test

articol preluat de pe calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 20 noiembrie 2024

---

 

Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului;

†) Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul;

† Sf. Mc. Dasie;

Sf. Ier. Proclu, Arhiepiscopul Constantinopolului

 

Sinaxar 20 Noiembrie

---

 

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Preacuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Grigorie Decapolitul (aprox. 790 – 842).

Deci, chinuindu-se Cuviosul un an întreg cu acea boală cumplită şi necăutîndu-se cu nici un fel de doctorie, căci se pregătise de moarte, şi-a cunoscut mai înainte mutarea sa şi a zis către fraţii care erau cu dânsul: “Fraţilor, îndrăzniţi, că sfârşitul vieţii mele s-a apropiat. Deci luaţi-mă şi duceţi-mă în casa cea primitoare de străini, căci după douăsprezece zile va fi sfârşitul meu”.

Acest sfânt era din Isauria, născut şi crescut într-una din cele zece cetăţi, ce se cheamă Irinopol, fecior al lui Serghie şi al Mariei, în vremurile necredincioşilor luptători împotriva icoanelor. Când a fost de opt ani a fost dat la carte şi învăţând s-a făcut de vârstă şi se găteau părinţii să-l însoare; iar el fugind pe ascuns, mai ales pentru eresul luptătorilor împotriva icoanelor umbla din loc în loc, sărutând pe cei ce mărturiseau pentru sfintele icoane şi strângând la sine de la aceia folos sufletesc.

Apoi, supunându-se pe sine la toată înfrânarea şi aspra petrecere, s-a luptat cu multe ispite şi mai ales cu cele aduse de la demoni; pentru care s-a şi arătat mare făcător de minuni. Acesta a mers şi în Asia şi la Bizanţ dorind să mărturisească pentru sfintele icoane. Iar de acolo s-a dus la Roma şi, străbătând tot Apusul şi spăimântând pe mulţi cu semnele şi cu minunile ce făcea, iarăşi s-a întors la Bizanţ; şi de acolo s-a dus la muntele Olimpului.

Deci suindu-se acolo şi topindu-se foarte, s-a îmbolnăvit de idropică, încât numai după glas era cunoscut de cei ce-l ştiau. Deci pogorându-se din munte s-a dus la Tesalonic şi de acolo venind iarăşi la Bizanţ a aflat pe Simeon mărturisitorul şi purtătorul de Dumnezeu închis în temniţa pentru sfintele icoane. Şi închinându-i-se şi rugându-l mult să se roage pentru el, cu pace s-a săvârşit. Sfintele moaşte, ale acestui Sf. Grigorie, se află întregi în România la sfânta Mănăstire Bistriţa-Vâlcea, care este făcută din temelie de răposatul ban Barbu Craiovescul.

Acesta cu multă cheltuială a adus aceste sfinte moaşte la această sfântă mănăstire, unde se află şi până astăzi făcătoare de minuni, prin care şi sfânta mănăstire de multe primejdii este ferită şi pământul acesta multă folosinţă şi ajutor are; iar cine merge la sfântul cu smerenie şi cu credinţa află folosinţă şi tămăduire atât trupeşte cât şi sufleteşte.

cititi mai mult si pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului, care a fost ucenic al fericitului Ioan Hrisostomul şi moştenitor al scaunului lui († 446).

Apoi, murind patriarhul şi moaştele lui fiind încă în biserică, Sfântul Proclu a fost ales patriarh al cetăţii marelui Constantin, fiind sfinţit în Sfânta şi Marea Joi a mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Acest între sfinţi Părintele nostru Proclu a fost pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel mic, în anii patru sute opt.

Fiindcă era cucernic şi îmbunătăţit a fost hirotonit episcop al Cizicului de către Sfântul Sisinie, patriarhul Constantinopolului.

Şi mergând la Cizic nu a fost primit de către clericii eparhiei sale, căci aveau hirotonit pe altul cu numele Dalmat.

Pentru aceasta s-a întors înapoi la Constantinopol rămânând fără de eparhie.

Iar după ce a murit Maximian, patriarhul Constantinopolului, care se prăznuieşte la douăzeci şi una ale lui Aprilie, în timp ce încă se aflau moaştele lui în altarul marii biserici a fost ales Proclu patriarh al Constantinopolului.

Şi s-a suit în scaun în ziua mântuitoarelor patimi ale Domnului, adică în Sfânta şi Marea Joi.

Deci bine vieţuind şi bine conducând Biserica doisprezece ani şi trei luni, cu pace s-a mutat către Domnul.

 

Tot în această zi, pătimirea Sfântului Mucenic Dasie cel din Durostor (Silistra).

El și-a mărturisit public credința în Hristos, și a refuzat să ia parte la ritualul rușinos. Sfântul Dasie a denunțat necuviința și păcatul închinării la idoli, reușind ca prin mărturia sa să convertească pe mulți dintre cei prezenți.

Acest sfânt a trăit pe vremea lui Maximian în anii două sute nouăzeci şi opt, aflându-se în cetatea Durostor, care se afla aproape de fluviul Dunării. În această cetate era obicei să săvârşească elinii în tot anul serbarea zeului lor Cronos. Mai înainte cu treizeci de zile de această serbare, alegeau un ostaş tânăr şi frumos la faţă şi-l găteau spre jertfă. Pe acesta mai întâi îl îmbrăcau împărăteşte, apoi îl îndemnau ca să-şi facă el mai întâi orice poftă a sa şi apoi îl junghiau peste jertfelnicul lui Cronos.

Când a venit rândul să fie jertfit şi ostaşul acesta Dasie, ostaşii cei împreună cu dânsul îl sileau ca să-şi împlinească orice poftă a să. Iar Dasie şi-a pus în minte un gând foarte bun şi înţelept şi a zis către ei: “Fiindcă este să mor, mai bine îmi este să mor pentru Hristos ca un creştin”.

Deci înfăţişat fiind la divanul guvernatorului a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos. De aceasta fiind înştiinţat Diocleţian şi Maximian, au adus înaintea lor pe sfântul şi, fiindcă în privelişte a mărturisit bună cinstire, multe chinuri a luat de la ei şi la sfârşit i s-a tăiat capul prin săbie şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Nirsa episcopul şi Iosif ucenicul său şi episcopul şi alţi împreună cu dânşii, care s-au săvârşit în Persia prin sabie.

Din aceştia, Nirsa era episcop bătrân cu vârsta de optzeci de ani, iar Iosif fiind cu aceeaşi vrednicie cinstit, adică episcop, era de optzeci şi nouă de ani de bătrân. Împreună cu care şi alţi oarecare episcopi şi preoţi şi din rândul celor mai simpli şi femei fecioare şi sihastre. Toţi prin feluri de chipuri fiind cercetaţi şi cu felurite chinuri fiind lămuriţi şi de credinţa nelepădându-se, li s-au tăiat capetele şi aşa au luat cununa muceniciei.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Isachie, Ioan şi Savorie, care cu pietre fiind împroşcaţi s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Gheitazet şi alţi trei, care s-au săvârşit fiind împunşi cu suliţele.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor fecioare Tecla, Vautha şi Denahida, care de sabie s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Eustatie, Tespesie şi Anatolie.

Aceştia au trăit în Gangria Galaţiei, pe vremea împăratului Maximian, în anul 300. Toţi erau fii ai lui Filoteu şi ai Evseviei. Tatăl lor era din Galaţia, iar maica lor din Nicomidia. Evstaţie se sârguia spre învăţătura cărţilor, iar Tespesie şi Anatolie lucrau meşteşugul părintesc, fiind tatăl lor vânzător de haine. Filoteu tatăl lor venind o dată de la Răsărit la Nicomidia împreună cu fiul său Anatolie a fost învăţat credinţa lui Hristos de Luchian preotul şi dascălul, cel ce călătorea împreună cu ei şi, supunându-se învăţăturilor aceluia, au crezut în Hristos şi s-au botezat. Iar Evstatie şi Tespesie, mergând şi ei la Nicomidia, s-au întâlnit cu fericitul Antim, episcopul Nicomidiei, şi învăţând de la el credinţa în Hristos s-au botezat şi ei; iar după aceea tatăl lor Filoteu a fost hirotonit preot şi Evstatie hirotonit diacon.

Însă n-a trecut multă vreme şi au murit părinţii acestor sfinţi. Şi fiind pârâţi la Maximian că sunt creştini, au fost bătuţi cu toiege şi puşi la închisoare, în care venind dumnezeiescul înger, i-a dezlegat din legătură. A doua zi au fost daţi la fiare şi, luptându-se cu ele, au rămas nevătămaţi. Deci luându-i pe ei Antonie comitele şi ducându-i la Niceea i-a pedepsit cu multe chinuri şi după aceea i-a aruncat în temniţă. În care iarăşi arătându-li-se dumnezeiescul înger i-a uşurat pe ei de durerile rănilor şi trupurile lor le-a făcut sănătoase. Acestea văzându-le acel vărsător de sânge, a hotărât asupra lor moarte de sabie. Şi venind la locul hotărât spre tăiere, fără de veste şi-au dat sfinţii sufletele lor lui Dumnezeu, cu pace; iar gealaţii, cuprinşi fiind de frica tiranului, le-au tăiat capetele, moarte fiindu-le trupurile.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Teoctist mărturisitorul şi Patriciul, ce a fost famen, în zilele Teodorei Augustei împărătesei în anii 829.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

 

Înainteprăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Şi văzând, se mirau cum cântă Biserica: “Îngerii văzând intrarea Preacuratei s-au mirat, cum Fecioara intră în sfânta sfintelor…”. Deci împreună cu ceata pământească cea văzută a fecioarelor celor curate era şi ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică, numită și Aducerea Maicii Domnului la Templu (cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia), este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit la 21 noiembrie. În conformitate cu tradiția, Fecioara Maria a fost dusă de părinții săi Ioachim și Ana la Templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, unde a trăit și slujit ca fecioară în Templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif. Unul din izvoarele cele mai vechi ale acestei tradiții este Protoevanghelia lui Iacov, una din Evangheliile neincluse în canonul Scripturii, Evanghelia Copilăriei după Iacob. Maria a fost primită solemn de comunitatea templului, condusă de preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul. A fost condusă în acel loc sfânt ca să devină ea însăși „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, biserică vie și templu al pruncului dumnezeiesc care se va naște din ea. Biserica vede în această sărbătoare ziua în care templul material din Ierusalim încetează a mai fi locuința lui Dumnezeu