Daniel Ciugureanu (1885 – 1950)
foto si articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Daniel Ciugureanu (1885 – 1950)
Daniel Ciugureanu (n. 9 decembrie 1885, Șirăuți, Imperiul Rus – d. 5 mai 1950, Sighetu Marmației, Maramureș, România) a fost un politician român din Basarabia, deputat în Sfatul Țării de la Chișinău, Prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești, ministru pentru Basarabia în patru guverne ale României, deputat și senator la București, vicepreședintele Camerei Deputaților, vicepreședintele și președintele Senatului Regatului România Mare.
Doctorul Daniel Ciugureanu a fost unul dintre fondatorii și fruntașii Partidului Național Moldovenesc și unul dintre promotorii Unirii Basarabiei cu România.
Pe 24 ianuarie/6 februarie 1918, Sfatul Țării a votat în unanimitate pentru proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești, iar în calitate de Prim-ministru al noii republici a fost ales doctorul Daniel Ciugureanu.
De fapt a fost o reconfirmare a funcției prin prisma faptului că a fost ales Prim-director pe 16 ianuarie/29 ianuarie 1918.
După Unire a fost ministru pentru Basarabia în patru guverne românești în perioada 9 aprilie/22 aprilie 1918 – 30 noiembrie 1919.
Daniel Ciugureanu a fost unul dintre oamenii de seamă ai vieții politice românești din prima jumătate a secolului trecut, personalitate care a contribuit esențial la Unirea Basarabiei cu Regatul României.
Daniel Ciugureanu era de părere că nu există provincie mai românească decât Basarabia, că aceasta este o parte vie a unui corp prin care pulsează sânge din aceeași inimă.
El nu putea concepe Basarabia în afara renașterii și întregirii naționale.
Concepția respectivă și-a format-o datorită cunoașterii temeinice a istoriei românilor.
Daniel Ciugureanu a participat la toate etapele realizării Unirii, motiv pentru care Nicolae Iorga aprecia:
“Când spui Basarabia îți aduci aminte de Ciugureanu și când spui Ciugureanu îți aduci aminte de Basarabia.”
Din arhiva lui Daniel Ciugureanu a rămas foarte puțin.
Arhiva politicianului a fost distrusă practic în totalitate de către Securitatea comunistă română.
Daniel Ciugureanu (1885 -1950) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Biografie
Daniel Ciugureanu a fost fiul preotului Alexandru Ciugureanu și al profesoarei Ecaterina Ciugureanu. S-a născut la 9 decembrie 1885, în satul Șirăuți, Ținutul Hotin, gubernia Basarabia (astăzi Șirăuți, Briceni, Republica Moldova).
Provenind dintr-o familie nobilă de intelectuali a început învățătura în familie. Studiile primare le-a făcut în satul natal, cele secundare în orașul Bălți și la Seminarul Teologic din Chișinău.
În 1905 a intrat la Facultatea de Medicină a Universității “Sfântul Vladimir” din Kiev.
A susținut excelent examenele în fața comisiei medicale (septembrie-octombrie 1912) și a obținut pe 16 octombrie 1912 titlul de medic. A intrat în posesia Diplomei de medic chirurg-urolog pe 2 iulie 1913.
A practicat chirurgia la spitalul din satul Vorniceni, Strășeni în 1913, la spitalul din Hîncești în 1914, la Spitalul “Regina Maria” din Chișinău în 1927, la Spitalul “Doctor Ion Cantacuzino” din București în 1938 și la Spitalul Central “I.O.V.” din București în 1944.
S-a manifestat de timpuriu în lupta pentru emanciparea românilor din Basarabia.
În 1908, împreună cu alți tineri basarabeni, a înființat cercul „Deșteptarea”.
Din acest cerc au făcut parte Alexei Mateevici (autorul poeziei “Limba Noastră”), Simion Murafa, Ștefan Ciobanu, Ștefan Berechet, Dimitrie Bogos și alții.
Daniel Ciugureanu a fost ales președintele cercului.
Această asociație avea drept scop luminarea moldovenilor, deșteptarea conștiinței lor naționale și lupta pentru Unirea cu România.
După doi ani, din cauza înăspririi regimului țarist, cercul a fost nevoit să-și suspende activitatea. Acțiunile lui Daniel Ciugureanu au atras atenția autorităților ruse care l-au arestat în Mai 1912.
În Mai 1913, un grup de intelectuali moldoveni au fondat la Chișinău revista, iar în 1914 și ziarul Cuvânt moldovenesc, care va deveni o piesă centrală în mișcarea pentru trezirea conștiinței naționale a moldovenilor. Prima ediție a ziarului a fost tipărită la 1 ianuarie 1914, iar ultima la 7 ianuarie 1919.
Proprietarul revistei și ziarului a fost Vasile Stroiescu. Primul redactor-șef a fost Nicolae Alexandri, înlocuit la 2 aprilie 1917 cu Pantelimon Halippa.
Printre colaboratorii revistei și ziarului “Cuvânt moldovenesc” au fost: Nicolae Alexandri, Pantelimon Halippa, Simion Murafa, Alexei Mateevici, Daniel Ciugureanu, Onisifor Ghibu, Gheorghe Stârcea, Ion Pelivan, Teodor Inculeț și alții.
În aprilie 1917 ziarul a devenit oficiosul Partidului Național Moldovenesc.
În aprilie 1917 un grup de intelectuali și funcționari moldoveni au pus bazele Partidului Național Moldovenesc care își propunea să lupte pentru dobândirea drepturilor cetățenești și naționale pentru moldovenii din Basarabia și de dincolo de Nistru.
Iată lista deputaților Partidului Național Moldovenesc care au obținut mandatele de deputat în Sfatul Țării (12 deputați după cum au fost înscriși): Vladimir Chiorescu, Teofil Ioncu, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu, Alexandru Groapă, Gheorghe Buruiană, Porfirie Fală, Anton Crihan, Teodor Corobceanu, Eufimie Popovici, Ion Codreanu și Mihail Minciună.
Daniel Ciugureanu se informa mereu despre evoluția evenimentelor politice și pe măsură ce Imperiul Rus se dezintegra – el și-a intensificat acțiunile unioniste, organizând adunări și activând în sprijinul Partidului Național Moldovenesc.
La 16 mai 1917 în comuna Lăpușna, Hîncești (astăzi Lăpușna, Hîncești, Republica Moldova) Daniel Ciugureanu organizează o mare întrunire populară pe care o prezidează.
Cu această ocazie se organizează secția de plasă a Partidului Național Moldovenesc.
Printre hotărârile adoptate atunci au fost:
- Biserica din Basarabia trebuie să fie independentă.
Preoții nu pot fi decât moldoveni. Slujba dumnezeiască să se facă în limba noastră strămoșească.
- Școala trebuie să fie adevăratul izvor de lumină și știință. Toată învățătura în școlile noastre să se facă în limba strămoșească.
- Tot pământul din Basarabia să fie dat la țărani și plugari fără plată.
- Colonizarea pământurilor Basarabiei cu străinii să se oprească.
Președintele adunării: D. Ciugureanu; Președintele comitetului de voloște: V. Ungureanu; Secretarul comitetului de voloște: M. Sarandea.
La 20 octombrie/2 noiembrie – 27 octombrie/9 noiembrie 1917 a avut loc în Casa Eparhială din Chișinău – Congresul Soldaților Moldoveni, la care au participat aproximativ 1.000 de delegați de la diferite unități militare. Congresul a hotărât printre altele crearea Sfatului Țării – organ suprem de conducere al Basarabiei.
În acest scop a fost format un Birou de organizare din care a făcut parte și Daniel Ciugureanu.
Datorită muncii pline de abnegație depusă de biroul de organizare, Sfatul Țării și-a putut deschide ședința inaugurală la 21 noiembrie/4 decembrie 1917.
Daniel Ciugureanu a fost delegat în Sfatul Țării din partea Partidului Național Moldovenesc și a fost deputat în Sfatul Țării de la 21 noiembrie/4 decembrie 1917 până la 16 ianuarie/29 ianuarie 1918.
La 16 ianuarie/29 ianuarie 1918, Dr. Daniel Ciugureanu a fost ales de către Sfatul Țării în calitate de președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Democratice Moldovenești.
În această perioadă, fiind conducător de guvern, a respins pretențiile teritoriale ale Ucrainei care dorea să anexeze de la început nordul Basarabiei (Hotinul) și sudul Basarabiei (Bugeacul), iar mai apoi și toată Basarabia.
În calitate de prim-ministru a făcut tot posibilul ca să fie oprite omorurile, violurile și jafurile venite din partea ostașilor bolșevizați ruși, care aflându-se în retragere de pe frontul român spre Rusia, devastau moșiile moldovenilor și jefuiau populația din Basarabia.
Pentru a opri dezmățul și anarhia, premierul Daniel Ciugureanu a fost nevoit să solicite ajutor Armatei Române.
La 24 ianuarie/6 februarie 1918, Sfatul Țării a proclamat independența Republicii Democratice Moldovenești, iar Daniel Ciugureanu în calitatea lui de prim-ministru a salutat această decizie.
În aceeași calitate a emis un act diplomatic de recunoaștere a independenței Republicii Democratice Moldovenești următoarelor state: Anglia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Statele Unite ale Americii, Turcia, etc.
Cu toate acestea, Daniel Ciugureanu nu considera că Basarabia trebuie să rămână independentă pentru totdeauna concepând starea de suveranitate ca moment preliminar pentru Unirea cu România.
De câteva ori se deplasează la Iași pentru a discuta cu oficialii români chestiunile legate de Unire.
A discutat personal cu Regele Ferdinand I al României, cu mareșalul Alexandru Averescu, cu Alexandru Marghiloman și cu Nicolae Iorga.
La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării în frunte cu Ion Inculeț a votat cu majoritatea voturilor pentru Unirea Basarabiei cu România, iar Daniel Ciugureanu în calitatea sa de prim-ministru a salutat această decizie.
La 28 martie/10 aprilie 1918, a doua zi după Unire, Daniel Ciugureanu împreună cu Pantelimon Halippa, Ștefan Ciobanu și Ion Pelivan, a făcut parte din delegația care a dus la Iași Actul Unirii Basarabiei cu România.
Actul Unirii a fost înmânat solemn Regelui Ferdinand I al României.
După Unire a demisionat din funcția de premier pentru a intra în guvernul României ca reprezentant al Basarabiei.
Conform condițiilor Unirii, Basarabia urma să aibă doi reprezentanți proprii în guvernul României. Ion Inculeț și Daniel Ciugureanu au fost aleși miniștri pentru Basarabia în guvernul României.
Daniel Ciugureanu a fost ministru pentru Basarabia în patru guverne românești: în Guvernul Alexandru Marghiloman, în Guvernul Constantin Coandă, în Guvernul Ion I.C. Brătianu (5) și în Guvernul Artur Văitoianu.
La 1 septembrie 1919, Dr. Daniel Ciugureanu fiind ministru pentru Basarabia în guvernul român Guvernul Ion I.C. Brătianu (5) a fost trimis de către Ion I.C. Brătianu într-o misiune specială la Paris, la lucrările Conferinței de Pace. Inițial se preconiza că va sta acolo o lună, dar șederea lui Daniel Ciugureanu la Paris în calitate de diplomat s-a prelungit pe mai multe luni.
La 10 noiembrie 1919, la Londra, Radu Rosetti, alături de Ion Pelivan și Daniel Ciugureanu, delegați ai guvernului român, participau la o întâlnire cu Winston Churchill.
După felicitările protocolare, care, în esență, subliniau efortul militar și bravura trupelor române în timpul războiului – mai ales în condițiile anarhiei bolșevice ce domnea în rândurile trupelor ruse – secretarul Ministerului de război englez vorbea despre oportunitatea unei înțelegeri cu Anton Denikin în care “și-a pus toată încrederea” și “cine îl va ajuta îi va fi prieten”.
Daniel Ciugureanu a pus problema garanțiilor engleze în conjunctura unei viitoare înțelegeri a guvernului român cu comandantul forțelor alb-gardiste din Ucraina. Winston Churchill nu a răspuns acestei obiecții, declinând tacit orice competență. Dar în contextul în care Anton Denikin a părăsit comanda trupelor alb-gardiste ale generalului Piotr Vranghel și a înfrângerilor suferite de acestea, potențialul aranjament nu a mai fost de actualitate.
La 19 noiembrie 1919, Pantelimon Halippa adresează din Chișinău o scrisoare lui Ion Pelivan și Dr. Daniel Ciugureanu, aflați la lucrările Conferinței de Pace de la Paris.
La 16 noiembrie 1919 deputații și senatorii Basarabiei românești au votat o moțiune de aderare la Actul Unirii votat de Sfatul Țării în 1918. Scrisoarea trimisă oficial printr-un Ambasador conținea această moțiune.
În 1919 – 1920, Daniel Ciugureanu împreună cu ministru de externe al Basarabiei, Ion Pelivan, participă la Conferința de Pace de la Paris din 1919 și Tratatul de la Paris (1920), ca reprezentanți ai Basarabiei, unde s-a pus punctul definitiv în chestiunea Unirii Basarabiei cu România.
Tot în această perioadă Daniel Ciugureanu a participat la Londra și Paris la mai multe congrese, unde a explicat publicului european despre unitatea națională a românilor.
După aceea a fost ales parlamentar în repetate rânduri:
- Deputat de Iași (1919)
- Deputat de Cetatea Albă (1922)
- Vicepreședintele Camerei Deputaților (1922-1923)
- Depuatat de Lăpușna (1926)
- Deputat de Hotin (1933)
- Senator de Tighina (1935)
- Vicepreședintele și Președintele Senatului Regatului România Mare (1936-1937)
În 1932, Daniel Ciugureanu se stabilește cu traiul în București.
După cedarea Basarabiei către URSS în iunie 1940, aproximativ 120.000 de basarabeni și bucovineni s-au refugiat în capitala României și în alte locuri din țară. La București s-a înființat “Cercul Basarabenilor”.
Conducerea cercului avea următoarea componență: președinte de onoare – Ion Inculeț, președinte executiv – Daniel Ciugureanu, vicepreședinți – Gherman Pântea și Nicolae Bosie-Codreanu, membrii – Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Petru Cazacu și alții.
Acest cerc a avut ca scop ajutorul material al refugiaților basarabeni și plasarea lor în câmpul muncii.
În 1942, Daniel Ciugureanu a fost mobilizat la război în calitate de medic militar în gradul de căpitan.
S-a pensionat în 1946.
În noaptea de 5/6 mai 1950, Noaptea demnitarilor, a fost arestat și potrivit istoricilor Constantin C. Giurescu și Ion Nistor, a murit la 6 mai 1950, la Turda, în timpul transportării foștilor demnitari la Închisoarea Sighet.
A suferit un atac de congestie cerebrală în duba în care era transportat la închisoare. A fost dus la spitalul din Turda, unde a decedat. Potrivit evidențelor securității a decedat la 9 mai 1950 în penitenciarul Sighet.
Moartea lui Daniel Ciugureanu a survenit în circumstanțe suspecte.
Informațiile oficiale privind moartea lui Daniel Ciugureanu reprezintă un fals grosolan.
Se presupune că a fost îngropat în “Cimitirul sărăcilor” de la Sighetu Marmației, iar locul exact unde se află osemintele Martirului nefiind cunoscut până în prezent.
Gheorghe Ciugureanu, fiul politicianului, a ridicat, în 1993, la Sighet, o Troiță în memoria Martirului.
Troița în memoria lui Daniel Ciugureanu se află alături de Troița în memoria altui Martir al neamului român, Iuliu Maniu.
Tot în 1993, la Mănăstirea Cernica din București, Gheorghe Ciugureanu a ridicat un Cenotaf (mormânt fără oseminte) pentru Daniel Ciugureanu.
Cenotaful se află între mormintele lui Ion Pelivan și Pantelimon Halippa.
Alte activități
Publicist
Daniel Ciugureanu a fost redactorul revistei “Cuvânt moldovenesc”, o publicație apărută la Chișinău în 1913.
În 1922 Daniel Ciugureanu a fost colaboratorul revistei “Cugetul Românesc” din București. Această revistă a publicat articole scrise de Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion I.C. Brătianu, Vintilă Brătianu, Ion Minulescu și de alți gânditori ai epocii.
Între 1924 și 1932 Daniel Ciugureanu a fost proprietarul și directorul ziarului “Cuvântul Basarabiei” din Chișinău.
Daniel Ciugureanu a publicat articole alături de Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Vasile Goldiș, Simion Mehedinți, Dimitrie Gusti, Onisifor Ghibu și alții, în reviste pentru probleme sociale și economice, una din ele fiind revista “Societatea de Mâine”, editată între 1925 și 1930.
Medic
Dr. Daniel Ciugureanu a fost chirurg-urolog, doctor în științe medicale, inspector general sanitar tehnic în specialitatea chirurgie și urologie la Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale, medic militar în gradul de căpitan, Medic Primar al Serviciului de Urologie la Spitalul “Regina Maria” din Chișinău (1927), Medic Primar al Serviciului de Urologie la Spitalul “Dr. I. Cantacuzino” din București (1938) și Medic Primar al Serviciului de Urologie la Spitalul “I.O.V.” din București (1944).
Decorații
Lista decorațiilor lui Daniel Ciugureanu:
- Ordinul Coroana României în gradul de Mare Cruce, 30 Martie 1918 (12 aprilie 1918)
- Ordinul Steaua României în gradul de Mare Ofițer, 21 Octombrie 1922
- Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918 fără barete, 15 Februarie 1924
- Ordinul Ferdinand I în gradul de Mare Ofițer, 19 Aprilie 1931
- Medalia Ferdinand I, 31 Martie 1932
- Ordinul Național „Serviciul Credincios” în gradul de Mare Ofițer, 7 Aprilie 1933
- Semnul onorific Vulturul României în gradul de Comandor, cl. II-a, 9 Mai 1935
Răscoala moldovenilor dintre Prut și Nistru – “Răscoala lui Mihalcea Hâncu” (9 decembrie 1671)
foto si articol preluate de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Răscoala moldovenilor dintre Prut și Nistru – “Răscoala lui Mihalcea Hâncu” (9 decembrie 1671)
Boierul moldovean Mihalcea Hâncu, născut la Secăreni (in prezent, în raionul Hâncești din R.Moldova), a avut un destin cu adevărat deosebit.
A condus o rascoala impotriva domniei, a ctitorit o mănăstire, a ajuns in vârfurile puterii, dar a fost și robit de tatari.
A fost cântat în balade, a dat limbii române câteva expresii, in cinstea sa au fost denumite orașul Hâncești și strada principala a acestuia, precum și mânastirea pe care a ctitorit-o.
Astazi ne amintim de el pentru că a declanșat rascoala orheienilor, lapușnenilor și sorocenilor impotriva domnitorului Gheorghe Duca, una din cele mai mari rascoale din istoria Moldovei.
De atunci a ramas expresia ,,Voda da și Hâncu ba”.
Răscoala moldovenilor dintre Prut și Nistru de la 9 decembrie 1671
Moldovenii erau nemulţumiţi de taxele mari şi foarte numeroase impuse de conducătorul ţării, precum şi de către boierii greci.
Hîncu a reuşit să adune undeva la circa 8.000 de răsculaţi cu care porneşte din zona Hînceşti (n.r. – Republica Moldova) către capitala Iaşi.
În prima fază, rebelii au avut succes cucerind Iașiul și punând stapanire pe curtea domnească, din care fugise Duca-vodă, după ce jefuiesc casele boierilor, omorând mai mulţi greci pe care îi considerau vinovaţi de situaţia în care se afla Moldova.
Unele surse il prezinta pe Hâncu și ca domn al Moldovei în perioada decembrie 1671-ianuarie 1672, cât timp rasculații au controlat capitala.
Totuși, stăpanirea lui Hâncu nu a durat mult, pentru ca Gheorghe Duca s-a intors in curând cu oaste și sprijin din partea turcilor și tătarilor.
La inceputul anului 1672, s-au dus o serie de lupte dintre forțele lui Duca și rebelii lui Hancu, aceștia din urma fiind intr-un final invinși.
A urmat represiunea lui Gheorghe Duca, mulți orheieni, lapușneni și soroceni fiind duși in robie, spânzurați sau trași in țeapa.
Mihalcea Hâncu a reuşit să se refugieze la cazaci, de unde va reveni în Moldova în anul 1673, când pe tronul ţării se afla Ştefan Petriceicu.
El avea să moară în anul 1698.
Pe noul domn Ștefan Petriceicu, Hancu l-a slujit cu credința, lucru pentru care a primit o moșie.
Dupa puțin timp, in 1674, a fost luat in robie de tătari, iar fiul sau, Dumitrașcu Hancu, a trebuit să vândă o mare parte din avere pentru a-l răscumpara.
A fost eliberat, în anul 1678, și potrivit legendei a ctitorit celebra mănăstire aflată în raionul Nisporeni din Republica Moldova care ii poarta numele, dupa ce a jurat ca o va face dacă va scăpa din robia tătărească.
Mănăstirea Hâncu din Republica Moldova – foto preluat de pe moldova.md
Manastirea (foto) a fost înființata tot pe 9 decembrie, in 1678, printr-un act de donație facut de Mihalcea Hâncu.
O alta legenda despre inființarea manastirii este legata de una din fiicele lui Hancu, care i-a cerut tatalui sau ridicarea unui schit.
In noua manastire ea urma sa se calugareasca, luand numele de Parascheva (de unde și numele hramului bisericii din manastire).
Nu se știe despre care fiica a lui Hancu este vorba exact, acesta avand, cu soția sa Marula, trei fete, Maria, Alexandra și Chelsia.
Pe langa cele trei fiice, Mihalcea Hancu a mai avut și doi feciori, Dumitrașcu, cel care l-a rascumparat din robie, și Donie, ucis de Gheorghe Duca, probabil in contextul rascoalei.
Mihalcea Hancu a murit in 1698, dupa ce in ianuarie din același an și-a facut testamentul.
Până la noi nu a ajuns vreo imagine a lui Mihalcea Hancu, dar s-a pastrat inelul de argint al acestuia, care se gasește in prezent la Muzeul Național de Istorie și Arheologie din Chișinau.
Monograma „M M” de pe inel vine de la ,,Mihalcea medelnicer” (1) (funcția pe care o avea Hancu atunci cand a fost facut inelul).
Răscoală a moldovenilor dintre Prut și Nistru (9 decembrie 1671) povestită de Dimitrie Cantemir
Poveste despre viața si faptele domnitorului moldovean Constantin Cantemir, rezumatul lui Theophilus Siegfried Bayer in latină si rusă la opera lui Dimitrie Cantemir (Moscova, 1783).
“Vodă se invoiește cu ușurința, vestește ca a parasit domnia și cere sloboda trecere spre Țarigrad. Rasculații se invoiesc.
Duca, ieșind din Iași, ajunge la Galați (un oraș așezat pe malul Dunarii), de unde il inștiințeaza pe sultan despre rascoala moldovenilor.
Sultanul ii poruncește sa ia cale intoarsa și, cu tatarii oranduiți, sa-i spulbere pe rasculați și sa-i macelareasca pe toți pana la unul.
S-a folosit Duca nu numai de sfaturile, ci și de brațul lui Cantemir impotriva dușmanilor sai; caci rasculații, afland știrea despre intoarcerea Ducai și venirea tatarilor, se aduna in campia Orheiului și jura sau sa moara, sau sa nu-l primeasca pe Duca in domnie.
Cantemir este trimis de Duca cu o parte din tatari, ii pune pe fuga pe rasculați, ii risipește și ii silește sa se supuna stapanirii domnului.
Intorcandu-se Duca, ii este foarte mulțumitor lui Cantemir și il cinstește cu slujba de mare clucer.”
Sursa traducerii (dupa manuscrisul original pastrat la Sankt Petersburg): Dimitrie Cantemir, Viața lui Constantin Cantemir, Text stabilit și tradus de Radu Albala, București, 1973
Surse:
[1] http://tanchistiiinvizibili.wordpress.com/2013/12/08/rascoala-lui-mihalcea-hancu/
https://glasul.info/rascoala-moldovenilor-dintre-prut-si-nistru-de-la-9-decembrie-1671.
1 – medelnicer - Titlu dat în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova, boierului care turna domnului apă ca să se spele pe mâini și servea bucatele; boier care avea acest titlu.
Calendar Ortodox 9 decembrie 2024
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe calendar-ortodox.ro
Calendar Ortodox 9 decembrie 2024
Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana;
Sf. Prorociţă Ana, mama Prorocului Samuel
(Dezlegare la pește)
Sinaxar 9 Decembrie
În această lună, în ziua a noua, pomenirea zămislirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către Sfânta Ana.
Sfinții şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana – foto preluat de pe viecontemplative.saintefamille.fr
Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Luişi biserică însufleţită şi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana – căci din aceştia avea să se nască Maica Sa după trup – şi a arătat mai dinainte că va zămisli cea stearpă şi cea care nu avea copii, pentru ca să adeverească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară.
Astfel, Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire şi din sămânţă bărbătească.
Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zămislit fără unire şi fără sămânţă bărbătească şi S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de înţelegere, aşa cum numai El ştie; fiind Dumnezeu desăvârşit a luat trup desăvârşit, aşa precum şi la început a făcut şi a plăsmuit firea omenească.
Prăznuim dar această zi cu aducere aminte de cuvintele spuse drepţilor Ioachim şi Ana de îngerul care le-a binevestit sfânta zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.
Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefăcut în fapte aceste cuvinte; a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat maică născătoare de copii pe aceea ce îmbătrânise fără să nască.
Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor Ioachim şi Ana, din care avea să vină însuşi Dumnezeu în trup spre naşterea din nou a lumii.
Dumnezeu a binevoit ca aceşti întelepţi părinţi să nască pe Fecioara, pe cea hotărâtă mai înainte de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoare de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
cititi si Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana
Tot în această zi, pomenirea Sfintei proorociţe Ana, mama Proorocului Samuel.
Sfânta Prorociță Ana, mama Prorocului Samuel – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfânta şi fericita Ana proorociţa era din cetatea Armatem, din muntele Efraim. Era căsătorita cu un bărbat din seminţia lui Levi, numit Elcana.
Pentru că era stearpă şi nu făcea copii, bărbatul ei şi-a mai luat o femeie, pe Fenana, rivala ei, cu care a făcut copii şi s-a bucurat.
Ana, ca şi cum nu i-ar fi fost îndeajuns durerea pricinuită de sterpiciunea ei, mai era şi defăimată de bărbat şi de rivală, de rude şi prieteni.
Şi se ruga mult lui Dumnezeu să-i dea copii, dar n-a izbutit nimic, deşi împlinea fără trândăvie poruncile Legii.
Că uneori chiar sfinţilor cu anevoie şi cu încetul şi târziu li se împlinesc cererile.
Suindu-se dar Ana cu bărbatul ei în Silom, în casa atotputernicului Dumnezeu, ca să aducă Jertfe prin mâna lui Eli preotul, ea, după săvârşirea jertfelor, a primit numai o parte din jertfe, pentru că nu avea fiu sau fiică, pe când celelalte femei cu copii au primit câte două părţi.
Asta a întristat-o mult, dar n-a deznădăjduit-o, nici nu i-a întunecat faţa.
A lăsat însă pe bărbatul ei să plece acasă, iar ea a rămas singură în casa Domnului.
S-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a rugat aşa:
“Doamne Dumnezeul părinţilor mei, căută spre roaba Ta şi spre smerenia mea! Dă-mi rod pântecelui meu şi Ţi-l voi da Ţie să-Ţi slujească toate zilele vieţii lui!“.
Dumnezeu văzând că Ana nu se dezlipeşte de casa Lui, că se roagă şi că stăruie în rugăciunea ei, nu i-a făgăduit numai că va da rod pântecelui el, ci i-a spus mai dinainte şi ce nume va purta fiul ce i se va naşte.
După ce a luat aceasta încredinţare, ea a plecat de acolo săltând de bucurie.
A zămislit şi a născut pe Proorocul Samuel.
După ce l-a înţărcat, s-a suit cu el în Silom, a căzut înaintea Domnului Dumnezeu şi I-a mulţumit.
Preotul Eli a binecuvântat-o, zicând: “Să-ţi dea ţie Dumnezeu un alt rod pântecelui în locul lui Samuel, fiul tău”.
Ana şi-a luat copilul şi s-a coborât acasă, pentru că era încă mic de tot pruncul.
Când a ajuns mai măricel, l-a luat de mână, l-a suit în casa Domnului Dumnezeului cel atotputernic, ca să împlinească făgăduinţa ce-o făcuse Domnului şi l-a dat în mâna lui Eli preotul.
Şi i-a făcut maică-sa haine preoţeşti mici, pe măsura lui, şi copilul slujea cu ele Domnului Dumnezeu înaintea lui Eli preotul.
Ana se uita la el şi se bucura.
Şi a mai născut Ana trei feciori şi trei fete; şi s-a suit în casa Domnului, a căzut cu faţa la pământ şi-L lăuda pe Domnul.
Pentru aceea şi zicea: “Cea stearpă a născut şapte, iar cea cu mulţi fii a slăbit.
Că ea sălta de bucurie pentru cei şapte copii ai ei, iar Fenana, rivala ei, după ce a născut cinci copii, a ajuns stearpă şi n-a mai născut.
Ana a trăit vreme îndelungată, a lăudat pe Domnul şi a proorocit, iar mai pe urmă s-a mutat în locaşurile cele veşnice.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ştefan cel strălucit, care a trăit în biserica Sfântului Antipa.
Această stea de curând apărută s-a născut şi a crescut în Constantinopol. Părinţii săi, Zaharia şi Teofana, oameni împodobiţi cu toate virtuţile şi plini de înţelepciune, locuiau în locul numit Zevgma, nu departe de biserica dumnezeiescului întâiului Mucenic şi arhidiacon Ştefan.
Când mama lui era îngreunată cu el, ea s-a ferit până la naştere de orice mâncare grasă, mulţumindu-se numai cu pâine, verdeţuri şi apă.
La naştere i s-a arătat pe pieptul copilului o cruce luminoasă şi preafrumoasă, semn al răstignirii lui de mai târziu faţă de lume. Apoi a fost botezat şi când a crescut a fost dat să înveţe carte, şi învăţa cu multă sârguinţă, supus fiind părinţilor.
După moartea împăratului Teofil, urâtorul de Dumnezeu, a fost urcat îndată pe tronul arhieresc de la Constantinopol, prin hotărârea lui Dumnezeu, Sfântul Metodie, iar cinstitul Zaharia, tatăl Sfântului Ştefan, a fost făcut preot de Sfântul Metodie şi rânduit în clerul bisericii celei mari.
Atunci şi lui Ştefan i s-a tuns părul capului şi a fost rânduit şi el cleric la aceeaşi biserică.
Şi pe cât de des se ducea tatăl lui la biserică, pe atât de des se ducea şi el.
Când era de 18 ani i-a murit tatăl. Atunci s-a închis în biserica Sfântului Petru.
Nu ieşea din biserică, se ruga necontenit şi se hrănea numai cu verdeţuri crude.
În al doisprezecelea an al domniei binecredinciosului împărat Vasile şi în al patruzecilea an al vârstei Cuviosului, a fost mare cutremur că s-a dărâmat cu totul biserica Sfântului Antipa.
Cuviosul a ieşit din biserică şi a intrat într-o groapă ce semăna cu un mormânt.
Acolo a stat 12 ani; şi din pricina umezelii s-a şubrezit şi de nevoie a ieşit din groapa aceea aproape mort.
Apoi când a îmbrăcat schima îngerească a arătat nevoinţe călugăreşti şi mai mari, chiar mai presus de puterile omeneşti.
Aşa şi-a dus fericitul Ştefan acest drum anevoios şi aspru al nevoinţelor călugăreşti vreme de 55 de ani, iar în al şaptezecilea an al vieţii lui, şi-a dat în mâinile Domnului duhul său.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: Sositeu, Narsu şi Isaac, care prin sabie s-au săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.