu de Uniune Națională din 9 februarie 1990; ședințele CPUN s-au desfășurat în fostul sediu al Marii Adunări Naționale, care din 1997 a devenit Palatul Patriarhal. În imagine: Ion Iliescu din partea CFSN
Foto: (c) Codruța DRAGOESCU / AGERPRES ARHIVĂ
La 14 martie 1990, Consiliul Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – organism provizoriu de conducere înfiinţat după căderea regimului comunist – a votat legea electorală în baza căreia aveau să se desfăşoare primele alegeri parlamentare şi prezidenţiale din România postcomunistă, la 20 mai 1990.
Decretul-lege nr.92 din 14 martie 1990 pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României cuprindea în acelaşi text legislativ atât alegerile prezidenţiale, cât şi pe cele parlamentare.
Ultimul articol al Decretului-lege abroga Legea electorală a Republicii Socialiste România nr. 67/1974, potrivit cdep.ro.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
14 martie 1992 - Osemintele marelui diplomat roman Nicolae Titulescu, aduse din Franta, au fost reinhumate la Brasov.

Nicolae Titulescu, fotografie făcută în jurul anului 1930 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova, România – d. 17 martie 1941, Cannes, Alpes-Maritimes, Franța) a fost un diplomat, om politic, jurist și profesor universitar român, a activat în Partidul Conservator Democrat din România, a îndeplinit funcțiile de ministru al afacerilor străine în anii 1927-1928 și 1932-1936 (cu scurte pauze) și de ministru de finanțe în 1917-1918 si 1920-1921, a fost ales de două ori președinte al Adunării generale a Ligii Națiunilor (1930-1931 și 1931-1932), din 1935 a fost membru titular al Academiei Române.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
14 martie 1995 - A murit istoricul literar Gheorghe Hrimiuc-Toporas, coautor al “Dictionarului limbii romane de la origini pina la 1900” (Ed. Academiei, 1979); ( n.1947).
14 martie 1997 - A murit Fred Zinnermann, realizator de film american de origine austriaca. (n.29 aprilie 1907).
14 martie 2004 - Papa Ioan Paul al II-lea are cel de-al treilea pontificat ca lungime din toate timpurile.
14 martie 2004 - Vladimir Putin a fost reales presedinte al Rusiei pentru al doilea mandat, cu 71% din voturile exprimate.

Vladimi Putin in 2024 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Vladimir Vladimirovici Putin ( n. 7 octombrie 1952, Maternitatea Spitalului Nr. 6 V.F. Sneghiriov(d), RSFS Rusă, URSS) este un politician și fost ofițer de informații rus, fiind președintele Rusiei din 2012, după ce anterior a mai deținut această funcție între 2000 și 2008.
Putin a fost și prim-ministru al Rusiei între 1999 și 2000 și din nou între 2008 și 2012, fiind liderul rus sau sovietic cu cea mai lungă perioadă de conducere după Iosif Stalin.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
14 martie 2007 - A fost celebrată pentru prima oară ziua mondială a matematicii.
14 martie 2008 - O serie de revolte si demonstratii de protest impotriva ocupatiei chineze izbucnesc in Tibet si capitala Lhasa.
14 martie 2008 - A decedat Chiara Lubich (n. 22 ianuarie 1920), o activistă italiană catolică, liderul și fondatorul Mișcării Focolarelor.

Chiara Lubich – foto: 4catholiceducators.com
Mișcarea Focolarelor sau Opera Mariei, este o organizație internațională, o mișcare laică din Biserica Catolică care promovează idealurile de unitate și de frăție universală, așa cum cere Iisus conform povestirii din Evanghelie, Ion (17,21).
Este o mișcare cu o vocație ecumenică dedicata dialogului dintre oamenii apartinand unor zone culturale diferite.
Fondată in 1943 în Trento, in nordul Italiei de Chiara Lubich ca o mișcare religioasă, Mișcarea Focolarelor, deși a fost la început romano-catolică, acum leagă și include majoritatea religilor creștine și non-creștine, uneori chiar și cele non-religioase.
Este cunoscută și sub alte denumiri precum “Opera Mariei”, sau “Lucrarea Mariei”. Mișcarea Focolare opereaza în 182 de tari și are peste 100.000 de adepți.
Numele mișcării provine de la cuvântul italian “inimă” sau “cămin”
14 martie 2020 - Pandemia de coronavirus – Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România va intra în stare de urgență începând de luni, 16 martie.
Proclamarea Regatului României (14 martie 1881)
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; stiri.tvr.ro
(articol in curs de editare)
Proclamarea Regatului României (14 martie 1881)
România a fost recunoscută ca stat independent în urma Războiului de Independență din 1877-1878.
În anul 1878 domnitorul (principele) Carol I de Hohenzollern a primit titlul de „alteță regală”. În anul 1881 a fost modificată Constituția din 1866, pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment șeful statului va fi numit rege, iar România, regat sau monarhie constituțională (Regatul României). Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881.

România 1878-1913 – foto: ro.wikipedia.org
Prin tratatele de pace din 1878 de la San-Stefano și Berlin, România a obținut a patra sa provincie, Dobrogea de Nord, cu județele Tulcea și Constanța. În 1913, regele Carol I a implicat România în al II-lea război balcanic, care se va termina prin înfrângerea Bulgariei. Tratatul de la București din 1913 consfințește statutul Regatului României ca putere regional-balcanică și, totodată, aduce României o nouă provincie, Dobrogea de Sud, cunoscută sub numele de Cadrilater, cu județele Durostor și Caliacra. În 1914 regele Carol I moare și rege al României devine principele moștenitor, Ferdinand I (1914-1927).

Harta Dobrogei cu diferitele frontiere: în portocaliu și roz teritoriul cedat, împreună cu Cadrilaterul, prin Tratatul de la București – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Banatul, Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au unit cu Regatul României după Primul Război Mondial. După cel de-al Doilea Război Mondial și ocuparea României de către trupele sovietice, ultimul rege al țării, Mihai I, a fost silit să abdice în data de 30 decembrie 1947.

Judeţele din care erau alcătute regiunile tradiționale ale României între 1925 și 1940 – foto: ro.wikipedia.org
Ascendența din 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza în funcția de Domn al Moldovei și al Țării Românești sub suzeranitatea nominală a Imperiului Otoman a unit o parte a națiunii române în jurul unui singur conducător. În 1862 cele două principate s-au unit formal sub numele de România, cu capitala la București. Pe 23 februarie 1866 o așa-numită Monstruoasă coaliție, compusă din conservatori și radicalii liberali, l-a forțat pe Cuza să abdice. Prințul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost desemnat Prinț al României, în speranța asigurării sprijinului german pentru o viitoare unire și independență. Descendenții săi au devenit regii României, până la venirea la putere a comuniștilor în 1947. În 1877, după un război ruso-româno-turc, România a devenit independentă, dar sudul Basarabiei este reanexat la Rusia.
La data de 14 martie 1881, România a fost proclamată regat, iar Carol a fost încoronat ca prim rege al României.
Noul stat, situat geografic între imperiile Otoman, Austro-Ungaria și Rusia și Regatul Serbiei, privea cu speranță înspre vest, în special spre Franța, pentru modelele sale culturale, educaționale și administrative. În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei. Deși forțele române nu s-au descurcat bine din punct de vedere militar, până la sfârșitul războiului, imperiile austro-ungar și rus s-au dezintegrat; Adunarea Națională în Transilvania și Sfatul Țării în Basarabia și Bucovina și-au proclamat Unirea cu România, iar regele Ferdinand s-a incoronat Rege al României la Alba Iulia in 1922.
Vechiul Regat este un termen colocvial utilizat pentru a nominaliza teritoriile acoperite de primul stat românesc independent: Principatele Unite – Moldova și Țara Românească. Locuitorii acestor ținuturi sunt numiți regățeni. Termenul a apărut după primul război mondial, când Vechiul Regat s-a unit cu Banatul, Basarabia, Bucovina și Transilvania.
Animație cu schimbările granițelor României între 1859-2010 – foto: ro.wikipedia.org
Proclamarea Regatului României (14 martie 1881)
La 14 martie 1881, ţara era în sărbătoare. Parlamentul a votat legea prin care Principatul României a fost înălţat la rang de regat, iar prinţul Carol I de Hohenzollern devenea rege. Turcia a fost prima care a recunoscut Regatul României. Au urmat-o Anglia, Italia, Statele Unite, Germania, Rusia şi Austro-Ungaria.
În 1881, se împlineau 15 ani de domnie stabilă şi fructuoasă a lui Carol I. Era pace, iar diplomaţii încheiaseră discuţiile cu cancelariile europene pentru ca România să devină regat. Trecerea de la principat la regat s-a produs într-o zi de sâmbătă. Legea a fost propusă de liberali, dar a fost votată în unanimitate de parlament.

Actul proclamării Regatului România – foto: ro.wikipedia.org
NOĬ CAROL I. REGE AL ROMÂNIEĬ, condusŭ de mâna lui Dumneḑeŭ și de destinele vitézuluĭ și înțeleptuluĭ poporŭ românŭ, amŭ făcutŭ, în 10/22 Maiŭ 1866, intrarea Nóstră în capitala Bucurescĭ. Vocea poporuluĭ Ne-a chiămatŭ la domnia țerilorŭ unite Moldova și Țéra Românéscă prin plebiscitulŭ dela 8/20 Apriliŭ 1866 (în ḑioa aniversală a nascerei Nóstre dela 8/20 Apriliŭ 1839) și prin votulŭ datŭ de Adunarea electivă la 1/13 Maiŭ același anŭ.
Asigurândŭ națiunii române, prin Constituțiunea dela 30 Iuliŭ 1866, libertățile și drepturile sale, Noi amŭ pututŭ trece, în fruntea acestui poporŭ, prin ḑile de nevoi, învingêndŭ tóte greutățile, ast-felŭ că, la 1877 Maiŭ 10/22, Corpurile legiuitóre aŭ proclamatŭ independența țerei.
Curêndu apoĭ Dumneḑeŭ, care singurŭ dă victoriele, a condusŭ oștirea nóstră peste Dunăre în 17 Iuliŭ 1877, și drapelele nóstre s’au încununatŭ de lauri la Calafatŭ, Nicopole, Rahova, Smîrdanŭ, Grivița, Opanezŭ și în 28 Novembre același anŭ prin luarea Plevnei, făcêndŭ ca vechia vitejie românéscă să consacre pe câmpiele Bulgarieĭ votulŭ unanimŭ alŭ Adunărilorŭ.
Sângele generosŭ românescŭ, vĕrsatŭ pentru apĕrarea și independința patrieĭ, a aflatŭ rĕsplătirea sa în ḑiua de 14/26 Martie 1881. Adunările legiuitóre, în dorința de a da statuluĭ românŭ, născutŭ din contopirea principatelorŭ Moldova și Țéra Românéscă, o asigurare și maĭ deplină și o manifestare și mai strălucită a individualitățiĭ sale, au proclamatŭ intrarea Românieĭ între Regatele Europeĭ.
Țéra întrégă, represintată de Senatŭ și de Adunarea Deputațilorŭ, însoțiți de membri din tóte corpurile constituite ale țereĭ, de Înaltele Curțĭ de Casațiune și Compturi, de Academia Română, de representanțiĭ Universitățilorŭ din Bucurescĭ și Iașĭ și ai tuturorŭ șcólelorŭ de tóte gradele, de delegațiuni comunale, urbane și rurale, cum și de tóte corporațiunile de meseriașĭ și de numerósele societățĭ din diversele direcțiunĭ ale cultureĭ naționale, s’aŭ adunatŭ astăḑĭ 10/22 Maiŭ 1881, în fața altaruluĭ sântŭ alŭ Mitropolieĭ din Bucurescĭ și aŭ asistatŭ cu Noĭ Carol I Rege alŭ Românieĭ, cu Regina Elisabeta, iubita Nóstră soție, cu iubitulŭ Nostru frate Leopold, principe ereditarŭ de Hohenzollern, împreună cu nepoții Nostri Ferdinand și Carol, la rugăciunile de sânțire cu cari I.P.S. Mitropolitŭ și Primatŭ Calinicu Miclescu, I.P.S. Mitropolitŭ alŭ Moldoveĭ și Suceveĭ Iosifŭ, toți P.P.S.S. Episcopĭ de Eparchiĭ și înaltulŭ clerŭ metropolitanŭ, aŭ binecuvêntatŭ corónele ce ne aduce Țéra, embleme prețióse pentru Noĭ de stabilitate și de independență a patrieĭ.
Coróna Regală, pe care Țéra o pune astăḑĭ pre fruntea Nóstră, este făcută în arsenalulŭ ósteĭ din oțelulŭ unuĭ tunŭ luatŭ dela neamicŭ la Plevna în ḑiua de 28 Novembre 1877, și este stropitŭ cu sângele eroilorŭ căḑuți pentru independență. Coróna de aurŭ ce Țéra pune astăḑĭ pre fruntea primeĭ sale Regine, nu e împodobită cu petre scumpe, dar faptele reginelorŭ cari vorŭ purta simpla corónă de aurŭ a Regineĭ Elisabeta vorŭ face strălucirea eĭ.
Pentru ca neuitată să fie seculelorŭ viitóre amintirea ḑilei de astăḑĭ 10/22 Maiŭ, subsemnat’amŭ în alŭ șese-spre-ḑecelea anŭ alŭ domnieĭ Nóstre acestŭ documentŭ, la sânta Metropolie din capitala Nóstră Bucurescĭ, împreună cu Regina Elisabeta, iubita Nóstră soție, și cu iubitulŭ Nostru frate Leopold, în fața Țereĭ adunate la marea serbare națională a consacrăriĭ proclamațiuniĭ Regatuluĭ Românieĭ și amŭ ordonatŭ ca de acestŭ actŭ să se acațe marele Nostru sigiliŭ regalŭ, contrasemnândŭ’lŭ Ministrii Nostri secretari de statŭ și primindŭ comemorativa subscriere a Domnilorŭ Președințĭ ai Corpurilorŭ legiuitóre, ale I.I. P.P. S.S. Mitropolițĭ și a Președinteluĭ Înălțeĭ Curțĭ de Casațiune și de Justiție.
Carol Elisaveta
Leopold Pr. heritier de Hohenzollern
Președintele Consiliului Ministrilor și Ministru alŭ Afacerilorŭ străine
D. Brătianu
Ministru de Finanțe
Dimitrie A. Sturdza
Ministru de Resbelŭ
General Slăniceanu
Ministru de Interne
Eugeniu Stătescu
Ministru Agricultureĭ, Comerciuluĭ și alŭ Lucrărilorŭ publice
Colonel N. C. Dabija
Ministru de Justiție
M. Pherekyde
Ministru Cultelor și alŭ Instructiuneĭ publice
V. A. Urechia
+ Mitropolitŭ alŭ Ungro-Vlachiei și Primatŭ alŭ României
Calinic
Mitropolitŭ alŭ Moldovei și Sucevei
+ Josif Mitr Mold
Președintele Senatuluĭ
Dimitrie Ghica
Președintele Adunăreĭ Deputațilorŭ
C. A. Rosetti
Primul Președinte alŭ Înaltei Curțĭ de Casațiune și Justiție
Al. Cretzescu
Ştirea s-a răspândit rapid şi, în câteva minute, Calea Victoriei s-a umplut de oameni şi drapele. Carol şi Elisabeta au ieşit la ferestrele palatului pentru fi aclamaţi.

Regele Carol şi Regina Elisabeta – foto: adevarul.ro
“Primesc titlul de Rege, nu pentru mine, ci pentru mărirea României, sigur fiind că el nu va desface deloc legăturile strânse care mă unesc cu poporul meu prin luptele şi greutăţile ce împreună am înfruntat. Să dea Dumnezeu ca primul Rege al României să se bucure de aceeaşi dragoste, care a răsplătit pe ultimul Principe de toate necazurile”, spunea Carol I.
Carol I a semnat legea în faţa tuturor. Mulţimea a sărbătorit pe străzi până târziu în noapte. Carol nu a acceptat să i se facă o coroană de aur. Ci una din oţelul unui tun capturat în 1877, la Plevna. România a rămas monarhie timp de 67 de ani, până pe 30 Decembrie 1947, când comuniştii l-au obligat pe Regele Mihai să abdice.

Stema mare a Regatului României (1922 – 1947), folosită pe actele emise de M.S. Regele și pe acte internaționale importante, la cererea Regelui, precum și în centrul drapelului tricolor național – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Coroana de Oțel
Coroana de Oțel reprezintă coroana regală a României, care a fost turnată din țeava unui tun otoman capturat în timpul Războiului de Independență din 1877 – 1878, în bătălia de la Grivița din 30 august 1877. Carol I a ales oțel, și nu aur, pentru a simboliza vitejia ostașilor români.
Coroana de oțel a fost oferită pe 10 mai 1881 Regelui Carol I, la Palatul Regal, cu prilejul serbărilor încoronării sale ca Rege și a proclamării Regatului României.
Aceasta a fost purtată în ocazii solemne de către toți regii României începând cu încoronarea din 1881. Regele Ferdinand I al României a purtat-o la încoronarea sa de la Alba Iulia. Mihai I a fost încoronat cu aceeași coroană și uns Rege de către Patriarhul României Nicodim Munteanu, în catedrala patriarhală din București, chiar în ziua celei de-a doua sale suiri pe tron, la 6 septembrie, 1940. Coroana s-a regăsit, între anii 1881 și 1947, și în stema națională, iar din 11 iulie 2016 face din nou parte integrantă din stemă.
În prezent, Coroana de Oțel este o piesă reprezentativă a patrimoniului cultural național și este expusă la Tezaurul istoric al Muzeului Național de Istorie a României din București.
O copie idelă a coroanei se găsește și la Castelul Peleș.
Coroana de oțel a fost făurită de către elevii și soldații meseriași ai Arsenalului Armatei din București. S-au făcut trei modele aproape identice. Unul dintre ele a rămas la Muzeul Arsenalului, nefiind terminat, cercul frontal diferind de acela al celorlalte două modele. Al doilea, modificat, a fost așezat pe globul purtat de aquila din vârful unei coloane de piatră din Bulevardul Carol, Piața C.A. Rosetti. Al treilea model este cel primit de Regele Carol I, sfințit la Mitropolia din București în ziua de 10 mai 1881 și se compune dintr-un cerc frontal cu opt fleuroane și tot atâtea mărgăritare, împodobit cu modele de pietre prețioase, toate stilizate din oțel.
Cele opt fleuroane sunt unite, în vârful coroanei, de Crucea „Trecerea Dunării”. Coroana cântărește 1.115 grame și este realizată din zburătura unui tun (partea din față a țevii) de calibru 90 mm, fabricat la F. Wöhlert din Berlin. Spre a comemora faptele strălucite săvârșite de țară și Domnul Carol, pe tun, sub turaua otomană care poartă semnătura sultanului Abd Al-Hamid nepotul lui Mahmud întotdeauna Victorios, este scrisă următoarea inscripție: DIN ACEST TVN LVAT DE OASTEA ROMÂNEASCĂ LA PLEVNA ÎN XXVIII NOEMVRIE MDCCCLXXVII S’A LUCRAT ÎN ARSENAL COROANA DE OCEL A REGELUI ROMÂNIEI CAROL I – X MAI MDCCCLXXXI. Tunul s-a păstrat în Muzeul Arsenalului până la desființarea muzeului, apoi a fost mutat în actualul Muzeu Militar Național.
Cu ocazia proclamării Regatului, Carol I a instituit Ordinul „Coroana României”, cel de-al doilea ordin național românesc, și a specificat în Regulamentul de înființare al decorației, ca micuța coroană din centru să fie din oțelul aceluiași tun capturat la Plevna.

Coroana de Oțel - foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Carol I al României
Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Sinaia castelul Peles care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După razboiul de independenta din 1877-1878, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei).. Tot regele Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, între Fetesti si Cernavoda, care să lege noua provincie Dobrogea de restul țării.

Carol I al României – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Neîmplinirea cea mai importantă a domniei regelui Carol I, ca și a succesorilor lui în perioada monarhică a istoriei moderne a țării, a fost eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură și a cărei populație era reprezentată în covârșitoare majoritate de țărani. După suirea pe tron a lui Carol I, situația țărănimii române începe să se degradeze serios, pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe piețele externe, ridică continuu nivelul de exploatare al țărănimii. Sistemul injust pentru covârșitoarea majoritate a populației României din acea perioadă era în plus aproape o excepție în regiune, fapt care totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un program de reformă agrară, situație care a condus la repetate explozii sociale în mediul rural la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Rezultatul a fost că principalul sector al economiei românești în epocă, în care era antrenată majoritatea covârșitoare a populației, a rămas într-o stare primitivă.

Încoronarea lui Carol ca rege al României 10 mai 1881 – foto: ro.wikipedia.org
Ferdinand I al României
Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a. Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.

Ferdinand I al României - foto: ro.wikipedia.org
Ferdinand și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Sigmaringen, Germania. În 1885 a terminat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, fiind numit cu gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei. Urmează apoi studii la Universitatea din Leipzig și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen, pe care le-a absolvit în 1889.
Începând cu 1889 a devenit Principe de Coroană al Regatului României, în urma renunțării tatălui și fratelui său mai mare, Wilhelm, la drepturile de succesiune la coroana regală a României. Din acest moment s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, având și o serie de comenzi onorifice, ajungând până la gradul de general de corp de armată.
S-a căsătorit la 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoată a reginei Victoria, fiică a ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său, regele Carol I. A condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.
La sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul rege al României Mari.
În anii care au urmat Primului Război Mondial România a cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin aplicarea reformei agrare și a votului universal.
În anul 1925 izbucnește „criza dinastică”, provocată de renunțarea principelui Carol la drepturile sale de succesiune la Coroana României, fapt ce l-a determinat pe Ferdinand să îl excludă pe Carol din Casa Regală a României și să îl numească drept moștenitor regal pe fiul acestuia, principele Mihai.
Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unui cancer galopant la colon. A fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș. Succesorul său la tron a fost principele Mihai, care a devenit al doilea rege al României Mari, sub numele de Mihai I dar care, din cauza minoratului, va domni sub regență.
În virtutea pozițiilor sale în stat, a fost membru de onoare al Academiei Române din 1890, iar între 1914 și 1927 a fost președintele de onoare al aceleiași instituții.

Încoronarea lui Ferdinand Victor Adalbert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al tuturor românilor – Ferdinand I şi a reginei Maria, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, România, 15 octombrie 1922.
Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/ AGERPRES Arhiva istorică – foto: agerpres.ro
Carol al II-lea al României
Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al viitorului rege Ferdinand I al României și al soției sale, principesa Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul la moartea regelui Ferdinand, în 1927.

Carol al II-lea al României, portret oficial, cu bastonul de mareșal – foto: ro.wikipedia.org
În contextul politic creat de moartea regelui Ferdinand și cea a lui Ionel Brătianu, cât și de lipsa de fermitate a regenței conduse de principele Nicolae, Carol s-a întors în 1930 în România, detronându-și propriul fiu. Domnia lui a fost marcată la început de efectele marii crize economice și financiare. Carol a fragilizat sistemul de partide, numind adesea la guvernare facțiuni minoritare ale partidelor istorice și cochetând cu idea unor guverne de concentrație națională, precum guvernul Iorga-Argetoianu. De asemenea, a permis formarea unei camarile corupte în jurul său, sub patronajul Elenei Lupescu. Către sfârșitul anilor ’30, situația politică internă s-a deteriorat sub influența situației internaționale și a acțiunilor regelui, în 1938 fiind instaurată dictatura regală (prin înlăturarea constituției din 1923 și desființarea partidelor politice, înlocuite cu un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, patronat de rege).
Anul 1940 a consemnat fărâmițarea României Mari ca urmare a pactului dintre Germania și URSS, situație care a avut efecte dezastruoase asupra reputației monarhului român. Reorientarea politicii externe a României către Germania nazistă nu a putut salva regimul lui Carol, care a fost obligat să abdice de către generalul Ion Antonescu, proaspăt numit de el prim-ministru. I-a fost permisă părăsirea țării cu un tren special încărcat cu averi, nelipsind mult să fie asasinat de către legionari, care au tras asupra trenului. După cel de-al Doilea Război Mondial, fostul rege a dorit să se întoarcă la cârma țării și să-și detroneze din nou fiul, însă a fost oprit de Aliații vestici. S-a căsătorit în cele din urmă cu Elena Lupescu, murind în exil.
Dotat cu o inteligență extraordinară și pasionat de cultură, al cărei patronaj rămâne una din realizările sale majore, reputația lui Carol este pătată de viața sa privată, care a interferat cu administrarea treburilor de stat, și de măsurile brutale luate împotriva Gărzii de Fier. Carol rămâne o personalitate controversată. De altfel, nici Mihai nu a mai reluat vreodată legătura cu el, neluând parte nici la ceremonia de înhumare a rămășițelor lui Carol la Mănăstirea Curtea de Argeș, în 2003.
Mihai I al României
Mihai I (n. 25 octombrie 1921, Sinaia, România – d. 5 decembrie 2017, Aubonne, Elveția) a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu).

Regele Mihai în uniformă RAF – foto: ro.wikipedia.org
Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă, dar nu a fost pregătit pentru domnie.
În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.
Când balanța războiului s-a întors și forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923. Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor. În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională.
În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârșitul anului a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.

Imagine Getty: Martie 1948 – Regele Mihai al Romaniei – momentul abdicarii
În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică.
Calendar Ortodox 13 martie 2025
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 13 martie 2025
Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nichifor, patriarhul Constantinopolului
Sinaxar 13 Martie
În această lună, în ziua a treisprezecea, prăznuim pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Nichifor, patriarhul Constantinopolului (Secolul al IX-lea).

Sfântul Ierarh Nichifor, Patriarhul Constantinopolului (cca 758 – 828) – foto preluat de pe www.johnsanidopoulos.com
După ce urâtorul de Dumnezeu împărat Teofil a încetat din viaţă, iar sceptrul împărăţiei a fost luat de binecredincioşii împăraţi Teodora şi Mihail, pe lângă toate celelalte fapte bune pe care le-au făcut, ei s-au arătat, deopotrivă, plini de evlavie faţă de toate cele sfinte.
Mânaţi fiind de astfel de gânduri, ei au trimis de au chemat pe cei mai de seamă dintre monahii timpului, cercetând împreună cu ei cele ce trebuiau săvârşite pentru punerea din nou în cinste a sfintelor icoane.
Toţi căzând la înţelegere cu ei, au alungat de pe scaunul patriarhal pe nelegiuitul Ioan şi în bună înţelegere şi cu voia lui Dumnezeu au aşezat ca patriarh pe marele Metodie.
Şi îndată Biserica lui Dumnezeu şi-a recăpătat vechea strălucire, împodobindu-se cu sfintele şi cinstitele icoane.
Cei ce o conduseseră până atunci cu nevrednicie au fost înlocuiţi cu cei ce se străduiau cu păzirea învăţăturilor celor drepte.
După trecere de patru ani de la aceasta, preasfinţitul Metodie, mânat fiind de râvnă dumnezeiască, a grăit către cinstita împărăteasă şi către Mihail:
“Nu este drept ca cinstitele şi sfintele moaşte ale cucernicului şi preacuviosului între patriarhi Nichifor, care a fost surghiunit pentru credinţa cea nepătată a Bisericii şi a scaunului patriarhal şi care şi-a săvârşit viaţa în surghiun, să nu fie aduse în Constantinopol“.
Deci, şi împărăteasa şi Mihail gândind la fel cu el, au trimis de îndată ca să fie aduse în cetate moaştele sfântului Nichifor.
Împreună cu preoţii şi călugării şi mulţimea de popor, care au pornit către biserica sfântului Teodor, în care se găseau aşezate moaştele sfântului mărturisitor Nichifor, a pornit însuşi marele Metodie.
Şi ajungând acolo şi sărutând cu toţii sfintele moaşte şi făcând litanie cu priveghere de toată noaptea şi cu cântări, au desfăcut mormântul în care se găsea trupul acela preacinstit şi mult pătimitor şi l-au găsit cu totul întreg şi nestricat, cu toate că de la aşezarea lui acolo trecuseră nouăsprezece ani.
Deci, luându-l şi aşezându-l într-o raclă, l-au dus pe mâinile preoţilor şi ale monahilor, cu lumânări aprinse şi cu cântări până la corabia împărătească şi au pornit spre Constantinopol.
Iar de îndată ce au trecut de strâmtoarea cetăţii, însuşi împăratul şi tot senatul cu lumânări aprinse în mâini le-au ieşit întru întâmpinare, iar după oprirea corabiei, sărutând racla sfântului şi luând-o pe umeri au depus-o în biserica cea mare.
Şi făcând acolo priveghere, toată noaptea, a doua zi de dimineaţă luându-l de acolo, în acelaşi chip l-au dus şi l-au aşezat în biserica sfinţilor apostoli, în ziua a treisprezecea a lunii martie, în aceeaşi zi, adică, în care fusese trimis în surghiun.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici African, Publiu şi Terentiu, a căror slujbă se săvârşeşte în biserica sfinţilor Petru şi Pavel.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Aviv cel din Ermupolis, care fiind legat de o piatră şi în râu aruncat, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Cristina, cea din Persia, care, în urma loviturilor de bici, s-a săvârşit.
Pentru mărturisirea neclintită a credinţei ei în Hristos ea a fost torturată cu cruzime în Persia, în veacul al patrulea.
De la aceste schingiuri şi biciuiri neîncetate ea a slăbit atât de mult, încât a murit.
Sufletul ei, lăsând în urmă trupul ei torturat, a intrat în bucuria lui Hristos, Împăratul şi Stăpânul.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Publiu, episcopul atenienilor.
Tot în această zi, pomenirea sfintei cuvioasa Ipomoni (cca. 1372 – 1450)

Sfânta Cuvioasă Ipomoni (cca. 1372 – 1450) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfânta Ipomoni se numără în rândul acelor sfinţi pe care i-au dat Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timpului, familiile imperiale şi familiile domnitorilor.
După numele purtat în lume, Elena Dragastes Paleologhina, aceasta a fost fiica împăratului slavilor Constantin Dragastes şi soţie a împăratului bizantin Manuil al II-lea Paleologul.
Numele „ipomoni” („răbdare”) l-a primit odată cu tunderea în monahism, moment petrecut după trecerea la cele veşnice a împăratului Manuil al II-lea.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.



