Arhiva tag-ul pentru: Calendar Ortodox

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 7 mai 2025

Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim;

Sf. Mc. Acachie şi Codrat

(Dezlegare la pește)

Sf. Mc. Acachie și Codrat

Sinaxar 7 Mai

În această lună, în ziua a şaptea, se prăznuieşte pomenirea semnului cinstitei Cruci, care s-a arătat pe cer în zilele împăratulut Constanţiu, fiul marelui Constantin.

foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sfanta cruce s-a aratat pe cer deasupra Ierusalimului in dimineata zilei de 7 mai, 351 in timpul domniei imparatului Constantiu, fiul Sfântului Constantin (praznuit in 21 mai).

In acea vreme, erezia arianismului conform careia Hristos a fost un simplu om si nu Dumnezeu, era cauza multor dispute si scindari in interiorul imperiului.

Chiar si dupa primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, multi au fost atrasi de falsele invataturi iar ortodocsii s-au trezit in multe locuri in minoritate.

Constantiu, conducatorul partii estice a imperiului era adept convins al arianismului.

Fratii sai, Constantin al II-lea si Constans, crestini ortodocsi evlaviosi, erau conducatorii partii de vest.

Ambii au fost ucisi in doua batalii diferite prin anul 350, lasandu-l pe Constantiu sa domneasca singur.

Tot in acel an, 350, Sfântul Chiril (praznuit in 18 martie) a devenit Patriarh al Ierusalimului si a inceput lupta acerba impotriva arianismului.

In luna mai a anului 351 a aparut deasupra Ierusalimului o cruce luminoasa, care se intindea de la Golgota pana la Muntele Maslinilor, pe o distanta de aprox. 9 km, fiind pe cat de lunga pe atat de lata, stralucind mai tare decat soarele.

O multime de oameni au iesit din casele lor si de la munca lor indreptandu-se spre biserici pentru a aduce slava lui Dumnezeu.

Istoricul Sozomen scria ca aceasta minune a dus la convertirea multori pagani si iudei la crestinism.

S-a mai pastrat in timp si o epistola scrisa de Sf. Chiril adresata imparatului, in care ii descria fenomenul miraculos, mustrandu-l sa se alature credintei crestine.

Sfanta Cruce a ramas pe cer timp de 7 zile.

Minunea dumnezeiasca a Crucii deasupra Ierusalimului a intarit pe ortodcsi in credinta lor si a contribuit la intoarcerea multor arieni in sanul bisericii.

Aceasta este si o reamintire a celei de-a doua veniri a Mantuitorului pe pamant cand “semnul Fiului se va arata pe cer” (Matei 24:30).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Acachie (Secolelel III – IV).

Sfântul Mucenic Acachie (sec. III – IV) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acesta a trăit în zilele lui Maximian împăratul, şi era capadocian de neam, centurion în cohorta Martesienilor.

Deci fiind adus înaintea tribunului Firmus, şi mărturisind numele lui Hristos, a fost chinuit foarte, şi apoi a fost trimis la alt judecător Vivian, care l-a dus şi cu alţii legaţi la Bizanţ.

Şi chinuindu-l cu cumplite bătăi şi chinuri l-a băgat în temniţă, unde arătându-i-se îngerii l-au făcut sănătos.

După aceea alt judecător Falchian, a poruncit să i se taie capul.

Şi se face soborul lui într-a sa sfântă mucenicie ce este în Eptascalon.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Codrat, şi a celor împrennă cu dânsul (Secolul al III-lea).

Sfântul Mucenic Codrat (Secolul al III-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acesta a trăit în cetatea Nicomidiei în zilele lui Deciu şi Valerian.

Şi pentru credinţa în Hristos fiind prins cu alţi mulţi elini, au fost daţi pe seama judecătorului cetăţii, şi mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos l-au pus jos şi l-au bătut cu vine de bou uscate.

Şi umplând pământul de sânge, l-au băgat la lanţuri în temniţă.

Deci fiind adus de către judecător la Niceea, a fost chinuit iarăşi.

Şi văzând el pe oarecare ce erau cu dânsul că vor să jertfească idolilor de frica chinurilor, le-a adus aminte de frica de Dumnezeu şi i-au întărit, până ce au fost arşi de judecător.

Iar sfântul Codrat, intrând în capiştea idolilor, a sfărâmat pe toţi idolii ce erau în ea.

Pentru aceea l-au spânzurat şi l-au strujit, şi băgându-l într-un sac a fost bătut cu vine de bou.

Atunci Satornin şi Rufin, care au trecut la credinţa în Hristos, au fost spânzuraţi, strujiţi, şi li s-au tăiat capetele.

Deci mergând judecătorul la Apolonida, a dus şi pe sfântul; şi amestecând sare cu oţet, îi turnau peste răni şi-l frecau cu ţesături de păr, arzându-l şi pe coaste cu fiare arse.

Deci trecând locul ce se numeşte Rundacul şi sosind la Ermupolis au purtat şi pe sfântul într-un car, pentru că nu putea să umble.

Iar acolo, întinzându-l peste un grătar ars, i-au turnat deasupra untdelemn şi smoală, şi apoi i-au tăiat capul.

Şi aşa i s-a săvârşit mucenicia.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei mai sus numiţi: Rufin şi Satornin, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Psihaitul.

Acest fericit din tinereţe urmând obiceiurilor lui Ioan Botezătorul şi Ilie Tesviteanul, şi îndreptându-şi viaţa spre aspră petrecere, a biruit bărbăteşte războaiele demonilor, curăţindu-şi mai înainte sufletul cu curgerile lacrimilor.

Şi înduplecând pe Dumnezeu cu privegherile cele de toată noaptea, şi vărsând curgeri de lacrimi, a uscat râurile eresurilor, închinându-se asemănării celei cinstite a Mântuitorului Hristos.

Iar sfaturile păgânilor le-a surpat cu biruinţă, suferind cu tărie amare izgoniri şi închisori, şi a apărat legile şi predaniile părinteşti, nesocotind legile împărăteşti.

Pentru care şi nevoindu-se cu tărie, în aceeaşi luptă ca sfinţi, a luat cununa asemănătoare, vindecând trupurile şi sufletele celor bolnavi, ca cel ce a luat de la Dumnezeu harul minunilor.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfântului mucenic Maxim.

Acest fericit propovăduind pe Hristos în privelişte, şi pe mulţi povăţuind spre dreapta credinţă, şi feluritele chinuri suferind, a fost la sfârşit ucis cu pietre, şi ca încununare pentru acestea, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea adormirii întru Domnul a sfântului Alexis Toth, marturisitor si aparator al Ortodoxiei în America (1853 – 1909).

Sfântul Preot Mărturisitor Alexie Toth (1853 – 1909) – foto preluat de pe doxologia.ro

Preacuviosul nostru parinte Alexis, aparatorul credintei ortodoxe si lucrator neobosit in via Domnului, s-a nascut in Austro-Ungaria in 18 martie 1854, intr-o familie saraca din regiunea Rusiei Carpatice. Ca multi altii din imperiul austro-ungar, familia Toth era de rit catolic rasaritean. Tatal si fratele lui Alexis erau preoti iar unchiul sau a fost episcop al Bisericii Unite Greco-Catolice. Alexis a primit o excelenta educatie, invatand mai multe limbi straine, printre care rusa din regiunea carpatica, maghiara, rusa, germana, latina si citea in limba greaca. El s-a casatorit cu Rosalie Mihalich, fata unui preot si a fost hirotonit preot in 18 aprilie 1878, slujind ca al doilea preot al Bisericii Unite. La scurt timp sotia sa a murit, dupa care a urmat si unicul lor fiu sa-l paraseasca, pierderi pe care sfântul le-a rabdat cu blândetea pe care o presupune starea de preot.

In mai 1879, Parintele Alexis a fost numit secretarul episcopului din Presov si administrator la Dioceza. Tot lui i s-a incredintat si conducerea unui orfelinat. La Seminarul din Presov Parintele Toth a predat Istoria Bisericii si Legile canonice, ceea ce l-a ajutat mult in viata pe care urma s-o traiasca in America. Sf. Alexis nu a ramas mult profesor si administrator deoarece Domnul avea alte planuri cu el. In octombrie 1889 a fost ales pastor al Bisericii Unite din Minneapolis, Minnesota. La fel ca un alt Abraham, el si-a parasit tara si familia pentru a implini voia Domnului. (Gen 12:1).

La sosirea in America, parintele s-a prezentat autoritatii locale romano-catolice , arhiepiscopul John Ireland, deoarece nu exista episcop al Bisericii Unite in America in acea vreme. Arhiepiscopul Ireland apartinea partidului catolicilor americani care erau adeptii “americanizarii” tuturor catolicilor romani. Viziunea lui de viitor s-a fondat pe credinta obisnuita, obiceiuri si utilizarea limbii engleze in toate cele in afara de slujbele liturgice. Normal ca parohiile etnice si clerul de rit non-latin nu intrau in aceasta viziune. Astfel, cand parintele Toth si-a prezentat referintele arhiepiscopul l-a intampinat cu ostilitate, refuzând sa-l recunoasca pe Alexis ca preot catolic si nelasandu-l sa slujeasca in dioceza sa.

Ca istoric si profesor de lege canonica Parintele Toth isi cunostea drepturile in cadrul Bisericii Unite si nu a acceptat deciziile nefondate ale arhiepiscopului. In luna octombrie a anului 1890, a avut loc o sedinta cu 8 din cei 10 preoti ai Bisericii Unite din America la Wilkes-Barre, Pennsylvania sub prezidarea Parintelui Toth. Deja episcopii americani sesizau Roma cu privire la chemarea in Europa a tuturor episcopilor Bisericii Unite din America, de teama ca preotii si parohiile Bisericii Unite vor ingreuna asimilarea imigrantilor in cultura Americana. Episcopii Bisericii Unite din Europa au refuzat sa raspunda apelului de ajutor al preotilor.

Arhiepiscopul Ireland a trimis o scrisoare parohiilor sale in care dadea ordin membrilor acestora sa nu participe la slujbele parintelui Toth si sa nu accepte serviciile preotesti ale acestuia. Asteptându-se sa fie deportat in orice moment, parintele Toth a explicat enoriasilor sai situatia, sugerand ideea reintoarcerii sale in Europa.

“Nu,” au raspuns ei. Mai bine ne ducem la Episcopul Rusiei. De ce sa ne lasam calcati tot timpul de straini?” S-a decis sa se trimita o adresa consulului rus din San Francisco pentru a-i cere acestuia numele si adresa episcopului rus. Ivan Mlinar s-a dus la San Francisco pentru a-l intalni personal pe Episcopul Vladimir; apoi in februarie 1891, parintele Toth si administratorul bisericii, Paul Podany, au mers si ei la intalnirea cu episcopul. Ca urmare, Episcopul Vladimir a venit la Minneapolis in 25 martie 1891 si l-a primit pe parintele Toth si inca 361 de enoriasi in Biserica Ortodoxa a inaintasilor lor. Enoriasii au privit acest eveniment ca o noua victorie a ortodoxiei, bucurandu-se: “Slava lui Dumnezeu pentru multa Sa mila fata de noi!”

Initiativa a venit din partea poporului fara nici o influenta din afara. Biserica Ortodoxa Rusa nu a stiut de existenta imigrantilor Bisericii Unite Slave in America dar au raspuns pozitiv la petitia lor de a fi reuniti cu Biserica Ortodoxa.

Intoarcerea la biserica ortodoxa a Sf. Alexis si a parohiei sale a fost un exemplu incurajator pentru sute de greco-catolici. Exemplul a fost ca lumânarea în sfeşnic care luminează tuturor celor din casă (Matei 5:15), iar turma poate fi asemanata cu aluatul pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată (Matei 13:33). Prin predicile sale hotarâte el a smuls radacinile tarelor care au crescut in graul adevaratei doctrinei, demascand falsele invataturi care i-au dus poporul in ratacire. Chiar daca nu a ezitat sa arate cu degetul erorile doctrinelor din alte biserici, parintele Alexis a avut grija sa le trezeasca enoriasilor sai vigilenta impotriva intolerantei. Scrierile sale si predicile sunt pline de admonestari referitoare la respectul fata de aproapele si la ideea de a nu judeca credinta altora.

Chiar daca a facut comentarii dure in corespondenta sa privata cu administratia bisericii, trebuie sa retinem ca acestea s-au facut pentru apararea Bisericii Ortodoxe si a Misiunii Americane de acuzatii nefondate din partea unora care foloseau un limbaj mult mai dur decat Parintele Toth. Acesti opozanti pot fi caracterizati ca intoleranti, nepoliticosi, cu metode non-etice de amenintarea la adresa lui si a enoriasilor sai.

In mijlocul greutatilor, acest erald al teologiei Dumnezeiesti si a doctrinei fara cusur a izvorat scrieri ortodoxe inepuizabile pentru noii convertiti, pline de sfaturi practice despre modul de traire ortodox. De exemplu, articolul sau “Cum ar trebui sa traim in America” pune accent pe educatie, curatie, sobrietate si prezenta copiilor in biserica duminica si in sarbatori.

Desi parohia din Minneapolis a fost primita in Biserica ortodoxa in martie 1891, abia in iulie 1892 Sfantul Sinod al Rusiei a recunoscut si acceptat parohia in Dioceza Alaska si Insulele Aleutine. Rezolutia a ajuns in America numai in octombrie 1892. In acest timp ostilitatea religioasa si etnica impotriva noilor convertiti s-a facut bine simtita. Parintele Alexis a fost acuzat ca si-a vandut poporul carpato-rus si religia sa “moscovitilor” pentru bani.

In realitate el nu s-a bucurat de nici un suport financiar pentru o lunga perioada de timp, parohia sa fiind una din cele mai sarace. Pâna sa-i parvina salariul din Rusia, sfantul a trebuit sa lucreze la o brutarie pentru a se intretine. Chiar daca veniturile sale erau neinsemnate, el nu ezita sa faca pomeni celor saraci si cu nevoi. El si-a impartit banii cu alti clerici mai saraci ca el si a contribuit la ridicarea bisericilor si educatia din seminariile din Minneapolis. Nu-i pasa de viata lui, despre ce va manca si bea. (Matei, 6:25). Lasand toate cele in grija lui Dumnezeu, Sf. Alexis a urmat sfatul Mantuitorului nostru care spunea ” Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6:33). Deci el a suportat durerile, necazurile si atacurile fizice cu rabdare si bucurie spirituala, amintindu-ne ca “Dumnezeirea este mai puternica ca toate” (Inteleptul Solomon 10:12).

Episcopii Vladimir, Nicolae, Sf. Tihon si Platon au recunoscut harul special al parintelui Toth, trimitandu-l de multe ori sa predice si sa invete poporul slav. Sf. Alexis a vizitat multe parohii ale Bisericii Unite, explicandu-le diferentele dintre ortodoxie, protestantism, romano-catolicism si uniatism, subliniind ca drumul spre mantuire este numai cu Biserica Ortodoxa.

La fel ca Iosua, “el si-a calauzit drept poporul spre convertire” (Sirah 49:2). El a ajutat formarea si convertirea a 17 parohii, plantand o vie a lui Hristos in America, imbogatindu-i roadele din ce in ce mai mult. In 1909, anul binecuvantatei lui repauzari, mai multe mii de adepti ai Bisericii Unite Carpato-Ruse si Galiciene s-au intors la ortodoxie. Acesta a fost un eveniment major in istoria Misiunii Nord-Americane care a continuat sa contureze viitorul ortodoxiei in aceasta tara de-a lungul multor generatii ce aveau sa vina.

Cine poate sti lupta duhovniceasca a sfantului? Cine poate spune ce rugaciuni a ridicat din sufletul sau smerit catre Dumnezeu? Sfantul Alexis nu si-a arata niciodata in public evlavia ci s-a rugat lui Dumnezeu in secret, cu lacrimi, smerenie si zdrobire de inima. Dumnezeu, Cel ce vede toate cate facem in ascuns, l-a rasplatit pe sfant (Matei 6:6). Este de neconceput ca Sf. Alexis sa-si poata duce la bun sfarsit munca sa de apostolat fara ca Dumnezeu sa-l fi binecuvantat si intarit pentru aceasta.

Eforturile Parintelui Toth au fost recunoscute in timpul vietii sale. El a primit in dar o mitra incrustata cu pietre pretioase din partea Sfantului Sinod precum si Ordinul Sfantul Vladimir si al Sfintei Ana de la Tarul Nicolae al II-lea pentru serviciile deosebite si devotamentul fata de Dumnezeu si tara. In 1907 a fost printre candidatii la scaunul episcopal, insa nu a acceptat onoarea, motivand cu smerenie ca o astfel de demnitate ar trebui sa fie responsabilitatea unei persoane mai tinere si mai sanatoase decat el.

Pe la sfarsitul anului 1908, sanatatea Sf. Alexis a inceput sa subrezeasca datorita unor complicatii mai vechi. A incercat sa se refaca in sudul orasului New Jersey, dar s-a reintors dupa putin timp la Wilkes-Barre, unde a fost nevoit sa stea la pat timp de doua luni. Vineri, 7 mai 1909 (24 aprilie dupa vechiul calendar), s-a dus la Domnul, zi in care se praznuiesc sfintii Sava si Alexie Pustnicul Pesterilor din Kiev. Dragostea Sf. Alexis si preocuparea pentru copiii sai spirituali nu a disparut odata cu moartea sa. Ca o concluzie la viata sfantului, ar fi potrivita prezentarea uneia din interventiile miraculoase ale parintelui care s-a petrecut in anul 1993:

In ianuarie 1993 un barbat s-a rugat Sfantului Alexis sa-l ajute sa obtina informatii despre fiul sau de care nu mai stia nimic de 28 de ani. Punandu-si nadejdea in indrazneala sfantului la bunul Dumnezeu omul a asteptat raspunsul. Chiar a doua zi fiul acestuia l-a sunat pe tatal sau. Se pare ca tanarul se afla in biserica atunci cand a simtit o pornire de nestavilit de a-l suna pe tatal sau. Mama sa il dusese cu ea in alt stat schimbandu-si numele cand el era un copil. De aceea tatal sau nu a putut sa le dea de urma. Afland de la mama sa ca tatal sau era crestin ortodox, a obtinut de la un preot ortodox telefonul tatalui sau dintr-un oras indepartat. Astfel tatal si fiul s-au reintilnit, multumind lui Dumnezeu si Sfantului Alexis pentru ajutorul primit.

Sf. Alexis a fost cu adevarat omul lui Dumnezeu care a calauzit multi imigranti galicieni si carpato-rusi prin confuzia neagra a provocarilor religioase din Lumea Noua pana la unitatea Bisericii Ortodoxe cu ajutorul cuvintelor harice si exemplului sau de viata. In testamentul sau, Sf. Alexis si-a lasat sufletul la mila lui Dumnezeu, cerandu-si iertare de la toti si iertand pe toti. Sfintele sale moaste se odihnesc acum la Manastirea Sfantul Tihon din Sudul Canaan-ului, Pensilvania unde credinciosii pot veni sa se inchine lor si sa-i ceara sfantului sa mijloceasca la Dumnezeu pentru ei.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluate de pe: www.unitischimbam.ro; basilica.ro; www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 2 mai 2025

†) Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), Patriarhul Constantinopolului;

Aducerea moaștelor Sf. Ier. Atanasie cel Mare;

Sf. Matrona de la Moscova

(Dezlegare la pește)

Sinaxar 2 Mai

În această lună, în ziua a doua, pomenirea aducerii moaştelor celui dintre sfinţi părintele nostru Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei (298 – 373).

Sf. Ier. Atanasie cel Mare (298 – 373) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe basilica.ro

Sfântul Atanasie cel Mare s-a născut în Alexandria în anul 295 şi a trecut la cele veşnice pe 2 mai 373.

Sfântul Atanasie a fost înmormântat în biserica de la Bucole de la periferia Alexandriei, zidită peste mormântul Sfântului Evanghelist Marcu, primul episcop al oraşului şi întemeietorul bisericii din Egipt.

Locul înmormântării Sfântului Atanasie a fost ţinut secret de creştinii alexandrini, de teama arienilor.

De aceea, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi aducerea moaştelor sfântului din Biserica din Bucole din Alexandria la Constantinopol, lucru care a fost făcut după mulţi ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Atanasie.

cititi mai mult despre Sf. Ier. Atanasie cel Mare pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea chinuirii sfinţilor mucenici Esper şi Zoe, soţia lui, şi a fiilor lor Chiriac şi Teodul.

Aceşti sfinţi, Esper şi Zoe, au trăit pe vremea împăratului Adrian (124), şi deşi erau robi cu trupul unui oarecare Catal şi al Tetradiei soţia aceluia, colonişti romani, care îi cumpăraseră ca robi din Pamfilia, ei însă cu sufletele erau slobozi.

De aceea ei nici cu trupurile n-au suferit a sluji la stăpâni păgâni, care cinsteau şi se închinau idolilor în locul Făcătorului şi Ziditorului a toate.

Căci Chiriac şi Teodul, fiii lor, au zis către maica lor să nu locuiască mai mult împreună cu păgânii ci să se despartă de ei ca să nu fie împreună cu ei daţi pierzării; însă ea le-a răspuns că aceia sunt stăpânii lor.

Atunci ei i-au arătat că pot să se facă slobozi prin sângele vărsat pentru Hristos.

Acum şi maica lor, unindu-se cu ei, îi întărea pe ei şi ducându-se la Catal, i-a spus că Domnul nostru Iisus Hristos este Stăpân sufletelor lor; iar dacă printr-o oarecare întâmplare ei au stăpânire asupra trupurilor lor, ei socotesc de mai mare cinste stăpânirea lui Hristos asupra lor.

Căci ziceau ei: mai mult trebuie să ne supunem lui Dumnezeu decât oamenilor.

Deci spăimântându-se pentru aceasta Catal, i-a trimis pe ei împreună cu maica lor la Tritoniu, la tatăl lor Esper.

Iar mai în urmă, prăznuind Catal naşterea fiului său, a socotit să le trimită lor din cele pregătite, vin şi carne, vrând să vadă de se vor împărtăşi ei din cele jertfite idolilor.

Iar ei în loc să se împărtăşească de acelea, la sfatul maicii lor, le-au aruncat câinilor.

De aceasta fiind înştiinţat Catal şi aprinzându-se de mânie, mai întâi a poruncit să fie spânzuraţi copiii de picioare şi să fie strujiţi cu unghii de fier; iar părinţii lor le dădeau curaj să nu se supună, ci să sufere până în sfârşit, privind către cununa muceniciei.

Apoi a poruncit să fie pogorâţi şi împreună cu maica lor să fie cumplit bătuţi.

După aceea a poruncit să fie băgaţi sfinţii toţi patru în cuptor ars cu foc, în care şi intrând şi-au dat sufletele lor lui Dumnezeu.

Iar dimineaţa răsunau în cuptor glasuri ca de cântare şi deschizându-se cuptorul, n-au aflat pe nimeni, în afară de sfinţii, în chipul celor ce dorm, cu feţele spre răsărit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iordan, făcătorul de minuni, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Atanasie al III-lea (Patelarie), Patriarhul Constantinopolului (1597 – 1654)

Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea (Patelarie), Patriarhul Constantinopolului – foto preluat de pe basilica.ro

articol preluat de pe basilica.ro

Sfântul Atanasie Patelarie s-a născut către sfârşitul veacului al XVI-lea, în oraşul Rethimno, din insula Creta, primind la botez numele de Alexie. El a purtat crucea a nenumărate încercări, mărturisind dreapta credinţă într-o perioadă de mari tulburări pentru creştinătatea răsăriteană.

Încă din fragedă vârstă se străduia să împlinească poruncile Evangheliei. Râvnind la viaţa duhovnicească, se îndeletnicea cu citirea Vieţilor Sfinţilor, aprinzându-se adesea de dorul de a urma nevoinţele acestora.

După moartea tatălui său s-a călugărit la metocul sinaitic din Iraclion, primind numele de Atanasie. Dorind însă o viaţă duhovnicească mai înaltă, după ce a vieţuit o vreme într-o mănăstire din Tesalonic, unde a fost hirotonit ierodiacon, a plecat în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Esfigmenu, apoi la Xiropotamu, unde i s-a dat ascultarea de a sluji la trapeză.

Se hrănea doar cu pâine şi apă, iar nopţile le petrecea în rugăciune, dormind câteva ore şi având drept aşternut, atât vara cât şi iarna, pământul gol. După un pelerinaj în Ţara Sfântă şi la Muntele Sinai, Atanasie Patelarie a venit pe la anul 1626 în Ţara Românească, ca dascăl. Aici a tradus Psaltirea în limba greacă populară.

Marele patriarh al Constantinopolului, Chiril Lucaris († 1638), l-a chemat pe Atanasie la Constantinopol, să sprijine credinţa ortodoxă atacată de necreştini şi de eretici. În anul 1631 este ales mitropolit al Tesalonicului. De aici, el va trimite mai multe scrisori ţarului Rusiei, cerându-i sprijin pentru mitropolia sa, care era asuprită de turci.

În anul 1634, când Patriarhul Chiril Lucaris este trimis în exil, la Constantinopol este aşezat, pentru puţină vreme, Mitropolitul Atanasie al Tesalonicului. În cele din urmă, otomanii l-au silit să părăsească tronul patriarhal.

Nevoit să strângă milostenie pentru a plăti datoriile mitropoliei, a plecat spre Moldova, unde a găsit sprijin la curtea evlaviosului domnitor Vasile Lupu (1634-1653), care l-a trimis la Mănăstirea Sfântul Ierarh Nicolae din Galaţi.

Întorcându-se însă la Constantinopol, este reales patriarh în vara anului 1652. N-a păstorit însă decât puţină vreme, după care a fost nevoit să renunţe, din pricina potrivniciei turcilor otomani, şi s-a întors la Galaţi.

Slujitorii bisericeşti şi credincioşii din oraşul de la Dunăre s-au bucurat mult de blânda şi înţeleapta păstorire a patriarhului Atanasie, care s-a arătat statornic în credinţă, purtându-şi crucea în chip neşovăielnic.

Sfântul Atanasie şi-a exprimat dorinţa de a-şi sfârşi viaţa la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Galaţi (pe care o numea „mănăstirea sa”), dar voia lui Dumnezeu a fost alta: astfel, el a continuat să strângă milostenie pentru creştinii celorlalte Biserici Ortodoxe căzute sub ocupaţie otomană.

Ajungând pentru aceasta în Rusia, fiind bătrân şi bolnav, a primit însemnate daruri de la ţar şi de la patriarhul Nicon (1652-1666).

La întoarcere a rămas în cetatea Lubnî (din Ucraina), unde s-a aşezat la Mănăstirea Schimbarea la Faţă din Mgarsk.

Cunoscându-şi mai dinainte vremea sfârşitului, Sfântul Atanasie a alcătuit un testament prin care a împărţit darurile primite de la ţar mai multor mănăstiri şi biserici din Moldova, din Sfântul Munte Athos şi din Muntele Sinai.

A rânduit de asemenea a se aduce daruri şi la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Galaţi.

Apoi s-a rugat pentru toţi păstoriţii săi, pentru cei ce i-au făcut bine şi pentru cei care l-au prigonit ori nedreptăţit în viaţă; şi-a cerut iertare de la toţi, iertându-i la rândul său pe toţi.

Cu cugetul împăcat şi încrezător în marea milostivire a lui Dumnezeu, având pe buze şi în inimă rugăciunea, a adormit în Domnul la 5 aprilie 1654, a treia zi de Paşti, în genunchi, cu Sfânta Evanghelie în mâini, rostind cu glas stins: „Doamne, primeşte sufletul meu!”.

A fost îmbrăcat în veşminte arhiereşti şi aşezat în jilţ, ţinând în mână cârja. Apoi a fost pus într-un mormânt săpat în lăuntrul bisericii Mănăstirii din Mgarsk.

Prin rânduială dumnezeiască, trupul ostenit de nenumărate nevoinţe al cinstitului Ierarh a rămas neschimbat. Lucrul acesta s-a aflat după opt ani de la mutarea sa la locaşurile cele veşnice, atunci când mitropolitul Paisie Ligaridis al Gazei, venind la Mănăstirea din Lubnî, a avut o vedenie.

Sfântul Atanasie i s-a arătat şi i-a cerut să fie scos din mormânt.

Când acesta a fost deschis, trupul Sfântului Atanasie era întreg şi neputrezit, răspândind bună mireasmă.

Sfintele moaşte au fost aşezate cu mare cinste în partea dreaptă a bisericii, în ziua de 1 februarie 1662, iar pomenirea între Sfinţi a Ierarhului Atanasie Patelarie s-a hotărât a fi la 2 mai, odată cu cea a ocrotitorului său, Sfântul Atanasie al Alexandriei.

Cinstitele moaşte au rămas neatinse de focul care a cuprins de două ori biserica, dar nu şi pe vieţuitorii mănăstirii, pe care i-a păzit Sfântul.

La începutul veacului al XX-lea, Sfintele sale moaşte au fost duse la Harkov, iar din anul 1943 au fost puse spre închinare, în catedrala Buna Vestire din acel oraş.

În toamna anului 2004, când se împlineau 350 de ani de la mutarea sa la ceruri, a fost adusă de la Harkov, la Galaţi, un fragment din moaştele Sfântului Atanasie Patelarie.

Tot în această zi, pomenirea Sf. Matrona de la Moscova (1881 – 1952)

Sf. Matrona de la Moscova (1881 – 1952) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

articol preluat de pe basilica.ro

Sfânta Matrona s-a născut în anul 1881, în satul Sebino din ţinutul rusesc Tula. Părinţii ei, Dimitrie şi Natalia, ţărani foarte evlavioşi şi cinstiţi, au dus o viaţă foarte modestă alături de cei patru copii ai lor, Matrona fiind cea mai mică, dobândită pe când părinţii nu mai erau tineri.

Până să o nască, mama se gândea să o ducă la orfelinat, însă la scurt timp i s-a arătat în vis o pasăre albă cu chip de om şi cu ochii închişi, aşezată pe mâna ei dreaptă.

Luând visul acesta drept semn de mustrare, femeia temătoare de Dumnezeu a renunţat să-şi mai lase copila la orfelinat.

Deşi s-a născut fără vedere, mama sa a iubit-o nespus de mult.

Încă de la început Dumnezeu a dorit să descopere pe vasul Său cel ales; în vremea afundării în apa Botezului, s-a văzut un nor de tămâie cu bună mireasmă ridicându-se din cristelniţă.

Mai mult, pe pieptul pruncei se putea vedea o ridicătură în semnul crucii. Miercurea şi vinerea nu se alăpta, ci dormea toată ziua.

Întrucât din naştere era lipsită de vedere, copiii ade­sea o batjocoreau, pricină pen­tru care încă din copilărie se ferea de oameni, încetând să mai iasă din casă şi dăruindu-se rugăciunii şi cugetării la cele dumnezeieşti.

Locuind în apro­pierea bisericii satului, mergea la toate slujbele, stând neclintită şi învăţând cu timpul toate cân­tările.

Chiar dacă îi lipsea vede­rea cea din afară, vederea cea duhovnicească a făcut-o să iu­bească nespus de mult icoanele, astfel că în camera sa întregul perete de sus până jos era plin de icoane în fata cărora ardeau neîncetat candele şi dinaintea cărora se ruga îndelungate cea­suri, cuprinzând în inima sa de copil întreaga lume.

Pe când avea 6-7 ani, s-au arătat daru­rile duhovniceşti primite de la Dumnezeu, prin care putea vedea limpede gândurile şi păcatele oamenilor.

Datorită purtării de grijă a boierului satului, Sfânta Matrona a făcut pelerinaje la Kiev, Moscova şi Sankt Petersburg.

Acolo, intrând în Catedrala unde slujea Sfântul Ioan de Kronstadt, aces­ta a poruncit ca poporul să se dea la o parte şi să îi facă loc tinerei Matrona, pe atunci de numai 14 ani, numind-o „al optulea stâlp al Rusiei”, cuvinte prin care o arăta ca una dintre puţinii rugători pentru patria care avea să fie cuprinsă de persecuţia ateistă bolşevică.

Pe când avea 17 ani, Sfânta Matrona nu a mai putut merge.

Din acea clipă a stat tot restul vieţii mai mult întinsă pe pat, dăruindu-se cu mai multă osârdie rugăciunii, postirii şi mângâierii celor ce veneau la ea.

Curând au sosit vremuri grele şi tulburi peste Rusia: revoluţia, confiscarea pământurilor şi foametea.

În anul 1925, pe când avea 40 de ani, Sfânta a venit în Moscova, locuind pe rând în diferite case ale creştinilor, dar fără a se înre­gistra oficial, întrucât era cău­tată pentru a fi arestată.

Vieţu­ind aproape trei decenii în capi­tala Rusiei, ea a fost o mare ru­gătoare, săvârşind acea slujire duhovnicească, prin care a în­tors pe calea mântuirii mulţime de oameni.

La ea veneau zilnic oameni pentru a primi izbăvire de mâhniri şi necazuri, dar şi vindecare de boli. Fericita îi liniştea, îi mângâia pe cap, îi însemna cu sfânta cruce şi le spunea cuvinte de încurajare ori se ruga pentru ei.

Povăţuirile fericitei arătau însemnătatea discreţiei şi a smereniei.

Îndemna pe credincioşi, ca, atunci, când merg la preot sau duhovnic pentru sfat, să se roage ca Domnul să-l înţelepţească, încât să primească îndrumarea po­trivită şi să evite a merge de la un preot la altul.

Pe cei foarte râvnitori îi povăţuia să nu se deosebească de ceilalţi oameni printr-o înfăţişare exterioară aparte.

Ţinea mult la purtarea răbdătoare în necazuri. Sfătuia ca, la slujbe, privirea să nu caute spre nimeni, ochii să fie închişi sau îndreptaţi către o icoană din biserică.

Sfânta a primit oamenii credincioşi care o căutau pentru sfat şi mângâiere sufletească, până la sfârşitul vieţii, cu totul dezinteresată de vreun avantaj material.

În ultimele zile de suferinţă, a fost spovedită de duhovnic şi a primit cu smere­nie Sfintele Taine.

La 2 mai 1952, s-a mutat în lăcaşurile cele de sus, iar la 8 martie 1998, au fost descoperite moaştele sale nestri­cate, răspândind bună mireas­mă, care au fost aşezate în mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Moscova.

La 2 mai 1999, fericita Matrona a fost trecută în rândul sfinţilor de Biserica Rusiei, cinsti­rea sa răspândindu-se apoi în lumea întreagă, datorită mul­ţimii de minuni săvârşite cre­dincioşilor.

Tot în această zi, pomenirea Cuv. Vasile Kadomsky, nebun în Hristos la Riazan

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.