test

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; www.calendar-ortodox.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 19 ianuarie 2025

Sf. Cuv. Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul;

Sf. Ier. Marcu, mitropolitul Efesului;

Sf. Mc. Eufrasia

Duminica a XXIX-a după Rusalii (Vindecarea celor 10 leproși)

 

Sinaxar 19 Ianuarie

---

 

Duminica a XXIX-a după Rusalii (Vindecarea celor 10 leproși)

Ev. Luca 17, 12-19

În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe

Și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne!

Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit.

Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu.

Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean.

Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt?

Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?

Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea cuvioşilor noştri părinţi Macarie Egipteanul (295 – 392 d. Hr.) şi Macarie Alexandrinul († 395).

Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească.

Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta bună şi iubind viaţa virtuoasă şi împodobindu-se cu ea, a ajuns locaş dumnezeiesc al Duhului.

A dobândit atâta răbdare în ostenelile lui pentru fapta bună, încât a primit puterea să gonească duhurile necurate.

El avea deopotrivă şi darul înţelegerii; spunea mai dinainte ce avea să se întâmple şi era făcător de minuni.

Pentru toate acestea după rugămintea îndelungată a arhiereului de atunci, a primit preoţia, căci arhiereul a hotărât să nu stea ascunsă făclia sub obroc, ci a căutat să-şi sfinţească mâna, prin atingerea de el.

După sfinţire Macarie s-a dedat la nevoinţe şi mai grele: a făcut o hrubă pe sub pământ, care începând de la chilia lui, se întindea pe o lungime de o jumătate de stadiu, şi la capătul hrubei şi-a săpat cu mâinile lui o peşteră.

Când veneau mulţi oameni să-l cerceteze, el intra în hrubă şi se ascundea în peşteră şi nimeni nu-l afla.

Cât despre mâncare şi băutură, este de prisos să mai vorbim, de vreme ce trupul prin înfrânarea cea desăvârşită şi dumnezeiască mărturisea aceasta.

Odată, venind la el un eretic, stăpânit de demonul îngâmfării şi zicând că nu există învierea morţilor, ca să-l înfrunte pe acest eretic, cuviosul a înviat pe un mort.

Şi zicea cuviosul că sunt două cete de demoni; una se luptă cu oamenii prin patimi înspăimântătoare şi alta, a îngâmfării, împinge pe oameni la rătăcire.

Satan rânduieşte ceata din urmă la fermecători şi la eretici.

Acest sfânt a proorocit urgia Domnului asupra ucenicului său, care ascundea lucrurile săracilor şi nu se pocăia şi pentru aceasta s-a şi îmbolnăvit de lepră.

Iar pe unul, care împins de demon mânca în fiecare zi câte trei coşuri de pâine, şi bea un vas mare de vin, l-a făcut să mănânce numai trei bucăţi mici de pâine.

Cuviosul Macarie a văzut şi pe diavol cum îşi purta meşteşugirile şi înşelăciunile în tigvuliţe.

Pe Teopempt monahul, cel înşelat de diavol, l-a îndreptat.

El a auzit glas dintr-o tigvă uscată a unui preot al idolilor, care se găsea în pustiu, zicând ca prin mijlocirea rugăciunilor lui cei din chinurile iadului se uşurează puţin.

A proorocit pustiirea aşezărilor călugăreşti de la Skit.

Pe un mort l-a înviat, ca să spună unde a ascuns averea unor oameni şi iarăşi a poruncit de a adormit.

Deci cu astfel de lucruri dumnezeieşti fiind împodobit, a părăsit viaţa la adânci bătrâneţi, trăind nouăzeci de ani.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Iar Sfântul Macarie Alexandrinul a fost preot al aşezărilor călugăreşti numite Chilii.

El a dovedit linişte şi răbdare deplină şi a săvârşit lucruri măreţe şi minuni.

De faptele lui cele bune s-a minunat şi marele Antonie zicând: “Iată Duhul Sfânt S-a odihnit întru tine, şi vei fi mai departe moştenitor al faptelor mele bune“.

Acest Macarie, când auzea că cineva a făcut o faptă duhovnicească de seamă, umplându-se de râvnă, o îndeplinea şi el.

Astfel, auzind că monahii de la Tabenisi în tot postul mare mâncau bucate negătite la foc, s-a hotărât să nu mai mănânce şapte ani bucate pregătite la foc, ci numai verdeţuri crude şi legume muiate.

Se lupta să înlăture şi somnul: douăzeci de zile şi douăzeci de nopţi n-a intrat sub vreun acoperământ, ci a stat afară în arşiţa zilei şi în frigul nopţii.

Odată, fiind necăjit de demonul desfrânării, s-a dus într-un pustiu îndepărtat, unde a stat gol şase luni şi unde ţânţarii mari ca viespile l-au înţepat cumplit, încât i-au băşicat tot trupul; iar după cele şase luni, întorcându-se la chilia lui, numai după glas a fost cunoscut, căci trupul i se schimbase, asemănându-se cu al leproşilor.

Odată, săpând un puţ, un şarpe otrăvitor s-a atins de mâna lui; iar el prinzându-l l-a omorât, zicând:

“Nefiind trimis de Dumnezeu, cum ai îndrăznit să te atingi de mine?”

Altă dată a intrat în Mănăstirea Tabenisioţilor, îmbrăcat în haine mireneşti, vrând să afle cum vieţuieşte fiecare dintre cei de acolo.

Şi sosind Postul cel mare, a văzut la ei purtări felurite: astfel, unul mânca în fiecare seară, altul la două, altul la trei, altul la cinci seri; iar alţii, stând toată noaptea în picioare, a doua zi se aşezau la lucru.

Macarie însă, udând mlădiţe de finic, a stat într-un colt până s-au împlinit patruzeci de zile şi a sosit Paştile.

Şi în toate aceste zile n-a gustat nici pâine, nici apă, nu a făcut nici îngenuncheri, n-a şezut, nu s-a culcat şi nu a gustat nici un fel de hrană, decât numai duminica puţină varză crudă.

Se mai istoriseşte despre acest sfânt că odată, şezând în ogradă şi grăind altora lucruri folositoare, a intrat o hienă, aruncând la picioarele sfântului puiul ei orb.

Iar sfântul dând cu scuipat peste ochii lui l-a făcut să vadă: hiena l-a luat şi a ieşit afară.

Şi a doua zi dimineaţa a adus grăbită o piele de oaie fericitului, care a zis către ea: “Eu nu primesc lucruri nedrepte“, iar ea plecându-şi capul a ieşit din ogradă.

Acest Macarie a văzut şi el pe diavol purtând tot felul de înşelăciuni, înfăşurate într-o haină zdrenţuită şi părând că sunt închise în nişte tigvuliţe.

Sfântul Macarie era mic de stat, slab şi spân, având numai câteva fire de păr pe buză şi în vârful bărbii.

Căci din cauza asprimii ostenelilor sihăstreşti, nici părul nu i-a crescut.

Trăind astfel în pustnicie şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Marcu Eugenicul cel din Efes, singurul luptător, apărător şi păzitor al Ortodoxei (1392 – 1444).

Sfântul Marcu al Efesului (în greacă Μάρκος Ευγενικός, Markos Evgenikos, „Marcu Eugenicul”), arhiepiscop al Efesului între anii 1438-1444, s-a remarcat în apărarea Ortodoxiei la Sinodul de la Ferrara-Florența (1439) combătându-i pe împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul și pe papa Eugenius al IV-lea.

A susținut că Roma este în schismă și erezie pentru acceptarea adaosului Filioque la Crezul Niceo-Constantinopolitan și pentru revendicarea papei de a fi întâi-stătător al Bisericii, fiind astfel singurul episcop ortodox participant la acel sinod care a refuzat să semneze hotărârile adoptate acolo. A fost supranumit și „conștiința Ortodoxiei”.

Pentru eforturile sale de la Sinodul de la Ferrara-Florența a fost canonizat de Biserica Ortodoxă.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufrasia.

Această muceniţă a fost din cetatea Nicomidiei şi a trăit pe vremea împăratului Maximian.

Era de neam vestit, fiind împodobită cu obiceiuri înţelepte şi bune.

Deci, nevrând să jertfească demonilor, a fost bătută cumplit. Şi rămânând mai departe neînduplecată a fost dată unui bărbat barbar, să fie batjocorită.

Dar ea l-a amăgit pe acesta zicându-i că, dacă nu o va necinsti, îi va da o doctorie care îl va feri de loviturile săbiilor şi de năvălirile vrăjmaşilor.

Şi ca dovadă a tăriei acestei doctorii, i-a zis să-şi încerce sabia pe gâtul ei, care ar rămâne neatins de orice lovitură. Acest barbar crezând spuselor ei şi-a repezit cu putere sabia în această muceniţă, care-şi întinsese gâtul, şi aşa i-a tăiat capul.

Sfânta Eufrasia a fost din cetatea Nicomidiei, în vremea împărăţiei lui Maximian (286-305) şi era de neam vestit, frumoasă la chip, cu bune obiceiuri şi credincioasă roabă a lui Hristos.

Şi, fiind prinsă de închinătorii la idoli, a fost silită să aducă jertfă zeilor, dar, nesupunându-se, a fost bătută cumplit, ea răbdând aceasta cu bărbăţie.

Apoi, dată a fost spre a fi batjocorită de un barbar, şi acesta a dus-o pe ea la casa sa.

Iar ea, neîncetat, în mintea ei, se ruga Preacurat Mirelui său, lui Hristos, ca să-i păzească fecioria ei nestri­cată.

Deci, când barbarul acela s-a închis în casă, sfânta l-a rugat pe el să o aştepte pe ea puţin, făgăduind să-i dea o buruiană pe care, de o va purta cu el, nu-l va răni pe el nici o armă a duşmanului, zicând ea despre sine că este fermecătoare.

Iar barbarul i-a zis ei: „Îmi vei da pe urmă buruiana aceea”.

Dar înţeleapta fecioară a răspuns: „Nu este cu putinţă să fie găsită buruiana aceea de femei nefecioare, ci numai de fecioare nenuntite, pentru că de nu va fi arătată de fecioară curată, apoi nimic nu lucrează”.

Şi a lăsat-o barbarul până ce-i va arăta acea buruiană.

Atunci, sfânta ducându-se în grădină şi adunând nişte buruieni, pe care le-a găsit acolo, i le-a adus.

Iar el i-a zis: „Cum voi şti că sunt adevărate cele spuse de tine?”

Ea şi-a pus buruienile pe gâtul său şi i-a zis lui: „Ia o sabie ascuţită şi repezind-o tare cu amândouă mâinile, loveşte în gâtul meu cât vei putea, şi din aceasta vei vedea căci cu nimic nu mă va vătăma sabia ta”.

Iar el, crezând cuvintele ei, a luat sabia şi a dus-o la capul sfintei fecioare; apoi, repezind-o tare, i-a tăiat cinstitul ei cap.

După care, cunoscând că a fost batjocorit de dânsa, scrâşnea din dinţi; dar ce folos, pentru că înţeleapta fecioară s-a dus neîntinată către Mirele său Hristos, lăsând minunat chip de întreagă înţelepciune, voind ca mai bine să moară, decât să-şi piardă fecioria.

 

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Grigorie Teologul, în biserica Sfinţilor Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea minunii celei mari din Niceea, când sfântul Vasile cel Mare a deschis prin rugăciune uşile bisericii soborniceşti şi a dat-o în seama ortodocşilor.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Meletie Valisiotul Mărturisitorul, care a trăit în anii o mie două sute trei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei, care în pace s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Antonie Stilitul din Georgia

Sfântul Antonie de Martkopi a ajuns în Georgia în secolul al VI-lea împreună cu restul de treisprezece Părinți asirieni și s-a stabilit la Kakheti pentru a propovădi Evanghelia lui Hristos. Purta mereu cu el o icoană a Mântuitorului „Nefăcută de mână omenescă”. Sfântul Antonie s-a retras în pustie. Căprioarele îl vizitau în fiecare seară pentru a-l hrăni cu laptele lor.

Într-o zi, căprioarele au sosit mai devreme decât se aștepta. Ceva se întâmplase, ceva le speriase. Mergând pe urmele lor, Sfântul Antonie a dat de un nobil ce vâna prin apropiere. Uluit, nobilul l-a suprins pe Sfântul Antonie, purtând icoana, printre căprioare. Fiind păgân a crezut că Sfântul reprezintă o amenințare și a poruncit slugilor lui să-l ducă pe Antonie la un fierar pentru a-i tăia mâinile.

Când fierarul se pregătea să-i reteze mâinile, a căzut brusc și brațele lui au devenit ca lemnul. Văzând aceasta, Sfântul Antonie a făcut semnul Sfintei Cruci peste el și fierarul a fost vindecat.

Auzind despre această minune, nobilul și-a dat seama că Părintele Antonie este cu adevărat sfânt și i-a zis: „Spune-mi ce ai nevoie, iar eu îți voi oferi acel lucru”. Călugărul a cerut o singură bucată de sare și i-au adus două blocuri mari. Și-a rupt o bucată mică și a așezat-o lângă chilia sa pentru căprioare.

După incidentul de la fierar, mulți oameni au început să-l viziteze pe Sfântul Antonie, iar Sfântul Părinte a construit o mănăstire pentru credincioși.

Venind foarte mulți oameni la el, Sfântul a hotărât să se retragă pe vârful unui munte. A început să predice de pe vârful unui stâlp, unde va rămâne vreme de cinsprezece ani.

Dumnezeu i-a descoperit Sfântului Antonie ziua plecării sale din această lume. Călugărul și-a adunat ucenicii, le-a transmis ultime cuvinte de înțelepciune, i-a binecuvântat și a murit în genunchi în fața icoanei sale iubite.

Trupul Sfântului Antonie a fost dat jos de pe stâlp și îngropat în mănăstirea pe care o întemeiase, înaintea icoanei Maicii Domnului.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.