Arhiva tag-ul pentru: Calendar Ortodox

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

 

Calendar Ortodox 16 martie 2025

---

 

Sf. Mc. Sabin Egipteanul;

Sf. Cuv. Hristodul din Patmos;

Duminica a 2-a din Post (a Sf. Ier. Grigorie Palama)

(Vindecarea slăbănogului din Capernaum) (Iisus – Păstorul cel bun)

 

Sinaxar 16 Martie

---

 

Duminica a 2-a din Post (a Sf. Ier. Grigorie Palama)

Duminica Sfântului Grigorie Palama este a doua duminică a Postului Mare.

În această duminică se face pomenire de Sfântul Grigorie Palama († 1359).

Această duminică se găseşte între Duminica Ortodoxiei şi Duminica Sfintei Cruci.

 

Teme

Fiecare duminică a Postului Mare are propria temă care poate fi istorică sau spirituală.

Tema acestei duminici este aceea că omul se poate îndumnezeii prin harul lui Dumnezeu din Duhul Sfânt.

 

Tema istorică

Sfântul Grigorie Palama (prăznuit în 14 noiembrie) este cel care a adus mărturie asupra faptului că prin rugăciune şi post, fiinţele umane se pot alătura luminii necreate a gloriei divine a lui Dumnezeu încă din această viaţă.

După canonizarea sa din 1368, a fost stabilită o a doua prăznuire a Sfântului Grigorie Palama pentru a doua duminică din Postul Mare, sub numele de triumful Ortodoxiei.

Practic, este prăznuită condamnarea oponenţilor Sfântului Grigorie şi acceptarea de către Biserică a învăţăturilor sale.

Iniţial, această duminică era dedicată Sfântului Policarp al Smirnei (23 februarie).

 

Tema duhovnicească

Tema spirituală a acestei duminici este credinţa. Pe lângă credinţă, fiecare dintre noi trebuie să depună şi efort.

Citirile sunt din Evrei 1,10-2,3 şi din Marcu 2,1-12. Epistola spune că:

pentru aceea se cuvine ca noi să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem… Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o, împreună mărturisind şi Dumnezeu cu semne şi cu minuni şi cu multe feluri de puteri şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după a Sa voinţă?

Citirea din Evanghelie prezintă imaginea efortului şi dorinţei paraliticului care este adus la Hristos printr-o gaură în acoperiş.

 

Vindecarea slăbănogului din Capernaum

Ev. Marcu 2, 1-12

În vremea aceea, intrând iarăși Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă.

Și îndată s-au adunat așa de mulți, încât nu mai era loc nici înaintea ușii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu).

Și au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni.

Dar, neputând ei din pricina mulțimii să se apropie de El, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul.

Iar Iisus, văzând credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!

Și erau acolo unii dintre cărturari, care ședeau și cugetau în inimile lor:

Pentru ce vorbește Acesta astfel? El hulește. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu?

Și îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că așa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetați acestea în inimile voastre?

Ce este mai ușor, a zice slăbănogului: Iertate îți sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă?

Dar ca să știți că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului:

Zic ție: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!

Și s-a ridicat îndată și, luându-și patul, a ieșit înaintea tuturor, încât erau toți uimiți şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.

 

Iisus – Păstorul cel bun

Ev. Ioan 10, 9-16

„Zis-a Domnul: Eu sunt ușa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla.

Furul nu vine decât ca să fure, să înjunghie și să piardă. Eu am venit ca oile Mele viață să aibă și din belșug să aibă.

Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își pune sufletul pentru oile Sale.

Iar cel plătit, care nu este păstor și ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile și fuge; iar lupul le răpește și le risipește.

Cel plătit fuge, pentru că este plătit și nu are grijă de oi.

Eu sunt Păstorul cel bun și cunosc oile Mele și ale Mele Mă cunosc pe Mine.

Precum Mă cunoaște Tatăl și Eu cunosc pe Tatăl. Și sufletul Îmi pun pentru oi.

Am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc; ele vor asculta de glasul Meu și va fi o turmă și un păstor.”

cititi si Iisus Dumnezeu-Omul, Păstorul cel bun

 

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Sabin egipteanul († 287).

Sfântul Sabin a fost din localitatea Ermuopole a Egiptului şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian.

Pornindu-se prigoana împotriva creştinilor, el a ieşit împreună cu alţi creştini din cetate şi s-au ascuns într-o căsuţă.

Fiind căutat însă de închinătorii la idoli, pentru că se bucura de multă cinstire printre creştinii de acolo, fiind şi de neam ales şi întrecând pe mulţi cu râvna credinţei sale, a fost în cele din urmă găsit.

Şi, fiind dus înaintea unui oarecare Arian, care era mai marele cetăţii, a fost spânzurat şi strujit într-atâta, încât bucăţi din carnea lui cădea la pământ.

Apoi a fost ars cu făclii aprinse şi în cele din urmă legat fiind de o piatră a fost aruncat în râul Scamandru, luând în chipul acesta cununa muceniciei.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Papa.

Acest sfânt, văzând că lumea se găseşte în primejdia de a se cufunda în idolatrie, înfăţişându-se înaintea stăpânitorului locului unde trăia, l-a ruşinat pe acesta, cu îndrăzneala lui cea multă în Hristos.

Fiind aruncat la pământ i s-a bătut mai întâi trupul şi apoi şi faţa cu toiege şi a fost chinuit în multe chipuri, după care şi-a dat duhul.

Moaştele lui au fost ridicate de cei din Licaonia, care avându-le la ei se bucură şi se veselesc.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian cel din Cilicia.

Acest sfânt era de fel din cetatea Anazervelor, care este a doua cetate din ţinutul Ciliciei şi era fiul unui demnitar grec şi al unei mame creştine. Învăţând de la mama lui credinţa creştină şi îndeletnicindu-se cu citirea Sfintelor Scripturi, când a ajuns la vârsta de optsprezece ani a fost dus de către alţii înaintea ighemonului locului aceluia. Şi neplecându-se a jertfi idolilor, a fost bătut peste tot corpul, după care a fost aruncat în închisoare. Aducându-şi aminte aici de sfatul mamei lui, când a fost scos din nou şi întrebat, a răspuns că stăruie în credinţa lui şi vrea să moară în credinţa lui Hristos. Deci, fiind aruncat într-un sac plin de nisip şi de şerpi veninoşi, a fost lăsat în mare şi astfel a primit cununa muceniciei.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan cel din Mănăstirea Rufianelor, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Roman, cel din Parion, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor zece mucenici din Fenicia, care de sabie s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Alexandru, papă al Romei, care în pace s-a săvârşit.

Sf. Mucenic Alexandru, Episcopul Romei, a fost timp de 10 ani pastorul Romei. El a fost ars de viu in ziua de 3 mai 119 din ordinul împăratului Hadrian (117-138).

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aninas, făcătorul de minuni.

Acest preacuvios părinte al nostru, încă de pe când era tânăr, fără nici un fel de învăţătură fiind, a iubit blândeţea şi liniştea, trăind retras de toţi ceilalţi, în linişte. Când a ajuns la vârsta de cincisprezece ani, rămânând orfan de părinţi, părăsind toate s-a dus în regiunea Neocezareea-pe-Eufrat. Şi găsind acolo pe un monah oarecare cu numele Maiuma, care ducea o desăvârşită sărăcie de bunăvoie, a rămas lângă el priveghind şi rugându-se. Atât de mare erau lipsurile în care trăiau aceştia doi, încât de multe ori abia dacă mâncau o singură dată la patruzeci de zile. Şi într-o astfel de strâmtorare fiind, se bucurau tot atât de mult, ca şi cum ar fi luat parte la o masă împărătească. După o oarecare vreme, învăţătorul lui a voit să plece de acolo de unde se găseau şi a şi făcut aceasta. Dar fericitul Aninas, i-a grăit: “Iartă-mă, cinstite părinte, dar nu doresc să plec de aici” şi a rămas acolo. De multe ori ieşea şi înainta în pustiul cel mai îndepărtat, timp de douăzeci sau treizeci de zile, după care se întorcea din nou la chilia lui. Şi înfrângându-şi patimile trupului, a primit ca răsplată puterea de a îmblânzi fiarele sălbatice. Pentru aceasta oriunde mergea, el era însoţit întotdeauna de doi lei. Odată, chiar unul dintre lei, călcând într-un spin ascuţit şi acesta intrându-i adânc în labă, sfântul i l-a scos afară, i-a legat bine laba şi astfel l-a făcut sănătos.

Vestea despre el alergând pretutindeni, mulţime de bărbaţi şi de femei veneau la el, aducând cu ei tot felul de bolnavi şi el, cu harul dumnezeiesc care sălăşluia în inima lui şi numai cu rugăciunea îi tămăduia pe toţi de orice boală erau cuprinşi. Lăsând deci pe toţi aceştia să vină la el în pustiu, el trăia mai departe în chilia lui, rugându-se. Dar apă nu se găsea prin apropiere, ci se aducea tocmai de la râul Eufrat, care se găsea la depărtare de aproape opt kilometri. Mai înainte numai rar se aducea, pentru că sfântul fiind singur nici nu prea avea nevoie de ea. Dar când mulţimea celor ce veneau la el a început să fie din ce în ce mai mare, nevoia de apă de băut s-a făcut din ce în ce mai mult simţită, de aceea el a construit un mic bazin în care să se adune apa de ploaie, care să poată fi întrebuinţată de cei ce aveau nevoie de apă.

Dar şi bazinul acesta golindu-se odată cu totul de mulţimea care venise, şi după aceasta venind încă şi altă mulţime de oameni, iar sfântul poruncind slujitorului său să scoată apă şi pentru aceştia, după ce slujitorul s-a dus şi nu a mai putut aduna nici măcar un pahar de apă, din cauză că toată apa fusese întrebuinţată, sfântul ridicându-şi ochii către cer şi suspinând adânc, cu faţa plină de seninătate, a zis din nou slujitorului: “Du-te, copile, în numele Domnului îţi poruncesc: scoate apă şi împarte celor ce au trebuinţă”. Şi slujitorul ascultând de porunca ce i s-a dat, s-a dus şi, o, minune!, a găsit bazinul plin de apă şi a strigat: “Veniţi cu toţii să vedeţi un lucru minunat!” Şi alergând cu toţii şi bând din destul din apa aceasta foarte curată şi rece, s-au minunat şi au adus mulţumită lui Dumnezeu.

După aceasta, sfântul, voind să ascundă faima acestei minuni, s-a gândit să aducă el însuşi apă de la râul Eufrat, tot aşa cum făcea şi mai înainte. Deci, în timpul nopţii, lucrul neapărat pe care-l făcea era să aducă apă de la Eufrat. Dar altă dată venind din nou mulţime mare la el şi apa terminându-se, bătrânul luând un vas de lut, a pornit spre râu. Nu s-a îndepărtat însă nici măcar cât o aruncătură de piatră şi s-a înapoiat. Cei care erau de faţă socotind că bătrânul s-a înapoiat aşa de repede din cauza slăbiciunii, au alergat cu toţii întru întâmpinarea lui. Unul dintre ei luând din mâinile bătrânului vasul de lut, în care voise să aducă apă şi văzându-l că este plin, a strigat, zicând cu glas mare: “Daţi toţi slavă lui Dumnezeu, că braţele bătrânului izvorăsc apă vie!” Deci, alergând cu toţii la vasul de lut şi văzându-l plin cu apă rece, s-au minunat şi au început să se târască la picioarele lui, rugându-l cu căldură sã înceteze să mai săvârşească un astfel de lucru şi să nu-şi mai ia asupra-şi pentru ei o atât de mare osteneală. Căci ziceau: “Dacă nu s-ar fi întâmplat această minune, ai fi adus negreşit apă tocmai de la râul Eufrat!” Dar bătrânul, căzând şi el la pământ, se numea pe sine pământ şi cenuşă, vierme şi tot ce poate fi mai dispreţuit şi numai în felul acesta abia dacă a putut să-i liniştească.

În vremea aceea Patriciu, episcopul Cezareii, auzind că sfântul aduce el singur apa, i-a trimis bătrânului, ca să-l uşureze, un animal obişnuit cu căratul apei. Dar un sărac oarecare, strâmtorat de creditorul lui, venind la bătrân, i-a povestit acestuia nenorocirea lui. Bătrânul însă neavând nimic altceva cu care să-l ajute, şi nelăsându-l inima să-i dea drumul să plece neajutorat, dându-i asinul pe care-l primise pentru căratul apei, i-a zis: “Vinde-l, copile, plăteşte-ţi datoria şi scapă!” Deci, episcopul aflând aceasta, i-a dat din nou, alt asin, zicându-i: “Pe acesta nu ţi-l dau în dar, ci numai ca să-ţi care apă; iar când voi avea nevoie de el, am să ţi-l iau înapoi!” După puţină vreme însă, venind la bătrân un alt sărac şi cerându-i ajutor, iar sfântul neavând ce să-i dea, i-a dat asinul. Aflând din nou şi de acest lucru, episcopul a poruncit să se zidească un bazin mare, care se păstrează până astăzi, pe care umplându-l cu apă, cu ajutorul unor trimişi ai săi cu animale aducătoare de apă, le-a poruncit acestora să se întoarcă înapoi.

S-a întâmplat, apoi, ca în regiunea aceea să se găsească un stâlpnic despre care se dusese vestea. Dar acesta, prin lucrarea meşteşugită a diavolului, a ajuns odată la o ceartă cu un oarecare, fiind rănit de o piatrã aruncată de acesta. Simţindu-se mânat de o pornire lăuntrică să se răzbune împotriva celui ce îl lovise cu piatra şi să se apere împotriva tuturor celor ce săvârşeau neorânduială, căci stâlpnicul socotea că aşa se cuvine să facă, omul acesta al lui Dumnezeu, Aninas, cunoscând aceasta mai dinainte prin Duhul Sfânt, scriind cele ce se cuvine stâlpnicului, i-a trimis scrisoarea printr-un leu. Ucenicul stâlpnicului, văzând leul s-a înspăimântat, cuprins fiind de frică. Dar înţelegând că leul aducea o scrisoare, apropiindu-se de el, i-a luat scrisoarea şi a dat-o stâlpnicului, care, după ce a citit-o, s-a umplut de căinţă şi lăsând răzbunarea în seama lui Dumnezeu, i-a răspuns fericitului Aninas, tot prin leu, aducând multe mulţumiri lui Dumnezeu şi slujitorului Său, pentru sfaturile primite la vreme.

Odată, o femeie, cuprinsă de o boală grea, urca spre locul unde se găsea sfântul. Un barbar însă ieşindu-i în cale şi năpustindu-se asupra-i ca să o necinstească, numai cu chemarea în ajutor a numelui sfântului, barbarul deodată s-a îmblânzit şi întinzând mâna ca să-şi ia arma pe care mai înainte de a se năpusti asupra femeii o înfipsese în pământ, a găsit-o că prinsese rădăcini. Minunându-se deci şi el de acest lucru cu totul neobişnuit a alergat şi el către sfântul Aninas. Şi ajungând la el, după ce a fost catehizat, a fost botezat, rămânând mai departe pe lângă sfânt şi devenind, cu timpul, un bărbat foarte încercat în viata duhovnicească. Iar femeia după ce a primit vindecarea de care avea nevoie, a plecat, bucurându-se.

Multe alte minuni şi lucruri mai presus de fire au fost săvârşite de acest sfânt, dar nu le mai arătăm aici, cu toate că şi pe acestea arătate mai sus le-am înfăţişat fără să vrem.

Deci trăind timp de nouăzeci şi cinci de ani în sihăstria lui şi neplecând câtuşi de puţin de acolo, când a ajuns la vârsta de o sută zece ani, după ce a vestit de mai înainte multe vedenii pe care le-a avut cu privire la viitor, simţind că i-a venit sfârşitul, a adunat la sine pe toţi cei care făceau parte din frăţietatea în fruntea căreia se găsea, a ales pe unul dintre fraţi, care întrecea pe toţi ceilalţi în virtute şi a zis: “Pe acesta l-a pecetluit Dumnezeu ca păstor al vostru, în locul meu”. Şi zicând acestea a arătat pe fratele despre care era vorba, l-a îmbrăţişat şi i-a binecuvântat pe toţi. După aceasta trăind încă şapte zile, s-a mutat la Domnul în ziua a şaisprezecea a lunii martie.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Hristodul (1020 – 1093), făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Sfântului Ioan Teologul din Patmos.

Sfântul Hristodul, care era de loc din regiunea Neceea, în Bitinia, a fost copilul unor creştini binecredincioşi, Teodor şi Ana, şi a primit la botez numele de Ioan.

A luat schima monahală de tânăr, primind numele de Hristodul (“robul lui Hristos” în greceşte).

A dus mai întâi viaţă călugărească în mai multe locuri, pentru ca mai apoi să primească acordul şi ajutorul material al împăratului Alexie I Comneanul (care a domnit în 1081-1118), şi aşa a zidit în insula Patmos o biserică şi o mănăstire în cinstea sfântului Ioan Evanghelistul. Aceste clădiri au rămas până astăzi.

Când însă arabii musulmani au atacat Patmosul, sfântul a trebuit să se refugieze, împreună cu ucenicii săi, în Evia (Epir), unde a şi murit, către sfârşitul secolului al XII-lea (+1093), într-o zi de 16 martie.

Mai târziu, ucenicii săi au aflat moaştele sale întregi, şi le-au adus în mănăstirea ctitorită de el în Patmos, unde se găsesc până astăzi, şi sunt izvor de multe vindecări şi minuni pentru cei care cer mijlocirea sfântului cu credinţă.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; basilica.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 11 martie 2025

---

 

Sf. Ier. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

 

Sinaxar 11 Martie

---

 

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Sofronie, patriarhul Ierusalimului (550 – 638).

Acest preamare luminător al Bisericii era de fel din ţara Feniciei celei încununate cu munţii Libanului, s-a născut în cetatea Damascului, către anul 550, şi se trăgea din părinţi deopotrivă de evlavioşi.

Tatăl lui se chema Plinthas, iar mama lui Mira. Îmbinând isteţimea pe care o avea de la naştere cu râvna deosebită la învăţătură, a ajuns stăpân pe toate cunoştinţele pe care le putea cineva dobândi în vremea aceea.

Şi încă de pe când se găsea în Damasc a deprins toată virtutea care pe atunci se izbutea numai în pustiu.

Mai târziu s-a dus la Mănăstirea marelui Teodosie începătorul vieţii de obşte, unde aflând răgaz şi trăind în linişte alături de Dumnezeu şi-a întărit mintea şi inima cu citirea dumnezeieştilor Scripturi, robindu-şi tot cugetul întru ascultarea lui Hristos.

Dorind însă după şi mai multă învăţătură şi după o viaţă şi mai curată, a pornit după trecere de mai multă vreme la Alexandria.

Şi găsind acolo un bărbat deosebit de vrednic, pe nume Ioan Moshu, care era plin de toată înţelepciunea şi priceperea, a rămas la el şi a locuit împreună cu el sub acelaşi cort şi sub acelaşi acoperământ, ducând acelaşi fel de viaţă şi având acelaşi gând, împărtăşindu-se din cunoştinţele aceluia şi împărtăşindu-i la rândul său pe ale sale.

Îmbolnăvindu-se aici de o grea boală de ochi, a fost vindecat de către sfinţii Chir şi Ioan, cărora, drept plată a vindecării, le-a cerut îngăduinţa să treacă în scris minunile săvârşite de ei în fiecare zi. Şi într-adevăr le-a trecut pe toate în scris.

Mai târziu, datorită vieţii lui înalte, a ajuns episcop al Ierusalimului. Când sfânta cetate Ierusalim a căzut în mâinile perşilor, el s-a dus la Alexandria, la marele Ioan cel Milostiv, care păstorea pe atunci în scaunul apostolic de acolo.

La săvârşirea din viaţă a acestuia, găsindu-se deci la Alexandria, într-un cuvânt de laudă el a arătat toată comoara cea nesfârşită de milostivire şi înălţimea vieţii sfântului Ioan cel Milostiv, deplângându-l şi el îndeajuns de mult.

După ce s-a întors iarăşi în sfânta cetate, nici nu se poate spune cu câtă grijă şi trudă a păstorit Biserica ce-i fusese încredinţată: el nu a dat câtuşi de puţin somn ochilor lui şi aţipire pleoapelor lui.

Şi lupta lui nu era numai împotriva demonilor, ci şi împotriva ereticilor, pe care combătându-i cu dovezi din Scriptură şi cu predaniile Părinţilor, ca şi cu învăţăturile lui proprii, îi punea pe fugă.

El a lăsat Bisericii multe scrieri vrednice de cuvânt şi de pomenire, în care învaţă pe credincioşi trăirea cea dreaptă şi vieţuirea după voia lui Dumnezeu.

Printre aceste scrieri sunt Limonariul (împreună cu Ioan Moshu), viaţa sfântului Ioan cel Milostiv şi Viaţa sfintei Maria Egipteanca, cea deopotrivă cu îngerii printre femei, care a săvârşit în pustiu lupte mai presus de puterile omeneşti.

Astfel trăind viaţă bună şi bineplăcută lui Dumnezeu, învăţând şi pe alţii şi slujind ca o adevărată gură a lui Hristos, păstorind cu cuviinţă turma încredinţată lui, după trei ani s-a mutat în pace la Dumnezeu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pion, preotul sfintei Biserici din Smirna.

Acesta a fost preot al sfintei Biserici din Smirna şi a trăit pe vremea lui Deciu împăratul. Pentru credinţa lui a fost prins împreună cu mai mulţi alţii şi a fost dus mai întâi la Polemon, slujitorul zeilor păgâni, înaintea căruia a grăit cu curaj despre religie, cu mărturii din Scriptură şi din istorie, încredinţându-l despre cele viitoare din cele ce s-au întâmplat şi că Dumnezeu va lămuri prin foc faptele oamenilor. După aceasta sfântul a fost dus la Elpidiu, un alt dregător de aceeaşi treaptă cu slujitorul zeilor păgâni, şi în cele din urmă la proconsulul Cvintilian, din porunca căruia a primit moartea mucenicească prin foc.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou, purtătorul de Dumnezeu şi făcătorul de minuni.

Acesta a trăit în timpul împăratului Ioan Tsimiskes şi părăsindu-şi soţia, copiii şi rudele, a ales mai degrabă calea cea strâmtă. Şi luând asupră-şi jugul lui Hristos cel preauşor, străbătea oraşe şi ţinuturi şi chiar şi pustiul, lipsit fiind de toate, îndurerat şi suferind. Deci, făcându-i-se cunoscut de la Dumnezeu sfârşitul, a venit la Constantinopol. Şi ajungând la biserica sfântului Ioan Teologul, cea din Diipion, şi-a aflat aici odihna în Domnul, rămânând acolo timp de şapte zile. Când au venit cei ce aveau să-l îngroape şi au văzut fierul nespus de greu care îi acoperea trupul şi tot trupul strâns în acest fier, au strigat: Doamne miluieşte. Deci a fost pus într-o raclă făcută din marmură, în acea biserică, revărsând multe minuni de vindecări celor ce aleargă la această raclă cu credinţă. Dintre cei care s-au bucurat de purtarea lui de grijă mulţi mai vestesc şi astăzi tuturor minunile pe care le-a făcut lor sfântul.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Trofim şi Talu, care au pătimit în Laodiceea.

În zilele împăraţilor Diocleţian şi Maximian, pe când în Laodiceea era guvernator Asclepiu, s-a pornit o mare prigoană împotriva creştinilor. Şi fiind prinşi sfinţii mucenici Trofim şi Talu, au fost loviţi cu pietre timp îndelungat, dar Dumnezeu păzindu-i au rămas neatinşi. Văzând acest lucru dregătorul şi cei ce erau împreună cu el şi ruşinându-se, i-au lăsat câtva vreme să trăiască nechinuiţi. Fiind însă pârâţi din nou, au fost aduşi la judecată; aici, mărturisind cu îndrăzneală, înaintea tuturor, că Hristos este Dumnezeu adevărat şi luând în derâdere idolii păgânilor şi mustrând pe tirani, i-au pornit spre mânie. Pentru aceasta, spânzurându-i pe lemne, după ce i-au dezbrăcat cu totul, au pus de le-au strujit adânc trupurile. Dar sfinţii, pe de o parte rugându-se lui Dumnezeu, iar pe de alta defăimându-i pe zeii elineşti, au umplut de mânie pe dregător. Deci acesta hotărându-se sã sfârşească cu ei, a poruncit să-i răstignească pe cruce.

Fiind duşi deci către locul unde urma să fie răstigniţi, mulţime multă de popor venea după ei. Şi în timp ce erau răstigniţi se rugau şi grăiau poporului cele ziditoare de suflet. Iar mulţimea se grăbea să se atingă de sfintele trupuri ale sfinţilor, unii adunând din picăturile lor de sânge, alţii vreun ştergar, alţii vreun obiect de metal care se găsea asupra lor, alţii, în sfârşit, vreun alt lucru. Pe aceştia binecuvântându-i şi făcându-le urări de bine, şi-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu. Unii dintre credincioşi luând rămăşitele pământeşti ale sfinţilor şi ungându-le cu miruri şi înfăşurându-le în giulgiuri, le-au aşezat în biserică. Şi venind acolo şi femeia lui Asclipeu şi simţind balsamul care ieşea din racla sfinţilor mucenici, a aşternut deasupra raclei o îmbrăcăminte de foarte mare preţ. La câtva vreme după aceasta Zosim şi Artemiu, doi bărbaţi evlavioşi şi credincioşi, care erau din aceeaşi cetate cu sfinţii, luând cu ei racla cu moaştele cele sfinte, au dus-o în cetatea lor, Stratonichi, ca la o milă depărtare, şi au aşezat-o într-un mormânt săpat într-o stâncă.

 

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor sfântului mucenic Epimah în Constantinopol.

Sfântul Mucenic Epimah din Alexandria s-a născut în Egipt. El a trăit în singurătate multă vreme, în Muntele Pelesium. În timpul unei persecuţii împotriva creştinilor în Alexandria (prin anul 250), Sf. Epimah în râvna lui zeloasă a intrat în oraş, a distrus idolii păgâni şi L-a mărturisit hotărât pe Hristos. Pentru acestea, sfântul a fost supus torturilor. Printre martorii la torturi era şi o femeie oarbă de un ochi. Când un strop de sânge din trupul mucenicului a udat-o pe femeie, aceasta şi-a vindecat ochiul bolnav.

După numeroase torturi teribile, sfântului i s-a tăiat capul cu sabia.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântul Sofronie, Episcop de Vrața (1739 – 1813)

articol preluate de pe basilica.ro

După numele de mirean, Stoiko, fiul lui Vladislav și al Mariei, s-a născut la 1739 în satul Kotel din Bulgaria, potrivit frumoasei lui autobiografii. De mic, a rămas orfan și a fost chinuit de felurite ispite și peripeții. A terminat școala bisericească și a învățat limba slavonă și greacă. L-au căsătorit de tânăr și fără voia lui.

În 1762, a fost hirotonit preot, dar necazurile lui au continuat și din partea compatrioților, și din partea turcilor. În anul 1775, a venit în Sfântul Munte și a rămas timp de șase luni la mănăstirea Hilandar și în altă parte pentru meditație și rugăciune. S-a întors în patria lui, propovăduind poporului cuvântul lui Dumnezeu și învățându-i pe tineri voia Domnului. A tradus vieți de sfinți din greacă în slavonă.

După ce a trecut la viața veșnică preoteasa lui, a primit schima monahală în mănăstirea Târnovo și s-a numit Serafim. În anul 1794, a fost hirotonit episcop de Vrața cu numele Sofronie. Arhieria lui a fost și aceasta plină de ispite, din pricina deselor tulburări ale războaielor, ale sărăciei și ale epidemiilor.

În 1803 a fost silit să renunțe la scaun și să se mute la București. S-a ocupat în continuare cu scrierea cărților pentru zidirea duhovnicească a poporului. Iată cum încheie autobiografia lui: „De aceea lucrez și eu ziua și noaptea să scriu câteva cărți în limba noastră bulgărească pentru ca, dacă nu este cu putință să le spun oamenilor și să le vorbesc cu gura mea și ei să audă de la mine, păcătosul, vreo învățătură folositoare, cel puțin să citească scrierile mele și să se folosească. Dar și ei să se roage lui Dumnezeu pentru mine, nevrednicul, să-mi îndrept neștiința mea și, pentru osteneala mea, să fiu învrednicit de iertare”.

A adormit în pace pe 22 sau pe 23 septembrie în anul 1813. A fost înmormântat într-o mănăstire din București al cărei egumen a fost în ultimii ani din viață. Biserica Bulgară l-a rânduit împreună cu sfinții pe 31 decembrie 1964. Pomenirea lui se cinstește pe 22 septembrie și pe 11 martie.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

foto preluat de pe doxologia.ro

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; doxologia.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 7 martie 2025

---

 

Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador şi Elpidie, Episcopi de Herson

 

Sinaxar 7 Martie

---

 

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea sfinţilor mucenici, care au fost episcopi în Cherson: Efrem, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Elpidie, Capiton şi Eterie.

În anul al şaisprezecelea al împărăţiei lui Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi la diferite neamuri, ca să propovăduiască cuvântul Domnului.

Astfel au fost trimişi de el şi aceşti părinţi purtători de Dumnezeu în ţinutul taurosciţilor: Efrem în Sciţia, iar Vasilevs în Cherson.

Vasilevs ajungând în acea cetate şi propovăduind îndreptarea vieţii şi schimbarea credinţei păgâneşti, a fost socotit de cei care locuiau acolo ca vestitor al unui nou fel de vieţuire şi ca un stricător al obiceiurilor părinteşti şi al credinţei.

Pentru aceasta l-au bătut şi l-au alungat din cetate.

Iar el a venit într-o peşteră care se numea Partenon, bucurându-se pe de o parte şi simţind plăcere că a fost necinstit pentru Hristos, iar pe de altă parte necăjindu-se, amărându-se şi tulburându-se din pricina învârtoşării şi rătăcirii acelora.

În starea aceasta găsindu-se şi rugându-se pentru dânşii, a fost chemat iarăşi la ei.

Căci murind copilul conducătorului lor, care era cel mai de seamă om din cetatea aceea, părinţii şi rudele înmormântând trupul cel neînsufleţit şi mai rămânând câtva vreme la mormânt, au văzut pe copil ca într-un vis stând înaintea lor şi zicându-le: dacă vreţi să vin din nou la viaţă, chemaţi pe străinul acela pe care l-aţi necinstit şi crezând în învăţătura lui, înduplecaţi-l să se roage pentru mine.

Aceştia făcând acest lucru şi copilul, prin rugăciunile sfântului şi cu vărsare de apă sfinţită, în chipul Botezului, întorcându-se din nou la viaţă, părinţii lui, împreună cu toate rudele şi cunoscuţii au primit credinţa în Hristos şi au primit toţi taina Botezului.

Însă cei ce rămăseseră în necredinţă, aţâţaţi de iudei, la mânie, au târât pe sfânt pe drumuri şi multă vreme fiind târât şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Iar fericitul Efrem, propovăduind pe Hristos în locul în care fusese trimis, a fost prins de către închinătorii idolilor, i s-a tăiat capul.

După săvârşirea din viaţă a sfântului Vasilevs, au venit la Cherson, iarăşi, Evghenie, Agatodor şi Elpidie, care fuseseră trimişi deopotrivă de episcopul Ierusalimului ca propovăduitori ai neamurilor, ca să le vestească mântuirea.

Dar cei ce trăiau întru necredinţă, ridicându-se asupra lor şi legându-i laolaltă fără de milă şi bătându-i cât se poate de crud, i-au omorât la un an de la săvârşirea din viaţă a fericiţilor Efrem şi Vasilevs, adică tot în ziua a şaptea a lunii martie.

La mulţi ani de la aceasta, iarăşi a fost trimis aici de la Ierusalim ca episcop, Eterie.

Acesta văzând sălbăticia şi răutatea poporului din Cherson, a plecat la Bizanţ, ca să arate împăratului situaţia de acolo. Frânele împărăţiei romanilor le ţinea pe atunci marele Constantin.

Şi găsind la acest împărat înţelegerea cuvenită, şi păgânii fiind alungaţi din cetate cu puterea împăratului, alţi locuitori, bărbaţi binecredincioşi au venit acolo.

Când fericitul Eterie, vrând să se întoarcă la Bizanţ ca să mulţumească împăratului pentru cele ce se făcuse, pe drum a fost aruncat de păgâni în Dunãre şi acolo şi-a găsit sfârşit vieţii, ca un mucenic, în ziua a şaptea a lunii martie.

După aceasta cei din cetatea Chersonului au trimis solie către marele Constantin şi au primit de la el ca episcop pe Capiton.

Când a venit acesta, dreptcredincioşii din Cherson s-au bucurat, dar păgânii îi erau potrivnici.

Aceştia, cerându-i semn, i-au cerut să intre într-unul din cuptoarele aprinse care se găseau la ei şi apoi să iasă nevătămat şi neaprins.

Episcopul, îmbrăcându-se cu sfintele veşminte şi punându-şi omoforul, a făcut semnul crucii şi a intrat în cuptor, unde rămânând timp îndelungat, a ieşit nears, având felonul plin de cărbuni de foc.

Şi toţi aproape îngrozindu-se de minunea aceasta după ce au primit credinţa în Hristos au fost botezaţi.

Sfântul s-a mutat fericit din viaţă în ziua a douăzeci şi doua a lunii decembrie.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Nestor şi Arcadie, episcopii Trimitundei, care cu pace s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Pavel cel simplu, ucenicul sfântului Antonie cel Mare.

Cel între sfinţi părintele nostru Pavel, supranumit cel simplu, era plugar, un om cu totul de rând, dar lipsit de răutate şi de prefăcătorie, ca nimeni altul.

Avea însă o soţie înrăutăţită şi desfrânată, fără ca el să ştie lucrul acesta multă vreme.

Într-una din zile, venind el de la ţarină pe neaşteptate, în afară de vremea obişnuită, aşa cum se întâmplă câteodată, a găsit pe soţia lui necinstindu-i casa cu un bărbat străin.

Atunci zâmbind plin de blândeţe le-a zis: Bine, bine, nu-mi pasă de ce faceţi, martor iau pe Iisus Hristos; de acum înainte nu vreau să o mai văd înaintea ochilor; a ta să fie şi ea şi copiii ei, iar eu mă voi duce şi mă voi face monah.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Efrem, patriarhul Antiohiei, care în pace s-a săvârşit.

Cel întru sfinți părintele nostru Efrem al Antiohiei (gr. Εφραίμ ο Αντιοχείας) a fost un înalt demnitar al Imperiului Bizantin care a devenit patriarh al Antiohiei (526-545/546, precedat de Euphrasius, urmat de Domus III) în secolul al VI-lea.

A fost unul din apărătorii Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon împotriva monofizismului.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 7 martie (unele sinaxare apusene și slavone îl prăznuiesc la 8 iunie).

Sfântul Efrem era originar din Amida, o localitate din Mesopotamia situată pe malurile Tigrului și Eufratului (în Kurdistan).

A fost ofițer în armata Imperiului Bizantin în timpul împăraților Anastasie I și Iustin I (518-527), care l-a și ridicat la rangul de Conte al Orientului (lat. Comes Orientis).

După cutremurul puternic care a lovit Antiohia în 20 mai 526 [Antiohia a suferit multe cuntremure, dintre care cele mai cunoscute sunt cele din 341, 458, 525, (526 – distrugerea orașului Antiohia, azi Antakya – Turcia de sud, 250.000 morți), 587 și 588], împăratul Iustin I l-a trimis pe contele Efrem să reconstruiască orașul.

Distrugerea cetății Antiohiei era atribuită de unii creștini din cetate căderii în ereziile lui Nestorie și Eutihie.

Înțelepciunea de care a dat dovadă în timpul acestei lucrări a făcut ca poporul din Antiohia să-l aleagă episcop al cetății în locul patriarhului Euphrasius, mort în timpul cutremurului.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Odrino, Orlov „Chezașa celor păcătoși”

Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub acest nume datorită inscripției:

„Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor vor primi bucurie veşnică prin mine”.

Maica Domnului este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă.

Mâna ei dreaptă este ținută în mâinile Fiului, astfel: degetul ei mare este ținut de Prunc cu mâna dreaptă, iar degetul cel mic ‒ de mâna stângă a Acestuia.

Acest gest semnifică faptul că Fecioara Maria este Chezașă (Mijlocitoare) pentru toți păcătoșii care îi cer ajutorul.

Deși nu se cunoaște originea acestei icoane (când a apărut sau cine a pictat-o), se crede că la baza zugrăvirii ei a contribuit un verset din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului:

„Bucură-te, Cea care întinzi mâinile pentru noi în rugăciune către Dumnezeu”.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prima dată prin minuni pe la mijlocul secolului al XIX-lea, la Mănăstirea Sfântului Nicolae din Odrino, gubernia Orlov (și Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” se află în această mănăstire).

Fiind deteriorată de trecerea vremii, icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” se afla lipsită de cinstire (așezată între alte două icoane vechi), într-o capelă de lângă poarta mănăstirii.

În anul 1843, mai multor oameni li s-a descoperit în vis că este înzestrată cu puterea de a săvârşi minuni.

După aceasta, icoana a fost mutată cu cinste în biserica mănăstirii.

Răspândindu-se vestea, credincioșii au început să vină să se roage înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu, pentru a primi tămăduire de boli trupești și izbăvire de necazuri.

Mai întâi a primit vindecare un băiat care era paralizat de mulți ani, datorită rugăciunilor pe care mama sa le-a rostit cu ardoare înaintea icoanei Maicii Domnului. Această minune a avut loc în anul 1844.

Icoana este cunoscută și pentru minunile săvârşite în timpul unei epidemii de holeră, când mulţi bolnavi au primit tămăduire după ce s-au rugat înaintea ei.

După aceasta, la Mănăstirea Sfântului Nicolae a fost construită o biserică mare de piatră, cu trei altare, în cinstea icoanei Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”.

 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși”

Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub acest nume datorită inscripției de pe icoană:

„Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi bucurie veşnică prin Mine”.

În această icoană, Maica Domnului este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă.

Mâna ei dreaptă este ținută în mâinile Fiului, astfel: degetul ei mare este ținut de Prunc cu mâna dreaptă, iar degetul cel mic ‒ de mâna stângă a Acestuia.

Acest gest semnifică faptul că Fecioara Maria este Chezașă (Mijlocitoare) pentru toți păcătoșii care îi cer mijlocirea.

Deși nu se cunoaște originea acestei icoane (când a apărut sau cine a pictat-o), se crede că la baza zugrăvirii ei a contribuit un verset din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului:

„Bucură-te, Cea care întinzi mâinile pentru noi în rugăciune către Dumnezeu”.

În anul 1848, prin evlavia locotenent-colonelului Dimitrie Bonşeskul din Moscova, a fost zugrăvită o copie a icoanei Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”, pe care a aşezat-o cu cinste în casa lui.

Curând, din icoană a început să izvorască mir cu bună mireasmă, cu care ungându-se cei bolnavi de vreme îndelungată primeau tămăduire.

Binecredinciosul locotenent a dăruit icoana Bisericii Sfântului Nicolae ‒ Kamovniki, unde a fost construită o capelă în cinstea ei.

 

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”

O, Podoaba cetelor îngereşti şi Lumina celor ce călătoresc în pământul mântuirii, Vasul cel preafrumos plin de mirul tuturor darurilor Duhului, Oglinda sufletelor umilite, Veşmântul celor iubitori de feciorie, Buna Povăţuitoare a maicilor, Biruinţa sihaştrilor, Dorul mucenicilor, Nădejdea neclintită a păcătoşilor, Preasfântă Fecioară şi Maica Cuvântului, adapă-ne pe noi cei însetaţi de mântuire din izvorul minunilor Tale şi cu starea Ta de faţă înaintea tronului Treimii mijloceşte iertarea păcatelor noastre.

Nu avem nici o picătură de umilinţă în vasul sufletelor noastre şi cu totul ne-am cufundat în adâncul nelegiuirilor. Nu avem gând de întoarcere şi în mormântul lenevirii ne-am aşezat. Am lepădat mila Domnului şi cu mulţime de păcate ne-am împovărat. Pentru aceasta, te rugăm, Preacurată Maică a Domnului, să ne fii apărătoare nebiruită la judecată şi mai înainte de a sosi ceasul înfricoşător al morţii să ne soleşti pocăinţă.

Ca Una Ce ai născut pe Cel de pe scaunul heruvimilor, pe noi, cei pierduţi în temniţa păcatelor, ne slobozeşte, apropiindu-Te cu cheia rugăciunii Tale. Nu ne părăsi în vremea primejdiilor, ci ca Una Ce eşti Izvor al milostivirii credincioşilor, adapă-ne cu picăturile îndurărilor Tale. Surpă toate ispitele vrăjmaşilor nevăzuţi cu mâna Ta cea puternică, ca Una Ce ai ţinut în braţele Tale pe Cel Ce cu mâna Sa a zidit toată făptura şi aşează pe cerul minţilor credincioşilor stele de gânduri dumnezeieşti.

Înţelepţeşte-ne pe noi ca în toată vremea să Îţi aducem jertfe de rugăciuni şi mai ales să-Ţi împletim cununa laudelor, ca să dobândim şi noi cununa mântuire şi viaţa cea veşnică spre slava lui Dumnezeu în veci. Amin.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 5 martie 2025

---

 

Sf. Mc. Conon din Isauria şi Conon Grădinarul;

Sf. Cuv. Marcu Pustnicul

(Canonul Mare)

 

Sinaxar 5 Martie

---

 

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Conon, cel din Isauria (Secolul I).

Sfântul Conon a trăit pe vremea sfinţilor apostoli.

Era fiul lui Nestor şi al Nadei, dintr-un sat numit Vidani.

Părinţii săi, la vremea cuvenită l-au căsătorit, dar el a dorit să trăiască cu femeia lui în feciorie.

Se zice că însuşi arhanghelul Mihail l-a învăţat credinţa în Hristos, l-a botezat în numele de viaţă făcătoarei Treimi, l-a împărtăşit cu Preacuratele Taine şi i-a dat puterea de a săvârşi lucruri minunate.

Drept aceea el a plecat şi pe femeia lui Ana (căci aşa se numea aceasta), să fie de un gând cu dânsul şi să trăiască laolaltă în feciorie şi a botezat şi pe părinţii lui, după ce i-a adus mai întâi la credinţa lui Hristos.

Apoi, a înduplecat pe tatăl său Nestor să sufere mucenicia pentru Hristos.

Pe închinătorii la idoli care voiau să aducă jertfă unui demon întunecat şi necurat ce se găsea într-o peşteră, i-a făcut să cunoască pe Dumnezeul tuturor.

Sfârşitul său mucenicesc a fost astfel: când ighemonul Magnus a venit în ţinutul acela, aducând cu sine poruncile împărăteşti, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, şi a fost bătut cumplit.

Când mulţimea a auzit despre aceasta a alergat ca să scoată pe sfânt din mâinile ighemonului şi să-l pedepsească pe acesta pentru fapta făcută.

Ighemonul aflând aceasta, a fugit; iar mulţimea dezlegând pe sfânt şi ştergându-i rănile de sânge, l-a adus la casa lui, unde a mai trăit doi ani, după care s-a mutat către Domnul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Conon, grădinarul († 250).

Acest sfânt era din Nazaretul Galileii şi a trăit pe vremea împăratului Decius.

Deci, plecând de acolo, a venit în cetatea Pamfiliei, care se chema Mandron şi aici, făcându-şi o grădină în locul ce se zice Carmela, îngrijea de ea, scoţându-şi hrana de care avea nevoie.

Şi era atât de cinstit şi de curat cu inima, încât atunci când au venit cei ce căutau să-l prindă, găsindu-l pe câmp şi îndreptându-şi cuvântul către el, li s-a închinat lor din tot sufletul.

Când aceştia i-au arătat pricina pentru care au venit la el, cum că ighemonul Publius îl cheamă, el le-a răspuns: dar ce nevoie are el de mine, că eu sunt şi creştin?

Să cheme la el pe cei ce sunt de un cuget şi de o credinţă cu el.

După ce a fost legat şi a fost adus înaintea ighemonului şi neîmplinind porunca acestuia de a aduce jertfă idolilor, i s-a bătut cuie de fier în picioare şi a fost silit să meargă aşa înaintea unui car.

Atunci el, ieşind şi căzând în genunchi şi rugându-se lui Dumnezeu, şi-a dat duhul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui Marcu monahul (“Ascetul”), făcătorul de minuni (Secolul al V-lea sau al VI-lea).

Acest sfânt fiind iubitor de osteneală întru toate, s-a dat pe sine totodată, şi cercetării Sfintelor Scripturi şi a ajuns la desăvârşirea cea mai înaltă în sihăstrie şi în virtute.

Mărturie despre acestea sunt scrierile rămase de la el (în Filocalia românească, volumul 1), care sunt pline de tot felul de învăţătură şi de folos; şi lucrarea minunilor i-a fost încredinţată de Mântuitorul Hristos.

Dintre minunile acestea este nevoie să istorisim aici una: pe când sfântul se găsea odată în curte şi se cerceta pe sine însuşi, a venit la dânsul o hienă sălbatică, aducând cu sine pe puiul ei care era orb şi într-un chip umilit s-a rugat de sfânt să se milostivească de ea şi să vindece orbirea puiului ei.

Iar sfântul scuipând asupra ochilor celor bolnavi şi rugându-se, i-a dat vederea.

După câteva zile hiena i-a adus o piele mare de berbec ca mulţumire pentru că i-a vindecat puiul.

Dar sfântul nu a primit-o, până ce hiena nu i-a făgăduit că pe viitor nu va mai ataca oile săracilor.

Dacă sfântul era atât de milostiv faţă de firea celor necuvântătoare, cât de milostiv trebuie sã era faţă de oameni, cărora însăşi părtăşia firii le cere să fie plini de îndurare?

Atât de mare era curăţia sfântului, încât preotul mănăstirii spunea sub jurământ că el nu a dat niciodată Sfintele Taine monahului Marcu; ci, ori de câte ori acesta venea să se împărtăşească, era împărtăşit de un înger, căruia i se vedea numai mâna din cot, ţinând linguriţa, când sfântul se împărtăşea.

Sfântul se depărtase de toate grijile şi zgomotele lumii când era în vârstă de patruzeci de ani; şi petrecând întru sihăstrie şaizeci de ani, s-a mutat către Domnul.

Era mic de statură, spânatic la barbă şi avea capul luminat pe dinlăuntru de harul Duhului Sfânt.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evloghiu din Palestina.

Sf. Mucenic Evloghiu era din Palestina.

După moartea părinţilor săi păgâni, el şi-a dat toată moştenirea săracilor, devenind un pelerin prin Palestina şi convertind păgânii la credinţa creştină.

În timpul unei persecuţii el a fost arestat, torturat în mod groaznic şi decapitat.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evlampiu.

Sf. Mucenic Evlampiu a trăit în Palestina şi i s-a tăiat capul pentru credinţa sa în Hristos.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Arhelau şi a celor împreună cu dânsul o sută cincizeci şi doi de mucenici, care prin sabie s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ioan Bulgarul, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1784, şi care prin sabie s-a săvârşit (1765 – 1784).

Sfântul Nou Mucenic Ioan s-a născut în Bulgaria în anul 1765.

Musulmanii, crezând în mod fanatic că dacă vor converti cât mai mulţi creştini la credinţa lor ei vor fi salvaţi şi vor avea în viaţa de dincolo abundenţă de hrană şi desfătări cu fecioare, foloseau toate metodele, bune şi rele de a-i convinge pe creştini.

Pe când era doar un copil, Ioan îşi petrecea mult timp cu musulmanii şi, încet-încet, a renunţat la Hristos, urmând credinţa musulmană.

Pe când avea şaisprezece ani, şi-a revenit din rătăcire, căindu-se amarnic pentru greşeala sa. Sf. Ioan a fugit la Muntele Athos, în Marea Lavră, unde a petrecut în pocăinţă, sub ascultarea unui părinte.

El a dus o viaţă monahală strictă timp de trei ani şi totuşi, conştiinţa nu-i da pace.

Astfel, cu binecuvântare de la duhovnic, el s-a decis să plece la Constantinopol şi să mărturisească public pe Hristos, chiar să-şi verse sângele pentru a spăla păcatul apostaziei de care se simţea vinovat.

Tânărul călugăr s-a îmbrăcat ca un turc, lucru care nu i se permite unui creştin să facă şi, ajungând în Constantinopol, s-a dus direct la biserica Hagia Sophia, care a fost transformată în moschee.

În faţa musulmanilor şi-a făcut semnul Sfintei Cruci şi a început să spună rugăciuni creştine.

Cu voce tare povestea cum el s-a născut creştin dar a căzut în rătăcire şi s-a depărtat de credinţa lui Hristos. S

triga mai departe cum că vrea în acel moment să se lepede de falsa credinţă musulmană şi să se întoarcă din nou la Hristos.

Auzind aceste cuvinte, turcii au înnebunit de mânie, l-au prins şi l-au torturat în felurite chipuri.

“Leapădă-te de Hristos,” strigau ei, “şi întoarce-te la credinţa musulmană, altminteri vei muri.”

Sf. Ioan a răspuns: “Fără Hristos, nu există salvare.”

Agarenii furioşi l-au târât pe sfânt în curte unde i-au tăiat capul. În acest fel, Sf. Ioan a primit coroana muceniciei în 1784, la vârsta de 19 ani.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.