Sfântul Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope (†117)

Sfântul Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope (†117) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: basilica.ro; ziarullumina.rodoxologia.ro

 

Sfântul Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope (†117)


 

Sfântul Mucenic Foca este unul din cei patru sfinți cu numele acesta, pomeniţi de sinaxar.

S-a născut în orașul Sinopi, iar părinții săi au fost Pamfil și Maria.

El a trăit în Sinope, în zilele împăratului Traian, strălucind cu toate faptele bune şi cu petrecere neprihănită.

Încă din tinerețe s-a învrednicit de darul Duhului Sfânt, făcând minuni.

A fost ales Episcop al orașului Sinopi.

În timpul împăratului Traian (98-117), a suferit moarte martirică din porunca dregătorului African († 117).

Sfântul Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope (†117) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope (†117) – foto preluat de pe doxologia.ro

Când a fost adus înaintea eparhului African şi întrebat dacă este creştin, el a mărturisit cu îndrăzneală credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos.

Plin de mânie, eparhul African l-a chinuit pe Sfântul Foca pentru mărturisirea lui.

Însă, s-a făcut un cutremur mare şi, fără de veste, căzând eparhul împreună cu slujitorii lui, au rămas fără suflare.

Văzând femeia eparhului această minune, s-a înfricoşat şi s-a rugat sfântului, care l-a înviat pe African.

După aceea, l-au dus la împăratul Traian şi mărturisind Sfântul Foca pe Hristos, a fost spânzurat şi strujit, iar apoi băgat în var.

Fiind pus într-o baie foarte fierbinte, mucenicul s-a rugat Domnului, apoi şi-a dat sufletul în mâinile Sale.

Moaștele Sfântului Mucenic Foca au fost mutate din Sinope (unde el fusese episcop) la Constantinopol, în ziua de 23 iulie 403 sau 404.

 

Imnografie


 

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Foca, Episcop de Sinope

Glasulul al 4-lea

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Foca, Episcop de Sinope

Glasul 2

Pe propovăduitorii…

Ca pe un soare înţelegător al Bisericii de Dumnezeu luminat şi purtător de lumină te-a pus pe tine Stăpânul Cel Preaînalt, mucenice, ca să luminezi mulţimea credincioşilor. Că vieţuirea şi nevoinţele tale le-a primit ca un mir de bună mireasmă Cel Ce Singur este Mult Milostiv.

 

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope


 

Sfântul Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope  (†117) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope (†117) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

În cetatea Sinopiei era un om numit Pamfil, și avea de soție pe Maria.

Aceștia au născut pe acest fericit Foca, care din tinerețe era plin de darul Duhului sfânt; îi gonea pe diavoli din oameni și tămăduia neputințele.

Ajungând la vârsta bărbatului desăvârșit, pentru viața lui cea îmbunătățită, a fost ales episcop acelei cetăți.

Șezând pe scaunul său, păștea bine oile cele cuvântătoare, cu cuvântul și cu lucrul, adăugind, spre nevoința sa, mai mari osteneli.

Și au fost arătate la toți lucrurile lui cele bune, pentru care se proslăvea Tatăl cel ceresc.

A întors mulți oameni de la rătăcirea lor și pe pagini de la închinarea către idoli i-a adus la cunoștința unuia Dumnezeu.

Iar când a vrut Domnul ca să-l învredniceasă, a înștiințat pe robul său de această voie a sa prin vedenie, astfel:

Un porumbel a zburat de sus, având în gura să o cunună de flori, pe care punând-o pe capul fericitului, i-a grăit cu glas omenesc, zicându-i:

Acum s-a umplut paharul tău, care se cade a-l bea”.

Din această vedenie sfântul a cunoscut muncile cele ce erau să-i vină pentru Hristos.

Iar noi, din aceasta cunoaștem plăcerea lui cea mare către Dumnezeu, că s-a învrednicit a fi încoronat din cer fiind în trup.

Așa iubește prea bunul Dumnezeu pe cei drepți și plăcuți ai săi: îi încununează pe dânșii cu slavă și cu cinste și pune pe capetele lor coroană.

Acest Sfânt Foca era mire ceresc după curăția sa sufletească și trupească, cu care cerul a vrut să se împreune, și i-a pus lui cunună.

Cununa aceea era cununa cea mai bună a cămării Mântuitorului, cu care avea să fie încoronat în veci, când se va veseli la nunta Mielușelului.

După acest semn prea slăvit, a fost prins și chinuit pe timpul împărăției lui Traian (98-117) de către African.

El a silit mult pe sfânt să jertfească idolilor, dar sfântul, în locul acelora, a vrut a se aduce pe sine însuși jertfă lui Dumnezeu.

Și, după ce nu s-a supus mai marelui și nu a dat lucrului făcut de mâini omenești cinstea aceea care se cuvine Unuia Dumnezeu care șade pe Heruvimi, atunci mai marele a poruncit ca legând pe sfânt la un lemn să-i rupă mădularele.

Și era trupul lui zdrobit de răni, și rupt în bucăți. Precum păsările răpitoare flămânde se gră-mădesc la vreun stârv și îl rup mâncându-l, așa rupeau muncitorii din trupul cel curat al pătimitorului lui Hristos.

Însă el a răbdat cu vitejie și a auzit un glas din înălțime întărindu-l și așa a biruit muncile pentru Iisus, Cel ce l-a întărit pe el când pătimea, ca într-un trup străin;

că nu și-a cruțat trupul pentru mărturisirea Aceluia care nici sufletul nu l-a cruțat, ci L-a pus pentru noi pe Cruce.

Suferințele grele și pătimirea le socotea că pe o răcorire a raiului, pentru Hristos, Domnul Cel ce a pătimit pentru noi.

Pentru că a suferit cu înlesnire robul Domnului, pentru dragostea dumneze-iască, și de s-ar fi adunat din toată lumea asupra lui chinuitorii și toate chinurile, el era gata să le rabde pe toate pentru iubitul său, zicând cu David:

Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea” (Psalm 56, 10).

Apoi, cei ce-l chinuiau l-au pus pe el pe o tigaie arsă în foc și îndată tigaia s-a răcit, pentru că biruia duhovnicescul foc care ardea spre Dumnezeu în inima lui puterea focului celui simțit.

El s-a arătat biruitor asupra tuturor muncilor la care a fost supus, că se arăta oastea cea îngerească și lumina lui Dumnezeu cea nemăsurată, împrejurul lui.

Și era în temniță luminat cu lumină cerească, în legături, veselit cu nădejdea cereștii mântuiri, în necazuri mângâiat de îngeri și în bătăi întărit de Iisus.

Iar după chinurile cele de multe feluri, îl aruncară într-o baie înfocată, și acolo, rugându-se, și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu și s-a încoronat cu coroana biruinței în Biserica celor ce dănțuiesc, iar trupul lui cel sfânt a fost îngropat de cei credincioși cu cinste și mai multe minuni se săvârșesc la mormântul lui.

Calendar Ortodox 22 septembrie 2024

Sf. Ierarh Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei; Sf. Sfinţit Mc. Foca, Episcop de Sinope; Pescuirea minunată

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.rodoxologia.ro; calendar.ortodox.md; www.unitischimbam.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 22 septembrie 2024

Sf. Ierarh Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei;

Sf. Sfinţit Mc. Foca, Episcop de Sinope

Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată)

 

Sinaxar 22 Septembrie


 

Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată)

Pescuirea minunată - foto preluat de pe doxologia.ro

Pescuirea minunată – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Evanghelie după Luca, Capitolul 5, 1-11

În vremea aceea Iisus ședea lângă lacul Ghenizaret

Şi a văzut două corăbii oprite lângă țărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele.

Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puțin de la uscat și, șezând în corabie, învăța din ea mulțimile.

Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc și lăsați în jos mrejele voastre ca să pescuiți.

Și, răspunzând, Simon a zis: Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.

Și, făcând ei aceasta, au prins mulțime mare de pește, încât li se rupeau mrejele.

De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde.

Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!

Căci spaimă îi cuprinsese, pe el și pe toți cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor pești.

Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Și a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni.

Și, trăgând corăbiile la țărm, au lăsat totul și au mers după El.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Foca, facatorul de minuni (†117).

Acest Sfânt era fiul lui Pamfil si al Mariei din cetatea Sinope, pe malul Marii Negre.

Si înca din frageda vârsta facea minuni mari cu darul Sfântului Duh.

Si a petrecut facând minuni pâna la sfârsitul vietii sale.

I s-a aratat si sfârsitul muceniciei ce era sa vina, ca a venit un porumbel si a sezut pe capul lui si i-a pus cununa, graind omeneste:

Pahar ti s-a amestecat si trebuie sa-l bei“.

Pe care pe deplin s-a învrednicit de l-a baut, în zilele împaratului Traian (catre anul 101), luând sfârsit prin sabie si prin foc.

Si dupa mutarea lui catre Domnul a facut multe minuni.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Foca gradinarul.

Acest Sfânt era din Sinope, cetate veche si vestita lânga Marea Neagra.

Avea mestesug gradinaria, la care ostenea si lucra, si ce agonisea avea mare grija sa-si înfrumuseteze sufletul.

Pentru aceea nu s-a ascuns, ci s-a vadit ca o sluga adevarata a lui Hristos catre ighemonul care era atunci.

Si venind ucigasii, au gazduit la casa celui pe care îl cautau.

Primindu-i si odihnindu-i i-a întrebat cine sunt si cu ce trebuinta au venit în cetatea lui?

Aceia îi spusera taina, ca ei cautau pe Foca, pentru a-l chinui.

Si daca a auzit sluga Domnului acestea, facându-si gatirea mormântului, s-a vadit pe sine la cei ce-l cautau; iar lor li s-a facut mila; dar el îi ruga sa îndrazneasca a înfaptui porunca pe care o aveau, si taindu-i capul, s-a adus curata jertfa înaintea lui Dumnezeu.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Isaac si a Sfântului Martin.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Cosma Zografitul, ce a pustnicit în Sfântul Munte al Atonului, în anii 1323.

Sfântul Cosma, pustnic al Mănăstirii Zografu, a fost bulgar de origine. În tinereţe a făcut tot ce a putut să nu se căsătorească şi a părăsit în secret casa părinţilor săi, plecînd spre Muntele Athos.

Pe drum spre Sfântul Munte, diavolul a încercat să-l zdruncine pe tânăr printr-o viziune înfricoşătoare a unei adâncimi infinite a mării care înconjura muntele.

Tânărul a scăpat de ispita diavolească după îndelungă rugăciune făcută cu ardoare.

La Sf. Munte, Cosma a fost primit în Mănăstirea Zografu, unde a fost novice o perioada lungă de timp, după care a fost tuns şi numit ecleziarh.

Sf. Cosma a fost învrednicit de un dar deosebit chiar din partea Stăpânei Sfântului Munte, Preasfânta Fecioară, care la hramul Buneivestiri de la Mănăstirea Vatoped a binevoit să-i dezvăluie acestuia o fărâmă din grija ei faţă de oameni.

Astfel i se arătă o Fecioară cu slavă împărătească, care participa la slujbele din biserică şi la trapeză, toţi călugării slujind şi supunîndu-i-se ei.

Curând, sfântul a fost hirotonit diacon, apoi preot, ceea ce l-a inspirat la multe fapte remarcabile.

Râvnitor pentru mântuire, prin multele rugăciuni la Maica Domnului, a fost învrednicit de un semn special din partea Preasfintei Fecioare.

El a auzit vocea Maicii Domnului vorbindu-i dintr-o sfântă icoană în care ea îl întreba pe Fiul ei:

Cum se va mântui Cosma?

La care Mîntuitorul a răspuns:

Lăsaţi-l să se retragă în pustie“.

După ce primi binecuvântarea din partea superiorului său, Sf. Cosma s-a retras în sălbăticie, unde într-o peşteră tăiată în stâncă şi-a început nevoinţa însingurării.

Dumnezeu însă nu s-a lepădat de rugătorul său credincios, dăruindu-i darul înaintevederii.

Ca şi la începutul drumului său în ale credinţei, vrăjmaşul neamului omenesc a încercat din nou să-l abată pe sfânt de la drumul său, dîndu-i in ultimele sale zile de viaţă o încercare cumplită.

Nu cu mult timp înainte de moartea alesului lui Dumnezeu, i s-a arătat Însuşi Hristos care i-a spus că înainte ca sufletul său să urce la cer va veni satan cu armata lui şi-l vor chinui.

Pregătit cu acea mângâiere divină pentru încercările care urmau, sfântul a îndurat curajos atacurile demonice şi în a treia zi de bătăi furibunde a primit Preacuratele Taine.

Cu rugăciuni de slavă lui Dumnezeu pe buze, sfântul a plecat cu pace de la moarte la viaţă în Sânul Domnului.

Dumnezeu, “Care slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe El“, l-a slăvit în mod minunat şi pe Sf. Cosma la moartea sa.

La slujba înmormântării sfântului, mulţime de animale sălbatice şi păsări s-au adunat la peştera sa, simţind şi ele pierderea pentru Sf. Munte.

La punerea sa în mormânt, fiecare din cele necuvântătoare au scos sunete de jale, ca un ultim omagiu adus sfântului lui Dumnezeu.

După patruzeci de zile, când fraţii au deschis mormântul sfântului după privegherea de toată noaptea, după cum era obişnuit, ca să mute cu cinste sfintele moaşte la mănăstire, acestea nu au mai fost de găsit.

Dumnezeu le-a ascuns în mod minunat.

Acestea toate s-au întâmplat în anul 1323.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea sfantului ierarh martir Teodosie de la Brazi (Secolul al XVII-lea).

Sfântul mucenic TEODOSIE s-a născut în prima jumătate a secolului al XVII-lea în aproprierea Mănăstirii Brazi din părinţi răzeşi de la Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

Părinţii săi l-au dus la slujbele care se oficiau aici.

La vârsta de 18 ani el a intrat ca frate la aceasta mănăstire, iar metania de călugăr a primit-o la Mănăstirea Bogdana (azi în judeţul Bacău).

Fiind un monah evlavios si având si o inteligenta deosebita, cunoscând Sfânta Scriptura si o parte din Scrierile Sfinţilor Părinţi, a fost ales Episcop in anul 1669 la Rădăuţi, unde mergea deseori la mormântul lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna, unde ardea permanent o candela.

In anul 1671 a fost trimis sa păstoreasca Episcopia Romanului, unde a activat până in anul 1674, când pentru activitatea sa pastorala si pentru înalta sa spiritualitate a fost ales Mitropolitul Moldovei, unde scaunul era vacant prin plecarea lui Dosoftei in Polonia.

Cronicarul Ion Neculce scrie in Cronica Moldovei ca domnul Moldovei era Dumitrascu Cantacuzino, una dintre cele mai decăzute figuri din istoria noastră.

El a adus pe tătari in Moldova pentru a sta cat mai mult pe tron, plătind un bir mare provenit nu numai din impozitele mari asupra moldovenilor, dar si din banii mănăstirilor (de la Mănăstirea Rascău luând toţi galbenii).

Mitropolitul Teodosie s-a dus la Domnitorul Dumitrascu Cantacuzino zicand: Ce sunt acestea Maria Ta, au semeni lui Antihrist? si domnul s-a maniat si l-a scos din scaun cu necinste“,

scrie cronicarul Ion Neculce, si l-a închis la Mănăstirea Sfântul Sava din Iaşi.

Când s-a întors din Polonia Mitropolitul Dosoftei l-a scos din închisoare si Mitropolitul Teodosie s-a retras la Mănăstirea Brazi, de care era legat sufleteşte de când a intrat ca frate la aceasta mănăstire.

Cum a ajuns aici a ridicat o biserica frumoasa cu hramul Sfântului Gheorghe, introducând reguli cu slujbe monahale de zi si de noapte.

A avut grija si de Mănăstirea Bogdana, determinând pe logofătul Solomon Bârlădeanu de a ridica din temelie o noua mănăstire.

A înzestrat aceste mănăstiri cu terenuri arabile, vii, pomi fructiferi, păduri si mori de apa.

In vremea aceea era Vornic de Vrancea Cronicarul Miron Costin si împreuna au semnat multe documente ale vrâncenilor, urmaşi ai celor 7 feciori ai “babei Vrâncioaia” , cărora Sfântul Voievod Ştefan cel Mare le-a dat “ocine”, fiindcă “l-au slujit cu credinţă.”

In anul 1691 Mitropolitul Teodosie face o Diata in care scrie ca a ridicat mai multe locaşuri pe care le ştie Dumnezeu si lasă toate donaţiile pe care le-a primit de la credincioşi pentru mănăstiri, ucenicului sau Diaconul Laurenţiu ca sa mai facă doua mănăstiri.

Cronicarul Ion Neculce scrie ca in vremea aceea veneau tătarii ca lăcustele si jefuiau pe moldoveni de tot avutul lor.

Astfel, in anul 1694 o hoarda de tătari răzleţi au pătruns in Mănăstirea Brazi si l-au chinuit cumplit pe Mitropolitul Teodosie ca sa le dea odoarele si banii, si pentru ca el nu a voit sa le dea, l-au ucis tăindu-i cinstitul său cap.

Era după “Ziua Crucii“.

Monahii împreună cu credincioşii de prin satele vecine l-au înmormântat in Biserica Sfântul Gheorghe, care era ridicată de Mitropolitul Teodosie.

Din cauza cutremurelor din regiunea Vrancei, biserica ridicată de Mitropolitul Teodosie s-a ruinat.

Atunci Ieroschimonahul Dimitrie, stareţul Mănăstirii Brazi, a dezgropat, in anul 1842, osemintele Mitropolitului Teodosie si le-au dus sa fie reinhumate in Peştera de jos, ridicata de primii pustnici ai Mănăstirii Brazi, Teofilact si Sava, unde era si Paraclisul “Învierea lui Lazar”, in care se oficia si Sfânta Liturghie.

In timpul in care soborul de preoţi slujeau osemintele Sfântului Ierarh Teodosie, era acolo si Cuviosul Antipa (de la Calapodeşti), pe care noi il sărbătorim la 10 ianuarie, si el mărturiseşte:

M-am învrednicit a vedea aceste moaşte, eu le-am atins si erau binemirositoare“.

Un egumen al Mănăstirii Brazi, Anton Dumbrava, care a fost si ajutor de stareţ la Mănăstirea Neamţ, scria ca in anul 1857 se găsea tivda (capul) Sfântului Mucenic Teodosie la mare cinste, scoasă din mormânt la Mănăstirea Brazi.

Stareţul de la Mănăstirea Brazi – Teodosie Filimon, care după anul 1959, când Mănăstirea Brazi a fost demolata de comunişti, a dat o declaraţie la Mănăstirea Cernica semnata de Prea Cuviosul stareţ si cu stampila Mănăstirii Cernica, in care scrie ca

atât in timpul meu, cat si înainte de mine, monahii si credincioşii veneau de aprindeau lumânări si se rugau pentru împlinirea cererii lor la mormântul Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi“.

Viaţa Sfinţitului Mucenic Teodosie, râvna lui pentru ridicarea de sfinte lăcaşuri, smerenia sa, dragostea pentru buna rânduială a obştilor monahale, grija părintească faţă de păstoriţii săi, răbdarea tuturor suferinţelor şi prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum şi lucrarea lui încununată de jertfă martirică au făcut ca să fie întotdeauna cinstit cu evlavie de dreptmăritorii creştini.

Sfântul Teodosie de la Brazi a fost în mod solemn proclamat sfânt la data de 5 octombrie 2003.

Pomenirea sa a fost stabilita pentru ziua de 22 septembrie.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

 

Tot în aceasta zi, pomenirea celor douazeci si sase cuviosi Parinti Zografiti (de la Manastirea Zografu, Muntele Athos), care mustrând pe împaratul Mihail si pe patriarhul Ioan Becul, latino-cugetatorii, deasupra Pirgului prin foc s-au savârsit.

In 1274, la Lyon, imparatul Mihail al VIII-lea Paleologul ordona semnarea unui act de uniune intre Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica romana, nu din dragoste pentru adevar, ci numai pentru a-si asigura protectia politica a Papalitatii in actiunea lui de reconstituire a imperiului bizantin la sfirsitul ocupatiei latine.

Poporul iubitor de Dumnezeu, gata sa ramina credincios pina la singe Sfintei Credinte Ortodoxe, nu accepta aceasta falsa unire si se dadu de partea Patriarhului Arsenie, care fu inlaturat pentru ca il infruntase pe imparat.

Acesta, cu ajutorul lui Ioan al XI-lea Becul, barbat invatat si viclean pe care il ridicase la demnitatea Patriarhala, incerca sa impuna cu forta aceasta uniune.

Din acel moment inchisorile se umplura de Preoti, de Calugari, de laici, de oameni simpli precum si de nobili, care preferau cu totii mai degraba tortura si surghiunul decit tradarea.

Latinofronii (astfel erau numiti partizanii Uniunii) isi indreptara actiunea in special impotriva Calugarilor, care din toate timpurile fusesera aparatorii mult veghetori ai Sfintei Credinte Ortodoxe.

Ei venira cu osti puternice pe Sfintul Munte Athos, pentru a-i constringe pe Calugari sa accepte Uniunea.

În acea vreme, era un batrin ascet pe linga Manastirea Zografu care isi facuse pravila din citirea de mai multe ori pe zi a Acatistului Maicii Domnului.

În acea zi, in timp ce oamenii imparatului se apropiau de Zografu, el auzi glasul Maicii Domnului raspunzind binecuvintarilor pe care i le adresa ca de obicei.

Ea ii vesti ca dusmanii lui Hristos se apropiau si ii ceru sa mearga sa anunte aceasta la manastire, pentru ca cei care erau inca slabi sa poata sa fuga iar cei care ajunsesera la maturitate duhovniceasca sa poata sa se pregateasca de Mucenicie.

La auzul acestei vesti, majoritatea Calugarilor au fugit in munte, dar douazeci si sase dintre ei s-au refugiat in turnul manastirii, primind de la Dumnezeu incredintarea ca venise vremea pentru ei sa primeasca coroana Muceniciei.

Lingusirile si falsele argumente ale Latinilor si ale aliatilor lor greci pentru a-i convinge sa treaca de partea uniunii celei fatarnice ramasera fara succes, Sfintii raminind tari in marturisirea lui Hristos ca singur cap al Bisericii.

Si murira aducindu-I slava in turnul caruia soldatii ii dadusera foc.

 

Tot în aceasta zi (s.v. 22 septembrie / s.n. 05 octombrie), pomenirea Sfintei Cuvioase PARASCHEVA, nebună pentru Hristos de la Mănăstirea Diveievo din Rusia (1915)

Sfânta Cuvioasă Parascheva, nebună pentru Hristos de la Mănăstirea Diveievo din Rusia (†1915) - foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Sfânta Cuvioasă Parascheva, nebună pentru Hristos de la Mănăstirea Diveievo din Rusia (†1915) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

articol preluat de pe calendar.ortodox.md

Fericita Parascheva provenea dintr-o familie de tarani din provincia Tambov si i se spunea Irina.

Parintii ei au maritat-o si a trait alaturi de sotul ei timp de 15 ani fara sa aiba nici un copil. 5 ani mai tarziu sotul ei moare si Irina sufera mult.

In timpul unui pelerinaj la Kiev, a inceput sa urasca lumea aceasta si a hotarat sa-si dedice viata in intregime Domnului.

Din voia Domnului, mosierii au dat-o afara si timp de 5 ani a trait in satul sau natal pe ulite, indurand saracia.

Într-un sfarsit, la Kiev ea a fost tunsa in taina sub numele de Parascheva.

A trait timp de 30 de ani in padurea din Sarov intr-o pestera sapata cu propriile maini, suferind multe lipsuri. Inca din acea perioada, ea a inceput sa fie considerata nebuna pentru Hristos si inainte-vazatoare, oamenii cinstindu-o si cerandu-i sa se roage pentru ei.

În acea vreme, Domnul a ingaduit sa indure incercarea data si Sfantului Serafim: a fost batuta cu cruzime de hoti, aproape de moarte.

Pentru cativa ani Parascheva a trait retrasa in padurea din Sarov, dar cu 6 ani inainte de moarte a inceput sa locuiasca pentru perioade mai lungi in Diveevo, iar dupa trecerea la Domnul moastele ei au fost mutate acolo.

Ea avea grija de niste papusi pentru copii, carora le spunea copiii ei.

Isi petrecea noptile in rugaciune si le supraveghea pe surori sa participe zilnic la slujbe si sa se trezeasca la miezul noptii pentru rugaciunea de noapte. Fericita impletea ciorapi in timp ce rostea rugaciunea lui Iisus.

De asemenea ea pribegea adesea, umbland dintr-un loc intr-altul, schimband chiliile.

Obisnuia sa taie iarba cu o secera, timp in care facea inchinaciuni pina la pamant si se ruga.

Fericita Pasa proorocea cu ajutorul papusilor si conform marturiei din „Cronica” au fost atat de multe cazuri de inainte-vedere incat a fost imposibil sa se adune si sa fie scrise toate.

Lumea spirituala era deschisa pentru ea si vedea sufletele si gandurile celor care o inconjurau. Deseori era auzita cum vorbea cu sfintii si cu Maica Domnului.

Potrivit cu traditia din Diveevo, in timpul preacinstitei praznuiri a Sf. Serafim din 1903, tarul si tarina au intalnit-o pe fericita Pasa care a proorocit nasterea unui mostenitor, caderea Rusiei si a Dinastiei, precum si devastarea Bisericii si o mare de sange.

După aceasta, Maiestatea Sa a cerut sfat pentru toate problemele grave cu care se confrunta. Inainte de moarte, fericita Parascheva a facut metanii in fata portretului tarului, prezicand sfintenia lui.

Fericita Parascheva Ivanovna a trecut la Domnul in 1915.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Echinocțiul

Poziţia Terrei punând în evidenţă orientarea sa în raport cu razele Soarelui în timpul unui echinocţiu - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Poziţia Terrei punând în evidenţă orientarea sa în raport cu razele Soarelui în timpul unui echinocţiu 

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.astro-urseanu.ro; www.agerpres.ro

 

Echinocțiul


 

Echinocțiul (numit și echinox) este momentul când ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ, datorită faptului că Soarele, în mișcarea sa aparentă pe cer, se află exact pe ecuatorul ceresc.

Punctele de intersecție ale eclipticii (traiectoria mișcării aparente a Soarelui pe sfera cerească) cu ecuatorul ceresc se numesc puncte echinocțiale.

Punctele echinocțiale își schimbă poziția pe ecliptică din cauza fenomenului de precesie.

Echinocțiul are loc de două ori pe an.

Prima dată este momentul când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică, în jurul datei de 21 martie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera nordică și echinocțiul de toamnă în cea sudică.

Acest punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc se numește punctul vernal.

Punctul vernal este folosit pentru definirea coordonatelor astronomice ecuatoriale.

Datorită faptului că punctul se deplasează pe ecliptică, coordonatele se definesc pentru poziția punctului într-un anumit an, de exemplu 1950,0 sau 2000,0.

În această zi Soarele trece exact la zenit pe ecuatorul terestru.

Schemă care indică orientarea aproximativă a Pământului în raport cu Soarele la solstiţiul din iunie (stânga), echinocţiul din septembrie (jos), solstiţiul din decembrie (dreapta) şi echinocţiul din martie (sus) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Schemă care indică orientarea aproximativă a Pământului în raport cu Soarele la solstiţiul din iunie (stânga), echinocţiul din septembrie (jos), solstiţiul din decembrie (dreapta) şi echinocţiul din martie (sus) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Echinocțiul de primăvară


 

Dupa „Mărțișor”, „Babe” și „Mosi”, după “zăpada mieilor”, când calendaristic deja am pășit în anotimpul primăverii deși luna martie se dovedește a fi destul de capricioasă, ne apropiem de momentul echinocțiului de primăvară, ce marchează începutul primăverii astronomice.

El se produce în jurul datei de 20 martie când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade.
După cum este cunoscut, mișcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mișcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor și nopților la diferite epoci ale anului, datorită poziției aproximativ fixe în spatiu a axei de rotație a Pământului, precum și a înclinării sale față de planul orbitei acestuia.

Astfel, pe sfera cerească, Soarele parcurge în decurs de un an un cerc mare numit ecliptica (ce marchează de fapt planul orbitei Pământului), care face cu ecuatorul ceresc un unghi de 23° 27′ .

La momentul echinocțiului de primăvăra Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală.

Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mițcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine.

La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă ți valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii.

Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest.

Începând de la aceasta dată, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară.

Evident, descrierea de mai sus este valabilă doar pentru latitudinile nordice ale Terrei.

În emisfera sudică a Pământului fenomenul trebuie interpretat invers, astfel ca în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice.

Totodată, în regiunile polare, în emisfera nordică începe lunga zi polară, iar in cea sudică începe noaptea polară, ce vor dura, fiecare, câte 6 luni.

Iluminarea planetei la echinocțiul de primăvară - fioto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

Iluminarea planetei la echinocțiul de primăvară – fioto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

 

Al doilea echinocțiu al anului este momentul când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească nordică în cea sudică, în jurul datei de 23 septembrie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera sudică și echinocțiul de toamnă în emisfera nordică.

Punctul de intersecție din acest moment al eclipticii cu ecuatorul ceresc se numește punctul autumnal.

 

Echinocțiul de toamnă


 

Ca în fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie atenția ne este îndreptată spre momentul în care pașim în toamna astronomică.

Acesta este momentul echinocțiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.

Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică.

Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților.

Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primavară.

În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primaverii.

La latitudinile tarii noastre, în aceste zile Soarele va culmina la amiază la o înălțime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanței unghiulare dintre zenit si orizont.

Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă.

Iluminarea planetei la echinocțiul de toamnă - fioto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

Iluminarea planetei la echinocțiul de toamnă – fioto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

 

Etimologie

Termenul românesc echinocțiu are etimologie dublă: împrumut din latinul æquinoctium, care este format prin compunere, din lat. æquus: „egal” cu lat. nox, noctis: „noapte”, precum și împrumut din franceză: équinoxe care provine din același cuvânt latinesc æquinoctium Aceasta, pentru că la echinocțiu ziua și noaptea au durate egale.

Astfel, echinocțiul de primăvară (sau vernal) descrie echinocțiul din martie în emisfera nordică, în timp ce echinocțiul din septembrie pe cel din emisfera sudică.

 

Tradiţii


 

Calendarul popular păstrează în zona echinocţiului de toamnă amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea şi renaşterea Zeiţei Mumă, de origine neolitică, peste care părinţii bisericii creştine au suprapus moartea, numită Adormirea (15 august), şi naşterea Fecioarei Maria (8 septembrie), potrivit volumului ”Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000), de Ion Ghinoiu.

La 8 septembrie, sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică) marchează sfârşitul verii şi începutul toamnei.

Vremea se răceşte, începe migraţia păsărilor, iar o vorbă populară spune că acum se schimbă pălăria cu căciula.

 

Linia echinocțiului


 

Linia echinocțiului sau linia echinocțială este dreapta de intersecție a planului eclipticii (care este aceea a orbitei Pământului) cu planul ecuatorului ceresc (care este cel al ecuatorului terestru).

Ea este perpendiculară pe linia solstițiilor sau linia solstițială.

Un echinocțiu sau punct echinocțial este unul din cele două puncte de intersecție ale liniei echinocțiale cu sfera cerească.