Sfântul Ierarh Tarasie, patriarhul Constantinopolului (730 – 806)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Sfântul Ierarh Tarasie, patriarhul Constantinopolului
Cel întru sfinți părintele nostru Tarasie al Constantinopolului, (gr. Ταράσιος), a fost patriarh al Constantinopolului între anii 784-806 (precedat de Pavel al IV-lea, urmat de Nichifor I).
A acceptat tronul constantinopolitan cu condiția convocării unui Sinod Ecumenic care să tranșeze chestiunea cinstirii icoanelor.
Prăznuirea lui se face pe 25 februarie.

Sf. Ier. Tarasie, Patriarhul Constantinopolului (730 – 806) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Se crede că Tarasie s-a născut la Constantinopol în preajma anului 730, fiind fiul Encratiei și al lui Gheorghe, un judecător de rang înalt.
Provenea dintr-o familie ilustră, având legături de sânge cu familia viitorului patriarh, Sf. Fotie cel Mare.
A primit o educație aleasă și a urmat o carieră în administrația civilă a Imperiului Bizantin.
A fost repede promovat la curtea împăratului Constantin al VI-lea și a mamei sale, Binecredincioasa Irina Împărăteasa.
A ajuns până la rangul de senator și în cele din urmă a devenit secretar imperial (asekretis) al lui Constantin al VI-lea și al împărătesei Irina.
În acea vreme, Biserica era răscolită de tulburările iconoclaste.
Patriarhul Pavel al IV-lea, care fusese inițial un susținător al iconoclaștilor, însă mai apoi se pocăise, a demisionat din funcție pe motiv de boală și de vârstă înaintată.
S-a retras la o mănăstire și a îmbrăcat Marea Schimă.
Când împărăteasa Irina și fiul ei Constantin au apelat la el, cerându-i sfatul cu privire la succesorul său, Pavel le-a recomandat drept cel mai potrivit urmaș pe Tarasie, care la acea vreme era încă mirean.
Însă, deși era mirean, Tarasie era, ca mulți dintre membrii familiilor bizantine de vază, cunoscător în ale teologiei, iar alegerea unor mireni competenți ca episcopi nu era un lucru nemaiauzit în istoria Bisericii.
Când împăratul și împărăteasa i-au oferit această însărcinare, Tarasie a refuzat multă vreme, considerându-se nevrednic de a primi un asemenea rang.
În cele din urmă, a cedat insistențelor, însă cu condiția ca un Sinod Ecumenic să fie convocat pentru a rezolva problema ereziei iconoclaste.
Tarasie a fost repede hirotonit diacon, apoi preot și în cele din urmă ca episcop.
Pe 25 decembrie 784, episcopul Tarasie a fost întronizat ca patriarh al Constantinopolului.
Pe 17 august 786, sinodul a fost convocat în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol pentru a discuta chestiunea iconoclastă.
Lucrările au fost însă întrerupte de niște trupe de soldați răzvrătiți care i-au alungat pe participanții la sinod.
Abia în anul următor, în septembrie 787 a fost convocat din nou sinodul, de data aceasta la Niceea.
La lucrări au luat parte 367 de episcopi.
Patriarhul Tarasie a prezidat lucrările acestui al VII-lea Sinod Ecumenic, cunoscut și sub numele de „al doilea Sinod de la Niceea”.
Sinodul a condamnat iconoclasmul și a validat formal practica cinstirii icoanelor.
Patriarhul Tarasie a avut o poziție moderată față de foștii iconoclaști, ceea ce i-a atras criticile Sf. Teodor Studitul și ale sprijinitorilor lui.
Cu toate acestea, episcopii care s-au pocăit de iconoclasmul lor au fost reprimiți în Biserică.
Opt ani mai târziu, în ianuarie 795, Tarasie a fost implicat în divorțul lui Constantin al VI-lea de soția lui, Maria din Amnia.
Pentru a obține divorțul, împăratul Constantin a calomniat-o pe împărăteasa Maria, soția lui și nepoata Sf. Filaret cel Milostiv, pentru a o putea trimite la mănăstire și a se putea căsători cu o altă femeie, Teodota, cu care era înrudit.
Comunitatea monahală a fost scandalizată. Patriarhul Tarasie însuși a refuzat sa recunoască desfacerea căsătoriei împăratului, motiv pentru care a căzut în dizgrație.
La scurtă vreme însă, Constantin a fost detronat de mama lui, împărăteasa Irina.
Patriarhul Tarasie a păstorit Biserica vreme de douăzeci și patru de ani. A trăit o viață de nevoință aspră, mulțumindu-se cu puțin.
Şi-a cheltuit averile în chip bineplăcut lui Dumnezeu, îngrijindu-se să aducă alinare celor bătrâni, nevoiași, văduvelor și orfanilor.
De Sfintele Paști, a slujit el însuși la masa pe care o pregătise pentru săraci.
A rămas patriarh al Constantinopolului și în timpul domniei împărătesei Irina și apoi al împăratului Nichifor I, slujindu-i cu credință și înțelepciune pe toți.
A trecut la Domnul pe 25 februarie 806, la Constantinopol.
A fost înmormântat în mănăstirea pe care a ctitorit-o pe malul Bosforului.
Imnografie
Troparul Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului
Glasul al 4-lea:
Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Tarasie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Troparul Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului – tradus din limba engleză
Glasul al 3-lea:
Ca o lumină a Duhului ai strălucit, împodobit cu viață aleasă și îmbrăcat în veșmintele arhieriei. Potolit-ai tulburarea ereziei și stâlp și temelie a Bisericii te-ai făcut, pentru care lăudăm nevoința ta, sfinte părinte Tarasie.
(Audio) Troparul Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului (în limba greacă) – preluat de pe doxologia.ro
Condacul Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului
Glasul al 4-lea:
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…
Ca un soare mare, cu strălucirile dogmelor și ale minunilor luminezi totdeauna plinirea lumii, tăinuitorule al celor cerești, Preafericite Tarasie.
Iconografie
Potrivit Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 152, 198, 220), Sf. Ierarh Tarasie se zugrăvește ca un bătrân ierarh de statură potrivită, palid la față, cu nările late, puțin pleșuv, cu sprâncene groase și barba stufoasă, neagră sau sură și ascuțită și chipul vesel.
Se zugrăvește și în icoana Sinodului al VII-lea Ecumenic, alături de împăratul Constantin și împărăteasa Irina, împreună cu trimișii papei Adrian I al Romei și cu ceilalți sfinți părinți care au luat parte la sinod.
Viața Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului

Sf. Ier. Tarasie, Patriarhul Constantinopolului (730 – 806) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Din acea vreme sfântul și plăcutul lui Dumnezeu Tarasie a petrecut în pace și în liniște, bine păscând turma cea cuvântătoare și ocârmuind Biserica lui Hristos și curățind-o de eresuri.
Sfântul Tarasie s-a născut în Constantinopol. Tatăl său se numea Gheorghe și maică să Encratia, care era de neam bun și cu dregătorie de patriciu. Ajungând în vârstă și trecând toată înțelepciunea cărții, a primit în palatele sale împărătești diferite dregătorii și cinste; căci pentru bună înțelegere și obiceiul său cel bun era iubit și cinstit de toți, și ajunsese unul din sfetnicii împărătești.
Împărățind pe atunci împăratul Constantin, fiul lui Leon, nepotul lui Copronim, cu maică să Irina, Constantin avea de la nașterea sa zece ani; și când a început a împărăți, iarăși a început eresul contra sfintelor icoane, care începuse de la Leon Isaurul. Atunci era patriarh Pavel Cipriotul, bărbat îmbunătățit, drept credincios și care fusese ridicat în scaun pe vremea împărăției pomenitului Leon, fiul lui Copronim. El, văzând tirania care se făcea multora pentru sfintele icoane, de către rău-credinciosul împărat, își tăinuia dreapta credință și se amesteca cu ereticii. Iar după moartea împăratului aceluia, deși voia să preamărească dreapta credință și închinăciunea sfintelor icoane, tot nu putea, deoarece nu avea pe nimeni în ajutor; iar lupta contra sfintelor icoane se întărea foarte mult în toată cetatea și în părțile dimprejur. De aceea era foarte mâhnit și, văzând că nimic nu sporește, gândea să lase scaunul patriarhiei, în care nu șezuse decât patru ani. Dar, îmbolnăvindu-se, s-a dus din casa patriarhiei în taină, la mănăstirea sfântului Flor, și a luat pe el sfânta schimă; apoi s-a dus vestea despre aceasta pretutindeni, încât toți erau în mare mirare.
Împărăteasa Irina s-a mâhnit că patriarhul a făcut aceea nespunând nimănui și s-a dus la dânsul cu fiul său Constantin, împăratul, și l-a întrebat: „De ce ai făcut aceasta, părinte?”. Iar el a răspuns: „Boala mea și așteptarea morții celei grabnice m-au adus să iau acest sfânt chip al schimei. Dar mai ales tulburarea Bisericii și grozăvia m-au silit să las scaunul patriarhiei, deoarece Biserica bolește de eresul luptei contra sfintelor icoane și a luat rană nevindecată, iar eu de trei ori ticălosul, cu mâna mea și cu cerneală, m-am învoit la acea erezie. Căci nici nu se putea să scap de cursele credinței celei rele de m-am legat cu limba și cu mâna și de care lucru mă căiesc foarte mult. Iar ceea ce rănește sufletul meu cu mai multă și nemăsurată mâhnire este aceasta: „Văd în toate părțile, peste tot pământul care este sub stăpânirea voastră, că nu se păzește rânduiala credinței nemișcată și nu petreceți întru credincioasa învățătură, ci se înstrăinează de Biserica noastră și se gonesc creștinii de la turma lui Iisus, ca niște oi străine. Pentru aceea mă lepăd de a mai fi păstor la acea eretică adunare; și am voit ca mai bine să petrec în mormânt, decât să cad sub anatema celor patru sfinte scaune apostolești.
Dar de vreme ce puterea sceptrului a dat-o Dumnezeu în mâinile voastre ca să aveți purtare de grijă de turma cea creștinească ce este sub cer, de aceea, să nu treceți mâhnirea Bisericii maicii voastre, nici să nu o lăsați întru nemângâiata întristare mai mult; ci să vă sârguiți ca aceasta să-și primească iarăși bună sa podoabă, cea de demult. Să nu lăsați mai mult ca eresul cel urât, ce iese din pădure ca un porc sălbatic, să pustiiască și să piardă via lui Hristos, în vremea credincioasei voastre împărății, și să o întineze cu păgâneasca socoteală. Aveți lucrător iscusit care poate să dea strugurele adevăratei mărturisiri pe care, storcându-l în dumnezeiescul teasc al Bisericii, va umple paharul de înțelepciune și va pregăti credinciosului popor băutura dreptei înțelegeri”.
Apoi l-a întrebat pe el: „Pentru cine grăiești acestea, părinte?”. Răspuns-a patriarhul: „Pentru Tarasie grăiesc, care este întâi între sfetnicii voștri cei împărătești; pe acela îl știu că este vrednic de ocârmuirea Bisericii, care este puternic să gonească cu toiagul înțelegerii mincinoasele cuvinte cele eretice, să pască bine turma lui Hristos cea cuvântătoare și să o adune într-o singură ogradă a dreptei credințe”. Niște cuvinte ca acestea auzindu-le de la patriarhul Pavel, drept-credincioasa împărăteasa Irina și fiul ei, împăratul Constantin, s-au dus mîhnindu-se. Iar Pavel a zis către unii din senatorii cei ce rămăseseră cu dânsul: „O, mai bine de n-aș fi șezut eu vreodată pe acel scaun, când Biserică era tulburată de tiranie și blestemată de scaunele a toată lumea! Căci de nu se va aduna un sobor din toată lumea, adică al șaptelea, și eresul luptei contra icoanelor de nu se va șterge, nu veți putea să vă mântuiți”. Grăit-au lui senatorii: „Deci pentru ce tu, în vremea arhieriei tale ai iscălit la patriarhie pentru lupta contra sfintelor icoane?”. Răspuns-a Pavel: „Pentru aceea acum am făcut pocăință, de vreme ce atunci m-am iscălit și mă tem că să nu mă pedepsească Dumnezeu, căci de frică am tăcut și nu v-am grăit adevărul; iar acum mă căiesc și vă spun că nu este nădejde de mântuire, de veți petrece în eresul acela”. Apoi, după puține zile, patriarhul Pavel s-a odihnit cu pace. De atunci a început poporul în Constantinopol să vorbească cu libertate și fără de temere și să se întrebe cu ereticii de sfintele icoane; pentru care, din vremea lui Leon Isaurul, nu era cu putință cuiva să-și deschidă gura pentru apărarea cinstitelor icoane.
Iar credincioasa împărăteasă Irina, cu tot sfatul său împărătesc, căutând în locul lui Pavel un om vrednic și înțelept care ar putea să împace tulburarea bisericească, n-a aflat decât pe Tarasie, care era încă în rânduiala mirenească, și pe care și Pavel i-a sfătuit să-l aleagă. Dar Tarasie se lepădă cu totul. Deci, adunându-se de împărăteasa Irina toată rânduiala duhovnicească și mirenească și pe tot poporul, în palatul ce se numea Magnavra, care era înaintea cetății, în locul Evdomului, a grăit în auzul tuturor: „Știți că ne-a lăsat Pavel patriarhul, deci este de nevoie nouă, ca în locul lui să alegem un alt păstor și învățător bun Bisericii”. Și au strigat toți, zicând: „Nimeni altul nu poate să fie, fără numai Tarasie!”. Iar fericitul Tarasie, stând în mijloc, a zis: „Văd iarăși Biserica lui Dumnezeu risipită și despărțită, iar cei de la Răsărit și cei de la Apus în toate zilele ne blesteamă; și cumplit este blestemul, și depărtarea de la Biserica lui Dumnezeu. De se va aduna sobor din toată lumea și toți ne vom uni într-o credință – ca, precum Botezul este unul, așa și credința să fie una – pentru că nimic nu este așa de plăcut lui Dumnezeu, ca toți să petreacă în unirea credinței și în dragoste. Apoi voi primi, deși sunt nevrednic și neiscusit, a lua cârmuirea Bisericii. Iar dacă nu va fi sobor din toată lumea, ca să se piardă erezia, și de nu ne vom uni cu toate drept-credincioasele Biserici ale Răsăritului și ale Apusului, apoi eu nu voiesc a fi blestemat și osândit și nu voiesc a primi patriarhia; că nici un împărat nu mă va scoate din dumnezeiasca judecată și din veșnica pedeapsă”.
Aceasta auzind-o toți, au voit să se facă al șaptelea sobor din toată lumea. Și a rugat pe fericitul ca să nu se lepede a le fi lor păstor; iar ei au făgăduit să fie ascultători întru toate, ca oile păstorului, știind despre dânsul cu încredințare, că va povățui la adevărata cale turma cea cuvântătoare. Deci, înduplecîndu-se, sfântul a primit sfatul lor și soborniceasca rugăminte și a luat rânduiala sfințirii după trepte și scaunul patriarhiei, având scăpare și nădejde numai spre ajutorul lui Dumnezeu, cum că va putea să piardă din Biserică eresul luptei contra icoanelor”. Deci, schimbându-se Sfântul Tarasie din mireneasca rânduiala în cea duhovnicească, îndată a început o viață sfântă, măcar că și în mirenie a viețuit nu după trup, ci după duh. Însă în arhierie cu mult mai mult s-a deosebit prin duhovniceasca viețuire, cea plăcută lui Dumnezeu, și s-a făcut înger în trup, slujind Domnului și robind pe trup duhului și, prin chinuirea aceluia, păzindu-și curăția neprihănită, făcând-o părtașă îngerilor.
Înfrânarea și postirea lui era mare de-a pururea, având somn puțin, și petrecea în gândiri dumnezeiești și în rugăciuni toată noaptea. Nu s-a odihnit pe pat și în așternut moale, nici s-a îmbrăcat în haine moi, nici nu l-a văzut cineva din slujitorii lui lepădând cândva brâul său și hainele, când avea nevoie să se odihnească, nici a lăsat ca cineva să-i scoată încălțările din picioare, având întru pomenire cuvintele lui Hristos: „N-am venit ca să-mi slujească mie”. Ci singur își era slugă, dând altora pildă de smerenie. Spre cei săraci și scăpătați era milostiv fără de seamă, hrănind pe cei flămânzi și îmbrăcând pe cei goi, cărora și bolniță le-a făcut și în toate zilele le-a făgăduit hrană din venitul patriarhiei; și singur le slujea lor, iar mai ales la ziua Învierii lui Hristos le punea masa cu mâinile sale; apoi și în alte zile aceeași făcând, având scris pe nume pe fiecare dintre dânșii. După aceea a făcut casă de străini și o mănăstire din averile părintești în Bosforul Traciei și a adunat ceată de monahi îmbunătățiți într-însa, dintre care mulți, în atâta sfințenie și desăvârșire au ajuns, încât au fost chemați și la arhiereștile scaune și s-au făcut stâlpi nemișcați soborniceștii credințe.
Sfântul Tarasie avea mare sârguință și neîncetată grijă pentru sfintele icoane, cum ar putea să le pună în cinstea cea dintâi, surpând hulitorul eres, cel adus asupra lor; pentru aceea, totdeauna supăra pe împărați ca să poruncească să se facă soborul din toată lumea. Drept aceea, au scris împărații Constantin și Irina, care atunci cârmuiau toată împărăția – fiind împăratul minor; iar cu dânșii a scris și Sfântul Tarasie, la toți patriarhii și episcopii, chemându-i la sobor; atunci s-au adunat din toate părțile episcopii în Constantinopol, iar patriarhii au trimis pe slujitorii lor, căci Adrian al Romei, pentru depărtarea și greutatea căii n-a venit, iar patriarhii alexandrian, antiohian, ierusalimtean, fiindcă erau sub jugul robiei agarenilor, nu puteau să fie la soborul acela. Deci, în locul lor au trimis bărbați aleși în dreapta credință și în înțelepciunea cea duhovnicească.
Atunci s-a pregătit locul soborului în biserica cea mare a apostolilor, care este zidită de marele Constantin, întâiul împărat al creștinilor, în care, șezând prea sfințitul Tarasie și cu trimișii celorlalți patriarhi, episcopii fiind acolo, și însuși împăratul cel tânăr, Constantin, și cu maică să Irina – a venit fără de veste o ceată mare de oaste înarmată, în a căror inimă era întărit eresul luptei contra sfintelor icoane pe care l-au primit de la Constantin Copronim, moșul împăratului, care fusese înainte împărat și în acel eres a îmbătrânit; aceia, îndemnați în taină de unii episcopi și boieri, îmbolnăviți de eresul acela, adunându-se înarmați, au intrat în biserică, strigând cu multă tulburare: „Nu vom lăsa dogmele împăratului Constantin să se lepede, ci pe cele ce le-a întărit el, cu soborul său și ca pe niște legi le-a întărit, acelea să fie tari și neschimbate; nu vom lăsa că idolii (astfel ziceau sfintelor icoane) să fie aduși iarăși în biserica lui Dumnezeu, iar de va îndrăzni cineva ca soborul lui Constantin și dogmele aceluia să le lepede și să aducă înăuntru idolii, apoi, îndată, pământul acesta se va înroși cu sângele episcopilor”. Împărații, văzând o gâlceavă ca aceasta, au făcut semn episcopilor să se scoale din locurile lor și, îndată, toți s-au risipit. Iar ostașii aceia și povățuitorii lor, după câteva zile au fost pedepsiți de drept-credincioasa Irina și scoși din rânduiala ostășească și risipiți prin sate, ca să lucreze pământul.
După aceasta, s-a pregătit locul sinodului în Bitinia, cetatea Niceei, în care a fost și altă dată Sinodul I al celor 318 Sfinți Părinți, care se adunase aupra rău-credinciosului Arie. Acolo s-au adunat a doua oară. Și a mers Sfântul Tarasie, având cu sine trimișii patriarhilor, adică de la Adrian al Romei era Petru arhipresbiterul și un alt părinte Petru; de la Politian alexandrinul, era Toma monahul și preotul; iar de la Teodorit antiohianul și de la Ilie ierusalimleanul, era Ioan monahul și preotul. Sfântul Tarasie a mai luat cu sine și pe Nichifor, din sfatul împărătesc, care era bărbat ales și care mai pe urmă, după Sfântul Tarasie, a fost primitorul scaunului patriarhiei pentru viața sa cea îmbunătățită. Cu aceștia și cu toți Sfinții Părinți, care erau trei sute șaizeci și șapte, adunându-se prea sfințitul Tarasie în Niceea, a format Sinodul al 7-lea a toată lumea, în biserica sobornicească cea mare a acelei cetăți. Și a fost întâia ședință a Sfinților Părinți în 24 de zile ale lunii Septembrie, întru pomenirea Sfintei marei Mucenițe Tecla, unde prea sfințitul Tarasie, făcând înainte cuvântare pentru care pricină sunt adunați, sfătuia pe episcopi să judece cu dreptate, dezrădăcinând învățăturile cele rău-credincioase, aduse din nou în Biserică. Apoi s-a citit împărăteasca scrisoare către sinod, în care se pomenea patriarhul Pavel, care, la sfârșitul său, a sfătuit ca prin soborniceasca judecată să se lepede eresul luptătorilor împotriva sfintelor icoane. Deci Sfinții Părinți au binecuvântat pe împăratul și pe maică să, că au avut o purtare de grijă ca aceea pentru credință.
După aceasta, s-a ascultat întoarcerea la pocăință și mărturisirea credinței episcopilor celor căzuți în eres, dintre care era Vasile al Ancirei, care, ținând în mâinile sale o hârtie, citea dintr-însa astfel: „Cei ce nu cinstesc sfintele icoane să fie anatema; cei ce aduc cuvinte din dumnezeiasca Scriptură împotriva sfintelor icoane să fie anatema; cei ce numesc idoli sfintele icoane să fie anatema; cei ce leapădă predaniile Sfinților Părinți, precum le lepădau Arie, Nestorie, Eutihie, Dioscor, și nu voiesc să le primească pe acelea care sunt arătate lor din dumnezeiasca Scriptură, să fie anatema; cei ce zic că sfintele icoane nu sunt date de către Sfinții Părinți să fie anatema; cei ce grăiesc că soborniceasca Biserică primește idoli să fie anatema”. Astfel au făcut și ceilalți episcopi și li s-a primit pocăința lor, apoi li s-a dat loc în sinod între credincioșii episcopi. Iar alții, nelepădându-se cu totul de eres, li s-a mutat judecata pentru altă vreme. Pentru că Sfântul Tarasie zicea: „Bolile cele învechite și năravurile rele cele obișnuite, cu greu se tămăduiesc”. Însă și pe aceia, pocăindu-se cu adevărat, i-a primit Sfântul Sinod și nu i-a depărtat din dregătoriile lor. Deci s-a lungit acel Sfânt Sinod până la 20 de zile și vorbeau din dumnezeiasca Scriptură și din scrierile celor mai înainte sfinți mari părinți și învățători și din predaniile bisericești cele vechi, pentru cinstitele icoane; și astfel biruiau eretica socoteală cea rău-credincioasă.
După aceea s-a adus la mijloc adevărata istorie, pentru sfânta mahramă pe care Domnul nostru Iisus Hristos, închipuind Sfânta Sa față, a trimis-o lui Avgar, stăpânitorul Edesei, și cum acesta, închinându-se, s-a tămăduit de boală. Asemenea și despre icoana Sfinților Apostoli Petru și Pavel, pe care Sfântul Silvestru, papă al Romei, a arătat-o împăratului Constantin, cum și despre icoana lui Hristos, cea batjocorită de evrei în Beirut, despre care povestește Sfântul Atanasie. Această povestire citindu-se în sobor, toți sfinții părinți au plâns.
La sfârșit au blestemat eresul luptei contra sfintelor icoane, iar cinstirea lor au întărit-o și s-a făcut bucurie mare sfintelor biserici, primind podoaba lor cea dintâi, adică icoanele. Apoi toate popoarele drept-credincioase prăznuiau, urând mulți ani împăraților și păstorilor. Astfel, prin purtarea de grijă a prea sfințitului patriarh Tarasie și prin sârguință drept-credincioasei împărătese Irina, s-a lepădat eresul luptării contra sfintelor icoane, iar pacea lui Hristos s-a dăruit Bisericii.
Sfântul Tarasie, cârmuind bine Biserica lui Dumnezeu, apăra pe cei năpăstuiți și ajuta celor ce erau în primejdie. Pe Ioan, întâiul spătar al împăratului, care pentru o vină grea a fost schingiuit cu asprime, apoi scăpând din legături noaptea a alergat la biserică și apucându-se de colțurile mesei sfântului altar, cerând milă și izbăvire de la moarte, arhiereul lui Dumnezeu l-a apărat și nu l-a dat ostașilor care alergaseră după el din porunca împărătesei Irina. Iar ei, lângă ușile bisericii străjuiau ziua și noaptea până ce va ieși, pentru că așteptau cu adevărat să iasă din biserică pentru nevoile firești. Dar arhiereul lui Dumnezeu îl păzea în altar, dându-i hrană din masa sa; iar când avea nevoie trupească îl scotea sub mantia sa pe ușa din dreapta și, ducându-l la locul de ieșire, aștepta afară; apoi iarăși pe sub mantie îl ducea în altar. Și aceasta o făcea în toate zilele, cât era trebuința omului aceluia, slujindu-i ca un rob și neîngrețoșîndu-se de un lucru ca acela. Astfel, păstorul cel bun păștea oaia sa, apărând-o de moarte. La sfârșit, cu puterea sa cea arhierească, a legat fără temere pe cei ce căutau moartea omului aceluia, amenințându-i cu despărțirea de Biserică, dacă ar fi voit să-i facă aceluia vreun rău mai mare. Și a fost liber de judecată și de pedeapsă întâiul spătar, prin apărarea bunului păstor, adică a Sfântului Tarasie.
Ajungând împăratul Constantin la 20 de ani și întărindu-se în puterea împărătească, apoi fiind îndemnat de sfetnicii săi cei răi, a depărtat de la puterea cea împărătească pe drept-credincioasa Irina, maică să, care cârmuia bine și cu înțelepciune toată împărăția. Deci, împărățind singur și având viața liberă – nu precum era înainte sub stăpânirea maicii -, s-a răzvrătit foarte și viețuia cu necuviință, urând fără pricină pe Maria, împărăteasa, soția sa cea legitimă. Apoi a poftit pe alta, anume Teodotia, cu care în taină păcătuia și voia s-o facă soție și împărăteasă, iar pe cea legiuită s-o izgonească. Și, căutând vină asupra ei, a spus o mincinoasă clevetire, zicând că ar fi voit să-l omoare cu otravă. Deci, povestea tuturor acea nedreptate ca pe un adevăr și toți îl credeau pe împărat. Și a străbătut vestea aceea în popor, că împărăteasa a voit să-l piardă pe împărat cu otravă. Atunci a înștiințat despre aceea pe sfințitul patriarh Tarasie, care s-a mâniat foarte, cunoscând meșteșugul împăratului și nevoința împărătesei Maria, și se gândea cum ar putea să-l mustre de nedreptatea aceea de păcat și apoi să-l aducă spre îndreptare.
În acea vreme, un boier iubit de împărat, fiind trimis de el, a venit la prea sfințitul patriarh și i-a spus despre împărăteasă lucrul cel mincinos, zicând „că a pregătit otravă împăratului și este trebuință, ca negreșit, prea sfințite părinte, să lași pe împărat să-și ia altă soție mai credincioasă”. Iar sfântul, suspinând din adâncul inimii, cu lacrimi a început a grăi: „Dacă aceasta a grăit împăratul, precum zici, și trupul cu care s-a însoțit și s-a făcut una cu dânsul, prin legea lui Dumnezeu, să-l gonească de la sine, eu nu știu cum va suferi de la toți rușinea și defăimarea și cum pe cei ce sunt sub stăpânirea lui îi va îndemna către întreaga înțelepciune și înfrânare, cum va judeca și va pedepsi păcatele desfrânării, fiind singur robit de o poftă cu fărădelege. Dar chiar adevărate dacă ar fi cele spuse de tine, este trebuință însă a asculta glasul Domnului Care zice: „Tot cel care își lasă femeia sa, fără de cuvânt de desfrânare, o face să fie desfrânată”. Dar pe cine ar fi poftit împărăteasa mai mare cu cinstea și mai împodobită cu frumusețea să-l aibă bărbat, decât pe acesta, fiind împărat frumos și tânăr, ca acum să-i fi pregătit otravă de moarte, precum zici tu? Precum văd această minciună s-a închipuit, ca să se necinstească cinstita însoțire, iar patul cel curat să se întineze, apoi să intre uriciunea desfrânării și să se înalțe. Deci să primești acest răspuns de la noi și de la alți părinți ca noi și să-l duci celor ce te-au trimis: „Nu credem cele spuse de tine și voim a suferi mai bine moarte și munci grele decât să slujească binecuvântarea noastră la un lucru fărădelege ca acela; să știe împăratul că nu ne învoim cu sfatul lui cel nedrept”. Auzind acestea acel boier, s-a dus mâhnit și a spus împăratului toate cele auzite. Deci împăratul s-a îndoit și s-a mirat de o asemenea tărie a minții patriarhului și se temea că nu cumva să-l împiedice de la dorința lui; apoi a trimis de a chemat pe sfânt cu cinste, nădăjduind ca să-l înmoaie singur, prin cuvinte și să-l plece spre voința sa.
Venind sfântul patriarh Tarasie la împărat, cu cinstitul stareț Ioan care era la sobor alături de patriarhii Antiohiei și al Ierusalimului și șezând după obicei, împăratul a început a grăi către prea sfințitul patriarh, astfel: „Am vestit sfinției tale, prin trimis, despre lucrul ce mi s-a întâmplat; căci nimic nu voi să tăinuiesc înaintea cinstei tale, iubindu-te și cinstindu-te ca pe un părinte; dar era trebuință ca și cu gura să-ți spun vrajba ce s-a făcut asupra mea, cum și vicleșugul soției mele, care nu de la Dumnezeu mi s-a dat ajutătoare, căci s-a arătat învrăjbitoare iar nu ajutătoare, de care chiar legea îmi poruncește a mă despărți și nimeni nu poate să mă oprească, deoarece este arătată pricina aceasta și lucrul cel rău, pentru care, ori moarte prin judecată va lua, ori – ce este mai cu milostivire -, să ia schima monahicească, să plângă și să se căiască în toate zilele vieții sale de un păcat ca acela, că a voit să ucidă cu otravă nu un om prost sau străin, ci chiar pe bărbatul său, împărat credincios și înfricoșat barbarilor; și dacă s-ar fi săvârșit aceea, în toată împărăția ar fi fost mare tulburare și ar fi străbătut vestea de o faptă rea ca aceea în toată lumea de sub cer”. Acestea zicând, împăratul a făcut semn celor ce stăteau de față și au adus niște vase de sticlă, care aveau în ele o băutură tulbure și le arătă patriarhului, spunându-i că aceea este otravă cea purtătoare de moarte cu care a vrut împărăteasa în taină să-l lipsească de viața aceasta, zicând: „Ce semn mai învederat poate să fie ura ei asupra mea și de ce este vrednică și este trebuință a lungi vremea, amânând judecata? Mai degrab, o! prea cinstite părinte, sfătuiește-o să se călugărească îndată de voiești s-o vezi între cei vii, că eu nu mai pot să locuiesc cu dânsa în însoțire, și nici să privesc la dânsa, nici să rabd mai mult, văzând înaintea mea această băutură de moarte, pregătită de dînsaț”.
Iar prea sfințitul Tarasie, văzând pe împărat legat în cursele desfrânării și că aduce vina cea mincinoasă asupra curatei și nevinovatei împărătese, a zis către dânsul cu curaj: „Să nu ridici, o! împărate, război asupra legii lui Dumnezeu, nici să te oștești prin vicleșugul cel tăinuit asupra adevărului, calcând și stricând poruncile lui Dumnezeu sub chipul dreptății, pentru că semnul de stăpânire împărătească este că pe toate să le faci la arătare cu libertate și cu știință nemustrătoare; și să nu se înceapă nimic în taină și cu meșteșug împotriva lui Dumnezeu, Cel ce i-a dat coroana împărătească, călcând dumnezeieștile porunci ale Lui. Pentru că, arătat este tuturor că nu este vinovată împărăteasa de acel lucru rău, care cu nedreptate se aduce asupra ei, ca și cum ea ți-ar fi pregătit moarte; căci cine – precum am zis – cu frumusețile tinereților sale lăudându-se, ar putea să se asemene cu frumusețile tinereților tale, cu care împărăteasa înșelându-se, l-ar fi iubit pe acela mai mult decât pe tine și ar fi gândit cu otravă să te piardă din viața aceasta? Cine este mai mare cu cinstea, cu stăpânirea, cu bunul neam, cu slavă, cu bogăția mai mult decât cinstea împărăției tale, decât cu stăpânirea și cu bunul neam, cu slava și cu bogăția pe care l-ar fi cinstit împărăteasa ta? Pe cine ar fi socotit mai înalt și mai bun decât pe tine, care ești împărat, stăpânind atâtea țări și covârșind prin bunul tău neam împărătesc pe toți? Căci cu neamul ești fiu, nepot și strănepot de împărat și slava ta ajunge la marginile pământului, iar bogăția ta este nenumărată. Deci cine ar fi fost mai bun și mai iubit împărătesei tale decât tine? Nu este așa o! împărate, ci această minciună e scornită spre ocara sceptrului împărătesc, spre pilda limbilor și spre răzvrătire între popoare. Pentru aceea nu îndrăznim a dezlega însoțirea voastră cea legiuită și împărăteasca unire, temându-ne de dumnezeiasca judecată, nici nu credem cuvintele prin care se clevetește soția ta, chiar de am suferi noi și munci; pentru că știm de demult a ta aprindere de păcat, spre desfrânata aceea cu care acum voiești a greși cu nunta fără de lege. Cum vom cinsti porfira ta, când pe față te vom vedea făcând desfrânare? Cum vei intra în altar la dumnezeiescul prestol, ca să te împărtășești cu noi, din preacuratele lui Hristos Taine? Acestea îți facem cunoscut înaintea lui Dumnezeu, că nu te vom mai lăsa, deși ești împărat, ca să intri în altar la dumnezeiasca împărtășanie, pentru că s-a zis preoților celor de demult: „Să nu lăsați să calce altarul meu, cei ce fac fărădelege”.
Acestea zicându-le, prea sfințitul patriarh cu râvnă și cu jalea inimii, a tăcut. Asemenea și Ioan starețul a grăit multe cuvinte sfătuitoare și cu bună înțelegere către împărat; iar el nici nu voia să asculte, ci mai mult se iuțea și se mânia. Dar se mâniau și toți boierii și stăpânitorii care erau acolo, lingă împărat, dintre care unul, având dregătorie de patriciu, se lăuda că va înfige sabia cu mâinile sale în pântecele starețului Ioan, celui ce grăia cele potrivnice împăratului. Atunci a poruncit împăratul cel plin de mânie ca să-i izgonească de la sine pe amândoi, cu necinste, pe prea sfințitul patriarh Tarasie și pe cinstitul Ioan și de Dumnezeu înțelepțitul stareț. Deci au ieșit cei izgoniți pentru dreptate, următorii Sfântului Ioan Botezătorul, cel ce a mustrat oarecând nunta cea fără de lege a lui Irod. Și ieșind, și-au scuturat picioarele de praf, zicând: „Curați suntem de fărădelegea voastră”. Iar împăratul, gonind pe legiuita împărăteasă din palatul său la o mănăstire de călugărițe și călugărind-o cu sila, s-a însurat cu cea zisă mai înainte, Teodotia, care-i era lui și rudenie după tată. Iar mijlocitorul lor la acea nuntă era un preot oarecare, Iosif, econom al Bisericii, neștiind patriarhul; pentru aceea, preotul acela, mai pe urmă a fost izgonit din Biserică pentru lucrul ce a îndrăznit să facă.
Atunci se sârguia prea sfințitul patriarh în tot chipul ca să despartă acea nuntă prea desfrânata a împăratului, dar nu putea; fiindcă împăratul se lăuda că va ridica tot eresul împotriva sfintelor icoane, dacă l-ar opri pe el de la acea nuntă. Pentru aceea, prea sfințitul Tarasie a lăsat să petreacă împăratul în fără de lege, că nu cumva mai amară răutate să vină asupra Bisericii lui Hristos prin acela care avea din naștere rădăcină eretică, fiu, nepot și strănepot de împărați luptători contra sfintelor icoane, care pe mulți sfinți, pentru cinstirea sfintelor icoane i-au ucis.
Și mâniindu-se împăratul asupra patriarhului, îi făcea lui diferite supărări, iar sfântul le răbda pe toate, mulțumind lui Dumnezeu și făcând cele cuvincioase rânduielii sale celei păstorești; iar pe împărat, după aceea, l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu. Pentru că după câtăva vreme maica lui, drept-credincioasa Irina, văzând viața lui cea rea și în fărădelege, dumnezeiasca lege călcându-se de dânsul, apoi vrând să ridice iarăși lupta contra sfintelor icoane, s-a sculat asupra lui cu dreaptă mânie, iubind mai mult pe Dumnezeu și dreptatea lui, decât pe fiul său. Și, sfătuindu-se cu cei mai de frunte boieri, a apucat pe fiul și l-a închis în palatul său, ce se numea Porfiria, unde îl născuse. După aceea, a poruncit să-i scoată ochii, precum și el făcuse la trei unchi de-ai săi, frați ai tatălui său, Nichita, Antim și Eudoxie, cu cinci ani mai înainte scoțându-le ochii. Și așa, împăratul, primind pedeapsa cea vrednică după faptele sale, a murit de durere. Iar Irina iarăși a luat sceptrul împărăției și a îndreptat toate cele răzvrătite de fiul său.
Din acea vreme sfântul și plăcutul lui Dumnezeu Tarasie a petrecut în pace și în liniște, bine păscând turma cea cuvântătoare și ocârmuind Biserica lui Hristos și curățind-o de eresuri. Iar în ziua sfințirii sale ca arhiereu, săvârșea în toate zilele dumnezeiasca Liturghie și niciodată nu a lăsat-o, chiar și în boală fiind. Pentru că, ajungând la adânci bătrânețe și apropiindu-se de sfârșitul său, de durere trupească s-a cuprins; însă nu înceta slujirea cea de toate zilele, până ce s-a îngreunat foarte mult de boală, încât nici din pat nu mai putea acum să se scoale. Numai atunci a încetat din slujire.
Iar la ieșirea sa din trup se lupta cu diavolii, întrebându-se cu dânșii și la toate le răspundea, ca un biruitor. Când aceia, urmându-i viața lui din tinerețe, multe lucruri nedrepte aruncau cu minciună asupra lui, el grăia împotriva lor: „Nevinovat sunt de ceea ce ziceți; minciună clevetiți asupra mea și nu aveți întru mine parte!”. Era lângă dânsul scriitorul vieții sale, Ignatie, episcopul Niceii, fiind încă în diaconeasca rânduiala, atunci șezând lingă bolnav, auzea cuvintele sfântului, cu care se împotrivea duhurilor celor nevăzute.
Deci, slăbindu-i limba, cu mâna gonea pe diavoli și-i alunga, biruindu-i. Apoi, plecându-se ziua și săvârșind cântărea de seară după obicei, când s-a început psalmul lui David: „Pleacă, Doamne, urechea Ta și mă auzi”, prea sfințitul patriarh Tarasie, cu pașnic chip și cu fața luminoasă, și-a dat duhul său în mâinile Domnului, păscând Biserica Domnului 22 de ani, și s-a sfârșit pe vremea lui Nichifor împărat, care a venit după Irina, plângând după dânsul împăratul, boierii și toată cetatea, bărbații cei duhovnicești și mirenii, dar mai ales săracii și scăpătații, sărmanii și văduvele, căci era către aceia foarte milostiv, tuturor bun păstor, părinte iubit și învățător folositor și fiecăruia ajutător și apărător în primejdii.
Apoi a fost înmormântat în mănăstirea cea zidită de dânsul în Bosfor și se da tămăduire de la mormântul său multor bolnavi. O femeie oarecare avea curgere de sânge de mulți ani. Aceea, de vreme ce nu era slobod să intre femeile în acea mănăstire, schimbându-se în haină bărbătească a intrat acolo și, atingându-se de mormântul Sfântului Tarasie, apoi luând untdelemn din candelă care era la mormânt, îndată a câștigat tămăduire. Făcând același lucru și alte femei, s-au învrednicit de tămăduire. Un bărbat oarecare, orb de un ochi, a căpătat vedere de la mormântul sfântului, prin ungere cu untdelemn din candela lui. Altul, cu mână uscată, venind cu credință, a uns-o cu untdelemn și îndată s-a întins mâna lui și s-a făcut sănătoasă. Apoi se tămăduiau și alte neputințe și se goneau diavolii cu puterea sfintelor rugăciuni ale plăcutului lui Dumnezeu Tarasie. Dar nu se cade a o tăcea și pe aceasta: acest mare râvnitor al credinței nu numai că s-a nevoit în viața sa asupra eresului luptării contra sfintelor icoane, ci și după moartea sa asupra aceluia se înarmă căci, mulți ani trecând și Leon Armeanul luând împărăția grecească și înnoind lupta de icoane, Sfântul Tarasie s-a arătat în vis, cu mare mânie, lui Leon, luptătorul contra icoanelor, și a poruncit unui ostaș, Mihail, cu sabia să-l lovească pe rău-credinciosul împărat; iar acela, lovindu-l, a străpuns pe împăratul Leon prin mijloc. Deșteptându-se Leon din somn, cu frică și cutremur, era în mare nepricepere, părându-i-se că în mănăstirea Sfântului Tarasie se află cineva cu numele de Mihail, neștiind că pe acel Mihail îl are la sine, voievod, care se chema Valvos sau Travlos. Acela l-a ucis în ziua nașterii lui Hristos și a pierit cu sunet necuratul împărat, fiind biruit de rugăciunile Sfântului Tarasie și de izbândirea lui Hristos Dumnezeu, Celui zugrăvit pe icoane cu Prea-curata Sa Maică și cu toți sfinții cinstit și închinat, Căruia I se cuvine cinste și slavă, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh în veci. Amin.
cititi mai mult pe despre Sf. Ier. Tarasie, Patriarhul Constantinopolului si pe: basilica.ro; www.crestinortodox.ro; doxologia.ro; pravila.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
Calendar Ortodox 25 februarie 2025
Sfântul Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului (730 – 806) – miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul
foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 25 februarie 2025
Sf. Ier. Tarasie, Patriarhul Constantinopolului
Sinaxar 25 Februarie
În această lună ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Tarasie, arhiepiscopul Constantinopolului (730 – 806).

Sf. Ier. Tarasie, Patriarhul Constantinopolului (730 – 806) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, era de sorginte nobilă.
S-a născut şi a crescut în Constantinopol unde a primit o educaţie aleasă.
Astfel, a fost repede promovat la curtea Împăratului Constantin al VI-lea Porfirogenetul (780 – 797) şi al mamei sale, sfânta Împărăteasă Irina (7 August) primind funcţia de senator.
În acele vremuri Biserica era tulburată de lupta iconoclaştilor. Sf. Patriarh Pavel (30 August), înainte susţinător al iconoclasmului, s-a căit de rătăcirea sa şi şi-a dat demisia, retrăgându-se la o mănăstire şi luând schima îngerească.
Când Sf. Împărăteasă Irina l-a vizitat împreună cu fiul său, împăratul, Sf. Pavel le-a spus că cel mai vrednic să fie succesorul său era Sf. Tarasie, care în acel moment era încă mirean.
Tarasie a refuzat funcţia o lungă perioadă de timp, nevăzându-se vrednic pentru un astfel de oficiu înalt, dar mai târziu s-a supus, cu condiţia să se întrunească un Sinod Ecumenic care să distrugă erezia iconoclastă.
Trecând prin toate rangurile clerice într-un timp relativ scurt, Sf. Tarasie a fost adus la tronul patriarhal în 784.
În anul 787 s-a întrunit la Niceea cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, prezidat de Patriarhul Tarasie, în prezenţa a 367 de episcopi.
La sinod s-a confirmat obligativitatea cinstirii sfintelor icoane iar acei episcopi care s-au lepădat de erezia lor au fost reprimiţi de Biserică.
Sf. Tarasie a condus cu înţelepciune Biserica timp de 22 de ani, ducând o viaţă strict ascetică.
Toate veniturile sale le-a cheltuit în scopuri plăcute lui Dumnezeu, hrănind şi uşurând viaţa bătrânilor neputincioşi, a celor împovăraţi, a văduvelor şi orfanilor, iar de Sfintele Paşte le pregătea o masă şi îi servea personal pe săraci.
Sf. Patriarh l-a acuzat cu tărie pe Împăratul Constantin Porfirogenetul când şi-a calomniat soţia, Împărăteasa Maria, strănepoata Sf. Filaret cel Milostiv (1 Decembrie), astfel încât să o trimită pe Maria la mănăstire şi scăpând de căsătoria cu o rudenie. Sf. Tarasie a refuzat categoric să anuleze căsătoria împăratului, lucru pentru care sfântul a căzut în dizgraţie.
Însă nu la mult timp după aceea, mama sa, Împărăteasa Irina l-a detronat pe Constantin.
Sf. Tarasie a adormit în anul 806.
Înainte de moartea sa diavolii au cercetat viaţa sfântului încă din tinereţe, încercând să-l aducă la deznădejde pentru unele păcate pe care le-ar fi făcut acesta.
Însă sfântul le-a spus că este nevinovat de toate minciunile lor şi că nu au nici o putere asupra sa.
Plâns de Biserică, sfântul a fost înmormântat într-o mănăstire pe care el a construit-o în Bosfor.
La mormântul său au avut loc multe minuni.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Alexandru, care de sabie s-a săvârşit.
Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Maximian şi a ighemonului Tiberian din cetatea Cartagena.
Fiind el silit să jertfească idolilor, a refuzat aceasta, defăimând cu multe cuvinte aspre pe ighemon.
Pentru care a fost chinuit mult şi apoi dus la Cartagina unde a fost chinuit din nou.
Ajungând în cele din urmã în Tracia, i s-a tăiat capul şi aşa a luat cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Righin, episcopul Scopelor († 362).
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Acest mucenic s-a născut în Elada, fiind fiu de părinţi creştini. Iar pentru bunătatea lui şi pentru multa lui evlavie, a fost hirotonit episcop al insulei Scopelor.
Şi fiind chemat la Sinodul din Sardica, toate eresurile cu cuvântul şi cu îndrăzneala lui le-a stins.
Apoi întorcându-se la episcopia sa şi pornindu-se prigoană, a fost prins de ighemonul Eladei, şi după multe chinuri i s-a tăiat capul.

Sf. Sfințit Mucenic Righin al Scopelor (†362 d.Hr.) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Sfântul sfințitul mucenic Righin al Scopelor (gr. ‘Aγιος Ρηγίνος) este sfântul protector al insulei Skopelos, în Grecia.
A fost episcop și a fost chinuit pentru credința creștină, pentru ca apoi să i se taie capul în anul 362 d.Hr., în timpul domniei împăratului Iulian Apostatul, împreună cu alți patruzeci de creștini din insulă.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 25 februarie.
Sfântul Righin s-a născut în Livadeia, în Grecia centrală, la sfârșitul secolului al III-lea, din părinți creștini, care i-au insuflat virtutea dragostei și zelul pentru credința cea adevărată. Iar când episcopul locului a murit, poporul l-a aclamat ca să fie ales episcop al insulei Scopelor, pentru că avea bunătate și evlavie.
Și cum în anii de după Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325) arianismul continua să dezbine pe creștini, un sinod local a fost convocat la Sardica (Sofia, Bulgaria) în anul 343, pentru a respinge erezia. Iar sfântul Righin fiind și el chemat la Sardica, toate eresurile cu cuvântul și cu îndrăzneala lui le-a stins.
Apoi întorcându-se la episcopia sa și pornindu-se prigoană în vremea împăratului Iulian Apostatul, a fost prins de ighemonul Eladei, și după multe chinuri i s-a tăiat capul, dimpreună cu alți patruzeci de creștini, în anul 362.
La Mănăstirea Sfântului Righin din Skopelos, care adăpostește și moaștele sfântului, mii de oameni se adună de ziua prăznuirii sfântului, 25 februarie, din insulele din împrejurimi, Skiathos și Alonissos, precum și din Volos, pentru a-l cinsti pe sfântului mucenic Righin, care și-a arătat dragostea pentru poporul creștin și după moarte, săvârșind multe minuni și vindecări, drept pentru care mulți creștini din regiune îi și poartă numele (Reginos sau Regina).
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Ipatie, igumenul de la Mănăstirea lui Rufie (Secolele IV – V).
Cel între sfinţi părintele nostru Ipatie s-a născut în Frigia pe vremea împăraţilor Arcadiu şi Onoriu.
Pe când era tânăr de optsprezece ani şi încă învăţa carte, a fost bătut de tatăl său pentru unele greşeli; pentru aceasta el a fugit de acasă, a trecut în Tracia, unde, intrând într-o chinovie şi făcându-se monah, s-a arătat plin de cucernicie şi de îmbunătăţire duhovnicească, prin post şi prin înfrânare.
Odată însă fiind chinuit de patima desfrânării, opt zile a petrecut în post, negustând nici hrană nici băutură.
Fiind înştiinţat proistosul despre aceasta, i-a dat cu mâna lui, un pahar cu vin, şi o pâine, după Pavecerniţă, fiind de faţă toţi fraţii.
Şi îndată mântuindu-se de chinuirea patimii, a mulţumit Domnului şi învăţătorului său.
Iar după câţiva ani cu sfatul duhovnicului său, ducându-se în oraş, ca să ajute unuia ce căzuse în ispită, a ajutat şi pe trupescul său părinte şi, înlesnindu-l l-a trimis întru ale sale.
Iar el unindu-se cu alţi doi fraţi ai săi întru Domnul au trecut apa mării şi ajungând în Calcedon, s-au aşezat la vechea mănăstire a lui Rufin, care atunci era nelocuită.
Căci acest Rufin venind de la Roma şi zidind o mănăstire a adus aici monahi egipteni care preamăreau pe Dumnezeu.
După ce s-a mutat el din viaţă şi a fost îngropat în această mănăstire, monahii s-au împrăştiat pe la locurile lor, şi chinovia a rămas nelocuită; şi răsărind spini şi ciulini, mănăstirea ajunsese a fi dărâmată şi neîmpodobită, şi chiar duhuri necurate intrau şi locuiau acolo, făcând ca mănăstirea să fie grozavă şi înfricoşătoare.
Ajungând aici sfântul, şi pe demoni prin rugăciuni izgonindu-i şi curăţind mănăstirea de urâciuni, împreună cu cei ce se aflau cu el, a adus-o la frumuseţea cea dintâi.
Şi aşezându-se împreună cu aceia, unul lucra ţesături de păr, altul zimbiluri, iar altul grădina.
Şi după câtva vreme trecând în Tracia, s-a dus la mănăstirea sa.
Şi venind fraţii de la Rufin, şi cerând pe igumenul Ipatie, l-au luat cu ei; şi de atunci multe nevoinţe arătând sfântul, mulţi râvneau la viaţa lui îmbunătăţită, şi venind acolo, în puţină vreme numărul lor a ajuns la treizeci, sporind întru Dumnezeu.
Iar dumnezeiescul Ipatie, luând dar de la Dumnezeu, multe vindecări a făcut şi oamenilor şi dobitoacelor.
Hrana lui erau legumele şi verdeţurile şi puţină pâine târziu, la al nouălea ceas; iar la bătrâneţe mai lua şi puţin vin.
Şi ajungând la optzeci de ani, i s-a înălbit capul şi barba ca zăpada, şi era cucernic şi în faptă şi la înfăţişare.
Şi păstorind patruzeci de ani, acest fel de turmă a lui Hristos, şi cinstind preoţia, optzeci de ucenici mai înainte trimiţând la Domnul, s-a dus şi el, slăvind pe Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Pafnutie Chefala, ucenicul sfântului Antonie cel Mare († 360)
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Cuviosul Pafnutie Chefala a fost unul din Părinții pustiei care a trăit în prima jumătate a secolului al IV-lea în pustia din Egiptului, fiind ucenic al sfântului Antonie cel Mare.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 25 februarie.
Unii istorici îl identifică pe avva Pafnutie Chefala, care a fost ucenic al Sf. Antonie cel Mare, cu sfântul Pafnutie Mărturisitorul, episcopul Tebaide.
Viața
Sfântul Pafnutie a fost contemporan cu Sfântul Antonie cel Mare și ucenic prețuit al său.
Sfântul Antonie spune despre el: “Iată un om adevărat, care poate să vindece și să mântuiască suflete” (Pentru Avva Antonie, 31).
Este pomenit și în Viața sfântului Antonie, cap. 58.
A trăit timp de optzeci de ani în deșert, purtând un singur veșmânt.
Înzestrat cu o mare înțelepciune și cu harul învățăturii, se ferea să judece păcătoșii și știa întotdeauna să vorbească potrivit, spre folosul sufletesc al ascultătorilor săi.
El spunea, de pildă, că tot ceea ce ni se întâmplă are loc fie prin voia lui Dumnezeu, fie cu îngăduința Sa.
Numai faptele și evenimentele care contribuie la slava lui Dumnezeu se petrec după voia Sa, iar accidentele și necazurile sunt îngăduite de El pentru a ne îndrepta și a ne îndemna la pocăință, mai ales atunci când suntem legați de noi înșine și nu Îi atribuim lui Dumnezeu motivul faptelor noastre bune.
Mai adăuga și aceasta: „Este cu neputință ca cineva să cadă fără îngăduința lui Dumnezeu și fără retragerea prealabilă a Îngerului său păzitor”.
Se povestește despre Sfântul Pafnutie, sau despre un alt Părinte cu același nume, că, cerând de trei ori Domnului să-i descopere căruia dintre sfinții Săi îi seamănă, un înger a coborât din cer și l-a dus de trei ori în lume, arătându-i, pe rând, un cântăreț ambulant, un plugar și un negustor, care, în ciuda condiției lor lumești, practicau în ascuns virtuțile sfinte ale dragostei, milosteniei și ospitalității.
Le spunea, de asemenea, ucenicilor săi: „Iubiți necazul mai mult decât odihna și necinstea mai mult decât slava și a da mai vârtos decât a lua” (Pentru avva Matoi, 10).
Se crede că a murit pe la anul 360.
Apoftegme din Patericul egiptean
Avva Pafnutie Chefala este pomenit de două ori în Patericul egiptean.
Pentru avva Antonie
31. Un frate a fost acuzat pe nedrept în mănăstire pentru desfrânare și scu¬lânduse a mers la avva Antonie. Și au venit frații de la mănăstire ca să-l vindece (mângâie) și să-l ia (dobândească), și au început să-i zică: “Așa ai făcut”. Iar el se apăra zicând: “Nimic de acest fel nu am făcut”. Iar, după întâmplare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, zis Kefala, și a spus o pildă ca aceasta: “Am văzut pe malul râului un om băgat în noroi până la genunchi și venind unii să-i dea mâna, l-au afundat până-n gât”. Și a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: “Iată un om adevărat, care poate să vindece și să mântuiască suflete”. Deci umilindu-se ei de cuvintele bătrânului, au pus metanie fratelui. Și, îndemnați (încurajați) de Părinți, l-au luat pe frate la mănăstire.
Pentru avva Matoi
10. A zis avva Matoi că trei bătrâni s-au dus la avva Pafnutie, căruia i se zicea Chefala, ca să-l întrebe un cuvânt. Și le-a zis lor bătrânul: ce voiți să vă zic vouă, cuvânt duhovnicesc sau trupesc? I-au răspuns lui: duhovnicesc. Le-a zis lor bătrânul: duceți-vă, iubiți necazul mai mult decât odihna și necinstea mai mult decât slava și a da mai vârtos decât a lua.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Antonie, care prin foc s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Teodor cel nebun pentru Hristos, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Marcel, episcopul Apamiei Ciprului, care de sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Evenimentele Zilei de 25 februarie în Istorie
Colt 1851 Navy Revolver
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org
25 februarie este a 56-a zi a calendarului gregorian.
Mai sunt 309 zile până la sfârșitul anului (310 zile în anii bisecți).
Sărbători Religioase ale Zilei de 25 februarie
Ortodoxe
Sf. Ier. Tarasie, Patriarhul Constantinopolului
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sf. Ier. Tarasie, Patriarhul Constantinopolului (730 – 806) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cel întru sfinți părintele nostru Tarasie al Constantinopolului, (gr. Ταράσιος), a fost patriarh al Constantinopolului între anii 784-806 (precedat de Pavel al IV-lea, urmat de Nichifor I).
A acceptat tronul constantinopolitan cu condiția convocării unui Sinod Ecumenic care să tranșeze chestiunea cinstirii icoanelor.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Greco-catolice
Sf. arhiepiscop Tarasie al Constantinopolului († 806)
Romano-catolice
Sf. Cezar, medic
Evenimentele Zilei de 25 februarie în Istorie:
- 25 februarie 1836 – Samuel Colt a patentat revolverul în Statele Unite;
- 25 februarie 1921 – Tbilisi, capitala Republicii Democrate Georgia, a fost ocupată de armata bolșevică;
- 25 februarie 1925 – Miron Cristea a devenit primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
- 25 februarie 1956 – În cadrul Congresului al XX-lea al PCUS, Nikita Hrușciov a ținut discursul Despre cultul personalității și consecințele sale, prin care a condamnat acțiunile predecesorului său, Iosif Stalin.
25 februarie 138 - Împăratul roman Hadrianus îl adoptă pe Antoninus Pius, numindu-l succesorul său.

Bust of Antoninus Pius, at Glyptothek, Munich – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius (19 septembrie 86-7 martie 161).
A fost împărat Roman în perioada 138-161.
A fost cel de-al patrulea din “Cei cinci împăraţi buni“.
În timpul domniei lui Antoninus Pius s-a sărbătorit în anul 148 cea de-a 900-a aniversare a fondării Cetății Eterne.
Domnia lui a fost identificată cu apogeul dinastiei antonine și al întregului principat.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 628 - Khosrau al II-lea este răsturnat de la putere de fiul său Kavadh II.
Patru zile mai târziu, a fost ucis în palatul său (29 februarie 628).
A fost ultimul mare rege al Imperiului Sasanid domnind de la 590 la 628.
El a fost ultimul rege al Persiei si a avut o domnie lungă înainte de cucerirea musulmană din Iran, care a început la cinci ani după asasinarea sa.
25 februarie 1246 - A murit printul galez Dafydd ap Llywelyn (n. cca. Martie 1212)

Dafydd with his father Llywelyn and half-brother Gruffudd – foto preluat de pe en.wikipedia.org
A domnit din 1240 până la moartea sa. El a fost primul domnitor care a pretins titlul de Prinț de Wales. In perioada post-romană, Walesul era împărțit în mai multe state mai mici.
Înainte de cucerirea normandă a Angliei, cel mai puternic conducător welsh la un moment dat a fost cunoscut ca rege de britanici.
În secolul al 12-lea și secolul al 13-lea, acest titlu a evoluat în Prince of Wales.
Dupa cucerirea Tarii galilor (Wales) de catre britanici, acest titlu este acordat în mod tradițional moștenitorului tronului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
Actualul Prinț de Wales este Charles, fiul cel mare reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit. Prințul de Wales nu are în prezent nici un rol formal public sau responsabilitate care să fie legiferată de Parlament.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
25 februarie 1336 - 4.000 apărători ai fortaretei Pilenai condusi de ducele Margiris incendiaza castelul si se sinucid in masa impreuna cu familiile lor, pentru a nu fi luați captivi de către cavalerii teutoni.
25 februarie 1558 - A murit Eleonore de Austria, regină a Portugaliei și a Franței; (n.15 noiembrie 1498).

Eleanor de Austria (Portrait by Joos van Cleve, c. 1530) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Eleanor de Austria, numită și Leonor de Castilia sau Eleanor de Hamburg (n. 15 noiembrie 1498 – d. 25 februarie 1558) a fost infantă a Spaniei, apoi regină a Portugaliei (1518-1521), regină a Franței (1530-1547) și ducesă de Touraine (1547-1558).
Frații săi au fost: Carol al V-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, Ferdinand I, Împărat Roman, Isabela de Habsburg regină a Danemarcei, Maria de Habsburg regină a Ungariei și Caterina de Habsburg, regină a Portugaliei.
La 16 iulie 1518 s-a căsătorit cu Manuel I al Portugaliei și au avut doi copii, infantele Carlos, care a murit copil (născut 18 februarie 1520) și infanta Maria (născută pe 8 iunie 1521).
Rămasă văduvă, la 4 iulie 1530 s-a căsătorit cu Francis I al Franței, cu care nu a avut copii.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org
25 februarie 1570 - Papa Pius al V-lea o excomunică pe regina Elisabeta I a Angliei.

Elisabeta I, “Darnley Portrait”, c. 1575 - foto: ro.wikipedia.org
Elisabeta I (în engleză Elizabeth I) (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603 ) a fost regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa.
(…) În 1569 are loc o revoltă majoră în nordul Angliei cu scopul eliberării Mariei Stuart, căsătoririi ei cu Thomas Howard și înscăunarea ei pe tronul Angliei.
După înfrângerea lor , mai mult de 750 de rebeli sunt executați din ordinul Elisabetei I.
Crezând că revolta a avut succes, papa Pius al V-lea, printr-o bulă papală numită Regnans in excelsis o excomunică pe “Elisabeta, pretinsa regină a Angliei și servitoare a crimei” și îi eliberează pe toți supușii ei de lealitatea față de ea.
Chiar și catolicii care continuau să i se supună riscau excomunicarea.
În 1581 convertirea supușilor englezi la catolicism, devine un act de trădare pedepsit cu moartea.
Din 1570 misionari catolici de pe continent mergeau în secret în Anglia; mulți dintre ei au fost executați, ceea ce a dus la un cult al martirilor.
Regnans in catolicis a dat catolicilor de limba engleză un puternic stimulent pentru a o considera pe Maria Stuart regina legitimă a Angliei.
Maria probabil nu era la curent cu toate comploturile catolice pentru instalarea ei pe tronul Angliei, dar de la complotul Ridolfi din 1571, după care Thomas Howard este decapitat, la complotul Babington din 1586, Francis Walsingham, șeful spionajului Elisabetei I și consiliul regal, acumulează dovezi împotriva ei.
Regina inițial se opune la executarea Mariei Stuart, dar la sfârșitul anului 1586, este convinsă de vinovăția ei după descoperirea scrisorilor scrise în timpul complotului Babington.
Proclamația Elisabetei arată că “Maria s-a declarat pretendentă la coroana Angliei și a imaginat în acest regat diverse lucruri pentru a rănii, ucide și distruge persoana noastră regală“.
Maria este decapitată în 8 februarie 1587, la Fotheringhay Castle.
După această execuție Elisabeta afirmă că ea nu a ordonat-o și într-adevăr cele mai multe rapoarte arată că ea i-a spus secretarului ei Davidson, care îi adusese condamnarea pentru a o semna, să nu o aplice.
Sinceritatea remușcărilor Elisabetei și motivul pentru care îi cere lui Davidson să nu aplice mandatul de execuție, au fost îndelung dezbătute de contemporanii săi și de istoricii moderni.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1643 - S-a născut sultanul otoman Ahmed al II-lea ; ( d. 1695).

Ahmed II – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ahmed II (n. 25 februarie 1643 – d. 6 februarie 1695) a fost sultanul Imperiului Otoman în perioada 1691 – 1695.
Ahmed al II-lea sa născut la Palatul Topkapî, Constantinopol, fiul lui Sultan Ibrahim I și al Valide Sultan Hatice Muazzez și fratele lui Suleiman al II-lea.
A fost căsătorit cu Rabia Sultan și împreună au avut trei copii.
Ahmed II moare la Edirne, decesul acestuia venind în urma unei boli necunoscute (probabil ciroză)..
În timpul domniei sale scurte, sultanul Ahmed al II-lea a dedicat cea mai mare atenție războaielor împotriva Habsburgilor și politicii externe antiaustriece.
A suferit infrangeri majore militare în razboaiele cu Habsburgii austrieci în lungul război ungar.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
25 februarie 1707 - S-a născut Carlo Goldoni, dramaturg italian (d. 1793)

Carlo Goldoni c. 1757 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Carlo Goldoni (n. 25 februarie 1707, Veneția, Republica Veneția – d. 6 februarie 1793, Paris,
Prima Republică Franceză a fost un cunoscut dramaturg și libretist italian din Veneția.
Printre operele lui și cele ale lui Luigi Pirandello se enumeră unele dintre cele mai cunoscute opere italiene.
Supranumit de Voltaire “Molière al Italiei”, Goldoni a scris peste 120 de piese în limba italiană, în dialectul venețian și în franceză.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1713 - A murit Regele Frederick I al Prusiei (n. 1657)

King Frederick I in 1701 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Frederic I al Prusiei (n. 11 iulie 1657 ) a fost „burggraf” (conte) de Nürnberg, ca Frederic al III-lea prinț elector de Brandenburg, duce de Prusia și, între anii 1701–1713 rege în Prusia sub numele de Friedrich I.
Prin alegerea sa ca rege, statul Prusia-Brandenburg a devenit o monarhie unitară, cu denumirea oficială Prusia (Preussen), stat devenit ulterior o mare putere militară în Europa.
A fost bunicul patern al lui Frederic cel Mare.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1778 - S-a născut Jose de San Martin, erou argentinian al independenței tarilor Americii Latine; (d. 1850).

Împreună cu Simón Bolívar, San Martín este considerat unul dintre eliberatorii Americii de Sud spaniole.
El este eroul național al Argentinei, țară în care cea mai înaltă decorație se numește Ordinul Eliberatorului San Martin (în spaniolă Orden del Libertador San Martín)
25 februarie 1817 - A fost deschis oficial “Muzeul Brukenthal” din Sibiu, cel mai vechi muzeu din România.

Muzeul Național Brukenthal – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Muzeul Național Brukenthal este un grup de muzee din Sibiu. Fondatorul acestui muzeu a fost Samuel von Brukenthal, guvernator habsburgic al Transilvaniei, între anii 1778 și 1787.
El a început să achiziționeze primele opere, pentru colecția sa, din aproximativ anul 1754, de la Viena.
Prin testament, Baronul Samuel von Brukenthal a dispus deschiderea Palatului ca muzeu public, gestul său înscriindu-l astfel în rândul marilor iluminiști ai veacului.
Palatul a devenit în 1817 muzeu public, cunoscut ca Muzeul Brukenthal, una dintre primele instituții de acest gen din Europa.
În anul 2015, muzeul a avut peste 400.000 de vizitatori.
Muzeul are sediul principal în Palatul Brukenthal din Sibiu, pe o latură a Pieței Mari.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1836 - Samuel Colt a brevetat primul revolver cu repetitie.

Samuel Colt (Gravură de John Chester Buttre, c. 1855) preluat de pe en.wikipedia.org
Samuel Colt (n. 19 iulie 1814 – d. 10 ianuarie 1862) a fost un inventator și industriaș american.
El a înființat Colt’s Patent Fire-Arms Manufacturing Company, și este cunoscut pentru popularizarea revolverului.
Contribuțiile inovatoare ale lui Colt în industria armelor de foc au fost descrise de istoricul James E. Serven ca „evenimente ce au format destinul armelor de foc americane”.
În 2006, el a fost introdus în National Inventors Hall of Fame.
În 1835, Samuel Colt a călătorit în Anglia, mergând pe urmele lui Elisha Collier, un bostonez care patentase o pușcă cu cremene.
În ciuda reticenței oficialilor englezi de a emite patentul, ei nu au găsit niciun defect armei și a primit primul patent (numărul 6909).
Apoi s-a dus în Franța să-și promoveze invenția, unde a auzit despre conflictul dintre Statele Unite și Prusia.
Colt dorea să-și slujească țara și astfel s-a întors acasă.
La întoarcere, însă, a aflat că Anglia aplanase conflictul și că războiul fusese evitat, așa că și-a înființat fabrica de producție a armelor de foc la Paterson, New Jersey.
La scurt timp după întoarcerea în SUA, Colt a cerut un patent pentru „pistolul revolver”, primindu-l la 25 februarie 1836 (numerotat ulterior 9430X).
Acesta, împreună cu patentul Nr. 1304, datat 29 august 1836, au protejat principiile de bază ale armei denumite Pistol Paterson.

Colt 1851 Navy Revolver – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Colt nu a susținut că a inventat revolverul, întrucât designul său era doar o adaptare practică a flintei cu cremene rotitoare a lui Collier, patentată în Anglia și deja populară acolo.
El a contribuit, totuși la utilizarea pieselor interșanjabile.
Aceasta se arată clar într-o scrisoare trimisă de Samuel Colt tatălui său, în care scria: „primul muncitor primește două sau trei dintre cele mai importante piese…le fixează și apoi le dă mai departe următorului care mai montează o piesă, și apoi și el dă mai departe și tot așa până când se asamblează întreaga armă.”
Acest prim revolver practic, făcut posibil de tehnologia armelor cu percuție, a stat la baza a ceea ce mai târziu avea să devină o moștenire culturală și industrială și o contribuție neprețuită la dezvoltarea tehnologiei războiului.
Colt a înființat rapid o corporație în New York și New Jersey în aprilie 1836.
Prin relațiile politice ale membrilor, Compania Manufacturieră de Arme Patentate din Paterson, New Jersey, a fost recunoscută de legislativul statului New Jersey la 5 martie 1837.
Colt a primit o remunerație pentru fiecare armă vândută în schimbul partajării drepturilor asupra patentului, cu stipularea returnării patentului în cazul desființării companiei.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1841 - S-a născut Pierre Auguste Renoir, pictor şi grafician francez (d. 1919)

Renoir, c. 1875 – preluat de pe en.wikipedia.org
Pierre-Auguste Renoir (n. 25 februarie 1841, Limoges, Franța – d. 3 decembrie 1919, Cagnes-sur-Mer, Alpes-Maritimes, Franța) a fost unul din cei mai celebri pictori francezi, creator – împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne și alții – al curentului impresionist.
Dragostea lui pentru desen, artă figurativă și portretele l-au îndepărtat mai târziu de impresionism.
Sub influența lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare.
Denumit pe drept „pictorul bucuriilor vieții,” Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenței sale.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

“Les Grandes Baigneuses”, 1887, Philadelphia Museum of Art – foto preluat de pe en.wikipedia.org
25 februarie 1842 - S-a născut Karl May, scriitor german (d. 1912)

Karl May by Erwin Raupp – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Karl Friedrich May (sau mai corect Carl Friedrich May) (n. 25 februarie 1842 la Ernstthal, d. 30 martie 1912 la Radebeul) a fost, timp de decenii, unul dintre scriitorii germani cei mai productivi și mai citiți, fiind cunoscut pentru romanele sale de aventuri.
Mai cunoscute sunt romanele sale cu povestiri de călătorie din orient sau de pe pe teritoriul SUA și al Mexicului.
O mare parte din operele sale au fost ecranizate, sau adaptate pentru piese de teatru.
Este creatorul celebrului personaj „Winnetou”
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org
25 februarie 1852 - A murit poetul irlandez Thomas Moore, supranumit “bardul Irlandei”; (n.28 mai 1779).

Thomas Moore, after a painting by Thomas Lawrence – foto preluat de pe en.wikipedia.org
25 februarie 1856 - A inceput Congresul de pace de la Paris, moment care a constituit sfârşitul războiului Crimeii, incheiat prin infrangerea Rusiei.

From Auguste Blanchard’s copper-plate engraving after Edouard Dubufe’s Picture – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Tratatul de la Paris a fost semnat la 30 martie 1856 și a pus capăt, în mod oficial, Războiului Crimeii dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Piemontului, Celui de-al Doilea Imperiu Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, pe de altă parte.
Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pretențiile sale de dominație a regiunii.
Congresul a avut ca rezultat un angajament luat de toate marile puteri de a menține în comun “integritatea Imperiului Otoman”.
Este garantata de asemenea independența Turciei. De asemenea, Rusia a renunțat la malul stâng al gurilor Dunării, inclusiv o parte din Basarabia in favoarea Moldovei.
S-a acordat o protecție specială creștinilor din Imperiul Otoman. Moldova și Țara Românească (care s-au unit in 1859) si Serbia au fost recunoscute ca principate autonome cvasi-independente sub protecția Puterilor Europene.
Marea Neagră a fost neutralizata. De asemenea Dunărea a fost deschisa pentru transportul maritim tuturor națiunilor.
Unele dintre normele și acordurile hotarate aici au fost modificate 22 ani mai târziu, de către Congresul de la Berlin.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
25 februarie 1861 - S-a născut filosoful austriac Rudolf Steiner (d. 1925).

Steiner c. 19050 – preluat de pe ro.wikipedia.org
Rudolf Steiner (n. 25/27 februarie 1861, Donji Kraljevec, pe atunci Austria, în prezent Croația – d. 30 martie 1925, Dornach, Elveția) a fost un filosof, esoterist, artist, pedagog și gânditor social austriac, fondator al antroposofiei, pedagogiei Waldorf, euritmiei, agriculturii biodinamice și medicinei antroposofice.
A inițiat concepția despre tripartiția socială, economia asociativă și a proiectat mai multe clădiri după principiile arhitecturii organice, între care cea mai cunoscută este Goetheanum-ul, sediu al Universității Libere pentru Știință Spirituală și Societății Antroposofice Generale.
Doi savanți germani au numit antroposofia „cea mai de succes formă de religie « alternativă » din secolul [al XX-lea]”.
Steiner a avut o amplă activitate ca om de cultură, susținând numeroase prelegeri în diferite localități din Europa, inclusiv una în anul 1889 la Sibiu, aflat pe atunci în componenta Imperiului Austro-Ungar.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1866 - S-a născut Benedetto Croce, filosof, istoric, politician italian (d. 1952)

Benedetto Croce fotografato da Mario Nunes Vais – preluat de pe en.wikipedia.org
Benedetto Croce (n. 25 februarie 1866, d. 20 noiembrie 1952) a fost un critic italian, filozof idealist și politician.
A scris numeroase lucrări de filozofia istoriei și de estetică.
Primele scrieri ale lui Croce privesc istoria Regatului celor Două Sicilii.
La 21 de ani scrie prima sa operă de amploare, La rivoluzione napoletana del 1799.
Se dedică filosofiei.
În 1903, împreună cu Giovanni Gentile întemeiază o revistă care cuprinde studii asupra literaturii italiene contemporane, La Critica.
La aproape 40 de ani scrie principala sa operă, Estetica.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1866 - Debutul literar al poetului, prozatorului și jurnalistului român Mihai Eminescu în revista Familia, cu poezia “De-as avea”.

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română – cititi mai mult pe unitischimbam.ro – fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
La 25 februarie 1866 (9 martie 1866 pe stil nou) are loc debutul literar al poetului, prozatorului și jurnalistului român Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) în revista Familia, cu poezia De-aș avea. Iosif Vulcan, directorul revistei, a schimbat numele autorului poeziei din Mihail Eminovici în Mihai Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat și l-a păstrat pentru totdeauna.
Revista Familia a fost o revistă enciclopedică de cultură și literatură, una dintre cele mai valoroase publicații transilvănene, înființată în 1865 la Pesta de publicistul și scriitorul Iosif Vulcan. Începând din 27 aprilie 1880 și până la 31 decembrie 1906, ea a fost tipărită la Oradea, devenind un important mesager al culturii românești, publicând lucrări ale unor mari personalități ale literaturii noastre.
Printre colaboratorii revistei Familia au figurat și Vasile Alecsandri, Andrei Bîrseanu, Dimitrie Bolintineanu, Timotei Cipariu, Aron și Nicolae Densușianu, George Coșbuc, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Vlahuță, Barbu Delavrancea, Duiliu Zamfirescu etc.
De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
https://Versuri.ro/w/v417
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.
25 februarie 1873 - S-a născut marele tenor italian Enrico Caruso; (d. 1921).

Enrico Caruso – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Enrico Caruso (n. 25 februarie 1873 – d. 2 august 1921) a fost unul dintre cei mai faimoşi tenori din istoria operei.
Caruso a fost cel mai popular cântăreţ în toate genurile muzicale ai primilor 20 de ani ai secolului 20 şi unul dintre pionierii muzicii înregistrate.
Înregistrările numeroase ale repertoriului său, precum şi vocea sa extraordinară, cunoscută pentru frumuseţea şi intensitatea sa, atât pentru registrul său vocal, dar şi pentru forţa şi amplitudinea sa, au făcut din Enrico Caruso una din cele mai cunoscute personalităţi artistice ale timpului său.
Nascut intr-o familie modestă napoletana, Enrico Caruso a devenit unul dintre cei mai renumiti tenori din toate timpurile.
Până la moartea sa prematură în 1921, el va juca in roluri mermorabile pe diferite scene de opera din intreaga lume.
A cântat în franceză, spaniolă, engleză, italiană şi latină.
A murit pe 2 august 1921.
25 februarie 1881 - A murit August Treboniu Laurian, filolog, istoric, publicist și om politic, membru fondator al Societății Academice Române; (n. 1810).
25 februarie 1881 - A încetat din viaţă poetul Cezar Bolliac, poet şi publicist român, fruntaş al Revoluţiei de la 1848, unionist militant şi om politic democrat; (n. 1813).

Cezar Bolliac – foto: ro.wikipedia.org
Cezar Bolliac sau Cesar Bolliac (n. 23 martie 1813, București – d. 25 februarie 1881, București) a fost unul dintre fruntașii revoluției din 1848, poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice și gazetar român.
Este unul dintre fruntașii revoluției de la 1848, participând la toate acțiunile ei importante: este prezent la citirea proclamației revoluționare; este însărcinat “să ridice tabacii și mărginații și tinerimea din București, să meargă gloată la Palat și să ceară sancționarea Constituțiunii” (Ion Ghica, “Scrisori“); este secretar al guvernului provizoriu, vornic al capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea țiganilor.
25 februarie 1885 - Se înființează prima organizație profesională a ziariștilor români, Societatea Presei, sub președenția lui C.A. Rosetti.
25 februarie 1899 - A murit Paul Reuter, fondatorul Agenţiei de presă Reuters (n. 1816)
Antreprenor, pionier al telegrafiei, reporter şi fondator al Agenţiei de presă Reuters, Paul Julius von Reuter (Israel Beer Josaphat) s-a născut la 21 iulie 1816, la Kassel, în familia unui comerciant, rabinul Samuel Levi Josaphat.
A plecat la Göttingen unde l-a întâlnit pe matematicianul şi fizicianul Carl Friedrich Gauss, care experimenta transmiterea semnalelor electrice prin cablu, potrivit www.revolvy.com.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro si en.wikipedia.org
25 februarie 1912 - Marie-Adélaïde, cea mai mare dintre cele șase fiice ale lui William al IV-lea, devine prima Mare Ducesă de Luxemburg.

Marie-Adélaïde – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Marie-Adélaïde, Mare Ducesă de Luxembourg (14 iunie 1894 – 24 ianuarie 1924) a fost fiica cea mare a Marelui Duce William IV de Luxembourg și a Mariei Anne a Portugaliei. Bunicii materni erau Miguel al Portugaliei și Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg.
Cea mai mare din șase surori, Marie-Adélaïde a fost proclamată moștenitoare prezumptivă la 10 iulie 1907, pentru a rezolva criza de succesiune.
Când tatăl ei a decedat la 25 februarie 1912, ea a devenit prima Mare Ducesă de Luxembourg. De asemenea, a fost prima suverană a Luxembourgului din 1296 care a fost născută în țară.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1916 - S-au desfăşurat, la Bucureşti, în saloanele Cercului Finanţei, Comerţului şi Industriei din Palatul Camerei de Comerţ a României, lucrările „primului Congres al Arhitecţilor din toată ţara”; (25-26 februarie 1916).
25 februarie 1921 - Tbilisi, capitala Republicii Democrate Georgia, a fost ocupată de armata bolșevică.

25 februarie 1925 - Scaunul arhiepiscopal și mitropolitan al Ungro-Vlahiei este ridicat la rangul de scaun patriarhal. Miron Cristea devine, în calitatea sa de primat al României, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
![Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) a fost un publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite[2], senator, regent (20 iulie 1927 - 8 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 - 1939). În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române - in imagine, Ceremonia întronizării primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Dr. Miron Cristea, Bucureşti, 1 noiembrie 1925. (Detaliu din tabloul aflat la Cancelaria Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim) - foto; patriarh.ro](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2016/02/Miron-Cristea1.jpg)
Ceremonia întronizării primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Dr. Miron Cristea, Bucureşti, 1 noiembrie 1925. (Detaliu din tabloul aflat la Cancelaria Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim) – foto preluat de pe patriarh.ro
În acel an patriarhul ecumenic Calistos I l-a numit pe călugărul grec Iachint de Vicina ca prim titular al Mitropoliei Ungrovlahiei.
Denumirea mitropoliei provine din necesitatea distingerii în vremea respectivă a valahiilor din Balcani (teritorii locuite de valahi) de cea aflată sub autoritatea Regatului Ungariei, numită din acest motiv Ungrovlahia.
Inițial sediul mitropoliei a fost la Curtea de Argeș. În anul 1517 scaunul mitropolitan a fost mutat la Târgoviște, iar în 1668 la București.
Mitropolitul Nifon Rusailă a primit în anul 1865 titlul de mitropolit primat al României, titlu asociat de atunci celui de mitropolit al Ungrovlahiei.
În anul 1925 funcția de mitropolit primat a fost înlocuită cu cea de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
În data de 17 mai 1990 titulatura patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, aceea de Arhiepiscop al Bucureștilor și mitropolit al Ungrovlahiei, a fost schimbată, implicit înlocuindu-se denumirea multiseculară a Mitropoliei Ungrovlahiei cu aceea de Mitropolia Munteniei și Dobrogei.
Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) a fost un teolog, filolog, politician român , senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) , primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939).
În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României.
La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
25 februarie 1925 - S-a născut Noel Bernard, jurnalist și analist politic originar din Romania, director al postului de radio Europa Libera; (d. 1981).
25 februarie 1932 - Adolf Hitler obține cetățenie germană prin naturalizare, ceea ce îi va permite să candideze la alegerile pentru Reichspräsident în 1932.
25 februarie 1935 - Al. Vaida-Voievod, fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc din România, a înfiinţat o nouă formaţiune politică, “Frontul Românesc”, motiv pentru care, la 22 martie, va fi exclus din partid.
Noua formaţiune va susţine tendinţele autoritare ale regelui Carol al II-lea.
În general, ea va avea un impact scăzut asupra vieţii politice a ţării şi asupra electoratului românesc.

Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Frontul Românesc a fost un partid politic fondat la 25 februarie 1935 din inițiativa fostului lider al Partidul Național-Țărănesc, Alexandru Vaida-Voievod.
Formațiunea s-a creat prin desprinderea de Partidul Național-Țărănesc a unui grup de politicieni conduși de Alexandru Vaida-Voievod, care fusese președinte al acestui partid și îl reprezentase de trei ori ca președinte al Consiliului de Miniștri.
Partidul era organizat pe baze ierarhice clare, conducătorii acestuia fiind confirmați de președinte, în fața căruia răspundeau.
Frontul Românesc se pronunța pentru tratarea cu prioritate a elementului românesc în economie, societate și politică, prin introducerea așa-numitului principiu “numerus valachicus“, conform căruia fiecare întreprindere și instituție trebuia să aibă în componența ei un număr de români egal cu ponderea acestora în populația țării, respectiv 71,9%, conform recensământului din 1930.
Neacceptarea de către conducerea PNȚ a acestei idei a și fost cauza imediată a părăsirii partidului de către Vaida-Voievod.
Partidul și-a încetat activitatea la 30 martie 1938, odată cu dizolvarea partidelor politice după instalarea dictaturii regale.
25 februarie 1943 - S-a născut George Harrison, chitarist si compozitor britanic, membru al faimoasei trupe The Beatles; (d. 2001).

George Harrison at the White House in 1974 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
George Harrison (n. 25 februarie 1943 – d. 29 noiembrie 2001) a fost un vocalist, chitarist și compozitor britanic, cel mai tânăr membru al legendarei formații The Beatles.
George Harrison a fost distins prin includerea sa, ca membru în Ordinul Imperiului Britanic (MBE). Cariera sa solo a început cu un hit „My sweet Lord”.
George a intrat și în afacerea cu filme iar între 1988-1990, a făcut parte din supergrupul americano-britanic „The Traveling Wilburys”.
A murit după o lungă și dureroasă luptă cu cancerul.
25 februarie 1952 - Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Oslo, Norvegia.
25 februarie 1954 - Premiera comediei Mielul turbat, de Aurel Baranga.
25 februarie 1956 - În cadrul Congresului al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Nikita Hruşciov, a ţinut un discurs secret in care a vorbit Despre cultul personalităţii şi consecinţele sale, prin care a condamnat excesele perioadei staliniste, momentul generând un adevărat cutremur în întregul bloc socialist.

Nikita Hrușciov (25 februarie 1956) – foto preluat de pe legallegacy.wordpress.com
Despre cultul personalității și consecințele sale, cunoscut și ca Discursul Secret sau Raportul Hrușciov, a fost un raport prezentat la al XX-lea congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pe 25 februarie 1956 de liderul sovietic Nikita Hrușciov, în care a criticat acțiunile regimului lui Iosif Stalin, în particular epurările din cadrul armatei și din cadrul eșaloanelor superioare ale partidului, și a reafirmat susținerea idealurilor comunismului, invocându-l pe Vladimir Lenin.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
25 februarie 1964 - Pugilistul american Cassius Clay îl învinge pe Sonny Liston prin k.o. in repriza a 7-a la Miami Beach, Florida și devine campion al lumii la categoria supergrea.
Doua zile mai tarziu s-a alaturat miscarii musulmane luindu-si numele de Muhammad Ali.
25 februarie 1969 - Germania a dat 5 milione de dolari unui terorist arab ca răscumpărare pentru pasagerii și echipajul unui jumbo jet deturnat.
25 februarie 1971 - A murit Theodor Svedberg, chimist suedez, laureat al Premiului Nobel; (n. 1884).

Svedberg in 1926 – preluat de pe ro.wikipedia.org
Theodor (The) Svedberg (n. 30 august 1884, Valbo church parish(d), regiunea Gävleborg, Suedia – d. 25 februarie 1971, Örebro, Suedia) a fost un chimist suedez, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1926).
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
25 februarie 1983 - A murit dramaturgul american Tennessee Williams; (n. 1911)

Tennessee Williams – foto preluat de pe historicmissourians.shsmo.org
Tennessee Williams, pseudonimul literar al lui Thomas Lanier Williams, n. 26 martie 1911, Columbus, Mississippi, SUA – d. 25 februarie 1983, New York City, New York, SUA a fost un dramaturg, poet și romancier american, laureat al premiului Pulitzer pentru dramă pentru piesa de teatru A Streetcar Named Desire (Un tramvai numit dorință) în 1948 și ulterior pentru piesa Cat On a Hot Tin Roof (Pisica pe acoperișul fierbinte) în 1955, ambele beneficiind de timpurii și mai contemporane ecranizări remarcabile.
cititi mai mult pe; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1986 - Preşedintele Ferdinand Marcos al Filipinelor, fuge din tară, functia sa fiind preluata de Corazon Aquino, văduva a adversarului regimul de Marcos, Benigno Aquino, asasinat pe 21 august 1983 la întoarcerea sa din exil.

Marcos in 1982 – preluat de pe ro.wikipedia.org
Ferdinand Emmanuel Edralin Marcos Sr. (n. 11 septembrie 1917, Sarrat(d), Ilocos Region(d), Filipine – d. 28 septembrie 1989, Honolulu, Hawaii, SUA) a fost un politician filipinez ce a deținut funcția de președinte al Filipinelor între 1965 și 1986, acesta conducând țara ca un dictator.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
25 februarie 1990 - A început să emită la Bucuresti, postul Radio Contact (transformat în 2004 în Radio KISS FM).
25 februarie 1994 - Masacrul din Hebron - În timp ce cca 500 de palestinieni se rugau în genunchi la Mormântul Patriarhilor din Hebron, un colonist israelian extremist, Baruh Goldstein, a deschis focul și a ucis 29 de musulmani.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
25 februarie 2001 - În Republica Moldova comuniștii anti-reformă câștigă alegerile.
25 februarie 2003 - Preşedintele irakian Saddam Hussein a anunţat că nu intenţionează să distrugă rachetele interzise al-Samud, conform cerinţelor ONU.
25 februarie 2006 - Populația lumii a ajuns la 6,5 miliarde de locuitori.
25 februarie 2008 – În Indonezia a avut loc un cutremur de 7,2 de grade pe scara Richter, la o distanță de 160 km de coastă și la o adâncime de 35 km în largul sud-vest de Sumatra.
cititi mai mult pe reliefweb.int
25 februarie 2021 - Pandemia de COVID-19 – Numărul global de decese din cauza COVID-19 a depășit 2,5 milioane.
25 februarie 2024 – A fost anunțat decesul criticului literar Alex Ștefănescu (n. 1947)

Alex Ştefănescu (Sala Dalles, 9 martie 2011, lansare Lyrica magna (Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu), Editura Curtea Veche, 2010 de Daniel Cristea-Enache) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Alex Ștefănescu (alternativ Alex. Ștefănescu; n. 6 noiembrie 1947, Lugoj, Timiș, România – d. 25 februarie 2024, București, România) a fost un critic și istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1977.
Contribuția sa de căpătâi este Istoria literaturii române contemporane (1941-2000).
În această lucrare, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor în 2005, autorul răspundea întrebării „Ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul regimului comunist?”.
Aceasta analiză cuprinzătoare, incluzând toți scriitorii importanți din această epocă, împreună cu multe alte volume și articole de critică și istorie a literară, îl plasează pe Alex Ștefănescu printre cei mai importanți critici și istorici ai literaturii române, alături de George Călinescu, Eugen Lovinescu și Eugen Simion ori Nicolae Manolescu.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org



