Semnătura ta schimbă România semneaza.usr.ro
foto preluat de pe www.facebook.com/USRUniuneaSalvatiRomania
articole preluate de pe: semneaza.usr.ro; elenalasconi.ro
Semnătura ta schimbă România semneaza.usr.ro
Pentru alegerile parlamentare semnăturile se pot strânge și on-line.
Aici poți semna ca USR să poată fi pe buletinul de vot.
În total, avem nevoie de 100.000 de semnături, așa că ajutorul tău chiar e important pentru noi.
La următoarele alegeri parlamentare vom decide direcția țării pentru mulți ani de-acum înainte.
Avem ocazia să construim o țară mai bună, unde sănătatea, educația și bunăstarea cetățenilor sunt priorități.
Stă în puterea ta să decizi cine va fi pe buletinul de vot pentru alegerile parlamentare de pe 1 decembrie 2024.
Este important să știi că poți semna pentru mai multe partide, este un drept democratic.
În schimb, votul este doar unul și este important să știi ce înseamnă prezența fiecărui partid în Parlament, să alegi cu sufletul!
Legea nu permite strângerea de semnături electronice și pentru alegerile prezidențiale.
Dacă vrei să o susții pe Elena Lasconi în cursa pentru Cotroceni, afli de aici cum poți face asta.
Semnează azi și schimbă România de mâine!
Am construit un plan pentru o Românie mai bună.
O țară în care trăim cu toții în libertate, în prosperitate și siguranță.
O țară cu instituții care servesc cetățeanul.
Împreună putem face toate astea! Începem cu o semnătură! Semnătura ta.
Înainte de a completa tabelul de semnături, te rugăm să citești ghidul
Cine este Lasconi?
foto preluat de pe elenalasconi.ro
Vin din mijlocul românilor și îmi propun să fiu un președinte al tuturor românilor.
Sunt un om care a plecat de jos și care a rămas mereu printre oameni.
M-am luptat pentru tot ce am primit de la viață. Nu mi-a fost ușor, însă am răzbit de fiecare dată.
Oriunde m-au purtat pașii am păstrat vii învățăturile primite acasă, în Hațeg, de la părinți și bunici.
Ei m-au învățat cât de importante sunt școala, munca cinstită, credința și încrederea că mereu se poate mai bine.
Cea mai mare parte a vieții mele mi-am petrecut-o făcând o meserie pe care o iubesc, cea de jurnalist.
Acei ani minunați mi-au dat ocazia să fiu mereu în mijlocul oamenilor.
Am văzut și am trăit în România reală și nu în România din discursurile politicienilor.
Ca jurnalist am văzut și am arătat problemele românilor întregii țări.
Au trecut anii și multe din problemele țării au rămas nerezolvate. Am înțeles atunci că trebuie să fac pasul următor.
Din 2020 am intrat în serviciul oamenilor, ca primar la Câmpulung, unul dintre cele mai frumoase orașe ale noastre, ale românilor.
În primul mandat am atras fonduri europene cât taxele cetățenilor pe aproape 40 de ani.
Am reușit într-un timp foarte scurt să fac ce nu s-a făcut în zeci de ani.
Succesul de la primărie m-a obligat să fac pasul următor.
Ce am făcut bun la Câmpulung pot face în toată țara!
România se află în fața unui moment zero.
În fața momentului în care decidem ce fel de țară ne dorim.
Iar eu îmi doresc să nu ne mai uităm înapoi.
Să nu mai căutăm vinovați, ci să căutăm soluții.
Să transformăm România într-o țară prosperă în care statul lucrează pentru cetățean și nu invers.
Îmi doresc să avem o Românie de care să fim mândri, în care nivelul de trai să crească pentru toți, nu doar pentru unii.
Semnătura ta poate schimba România.
De acum înainte.
Înainte de a completa tabelul de semnături, te rugăm să citești ghidul
Calendar Ortodox 20 septembrie 2024
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 20 septembrie 2024
† Sf. Mari Mc. Eustație și soția sa, Teopista cu fiii lor: Agapie și Teopist
Sinaxar 20 Septembrie
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Eustatie si Teopista, soţia lui, şi doi fii ai lor: Agapie şi Teopist (Secolul al II-lea).
Sf. Mari Mc. Eustație și soția sa, Teopista cu fiii lor: Agapie și Teopist (Secolul al II-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acest sfânt mare Mucenic Eustatie, pe când se numea încă Placid, iar femeia lui, Tatiana, a fost general peste oşti la Roma, pe vremea împăratului Traian (către anul 100).
Şi deşi era un păgân bogat, el strălucea cu virtuţile, şi mai ales era foarte milostiv faţă de săraci. Văzând deci Dumnezeu bună înclinare a sufletului lui, i s-a descoperit într-un chip asemănător celui în care s-a arătat Sfântului Apostol Pavel.
Căci fiind într-o zi la vânat, i s-a arătat un cerb şi a început a-l goni; şi apropiindu-se a văzut între coarnele lui cinstita Cruce a lui Hristos, strălucind mai mult decât soarele, şi pe dânsa chipul lui Hristos, şi a auzit glas de la Cruce, zicând:
“O, Placide ! pentru ce mă prigoneşti ? Eu sunt Hristos, pe Care tu Îl cinsteşti fără să ştii prin lucrările tale cele bune.” Uimit şi speriat, Placid a căzut de pe cal şi a rămas fără cunoştinţă mai multe ceasuri.
Mântuitorul i-a apărut şi a doua oară, ca să fie încredinţat de adevărul din prima vedenie şi ca să-i spună ca El este Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului, şi că din iubire pentru om a luat firea omenească şi s-a întrupat pentru noi.
Atunci Placide a crezut cu toata inima sa şi s-a botezat, el şi toată casa lui. Iar din botez el s-a numit Eustatie, soţia lui, Teopista, iar cei doi copii ai lor : Agapie şi Teopist.
Văzând credinţa şi virtuţile sale, Domnul i-a apărut din nou şi i-a spus că o sa ajungă, ca Iov, să îndure mari încercări din partea diavolului, dar că Harul va fi cu el.
Şi într-adevăr, atât război a dat împotriva lui ucigaşul de oameni, diavolul, încât şi-a pierdut averea, a trebuit să ia drumul exilului, iar pe femeia sa a văzut-o robită şi pe copiii lui răpiţi de fiare sălbatice.
Dar s-a întâmplat ca în vremea aceea barbarii să invadeze pământurile romanilor, fără ca ei să poată găsi un căpitan de oşti destul de încercat ca să le poată face faţă.
Atunci împăratul şi-a adus aminte de Eustatie, de curajul lui şi de multele lui isprăvi de arme, şi l-a chemat la curte şi i-a redat averea şi bunurile şi titlurile aristocratice romane.
Iar Eustatie, în fruntea oştilor romane, a învins şi respins pe barbari, şi întorcându-se la Roma, a aflat pe soţia şi copiii săi, păstraţi nevătămaţi de Harul lui Dumnezeu, pentru credinţa sfântului.
Iar noul împărat, Hadrian (117), i-a redat lui cinstea cea dintâi, dar i-a cerut ca să aducă jertfă la idoli pentru victoriile obţinute. Eustatie i-a răspuns că această victorie s-a datorat numai lui Hristos, nu şi puterii iluzorii a idolilor şi falşilor dumnezei.
De acest răspuns mâniindu-se împăratul i-au dat, pe el şi pe soţia şi pe copiii lui, spre mâncare fiarelor sălbatice. Cum însă fiarele nu au vrut să-i mănânce, i-au vârât într-un cazan de aramă încins cu foc şi aşa şi-au dat sfinţii mucenici sufletelor lor în mâinile lui Dumnezeu, fără ca focul să strice trupurile lor, spre mirarea păgânilor şi bucuria creştinilor, care au înţeles astfel că harul lui Dumnezeu sălăşluieşte în trupurile Sfinţilor Mucenici, ce le sunt lăsate spre mângâiere.
Imnografie
Troparul Sfântului Mare Mucenic Eustatie şi al celor împreună cu dânsul: soţia sa Teopisti cu cei doi fii ai lor Agapie şi Teopist
Glasulul al 4-lea
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul Sfântului Mare Mucenic Eustatie şi al celor împreună cu dânsul: soţia sa Teopisti cu cei doi fii ai lor Agapie şi Teopist
Glasulul al 2-lea
Cele de sus căutând…
Aievea râvnind Patimilor Lui Hristos şi cu credinţă bând paharul Lui, te-ai făcut părtaş şi împreună moştenitor măririi Lui, Sfinte Mucenice Eustatie; de la Însuşi Dumnezeul tuturor, luând dintru înălţime Dumnezeiască iertare.
cititi si Viața Sfântului Mare Mucenic Eustatie și a soției sale, Teopista, cu cei doi fii: Agapie și Teopist
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Părinţilor noştri şi Mărturisitorilor Ipatie episcopul şi Andrei preotul.
Aceşti sfinţi erau din Lidia, şi de copii mici au mers la şcoală. Ipatie iubea călugăria, iar Andrei a fost făcut propovăduitor al Bisericii; însă întrecea pe alţii nu numai cu postul şi cu privegherile şi cu rugăciunile, ci încă şi cu toata smerita cugetare şi dragoste. Aflând de dânşii episcopul Efesului şi trăgându-i la sine, pe Ipatie l-a hirotonit episcop, iar pe Andrei prezbiter.
Şi aflând de dânşii hulitorul de sfinţi Leon împărat, a trimis de i-au chemat şi i-au băgat în temniţă. După aceea a poruncit de le despuiară capetele de piele şi sfintele icoane cele de mult preţ pe capetele lor le-a ars; şi ungându-le bărbile cu smoală i-au purtat prin mijlocul oraşului, şi i-au junghiat în părţile Zirolofului, dându-i câinilor să-i mănânce.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Martin, Episcop de Rome, şi Maxim cel Înţelept.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Anastasie, Teodor şi Euprepie, ucenici ai Sfântului Maxim.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Artemidor şi Taleleu.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Meletie, episcopul Ciprului.
Tot în această zi, pomenirea celui dintre mărturisitori, marelui Ioan Egipteanul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul mucenic Ilarion Criteanul.
Sfântul Cuvios Nou Mucenic Ilarion Criteanul. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 20 septembrie – foto: doxologia.ro
Primind în cele din urmă binecuvântarea părintelui său duhovnicesc, s-a întors la Constantinopol pentru a mărturisi aici revenirea lui la creştinism.
Acesta era de fel din insula Creta, şi a mărturisit pe Hristos în Constantinopol, la anul 1804, săvârşindu-se prin sabie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Bătălia de la Poitiers (19 septembrie 1356)
Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) – pictură realizată de Eugène Delacroix
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de la Poitiers (19 septembrie 1356)
Bătălia de la Poitiers (în engleză Battle of Poitiers, în franceză Bataille de Poitiers) a fost o bătălie majoră a Războiului de 100 de Ani, care a avut loc pe 19 septembrie 1356 între forțele engleze conduse de Eduard Prințul Negru pe de-o parte și cele franceze ale regele Ioan al II-lea pe de altă parte.
Context
Pe 10 septembrie 1355 regele Franței, Ioan al II-lea și cel al Navarrei, Carol al II-lea au semnat un acord care reprezenta o potențială amenințare pentru interesele engleze.
De aceea, regele Angliei, Eduard al III-lea i-a poruncit fiului său Eduard Prințul Negru să efectueze o incursiune adâncă, în sud-vestul Franței.
Prințul Negru – erou al Bătăliei de la Crécy, a creat un plan prin care trecând prin Bordeaux, înaintând prin regat, trebuia să-și unească pe râul Loir efectivele sale cu cele ale lui Ioan de Gaunt, duce de Lancaster.
În iulie, englezii au pornit spre nord din bază aflată în Aquitania, ținta fiind Parisul.
Fără a întâlni o oarecare rezistență, trupele engleze au prădat și ars multe orașe și ajungând la malul Loarei, s-au oprit lângă Tours.
Ne reușind să captureze cetatea, au încercat să de-a foc orașului, însă de asemenea, au eșuat din cauza ploii puternice.
Eduard de Woodstock, Prinț de Wales, Duce de Cornwall, Prinț de Aquitania (15 iunie 1330 – 8 iunie 1376) a fost fiul cel mare al regelui Eduard al III-lea al Angliei și a soției acestuia, Philippa de Hainault, și tatăl regelui Richard al II-lea al Angliei – in imagine, Eduard, Prinț de Wales în uniformă de cavaler al Ordinului Jartierei, 1453 - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
De întârzerea regelui Eduard s-a folosit însă Ioan al II-lea, care a ieșit în fața trupelor numeric inferioare ale britanicilor.
Ioan a concentrat o mare parte din trupele sale în Chartres, la nord de Tours-ul asediat.
Cu scopul de a majora viteza de deplasare Ioan a demobilizat totalul său de infanterie necalificată de 15-20.000 ostași.
Aflând despre apropierea trupelor franceze, Eduard a ordonat retragerea.
Urmărit de regele francez, Eduard se retrăgea cu trupele sale tot mai în sud.
Francezii însă i-au ajuns pe englezi, la câțiva kilometri sud-vest de Poitiers.
Ioan al II-lea (16 aprilie 1319 – 8 aprilie 1364), numit Ioan cel Bun (franceză Jean le Bon), a fost rege al Franţei din 1350 până la moartea sa. A fost al doilea suveran al Casei de Valois şi probabil este cel mai bine cunoscut ca regele care a fost învins în Bătălia de la Poitiers şi luat prizonier în Anglia – Portret al regelui Ioan, pictură pe lemn, ca. 1350, Muzeul Luvru – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Desfășurare
În dimineața zilei, înainte de luptă în armata anglo-gasconă s-a ținut o liturgie, mulți ostași fiind ridicați la titlu de cavaler, după care Prințul Eduard a dat ultimele instrucțiuni.
La ordinul său a fost interzisă luarea de prizonieri atât timp cât englezii nu au obținut o victorie decisivă.
Prințul a ordonat oamenilor săi să se abțină de la tentația de a vâna cavaleri eminenți din armata inamică, pentru care s-ar da o răscumpărare mare.
La începutul bătăliei englezii, sub comanda contelui Warrick au simulat retragerea pe flancul stâng.
Nu se cunoaște dacă acest lucru a fost făcut în mod deliberat pentru a ademeni cavaleria franceză, sau o consecință a capturării spionilor englezi.
Orice ar fi fost, a provocat atacul pripit al cavaleriei mareșalului Audrehem împotriva arcașilor englezi, care acopereau retragerea propriilor trupe pe flancul stâng.
Odată cu apropierea cavaleriei franceze, o mare parte din trupele lui Warrick s-au reîntors și se îndreptau spre pozițiile inamice.
În același timp, un alt comandant francez de pe flancul opus, mareșalul Clermont nefiind de acord cu acțiunile lui Audrehem a atacat cu ajutorul cavaleriei și aliaților germani.
Concluziile eronate ale lui Audrehem, referitoare la fuga englezilor, a avut un efect dezastruos asupra cursului ulterior al bătăliei pentru partea franceză.
Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) Ilustrație din secolul al XIV-lea, de Jean Froissart – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Englezii așteptându-se la acest pas, au deschis focul asupra inamicului.
Pe flancul stâng, arcașii englezi sub comanda ducelui de Oxford, care protejau principalele forțele ale lui Warrick, s-au poziționat într-o mlaștină, de netrecut pentru cavaleria grea.
De aceea, cavalerii au fost obligați să atace principalele forțe în retragere, ferindu-se de pozițiile arcașilor inamici. Jean Froissart scria:
„Armura franceză era invulnerabilă săgeților engleze, care fie ricoșau de armură, sau se rupeau în coliziune.”
Versiunea engleză a luptei indică însă faptul că săgețile lor au dovedit capacitatea de a penetra cea mai mare parte armurii din acea perioadă.
Evenimentele ulterioare au dovedit corectitudinea lui Froissart.
Primele salve engleze nu au avut nici un efect.
Cu toate acestea, odată cu apropierea francezilor arcașii au putut trage pe flancul trupelor cavalerești.
Armura pe cai era mai slabă pe părțile laterale și din spate, astfel încât arcașii, care se situau pe partea opusă a cavaleriei, trăgeau asupra cailor pe flancuri.
Era o metodă bine-cunoscută de a stopa un atac al cavaleriei, deoarece calul care cădea deseori distrugea unitatea formațiunii.
Rezultatele au fost devastatoare.
Caii, loviți din lateral, au început să intre în panică, aruncând cavalerii de pe șa și părăsind câmpul de luptă.
Cavaleria franceză a mareșalului Audrehem a suferit pierderi grele înainte de a ajunge la pozițiile soldaților englezi.
Atacul demoralizat și slăbit al francezilor a fost respins de către englezi.
Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Între timp, convins de retragerea englezilor, mareșalul Clermont a atacat pozițiile contelui de Salisbury. Acest atac a fost pregătit mai bine: pentru a ajuta cavaleria, în spatele trupelor atacatoare se deplasa infanteria.
Cavalerii au fost forțați să se deplaseze pe pantă prin găurile din gardul englez sub focul arcașilor englezi, care se aflau pe o poziție sigură în spatele tranșeelor, și sub acoperirea dealurilor.
Mulți nobili francezi datorită greutății armurii și a celei de pe cai au reușit să spargă gardul și să continue atacul.
În curând la locul luptei au sosit și întăririle, astfel anglo-gasconii având o superioritate numerică semnificativă au fost capabili să înfrângă atacul inamic.
Clermont și mulți alți francezi au fost uciși.
De curând a început atacul infanteriei Delfinului (moștenitorului tronului Franței), care a participat la luptă, dar s-a retras pentru a se regrupa.
Cavalerii infanteriști au început atacul înainte ca comandamentul francez să fi aflat despre înfrângerea forțelor mareșalului Clermont.
Cavalerii în retragere și caii lor au creat un anumit grad de confuzie în rândurile infanteriei în avansare.
În ciuda armelor bune, cavalerii se mișcau încet și erau ținte ideale pentru arcașii englezi, însă cei mai mulți dintre ei au ajuns la gard, care era mult defalcat după lupta anterioară.
Acest lucru a facilitat în mare măsură înaintarea franceză.
Bătălia feroce care s-a dat, a durat mai multe ore și a fost decisă doar cu sosirea întăririlor trimise de Prințul Eduard.
În bătălia a fost pierdut stindardul Delfinului, fiind capturat de englezi.
În cele din urmă, comandanții francezi, văzând zădărnicia luptei în continuare, au ordonat retragerea.
Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) – Parte din Războiului de 100 de Ani) – Miniatură medievală – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Următoarea linie de infanterie, condusă de ducele de Orléans, văzând oamenii Delfinului care au eșuat, a intrat în panică și a început să se retragă, deși mulți soldați de-ai săi deja se angajaseră în luptă cu englezii.
Întreaga armată, condusă de rege s-a amestecat. Arcașii englezi erau în afara zonei de foc a celor francezi.
Bătălia continua, dar Prințul Negru avea o rezervă în pădure, care era în măsură să atace flancul francez și în spate.
După o scurtă pauză, prințul a ordonat soldaților în rezervă să urce pe cai și să-i atace pe francezi.
Având teamă să fie încercuiți francezii au încercat să fugă.
Cu toate acestea, regele Ioan al II-lea a fost convins orbește că participarea sa ar putea schimba cursul luptei în favoarea compatrioților săi, de aceea s-a aflat în fața ultimului atac.
Pe flanc detașamentul regal era acoperit de arbaletieri echipați cu scuturi mari, numite Pavese.
În ciuda superiorității substanțiale a inamicului, detașamentul regal a fost partea cea mai capabilă și disciplinată a armatei franceze, în plus, englezi și gasconii erau deja epuizați de luptă îndelungată.
Totodată, au fost surprinși de atacul brusc a inamicului, care părea deja înfrânt.
Chiar și Prințul Negru a fost mirat de atacul neașteptat al regelui.
Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) – Jean II, the Good, being captured – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Arcașii englezi au declanșat încăierarea cu arbaletierii francezi, dar din cauza lipsei de săgeți bune și a armurii inamicului, această încăierare a fost ineficientă englezilor.
Cu toate acestea, Eduard efectuând o manevră pricepută a poziționat un detașament gascon în spatele flancului stâng francez, iar apoi a ordonat să atace cavaleria regelui.
După ce arcașii englezi și-au epuizat săgețile, prințul a ordonat atacul general.
După ce unitatea gasconă, situată în spatele francezilor, a lovit inamicul.
Liniile franceze s-au amestecat.
Escadrila regală slăbită și stânjenită a fost aruncată spre sud.
Arcașii au finalizat înfrângerea francezilor.
Regele Ioan cel Bun a luptat cu curaj, dar a fost capturat, împreună cu fiul său Filip.
Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) – Parte din Războiului de 100 de Ani) – Capturarea lui Ioan al II-lea – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Consecințe
A pierit floarea cavalerismului francez.
Printre cei uciși numărându-se: ducele Petru I de Bourbon, conetabilul Franței Gautier al VI-lea de Brienne, episcopul de Chalon, 16 baroni, 2426 cavaleri, în total fiind uciși cinci mii de ostași, trei mii în timpul retragerii.
Pe 24 mai 1357 rege capturat a fost adus solemn la Londra, fiind semnat un armistițiu cu Franța timp de 2 ani.
Prețul de răscumpărare a regelui a egalat suma veniturilor regale pentru 2 ani.
Prada fiind una imensă.
Franța a fost aruncată în doliu profund.
Vicerege a devenit Carol al V-lea.
Eșecul în război și opresiune răscumpărării a indus oamenii de rând ai Franței la o serie de revolte cunoscute sub numele de Jacqueria.
Luptă propriu-zisă ca și bătălia de la Crécy a demonstrat că tacticile și strategiile pot fi mai importante decât superioritatea cantitativă și calitativă.
cititi despre Bătălia de la Poitiers (19 septembrie 1356) si pe en.wikipedia.org