Calendar Ortodox 4 octombrie 2025
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 4 octombrie 2025
†) Sf. Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae;
Sf. Sfințit Mucenic Ierotei, episcopul Atenei
Sinaxar 4 Octombrie
În această lună, în ziua a patra, pomenirea Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae (1903 – 1993)

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae (1903 – 1993) – foto preluat de pe ziarullumina.ro
Părintele Dumitru Stăniloae (n. 16 noiembrie 1903 – d. 5 octombrie 1993) a fost unul dintre cei mai importanți teologi ortodocși ai secolului al XX-lea, preot, membru titular al Academiei Române, profesor universitar, dogmatist, scriitor și ziarist. A tradus Filocalia (în 12 volume) și multe alte scrieri ale Sfinților Părinți, influențând dezvoltarea isihasmului românesc. A fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2024, cu titulatura Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, fiind prăznuit pe 4 octombrie.
„Prin studiile sale dogmatice, publicate în decursul a 50 de ani, profesorul D. Stăniloae este cel mai de seamă dogmatist al Bisericii noastre și, în același timp, unul dintre cei mai apreciați gânditori creștini.”
(Pr. Mircea Păcurariu)
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot această lună, în ziua a patra, pomenirea celui dintru sfinţi părintelui nostru, Ierotei, episcopul Atenei (Secolul I d.Hr).

Sfântul Sfinţit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei (Secolul I d.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acesta a fost, împreună cu Dionisie Areopagitul, unul din cei nouă sfetnici ce erau la Areopag. Deci fiind învăţat ale credinţei de către Sfântul Apostol Pavel, a fost hirotonit episcop al Atenei. Acesta a învăţat pe marele Dionisie credinţa în Hristos, şi a fost şi începător al cântărilor la Adormirea şi la îngroparea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în adunarea Sfinţilor Apostoli. El era cu totul înstrăinat şi depărtat cu sufletul de cele pământeşti, şi arătat către toţi la care se vedea şi se auzea, că este cuprins de dumnezeire, şi de Dumnezeu lăudător. Deci, vieţuind, bine plăcut înaintea lui Dumnezeu şi veselind pe Dumnezeu cu faptele sale bune, către Domnul s-a mutat.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, Sfântul mucenic Petru din Capitoliu.
Acesta era foarte înţelept, întrecând pe mulţi cu înţelepciunea. Deci luându-şi femeie şi născând trei copii, după aceea s-a făcut călugăr, şi s-a preoţit, luând acest har, fără voia lui, de la cel ce purta atunci cârma arhieriei Bostrei; şi ca un dascăl fiind creştinilor, a fost pârât la conducătorul agarenilor al acelei ţări, şi ducându-l în Damasc, pentru dragostea lui Hristos, tăindu-i-se limba, a grăit şi mai curat şi mai desluşit. Apoi i-au tăiat mâna dreaptă şi picioarele. După aceea l-au lipsit de ochi, l-au răstignit, şi i-au tăiat capul, şi arzându-i-se oasele au fost aruncate în râu.
Tot în această zi, Sfânta Muceniţă Domnina şi fiicele ei Verina şi Prosdoca.
Aceste femei, din râvnă dumnezeiască, părăsindu-şi casele şi rudele, au fugit şi s-au înstrăinat din loc în loc până la Edesa. Oprindu-se ele acolo, fără de veste a ajuns bărbatul ei şi tatăl fetelor, având şi slujitori, ca să prindă vânatul. Deci dacă le prinseră, le duseră la Ierapole şi acolo fiind un râu ce înconjura locul, şi persecutorii punându-se sa păzească, s-au dat după băuturi; ele atunci se furişară, şi făcându-şi ruga din pripă, s-au aruncat în apă şi le-a luat repejunea apei şi s-au săvârşit înecate de apă.
Tot în această zi, Sfântul mucenic Audact şi Calistena, fiica lui.
Acesta a fost din Efesul Asiei, care fiind duce peste alt duce, şi eparh al lui Maximin, întrecea pe ceilalţi cu bogăţia, şi cu înţelepciunea. Dar pentru că n-a vrut să-şi dea pe fiica sa împăratului, care era străin de credinţă, l-au dat în jaf de i-au prădat tot, şi izgonindu-l la Melitini, i-au tăiat capul. Iar Calistena, fiica-sa, şi-a tuns părul capului, şi îmbrăcându-se bărbăteşte s-a ascuns la Nicomidia. După opt ani, s-a dus la o femeie din Tracia, a cărei fiică era beteagă la ochi şi a tămăduit-o; şi pentru tămăduirea ce a făcut acelei fete, au vrut părinţii ei să o mărite după dânsul, să-l facă ginere, părându-li-se că este bărbat. Deci silind-o spre aceasta, a spus cele despre sine; şi minunându-se, au lăudat pe Dumnezeu cu cuviinţă. Deci murind Maximin, a luat împărăţia Liciniu; atunci Callistena s-a înfăţişat la împărăteasa acestuia, care era creştină şi soră a marelui Constantin. Şi povestindu-i toate câte i s-au întâmplat, a luat-o lângă sine şi a făcut-o ca pe o maică a fiului său; şi aşa fericita Callistena, îşi întoarse înapoi toată averea tatălui sau, pe care o luase Maximin. Şi a adus sfintele moaşte ale tatălui său, din Mesopotamia în Asia şi făcând o biserică mucenicească în numele lui, a sfinţit-o şi apoi petrecându-şi viaţa apostolească, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ammun Egipteanul.
Acesta a fost egiptean de neam, şi sărac de părinţi şi fiind silit de unchiul său s-a însurat, şi locuind cu femeia optsprezece ani, el avea grijă de făcea balsam care-i da multa trudă şi osteneală, nesocotindu-şi şotia ca şi când nu i-ar fi femeie, ci ca pe o soră o ţinea. Apoi, când au aflat el această înţelepciune, plecând de la casa sa, a mers în pustie la marele Antonie. Iar femeia sa a rămas la casa lor cu bună cuviinţă şi a făcut acolo o mănăstire de maici.
Iar Amun s-a ostenit 22 de ani în deşertul Nitriei, ajungând la mare dreaptă socotinţă şi făcător de minuni făcându-se, spre folosul multora.
Sfântul Amun venea adeseori pentru sfat la sfântul Antonie cel Mare – prăznuit la 17 iunuarie. La vremea trecerii la Domnul a lui Ammun, sfântul Antonie a văzut pe îngeri însoţind sufletul lui Amun către cer. Sfântul Amun a murit pe la mijlocul veacului al IV-lea.
Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Faust, Gaiu, Eusebiu şi Herimon diaconii.
Aceştia erau ucenici ai Sfântului Dionisie, şi diaconi Domnului nostru Iisus Hristos. Deci Gaiu şi Faust, izgoniţi fiind cu dânsul, şi multe pătimind şi-au primit mucenicescul sfârşit. Iar Eusebiu şi Herimon, după izgonirea dascălului lor umblând şi cercetând pe sfinţii care erau închişi prin temniţe, şi îngropând moaştele mucenicilor, şi ajungând ei până în zilele lui Deciu, şi suferind multe ispite pentru mărturisirea lui Hristos, au fost prinşi şi li s-au tăiat capetele.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)
foto preluat de pe doxologia.ro
articol de: † Ieronim, Episcopul Daciei Felix – 22 Septembrie 2024 – preluat de pe ziarullumina.ro
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)

Pescuirea minunată – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfânta Evanghelie după Luca, Capitolul 5, 1-11
În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret
Și a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele.
Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile.
Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi.
Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.
Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele.
De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde.
Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!
Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti.
Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni.
Şi, trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.

Pescuirea minunată (1515 – 1516) Rafael Sanzio, (1483 – 1520) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii din această duminică de toamnă ne relatează una dintre minunile săvârșite de Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos.
Sfântul Evanghelist Luca ne istorisește că întâmplarea s-a petrecut pe malul lacului Ghenizaret, cunoscut și cu denumirea de Marea Galileei sau Marea Tiberiadei.
Aici, Mântuitorul, după ce a predicat mulțimii adunate, i-a cerut pescarului Simon Petru să iasă cu barca pe mare și să arunce mrejele pentru a pescui.
La solicitarea clară a Domnului Iisus Hristos, Simon a răspuns ezitând, spunând că, deși s-au trudit întreaga noapte – timpul cel mai prielnic de pescuit, totuși nu au reușit să prindă pește.
S-a conformat, însă, cerinței Mântuitorului și a aruncat mrejele.
Este foarte interesant că, în limba ebraică, numele Simon înseamnă „a auzi, a asculta”.
Ascultând de Mântuitorul și aruncând mrejele, Simon și cei care îl însoțeau au prins „mulțime mare de pește”, încât, ne spune Evanghelia, „li se rupeau mrejele”.
Din acest motiv au cerut sprijinul celor din corabia cealaltă. Atât de mult pește au prins, încât ambele corăbii „erau gata să se afunde”.
Întâmplarea minunată i-a înspăimântat atât de mult pe cei prezenți, încât Simon Petru a îngenuncheat înaintea Mântuitorului și I-a mărturisit că este păcătos, cerându-I, smerit, „să iasă de la el”.
Cu o blândețe și un calm deosebit, Hristos i-a cerut să nu se teamă, după care i-a spus că „de acum înainte va fi pescar de oameni”.
Finalul pericopei este cât se poate de tranșant. Aflăm de la evanghelist că pescarii au tras corăbiile la țărm, dar ei nu au săltat de bucurie pentru peștele prins, ci „au lăsat totul și au mers după El”.
De asemenea, Evanghelia amintește, pe lângă Simon Petru, și de Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, care făceau parte din ceata de pescari.
În tradiția Bisericii, această minune relatată de Evanghelistul Luca poartă și denumirea de „Pescuirea minunată”, motiv pentru care duminica în care se citește această pericopă evanghelică este numită și Duminica Pescuirii minunate.
Este important de precizat că, în același loc, pe Marea Tiberiadei, Mântuitorul Iisus Hristos, după Învierea Sa din morți, S-a arătat Apostolilor Săi și le-a cerut, din nou, să arunce mrejele pentru a prinde pește.
În ultimul capitol al Evangheliei după Ioan (Ioan 21, 1-14) ni se relatează că Apostolii erau adunați pe țărmul mării.
Inițial nu L-au recunoscut pe Mântuitorul înviat.
Abia după ce au aruncat mrejele și „nu mai puteau să le tragă de mulțimea peștilor” au înțeles că Cel care le-a cerut să pescuiască era Însuși Hristos, Domnul.
Chemarea adresată oamenilor
Pescuirea minunată despre care amintește pericopa evanghelică de astăzi ne înfățișează simbolic chemarea pe care Dumnezeu o adresează oamenilor.
Deși pare un simplu episod din viața de zi cu zi a unor pescari, observăm cât de importante și esențiale au fost ascultarea și încrederea lui Simon Petru.
Credința în Dumnezeu poate transforma imposibilul în posibil. Pescar de meserie, Petru putea să-și folosească experiența și rațiunea pentru a argumenta că un nou efort de a prinde pește nu-și mai are rostul, mai ales că, în noaptea anterioară, strădaniile fuseseră în zadar.
Totuși, în pofida eșecului, ascultă de porunca Domnului, iar minunea se întâmplă!
Ascultarea lui devine, astfel, pildă pentru fiecare dintre noi.
În multe împrejurări din viața noastră ne confruntăm cu situații în care pare inutil să mai încercăm.
Ne simțim adesea dezamăgiți, lipsiți de speranță.
Însă încrederea în cuvântul lui Hristos și ascultarea de El pot schimba lucrurile într-un mod neașteptat, care depășește înțelegerea noastră.
Pescuirea minunată ne arată încă o dată că la Dumnezeu toate sunt cu putință.
Printr-un simplu cuvânt, Mântuitorul face ca ceva ce părea imposibil de realizat să devină un succes copleșitor, arătând că „unde vrea Dumnezeu se biruiește rânduiala firii”.
De asemenea, din întâmplarea Pescuirii minunate învățăm cât de importantă este smerenia.
Ea însoțește sau ar trebui să însoțească întotdeauna credința.
Văzând cantitatea mare de pești, Simon Petru a căzut în genunchi înaintea lui Hristos și I-a spus:
„Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!”.
Atitudinea lui este expresia directă a conștientizării propriei nevrednicii.
În fața sfințeniei și a puterii lui Hristos, Petru înţelege cât de nevrednic și păcătos este. Smerenia lui profundă este, de asemenea, pilduitoare.
De la el învățăm că întâlnirea cu Dumnezeu, în special în rugăciune, dar și în alte împrejurări ale vieții, ne cheamă la smerenie.
În viața Bisericii și a credincioșilor ei, smerenia nu este un mijloc de umilință sau de deznădejde, ci o cale prin care ne deschidem sufletul către mila și iubirea lui Dumnezeu.
Recunoscându-ne păcatele și pocăindu-ne pentru ele, adică manifestând părere de rău pentru săvârșirea lor, dobândim iertare de la Dumnezeu, Care ne primește cu brațele deschise și ne transformă așa cum l-a transformat pe Simon Petru din pescar de pești în pescar de oameni.
Este interesant de observat răspunsul și, totodată, chemarea pe care Mântuitorul le-a adresat lui Petru:
„Nu te teme, de acum vei fi pescar de oameni”.
Observăm că Hristos săvârșește minunea, dar, în egală măsură, El dă un sens nou vieții lui Simon Petru.
Îi cheamă pe acesta și pe cei dimpreună cu dânsul, pe Iacov și pe Ioan, la o misiune mult mai mare decât simpla pescuire, și anume aceea de a fi pescari de oameni, de a-i aduce pe oameni la Dumnezeu.
Suntem chemaţi să predicăm
Suntem tentați să credem că această chemare i-a avut ca destinatari doar pe cei care au fost martori ai minunii, însă invitația „de a fi pescari de oameni” este adresată fiecăruia dintre noi.
Fiecare credincios este chemat să fie un „pescar de oameni”, adică să răspândească vestea cea bună a Evangheliei.
Nu toți suntem chemați să predicăm în sensul formal al cuvântului, dar toți putem realiza această mărturisire prin viața noastră, prin faptele noastre bune și prin iubirea față de aproapele.
Suntem pescari de oameni în măsura în care viața noastră devine o mărturie a prezenței și a lucrării minunate a lui Dumnezeu în lume.
Nu în ultimul rând, pericopa evanghelică citită astăzi ne arată și faptul că, pentru a răspunde chemării lui Dumnezeu, sunt necesare o asumare și o schimbare din partea noastră.
După pescuirea minunată, ucenicii „au lăsat toate și I-au urmat Mântuitorului”.
Această decizie simbolizează renunțarea la lumea materială și la atașamentul de cele pământești pentru a-L urma pe Hristos.
Nu trebuie să privim această renunțare ca pe o pierdere, pentru că Dumnezeu ne răsplătește cu toate binefacerile Sale, oferindu-ne pacea și bucuria de a fi în comuniune cu El.
Ce poate fi mai folositor decât mântuirea și dobândirea Împărăției cerurilor?
De aceea, în Duminica Pescuirii minunate suntem chemați, precum odinioară Apostolii, să urmăm cu credință Mântuitorului, să ne smerim ca Simon Petru și să mărturisim prin faptele noastre bune dragostea lui Dumnezeu față de oameni.
Doar în acest mod vom deveni părtași minunilor în viața noastră, bucurându-ne de rodul bogat al ascultării și al credinței noastre în Hristos.
cititi si
- Pescuirea minunata – Predica la Duminica a 18-a dupa Rusalii – Parintele Constantin Galeriu
Vara lui Mioi (29 septembrie – 14 octombrie)
Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Oroveanu | Cioban cu turma de oi (O-330)
preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
articole preluate de pe: azm.gov.ro; www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Vara lui Mioi (29 septembrie – 14 octombrie)
Perioada de cincisprezece zile cuprinsă între 29 septembrie și 14 octombrie, între Mioi și Vinerea Mare, când se aștepta o încălzire trecătoare a timpului, este numită Vara lui Mioi.
Întrucât atât la Mioi, cât și la Vinerea Mare se obișnuia să se slobozească arieții (berbecii) în turmele de oi pentru reproducere, aceste zile se numeau și Nunta oilor sau Năpustitul berbecilor.
Ion Ghinoiu – Mitologie română: dicționar (Univers Enciclopedic Gold, 2013)

Mulsul oilor la stână, Munții Rarău, Moldova, 1880-1955 (MAP-4123) Sursa foto> Arhiva de Imagine MȚR – Colecția MAP
—> https://bit.ly/3FgllhU – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
În perioada cuprinsă între 29 septembrie și 14 octombrie, putem avea parte de un crâmpei de vară târzie, numită în bătrâni Vara lui Mioi.
Există o legendă care spune că, pe vremuri, trăia un cărăuș sărac, pe nume Mioi.
El s-a rugat lui Dumnezeu să mai dea câteva zile de vară, pentru a termina de treierat grâul.
Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de el și i-a îndeplinit rugămintea.
Se pare că legenda are și un sâmbure de adevăr, deoarece ține cont de realitățile satului.
În luna octombrie se desfășoară o serie de activități importante: se însămânțează pământul pentru recolta ce va să vină, se îngrijesc pomii din livezi, se primenește gospodăria.
Vara lui Mioi mai poartă denumirea de ”Nunta Oilor” și ”Năpustitul Berbecilor”.
În această perioadă, ciobanii au obiceiul de a lăsa berbecii să intre în turma de oi, pentru reproducere.

Sursa foto: Arhiva de imagine MȚR – Colecția Clișee sticlă | Cioban ungurean cu gubă mițoasă, sprijinit în bâtă crestată (CS-887)
—> https://bit.ly/3YRxYZB – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Una din cele mai frumoase legende ale toamnei, este chiar povestea frunzei ruginii:
Se spune că într-o zi se năpusti un vânt puternic, de spărgea ferestrele oamenilor și ridica în slavă hârtiile și praful de pe drum.
Frunza stejarului, hotărâtă să afle ce e cu vântul rece care se stârnise, prinde curaj și îl întreabă pe tatăl său: Dragă tată, ce este toamna?
Stejarul răspunse: Toamna este a treia fiică a anului, ce coboară din înaltul cerului să-și aștearnă trena ei de culoare galben-brun-arămie, trena fiind voi, frunzele, care veți așterne un covor de rugină peste întreaga natură.
De cum sosește de pe dealuri, începe a stropi în jur cu mănunchi de ciumăfăi, de unde și culoarea simbolică de toamnă.
Atunci, Soarele coboară spre asfințit.
Răcoarea cuprinde întinsul și deodată sămânța se va scutura, frunzele îngălbenite se vor desprinde de pe ramurile copacilor și se vor cufunda într-un somn adânc, pentru totdeauna.
Bruma rece și vântul șturlubatic sunt prietenii nedespărțiți ai toamnei.
Împreună vor sălta frunzele în sus, până în înaltul cerului, iar apoi le vor lăsa din nou pe pământ.
Voi vă veți apleca în fața Toamnei, părăsindu-vă definitiv tatăl care v-a susținut atâta timp în adierea vântului slab.
Asta e legea naturii și trebuie respectată. Pentru oamenii vrednici, toamna este o binecuvântare, fiindcă e plină de roade.
Cum termină stejarul de povestit, se uită pe dealuri și frumoasa toamnă se apropia.
Fructele îi țineau trena, în calea ei se așezau frunze și miresme de crizanteme o însoțeau ca un abur.
Fericită că a aflat ce este toamna și mai ales, că face parte din alaiul ei, frunza de stejar rugini pe loc și plecă spre veșnicia ei.



