Soborul Sfinților 70 de Apostoli

Soborul Sf. 70 de Apostoli (4 ianuarie) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro

 

Soborul Sfinților 70 de Apostoli


 

Apostolul este trimisul lui Iisus Hristos pentru a propovădui Evanghelia și adevărul despre Mesia, cel răstignit pentru mântuirea noastră.

Cuvântul apostol provine din cuvântul grec αποστολος, însemnând „acela care este trimis”.

La origine este un termen militar, însemnând un atac produs de o forță militară, de obicei formată din câțiva soldați, împotriva unui inamic.

În contextul creștin, apostolul se referă la ucenicii care răspândesc Evanghelia lui Iisus Hristos.

Cei Șaptezeci de apostoli sunt ucenicii aleși de Dumnezeu (descriere în Luca 10,1-16) alături de Cei Doisprezece și trimiși să predice.

După o vreme, Cei Doisprezece Apostoli au mai adăugat câțiva celor Șaptezeci pentru a predica Evanghelia.

Deși în cele din urmă numărul lor a depășit șaptezeci, toți vor fi pomeniți ca „Cei Șaptezeci de Apostoli”.

Acești șaptezeci de apostoli, fiind aleși de puterea dumnezeiască, au fost trimiși în toată lumea ca să smulgă pe oameni din înșelăciunea și nebunia idolească și să-i întoarcă la cunoștința cinstirii de Dumnezeu.

Pentru aceasta, toți s-au nevoit în multe feluri și chipuri pentru adevăr și s-au mutat la Domnul așa cum se arată la pomenirea fiecăruia.

Biserica îi cinsteşte, cântându-le astăzi:

Ceata ucenicilor lui Hristos, celor şaptezeci, să o lăudăm dumnezeieşte credincioşii şi să o prăznuim. Că printr-înşii toţi ne-am învăţat a cinsti Treimea Cea nedespărţită, că sunt luminătorii dumnezeieştii credinţe“.

Referitor la cei 70 de ucenici, Eusebiu, Episcopul Cezareei Palestinei, spune în cartea sa cea dintâi (Istoria Bisericească), în cap. al 12-lea:

Numele fiecăruia din cei doisprezece apostoli ai lui Hristos din destul se încredinţează, din mărturiile Evangheliei, iar pentru cei şaptezeci de apostoli nici un catalog sigur nu se află undeva’.

Soborul Sfinților Măriților Apostoli, cei șaptezeci la număr este la 4 ianuarie.

Soborul Sf. 70 de Apostoli (4 ianuarie) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Soborul Sf. 70 de Apostoli - foto preluat de pe ziarullumina.ro

După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat încă șaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire.

 

Sfânta Evanghelie după Luca – Capitolul 10: 1 – 24


 

Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină.

Şi zicea către ei: Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său.

Mergeţi! Iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.

Nu purtaţi pungă, nici traistă, nici încălţăminte; şi pe nimeni să nu salutaţi pe cale.

Iar în orice casă veţi intra, întâi ziceţi: Pace casei acesteia.

Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi.

Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând cele ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutaţi din casă în casă.

Şi în orice cetate veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă vor pune înainte.

Şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi ziceţi-le: S-a apropiat de voi Împărăţia lui Dumnezeu.

Şi în orice cetate veţi intra şi nu vă vor primi, ieşind în pieţele ei, ziceţi:

Şi praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea noastră vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să ştiţi, că s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu.

Zic vouă: Că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât cetăţii aceleia.

Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit, stând în sac şi în cenuşă.

Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată, decât vouă.

Şi tu, Capernaume, nu ai fost înălţat, oare, până la cer? Până la iad vei fi coborât!

Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine.

Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău.

Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.

Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma.

Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri.

În acest ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.

Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i descopere.

Şi întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis: Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi!

Căci zic vouă: Mulţi proroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi, dar n-au auzit.

Dar care erau numele celor șaptezeci nu este adeverit, de vreme ce, precum scrie Sfântul Evanghelist Ioan:

Mulți din ucenicii Lui s-au dus și după aceea nu mai umblau cu Dânsul.

Și a zis Iisus celor doisprezece:

Oare și voi voiți să vă duceți?

Și a fost așa, căci aproape de patima cea de bunăvoie a Domnului, se împuținaseră foarte mult ucenicii lui și abia câțiva din cei șaptezeci rămăseseră lângă El, dar și din cei doisprezece a căzut unul.

Iar după Înviere, ceata sfinților doisprezece apostoli s-a împlinit cu Matia; iar ceata celor șaptezeci nu îndată, ci încet s-a împlinit cu cei nou încredințați prin buna vestire a celor care erau în ceata celor doisprezece și prin propovăduirea Sfântului Pavel, cel chemat de sus, fiind în aceeași ceată cu Sfântul Petru.

Deci se află despre cei șaptezeci de apostoli o istorie, sub numele Sfântului sfințit Dorotei, episcopul Tirului, scrisă și la începutul cărții faptele apostolilor, care și în Prolog este pomenită.

Dar acolo sunt scriși unii care numai la început au fost apostoli, iar după aceea au căzut din credință și din apostolie, precum Nicolae, nemernicul antiohian, fiind din cei șapte diaconi, care cu Simon vrăjitorul s-a abătut de la credință; la fel Figel, Hermogen și Dimas, despre care scrie Sfântul Apostol Pavel către Timotei:

„Știi că s-au întors de la mine toți cei din Asia, dintre care este Figel și Hermogen” (II, 1, 15).

Și iarăși:

„Dimas m-a lăsat, iubind veacul de acum, pentru că s-a făcut mai pe urmă jertfitor idolesc în Tesalonic” (II, 4, 10).

Pentru aceasta scrie și Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în epistola sa cea sobornicească dintii:

„De la noi a ieșit , dar n-a fost de la noi. De ar fi fost de la noi, ar fi fost cu adevărat cu noi” (I, 2, 19).

Și nu se cuvine pe unii ca aceia să-i cinstim în numărul sfinților celor șaptezeci ai soborului, ce acum se prăznuiește.

Căci ce împărtășire este luminii cu întunericul?

Însă mulți sunt în acea istorie trecuți sub tăcere, pe care Sfânta Biserică în sinaxarul lunilor îi numește sfinți, din cei șaptezeci de apostoli, cum sunt Timotei, Țiț, Epafras, Arhip, Ahila, Olimp, Codrat, Ahaic.

Sunt încă și altele multe cu îndoire, în acea istorie sub numele Sfântului Dorotei, scrise de cineva.

Deci s-a adunat acestea aici cu multă cercetare, din dumnezeiasca Scriptură, din învățăturile Sfinților Părinți și de la vechi istorici și povestitori bisericești vrednici de crezare, făcând o enumerare ca aceasta, după numele și rânduiala sfinților apostoli șaptezeci, care în această zi se prăznuiesc.

Cel dintâi din cei șaptezeci de apostoli era Sfântul Iacob, fratele Domnului, pe care Sfântul Apostol Pavel, în epistola sa către Gălăteni, îl pomenește, zicând: M-am suit în Ierusalim ca să văd pe Petru, iar pe altul din apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacob, fratele Domnului (I, 18-19). Acesta a fost întâiul episcop al Ierusalimului, pus de însuși Domnul, pe care propovăduindu-L, evreii l-au dat jos de pe aripa bisericii și cu pietre l-au rănit; apoi lovindu-l cu un lemn în cap, s-a sfârșit.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Marcu Evanghelistul (tovarăș al lui Pavel și autor al Evangheliei care îi poartă numele) care a scris Sfânta Evanghelie, îndemnându-l Sfântul Apostol Petru, care pomeneşte în cea dintâi sobornicească epistolă, zicând: Închină-se vouă Biserica cea adunată în Babilon şi Marcu, fiul meu (I, 5, 13). Acesta a fost aşezat episcop în Alexandria de acelaşi Sfânt Petru, unde închinătorii de idoli l-au legat cu o funie, apoi, târându-l şi bătându-l cu pietre, Domnul i S-a arătat şi, chemându-l la slavă cea cerească, şi-a dat duhul său.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Luca Evanghelistul, (tovarăș al lui Pavel și autor al Evangheliei care îi poartă numele) care a scris Sfânta Evanghelie, povestind faptele Sfântului Apostol Pavel, care îl şi pomeneşte în epistola către Coloseni, zicând: Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit (IV, 14). Acelaşi a scris şi Faptele Apostolilor; după multe osteneli, şi-a sfârşit apostolia sa muceniceşte, în Teba Beoţiei.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Cleopa, (care l-a întovărășit pe Domnul către Emaus) fratele mai mic al Sfântului Iosif logodnicul Fecioarei, care, călătorind în Emaus cu Sfântul Luca (care pomeneşte de el în Evanghelia sa, iar al său nume îl trece sub tăcere), a văzut pe Domnul după Înviere; şi după o vreme, evreii l-au ucis în aceeaşi casă, unde a cunoscut pe Hristos înviat, prin frângerea pâinii.

Sfântul Simeon, rudenia Domnului, după Iacob, a fost al doilea episcop în Ierusalim și a fost și el răstignit pentru Hristos.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Barnaba, (căpetenia celor Șaptezeci și tovarăș al lui Pavel) cel numit astfel de apostoli, iar mai înainte se numea Iosie, care se pomeneşte în Faptele Apostolilor, de către Sfântul Pavel, în epistola către Gălăteni, zicând: M-am suit în Ierusalim cu Barnaba (II, 1). Acesta cu Sfântul Pavel a slujit Cuvântului şi mai întâi a propovăduit pe Hristos în Roma; apoi a fost episcop în Mediolan, cum şi în patria sa, insula Ciprului; şi a fost ucis de evrei şi de elini cu pietre, apoi l-au îngropat cu Evanghelia Sfântului Matei, cea scrisă de dânsul.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Iosie sau Iosif, numit Varsava şi Iust, cel numărat împreună cu Matia, după Iuda cel căzut, (fratele Domnului) care se pomeneşte în Faptele Apostolilor (I, 23); iar de Sfântul Pavel în epistola sa către Coloseni se numeşte şi Isus, care se mai zice Iust; şi se povesteşte de către dascăli că acest Iosie este fiul lui Iosif logodnicul, ca şi Iacob, Simeon şi Iuda (nu Iscarioteanul); a fost episcop în Eleuteropolis, unde s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul Tadeu, (confundat uneori cu Iuda dintre cei Doisprezece) care a fost mai înainte ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, apoi al lui Hristos, altul decât Sfântul Apostol Iuda Tadeul, care se numeşte şi Levi, unul din cei doisprezece, care a botezat pe Avgar, împăratul Edesei, şi l-a curăţat de lepră; care după multe osteneli întru bunăvestirea lui Hristos, a adormit întru Domnul, în Berit, cetatea Feniciei.

Sfântul Anania, care a botezat pe Pavel apostolul, a fost episcop în Damasc; iar în Eleuteropolis şi-a sfârşit alergarea şi fiind ucis cu pietre, s-a dus către Domnul nostru Iisus Hristos, pe Care L-a văzut stând în cerurile cele deschise.

Sfântul Filip, (unul din primii Șapte diaconi) care a botezat pe Simon vrăjitorul în Samaria şi pe famenul Candachiei; el a fost episcop în Tralia Asiei, şi luminând pe mulţi în credinţă, a trecut în adânci bătrâneţi la viaţa cea neîmbătrânită.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Prohor, unul din cei şapte diaconi, împreună călător cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu şi părtaşul ostenelilor sale. Întâi a fost episcop în Nicomidia, cetatea Bitiniei; apoi, propovăduind pe Hristos în Antiohia, muceniceşte s-a săvârşit.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Nicanor, unul din cei şapte diaconi, în aceeaşi zi în care a fost ucis întâiul Mucenic Ştefan, după cum se scrie în Faptele Apostolilor – fiind prigoană mare asupra Ierusalimului – a fost ucis împreună cu două mii, din cei ce credeau în Hristos.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Timon, unul din cei şapte diaconi, a fost episcop în cetatea Bostrica din Arabia şi, propovăduind numele lui Hristos, a pătimit multe de la iudei şi de la elini. Fiind aruncat într-un cuptor aprins, a ieşit viu, nevătămat; apoi s-a dus către Domnul.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Parmena, unul din cei primii şapte diaconi, săvârşind slujba cea încredinţată lui de apostoli, întru propovăduirea cea plină de credinţă, şi-a dat sfârşitul muceniceşte, înaintea feţei apostolilor.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Timotei, (tovarăș al lui Pavel) (22 ianuarie) ostenindu-se întru bună vestire cu Sfântul Pavel, care i-a trimis două epistole, a fost episcop în Efes, iar la praznicul elinesc, ce se numea Katagoghion, s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul Ţiţ, asemenea s-a ostenit în bună vestire cu Sfântul Pavel, care i-a scris o epistolă; el a fost episcop al Gortinei, în Creta.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Filimon, către care Sfântul Pavel s-a ostenit a-i trimite scrisoare, a fost episcop de Gaza.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Onisim, despre care Sfântul Pavel scrie către Filimon, chinuindu-se de către Terţul, eparhul Romei, s-a sfârşit în Puteoli.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Epafras, pe care Sfântul Pavel îl pomeneşte în Epistola trimisă către Filimon, zicând: Se închină ţie Epafras, cel robit împreună cu mine, pentru Iisus Hristos (I, 23). A fost episcop în Colose, în Biserica Laodiceii şi în Ierapole; apoi cu Sfântul Pavel au fost la Roma în legături, de unde Pavel, scriind către Coloseni, zice:

Închină-se vouă Epafras, cel de la voi, robul lui Iisus Hristos, care totdeauna se nevoieşte în rugăciuni, ca să fiţi desăvârşiţi întru toată voia lui Dumnezeu. Că mărturisesc pentru dânsul că are multă râvnă şi durere pentru voi şi pentru cei ce sunt în Laodiceea şi în Ierapole (IV, 12-13).

Sfântul Arhip, cel pomenit în aceeaşi Epistolă către Filimon, a fost, după Sfântul Eprafas (cel ţinut la Roma în legături), episcop în Colose, către care scrie Sfântul Pavel, zicând: Să spuneţi lui Arhip: Păzeşte-ţi slujba pe care ai luat-o de la Dumnezeu ca s-o săvârşeşti (IV, 17).
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Sila, (tovarăș al lui Pavel) care cu Sfântul Apostol Pavel a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu şi împreună cu dânsul a suferit multe chinuri, bătăi şi temniţe, despre care se scrie în Faptele Apostolilor: Iar Pavel alegând pe Sila, a întărit Bisericile. A fost episcop în Corint, ostenindu-se foarte mult în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu; şi făcând semne şi minuni, s-a dus către Domnul.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Silvan, pe care Sfântul Petru, în scrisoarea sa cea sobornicească, îl pomeneşte astfel: Prin Silvan, credinciosul frate, precum mi se pare, puţin am scris vouă (I, 5, 12). Asemenea şi Sfântul Pavel, în a doua Epistolă către Corinteni, zice: Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care la voi prin noi S-a propovăduit de mine şi de Silvan. Acesta cu Sfântul Pavel a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu şi a fost episcop în Tesalonic; apoi multe primejdii suferind pentru nevoinţa credinţei, s-a suit la încununătorul de nevoinţă, Hristos.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Crescent, pe care-l pomeneşte Sfântul Pavel în a doua epistolă a sa, către Timotei, zicând: Crescent în Galatia, s-a trimis de mine la propovăduire (II, 4, 10). Acesta a fost episcop în Galatia, apoi a propovăduit în Galia pe Hristos, iar în Viena, cetatea Galiei, a numit episcop pe ucenicul său Zaharia; apoi iarăşi s-a întors în Galatia, unde a murit muceniceşte, în timpul împăratului Traian (98-117).
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Crisp, pe care Faptele Apostolilor îl pomenesc astfel: Iar Crisp, începătorul soborului, a crezut în Domnul cu toată casa sa. Despre care şi Sfântul Pavel în Epistola către Corinteni, zice că „pe Crisp l-a botezat” (I, 1, 14). Şi a fost episcop în insula Eghina, care se află lângă Pelopones, între Marea Egeei şi a Ioniei.

Sfântul Epenet, pe care Sfântul Pavel în Epistola sa către Romani îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă iubitului meu Epenet, care este începătorul Asiei, întru Hristos (16, 15). A fost episcop în Cartagina.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Andronic, pe care în aceeaşi epistolă Sfântul Apostol Pavel îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă lui Andronic (16, 7). Apoi, numindu-l rudenie, împreună cu dânsul robit şi vestit între apostolii cei mai înainte de el care au crezut în Hristos. A fost episcop în Panonia.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Stahie, pe care Sfântul Pavel în aceeaşi epistolă îl pomeneşte: Închinaţi-vă, zice, şi iubitului meu Stahie (16, 9). El a fost pus episcop de către Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, în Arghiropolis, din Bizanţ.

Sfântul Amplie, pe care Sfântul Pavel în aceeaşi epistolă îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă lui Amplie, iubitul meu în Dumnezeu (16, 8). A fost episcop, propovăduind pe Hristos în Diospol şi în cetatea Odessos şi acolo, fiind ucis de elini, s-a sfârşit.

Sfântul Urban, pe care în aceeaşi epistolă Sfântul Pavel îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă lui Urban, iubitorul nostru în Hristos (16, 9). A fost episcop în Macedonia şi s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul Narcis, pe care în aceeaşi epistolă îl pomeneşte Sfântul Pavel, zicând: Închinaţi-vă celor ce sunt din casa lui Narcis în Domnul (16, 11). A fost episcop în Atena.

Sfântul Apelie, pe care în aceeaşi epistolă îl pomeneşte Sfântul Pavel, zicând: Închinaţi-vă lui Apelie, cel încercat în Hristos (16, 10). A fost episcop în Heracleea.

Sfântul Aristobul, pe care Sfântul Pavel în aceeaşi epistolă îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă celor ce sunt de la Aristobul (16, 10). A fost episcop în Bretania şi acolo, după multe osteneli şi pătimiri, s-a sfârşit.

Sfântul Irodion, pe care în aceeaşi epistolă Sfântul Pavel îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă lui Irodion, rudeniei mele (16, 11). A fost episcop în Patras.

Sfântul Agab a luat darul proorociei. Pe sfântul acesta îl pomenesc Faptele Apostolilor, zicând că într-o vreme s-a pogorât un prooroc din Iudeea, anume Agab, care, luând brâul lui Pavel şi legându-şi mâinile sale şi picioarele, a zis: Aşa grăieşte Duhul Sfânt: pe bărbatul care are brâul acesta, aşa îl vor lega iudeii în Ierusalim şi-l vor da în mâinile limbilor.

Sfântul Ruf, pe care în Epistola către Romani îl pomeneşte Sfântul Pavel, zicând: Închinaţi-vă lui Ruf, cel ales în Domnul (16, 13). A fost episcop în Teba din Elada.

Sfântul Asincrit, care se pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 14), a fost episcop în Ircania, din Asia.

Sfântul Flegon, cel pomenit în aceeaşi epistolă (16, 14), a fost episcop în Maraton, în cetatea Traciei.

Sfântul Hermes, care se pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 14), a fost episcop în Filipopoli.

Sfântul Patrova, cel pomenit în aceeaşi epistolă (16, 14), a fost episcop în Neapole şi în Puteoli (Italia).

Sfântul Hermas, care în aceeaşi epistolă se pomeneşte (16, 14), a fost episcop în Dalmaţia. Pentru aceşti cinci sfinţi, care s-au pomenit aici mai sus, scrie Sfântul Pavel, zicând: Închinaţi-vă lui Asincrit, Flegon, Hermes, Patrova şi Hermas (16, 14).

Sfântul Lânos, pe care îl pomeneşte Sfântul Pavel în Epistolă a doua către Timotei (II, 4, 21), a fost episcop în Roma.

Sfântul Gaius, pe care, în Epistola către Romani (16, 23), îl pomeneşte Sfântul Pavel, zicând: Se închină vouă Gaius, ospătătorul meu şi a toată Biserica. A fost episcop în Efes, după Sfântul Timotei.

Sfântul Filolog, pe care îl pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 15) Sfântul Pavel, zicând: Închinaţi-vă lui Filolog. A fost pus de Sfântul Apostol Andrei, episcop în Sinope.

Sfântul Lucius, pe care Sfântul Pavel în aceeaşi epistolă (16, 21) îl pomeneşte, a fost episcop în Laodiceea Siriei.

Sfântul Iason, care se pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 21), a fost episcop în Tars.

Sfântul Sosipatru, cel pomenit în aceeaşi epistolă, a fost episcop în Iconiu. Despre aceşti trei sfinţi aici pomeniţi, scrie Sfântul Pavel, după ce spune despre Sfântul Timotei, zicând: Se închină vouă Lucius, Iason şi Sosipatru, rudeniile mele (16, 21).

Sfântul Olimpan, pe care Sfântul Pavel îl pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 15), urmând Sfântului Apostol Petru, până la pătimirea lui de moarte, a fost tăiat în Roma, împreună cu Sfântul Apostol Irodion, de către Nero (54-68); precum scrie Metafrast la ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Sfântul Tertius, care a scris către Romani epistola spusă de Sfântul Pavel, în care singur pe şine se pomeneşte aşa: Mă închin vouă şi eu Tertius, cel ce am scris epistola aceasta, întru Domnul. A fost episcop în Iconiu, al doilea după Sfântul Sosipatru, unde a câştigat şi mucenicească cunună.

Sfântul Erast, pe care Sfântul Pavel îl pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 23), a fost iconom al Bisericii Ierusalimului, iar după aceea episcop al Paneadei.

Sfântul Cvartus, care în aceeaşi epistolă (16, 23) se pomeneşte, a fost episcop în Beirut. Despre aceşti doi sfinţi, Sfântul Pavel scrie: Se închină vouă Erast, dregătorul cetăţii, şi Cvartus, fratele (16, 23).

Sfântul Evod a fost episcop în Antiohia, după un alt sfânt apostol; pe el îl pomeneşte Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, în epistola sa către Antiohieni, zicând: „Aduceţi-vă aminte de fericitul Evod, părintele nostru, care întâi a fost păstor pus vouă de sfinţii apostoli”. El s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul Onisifor, pe care îl pomeneşte Sfântul Pavel în Epistolă a doua către Timotei (I, 16), zicând: Să dea Domnul milă casei lui Onisifor, că de multe ori m-a odihnit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat. A fost episcop în Colofon şi în Cirene.

Sfântul Clement, pe care îl pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola către Filipeni (4, 3), zicând: S-a nevoit cu mine şi Clement. El a fost episcop în Roma, după episcopii Lin şi Clit; apoi surghiunit fiind în Chersones, s-a sfârşit muceniceşte, prin înecare în adâncul mării.

Sfântul Sostene, care după Sfântul Crisp a fost începător soborului iudaicesc, întorcându-se la credinţă de către Sfântul Pavel, şi despre care se scrie în Faptele Apostolilor: Şi prinzind toţi elinii pe Sostene, începătorul soborului, îl băteau înaintea divanului. Despre el pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola I către Corinteni, începută aşa: Pavel, chematul apostol al lui Iisus Hristos, cu voia lui Dumnezeu, şi Sostene fratele (I, 1, 1). El a fost episcop în Colofon.

Sfântul Apolo, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, astfel: Iar un iudeu anume Apolo, de neam din Alexandria, bărbat cuvântător, a venit în Efes, fiind puternic în Scripturi. Acesta era învăţat în calea Domnului şi, arzând cu Duhul, învăţa cu dinadinsul despre Domnul. Îl pomeneşte Sfântul Pavel în epistola I către Corinteni (I, 3, 6): Eu am sădit, Apolo a udat, iar Dumnezeu a crescut. El a fost episcop în Smirna, mai înainte de Sfântul Policarp.

Sfântul Tihic, cel pomenit în Faptele Apostolilor şi în epistolele Sfântului Pavel către Efeseni (6, 21) şi Coloseni (4, 7), zicând: Iar cele pentru mine, pe care le lucrez, toate le va spune vouă Tihic, iubitul meu frate, şi credinciosul slujitor în Domnul, pe care l-am trimis la voi că să ştiţi cele pentru noi şi ca să se mângâie inimile voastre. În Epistolă a doua către Timotei (4, 12) zice: Iar pe Tihic l-am trimis în Efes. El a fost episcop în Colofon, după Sfântul Sostene.

Sfântul Epafrodit, pe care-l pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola către Filipeni (2, 25; 4, 18), zicând: Iar mai de folos am socotit că pe Epafrodit, fratele, ajutătorul şi împreună ostaşul meu, iar al vostru apostol şi slujitor trebuinţei mele, a-l trimite la voi. A fost episcop în Adriania.

Sfântul Carp, despre care Sfântul Pavel în a doua Epistolă către Timotei (4, 13), după Sfântul Tihic, pomeneşte zicând: Felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, venind aici, să-l aduci, precum şi cărţile. El a fost episcop în Veria Traciei.

Sfântul Codrat a fost episcop în Atena şi în Magnesia unde, cuvântul Domnului propovăduind, şi-a luat sfârşitul prin mucenicie de la atenieni, în vremea împăratului Adrian (117-138).

Sfântul Marcu, care se numeşte şi Ioan, pe care Faptele Apostolilor îl pomenesc de multe ori, că a fost călător împreună cu Pavel şi cu Barnaba, zicând: Iar Barnaba şi Saul s-au întors din Ierusalim la Antiohia, împlinindu-şi slujba şi a luat cu sine pe Ioan, care se chema Marcu. El a fost episcop în Biblos, din Fenicia, şi umbra lui gonea bolile.

Sfântul Zâna, care se zice legiuitor, adică învăţătorul legii lui Moise, despre care Sfântul Pavel, în Epistola sa către Ţiţ (III, 13), zice: Pe Zâna, legiuitorul, degrabă să-l trimiţi la mine. El a fost episcop în Diospoli.

Sfântul Aristarh, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, precum şi Epistola Sfântului Apostol Pavel către Coloseni şi către Filimon. El a fost episcop în Apameia Siriei.

Sfântul Pudenţiu, despre care pomeneşte Sfântul Pavel în Epistolă a doua către Timotei (4, 21), zicând: Se închină ţie şi Pudenţiu. El a fost la romani bărbat drept-credincios, primind în casa sa pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi adunarea celorlalţi credincioşi, a cărui casă s-a schimbat după aceea în biserică, ce se numea păstorească şi în care se zice că Sfântul Petru slujea Liturghia.

Sfântul Trofim, despre care Faptele Apostolilor pomenesc, ca şi Sfântul Pavel în Epistolă a doua către Timotei (4, 20), zicând: Iată pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet. El cu Pudenţiu şi cu Aristarh au urmat în toate călătoriile pe Sfântul Pavel şi la sfârşit, în vremea tăierii lui în Roma de către Nero, toţi aceşti trei au fost tăiaţi.

Sfântul Marcu, nepotul lui Barnaba, a fost episcop în Apolonia, despre care pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola sa către Coloseni (4, 10), împreună cu Sfântul Aristarh, zicând: Închină-se vouă Aristarh, cel robit cu mine, şi Marcu, nepotul lui Barnaba.

Sfântul Artemas, despre care pomeneşte Sfântul Pavel, scriind către Ţiţ (3, 12), zicând: Când voi trimite pe Artemas la tine. El a fost episcop în Listra.

Sfântul Acvila, despre care pomenesc Faptele Apostolilor şi epistolele lui Pavel, a fost episcop în Heraclea, iar în Asia şi în Ahaia a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu şi a fost ucis de necredincioşi.

Sfântul Fortunat, despre care Sfântul Pavel pomeneşte în Epistola I către Corinteni (16, 17), a câştigat sfârşit fericit în propo-văduirea cuvântului lui Dumnezeu.

Sfântul Ahaic, pe care îl pomeneşte Sfântul Pavel împreună cu Fortunat, în aceeaşi Epistolă către Corinteni (16, 17): M-am bucurat de venirea lui Fortunat şi a lui Ahaic, căci lipsirea voastră au împlinit-o aceştia şi au odihnit duhul meu şi al vostru.

Până aici se împlineşte desăvârşit ceata sfinţilor 70 de apostoli, la care, după alt izvor al Evangheliei, se adaugă încă şi aceşti doi:

Sfântul Dionisie Areopagitul, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, a fost întâi episcop în Atena, apoi în Galia a propovăduit pe Hristos şi acolo i s-a tăiat capul. Iar faptul că şi acesta a fost din aceeaşi ceată apostolească, îl mărturiseşte Eusebiu, zicând astfel despre aceşti apostoli: Au adăugat la aceştia pe Areopagitul acela, anume Dionisie, care s-a întors la credinţă în Atena, prin propovăduirea lui Pavel, cum scrie Luca în Faptele Apostolilor.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Simeon care s-a numit Niger, rudenia Domnului, după Iacob, a fost al doilea episcop în Ierusalim şi a fost şi el răstignit pentru Hristos, despre care Sfântul Luca, în Faptele Apostolilor (13, 1), pomeneşte, zicând: Erau unii în Biserica din Antiohia, prooroci şi dascăli, Barnaba şi Simeon, care se numea Niger. Iar cum că şi acesta este din aceeaşi ceată apostolească, mărturiseşte Sfântul Epifanie, punându-l pe dânsul între apostoli, pentru că le pomeneşte numele acelora astfel: Marcu, Luca, Iust, Barnaba, Apelie, Ruf, Niger (adică Simeon Niger), şi pe ceilalţi şaptezeci şi doi. Astfel scriind Sfântul Epifanie pentru aceşti doi, ne încredinţează că ceaţa acestor sfinţi apostoli cuprinde şaptezeci şi două de feţe şi că Sfântul Simeon Niger este unul din acelaşi număr apostolesc. Cu ale tuturor acestora mult ajutătoare sfinte rugăciuni, să ne învrednicim şi noi cu adunarea cea sfântă ca să ne facem părtaşi chemării cereşti şi să cunoaştem pe Cel Preaînalt Apostol şi Arhiereu al mântuirii noastre, Iisus Hristos, lăudându-L pe El, ca şi pe Dumnezeu Tatăl şi pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Însemnare

În ştiinţă să fie că după aceştia toţi care s-au scris aici, pot încă şi mai mulţi să se afle într-aceeaşi vreme, împreună cu sfinţii apostoli; fiindcă mărturiseşte despre aceasta Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, care în cartea sa cea dintâi, în cap. al 12-lea, scrie astfel: „Numele fiecăruia din cei doisprezece apostoli ai lui Hristos din destul se încredinţează, din mărturiile Evangheliei, iar pentru cei şaptezeci de apostoli nici un catalog sigur nu se află undeva”.

De vei voi că să cercetezi cu înlesnire, vei afla mai mult de şaptezeci, din mărturiile Sfântului Pavel, care în cea dintâi Epistolă către Corinteni zice: Hristos S-a arătat după Învierea Sa lui Chifa, apoi celor unsprezece; iar după aceea S-a arătat la mai mult decât cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi trăiesc până acum, iar unii au şi adormit. Deci, mulţi ostenindu-se în bună vestire a lui Hristos în aceeaşi vreme în Biserica cea dintâi şi, luminând multe ţări cu credinţa, asemenea cu apostolii sunt vrednici de numele apostolesc, iar unii aici îndeosebi trebuie să se pomenească. Adică:

Sfântul Lazăr, fiind mort patru zile şi de Domnul înviindu-se, împreună cu sfinţii apostoli a primit Duhul Sfânt, Care în limbi de foc S-a coborât. Fiind mare prigoană asupra Bisericii Ierusalimului, după uciderea lui Ştefan, a fost izgonit din hotarele Iudeii şi slobozit pe mare într-o luntre fără vâsle, împreună cu Sfântul Maximin ucenicul Domnului şi cu Sfântul Chelidonie, care din naştere a fost orb şi de Domnul s-a luminat; însă plutind după dumnezeiasca ocârmuire în Marsilia, acolo Sfântul Lazăr a propovăduit apostoleşte pe Hristos. Apoi, fiind episcop în cetatea Kitiei din insula Ciprului, a murit. Şi sfântul lui trup, după mulţi ani, s-a descoperit într-o raclă de marmură cu aceste cuvinte scrise deasupra: „Lazăr cel mort de patru zile, prietenul lui Hristos”.

Sfântul Maximin din Livia, cetate care se numea astfel în Galia, a fost întâi episcop şi împlinitor de propovăduiri apostoleşti. Acolo a petrecut şi Sfântul Chelidonie, ajutătorul episcopiei la propovăduirea apostolească, cu Sfântul Maximin, unde cu pace s-a odihnit; iar de unii istorici se numără în ceata sfinţilor şaptezeci de apostoli, ca unul dintr-înşii.

Sfântul Iosif, cel din Arimateea, care a fost învăţat de Iisus şi a cerut preacinstitul Lui trup de la Pilat; la fel, izgonindu-se de zavistnicii evrei din hotarele lor, a propovăduit pe Hristos în Anglia, unde a şi murit; ca un apostol se cinsteşte de locuitorii acelei ţări.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Nicodim, care a venit noaptea la învăţătura lui Hristos şi a dat sfat bun pentru neosîndirea Domnului, iar mai pe urmă împreună cu Iosif a îngropat cu cinste trupul lui Iisus şi l-a uns cu aromate; el la fel a pătimit prigonire apostolească de la evrei, pentru credinţa şi propovăduirea lui Hristos.

Sfântul Gamaliel, care a fost învăţător Sfântului Apostol Pavel şi a dat evreilor sfat bun despre propovăduirea sfinţilor apostoli, zicând: Dacă este de la Dumnezeu învăţătura aceasta, nu veţi putea s-o nimiciţi. După ce a arătat aceasta, a propovăduit apostoleşte pe Hristos, în Care a crezut, şi, pe cel izgonit pentru propovăduire, adică pe Sfântul Nicodim, îl ţinea la sine, pe care până la sfârşitul vieţii hrănindu-l, după moarte l-a îngropat aproape de Sfântul Ştefan, întâiul mucenic.

Sfântul Famen al împărătesei Candachiei, cel botezat în cale de Sfântul Filip, pe împărăteasa aceea a adus-o la Hristos; a fost întâi propovăduitor al lui Hristos în Etiopia, apostol al Etiopiei numindu-se, s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul Zaheu, cel ce a primit în casa sa pe Domnul, bucurându-se, iar de la Dânsul a auzit acestea: Astăzi mântuire casei acesteia s-a făcut. După Înălţarea Domnului a urmat pe Sfântul Petru, de care punându-se episcop în Cezareea Palestinei, a propovăduit pe Hristos.

Cornelie Sutaşul, cel botezat de Sfântul Petru şi de acelaşi pus episcop în Cezareea, după Sfântul Zaheu, şi casa lui a făcut-o biserică.

Sfântul Longhin Sutaşul, care a crezut în vremea răstignirii Domnului şi cu adevărat a mărturisit că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, apoi şi Învierea Lui a mărturisit-o; după aceasta, fiind propovăduitor şi apostol al lui Hristos în Capadochia, a pătimit muceniceşte.
cititi mai mult pe unitischimbam.roz

Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, pe care Domnul, când era prunc, l-a luat în mâinile Sale. El a fost episcop în Antiohia, propovăduind pe Hristos, pentru Care a şi pătimit în Roma, dându-se spre mâncare leilor.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, pe care fericitul Simeon Metafrast, în viaţa Sfântului Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, îl numeşte apostol dumnezeiesc, scriind aşa: „A sosit în Smirna şi, acolo, Sfântul Ignatie a sărutat pe Sfântul Policarp, dumnezeiescul apostol, episcopul Smirnei, şi, împreună cu sine, ucenicul”.

Sfântul Aristion, episcop al Bisericii Smirnei, ucenicul Domnului, din aceia care erau după cei doisprezece apostoli, pomenit în cărţile Sfântului Papia, episcopul Ierapolei, cel ce a vieţuit îndată după apostoli, despre care scriu istoricii bisericeşti: Nichifor în cartea a III-a, cap. 20, şi Eusebiu în cartea a III-a, cap. 33.

Sfântul Ierotei, cel ce a învăţat credinţa de la Sfântul Apostol Pavel şi a fost pus episcop în Atena, care la Adormirea Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, s-a adus în ceata Sfinţilor Apostoli prin văzduh.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Antipa, episcopul Pergamului, a pătimit mărturisind apostoleasca propovăduire în Hristos; despre care Însuşi Domnul Hristos a arătat în descoperirea Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, zicând: Antipa, martorul Meu cel credincios, este ucis.

Sfântul Dimitrie, despre care a scris Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în Epistolă a treia (1, 12), zicând: Lui Dimitrie i s-a mărturisit de la toţi şi de la însuşi adevărul. Şi noi mărturisim şi ştii că mărturia noastră este adevărată. El a fost episcop în Filadelfia, în Asia.

Încă se mai pomenește în Faptele Apostolilor Mnason din Cipru, vechi ucenic al Domnului, despre care scrie Sfântul Luca așa: Au venit cu noi și niște ucenici din Cezareea, aducând cu ei pe un vechi ucenic din Cipru, Mnason, la care găzduim noi. Poate va socoti cineva că acest vechi ucenic al Domnului, Mnason, este același cu Iason. Deci aceștia și mai mulți, afară din soborul celor șaptezeci de apostoli, au fost vechi ucenici ai Domnului, în aceeași vreme cu apostolii propovăduitori ai Lui, afară de mai mult de cinci sute de frați, care, deși n-au fost pomeniți, au văzut pe Domnul înviat; numele lor sunt scrise aici, pe pământ, în cărți, dar în ceruri sunt scrise cu adevărat, precum scrie Sfântul Pavel către Filipeni, în cap. 4: Care întru bună vestire s-au nevoit cu mine, și cu ceilalți ajutători ai mei, ale căror nume sunt în cărțile vieții. Iar în povestirea scrisă sub numele Sfântului Dorotei, pentru cei șaptezeci de apostoli, aceleași nume se repetă.

Încă, se mai știe că în povestirea aceea scrisă sub numele lui Dorotei, multe, precum am scris, fiind nesigure, patru nume din cei șaptezeci de apostoli în zadar se pomenesc, anume Irodion, spunându-l a doua oară, ca și cum ar fi același cu Sfântul Pavel Rodion, pe care Pavel nu l-a pomenit nicăieri, fără numai pe Irodion. Și iarăși pe Apolo, Tihic și Aristarh, pe care singuri aceiași, iar nu îndoiți îi pomenește Sfântul Pavel.

La aceeași povestire numele a patru se află de câte două ori, al lui Cleopa cu Simeon și Crisp cu Crescent; căci se scrie ca și cum același Cleopa ar fi și Simeon; și cei vrednici de credință, vechi istorici bisericești, Eusebiu, cel numit Pamfil, și Nichifor al lui Calist Xantopol și cel adus de dânșii ca mărturie mai veche, adică Hegesip, iar după dânșii și Gheorghe Kedrin, scriu asemenea, cum că Cleopa era frate mai mic al Sfântului Iosif Logodnicul, iar Simeon era rudă Domnului; deși se pomenește în Prolog că Simeon acesta era același, adică fiul lui Iosif, ca și Iacob, Iosie și Iuda; însă cei mai vrednici de credință istorici bisericești grăiesc că Simeon acesta (rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului, al doilea după Iacob), era fiul unic al lui Cleopa, fratele lui Iosif și văr, iar nu frate bun lui Iacob, fiul lui Iosif; iar acel Simeon, fiul lui Iosif și frate bun lui Iacob, era altul (nepomenit între apostoli), de care socotesc că n-a luat slujba apostoliei, precum Iacob și Iosif, frații lui, între cei șaptezeci, iar Iuda (care se zice și Tadeu), era între cei doisprezece.

Dar poate că mai înainte de a se împărți apostolii în lume, s-au dus din viața aceasta, precum și alți ucenici ai Domnului, despre care Sfântul Pavel zice: Cei mai mulți sunt până acum, iar unii au și adormit; lucru care rămâne la bisericeasca socoteală și este dovedit, că altul era Cleopa și altul Simeon. Iar ceea ce se scrie despre Crisp, pe care Sfântul Pavel îl pomenește în Epistolă a doua către Timotei, că a fost episcop în Galileia, – apoi în epistola aceea se pomenește Crisp sau Crescent, episcopul Galatiei și al Galileei; iar deosebit alt Crisp, mai mare al soborului, se pomenește în Faptele Apostolilor și în epistola întâia către Corinteni a lui Pavel.

În aceeași povestire se scrie că Chifa, pe care Sfântul Pavel l-a mustrat în Antiohia, a fost episcop în Ivonia. Dar Sfântul Pavel în Antiohia, precum scrie către Gălăteni, nu altcuiva sau lui Chifa, cel din șaptezeci de apostoli, ci însuși lui Petru, apostolul cel sfânt, i-a stat împotrivă pe față, căci sminteală era să viețuiască ca neamurile.

În aceeași povestire se mai scrie că unul din cei șaptezeci ar fi fost un apostol Cezar; dar Sfântul Pavel, scriind din Roma către Filipeni (4, 22), pomenește de casa cezarului Nero, care atunci împărățea în Roma (54-68), iar nu de vreun ucenic al Domnului anume Cezar, precum despre aceasta scriu sfinții învățători, Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Teodoret. Cel dintâi zice: „I-am îndemnat și i-am întărit, arătându-le că propovăduirea s-a atins și de casa împărătească; pentru că dacă cei ce erau în casele împărătești toate le-au defăimat pentru Împăratul ceresc, mult mai ales li se cădea lor, Filipenilor, s-o facă”. Celălalt, Sfântul Teodoret, zicea: „Prea multă mângâiere le-a adus, când le-a spus că și în palatele împărătești stăpânește dumnezeiasca Evanghelie și pe casnicii necuratului împărat îi aduce la viață”. Așa tâlcuiesc acești sfinți învățători cuvintele apostolului, care pomenesc de Cezar în Epistola către Filipeni, la sfârșitul acestora, zicând: Închină-se vouă toți sfinții și mai ales cei din casa Cezarului. Darul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi toți. Amin (4, 22-23).

 

Listă a celor 70 de Apostoli, după data de prăznuire

7 septembrie : Evod și Onisifor - 

10 septembrie : Apelie (Apelles), Luca (Luciu sau Luchie) și Climent (Clement) - Alt Apelie a fost acesta, și altul a fost cel ce a fost episcop la Iraclia Traciei. De acesta pomenește Pavel Apostolul la Epistola către Romani (16, 10) că s-a făcut luminător Smirnei, și fiind episcop al acestei cetăți și slujind lui Dumnezeu cu cuviință, către Dânsul a călătorit. De asemenea și acest Luca, n-a fost evanghelistul, ci acela de care mărturisește Fericitul Pavel în Epistola către Timotei că a fost arhiepiscop în Laodiceea Siriei și, bine păstorind-o, s-a mutat către Domnul. Iar unii zic că acesta este unul și același cu Luciu, pe care Apostolul Pavel îl pomenește în aceeași epistolă către Romani (16, 21). Iar Climent (Clement) acesta este cel de care pomenește Apostolul Pavel în Epistola către Filipeni (4, 3) ca fiind “împreună-lucrător cu el”. Sfântul Apostol Climent a fost făcut episcop al Sardiei (sau Sardica, în Asia Mica) și, purtând rănile lui Hristos pe trupul său, către Domnul a răposat.

27 septembrie : Marcu, Aristarh și Zinon - Marcu Apostolul, care și Ioan se cheamă (de care pomenește Evanghelistul Luca în cartea Faptelor Apostolilor), hirotonindu-se de apostoli episcop Bivlei, s-a dovedit isteț la lucrul evanghelicesc, și așa era de lipit și iubit la Dumnezeu, încât de umbra lui se depărtau bolile. Însă s-a aflat și alt Apostol Aristarh între cei 70, de care a pomenit Apostolul în Epistola către Romani și a fost episcop la Apamia Siriei. Alt Ioan “Acridomelitrofos” (adică se hrănea cu muguri și cu miere) îmbrăcat cu cojoc, acela a fost Zinon legiuitorul, de care pomenește Fericitul Pavel în Epistola către Romani, și acesta a fost episcop în Diospol, care făcându-se locaș al Sfântului Duh și propovăduind Evanghelia, a trecut către Domnul.

30 octombrie: Terție, Marcu Evanghelistul, Iust, care se cheama și Isus, și Artema - Acești Sfinți Apostoli sunt din cei șaptezeci, luminați fiind în credința către Dumnezeu. Deci Terție a fost al doilea episcop de Iconiu după Sosipatru și a împlinit propovăduirea acestuia și a înnoit pe toți cei rămași cu sfântul Botez (adică cei ce rămăseseră de la Sosipatru nebotezați), făcându-se făcător de minuni, a scris și Epistola Sfântului Pavel către Romani. Iar Marcu, nepotul de frate al lui Varnava de care pomenește Apostolul Pavel în Epistolă, și acesta a fost hirotonit episcop al Apoloniadei, risipind cu propovăduirea adevărului închinarea la idoli. Iar Iust, căruia și Isus îi zic, a fost episcop în Elefterupolis, atrăgând pe toți la cunoștința adevărului cu cuvântul învățăturii sale. Iar Artema a fost episcop în Listra, împrăștiind toate vicleniile demonilor, ca un slujitor desăvârșit al lui Hristos. Deci așa nevoindu-se acești patru Apostoli pentru dreapta credință și căzând întru mari și grele bântuieli, cu pace și-au dat sufletele către Domnul.

31 octombrie: Stahie, Amplie, Urban, Narcis și Apeles - Dintre acești cinci Sfinți Apostoli Stahie a fost pus episcop al Vizantiei de către Apostolul Andrei, și a zidit și biserica în Arghiropol, la care se aduna nenumărată mulțime de creștini și-i învăța. Și așa viețuind șaisprezece ani, cu pace a răposat. Iar Sfântul Apeles ajungând episcop al Iracliei și pe mulți aducând la credința lui Hristos, a luat fericitul sfârșit. Iar Sfinții Amplie și Urban, fiind făcuți și ei episcopi, tot de același Apostol Andrei: Amplie cetății Odisopoleos, iar Urban Machedoniei, și pentru mărturisirea în Hristos și a idolilor surpare omorâți fiind de iudei și de elini și-au dat fericitele lor suflete lui Dumnezeu. Iar Narcis fiind făcut episcop al atenienilor și în multe feluri fiind chinuit, și-a dat și el sufletul lui Dumnezeu, pentru Care și-a vărsat și sângele cu osârdie. Iar Aristobul, a fost hirotonit și acesta păstor al oilor celor cuvântătoare și pe Hristos tuturor propovăduindu-L, a luat fericitul sfârșit al ostenelilor sale celor multe.

5 noiembrie: Ermeu, Lin, Gaie, Filolog și Patrova - Aceștia toți erau din cei șaptezeci de ucenici ai lui Hristos. Și Patrova, de care amintește și dumnezeiescul Apostol Pavel în Epistola sa către Romani, a fost făcut episcop la Potiola, pe mulți a botezat și i-a adus la Hristos. Iar Ermeu, de care amintește, de asemenea, Sfântul Pavel în Epistola către Romani, a fost făcut episcop filipenilor. Iar Lin, după cum spune Apostolul Petru, a ajuns episcop al Romei celei mari. Iar Gaie, de care iarăși amintește Apostolul, a fost episcop Efesului, după Preasfântul Timotei. Iar Filolog (și de acesta amintește Apostolul) a fost așezat episcop la Sinope de Andrei cel Întâi chemat. Aceștia fiind episcopi în cetățile arătate și multe încercări și necazuri suferind pentru cuvântul dreptei credințe și pe mulți învățând și lui Hristos aducându-i, s-au săvârșit în Domnul.

10 noiembrie: Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast și Cvart - Aceștia au fost din cei șaptezeci. Olimp și Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, amândurora li s-au tăiat capetele, în cetatea Romei, de către Nero. Iar Sosipatru, de care pomenește Sfântul Pavel în Epistola către Romani, fiind episcop la Iconiu, cu pace s-a săvârșit. Și poate fiecine să afle că Apostolul Pavel pomenește de dânsul în multe locuri în Epistolele sale. Asemenea și Erast, de care pomenește în Epistolă fericitul Pavel, fiind iconom al Bisericii din Ierusalim și apoi episcop al Paneadei, cu pace s-a săvârșit. Iar Cvart, fiind episcop al Beritului și multe pătimind pentru dreapta credință și pe mulți elini spre Domnul întorcându-i, s-a săvârșit și el cu pace.

22 noiembrie: Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia - Aceștia au fost pe vremea împărăției lui Nero, fiind ucenici Sfântului Pavel, și au mărturisit la Colose, orașul Frigiei, aproape de Laodiceea. Făcând păgânii praznic Artemidei, în capiștea (templul) lor din Colose, sfinții, cu alți creștini dimpreună, lăudau pe Dumnezeu în sfânta biserică. Retrăgându-se ceilalți, când au năvălit idolatrii, au rămas numai ei singuri cu Apfia, credincioasă fiind și ea, dorind de mărturisirea lui Hristos. Deci, prinzându-i, i-au adus la Androcleu, mai-marele Efesului, și au fost bătuți de el, dar nesupunându-se a face jertfă la idolul ce se chema de dânșii Mina, i-au îngropat până la brâu și așa i-au ucis cu pietre, săgetați fiind întâi de copii mici cu săgețile.

8 decembrie: Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor - Sosten, despre care pomenește Sfântul Apostol Pavel, a fost episcopul Colofonei. Apolo, despre care pomenește același apostol, a fost al doilea episcop al Colofonei, după Sosten. Epafrodit, despre care pomenește tot apostolul, a fost episcop al Colonei. Onisifor a fost episcop al Cezareii. Toți aceștia au viețuit bine și au păstorit cu cuvioșie poporul și Bisericile încredințate lor. Îndurând multe încercări pentru Hristos, au fost uciși de închinătorii la idoli și și-au dat Domnului sufletele lor.

4 ianuarie: Maxim - este pomenit ca fiind unul din cei 70 în viața Sfintei Maria Magdalena.

8 aprilie: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit și Ermis - Dintre acești sfinți apostoli, Irodion, de care pomenește marele apostol Pavel, a slujit tuturor sfinților Apostoli. După acestea a fost hirotonit de dânșii preot, apoi episcop al cetății Nea Patron, și învățând pe mulți păgâni și întorcându-i la credința lui Hristos, fiind zavistuit de iudei, a pătimit multe. Că mergând la dânsul închinătorii la idoli, întâi l-au bătut foarte rău, și i-au zdrobit gura cu pietre, apoi zdrobindu-i capul cu lemne, pe urmă l-au junghiat cu cuțitul. Iar Agav, care a luat brâul sfântului Pavel, și și-a legat mâinile și picioarele, atunci așa a proorocit, zicând: acestea zice Duhul cel Sfânt: “Pe omul al cărui brâu este acesta, așa îl vor lega în Ierusalim iudeii, și-l vor bate cu răni, ceea ce s-a și întâmplat, că nu numai l-au legat, ci au ispitit a-l și omorî. Și după aceea acest Agav a propovăduit în partea lumii ce i-a venit. Iar Ruf, de care pomenește și apostolul în Epistola către Romani, a fost făcut episcop cetății Tebei, care este în Grecia. Asemenea Flegon și ceilalți propovăduiau pretutindenea în lume Evanghelia și întorceau pe necredincioși la credința cea adevărată. Aceștia dar fiind pedepsiți în multe feluri, toți întru o zi omorâți de iudei și de păgâni, întru Domnul s-au săvârșit.

28 aprilie: Iason şi Sosipatru;

11 iunie: Barnaba - 

28 iulie: Apostoli și diaconi: Prohor, Nicanor, Timon și Parmena - 

30 iunie: sinaxarul face mențiune și de alții decât cei 12 -

30 iulie : Sila, Silvan, Criscent, Epenetos și Andronic - Sila a mers la propovăduirea Evangheliei împreună cu Fericitul Pavel și nu după multă vreme a fost făcut episcop al Corintului. Acolo, mult ostenindu-se și pe toți întărindu-i în credința în Hristos, s-a mutat către Domnul. Iar Silvan a fost făcut episcop al Tesalonicului; și acesta, bine nevoindu-se, către Domnul s-a mutat; iar ceilalți, propovăduind în Carhidonia și în Italia și învățând de față în toată lumea cuvântul credinței în Hristos, și întorcând și botezând pe mulți dintre păgâni, cu pace și-au dat sufletele lui Dumnezeu.

 

Listă alfabetică a celor 70 de Apostoli

Mai jos aveți numele tuturor Sfinților care se prăznuiesc astăzi de Soborul Sfinților 70 de Apostoli. Ei sunt ordonați în ordine alfabetică și sunt 72 la număr (Sfântul Apostol Luca îi numește 70 deoarece era un număr rotund numărul (se întâlnește aceeași situație la traducerea Septuagintei – care înseamnă 70 și numărul real al traducătorilor a fost 72), însă numărul lor exact este de 72 cât 6 Apostoli din fiecare seminție (familie – trib) al lui Israel).

1 – Sfântul Apostol Acvila și soția sa, Priscila, sunt prăznuiți în calendarul ortodox pe data de 13 februarie.

2 – Sfântul Apostol Agav, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

3 – Sfântul Apostol Ahaic (nu se știe ziua de prăznuire a lui).

4 – Sfântul Apostol Anania, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 1 octombrie.

5 – Sfântul Apostol Andronic, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 17 mai și 30 iulie.

6 – Sfântul Apostol Apelie, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 31 octombrie.

7 – Sfântul Apostol Apfia, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 22 noiembrie.

8 – Sfântul Apostol Apolo, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

9 – Sfântul Apostol Apostol Iason, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 aprilie.

10 – Sfântul Apostol Apostoli (face parte din cei 7 diaconi), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 iulie.

11 – Sfântul Apostol Arhip, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 22 noiembrie.

12 – Sfântul Apostol Aristarh, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 15 aprilie.

13 – Sfântul Apostol Aristobul, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 31 octombrie.

14 – Sfântul Apostol Artemas (Artema), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 octombrie.

15 – Sfântul Apostol Asincrit, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

16 – Sfântul Apostol Barnaba, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 11 iunie.

17 – Sfântul Apostol Carp, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 26 mai.

18 – Sfântul Apostol Cezar, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

19 – Sfântul Apostol Chifa, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

20 – Sfântul Apostol Clement, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 24 noiembrie.

21 – Sfântul Apostol Cleopa, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 octombrie.

22 – Sfântul Apostol Codrat, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 21 septembrie.

23 – Sfântul Apostol Criscent, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 iulie.

24 – Sfântul Apostol Cvartus (Cvart), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

25 – Sfântul Apostol Epafrodit, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

26 – Sfântul Apostol Epenetos, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 iulie.

27 – Sfântul Apostol Erast, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 10 noiembrie.

28 – Sfântul Apostol Ermeu, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

29 – Sfântul Apostol Ermis, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

30 – Sfântul Apostol Evod (nu se știe ziua de prăznuire a lui).

31 – Sfântul Apostol Filimon, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 22 noiembrie.

32 – Sfântul Apostol Filip, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 11 octombrie.

33 – Sfântul Apostol Filolog, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

34 – Sfântul Apostol Flegon, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

35 – Sfântul Apostol Fortunat (nu se știe ziua de prăznuire a lui).

36 – Sfântul Apostol Gaius (Gaie), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

37 – Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 23 octombrie.

38 – Sfântul Apostol Irodion, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

39 – Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 19 iunie.

40 – Sfântul Apostol Iust, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 octombrie.

41 – Sfântul Apostol Linos (Lin), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

42 – Sfântul Apostol Luca (Evanghelistul), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 18 octombrie.

43 – Sfântul Apostol Lucius (nu se știe ziua de prăznuire a lui).

44 – Sfântul Apostol Marcu (Evanghelistul), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 25 aprilie.

45 – Sfântul Apostol Marcu (care se numește și Ioan), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 27 septembrie.

46 – Sfântul Apostol Marcu, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 27 aprilie.

47 – Sfântul Apostol Narcis, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 31 octombrie.

48 – Sfântul Apostol Nicanor (face parte din cei 7 diaconi), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 iulie.

49 – Sfântul Apostol Olimpan, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 10 noiembrie.

50 – Sfântul Apostol Onisifor, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

51 – Sfântul Apostol Onisim, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 22 noiembrie.

52 – Sfântul Apostol Parmena (face parte din cei 7 diaconi), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 iulie.

53 – Sfântul Apostol Patrova, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

54 – Sfântul Apostol Prohor (face parte din cei 7 diaconi), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 iulie.

55 – Sfântul Apostol Pudentiu (nu se știe ziua de prăznuire a lui).

56 – Sfântul Apostol Rodion, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 10 noiembrie.

57 – Sfântul Apostol Ruf, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

58 – Sfântul Apostol Sila, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 iulie.

59 – Sfântul Apostol Silvan, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 iulie.

60 – Sfântul Apostol Simeon, ruda Domnului, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 27 aprilie.

61 – Sfântul Apostol Sosipatru, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 10 noiembrie.

62 – Sfântul Apostol Sosipatru, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 aprilie.

63 – Sfântul Apostol Sostene (Sosten), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

64 – Sfântul Apostol Stahie, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 31 octombrie.

65 – Sfântul Apostol Tadeu, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 21 august.

66 – Sfântul Apostol Tertius (Terție), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 octombrie.

67 – Sfântul Apostol Tihic, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

68 – Sfântul Apostol Timon (face parte din cei 7 diaconi), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 iulie.

69 – Sfântul Apostol Trofim, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 15 aprilie.

70 – Sfântul Apostol Urban, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 31 octombrie.

71 – Sfântul Apostol Zina, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 22 iunie.

72 – Sfântul Apostol Zinon, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 27 septembrie.

 

Cântările celor 70 Apostoli

Tropar (glasul al 3-lea):

Sfinților Șaptezeci de Apostoli, rugați pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 2-lea):

Să lăudăm astăzi dumnezeiește și să prăznuim, credincioșilor, ceata celor șaptezeci de ucenici ai lui Hristos, că printr-înșii toți ne-am învățat a cinsti Treimea cea nedespărțită; că ei sunt luminători ai dumnezeieștii credințe.

 

cititi mai mult despre Soborul Sf. 70 de Apostoli si pe: basilica.ro; doxologia.ropravila.roro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

Alți Apostoli

Pavel

Apostolul Pavel (29 iunie) este numit și el apostol, deși nu a făcut parte dintre cei Doisprezece sau cei Șaptezeci.

El se numește pe sine apostol pentru viziunea care a avut-o pe drumul Damascului, și a fost cu timpul recunoscut ca atare de ceilalți Apostoli.

Sf. Pavel împarte ziua de prăznuire obștească cu cei Doisprezece Mari Apostoli.

El a fost decapitat la Roma, în vremea domniei Împăratului Neron (Nero).

 

Întocmai-cu-apostolii

Unii sfinți poartă epitetul de „Întocmai-cu-Apostolii” (în greacă, Ισαποστολος), de obicei pentru însemnata lor lucrare de zidire a Bisericii, adică pentru a fi făcut o lucrare comparabilă cu cea a Apostolilor, mai mult decât într-un singur neam / popor.

Astfel, Sf. Maria Magdalena (22 iulie) este socotită „Întocmai cu apostolii”. La fel, Sf. Mare Muceniță Tecla, precum și Sfinții Împărați Constantin și Elena.

 

Apostoli ai unui neam

Și alți sfinți misionari sunt numiți apostoli, deși nu ca titlu, ci mai curând ca epitet, de exemplu „Apostol al Miazănopții”. Însă unii socotesc acest obicei ca nefiind tradițional ortodox. Mai justificate sunt numirile de apostoli ai diferitelor „neamuri”:

- Apostol al Abissiniei: Sfântul Frumenție

- Apostol al Ardennilor: Sfântul Ubert, 656 – 727

- Apostol al armenilor: Sfântul Grigorie Luminătorul, 256 – 331

- Apostol al englezilor: Sfântul Augustin, adormit 604

- Apostol al francilor: Sfântul Denis, secolul al 3-lea

- Apostol al francilor: Sfântul Remigiu, cca. 437 – 533

- Apostol al frisianilor: Sfântul Willibrord, 657 – 738

- Apostol al galilor: Sfântul Irineu, 130 – 200

- Apostol al galilor: Sfântul Martin de Tours, 338 – 401

- Apostol al germanilor: Sfântul Bonifatie, 680 – 755

- Apostol al goților: Episcopul Ulfila

- Apostol al Indiei: Sfântul Toma

- Apostol al Irlandei: Sfântul Patrichie, 373 – 463

- Apostol în Karantania: Episcopul Virghilie al Salzburgului, 745 – 784

- Apostol al neamurilor: Sfântul Pavel

- Apostol al Noricumului: Sfântul Severin

- Apostol al Miazănopții: Sfântul Ansgar, 801 – 864

- Apostol al parților: Sfântul Toma

- Apostol al picților: Sfântul Ninian, secolul al 5-lea

- Apostol al României: Sfântul Andrei

- Apostol al scoților: Sfântul Columba, 521 – 597

- Apostol al slavilor: Sfântul Chiril, cca. 820 – 869

- Apostol al slavilor: Sfântul Metodie

- Apostol al Spaniei: Sfântul Iacov cel Mare, m. 44

- Apostol al Ungariei: Sfântul Anastasie, 954 – 1044

 

Sfântul Mucenic Gordie (Secolul al IV-lea)

Sf. Mc. Gordie (Secolul al IV-lea) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: basilica.ro; doxologia.ro

 

Sfântul Mucenic Gordie


 

Sfântul Mucenic Gordie a trăit în Cezareea Capadociei în timpul împăratului păgân Liciniu (308-324), fiind crescut în credinţa cea dreaptă creştină.

Adult fiind a fost luat în armată şi pus conducător peste o sută de oameni, pentru că întrecea pe mulţi cu tăria trupească şi cu bărbăţia sufletească.

Începând Liciniu prigoana aspră împotriva creştinilor, sutaşul Gordie s-a scârbit de slujba lui, a aruncat brâul ostăşesc, a părăsit toate înlesnirile vieţii din lume şi s-a dus în pustiu să locuiască mai bine cu fiarele decât cu închinătorii la idoli.

Şi întărindu-se cu duhul în pustiu, ca şi altădată proorocul Ilie, a luat îndrăzneală să iasă iar în lume, să lupte împotriva rătăcirii.

Şi aşa, când se ţineau în Cezareea alergări de cai în cinstea zeului Marte, Gordie a mărturisit pe Hristos în mijlocul hipodromului, spre bucuria creştinilor şi spre supărarea păgânilor.

Pe loc a fost adus înaintea eparhului, unde a mărturisit cu tărie credinţa creştină şi a murit ca martir.

Pe acest sfânt mucenic Gordie l-a cinstit cu frumos cuvânt de laudă Sfântul Vasile cel Mare.

 

Imnografie


 

Troparul Sfântului Mucenic Gordie

Glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Gordie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfântului Mucenic Gordie

Glasul al 2-lea

Pe Născătoarea de Dumnezeu…

Să lăudăm cu toţii pe Încununatul Mucenic Gordie, ostaşul cel nebiruit în lupte şi neînfrânt în încercări, care ne-a strălucit cu adevărat, de la răsărit, ca o stea mare, Dumnezeiască podoabă a mucenicilor lui Hristos.

 

Viața Sfântului Mucenic Gordie


 

Sf. Mc. Gordie (Secolul al IV-lea) - foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Mc. Gordie (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe basilica.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Mucenicul lui Hristos, Gordie, era din cetatea Cezareei, născut din părinți creștini și crescut în dreapta credință creștinească. Venind în vârstă desăvârșită, a fost chemat la oaste și era sutaș, căci și cu trupească tărie și cu sufletească bărbăție covârșea pe alții. În acea vreme Liciniu, împăratul Romei (307-324), a vărsat otrava tiraniei asupra creștinilor și a ridicat mâna cea luptătoare contra lui Dumnezeu și a Bisericii lui Hristos, căci se trimiteau porunci și cărți împărătești pretutindeni, în toate târgurile și la toate locurile cele vestite, ca oamenii să nu se închine lui Hristos. Cel care ar fi făcut împotriva poruncii împărătești, acela trebuia să moară.

Deci, erau puși înaintea lor idoli de piatră și de lemn, ca oamenii să se închine idolilor ca lui Dumnezeu cel nezidit; iar cei ce nu se vor supune, să fie siliți cu chinuri. În toată cetatea s-a făcut tulburare, încât se jefuiau averile creștinilor, se pustiau casele credincioșilor, iar trupurile lor se sfărâmau; femeile cele drept-credincioase erau târâte în mijlocul cetății, nu era milă de cei tineri, nici cinste pentru cei bătrâni, ci cei ce nu erau vinovați cu nimic, aceia ca niște tâlhari pătimeau; temnițele erau pline, iar casele vestite și bogate nu mai aveau locuitori.

Pustietățile se umpleau de cei izgoniți pentru credința în Hristos; tatăl dădea la moarte pe fiu, fiul pe tată îl chemă la judecată, fratele se ridica asupra fratelui și sluga asupra stăpânului; era o cumplită noapte de nebunie asupra sufletelor omenești, încât unul pe altul, ca în întuneric, nu se cunoșteau; iar peste toate acestea, casele de rugăciune erau risipite de mâinile necuraților, sfintele altare răsturnate și nu era nici un fel de înainte aducere, nici de tămâie, nici loc spre slujba lui Dumnezeu. Pe toate le cuprinsese tristețea, ca un nor întunecat. Plăcuții lui Dumnezeu erau prigoniți, creștinii tremurau de cumplita chinuire, iar diavolii dănțuiau, înșelând toată lumea cu sângele cumplitelor jertfe.

Sfântul Gordie, văzând o primejdie că aceasta, și-a ales izgonirea de bunăvoie, pentru că, lepădând brâul ostășesc și slava vieții, precum și toate câte erau plăcute oamenilor iubitori de lume și de desfătări, voind mai bine să locuiască cu fiarele, în locurile pustii și de oameni neumblate, decât cu închinătorii de idoli, râvnind în acest chip Sfântului prooroc Ilie, care văzând slujirea de idoli a Sidonului, a fugit în muntele Horeb și a intrat în peșteră, căutând să vadă pe Dumnezeu, precum L-a și văzut, atât cât ochiul omenesc putea să-L vadă.

Într-acest chip Gordie a fugit de gâlcevile cetății, de strigătele târgului și a scăpat de măririle boierești, de judecățile clevetitorilor, vânzătorilor, cumpărătorilor, mincinoșilor, grăitorilor de rușine, fugind de jocuri și de glume, de risurile ce se fac prin cetăți, având auzul și ochii curați și, mai înainte de toate, fiindu-i inima curățită, putând să vadă pe Dumnezeu. Apoi s-a învrednicit dumnezeieștilor descoperiri și a învățat mari taine, nu de la oameni și nici prin oameni, ci câștigând învățător pe Sfântul Duh al adevărului.

Drept aceea, gândind la viața sa că este deșartă și scurtă, ca visul și că umbră, înseta foarte mult de veșnica petrecere de sus; și, ca un mare luptător se pregătea mai înainte de luptă, prin foame, prin priveghere, prin rugăciune și prin învățăturile duhovnicești; și mai ales aștepta ziua aceea, în care cetatea toată avea să facă praznic necuratului zeu Marte, sau, mai bine zis, diavolului, care iubea războaiele.

Sosind ziua aceea, s-a adunat la priveliște tot poporul să vadă alergările cailor, și din locuri înalte priveau toți, încât nu rămăsese în cetate nici un evreu sau elin, dar și mulți creștini, care viețuiau fără de grijă, nu se fereau de adunarea deșertăciunii, ci priveau foarte mulți la alergarea cailor și la meșteșugul călăreților. Slujitorii erau liberi în acea zi și se adunaseră acolo, iar copiii de la școli alergau la priveliște, unde mai erau și femei desfrânate și fără de rușine; deci era plină priveliștea de mulțimea oamenilor fără de rânduiala, care priveau cu nesaț la alergarea cailor.

Atunci, viteazul acesta mare la suflet, Gordie, pogorându-se din munte la priveliște, nu s-a temut de popor, nici n-a gândit în câte mâini de războinici se va da singur; ci, alergând cu neînfricată inimă, cu netemător suflet – ca prin niște pietre dese sau ca prin copaci mulți – prin poporul cel ce ședea la priveliște, a stat în mijloc, împlinind cuvântul Scripturii: Dreptul ca leul nădăjduiește și de ce să se teamă mai mult? Cu atâta îndrăzneală stând în priveliște, a strigat cu mare glas cuvintele proorocului Isaia, zicând: Aflatu-m-am celor ce nu mă căutau pe mine, arătatu-m-am celor ce nu întrebau de mine.

Cu aceste cuvinte a arătat că nu de nevoie este dus, ci de bunăvoie se dă spre mucenicească nevoință; și într-aceasta a urmat Domnului Hristos, care S-a dat Însuși evreilor celor ce-L căutau în întunecimea nopții. Apoi, îndată sfântul a făcut ca ochii tuturor să se întoarcă spre el, pentru că era bărbat înfricoșat la vedere; căci pentru petrecerea de multă vreme în munți, avea capul nespălat și plin de praf, barba lungă, îmbrăcat în haină proastă, uscat cu trupul și purtând un toiag. Toate acestea înfricoșau pe cei ce priveau la dânsul, însă și un dar dumnezeiesc strălucea pe fața lui.

După ce l-au văzut, îndată s-au ridicat de la toți diferite glasuri: credincioșii băteau din palme de bucurie, iar necredincioșii strigau asupra judecătorului, să poruncească să-l ucidă. Deci, văzduhul umplându-se de strigăte și de gâlceavă, caii erau defăimați, călăreții de asemenea, și în zadar umblau, căci nici unul nu voia să vadă altceva, decât numai pe Gordie și să audă cuvintele lui. Apoi toată priveliștea se umpluse de strigăte, care, sunând ca un vânt prin văzduh, acoperiseră zgomotul cailor. După aceea, propovăduitorul poporului făcând tăcere, trâmbitele au tăcut, fluierele și organele au încetat, numai singur Sfântul Gordie se auzea și se vedea. Acolo la priveliște stătea și voievodul, rânduind acele alergări și dând plată pentru întreceri, celor ce făceau alergările; deci au adus îndată la voievod pe sfântul și l-a întrebat cine și de unde este, din ce parte și neam. El a spus toate despre sine, ce fel de dregătorie a avut, pentru ce a lăsat-o și s-a dus în pustie și pentru ce s-a întors. „M-am întors, zicea el, să-ți arăt că întru nimic nu socotesc poruncile tale, iar pe Iisus Hristos Îl mărturisesc că este nădejdea și apărarea mea; apoi, auzind că tu ești om mai cumplit decât mulți alții, am ales într-adins această zi și vreme potrivită, pentru împlinirea scopului și făgăduinței mele”.

La aceste cuvinte s-a aprins minia eparhului ca un foc și toată iuțimea ce era într-însul a întors-o asupra Sfântului Gordie, zicând: „Chemați la mine pe chinuitori! Unde sunt bicele, bețele de plumb și roțile? Îndată să fie întins pe dânsele și să i se zdrobească trupul, apoi să fie spânzurat pe lemn, spre chinuire. Să se aducă uneltele morții ca să fie dat fiarelor, să fie tăiat cu sabie și aruncat în prăpastie. Dar toate acestea sunt puține asupra omului necurat, care nu o dată este vrednic a pieri cu o moarte, ci de multe ori”. Sfântul Gordie a răspuns: „Cu adevărat mare pagubă mi-aș fi făcut de n-aș fi voit să mor pentru Hristos, cu diferite chinuri” La aceste cuvinte ale lui, voievodul s-a pornit mai mult spre mânie și spre iuțimea sa cea firească și cu atât s-a făcut mai cumplit, cu cât Sfântul Gordie se arăta mai îmbărbătat în chinuri; căci cu nici un fel de chinuri, nici cu arme, n-a putut să-l întoarcă de la scopul lui, ci spre cer ridicându-și ochii, zicea cântarea psalmistului: Domnul îmi este ajutor și nu mă voi teme, ce-mi va face omul. Și iarăși: Nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine ești.

Și altele asemenea zicea, cum învățase din dumnezeieștile cărți, deșteptându-se spre bărbăție și răbdare. Apoi s-a arătat atât de curajos, încât singur cerea asupra sa chinurile, zicând: „Pentru ce întârziați? De ce stați? Strujiți-mi trupul și în bucăți zdrobiți-l; chinuiți-mă, precum voiți, să nu-mi răniți bună nădejde, căci cu cât îmi veți înmulți mai mult chinurile, cu atât mai multe răsplătiri voi lua de la Stăpânul meu; căci nevoia acestei vieți mijlocește veșnică veselie și voi lua în locul rănilor celor puse pe trupul meu hainele luminoase, la învierea cea de obște; în loc de necinste, îmi vor înflori cununile, în loc de osândirea cu tâlharii, voi petrece cu îngerii. Îngrozirile voastre sunt semințele pe care voi le semănați în mine, ca, ducându-mă, să merg cu bucurie și să iau cununile mele”.

Neputând voievodul ca prin mânia și chinurile sale să întoarcă de la credință pe Sfântul Gordie, a început vicleanul cu cuvinte înșelătoare spre a-l amăgi; pentru că așa s-a obișnuit diavolul, căci pe cei fricoși îi îngrozește, iar pe cei tari îi slăbește.

Deci, chinuitorul multe daruri dând sfântului și alte măriri îi făgăduia de la împăratul, zicând: „Împăratul voiește să-ți dea un cinstit loc între ostași, averi multe, bogății, măriri și tot ce vei voi”. Sfântul, auzind de toate aceste făgăduințe, a râs de nebunia lui, zicând: „Oare, poți să-mi dai mie ceva care ar putea să fie mai bun decât Împărăția Cerurilor?”. Atunci necuratul voievod, poruncind să fie de față soldatul care execută sentința, cu mâna și cu limba cea rea a dat răspuns pentru tăierea Sfântului Gordie.

Deci, sfântul, având să fie tăiat înaintea adunării poporului, l-au înconjurat prietenii și i-au dat cea din urmă sărutare; apoi plângând, îl rugau să nu se dea morții de bunăvoie, ca să nu-și piardă floarea vieții sale și să nu părăsească acest dulce soare. După aceea îl sfătuiau să se lepede de Hristos numai din gură. Și ziceau: ”Cu un cuvânt te izbăvești de la moarte, lepădându-te de Hristos din gură, iar din inimă să crezi într-însul, precum voiești; pentru că nu limbă o ascultă Dumnezeu, ci mintea care gândește și inimă. Și așa dacă vei face, și mânia judecătorului o vei îmblânzi, iar pe Dumnezeu milostiv către tine Îl vei face”. Dar el stătea ca o piatră în mijlocul mării, care, lovindu-se și bătându-se de valuri, rămâne neclintită; așa era și el nemișcat, în scopul său cel bun. Precum casa înțeleptului stă pe piatră și nu se risipește de puterea vânturilor ce suflă, a ploilor și a râurilor care năvălesc, tot astfel acest bărbat era tare și nemișcat în credința sa.

Apoi, văzând cu ochii cei duhovnicești pe diavol, înconjurând pe cunoscuții lui și îndemnând pe unul cu lacrimi, pe altul spre rugăminte și spre darea sfatului nefolositor, a zis către cei ce plângeau cuvântul Domnului: ”Nu plângeți pentru mine, ci plângeți pentru vrăjmașii lui Dumnezeu, care prigonesc pe creștini; pentru aceia zic să plângeți, care ne pregătesc nouă focul, iar pentru ei gheena și își adună mânia în ziua judecății. Încetați a mai sfărâma inima mea, pentru că eu nu numai o dată, ci de multe ori sunt gata a muri, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos”.

Iar către cei care îl sfătuiau să se lepede de Hristos cu cuvântul, a răspuns astfel: „Limba pe care, cu darul lui Hristos, o am nu pot s-o mișc ca să se lepede de Ziditorul său; deoarece cu inima se crede întru dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire. Deci, cum mă voi lepăda de Dumnezeul meu, Căruia din pruncie mă închin, fiind crescut întru sfânta credință? Oare nu se va cutremura cerul dacă mă voi lepăda de Dumnezeu? Oare nu-și vor ascunde lumina luminătorii cerești înaintea mea? Pământul mă va suferi și nu mă va înghiți de viu? Nu vă amăgiți. Dumnezeu nu poate fi batjocorit, ci din gurile noastre ne judecă pe noi, iar din cuvintele noastre ne îndreptează, și tot din cuvinte ne osândește. Oare n-ați auzit îngrozirea cea înfricoșată a Domnului? Cel ce se va lepăda de Mine, înaintea oamenilor, mă voi lepăda și Eu de el înaintea Tatălui Meu celui din ceruri.

Pentru ce mă sfătuiți să mă lepăd cu gura de Dumnezeul meu? Oare să-mi lungesc viața sau scap de moarte o vreme sau să adaug câteva zile vieții mele? Atunci de viața veșnică mă voi lipsi. Oare ca să scap de duhurile trupești? Dar acolo nu este durere, nu se vor vedea bunătățile drepților. Aceasta este nebunie, ca să-și cumpere cineva viața trecătoare cu viața veșnică și să piară cu sufletul. Așa și pe voi vă sfătuiesc, căci gândiți rău.

Învățați-vă bună înțelegere și adevărul și, lepădând minciuna, să ziceți: „Unul sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin”. Pentru că aceste cuvinte le rostește limba, când tot genunchiul se pleacă întru numele lui Iisus: al celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesubt”.

Acestea zicându-le Sfântul Gordie, și făcând semnul crucii pe dânsul, mergea la moarte fără frică în suflet, neschimbându-și fața cea luminoasă. Apoi s-a așezat la locul hotărât pentru moarte, fiind după sine un gelat, pe care îl vedea ca pe un înger, în mâinile căruia voia să-și dea sufletul său. Fiind tăiat, a câștigat viață fericită, fiind dus ca Lazăr, în glas de bucurie, la locul de odihnă veșnică, unde, luând răsplătirea nevoinței sale, slăvește în veci cu îngerii pe Domnul pentru care a pătimit.

Calendar Ortodox 3 ianuarie 2025

Sfântul Proroc Maleahi și Sfântul Mucenic Gordie

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.robasilica.ro; ziarullumina.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 3 ianuarie 2025

Sf. Proroc Maleahi;

Sf. Mc. Gordie

(Zi aliturgică. Harți)

 

Sinaxar 3 Ianuarie


 

În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfântului prooroc Maleahi (Secolul al V-lea î.Hr.).

Acest sfânt prooroc s-a născut în satul Sofes, din seminţia lui Levi, după întoarcerea evreilor din robia babilonică.

Încă de tânăr a avut viaţă curată şi sfântă. Numele lui se tâlcuieşte ‘înger’, pentru două pricini: una, că era la faţă frumos şi vesel şi alta, că toate câte proorocea el erau îndată adeverite, prin mijlocirea îngerului.

Cei nevrednici auzeau numai glasul îngerului, iar cei vrednici vedeau şi chipul îngerului.

Maleahi este cel din urma prooroc din Legea Veche şi a proorocit cu 430 de ani înainte de venirea Mântuitorului, despre înaintemergătorul Domnului (Luca 1, 17), adică despre Sfântul Ioan Botezătorul.

Murind, a fost îngropat în satul părinţilor săi.

După predanie, sfântul prooroc Maleahi era frumos la vedere, cu faţa rotundă, cu părul creţ de părea că este tuns, cu capul lunguieţ iar numele lui se tâlcuieşte ‘îngerul Domnului’.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Gordie (Secolul al IV-lea).

Sf. Mc. Gordie (Secolul al IV-lea) - foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Mc. Gordie (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe basilica.ro

Acest sfânt mucenic Gordie a trăit în Cezareea Capadociei pe vremea împăratului păgân Liciniu (308-324), fiind crescut în credinţa cea dreaptă creştină.

Când s-a mărit a fost luat la oaste şi pus peste o sută de oameni, pentru că întrecea pe mulţi cu tăria trupească şi cu bărbăţia sufletească.

Începând Liciniu prigoana aspră împotriva creştinilor, sutaşul Gordie s-a scârbit de slujba lui, a aruncat brâul ostăşesc, a părăsit toate înlesnirile vieţii din lume şi s-a dus în pustiu să locuiască mai bine cu fiarele decât cu închinătorii la idoli.

Şi întărindu-se cu duhul în pustiu, ca şi altădată proorocul Ilie, a luat îndrăzneală să iasă iar în lume, să lupte împotriva rătăcirii.

Şi aşa, când se ţineau în Cezareea alergări de cai în cinstea lui Marte, Gordie s-a arătat în mijlocul hipodromului, mărturisind pe Hristos, spre bucuria creştinilor şi spre turbarea păgânilor.

Pe loc a fost adus înaintea eparhului, unde a mărturisit cu tărie credinţa creştină şi liniştit şi-a întins gâtul să fie tăiat de sabie.

Pe acest sfânt mucenic Gordie l-a cinstit cu frumos cuvânt de laudă sfântul Vasile cel Mare.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Petru Stegarul, ale cărui moaşte au fost aşezate în biserica sfântului Zaharia din Atroa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: o maică împreună cu cei doi fii ai ei, care în foc s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei cuvioase Genoveva, ocrotitoarea Parisului (Secolul al V-lea).

Sf. Genoveva și Sf. Simeon Stâlpnicul. Icoană de la mormântul sfintei din Paris - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Genoveva și Sf. Simeon Stâlpnicul. Icoană de la mormântul sfintei din Paris – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfânta cuvioasă Genoveva (Nanterre, c. 419/422 d.Hr. – Paris 502/512 d.Hr.) este o sfântă care a trăit la Paris în secolele V-VI, și este considerată ca fiind ocrotitoarea Parisului.

Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la data de 3 ianuarie.

Sfânta Cuvioasă  Genoveva, ocrotitoarea Parisului (Secolul al V-lea) - foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Sfânta Cuvioasă Genoveva, ocrotitoarea Parisului (Secolul al V-lea) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Sfânta Genoveva s-a născut în jurul anului 420 la Nanterre, o localitate din apropierea Parisului, într-o familie bogată a aristocrației galo-romane: tatăl ei se numea Severus, și era probabil un franc romanizat care după o carieră de ofițer în armata romană a avut funcția de administrator al unor teritorii ale Imperiului Roman; mama ei se numea Geroncia, sau Gerontia, un nume grec.

Este botezată și are ca nașă o aristocrată credincioasă din Paris, Procula.

Încă de pe când era copilă este remarcată pentru pietatea ei de către episcopii sfinți Gherman de Auxerre (prăznuit la 31 iulie) și Lup de Troyes (prăznuit la 29 iulie), care treceau prin Nanterre pe la anul 430, cu ocazia călătoriei lor misionare în provincia romană Britania (azi Mare Britanie), trimiși de papa Celestin al Romei (prăznuit la 8 aprilie).

La vârsta de 15-16 ani ducea deja o viață ascetică în cadrul unei forme de viață consacrată, iar la vârsta de 18-20 de ani primește voalul fecioarelor care și-au închinat viața lui Dumnezeu, din mâna episcopului Wilicus de Bourges.

La moartea părinților ei, în jurul anului 440, se mută la Paris, la nașa ei Procula, care locuia în inima cetății, pe insula Île de la Cite.

În același timp moștenește de la tatăl ei (fiind unicul copil) titlul și responsabilitatea de membru al consiliului orașului (lat. curia), făcând parte din cercul restrâns de zece aristocrați membrii ai consiliului municipal din Paris (numit în acea vreme Lutetia sau Lutetia Parisiorum).

Reputația ei de sfințenie se răspândește până în Orient: se spune că negustorii sirieni care au trecut pe la Paris au povestit Sfântului Simeon Stâlpnicul (prăznuit la 1 septembrie) despre virtuțile fecioarei Genoveva și că acesta i-a lăudat ostenelile și viața și a cerut să fie pomenit de sfânta în rugăciunile ei.

Sfânta Genoveva avea o mare evlavie față de sfinții care au fost întemeietorii Bisericii din Galia (Franța).

Așa se face că ea construiește prima bazilică pe mormântul sfântului episcop martir Dionisie al Parisului (prăznuit la 9 octombrie) de la Montmartre (Mons Martyrum) și inspiră parizienilor obiceiul evlavios de a veni în pelerinaj la mormânt chiar și atunci când vremea era urâtă.

Se povestește că într-o astfel de zi, sfânta a făcut pelerinajul în plină furtună, cu o lumânare aprinsă în mână, fără ca aceasta să se stingă.

De asemenea, sfânta a contribuit esențial la dezvoltarea cultului sfântului Martin (prăznuit la 11 noiembrie) la Tours, loc care a devenit în timp unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din tot Occidentul.

Sfânta Genoveva este renumită pentru a fi salvat de mai multe ori orașul Paris de la distrugere.

În anul 451, hunii lui Attila înaintau în Galia cu rapiditate către Paris, iar populația, speriată, a început să părăsească orașul.

Deși avea mai puțin de 30 de ani, sfânta Genoveva a încercat cu toată puterea să-i facă pe oameni să rămână în cetate, având încredințarea de la Dumnezeu că orașul va fi cruțat, pentru rugăciunile poporului.

Deși mulți din locuitorii cetății au plecat, nedând crezare tinerei mistice Genoveva, profeția ei s-a împlinit: după ce au cucerit și jefuit orașele Metz și Reims, Attila și trupele lui au ocolit Parisul, coborând către Orleans, pentru ca apoi să revină pe la Châlons-sur-Marne.

În a doua jumătate a secolului al V-lea, regele franc Childeric I (436-481), tatăl mult mai cunoscutului rege Clovis, domina o bună parte din Galia.

Deși era încă păgân, arăta un mare respect pentru Biserica creștină și, la îndemnul sfintei Genoveva a acceptat să mai slăbească pedepsele asupra prizonierilor.

Când francii au fost respinși de către romani, regele Childeric a început să intercepteze drumurile de aprovizionare a Parisului.

În această situație dificilă, în care unii dintre locuitorii orașului începuseră să-și piardă nădejdea în Dumnezeu, sfânta Genoveva a constituit o flotilă cu marinari îndrăzneți care trecând prin mari pericole, au reușit să aducă grâne de la Arcis-sur-Aube, distribuindu-le la toți locuitorii cetății, și mai ales celor săraci.

În anul 481, Clovis a devenit regele francilor și, sub influența soției sale, sfânta Clotilda (prăznuită la 3 iunie), a arătat un mare respect pentru sfânta Genoveva, îi asculta sfaturile și nu ezita să-și modifice politica astfel încât să țină seama de cei mai slabi.

În timp ce Clovis termina cucerirea Galiei, sfânta Clotilda a rămas la Paris cu sfânta Genoveva și sfântul episcop Remi (prăznuit la 1 octombrie) venea din când în când la ele ca să vorbească despre cele sfinte și viața duhovnicească. Acești trei sfinți vegheau la Paris nașterea Franței.

Sfânta Genoveva a trăit până la vârsta de 80 de ani și și-a dat sufletul în pace în mâinile Domnului înconjurată de poporul care o venera.

De-a lungul secolelor nu a încetat niciodată de a-și arăta prezența și protecția asupra orașului Paris și asupra locuitorilor lui.

Moaștele ei au fost depuse în Biserica „Sfânta Genoveva” de pe colina cu același nume din Paris și au făcut nenumărate minuni de-a lungul secolelor.

Dar în anul 1793 revoluționarii au ars moaștele și le-au aruncat în Sena.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Tit și Gordian, episcopi ai Tomisului

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfinții Mucenici Tit și Gordian au trăit în secolele al III-lea–al IV-lea, păstorind pe rând Eparhia Tomisului până în jurul anilor 320–323, în timpul persecuțiilor împăratului roman Liciniu, cei doi fiind originari din Capadocia.

Tit, episcopul Tomisului

Ca episcop al Tomisului, Sfântul Mucenic Tit a păstorit locuitorii din Dobrogea timp de mai mult de zece ani (probabil începând din anul 304), urmându-i Episcopului Efrem al Tomisului, propovăduind creștinismul, catehizând și botezând o mare parte a populației barbare de la gurile Dunării.

Fiind creștin, episcopul Tit a fost denunțat armatei împăratului Liciniu, fiind prins de soldații acestuia, chinuit și înecat în Marea Neagră, rămășițele sale fiind mai apoi luate de către ucenicii săi și de alți creștini și îngropate în Cetatea Tomisului, bisericile creștine comemorându-l în ziua de 3 ianuarie.

Gordian, episcopul Tomisului

Sfântul Mucenic Gordian i-a urmat episcopului Tit în scaunul Eparhiei Tomisului, continuând cu o și mai mare râvnă eforturile acestuia de creștinare a daco-romanilor din Dacia Pontică. Văzând reușitele strădaniei sale, împăratul Liciniu a ordonat întemnițarea episcopului, urmând, ca în timpul persecuțiilor sale împotriva creștinilor din anii 320–323, să i se taie capul împreună cu alți cinci martiri creștini, Macrobiu, Helia, Zotic, Lucian și Valerian, în ziua de 15 septembrie, sinaxarele ortodoxe grecești și românești pomenindu-l împreună cu aceștia în data de 13 septembrie.

Sfinții Mucenici Tit și Gordian, propovăduitori și apărători ai credinței ortodoxe în Dacia Pontică

articol de Arhimandritul Ioanichie Bălan, preluat de pe doxologia.ro

Sfinţii Mucenici Tit şi Gordian, episcopi ai Tomisului (secolul IV)

Aceşti doi episcopi tomitani erau, probabil, originari din Capadocia (Asia Mică), păstorind turma lui Hristos din Dacia Pontică (Dobrogea) în primele două decenii ale secolului IV, până la ultima şi marea persecuţie a lui Liciniu, din anii 320-323.

După moartea martirică a Episcopului Efrem, a urmat pe scaunul episcopal al Tomisului Episcopul Tit (Titus, Filius), care a propovăduit şi apărat credinţa ortodoxă în Dacia Pontică mai mult de zece ani, catehizând şi botezând nu puţini daco-romani şi mai ales „barbari”, goţi, huni şi besi, care locuiau pe teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră.

Episcopul Tit a fost protector şi părinte sufletesc al multor sfinţi martiri autohtoni şi din întreg Imperiul Roman, exilaţi la Gurile Dunării şi apoi martirizaţi aici de către împăraţii Diocleţian, Galeriu şi Liciniu, până în anul 323. Pârât fiind la împăratul Liciniu, însuşi Fericitul Episcop Tit a fost prins, chinuit şi înecat în Marea Neagră la 3 ianuarie, când i se face şi pomenirea. Sfintele sale moaşte au fost luate şi îngropate de ucenici la Tomis. Un fragment de piatră funerară a fost descoperit recent la Constanţa (Tomis), despre care se crede că este a Episcopului Tit (Titus, Filius), pe care scrie: „Aici odihneşte martirul lui Hristos şi episcopul…”.

Urmându-i pe scaunul de la Tomis Episcopul Gordian, acesta a continuat cu şi mai multă râvnă şi curaj opera apostolică de convertire, catehizare şi botezare a daco-romanilor din Dacia Pontică şi Goţia (Dacia de la nordul Dunării). Auzind de aceasta, tiranul împărat Liciniu l-a aruncat în temniţă, iar în timpul sângeroaselor persecuţii de la Gurile Dunării, din anii 320-323, i s-a tăiat fericitul cap „într-o zi de 15 septembrie”, iar împreună cu el și altor cinci martiri ‒ Macrobiu, Helia, Zotic, Lucian şi Valerian. Sinaxarele greceşti şi cărţile de slujbă româneşti îl pomenesc pe Sfântul Mucenic Gordian la 13 septembrie, iar actele martirice din Martirologiul Roman (Acta Sanctorum) îl pomenesc împreună cu Macrobiu şi Valerian, la 15 septembrie, numindu-l pe Sfântul Gordian „episcop”.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 18-19)

 

Tot în această zi, pomenirea descoperiri moaștelor Sfântului Mucenic Efrem cel Nou

Cum au fost descoperite moaștele Sfântului Efrem cel Nou

articol preluat de pe doxologia.ro

La mai bine de cinci veacuri de la mucenicia sa, moaştele Sfântului Efrem cel Nou au fost descoperite în chip minunat de către stareţa Macaria, cea care a refăcut Mănăstirea de la Nea Makri.

În anul 1945, maica Macaria a mers la ruinele vechii Mănăstiri Buna Vestire, pe „Colina Neprihăniților”, la poalele nord – estice ale Muntelui Penteli. Dintr-un imbold dumnezeiesc, a amenajat o chilioară în acel loc și a început să curețe ruinele vechii biserici și să o reconstruiască. Acolo medita adesea la faptul că pe acele pământuri viețuiseră monahi de-a lungul veacurilor și se ruga să afle sau să i se descopere măcar vreunul dintre toți aceia.

Astfel, la 3 ianuarie 1950, maicii Macaria i s-a descoperit în chip minunat să sape într-un anumit loc din zonă. Maica a chemat un muncitor să sape în locul în care o îndemnase inima. Deși iniţial muncitorul s-a împotrivit, după multe cereri și rugăminți, s-a înduplecat și a început să sape. Locul avea o sobă pe jumătate dărâmată, un perete și alte lucruri care arătau că în acel loc, cândva, s-a aflat chilia unui monah. Primul lucru pe care l-au găsit a fost un cap de om. Și imediat s-a răspândit o mireasmă plăcută.

Plecând muncitorul, maica a îngenuncheat şi a sărutat cu mare evlavie sfintele moaşte. Săpând cu mâinile sale, ea a dat peste mânecile rasei sfântului, păstrată neputrezită, precum şi peste corpul întreg al unui sfânt mucenic.

Seara, pe când citea Vecernia, stareţa a auzit pași ce veneau dinspre mormânt, răsunând până în ușa bisericii. Acolo l-a văzut pentru prima dată pe Sfântul Efrem. Era înalt, cu ochi mici, rotunzi, cu barbă lungă, neagră, ce îi ajungea până la gât, îmbrăcat în veșminte călugărești. Într-o mână ținea o flacără și cu cealaltă binecuvânta. A cerut să fie luat din locul în care era așezat.

A doua zi de dimineaţă, maica Macaria a curățat moaștele și le-a depus într-o raclă în katholikonul Mănăstirii. În aceeaşi noapte, Sfântul Efrem cel Nou i-a apărut maicii, în vis, spunându-i numele său, cât şi cele despre viaţa lui.

Astăzi, moaştele Sfântului Efrem cel Nou se află în katholikonul mănăstirii, răspândind bună mireasmă şi săvârşind nenumărate minuni.

Maica Macaria a trecut la Domnul în ziua de 23 aprilie 1999.

Astfel, Sfântul este cinstit în 3 ianuarie, de „Aflarea Sfintelor sale Moaște”, cât și în 5 mai, de „Adormirea Sa întru Domnul”.

cititi mai mult despre Sfântul Efrem cel Nou, pe unitischimbam.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.