13 copii din Irak, executați de Statul Islamic pentru că au urmărit un meci de fotbal

017958378_40100-586x319

Independent.md

Membri ai grupului terorist Stat Islamic au executat, într-o piaţă din oraşul irakian Mosul, 13 băieţi găsiți„vinovaţi” că au vizionat un meci de fotbal, scrie Corriere della Sera.

Cei 13 copii au fost găsiţi vinovaţi că au urmărit la televizor meciul de fotbal între selecţionata Irakului şi cea a Iordaniei, desfăşurată în cadrul Cupei Asiei.

Execuţia extrajudiciară a avut loc pe 12 ianuarie, dar informaţiile au fost făcute publice abia acum.

Cei 13 băieţi au fost capturaţi în cartierul Al-Yarmuk din Mosul, o zonă aflată sub controlul organizaţiei teroriste Stat Islamic în Irak şi Siria (SIIS). Un tribunal improvizat al reţelei teroriste a stabilit că cei 13 copii au încălcat Legea islamică (Sharia) prin urmărirea meciului de fotbal.

Cei 13 băieţi au fost adunaţi într-o piaţă publică din Mosul şi au fost executaţi prin împuşcare, sub privirile îngrozite ale rudelor şi localnicilor. În plus, cadavrele au fost lăsate câteva ore în stradă, pentru a servi ca exemplu.

Grupul terorist sunnit Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant) ocupă regiuni irakiene şi siriene, unde a instituit un „califat”.

Această execuție abominabilă vine după ce, acum câteva zile, au fost prezentate informații privind alte execuții ale unor oameni găsiți „vinovați” de „adulter”, „homosexualism” sau „furt”.

articol preluat de pe http://independent.md/

Avionul solar Impulse 2 va face turul lumii fără carburant (video)

solar-impulse-2-10-interesting-features-of-this-ultra-lightweight-plane-586x319

Avionul solar Impulse 2 (SI2) va face turul lumii, cu mai multe escale, dar fără a utiliza nicio picătură de combustibil, relatează AFP. Elvețienii Bertrand Piccard și Andre Borschberg, co-fondatori și piloți ai SI2, și-au prezentat strategia de zbor marți în capitala Emiratelor Arabe Unite, de unde vor pleca „la sfârșitul lui februarie sau începutul lui martie”.

Datorită acestui aparat acoperit cu panouri solare și echipat cu patru motoare electrice, capabil să zboare mai multe zile și nopți la rând, ei vor fi primii care vor survola oceane și continente folosind doar energia solară, rezultatul unui proiect născut în urmă cu doisprezece ani.

„Vrem să demonstrăm că tehnologiile energetice nepoluante și regenerabile fac acum posibilă realizarea unor lucruri considerate imposibile. Și ceea ce noi vom face în acest zbor, oricine o poate face la sol, în viața de zi cu zi, pentru a conserva resursele naturale ale planetei”, a declarat Bertrand Piccard într-o conferință de presă de Masdar, o companie de energie din surse regenerabile din Abu Dhabi. Acest Emirat petrolier investește masiv în sectorul de energie alternativă de câțiva ani.

Cei doi autori ai inițiativei vor parcurge în cinci luni aproximativ 35.000 km, în 25 de zile de zbor, cu o viteză între 50 și 100 km/h. Principala provocare va fi să zboare câte cinci zile și cinci nopți fără întrerupere pentru a traversa Oceanele Pacific și Atlantic.

Fondatorii proiectului au efectuat în 2012 primul zbor intercontinental fără carburant, din Elveția în Maroc, la bordul Solar Impulse 1, iar după un an au traversat Statele Unite, dovedind astfel fezabilitatea proiectului lor.

Noul prototip dispune de o tehnologie îmbunătățită, cu un consum de energie mai mic decât predecesorul său. Este echipat cu patru motoare electrice de 17,5 CP fiecare, alimentate de 17.248 celule solare, instalate pe aripi. Solar Impulse 2 mai are o baterie de litiu de 633 kg ce permite stocarea energiei acumulate ziua, pentru continuarea zborului noaptea.

articol preluat de pe http://independent.md/

Gabriel Resources cere preşedintelui şi premierului o soluţie amiabilă, înaintea arbitrajului

rosia-montana-haaz-sandor

de Carol Dan – Mediafax

Gabriel Resources vrea o soluţie amiabilă privind Roşia Montană şi a trimis Preşedinţiei şi premierului o notificare prin care cere autorităţilor române să se angajeze într-un proces de consultare, menţionând că ar putea recurge la arbitraj dacă nu se găseşte o soluţie pentru dezvoltarea proiectului.

“Compania a trimis o notificare oficială către Preşedintele şi Prim-Ministrul României, în numele Gabriel şi al anumitor companii afiliate, prin care solicită autorităţilor române să se angajeze oficial într-un proces de consultare. Pentru evitarea oricăror îndoieli, Gabriel doreşte găsirea unei soluţii amiabile în acest diferend care să ducă la dezvoltarea proiectului minier, în beneficiul tuturor părţilor implicate”, se arată într-un comunicat al companiei canadiene Gabriel Resources.

În luna iunie a anului trecut, Camera Deputaţilor a respins proiectul de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere din Roşia Montană. O lună mai târziu, premierul Victor Ponta, afirma că proiectul Roşia Montană este blocat până când nu există o susţinere politică clară, el adăugând că, personal, consideră că pentru România este mai bine totuşi să fie exploatate toate resursele naturale, inclusiv aurul, dacă sunt respectate toate normele de mediu.

Comunicatul menţionează că Gabriel Resources nu a iniţiat nicio cerere de arbitraj sau vreun alt demers în instanţele internaţionale de arbitraj şi că îşi menţine angajamentul “ferm” de a dezvolta proiectul minier de la Roşia Montană.

Preşedintele Gabriel Resources, Jonathan Henry, citat în comunicat, spune că speră că va fi găsită o rezolvare amiabilă a problemei, fără să fie nevoie să apeleze la arbitraj internaţional.

“Sperăm că se va putea găsi o rezolvare amiabilă fără nevoia de a escalada această dispută într-un arbitraj. Credem cu tărie că modul în care ne-am comportat până acum a demonstrat faptul că principala dorinţa a grupului este de a evita orice dispute prelungite şi de a fi partenerul României în dezvoltarea unui proiect minier sustenabil, de clasă mondială, în beneficiul României şi al tuturor părţilor implicate. Suntem ferm angajaţi în dezvoltarea Proiectului şi, în general, în lansarea unei industrii miniere moderne în România. Suntem în continuare siguri că prin construirea minei utilizând tehnologii de ultimă generaţie îi vom convinge pe toţi cei care au îngrijorări, atât nefondate cât şi valide, cu privire la beneficiile masive ale Proiectului, pentru întreaga ţară. Suntem gata să cooperăm cu România, pentru atingerea acestui obiectiv”, afirmă Henry.

Gabriel Resources arată în comunicat că în ultimii 15 ani a investit sume “semnificative” în dezvoltarea proiectului, iar în prezent nu există nicio certitudine cu privire la procedurile care să ducă la autorizarea acestuia.

“În caz contrar, dacă grupul Gabriel nu va putea obţine o soluţie satisfăcătoare pentru un parcurs clar şi solid de progres în autorizarea şi construcţia proiectului, sau dacă România nu ia măsuri concrete pentru a ajunge la o astfel de înţelegere amiabilă, grupul Gabriel este pregătit să-şi prezinte pretenţiile în cadrul arbitrajului internaţional, pentru a obţine compensări integrale pentru drepturile sale de a dezvolta proiectul, care au fost refuzate prin încălcări ale tratatelor din către România. De asemenea, grupul Gabriel îşi rezervă dreptul de a urma alte căi de remediere disponibile”, se spune în comunicat.

Pe de altă parte, autorităţile române au întârziat “persistent” şi “nejustificat” procesul de autorizare a proiectului de la Roşia Montană, care acum a devenit victimă a conflictelor politice din România.

“Compania este în măsură să evidenţieze un număr semnificativ de întârzieri persistente în procesul de autorizare, provocate în mod nejustificat de către autorităţile române. Nu în ultimul rând, proiectul nu mai face obiectul unei analize procedurale normale de către autorităţile competente însărcinate cu evaluarea sa; în schimb, a devenit victima conflictelor dintre facţiuni politice rivale şi a dezinformării, ceea ce a provocat în mod nejustificat daune suplimentare capacităţii de dezvoltare a proiectului”, potrivit comunicatului.

cititi mai mult pe http://www.mediafax.ro/economic/gabriel-resources-cere-presedintelui-si-premierului-o-solutie-amiabila-inaintea-arbitrajului-13776062