Calendar Ortodox 2 ianuarie 2025
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 2 ianuarie 2025
Înainte-prăznuirea Botezului Domnului;
Sf. Ier. Silvestru, episcopul Romei;
Sinaxar 2 Ianuarie
Înainte-prăznuirea Botezului Domnului
Pentru pregătirea sufletească a credincioșilor, toate sărbătorile împărătești (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
În această lună, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Silvestru, papă al Romei († 335 d.Hr.).
Sf. Ier. Silvestru, episcopul Romei († 335 d.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Silvestru s-a născut în Roma cea veche şi a fost crescut de mic în credinţa creştină, învăţând carte şi purtări bune de la preotul Cvirin. Ajungând în vârstă şi-a arătat dragostea către Dumnezeu şi către aproapele prin ajutorarea şi apărarea celor prigoniţi pentru credinţă. Pentru faptele lui alese şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, după moartea lui Miltiade, a fost hirotonit episcop al Romei vechi, cu învoirea tuturor.
Păstoria lui s-a arătat pilduitoare: a dat rânduieli bune Bisericii şi preoţilor şi a apărat Dumnezeirea Mântuitorului împotriva hulitorilor, dovedindu-le din Scriptură că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, născut din Fecioară, cum au grăit proorocii. La adânci bătrâneţi episcopul Silvestru a trecut la Domnul, în anul 335.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Taghen.
Acesta a fost episcop în cetatea Parium din Helespont. Silit fiind de tribunul Zilichintie să intre în oaste, s-a împotrivit. Pentru aceasta a fost legat de patru stâlpi şi bătut cu toiege. Apoi din porunca lui Liciniu a fost înecat în mare, după ce întorsese la Hristos pe unii corăbieri şi ostaşi. Creştinii i-au scos trupul din apă şi l-au îngropat la poarta cetăţii. Moaştele lui au săvârşit vindecări şi minuni.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Teopempt şi Teodota, maica sfinţilor celor fără de arginti, care în pace s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Marcu cel surd, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vasile din Ancira.
Acest sfânt mucenic Vasile, din cetatea Ancirei, a pătimit pe vremea nelegiuitului împărat Iulian între anii 361-363. Pentru credinţa lui creştină a fost prins şi dus înaintea dregătorului Tarnilie, în faţa căruia a mărturisit cu multă îndrăzneală pe Hristos. De aceea a fost legat şi bătut fără milă; apoi adus la Constantinopol unde iarăşi a fost bătut atât de tare că i-au ieşit mâinile şi umerii din încheieturi. După aceea i s-au tăiat curele din pielea lui şi a fost străpuns cu fiare înroşite. Răbdând vitejeşte aceste chinuri, a primit ajutorul lui Dumnezeu; căci fiind aruncat într-un cuptor încins a fost păzit nevătămat, pentru credinţa sa. După aceea a fost dus în Cezareea, şi osândit de dregătorul de acolo să se lupte în circ cu fiarele. Dar, sfântul rugându-se, a fost lovit de o leoaică şi aşa şi-a dat duhul, primind cununa muceniciei. Sfintele lui moaşte au fost păstrate cu grijă de rude şi de prieteni, înfăşurate în giulgiu, cu miresme, şi îngropate în loc însemnat, unde mai târziu au zidit biserică în numele acelui sfânt.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Serghie, care s-a săvârşit, fiind tăiat cu sabia.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Teopist, care s-a săvârşit, fiind lovit cu pietre.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Cosma, arhiepiscopul Constantinopolului, făcătorul de minuni, îngropat în Sfânta Mănăstire Hora.
Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Zorz (George sau Gheorghe) Ghiurghiul din Mitilina, care mărturisind pe Hristos a fost sugrumat în anul 1770.
Sf. George (Zorz) era din Georgia şi a fost vândut ca sclav când era copil. Stăpânul său, un musulman din insula greacă Mitilene, l-a obligat să se convertească la Islamism, numindu-l Sali. După moartea stăpânului său, George a rămas pe insulă şi şi-a deschis un magazin mic.
În 1770, când a împlinit 70 de ani, s-a înfăţişat autorităţilor spunându-le că este creştin ortodox. Kadi a crezut că acesta şi-a pierdut minţile, ştiind foarte bine că dacă ar declara aşa ceva, ar fi condamnat la moarte.
În ziua următoare, George a fost interogat din nou şi apoi bătut. El a îndurat chinurile în tăcere dar nu şi-a părăsit credinţa. După alte şi alte torturi, sfântul martir a fost spânzurat în 2 ianuarie 1770, primind cununa de biruinţă de la Mântuitorul Hristos.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Părintelui nostru Serafim din Sarov (1754 – 1833).
Sfântul Cuvios Serafim de Sarov (1754 – 1833) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Sfântul Serafim de Sarov, un mare ascet al Bisericii Ruse, s-a născut în 19 iulie 1745. Părinţii săi, Isidor şi Agatia Moshnina erau din Kursk. Tatăl lui era comerciant şi spre sfârşitul vieţii a început construcţia unei catedrale în Kursk pe care n-a apucat s-o mai vadă terminată. Fiul său Prochorus, viitorul Serafim, a rămas în grija mamei văduve care l-a crescut în credinţă.
După moartea soţului ei, Agatia Moshnina a continuat construcţia catedralei. Într-o zi, luându-l şi pe micul Prochorus cu ea pe şantier, acesta a căzut de pe schela turnului de clopote, de la o înălţime de şapte etaje. Băiatul ar fi putut muri dar Bunul Dumnezeu a cruţat viaţa acestui viitor astru al Bisericii. Îngrozită, mama a alergat la el şi şi-a găsit fiul nevătămat.
Tânărul Prochorus, înzestrat cu o memorie excelentă, a învăţat repede scrisul şi cititul. Din copilărie îi plăcea să participe la slujbele bisericii şi să citească atât Sfânta Scriptură cât şi Vieţile Sfinţilor împreună cu colegii săi de studenţie. Cel mai mult îi plăcea să se roage şi să citească Sfânta Evanghelie când era singur.
La un moment dat, Prochorus s-a îmbolnăvit foarte grav, viaţa lui fiind în pericol. Atunci a visat-o pe Maica Domnului care i-a promis că îl va vizita şi îl va vindeca. Nu peste mult timp, prin curtea casei lor a trecut o procesiune a bisericii cu Icoana Semnului din Kursk (27 noiembrie) iar mama lui l-a dus pe copil să sărute icoana după care acesta s-a vindecat imediat.
Tânăr fiind, Prochorus îşi făcea planuri pentru a-şi dedica viaţa în întregime lui Hristos şi a intra la o mănăstire. Mama lui nu a fost împotriva acestei decizii şi l-a binecuvântat în drumul lui spre monahism, dăruindu-i o cruce de aramă pe care tânărul a purtat-o pe piept toată viaţa lui. Prochorus a pornit pe jos împreună cu alţi pelerini din Kursk spre Kiev pentru a-i venera pe Sfinţii Peşterilor.
Prochorus l-a vizitat pe Părintele Dositeu (de fapt era o femeie, Daria Tyapkina), care i-a dat binecuvântare să se retragă la mănăstirea din pustia Sarovului şi acolo să-şi câştige mântuirea. Trecând pe la casa părintească Prochorus şi-a luat rămas bun de la mama şi rudeniile sale. În ziua de 20 noiembrie 1778 a ajuns la Sarov, unde era stareţ Părintele Pahomie. Acesta l-a primit şi l-a dat în grija Părintelui Iosif, care l-a pus la multe ascultări în mănăstire: era slujitor în chilia părintelui, făcea pâine şi prescură şi lucra în tâmplărie. Tânărul îşi făcea ascultările cu râvnă şi zel ca şi cum l-ar servi pe Domnul Însuşi. Prin muncă constantă el se ferea de acedie, pe care o considera, cum avea să spună mai târziu, “cea mai gravă ispită a călugărilor novice”. Aceasta se vindecă prin rugăciune, abţinerea de la conversaţii plictisitoare, prin muncă asiduă, prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin răbdare, deoarece acedia este hrănită de micimea sufletului, neglijenţă şi vorbă fără rost”.
Cu binecuvântarea egumenului Pahomie, Prochorus se abţinea de la mâncare în zilele de miercuri şi vineri şi mergea singur în pădure unde practica Rugăciunea lui Iisus. După doi ani ca novice, Prochorus s-a îmbolnăvit de hidropizie, corpul a început să i se umfle şi suferea îngrozitor. Mentorul lui, Părintele Iosif şi ceilalţi părinţi îl iubeau pe Prochorus şi aveau grijă de el. Boala l-a ţinut cam trei ani, timp în care ei nu au auzit nici un cuvânt de nemulţumire din gura lui. Temându-se pentru viaţa lui, părinţii doreau să cheme un doctor să-l consulte dar Prochorus nu era de acord, spunându-le: ” Sfinte părinte, eu m-am încredinţat în întregime Celui ce este adevăratul doctor al sufletului şi al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei lui Maici.”
Apoi a cerut să i se citească o moliftă pentru sănătate. În timp ce restul părinţilor se rugau în biserică, Prochorus a avut o viziune în care i-au apărut Maica Domnului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Arătând cu degetul spre călugărul bolnav, Maica Domnului îi spuse Sfântului Ioan: “Acesta este unul de-ai noştri”, după care l-a atins cu toiagul într-o parte pe călugăr şi imediat lichidul adunat în corpul acestuia a început să iasă prin incizia făcută de Preacurata. După terminarea moliftei fraţii l-au găsit pe Prochorus vindecat, având o singură cicatrice ca semn al miracolului ce s-a împlinit.
La scurt timp, în locul apariţiei Maicii Domnului s-a construit o infirmerie. Una din capele a fost dedicată sfinţilor Zosima şi Savatie din Solovki (17 aprilie). Sf. Serafim a construit cu propriile sale mâini sfânta masă din altarul capelei din lemn de chiparos, primind întotdeauna Sfintele Taine în acea biserică.
După opt ani de novicie la mănăstirea din Sarov, Prochorus a fost tuns cu numele de Serafim, nume care reflecta dragostea lui vie pentru Domnul şi dorinţa să nestăvilită de a-l sluji. După un an, Serafim a fost numit ierodiacon.
Cu spirit zelos, el slujea în biserică zilnic, rugându-se permanent şi după terminarea slujbelor. Domnul îi îngăduia să aibă viziuni în timpul slujbelor bisericeşti, de multe ori văzând îngeri care slujeau laolaltă cu preoţii. În timpul Sfintei Liturghii din Marea şi Sfânta Joi, slujită de egumenul Pahomie şi părintele Iosif, Sf. Serafim a mai avut o viziune. După introducerea la Sfânta Evanghelie, ierodiaconul Serafim pronunţă cuvintele: “O, Doamne, mântuieşte pe cei ce se tem de tine şi auzi-ne”, după care ridică patrafirul spunând: “În vecii vecilor”. Dintr-o dată a fost orbit de o lumină strălucitoare şi, ridicând privirea, îl văzu pe Domnul nostru Iisus Hristos intrând din partea de vest a bisericii, înconjurat de Puterile cele fără de trup.
Ajungând la amvon, Domnul a binecuvântat pe toţi rugătorii şi a intrat în icoana sa din dreapta uşilor altarului. Sf. Serafim, răpit cu spiritul după această viziune miraculoasă, n-a mai putut scoate nici un cuvânt şi nu s-a mai putut mişca din loc. Ceilalţi l-au dus de mână în altar unde a rămas nemişcat încă trei ore, cu culoarea feţei schimbată de la harul divin care s-a coborât asupra lui. După această vedenie, sfântul a devenit şi mai râvnitor. În timpul zilei muncea în mănăstire iar noaptea se ruga în chilia lui din pădure.
În 1793, ierodiaconul Serafim a fost hirotonit preot săvârşind Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în fiecare zi. După moartea părintelui egumen Pahomie, Sf. Serafim a primit binecuvântare din partea noului stareţ al mănăstirii, părintele Isaia să se retragă într-un loc din pădure, la o distanţă de 5 km de mănăstire, loc pe care l-a denumit “Muntele Athos” şi unde s-a dedicat rugăciunii solitare. El mergea la mănăstire doar sâmbăta, înainte de privegherea de toată noaptea şi se întorcea la chilia sa din pădure după Liturghia de duminică unde se împărtăşea cu Sfintele Taine.
Pustnicul Serafim îşi petrecea timpul cu nevoinţe ascetice. Pravila sa de rugăciune se baza pe cele rânduite de Sf. Pahomie pentru mănăstirile antice din deşert. El purta cu sine tot timpul Sfânta Evanghelie, citind în întregime Noul Testament într-o săptămână. De asemenea, citea şi din Sfinţii Părinţi şi Sfintele Slujbe. Sfântul a învăţat pe de rost multe din imnurile bisericeşti pe care le cânta în timp ce lucra în pădure. În jurul chiliei şi-a amenajat o grădină şi un stup de albine. Postea foarte aspru, mâncând o dată în zi în afară de miercuri şi vineri când nu mânca nimic. În prima Duminică a postului mare nu mânca nimic până sâmbăta, când primea Sfintele Taine.
Sfântul părinte era uneori atât de adâncit în rugăciunea neîncetată a inimii încât rămânea nemişcat, fără să vadă sau să audă nimic în jurul lui. Din când în când îl mai vizitau schimonahul Marcu cel Tăcut şi arhidiaconul Alexandru care locuiau şi ei în pustie. De multe ori îl găseau în contemplaţie şi se retrăgeau în linişte ca să nu-l deranjeze.
În căldura verii, dreptul pustnic obişnuia să culeagă muşchi dintr-o mlaştină pentru fertilizarea grădinii, iar când ţânţarii îl înţepau rău de tot el suporta spunându-şi:” Patimile sunt omorâte prin suferinţă şi durere”.
Singurătatea lui era deranjată de multe ori de călugări şi mireni care îl căutau pentru un sfat sau o binecuvântare. Cu binecuvântarea egumenului, pustnicul a interzis femeilor să-l viziteze, după care, primind un semn de la Dumnezeu că dorinţa ii este ascultată, în cele din urmă a refuzat să mai primească vizitatori. Prin rugăciunile sale, cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii antici învecinaţi, blocând orice acces. Doar pasările mai veneau la el şi animalele sălbatice în compania cărora a trăit ca şi Adam în Paradis. Animalele veneau la miezul nopţii şi aşteptau ca sfântul să-şi termine pravila de rugăciune, după care hrănea cu pâine din mâna lui urşii, râşii, vulpile, iepurii şi chiar lupii. Sfântul Serafim avea un prieten urs care i se supunea întru totul şi îl ajuta la diferite treburi.
Pentru a alunga vicleşugurile vrăjmaşului, Sf. Serafim şi-a intensificat nevoinţele şi a început o luptă ascetică nouă, imitându-l pe Sf. Simeon Stâlpnicul (1 septembrie), şi anume, în fiecare noapte se urca pe o stancă uriaşă din pădure sau pe una mică din chilia lui şi nu se odihnea decât foarte puţin. Stătea în picioare sau în genunchi şi se ruga cu mâinile ridicate: “Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Sfântul s-a rugat aşa timp de 1000 de zile şi nopţi.
Odată, pe când lucra în gradina, trei hoţi l-au călcat în căutare de bani sau lucruri valoroase. Deşi avea un topor în mână şi ar fi putut lupta cu ei, sfântul nu a ripostat, amintindu-şi cuvintele Domnului: “Cei care vor ridica sabia de sabie vor pieri” (Mt. 26: 52). Aruncându-şi unealta jos, el le-a spus hoţilor să facă ce doresc. Atunci hoţii l-au bătut atât de tare încât l-au lăsat mai mult mort decât viu. Au vrut să-l arunce în râu dar l-au lăsat până au scotocit chilia după bani, însă negăsind nimic în afară de icoane şi câţiva cartofi, au plecat. Călugărul îşi redobândi cunoştinţa, se târî până în chilie şi rămase aşa toată noaptea.
Dimineaţa următoare porni cu mare greutate spre mănăstire iar fraţii văzându-l cu atâtea răni pe cap, piept, coaste şi spate s-au înspăimântat. Timp de 8 zile a zăcut în suferinţă din cauza rănilor iar doctorii care l-au văzut au rămas uimiţi că mai trăia după o asemenea bătaie.
Pustnicul nu a fost vindecat de nici un doctor pământean: Împărăteasa Cerului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan i s-au arătat şi prin atingerea divină a Preasfintei Fecioare s-a vindecat. Cu toate astea el nu se putea îndrepta şi rămase îndoit de spate, neputând umbla decât cu ajutorul unui băţ pentru tot restul vieţii. Sf. Serafim a trebuit să stea vreo cinci luni la mănăstire după care a plecat înapoi în pădure. El i-a iertat pe răufăcătorii lui şi s-a rugat pentru ei să nu fie pedepsiţi.
În 1807 stareţul Isaia a adormit întru Domnul. Sf. Serafim a fost rugat să-i ia locul dar acesta a refuzat. El trăise în singurătate trei ani complet rupt de lume, cu excepţia călugărului care-i aducea de-ale gurii o dată pe săptămână. Dacă întâlnea un om în pădure, sfântul se arunca cu faţa la pământ până când acesta trecea mai departe. Sf. Serafim a dobândit pacea sufletului şi bucuria întru Duhul Sfânt. El spunea cândva: “Dobândeşte spiritul păcii şi mii de suflete se vor salva în jurul tău.”
Noul stareţ al mănăstirii, Părintele Nifon, împreună cu fraţii călugări l-au rugat pe Sf. Serafim să vină să oficieze Sfintele Slujbe de duminică la mănăstire ca mai demult, sau să se mute de tot la mănăstire. Sfântul a ales ultima variantă deoarece îi era prea greu să se deplaseze la mănăstire în fiecare duminică. În primăvara anului 1810, el s-a întors la mănăstire după 15 ani de trai în pustnicie.
Continuând să trăiască în tăcere, el s-a închis în chilia lui rugându-se şi citind. I s-a permis să servească masa şi să se împărtăşească în chilia sa. Acolo, sfântul a urcat pe înălţimile purităţii spirituale şi prin mila Domnului a primit darurile divine ale înaintevederii şi facerii de minuni. După cinci ani de singurătate el şi-a deschis uşa chiliei pentru ceilalţi călugări dar a continuat să folosească tăcerea, învăţându-i pe ceilalţi prin exemple.
În 25 noiembrie 1825 Maica Domnului şi doi ierarhi comemoraţi în acea zi, ieromartirul Clement al Romei şi Sf. Petru Arhiepiscopul Alexandriei, i-au apărut sfântului într-o viziune şi i-au spus să renunţe la izolare şi să se dedice celorlalţi oameni. Sfântul a primit binecuvântarea egumenului de a-şi împărţi timpul între viaţa din pădure şi viaţa în mănăstire. El nu s-a întors la vechea lui chilie pustnicească ci s-a retras într-un loc mai aproape de mănăstire iar uşile ei erau deschise atât pentru pelerinii mireni cat şi pentru călugări.
Părintele vedea în inimile oamenilor şi ca doctor al sufletelor le vindeca neputinţele trupeşti şi sufleteşti prin rugăciune şi prin cuvintele sale pline de har. Cei care veneau la Sf. Serafim simţeau dragostea lui nemărginită şi blândeţea. În orice vreme el îi întâmpina pe oameni cu cuvintele: “Bucuraţi-vă, Hristos a înviat!” El iubea îndeosebi copiii. Odată o fetiţă a spus despre el: “Părintele Serafim arată ca un bătrân dar de fapt este un copil ca şi noi!”
Părintele era deseori văzut cum căra după sine, sprijinindu-se în băţ, un sac cu pietre. Când era întrebat de ce face acel lucru, sfântul răspundea cu smerenie: “Îl încerc şi eu aşa cum mă încearcă el pe mine”.
În ultima parte a vieţii sale pământeşti, Sf. Serafim s-a dedicat orfanilor de la mănăstirea de maici Diveyevo. În perioada când era arhidiacon el l-a însoţit pe răposatul părinte Pahomie la comunitatea din Diveyevo unde a cunoscut-o pe stareţa mănăstirii, o ascetă – Maica Alexandra şi părintele Pahomie i-a dat binecuvântare sfântului să aibă grijă de atunci încolo de orfanii mănăstirii. El a fost un adevărat tata pentru surorile mănăstirii, care îl cercetau pentru orice problemă sufletească sau materială.
Sf. Serafim s-a dedicat şi îmbunătăţirii vieţii monastice a maicilor de la mănăstirea Diveevo, spunând că el personal nu le dădea sfaturi ci Maica Domnului le ajuta să răzbată în toate problemele mănăstirii. Discipolii şi prietenii săi spirituali îl ajutau pe sfânt să asigure hrana vieţuitorilor mănăstirii Diveevo. Michael V. Manturov, vindecat de călugăr de o boală grea, era unul dintre binefăcătorii mănăstirii, angajându-se la nevoinţa sărăciei voluntare, după cum l-a sfătuit sfântul. Elena Vasilievna Manturova, una din surorile mănăstirii, a acceptat să moară în locul fratelui ei, din supunere faţă de sfânt, deoarece mai era nevoie de acesta în viaţa pământească.
Nicolae Alexandrovich Motovilov a fost şi el vindecat de călugărul Serafim. În 1903, cu puţin înainte de praznicul Sfântului Serafim, s-a găsit şi s-a tipărit renumita “Conversaţie a Sfântului Serafim de Sarov cu N. A. Motovilov”. Pusă pe hârtie de Motovilov după conversaţia de la sfârşitul lui Noiembrie 1831, manuscrisul a fost găsit ascuns într-un pod, printre grămezi de hârtii, unde a zăcut aproape 70 de ani. Scrierea a fost găsită de autorul S. A. Nilus, care căuta informaţii despre viaţa Sfântului Serafim. Această conversaţie este o adevărată comoară pentru literatura ortodoxă, care s-a născut din dorinţa lui Nicolae Motovilov de a înţelege scopul vieţii creştine. Sf. Serafim ştia că Motovilov căuta acest răspuns din tinereţe fără să găsească satisfacţie. Sfântul părinte i-a spus că ţelul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt, explicându-i care sunt marile binefaceri ale rugăciunii şi ale vieţii întru Duhul Sfânt.
Motovilov l-a întrebat pe sfânt de unde putem şti dacă am dobândit sau nu Duhul Sfânt. Sf. Serafim i-a vorbit pe larg cum ajung oamenii să-l aibă pe Sfântul Duh şi cum recunoaştem duhul lui Dumnezeu în noi dar Motovilov vroia mai mult. Atunci părintele l-a luat de umeri spunându-i: “Noi acum suntem amândoi întru Duhul Sfânt, fiule. De ce nu mă priveşti?” Motovilov i-a răspuns: “Nu vă pot privi părinte pentru că ochii vă luminează ca fulgerul şi faţa vă este mai strălucitoare ca soarele”.
Sf. Serafim i-a răspuns: “Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum şi tu eşti la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că şi tu eşti în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea că sunt aşa”. Apoi sfântul l-a asigurat pe Motovilov că Domnul îi va permite să păstreze amintirea acestei experienţe toată viaţa lui. “Nu s-a făcut aceasta doar pentru tine ca să înţelegi, ci prin tine, pentru toată lumea.”
Toată lumea îl cunoştea pe Sfântul Serafim ca un mare ascet şi făcător de minuni. Cu un an şi 10 luni înainte de săvârşirea sa, de sărbătoarea Buneivestiri, sfântului i-a fost îngăduită încă o arătare a Maicii Domnului împreună cu cei doi apostoli şi cu alte 12 fecioare muceniţe (Sf. Varvara, Ecaterina, Tecla, Marina, Irina, Eufrosina, Pelagia, Dorotea, Macrina, Iustina, Iuliana şi Anisia). Preasfânta Fecioară vorbi îndelung cu călugărul, încredinţându-i în grijă pe surorile mănăstirii Diveyevo. În final Ea i-a spus: “În curând, preaiubite, vei fi cu noi.” Maica Eufrosina de la mănăstire a fost martoră la apariţia Maicii Domnului pentru că părintele a invitat-o. În ultimul an de viaţă, unul dintre cei pe care i-a vindecat l-a văzut pe sfânt înălţat de la pământ în timp ce se ruga, lucru care i-a fost interzis cu stricteţe de către Sf. Serafim să-l dezvăluie decât după moartea lui.
Sf. Serafim slăbea văzând cu ochii şi vorbea tot mai mult despre apropiata sa “plecare”. În acest timp era văzut stând lângă sicriul său pe care-l pusese în anticamera chiliei şi pe care singur şi l-a făcut.
Sfântul şi-a însemnat singur locul unde vroia să fie îngropat, lângă altarul catedralei Adormirii. În 1 ianuarie 1833 Părintele Serafim a venit la biserica Sfinţilor Zosima şi Savatie pentru ultima oară la Sfânta Liturghie unde s-a împărtăşit cu Sfintele Taine după care i-a binecuvântat pe fraţi şi şi-a luat rămas bun, cu cuvintele: “Salvaţi-vă sufletele. Să nu deznădăjduiţi, să rămâneţi în trezvie. Astăzi se pregătesc pentru noi cununi”.
În 2 ianuarie Părintele Pavel, ajutorul sfântului, a plecat la ora şase dimineaţa la utrenie şi a simţit miros de fum venind din chilia sfântului. Părintele obişnuia să lase lumânări să ardă în chilie şi Părintele Pavel s-a speriat să nu ia foc ceva.
“În timpul vieţii mele nu va fi nici un foc”, spuse el cândva, “dar când voi muri veţi şti, pentru că un foc se va aprinde”.
Când au deschis uşa au văzut cărţi şi alte lucruri mocnind iar sfântul era în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucişate pe piept. Sufletul lui curat a fost luat de îngeri în timpul rugăciunii şi a fost dus în faţa Tronului Atotputernicului Dumnezeu, al Cărui slujitor credincios a fost toată viaţa.
Sf. Serafim a promis să mijlocească în faţa Bunului Dumnezeu pentru cei care-i vor pomeni pe părinţii săi, Isidor şi Agatia.
Moaştele Sfântului Serafim se află la Diveevo. Sarovul se află azi într-o zonă în care accesul este interzis din cauza unor instalaţii militare. Diveevo e la răsărit de Moscova.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Evenimentele Zilei de 2 ianuarie în Istorie
2 ianuarie 1959 – A fost lansată sonda spațială sovietică “Luna 1″, prima sondă care a depășit câmpul gravitațional al Pământului, a ajuns în apropierea Lunii și ulterior a intrat pe o orbită heliocentrică.
foto (“Luna 1″ – o replică de muzeu) preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com, ro.wikipedia.org
2 ianuarie este a doua zi a calendarului gregorian.
Mai sunt 363 de zile până la sfârșitul anului (364 de zile în anii bisecți).
Sărbători Religioase ale Zilei de 2 ianuarie
Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Botezului Domnului; Sf. Ier. Silvestru, episcopul Romei; Sf. Cuv. Serafim de Sarov
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Greco-catolice
Silvestru I, papă al Romei din 314 și până în 335.
Conform legendei, papa Silvestru l-a vindecat pe împăratul Constantin cel Mare de lepră și l-a botezat.
În spațiul central-european (de limbă germană, polonă, cehă, maghiară etc.) petrecerea de revelion este numită Silvester, după numele sfântului zilei de 31 decembrie.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Romano-catolice
Ss. Vasile cel Mare şi Grigore din Nazianz, ep. înv.
Evenimentele Zilei de 2 ianuarie în Istorie:
- 2 ianuarie 1492 – Emiratul Granadei, ultimul stat arab din peninsula Iberică, a capitulat în fața regilor creștini Ferdinand al II-lea de Aragon și Isabella I a Castiliei, marcând sfârșitul Reconquistei;
- 2 ianuarie 1777 – În Războiul de Independență al Statelor Unite, armata lui George Washington a respins un atac britanic lângă Trenton, New Jersey;
- 2 ianuarie 1905 – Asediul Portului Arthur s-a încheiat cu capitularea flotei rusești în fața forțelor japoneze;
- 2 ianuarie 1959 – A fost lansată sonda spațială sovietică Luna 1, prima sondă care a depășit câmpul gravitațional al Pământului, a ajuns în apropierea Lunii și ulterior a intrat pe o orbită heliocentrică.
2 ianuarie 17 î.Hr. - A murit exilat la Tomis (Constanta), Ovidiu, poet din Roma Antică (n. 43 î.Hr.)
Ovidiu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Publius Ovidius Naso (n. 20 martie, 43 î.Hr., Sulmo, azi Sulmona/Aquila – mort in anul 17 sau 18 d. Hr.,la Tomis, azi Constanța), a fost unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu.
În toamna anului 8 d.Hr., în mod neașteptat, fără o hotărîre prealabilă a Senatului, Augustus hotărăște exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe țărmul îndepărtat al Mării Negre.
Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister.
Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală.
Poezia încriminată este cu mare probabilitate Ars amatoria, care ar fi venit în contradicție cu principiile morale stricte ale împăratului, deși această operă fusese publicată cu câțiva ani mai înainte.
În Tristia, Ovidiu se referă și la faptul că „ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă”.
Cercetătorii sunt de părere că Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus.
Poetul a făcut numeroase încercări, prin scrisori trimise la Roma, să obțină grația lui Augustus.
Toate au rămas lipsite de succes, chiar după moartea lui Augustus, urmașul său, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.
La moartea sa a fost inmormantat la Tomis, iar pentru piatra sa funerară, Ovidiu a compus următorul text, în forma unei scrisori trimise soției sale (Tristia, III, 73-76):
„Hic ego qui iaceo tenerorum lusor amorum
Ingenio perii, Naso poeta meo.
At tibi qui transis, ne sit grave quisquis amasti,
Dicere: Nasonis molliter ossa cubent”.
În traducerea liberă a lui Theodor Naum:
„Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul
Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent,
O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată,
Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
2 ianuarie 366/368 - Triburile germanice ale alemanilor au trecut Rinul înghețat si au invadat provinciile galice, fiind învinși de Valentinian I în Bătălia de la Solicinium.
În anul 406, alemanii au traversat din nou fluviul Rin, cucerind și apoi stabilindu-se în ceea ce este astăzi Alsacia și o mare parte din Platoul Elvețian.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Spaţiu geografic ocupat de către alemani, şi locurile unde au avut loc bătălii romano-alemanice, secolele III-VI – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Alemanii sau alamanii au fost inițial o alianță a triburilor germanice situate în jurul Rinului superior din sudul Germaniei de azi.
Una dintre primele referiri la ei este porecla „Alamannicus” dată conform legendelor împăratului roman Caracalla, care a domnit în Imperiul Roman (211-217) și a susținut că a fost învingătorul lor.
Natura acestei alianțe și afilierea tribală anterioară a lor rămân nesigure.
Alianța a fost una agresivă, ea ataca provincia romană Germania Superior ori de câte ori putea.
În general a urmat în linii mari exemplul francilor, prima alianță tribală germanică, care i-au împiedicat pe romani să se extindă la nord de Rinul Inferior și care ulterior au invadat provincia romană Germania Inferior.
(…) Pe 02 ianuarie 366 alemanii au trecut din nou Rinul înghețat în număr mare, pentru a invada provinciile galice, de data aceasta au fost învinși de Valentinian I în Bătălia de la Solicinium.
În invazia de la 406, alemanii par să fi traversat râul Rin pentru ultima dată, cucerind și apoi stabilindu-se în ceea ce este astăzi Alsacia și o mare parte din Platoul Elvețian.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org
2 ianuarie 533 - Mercurius devine Papă sub numele de Ioan al II-lea.
A fost primul papă care a adoptat un alt nume decat cel cu care s-a născut.
Papa Ioan al II-lea a fost un Papă al Romei în anii 533 – 535 – foto: ro.wikipedia.org
2 ianuarie 1492 - Capitularea Granadei, asediată din 1481, marchează sfârșitul Reconquistei – lupta spaniolilor pentru eliberarea de sub ocupație arabă, Muhammad al XI-lea, comandantul ultimei fortărețe arabe din Spania, s-a predat regelui Ferdinand al II-lea și reginei Isabela I.
Escena d’una batalla del llibre de les Cantigas de Santa María d’Alfons X el Savi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Reconquista (în română: Recucerirea) a fost procesul prin care regatele creştine din nordul Hispaniei (Spania şi Portugalia de astăzi) au recucerit peninsula Iberică de la musulmani (arabi şi mauri).
Recucerirea a durat timp de aproape 800 de ani. Cucerirea Hispaniei de către Umayyazi de la vizigoţi a avut loc la începutul secolului al VIII-lea şi se consideră de obicei că Reconquista a început aproape imediat, în 722, odată cu Bătălia de la Covadonga, şi s-a încheiat în 1492, prin cucerirea Granadei.
În 1236 ultima fortăreaţă musulmană din Granada a fost cucerită de Ferdinand al III-lea de Castilia, după care Granada a devenit stat vasal al regatului creştin pentru următorii 250 de ani.
La 2 ianuarie 1492, ultimul conducător musulman din regiune, Abu ‘abd Allah Muhammad XII (sau Boabdil din Granada), s-a predat lui Ferdinand al II-lea de Aragon şi reginei Isabela a Castiliei (“Regii Catolici”).
Prin aceasta s-a ajuns la crearea statului Romano-Catolic unit care a cuprins aproape tot teritoriul Spaniei de astăzi.
Regatul Navarei a rămas separat până în 1512.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org
2 ianuarie 1529 - Radu de la Afumați, domn al Țării Românești (1522–1529) a fost ucis împreună cu fiul său, Vlad, la Râmnicu Vâlcea.
Radu de la Afumați (pictura de la Manastirea Curtea de Arges) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Radu de la Afumați (sau Radu al V-lea), (n. ? – d. 2 ianuarie 1529, Cioroiași, Dolj, România) fiul lui Radu al IV-lea cel Mare, a fost Domn al Țării Românești de mai multe ori: decembrie 1522 – aprilie 1523, ianuarie – iunie 1524, septembrie 1524 – aprilie 1525 și august 1525 – ianuarie 1529.
Ginere a lui Neagoe Basarab, a fost căsătorit cu Ruxandra, fiica acestuia (21 ianuarie 1526).
După moartea lui Radu, Ruxandra a devenit soția unui alt voievod, Radu Paisie
A dus o politică antiotomană, începându-și domnia cu o victorie asupra lui Mehmed-beg, un român turcit, pretendent la tronul Țării Românești.
Între 1522 și 1525, pe teritoriul țării s-au purtat lupte crâncene cu turcii și cu pretendentii la tron sprijiniti de Poarta otomana.
Inscripția de pe mormântul lui Radu de la Afumați de la Curtea de Arges amintește de 20 de bătălii.
La îndemnul boierilor Craiovesti, Radu s-a supus un timp sultanului, dar, la sfârșitul domniei, când a încercat să reia politica antiotomană, boierii au urzit un complot și l-au ucis.
Spre sfarsitul anului 1528, o grupare de boieri, in frunte cu Neagoe vornicul si Dragan postelnicul, se ridica impotriva domnului.
Surprins neavand la indemana oastea spre a li se opune, Radu este nevoit sa fuga in graba spre partea de apus a tarii, unde stia ca va gasi ajutorul Craiovestilor, dar boierii il ajung pe drum, la Ramnicu Valcea si, nerespectand nici macar lacasul dumnezeiesc in care Radul de la Afumati se refugiase, il ucid in biserica de pe dealul Cetatuii, sub ochii ingroziti ai preotului, la data de 2 ianuarie 1529, aceeasi zi in care este ucis si fiul sau Vlad.
Trupul lui Radu a fost dus la manastirea din Curtea de Arges, desupra mormantului sau fiind asezata o lespede frumoasa de marmura, pe care viteazul voievod este infatisat calare, cu buzduganul in mana si cu mantia fluturand.
“Sa va fie stiute razboaiele… pe care le-am facut eu: cel dintâi razboi cu agarenii, al doilea de la Gubavi, al treilea la satul Stefeni, langa Neajlov, al patrulea la Clejani, al cincilea la Ciocanesti…, al nouasprezecelea la satul Rucar, al douazecelea la Didrih”.
Aceasta este inscriptia sfredelita pe piatra de mormant a lui Radu de la Afumati, domnitorul roman care a purtat douazeci de razboaie in numai trei ani de domnie din cei aproape opt la carma Tarii Românesti.
Piatra de mormânt a lui Radu de la Afumați, pe care sunt trecute toate cele 20 de bătălii pe care le-a purtat în timpul domniei sale – foto: ro.wikipedia.org
Cu siguranta ca soarta Tarii Românesti ar fi putut fi una mult mai sumbra, daca Radu, cel din Afumati, nu s-ar fi incrancenat sa nu-si lase patria in mâini vrajmase si straine.
Desi scurta si mereu intrerupta de luptele cu cei ce pretindeau tronul sprijiniti de Poarta Otomana, domnia sa a reprezentat una dintre cele mai glorioase lectii de rezistenta prin lupta impotriva Imperiului Otoman, una dintre marile puteri ale lumii, care transformase la acea data in pasalâcuri Grecia, Bulgaria si Serbia.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
2 ianuarie 1557 - A murit pictorul italian Jacopo Carrucci, cunoscut și ca Jacopo da Pontormo, reprezentant al Scolii florentine, întemeietorul curentului manierist in pictura; (n. 24 mai 1494).
2 ianuarie 1611 - A inceput procesul in care contesa maghiara Erszebet Bathory a fost acuzata de torturarea salbatica si uciderea a 610 tinere si practici de magie neagra.
Elisabeta Báthory (Copy of the lost 1585 original portrait) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Elisabeta Báthory, căsătorită Nádasdy, (în maghiară Báthory Erzsébet, n. 7 august 1560, Nyírbátor – d. 21 august 1614, Csejte, azi Čachtice, Slovacia), a fost o contesă maghiară din familia Báthory, cunoscută pentru infamiile comise prin torturarea și uciderea a câtorva sute de fete.
Mama ei a fost contesa Ana Báthory, fiica lui Stefan Bathory de Simleu si sora regelui Poloniei si Lituaniei, Stefan Bathory.
Elisabeta a fost promisă încă de la vârsta de 10 ani lui Francisc Nadasdy, devenit comandant al armatei ungare, cu care s-a măritat la 15 ani.
În urma plângerilor aduse de preotul István Magyari, regele Matei al II-lea l-a numit pe palatinul György Thurzó să investigheze.
Pe baza probelor și a celor 300 de mărturii adunate de funcționării lui Thurzó, Báthory a fost condamnată alături de complicii săi.
A fost găsită vinovată de uciderea a 80 de persoane (deși lista să indică un număr de aproximativ 650 de persoane).
Ca pedeapsă Báthory a fost inchisă într-un turn unde a mai trăit patru ani.
Potrivit legendei, fetele victimă erau ademenite cu promisiuni false, altele chiar furate, apoi erau puse să muncească în castel, iar prima greșeală, cât de nesemnificativă, era folosită ca motiv pentru începerea pedepsei și torturii
Este considerata cea mai mare criminala in serie cunoscuta in istorie. Castelul in care a trait se afla in Regatul Ungaria, la Csejthe.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
2 ianuarie 1642 - S-a născut sultanul otoman Mehmed al IV-lea; (d. 06.01.1693).
Mehmed al IV-lea (n. 2 ianuarie 1642 – d. 6 ianuarie 1693), sultanul Imperiului Otoman în perioada 1648 – 1687 – foto: ro.wikipedia.org
În timpul domniei sale (1648 – 1687) turcii au suferit doua esecuri majore in Al Doilea Asediu al Vienei (14 iulie – 12 septembrie 1683) si in A Doua Bătălie de la Mohács (12 august 1687), in care fortele otomane au fost infrante zdrobitor de cele austriece comandate de ducele Carol de Lorena, fapt care a avut ca rezultat distrugerea ambițiilor turcilor de a continua extinderea Imperiului înspre vestul Europei.
După bătălie, armata otomană s-a revoltat și timp de un an de zile Imperiul Otoman a fost paralizat, iar trupele impăratului Leopold au fost gata de a captura Belgradul și de a pătrunde adânc în inima Balcanilor.
Mehmed al IV-lea a fost rasturnat de pe tron si inlocuit cu fratele sau, Soliman al II-lea. Mehmed al IV-lea a murit la Edirne in 1693.
2 ianuarie 1703 - A fost editat in urma unui ucaz dat de ţarul Petru I, primul ziar rusesc – “Sankt-Peterburgskie Vedomosti”
The Vedomosti was the first newspaper printed in Russia. It was established by Peter the Great’s ukase dated 16 December 1702. The first issue appeared on 2 January 1703 – foto (The Vedomosti, June 28, 1711): en.wikipedia.org
2 ianuarie 1784 - La Sibiu a aparut în atelierul tipografului Martin Hochmeister, Siebenbürger Zeitung, primul ziar de pe teritoriul actual al României.
Tirajul inițial a fost de 200 de exemplare.
Siebenbürger Zeitung – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Siebenbürger Zeitung a fost primul ziar din Transilvania.
Primul număr a apărut pe 2 ianuarie 1784 la Sibiu, din presa tipografului Martin Hochmeister.
După 1789 publicația a fost continuată de Martin Hochmeister cel Tânăr.
A apărut săptămânal, până în 1862, când s-a unit cu Hermannstädter Zeitung.
De trei ori pe an apărea cu suplimentul gratuit Siebenbürgische Provinzialblätter.
Între 1788-1791 s-a numit Hermannstädter Kriegsbote („Curierul sibian de război”), apoi Siebenbürger Bote.
Zeitschrift für vaterländische Interessen, Geschichte und Landeskunde, Weltchronik.
Tirajul inițial a fost de 200 de exemplare.
2 ianuarie 1788 - Statul american Georgia devine al patrulea stat care a ratificat Constitutia Statelor Unite.
2 ianuarie 1816 - S-a născut Anastasie Fătu, medic și naturalist român, fondatorul Grădinii Botanice din Iași (d. 1886)
Anastasie Fătu (n. 2 ianuarie 1816, Mușata, Vaslui – d. 3 martie 1886, Iași)- foto: ro.wikipedia.org
Anastasie Fătu (n. 2 ianuarie 1816, Mușata, Vaslui – d. 3 martie 1886, Iași) a fost un medic și botanist român, membru titular al Academiei Române.
În perioada 1833 – 1834, a studiat matematicile ca bursier la Viena, unde a luat doctoratul. Reîntors în țară, a fost numit profesor de matematică la Academia Mihăileană.
A deschis prima sectie de pediatrie în Principatul Moldova si a infiintat prima gradina botanica din Romania, la Iasi.
2 ianuarie 1822 - S-a născut Rudolf Clausius, matematicianul şi fizicianul german care a formulat a doua lege a termodinamicii ; (d. 24.08.1888).
Rudolf Julius Emanuel Clausius (n. 2 ianuarie 1822 – d. 24 august 1888) – foto: ro.wikipedia.org
Rudolf Julius Emanuel Clausius a fost un fizician și matematician german care este considerat fondatorul termodinamicii.
Prin reformularea concluziilor lui Sadi Carnot cu privire la ciclul Carnot, Clausius a pus bazele teoriei căldurii.
Cea mai importantă lucrare a sa, publicată în 1850 în Annalen der Physik, descrie cum teoria cinetică a gazelor ar putea explica fenomenele termice, lucrare care a stat la baza enunțului celui de al doilea principiu al termodinamicii.
În 1865 a introdus noțiunea de entropie iar in 1870 teorema virialului.
2 ianuarie 1839 - Fotograful francez Louis Daguerre realizeaza prima fotografie a Lunii.
Louis Jacques Mandé Daguerre este considerat părintele fotografiei prin invenția sa numită daghereotipie.
2 ianuarie 1839: Fotograful francez Louis Daguerre realizeaza prima fotografie a Lunii – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
2 ianuarie 1843 - Are loc la Dresda premiera operei “Olandezul zburător” de Richard Wagner.
“Olandezul zburător”, operă compusă de Richard Wagner (Desen prezentând prima reprezentaţie a operei din 1843) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Olandezul zburător (în germană Der Fliegende Holländer) este o operă compusă de Richard Wagner pe un libret scris de compozitor însuși, inspirat din romanul satiric Aus den Memoiren des Herrn von Schnabelewopski („Din memoriile domnului Schnabelewopski”) de Heinrich Heine.
“Olandezul zburător” se înscrie în curentul romantic.
Premiera operei a avut loc la Dresda, în ziua de 2 ianuarie 1843, sub bagheta compozitorului.
Premiera în România a avut loc la 15 octombrie 1926 la Opera Română din Cluj-Napoca, cu titlul “Vasul fantomă“, fiind reluată într-o nouă producție a Operei clujene la 2 iulie 1997 și la 18 noiembrie 2000 la Opera Națională București.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
2 ianuarie 1853 - Se înfiinţeaza in Bucureşti, Muntenia, “Şcoala de mică chirurgie” de la spitalul Filantropia. Directorul spitalului a fost numit Gheorghe Polizu.
Spitalul Filantropia – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
2 ianuarie 1857 - A murit Prințesa Henriette de Nassau-Weilburg (n. 1780)
2 ianuarie 1860 - La Paris, la întâlnirea Academiei Franceze de Științe este anunțată descoperirea planetei Vulcan – o planetă mică care s-a presupus că a existat între Mercur și Soare prin care matematicianul francez Urbain Le Verrier a încercat să explice particularitatea orbitei lui Mercur.
Urbain Jean Joseph Le Verrier (n. 11 martie 1811, Saint-Lô — d. 23 septembrie 1877, Paris), astronom și matematician francez, specializat în mecanică cerească – foto: ro.wikipedia.org
Urbain Jean Joseph Le Verrier a fost un astronom și matematician francez, specializat în mecanică cerească.
A descoperit, prin calcule, planeta Neptun, pe baza anomaliilor mișcării planetei Uranus, ipoteză confirmată de astronomul german Johann Galle, care a observat efectiv pentru prima oară planeta Neptun în data de 23 septembrie 1846, de la Observatorul astronomic din Berlin.
Urbain Le Verrier este și fondatorul meteorologiei moderne din Franța.
2 ianuarie 1861 - Wilhelm I devine rege al Prusiei după moartea fratelui său Friedrich Wilhelm al IV-lea.
Wilhelm I sau Wilhelm Friedrich Ludwig von Hohenzollern (n. 22 martie 1797 — d. 9 martie 1888, Berlin) – foto: ro.wikipedia.org
Wilhelm I sau Wilhelm Friedrich Ludwig von Hohenzollern a fost regele Prusiei (din 2 ianuarie 1861 și până la moartea sa) și primul împărat german (începând cu 18 ianuarie 1871).
Este un reprezentant al politicii conservative prusace, jucând un rol negativ în înăbușirea revoluției din 1848. In perioda sa este numită și „perioada wilhelmină”, împăratul caută până în ultimul moment să împiedice războiul franco-prusac care s-a terminat cu dezastrul de la Sedan suferit de armata franceză, din cauza aceasta este numit de istorici și „Wilhelm cel Mare”.
Politica din timpul domniei sale este influențată în mod pregnant de cancelarul său Otto von Bismarck.
Regele Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei (15 octombrie 1795 – 2 ianuarie 1861) – foto (1847): ro.wikipedia.org
Regele Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei, fiul cel mare și succesorul regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei, a domnit ca rege al Prusiei din 1840 până în 1861.
2 ianuarie 1870 - S-a născut Ernst Barlach, sculptor, grafician și poet german (d. 1938)
Ernst Barlach (n. 2 ianuarie 1870, Wedel – d. 24 octombrie 1938, Rostock) – foto: ro.wikipedia.org
Ernst Barlach a fost un artist expresionist german, activ ca sculptor, desenator și scriitor.
A fost un susținător al războiului, în anii dinaintea Primului Război Mondial, pentru a deveni un adversar al său după ce a participat la lupte. Sculpturile sale în contra războiului i-au adus faima cea mai mare.
În anii regimului nazist, a devenit persona non grata, operele sale fiind desemnate drept „artă degenerată”.
2 ianuarie 1871 - Amadeus I a devenit rege al Spaniei.
Amadeo I (30 mai 1845 – 18 ianuarie 1890) – foto: ro.wikipedia.org
Amadeo I a fost singurul rege al Spaniei din Casa de Savoia. A fost al doilea fiu al regelui Victor Emanuel al II-lea al Italiei și cunoscut pentru cea mai mare parte a vieții sale ca Duce de Aosta. A domnit pentru o scurtă perioadă a rege al Spaniei din 1870 până în 1873.
2 ianuarie 1877 - S-a născut Slava Raskaj, pictor croat (d. 1906)
2 ianuarie 1882 - S-a născut Ion Teodorescu-Sion, pictor și desenator român (d. 1939)
Ion Theodorescu-Sion (n. 2 ianuarie 1882, Ianca, d. 31 martie 1939, București), pictor român – foto (Autoportret Ion Theodorescu-Sion): ro.wikipedia.org
2 ianuarie 1886 - S-a născut Florence Lawrence, actriță canadiană (d. 1938)
2 ianuarie 1888 - S-a născut Arhiducesa Renata de Austria (d. 1935)
Arhiducesa Renata de Austria (2 ianuarie 1888 – 9 decembrie 1935) – foto: ro.wikipedia.org
Arhiducesa Renata de Austria a fost fiica cea mare a Arhiducelui Karl Stephen de Austria și verișoara primară a regelui Alfonso al XIII-lea al Spaniei. Membră a ramurei Teschen a Casei de Habsburg-Lorena și Arhiducesă de Austria, Prințesă de Boemia, Ungaria și Toscana prin naștere, ea a renunțat la titlurile ei în 1909 după căsătoria cu prințul Jerome Radziwill.
2 ianuarie 1891 - S-a născut Aron Cotruș, poet român (d. 1961)
Aron Cotruș – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Aron Cotruș (n. 2 ianuarie 1891, Hașag, lângă Sibiu – d. 1 noiembrie 1961, La Mirada, California) a fost un diplomat și scriitor român.
A studiat clasele gimnaziale la Blaj, la Liceul “Andrei Șaguna” din Brașov și Facultatea de Litere din Viena, și a făcut parte din redacția ziarelor cu caracter naționalist “Românul” (Arad) și “Gazeta Transilvaniei” (Brașov), dar a avut și colaborări cu reviste de cultură: “Gândirea”, “Vremea”, “Libertatea” (Orăștie), “Iconar” (Cernăuți), etc.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si ilazu.blogspot.com
2 ianuarie 1895 - S-a născut Contele Folke Bernadotte, diplomat și aristocrat suedez (d. 1948)
Folke Bernadotte, Conte de Wisborg, în suedeză: Greve af Wisborg (n. 2 ianuarie 1895 – d. 17 septembrie 1948) – foto (Contele Folke Bernadotte, circa 1945): ro.wikipedia.org
Folke Bernadotte, Conte de Wisborg, în suedeză: Greve af Wisborg a fost un diplomat și aristocrat suedez.
El s-a remarcat prin negocierea eliberării a aproximativ 31.000 de prizonieri de război din lagărele de concentrare germane, în cursul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv 423 de evrei danezi de la lagărul Theresienstadt, pe 14 aprilie 1945.
El a fost contactat de Heinrich Himmler, în 1945, cu o ofertă de pace separată, care a fost ulterior respinsă de aliați.
Bernadotte a fost desemnat în mod unanim de către Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite ca mediator în conflictul arabo-israelian din 1947-1948.
El a fost asasinat în 1948 la Ierusalim de către grupul militant sionist Lehi, în cursul desfășurării misiunii de mediere.
2 ianuarie 1896 - S-a născut Dziga Vertov, cineast rus (d. 1954)
2 ianuarie 1897 - La Chişinău, gubernia Basarabia, Imperiul Rus, este întemeiată o secţie a Societăţii Imperiale Ortodoxe Palestiniene.
Harta Guberniei Ţariste Basarabia, 1883, reconstituire – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Stemă Guberniei ţariste Basarabia, 1878-1917 – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
2 ianuarie 1904 - A murit Mathilde Bonaparte, prințesă franceză (n. 1820)
Mathilde Laetitia Wilhelmine Bonaparte (27 mai 1820 – 2 ianuarie 1904) – foto: ro.wikipedia.org
Mathilde Laetitia Wilhelmine Bonaparte, prințesă franceză. A fost fiica fratelui lui Napoleon I, Jérôme Bonaparte, și a celei de-a doua soții a acestuia, Catharina de Württemberg, fiica regelui Frederic I de Württemberg.
2 ianuarie 1905 - Generalul japonez Nogi primeste de la generalul rus Stoessel propunerea de predare a trupelor ruse. Ia sfarsit astfel razboiul ruso- japonez.
2 ianuarie 1907 - A murit Otto Friedrich August Benndorf, arheolog german, membru de onoare străin al Academie Române.
Otto Benndorf (n. 1838 — d. 1907), arheolog austriac, membru de onoare al Academiei Române, tatăl fizicianului Hans Benndorf (1870 -1953) – foto: ro.wikipedia.org
A acordat o atenţie specială monumentului de la Adamclisi şi a publicat, împreună cu istoricul român Gr. Tocilescu lucrarea “Monumentul de la Adamclisi. Tropeum Traiani ”; (n.13.09.1838).
2 ianuarie 1913 - S-a născut medicul Ioan Jak Rene Juvara, creator al unei prestigioase şcoli de chirurgie, autorul unui număr de 14 tehnici chirurgicale originale, membru de onoare al Academiei Române; (d.18.02.1996).
Ioan Jak Rene Juvara (n. 2 ianuarie 1913, București – d. 18 februarie 1996, București), medic chirurg român, profesor universitar la Facultatea de Medicină din București, membru de onoare (1992) al Academiei Române – foto: ro.wikipedia.org
Despre familia Juvara se stie că la sfârșitul secolului al XVIII-lea, doi frați Juvara, aromâni din Grecia, fiind conducători ai revoluției macedonene contra dominației turcești, s-au refugiat dupa infrangerea revoltei, în Tarile Române.
A existat o ramură în Moldova care se iscălea Juvara, alta în Muntenia, care se iscălea Djuvara.
2 ianuarie 1918 - Exploratorul german Reinhard Maack explorează pentru prima dată muntele Königstein care aparține de Masivul Brandberg (Muntele de foc), cel mai înalt masiv muntos din Namibia.
2 ianuarie 1919 - Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România.
Hotărârea prevedea împărțirea României în 23 de județe și numirea de prefecți pentru fiecare dintre cele 23 de județe, plus încă trei prefecţi pe lîngă primarii oraşelor Arad, Cluj şi Sibiu.
Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi ţinuturilor româneşti din Ungaria – Primul Guvern roman al Transilvaniei si Banatului dupa decretarea Unirii
Rândul de jos, de la stânga la dreapta: Alexandru Vaida Voevod, Ştefan Cicio Pop, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Aurel Vlad.
Rândul de sus: Iosif Jumanca, Romul Boilă, Valeriu Branişte, Victor Bontescu, Dionisie Florianu, Ioan Suciu, Aurel Lazăr, Emil Haţieganu, Ion Flueraş
(lipsesc Octavian Goga si Vasile Lucaciu, in misiune in strainatate) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi ţinuturilor româneşti din Ungaria a fost un organism politic provizoriu, cu atribuţii legislative, executive şi administrative limitate, al Transilvaniei, care a activat în perioada 2 decembrie 1918 şi 4 aprilie 1920.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
2 ianuarie 1920 - S-a născut Francisc Păcurariu, poet, prozator şi eseist român.
2 ianuarie 1920 - S-a născut Isaac Asimov, scriitor american de origine rusă (d. 1992)
Isaac Asimov în 1965 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Isaac Asimov (n. 1920, Petrovici, Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă – d. 6 aprilie 1992, Brooklyn, New York, SUA) a fost un scriitor american, evreu născut în Rusia, biochimist, autor de mare succes și excepțional de prolific, cunoscut mai ales pentru lucrările sale științifico-fantastice și pentru cărțile de popularizare a științei.
Cea mai faimoasă lucrare este seria Fundația, pe care a combinat-o mai târziu cu două alte serii ale sale, seria Imperiului Galactic și seria Roboților.
A scris și romane polițiste și fantasy, precum și o mare cantitate de lucrări non-ficțiune.
Asimov a scris și editat peste 500 de volume și estimativ 90.000 de scrisori sau cărți poștale și are lucrări în toate categoriile majore ale Sistemului Decimal Dewey, cu excepția filozofiei. Asimov a fost prin consens general un maestru al genului science-fiction, alături de Robert A. Heinlein și Arthur C. Clarke.
A fost considerat a fi unul dintre membrii “Marelui Trio” al scriitorilor de science-fiction din timpul vieții sale.
Asimov a fost mult timp membru al Mensa, deși nu-i făcea mare plăcere — i-a descris drept „combativi intelectual”. Prefera mai degrabă să activeze drept președinte al Asociației Umaniste Americane (American Humanist Association – AHA). Asteroidul 5020 Asimov este numit în onoarea sa.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org
2 ianuarie 1921 - Întemeierea Partidului Comunist din Luxemburg.
2 ianuarie 1928 - S-a născut Tiberiu Olah, compozitor român; (d.2 octombrie 2002).
Tiberiu Olah, în maghiară Oláh Tibor, (n. 2 ianuarie 1928, Arpad, azi Arpășel – d. 2 octombrie 2002, Târgu Mureș) – foto: cinemagia.ro
Tiberiu Olah, în maghiară Oláh Tibor a fost un compozitor, profesor și muzicolog român de etnie maghiară. În 1946 și-a început studiile muzicale la Conservatorul de Muzică din Cluj.
Și le-a continuat între 1949 și 1954 la Conservatorul din Moscova.
Din 1958 a activat ca lector, apoi ca profesor la Conservatorul din București.
A primit bursă de documentare și cercetare la DAAD. A susținut conferințe, referate, comunicări științifice în țară și peste hotare; a realizat emisiuni de radio și televiziune și a publicat studii, articole, interviuri, cronici în Muzica, Studii de Muzicologie, Contemporanul, România Literară, Melos (Mainz) etc.
A compus muzică de orchestră și de cameră, inspirându-se la început din creația lui Béla Bartók, George Enescu și Igor Stravinski.
2 ianuarie 1929 - SUA și Canada au adoptat un plan de protejare a cascadei Niagara.
2 ianuarie 1933 - S-a născut Ion Băieşu, prozator, dramaturg, autor de schiţe şi foiletoane umoristice, autorul romanului “Balanţa” (ecranizat de către regizorul Lucian Pintilie); (d.21 septembrie 1992).
Ion Băieșu - foto: radioromaniacultural.ro
Ion Băieșu (pseudonimul literar al lui Ion Mihalache), a fost un scriitor român, dramaturg și autor de scenarii pentru televiziune și film.
A lansat celebrul cuplu comic Tanța și Costel, în interpretarea a doi mari actori români, Coca Andronescu și Octavian Cotescu.
A scris multe volume de schițe cu subiecte comice, explorând și genul dramatic.
A publicat un singur roman, Balanța, ecranizat de Lucian Pintilie, iar postum a apărut și un Jurnal.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
2 ianuarie 1939 - Revista americana Time l-a desemnat pe dictatorul german Adolf Hitler omul-anului.
Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin)- foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Adolf Hitler om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei.
2 ianuarie 1942 - Al doilea război mondial: armata japoneză a ocupat Manila (Filipine).
2 ianuarie 1959 - U.R.S.S. a lansat prima sonda spațială, Lunik-1, prima sondă care a depășit câmpul gravitațional al Pământului, a ajuns în apropierea Lunii și ulterior a intrat pe o orbită heliocentrică.
Luna 1 (o replică de muzeu) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Luna 1, prima sondă spațială care a depășit câmpul gravitațional al Pământului, a fost lansată pe 2 ianuarie 1959 de Uniunea Sovietică.
Aceasta a marcat o etapă crucială în explorarea spațială, fiind primul obiect creat de om care a ajuns în apropierea Lunii și care ulterior a intrat pe o orbită heliocentrică.
Lansarea sondei Luna 1 a demonstrat avansurile tehnologice remarcabile ale programului spațial sovietic și a deschis drumul pentru misiuni ulterioare în cadrul cursei spațiale dintre SUA și URSS.
Sonda a furnizat date prețioase despre radiațiile cosmice și particulele solare, contribuind la înțelegerea mediului cosmic. (preluat de pe (adevarul.ro)
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
2 ianuarie 1963 - A murit Dick Powell, actor american (n. 1904)
Dick Powell (n. 14 noiembrie, 1904 – d. 2 ianuarie, 1963), actor, producător, cântăreț și regizor american – foto: ro.wikipedia.org
Dick Powell a fost un actor, producător, cântăreț și regizor american. Născut în Mountain View, Arkansas, SUA, Powell a început cariera sa ca cântăreț.
În 1932 a făcut primul film cu Warner Bros.
Powell a murit în 1963 de cancer la stomac.
Moartea sa este atribuită de unii faptului că în 1956 a jucat în filmul The Conqueror, care a fost filmat lângă un centru de teste nucleare în statul Utah.
Alți participanți la filmări au murit de aceeași boală.
2 ianuarie 1965 - Indonezia iese din componenta ONU (a fost primul astfel de caz din istoria aceste organizatii).
2 ianuarie 1968 - S-a născut actorul american Cuba Gooding Jr.
Cuba Gooding, Jr. (n. 2 ianuarie 1968) – foto (Gooding Jr. at the Firelight Hallmark Hall of Fame Premiere Red Carpet 2012): ro.wikipedia.org
A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar în anul 1996
2 ianuarie 1968 - Doctorul Christian Barnard din Africa de Sud opereaza cu succes cel de-al doilea transplant de inima.
Pentru ca operatia sa se poata desfasura, pacientul a semnat un document in care scria ca este de acord sa accepte o inima “ne-alba”, donatorul fiind un metis.
Christiaan Neethling Barnard (n. 8 noiembrie 1922, Beaufort West, Africa de Sud — d. 2 septembrie 2001, Paphos, Cipru), medic sudafrican. La 3 decembrie 1967, conducând o echipă din 31 de specialiști, reușește primul transplant de inimă. După 18 zile pacientul, însă, a murit din cauza unei pneumonii – foto – Christiaan Barnard (1968): ro.wikipedia.org
2 ianuarie 1970 - S-a născut cântăreaţa romana de muzica usoara Sanda Ladoşi.
Sanda Ladoși (n. 2 ianuarie 1970) la Târgu Mureș) este o cântăreață română și, în ultimii ani, acrobată de circ și motociclistă acrobată.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
2 ianuarie 1990 - A luat fiinţă Asociatia Foştilor Deţinuţi Politici din Romania (AFDPR).
Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (prescurtat AFDPR) - foto: napocanews.ro
Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (prescurtat AFDPR) este asociația foștilor deținuți politic, a anticomuniștilor, deportaților, prizonierilor și urmașilor acestora.
A fost înființată în 2 ianuarie 1990 și legalizată prin hotărârea judecătorească 7/PJ/13 ianuarie 1990 a Judecătoriei Sectorului 1 București.
AFDPR este membră a Uniunii Internaționale a Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Comunismului, INTER ASSO, cu sediul central în Berlin.
Inițiatorul acestei uniuni și președintele ei până în 1998 a fost Constantin Ticu Dumitrescu.
În anul 1998, AFDPR mai avea 700 de membri.
2 ianuarie 1991 - Ministrul Culturii, Andrei Pleşu, şi-a anunţat demisia in urma interdictiei date de Guvern vizitei Regelui Mihai in Romania.
Andrei Gabriel Pleșu (n. 23 august 1948, București) scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei, stilist al limbii române – foto – Mediafax
El a considerat că în comunicatul Guvernului emis cu acest prilej, se invocă nepermis legi adoptate de un guvern comunist.
Andrei Pleşu, ministrul Culturii, a declarat într-un interviu acordat postului public de televiziune că şi-a înaintat demisia către primul ministru si ca gestul său fusese provocat de refuzul autorităţilor de a-i acorda viză de intrare fostului rege Mihai şi familiei sale, care şi-au manifestat intenţia de a face Crăciunul în ţară.
Din punct de vedere legal, ministrul de Interne, Doru Viorel Ursu, s-a „acoperit” cu decretul emis de guvernul Groza în 1948, prin care lui Mihai I i se retrăsese cetăţenia română.
Însă Bogdan Baltazar, membru al Executivului, a întins discursul antimonarhist la maxim, făcând o declaraţie publică în care relua unele teze ale regimului comunist privind „parazitismul” Coroanei asupra României, în perioada regalităţii.
Escaladarea tensiunilor pe tema interdicţiei pe a intra în ţară pentru regele Mihai a determinat guvernul să discute, în prima sa şedinţă din 1991, cazul demisiei lui Andrei Pleşu.
Primul ministru Petre Roman a făcut apel la stabilitate şi unitate, susţinând că, în timp, se va reglementa statutul fostului suveran.
Ministrul Culturii nu a insistat cu demisia, decizând în cele din urmă să contribuie la „stabilitatea guvernului” clamată de Roman.
În conferinţa de presă ce a urmat şedinţei de guvern, Andrei Pleşu a declarat:
„În urma unei şedinţe, unice, prin lungimea ei, în orice caz, şi prin intensitatea discuţiilor pe care le-a cuprins, am putut constata, pe de o parte, că guvernul a luat unele măsuri pentru lămurirea cetăţeniei române a lui Mihai de Hohenzollern, urmând, ca urmare a dobândirii acestei cetăţenii, ca el să nu mai aibă nevoie de viză de intrare în ţară. Am constatat, de asemenea, cu satisfacţie, să s-a decis ca, de aici încolo, activitatea guvernamentală să fie mai solidară şi mai atentă la consensul general asupra fiecărei decizii. De asemenea, domnul Baltazar a acceptat – şi o va face probabil şi în comunicatul pe care îl pregăteşte – că aprecierile de ordin istoric pe care le-a făcut în comunicatul domniei-sale privind familia regală nu reprezintă punctul de vedere al plenului executiv. Aceste lucruri întâmplându-se, am avut temei suficient să-mi retrag demisia”.
2 ianuarie 1992 - Se deschid pentru public arhivele STASI (poliţia secretă comunista est-germană).
2 ianuarie 1995 - În Franţa, aeroportul Paris-Orly a fost deschis pentru cursele aeriene din Europa.
2 ianuarie 1995 - A murit scriitorul roman V. Em. Galan; (n. 15 februarie 1921).
Valeriu Emil Galan (cunoscut și ca V. Em. Galan) (n. 15 februarie 1921, Săveni, județul Dorohoi – d. 2 ianuarie 1995 – foto: ro.wikipedia.org
Valeriu Emil Galan (cunoscut și ca V. Em. Galan) a fost un prozator român care a scris romane inspirate de transformarea socialistă a agriculturii, proză de atmosferă, comedii și reportaje.
2 ianuarie 1995 - A murit Mohamed Siad Barre, preşedinte al Somaliei; (n.06.10.1919).
2 ianuarie 2000 - A murit Infanta Dona Maria de las Mercedes de Bourbon, mama regelui Juan Carlos al Spaniei (n.23.12.1910).
Tăierea Împrejur cea după trup a Domnului (Secolul I d.Hr.)
foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Tăierea Împrejur cea după trup a Domnului
Tăierea Împrejur cea după Trup a Domnului este unu din sărbătorile cele mai vechi al Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Biserica Ortodoxă, prăznuit la opt zile după Nașterea Domnului, pe 1 ianuarie.
Tăierea Împrejur cea după trup a Domnului – miniatură din Menologul lui Vasile al II-lea al Bizanţului, 979-984 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Domnul S-a tăiat împrejur în ziua a opta, când i s-a pus și numele Iisus – așa cum a spus arhanghelul Gavriil -, după cum spune evanghelistul Luca:
„Și când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece” (Luca 2, 21).
Domnul s-a supus legii tăierii împrejur (Facerea 17, 10-12) ca să arate că împlinește Legea lui Moise a Vechiului Testament, înainte să o desăvârșească în Noul Legământ al poporului credincios cu Dumnezeu.
Sfântul Apostol Pavel spune, în epistola care se citește cu ocazia sărbătorii:
Căci întru El locuiește, trupește, toată plinătatea Dumnezeirii, și sunteți deplini întru El, Care este cap a toată domnia și stăpânirea. În El ați și fost tăiați împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos.
(Coloseni 2:9-11).
Sfinții Părinți explică faptul că Domnul, Creatorul Legii, a fost tăiat împrejur pentru a le oferi oamenilor un exemplu despre cât de fidel ar trebui să fie împlinite rânduielile divine.
Domnul a fost tăiat împrejur pentru ca mai târziu nimeni să nu se îndoiască că El a luat cu adevărat trup omenesc și că Întruparea lui nu a fost doar o iluzie, așa cum susțineau anumiți eretici dochetiști.
Imnografie
Tropar la Praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului
Glasul 1:
Cel Ce șezi pe Scaunul cel în chipul focului, întru cele de sus, împreună cu Părintele Cel fără de început şi cu Dumnezeiescul Duh, ai binevoit a Te naşte pe pământ din Fecioară, Maica Ta, care nu știe de bărbat, Mântuitorule Iisuse. Pentru aceasta ai și fost tăiat împrejur a opta zi ca un Om. Slavă Sfatului Tău Celui Preabun; Slavă rânduielii Tale; Slavă smereniei Tale, Unule Iubitorule de oameni.
Condacul la Praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului
Glasul al 3-lea:
Fecioara astăzi…
Domnul tuturor rabdă tăiere împrejur și taie ca un Bun greșelile celor muritori. Dă lumii, astăzi, mântuire, iar ierarhul Ziditorului, purtătorul de lumină și Dumnezeiescul preot al lui Hristos, Sfântul Vasile, se bucură întru cei de sus.
Tăierea Împrejur cea după trup a Domnului
Tăierea Împrejur cea după trup a Domnului – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Împlinindu-se opt zile de la Naștere, Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit a primi tăierea împrejur, pe de o parte ca să împlinească legea, cum spune în Evanghelie: „N-am venit să stric legea, ci s-o împlinesc”, pentru că El se supunea legii, ca pe cei vinovați și robiți de dânsa să-i facă liberi, precum zice apostolul: „A trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care S-a născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere”; iar pe de alta ca să se arate că a luat trup adevărat și să astupe gurile eretice, care ziceau că Hristos n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nălucire S-ar fi născut.
Drept aceea, S-a tăiat împrejur, ca să fie arătat omenirii; pentru că de nu S-ar fi îmbrăcat cu trupul nostru, apoi cum ar fi fost cu putință să se taie împrejur nălucirea, iar nu trupul, fiindcă grăiește Sfântul Efrem Sirul: „Dacă n-a fost trup, pe cine a tăiat Iosif împrejur? Cel ce a fost cu trup adevărat S-a și tăiat împrejur ca un om, și cu sângele Său S-a roșit Pruncul, ca un fiu omenesc și, durându-L, plângea, precum se cădea firii omenești”.
Pentru aceea S-a tăiat împrejur la trup, ca să ne aducă nouă duhovnicească tăiere împrejur; pentru că, sfârșindu-se legea cea veche, care era după trup, a început cea nouă, duhovnicească. Precum omul cel vechi, trupesc, tăia împrejur pe omul cel simțit, așa și cel duhovnicesc este dator a-și tăia împrejur patimile cele sufletești: iuțimea, mânia, zavistia, mândria, necurăția și alte păcate. Iar a opta zi S-a tăiat împrejur, scriidu-ne nouă cu sângele Său viața cea viitoare, care de învățători se socotește a fi a opta zi. Astfel, Ștefan, făcătorul canonului din această zi, în cântarea a patra, zice: „Închipuiește viața cea neîncetată a veacului al optulea ce va să fie, în care Stăpânul S-a tăiat împrejur”. Sfântul Grigorie de Nissa grăiește așa: „Cea de a opta zi s-a așezat prin lege, ca veacul al optulea, ce va să fie prin optime, să mi-l însemneze mie”.
Se cuvine a ști și aceasta: că tăierea împrejur în Așezământul cel vechi era rânduita în chipul Botezului și al curățirii păcatului strămoșesc, măcar că acela nu se curăța cu totul prin tăierea împrejur, până la sângele lui Hristos cel de voie vărsat pentru noi, pentru că tăierea împrejur era numai închipuire a înainte curățirii celei adevărate, iar nu adevărată curățire, pe care a săvârșit-o Domnul nostru, scoțând păcatul din mijlocul lumii și pironindu-l pe Cruce. Iar în loc de tăierea împrejur din legea cea veche, a legiuit Botezul darului celui nou, care este din apă și duh. Tăierea împrejur a fost atunci ca o pedeapsă pentru păcatul cel întâi făcut și spre semnul acesta, cum că pruncul ce se taie împrejur este zămislit întru fărădelegi, după cuvântul lui David: …în păcate m-a născut maica mea; pentru care rana rămâne pe trupul pruncului.
Dar Domnul nostru era fără de păcat, deși în toate S-a asemănat nouă, în afară de păcat; precum șarpele de aramă făcut de Moise în pustie era șarpe numai cu asemănarea, dar fără veninul șarpelui, așa și Hristos era om adevărat, dar nepărtaș păcatului omenesc și S-a născut din Maică fără de prihană și fără de bărbat, mai presus de fire.
Nu se cădea Lui să rabde acea rană a păcatului, adică a tăierii împrejur, după lege, ca unul Care era fără de păcat și dătător de lege, dar de vreme ce a venit să ia asupra Sa păcatele a toată lumea, după cum grăiește Apostolul: Neștiind de păcat, pentru noi s-a făcut păcat; deci că și cum ar fi fost păcătos, a suferit tăierea împrejur, fiind fără de păcat. Apoi mai mare smerenie a arătat Stăpânul nostru în tăierea împrejur decât în nașterea Sa.
Pentru că prin naștere a luat asupra Sa numai chipul omenesc, după cum grăiește Apostolul: Întru asemănarea omenească făcându-Se și cu chipul S-a aflat că omul, iar prin tăierea împrejur a luat asupra Sa chipul păcătosului, suferind ca și un păcătos rana cea rânduita pentru păcat. Pentru ceea ce nu era vinovat a pătimit ca un vinovat, cum grăiește David: Cele ce n-am jefuit, atunci am plătit; de care păcat nu sunt părtaș, pentru acela am suferit durerea tăierii împrejur.
Deci, a voit ca să primească tăiere împrejur, începând înainte de a pătimi pentru noi, și gustând acel pahar, pe care voia să-l bea până în sfârșit, grăind pe Cruce: Săvârșitu-s-a. Vărsa picături de sânge dintr-o parte a trupului, până ce din tot trupul va curge sângele pâraie; în pruncie începe a răbda și la pătimire se deprindea; ca, atunci când va fi bărbat desăvârșit cu vârsta, să rabde cu înlesnire patimile cele mai cumplite: pentru că din tinerețe se cuvine omului a se deprinde la nevoințele cele bărbătești. Viața omenească este plină de osteneli, fiind că o zi, având nașterea dimineața, iar seara sfârșitul; că de dimineață, adică din scutece, Omul – Dumnezeu Hristos iese la lucrul Său prin osteneli, fiind în osteneli din tinerețe și spre lucrarea Sa până în seara aceea când soarele s-a întunecat și s-a făcut întuneric pe tot pământul până la al nouălea ceas; căci grăiește către iudei: Tatăl Meu până acum lucrează și Eu lucrez.
Dar ce lucrează Domnul nostru? Mântuirea noastră; căci mântuire a lucrat în mijlocul pământului. Iar ca s-o lucreze desăvârșit, se apucă de dimineață, adică din tinerețe de lucru, începând a răbda durere trupească și cu inima suferind pentru noi ca pentru fiii Săi, până ce se va închipui întru noi Hristos. De dimineață, cu sângele Său începe a semăna, ca spre seară să adune rodul cel frumos al răscumpărării noastre.
Apoi s-a pus numele fericitului prunc „Iisus”, nume care s-a dat din cer de Arhanghelul Gavriil în vremea când a binevestit Preacuratei Fecioare zămislirea Lui și mai înainte până a nu se zămisli în pântece, adică mai înainte până a nu se învoi Preasfânta Fecioară cu cuvintele binevestitorului, sau mai înainte până a nu zice: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Pentru că la acele cuvinte ale ei, îndată Cuvântul lui Dumnezeu trup s-a făcut, sălășluindu-Se în preacuratul și preasfântul Ei pântece.
Deci, acest preasfânt nume, Iisus, care s-a spus de înger mai înainte de zămislire, I s-a dat la tăierea împrejur Domnului Hristos, ca o încredințare despre mântuirea noastră; pentru că „Iisus” înseamnă „Mântuitor”, precum mai înainte a tălmăcit același înger lui Iosif, în vis, arătându-se și zicându-i: Vei da numele Lui „Iisus”, pentru că Acela va mântui pe poporul Său din păcate. Încă și Sfântul Apostol Petru, mărturisind despre numele lui Iisus, zicea: Nu este întru nimeni altul mântuire, pentru că nu este nici un alt nume sub cer, dat între oameni, întru care se cade a ne mântui.
Acest mântuitor nume, Iisus, mai înainte de toți vecii era pregătit în sfatul Sfintei Treimi, și până acum păzit spre a noastră mântuire; iar acum ca un mărgăritar de mult preț s-a adus spre răscumpărarea neamului omenesc din vistieriile cele cerești și s-a dat prin Iosif, întru adeverirea tuturor; apoi cele neștiute și cele tăinuite ale înțelepciunii lui Dumnezeu, întru numele acesta s-au arătat. Acest nume ca un soare a strălucit lumii, după cum grăiește prorocul: Va răsări vouă, celor ce vă temeți de numele Meu, soarele dreptății.
Ca un mir bine mirositor a umplut lumea de bună mireasmă. Ca un mir este vărsat numele Său, nu ținut în vas, ci vărsat; căci până când mirul este în vas, până atunci mireasma lui este înăuntru; iar când se varsă, îndată bună lui mireasmă umple văzduhul. Puterea numelui lui Iisus era tăinuită în sfatul cel mai înainte de veci, acoperindu-se ca într-un vas; iar după ce din cer s-a vărsat pe pământ acest nume, îndată că niște mir plin de aromate, prin bună mirosire a darului, de la vărsarea pruncescului sânge la tăierea împrejur, a umplut lumea. Și toată lumea acum mărturisește că Domnul Iisus Hristos este întru slava lui Dumnezeu Tatăl.
Arătată s-a făcut puterea numelui lui Iisus, căci acest minunat nume a mirat pe îngeri, a bucurat pe oameni și a înfricoșat pe diavoli, pentru că și diavolii cred în El și se cutremură. Apoi de numele acesta tremură iadul, tremură cele dedesubt, se scutură puterea întunericului, cad cei ciopliți, se gonește întunericul idoleștii îndrăciri; iar lumina dreptei credințe răsare și luminează pe tot omul ce vine în lume.
La acest nume preamare al lui Iisus tot genunchiul se pleacă, al celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesubt. Acest nume al lui Iisus este armă tare asupra potrivnicilor, precum zice Sfântul Ioan Scărarul: „Totdeauna cu numele lui Iisus să bați pe cei potrivnici, pentru că armă mai tare decât aceasta nu vei afla nici în cer, nici pe pământ”. Acest nume preascump, Iisus, o! cât de dulce este inimilor celor ce iubesc pe Iisus Hristos! O! cât este de dorit celui ce-L are pe El! Căci Iisus este iubire și dulceață. Acest preasfânt nume Iisus, o! cât este de iubit robului și legatului pentru Iisus, celui robit pentru dragostea Lui!
În minte să fie Iisus, pe limbă Iisus; Iisus se crede cu inima întru dreptate, Iisus se mărturisește cu gura spre mântuire. Ori umblând, ori șezând, ori ceva lucrând, Iisus să fie pururea înaintea ochilor. N-am crezut – zice Apostolul –, a ști ceva între voi, fără numai pe Iisus; căci Iisus, celui ce se plânge către Dânsul, îi este luminare a minții, frumusețe a sufletului, sănătate a trupului, veselie a inimii, ajutor întru necazuri, bucurie întru mâhnire, iar iubitorului Său, plată și răsplătire.
S-a scris cândva numele cel nespus al lui Dumnezeu – după cum povestește Ieronim – pe o tăbliță de aur, ce se purta pe capul arhiereului celui mare. Se scrie acum dumnezeiescul nume al lui Iisus cu sângele cel vărsat la a Lui tăiere împrejur, și se scrie nu în aur, materialnic, ci duhovnicesc, adică în inimile și în gurile robilor lui Iisus, precum s-a scris întru a Apostolului Pavel, despre care s-a zis: Vas ales Îmi este acesta, ca să poarte numele Meu. Apoi ca o preadulce băutură, preadulcele Iisus dorește să fie purtat numele Său în vas; căci cu adevărat dulce este celor ce-l gustă cu dragoste, despre care se grăiește în psalmi: Gustați și vedeți că bun este Domnul. Pe acela gustându-l prorocul, strigă: Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea.
Pe Acesta gustându-l Apostolul Petru, zice: Iată, noi am lăsat toate și în urma Ta am mers, căci către cine altul să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Prin această dulceață li s-au îndulcit sfinților pătimitori chinurile cele amare, încât și de cea mai amară moarte nu s-au temut, ci strigau, zicând: Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Dumnezeu? Necazul, primejdia sau sabia? Nici moartea, nici viața, fiindcă dragostea este mai tare ca moartea.
Deci în care vas dorește să se poarte cu adevărat acea dulceață a numelui lui Iisus? În cel de aur, ca aurul lămurit în ulceaua primejdiilor și a necazurilor, care ca și cu niște pietre scumpe se împodobește cu rănile cele suferite pentru Iisus, strigând: Eu rănile Domnului Iisus pe corpul meu le port. Un vas ca acesta trebuie acelei dulceți.
În unul ca acesta numele lui Iisus dorește să fie purtat. Nu în zadar Iisus, la luarea numelui Său, varsă sânge în tăierea împrejur, voind aceasta, ca vasul, ce va purta numele Său, să se roșească cu sânge. Că după ce Domnul a câștigat vas ales numelui Său pe Apostolul Pavel, îndată a adăugat, zicând: Eu îi voi spune, câte i se cade lui să pătimească pentru numele Meu. Caută la vasul Meu, cel sângerat și rănit. Așa se scrie numele lui Iisus, cu roșeala sângelui, cu durerile și chinurile celor ce până la sânge suferă, nevoindu-se împotriva păcatului.
Deci, te sărutăm, cu dragoste, o, preadulce nume al lui Iisus, ne închinăm cu osârdie preasfântului Tău nume, o! preadulce și întru tot îndurate Iisuse, lăudăm numele Tău cel preamare, Mântuitorule Iisuse, umilindu-ne față de sângele cel vărsat în tăierea împrejur! Pruncule cel fără de răutate și Doamne cel desăvârșit! Și ne rugăm bunătății Tale celei mari, pentru preasfânt numele Tău, pentru preascump sângele Tău ce s-a vărsat, și pentru Maica Ta cea fără de prihană, care fără stricăciune Te-a născut, să reverși asupra noastră mila Ta cea bogată, să îndulcești inimile noastre prin Tine însuți Iisuse, să aperi și să ne îngrădești de pretutindeni cu numele Tău!
Însemnează-ne și ne pecetluiește pe noi robii Tăi cu acest nume, Iisuse, ca și în veacul ce are să fie, ai Tăi să fim și cu îngerii să slăvim preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, Iisuse, și să-l cântăm în veci. Amin.