Calendar Ortodox 24 ianuarie 2026
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 24 ianuarie 2026
Sf. Cuv. Xenia din Roma; Sf. Xenia din Petersburg (Tedeum)
Sinaxar 24 Ianuarie
În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Xenia (Secolul al V-lea).
Sf. Cuv. Xenia din Roma (Secolul al V-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
Această fericită şi pururea pomenită Xenia era din marea cetate a Romei, din neam cinstit şi râvnitor.
Deci, vrând părinţii ei să o mărite şi pregătind nunta, ea s-a sculat şi a fugit din cămara de nuntă, împreună cu alte două femei tinere, slujitoarele ei. Călătorind pe mare şi trecând prin Alexandria, a sosit în ostrovul Cos.
De aici, fiind îndemnată spre viaţa călugărească de minunatul ieromonah Pavel, s-a aşezat în cetatea Milassa din Careia, unde şi-a făcut o bisericuţă închinată sfântului mucenic Ştefan.
În jurul acestui locaş s-a nevoit mult, împreună cu cele două slujitoare ale ei şi cu alte fecioare, dovedind răbdare şi părăsire a simţului poftelor lumeşti.
După sfârşitul ei cuvios şi fericit, s-a arătat şi semn de sus.
Căci la amiază, pe când soarele lumina pământul, s-a ivit o cruce de stele, înconjurată pe din afară şi pe dinăuntru cu un cearcăn, încât părea a fi o cunună dată de Dumnezeu fericitei, pentru postul cel îndelungat, pentru priveghere, pentru dormitul pe pământ şi pentru feciorie.
După îngroparea ei în pământ nu s-au mai văzut crucea de stele şi cele două cearcăne.
Despre viaţa sfintei a povestit una din slujitoare, pe când se săvârşea: din ce ţară şi din ce neam era, că la părinţi se chema Evsevia şi că vrând să trăiască necunoscută a luat numele de Xenia.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Pavel, Pavsirie şi Teodotion.
Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximiam şi a cârmuitorului Adrian, în Cleopatrida.
Ei erau fraţi buni după trup şi îmbrăţişaseră din tinereţe schima monahicească.
Când au fost prinşi, Pavel era de treizeci şi şapte de ani şi Pavsirie de douăzeci şi cinci.
Teodotion, fratele lor, aflând că ei sunt prinşi, şi-a lăsat viaţa pe care o ducea în munţi cu tâlharii cu care era părtaş la fărădelegi, şi a venit să-i vadă şi să-i sărute.
Dar, văzându-i că sunt la judecată, n-a cutezat să se apropie, ci stând deoparte cugeta întru sine: oare, ce fel de foloase vor dobândi fraţii săi?
Şi înflăcărându-se de dorul după Dumnezeu s-a căit şi a mărturisit înaintea tiranului Adrian că este creştin, a sărit asupra lui şi l-a doborât de pe scaun.
Dar îndată i-au fost bătute cuie înroşite în coaste şi în pântece, şi a primit sfârşitul vieţii tăindu-i-se capul cu sabia.
Iar Pavel şi Pavsirie au fost aruncaţi în râu şi aşa şi-au încheiat mucenicia lor.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vavila din Sicilia, împreună cu ucenicii săi, Timotei şi Agapie.
Acest sfânt mucenic Vavila s-a născut din părinţi de bun neam şi iubitori de Dumnezeu în cetatea Antiohiei, care se mai numea şi Teupolis. Aici a învăţat cu silinţă ştiinţa, înţelepciunea şi Sfintele Scripturi; a iubit de tânăr pe Hristos şi a urât cele lumeşti.
După moartea părinţilor săi, şi-a împărţit averea la săraci, la văduve şi la orfani; şi scuturându-se de toate bunurile pe care le avusese, s-a retras în munte, unde a petrecut în linişte împreună cu cei doi ucenici ai săi: Agapie şi Timotei. Ajungând preot, a cinstit cu vrednicie treapta preoţiei.
Dar fiindcă necredincioşii şi vărsătorii de sânge elini râvneau să-i vândă dregătorilor, s-a dus în Sicilia împreună cu ucenicii săi, unde pe mulţi a luminat cu darul său, aducându-i la cunoştinţa de Dumnezeu.
Dar după cum cetatea nu se poate ascunde dacă stă sus pe munte, tot aşa şi sfântul Vavila nu a putut să rămână tăinuit şi, fiind prins de dregător împreună cu ucenicii săi şi mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, mai întâi i-au bătut cu toiege, sângerându-le trupurile; apoi purtându-i prin cetate i-au lovit în chip felurit şi crud; pe deoparte ca să îngrozească cu chinuirea sfinţilor cetăţile Siciliei, iar pe de alta ca să sature setea lor de schingiuire.
Dar sfinţii se întăreau, privind către bunătăţile cele veşnice. A doua zi tăindu-i cu săbiile, i-au aruncat în foc. Focul nu le-a vătămat trupurile, iar creştinii luându-le de acolo le-au îngropat cu vrednicie în ostrovul Siciliei.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părinte Macedonie.
Acest sfânt părinte Macedonie s-a nevoit în liniştea munţilor.
El nu sălăşluia într-un loc anumit, ci se găsea când într-o parte, când într-alta: în Fenicia, în Siria, în Cilicia, fugind de mulţimea celor ce năzuiau spre el.
Patruzeci şi cinci de ani a petrecut aşa, fără cort, fără coliba, ci stând numai prin vreo crăpătură adâncă de stâncă.
După ce s-a făcut preot, a cedat stăruinţelor ce i s-au făcut şi şi-a clădit o coliba.
Mai târziu a locuit şi prin străini. Şi a trăit alţi douăzeci şi cinci de ani în colibă şi prin străini; deci anii luptelor sale sunt de şaptezeci.
Patruzeci de ani s-a hrănit numai cu orz şi cu apă; mai târziu, fiind neputincios, se hrănea cu o bucăţică de pâine şi cu apă.
Acest minunat părinte, primind darul minunilor, izgonea demonii din oameni, vindeca bolile şi săvârşea şi alte minuni.
Şi sfântul slujind lui Dumnezeu cu sârguinţă şi în curăţie, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor sfântului cuvios mucenic Anastasie Persul.
Mergând împăratul Heraclie în Persia şi după moartea lui Hosroe, împăratul perşilor, un călugăr din Mănăstirea Sfântului Serghie, unde se aflau moaştele sfântului Anastasie, văzând armata împăratului, s-a bucurat şi s-a întors cu ostaşii la locurile lor.
Dar mergând la mănăstirea lui a adus rasa călugărească pe care mucenicul o îmbrăcase când s-a mutat către Domnul şi, povestind la toţi fraţii luptele mucenicului, la care fusese de faţă şi le-a văzut, a spus că şi în Persia un demonizat s-a vindecat acoperindu-se cu această rasă.
Iar un episcop, fiind trimis de arhiepiscopul aşezărilor greceşti din Persia, a luat moaştele sfântului şi le-a adus în Cezareea, unde a lăsat o mică parte, iar partea cealaltă şi-a oprit-o.
Cinstitul cap al sfântului şi icoana lui sunt cinstite de către credincioşi şi în marea şi vechea Romă.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Ermoghen şi Mamant.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Filon, episcopul Calpasiei, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Filipic, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Varsim, care cu doi fraţi ai lui de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Zosima, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Prooroc, înaintemergător şi Botezator Ioan aproape de Tavru.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului şi purtătorului de Dumnezeu parintele nostru Dionisie cel din Olimp, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Xenia de la Saint-Petersburg, nebuna întru Hristos (cca. 1719/1731 – 1803).
Sf. Cuv. Xenia din Sankt Petersburg (cca. 1719/1731 – 1803) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Sfânta Xenia a trăit în al 18-lea secol, dar este cunoscut relativ puţin despre ea sau familia sa.
Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei în Petersburg, în timpul domniei împărăteselor Elizabeta şi Ecaterina a doua.
Xenia Grigorievna Petrova a fost soţia unui ofiţer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov.
Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soţul său a murit brusc, la o petrecere.
Ea a plâns moartea soţului ei, şi în special pentru că el a murit fără spovedanie şi împărtăşanie.
Din acel moment, Xenia şi-a pierdut interesul pentru lucrurile lumeşti şi a urmat calea grea a nebuniei pentru Hristos.
Sursa acestui mod ciudat de viaţă poate fi găsită în prima Epistolă către Corinteni (I Cor. 1, 18-24, I Cor. 2, 14, I Cor. 3,18-19).
Ea a început să îmbrace hainele soţului ei şi să insiste să fie numită Andrei Feodorovici.
Ea le-a spus oamenilor că ea a murit, nu soţul ei.
Într-un anumit fel, aceasta era adevărat.
A abandonat felul ei de viaţă anterior şi a trăit o renaştere spirituală.
Când a dăruit altora casa şi tot ceea ce avea, rudele sale s-au plâns autorităţilor.
După ce au vorbit cu Xenia, autorităţile au fost convinse că ea e în posesia facultăţilor sale mintale şi că avea dreptul să dea tot ce avea în ce mod dorea.
În curând, ea nu a mai avut nimic pentru ea, aşa că a început să se plimbe prin zona săracă a Petersburgului, fără un loc unde să îşi culce capul.
Ea a refuzat orice ajutor de la rudele sale, fericită să fie liberă de orice legături cu lumea.
Când uniforma roşie şi verde a soţului ei s-a învechit, ea a continuat să se îmbrace în zdrenţe de aceleaşi culori.
După un timp, Sfânta Xenia a părăsit Petersburgul pentru 8 ani.
Se crede că a fost în pelerinaj la locurile sfinte din întreaga Rusie.
Se poate ca ea să fi vizitat pe Sfântul Teodor de Sanaxar (19 februarie), de asemenea militar.
Viaţa lui s-a schimbat dramatic după ce un tânăr ofiţer a murit în timpul unei petreceri, la băut.
Poate că acest ofiţer a fost soţul Sfintei Xenia.
În orice caz, ea îl ştia pe Sfântul Teodor şi a avut de câştigat în urma sfaturilor sale.
Sfânta Xenia s-a întors până la urmă în Petersburg unde îşi băteau joc de ea şi o insultau pentru comportamentul ei straniu.
Când accepta bani de la oameni, primea doar monede mici, pe care le folosea să ii ajute pe săraci.
Îşi petrecea nopţile în rugăciuni, fără să doarmă, pe un câmp din apropierea oraşului.
În curând, virtutea sa şi darurile sale au început să fie observate.
Ea a prezis evenimente viitoare care urmau sa afecteze cetăţenii Petersburgului şi chiar familia regală.
Împotriva voii ei, ea a început să fie cunoscută ca cineva plăcut lui Dumnezeu.
Oamenii considerau vizitele ei în casele sau căminele lor ca mari binecuvântări.
Sfânta Xenia a trăit cam 45 de ani după moartea soţului ei, şi a plecat la Domnului la vârsta de 71 de ani.
Data exactă şi împrejurările nu sunt cunoscute, dar se crede că a avut loc pe la sfârşitul secolului 18.
A fost înmormântată în cimitirul Smolensk.
Prin anii 1820, oamenii făceau pelerinaj la mormântul ei, să se roage pentru sufletul ei şi să o roage să se roage lui Dumnezeu pentru noi.
Atât de mulţi vizitatori luau pământ din mormântul ei, încât trebuia să fie înlocuit în fiecare an.
Mai târziu a fost construită o capelă pe mormântul ei.
Cei care îşi îndreaptă rugăciunile către Sfânta Xenia, primesc vindecare din bolile lor şi eliberare de probleme.
Este de asemenea cunoscută pentru ajutorarea celor care îşi caută de lucru.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Evenimentele Zilei de 24 ianuarie în Istorie
Harta Principatelor Române Unite (1859-1878)
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org
(articol in curs de editare)
24 ianuarie este a 24-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 341 de zile până la sfârșitul anului (342 de zile în anii bisecți).
Sărbători Religioase ale Zilei de 24 ianuarie
Ortodoxe
Sf. Cuv. Xenia din Roma; Sf. Cuv. Xenia din Petersburg (Tedeum)
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Sf. Cuv. Xenia din Roma (secolul al V-lea) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Sfânta Cuvioasă Xenia (sau Xenia romana) a trăit la începuturile creștinismului, în secolul al V-lea. Originară din Roma, ea a îmbrăcat haina monahală și a trăit într-o continuă priveghere, înfrânare și smerenie.
Numele monahal pe care și l-a ales, Xenia, se traduce prin „străina”, vrând să arate prin acest gest că se înstrăinează de lumea aceasta, pentru a se dedica numai celor sfinte.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Sf. Cuv. Xenia din Petersburg (cca. 1719/1731 – 1803) – foto preluat de pe doxologia.ro
Pomenirea sfintei Xenia din Sankt Petersburg (cca. 1719/1731 – 1803), numită și „cea smerită și nebună pentru Hristos” se face atât pe 24 ianuarie (6 februarie pe stil vechi) cât și pe 11 septembrie (24 septembrie pe stil vechi).
În calendarul ortodox rus este pomenită și pe 24 mai, când se sărbătorește proclamarea ei ca sfânt care a avut loc în anul 1988.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Greco-catolice
Sf. Xenia, cuvioasă († secolul al V-lea); Sf. Francisc de Sales, episcop († 1622)
Francisc de Sales - foto: ro.wikipedia.org
Francisc de Sales (François de Sales) (n. 1567, Thorens-Glières, Savoia, d. 1622, Lyon) venerat ca sfânt în Biserica Catolică și în Biserica Anglicană, a fost un episcop catolic al Genevei.
Romano-catolice
Sf. Francisc de Sales, episcop, învățător al Bisericii
Sărbători naționale ale zilei de 24 ianuarie
Ziua Unirii Principatelor Române
În 1859, în ziua de 24 ianuarie/5 februarie, Alexandru Ioan Cuza era ales, în unanimitate, domn al Țării Românești, după ce fusese ales domn al Moldovei la 5/17 ianuarie 1859, ceea ce a reprezentat, în fapt, unirea celor două principate românești sub același conducător.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Evenimentele Zilei de 24 ianuarie în Istorie:
- 24 ianuarie 41 d.Hr. – Împăratul roman Caligula a fost asasinat de Cassius Chareea și de gărzile pretoriene, iar unchiul său Claudius a fost proclamat împărat;
- 24 ianuarie 1848 – La Moara lui Sutter din Coloma, California s-a descoperit aur; aceasta avea să ducă la Goana după aur din California de la jumătatea secolului al XIX-lea;
- 24 ianuarie 1859 – Domnitorul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, a fost ales domnitor al Țării Românești, stabilind o uniune personală a celor două țări, care avea ulterior să fie transformată într-o uniune politică;
- 24 ianuarie 1862 – Deschiderea primului Parlament unic al României la București. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza proclamă în mod solemn, în fața Adunărilor Moldovei și Țării Românești, “Unirea definitivă a Principatelor”, iar orașul București este proclamat capitala țării;
- 24 ianuarie 1918 – Sfatul Ţării din gubernia rusa Basarabia proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti;
- 24 ianuarie 1946 – Adunarea Generală a ONU adoptă prima rezoluție. Aceasta se referă la utilizarea în scopuri pașnice a energiei atomice și eliminarea armelor atomice sau a altor arme de distrugere în masă.
24 ianuarie 41 - Împăratul roman Caligula, cunoscut pentru excentricităţile sale şi pentru despotismul sau, a fost asasinat de Cassius Chareea și de gărzile pretoriene, iar unchiul său Claudius a fost proclamat împărat.
Caligula - foto: ro.wikipedia.org
Caligula (latină: Caius Iulius Caesar Augustus Germanicus, 31 august 12 d.Hr. – 24 ianuarie 41 d. Hr.), de asemenea, cunoscut sub numele de Gaius, a fost Împărat Roman intre anii 37-41.
Caligula a fost un membru al casei conducătoare convenționale cunoscută sub numele de dinastia Iulio-Claudiana.
Germanicus, tatăl sau, era nepotul și fiul adoptat al împăratului Tiberius si a fost un general de succes și unul dintre cele mai iubite figuri publice din Roma.
Tânărul Gaius a primit porecla de Caligula (însemnând „cizma”, diminutivul de Caliga, sandală purtată de soldații romani) de la soldații tatălui său în timp ce i-a însoțit în timpul campaniilor sale din Germania.
În timpul domniei sale scurte, Caligula a incercat sa-si sporeasca puterea personala.
El a inițiat o mare parte din proiectele de construcții ambițioase și locuințe de lux pentru el, dar a inițiat și construirea a două noi apeducte din Roma: Claudia Aqua și Anio Novus.
În timpul domniei sale, imperiul a anexat regatul Mauritania și l- a făcut provincie.
Caligula a fost primul împărat roman asasinat, in urma unei conspirații care implica ofițeri din garda pretoriană, precum și membri ai Senatului roman și a curții imperiale.
Scopul conspiratorilor a fost „să folosească ocazia de a restabili Republica Romană”, dar planul a fost zădărnicit, dupa ce în aceeași zi, garda pretoriană l-a declarat imparat pe unchiul lui Caligula , Claudius.
Claudius – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Tiberius Claudius Caesar Augustus Gemanicus (n. 1 august 10 î.Hr., Lugdunum, Imperiul Roman, Galia – d. 13 octombrie 54 d.Hr., Roma, Imperiul Roman) a fost al patrulea împărat roman al dinastiei iulio-claudiene; a domnit din 41 până în 54.
Fiu al generalului Drusus (fratele lui Tiberius) și al Antoniei Minor, frate mai tânăr al generalului Gemanicus, născut la Lugdunum (Lyon), Claudius nu participă până la urcarea pe tron, din cauza unei sănătăți mai șubrede și a unor infirmități congenitale, la viața politică, preferând o existență retrasă, consacrată studiului.
Este proclamat împărat de către pretorieni la asasinarea nepotului său Caligula și recunoscut apoi de către senat.
În timpul domniei sale începe construcția unui sistem defensiv de fortificații pe Rin și Dunăre, provinciile beneficiază de o bună administrare și o bogată activitate edilitară (șosele, apeducte, porturi).
Acordarea cetățeniei romane locuitorilor unor orașe din afara Italiei, îi atrage ostilitatea cercurilor senatoriale.
În timpul domniei lui Claudius începe cucerirea Britanniei, care devine cea mai vestică provincie a Imperiului Roman.
În 44 Iudeea și în 46 Tracia sunt transformate în provincii romane.
După executarea Messalinei, cea de-a treia soție, în 48, acuzată de Narcissus de complot, Claudius se căsătorește în 49 cu Agrippina Minor Iulia și-l adoptă pe fiul acesteia, Nero, care-i va urma la tron.
Moare otrăvit de noua sa soție.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
24 ianuarie 76 - S-a născut împăratul roman Hadrian; (d. 10.07.138).
Bustul lui Publius Aelius Traianus Hadrianus, în armură, la Muzeul de arheologie din Sevilla, din Spania – foto: ro.wikipedia.org
Publius Aelius Traianus Hadrianus (24 ianuarie 76 – 10 iulie 138) , a fost Împărat Roman (117-138).
A fost al treilea dintre așa-zișii „cei cinci împărați buni ai Imperiului Roman”.
A inițiat o serie de reforme în armată și justiție; arta și arhitectura au înflorit în timpul domniei lui.
La Roma este restaurat Panteonul, se construiește Mausoleul sau viitorul Castel Sant’Angelo – mormântul împăraților romani până la Caracalla.
Hadrian a acordat o deosebită atenție promovării filosofiei și literaturii, manifestând o pronunțată înclinare pentru cultura greacă.
El însuși era filosof și scriitor, fiind autorul unor poezii în greacă și latină, discursuri, scrieri filologice și enciclopedice.
Pe plan extern, Hadrian încheie pacea cu parții și renunță la ultimele cuceriri ale lui Traian din provinciile Armenia, Asiria șiMesopotamia, fixând granița orientală pe Eufrat.
Legate de vizitele împăratului în Dacia, au loc două reorganizări administrative ale provinciei, împărțită în 119 în Dacia Superior și Dacia Inferior, iar în 123 în Dacia Porolissensis, Dacia Superior și Dacia Inferior.
În Britannia, Hadrian a construit zidul defensiv ce îi va purta numele, și care trasa granița de nord a Imperiului Roman.
În anul 132, intenția lui Hadrian de a înălța un templu al lui Jupiter la Ierusalim a declanșat ultima mare răscoală a iudeilor, condusă de Bar Kohba și reprimată în 135.
24 ianuarie 817 - A decedat Stefan al IV-lea, al 97-lea Papa al Bisericii Catolice; (n.cca.770).
Papa Ștefan al IV-lea – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Papa Ștefan al IV-lea (+ 24 ian. 817 la Roma) a fost papă al Romei din 22 iunie 816, fiind astfel succesorul lui Leon al III-lea.
Numele lui înseamnă “coroana” (greacă). Sub pontificatul lui Ștefan papalitatea s-a apropiat mult de franci: Regele Ludovic cel Pios este încoronat și uns împărat de către acest papă (cu așa-zisa “coroana lui Constantin”).
Prin acest act, Imperiul francilor intră în tradiția vest-romană.
Noul împărat garantează alegeri libere în fruntea bisericii, ceea ce va fi însă valabil abia sub succesorul lui, Pascal I.
Așa cum Ludovic promite neamestcul în treburile Romei, așa îi dă de înțeles papei că nu-i permite vreun amestec în viitorul dinastiei și al imperiului său
24 ianuarie 1125 - A decedat regele Georgiei, David al IV- lea , cunoscut sub numele de David Intemeietorul; (n.1073).
A fresco of King David IV from Gelati Monastery – foto preluat de pe en.wikipedia.org
David al IV-lea a fost un rege din dinastia Bagrationi, a urcat pe tronul Georgiei în 1089 , la varsta de 16 ani, si a domnit din 1089 până la moartea sa.
Este considerat a fi fost cel mai mare conducător georgian în istorie, el reușind sa-i alunge pe turcii selgiucizi din țară, in urma marii batalii de la Didgori în 1121.
Reformele sale din armata și administrația i-au permis să se reunească tara și sa aduca o mare parte din Caucaz sub controlul Georgiei.
A sprijinit Biserica Ortodoxa și a fost un promotor notabil al culturii crestine.
A fost canonizat de Biserica Ortodoxa Georgiana. David a eliberat în 1123 si Armenia și a fost uns în 1124 drept rege al armenilor, incluzând nordul acestei tari printre domeniile coroanei georgiene, Georgia devenind astfel cea mai importantă putere în Transcaucazia, cuprinzând un ținut întins „din Nicopsia până la Daruband și din Oseția până la Aragaț”.
Domnia lui David, supranumit „Constructorul” (Aghmașenebeli în georgiană) este considerată drept debutul unei „Epoci de Aur” în istoria Georgiei.
24 ianuarie 1444 - S-a nascut Galeazzo Maria Sforza, duce de Milano (d. 1476)
Galeazzo Maria Sforza – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Galeazzo Maria Sforza (24 ianuarie 1444 – 26 decembrie 1476) a fost Duce al Milano din 1466 până la moartea sa.
A fost cunoscut pentru cruzime, tiranie și desfrânare. Sforza a fost renumit ca patron al muzicii.
În timpul domniei sale, a sprijinului financiar și a încurajărilor, capela a devenit una dintre cele mai faimoase ansambluri muzicale din Europa.
Compozitori din nord, mai ales compozitori franco-flamanzi au venit să cânte în capela sa și să scrie masse, motete și muzică laică pentru el.
După crimele lui Galeazzo, cei mai mulți cântăreții la capela Sforza au fugit și s-au stabilit în alte părți ajutând la creșterea standardelor muzicale din alte orașe cu ar fi Ferrara.
Galeazzo Sforza a fost un afemeiat notoriu, care trecea femeile curtenilor săi odată ce se sătura de ele.
Enervânduse odată pe un braconier, l-a forțat să înghită un iepure întreg, cu tot cu blană; pe un bărbat l-a ținut de viu într-un sicriu, pe un preot care i-a prezis o domnie scură l-a pedespsit prin a muri de foame.
Acest lucru i-a făcut mulți dușmani în Milano.
24 ianuarie 1458 - Matei Corvin, al doilea fiu al guvernatorului lui Ioan Corvin, a fost ales rege al Ungariei.
Matia Corvin – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Matia Corvin (mai des Matei Corvin, în maghiară Hunyadi Mátyás, în latină Matthias Corvinus, în germană Matthias Corvinus, în croată Matija Korvin; n. 23 februarie 1443, Cluj, Regatul Ungariei – d. 6 aprilie 1490, Viena, Sfântul Imperiu Roman), născut Matia de Hunedoara, cunoscut și ca Mateiaș în cronicile Moldovei sau Matei Corvin a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei.
A condus Regatul Ungariei între anii 1458-1490. A fost botezat după Sfântul Matia, apostol, nu după Matei Evanghelistul.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
24 ianuarie 1536 – Regele Henric al VIII-lea al Angliei suferă un accident în timp ce se afla la turnir, ceea ce duce la o leziune cerebrală despre care istoricii spun că ar fi putut influența comportamentul său ulterior neregulat și posibila impotență.
24 ianuarie 1679 - Regele Carol al II-lea al Angliei a dizolvat Parlamentul.
24 ianuarie 1712 - S-a născut Frederic al II-lea, supranumit „cel Mare”, rege al Prusiei, din dinastia Hohenzolern (d. 1786)
Frederick al II-lea la vârsta de 68 de ani, de Anton Graff – foto: ro.wikipedia.org
Frederic al II-lea, cel Mare (germană Friedrich II.; n. 24 ianuarie 1712, Berlin – d. 17 august 1786, Potsdam) a fost rege al Prusiei (1740-1786), din dinastia de Hohenzollern, al 14-lea prinț elector al Sfântului Imperiu Roman sub numele de Frederic IV (Friedrich IV.) de Brandenburg.
A devenit cunoscut sub numele de Frederic cel Mare (Friedrich der Große) și a fost poreclit Der Alte Fritz (“Bătrânul Fritz”).
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
24 ianuarie 1732 - S-a născut scriitorul şi dramaturgul Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais.
![Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais (n. 24 ianuarie 1732 – d. 18 mai[1] 1799) a fost un ceasornicar, inventator, muzician, politician, refugiat, spion, editor, traficant de arme și revoluționar (atât francez cât și american). El a fost totuși cunoscut pentru piesele lui de teatru, în special cele trei piese cu bărbierul Figaro - foto: cersipamantromanesc.com](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2015/05/Pierre-Augustin-Caron-de-Beaumarchais-e1431940931227.jpg)
Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais – foto: cersipamantromanesc.com
Este cunoscut mai ales pentru pentru piesele sale de teatru, dintre care două au cucerit o mare popularitate: „Bărbierul din Sevilla” şi „Nunta lui Figaro”; (d.18.05.1799).
24 ianuarie 1742 - Carol Albert de Bavaria a devenit împărat al Sfântului Imperiu Romano – German.
24 ianuarie 1746 - S-a născut regele Gustav al -II-lea al Suediei; (d.1792).
24 ianuarie 1779 - S-a născut Elisabeta Alexeievna, soţia ţarului Alexandru I al Rusiei (d. 04.05.1826).
Elisabeta Alexeievna (Louise de Baden) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Elisabeta Alexeievna (Louise de Baden) (13 / 24 ianuarie 1779 – d. 4 / 16 mai 1826) a fost soţia împăratului Alexandru I al Rusiei. Elisabeta Alexeievna s-a născut la Karlsruhe, la 24 ianuarie 1779 ca prinţesa Louise Maria Auguste a Marelui Ducat al Badenului şi aparţinea Casei Zähringen.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
24 ianuarie 1752 - S-a născut la Roma compozitorul italian Muzio Clementi (d. 1832). Este considerat parintele muzicii moderne pentru pian, dar acest renume ar trebui împarțit el si C.P.E. Bach, a cărui operă Clementi a studiat-o cu multă grijă și care i-a influențat în mare măsură stilul propriu .
24 ianuarie 1828 - S-a întemeiat în Grecia instituția numită Președinția Greciei.
24 ianuarie 1848 - La Moara lui Sutter din Coloma, California, colonistul american James Marshall descopera aur. Aceasta avea să ducă la Goana după aur din California de la jumătatea secolului al XIX-lea.
La invazia cautatorilor de aur dornici de imbogatire au contribuit si declaratiile presedintelui american James Polk , care a evocat in public existenta unor bogatii incalculabile in California.
Curand imigranti si aventurieri veniti din Europa, Asia si America latina, s-au alaturat celor peste 100.000 de americani care au luat drumul Californiei.
Oamenii traiau in conditii precare,astfel incat inca din primul an s-a inregistrat moartea a zece mii de persoane, ca urmare a lipsei adaposturilor, subalimentatiei, lipsei medicamentelor , dizenteriei si a altor epidemii.
Terenurile aurifere deveneau proprietatea primului venit. Orase efemere au rasarit ca din pamant in valea Sacramento.
Ajungand la 90.000 de locuitori , dintre care 20.000 mexicani,si 10.000 indieni, California dervine in 1949 stat cu depline drepturi, in cadrul Statelor Unite ale Americii de Nord.
24 ianuarie 1849 - S-a născut Badea Cârţan, ţăran român autodidact, luptător pentru eliberarea naţională a românilor din Transilvania. (d.07.08.1911).
Badea Cârțan în 1899 – foto: ro.wikipedia.org
Gheorghe Cârțan cunoscut și sub numele de Badea Cârțan (n. 24 ianuarie 1849, Cârțișoara – d. 7 august 1911) a fost un țăran român care a luptat pentru independența românilor din Transilvania, distribuind cărți românești, aduse clandestin din România, la sate.
A călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii săi Columna lui Traian și alte mărturii despre originea latină a poporului român.
În 1877 s-a înrolat voluntar în războiul de independență al României.
24 ianuarie 1859 - Adunarea Electivă a Țării Românești s-a pronunţă pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, ceea ce a insemnat unirea in fapt a Principatelor Moldovei şi Munteniei si punerea temeliei României moderne.
“Proclamarea Unirii” (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman – foto: ro.wikipedia.org
Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești.
Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decizivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
24 ianuarie 1862 - Deschiderea primului Parlament unic al României la Bucureşti. Domnitorul Al.I.Cuza proclamă solemn, în faţa Adunărilor Moldovei şi Ţării Româneşti, “Unirea definitivă a Principatelor”, iar oraşul Bucureşti este proclamat capitala ţării.
Deschiderea primului parlament al României (24 ianuarie 1862) – foto: ro.wikipedia.org
24 ianuarie 1864 - A fost promulgată legea privind înfiinţarea Curţii de conturi din România, instituţie creata pentru verificarea şi controlul administrării şi mînuirii banilor publici.
24 ianuarie 1866 - A murit Aron Pumnul, cărturar român, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluţiei de la 1848 din Transilvania.
Aron Pumnul – foto: ro.wikipedia.org
Aron Pumnul (n. 27 noiembrie 1818, satul Cuciulata, județul Brașov; d. 12 ianuarie 1866) a fost un cărturar român, lingvist, filolog și istoric literar, profesor al lui Mihai Eminescu, fruntaș al Revoluției de la 1848 din Transilvania
A fost profesor de limba şi literatura română şi un animator cultural de prestigiu, avînd o deosebită vocaţie pedagogică. Printre elevii lui s-a numarat Eminescu, care i-a dedicat prima sa poezie publicată – “La mormîntul lui Arune Pumnul”.
24 ianuarie 1872 - A murit William Webb Ellis, cleric anglican, inventatorul rugbiului (n. 24.11.1806).
24 ianuarie 1878 - Trupele române ocupă localitatea Smîrdan (astazi in Bulgaria), punct important al sistemului otoman de apărare a Vidinului, în timpul războiului de independenţă a României.
Războiul de Independență al României – Parte a Războiului Ruso-Turc (1877-1878) – „Atacul de la Smârdan”, tablou de Nicolae Grigorescu – foto: ro.wikipedia.org
24 ianuarie 1882 - S-a înfiinţat, la Bucureşti, societatea “Iridenţa Română”, care, din 1883, s-a numit “Carpaţi”.
Societatea, din care facea parte si poetul Mihai Eminescu a militat pentru ajutorarea românilor transilvăneni.
24 ianuarie 1889 - S-a născut la Boboshticë, în Albania, scriitorul Victor Eftimiu (d.27.11.1972, București).
Victor Eftimiu – foto: ro.wikipedia.org
Victor Eftimiu (n. 24 ianuarie 1889, Boboştiţa, Albania – d. 27 noiembrie 1972, Bucureşti) a fost un poet, dramaturg, eseist, povestitor, scriitor şi traducător român de origine aromână, respectiv membru al Academiei Române şi francmason român din perioada interbelică (“Înşir’te, mărgărite”, “Omul care a văzut moartea”).
24 ianuarie 1891 - Îşi începe activitatea, la Bucureşti, “Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”. Din iniţiativa ei, s-a publicat, în limba franceză, memoriul studenţilor universitari români, privitor la situaţia românilor din Transilvania şi Ungaria, adresat opiniei publice din Apusul Europei, prin care se evidenţia politica de oprimare a celor peste trei milioane de români din Austro-Ungaria.
Memoriul a avut un puternic ecou în lume.
24 ianuarie 1893 - Apare la Bucureşti, revista satirică “Moftul român”, sub conducerea lui Ion Luca Caragiale şi Anton Bacalbaşa. Revista a apărut pînă la 12 mai 1902.
Moftul român (1893) – foto preluat de pe www.scribd.com
Moftul român a fost o revistă umoristică înființată de Ion Luca Caragiale în ianuarie 1893, după ce acesta se retrăsese din ziaristică de la sfârșitul anului 1889.
Publicația era subintitulată ironic „Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”.
În ea au fost publicate unele dintre cele mai valoroase schițe caragialiene.
Începând cu numărul 11 a devenit ilustrată, publicând și caricaturi. Revista a apărut, cu unele întreruperi, până în anul 1902.
Printre colaboratorii ei s-au numărat Dimitrie Teleor, E. Gârleanu, I. Al. Brătescu-Voinești, Al. Cazaban.
Calendarul Moftului român, pe anul 1908, de I. L. Caragiale, a apărut la București.
Revista a fost relansată la data de 10 octombrie 2010, cu apariție lunară, și avându-l ca director editorial pe Miron Manega.
24 ianuarie 1901 – S-a născut Florica Bagdasar, medic neuropsihiatrie infantilă, prima femeie ministru din România (d. 1978)
Florica Bagdasar – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Florica Bagdasar (n. 24 ianuarie 1901, Monastir, Imperiul Otoman – d. 19 decembrie 1978, București) a fost medic cu specialitatea neuropsihiatrie infantilă și a fost prima femeie ministru din România, la Ministerul Sănătății, în perioada 1946–1948.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.orgș en.wikipedia.org
24 ianuarie 1905 - S-a născut Grigore Vasiliu Birlic, actor român cu o îndelungată şi prestigioasă carieră teatrală (Teatrul National din Bucureşti).
Grigore Vasiliu Birlic în rolul lui Crăcănel din D-ale carnavalului – foto: ro.wikipedia.org
Grigore Vasiliu Birlic (n. 24 ianuarie 1905, Fălticeni – d. 14 februarie 1970, București) a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie.
A jucat în multe piese de teatru, precum și în filme. Numele de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind doar o poreclă pe care a primit-o datorită succesului din piesa Birlic, jucată la începutul carierei sale.
Intre creatiile sale memorabile citam rolurile din filmele : “Bădăranii”, “Două lozuri”, “Steaua fără nume”; (n. Falticeni; d.14.02.1970).
24 ianuarie 1905 - A murit Nicolae Ionescu, publicist şi om politic, membru fondator al Societăţii Academice Române; (n.1820, Bradu, Neamt).
Nicolae Ionescu – foto: ro.wikipedia.org
Nicolae Ionescu (n. 1820, Bradu, județul Neamț – d. 24 ianuarie 1905, Bradu) a fost un publicist și om politic român, membru fondator al Societății Academice Române (Academia Română) și vicepreședinte al Academiei Române (1889-1892).
A desfășurat o activitate didactică intensă, a participat la Revoluția din 1848, a fost senator, deputat și ministru de externe.
S-a remarcat ca un orator deosebit.
11/24 ianuarie 1906 - S-a născut la Balcic sculptorul Boris Caragea, membru corespondent al Academiei Române; (m. 8 august 1982).
24 ianuarie 1915 - A aparut la Craiova revista “Drum drept”, sub conducerea lui Nicolae Iorga. Revista va apărea pînă în anul 1946.
Coperta revistei Drum Drept, nr. 48-52, datată 31 decembrie 1915 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Drum Drept a fost o revistă cu apariţie săptămânală care a apărut în ianuarie 1913 la Vălenii de Munte.
În 1915 a fuzionat cu revista „Ramuri” iar redacţia s-a mutat la Craiova.
În revistă au fost publicate cercetari literare ale lui Nicolae Iorga (fondatorul revistei), Nicolae Cartojan, Paul Papadopol, P. Cancel şi alţii.
24 ianuarie 1918 - In Rusia este introdus Calendarul gregorian, printr-o hotarare a Consiliului Comisarilor Poporului (bolsevic), care urma sa intre in vigoare la 14 februarie (s.n)
24 ianuarie 1918 - Sfatul Ţării din gubernia rusa Basarabia proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti.
Sfatul Tarii din Republica Democratica Moldoveneasca (Basarabia) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
La 24 ianuarie 1918 Sfatul Ţării din Basarabia, întrunit în şedinţă solemnă, votează în unanimitate şi proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti.
Acest vot a constituit o etapă importantă pe calea unirii fostei Basarabii ţariste cu România.
Proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti s-a făcut în condiţiile revoluţiei ruse din 1917.
Iniţial Republica Democratică Moldovenească fusese declarată parte a unei viitoare Rusii federale.
24 ianuarie 1920 - A murit pictorul si sculptorul italian Amedeo Modigliani; (n.12.07.1884).
Amedeo Modigliani – foto: ro.wikipedia.org
Amedeo Modigliani (n. 12 iulie 1884, Livorno – d. 24 ianuarie 1920, Paris) a fost un pictor și sculptor italian stabilit în Franța, reprezentant al “Școlii Pariziene” (“École de Paris”), evidențiat în scurta sa viață printr-o creație plină de eleganță și rafinament, care depășește granițele manierismului.
24 ianuarie 1921 - S-a născut Valeriu Gafencu (d. 1952)
Valeriu Gafencu (1921 – 1952) înainte de arest – foto preluat de pe doxologia.ro
Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, Basarabia.
A fost arestat în 1941, pe când era student la Facultatea de Drept din Iași, și condamnat la 25 de ani de muncă silnic, pentru că organizase o grevă împotriva lui Antonescu în ianuarie 1941.
După proces ajunge la închisoarea Aiud, unde va sta până în 1948, când este transferat, alături de alți studenți, la penitenciarul din Pitești, unde rămâne până la sfârșitul lui decembrie 1949, fără a trece însă prin „reeducare”.
În mai 1950, grupul „reeducaților” sosește la Târgu Ocna, cu instrucțiuni de a acționa după tiparul de la Pitești.
Fiind pe moarte, Valeriu Gafencu va sta în camera 4 a închisorii de la Târgu Ocna, alături de alți deținuți aflați în fază terminală.
Pe 18 februarie 1952, după ce s-a spovedit și împărtășit, Valeriu Gafencu a trecut la cele veșnice.
sursa; doxologia.ro, cititi mai mult pe unitischimbam.ro
24 ianuarie 1921 - S-a născut la Chisinau regizoarea si scenarista română, Sorana Coroamă – Stanca, fiica medicului profesor universitar ieșean Gheorghe Plăcințeanu și a compozitoarei Mansi Barberis; (d. 07.01.2007).
24 ianuarie 1924 - Orașul rusesc Sankt Petersburg, numit in perioada 1914-1924, Petrograd, a fost redenumit Leningrad.
24 ianuarie 1932 - S-a născut actorul Silviu Stănculescu; (d.23 octombrie 1988). A desfasurat o bogată activitate la Teatrul de Comedie din Bucureşti (filme: “Liceenii”, “Mircea”, “Trahir”); (d.23.10.1998).
24 ianuarie 1932 - A fost desfiintat Ordinul Iezuitilor din Spania. Abolirea ordinului iezuiților a fost de scurtă durată, acesta fiind reînființat de către Vatican la începutul celei de-a doua decade a secolului al XIX-lea, o dată cu reinstalarea la putere a guvernelor conservatoare, spaniole.
Bazele ordinului au fost puse la data de 15 august 1534 de către un grup de studenți ai Universității din Paris, în frunte cu Ignațiu de Loyola. Ordinul a fost aprobat pe 27 septembrie 1540 de papa Paul al III-lea, prin bula „Regimini militantis Ecclesiae”. Pe lângă cele trei voturi (promisiuni) călugărești obișnuite (ascultare, castitate, sărăcie), iezuiții au introdus un al patrulea vot, anume cel de ascultare necondiționată față de papă.
Iezuiții au întemeiat renumite instituții de învățământ, pe care le-au deschis tuturor categoriilor sociale. S-au făcut remarcați atât în domeniul educației, cât și pe tărâm misionar. Au răspândit creștinismul în toate noile continente, fiind activi mai ales în Asia (Japonia, China, India) și în America de Sud (Paraguay). Călugării iezuiți s-au implicat în punerea în practică a hotărârilor Conciliului Tridentin, care a decis primenirea Bisericii Catolice după șocul Reformei protestante.
Iezuiții au fost principalii promotori ai Contrareformei, căutând să restabilească credința catolică în țări cu tradiție protestantă, precum Anglia, Germania, Olanda și Ungaria. În Ucraina și Transilvania iezuiții au sprijinit afirmarea bisericilor greco-catolice, aducând importante servicii culturii țărilor respective.
Universitatea din Cluj este continuatoarea colegiului iezuit la care a învățat și Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul. Societatea lui Isus a fost desființată în mai multe rânduri. În România ordinul a fost interzis ultima dată în anul 1948 , odată cu instaurarea regimului comunist. După 1989ordinul a reintrat în legalitate. Sediul Provinciei Române a Societății lui Isus se află în municipiul Cluj.
24 ianuarie 1932 - Apare lunar la Bălţi, România, revista literară “Cuget moldovenesc”, sub conducerea poetului şi traducătorului Petre Stati. Revista va apărea pînă în decembrie 1937.
24 ianuarie 1939 - În Chile a avut loc un cutremur cu magnitudine 8,3 pe scara Richter.
Au decedat 28.000 de oameni.
24 ianuarie 1941 - S-a născut cântăreâul american Neil Diamond.
24 ianuarie 1943 - Se incheie Conferinta de la Casablanca in care presedintele american F.D. Roosevelt si primul ministru britanic Winston Churchill au luat hotarari importante in legatura cu desfasurarea razboiului dus impotriva Axei.
24 ianuarie 1946 - Adunarea Generală a ONU adoptă prima rezoluţie.
Aceasta se referea la utilizarea în scopuri paşnice a energiei atomice şi eliminarea armelor atomice sau a altor arme de distrugere în masă.
24 ianuarie 1948 - Începe construcția Fabricii de confecții, “APACA“, din București.
La 1 mai1948, fabrica a început să producă.
24 ianuarie 1950 - S-a născut (la Reșiâa) solista de muzică uşoară romană Stela Enache.
Stela Enache (nume real: Steriana Aurelia Bogardo, n. 24 ianuarie 1950, Reșița, Caraș-Severin) este o solistă vocală din România. A fost căsătorită cu compozitorul și cântărețul român de muzică ușoară Florin Bogardo
24 ianuarie 1958 - Doi cercetători, Sir John D. Cockcroft (Marea Britanie) şi Lewis L. Strauss (SUA), anunţă public reuşita primei fuziuni controlate a două nuclee atomice uşoare, transformate într-unul greu. Energiile degajate sunt foarte mari, similare cu efectele exploziei unei bombe cu hidrogen.
24 ianuarie 1960 - Fosta colonie Camerun devine independenta de Franţa.
24 ianuarie 1961 - S-a născut actriţa de origine germană, Nastassia Kinski,
24 ianuarie 1965 - A murit Winston Churchill, fost prim-ministru al Marii Britanii, scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1953; (n.30.11.1874).
Sir Winston Leonard Spencer Churchill - foto: ro.wikipedia.org
Sir Winston Leonard Spencer Churchill (n. 30 noiembrie 1874 – d. 24 ianuarie 1965), om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în Al Doilea Război Mondial.
24 ianuarie 1972 - În apropiere de Guam, a fost descoperit soldatul japonez Shoichi Yokoi, care a petrecut 28 de ani în junglă, după ce a aflat în 1952 că Al Doilea Război Mondial se încheiase.
24 ianuarie 1976 - A incetat din viaţă Emil Bodnăraş, vicepreşedinte al Consiliului de Stat. (n. 1904)
Emil Bodnăraș – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Emil Bodnăraș (n. 10 februarie 1904, satul Iaslovăț, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria – d. 24 ianuarie 1976, București) a fost un lider comunist român, general al Armatei Române și spion sovietic. La data de 23 august 1944, Emil Bodnăraș (cu numele conspirativ de inginerul Ceaușu) a participat împreună cu Lucrețiu Pătrășcanu, ca reprezentanți ai PCR, la acțiunea condusă de către Regele Mihai de demitere a guvernului mareșalului Ion Antonescu. A făcut parte din grupul de comuniști care l-a preluat în custodie pe Ion Antonescu și pe ministrul Mihai Antonescu. Cei doi au fost ținuți prizonieri într-o casă conspirativă a partidului mai înainte de a fi predați autorităților militare sovietice.
Bodnăraș a devenit membru al Comitetului Central și al Biroului Politic al Partidului Comunist Român în urma alegerilor din 1945. Din anul 1946 a fost deputat al PCR în toate legislaturile Marii Adunări Naționale. Între martie 1945 și noiembrie 1947 a fost secretar general la președinția Consiliului de Miniștri însărcinat cu supravegherea serviciilor secrete și șeful Serviciului Secret al Armatei. În această calitate, a deținut rangul de subsecretar de stat la Președinția Consiliului de Miniștri (1 decembrie 1946 – 5 noiembrie 1947). El s-a ocupat de organizarea fraudării alegerilor parlamentare din 1946 și de Înscenarea de la Tămădău (cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro).
A fost unul dintre cei mai importanți oameni politici în vremea lui Gheorghiu-Dej, fiind în permanentă legătură cu serviciile secrete sovietice, cărora le prezenta rapoarte regulate asupra activității tuturor liderilor comuniști români, după cum s-a dovedit mai târziu în cazul lui Ana Pauker). La data de 5 noiembrie 1947, după înlăturarea din guvern a reprezentanților grupării Tătărăscu, Bodnăraș a fost numit în funcția de ministru al apărării, fiind avansat la gradul de general-colonel.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
24 ianuarie 1977 - ‘A avut loc ‘Masacrul de la Atocha” – Pe 24 ianuarie 1977, Carlos Garcia Julia şi alţi câţiva militanţi de extremă dreapta au împuşcat mortal trei avocaţi comunişti, un student la Drept şi un funcţionar.
1977 Atocha massacre – Front page of the January 26, 1977 edition of Ya newspaper depicting the victims – foto preluat de pe en.wikipedia.org
”Masacrul de la Atocha”, după numele străzii unde a avut loc atentatul, a şocat Spania post-franchistă, aflată în plină tranziţie către democraţie.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
24 ianuarie 1978 – Satelitul sovietic Kosmos 954, care avea la bord un reactor nuclear, arde în atmosfera terestră, împrăștiind resturi radioactive deasupra Teritoriilor de Nord-Vest din Canada. Doar 1% este recuperat.
24 ianuarie 1979 - Coca Cola se pune pentru prima data in vanzare in China , sub numele de Ke Kou Ke lo. Pana atunci aceasta bautura racoritoare era blamata de propaganda comunista, fiind considerata un simbol al imperialismului american si al decadentei occidentale.
24 ianuarie 1983 - In Italia, 32 de teroristi, membri ai organizatiei marxiste extremiste „Brigazile Rosii”, sunt condamnati la inchisoare pe viata, pentru rapirea si asasinarea in 1978 a politicianului Aldo Moro, fost prim ministru al guvernului italian, in 1978.
24 ianuarie 1983 - A murit George Cukor, regizor american; (n. 07.07.1899.
24 ianuarie 1984 - Apple Computer a pus în vânzare în Statele Unite computerul personal Macintosh.
24 ianuarie 1984: A fost lansat pe piaţă primul computer Apple Macintosh – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Macintosh 128K a fost primul computer personal avansat, lansat în 1984. Avea o memorie RAM de 128 kO și un microprocesor Motorola de 8 MHz, interfață grafică, tastatură și mouse.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
24 ianuarie 1986 - A avut loc prima survolare a planetei Uranus, nava spațială Voyager 2 trecând la 81.500 km de planetă.
Uranus se înfățișează ca un disc lipsit de trăsaturi în această poză facută de Voyager 2 în 1986 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Uranus este a șaptea planetă de la Soare și a treia că mărime (după diametru). Uranus este mai mare ca diametru însă mai mică sub aspectul masei decât Neptun. Plasat pe o orbită de 19 ori mai îndepărtată de Soare decât cea a Pământului, Uranus, ca și Neptun, primește foarte puțină căldură. Cu un diametru de 52.000 km, Uranus este de 2 ori mai mic decât Saturn, dar de 5 ori mai mare decât Terra (Pământul). Este înconjurat de inele întunecate și are 27 sateliți.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
24-25 ianuarie 1989 – A avut loc arestarea grupului de ziariști care pregătise publicația anticomunistă România.
Petre Mihai Băcanu (n. 11 decembrie 1944, satul Homorâciu, comuna Izvoarele, județul Prahova) este un jurnalist, editorialist și dizident român. În prezent, este director al societății “R” și director executiv al ziarului “România Liberă”, cititi mai mult pe ro,wikipedia.org (Petre Mihai Băcanu, fotografie de la eliberare) – foto preluat de pe www.memorialsighet.ro
Un grup de ziarişti români a încercat în cursul anului 1988 imposibilul: tipărirea unui ziar ilegal. După ce au încercat mai multe variante tehnice, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă şi Ştefan Niculescu Maier, împreună cu tipograful Alexandru Chivoiu, au recurs la metoda culegerii manuale, cu litere de plumb sustrase din Combinatul „Casa Scânteii”. Lotul România Liberă format din redactori şi apropiaţi ai ziarului cu acelaşi nume, a fost arestat în zilele de 24 – 25 ianuarie 1989, după ce, în urma unui denunţ, a fost descoperită presa tipografică rudimentară pe care membrii săi imprimaseră sute de exemplare dintr-un ziar anticomunist ilegal, difuzat în diverse oraşe ale ţării.
A urmat o o anchetă dură, prin care securiştii voiau să demonstreze legătura cu servicii de spionaj străine. Încadrarea iniţială în articolul Codului Penal privind “propaganda împotriva orânduirii socialiste” a fost schimbată, după două luni, în diverse alte încadrări de drept comun, pentru a nu se crea impresia că regimul Ceauşescu are deţinuţi politici.
O parte dintre inculpaţi au fost trimişi cu domiciliu forţat în diverse oraşe din ţară, iar lui Petre Mihai Băcanu i s-a intentat un proces de drept comun („speculă cu maşini”). Scopul era să se dezmintă acuzaţiile venite din Occident că în România ar mai exista deţinuţi politici. „Speculantul” Petre Mihai Băcanu a fost eliberat din arestul Securităţii (Calea Rahovei nr. 39) doar în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, iar trimiterea în judecată a fost casată la 10 ianuarie 1990.
Din grup au făcut parte:
- Petre Mihai Băcanu (n. 1940) ziarist la România Liberă, cap al listei de acuzare
- Mihai Creangă (n. 1942), ziarist la România pitorească
- Anton Uncu (1938-1998), ziarist la România Liberă
- Alexandru Chivoiu (1948-2005), tipograf la Combinatul “Casa Scânteii”
- Ştefan Niculescu Maier (n. 1958), inginer informatician la Institutul de Proiectării şi Automatizări
articol preluat de pe www.memorialsighet.ro
24 ianuarie 1990 - Ion Raţiu, preşedintele fondator al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL), a revenit în România după 50 de ani de exil.
Ion Augustin Nicolae Rațiu - foto – ro.wikipedia.org
Ion Augustin Nicolae Rațiu (n. 6 iunie 1917, Turda, Comitatul Turda-Arieș, Austro-Ungaria – d. 17 ianuarie 2000, Londra, Regatul Unit) a fost un politician român, reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD). În 1940, Ion Rațiu a fost numit consilier la Legația României de la Londra, sub ministrul Viorel Tilea. La 29 noiembrie 1940, la câteva săptămâni după instaurarea Statului Național-Legionar, a fost fondat Comitetul Național Român. Rațiu a făcut parte din conducerea organizației, aflată sub președinția lui Viorel Tilea. Între 1940 și 1990 a locuit în Regatul Unit, unde a înființat (în 1979, împreună cu soția sa, Elisabeth Pilkington ) și finanțat Fundația Rațiu. De asemenea, a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi.
După repatriere, în ianuarie 1990, a ajutat la refacerea PNȚ alături de Corneliu Coposu, devenind vicepreședinte al PNȚCD. A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990 unde a obținut 4,29 % din voturi și s-a plasat pe locul 3. A fost ales deputat de Cluj din partea PNȚCD la alegerile din 20 mai 1990, respectiv la cele din 1992. În 1996 a fost ales deputat de Arad, tot din partea PNȚCD. În 1991 a înființat ziarul Cotidianul.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
24 ianuarie 1990 - Prin Decretul-Lege nr. 40 al Consiliul Frontului Salvarii Nationale (CFSN), s-a adoptat Imnul de Stat al României, “Deşteaptă-te, Române” (versuri de Andrei Mureşeanu, muzica Anton Pann).
24 ianuarie 1990 – Japonia a lansat Hiten, prima sondă lunară a țării, prima sondă lunară robotizată de la Luna 24 a Uniunii Sovietice din 1976 și prima sondă lunară lansată de o altă țară decât Uniunea Sovietică sau Statele Unite.
24 ianuarie 2004 - A început desfăşurarea proiectului cultural “Oraşul de sub oraş”, care a constat în spectacole susţinute de actorii Teatrului Masca în staţiile de metrou din Bucureşti.
24 ianuarie 2006 - A încetat din viaţă istoricul ieşean Gheorghe Platon, membru titular al Academiei Române. A colaborat la (“Domeniul feudal în Moldova în preajma Revoluţiei de la 1848″, “Lupta românilor pentru unitate naţională. Ecouri în presa europeană”, “Cum s-a înfăptuit România modernă. O perspectivă asupra strategiei dezvoltării” (în colab.), “Unirea Principatelor Române”, “De la formarea naţiunii la Unirea cea Mare. Studii de istorie modernă” (6 volume) şi a colaborat la “Tratatul de Istorie a Românilor”; (n. 26 februarie 1926).
24 ianuarie 2010 - Crina “Coco” Popescu în vârstă de 15 ani a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei – Carstensz Pyramid (4884m) din Indonezia, devenind astfel cea mai tânără alpinistă din lume care urcă acest munte.
Recordul anterior era deţinut de americanca Samantha Larson care a urcat pe acest vârf în 2007 la vârsta de 18 ani.
Crina “Coco” Popescu - foto: descopera.ro
24 ianuarie 2013 - A decedat Dan Mihăescu (n. 5 iunie 1933), umorist, scenarist și regizor român, un apropiat al marelui actor Toma Caragiu, pentru care a scris și a regizat cele mai multe momente satirice, printre care „Așa e în tenis” și „Fabula”
Dan Mihăescu – foto: cinemagia.ro
Unirea Principatelor Române (24 Ianuarie 1859)
“Proclamarea Unirii” (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman
foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org
(articol in curs de editare)
Unirea Principatelor Române (24 Ianuarie 1859)
Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decizivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (1859-1878) au fost un stat român format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor. Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova. La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord. Unirea politică din 1859–1866 dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1881. Cei doi domnitori ai Principatelor Unite au fost Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Procesul a început în 1848 odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a stăvilit pentru un timp ambițiile geopolitice ale imperiului rus la Dunărea de jos, fără a consolida efectiv imperiul Otoman de care depindeau principatele, ceeace a creat un context favorabil realizării unirii.
Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.
La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.
Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Sinaia castelul Peles care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După razboiul de independenta din 1877-1878, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei).. Tot regele Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, între Fetesti si Cernavoda, care să lege noua provincie Dobrogea de restul țării – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Evenimente anterioare
La 1 ianuarie 1848, domnitorul muntean Gheorghe Bibescu face primul pas spre unirea Principatelor, desființând Vama din Focșani, care era cel mai important punct vamal între cele două țări. Actul a fost precedat în 1842 de un proiect de unificare al măsurilor și greutăților. Cununia domnitorului Gheorghe Bibescu se oficiază la Focșani, în septembrie 1845, la Biserica Sfântul Ioan din Piața Unirii, lângă borna de hotar, naș de cununie fiind domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza.
Gheorghe Bibescu (1804 – 1873) portret de Paulus Petrovitz – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ideea Unirii Moldovei și a Țării Românești, avansată încă din secolul al XVIII-lea a devenit, după războiul Crimeii (1853 – 1856) o temă de prim plan a dezbaterii politice, atât în cele două Principate, cât și pe plan internațional. Situația externă se arăta favorabilă; înfrângerea Rusiei și hegemonia politică a Franței ofereau un context prielnic punerii în practică a proiectului, cu atât mai mult cu cât Napoleon al III-lea, împărat al francezilor, dorea un bastion răsăritean favorabil politicii sale, care să contrabalanseze expansiunea rusească și să contribuie, alături de Italia, la subminarea sau chiar destrămarea monarhiei austro-ungare.
Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 – d. 9 ianuarie 1873) a fost primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea – (Portrait by Franz Xaver Winterhalter) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Un rol important l-a jucat propaganda unionistă, întreprinsă de către liderii partidei naționale, în cele două țări și în străinătate. Activitatea desfășurată în emigrație, îndeosebi în Franța, a cunoscut diverse forme: apeluri către opinia publică europeană;
- afirmarea programului politic în publicații ca România viitoare (1850, Paris), Junimea română (1851), Republica română (Paris, 1851, Bruxelles, 1853);
- afilierea la „Comitetul Central Democratic European”, cu sediul la Londra, care urmărea declanșarea unei noi revoluții europene; memorii către Napoleon al III-lea, împăratul Franței și către Palmerston, premierul britanic;
- constituirea la Paris a unui Comitet cu deviza „Dreptate! Fraternitate! Unitate!”;
- sprijinul unor personalități marcante (Paul Bataillard, Edgar Quinet, Hippolyte Desprez).
Această propagandă unionistă a necesitat mari sume de bani pentru cointeresarea materială a unor personalități franceze, iar I.C. Brătianu s-a remarcat prin vânzarea moșiei soției sale pentru a asigura aceste fonduri.
Ion C. Brătianu (n. 2 iunie 1821, Piteşti, Ţara Românească – d. 16 mai 1891, Ştefăneşti, Argeş, România) a fost un om politic român, ministru cu diferite portofolii în varii guverne, cel de-al paisprezecelea premier al României, fratele lui Dumitru C. Brătianu şi tatăl lui Ion I.C. Brătianu.- foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În țară, acțiunile unioniste s-au desfășurat în noul context determinat de prevederile Convenției de la Balta Liman, afirmându-se modalități variate:
- constituirea Comitetelor Unirii la Iași și la București (1856);
- editarea unor organe de presă ca România Literară, Steaua Dunării (Iași), Românul (București);
- venirea în patrie a unor revoluționari pașoptisti (îndeosebi în Moldova, ca urmare a regimului liberal-moderat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica).
Grigore Alexandru Ghica (n. 1804 sau 1807 – d. 24 august 1857) a fost domn al Moldovei sub numele Grigore al V-lea Ghica din mai 1849 – octombrie 1853 și din octombrie 1854 – 3 iunie 1856. A fost fiul lui Alexandru G. Ghica – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Contextul geopolitic european
Ordinea geopolitică a Europei în anii 1815–1853 era cea stabilită la Congresul de la Viena din 1815. Între timp însă echilibrul astfel stabilit a început să se destrame, îndeosebi din cauza crizei interne în Imperiul Otoman, denumit „Bolnavul Europei”.
În această perioadă Moldova și Țara Românească, numite colectiv pe atunci în mediile diplomatice „Principatele Dunărene” au tranziționat de la statutul unor provincii autonome otomane cu statut special pe care îl aveau în timpul regimului fanariot, la state cvasiindependente și autoguvernate, angrenate prin comerțul pe Dunăre, devenit liber din 1829, în relații economice cu Europa Occidentală.
Pe de altă parte, Imperiul Rus considera aceste principate un vector prin care, sub stindardul panslavismului, putea să se erijeze în protector al popoarelor slave și ortodoxe din Peninsula Balcanică și să capete control asupra Bosforului, asigurându-și acces strategic la apele calde din sud.
Amestecul rus în Principatele Dunărene s-a manifestat mai întâi prin Convenția de la Akkerman prin care Rusia a obținut drept de a confirma, alături de Poartă, alegerea domnitorilor din cele două țări, care urmau să aibă mandate fixate la șapte ani; apoi prin ocupația țărilor în timpul războiului din 1828 și 1829, când domnitorii vasali otomanilor au fost îndepărtați; și apoi, după conflict, prin impunerea Regulamentelor Organice, legi constituționale prin care principatele erau guvernate ca protectorate rusești aflate sub o suzeranitate otomană pur nominală.
Revoluțiile de la 1848 au perturbat puțin starea de fapt, prin aceea că, deși în Moldova s-a înaintat și citit o singură petiție în fața domnitorului, în Țara Românească domnitorul a fugit și un guvern revoluționar s-a lansat între iunie și septembrie în reforme liberale care contraveneau spiritului conservator al Regulamentului Organic.
Războiul Crimeei și Pacea de la Paris
Sub pretextul protejării slavilor ortodocși balcanici, Rusia a declanșat în 1853 Războiul Crimeei împotriva Imperiului Otoman, iar Principatele Dunărene au intrat sub ocupație rusă. Domnitorii regulamentari au fost și ei înlăturați din funcție.
Mersul războiului, favorabil Rusiei, a făcut însă ca Imperiul Francez și Regatul Unit să se implice în conflict pentru a proteja controlul otoman asupra rutelor comerciale spre orient.
Rusia s-a văzut nevoită să înceteze ostilitățile și să facă pași înapoi: a fost obligată să-și desființeze flota de la Marea Negră, să demilitarizeze Insulele Åland și să cedeze Moldovei fâșia Cahul-Bolgrad-Ismail, pierzând astfel accesul direct la gurile Dunării.
Statutul Principatelor Dunărene a devenit însă o problemă spinoasă, față de care Marile Puteri aveau fiecare propriile idei. Consensul general a fost că ele nu mai pot fi protectorate rusești, iar statutul lor a fost înlocuit la Congresul de la Paris din 1856 cu garanția comună a Marilor Puteri.
Dar în rest, deși atât Regatul Unit cât și Franța doreau consolidarea Imperiului Otoman, în Franța filosofia politică a vremii era dominată naționalismul romantic și, sub influența lobby-ului pașoptiștilor și diasporei române, favoriza unirea celor două țări. Sardinia, angrenată și ea în proiectul de unificare a Italiei, favoriza ideea. Regatul Unit avea rețineri față de ideea unui stat românesc unificat, care era de așteptat să scape total de sub controlul otomanilor, cu riscul de a intra din nou sub infliență rusă.
În fine, în Imperiul Austriac existau temeri că o influență otomană restaurată în Principatele Dunărene va stârni nemulțumiri etnice, cu risc de contagiune în Transilvania și Bucovina, și cu siguranță scenariul unirii era ceva de evitat.
În cele din urmă, compromisul a constat în ideea că în anul următor se vor ține niște adunări populare consultative care să decidă dacă țările se vor uni sau nu, iar după încă un an, puterile se vor reuni pentru a lua act de decizii și pentru a hotărî pașii următori.
Pentru Franța și Sardinia, era o afirmare a principiilor democrației populare; iar puterile conservatoare nu se așteptau ca poporul să dorească vreo schimbare de statut.
Tratatul s-a semnat la 18/30 martie 1856
Divanurile ad-hoc
Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre, ș.a.
Tratatul de la Paris a fost semnat la 30 martie 1856 și a pus capăt, în mod oficial, Războiului Crimeii dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Piemontului, Celui de-al Doilea Imperiu Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, pe de altă parte. Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pretențiile sale de dominație a regiunii, cititi mai mult pe unitischimbam.ro - foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Adunările ad-hoc aveau caracter consultativ, și erau alcătuite din reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea unirii Principatelor Române.
Solemnitatea deschiderii Adunării ad-hoc din Ţara Românească (Bucureşti, 8 octombrie 1857) litografie de Carol Popp de Szathmáry – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Alegerile pentru Divanurile ad-hoc au fost marcate de mari tensiuni. Dacă în Țara Românească majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalități ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.). Aceștia doreau menținerea separării, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București, ceea ce s-a și întâmplat dupa 1861.
Comitetul unionist din Iasi 1) Dimitrie Ralet, 2) Constantin Negri, 3) Anastasie Panu, 4) MihailKogâlniceanu, 5) Arhimandritul Neofit Scriban, 6) Manolachi Costache-Iepureanu, 7) Dimitrie Kracti, 8) Petru Mavrogheni, 9) Dimitrie Cozadini, 10) Constantin Hurmuzachi, 11) Dimitrie A. Sturdza – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Având de partea lor sprijinul marilor puteri antiunioniste, Austria și Turcia, precum și pe cel al caimacamului (locțiitorului domnesc) Todiriță Balș (înlocuit, după moartea sa, de Nicolae Vogoride, aspirant la tronul Moldovei), separatiștii au reușit, într-o primă fază, să câștige alegerile pentru Divanul Ad-hoc din Moldova (la 19 iulie 1857).
În dorința de a-și realiza visul de domnie, Vogoride a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul ad-hoc, prin înlocuirea listelor electorale ale unioniștilor cu cele ale antiunioniștilor. Această manevră făcea ca numarul reprezentanților celor care nu împărtășeau idealul de unire sa fie majoritar în Divan.
În mai 1857, Ecaterina Vogoride a sustras o parte din corespondența secretă purtată de soțul ei cu rudele din Constantinopol. În acele scrisori, lui Vogoride îi era promisă domnia dacă ar fi reușit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile pentru Divanul ad-hoc.
Nicolae Vogoride sau Vogoridis sau Bogoridi, (n. 1820, Iași, Principatul Moldovei – d. 12 aprilie 1863, București, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești), caimacam (locțiitor, regent) la conducerea Moldovei între 1857 – 1858. A fost fiul lui Ștefan Vogoride. Soția sa provenea din familia Conachi – foto: ro.wikipedia.org
Cu ajutorul lui Costache Negri scrisorile compromițătoare au fost publicate în ziarul unionist “L’Etoile d’Orient“, ce apărea la Bruxelles, traduceri ale scrisorilor apărând la scurt timp și în Moldova. Când sultanul Abdülmecid, cu asigurările Austriei Imperiale, nu a anulat alegerile, ceilalți supervizori (Imperiul Francez, Rusia Imperială, Prusia și Regatul Sardiniei) au rupt relațiile diplomatice cu Imperiul Otoman în 4 august.
Costache Negri (n. 14 mai 1812, Iași, Principatul Moldovei – d. 28 septembrie 1876, Târgu Ocna, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești) scriitor, om politic și patriot român – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Tensiunile dintre Anglia, Austria, ce încurajau Poarta să nu accepte noi alegeri, și celelalte state participante la Congresul de la Paris, au fost dezamorsate de întâlnirea de la Osborne (9 august) dintre Napoleon III și Regina Victoria, în urma căreia alegerile falsificate de Vogoride au fost anulate.
În schimbul anulării alegerilor din Moldova, Napoleon al III-lea accepta varianta unei uniri parțiale a Principatelor, acestea urmând a avea doi domni, două guverne, două Adunări Legislative (parlamente). Instituțiile comune urmau a fi Înalta Curte de Casație și Justiție, Comisia Centrală de la Focșani, ce avea să se ocupe cu elaborarea legilor de interes comun pentru ambele Principate și armata.
Au avut loc noi alegeri, astfel încât la 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei, și prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.
Divanul ad-hoc al Moldovei (7 octombrie 1857) a fost format dintr-un număr de 85 de deputați, aleși în cinci colegii: cler, mari proprietari, mici proprietari, reprezentanți ai orașelor și reprezentanți ai satelor. Componența divanului era următoarea: 8 reprezentanți ai clerului, 28 de reprezentanți ai marilor proprietari, 14 reprezentanți ai micilor proprietari, 15 reprezentanți ai populației rurale și 20 reprezentanți ai populației urbane – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În 7 și 9 octombrie 1857 sunt elaborate Rezoluțiile prin care se cerea:
- Respectarea drepturilor Principatelor și îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulații încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 și 1634;
- Unirea Principatelor într-un stat sub numele de România;
- Prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene și ai cărui moștenitori să fie crescuți în religia țării;
- Neutralitatea pământului Principatelor;
- Puterea legiuitoare încredințată Adunării Obștești, în care să fie reprezentate toate interesele nației.
Toate acestea sub garanția colectivă a puterilor care au subscris tratatul de la Paris.
Întrunite în capitala Franței pentru a lua în discuție cererile celor două Divanuri ad-hoc (10/22 mai – 7/19 august 1858), puterile europene au adoptat Convenția de la Paris:
- Principatele își păstrau autonomia sub suzeranitatea Porții și sub protecția celor șapte puteri;
- Se adopta denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, fiecare având instituții proprii;
- Se înființau instituții comune precum Comisia Centrală de la Focșani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Înalta Curte de Justiție și Casație, armata;
- Se prevedeau principii de organizare și modernizare a viitorului stat (separația puterilor în stat, desființarea privilegiilor de clasă, egalitatea în fața legii, drepturi politice pentru creștini, libertatea individuală);
- Dreptul de vot ramânea cenzitar.
După încheierea Convenției de la Paris, care avea să joace rolul unei veritabile Constituții a Principatelor, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi domni.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza
Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), Domnitor al Moldovei (până în 1862), Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (1862-1866), in imagine, Alexandru Ioan Cuza, by Carol Popp de Szathmáry – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”. Reprezentanții acestei grupări ce avea ca obiectiv unirea Moldovei cu Țara Românească au oscilat o vreme între a avea un candidat al lor și a-l susține pe Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza, și agent al Rusiei.
Acesta, susținut de Rusia prin intermediul bancherului evreu Șmul Rabinovici și agentului panslavist polonez Nieczuka Wierzbicki, care a adus la Iași câteva sute de mercenari, viza și el unirea celor două țări, dar sub domnia sa și sub forma unui stat-marionetă care să facă jocurile Imperiului Rus.
Steagul Principatelor (1862) – foto – stiri.tvr.ro
Cu două zile înainte de votul pentru alegerea domnitorului, unioniștii au înțeles jocul lui Sturza și au hotărât să-l respingă și să desemneze un candidat al lor. După dispute aprinse, a fost acceptat comandantul micii armate moldovene, Alexandru Ioan Cuza (care nu participase la întâlnire). La adunarea propriu-zisă, Cuza a fost prezentat drept variantă de compromis între conservatorii filoruși și liberalii pro-occidentali (francofili).
Oamenii lui Sturza au fost surprinși să constate că acesta este respins și în schimb adunarea îl votează în unanimitate pe Cuza. Gruparea lor, susținută de mercenarii polonezi ai lui Wierzbicki, care plănuia să acționeze doar pentru a liniști eventualele proteste împotriva alegerii lui Sturza și apoi pentru a forța alegerea sa în Țara Românească, s-a văzut obligată să treacă la ofensivă.
S-a pus premiu pentru uciderea liderilor unioniști Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu și Manolache Epureanu (pe al căror sprijin Sturza conta, dar care au votat pentru Cuza) și a domnitorului Cuza. Complotul a fost însă dejucat după ce a fost deconspirat de Alecu von Onciul și Iacob Antosz, iar ancheta a dovedit ulterior implicarea Rusiei.
Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași – d. 1 iulie 1891, Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Întrucât în textul Convenției nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate, liderii unioniști au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat și în Țara Românească.
Acolo însă, Cuza era susținut doar de liberali, în timp ce conservatorii dețineau 46 din cele 72 mandate.
În această situație, liberalii radicali au inițiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitație în rândul populației Capitalei și al țăranilor din împrejurimi.
O mulțime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunării.
Unul dintre tribuni, I.G. Valentineanu, nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră și să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei”.
Într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate.
Astfel s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Române. Țările au intrat de atunci într-o uniune personală.
Conceptul era cunoscut la acea vreme, dar nu însemna nimic în ce privește o unire politică.
Orientarea unionistă a domnitorului a făcut însă ca acesta să acționeze pe parcursul următorilor doi ani în sensul.
Vasile Boerescu (n. 1 ianuarie 1830, București; d. 18 noiembrie 1883, Paris), ziarist, jurist și un om politic român, susținător al ideilor liberale moderate – in imagine, Vasile Boerescu, portret în Enciclopedia României – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
La 25 ianuarie/6 februarie 1859 domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a numit ca primul prim-ministru al Ţării Româneşti pe Ioan Alexandru Filipescu.
Astfel, printr-o telegramă expediată din Iaşi în acea zi, domnitorul Alexandru Ioan Cuza invita pe preşedintele Adunării Elective din Ţara Românească să aducă la cunoştinţa membrilor acesteia că a însărcinat pe ”dumnealui logofătul Ioan Al. Filipescu şi pe dumnealui logofătul Nicolae Golescu a primi frânele guvernului din mâinile căimăcămiei”.
De asemenea, menţiona că i-a numit pe Ioan Al. Filipescu – preşedinte al Consiliului şi ministru de justiţie, iar pe Nicolae Golescu – ministru de interne şi că i-a autorizat, în acelaşi timp, ”a compune un Minister provizoriu”, minister care s-a şi constituit imediat. Telegrama era contrasemnată de Vasile Alecsandri, ministru de Externe, se arată în volumul ”Viaţa şi opera lui Cuza Vodă” al istoricului Constantin C. Giurescu în (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, l966).
Tot la 25 ianuarie/6 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a trimis o notă diplomatică puterilor garante, în care prezenta alegerea sa ca domn şi în Ţara Românească, la 24 ianuarie 1859, ca o expresie a voinţei politice a românilor pentru înfăptuirea unirii complete a Principatelor, declarând, în acelaşi timp, că împărtăşeşte dorinţa ţării de unire sub un prinţ străin, fiind gata să se retragă, dacă se găseşte o soluţie convenabilă ţării şi agreată de Marile Puteri.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Recunoașterea internațională a Unirii
Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar.
Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la București, alegerea ca domn al Țării Românești a lui Alexandru loan Cuza avea să-și găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului națiunii în capitala munteană.
Cea mai stringentă problemă era recunoașterea internațională a alegerilor.
Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poartă și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris.
Situația creată în cele două Principate urma să facă, de altfel, obiectul unei noi Conferințe internaționale, care se deschidea la Paris, la 26 martie/7 aprilie – 25 aug./6 sept.
Misiuni speciale, conduse de persoane apropiate lui Alexandru I. Cuza, au vizitat capitalele Marilor Puteri garante și au reușit să câștige sprijin pentru cauza românească.
Încă în a doua ședință a Conferinței (1/13 aprilie) Franța, Rusia, Anglia, Prusia și Sardinia au recunoscut dubla alegere.
Imperiul Otoman și Austria însă tergiversau; mai mult, se află că se punea la cale o intervenție militară peste Dunăre. Alexandru I. Cuza răspunse energic.
La 20 aprilie, la Florești, între Ploiești și Câmpina, armata moldo-munteană era concentrată spre a face față oricărei situații.
După alte amenințări, sub presiunea celorlalte puteri garante, Poarta a acceptat oficial, odată cu Austria, în a 3-a ședință a Conferinței de la Paris (25 august/7 septembrie), să recunoască, la rândul ei, dubla alegere.
Detensionarea situației, atât în relațiile cu Imperiul Otoman, cât și cu cel Habsburgic, îl determină pe domn să ordone închiderea taberei de la Florești (1 septembrie 1859).
Astfel împlinită recunoașterea situației de fapt, impusă la 24 ianuarie, obiectivul imediat următor era acceptarea de către puterile garante a Unirii depline.
Fără a aștepta verdictul altor reuniuni internaționale, Alexandru I. Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat, remediind din mers consecințele hotărârilor adoptate prin Convenția de la Paris.
Misiunile diplomatice ale Principatelor la Constantinopol erau reunite încă în cursul anului 1859 (martie), cu Costache Negri, recunoscut chiar de către Poartă, drept unic reprezentant al celor două țări.
Unificarea armatei începea cu deplasări de unități militare moldovene, la București și muntene, la Iași; tabăra de la Florești s-a bucurat de o comandă unică.
În cursul anului 1860, statele majore, instrucția, administrația și intendența au fost așezate sub o singură autoritate, iar aceeași persoană – generalul Ion Emanoil Florescu – a fost numită în funcția de ministru de război în ambele țări.
La serviciul telegrafului moldovean și muntean este numit ca inspector general Cezar Librecht.
Ioan Emanoil Florescu (n. 7 august 1819, Râmnicu Vâlcea — d. 10 mai 1893, Paris) a fost un general și om politic român (între altele, prim-ministru al României în două guverne provizorii, pentru perioade scurte, între 17 aprilie și 6 mai 1876 și între 2 martie și 29 decembrie 1891) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
La Focșani, nu fără dificultăți, își începuse activitatea Comisia Centrală care, potrivit Convenției de la Paris, trebuia să elaboreze legile, comune celor două țări.
În cei trei ani de activitate (1859- 1862) din proiectele sale au fost aprobate de Adunarea, electivă și promulgate de domn doar cele referitoare la Curtea de Casație și la domeniul funciar (care traducea în fapt principiul egalității fiscale).
Proiectul de Constituție nu a fost aprobat însă de domnitorul Cuza, Comisia Centrală din Focșani fiind desființată în februarie 1862.
Raporturile cu acele puteri garante care se arătau ostile unirii sau care jucaseră, în trecut, un rol important în viața Principatelor (Rusia, în anii „protectoratului”) au fost bazate, încă din primii ani ai domniei lui Alexandru I. Cuza, pe respectarea neștirbită a autonomiei țării nou-constituite.
Astfel, prezența militarilor otomani va fi categoric interzisă, iar Poarta va fi obligată, în vara anului 1860, să renunțe la pașapoartele sale solicitate călătorilor români, în mai multe situații supușii Imperiului fiind reținuți pentru că au produs diverse neorânduieli.
Austria, vehement dușmănoasă, a trebuit să accepte că legile statului român sunt valabile și pentru locuitorii cezaro-crăiești aflați aici cu afaceri.
Maghiarii și polonezii, care voiau să rămână în Principate sau să tranziteze spre alte regiuni, sunt protejați de guvern și de domn în spiritul dreptului la azil politic, oferindu-li-se la plecare chiar mijloacele necesare.
Franța, apoi Rusia, Italia și Prusia erau de acord cu unirea deplină. Alexandru I. Cuza aștepta hotărârea Conferinței de la Constantinopol convocată în acest scop.
Cum era de așteptat, încă din prima ședință Poarta a cerut dreptul de intervenție în Principate, în cazul unor noi încălcări ale Convenției de la Paris, iar Austria a admis unirea doar pe durata domniei lui Alexandru I. Cuza.
La începutul lunii noiembrie 1861 firmanul Unirii era prezentat, dar în condiții considerate, în țară, inacceptabile.
Fermitatea lui Alexandru I. Cuza, reacția energică Camerelor și a guvernelor, poziția intransigentă a lui C. Negri și atitudinea favorabilă a majorității Marilor Puteri garante și-au făcut în cele din urmă efectul.
La capătul Conferinței, Poarta a elaborat un nou firman (4/16 decembrie 1861) prin care a renunțat la condițiile anterior solicitate, Austria păstrându-și vechea poziție.
În ianuarie 1862, guvernele separate din Principate au demisionat pentru a da posibilitatea alcătuirii la București a primului guvern unic al României, condus de Barbu Catargiu.
Șirul de reforme inițiate de Cuza și venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franței cât și cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil.
Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial România.
Mișcarea anti-unionistă
Mișcarea separatistă din Moldova s-a dezvoltat începând din 1856, în contextul luptei pentru Unirea Principatelor.
Printre principalii săi exponenți au fost Nicolae Istrati, Gheorghe Asachi și Costache Negruzzi.
Separatiștii s-au manifestat atât prin intermediul broșurilor, cât și al periodicelor („Patria”, „Nepărtinitorul”).
Aceștia avansau teoria decăderii Moldovei și a Iașilor, odată cu deplasarea centrului de greutate politic și administrativ spre București.
Mai mult, marginalizarea Moldovei avea să intervină, susțineau ei, și din pricina superiorității numerice a muntenilor față de moldoveni, ce avea să le asigure celor dintâi o mai bună reprezentare în legislativul viitorului stat.
Mai mult, stataliștii moldoveni au știut să speculeze și momentele conflictuale apărute în trecutul istoric al celor două principate, evocând, spre exemplu, luptele purtate de Ștefan cel Mare împotriva muntenilor.
Pe plan politic, stataliștii au avut, la început, anumite succese, ei reușind, într-o primă fază, să câștige alegerile pentru Divanul Ad-hoc din Moldova, sprijiniți puternic de caimacamii (locțiitorii domnești) Nicolae Vogoride și Teodor Balș.
Reușita lor apărea ca una importantă, deoarece Divanul trebuia să se pronunțe cu privire la necesitatea Unirii cu Țara Românească.
Repetarea alegerilor, victoria unioniștilor și, implicit, a principiului Unirii, au marcat, pentru moment, înfrângerea patriotismului moldovenesc.
cititi si:
UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE DIN 1859: Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza recunoscută la Paris