Arhiva tag-ul pentru: Calendar Ortodox

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 29 martie 2025

---

 

Sf. Sfințiți Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, și Chiril diaconul;

Sf. Mc. Iona și Varahisie;

Sf. Ierarh Diadoh, Episcopul Foticeei;

(Pomenirea Celor Adormiți)

 

Sinaxar 29 Martie

---

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfinţilor mucenici Marcu, episcopul Aretuselor, Chiril diaconul şi alţi mulţi, împreună cu ei (Secolul al IV-lea).

Sfântul Marcu, episcopul Aretuselor, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare.

Plin fiind de dumnezeiască râvnă a dărâmat la pământ multe temple ale idolilor şi a zidit nenumărate biserici.

Când, după Constantin cel Mare, în fruntea împărăţiei a venit Iulian Apostatul, iar credinţa în idoli a fost ridicată din nou la mare cinste, a avut de suferit nu numai sfântul Marcu, ci şi mulţi alţii, care luaseră parte la dărâmarea templelor idoleşti.

La început sfântul Marcu s-a ascuns de cei ce îl căutau; dar înţelegând că unii dintre credincioşi erau traşi la răspundere pentru el, a venit şi s-a predat lor.

Iar ticăloşii aceia de păgâni luându-l, l-au dezbrăcat şi după ce i-au acoperit trupul de răni, l-au aruncat în nişte locuri pline de murdărie.

După aceasta l-au scos de acolo şi l-au dat pe mâna unor slugi, ca să-l înţepe cu andrelele.

Apoi i-au acoperit tot trupul cu saramură şi în cele din urmă ungându-l cu miere, l-au ridicat în aer cu nişte frânghii, în toiul verii, ca să fie ars de razele soarelui care cădeau asupra capului şi trupului său gol cu desăvârşire, în arşiţa cea mare a prânzului, şi să fie hrană viespilor şi albinelor.

În tot timpul cât a pătimit acestea însă, acest minunat bărbat a răbdat cu tărie, nu numai din pricina evlavie lui, ci şi pentru ca să nu se mai dea chinuitorilor lui şi alţi bani pentru zidirea din nou a templelor idoleşti dărâmate.

Biruind cu gândul său, a biruit şi cu fapta.

Căci, văzându-l toţi că suferă chinurile cu bărbăţie şi cu putere, păgânii din jur în cele din urmă s-au schimbat şi au învăţat prin pocăinţă credinţa cea adevărată.

Tot pentru îndrăznirea de a sfărma templele idoleşti, un lucru asemănător cu acesta s-a întâmplat şi în Fenicia.

Aici, un diacon, anume Chiril, din dragostea de adevăr îndrăznind să doboare la pământ nişte statui de ale idolilor, a fost prins şi i s-a despicat pântecele, scoţându-i-se măruntaiele şi fiind lăsat aşa, ca să fie văzut de toţi.

Şi se zice că ticăloşii aceştia bătându-şi joc de ficaţii lui şi-au primit răsplata bine meritată, căci le-au căzut dinţii, limba li s-a topit în gură şi au pierdut puterea vederii.

Dar cine ar fi în stare să povestească, precum se cuvine, chinurile suferite în Ascalon şi Gaza de femeile fecioare şi de bărbaţii cei sfinţiţi, cărora spintecându-li-se pântecele şi umplându-li-se măruntaiele cu orz, au fost puşi în troacele porcilor spre mâncare?

Acestea au fost faptele păgâneşti ale împărăţiei lui Iulian şi ale celor de sub poruncile lui.

Dar cei ce au pătimit, în locul chinurilor de aici, au dobândit fericirea cea nesfârşită; pe când lucrãtorilor nedreptăţii li s-a pregătit pedeapsa focului şi chinul cel veşnic.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Iona, Varahisiu şi a celorlalţi nouă mucenici, împreună cu dânşii.

Sfinţii Iona şi Varahisiu erau din Persia şi au trăit pe vremea lui Sapor al Perşilor şi a împăratului Constantin cel Mare al romanilor.

Ei erau călugări şi, părăsind mănăstirea lor, au venit într-o cetate care se numea Marmiavoh.

Aici au aflat închişi în temniţă pe sfinţii mucenici: Zaniat, Lazãr, Maruta, Narsin, Ilie, Marin, Aviv, Savelt şi Sava, pe care i-au mângâiat şi i-au îndemnat spre pătimire.

Dar fiind şi ei prinşi, au fost aduşi înaintea mai-marilor: Masdrat, Siro şi Marmisi, care mai întâi i-au sfătuit, apoi i-au ameninţat şi pentru că nu au voit să se lase înduplecaţi, mai întâi i-au pus în lanţuri, după legea persană.

Apoi au fost supuşi, fiecare în parte, la felurite chinuri în timpul cărora şi-au dat duhul în mâna lui Dumnezeu.

Moaştele lor au fost adunate şi au fost îngropate împreună cu ale celorlalţi nouă mucenici, care s-au săvârşit din viaţă în ziua de douăzeci şi şapte a lunii martie, în timp ce sfinţii Iona şi Varahisiu s-au săvârşit din viaţă în ziua de douăzeci şi nouă ale aceleiaşi luni.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Eustaţiu, episcopul Bitiniei.

Sfântul Eustaţiu Mărturisitorul, episcopul Bitiniei, era de la începutul nevoinţelor sale duhovniceşti un călugăr evlavios, smerit, blajin şi cu dragoste faţă de aproapele.

Pentru viaţa sa virtuoasă a fost numit episcop al oraşului Bitinia (o provincie romană din Asia Mică) şi şi-a condus turma mulţi ani, dând exemplu de viaţă sfântă şi perfecţiune.

În timpul ereziei iconoclaste Sf. Eustaţiu i-a înfruntat cu curaj pe eretici apărând cinstirea sfintelor icoane.

Urâtorii de icoane l-au denunţat împăratului iar sfântul a fost închis şi bătut crunt.

În cele din urmă a fost înlăturat de la scaunul episcopal şi închis din nou.

Sfântul mărturisitor a murit în exil în timpul secolului al XIX-lea, după ce a pătimit timp de trei ani insulte, privare de libertate, foamete şi alte chinuri.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli, dintre cei şaptezeci: Sosten, Apolo, Chifa şi Epafrodit.

 

Apostolul Sostene

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Sostene este unul din Cei Șaptezeci de Apostoli și a fost episcop într-unul din orașele Cezareea sau Colofon din Asia Mică.

El este pomenit de Biserică la 4 ianuarie odată cu Cei Șaptezeci, la 29 martie împreună cu Apostolii Apollo, Chifa, Chesarie și Epafrodit din Cei Șaptezeci, iar la 8 decembrie împreună cu Sfinții Apollo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Chesarie și Onisifor.

Sfântul Sostene a fost conducătorul sinagogii evreiești din Corint înainte de a se converti la creștinism (v. Fapte 18,17).

El a fost bătut în timpul unei răzmerițe împotriva Sfântului Apostol Pavel.

Sfântul Pavel l-a convertit la creștinism.

În Epistola sa către Biserica din Corint (I Corinteni 1,1), Sfântul Pavel trimite salutări din partea ambilor:

„Pavel, prin voia Domnului chemat să fie apostol al lui Iisus Hristos, și fratele Sostene…”.

El a plecat la Domnul în pace.

 

Apostolul Apollo

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Apollo (numit și Apollos) se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli.

El a fost episcop în Smirna înaintea Sfântului Policarp.

Biserica îl pomenește pe Sf. Apollo la 29 martie, împreună cu Apostolii Sostene, Chifa și Epafrodit, precum și la 8 decembrie, împreună cu aceeași Apostoli și cu Apostolul Chesarie, Apostolul Onisifor și Apostolul Tihic.

De asemenea este prăznuit și la Soborul celor 70 de Apostoli, pe 4 ianuarie.

Menționările din Sfânta Scriptură referitoare la Apostolul Apollo se găsesc în Fapte 18,24-28, I Corinteni 1,12, 3,5-6, 16,12 și în Tit 3,13.

 

Apostolul Chifa

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Chifa sau Chefa, omonimul Sfântului Petru se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli.

El a fost episcop în Iconium sau Colofon, Pamfilia.

Se presupune că el este cel la care se referă Sfântul Pavel (I Corinteni 15,5).

Biserica îl pomenește pe Sfântul Chifa la 29 martie împreună cu Apostolii Sostene, Apollo și Epafrodit, iar la 8 decembrie cu aceiași Apostoli, precum și cu Apostolul Chesarie și Apostolul Onisifor.

Cei Șaptezeci de Apostoli au fost aleși de Mântuitorul Iisus Hristos însuși și trimiși să propovăduiască.

Ei au fost aleși după o vreme de la alegerea Celor Doisprezece Apostoli (Luca 10,1-24).

Toți Cei Șaptezeci sunt pomeniți de Biserică la 4 ianuarie.

Numele “Chifa” este aramaicul pentru “Petru.

 

Apostolul Epafrodit

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Epafrodit se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli și a fost episcop în orașul trac Adriaca (sau, după alte surse, în Colona).

Sfântul Epafrodit a fost unul din cele mai apropiate ajutoare și tovarăși ai Sfântului Apostol Pavel.

Sfântul Pavel l-a trimis la creștinii din Filipi și el este menționat în Epistola către Filipeni:

Am socotit de grabnică nevoie să vă trimit pe Epafrodit, fratele și împreună cu mine lucrător și luptător, cum și trimisul vostru și slujitorul nevoilor mele, fiindcă avea mare dor de voi toți și era mâhnit fiindcă ați auzit că a fost bolnav.

Într-adevăr, bolnav a fost aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el și nu numai de el, ci și de mine, ca să nu am întristare peste întristare.

Deci l-am trimis mai degrabă, ca, văzându-l, voi iarăși să vă bucurați, iar eu să fiu mai puțin mâhnit.

Primiți-l dar întru Domnul, cu toată bucuria și pe unii ca aceștia întru cinste să-i aveți,

Fiindcă pentru lucrul lui Hristos a mers până aproape de moarte, punându-și viața în primejdie, ca să împlinească lipsa voastră în slujirea mea. (Filipeni 2,25-30).

Biserica îl pomenește pe Sfântul Epafrodit la 29 martie împreună cu Apostolii Sostene, Apollo, Chesarie și Chifa și la 8 decembrie împreună cu aceștia și cu Sfântul Apostol Onisifor.

Cei Șaptezeci de Apostoli au fost aleși de Mântuitorul Iisus Hristos însuși și trimiși să propovăduiască.

Ei au fost aleși câtăva vreme după chemarea Celor Doisprezece Apostoli (Luca 10,1-24) și sunt pomeniți de Biserică în 4 ianuarie.

 

Tot în această zi, pomenirea celui întru sfinţi părintele nostru Diadoh, episcopul Foticeii, în Epir, al cărui “Cuvânt ascetic” se găseşte în Filocalia românească, volumul 1.

După Diadoh scopul vieţii duhovniceşti este unirea sufletului cu Dumnezeu prin dragoste.

El face deosebirea între ”chipul” lui Dumnezeu în om şi ”asemănarea” cu El.

Prin păcatul strămoşesc ”chipul” dumnezeiesc s-a întinat, s-a spălăcit. Harul Botezului curăţă ”chipul”, îl spală de întinarea păcatului.

Dar prin aceasta încă nu avem şi ”asemănarea”.

Spălarea chipului se face fără colaborarea noastră; lucrarea aceasta a harului încă n-o simţim. ”Asemănarea” începem să o câştigăm pe măsură ce ne sporim sforţările noastre pentru o viaţă virtuoasă şi o atingem deplin când a crescut în noi dragostea de Dumnezeu în mod covârşitor.

Abia după ce am sporit în ”asemănare”, în dragoste, ni se face şi harul ”simţit”. ‘

‘Harul, cum am zis, chiar din clipa în care ne botezăm se ascunde în adâncul minţii. Dar îşi acoperă prezenţa faţă de simţirea minţii. Din moment ce începe însă cineva să iubească pe Dumnezeu cu toată hotărârea, o parte din bunătăţile harului intră în comuniune într-un chip tainic, cu sufletul prin simţirea minţii. Căci pe măsură ce sporeşte sufletul, şi darul dumnezeiesc îşi arată dulceaţa sa minţii”.

”Două bunuri ne aduce nouă sfântul har al Botezului renaşterii, dintre care unul covârşeşte pe celălalt în chip nesfârşit. Cel dintâi ni se dă îndată. Căci ne înnoieşte chiar în apă şi luminează toată trăsăturile sufletului, adică ”chipul”, îndepărtând toată zbârcitura păcatului nostru.

Iar celălalt aşteaptă ca să înfăptuiască împreună cu noi, ceea ce este ”asemănarea”.

Când începe deci mintea să guste întru multă simţire dulceaţa Prea Sfântului Duh, suntem datori să ştim că începe harul să zugrăvească aşa zicând peste chip, ”asemănarea”.

Diadoh arată că, dacă până la Botez înăuntrul sufletului se află diavolul, de la Botez înăuntrul lui se sălăşluieşte harul, iar diavolul e scos afară.

De aici înainte sufletul este influenţat de har dinăuntrul său; iar diavolul îl influenţează numai din afară, prin mustul trupului şi prin simţurile lui.

”Unii au născocit cu atât harul cât şi păcatul, adică atât Duhul adevărului cât şi duhul rătăcirii se ascund în mintea celui ce se botează. De aceea zic că o persoană îmbie mintea spre cele bune, iar cealaltă îndată spre cele potrivnice. Eu însă am înţeles din dumnezeieştile Scripturi şi din însăşi simţirea minţii că înainte de Sfântul Botez harul îndeamnă sufletul spre cele bune din afară, iar Satana foieşte în adâncurile lui, încercând să stăvilească toate ieşirile minţii înspre dreapta. Dar din ceasul în care renaştem, diavolul e scos afară, iar harul intră înăuntru. Ca urmare aflăm că, precum odinioară stăpânea asupra sufletului rătăcirea, aşa după Botez stăpâneşte asupra lui adevărul. Lucrează, ce e drept, Satana asupra sufletului şi după Botez, ca şi mai înainte, ba de multe ori chiar mai rău. Dar nu ca unul ce se află la un loc cu harul, să nu fie, ci învăluind oarecum mintea în fumul dulceţurilor neraţionale, prin mustul trupului”.

Cu alte cuvinte, până nu se sălăşluieşte harul în adâncul sufletului, lucrează chiar din el dracii cei mai subţiri, oprindu-l de la dorirea binelui şi îndemnându-l la patimi sufleteşti.

Dar după ce se sălăşluieşte harul în minte, vin la rând dracii mai materiali, care aţâţă trupul spre patimi trupeşti, ca să despartă mintea din comuniunea cu harul.

”Harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte în însuşi adâncul sufletului. De aceea din însuşi adâncul inimii simţim oarecum izvorând dragostea de Dumnezeu, când ne gândim fierbinte la El. Iar dracii de aici înainte se mută şi se încuibează în simţurile trupului, lucrând prin firea uşor de influenţat a trupului asupra celor ce sunt încă prunci cu sufletul. De aceea harul, prin simţirea minţii înveseleşte trupul cu o bucurie negrăit la cei ce sporesc în cunoştinţă; iar dracii, prin simţurile trupului, robesc sufletul, îmbiindu-l, ucigaşii, cu sila spre cele ce nu vrea, când ne află mai ales umblând fără grijă şi cu nepăsare pe calea credinţei”.

Viaţa duhovnicească începe cu frica de Dumnezeu.

”Nimeni nu poate iubi pe Dumnezeu din toată inima, dacă nu se teme mai întâi de El întru simţirea inimii’‘.

Prin frică începe să se cureţe sufletul de păcate. Dar chiar înainte de aceasta trebuie să se desfacă de grijile lumeşti.

Până ce sufletul e nepăsător şi dornic de plăceri nu simte frica de Dumnezeu.

Dar când începe să se cureţe cu luare aminte, atunci simte frica de Dumnezeu ca pe un medicament al vieţii.

Curăţindu-se astfel tot mai mult, ajunge la dragostea desăvârşită, în care nu mai este frică, ci nepătimire. ‘

‘Cel ce iubeşte pe Dumnezeu crede cu adevărat în El şi împlineşte cu evlavie poruncile. Iar cel ce crede numai şi nu este în iubire, nu are nici credinţa pe care crede că o are”.

După curăţirea de patimile trupeşti, lucrarea în care rol mare are ascultarea şi înfrânarea, trebuie să se facă şi curăţirea minţii de gânduri rele, lucru care cere o liniştire a minţii. ”Cei ce se nevoiesc trebuie să-şi păzească pururi cugetul neînviforat, ca mintea deosebind gândurile ce intră în ea, pe cele bune şi trimise de Dumnezeu să le aşeze în cămările memorie, iar pe cele urâte şi drăceşti să le arunce afară din vistieriile firii”.

”Dar numai Duhul Sfânt poate curăţa mintea cu adevărat. Căci strălucind El necontenit în cămările sufletului, nu numai că se fac arătate în minte micile şi întunecoasele năvăliri ale dracilor, ci se şi slăbesc, fiind vădite de lumina aceea sfântă şi slăvită. De aceea zice Apostolul: ”Duhul să nu-l stingeţi”.

Curăţindu-se mintea, se pune în lucrare simţirea ei, care este un organ prin care mintea se raportează la cele nevăzute şi dumnezeieşti, ca simţurile trupului la cele văzute. ”Simţirea aceasta a minţii”, sau a ”inimii”, sau a ”sufletului”, nu trebuie înţeleasă însă ca o vedere materială a lui Dumnezeu. ‘

‘Nimeni să nu nădăjduiască, auzind de simţirea minţii că i se va arăta în chip văzut slava lui Dumnezeu. Spunem numai că cel ce şi-a curăţit sufletul simte printr-o gustare negrăită mângâierea dumnezeiască, dar nu că i se arată ceva din cele nevăzute. Pentru că acum umblăm prin credinţă, nu prin vedere, zice fericitul Pavel. Dacă deci i se va arăta vreunui nevoitor fie vreo lumină, fie vreo formă cu chip de foc, fie glas, să nu primească nicidecum o astfel de vedere. Căci este amăgire vădită a vrăjmaşului”.

”Că mintea, când începe să fie lucrată cu putere de lumina dumnezeiască, se face întreagă străvezie, încât îşi vede în chip îmbelşugat lumina sa, nimeni nu se îndoieşte. Căci aşa devine când puterea sufletului biruieşte cu totul asupra patimilor. Dar că tot ce i se arată într-o formă oarecare, fie ca lumină, fie ca foc, vine din reaua uneltire a vrăjmaşului ne învaţă limpede dumnezeiescul Pavel, spunând că acela se preface în înger al luminii”.

Dar înaintarea aceasta în viaţa duhovnicească, spre nepătimire, dragoste şi vedere tainică, nu se face fără lupte.

”Când mintea începe să simtă harul Preasfântului Duh, atunci şi Satana mângâie sufletul printr-o simţire dulce, în timpul odihnei de noapte, când vine ca o adiere de somn uşor peste el”.

Ceea ce ajută atunci sufletului să alunge adierea dulce a Satanei este numele Domnului Iisus.

”Dacă deci mintea va fi aflată ţinând în amintire fierbinte numele sfânt al Domnului Iisus şi se va folosi ca de o armă de numele acela preasfânt şi preamărit, va pleca amăgitorul viclean”.

Cu cât se îmbogăţeşte sufletul mai mult de darurile lui Dumnezeu, cu atât ”îngăduie Domnul mai mult să fie supărat de draci, ca să înveţe tot mai mult să facă deosebire între bine şi rău şi să se facă mai smerit”.

Diadoh are comună cu mulţi scriitori din Răsărit teoria deosebirii dintre ”teolog” şi ”gnostic”.

Teologul este propovăduitorul, cuvântătorul tainelor dumnezeieşti, care a primit darul cuvântului, al învăţăturii, care e totodată şi darul înţelepciunii.

Spre deosebire de el, gnosticul a primit darul ”cunoştinţei”, al unirii cu Dumnezeu şi al trăirii acestei uniri.

Drumul gnosticului este mai ales acela al rugăciunii, al însingurării în adâncurile trăirii mistice, departe de orice grijă.

După: http://filocalia.ro/referate/16/Scrieri/Diadoh_al_Foticeei

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 27 martie 2025

---

 

Sf. Mc. Matrona din Tesalonic;

Sf. Mc. Filit şi Lidia, soţia sa, cu cei 4 fii ai lor

 

Sinaxar 27 Martie

---

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfintei muceniţe Matroana, cea din Tesalonic (Secolul III/IV).

Sfânta muceniţă Matroana a fost slujitoare la o femeie de neam evreu, care se numea Pautilla.

Însoţind deci pe stăpâna ei până la sinagogă, sfânta Matroana nu intra înăuntru, în sinagogă, ci se întorcea întotdeauna la biserica creştinilor.

Când stăpâna ei a prins de veste despre aceasta, a pus de a bătut-o crunt şi a aruncat-o timp de patru zile într-o închisoare, unde sfânta a rămas fără nici o legătură cu cei din afară.

După aceasta a fost scoasă afară şi biciuită, tot trupul umplându-i-se de răni de pe urma bătăii.

Fiind din nou aruncată în închisoare şi ţinută aici timp de mai multă vreme şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Se spune că Pautilla, în timp ce arunca trupul neînsufleţit al sfintei de pe zidurile înalte ale închisorii, şi-a primit răsplata meritată, căci a căzut şi ea de pe zid jos, în vasul care curgea mustul care se călca cu picioarele în lin şi acolo sfârşindu-şi viaţa şi-a dat duhul.

Iar cinstitele moaşte ale sfintei Matroana, fiind adunate de credincioşi, au fost îngropate cu multă cinste.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Chiric, cel din Apro, care în pace s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filet Sincliticul, cu soţia lui Lidia şi cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid comentarisiul şi Amfilohiu ducele.

Sfântul Filet şi ceilalţi creştini care au fost împreună cu el au trăit pe vremea împăratului Adrian.

Ei se închinau în fiecare zi lui Dumnezeu. Fericitul Filet fiind prins, a fost adus înaintea împăratului.

Iar împăratul neputând să se împotrivească înţelepciunii mucenicului, l-a dat pe mâna unuia dintre slujitorii apropiaţi ai lui, care legându-l de un stâlp l-au bătut cu săbiile.

După aceasta a dat poruncă să fie aruncat în închisoare.

În timp ce era dus la închisoare s-a alăturat lui şi soţia lui Lidia şi primii trei fii ai lui, dintre care Cronid îndeplinea slujba de comentarisiu.

În noaptea care a urmat, în timp ce ei cântau în închisoare, un înger li s-a arătat lor şi i-a îmbărbătat spre pătimirea până la sfârşit.

Dimineaţa, mucenicii fiind aduşi înaintea împăratului, îndată au fost aruncaţi în nişte vase mari în care fierbea în clocot untdelemn amestecat cu răşină.

Dar îndată vasele s-au răcit cu totul.

Atunci, cel de-al patrulea fiu al lui Filet, care avea demnitatea de duce şi care se găsea până atunci în preajma împăratului, văzând minunea aceasta, a intrat şi el într-unul din vasele cu untdelemn încins, zicând:

“Doamne, Dumnezeu creştinilor, ajută-mi!”

Împăratul văzând acestea, a plecat de la Roma şi s-a dus la Iliric, plin de ameninţare şi de mânie.

Şi plecând, a dat poruncă să se ardă timp de şapte zile vasele cele cu untdelemn şi cu răşină, după care să fie vârâţi din nou în ele.

Dar porunca împăratului aducându-se la îndeplinire, sfinţii au rămas nevătămaţi.

Întorcându-se din călătoria lui şi aflând de toate acestea împăratul s-a simţit ruşinat, iar sfinţii după trecere de câtva vreme, pe care au petrecut-o în rugăciune, s-au săvârşit din viaţă.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Ioan şi Baruh, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea profetului Anania, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel, episcopul Corintului, fratele preasfinţitului Petru, episcopul Argosului, purtătorul de semne.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Eutihie.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan din Licopolis.

Sfântul Ioan Înaintevăzătorul din Egipt s-a născut la începutul sec. al IV-lea.

El trăia în oraşul Licopolis (Egiptul Mijlociu) şi era tâmplar. La vârsta de 25 de ani s-a dus la o mănăstire unde a fost tuns călugăr.

Timp de cinci ani Sf. Ioan a trăit în mai multe mănăstiri, dar vrând să se izoleze de lume s-a dus la Tebaida, în muntele Bolcha, unde a stat mulţi ani în pustnicie, fără să-ţi părăsească locul.

El vorbea cu cei care-l căutau printr-o ferestruică pe unde primea şi hrana.

După treizeci de ani de izolare, Sf. Ioan a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii.

El i-a prezis împăratului Teodosie cel Mare (379-395) victoria asupra inamicilor săi Maximus şi Eugenius, precum şi o victorie militară împotriva lui Gauls.

Obişnuia să le spună şi oamenilor care-i cereau sfatul despre ce avea să li se întâmple, ajutându-i să ia decizii bune pentru ei.

Sfântul le dădea ulei sfinţit bolnavilor, îi ungea cu el şi aceştia se vindecau de diverse boli.

Sf. Ioan a proorocit că istoricul Palladius, care i-a scris Viaţa, va deveni episcop, lucru care s-a şi întâmplat, Palladius devenind Episcop al Bitiniei, în Asia Mică.

Sf. Ioan punea mare bază pe smerenie, sfătuind pe toţi să aibă smerenie:

“Urmaţi viaţa virtuoasă a sfinţilor părinţi după puterea voastră şi dacă reuşiţi ceva, nu vă mândriţi cu ce aţi obţinut pentru că mulţi au ajuns la virtutea perfectă dar umplându-se de mândrie au căzut de la înălţime în prăpastie“.

“Cercetaţi-vă cu atenţie să vedeţi dacă aveţi conştiinţa curată, să nu vă pierdeţi puritatea minţii. Nu lăsaţi gândurile să vă năpădească în timpul rugăciunii. Vrei din vanitate să fii lăudat pentru sfinţenia ta sau vrei să fii sfânt doar prin înfăţişare? Bagă de seamă ca gândurile lumeşti să nu-ţi ocupe mintea în timpul rugăciunii, pentru că nu e nimic mai neplăcut lui Dumnezeu decât să te rogi Lui cu buzele în timp ce gândurile sunt departe de El.

Asta se întâmplă mai ales celor cu viaţă căldicică, care nu renunţă de tot la lume şi aşteaptă recunoştinţa din partea oamenilor. Un om a cărui minte este a lumii şi a lucrurilor sale pieritoare, nu-L poate privi pe Dumnezeu cu ochii sufletului. Este normal ca cel care-L caută pe Dumnezeu să-şi ridice mintea de la lucrurile lumeşti şi să-şi îndrepte mintea către Dumnezeu.

Cel care a ajuns câtuşi de puţin la cunoştinţa dumnezeirii (pentru că nimeni n-o poate dobândi în totalitatea ei), va putea descoperi şi cunoaşte multe lucruri pe care numai tainele cunoaşterii lui Dumnezeu i le poate dezvălui. El va vedea lucruri care urmează să se întâmple şi va avea revelaţii divine, asemeni sfinţilor. El va face minuni şi va obţine tot ce va cere de la Dumnezeu.”

“Iubeşte tăcerea, fiule, trăieşte mereu în contemplare divină şi roagă-te ca Domnul să-ţi dea o minte luminată, lipsită de gânduri păcătoase. Demn de laudă este sfântul care trăieşte în lume, îşi foloseşte virtuţile, este bun cu străinii, face pomană sau ajută pe alţii la munca lor şi trăieşte fără mânie. Un astfel de om este lăudabil pentru că are o viaţă curată împlinind poruncile Domnului fără să-şi neglijeze îndatoririle lumeşti.”

“Cel ce lasă altora grijile trecătoare ale lumii este mai bun şi mai demn de laudă pentru că s-a lepădat de sine, şi-a luat crucea şi L-a urmat pe Hristos. Acesta este în permanenţă în contact cu lucrurile divine, fugind de cele pământeşti, fără să se lase cuprins de nici un fel de griji. Un astfel de om prin fapta bună şi prin rugăciunea închinată lui Dumnezeu devine un om liber, neîngrădit, care stă drept în faţa lui Dumnezeu, cu mintea numai la cele sfinte. Un astfel de om este în continuă convorbire cu Dumnezeu.”

Sf. Ioan a ajutat sufleteşte mulţi oameni prin aceste învăţături mântuitoare de suflet, prin predicile sale folositoare şi prin viaţa personală pe care a dus-o în sfinţenie.

Sf. Ioan al Egiptului a ajuns la vârsta respectabilă de nouăzeci de ani şi s-a dus la Domnul în anul 395.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: basilica.ro; www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 24 martie 2025

---

 

Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri;

Sf. Ier. Artemon, episcopul Seleuciei.

 

Sinaxar 24 Martie

---

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, Înainte-prăznuirea Buneivestiri a preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor toate sărbătorile împărăteşti sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit „pre-serbare”, „înainte-serbare” sau „înainte-prăznuire”.

Ele au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită „după-serbare” sau „după-prăznuire”.

Prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi.

Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numeşte „începutul sărbătoririi”, iar ziua ultimă a după-serbării se numeşte „odovania”, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.

Biserica Ortodoxa sărbătorește mâine, 25 martie, Buna Vestire. Sărbătoarea marchează momentul în care Fecioara Maria primește vestea că Îl va naște pe Mesia Cel așteptat de veacuri.

Buna Vestire sau Blagoveștenia este prima sărbătoare confirmată în documente dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului

Tropar

Glasul 4

Astăzi începutul bucuriei a toată lumea îndeamnă a lăuda Înainteprăznuirea, că iată, Arhanghelul Gavriil vine, aducând Fecioarei Buna Vestire şi către dânsa strigă: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!

cititi si Buna Vestire

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Artemon, episcopul Seleuciei din Pisida (Secolul I).

Cuviosul părintele nostru Artemon s-a născut şi a crescut în ţinutul Seleuciei şi anume în cetatea cu acelaşi nume.

Când fericitul Pavel, apostolul, a ajuns în Seleucia, nu a mai fost cu putinţă ca lumina să mai rămână sub obroc, ci el a pus pe Artemon păstor şi învăţător al poporului.

Acesta, povăţuind turma sa în chip frumos şi bineplăcut lui Dumnezeu, a ajuns pentru toţi cei ce se găseau în nevoi liman de izbăvire: purtător de grijă de văduve, de orfani şi de săraci şi doctor al sufletelor şi al trupurilor.

În felul acesta bine petrecând şi-a săvârşit viaţa în adânci bătrâneţi.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Artemon, preotul din Laodiceea.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zaharia, cel din Schetis (Schit), în Egipt, care în pace s-a săvârşit.

Apoftegme din Patericul egiptean: Pentru avva Zaharia

1. Zis-a avva Macarie către avva Zaharia: spune-mi, care este lucrul monahului? Zis-a lui: pe mine mă întrebi, părinte? Şi a zis avva Macarie: am vestire către tine, fiule Zaharie, căci este cel ce mă îndeamnă ca să te întreb. Zis-a lui Zaharia: precum eu socotesc, părinte, cel ce îşi face sila lui întru toate, acesta este monah.

2. A venit odată avva Moise să scoată apă şi a aflat pe avva Zaharia rugându-se lângă fântână, şi Duhul lui Dumnezeu şezând deasupra lui.

3. Zis-a oarecând avva Moise către fratele Zaharia: spune-mi, ce voi face? Şi auzind s-a aruncat pe sine jos la picioarele lui, zicând: tu mă întrebi, părinte? Zis-a lui bătrânul: cred mie, fiule Zaharie, că am văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste tine şi dintru aceasta sunt silit să te întreb. Atunci, luând Zaharia cuculiul din cap, l-a pus sub picioare şi călcându-l a zis: de nu se va zdrobi omul aşa, nu poate să fie monah.

4. Şezând odată avva Zaharia în Schetia, i-a venit lui vedenie şi sculându-se i-a vestit părintelui sau Carion, iar bătrânul, fiindcă era lucrator, nu era iscusit la acestea şi sculându-se l-a bătut zicând că de la draci este. Dar a rămas cu gândul la aceasta. Şi sculându-se, s-a dus către avva Pimen noaptea şi i-a vestit lui lucrul acesta şi cum se ard cele dinlăuntru ale lui şi văzând bătrânul că de la Dumnezeu este, i-a zis: mergi către cutare bătrân şi orice îţi va zice ţie, fă! Şi ducându-se către bătrânul, mai înainte de a întreba el ceva, apucând bătrânul, i-a spus lui toate şi cum că vedenia este de la Dumnezeu. Ci, mergi şi supune-te părintelui tău!

5. Zis-a avva Pimen, că a întrebat avva Moise pe avva Zaharia, când era aproape să moară, zicând: ce vezi? Şi i-a zis: nu este mai bine a tăcea, părinte? Şi i-a zis lui: sa, fiule; taci! Şi în ceasul morţii lui şezând avva Isidor, căutând la cer a zis: veseleşte-te, fiul meu Zaharia, că ţi s-au deschis ţie porţile împărăţiei cerurilor.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor opt mucenici din Cezareea Palestinei, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Martin Tebeul, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Partenie, patriarhul Constantinopolului, care a mărturisit la anul 1657 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe www.calendar-ortodox.ro; doxologia.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 21 martie 2025

---

 

Sf. Ier. Iacob Mărturisitorul;

Sf. Cuv. Serapion

 

Sinaxar 21 Martie

---

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iacob, episcopul şi mărturisitorul (Secolul al VIII-lea).

Acest sfânt părinte, petrecând viaţa sihăstrească din fragedă tinereţe, s-a făcut cu totul curat prin post şi prin toate celelalte pătimiri.

Pentru viaţa lui virtuoasă a fost făcut episcop şi a suferit multe prigoane din pricină că se opunea luptătorilor împotriva sfintelor icoane.

În timpul acestor prigoane pătimind cu răbdare şi luptându-se cu foamea şi cu setea, şi-a dat în cele din urmă duhul său.

Imnografie

Troparul Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

Glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Iacob, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Glasul al 8-lea

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Iacob, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

Glasul al 4-lea:

Lumea lăsând şi prin înfrânare supunând cu adevărat trupul, ai urmat lui Hristos, Preafericite Părinte Iacob, de unde ai dobândit ungerea cea sfântă a arhieriei; şi acum te-ai mutat către Cetele nematerialnice, rugându-te pentru noi toţi, cei ce te lăudăm pe tine.

Viața Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

articol preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul Iacob, din tinerețe iubind viața pustnicească, s-a făcut monah și se nevoia cu postiri, cu privegheri și cu multe osteneli.

Apoi s-a învrednicit de treapta episcopiei; iar în timpul luptătorilor de icoane, sub împăratul Constantin Copronim (740-775), a fost silit să se lepede de închinarea cinstitelor icoane.

Dar, nesupunându-se, a suferit multe ispite, izgoniri, închisori, nespuse primejdii, foame, sete și alte multe feluri de cumplite munci.

Apoi și-a dat fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, pentru Care, până la moarte, s-a nevoit și de la Care a luat Împărăția Cerului, în veci bucurându-se.

 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Toma, patriarhul Constantinopolului.

Cel între sfinţi părintele nostru Toma, din pricina vieţii lui nespus de virtuoase şi a înţelepciunii şi evlaviei lui, a fost hirotonit mai întâi diacon al Bisericii celei Mari şi a fost făcut sachelar, de către preacuviosul şi preamarele întru minuni părintele nostru Ioan Postitorul, în timpul împărăţiei de-a pururi pomenitului şi fericitului împărat Mauriciu.

După moartea sfântului Ioan Postitorul şi al lui Chiriac, urmaşul său, pe scaunul arhieresc a fost ridicat la treapta de patriarh al Constantinopolului cuviosul părintele nostru Toma, care a rămas pe scaunul patriarhal timp de trei ani şi nouă luni.

Luptând mult împotriva eresurilor şi întărind dogmele cele ortodoxe împotriva acestora, a păstorit bine şi plăcut lui Dumnezeu turma sa şi apoi a adormit în pace.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filimon şi Domnin.

Aceşti sfinţi erau de fel din marea cetate a Romei. În vremea prigoanei, ducându-se în Italia şi acolo propovăduind cuvântul lui Dumnezeu şi aducând pe mulţi la credinţa lui Hristos, îi botezau.

Pentru aceasta ei au fost prinşi de către închinătorii la idoli şi au fost aduşi înaintea mai-marelui ţinutului.

Dar pentru că nu se plecau nici la cuvintele linguşitoare care li se grăiau şi nici atunci când li s-au făgăduit tot felul de daruri, ci chemau în toată clipa pe Hristos şi-L propovăduiau tuturor Dumnezeu adevărat, au fost dezbrăcaţi şi trântiţi la pământ, fiind bătuţi cumplit de patru ori şi apoi aruncaţi în închisoare.

După ce au fost ţinuţi în închisoare câtva vreme, au fost scoşi şi li s-au tăiat capetele cu sabia.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Viril, episcopul Cataniei.

Sfântul Viril a fost ucenic al sfântului apostol Pavel.

Şi păstorind, ca episcop al Cataniei, bine şi plăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lui şi lucrând tot felul de minuni, a adus pe mulţi la credinţa în Hristos.

Dintre toate acestea trebuie amintită negreşit una.

Astfel, în locul acela se afla un izvor care avea o apă foarte amară şi a cărui amărăciune, sfântul, rugându-se lui Dumnezeu, a schimbat-o în dulceaţă.

Lucrul acesta văzându-l un elin oarecare, care era foarte aprins închinător la idoli, a crezut în Hristos şi o dată cu el au mai crezut şi mulţi alţii.

După o viaţă împodobită cu astfel de fapte, ajungând la adânci bătrâneţi şi adormind somnul cuvenit sfinţilor, a fost îngropat într-aceeaşi insulă cu cinste, dând până astăzi tot felul de vindecări celor ce cu credinţă se apropie de mormântul lui.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion Sidonitul, care în pace s-a săvârşit († 370).

Cuviosul parintele nostru Serapion, zis “sidonitul” (pentru ca purta ca haina doar un “sidon”, o pânza simpla, cu care se acoperea), ducea viata ascetica în Egipt, în secolul al IV-lea.

Desi era un om învatat si care stia Scxripturile pe de rost, asceza lui era aceea ca traia ca unul care nu a avut deloc acoperis, ci calatorea si cu viata lui îi aducea pe altii la Hristos.

A trecut cu pace la Domnul la Roma, catre vârsta de 70 de ani.

Despre el povesteste pe larg Paladie în Istoria lausiaca (Lavsaicon).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serafim de la Vyritsa (Rusia) (1865 – 1949).

Deși a avut chemare către călugărie de când era copil, a depus voturile monahale abia la vârsta de 55 ani.

A devenit milionar la o vârstă fragedă, s-a căsătorit, a avut copii, dar nu s-a îndepărtat niciodată de Dumnezeu, folosindu-și averea pentru a-i hrăni pe săraci, a ajuta mănăstirile și pentru a ridica spitale pentru bolnavi.

După Revoluția din 1917, a intrat în monahism împreună cu soția sa, cu toate că aveau posibilitatea financiară să părăsească țara.

După acest moment, și-a început lucrarea ca duhovnic.

S-a retras la Virița, unde a suferit foarte mult de pe urma reumatismului și a nevralgiilor, dar asta nu l-a împiedicat să se roage o mie de zile pe o piatră, asemenea ocrotitorului său, Sf. Serafim de Sarov.

A trecut la Domnul în 21 martie 1949, fiind canonizat în anul 2000

Basil Muraviev (cel ce avea să devină Sf. Serafim) s-a născut în 1865 în orăşelul Cheremovsky, provincia Yaroslavl, din părinţi ţărani, Nicholas şi Chione. Când Basil a împlinit zece ani, tatăl său a murit lăsându-le pe sora Olga şi pe mama bolnăvicioasă în grija băiatului.

Un vecin bun l-a luat într-o zi cu el la St. Petersburg, găsindu-i lui Basil o slujbă de vânzător. Băiatul avea gânduri de călugărie pe care nu le-a dezvăluit nimănui şi la un moment dat s-a hotărât să plece la Lavra Sf. Alexandru Nevsky să stea de vorbă cu părinţii de-acolo. Unul din fraţi I-a sfătuit să rămână în lume şi să crească prunci şi după ce aceştia vor fi crescut, el şi soţia sa vor putea petrece în curăţie la mănăstire, slujind lui Dumnezeu.

Basil a înţeles că aceea era voia Domnului şi a urmat întocmai sfatul bătrânului părinte. Întors la slujba lui de la magazin, a continuat să muncească şi să strângă bani pe care îi trimitea familiei. La vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu o fată pe nume Olga.

Basil şi-a încropit propria lui afacere ca blănar şi a devenit foarte înstărit. A avut un fiu, Nicholas şi o fiică, Olga. Dar fata lor murind înainte de vreme, cei doi soţi au făcut legământ să trăiască împreună din acel moment doar ca frate şi soră.

În jurul vârstei de 30 de ani, Basil şi-a împărţit aproape toată averea, făcând multe donaţii diferitelor mănăstiri. Când Nicholas s-a făcut mare, Basil şi Olga s-au retras la mănăstire să-I slujească lui Dumnezeu. Olga a fost tunsă în 1919 cu numele Christina, locuind în Mănăstirea Învierii-New Divyevo din St. Petersburg. Mai târziu a primit schima şi numele de Serafima. A murit în 1945.

Nu avem cunoştinţă de mănăstirea în care a fost tuns Basil şi nici de numele pe care l-a primit. Unii spun că ar fi fost tuns călugăr în Athos. În 1927 a sosit la Lavra Sf. Alexandru Nevsky, unde a devenit preot duhovnic al călugărilor. Acolo a fost tuns în schimă cu numele de Serafim. Curând s-a descoperit tuturor darurile de vindecare şi înainte vedere cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe Sf. Serafim, mulţi oameni căutându-l pentru ajutor şi un cuvânt de folos.

Episcopul Alexei (Shimansky) al Novgorodului a venit la părinte în 1927 să-l întrebe dacă era potrivit pentru el să părăsească Rusia din cauza persecuţiilor comuniste. Înainte ca episcopul să-şi spună păsul, Sf. Serafim i-a dat răspunsul următor: “Mulţi vor să plece acum din Rusia. Dar să nu ne temem. Este nevoie de sfinţia ta aici. Vei deveni patriarh şi vei conduce biserica 25 de ani.”

Însă pentru lavră au venit vremuri de grea încercare. Călugării erau arestaţi, exilaţi sau duşi în lagăre de muncă. Mulţi erau executaţi. Începând cu 1929, părintele Serafim a fost arestat de 14 ori. El şi-a continuat misiunea preoţească în lagăre şi închisori, încurajând prizonierii.

În 1933, părintele a fost eliberat din lagăr şi s-a stabilit la Vyritsa, un loc minunat cu păduri, un pârâu şi aer foarte sănătos, un loc potrivit pentru Sf. Serafim care avea sănătatea şubredă la acea vreme de la regimul şi bătăile suferite în lagăr.

În 1913 s-a construit la Vyritsa o biserică din lemn închinată Icoanei Maicii Domnului din Kazan pentru comemorarea a 300 de ani de dinastie Romanov. Biserica principală are două altare: unul închinat icoanei Kazan, iar celălalt Sfântului Nicolae. Biserica de jos era închinată Sf. Serafim al Sarovului. După ce şi-a mai recăpătat puterile, părintele Serafim a început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor. Mulţi grav bolnavi se vindecau cu rugăciunile sfântului. Autorităţile au observat în scurt timp afluxul de oameni de la chilia sfântului şi au început să-l cerceteze, venind în percheziţie la chilia sa în special noaptea. Odată poliţia a venit să-l aresteze pe părinte dar Dumnezeu a avut grijă de slujitorul său şi l-a scăpat din mâna duşmanilor prin doctorul care le-a atras atenţia că părintele era bolnav şi n-ar fi suportat călătoria. Aceştia l-au lăsat în pace pe bătrânul părinte.

În septembrie 1941 nemţii intraseră în Vyritsa dar nu au rănit pe nimeni şi nu au prădat nimic. În timpul războiului Sf. Serafim a slăbit tot mai mult, slujind mai rar în biserica Sf. Serafim, iar din 1945, părintele Alexei Kibardin a început să slujească în biserica Kazan.

În primăvara lui 1949, Sf. Serafim a fost ţintuit la pat dar tot primea oamenii la el pentru ajutor ca mai înainte.

Cu puţin înainte de adormirea sa, Preasfânta Fecioară i-a apărut Sfântului Serafim sfătuindu-l să se împărtăşească în fiecare zi. Părintele Alexei Kibardin îi aducea Sfânta Împărtăşanie la ora 2 dimineaţa dar într-o noapte a adormit şi nu a ajuns decât la 4 dimineaţa. Şi-a cerut iertare de la părintele pentru că a întârziat şi a observat o strălucire nepământeană pe chipul acestuia. Sfântul i-a răspuns: “Nu-ţi face griji, frate, că îngerii mi-au adus deja Sfânta Împărtăşanie”. Văzând cum îi iradiază faţa, părintele Alexei a crezut că cele ce i-a spus erau adevărate.

Sf. Serafim l-a rugat pe părintele Alexei să meargă la Moscova să-l anunţe pe Patriarhul Alexei că el se va duce la Domnul în două săptămâni. Când părintele Alexei a transmis mesajul patriarhului, acesta s-a întors către sfintele icoane făcându-şi cruce iar când a revenit cu faţa la părintele, pe obraji îi curgeau lacrimi, spunând: “Au trecut patru ani de când sunt patriarh. Mi-au mai rămas douăzeci şi unu. Aşa mi-a spus sfântul părinte”. Patriarhul Alexei a murit în 1970, aşa cum a prevăzut Sf. Serafim.

Sf. Serafim a plecat la Domnul în 21 martie 1949 (sau 3 aprilie N.S.). În orele de dinaintea morţii sfântul a cerut să se citească acatistele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, al Sf. Serafim de Sarov şi al Sf. Nicolae. Timp de o săptămână de la moartea sa, oraşul Vyritsa s-a scăldat într-o mireasmă divină.

Sf. Serafim a fost îngropat în cimitirul de lângă biserica Icoanei Kazan din Vyritsa la înmormântare venind puhoi de oameni. Vyritsa a devenit astfel loc de pelerinaj. Sf. Serafim Schimonahul a fost canonizat de Biserica Rusă în august 2000.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 19 martie 2025

---

 

Sf. Mc. Hrisant și Daria, Claudiu şi Ilaria.

Sf. Mc. Marian diaconul

 

Sinaxar 19 Martie

---

 

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici Hrisant şi Daria.

Hrisant şi Daria au trăit pe vremea împăratului Numerian. Tatăl lui Hrisant se numea Polemon, avea rangul de senator şi era de fel din Alexandria, iar Daria era de fel din Atena.

Deoarece Hrisant fusese introdus de un oarecare creştin în tainele cele dumnezeieşti şi botezat în credinţa creştină şi începuse să propovăduiască pe Hristos, tatăl său i-a căutat o fecioară cu ţinuta aleasă şi frumoasă la înfăţişare, cu numele Daria, pe care a trimis de au adus-o tocmai de la Atena, căci socotea că Hrisant din dragostea faţă de această fecioară, avea să se întoarcă de la credinţa creştinilor.

După ce s-au căsătorit, Daria, care cunoştea ce voia tatăl lui Hrisant, nu numai că nu l-a putut convinge să se lepede de credinţa lui, ci ea singură s-a lăsat convinsă de el şi, mărturisind soţului ei nelegiuirea pe care încercase să o facă, a primit Sfântul Botez şi au trăit mai departe amândoi într-o feciorie desăvârşită.

Fiind însă pârâţi la prefectul Celerin, acesta i-a dat în seama tribunului militar Claudiu, ca să-i cerceteze.

Iar acesta chinuindu-i cu multe feluri de cazne, la care se găsea de faţă şi el cu ai lui, şi văzându-le curajul cu care răbdau chinurile, arătându-se ei mai presus de ele, s-a schimbat şi a crezut în Hristos atât el cât şi soţia lui Ilaria şi cei doi fii ai lor, Iason şi Mavru, şi o dată cu ei şi toţi soldaţii care se găseau sub conducerea lui Claudiu, care cu toţii laolaltă au primit cununa muceniciei în ziua a nouăsprezecea a lunii martie.

Lui Claudiu, legându-i-se o piatră de grumaz, a fost aruncat în adânc de apă; fiilor lui şi celorlalţi ostaşi li s-au tăiat capetele cu sabia.

Sfântul Hrisant şi Daria au fost aruncaţi într-o groapă adâncă şi, aruncându-se pământ de sus asupra lor, au primit acolo sfârşitul lor mucenicesc.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi: pomenirea sfântului Claudiu Tribunul, care, fiind aruncat în mare, s-a săvârşit; pomenirea sfintei muceniţe Ilaria, soţia lui Claudiu, care prin sabie s-a săvârşit; pomenirea sfinţilor mucenici Iason şi Mavru, fiii lui Claudiu Tribunul şi ai Ilariei, care de sabie s-au săvârşit.

Sfinţii Mucenici Claudiu Tribunul, soţia sa Ilaria şi fiii lor Iason şi Mavru, împreună cu preotul Diodor şi diaconul Marian, au suferit împreună cu Sfinţii Hrisant şi Daria.

Tribunul Claudiu a îmbrăţişat el însuşi pe Hristos acceptând botezul împreună cu soţia sa Ilaria, cu fiii săi Iason şi Mavru şi cu toţi ai casei, chiar şi soldaţii.

Când împăratul Numerian (283-284) a aflat de acest lucru, a dat ordin ca toţi să fie executaţi.

Sf. Claudiu a fost înecat în mare iar copiii şi soldaţii săi au fost decapitaţi.

Creştinii au înmormântat sfintele moaşte ale mucenicilor într-o peşteră, unde Sf. Ilaria mergea deseori la rugăciune.

Într-o zi, fiind urmărită, Ilaria a fost prinsă şi dusă spre a fi chinuită.

Sfânta i-a rugat să o lase puţin să se roage şi apoi şi-a dat sufletul întru Domnul.

Un servitor a îngropat-o în aceeaşi peşteră unde era şi familia sa.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Diodor preotul şi Marian diaconul, care, fiind închişi într-o peşteră, s-au săvârşit.

Sfinţii Diodor preotul şi Marian diaconul au suferit şi ei mucenicie împreună cu Sfinţii Hrisant şi Daria.

Într-o peşteră lângă locul execuţiei, creştinii s-au adunat ca să cinstească prăznuirea morţii sfinţilor mucenici.

Ei au făcut slujbe şi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.

Dar, auzind de faptele lor, autorităţile păgâne au venit la peşteră şi au închis gura peşterii astfel încât cei dinăuntru au primit şi ei cununa muceniciei.

Doi dintre cei martirizaţi în peşteră sunt Sfinţii Diodor preotul şi diaconul Marian.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Panhariu.

Pe când împărăţeau în vechea Romă împăraţii Diocleţian şi Maximian, toată lumea era plină de înşelăciunea cea idolească, iar dacă cineva mărturisea pe Hristos, nu numai că i se răpea toată averea, ci îşi găsea pe deasupra şi moartea în tot felul de chinuri.

Pe atunci trăia şi un oarecare Panhariu, din ţinutul Usanilor şi anume din cetatea Vilapatis.

Acesta se trăgea din strămoşi creştini şi era un bărbat înalt de statură şi frumos la înfăţişare.

Venind el la Roma, în scurtă vreme a ajuns printre cei mai de aproape slujitori ai lui Diocleţian, care făcându-l mai mare peste cei de sub el, îl iubea în chip deosebit.

Pentru toate acestea şi mai ales pentru dragostea care se statornicise între el şi împărat, Panhariu s-a lepădat de credinţa în Hristos şi a împărtăşit întru totul toate credinţele şi toate cugetele împăratului.

Iar împăratul a orânduit ca Panhariu să primească lefuri anuale şi venituri de tot felul, pe unele dintre ele cu hrisoave în regulă, iar pe altele numai cu porunca împărătească, şi să dobândească toate acestea pentru ca să fie om cu vază şi să se bucure de toată cinstea şi odihna.

Auzind acestea fericita lui mamă şi sora lui, au căutat mai întâi să-i readucă în suflet frica de Dumnezeu şi să-l sfătuiască prin scrisori.

Apoi s-au silit să-l facă să cunoască făgăduinţa aceea minunată pe care o primeau, în legătură cu înfricoşătoarea Judecată, cei care cunoşteau pe Domnul; după cum, iarăşi s-au silit să-l facă să nu uite pedeapsa care îi aşteaptă acolo pe acei care în viaţa aceasta tăgăduiesc Dumnezeirea cea adevărată.

Şi i-au mai reamintit în scrisorile lor că chiar dacă cineva ar dobândi toată lumea aceasta şi-şi va pierde sufletul, nici un câştig nu va fi vreodată vrednic ca să-l despăgubească de pierderea sufletului său.

Primind deci scrisori de felul acesta de la mama lui şi citindu-le, şi-a revenit în sine şi a început să se jelească cu amar; şi căzând la pământ, striga:

“Miluieşte-mă, Doamne, Atotţiitorule, şi nu mă ruşina pe mine, robul Tău, înaintea îngerilor şi a oamenilor, ci îndură-Te de mine, pentru mare mila Ta“.

Când unii dintre cei din palat l-au văzut jelindu-se şi rostind asemenea cuvinte, au încunoştinţat de îndată pe împărat, care a zis:

“Ştiaţi că Panhariu, sachelarul şi scriniarul împărăţiei a căzut în religia galileenilor?”

“Deci, spuneţi-mi voi, slujitorilor, ce trebuie să fac cu el?”

Iar aceia i-ai zis:

“Porunceşte, împărate, să fie dezbrăcat şi biciuit în teatru, iar după aceasta să fie trimis guvernatorului din Nicomidia, ca să fie pedepsit mai departe de el acolo, ca nu cumva să ne facem şi noi vinovaţi de sângele lui, de vreme ce el este iubit de tine“.

Sfatul acesta a plăcut împăratului, care încă îl iubea foarte mult şi care nu voia să fie de faţă la moartea lui.

Astfel aducându-l în teatru, l-au bătut acolo grozav de rău; apoi, împăratul, dând pe sfânt în mâna soldaţilor, a poruncit să se facă scrisoare către guvernatorul Nicomidiei, ca mai înainte de moarte sfântul să fie supus la tot felul de chinuri.

Ajungând la Nicomidia şi guvernatorul de aici, grăbindu-se, a dat poruncă să fie omorât.

Deci, după ce el şi-a făcut rugăciunea, călăii au tăiat capul mucenicului lui Hristos Panhariu, în ziua a nouăsprezecea a lunii martie, la Nicomidia.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie Strungarul, care a mărturisit la anul 1564, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.