Evenimentele Zilei de 22 ianuarie în Istorie
Bătălia de la Isandlwana – 22 ianuarie 1879 (Charles Edwin Fripp)
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org
22 ianuarie este a 22-a zi a calendarului gregorian.
Mai sunt 343 de zile până la sfârșitul anului (344 de zile în anii bisecți).
Sărbători Religioase ale Zilei de 22 ianuarie
Ortodoxe
Sf. Ap. Timotei; Sf. Cuv. Mc. Anastasie Persul
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Greco-catolice
Sf. Timotei, apostol († secolul I); Sf. Atanasiu Persanul, cuvios, martir († 628)
Romano-catolice
Sf. Vincențiu, diacon m.; Fer. Laura, m.
Sf. Vicenţiu în închisoare. Ulei pe pânză, autor anonim din sec. XVII – foto: ro.wikipedia.org
Sf. Vicențiu (n. ?, d. cca. 304, Valencia), a fost un diacon spaniol, sfânt martir. Fiind diacon al Bisericii din Zaragoza (Spania), a murit martir în timpul prigoanei lui Dioclețian, la Valencia, în Spania, după ce a fost chinuit cu cruzime.
Împreună cu Ștefan și Laurențiu, este unul din cei trei diaconi de seamă ai Bisericii antice. Relatarea martiriului său (cca. 304) a fost înflorită în stilul obișnuit la Roma și a contribuit la răspândirea cultului său în Biserică, nu numai în Spania și Galia, ci și la Roma și în Africa.
Sf. Augustin de Hipona spunea despre el: “Unde este vreun ținut, vreo provincie a Imperiului roman sau a Bisericii, unde comemorarea anuală a lui Vicențiu să nu se sărbătorească cu bucurie?” Este sărbătorit în Biserica Catolică la 22 ianuarie.
Evenimentele Zilei de 22 ianuarie în Istorie:
- 22 ianuarie 1506 – S-a întemeiat Garda Elvețiană a Vaticanului;
- 22 ianuarie 1862 – S-a format primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu;
- 22 ianuarie 1879 – Peste 1.500 de soldați britanici și-au pierdut viața in urma infrangerii intr-o confruntare cu zulușii, in Batalia de la Isandlwana;
- 22 ianuarie 1905 – 22 ianuarie 1905 – (9 ianuarie s.v.) În Rusia a izbucnit prima revoluție cu caracter democratic (Duminica însângerată), îndreptată împotriva autocratismului țarului Nicolae al II-lea (revoluția burghezo-democratică din 1905-1907), reprimată de autoritățile țariste;
- 22 ianuarie 1919 – La Kiev, s-a semnat „Act Zlukî”, prin care Republica Populară Ucraineană și Republica Populară a Ucrainei Occidentale se angajau să se unească;
- 22 ianuarie 1980 – Andrei Saharov a fost arestat pentru că s-a opus invaziei sovietice a Afganistanului;
- 22 ianuarie 2017 – „NU Legii Grațierii Și Amnistiei”, proteste în București și în alte orașe din țară și din afara țării
22 ianuarie 613 - Împaratul bizantin Heraclius il numeste la varsta de noua luni co-imparat, pe fiul sau Constantin al III-lea (3 mai 612 – 20 aprilie sau 24 mai/26 mai 641).
În 629 Constantin s-a căsătorit cu vara sa de gradul doi, Gregoria, cu care a avut doi copii: Constans și Theodosiu.
În 641, la moartea lui Heraclius, a devenit împărat împreună cu fratele său mai mic, Herakonas, dar după patru luni a murit de tuberculoză, lăsându-l pe Heraklonas unic împărat.
22 ianuarie 1263 - S-a născut Ibn Taymiyya Ibn Taymiyya ( d. 1328), un cărturar, teolog islamic și logician turc care a trăit în perioada timpurilor tulburi a invaziei mongole.
A fost membru al școlii fondate de Ahmad ibn Hanbal, și este considerat de către urmași, împreună cu Ibn Qudamah, unul dintre cei doi cei mai importanți susținători ai mișcării hanbalite; în era modernă partizanii săi se refereau deseori la cei doi ca fiind “cei doi șeici și șeicul Islamului”.
Ibn Taymiyya a luptat pentru întoarcerea islamului la ceea ce el considera a fi cea dintâi interpretare a Coranului și a Sunnei.
22 ianuarie 1440 - S-a născut marele cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea cel Mare ( d. 27 octombrie 1505).
Ivan al III-lea cel Mare - foto: ro.wikipedia.org
Ivan al III-lea cel Mare (n. 22 ianuarie 1440; d. 27 octombrie 1505), din 1462 până în 1503 suveran a întregii Rusii. A domnit din 1462 până în 1503, incheind procesul de unificare a pamânturilor rusesti în jurul Moscovei si de formare a Statului Rus centralizat.
Una dintre realizările cele mai importante ale domniei lui Ivan al III-lea a fost scuturarea jugului tătaro-mongol. În timpul stapanirii sale a sporit considerabil autoritatea internațională a statului rus, au fost stabilite relații diplomatice cu Papa de la Roma, Imperiul german, Ungaria, Moldova, Turcia, Iranul, Crimeea.
În anii guvernării lui Ioan al III-lea s-au realizat construcții imense la Moscova printre care si Kremlinul. A eliberat tara de sub jugul tataro-mongol si i-a alipit numeroase teritorii.
22 ianuarie 1506 – A fost constituita oficial Garda Elvețiana a Vaticanului.
Conclave of Pius V, with Swiss Guard guarding the entrance (Codex Maggi, 1578) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Garda Elvețienă Pontificală este un corp militar aflat în serviciul papei din 1506. În data de 22 ianuarie a acelui an, un grup de 150 de elvețieni din Cantonul Uri, aflați în serviciul papei Iulius al II-lea, au defilat pentru prima oară prin Roma, intrând prin Porta del Popolo sub comanda căpitanului Kaspar von Silenen.
Un acord ce prevedea recrutarea de mercenari elvețieni pentru acest serviciu fusese încheiat încă din anul 1479 între Confederația Elvețiană și Papa Sixt al IV-lea. Uniforma oficială a Gărzii Elvețiene, în stilul epocii renascentiste, imbinaă culorile albastru, roșu și portocaliu.
Legenda spune că această uniformă ar fi fost creată după un desen-proiect al lui Michelangelo, insa această origine este legendară, știindu-se precis că actuala uniformă a fost concepută de comandantul Jules Repond, în 1914, care s-a inspirat, pe câte se pare, din picturile lui Rafael.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.guardiasvizzera.va; www.facebook.com
22 ianuarie 1510 – Pacea de la Camenița – Tratatul de pace de la Camenița a fost semnat la 22 ianuarie 1510, și a încheiat războiul Moldo-Polon din 1502 – 1510, cunoscut și ca războiul “pețitorilor sângeroși”.
În urma tratatului Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare a renunțat la pretențiile asupra Pocuției și planurile de căsătorie cu Elisabeta Iagiello fiica regelui Alexandru al Poloniei, în schimbul unor avantaje politico-economice.
22 ianuarie 1517 - Sultanul otoman Selim I a zdrobit armata sultanului mameluc al Egiptului și a cucerit orașul Cairo, dupa care a fost supus intregul Egipt.
Selim I – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Selim I, poreclit Cel Necruțător; (10 octombrie, 1465 – 22 septembrie, 1520) a fost sultanul Imperiului Otoman între anii 1512 – 1520.
El a cucerit Egiptul în 1516-1517, învingând armatele mamelucilor și i-a înfrânt pe perși la Caldiran în 1514.
După campania din Egipt, Selim pregătea o expediție în Ungaria.
Pregătirile pentru această expediție s-au oprit însă brusc, la aflarea veștii că sultanul Selim este bolnav, în al optulea an de domnie. El avea aproximativ 55 de ani.
Se presupune că suferea de o boală de piele, din cauza călăritului excesiv.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
22 ianuarie 1561 - S-a nascut filosoful englez Francis Bacon;(“Noul Organon”); (d.09.04.1626).
Sir Francis Bacon, portret circa 1618 – foto: ro.wikipedia.org
Francis Bacon (n. 22 ianuarie 1561, Londra – d. 9 aprilie 1626, Londra) a fost un filosof englez. A trăit la curtea engleză în timpul domniei lui Elisabeta I a Angliei și apoi în timpul domniei lui Iacob I al Angliei. A fost Procuror General și Lord Cancelar al Angliei. Bacon a fost numit și creatorul empirismului. A fost înobilat în 1603 (fiind primul om de știință care a primit titlul de cavaler), și creat Baron Verulam în 1618 și Viconte Sf. Alban în 1621. A murit de pneumonie în timp ce studia efectele de congelare pentru conservarea cărnii.
22 ianuarie 1592: Moare Elisabeta de Austria, soția regelui Carol al IX-lea al Franței; (n. 5 iulie1554). S-a născut arhiducesă de Austria, iar mai târziu a devenit regină a Franței. A fost fiica lui Maximilian al II-lea, Împărat Roman și a Mariei a Spaniei. A fost căsătorita cu regele Carol al IX-lea al Franței trei ani și jumătate, până la moartea lui.
22 ianuarie 1599: A decedat compozitorul si organistul italian Cristofano Malvezzi (botezat la 28 iunie 1547). A fost unul dintre cei mai faimosi compozitori pe care i-a dat Florenta in timpul tranzitiei la stilul baroc. Una dintre cele mai mari compoziții ale vremii, a fost lucrarea sa O Fortunato giorno.
22 ianuarie 1729: S-a nascut Gotthold Ephraim Lessing, scriitor şi filosof german. A formulat principiile dramei realiste germane, conform cărora teatrul trebuie să ţină seama de dezvoltarea morală şi estetică a epocii (“Nathan Înţeleptul”, “Laokoon sau despre graniţele picturii şi ale poeziei”); (d.15.02.1781).
Gotthold Ephraim Lessing – foto: ro.wikipedia.org
Gotthold Ephraim Lessing (22 ianuarie 1729–15 februarie 1781) a fost un scriitor și filozof german, reprezentant de seamă al Iluminismului în Germania. Spirit critic lucid, pătrunzător, caracater onest, optimist și independent, temperament viguros și combativ, Lessing a îndrumat viața culturală germană pe drumuri noi.
22 ianuarie 1771: Spania cedează Marii Britanii Port Egmont, din Insulele Falkland (Malvine).
22 ianuarie 1788: S-a nascut Lord Byron (George Gordon), poet englez; (“Ghiaurul”, “Don Juan”, “Manfred”, “Cain”); (d.19.04.1824).
George Gordon Noel Byron, al VI-lea Baron Byron – foto: ro.wikipedia.org
George Gordon Noel Byron, al VI-lea Baron Byron (n. 22 ianuarie 1788, Londra — d. 19 aprilie 1824, Missolonghi, Grecia) este unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi, alături de Percy Bysshe Shelley și John Keats, contemporani ai săi. A fost un lider regional al organizației revoluționare Carbonari din Italia în revolta lor împotriva Austriei și mai târziu a călătorit pentru a lupta împotriva turcilor în Razboiului pentru independenta Greciei, fapt pentru care grecii îl consideră un erou național. S-a îmbolnăvit și s-a stins din viata la Missolonghi, in urma unei febre puternice , sfârșitul fiindu-i grăbit de lipsa de îngrijire medicală competentă. În Grecia i-au fost organizate funeralii naționale si s-a pus capăt pentru un timp operațiunilor de pe câmpurile de luptă. Poetul a fost înmormântat in patrie la 16 iulie, la Hucknall Torkard Church , în apropiere de Newstead.
22 ianuarie 1826: A capitulat in fata miscarii de eliberare nationala , fortareata Callao din Peru,principalul port comercial spaniol la Pacific si ultimul centru de rezistenta al colonialistilor spanioli din America de Sud.
22 ianuarie 1828: S-a nascut Dora D’Istria, ducesa Helena Koltsova-Massalskaya, scriitoare romano-albaneza; (d.17.11.1888).
Elena Ghica, cunoscută sub pseudonimul Dora d’Istria – foto: ro.wikipedia.org
Numele sau de nastere era Elena Ghica si a fost fiica marelui ban Mihai Ghica și nepoata domnitorului Grigore al IV-lea Ghica, cel dintai domn pamantean al tarii Romanesti, dupa un secol de domnii fanariote. A fost prima femeie care a escaladat muntele Mont Blanc, la 1 iunie 1860.
22 ianuarie 1845: S-a nascut Paul Vidal de la Blache, fondatatorul scolii moderne franceze de geografie; (d. 5 aprilie 1918).
22 ianuarie 1849: S- a nascut poetul si scriitorul suedez August Strindberg; (“Domnişoara Julia”, “Dansul morţii”, “Camera roşie”); (d.14 05. 1912).
22 ianuarie 1862: Se formeaza primului guvern unitar al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei în frunte cu conservatorul Barbu Catargiu.
Barbu Catargiu – foto: ro.wikipedia.org
Barbu Catargiu a fost o personalitate de seamă a grupării politice conservatoare. S-a născut la 26 octombrie 1807. La 22 ianuarie 1862 devine întîiul prim-ministru al guvernului unic după recunoaşterea unirii depline a Principatelor Moldovei şi Valahiei. A fost asasinat pe 8 iunie 1862, fiind impuscat sub clopotniţa de pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti. Această „crimă politică perfectă”, după cum bine menţionează istoricul Stelian Neagoe, a stîrnit un scandal imens în epocă prin implicaţiile care au fost speculate de-a lungul timpului şi a cărui enigmă nu a fost elucidată nici pînă în zilele noastre.
22 ianuarie 1869: S-a nascut la Peristerion, în Grecia, Demostene Russo , istoric și filolog român, specialist în bizantinologie, fost profesor de cultură bizantină la Universitatea din București și membru al Academiei Române. (d. 5 octombrie 1938, București).
22 ianuarie 1869: S-a nascut Grigori Rasputin,un mistic rus care a avut o mare influență asupra ultimului țar al dinastiei Romanov, Nikolai al II-lea, a tarinei Alexandra si tareviciului Alexei, unicul lor fiu, care suferea de hemofilie; (d. 29 sau 30 decembrie 1916).
Grigori Efimovici Rasputin – foto: cersipamantromanesc.com
Rasputin a fost supranumit și “călugărul nebun”, desi nu a fost niciodată calugarit și nu a ținut niciodată secret faptul că era căsătorit. Este posibil să fi fost staret al congregației religioase nerecunoscute oficial a hlistilor . Se credea că este un vindecător care folosea puterea credinței.El a jucat un rol minor, dar spectaculos, în prăbușirea dinastiei Romanov. Data de naștere a lui Rasputin nu este cunoscută cu certitudine, cea mai des amintita fiind 22 ianuarie 1869 (10 ianuarie s v).
22 ianuarie 1875: S-a născut David Wark Griffith, regizor american.
David Wark Griffith – foto: ro.wikipedia.org
David Wark Griffith (n. 22 ianuarie 1875, Crestwood , Kentucky – d. 23 iulie 1948, Hollywood, California) este unul dintre cei mai importanți regizori din istoria cinematografiei și cel care a transformat primul film în artă. David Wark Griffith s-a născut într-o familie care fusese aproape ruinată după înfrângerea sudiștilor în Războiul de Secesiune. El a inventat blockbuster-ul în epoca filmelor mute și a introdus tehnici noi în arta cinematografică a vremii, echivalente în domeniu cu descoperirea roții: flashbackul, prim-planul, crosscuting-ul (care se întâmplă atunci când personajele vorbesc la telefon și ecranul se împarte în două). Pe durata a 20 de ani a realizat în jur de 500 de filme – pelicule care nu depășeau dimensiunea unei bobine – din care azi mai contează două: “Nașterea unei națiuni” (1915) și “Intoleranță” (1916).
22 ianuarie 1879 - Peste 1.500 de soldați britanici și-au pierdut viața in urma infrangerii intr-o confruntare cu zulușii, in Batalia de la Isandlwana. Anglia, care anexase regiunea in 1877, a suferit cea mai mare infrangere din istoria sa coloniala de pana atunci.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
A depiction of Lt’s Melvill and Coghill fleeing the Battle of Isandlwana with the Queen’s Colour, taken from the Illustrated London News - foto preluat de pe en.wikipedia.org
Războiul zulușilor a fost un conflict purtat de Anglia și de Teritoriile Zuluse în 1879 din estul Africii de Sud. În 1843 Marea Britanie avea două colonii în Africa de Sud: Cape (Cape Town) și Natal (Provincia KwaZulu-Natal). Descoperirea de aur și diamante în anii 1860 au determinat Biroul Colonial condus de Lordul Carnarvon să ia în considerare formarea în tot sudul Africii a unei confederații britanice, ceea ce ar fi implicat anexarea statelor locale independente, cum erau Transvaal și Teritoriile Zuluse. În 1877 Transvaal a fost anexat.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
22 ianuarie 1879 - S-a nascut Charles Drouhet, istoric literar român de origine franceză; (d.08.01.1940).
Charles Drouhet - foto: referatele.com
Charles Drouhet (n. 22 ian. 1879, Birlad – m. 8 ian. 1940, Bucuresti), a fost un istoric literar român de origine franceză.
22 ianuarie 1879 - S-a născut Francis Picabia, pictor francez de origine spaniolă; promotor al dadaismului si al artei abstracte;(d.30.11.1953).
Francis Picabia, 1919 – foto:
Francis-Marie Martinez Picabia (n. 22 ianuarie 1879, Paris – d. 30 noiembrie 1953) a fost un pictor, desenator și poet, spaniol la origine.
22 ianuarie 1885 - S-a născut la București, matematicianul, astronomul şi seismologul român Gheorghe Demetrescu; (d. 15 iulie 1969, Bucuresti).
Gheorghe Demetrescu – foto: ro.wikipedia.org
Gheorghe Demetrescu (n. 22 ianuarie 1885 la București – d. 15 iulie 1969, București) a fost un matematician, astronom și seismolog român, director al Observatorului Astronomic din București (1943 – 1963), membru titular al Academiei Române din 1955.
A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935 și membru titular începând cu 3 iunie 1941. De asemenea, a fost membru al Uniunii Astronomice Internaționale și al Uniunii Internaționale de Geodezie și Geofizică.
Pentru activitatea sa, a fost distins cu diverse medalii ale RSR.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro
22 ianuarie 1891 - S-a nascut Antonio Gramsci, militant de seamă al mişcării comuniste italiene şi internaţionale; (d.22.04.1937).
22 ianuarie 1901 - A murit la varsta de 82 de ani Regina Victoria a Marii Britanii și Irlandei (1837–1901) și Împărăteasă a Indiilor (1876–1901) (n. 1819)
Portret al reginei Victoria, 1899 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Alexandrina Victoria (n. 24 mai 1819, Londra – d. 22 ianuarie 1901, Isle of Wight) a fost regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei din 1837 până în 1901, împărăteasă a Indiilor, din 1877 până în 1901, și stăpână a celor 28 de colonii britanice.
Victoria a fost fiica Prințului Eduard, Duce de Kent și Strathearn, al patrulea fiu al regelui George al III-lea. Atât Ducele de Kent cât și regele au murit în 1820 și Victoria a fost crescută sub supravegherea atentă a mamei ei de origine germană, Prințesa Victoria de Saxe-Coburg-Saalfeld. Ea a moștenit tronul la vârsta de 18 ani, după ce cei trei frați mai mari ai tatălui ei au murit fără să lase moștenitori legitimi în viață. Regatul Unit era deja o monarhie constituțională, în care suveranul deținea relativ puține competențe directe politice. Privat, Victoria a încercat să influențeze politica guvernului și numirile ministeriale. Public, ea a devenit un simbol național, și a fost identificată cu standardele stricte de moralitate personală.
S-a căsătorit în 1840 cu vărul ei primar, Prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha. Cei nouă copii ai lor și cei 26 din cei 34 de nepoți care au atins vârsta maturității, s-au căsătorit în interiorul altor case regale sau familii nobile de-a lungul continentului, ea câștingându-și astfel renumele de “bunica Europei”. După decesul lui Albert în 1861, Victoria s-a aruncat într-un doliu profund și a evitat aparițiile publice. Ca urmare a izolării ei, republicanismul a câștigat temporar puterea, dar în a doua jumătate a domniei sale, popularitatea ei a recuperat. Jubileele ei de Aur și de Diamant au fost momente de sărbătoare publică.
Domnia ei de 63 de ani și 7 luni, a doua ca lungime dintre domniile tuturor monarhilor britanici, este cunoscută sub numele de Era Victoriană. A fost o perioadă de schimbări industriale, culturale, politice, științifice și militare în cadrul Regatului Unit, și a fost marcată de o mare expansiune a Imperiului Britanic. Ea a fost ultimul monarh britanic din Casa de Hanovra. După decesul ei, numele casei regale a devenit Saxa-Coburg și Gotha (numele britanic al Casei de Wettin), fiul ei cel mare, Eduard al VII-lea, moștenind numele casei din care făcea parte tatăl său, Prințul Albert. Nepotul reginei Victoria, George al V-lea, sub presiunea opiniei publice, a schimbat din nou numele Casei (care suna prea nemțesc în timpul Primului Război Modial) în Casa de Windsor (1917). Din Casa de Windsor au făcut parte strănepoții reginei Victoria, Eduard al VIII-lea și George al VI-lea, precum și stră-strănepoata ei, actuala regină, Elisabeta a II-a.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
22 ianuarie 1901 - Eduard al VII-lea devine rege al Angliei după decesul mamei sale, regina Victoria.
Eduard al VII-lea, portret la încoronare – foto: ro.wikipedia.org
Eduard al VII-lea (n. Albert Edward, la 9 noiembrie 1841 – 6 mai 1910) a fost rege al Regatului Unit și al dominioanelor britanice și împărat al Indiei de la 22 ianuarie 1901, până la moartea sa, la 6 mai 1910. El a fost primul monarh britanic din Casa de Saxa-Coburg-Gotha, care a fost redenumită în Casa de Windsor de fiul său, George V.
22 ianuarie 1905 - (9 ianuarie s.v.) În Rusia a izbucnit prima revoluție cu caracter democratic (Duminica însângerată), îndreptată împotriva autocratismului țarului Nicolae al II-lea (revoluția burghezo-democratică din 1905-1907), reprimată de autoritățile țariste. Gărzile imperiale din Sankt Peterburg au tras asupra demonstranților pașnici, neînarmați, care care se îndreptau spre “Palatul de Iarna” pentru a înmâna o petiție țarului Nicolae al II-lea
“Bloody Sunday” (22 January, 1905): Crowd of petitioners, led by Father Gapon, near Narva Gate, St.Petersburg – foto: en.wikipedia.org
Duminica însângerată a fost un incident petrecut pe 22 ianuarie 1905 (9 ianuarie conform calendarului iulian folosit la acea vreme în Imperiul Rus), în timpul căruia demonstranții pașnici, neînarmați, care doreau să înmâneze o petiție țarului Nicolae al II-lea au fost împușcați de gărzile imperiale în Sankt Peterburg. Marșul fusese organizat de preotul Gapon, un agent provocator aflat pe ștatele de plată ale Ohranei – poliția secretă țaristă. Evenimentele din duminică însângerată au reprezentat o greșeală grosolană a Ohranei, având uriașe repercusiuni asupra regimului țarist. În ciuda consecințelor acestei acțiuni, tarul nu a fost niciodată considerat răspunzător pentru aceste evenimente, la vremea protestului nefiind în capitală.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
22 ianuarie 1907: S-a născut Valeria Sadoveanu, scriitoare română, soția lui Mihail Sadoveanu (d.28 iulie 1985).
Valeria Sadoveanu (desen – Constantinescu, Ştefan) – foto: clasate.cimec.ro
Sadoveanu s-a indragostit de Valeria Mitru, cu 40 de ani mai tanara decat el, care ii era secretara pe vremea cand era director al ziarului „Adevarul“. S-au casatorit in 1941, iar Valeria i-a ramas alaturi marelui scriitor pana in ultimele zile de viata.
22 ianuarie 1909: S-a născut U Thant, diplomat birmanez, Secretar General al Naţiunilor Unite; (d. 25.11.1974).
Maha Thray Sithu U Thant – foto: ro.wikipedia.org
Maha Thray Sithu U Thant (22 ianuarie 1909 – 25 noiembrie 1974) a fost un diplomat birmanez ce a ocupat postul de Secretar General al Națiunilor Unite între 1961 și 1971. A fost ales pentru acest post după moartea predecesorului său, Dag Hammarskjöld, ce a murit în urma unui accident aviatic în septembrie 1961.
22 ianuarie 1911: S-a născut Bruno Kreisky, primul cancelar federal social-democrat al Austriei, în perioada 1970-1983.
Bruno Kreisky (22 January 1911 – 29 July 1990) – foto – en.wikipedia.org
Prin angajamentul său în politica de promovare a păcii în Orientul Apropiat şi în relaţiile Est-Vest, a atras respectul întregii comunităţi internaţionale asupra ţării sale, o apreciere care s-a materializat prin alegerea capitalei Austriei, Viena, ca unul dintre sediile oficiale ale ONU; (d.29.07.1990).
22 ianuarie 1917: Primul razboi mondial: Președintele american Woodrow Wilson cere o “pace fara victorie” in Europa.
Thomas Woodrow Wilson – foto: en.wikipedia.org
Thomas Woodrow Wilson, cunoscut mai ales ca Woodrow Wilson, (n. 28 decembrie 1856 – 3 februarie 1924), cel de-al douăzeci și optulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1913 – 1921). Un devotat prezbiterian, Wilson a devenit și un bun istoric și un specialist în științe politice.
22 ianuarie 1919 – La Kiev, s-a semnat „Act Zlukî”, prin care Republica Populară Ucraineană și Republica Populară a Ucrainei Occidentale se angajau să se unească.
O copie a Actului Zluky, semnat la 22 ianuarie 1919 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Act Zlukî (în ucraineană Акт Злуки) a fost un acord semnat la de către statele autoproclamate Republica Populară Ucraineană și Republica Populară a Ucrainei Occidentale în Piața Sf. Sofia din Kiev.
Acordul avea scopul de a înființa un stat ucrainean unificat, mișcare așteptată de intelectualitatea din ambele părți.
Act Zlukî a fost însă privit doar ca un act simbolic, deoaece cele două guverne urmau să păstreze armate separate și structuri administrative separate.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
22 ianuarie 1920: S-a născut Chiara Lubich, militanta catolica si fondatoare a Mişcării Focolare; (d. 14.03.2008).
Chiara Lubich - foto: 4catholiceducators.com
Chiara Lubich (22 ianuarie 1920 – 14 martie 2008) a fost o activistă italiană catolică, liderul și fondatorul Mișcării Focolarelor. Mișcarea Focolarelor sau Opera Mariei este o organizație internațională, o mișcare laică din Biserica Catolică care promovează idealurile de unitate și de frăție universală, așa cum cere Iisus conform povestirii din Evanghelie, Ion (17,21). Numele mișcării provine de la cuvântul italian “inimă” sau “cămin”.Consecința clară a acestei mișcări este o vocație ecumenică precum și dialogul dintre zone culturale diferite. Fondată in 1943 în Trento, nordul Italiei de Chiara Lubich ca o mișcare religioasă, Mișcarea Focolarelor, deși la început romano-catolică, leagă acum majoritatea religilor creștine și non-creștine, uneori chiar și organizatii non-religioase. Este cunoscută și sub alte denumiri precum “Opera Mariei”, sau “Lucrarea Mariei”.Mișcarea Focolare opereaza în 182 de tari și are peste 100.000 de adepți.
22 ianuarie 1921: S-a născut Camelia Dascalescu, compozitoare din România.
Camelia Dăscălescu - foto: topromanesc.ro
Camelia Dăscălescu, (n. 22 ianuarie 1921, Iași), compozitoare din România.
22 ianuarie 1922: A murit Alexandru Ciurcu, inventator şi publicist român (d.29.01.1854).
Alexandru Ciurcu în jurul anului 1896 – foto: ro.wikipedia.org
Alexandru N. Ciurcu (n. 29 ianuarie 1854, Șercaia, Comitatul Făgăraș – d. 22 ianuarie 1922, București) a fost un inventator și publicist român, care a experimentat principiul motorului cu reacție.
22 ianuarie 1922: A încetat din viaţă Papa Benedict al XV-lea (Giacomo della Chiesa); (n. 21 noiembrie 1854).
22 ianuarie 1924: Ramsay MacDonald a devenit primul premier laburist al Marii Britanii.
22 ianuarie 1930: Se semneaza la Haga, Tratatul judiciar de arbitraj și de conciliatiune româno-polonez.
22 ianuarie 1934: Întrunirea la Zagreb a Consiliului permanent al Micii Înțelegeri, la care se discuta problema restabilirii relațiilor diplomatice a României cu URSS.
22 ianuarie 1936: S-a nascut George Motoi, actor român de teatru şi film, regizor de teatru, director al Teatrului “Maria Filotti” din Brăila (“Chira Chiralina”, “Terente-regele bălţilor”). ( d. 4 martie 2015, Bucuresti)
George Motoi - foto: click.ro
George Motoi (n. 22 ianuarie 1936, Arman, județul Caliacra – d. 4 martie 2015, Bucuresti) a fost un actor și regizor român de teatru.
22 ianuarie 1939: Pentru prima oara, in laboratoarele Universitații Columbia din S.U.A., a fost divizat un atom de uraniu.
22 ianuarie 1941: Al Doilea Război Mondial: Marea Britanie a capturat oraşul libian Tobruk, infrangand forţele naziste conduse de generalul Rommel.
22 ianuarie 1946: A fost creata Republica Mahabad sau Republica Kurdistan, o creație statala efemera a kurzilor în Kurdistanul iranian. A fost al doilea stat kurd contemporan, după asa numita Republica Ararat din Turcia. Capitala era orașul kurd Mahabad în nord-vestul Iranului, iar xistența sa a fost legată de criza iraniana declansata între SUA și URSS. În mai puțin de un an armata iraniană a infrant fortele curde sprijinite de sovietici. După dispariția republicii,liderul acesteia Qazi Muhammad a fost executat în public în centrul Mahabad. Actualul președinte al Kurdistanului irakian, Massoud Barzanis- născut în Mahabad când tatăl său, generalul Mustafa Barazani a fost conducatorul fortelor armate curde ale acestui sat efemer. Archibald Roosevelt, fiul președintelui Statelor Unite Theodore Roosevelt, un bun cunoscator al problemelor regiunii, a scris ca principala problemă a Republicii Mahabad a fost aceea ca ea avea nevoie de ajutor sovietic, insa această alianță cu Armata Roșie a provocat un dezacord intre multe dintre triburile kurde.
22 ianuarie 1952: Ia fiinţă Institutul Naţional de Geronto-Geriatrie “Dr. Ana Aslan”. Primul Institut de geriatrie din lume, model pentru tarile dezvoltate, prin asistenta clinica si cercetare. „Ana Aslan” are anual, 4.000 de pacienti.
22 ianuarie 1952: Ia fiinţă Institutul Naţional de Geronto-Geriatrie “Dr. Ana Aslan” – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Efectele terapiei Aslan asupra imbatrânirii au convins inca de la inceput, aducând institutului pacienti cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, printese, conti si directori ai unor mari banci ale lumii. Renumele produselor „Aslan” a trecut si Oceanul, presedintele american John Kennedy recurgând pentru o afectiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu.
22 ianuarie 1962: Organizatia Statelor Americane hotaraste excluderea Cubei comuniste din randurile membrilor sai.
22 ianuarie 1963: Se semneaza Tratatul de la Elysée dintre Republica Franceza si RFG, dupa vizita facute în Germania de presedintele francez Charles de Gaulles, prima dupa razboi a unui sef de stat din tabara adversa în timpul celei de-a doua conflagratii mondiale.
22 ianuarie 1963: Se semneaza Tratatul de la Elysée dintre Republica Franceza si RFG – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
22 ianuarie 1967: S-a nascut Ecaterina Szabo, antrenoare si gimnastă română de talie mondială, actualmente retrasă din activitatea competitională, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice de vară din 1984 (Los Angeles, SUA).
Ecaterina Szabó - foto: jurnalul.ro
Ecaterina Szabó (în maghiară Szabó Katalin, n. 22 ianuarie 1968, Zagon, județul Covasna) este o antrenoare și o gimnastă română de de talie mondială, actualmente retrasă din activitatea competițională, multiplu medaliată la Jocurile Olimpice de vară din 1984 (Los Angeles, SUA)
22 ianuarie 1973: A murit Lyndon Baines Johnson, al 36-lea preşedinte al SUA (1963-1969); (n. 27 august 1908).
22 ianuarie 1980 – Andrei Saharov, renumit fizician nuclear sovietic, militant pentru drepturile omului si laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost arestat la Moscova, pentru că s-a opus invaziei sovietice a Afganistanului.
Andrei Dmitrievici Saharov – foto: cersipamantromanesc.com
Andrei Dmitrievici Saharov, (n. 21 mai 1921, Moscova – d. 14 decembrie 1989), a fost un fizician, membru al Academiei de științe a URSS, de 3 ori Erou al Muncii Socialiste, Laureat al premiilor Lenin și Stalin (anulate de autorități în 1980), Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, disident și militant pentru drepturile omului.
22 ianuarie 1981: La Academia Franceză are loc ședința de recepție a primei femei, scriitoarea Marguerite Yourcenar (1903-1987), autoarea romanului istoric Memoriile lui Hadrian.
Marguerite Yourcenar - foto: pensionerblog.blogspot.com
Marguerite Yourcenar pe numele său adevărat Marguerite Cleenewerck de Crayencour (n. 8 iunie 1903, Bruxelles – d. 17 decembrie 1987, SUA) a fost o scriitoare franceză.
22 ianuarie 1983: Marele tenisman suedez Björn Borg s-a retras din tenis, după ce a câştigat de cinci ori consecutiv marea Competitie de la Wimbledon (Anglia).
Björn Borg – foto: en.wikipedia.org
Björn Borg (n. 6 iunie 1956) a fost un jucător suedez de tenis și fost număr 1 mondial. Este considerat de mulți tenismeni ca o mare legendă a tenisului. Între 1980 – 1984 a fost căsătorit cu tenismena din România Mariana Simionescu.
22 ianuarie 1992: Agenţia rusă de presă TASS (înfiinţată la 25.07.1925), devine ITAR-TASS.
22 ianuarie 1993: Reuniune la nivel inalt la Minsk. Doar 7 state din cele 10 prezente (din fosta URSS) semneaza Carta CSI. Se abțin Moldova, Ucraina și Turkmenistanul, care nu sunt de acord cu crearea unor structuri care sa duca la un grad inalt de integrare, in special economica și sa asigure Rusiei rolul de lider.
22 ianuarie 1994: A murit Jean-Louis Barrault, actor francez de teatru şi cinema, mim, regizor şi director de teatru; (n.8 septembrie 1910).
22 ianuarie 1995: Israelul marchează împlinirea a 50 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz–Birkenau, Polonia.
22 ianuarie 1999 – A cincea mineriada- Asa numita ”Pace de la Cozia”.
Încep negocierile dintre comisia condusa de premierul Radu Vasile și liderul minerilor Miron Cozma.
La ora 18.30, negocierile se incheie, primul-ministru declarand: “Nici o parte nu a caștigat, in schimb a caștigat țara”.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Radu Vasile – foto: ro.wikipedia.org
22 ianuarie 1999: A fost semnata, la București, Convenția dintre guvernul roman și cel bulgar, privind recunoașterea reciproca a diplomelor și certificatelor de studii eliberate de instituțiile de invațamant și a titlurilor știintifice din cele doua state. Legea pentru ratificarea Convenției a fost promulgată la 1 noiembrie 1999.
22 ianuarie 2001: A murit, la Paris, editorul Constantin Tacu (Tacou), nume cunoscut al diasporei culturale româneşti din Franţa. Tacou a fost în ultimele decenii conducătorul renumitei Editurii Herne, unde au apărut de-a lungul timpului celebrele Cahiers de l’Herne, dedicate unor mari nume sau teme ale culturii europene (Heidegger, Eliade, Jung, Schopenhauer, Borges, Yeats, Malraux, Rimbaud, Musil etc). Tacou a fost un editor constant al lui Emil Cioran şi Mircea Eliade, fiind un prieten al lor;(n.28.01.1921, Livezi, Grecia).
Constantin Tacou (stanga), impreuna cu Emil Cioran – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
22 ianuarie 2004: A murit Erwin M. Friedlander, fizician american de origine română, membru de onoare al Academiei Române. A fost distins cu Premiul Humboldt pentru fizică în anul 1985; (n.29.05.1925).
Erwin M. Friedländer – foto: en.wikipedia.org
Erwin M. Friedländer (n. 29 mai 1925, Cluj – d. 22 ianuarie 2004, California) a fost un fizician american de naționalitate evreiască, originar din România, ales ca membru de onoare al Academiei Române (repus în drepturi în 1990). A absolvit Institutul Francez de Înalte Studii din București și apoi a urmat cursurile Facultății de Fizică și Matematică ale Universității bucureștene, specializându-se în fizică nucleară. În 1963 și-a susținut doctoratul cu teza „Asupra modelului cu două centre al jeturilor cosmice”, continuându-și activitatea ca profesor la Universitatea din București și ca cercetător, la Institutul de Fizică Atomică de pe platforma Măgurele. Între 1971-1991 a fost coșef de laborator la Lawrence Berkeley Laboratory al Universității din California. Activitatea sa de cercetare s-a concentrat îndeosebi asupra radiației cosmice a particulelor accelerate la mari energii de măsură aferente, fiind concretizată în peste 250 de studii și articole, apărute în prestigioase reviste internaționale de specialitate. În anul 1985 a fost distins cu Premiul Humboldt pentru fizică. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1963, calitatea retrasă după plecarea din țară. A fost repus în drepturi ca membru corespondent în 1990 și, la solicitarea proprie, trecut ca membru de onoare al Academiei Române în anul 2003.
22 ianuarie 2005 – A decedat Consuelo Velasquez, compozitoare mexicană, autoarea melodiei „Besame mucho” („No Me Pidas Nunca”, „Dejamer Quererte”); (n. 21.08.1916).
Consuelo Velázquez (August 21, 1916 – January 22, 2005) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
22 ianuarie 2008: A decedat la Bucuresti compozitorul român Ștefan Niculescu.
Ștefan Niculescu - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Ștefan Niculescu (n. 31 iulie 1927, Moreni, jud. Dâmbovița — d. 22 ianuarie 2008, București) a fost un compozitor, muzicolog și profesor universitar român. Creația sa se înscrie în zona muzicii culte contemporane și acoperă numeroase genuri muzicale. Niculescu a fost preocupat de folclorul muzical al Extremului Orient, de heterofonie și de muzica electronică. Timp de mulți ani, a predat compoziția la Conservatorul din București. A fost membru titular al Academiei Române și doctor honoris causa al Academiei de Muzică din Cluj. A obținut Premiul Herder (1994), premiul pentru muzicologie al Academiei Franceze (1972) și numeroase alte distincții. Niculescu a fost membru al U.C.M.R. și al S.A.C.E.M. (Paris).
22 ianuarie 2012: A murit Tudor Mărăscu, regizor român de teatru și film; (n. 1940).
Tudor Mărăscu – foto: yorick.ro
A fost profesor universitar la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București, fiind distins la 10 decembrie 2004 cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor, „pentru abnegația și devotamentul puse în slujba învățământului românesc, pentru contribuția deosebită la dezvoltarea și promovarea cercetării științifice” din România.
22 ianuarie 2013: A decedat multipla campioana romana de sah Margareta Teodorescu ; (n. 13 aprilie 1932).
Margareta Teodorescu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Margareta Teodorescu, dublă vicecampioană olimpică şi multiplă campioană naţională, s-a ăscut la 13 aprilie 1932. A reuşit să castige în 1949, la vârsta de 17 ani, medalia de bronz la primul campionat naţional feminin postbelic si pe plan naţional a obţinut, în perioada 1949-1978, opt medalii de bronz, opt medalii de argint şi patru titluri de campioană a României în anii 1959, 1968, 1969 şi 1974. Cele mai importante performanţe de plan internaţional au fost cele două medalii de argint la Olimpiadel de şah pe echipe. În 1957, la Emmen, în Olanda, Margareta Teodorescu, făcând echipă cu Maria Albuleţ, a adus prima medalie olimpică, de argint, pentru România, la prima ediţie a Olimpiadelor feminine, clasându-se la egalitate de puncte cu echipa Uniunii Sovietice.
22 ianuarie 2017: Continuă protestele din România, față de proiectul PSD-ALDE de modificare a Codului penal și grațierea unor pedepse.
În Romania si in multe locuri din diaspora romaneasca au avut loc proteste din seria „NU Legii Grațierii Și Amnistiei”,
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
Protest „NU Legii Gratierii Si Amnistiei”, (București – 22 ianuarie 2017) – foto: Cristian Vasile
22 ianuarie 2020 – Metropola Wuhan a fost închisă pentru a opri răspândirea virusului.
Orașul chinez Wuhan, sursa epidemiei cu coronavirus, a închis toate rețelele de transport și le-a recomandat cetățenilor să nu părăsească orașul, a relatat miercuri mass-media de stat, citate de Reuters și BBC.
Decesele cauzate de noul virus gripal din China s-au ridicat miercuri la 17, cu peste 540 de cazuri confirmate.
Autobuzul, metroul, feribotul și rețelele de transport al pasagerilor pe distanțe lungi vor fi suspendate de pe 23 ianuarie, de la ora locală 10.00, iar stațiile de tren și aeroportul vor fi închise pentru pasagerii care pleacă, transmite televiziunea de stat.
Guvernul le-a cerut cetățenilor să nu părăsească orașul decât dacă există circumstanțe speciale, potrivit mass-mediei de stat, care citează grupul operativ creat de guvern de la izbucnirea epidemiei.
Bilanțul victimelor coronavirusului alimentează temerile la nivel global legate de răspândirea bolii, despre care se presupune că a fost transmisă de la animale la om.
Se crede că tulpina de coronavirus, necunoscută anterior, a apărut în urma comerțului ilegal de animale sălbatice dintr-o piață din Wuhan.
cititi mai mult pe: romania.europalibera.org; www.unitischimbam.ro
Calendar Ortodox 21 ianuarie 2025
articole preluate de pe: basilica.ro;; www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 21 ianuarie 2025
Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul;
Sf. Mc. Neofit;
Sf. Mc. Agnia din Roma;
Sinaxar 21 Ianuarie
În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul (cca. 580-662).
Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul (cca. 580-662) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat Constans, care a împărăţit între anii 642-648.
Constans a fost tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul şi nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a biruit pe perşi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie.
Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învăţând şi meşteşugul bunei cârmuiri, şi cu fire bună şi minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraţii cei dinainte sfătuitor împărătesc şi secretarul cel dintâi.
Dar pentru că se răspândea părerea greşită şi vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o voinţă, înlăturând prin aceasta părere credinţa în cele două firi ale lui Hristos şi pentru că cei răucredincioşi răspândeau prin pieţe porunci greşite, care întăreau acest eres şi lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească şi el laolaltă cu toţi nelegiuiţii aceştia, părăsind dregătoriile lumeşti, n-a mai voit să locuiască în sălaşurile păcătoşilor, şi a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a călugărit şi a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii.
Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, şi a înduplecat pe fericitul papă Martin, să strângă un sobor al locului aceluia şi să dea anatemei pe începătorii şi pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susţineau că în Hristos este numai o singură voinţă.
El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea şi ruşinarea celor ce credeau în acest eres, şi a scris cărţi doveditoare despre adevărul credinţei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiţându-le pretutindeni în lume.
Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăşea împreună cu împăratul acelaşi eres.
Şi în timp ce toţi se supuneau voinţei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă şi a îndemnat şi pe alţii să nu se supună, încredinţându-i prin scrisori să nu-şi schimbe credinţa lor.
Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia şi stăruind în dreapta credinţă i s-a tăiat mâna şi limba.
Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trăit trei ani. Şi în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat în Domnul, în anul 662 şi a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din acea ţară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni.
Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat şi lui limba, şi a fost trimis într-o închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde şi-a sfârşit viaţa.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Neofit.
Sfântul Mucenic Neofit – foto preluat de pe doxologia.ro
Acest sfânt mucenic a fost din Niceea Bitiniei, fiu de părinţi binecredincioşi, pe nume Teodor şi Florentina, în timpul împăratului Diocleţian. De la începutul vieţii sale a fost plin de darul lui Dumnezeu. Astfel pe când era abia de 9 ani şi învăţa carte cu alţi copii, făcea rugăciuni şi sporea minunat la învăţătură. Şi venea o porumbiţă de zbura în jurul patului lui, vorbind un grai omenesc. Întâmplându-se ca maica lui să moară, copilul a înviat-o prin rugăciunea sa.
Pornind apoi către muntele Olimpului, a intrat într-o peşteră, unde a fost călăuzit de porumbiţă. Gonind fiara care se găsea acolo, a locuit în peşteră, fiind hrănit de un înger. Când a fost în vârstă de 11 ani, din arătare dumnezeiască s-a coborât din munte, şi-a sărutat părinţii, a dat la săraci din avutul lor şi s-a întors în munte. La vârsta de 15 ani a stat înaintea guvernatorului Deciu, povăţuit fiind de îngeri. Aici, pentru îndrăzneala lui neaşteptată, întâi a fost supus la felurite chinuri, după care a fost omorât cu sabia de un barbar, care s-a repezit asupra lui.
cititi mai mult pe doxologia.ro
Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Zosim, episcopul Siracuzei din insula Siciliei.
Acest cuvios părinte era din Sicilia, fiu de părinţi credincioşi, cucernici şi bogaţi, care aveau o moşie lângă mănăstirea sfintei Lucia fecioara. După ce Zosim s-a născut şi a fost înţărcat, a fost dăruit sfintei Lucia, împreună cu moşia. Şi vieţuind în mănăstire, a fost rânduit păzitor al raclei sfintei. Odată, ducându-se la părinţi, acasă, aceştia nu i-au îngăduit să stea cu ei, ci l-au trimis înapoi la locaşul sfintei, zicând că trebuie să stea acolo unde a fost dăruit. După treizeci de ani a ajuns egumen al mănăstirii, apoi a fost făcut episcop al cetăţii Siracuza, de Teodor, papa Romei. Şi păstorind bine turma cuvântătoare încredinţată lui şi pe mulţi întorcându-i de la necredinţă la credinţă şi de la răutate la bunătate, a adormit în pace, trăind cincizeci de ani.
Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfinţilor mucenici Evghenie, Valerian, Candid şi Achila, care au mărturisit în Trapezunt.
Aceşti sfinţi mucenici au luptat muceniceşte pe vremea împăratului Diocleţian, a lui Maximian şi a lui Lisie Duca. Valerian, Candid şi Achila ascunzându-se în munţii Trapezuntei, Lisie i-a prins. Şi mărturisind ei pe Hristos, Lisie i-a exilat într-o mică cetate din ţinutul Lazichiei, numită Pitius. De acolo fiind aduşi la Trapezunt şi înfăţişaţi lui Lisie au fost supuşi la multe chinuri şi apoi au fost închişi. După câteva zile, prinzând şi pe Evghenie l-au bătut cu cruzime, apoi a fost dus împreună cu dregătorul în templul idolilor, unde sfântul rugându-se, au căzut toţi idolii şi s-au zdrobit ca praful. Pentru aceasta a fost şi el supus la chinuri. Apoi toţi sfinţii fiind băgaţi într-un cuptor aprins şi rămânând nevătămaţi, au fost omorâţi cu sabia.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Irina în biserica închinată ei de lângă mare.
Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Agni.
Sfânta Muceniţă Agnia – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfânta muceniţă Agni era din cetatea Romei şi se trăgea dintr-un neam strălucit. Viaţa ei se potrivea cu numele, căci era curată la suflet şi la trup. Multe femei mergeau la dânsa şi ea le învăţa cuvântul adevărului şi le îndemna să cunoască pe Hristos Dumnezeu şi Lui unuia să-I slujească. Purtarea ei ajungând la cunoştinţa cârmuitorului, a fost luată şi dusă înaintea lui, unde a fost silită să jertfească idolilor, spunându-i-se că dacă nu va jertfi va fi dusă în casa de desfrânare. Iar ea a zis: “Nici idolilor tăi nu voi jertfi, nici de desfrânare nu-mi pasă, căci cred cu hotărâre în Dumnezeul meu, Care mă va ajuta să scap din toate încercările”. Acestea auzindu-le cârmuitorul cel nelegiuit, a chemat pe mai-marele casei de desfrânare şi i-a dat în seamă pe Agni cea curată, ca să o ducă, cu o singură îmbrăcăminte pe ea, în casa de batjocură.
După ce a ajuns în casa aceea a satanei, şi fiecare de acolo căuta să se apropie de ea ca să o batjocorească, nimeni nefiind împiedicat să se apropie de ea, ci, chiar mai mult, fiecăruia fiindu-i îngăduit să se apropie de ea fără teamă şi cu neruşinare. Cei ce se îndreptau spre ea amorţeau cu toţii şi tuturor li se tăia pofta, rămânând ca şi morţi. Atunci unul plin de trufie şi ca un cal turbat, după ce a batjocorit pe cei ce intraseră la sfânta şi rămăseseră amorţiţi, s-a apropiat cu multă obrăznicie de sfânta fecioară Agni, dar îndată a rămas fără suflare şi a căzut la pământ. După mai multă vreme, unul din cei de faţă a strigat, zicând: “Mare este credinţa creştinilor”. Intrând şi ceilalţi, cu un glas au strigat cu toţii: “Mare este puterea lui Hristos”. Cârmuitorul, auzind acestea, avea sfânta să i se înfăţişeze şi au adus de faţă şi pe cel mort.
Apoi cârmuitorul i-a zis: “Spune, vicleană femeie, cum ai omorât pe acest tânăr?” Sfânta a răspuns: “Când ai poruncit să fiu batjocorită, pe cale, spre casa de desfrânare, s-a luat după mine, un tânăr îmbrăcat în alb, care a intrat în casă şi a stat lângă mine. Acesta a amorţit pofta tinerilor iar pe acesta care zace aici mort, care cu trufie şi îndrăzneală căuta să se atingă de mine, l-a adus în starea aceasta pe care o vezi”. Cârmuitorul a zis: “Cine este acest tânăr îmbrăcat în alb?” Iar sfânta a răspuns: “Domnul şi Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său, ca să împiedice să fiu batjocorită”. Cârmuitorul a zis iarăşi: “De voieşti să ne faci să credem că grăieşti adevărul, roagă-te Dumnezeului tău şi înviază-l”. Atunci muceniţa, ridicând mâinile spre cer şi făcând rugăciuni, mortul îndată a înviat. Şi s-au spăimântat toţi de această minune preamărită şi însuşi cârmuitorul împreună cu ei a strigat: “Mare este puterea creştinilor şi cu adevărat mare este Dumnezeul acestei preacinstite femei”. Dar unii dintre cei necredincioşi şi necuraţi au strigat către cârmuitor: “Omoar-o, că prin vrăji face lucrurile acestea care par minuni”. Atunci cârmuitorul a poruncit ca sfânta să fie arsă în foc. Deci, aprinzând un foc mare, sfânta, s-a pecetluit în semnul sfintei cruci şi a intrat cu îndrăzneală în mijlocul focului şi cu rugăciunea pe buze a zburat către Domnul, lăsându-şi trupul în foc. După ce a contenit văpaia, unii creştini au luat pe ascuns sfintele ei moaşte şi cu cinste le-au îngropat, slăvind pe Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor patru mucenici din Tir, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Neofit, îngrijitorul Mănăstirii Vatopedului, care a auzit glasul Născătoarei de Dumnezeu, ieşind din gura sfintei ei icoane, şi care în pace s-a săvârşit
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim Grecul
Icoana sfântului Maxim Grecul de la Biserica Buneivestiri din Yaroslavl – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Sfântul Maxim Grecul a fost fiul unui demnitar grec bogat din oraşul Arta (în Epir). El a primit o educaţie foarte bună. În tinereţe a călătorit mult şi a studiat limbile străine şi ştiinţele (i.e. disciplinele intelectuale) în Europa, la Pris, Florenţa şi Veneţia.
Întorcându-se în ţara natală, el a plecat la Muntele Athos, devenind călugăr la Mănăstirea Vatopedu. A studiat cu entuziasm manuscrisele vechi lăsate la Athos de împăraţii bizantini Andronicus Paleologul şi Ioan Cantacuzino (amândoi s-au călugărit).
În această perioadă, Prinţul Vasile al III-lea al Moscovei (1505-1533) a vrut să facă un inventar al manuscriselor greceşti şi al cărţilor mamei sale, Sofia Paleologhina, şi a cerut Protos-ului Sfântului Munte, egumenului Simeon, un translator. Sfântul Maxim a fost ales să meargă la Moscova fiindcă el studia încă din tinereţe cărţile vechi bisericeşti. Ajuns la Moscova, i s-a cerut să traducă în slavonă cărţile patristice şi liturgice, începând cu Psaltirea adnotată.
Sfântul Maxim a încercat să-şi îndeplinească sarcina, dar cum slavona nu era limba lui maternă, există anumite neconcordanţe în traducerile sale.
Mitropolitul Varlaam al Moscovei a apreciat foarte mult munca Sfântului Maxim, dar când Scaunul Moscovei a fost ocupat de Mitropolitul Daniel, situaţia s-a schimbat.
Noul Mitropolit i-a cerut Sfântului Maxim să traducă în slavonă Istoria Bisericii scrisă de Theodorit al Cyrului. Sfântul Maxim a refuzat categoric această însărcinare afirmând că “în această istorie sunt şi scrisori ale ereticului Arie şi acesta poate fi un pericol pentru cei mai puţin învăţaţi”. Acest refuz a cauzat o ruptură între Maxim şi Mitropolit. În ciuda diferendelor ivite, Sfântul Maxim şi-a continuat munca de luminare spirituală a ruşilor. El a scris scrisori împotriva musulmanilor, catolicilor şi păgânilor. A tradus Comentariile Sfântului Ioan Hrisostomul la Evangheliile lui Matei şi Ioan. A scris şi câteva lucrări proprii.
Când marele Prinţ Vasile a vrut să divorţeze de soţia lui Solomonia din cauza neputinţei ei de a avea copii, neînfricatul Maxim i-a trimis acestuia lucrarea sa “Capitole instructive privind dreapta credinţă”. În această lucrare îi arăta prinţului că nu trebuia să cedeze patimilor cărnii. Prinţul nu l-a iertat niciodată pentru această îndrăzneală şi l-a întemniţat pe Sfântul Maxim. Din acel moment, o etapă nouă, plină de multă suferinţă începe în viaţa monahului.
Greşelile de traducere din lucrările sale au fost privite ca deliberate şi intenţionate denaturări ale textului. A fost greu pentru el în închisoare, dar în suferinţele sale, el a câştigat mila Domnului. Un înger i s-a arătat zicându-i: “Îndură, Avvo! Prin această durere trecătoare vei fi eliberat de chinurile veşnice.”
În închisoare, Bătrânul a scris cu cărbune pe perete un canon al Sfântului Duh, care şi în ziua de azi se citeşte în Biserică: “Aşa cum Israel a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu cu harul Tău prin care să slujesc întotdeauna Sfintei Treimi …”
După şase ani, Sfântul maxim a fost eliberat şi trimis la Tver. Acolo atrăit sub supravegherea binevoitorului episcop Acacius care s-a purtat cu grijă faţă de nevinovatul suferind. Sfântul a scris atunci în autobiografia sa: “Cât am fost suferind în închisoare m-am consolat şi întărit cu răbdare.” Şi încă câteva cuvinte din acest text viu: “Nici durerea, nici întristarea, dragă suflete, nu au fost pe nedrept, pentru că acestea a trebuit să le înduri spre binele tău.”
Numai după 20 de ani petrecuţi la Tver, s-a hotărât că Sfântul Maxim poate fi eliberat şi-i poate fi ridicată excomunicarea. Sfântul Maxim, deja de 70 de ani, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Lavra Sf. Treime-Serghiev. Deşi oprimarea şi munca grea şi-au lăsat urmele asupra sănătăţii sale, spiritul i-a rămas viu, iar el şi-a continuat munca. Împreună cu slujitorul şi ucenicul său, Nil, sfântul a tradus Psaltirea din greacă în slavonă.
Sfântul Maxim a trecut la cele veşnice pe 21 ianuarie 1556. A fost îngropat lângă zidul de nord-vest al bisericii Sfântului Duh din Lavra Sf. Treime-Serghiev. Multe minuni au avut loc la mormântul Sfântului Maxim. Un tropar şi un condac au fost compuse în cinstea sa. Sfântul Maxim este pictat într-o icoană din Sinaxarul sfinţilor din Radonezh (6 iulie).
cititi mai mult si pe ro.orthodoxwiki.org
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfințit mucenic Ilie Berezovski, preot în Rusia (1938)
Sf. sfințitul mucenic Ilie Berezovski, preot în Rusia (1938) – foto preluat de pe ortox.ru
Sfințitul mucenic Ilie (Ilya Yakovlevich Berezovsky) s-a născut la 20 iulie 1890 în satul Glyaden, districtul Tomsk, provincia Tomsk, districtul montan Altai.
Părintele Ilya a fost arestat în 1933 și deportat în Kazahstan.
La 14 decembrie 1937, a fost din nou arestat de departamentul Kaskelen al NKVD și acuzat că a militat în rândul populației din satul Chemolgan, regiunea Kaskelen, pentru crearea unei comunități bisericești și deschiderea unei biserici.
La 1 februarie 1938, troica NKVD l-a condamnat la moarte pe părintele Ilya. Preotul Ilya Berezovski a fost împușcat pe 3 februarie 1938 și îngropat într-o groapă comună necunoscută.
sursa: ortox.ru
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Marcu al Efesului (1392 – 1444)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Marcu al Efesului
Sfântul Marcu al Efesului (în greacă Μάρκος Ευγενικός, Markos Evgenikos, „Marcu Eugenicul”), arhiepiscop al Efesului între anii 1438-1444, s-a remarcat în apărarea Ortodoxiei la Sinodul de la Ferrara-Florența (1439) combătându-i pe împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul și pe papa Eugenius al IV-lea.
A susținut că Roma este în schismă și erezie pentru acceptarea adaosului Filioque la Crezul Niceo-Constantinopolitan și pentru revendicarea papei de a fi întâi-stătător al Bisericii, fiind astfel singurul episcop ortodox participant la acel sinod care a refuzat să semneze hotărârile adoptate acolo.
A fost supranumit și „conștiința Ortodoxiei”.
Pentru eforturile sale de la Sinodul de la Ferrara-Florența a fost canonizat de Biserica Ortodoxă.
Pomenirea sa se face pe 19 ianuarie.
Marcu al Efesului (1392 – 1444) – foto preluat de pe basilica.ro
Activitatea sa la Sinodul de la Ferrara-Florența
La deschiderea Sinodului de la Ferrara din 1438 care urma să dezbată, printre altele, Marea Schismă din 1054, Marcu al Efesului a făcut parte din delegația bizantină condusă de împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul.
Încă de la început, el s-a arătat un opozant înverșunat al doctrinei latine.
A trimis o scrisoare în care critica doctrina teologică promovată de papă, dar aceasta a fost reținută din ordinul împăratului, care se temea că ar compromite negocierile de unire între cele două biserici.
Cu toate acestea, treptat, membrii delegației bizantine care susțineau unirea au devenit tot mai numeroși, iar Marcu nu a mai avut aproape nici un susținător, cu excepția fratelui său, Ioan, și a lui Dimitrie Paleologul.
Cu toate acestea, în perioada 2-24 martie 1439, Marcu i s-a opus teologului latin Ioan de Ragusa în privința pogorârii Duhului Sfânt. La presiunea împăratului Ioan al VIII-lea, el a trebuit să abandoneze dezbaterea.
Marcu a fost singurul episcop răsăritean care a refuzat să semneze acordul de unire a celor două biserici la sfârșitul sinodului.
Acest gest l-a impus pe Marcu drept conducător al taberei antiunioniste, făcându-l pe mitropolit să dobândească un respect profund din partea creștinilor bizantini care se opuneau hotărârilor luate la Florența.
În același timp, gestul mitropolitului din Efes a atras mânia papei care a încercat să-l condamne ca eretic, dar această intenție nu a putut fi pusă în practică din cauza protecției oferite de împăratul bizantin.
După un scurt popas la Efes, Marcu s-a întors la Constantinopol pentru a conduce opoziția ortodoxă față de politica unionistă a împăratului. Când a sosit acolo la 1 februarie 1440, el a fost întâmpinat de populație ca un apărător al credinței creștine.
Ioan al VIII-lea nu a putut risca să i se opună lui Marcu, fără a-l transforma într-un martir. În iulie 1440 Marcu a publicat o enciclică care i-a înfuriat pe sprijinitorii Unirii.
Ca urmare, a fost arestat și închis timp de doi ani pe insula Lemnos, iar apoi a fost eliberat la ordinul împăratului în 1442, în ziua prăznuirii celor șapte sfinți din Efes.
Opinii teologice despre Filioque și purgatoriu
Mitropolitul Marcu a considerat că Roma persista în erezie și în schismă. Clauza „Filioque” a fost o sursă majoră de discordie în dezbaterile cu privire la unirea bisericilor din Roma și Constantinopol.
În timp ce mitropolitul Basilius Bessarion (ulterior patriarh titular al Constantinopolului) a fost mai mult sau mai puțin dispus să accepte dogmele latine, Marcu al Efesului a condamnat cu fermitate dogmele cu privire la Filioque și la Purgatoriu.
El a declarat în predica sa cu privire la Filioque că
„Simbolul Credinței (Crezul) trebuie păstrat neschimbat, așa cum a fost inițial. Toți Sfinții Doctori ai Bisericii, ca și toate sinoadele și toate Scripturile, ne avertizează împotriva heterodocșilor (…), cei care au alterat Sfântul și Divinul Simbol al Credinței și l-au introdus pe Fiul ca a doua sursă de proveniență a Duhului Sfânt”.
De asemenea, Marcu a respins doctrina despre purgatoriu, afirmând că nu există un foc purgatorial care „purifică” sufletele credincioșilor.
În opinia sa „sufletele defuncților pot avea parte de o anumită «evoluție» și chiar și cei damnați pot beneficia de o relativă «ușurare» a destinului lor, grație rugăciunilor Bisericii și milei nemărginite a lui Dumnezeu; dar ideea unei pedepse înaintea Judecății de Apoi și a unei purificări printr-un foc material este total străină tradiției Bisericii”.
Doctrina „focului purgatorial” era tipică teologiei romano-catolice medievale.
În cele din urmă, Marcu a avut câștig de cauză în ceea ce privește dezbaterea cu privire la purgatoriu, deoarece formula finală a înțelegerii a omis menționarea „focului” care purifică sufletele oamenilor după moarte.
Moartea, minunile și canonizarea
A trecut la Domnul pe 23 iunie 1444, la vârsta de 52 de ani după o luptă de două săptămâni cu o boală la intestine.
Pe patul de moarte Marcu l-a rugat pe Grigorie, ucenicul său, carea devenit apoi Patriarhul Ghenadie al II-lea al Constantinopolului, să aibă grijă la amăgirile Apusului și să apere Ortodoxia.
Marcu a fost înmormântat în Mănăstirea Mangana din Constantinopol.
Ultimele sale cuvinte au fost: „Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului celui viu, în mâinile Tale îmi dau duhul”.
Există o relatare a unei minuni postume săvârșite de Sf. Marcu.
Sora lui Demetrios Zourbaios, fiind bolnavă în stadiu terminal, și-a pierdut conștiința, în ciuda eforturilor depuse de medici.
După trei zile s-a trezit brusc spre bucuria fratelui ei, care a întrebat-o cum de s-a trezit udă de apă.
Ea a povestit că un episcop a dus-o la o fântână și a spălat-o apoi i-a spus: „Întoarce-te acum; nu mai ai nicio boală”.
Ea l-a întrebat cine este și el a informat-o: „Eu sunt Mitropolitul din Efes, Marcu Eugenicul”.
După ce s-a vindecat, a făcut o icoană a Sfântului Marcu și a trăit cu evlavie încă 15 ani.
În 1734, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Constantinopol, condus de Patriarhul Serafim I a hotărât canonizarea arhiepiscopului Marcu al Efesului ca sfânt, afirmând:
„Toți cei din Sfânta Biserică Răsăriteană a lui Hristos îl recunoaștem pe Sfântul Marcu Eugenicul din Efes. Îl cinstim și îl primim pe acest om sfânt, purtător de Dumnezeu și drept, ca un luptător al credinței înflăcărate, care a fost un campion al tuturor dogmelor noastre sfinte și a credinței ortodoxe. El este un imitator și egal al Sfinților Teologi și al celor care au împodobit Biserica din cele mai vechi timpuri.”
Imnografie
Troparul Sfântului Ierarh Marcu, Mitropolitul Efesului
Glasul al 4-lea:
Prin mărturisirea ta de credință, o, preaslăvite Marcu
Biserica te-a aflat stâlp al adevărului.
Ai luptat pentru învățătura Părinților;
Și ai doborât întunericul mândriei.
Roagă pe Hristos Dumnezeu pentru iertarea celor ce te cinstesc pe tine!
Condacul Sfântului Ierarh Marcu, Mitropolitul Efesului
Glasul al 3-lea
Îmbrăcat cu armură de neînvins, o, binecuvântatule,
Ai doborât mândria nesupusă,
Ai slujit ca vas al Mângâietorului,
Și ai strălucit ca luptător al Ortodoxiei.
De aceea strigăm: Bucură-te Marcu, mare mărturisitor al Ortodoxiei!
Acatistul Sfântului Ierarh Marcu Mărturisitorul, Mitropolitul Efesului (19 Ianuarie)
Viața Sfântului Ierarh Marcu, Mitropolitul Efesului
Sf. Ier. Marcu, mitropolitul Efesului (1392 – 1444) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Parintele nostru între sfinți Marcu Eugenicul (1392-1444), mitropolitul Efesului, s-a născut Manuel, din Gheorghe și Maria, amândoi din neam credincios și viță slăvită în Constantinopol, capitala Imperiului Roman și a Patriarhatului Ecumenic al Bisericii Ortodoxe.
În vremea aceea, partea răsăriteană a Imperiului fusese cucerită de turci, și împaratul Manuel căuta să încheie o înțelegere cu papa Martin V, nădăjduind să adune un sinod ecumenic pentru a pregăti unirea catolicilor cu Biserica Ortodoxa, și prin aceasta să dobândească oștiri din partea monarhiilor din Apus. Dupa neizbutita cucerire asupra Constantinopolului din 1422 de către sultanul Murad II, noul împarat Ioan VIII Paleologul leagă iar înțelegeri cu noul papa, Eugenie IV, punând început pregătirilor pentru un sinod ecumenic. Patriarhii Alexandriei, Antiohiei și ai Ierusalimului nu primesc participarea la sinod, dar trimit în silă împuterniciții lor.
Patriarhul Alexandriei a ales ca pe unul din trimișii săi pe ieromonahul Marcu, ale cărui scrieri teologice i-au dus vestea în întregul imperiu. Atât împaratul cât și patriarhul Iosif II al Constantinopolului au voit ca Marcu să fie hirotonit episcop, pentru a fi pus în locul cel dintâi al trimișilor ortodocși la acest sinod. La 46 de ani, Marcu a fost ridicat în rangul de Mitropolit al Efesului, rămas liber prin săvârșirea mitropolitului Ioasaf.
Pe 27 noiembrie 1437, șapte sute de episcopi, arhimandriți, monahi, preoți și laici au întins pânzele spre Italia. Din această legație ortodoxă făceau parte împăratul Ioan, patriarhul Iosif și douăzeci și doi de episcopi, printre care se afla Mitropolitul Marcu al Efesului. Prima întrunire a sinodului s-a ținut în Miercurea Mare, 9 aprilie 1438, la catedrala Sfântul Gheorghe din Ferrara, Italia. Dupa cele paisprezece întruniri în Ferrara, la 12 ianuarie 1439 papa Eugenie a mutat sinodul (din pricini bănești și politice) în cetatea Florenței. Aici sinodul are un nou început pe 26 februarie și se încheie pe 5 iulie.
Nu este prima oaraă când se încearcă o astfel de unire. Privind împreuna slujire între paterii catolici si preoții ortodocsi din Roma și Constantinopol, au loc aproape treizeci de întâlniri de la Marea Schismă din 1054. Cea mai de seamă dintre aceste încercări are loc la Conciliul de la Lyon în 1274, având ca pricină, în bună măsură, voința împăratului Mihail VIII pentru a dobândi oștiri din partea papalității. Însă unirea s-a dovedit a fi nu mai mult decât o înțelegere pe hârtie, de vreme ce i-au stat împotrivă cea mai mare parte dintre slujitorii și norodul Bisericii Dreptmăritoare a Bizanțului, cât și alte împărății ortodoxe. Conciliul de la Lyon a fost cel mai limpede arătat de grăirea surorii împaratului: „Mai bine să piară imperiul fratelui meu, decât curăția credinței Ortodoxe”.
La Ferrara-Florența cele mai de seamă erezii aduse spre cercetare au fost: (1) purcederea Duhului Sfânt (adică adăugirea de către latini a clauzei filioque la crezul niceean); (2) primatul papal; (3) purgatoriul; (4) întrebuințarea pâinilor nedospite (azimilor) în Euharistie. O altă pricină însemnată asupra căreia trimișii ar fi vrut să zăbovească era deosebirea în Ortodoxie între „firea” dumnezeiască și „lucrările” sfințitoare, însă împăratul, voind să înlature ivirea vreunor pricini potrivnice unirii, nu a îngăduit teologilor greci a vorbi în această privință.
Încă din primele veacuri ale Bisericii, celor botezați în credința creștină li se cerea să mărturisească cele ale dreptei credințe în chipul unei scurte mărturisiri dogmatice, numită „Crez”. Primul Sinod Ecumenic (Niceea I, 325) și al doilea Sinod Ecumenic (Constantinopol I, 381) au hotarât ceea ce a ajuns să fie cunoscut drept Crezul Niceeo-Constantinopolitan, sau mai simplu Crezul Niceean. Acest crez a fost întocmit pentru a lămuri învățătura Bisericii privitoare la Dumnezeirea lui Hristos și spre a sta împotriva ereziei ariene, raspândită atunci în Biserică, rătăcire ce hulea zicînd că Hristos a fost o ființă zidită iar nu Dumnezeu veșnic.
Simbolul credintei de la Niceea a fost sobornicește primit, atât în Răsărit cât și în Apus, drept rostirea cea mai de seamă a învățăturii dogmelor ortodoxe. În 589, un sinod local din Toledo, Spania, a adăugat un cuvânt la crez astfel încât sa zica: „Cred… în Duhul Sfânt, Domnul de viață Dătătorul, care din Tatăl și din Fiul purcede” (filioque în latină). Acest adaos a fost închipuit ca o neprielnică apărare împotriva arianismului. Roma nu a primit la început schimbarea crezului strămoșesc. În secolul IX, papa Leon III a pus să fie înscris crezul ortodox fără filioque, pe plăci de argint, în bazilica Sfântului Petru. Curând după anul 1000, însă, Biserica Romei a primit înnoirea. Eresul filioque a cuprins îndeobște cea mai întinsă parte din temele sinodului. Următorul cuvânt din „Viețile Stâlpilor Ortodoxiei” arată mărturisirea Ortodoxă a Sfântului Marcu față de filioque: ”Într-adevăr, aceasta a fost cea mai dureroasă împotrivire între Ortodocși și Latini. Grecii, călăuziti de Sfântul Marcu, au aratat ca orice schimbare în crez – filioque sau nu – este împotriva canoanelor. Unii papi dinaintea lui Eugenie nu au pedepsit aceasta adaugire iar cu alte prilejuri, altii au sprijinit-o. Îndeobste, papii ce au urmat au întarit aceasta învatatura eretica, marturisind ca Duhul Sfânt purcede din ipostasurile Dumnezeului Tata si Dumnezeului Fiu, adica purcederea Sa este din cele doua ipostasuri. Astfel, trufasii teologi catolici au dat nastere la doua purcederi în Dumnezeire. Ortodoxia arata ca Tatal este singurul Pricinuitor al Fiului si al Duhului – Unul nascându-se vesnic din El si Celalalt purcezând vesnic din El. Asadar Dumnezeu este Unul fiindca Tatal este pricina Dumnezeirii, prin aceasta plinindu-se unitatea.
Adaugirea filioque s-a strecurat treptat în fosta Biserica a Apusului, desi Sinoadele Ecumenice I si II au luat hotarârea limpede si de nezdruncinat, precum si celelalte Soboare vor întari, ca în Crez nici un cuvânt sa nu se schimbe, sa nu se adauge sau sa nu se scoata, câtusi de putin. Asupra celor ce ar îndrazni sa faca noi tâlcuiri, Sfintii Parinti au aruncat grele anateme de nedezlegat!
Sfântul Marcu, împotriva netrebnicelor schimbari ale latinilor, a staruit a fi citite înaintea soborului, Canoanele Bisericii privind cele de mai sus. S-a dat citire hotarârilor ultimelor cinci Sinoade Ecumenice, precum si învataturilor unor sfinti, dimpreuna cu cele ale mai multor papi ai acelor vremi, toate întarind Crezul Ortodox si dând anatemei o cât de mica schimbare a lui. Multi din calugarii catolici aflati la sinod, dupa ce au auzit hotarârile si actele Sinoadelor Ecumenice alaturi de cuvintele ierarhului Marcu, au marturisit ca nu mai auzisera asa ceva pâna atunci. Au izbucnit zicând ca grecii învata mai corect decât teologii lor, si s-au minunat de Marcu al Efesului. Totusi, paterii latini s-au împotrivit aducând mai multe pareri în apararea eresului: cum ca filioque nu ar fi fost un adaos adus crezului, ci doar o tâlcuire; ca Papa, ca si întâi-statator al bisericii, ar fi împuternicit sa faca astfel de lamuriri în Crez; si ca hotarârile sinoadelor, chipurile, ar sta împotriva schimbarilor neortodoxe în Crez.
Arhiepiscopul Marcu a deosebit lucrurile, spunând: „Credinta noastra este dreapta marturisire a Parintilor nostri. Cu ea, noi nadajduim sa ne înfatisam înaintea Domnului si sa primim iertarea pacatelor; iar fara de ea, nu stiu ce fel de cuviosie ne-ar putea izbavi de chinul cel vesnic. Toti Dascalii, toate Sinoadele si toate dumnezeiestile Scripturi ne îndeamna sa fugim de cei ce cugeta în chip osebit si sa ne departam de împartasirea cu acestia. Daca primim ca Duhul Sfânt purcede si de la Fiul, înlaturam monarhia din Dumnezeire si aratam a fi doua cauze ale Dumnezeirii”.
Se arata din cuprinsul Noului Testament si altor scrieri crestine din vremurile apostolice, ca episcopul este întâi-statatorul obstii crestine locale. El este pazitorul unitatii Bisericii si este dator cu pastrarea rânduielilor dumnezeiesti în biserica ce îi este încredintata spre pastorire; el trebuie nu în cele din urma sa învete si sa apere credinta adevarata.
În prima parte din cel de-al patrulea veac dupa Hristos, cinci cetati din Imperiul Roman s-au ridicat cu deosebita însemnatate în sprijinul crestinatatii, episcopii lor fiind numiti „patriarhi”, însemnatate legata de asezarea lor în fruntea noroadelor crestine. Treapta de patriarh sau papa însemneaza doar o numire mai osebita, o recunoastere a cinstirii de întâi-statator peste turma ce îi este încredintata spre pastorire, patriarhii sau papii înaintea lui Dumnezeu ramânând tot episcopi. Doar unuia dintre acesti episcopi i-a fost daruita întâietatea juridica, locul cel de frunte primindu-l asadar Papa Romei. Tâlcuirea în felurite chipuri a treptei papalitatii în Apus, cu pretentii de despot cu putere lumeasca peste Biserica, îndeosebi dupa caderea din har dupa Marea Schisma de la 1054 a episcopilor catolici (astazi numiti cardinali), a fost pricina de tulburare între Apusul latin si Biserica Ortodoxa a Rasaritului.
Marturisirea latinilor dinaintea sinodului zice: „Astfel hotarâm ca sfântul Scaun Apostolic si Pontiful Roman tin primatul asupra lumii; si ca Pontiful Roman însusi este urmasul fericitului Petru, capetenia Apostolilor, deci singurul ales de Hristos. Papa este capul întregii Biserici, si parintele si învatatorul tuturor crestinilor si toata puterea i-a fost data prin fericitul Petru de catre Domnul nostru Iisus Hristos pentru a adapa, conduce si guverna Biserica soborniceasca…”
La aceste plasmuiri inchizitoriale, în care harurile Bisericii sunt supuse omului-papa, Sfântul Marcu lamureste crezul ortodox, scriind: „Pentru noi, Papa e ca unul din Patriarhi – si numai daca este ortodox, adica marturiseste crezul si Credinta Ortodoxa si nu se departeaza de la ea. Se învinovateste acela care îl pomeneste ca arhiereu ortodox – pe acest papa si pe cei ce-l vor urma în eres, si latino-cugetatorul trebuie privit ca un tradator al credintei. Prin urmare, fugiti de acesti lupi, fratilor, ca si de împartasirea cu ei, pentru ca unii ca acestia sunt apostoli mincinosi, lucratori vicleni. Nu este altceva de mirare daca si ispititorii lui Satana se preschimba în îngeri ai dreptatii, al caror sfârsit va fi dupa faptele lor.”
Asupra acestor paguboase înnoiri catolice privitoare la cel de-al treilea loc în ceruri (purgatoriul) si slujirea cu pâine nedospita (azime) ca si evreii, Sfântul Marcu a fost categoric zicând: „Sinoadele i-au condamnat pe cei care nu au ascultat de Biserica si s-au încapatânat în vreo oarecare parere potrivnica, pe care au propovaduit-o si pentru care au luptat. De aceea i-au si numit eretici, dar au condamnat mai întâi erezia si abia apoi pe cei ce o urmeaza. Eu însa, nu propovaduiesc o oarecare parere de sine, nici nu am plasmuit vreo schimbare, nici nu ma încapatânez în vreo oarecare dogma straina si mincinoasa, ci ma pazesc pe mine însumi în dreapta si adevarata credinta pe care a primit-o Biserica de la Însusi Mântuitorul nostru Iisus Hristos pâna acum. Aceeasi Sfânta Traditie si neîntrerupta vietuire apostolica, Biserica Romana a împartasit-o înainte de schisma împreuna cu Biserica noastra Rasariteana. Aceleasi dogme, rânduieli si predanii ortodoxe au fost laudate întotdeauna, si înainte si în vremea adunarii acestui sinod; de multe ori le-ati pomenit si nimeni nu a putut cu nimic sa le învinuiasca sau sa le gaseasca vreun pacat. Daca acum apar aceasta credinta si nu vreau sa ma abat de la ea, cum as putea fi socotit în acelasi fel în care ereticii au fost blestemati? Pentru ca ar trebui mai întâi sa judecati credinta în care cred. Iar daca aceasta credinta e marturisita în chip dreptslavitor, cum as putea fi vrednic de condamnare?”
Pe masura ce întrunirile se prelungeau, grija pentru întelegerea teologica au lasat loc viclesugurilor lumesti si de partea papei (pentru a-si supune bisericile ortodoxe puterii sale) si a împaratului (pentru ajutor militar din Apus). Într-un efort de a grabi cuvântarile si de a usura unirea, împaratul Ioan i-a surghiunit pe doi din cei mai puternici aparatori ai Ortodoxiei, Marcu al Efesului si Antonie al Eracleei, închizându-i în chiliile lor si punând strajeri la usa pentru a-i împiedica sa iasa.
În scurt timp s-a ticluit o hotarâre de unire în care ortodocsii au primit învataturile de credinta catolice în schimbul trimiterii de osti împotriva agarenilor. Pâna si patriarhul bizantin Iosif a avut o întâlnire cu Sfântul Marcu pentru a-l îndupleca sa semneze hotarârea. Dar Sfântul a fost neclintit: „Nu voi face aceasta niciodata, orice s-ar întâmpla! Nu voi semna niciodata unirea, chiar daca ar trebui sa-mi primejduiesc însasi viata mea! În materie de credinta, nu e loc pentru îngaduinta nici pogoraminte”.
La opt zile dupa ce i-a silit pe ceilalti trimisi ortodocsi sa semneze, patriarhul Iosif a murit. Lacomul împarat Ioan a luat cu de la sine putere conducerea bisericii, fapt osândit de Sfântul Marcu: „Nimeni sa nu ne stapâneasca în Credinta noastra Ortodoxa: nici un împarat, nici un ierarh, nici un mincinos sinod, nici altcineva, ci numai Unul Dumnezeu, care atât prin El cât si prin ucenicii Sai ne-a fost data noua”.
Dar papa si împaratul au prins a înfricosa pe trimisii ortodocsi spre a semna unirea. Papa a amenintat cu retragerea ostirii daca ortodocsii nu semneaza. S-au fagaduit daruri în schimbul semnaturilor ortodocsilor. Între episcopii rusi chemati la sinod, s-a aflat unul nevoind a semna dintru început blestemata unire, fapt pentru care a fost întemnitat timp de o saptamâna pâna ce în cele din urma a încuviintat ratacirea. Aproape toti episcopii si carturarii Rasaritului temându-se pentru vietile lor, au parasit orasul.
Pâna în sfârsit, Marcu al Efesului a fost singurul episcop ortodox ramas în cetatea Florentei care nu a primit sa semneze hotarârea de unire: „Ortodoxia a fost mai de pret pentru Marcu decât Statul; Ortodoxia este cea fara de sfârsit comoara, Biserica adevarata a celor ce sunt mântuiti. Imperiul bizantin e al pamântului: s-a nascut, a înflorit si va pieri. Dar Ortodoxia este de-a pururea vie si trebuie pastrata ca o lumina pururea fiitoare.” Iar cât despre ceilalti trimisi „ortodocsi”, chiar daca în inimile lor multi nu au voit sa semneze, n-au pregetat a se lepada de Ortodoxie îngroziti fiind de moarte, ori din iubire de arginti, slava desarta, sau pentru a-i fi pe plac împaratului.
Trebuie amintit ca nu toti latinii au încuviintat asemenea fapte: dominicanul Ioan de Montero, a staruit cerând cu multa ardoare întoarcerea sfîntului Marcu al Efesului la cuvântari, însa împaratul nu a îngaduit.
În 5 iulie 1439, Unirea de la Florenta a fost pecetluita. În urma semnarii acestei hotarâri de catre episcopii Rasaritului, timp în care papa Eugenie pecetluia întelegerea, a întrebat daca a semnat si Marcu al Efesului. Spunându-i-se ca Sfântul nu a primit una ca aceasta, papa a strigat: „Atunci nimic nu am dobândit!” Dupa toate acestea, în ziua urmatoare unirea a fost praznuita de o împreuna slujire, savârsita de apostati laolalta cu ereticii catolici, rasaritenii întorcându-se apoi la Constantinopol.
Cu mijlocirea negutatorilor ce s-au aflat în cetatile Ferrarei si Florentei, vrednicia ispravilor Sfântului Marcu s-a vestit înaintea întoarcerii în cetatea Bizantului. Astfel aflând despre dârzenia sa muceniceasca, norodul astepta cu nerabdare venirea Sfântului. Hrisoavele vremii arata astfel acele timpuri: Poporul îl slavea precum cândva israelitenii de demult pe Moise si pe Aaron, laudându-l cu numire de „sfânt”. Chiar si cei ce erau împotriva lui Marcu ziceau: „Daruri nu a luat si nici aur de la papa”.
Însufletiti, credinciosii s-au ferit de episcopii care semnasera, ba chiar i-au ocarât. Preotii si ierarhii ramasi în Constantinopol se aratau potrivnici liturghisirii împreuna cu unionistii. În acest rastimp, patriarhii Bisericii au înstiintat norodul ca nu sunt cu nimic legati de cele semnate de trimisii lor. Vrednicia Sfântului Marcu a fost asemuita cu a Sfântului Atanasie cel Mare si a Sfântului Ioan Teologul. Ierarhii si carturarii Bisericii dimpreuna cu întreg norodul, slaveau pe sfânt ca fiind purtator al harului de mucenic si marturisitor.”
Despre cele petrecute la acel tâlharesc sinod, sfântul graia: „Îi rugam, si ce nu le spuneam care sa poata sa înmoaie chiar si inimile de piatra: sa se întoarca la cea de obste marturisire pe care o aveam mai înainte si între noi si cu Parintii nostri cei Sfinti, când toti spuneam aceleasi si nu se afla în mijlocul nostru schisma… caci altfel parem „a cânta în gol” sau „a coace pietre” sau „a semana pe pamânt pietros” sau „a scrie deasupra apei” sau câte altele spun pildele despre cele nu sunt cu putinta a le savârsi. Caci ei au dat pricina schismei, în mod vadit purtând adaugirea.
Pentru aceasta învataturile dascalilor apuseni nici nu le cunosc, nici nu le primesc, încredintat fiind ca sunt înselatoare. În materie de credinta ortodoxa nu poate fi pogoramânt. Stricarea credintei obstesti este pierzarea de obste a tuturor. Toate cele ale credintei ortodoxe nu îngaduie iconomia. Niciodata nu s-au îndreptat cele bisericesti prin rezolvari de mijloc.
Între lumina si întuneric poate cineva sa spuna ca este înserare sau amurg; dar mijloc între adevar si minciuna nu poate nimeni sa gândeasca, oricât s-ar stradui. Împacare între adevar si minciuna nu este! În cele ale credintei nu încape pogoramântul nici iconomia, deoarece pogoramântul pricinuieste putinatatea credintei. Aceasta este deopotriva cu a spune: “Taie-ti capul si du-te unde vrei.”
Noi de fapt am rupt toate legaturile cu latinii tocmai fiindca sunt eretici. Pacea cu ei poate fi înfaptuita numai atunci când se vor lepada de adaugirea la Crez si vor primi învatatura ortodoxa despre purcederea Duhului Sfânt. Pentru aceasta nu trebuie nicidecum sa ne unim cu ei! Ne-am rupt mai înainte de ei, sau mai degraba i-am taiat si i-am despartit de trupul comun al Bisericii, ca având un cuget nepotrivit si necuvios facând adaugirea în chip nebunesc. Prin urmare, ne-am întors de la ei, de vreme ce erau eretici si din cauza aceasta ne-am despartit de ei.” (Scurta scrisoare, PG 159, 1931C)
Sfântul Marcu, acum patimind trupeste de boala ce se cheama cancer, îsi petrece ultimii patru ani ai vietii predicând si scriind împotriva falsei uniatii. În mai 1440 în ziua de dinaintea întronarii noului patriarh de cele latinesti cugetator Mitrofan II al Cizicului, Sfântul Marcu si Antonie al Eracleei au lasat cetatea Constantinopolului. Sfântul întorcându-se în cetatea Efesului, aflata acum sub stapânire turceasca, poarta de grija norodului si întregii Biserici aflata sub a sa obladuire. Din pricina bolii si a opririi cu silnicie de slujirea celor sfinte, Cuviosul îsi îndrepteaza pasii spre Muntele Athos, cautând însingurarea pustniceasca.
Aflându-se în trecere prin ostrovul Limnos, este întemnitat din porunca împaratului, fiind închis pentru doi ani. În epistola sa „Catre toti crestinii ortodocsi de pe întreg pamântul si din ostroave”, a întarit credinta Ortodoxa împotriva înnoirilor catolicesti, îndeosebi filioque, ipostasul si lucrarile dumnezeiesti, purgatoriul, azimile si papalitatea. Întorcându-se în Constantinopol, a început iarasi lupta pentru Ortodoxie, încurajându-i pe fratii cei ortodocsi si aducându-i la pocainta pe cei târâti departe de dreapta credinta de catre latino-cugetatori.
Slabit de atâtea aspre lupte, s-a îmbolnavit greu, iar dupa paisprezece zile si-a dat viteazul si sfântul sau suflet Puitorului de nevointe, Hristos, în ziua de 23 iunie 1444, în casa parinteasca din Galata Constantinopolului, la vârsta de 52 de ani, lasând aceasta vale a plângerii, pentru a se stramuta la vesnicele locasuri si a primi plata pentru ostenelile sale, „alegând mai bine sa patimeasca cu poporul lui Dumnezeu, decât sa aiba dulceata cea trecatoare a pacatului” (Evrei 11, 25). Înainte de a adormi, i-a legat cu juramânt pe cei ce erau de fata sa pazeasca buna marturisire a Ortodoxiei chiar cu pretul martiriului. Cinstitul sau trup a fost îngropat în manastirea Sfântului Gheorghe din Mangane, unde îmbracase si schima monahala.
Pe mormântul acestui Sfânt, singurul aparator al Credintei Ortodoxe din acea vreme, ar trebui sa se puna dupa vrednicie minunatul cuvânt al Apostolului Pavel: „Lupta cea buna m-am luptat, calatoria am savârsit, credinta am pazit. De acum mi s-a gatit cununa dreptatii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecator” (II Timotei 4,7-8).
Noua ani mai târziu, Constantinopolul apostat a cazut în mâinile agarenilor, iar cea mai marita biserica a crestinatatii a fost prefacuta-n moschee…
Întâia împotrivire ierarhiceasca privind unirea florentina a avut loc în aprilie 1443 când cei trei patriarhi Ioachim al Ierusalimului, Filotei al Alexandriei si Dorotei al Antiohiei s-au întâlnit la Ierusalim si au dând anatemei tâlharescul sinod de la Ferrara-Florenta si pe patriarhul Mitrofan al Constantinopolului ca eretic. Însa împaratul, patriarhul si câtiva clerici au ramas credinciosi unirii mincinoase. Abia în 1472 patriarhul Simeon I al Constantinopolului a lepadat la rândul sau uniatia catolica. În februarie 1734 Sfântul Sinod al Bisericii, sub patriarhul Serafim I al Constantinopolului, a canonizat pe Marcu al Efesului ca sfânt, hotarând ziua de 19 ianuarie ca data a praznuirii sale.