Calendar Ortodox 28 septembrie 2025
articole preluate de pe: calendar-ortodox.ro; basilica.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 28 septembrie 2025
† Sf. Cuv. Hariton Mărturisitorul;
Sf. Proroc Baruh;
Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul din Cipru
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)
Sinaxar 28 Septembrie
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)

Pescuirea minunată – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfânta Evanghelie după Luca, Capitolul 5, 1-11
În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret
Și a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele.
Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile.
Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi.
Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.
Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele.
De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde.
Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!
Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti.
Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni.
Şi, trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Hariton marturisitorul († 274).

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul (†274) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Aurelian în cetatea Iconiei, din Eparhia Licaoniei. Fiind adus înaintea judecatii si marturisind cu îndrazneala ca Hristos este Dumnezeu, a fost batut de patru slujitori si cu foc ars.
Dar dupa sfârsitul împaratuluilui Aurelian (270-276), scapând sfântul, s-a dus în pustiu, unde a cazut între tâlhari, care prinzându-l si legându-l, a scapat de dânsii într-acest chip: venind un sarpe si intrând în vasul în care tineau tâlharii vin, si-a varsat otrava în vin, din care bând ei, toti au murit.
Iar sfântul, facând pestera biserica si adunând multime de calugari, a facut mânastire, scotând dintr-o piatra uscata izvor de apa si aratându-se lecuitor de orice boala; iar la adânci batrâneti a adormit întru Domnul.
Tropar – Glasul 8
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Hariton, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Baruh († 583 î. Hr.).

Sfântul Proroc Baruh († 583 î. Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro
Adevarata oglinda a proorocilor, a fost urmator dascalului sau Ieremia, când acesta plângea pradarea si pustiirea Ierusalimului. Si în timpul cât a durat pustiirea Ierusalimului, Baruh se închisese într-o pestera si plângea înstrainarea lui Ieremia; si n-a iesit de acolo pâna la întoarcerea poporului. Iar când s-a întors poporul, Baruh, iesind din pestera, auzit-a iarasi cu Abimeleh cele ce vazusera Ieremia în uimire când era lovit cu pietre.
Si se aratau a fi ca un suflet în doua trupuri acesti doi prooroci, deoarece dumnezeiescul Duh însemna si îi adeverea pe amândoi. Baruh a propovaduit mai limpede despre orânduiala întruparii lui Hristos, zicând: “Acesta este Dumnezeul nostru, nu se va socoti altul lânga Dânsul” si celelalte. Si ar putea cineva din cei ce cu dragoste ostenesc a lua seama la cartile proorocesti, sa afle pe proorocul Baruh ca prooroceste mai mult despre Hristos si despre Ierusalim. Dupa ce a îngropat pe Ieremia cu sârguinta, curând dupa petrecerea aceluia, catre Domnul s-a petrecut si acesta.
cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Marcu pastorul; a Sfintilor Mucenici si buni frati Alexandru, Alfiu (Alfeu) si Zosima; a Sfântului Mucenic Pimen, a Sfintilor Mucenici Nicon, Neon, Eliodor (Heliodor) si celelalte fecioare si fii.
Acesti sfinti au trait pe vremea împaratului Diocletian (284-305), în cetatea Pisidiei, în Asia Mica, când acolo era domnitor Magnus.
Iar Fericitul Marcu, un păstor, pastea oile, având parul capului alb si lung pâna la calcâie. Sf. Marcu a fost arestat pentru mărturisirea deschisă a credinţei creştine în Antiohia Pisidiei. Cei treizeci de soldaţi care-l păzeau au fost convertiţi la creştinism de Sf. Marcu fiind martirizaţi la Niceea prin tăierea capului. Iar pe sfântul l-au trimis la Claudiupoli, unde au chemat fauri ca sa faca legaturile sfântului.
Si au venit trei frati, anume Alfie, Alexandru si Zosima, care locuiau în satul Cataliton, mesteri deprinsi la lucrul fierului. Începând a bate fierul, curgea apa pe ei si li se muiau mâinile, dar fierul nu se lasa batut; iar ei mirându-se de ceea ce li se întâmpla, si auzind dumnezeiesc glas care-i îndemna sa se nevoiasca împreuna cu Marcu, au marturisit ca sunt crestini. Atunci îndata au fost supusi la chinuri felurite, în timpul carora si-au dat duhul.
Iar Marcu a fost încaltat cu încaltaminte de chinuire, batut, împuns cu frigari si, dupa ce i s-a taiat limba, i s-a taiat si capul la Claudiopolis. Când au luat capul sfântului mucenic să-l ducă în templul păgân al lui Artemis, toţi idolii s-au prăbuşit la pământ şi au fost distruşi. Martorii acestei minuni, Nicon, Neon, Heliodor împreună cu alţi tineri bărbaţi şi femei au crezut în Hristos, şi-au mărturisit credinţa crestina, au fost chinuiti impreuna cu multi tineri si fecioare şi le-au taiat capetele la locul ce se cheama Maromilium (Moromilio).
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Calinic si Eustatie Romeul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru, si a celor împreuna cu dânsul treizeci de mucenici.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Eustatie de la Lavra Pesterilor din Kiev.
Mucenicul Eustaţie din Peşteră s-a născut în sec. al XI-lea la Kiev, într-o familie bogată. Devenind adult, a primit tunderea în monahism la Mănăstirea Peşterile Kievului, după ce a dat toate proprietăţile sale săracilor. Sfântul a dat dovadă de smerenie în îndeplinirea ascultărilor sale de la mănăstire, făcându-şi pravila cu stricteţe şi petrecînd în post şi priveghere.
În 1096 poloveţii au cotropit Kievul, prădînd mănăstirea Peşterilor şi omorînd mulţi călugări. Sf. Eustaţie a fost făcut prizonier şi vândut ca sclav unui evreu din Korsun împreună cu alţi treizeci de vieţuitori ai mănăstirii şi douăzeci de locuitori ai oraşului.
Evreul păgân a încercat să-i facă pe captivi să renunţe la Hristos, ameninţîndu-i cu moartea prin înfometare pe cei care refuzau. Sf. Eustaţiu îi încuraja pe fraţii săi creştini, spunîndu-le “Fraţilor, nici unul din noi cei botezaţi întru Hristos să nu ne lepădăm jurăminţile făcute la botez. Hristos ne-a purificat prin apă şi prin Duh, scoţîndu-ne de sub blestemul Legii prin Sângele Său şi făcîndu-ne moştenitori ai Împărăţiei sale. Dacă vom trăi, vom trăi pentru Domnul iar de vom muri, vom muri întru Domnul, primind viaţă veşnică.”
Încurajaţi de cuvintele sfântului, prizonierii au ales să suporte înfometarea decât să renunţe la Hristos, Cel ce este Apa şi Hrana în Viaţa de Veci. Epuizaţi de foame şi sete, unii dintre ei au murit în trei zile, alţii după patru şi şapte zile. Sf. Eustaţiu a rămas în viaţă paisprezece zile, fiind obişnuit cu postul încă de mic copil. Suferind de foame nu s-a atins de hrană sau apă. Necredinciosul evreu, văzînd că a pierdut banii pe care i-a dat pe sclavi, s-a răzbunat pe sfântul călugăr.
Apropiindu-se Sfânta Înviere a lui Hristos, evreul avea şi el sărbătoarea lui pascală. Acesta s-a gândit împreună cu prietenii săi să-l crucifice pe sfânt. Păgânii şi-au bătut joc de el spunîndu-i că este invitat la masa lor pascală. Dar sfântul le-a răspuns, “Domnul mi-a arătat mare milostivire lăsîndu-mă să îndur moarte pe cruce în numele Său aşa cum a suferit El”. Sfântul a mai prezis o moarte groaznică pentru evreu.
Auzind acestea, evreul a apucat o suliţă şi l-a înjunghiat pe Sf. Eustaţie pe cruce. Corpul mucenicului a fost luat de pe cruce şi aruncat în mare. Creştinii au căutat multă vreme sfintele moaşte dar nu le-au putut găsi. Dar, prin mila dumnezeiască moaştele întregi ale sfântului au fost găsite într-o peşteră, unde se săvârşeau multe minuni. Mai târziu, acestea au fost mutate la Mănăstirea Peşterile Kievului.
Proorocia sfântului despre răzbunarea sângelui său vărsat s-a adeverit la scurt timp după moartea sa. Împăratul bizantin a dat un decret prin care se expulzau toţi evreii din Korsun, luîndu-li-se proprietăţile şi ucigîndu-i pe bătrânii lor pentru persecuţia creştinilor. Evreul care l-a crucificat pe Sf. Eustaţie a fost spânzurat de un copac, primindu-şi răsplata pentru răutatea sa.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul din Cipru (1134 – 1198)

Sfântul Cuvios Neofit Zăvorâtul din Cipru (1134 – 1198) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Cuvios Neofit Zăvorâtul s-a născut în anul 1134 la Lefkara, în insula Cipru. Părinţii lui se numeau Atanasie şi Eudoxia, care l-au crescut în dreapta credinţă ortodoxă. Ajungând la vârsta de 18 ani, dorind jugul cel uşor al Domnului, a părăsit în ascuns casa părintească şi a mers la Mănăstirea Sfântul Ioan Hrisostom din Muntele Kuţoventi, unde a primit schima monahală.
Deşi în copilărie nu a învăţat carte, odată ajuns la mănăstire a deprins cititul şi scrisul, dedicându-se cu multă stăruinţă citirii Sfintelor Scripturi şi scrierilor Sfinţilor Părinţi, ajungând nu doar un învăţat autodidact, ci şi un iscusit scriitor, aşa cum o dovedesc numeroasele sale scrieri păstrate până astăzi.
A învăţat pe de rost Psaltirea şi avea ascultarea de eclesiarh. După şapte ani de nevoinţă, căutând un loc mai liniştit pentru o înaltă viaţă duhovnicească, a plecat la Ierusalim, dar, negăsind ceea ce dorea, s-a închinat cu evlavie la Preasfântul Mormânt al Domnului şi la celelalte Sfinte Locuri, după care s-a întors în Cipru.
Înţelegând că este voia lui Dumnezeu să rămână în patria sa, a căutat un loc liniştit şi pustiu pentru nevoinţă în apropiere de Pafos şi a aflat o peşteră pe care a numit-o Enclistra, adică loc zăvorât, şi s-a aşezat în acea peşteră, fapt pentru care s-a numit Zăvorâtul (Enklistos). Nevoindu-se în aspre osteneli, privegheri şi rugăciuni, a devenit lăcaş al Duhului Sfânt şi pildă pentru ucenicii care s-au adunat în preajma lui.
Peştera a fost împărţită în biserică, trapeză şi chilii şi a fost pictată. înmulţindu-se monahii şi închinătorii, Cuviosul şi-a pregătit mai sus o peşteră mică în care s-a aşezat, învăţând de acolo pe cei care-l cercetau.
A lăsat o mare mulţime de scrieri, printre care: predici şi tâlcuiri ale textelor scripturistice, îndrumări pentru viaţa monahilor, vieţi şi slujbe ale Sfinţilor din Cipru, precum şi o cronică în care istoriseşte cele mai însemnate întâmplări din vremea sa, precum căderea Ierusalimului sub Saladin (1187), căderea Ciprului în stăpânirea latinilor (1191), jefuirea Constantinopolului de către cruciaţi (1204), fiind un izvor istoric foarte important.
La 24 ianuarie 1198, pe când îşi pregătea peştera cea mică, Cuviosul a alunecat în prăpastie, dar a fost izbăvit în chip minunat de Dumnezeu, pentru care Sfântul a prăznuit în fiecare an această minune, mulţumind Celui ce poartă grijă tuturor.
Astfel, îngereşte vieţuind la peştera sa vreme de 60 de ani şi ajungând mare întru virtuţi, s-a mutat la veşnicele lăcaşuri în ziua de 12 aprilie 1219, primind de la Hristos răsplata nevoinţelor, iar trupul său a fost îngropat într-un mormânt cioplit în piatră, în peştera sa.
În anul 1750, pe 28 septembrie, a fost descoperit în chip minunat mormântul Cuviosului, peste care se aşternuse uitarea. De acolo au fost scoase cinstitele sale moaşte, care răspândeau bună mireasmă, şi au fost aşezate în biserica mare a mănăstirii sale.
Pomenirea Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul se face, în Cipru, la 24 ianuarie (ziua izbăvirii lui de la moarte în anul 1198), 12 aprilie (ziuaîn care a răposat) şi 28 septembrie (ziua aflării moaştelor).
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis înscrierea sa în calendar în octombrie 2017 ca urmare a propunerilor Sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Tropar – Glasul 1
Podobie: Locuitor pustiului…
Pe cel născut în Lefcara, pe lauda Ciprului şi ocrotitorul Mănăstirii Enclistra, pe purtătorul-de- Dumnezeu Neofit să-l cinstim în laude şi în cântări, ca pe un vas al virtuţilor cereşti şi ca pe un mare mijlocitor al nostru către Domnul, din suflet strigând: Slavă Celui ce ţi-a dat putere! Slavă Celui ce te-a încununat! Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Ziua Satului Românesc
foto preluat de pe basilica.ro
Ziua Satului Românesc

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Leopold Adler | Grup de ţărani lângă un scrânciob, Comănești, județul Bacău, 1872-1924 (AL 476) – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Ziua Satului Românesc este un eveniment important dedicat celebrării și promovării patrimoniului cultural, a tradițiilor și a importanței comunităților rurale din România.
Ziua Satului Românesc este sărbătorită anual în ultima duminică a lunii septembrie.
În 2025, această dată cade pe 28 septembrie.
Ziua Satului Românesc a fost instituită prin Legea nr. 44/2020.
„Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, de către celelalte instituții ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea și participarea la programe și manifestări cu caracter social, cultural și științific în scopul de a aprecia și a promova satul românesc”, se menţionează în lege.
Ziua Satului Românesc reprezintă o ocazie de a:
- Păstra și promova tradițiile, obiceiurile, meșteșugurile și credințele specifice lumii rurale.
- Aprecia rolul satului ca un “patrimoniu viu”, un spațiu al continuității unde valorile se transmit din generație în generație.
- Încuraja reconectarea publicului cu rădăcinile culturale și cu valorile simple și autentice ale vieții la țară.
Cu această ocazie, în numeroase comune, muzee și instituții din toată țara sunt organizate evenimente speciale.
Unul dintre cele mai cunoscute este Târgul Pâinii organizat, de regulă, la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” din București, care aduce în prim-plan semnificația socială, culturală și ritualică a pâinii în civilizația românească.
Alte tipuri de manifestări includ:
- Festivaluri și târguri de produse tradiționale locale, meșteșuguri și produse agroalimentare.
- Spectacole folclorice cu muzică și dansuri tradiționale.
- Expoziții de artă populară, costume tradiționale și obiecte din lada de zestre.
- Activități culturale și științifice dedicate istoriei și etnografiei satului.
Prin aceste evenimente, se celebrează nu doar trecutul, ci și forța și potențialul prezent al comunităților rurale, sprijinind dezvoltarea turismului rural și consolidând sentimentul de apartenență.
Sfântul Apostol Codrat (Secolul al II-lea)
miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea
foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Sfântul Apostol Codrat (Secolul al II-lea)

Sfântul Apostol Codrat (Secolul al II-lea, anul 130) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Codrat (lat. Codratus, gr. Κοδράτος) se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. A fost episcop al Atenei și ucenic al Apostolilor. El este pomenit de Biserica Ortodoxă în 21 septembrie, precum și în 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci de Apostoli.
Sfântul Codrat a propovăduit în Atena și în Magnesia, o peninsulă răsăriteană a Tesaliei. El a convertit o mulțime de păgâni la creștinism. Mulți îl urau din acest motiv și de aceea l-au bătut cu pietre. Apărat de Dumnezeu, Sfântul Cvadrat a rămas în viață dar a fost întemnițat și a murit de foame. Trupul său sfânt a fost înmormântat în Magnesia.
Sfântul Codrat este cunoscut pentru lucrarea sa în apărarea creștinismului numită Apologia, publicată în anii 124-125, din care s-a păstrat doar un fragment, la Eusebiu de Cezareea (în Istoria bisericească 4, 3, 1-2). Apologia ataca persecutarea creștinilor, aducând atât motivări etice cât și juridice împotriva acestor persecuții (unul dintre motivele juridice era și faptul că împăratul Hadrianus (117-138) decretase că nici un om nu putea fi condamnat fără un motiv corect).
Imnografie
Troparul Sfântului Apostol Codrat din Magnesta
Glasul al 3-lea
Apostole Sfinte Codrat,
roagă-L pe milostivul Dumnezeu
să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Condacul Sfântului Apostol Codrat din Magnesta
Glasul al 8-lea
Ca o pârgă a firii…
Ca pe un ierarh cinstit şi nevoitor prea tare, lumea îţi aduce Ţie, Doamne, rugător, pe Dumnezeiescul Apostol Codrat şi cu cântări cinsteşte cinstita lui pomenire, cerând totdeauna să se dăruiască iertare de greşeli celor ce cântă: Aliluia.
Iconografie
Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 185) arată că Sfântul Apostol Codrat, care primește mucenicia de sabie, trebuie zugrăvit ca un bătrân, cu barba rotundă, stufoasă. Îngenuncheat, își ridică mâinile spre cer, iar alături e zugrăvit călăul ținând o sabie deasupra capului Sfântului.
Viața Sfântului Apostol Codrat

Sfântul Apostol Codrat (Secolul al II-lea, anul 130) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Apostol Codrat era unul din cei șaptezeci de apostoli. El a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în Atena și în Magnesia, unde a fost și episcop și pe mulți i-a adus cu învățăturile sale la lumina dumnezeieștii cunoștințe și a fost după cuvântul lui Sirah: „Ca o stea de dimineață în mijlocul norilor”. Pentru că norii întunecoși păgânești nedumnezeiești erau cele străine față de lumina dreptei credințe. Și ședea poporul acela în întuneric și în umbra morții. Iar sfântul apostol Codrat, cu cuvântul lui Dumnezeu strălucindu-le lor ca o lumină mare, le-a luminat lor întunericul, a surpat jertfele cele spurcate, a sfărâmat idolii și a risipit capiștele cele drăcești cu rugăciunea. Și precum steaua magilor celor de la răsărit, așa și el a arătat popoarelor calea cea spre Hristos. Și precum luceafărul cel de dimineață aduce după sine soarele, așa și el a adus în lume lumina cea mare a credinței și a luminat sufletele omenești cele întunecate. Dar întunericul totdeauna urăște lumina. Pentru că cei fără de Dumnezeu, văzându-și idolii călcați de sfântul Codrat, și duhurile izgonite și păgânătatea lor dezrădăcinată, au rânduit prigoană mare asupra apostolului și ca pe un alt Ștefan au voit să ucidă cu pietre pe sfântul Codrat. Dar, lovit fiind cu pietre, a fost păzit viu cu darul lui Hristos.
Apoi l-au pus în legături, și l-au chinuit cu foame multă vreme. Pentru că ticăloșii închinători de idoli au oprit hrană trupească de la acesta, care hrănea sufletele lor, nu cu hrană pieritoare, ci cu hrana care duce la viața veșnică. Și chinuind cu foamea pe sfântul, ei înșiși piereau de foamea aceea, pentru care scrie: „Nu foame de pâine, ci foame de auzirea cuvântului Domnului”. Deci, neputând ca să omoare cu foamea pe acesta, care de-a pururea se întărea de sus cu dumnezeiască hrană, singur a murit cu cea veșnică moarte. Iar sfântul Codrat, deși a murit după multe munci, sufletul lui viază în mâinile lui Dumnezeu și nu se atinge de el chinul; și-a sfârșit nevoința muceniciei, pe vremea împăratului Adrian (117-138), și a început viață veșnică la Împăratul măririi Iisus Hristos. Cu Dânsul a pătimit, cu Dânsul se și mărește în împărăția Lui. Iar sfântul lui trup s-a așezat în Magnesia, și izvorăște multe tămăduiri neputincioșilor.



