Nașterea Domnului (Crăciunul)

Nașterea Domnului (Crăciunul) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.rowww.agerpres.ro

 

Nașterea Domnului (Crăciunul)


 

Crăciunul sau Nașterea Domnului este sărbătoarea creștină a nașterii după trup a Domnului Iisus Hristos, celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an.

Ea face parte din cele 12 sărbători domnești (sau praznice împărătești) ale Bisericilor Ortodoxe, a treia mare sărbătoare după cea de Paști și de Rusalii.

În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul este de asemenea sărbătoare legală și se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.

Nașterea Domnului (Crăciunul) - foto preluat de pe basilica.ro

Nașterea Domnului (Crăciunul) – foto preluat de pe basilica.ro

Pictură în miniatură medievală a Nașterii Domnului de către Maestrul din Vyšší Brod, c. 1350 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Pictură în miniatură medievală a Nașterii Domnului de către Maestrul din Vyšší Brod, c. 1350 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Nașterea lui Isus, de Geertgen tot Sint Jans, c. 1490 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Nașterea lui Isus, de Geertgen tot Sint Jans, c. 1490 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Nașterea lui Isus, de Botticelli - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Nașterea lui Isus, de Botticelli – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Nașterea lui Iisus, Hristosul


 

La „plinirea vremii” (Galateni 4,4), Dumnezeu S-a întrupat, „chip de rob luând” (Filipeni 2, 7) și S-a născut din Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc.

Conform Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții, Iisus, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a născut în cetatea Betleemului într-o iesle simplă, în peșteră săracă.

Dreptul Iosif și Maria, mama lui Iisus au venit din Nazaret în Betleem pentru recensământul poruncit de proconsulul Quirinius, în timpul împăratului Octavian Augustus (Luca 2, 1), dar negăsindu-se loc de găzduire în cetate (Luca 2, 7), Maria, însoțită de logodnicul său Iosif, a găsit adăpost într-o peșteră păstorească, unde L-a născut pe Pruncul Sfânt (Luca 2, 1-20).

Betleemul, numit în vechime și Efrata, se mai chema și cetatea lui David, căci într-însa s-a născut și a fost uns ca împărat marele strămoș după trup al Mântuitorului.

Dar s-a mai numit și „Casa Pâinii”, de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-și turmele de oi în acele locuri, mai înainte a văzut și a proorocit că acolo avea să Se pogoare și să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.

Betleemul, situat în Palestina, este o cetate mică, la jumătatea drumului între Ierusalim și Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul și unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri.

De ce S-a născut Mântuitorul în Betleem.

Exista o proorocie că Betleemul va fi locul de naștere al Mântuitorului Iisus Hristos!

Proorocul Miheia a spus, cu 4–500 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume:

Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între fiii lui Iuda, căci din tine va ieși Povățuitorul, Care va paște pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1]; Matei 2, 6).

De ce S-a născut Hristos într-o peșteră? Peștera este simbolul întunericului.

Hristos a venit să aducă lumină și în temnița iadului dar și în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia.

Veacul de acum și mai ales cel de până la venirea lui Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stând în întunericul slujirii la idoli și al păcatului.

Hristos S-a născut noaptea și în peșteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul.

Unde?

În peșterile despre care a spus Isaia, căci zice: peșterile lor – vorbește de peșterile iadului – în veci cu întuneric sunt făcute.

Și a venit să risipească întunericul din peșterile iadului și întunericul păcatului de pe fața pământului.

S-a născut în miezul nopții, ca să lumineze peșterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vină în lume.

El de la început era lumina lumii și a venit să lumineze și să strălucească în toate părțile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Deși tradiția vorbește despre trei magi care au venit și s-au închinat Pruncului Sfânt chiar în ziua Nașterii Sale (sau, în Tradiția Bisericii Romano-Catolice, douăsprezece zile mai târziu), Sfânta Scriptură vorbește despre mai mulți înțelepți care au venit și I s-au închinat (Matei 2), fără să precizeze numărul lor și nici momentul precis la care au venit.

Oricum ar fi, magii sau înțelepții au adus Pruncului daruri: aur, smirnă și tămâie (Matei 2, 11).

Imnografia sărbătorii înțelege aceste daruri ca pe niște semne și simboluri: aur, pentru că Hristos este împărat; tămâie, ca unui Dumnezeu; și smirnă, ca Aceluia ce avea să pătimească, să moară și să fie îngropat cu smirna și aromele aduse de femeile mironosițe.

Deși sărbătorim Nașterea Domnului pe 25 decembrie în fiecare an, cei mai mulți teologi sunt de părere că aceasta nu ar fi data reală a Nașterii Domnului și că ar avea legătură cu serbările păgâne care cădeau în această zi a solstițiului.

Însă nu este întâmplătoare așezarea sărbătorii Nașterii Domnului în această zi, dincolo de aspectul istoric legat de faptul că până și păgânii intuiau importanța și greutatea simbolică a acestei zile.

Sensul principal este unul duhovnicesc, simbolic, pentru că începând de acum ziua crește și noaptea scade. Și la fel de semnificativ este faptul că, după unii Părinți, Hristos nu S-a născut oricând, ci duminica!

Sfânta Scriptură vorbește despre ziua în care a făcut Dumnezeu lumina, când a zis: „Să se facă lumină” – și a fost lumină! (Facerea 1, 3).

Ziua întâi a săptămânii, Duminica, Ziua Domnului sau Ziua soarelui! Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfinții Părinți de la Sinodul de la Calcedon.

Duminica a înviat din morți (Matei 28, 1).

Duminica a trimis Hristos pe Duhul Sfânt peste Sfinții Săi ucenici și Apostoli.

Duminica Sfinții Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a dat și Apocalipsa, pentru că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1, 10).

Iată dar, câte sunt legate de ziua Duminicii! De aceea a sfințit Dumnezeu ziua Duminicii și cu Nașterea Sa, pentru că în ziua aceasta a făcut Dumnezeu lumina.

Nașterea Domnului (Crăciunul) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Nașterea Domnului (Crăciunul) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

Icoană a închinării Magilor - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Icoană a închinării Magilor – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

"Adorația magilor" (Sandro Botticelli, 1475) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Adorația magilor” (Sandro Botticelli, 1475) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

"Adorarea Magilor", pictură de Gerard van Honthorst (1622) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Adorarea Magilor”, pictură de Gerard van Honthorst (1622) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Adorarea păstorilor de pictorul olandez Matthias Stomer, 1632 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Adorarea păstorilor de pictorul olandez Matthias Stomer, 1632 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Sărbătorirea Praznicului


 

Postul Crăciunului

Pregătirea începe cu un post de patruzeci de zile ce precede praznicul.

Acest post se numește al Crăciunului, sau Advent sau Așteptare, după cum era numit în vechime și până în prezent în unele comunități.

Pentru credincioși este un timp al curățirii sufletești și trupești pentru intrarea și părtășia în marea realitate duhovnicească a venirii în lume a lui Iisus Hristos, similar pregătirii prin post pentru Învierea Domnului.

Începutul postului pe 15 noiembrie nu e marcat liturgic de nici un imn special, însă șase zile mai târziu, de Intrarea Maicii Domnului în biserică, auzim prima anunțare din irmoasele Canonului Crăciunului „Hristos Se naște! Slăviți-L!

Perioada aceasta mai include alte zile pregătitoare ce anunță apropierea Crăciunului: Sf. Andrei pe 30 noiembrie; Sf. Nicolae pe 6 decembrie; Sf. Spiridon pe 12 decembrie; Duminica Sfinților Strămoși, penultima dinaintea Crăciunului; și Duminica Strămoșilor după Trup de dinaintea Crăciunului.

Din 20 decembrie începe Înainteprăznuirea Nașterii Domnului. Există aici asemănări liturgice cu Săptămâna Patimilor de dinaintea Paștilor.

Biserica Ortodoxă privește nașterea Fiului lui Dumnezeu ca începutul lucrării Sale mântuitoare ce Îl va conduce spre jertfa supremă pe Cruce, pentru om și a sa mântuire.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Ajunul Crăciunului

În ajunul Crăciunului se citesc Ceasurile Împărătești și se săvârșește Vesperoliturghia Sf. Vasile cel Mare (Liturghia de seară). La toate aceste slujbe sunt citite profeții din Vechiul Testament despre Nașterea Domnului.

 

Slujba de Priveghere

Privegherea de seară a Nașterii Domnului începe cu Pavecernița Mare, deoarece Vecernia s-a slujit deja cu Liturghia Sf. Vasile.

La Pavecerniță se cântă troparul și condacul praznical precum și imnuri speciale de slăvire a nașterii Mântuitorului.

La aceasta se adaugă rugăciuni speciale de cereri stăruitoare și de binecuvântare a celor cinci pâini, a grâului, vinului și untdelemnului.

Credincioșii consumă apoi pâinea binecuvântată și înmuiată în vin, și sunt unși cu acest untdelemn.

Partea aceasta a privegherii, săvârșită la toate praznicele mari, se numește Litia (cuvânt de origine slavonă) sau artoklasia, care în limba greacă înseamnă frângerea pâinii.

Rânduiala Utreniei este cea a unui praznic mare. Aici, pentru prima dată, se cântă în întregime Canonul Nașterii Domnului, iar credincioșii cinstesc Icoana Nașterii Domnului.

 

Liturghia de Crăciun

În încheierea prăznuirii stă Liturghia din ziua Nașterii Domnului. Aceasta începe cu stihuri speciale din psalmi aleși (109/110, 110/111 și 111/112) care înlocuiesc cele trei antifoane obișnuite. Troparul și Condacul praznical marchează vohodul (intrarea) cu Evanghelia.

Stihul baptismal „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat” (Galateni 3,27) înlocuiește încă o dată imnul Trisaghion, „Sfinte Dumnezeule”.

Pericopa apostolică e cea de la Galateni 4,4-7, iar cea evanghelică e relatarea cunoscută a Nașterii Domnului de la Matei 2,1-12.

Liturghia continuă apoi obișnuit, singura excepție fiind înlocuirea Axionului („Cuvine-se cu adevărat”) cu irmosul de la cântarea a 9-a a Canonului Nașterii „Taină minunată și neobișnuită văd”.

 

Douăsprezece zile de Crăciun

A doua zi de sărbătoare marchează începutul a două două zile de prăznuire închinate Maicii Domnului. Prima, pe 26 decembrie, este a Soborului Născătoarei de Dumnezeu.

Îmbinând imnuri ale Nașterii cu cele ale Maicii lui Dumnezeu, Biserica arată către Fecioara Maria ca înlesnitoarea care a îngăduit Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu.

Apoi pe 27 decembrie, pomenim și pe Sf. Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan.

În Duminica de după Nașterea Domnului pomenim pe Sf. Apostol Iacov, ruda Domnului, pe regele David și pe Dreptul Iosif.

Într-a opta zi a Nașterii e Tăierea Împrejur a Domnului.

Perioada de bucurie a Crăciunului se întinde până la Arătarea Domnului, perioadă în care postul și îngenuncherea în biserică sunt oprite, cu excepția unei singure zi, Ajunul Bobotezei.

De la Crăciun și până la Bobotează, creștinii ortodocși din unele părți se salută cu cuvintele: „Hristos Se naște!” iar răspunsul este: „Slăviți-L!

 

Imnografie


 

Tropar (Glasul al 4-lea)

„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, slavă Ție !”

(Troparul Nașterii Domnului — glas 4)

Condac (Glasul al 3-lea)

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște, și pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slăvesc și magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”

 

Crăciunul în tradiția românească


 

Peste tot unde există suflare românească cu simțământ creștin, Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Nașterii Domnului, prilej de bucurie, pace și liniște spirituală. Este o zi în care dăruim și primim multă iubire și căldură sufletească. Acest lucru se remarcă în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru Crăciun.

 

Credință și legende

În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoțită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soția acestuia în grajd, unde dă naștere lui Iisus.

De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a nașterii lui Hristos s-au deschis cerurile și Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o sărbătoare sfântă care aduce lumină în sufletele oamenilor.

 

SĂRBĂTORI ŞI TRADIŢII POPULARE: Crăciunul la români şi în lume

Ajunul Crăciunului (24 decembrie) este ziua în care încep pregătirile pentru ziua de Crăciun, mai ales în satele româneşti, unde gospodinele pregătesc covrigi, colaci care sunt daţi colindătorilor ce vin să ureze pe la casele oamenilor.

De asemenea, se pregătesc turtele numite “scutecele Domnului”. Acestea sunt presărate din timp cu apă călduţă, cu zahăr pisat, amestecat cu nucă măcinată.

În seara de Ajun, stăpâna casei aşează pe masa de sub icoană o sticlă de vin roşu, la dreapta sticlei pun farfuria cu turte, o altă farfurie cu bob, prune fierte, iar în cele patru colţuri ale mesei – câte un colac.

Între colacii din partea dreaptă se pune câte un fuior de cânepă despre care unii spun că ar fi barba lui Moş Crăciun, potrivit volumului “Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).

Împodobirea mesei din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post. Nimeni dintre cei ai casei nu are voie să guste nimic până când preotul nu binecuvântează masa, nu gustă din felurile de mâncare şi nu bea un pahar cu vin.

Sfinţirea mesei de Ajun şi vestirea Naşterii Domnului este o datină veche îndeplinită de preoţi.

Există credinţa că în Ajunul Crăciunului cerurile se deschid şi de acest moment nu se pot bucura decât oamenii buni, iar cetele îngereşti pot fi auzite doar de cei curaţi la suflet.

În seara de Ajun, stăpânii caselor trebuie să adune de prin vecini toate lucrurile împrumutate pentru că locul lor este acasă. Femeia care se ocupă de colacii pentru Crăciun se duce în grădină sau în livadă şi cu mâinile pline de aluat spune: “măr, astfel rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele”. Alte gospodine, după ce pun pâinea în cuptor, nu uită să spună: “cum e cuptorul plin de pâine, aşa să fie pomii plini de poame”.

Tradiţiile din ziua de Ajun sau cea de Crăciun există şi în alte ţări, ele fiind diferite. În Germania, “Christklots” reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea dinaintea Crăciunului, care, conform tradiţiei, se crede că ar apăra casa de hoţi şi de nenorociri tot restul anului. În ziua de ajun, familia se adună pentru cină şi pentru a merge împreună la biserică la Mesa din noaptea de Crăciun.

Tradiţia împodobirii bradului a început în Germania (se pare că primii creştini care au adus brazi împodobiţi în casele lor au fost nemţii, în secolul al XVI-lea). Mai târziu, împodobirea acestora a devenit un obicei şi în alte ţări. În 1890, deja erau importate din Germania ornamente pentru pomii de Crăciun, conform volumului “Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Colindele de Crăciun

Colindele, precum și obiceiurile colindelor sunt prezente și la alte popoare, și s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească „Scoală, gazdă, din pătuț” există și la valoni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de „Dji vén cwerî m’cougnou d’Noyé”.

Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român.

Evocând momentul când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, copiii — câte trei, ca cei trei magi — merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare…”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineața la Moș Ajun!”, casele frumos împodobite își primesc colindătorii.

Aceștia sunt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: „Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, „O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, „Domnuleț și Domn în cer” de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în „Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele.

 

Obiceiurile culinare

Timp de 40 de zile înainte de sărbători creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după litie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipează Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnații, chișca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboșul și nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roșu prețuit de toată lumea.

 

Originea obiceiurilor de Crăciun

1. Sărbătorirea nașterii lui Isus.Primii creștini nu celebrau nașterea [lui Isus] deoarece considerau că sărbătorirea zilelor de naștere era un obicei păgân.“ (The World Book Encyclopedia)

2. Ziua de 25 decembrie. Nu există nicio dovadă că Iisus s-a născut în această zi. După cât se pare, conducătorii religioși au ales data de 25 decembrie ca să coincidă cu sărbătorile păgâne care erau ținute în preajma solstițiului de iarnă.

3. Oferirea de daruri și petrecerile de Crăciun. O enciclopedie afirmă: „Saturnaliile, o sărbătoare romană ținută la mijlocul lunii decembrie, constituie modelul multor obiceiuri de petrecere cu ocazia Crăciunului. De exemplu, în această sărbătoare își au originea petrecerile fastuoase, oferirea de daruri și aprinderea de lumânări” (The Encyclopedia Americana). Potrivit unei alte enciclopedii, „orice fel de muncă era întreruptă“ în timpul Saturnaliilor (Encyclopædia Britannica).

4. Luminile de Crăciun. Potrivit cu The Encyclopedia of Religion, ,,europenii își împodobeau locuințele cu lumini și cu arbori sau arbuști cu frunza veșnic verde“ pentru a sărbători solstițiul de iarnă și pentru a alunga spiritele rele.

5. Vâscul și laurul.Druizii (preoții celților) atribuiau vâscului proprietăți magice. Laurul, o plantă veșnic verde, era venerat întrucât simboliza întoarcerea soarelui.“ (The Encyclopedia Americana)

6. Pomul de Crăciun.Cultul arborelui era larg răspândit în rândul europenilor păgâni și a continuat să fie practicat și după convertirea lor la creștinism.“ Cultul arborelui s-a păstrat până în zilele noastre prin obiceiul „de a așeza un pom de Crăciun la intrarea sau în interiorul unei locuințe în perioada sărbătorilor de iarnă“ (Encyclopædia Britannica).

 

Etimologie

Pentru lingviști, cuvântul „Crăciun” este un cuvânt ciudat. Unii susțin că ar proveni din limba latină, și anume din „creatio”/ „creationem”, care înseamnă „creațiune, naștere”. Alții susțin că e vorba de un cuvânt mult mai vechi, tracic, dinainte de romanizarea Daciei.

Dicționarul etimolog român al lui Alexandru Ciorănescu (Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958–1966) aduce clarificări și argumente importante pentru a susține că numele de „Crăciun” vine de la etimonul latin creātiōnem luat cu semnificația de „copil”.

„Crăciún (crăciúnuri), s. n. — Mr., megl. Crățun, Crăciun, Cărțun. Origine foarte discutată. Fonetismul din mr. indică un etimon lat., care trebuie să fie lat. creātiōnem, cu sensul de „copil,” ca în sard. kriathone (Wagner 90), v. sp. criazón, cf. sp. crio. Crăciun trebuie să fi însemnat la început „Pruncul Iisus”, care explică și folosirea acestui cuvânt ca nume de botez și de familie, iar mai târziu personificarea sărbătorii.

Etimonul creātiōnem a fost deja propus, dar cu sensul de „creație” sau „naștere”. (A. Densusianu, Hlr., 262; Jagič, Arch. slaw. Phil., XXXIII, 618; Pascu, Beiträge, 8; Pascu, I, 69). Această soluție nu pare posibilă, fiind negarea directă a dogmei creștinești a Întrupării (născut, iar nu făcut), și fiindcă lasă fără obiect personificarea și fără explicație numele de persoană Crăciun.

Dificultățile care s-au opus der. din creātiōnem (de Rosetti, BL, XI, 56) sînt pierderea inexplicabilă a lui -e și rezultatul ea › ă, și acesta se reduce la e în poziție atonă, de unde rezultatul de așteptat *Creciune). Cele două argumente sînt insuficiente: pierderea lui -e este normală în acest caz, cf. tăun, păun, bărzăun(e), și pe de altă parte, numele de persoană la care nominativul s-a confundat cu vocativul: Bασίλιος › Vasile, Petrus › Petru și Petre, Γρηγόριος ‹ Grigore, față de ’Iωαννης › Ioan.

Pe de altă parte, ideea că hiatul e-a trebuie să se reducă la a este falsă, și se bazează pe false analogii: videbat are în e-a secundar și catella a ajuns la rezultatul ea printr-un mecanism pe care nu îl cunoaștem. Hiatul e-a se reduce normal la ă, cum arată Rosetti, Mélanges, 353, cînd obține de la Diana, *zănă și de aici zînă. Prin urmare, credem că rezultatul creātiōnem › Crăciun este fonetic normal și logic, din punct de vedere semantic, dacă se pleacă de la semnificația de „copil”.

Celelalte etimoane lat. care s-au propus sînt mai puțin convingătoare: lat. (in)carnatiōnem (Lexiconul de la Buda); lat. crastĭnum (Hasdeu 615); lat. Christi iēiūnium (Schuchardt, Literaturblatt, VII, 154; ZRPh., XV, 93); lat. Christi- cu un al doilea element neclar, cf. alb. Kèrsendeljë › lat. Christi natalia (Meyer 189); lat. călātiōnem „chemare adresată de preot poporului, în prima zi a fiecărei luni” (P. Papahagi, Conv. Lit., XXXVII, 670; Pușcariu 407; Capidan, Dacor., III, 142; T. Papahagi, LL, III, 211-3 și 220; cf. împotrivă Iorga, Revista istorică, XVIII, 220).

Același cuvînt apare în mai multe limbi care au fost în contact cu rom.; cf. bg. kračon, kračunek (după Mladenov 256, direct din lat.), sb. Kračun „nume de persoană” (Daničič, V, 429), rut. k(e)rečun, kračun, g(e)rečun, v. rus. koročjun „o anumită epoca a anului, nedeterminată în texte”, rus. koročun „solstițiu de iarnă” și „moarte”. 

Această răspîndire a cuvîntului i-a făcut pe unii filologi să se gîndească la o posibilă origine sl. (Cihac, II, 79; Philippide, Principii, 17; Domaschke 163; Weigand, BA, III, 98-104; Rosetti, BL, XI, 56; Vasmer 633), bazat pe kratŭkŭ „scurt”, sau pe kračati „a face pași”. Vasmer adaugă că der. din rom. nu este posibilă întrucît apare în v. rus. (cronica de la Novgorod) din 1143.

Argumentul nu pare suficient, deoarece se știe că pe vremea aceea rușii veneau în contact cu populațiile danubiene; este însă sigur că rusa nu are alte cuvinte rom. atît de vechi, și că în general are foarte puține. Totuși, etimoanele slave propuse nu par posibile, kratŭkŭ fiindcă der. ar fi imposibilă în această formă (Berneker 604) și kračati pentru că se bazează pe o simplă consonanță, fără legătură semantică vizibilă.

Ipoteza lui Rosetti, după care creātiōnem „creație” ar fi trecut în sl. ca termen ecleziastic, nu suprimă dificultățile, căci este imposibil de admis, cum o face autorul, că „la langue de l’église a également employé creatio” în loc de Crăciun pentru rațiunile dogmatice expuse. În sfîrșit, sensul de „moarte violentă” sau „moarte în floarea tinereții”, propriu rus., pare a se explica prin rom. crăciuni, vb. (a vărsa sînge, a ucide), datorită obiceiului de a tăia porcul în ajun de Crăciun, cf. ți-a venit Crăciunul, „ți-a sosit ceasul de pe urmă”. Pentru originea rom. a sl. cf. Jagič, Arch. slaw. Phil., II, 610; Schuchardt, Arch. slaw. Phil., IX, 526; Berneker 604; Capidan, Raporturile, 182.”

(Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimolog român, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958–1966)

 

Nașterea Domnului


 

Nașterea Domnului (Crăciunul) - foto preluat de pe doxologia.ro

Nașterea Domnului (Crăciunul) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Nașterea lui Iisus Hristos astfel a fost: fiind logodită Preacurata Maica Lui, Fecioara Maria, cu Iosif, bărbat drept și bătrân cu anii – căci era de 80 de ani și, sub chipul însoțirii, după mărturia Sfântului Grigore de Nissa și a Sfântului Epifanie al Ciprului, a fost dată lui pentru paza fecioriei și pentru purtarea de grijă pentru dânsa, mai înainte până a nu se aduna ei. Iosif era numai cu părerea bărbat Mariei, iar de fapt era păzitor al fecioriei ei celei sfințite lui Dumnezeu, martor cu ochii și văzător al vieții ei celei fără prihană. Căci așa a vrut Dumnezeu, să tăinuiască înaintea diavolului taina întrupării Sale din Preacurata Fecioară, acoperind prin logodire fecioria Preasfintei Maicii Sale, ca să nu cunoască vrăjmașul că aceasta este fecioară aceea, despre care a zis Isaia mai înainte: Iată fecioara va lua în pântece.

Acest lucru îl mărturisește și Sfântul Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, zicând: „De trebuință era Iosif spre slujirea tainei, să se socotească ca și cum fecioara ar avea bărbat; iar cu lucrul să se tăinuiască de diavol, ca să nu știe cele ce vor să fie, anume că Dumnezeu voiește a petrece cu oamenii”. Asemenea și Sfântul Vasile cel Mare grăiește: „Pentru ca să se tăinuiască de domnul veacului acestuia, s-a economisit să se facă logodire cu Iosif”. Și Sfântul Ioan Damaschin zice: „Se logodește Iosif cu Maria ca și cu un bărbat, că nu cumva, cunoscând diavolul nașterea lui Hristos din fecioară fără de bărbat, să se dea în lături, adică să înceteze a-l mânia pe Irod și a îndemna pe iudei spre zavistie. Pentru că diavolul, încă de atunci de când a prorocit Isaia: Iată fecioară în pântece va lua și va naște, pândea pe toate fecioarele, când va zămisli vreuna dintr-însele fără de bărbat și să nască fiind fecioară. Deci, a iconomisit purtarea de grijă a lui Dumnezeu, să se logodească Fecioara Maria cu Iosif, pentru ca să se tăinuiască de către domnul întunericului, fecioria Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și întruparea Cuvântului lui Dumnezeu”.

Deci, mai înainte de săvârșirea însoțirii prin cunoștința trupească, Preacurata Fecioară s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt și creștea sfântul ei pântece după ce a încăput în sine pe Dumnezeu cel neîncăput. Mai ales după ce s-a întors la casa ei, după o ședere de trei luni la Elisabeta, s-a cunoscut că este îngreuiată, din zi în zi crescând dumnezeiescul rod și apropiindu-se de nașterea Sa, prin împlinirea vremii celei obișnuite.

Acest lucru văzându-l Iosif, a căzut în nepricepere și în mare întristare, căci o socotea că este furată de nuntă. Și, tulburându-se bătrânul foarte, zicea în sine: „De unde i s-a făcut ei aceasta? Eu pe dânsa nu am cunoscut-o și nici măcar cu gândul n-am greșit și iată că se vede îngreuiată, vai mie, ce s-a făcut, cu cine a căzut? Cine a înșelat-o pe dânsa? Și ce voi face eu? Nu știu! O voi vădi pe ea, ca pe o călcătoare de lege sau voi tăcea rușinea ei și a mea? Pentru că de o voi vădi pe dânsa, apoi cu adevărat, după legea lui Moise, o vor ucide cu pietre și eu mă voi socoti ca un tiran, dând-o spre moarte cumplită. Iar dacă, nevădind-o pe dânsa, voi tăcea, apoi voi lua parte la a ei desfrânare. Deci ce voi face? Nu mă pricep! Voi izgoni-o pe ea în taină, ca să se ducă oriunde va vrea sau eu să mă duc de la dânsa într-altă parte depărtată, ca să nu mai vadă ochii mei o rușine ca aceasta”.

Astfel gândind Iosif întru sine, s-a apropiat și a zis către fecioară, precum vorbește de aceasta Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului: „Mario, ce este lucrul acesta pe care-l văd întru tine? Nu mă pricep și mă minunez și cu mintea mă înspăimîntez. Ascunde-te de la mine degrabă. Marie, ce este lucrul acesta care-l văd întru tine? În loc de cinste, rușine; în loc de bucurie, întristare, în loc ca să mă laud, ocară mi-ai adus mie; te-am luat de la preoți din biserică, fără prihană, și acum ce este ceea ce se vede?”.

Și Atanasie al Alexandriei povestește de aceasta astfel: „Iosif, văzând-o pe ea având în pântece, iar comoara cea dinăuntru neștiind-o și tulburându-se vorbea către fecioară, zicând: „Ce ți s-a întâmplat, Marie? Oare nu ești tu fecioara cea mai cinstită, care ai fost crescută în sfintele pridvoare? Nu ești tu Maria care nici nu voiai a te uita la față de bărbat? Oare nu ești tu Maria pe care n-au putut preoții să te înduplece după voia lor și să te logodească? Oare nu ești tu Maria care te-ai făgăduit a-ți păzi neveștejit trandafirul fecioriei? Unde este cămara curăției tale? Unde este fața cea frumoasă? Eu mă rușinez și tu îndrăznești, căci îți tăinuiesc păcatul tău?”.

Acestea și multe altele zicând Iosif către dânsa, o, cât se rușina fiind nevinovată mielușeaua și porumbița cea fără prihană, fecioara cea curată, rumenindu-se la față la auzirea unor asemenea cuvinte ale lui Iosif. Nici nu îndrăznea a-i spune buna-vestire a Arhanghelului și prorocirea Elisabetei despre dânsa, ca să nu se arate măreață în deșert, lăudându-se. De acest lucru adeverește și Atanasie, cel mai sus pomenit, că ea a zis către Iosif: „De voi mărturisi eu singură despre mine, apoi voi fi măreață în deșert; rabdă puțin, Iosife, și păstorii te vor încredința pe tine”.

Fecioara Maria nimic altceva nu răspundea lui Iosif, decât numai acestea: „Viu este Domnul Cel ce m-a păzit întreagă întru feciorie până acum, că nu am cunoscut păcat și nimeni nu s-a atins de mine; iar ceea ce este întru mine, din voia și din lucrarea lui Dumnezeu este”. Iosif, ca un om cugeta cele omenești, socotind că din păcat este ceea ce s-a zămislit. Însă, ca un drept ce era, n-a voit să o vădească pe dânsa, ci voia să o lase pe ascuns și să se ducă de la dânsa undeva departe.

Acestea gândind el, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, zicând: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta”. Aici îngerul numește pe fecioară, femeie a lui Iosif, înlăturând părerea acestuia despre desfrânare – căci Iosif socotea că Maria prin desfrânare a zămislit „femeia cea logodită este a ta, iar nu a altui bărbat”. Teofilact așa zice: „Femeie a lui Iosif, numește îngerul pe Maria, arătând că cea logodită nu este cu altcineva însoțită, încă și pentru aceea o numește femeia lui Iosif, ca împreună cu fecioria să fie cinstită și nunta cea după lege”. Așa socotește și Sfântul Vasile cel Mare: „Și fecioară, zice, cu bărbat logodită, ca și fecioria să se cinstească și nunta să nu se defaime”.

Fecioria a fost aleasă, deci, ca una ce era de trebuință pentru sfințire; iar logodirea, ca ceea ce este începătura nunții, s-a rânduit ca legiuită, să nu se socotească că acel născut este născut din fărădelege. Apoi, că Iosif să fie martor adevărat al curăției, și ea să nu fie sub defăimare, ca una ce și-ar fi întinat fecioria, pentru că avea chiar pe logodnic martor al vieții sale și păzitor. Deci, zice îngerul: Nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, ca și cum ar fi zis: „Primește pe femeia ta după logodire, iar fecioară după făgăduința ei, cu care s-a făgăduit lui Dumnezeu; că în neamul evreesc numai această fecioară s-a făgăduit lui Dumnezeu, cea dintii ca să-și păzească fecioria neîntinată până la sfârșit. Nu te teme, că cel ce s-a zămislit într-însa de la Duhul Sfânt este: va naște fiu și-i vei chema numele Lui ca un tată, deși nu ești părtaș la nașterea Aceluia. De vreme ce este obicei ca părinții să dea nume fiilor lor, precum Avraam a dat nume fiului său Isaac și tu, măcar că nu ești tată firesc, însă după părere fiindu-i tată, îi vei sluji părintește punându-i nume”.

Sfântul Teofilact mai spune despre înger că a zis astfel lui Iosif: „Măcar că nu ai nici o împărtășire la naștere, însă această dregătorie părintească voiesc să ți-o dau, ca să dai nume Celui născut. Tu vei da nume Pruncului, deși nu este nașterea ta, dar trebuie să te arăți ca un părinte. Iar numele ce vei da vă fi Iisus, care înseamnă Mântuitor, pentru că Acesta va mântui pe poporul Său de păcate”.

Sculându-se Iosif din somn a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat pe femeia sa cea logodită, pe fecioara cea fără prihană, care, prin făgăduința fecioriei, era sfințită Domnului, ca să fie Maica Stăpânului și care de la Duhul Sfânt a zămislit pe Mântuitorul lumii. Pe aceasta a primit-o ca pe o logodnică a sa, iar ca pe o fecioară a Domnului, cinstind-o foarte mult și slujindu-i ca Maicii Mântuitorului, cu bună credință și cu frică, n-a cunoscut-o până când a născut și, după mărturia lui Teofilact, nu s-a atins de dânsa niciodată.

Iosif fiind drept, nu putea să se atingă de aceea, care nu pentru nuntă îi fusese dată din biserica Domnului, ci, după obiceiul nunții, spre paza fecioriei. Cum putea să se atingă de o fecioară a Domnului, care făgăduise feciorie veșnică lui Dumnezeu? Cum putea să se atingă de Maica Domnului, Ziditorului Său, de aceea care era fără prihană? Iar ceea ce zice Evanghelia: până ce a născut, acest cuvânt, până ce, l-a pus Sfânta Scriptură în loc de vreme neîncetată. Căci și David grăiește: Zis-a Domnul Domnului Meu: șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale.

Nu trebuie să înțelegem că numai până atunci vrea Domnul, ca Fiul să șadă de-a dreapta Sa, până când va pune pe vrăjmași așternut picioarelor Lui, iar după punerea vrăjmașilor nu va avea să mai șadă. Ci, chiar după ce va pune pe vrăjmași sub picioare, are să șadă mai cu slăvire, ca un biruitor în veacuri nesfârșite. Asemenea și despre Sfântul Iosif se scrie: Nu a cunoscut-o pe ea, până ce a născut. Nu se înțelege că după aceea avea să o cunoască, precum au socotit unii dintre eretici, care este lucru străin de credința Bisericii. Dar după nașterea unui Fiu ca Acela, Care este Dumnezeu întrupat și după atâtea minuni ce s-au făcut în vremea nașterii – pe care singur Iosif le văzuse -, nu numai că nu a îndrăznit a se atinge de dânsa, dar și mai mult o cinstea ca un rob pe doamna sa, slujindu-i ca unei Maici a lui Dumnezeu, cu frică și cu cutremur.

Pentru acest cuvânt, până ce, Sfântul Teofilact vorbește astfel: „Sfânta Scriptură spune așa precum și despre potop grăiește: Nu s-a mai întors corbul în corabie, până ce s-a uscat apa de pe pământ. Dar el nici după aceea nu s-a întors. Chiar Domnul nostru Iisus Hristos grăiește: Cu voi sunt până la sfârșitul veacului. Oare se înțelege că după sfârșitul veacului nu va mai fi cu noi? Atunci mai vârtos va fi cu noi în veacurile cele nesfârșite. Așa și aici zice, până ce a născut. Adică, nici mai înainte de naștere, nici după naștere n-a cunoscut-o; precum și Domnul și în veacul acesta și după sfârșitul veacului va fi cu noi. Deci cum putea să se atingă de cea Preacurată, după înștiințarea negrăitei nașteri?”.

De aici se arată cu dinadinsul și după naștere fecioria Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Căci, atunci când s-a arătat îngerul lui Iosif, care se îndoia de însărcinarea fecioarei și o socotea că este furată de nuntă, îngerul a numit atunci pe Maria femeia lui Iosif: Nu te teme, a lua pe Maria, femeia ta, și cu aceasta, precum s-a zis mai sus, a surpat părerea despre desfrânare. Când același înger s-a arătat lui Iosif, care acum se încredințase despre curățenia Mariei și despre Cel născut din Duhul Sfânt, după nașterea lui Hristos – înger care s-a arătat și în Betleem și în Egipt – după aceea nu mai numește pe Preacurata Fecioară Maria, femeie a lui, ci numai Maica Celui născut. Că așa se scrie: Ducându-se magii, iată îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicând: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui – iar nu pe femeia ta – și fugi în Egipt”. Și în Egipt iarăși îi zice: „Scoală-te, ia pruncul și pe maica lui și du-te în pământul lui Israel”.

Aici se arată că nu spre nuntă rânduia pe Iosif, ci spre a sluji Pruncului și mamei sale. Deci nu numai până ce a născut pe Fiul său cel Întâi născut, Maria n-a fost cunoscută de Iosif ca femeie, ci și după nașterea Aceluia, asemenea a rămas fecioară, precum despre aceasta într-o unire mărturisesc toți Sfinții Părinți și dascălii cei mari ai Bisericii creștine.

Se povestește și aceasta, că Fecioara Maria fiind îngreuiată, un oarecare dintre cărturari, cu numele Anin, venind în casa lor – aceasta după arătarea îngerului în vis lui Iosif – și, văzând pe fecioară îngreuiată, a alergat degrabă la arhiereu și la tot soborul, zicând: „Iosif, teslarul, pe care toți l-ați mărturisit că este drept, a făcut fărădelege; căci pe fecioară, care a luat-o din biserica Domnului spre pază, a cunoscut-o în ascuns și acum este îngreuiată”.

Ducându-se în casa lui Iosif slugi trimise de arhiereu, au găsit pe Maria după cum spusese cărturarul acela și luând-o cu Iosif, au dus-o la arhiereu și la sobor. Arhiereul a zis către fecioara Maria: „Ai uitat pe Domnul Dumnezeul tău, tu care ai fost crescută în sfânta sfintelor, care ai primit hrană din mâinile îngerului și ai auzit cântări îngerești. De ce ai făcut aceasta?”. Iar ea, plângând, zicea: „Viu este Domnul Dumnezeul meu, că sunt curată și nu știu de bărbat”. Atunci arhiereul a zis către Iosif: „De ce ai făcut aceasta?”. Iosif a răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeul meu că sunt curat față de dânsa”. Și i-a zis arhiereul: „De vreme ce n-ai plecat capul tău sub mâna cea tare a lui Dumnezeu ca să fie binecuvântată seminția ta și fiindcă, nespunând fiilor lui Israel, pe ascuns te-ai unit cu fecioara cea adusă dar Domnului, pentru aceasta veți bea apa vădirii, ca să arate Domnul păcatul vostru înaintea tuturor”.

Era judecată rânduită de la Dumnezeu prin Moise, precum se scrie în cartea a patra a lui Moise, capitolul al cincilea: Dacă vreo față bărbătească sau femeiască ar fi fost prihănită pentru desfrânare și n-ar fi mărturisit adevărul, i se dă aceleia să bea apa jurământului în casa Domnului, cu lucrările și rânduielile cele scrise acolo, deosebit. Și se făcea după băutura aceea, prin judecata lui Dumnezeu, oarecare semn asupra acelora ce au păcătuit, după care semn se cunoștea fărădelegea făcută. Deci cu acea apă, după rânduiala ce se cuvenea, arhiereul a adăpat întâi pe Iosif, apoi și pe Maria. Însă nu s-a făcut asupra lor nici un semn, încât se mira poporul că nu s-a aflat într-înșii păcat. Apoi a zis către dânșii arhiereul: „Dacă Domnul Dumnezeu n-a arătat păcatul vostru, să mergeți de aici cu pace”. Iosif, luând pe fecioara Maria, s-a dus la casa sa, bucurându-se și lăudând pe Dumnezeul lui Israel.

După această a ieșit poruncă de la Cezarul August ca să se înscrie toată lumea. Și mergeau toți de se înscriau, fiecare în a sa cetate. S-a dus și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem – pentru că el era din casă și familia lui David – ca să se înscrie cu Maria cea logodită cu el, ea fiind însărcinată. Betleemul este o cetate mică, nu departe de Ierusalim, în partea dinspre miazăzi, lingă drumul ce merge la munte către Hebron, cetatea preoților, în care era casa lui Zaharia, unde Preacurata Fecioară, după buna vestire a Arhanghelului, a cercetat și a sărutat pe Elisabeta, maica Mergătorului Înainte.

Deci, între Ierusalim și Hebron se află la mijloc Betleemul; și de la cetatea Nazaretul Galileii, până aici este cale de trei zile și ceva. Se numește Betleemul, cetatea lui David, căci într-însa s-a născut David și s-a uns ca împărat. Acolo a murit și Rahila și se vede mormântul lui Iesei, tatăl lui David. Mai înainte numele Betleemului era Efrata. Iacob, păscând acolo dobitoacele sale, l-a numit casă pâinii, mai înainte văzând cu duhul și mai înainte vestind că avea să se nască într-acel loc pâinea, care s-a pogorât din cer, adică Hristos Domnul. Aproape de Betleem, către răsărit – în preajma puțului lui David, unde a însetat el odată și a zis: „Cine mă va adăpa pe mine cu apă din fântâna cea dinaintea porților Betleemului?” – acolo se află o peșteră într-un munte de piatră, pe care stă cetatea Betleemului. Peștera aceea era aproape de o holdă a Salomeii, care locuia acolo în Betleem și care era rudenie a amândorura, adică Fecioarei Maria și lui Iosif.

Când s-a apropiat Iosif de cetate, s-au împlinit zilele ca să nască Mireasa cea neispitită de nuntă și căuta casă de odihnă, în care ar putea avea loc lesnicios ca să nască, adică să-și dea în lume rodul pântecelui său cel binecuvântat. Dar nu au găsit gazdă, din pricina mulțimii poporului care venise să se înscrie, căci se umpluse nu numai gazda cea de obște, ci și toată cetatea. Deci s-au întors la peștera aceea, pentru că nu găseau loc de găzduit și ziua era pe sfârșite. Peștera aceea slujea ca grajd de dobitoace, unde Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară, în miezul nopții, rugându-se lui Dumnezeu cu fierbințeală și cu totul fiind cu mintea la Dumnezeu, arzând de dorirea și de dragostea Lui, a născut fără durere pe Domnul nostru Iisus Hristos, în douăzeci și cinci ale lunii decembrie. Pentru că astfel se și cuvenea să nască, fără durere, aceea care a zămislit fără păcat. „Nu am cunoscut, zice, plăcerea nunții, fiind neînsoțită”.

Precum a zămislit curată, tot așa a și născut fără de stricăciune, după cum grăiește Sfântul Grigorie al Nissei: „Fecioară a zămislit, Fecioară a purtat, Fecioară a rămas și nici o minune din cele ce s-au făcut pe pământ nu a fost mai mare ca aceasta”. Iar Sfântul Damaschin zice: „O minune mai nouă decât toate minunile cele de demult. Căci cine a cunoscut să fi născut maică fără de bărbat?”. Da, fără de bărbat, adică asemenea lui Adam, din care s-a făcut Eva, fără femeie. De care grăiește Sfântul Ioan Gură de Aur, astfel: „Că precum Adam fără femeie a adus în lume femeie, pe Eva, tot astfel și fecioara astăzi, fără de bărbat a născut bărbat, plătind pentru Eva datoria bărbaților. Și precum Adam a rămas nevătămat, după luarea coastei trupești, tot așa a rămas și Fecioara după ieșirea Pruncului dintr-însa”.

Astfel s-a împlinit Scriptura cea de mai înainte, despre rugul cel nears și despre Marea Roșie. „Căci precum rugul n-a ars fiind aprins, cum cântă biserica, astfel Fecioară ai născut și Fecioară ai rămas”. Și iarăși zice: „Marea Roșie după trecerea lui Israel a rămas neumblată, iar cea fără prihană, după nașterea lui Emanuel, a rămas nestricată”. Astfel, fără vătămarea fecioriei sale, pururea Fecioara Maria a născut pe Dumnezeu întrupat, fără ajutor și fără slujbă cea obișnuită a moașei. Aceasta mărturisește Sfântul Atanasie al Alexandriei – despre cuvintele acestea ale Evangheliei: A născut pe Fiul său Cel întâi născut, L-a înfășat și L-a pus în iesle –, socotind, zice astfel: „Vezi nașterea cea cu taină a Fecioarei; singură a născut și singură a înfășat. Pe când la femeile cele lumești, una naște și alta înfașă, iar la fecioară nu s-a întâmplat astfel, ci singură a născut și singură a înfășat, singură Maică, fără osteneală și fără moașă învățată, așa că n-a lăsat pe nimeni să se atingă cu mâini necurate de aceea care era cu totul curată, singură a slujit Celui dintr-însa și mai presus de ea, apoi singură L-a înfășat și L-a culcat în iesle”.

Asemenea și Sfântul Ciprian zice: „Întru naștere și după naștere, cu dumnezeiască putere a fost fecioară, care a născut fără durere. Nu avea trebuință de nici o slujbă de-a moașei, ci singura Născătoare a fost și slujitoare a nașterii, cu bună cucernicie, arătând Preaiubitului său rod slujba cea de maică, îmbrățișându-L, sărutându-L, alăptându-L și făcând toate plină de bucurie, pentru că întru naștere n-a avut nici o durere și nici o neputință a firii”.

După aceasta, Născătoarea de Dumnezeu cea fără de prihană și singură slujitoarea nașterii sale, înfășând pe dulcele său Fiu cu scutece albe, curate și subțiri, ce erau pregătite mai înainte și aduse cu sine din Nazaret și, punându-L în ieslea ce era într-aceeași peșteră, s-a închinat Lui ca lui Dumnezeu, Ziditorul Său. De acest lucru pomenește fericitul Iosif, făcătorul de canoane către Preacurată, zicând: „Fecioară, pe Cel întrupat și pe Cel înfășurat cu asemănarea omenească, ținându-L în mâinile tale, închinându-te Lui și sărutându-L, ai zis că o maică: Preadulcele meu Fiu, cum Te țin pe Tine, Cel ce ții cu mâna toată făptura?”.

Deci încredințat lucru este că dumnezeiasca fecioară s-a închinat până la pământ Celui născut dintr-însa, Care era culcat în iesle și pe Care cu mirare, Îl înconjurau nevăzut, cetele îngerești, adeverind despre aceasta Biserică, astfel: Îngerii înconjurau ieslea ca pe un scaun de heruvimi, căci vedeau peștera ca un cer, fiind culcat într-însa Stăpânul. Lângă iesle erau legați un bou și un asin ca să se împlinească Scriptura: cunoscut-a boul pe cel ce-l are pe el și asinul ieslea Domnului său. Boul acela și asinul erau aduși de Iosif din Nazaret. Asinul se adusese pentru Fecioară cea îngreuiată ca s-o ducă deasupra sa pe cale, iar pe bou îl adusese Iosif, ca să-l vândă și să plătească datornicul bir împărătesc, și ca să cumpere cele de trebuință. Acele dobitoace necuvântătoare stând lângă iesle, cu aburul lor încălzeau pe Prunc în frigul iernii și așa slujeau Stăpânului și Făcătorului.

Apoi Iosif s-a închinat Celui născut, cum și aceleia ce L-a născut, căci atunci a cunoscut că Cel născut dintr-însa este de la Duhul Sfânt, precum grăiește și Sfântul Atanasie: „Cu adevărat nu a cunoscut-o Iosif pe dânsa, până ce a născut pe Fiul său Cel întâi născut. Cât a purtat fecioara pe Cel zămislit, nu o știa Iosif. Nu știa ce este într-însa, nu știa ce se întrupa. După ce a născut, atunci a cunoscut puterea fecioarei și de ce s-a învrednicit ea. Atunci a cunoscut, văzând pe Fecioara hrănind piept și păzind floarea fecioriei. Atunci a cunoscut, când fecioară a născut, iar cele ce sunt ale celor ce nasc nu le-a priceput. Atunci a cunoscut când a dat lapte, piatra cea netăiată, pietrei celei gândite. Atunci a cunoscut Iosif că pentru dânsa a scris Isaia: Iată, fecioară în pântece va lua”.

Până aici sunt cuvintele lui Atanasie, care încredințează că în acea vreme a cunoscut Iosif puterea tainei și, cunoscând, s-a închinat cu frică și cu bucurie, mulțumind lui Dumnezeu Cel întrupat, Care l-a învrednicit a fi singur văzător și slujitor al tainei. Ziua nașterii lui Hristos, se scrie de către mulți scriitori vrednici de credință, că ar fi fost sâmbăta spre Duminică, la miezul nopții.

Așa se arată și de Soborul al șaselea ecumenic, care grăiește pentru prăznuirea zilei Duminicii, zicând că în această zi a făcut Domnul lumina. Întru această zi a plouat mană din cer. În această zi Domnul a binevoit a Se naște. Întru aceasta a luat Domnul botezul în Iordan de la Ioan. Întru această zi, Preamilostivul Răscumpărător al neamului omenesc a înviat din morți, pentru mântuirea noastră. Întru aceasta a trimis pe Duhul Sfânt peste ucenici. Că precum vineri, după mărturii vrednice de credință, S-a zămislit în pântecele cel fecioresc, prin buna vestire a Arhanghelului și vineri a pătimit, așa Duminică S-a născut și Duminică a înviat.

Cu cuviință era a Se naște Hristos în ziua Duminicii, căci în care zi Dumnezeu a zis să se facă lumină și s-a făcut lumină – întru aceea Însuși El fiind Lumina cea neapropiată să răsară lumii. Iar că avea să Se nască Hristos noaptea și în ceasurile ei, cu proorocie s-a spus mai înainte în cărțile Înțelepciunii astfel: „Pentru că liniștită tăcere cuprinzând toate și noaptea întru a sa grăbire înjumătățindu-se, Cuvântul Tău cel Atotputernic din cer, de la scaunul împărăției, aspru războinic, a venit în mijlocul pământului celui pierzător”.

S-au făcut și minuni mari în vremea nașterii Domnului în toată lumea, căci în acel ceas prin care a trecut Domnul nostru prin poarta fecioriei cea pecetluită cu curăția, tot în acela, în peșteră a izvorât din piatră izvor de apă. În Roma a ieșit din pământ un izvor de untdelemn și a curs în râul Tibrului. O capiște idolească, ce se numea veșnică, a căzut și idolii s-au sfărâmat și tot acolo s-au arătat pe cer trei sori. În Spania în aceeași noapte s-a arătat un nor mai luminos decât soarele. În pământul Iudeii au odrăslit viile cele din Engadi, fiind iarnă. Iar, mai ales, după cum se scrie în Evanghelie, cu cântare s-au pogorât îngerii din cer și s-au arătat oamenilor în vederea ochilor.

În preajma peșterii acelea, în care S-a născut Hristos, era un turn ca la o mie de stânjeni departe, ce se numea Ader, slujind de locuință păstorilor. Acolo în acea noapte s-a întâmplat că nu dormeau trei păstori, care își străjuiau turma lor; și iată, cel mai întâi stătător între puterile cerești – pe care îl socotește Sfântul Ciprian că este binevestitorul Gavriil – s-a arătat lor în mare lumină, strălucind cu slavă cerească și cu aceeași lumină strălucindu-i și pe dânșii, iar ei, văzându-l, foarte s-au înfricoșat. Dar îngerul ce s-a arătat, le-a poruncit să lase frica și să nu se teamă și le-a vestit bucuria ce venise la toată lumea prin nașterea Mântuitorului. Apoi le-a spus și semnul bunei sale vestiri, celei nemincinoase: Veți afla, zice, un Prunc înfășat culcat în iesle.

Acestea vorbind îngerul către dânșii, îndată s-au auzit în văzduh cete îngerești, lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire. După vederea aceea a îngerului și după cântările auzite, sfătuindu-se păstorii, s-au dus degrabă până la Betleem ca să vadă de sunt adevărate, cele ce li s-au spus lor de către înger. Și au aflat pe Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, pe Sfântul Iosif, logodnicul ei, precum și Pruncul înfășat și pus în iesle.

Crezând fără îndoială că Acela este Hristos Domnul, Mesia cel așteptat, Care a venit în lume să mântuiască neamul omenesc, s-au închinat Lui și au spus toate cele ce au auzit și ceea ce li s-a spus de înger, despre Pruncul Acela. Atunci toți cei ce auzeau, adică Iosif, Salomeea și cei ce se întâmplaseră de veniseră în acea vreme acolo, se mirau de cele grăite de păstori. Mai ales Preacurata Fecioară Maria, care născuse fără stricăciune, păstra toate graiurile acestea punându-le în inima sa. Și s-au întors păstorii, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu.

Așa a fost Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, și de la noi păcătoșii, să-I fie cinste și slavă, închinăciune și mulțumire, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu Cel pururea de o ființă, Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

cititi mai mult despre Nașterea Domnului (Crăciunul) si pe: doxologia.roro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Evenimentele Zilei de 25 decembrie în Istorie

Imperial Coronation of Charlemagne (25 December 800), by Friedrich Kaulbach, 1861 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Încoronarea imperială a lui Carol cel Mare (25 decembrie 800), de Friedrich Kaulbach, 1861

foto preluat de pe  en.wikipedia.org

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org

 

25 decembrie este a 359-a zi a calendarului gregorian și a 360-a zi în anii bisecți.

Mai sunt 6 zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbători Religioase ale Zilei de 25 decembrie


 

Biserica Ortodoxă Română

(†) Nașterea Domnului (Crăciunul)

Crăciunul sau Naşterea Domnului este sărbătoarea creştină a naşterii după trup a Domnului Iisus Hristos, celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an.

Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (sau praznice împărăteşti) a Bisericilor Ortodoxe, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii.

În anumite ţări, unde creştinii sunt majoritari, Crăciunul este de asemenea sărbătoare legală şi se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

(† ) Nașterea Domnului și Dumnezeului nostru Isus Cristos (Crăciunul)

 

Biserica Romano-Catolică

(† ) Nașterea Domnului (Crăciunul); Sf. Eugenia, martiră; Sf. Anastasia, martiră

Sfânta Eugenia (n. 180 d.Hr., Roma, Roma Antică – d. 258 d.Hr., Roma, Roma Antică) a fost o martiră romană creștină timpurie, care este sărbătorită pe 25 decembrie în Biserica Romano-Catolică, pe 24 decembrie (6 ianuarie, de credincioșii pe stil vechi) în Biserica Ortodoxă Răsăriteană și pe 23 ianuarie în Biserica Apostolică Armeană.

Povestea vieții ei este inclusă în Legenda aurea.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Evenimentele Zilei de 25 decembrie în Istorie:

25 decembrie 800 d.Hr. – Carol cel Mare a fost încoronat ca Imperator Augustus de papa Leon al III-lea;

25 decembrie 1989 – Elena și Nicolae Ceaușescu au fost condamnați la moarte și executați;

25 decembrie 1991 – Mihail Gorbaciov și-a dat demisia din funcția de președinte al Uniunii Sovietice, punând capăt existenței acestui stat.


 

25 decembrie Anul 36 - Forțele împăratului Guangwu al Hanului de Est, sub comanda lui Wu Han, au cucerit imperiul separatist Chengjia, reunind China.

 

25 decembrie 274 - Un templu pentru Sol Invictus a fost dedicat în Roma de împăratul Aurelian. cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Mosaic of Sol in Mausoleum M in the Vatican Necropolis - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Mosaic of Sol in Mausoleum M in the Vatican Necropolis – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

25 decembrie 333 – Împaratul Constantin cel Mare l-a ridicat pe fiul sau cel mic, Constans, la rangul de Caesar.

Flavius Iulius Constans (n. 320 - d. 18 ianuarie 350) a fost împărat roman care a domnit din 337 până în 350 - foto: ro.wikipedia.org

Constant – foto: ro.wikipedia.org

Flavius Iulius Constans (n. 320 – d. 18 ianuarie 350) a fost împărat roman care a domnit din 337 până în 350.

Fiul cel mai mic al lui Constantin cel Mare și al Faustei, ridicat în 335 la rang de caesar, Constant devine în 337, la moartea tatălui său, împreună cu cei doi frați, Constantin II și Constanțiu II, augustus, încredințindu-i-se guvernarea Italiei, Illyricum-ului și Africii.

Încercarea lui Constantin II de a-l tutela, urmată de invadarea Italiei, se soldează cu moartea acestuia în lupta de la Aquileia (340), Constant extinzându-și stăpânirea și asupra Galliei, Hispaniei și Britanniei.

Severitatea atitudinii față de armată și austeritatea politicii sale fiscale declanșează conspirația lui Flavius Magnus Magnentius care este proclamat împărat la Autun, în Galia.

Nevoit să fugă, Constant a fost ucis în apropiere de Pirinei, în anul 350.

 

25 decembrie 336 – Primul semn documentar de sărbătoare de Crăciun la Roma.

 

25 decembrie 350 - Vetranio îl întâlnește pe Constantius al II-lea la Naissus (Serbia) și este forțat să-și abțină titlul (Caesar). Constantius îi permite să trăiască în calitate de cetățean privat pe o pensie de stat.

Vetranio sau Vetriano (n. ? în Moesia - d. cca. 360), a luat titlul de Augustus în perioada 1 martie – 25 decembrie 350 alături de Constantin al II-lea. Vetranio, care era un general loial, a fost proclamat împărat de legiunile danubiene după moartea lui Constant și, mai târziu, a demisionat din poziția sa în favoarea lui Constantius - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vetranio – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Vetranio sau Vetriano (n. ? în Moesia – d. cca. 360), a luat titlul de Augustus în perioada 1 martie – 25 decembrie 350 alături de Constantin al II-lea.

Vetranio, care era un general loial, a fost proclamat împărat de legiunile danubiene după moartea lui Constant și, mai târziu, a demisionat din poziția sa în favoarea lui Constantius.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org;

 

25 decembrie 508 - Clovis I, regele francilor, a fost botezat în credința catolică la Reims, de către Sfântul Remigius.

Clovis I (scris și Chlodowech sau Chlodwig, franceza modernă Louis, olandeza modernă Lodewijk, germana modernă Ludwig) (ca. 466 – 27 noiembrie 511) a fost primul rege al francilor care a unit această națiune în întregime - (Botezul lui Clovis) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Botezul lui Clovis – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Clovis I (ca. 466 – 27 noiembrie 511) a fost primul rege al francilor care a unit această națiune în întregime.

I-a succedat la tron tatălui său Childeric I în 481 ca rege al francilor salieni, unul dintre triburile francilor care ocupau la acea vreme regiunea de la vest de Rinul de jos, cu centrul în jurul orașelor Tournai și Cambrai, de-a lungul graniței de astăzi dintre Franța și Belgia, într-o zonă cunoscută sub numele de Toxandria.

El a cucerit triburile france din apropiere, și s-a încoronat ca singurul rege înainte de moartea sa.

S-a convertit de la arianism la catolicism, la insistențele soției sale, Clotilda, ca urmare a victoriei de la Tolbiac, fiind botezat de episcopul de Reims, Remi, prin anul 500; tradiția fixează data de 25 decembrie 496.

Acest lucru a fost de o mare importanță în istoria Franței și a Europei Occidentale în general, deoarece Clovis s-a extins peste aproape întreaga fostă provincie romană Galia (corespunzând Franței de astăzi) situată în centrul Europei.

Este considerat fondatorul atât al Franței (cu care statul său semăna îndeaproape din punct de vedere geografic) cât și al Dinastiei Merovingiene care s-a aflat la conducerea francilor în următoarele două secole.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

25 decembrie 597 - Augustin de Canterbury botează în Kent mai mult de 10.000 de anglo-saxoni.

Augustin (n. primul trimestru al secolului VI — d. 26 mai 604) a fost primul arhiepiscop de Canterbury, și primul primat al Kentului. Este considerat sfânt în Biserica Anglicană, Catolică și Ortodoxă. Inițial a fost abate al abației benedictine Sfântul Andrei din Roma, iar apoi, a fost trimis de către papa Grigore cel Mare să-i convertească pe englezi (care căzuseră din nou în idolatrie) la creștinism (Portrait labelled "AUGUSTINUS" from the mid-8th century Saint Petersburg Bede, though perhaps intended as Gregory the Great) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Portrait labelled “AUGUSTINUS” from the mid-8th century Saint Petersburg Bede, though perhaps intended as Gregory the Great – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Augustin (n. primul trimestru al secolului VI — d. 26 mai 604) a fost primul arhiepiscop de Canterbury, și primul primat al Kentului.

Este considerat sfânt în Biserica Anglicană, Catolică și Ortodoxă.

Inițial a fost abate al abației benedictine Sfântul Andrei din Roma, iar apoi, a fost trimis de către papa Grigore cel Mare să-i convertească pe englezi (care căzuseră din nou în idolatrie) la creștinism.

Împreună cu 40 de călugări, Sfântul Augustin a ajuns în Anglia, unde l-a convertit la creștinism pe regele Ethelbert (care avea o soție creștină pe nume Berta).

În același an a organizat Biserica în 12 dioceze.

Datorită succeselor sale, Augustin a primit noi colaboratori și a fost numit arhiepiscop primat al Angliei.

Augustin a reușit să întemeieze alte 2 episcopii: Episcopia de Londra și Episcopia de Rochester, episcopi fiind Mellitus și Iustus.

În anul 603 nu a reușit să rezolve neînțelegerile între Biserica Romană și Biserica Celtică din Țara Galilor și Scoția, cu privire la anumite sacramente și data Paștelui.

Aceste probleme au fost rezolvate odată cu Sinodul de la Whitby din 664.

Astfel, activitatea misionară a Sfântului Augustin a fost extrem de importantă pentru introducerea creștinismului în Anglia.

Sfântul Augustin de Canterbury a murit pe 26 mai 604.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

25 decembrie 800 - Carol cel Mare a fost încoronat ca Imperator Augustus de papa Leon al III-lea.

Carol cel Mare este încoronat ca Împărat al Occidentului de către Papa Leon al III-lea (25 decembrie 800) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Carol cel Mare este încoronat ca Împărat al Occidentului de către Papa Leon al III-lea (25 decembrie 800) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Carol cel Mare (în germană Karl I, der Große, latină Carolus Magnus, franceză/engleză Charlemagne; (n. 2 aprilie 748 d.Hr., Imperiul Franc – d. 28 ianuarie 814 d.Hr., Aachen, Imperiul Franc), a fost rege al francilor din 768 până la moarte, și fondator al Imperiului Carolingian.

În timpul domniei sale a cucerit Italia și a fost încoronat Imperator Augustus de papa Leon al III-lea pe 25 decembrie 800, unii istorici văzând aceasta ca o încercare de a reînvia Imperiul Roman de Apus.

Imperiul Carolingian a fost în Europa, într-un anumit sens, un stat rival față de Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol (denumit și Imperiul Bizantin). Carol cel Mare face parte din dinastia Carolingiană și este considerat uneori ca părintele fondator al Franței cât și al Germaniei.

Unii istoriografi îl consideră drept părinte al Europei.

A fost primul conducător al unui imperiu în Europa occidentală de la prăbușirea Imperiului Roman cu capitala la Roma.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

25 decembrie 1000 - Întemeierea Regatului Ungariei – Ungaria a fost întemeiată ca împărăție creștină de către Ștefan I al Ungariei.

Regatul Ungariei la sfârşitul secolului al XI-lea - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Regatul Ungariei la sfârşitul secolului al XI-lea – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Regatul Ungariei în Evul Mediu a fost o monarhie multientnică din Europa Centrală.

Regatul a fost fondat de principele Ștefan I, care a primit binecuvântarea din partea Papei Silvestru al II-lea și a devenit rege în 25 decembrie 1000 sau 1 ianuarie 1001.

Legile militare și influențele politice emise în timpul domniei lui Ștefan I s-au concentrat pe întărirea autorității regale și creștinarea supușilor săi.

Deși o serie de documente subliniază rolul jucat de cavalerii și clericii germani și italieni în acest proces, nu trebuie neglijat nici rolul jucat de bulgari, dovedit de numărul mare de cuvinte de origine slavă prezente în limba maghiară, (în special în domeniul agriculturii).

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org

 

25 decembrie 1013 - Sweyn Forkbeard preia controlul lui Danelaw și este proclamat rege al Angliei.

Sweyn (Suanus rex) invading England in 1013 (detail of a 13th-century miniature). Cambridge University Library - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sweyn (Suanus rex) invading England in 1013 (detail of a 13th-century miniature). Cambridge University Library – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Svend (Sweyn, Svein, Sven) I „Barbă despicată” (Limba nordică veche: Sveinn Tjúguskegg; d. 3 februarie 1014) a fost rege al Danemarcii, rege al Angliei, precum și rege al unei părți din Norvegia.

În cronicile anglo-saxone, numele lui apare ca Swegen.

A fost fiul regelui Harald „Dinte albastru” al Danemarcei.

A fost tatăl regelui Knut cel Mare.

Sven I devine rege în Danemarca în anul 985, iar în 1000 deja cucerise Norvegia.

Înfuriat de uciderea rudelor sale, atacă Anglia și cere bani drept compensație.

Timp de câțiva ani, pretinde bani de la englezi pentru a nu-i ataca iar. Cu toate acestea, Sven îl izgonește pe regele englez Ethelred în anul 1013 și se proclamă rege.

Va domni până la moartea sa, din 1014.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

25 decembrie 1025 - Încoronarea lui Mieszko II Lambert ca rege al Poloniei.

Mieszko al II-lea Lambert (cca. 990 – 10/11 mai 1034) a fost rege al Poloniei în perioada 1025 – 1031 și duce din 1032 până la moartea sa (Portrait by Aleksander Lesser) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Mieszko al II-lea Lambert (Portrait by Aleksander Lesser) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Mieszko al II-lea Lambert (cca. 990 – 10/11 mai 1034) a fost rege al Poloniei în perioada 1025 – 1031 și duce din 1032 până la moartea sa.

(…) Bolesław I Viteazul a murit la 17 iunie 1025. Șase luni mai târziu, în ziua de Crăciun, Mieszko II Lambert a fost încoronat rege al Poloniei de către Arhiepiscopul de Gniezno, Hipolit, în Catedrala din Gniezno.

Cronicarii contemporani germani au considerat acest lucru ca fiind un abuz de putere din partea Arhiepiscopului, dar necesar ca urmare a situației politice existente.

După moartea tatălui său, Mieszko a moștenit un vast teritoriu, care, în plus față de Polonia Mare, Polonia Mică, Silezia și Pomerania Orientală includea, de asemenea, Pomerania Occidentală, precum și Luzația, Rutenia Roșie și teritoriul actual al Slovaciei.

Este contestat faptul dacă Moravia mai era încă sub conducerea sa sau era deja pierdută.

După ce domnia sa a început ca un important conducător în Europa Centrală, el era acum foarte important pentru Sfântul Imperiu Roman.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

25 decembrie 1066 - William Cuceritorul a fost încoronat rege al Angliei la Westminster Abbey, Londra.

William Cuceritorul sau William I al Angliei sau William de Normandia (c. 1028 – 9 septembrie 1087), rege al Angliei din 1066 până în 1087 - foto (William Cuceritorul, detaliu de pe Tapiseria din Bayeux): ro.wikipedia.org

William Cuceritorul, (detaliu de pe Tapiseria din Bayeux) – foto: ro.wikipedia.org

William Cuceritorul sau William I al Angliei sau William de Normandia (în franceză Guillaume le Conquérant și Guillaume II de Normandie, iar în engleză William the Conqueror; c. 1028 – 9 septembrie 1087) a fost rege al Angliei din 1066 până în 1087.

Descendent al vikingilor, el a fost Duce de Normandia din 1035 sub numele de William al II-lea.

După o luptă lungă pentru a-și stabiliza puterea, în anul 1060 poziția sa în Normandia era sigură iar el s-a lansat în cucerirea normandă a Angliei în 1066.

Restul vieții sale a fost marcat de lupte pentru a-și consolida puterea asupra Angliei și a pământurilor sale continentale și de dificultățile cu fiul său cel mare.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

25 decembrie 1100 - Baldwin de Boulogne a fost încoronat primul Rege al Ierusalimului în Biserica Nașterii din Betleem.

Baldwin's coronation, as illustrated in a 13th century text (Bibliothèque nationale de France) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Baldwin’s coronation, as illustrated in a 13th century text (Bibliothèque nationale de France) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Balduin I al Ierusalimului, anterior Balduin de Boulogne (n. 1 ianuarie 1058, Lotharingia Inferioară – d. 2 aprilie 1118, Arish, Egipt) a fost primul rege al Ierusalimului care a domnit între 1100–1118, frate al lui Godefroy de Bouillon, care a fost primul suveran al Regatului (1099–1100), însǎ nu a purtat titlul de „Rege” (a folosit titlul de „Apărător al Țării Sfinte”).

După moartea fratelui său, Godefroy în 1100, Balduin l-a succedat la tron, în ciuda opoziției Patriarhului Ierusalimului și unor cruciați, a fost încoronat în Biserica Nașterii Domnului din Betleem.

Participînd mai tot timpul în războaie neîncetate, cucerind o coastǎ întinsă cu numeroase orașe importante, asigurând astfel posesiunilor sale comunicǎri strânse cu Occidentul.

Moare la 2 aprilie 1118 în timpul unei campanii în Sinai.

După numele lui a fost denumit Lacul Bardawil, din regiunea unde s-a stins.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

25 decembrie 1130 - Contele Roger al II-lea al Siciliei a fost încoronat ca primul rege al Siciliei.

Roger al II-lea (n. 22 decembrie 1095, Mileto – d. 26 februarie 1154), normand din dinastia Hauteville, devenit rege al Siciliei, fiu al contelui Roger I și succesor al fratelui său mai mare Simon - foto (Detail of the mosaic with Roger II receiving the crown from Christ, Martorana, Palermo. The mosaic carries an inscription Rogerios Rex in Greek letters): en.wikipedia.org

Detail of the mosaic with Roger II receiving the crown from Christ, Martorana, Palermo. The mosaic carries an inscription Rogerios Rex in Greek letters – foto: en.wikipedia.org

Roger al II-lea (n. 22 decembrie 1095, Mileto – d. 26 februarie 1154), normand din dinastia Hauteville, devenit rege al Siciliei, fiu al contelui Roger I și succesor al fratelui său mai mare Simon.

 

25 decembrie 1642 - S-a născut genialul fizician si matematician englez Isaac Newton ; (m. 31 martie s.n /20 martie s.v 1727).

Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643 / S.V. 25 decembrie 1642, Woolsthorpe-by-Colsterworth, Lincolnshire, Anglia – d. 31 martie 1727 / S.V. 20 martie 1727, Kensington, Middlesex, Anglia), renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society - foto (Sir Isaac Newton la 46 de ani, într-un portret din 1689 al pictorului Godfrey Kneller): ro.wikipedia.org

Isaac Newton la 46 de ani, într-un portret din 1689 al pictorului Godfrey Kneller – foto: ro.wikipedia.org

Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643 / S.V. 25 decembrie 1642, Woolsthorpe-by-Colsterworth, Lincolnshire, Anglia – d. 31 martie 1727 / S.V. 20 martie 1727, Kensington, Middlesex, Anglia), a fost un renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society.

Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii.

În 1687 a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea atracției universale și, prin studierea legilor mișcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice.

A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz, la fondarea și dezvoltarea calculului diferențial și a celui integral.

Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mișcarea globului terestru, cât și a altor corpuri cerești, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice.

Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiații monocromatice.

Replica of Newton’s second Reflecting telescope that he presented to the Royal Society in 1672 – foto: en.wikipedia.org

Newton a fost un fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaș a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre ele inventate de el însuși.

Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică și matematică a activității sale, ci a rămas de preferință fizician.

În aceasta constă neobișnuita tenacitate și economia gândirii sale.

Până la Newton și după el, până în prezent, omenirea nu a cunoscut o manifestare a geniului științific de o forță și o durată mai mare.

Spencer comunica următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puțin timp înaintea morții sale:

„Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roșie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fața mea”.

 

25 decembrie 1848 - S-a născut Hristo Botev, poet bulgar. (m. 1876).

Hristo Botev (n. 6 ianuarie 1848, Kalofer, Bulgaria - d. 1 iunie 1876) poet și revoluționar bulgar - foto - ro.wikipedia.org

Hristo Botev – foto – ro.wikipedia.org

Hristo Botev (n. 6 ianuarie 1848, Kalofer, Bulgaria – d. 1 iunie 1876) poet și revoluționar bulgar, luptător pentru eliberarea Bulgariei de sub dominaţia otomană.

 

25 decembrie 1868 - A încetat din viaţă Linus Yale, inventatorul unui nou mecanism de încuietoare care îi poartă numele; (n. 4 aprilie 1821) cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Linus Yale Jr. (April 4, 1821 – December 25, 1868) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Linus Yale Jr. (April 4, 1821 – December 25, 1868) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

25 decembrie 1873 - S-a născut prințul Vladimir Ghika, diplomat, scriitor, om de caritate, preot român, nepotul lui Grigore Ghika, domnitorul Moldovei; a decedat la 16 mai 1954 in inchisoarea comunista Jilava.

Monseniorul Vladimir Ghika (n. 25 decembrie 1873, Istanbul (vechiul Constantinopol), Imperiul Otoman - d. 16 mai 1954, Jilava, Bucureşti) a fost un prinţ, diplomat, scriitor, om de caritate, preot catolic român (biritual: latin şi bizantin), nepotul lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul principe al Moldovei. Tatăl lui Vladimir Ghika a fost Ioan Grigore Ghica, diplomat, ministru de externe si al apărării al României. Unul dintre fraţii monseniorului a fost Dimitrie I. Ghica. Monseniorul Vladimir Ghika a fost beatificat pe data de 31 august 2013, la Bucureşti, în cadrul unei slujbe religioase solemne desfăşurată la pavilionul Rom-Expo - in imagine, Vladimir Ghika poartă drapelul cu ecusonul Preasfintei Inimi a lui Isus din România, Paray-le-Monial, Saône-et-Loire, Franţa (27 martie 1917) - foto: ro.wikipedia.org

Vladimir Ghika poartă drapelul cu ecusonul Preasfintei Inimi a lui Isus din România, Paray-le-Monial, Saône-et-Loire, Franţa (27 martie 1917) – foto: ro.wikipedia.org

Monseniorul Vladimir Ghika (n. 25 decembrie 1873, Istanbul (vechiul Constantinopol), Imperiul Otoman – d. 16 mai 1954, Jilava, Bucureşti) a fost un prinţ, diplomat, scriitor, om de caritate, preot catolic român (biritual: latin şi bizantin), nepotul lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul principe al Moldovei.

Tatăl lui Vladimir Ghika a fost Ioan Grigore Ghica, diplomat, ministru de externe si al apărării al României.

Unul dintre fraţii monseniorului a fost Dimitrie I. Ghica. Monseniorul Vladimir Ghika a fost beatificat pe data de 31 august 2013, la Bucureşti, în cadrul unei slujbe religioase solemne desfăşurată la pavilionul Rom-Expo.

 

25 decembrie 1878 - S-a născut Louis Chevrolet, producator de autovehicule si pilot de curse originar din Elvetia, cofondator Chevrolet Motor Corporation; (d.06.06.1941).

 

25 decembrie 1887 - S-a născut Conrad Nicholson Hilton, miliardar american, fondator al lantului international de hoteluri cu acelasi nume; (d.03.01.1979).

 

25 decembrie 1899 - S-a născut Humphrey Bogart, actor american, câștigător al premiului Oscar. (d.  1957)

Humphrey Bogart (n. 25 decembrie 1899, New York, New York, SUA – d. 14 ianuarie 1957, Los Angeles, SUA) de fapt Humphrey DeForest Bogart, a fost un actor de scenă și de film american, câștigător al premiului Oscar.

Privit ca un adevărat simbol cultural american Bogart este adesea considerat, atât de către unii critici de film cât și de o bună parte a iubitorilor cinematografiei, drept cel mai mare actor american de film al secolului 20.

Instituția cea mai autorizată în domeniul cinematografiei din Statele Unite, Institutul American de Film (The American Film Institute), l-a clasat pe Bogart ca cel mai mare actor din istoria filmului american.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org; humphreybogart.com

 

25 decembrie 1901 - S-a născut Prințesa Alice, Ducesă de Gloucester (d. 2004)

Prințesa Alice, Ducesă de Gloucester (Alice Christabel Montagu Douglas Scott; 25 decembrie 1901 – 29 octombrie 2004), membră a familiei regale britanice, soția Prințului Henric, Duce de Gloucester, al treilea fiu al regelui George al V-lea și al reginei Mary de Teck. Prin căsătorie a devenit cumnata regilor Eduard al VIII-lea și George al VI-lea și mătușa reginei Elisabeta a II-a - foto: ro.wikipedia.org

Prințesa Alice, Ducesă de Gloucester  - foto: ro.wikipedia.org

Prințesa Alice, Ducesă de Gloucester (Alice Christabel Montagu Douglas Scott; 25 decembrie 1901 – 29 octombrie 2004) a fost membră a familiei regale britanice, soția Prințului Henric, Duce de Gloucester, al treilea fiu al regelui George al V-lea și al reginei Mary de Teck.

Prin căsătorie a devenit cumnata regilor Eduard al VIII-lea și George al VI-lea și mătușa reginei Elisabeta a II-a.

A fost mama Prințului William de Gloucester care a murit tânăr și a Prințului Richard, Duce de Gloucester.

Verișoara ei primară, Marian Montagu Douglas Scott, a fost bunica lui Sarah, Ducesă de York, soția celui de-al doilea fiu al regiei Elisabeta a II-a.

Nepoata Prințesei Alice, Prințesa Alexandra, care s-a născut tot în ziua de Crăciun, a primit numele de Christabel în onoarea ei.

 

25 decembrie 1906 - S-a născut Ernst Ruska, inginer şi fizician german, laureat al Premiului Nobel in 1986, pentru lucrările sale fundamentale în optica electronică și pentru construirea primului microscop electronic ; (d. 27.05.1988).

 

25 decembrie 1908 - Apare lunar la Vălenii de Munte gazeta “Neamul românesc literar”, sub conducerea lui Nicolae Iorga. Publicaţia va apărea pînă în 1912 şi în 1925-1926.

 

25 decembrie 1916 - În timpul primului razboi mondial trupele germano-austro-ungare ocupă orasul Focşani.

Unităţile militare germane, după ce cuceresc Bucureştiul, se îndreaptă către Moldova, convinse că vor obţine o victorie fără mari sacrificii.

Este cunoscută remarca generalului Mackensen cum că într-o săptămână îşi va bea cafeaua la Iaşi, fapt ce nu se va materializa.

 

25 decembrie 1916 - Regele Ferdinand a instituit ordinul militar de război “Mihai Viteazul”, cu trei clase.

Ordinul Mihai Viteazul clasa II - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ordinul Mihai Viteazul clasa II – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

LEGE
PENTRU ÎNFIINȚAREA ORDINULUI MILITAR DE RĂSBOIU
„MIHAI VITEAZUL”

Art. 1. – Se înființează un ordin militar de răsboiu care va purta numele: „Ordinul Militar MIHAI VITEAZUL” Ordinul va avea trei clase, cu denumirea: clasa III, clasa II și clasa I.

El va fi conferit exclusiv pentru fapte excepționale de răsboiu ofițerilor cari s’au distins în fața inamicului.

Nimeni nu poate căpăta o clasă superioară, dacă nu este decorat cu clasa III.

Art. 2. – Condițiunile și modalitatea conferirii acestui ordin se vor stabile într’un anume regulament și vor putea fi modificate prin decret regal.

FERDINAND

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

25 decembrie 1926 - Împăratul Taishō al Japoniei moare. Fiul său, Prințul Hirohito, îi succede ca împăratul Shōwa.

Împăratul Taishō (n. 31 august 1879 – d. 25 decembrie 1926), al 123-lea Împărat al Japoniei - foto: ro.wikipedia.org

Împăratul Taishō - foto: ro.wikipedia.org

Împăratul Taishō (n. 31 august 1879 – d. 25 decembrie 1926), al 123-lea Împărat al Japoniei. Fiul său, printul Hirohito îi succede ca împăratul Shōwa.

Hirohito (n. 29 aprilie 1901 — d. 7 ianuarie 1989), de asemenea cunoscut și ca Împăratul Shōwa, cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, conducătorul care s-a menținut cel mai mult pe tronul țării sale (62 de ani de domnie) - foto: ro.wikipedia.org

Hirohito - foto: ro.wikipedia.org

Hirohito (n. 29 aprilie 1901 — d. 7 ianuarie 1989), de asemenea cunoscut și ca Împăratul Shōwa, cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, conducătorul care s-a menținut cel mai mult pe tronul țării sale (62 de ani de domnie).

 

25 decembrie 1932 - Un cutremur cu magnitudinea de 7,6 în provincia Gansu, China omoară aproximativ 70.000 oameni.

 

25 decembrie 1932 - S-a născut Cristian Popişteanu, istoric, redactorul revistei “Magazin istoric” ; (m. 26 februarie 1999).

 

25 decembrie 1938 - A murit Karel Capek, dramaturg şi romancier ceh (autorul unor romane alegorice “Fabrica de absolut”, piese de teatru “Mama”, eseuri, note de călătorie) ; (n. 1890).

Karel Čapek (n. 9 ianuarie 1890; d. 25 decembrie 1938) a fost un desenator, jurnalist, prozator și un dramaturg ceh, unul dintre cele mai populare nume ale literaturii cehe - foto: ro.wikipedia.org

Karel Čapek – foto: ro.wikipedia.org

Karel Čapek (n. 9 ianuarie 1890; d. 25 decembrie 1938) a fost un desenator, jurnalist, prozator și un dramaturg ceh, unul dintre cele mai populare nume ale literaturii cehe.

 

25 decembrie 1938 - S-a născut Emil Brumaru, poet român. (d. 2019)

Emil Brumaru (n. 25 decembrie 1938, Mihailovca, raionul Cimișlia, Moldova – d. 5 ianuarie 2019, Iași, România) a fost un scriitor și poet contemporan român - foto preluat de pe www.facebook.com

Emil Brumaru – foto preluat de pe www.facebook.com

Emil Brumaru (n. 25 decembrie 1938, Mihailovca, raionul Cimișlia, Moldova – d. 5 ianuarie 2019, Iași, România) a fost un scriitor și poet contemporan român.

(…) Apreciat în egală măsură atât de critica literară, cât și de publicul larg, reușește să impresioneze și prin personalitatea sa non-conformistă.

A avut rubrici în România literară, Ziarul de Iași și în Suplimentul de cultură, a scris în revista Plai cu boi, a dat interviuri în revistele mondene, a participat la discuții pe Internet.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgwww.facebook.comen.wikipedia.org

 

25 decembrie 1941 - S-a născut Ioan Alexandru, poet și traducător român (d. 2000)

Ioan Alexandru (n. Ion Șandor 25 decembrie 1941, Topa Mică, județul Cluj - d. 16 septembrie 2000, Bonn, Germania) a fost poet, publicist, eseist și om politic român. A fost membru fondator și vicepreședinte al PNȚCD, deputat în legislatura 1990-1992 și senator PNȚCD de Arad în legislatura 1992-1996. În legislatura 1990-1992 a fost membru în grupul de prietenie cu Polonia - foto preluat de pe alchetron.com

Ioan Alexandru – foto preluat de pe alchetron.com

Ioan Alexandru (n. Ion Șandor Janos 25 decembrie 1941, Topa Mică, județul Cluj – d. 16 septembrie 2000, Bonn, Germania) a fost poet, publicist, eseist, traducător, autor a 30 de volume de publicistică şi poezie (volume de poezie: “Imnele bucuriei”, “Imnele Putnei”, “Bat clopotele în Ardeal”) și om politic român.

A fost membru fondator și vicepreședinte al PNȚCD, deputat în legislatura 1990-1992 și senator PNȚCD de Arad în legislatura 1992-1996.

În legislatura 1990-1992, Ioan Alexandru a fost membru în grupul de prietenie cu Polonia.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

25 decembrie 1954 - S-a născut Annie Lennox, solistă britanică, membră a grupului pop “Eurythmics”.

Annie Lennox (n. 25 decembrie 1954, Aberdeen, Regatul Unit) este o interpretă britanică de pop-rock devenită celebră pentru partenieratul cu Dave Stewart, împreună cu care a format trupa Eurythmics, unul dintre cele mai celebre duo-uri muzicale ai anilor 1980.

La vârsta de 17 ani s-a mutat la Londra, unde a început studiul muzicii clasice la Royal Academy of Music.

Cu puțin timp înainte de absolvirea facultății a abandonat studiul. În 1976 la cunoscut pe Dave Stewart într-un restaurant în care lucra ca și chelneriță.

Cei doi și-au unit destinele și au înființat formația The Catch.

cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; en.wikipedia.org; www.annielennox.com

 

25 decembrie 1963 - A încetat din viaţă Tristan Tzara

Tristan Tzara (n. 16 aprilie 1896, Moinești - d. 25 decembrie 1963, Paris) este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet și eseist român evreu, născut în localitatea Moinești din România și stabilit mai târziu în Franța, cofondator al mișcării culturale dadaiste, care a condus la o revoluție majoră în artele plastice și literatură - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tristan Tzara – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tristan Tzara (n. 16 aprilie 1896, Moinești – d. 25 decembrie 1963, Paris) este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet și eseist român evreu, născut în localitatea Moinești din România și stabilit mai târziu în Franța, cofondator al mișcării culturale dadaiste, care a condus la o revoluție majoră în artele plastice și literatură.

În 1916, la Zürich, a fondat, împreună cu Hans Arp şi R. Hünselbeck mişcarea dadaistă (sau Dada, semnificând aici-aici, da = hier = aici, în limba germană) (n. 16 aprilie 1896, Moinesti, Bacau).

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

25 decembrie 1977 - A încetat din viaţă Charles Chaplin, actor, regizor și producător britanic (n. 1889)

Charles (Charlie) Spencer Chaplin (n. 16 aprilie 1889, Londra, Marea Britanie, d. 25 decembrie 1977, Vevey, Elveția.) a fost un actor și regizor englez. Este considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX. Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile orașului), Modern Times (Timpuri noi) și The Great Dictator (Marele dictator) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Charlie Chaplin - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Charles (Charlie) Spencer Chaplin (n. 16 aprilie 1889, Londra, Marea Britanie, d. 25 decembrie 1977, Vevey, Elveția.) a fost un actor și regizor englez. Este considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX.

Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile orașului), Modern Times (Timpuri noi) și The Great Dictator (Marele dictator)

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; unitischimbam.ro; en.wikipedia.org; www.charliechaplin.com

 

25 decembrie 1978 - Forţele armate vietnameze invadează Cambodgia cu scopul de a distruge regimul Khmerilor Roşii care, din 1976 supusese populaţia unui monstruos “proces de reeducare” în care şi-au găsit moartea aproape două milioane de cambodgieni, asasinaţi sau înfometaţi.

 

25 decembrie 1978 - S-a născut la Baia Mare interpreta de muzică uşoară, Paula Seling, câştigătoarea trofeului Festivalului internaţional de muzică uşoară „Cerbul de Aur”, ediţia 2002.

 

25 decembrie 1981 - A încetat din viaţă Gheorghe Mihoc, matematician, considerat creatorul şcolii româneşti de teoria probabilităţilor şi statistică matematică, membru al Academiei Române; (n. 7 iulie 1906).

 

25 decembrie 1983 - A murit Joan Miró, grafician şi pictor spaniol; (n. 20.05.1893).

 

25 decembrie 1989 – În urma unui proces sumar, Tribunalul Militar Extraordinar Român a condamnat la moarte cuplul dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu.

În aceeași zi au fost executați, în Târgoviște, prin împușcare.

Nicolae si Elena Ceauşescu în faţa Tribunalului Militar Extraordinar (Târgovişte, 25 decembrie 1989) - foto: historia.ro

Nicolae si Elena Ceauşescu în faţa Tribunalului Militar Extraordinar (Târgovişte, 25 decembrie 1989) – foto: historia.ro

Dictatorul comunist si sotia acestuia au fost acuzati de

genocid, subminarea puterii de stat prin organizarea de actiuni armate impotriva poporului, distrugerea bunurilor obstesti, subminarea economiei nationale, precum si pentru incercarea de a fugi din tara pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse in banci straine”,

dupa cum s-a anuntat in cursul serii de luni, 25 decembrie 1989, la Televiziunea Romana.

In comunicatul citit pe postul national de televiziune s-a mai precizat ca Tribunalului Militar Exceptional a decis ca

pentru aceste crime grave impotriva poporului roman si Romaniei, inculpatii Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu sunt condamnati la moarte si confiscarea averii”.

De asemenea, romanii au fost informati ca “sentinta a ramas definitiva si a fost executata” si ca TVR va prezenta inregistrari din timpul procesului si din momentul punerii in aplicare a hotararii membrilor Tribunalului.

Procesul a avut loc la Garnizoana din Targoviste, judecator fiind Gica Popa, procuror -Dan Voinea, iar avocat al familiei Ceausescu – Nicolae Teodorescu, acesta din urma fiind insa un inchizitor, nu un aparator al clientilor sai. Liderul comunist nu a recunoscut calitatea completului de judecata, declarand ca nu da socoteala decat in fata Marii Adunari Nationale.

Procesul nu a respectat procedurile legale, iar instituirea Tribunalului Militar Exceptional a fost facuta print-un act scris de mana si semnat cu o zi inainte de uciderea cuplului Ceausescu.

Cel care a emis actul a fost Ion Iliescu, care a semnat ca presedinte al Consiliului FSN.

Implicati in condamnarea la moarte a sotilor Ceausescu au fost si adjunctul ministrului Apararii, generalul Victor Stanculescu, precum si Gelu Voican Voiculescu, care a organizat si inhumarea cuplului.

Sentinta data de Tribunalul Militar Exceptional a fost pusa imediat in aplicare, Nicolae si Elena Ceausescu fiind ucisi cu mai multe focuri de mitraliera.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

25 decembrie 1989 - Televiziunea Română a transmis în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Patriarhia Română.

 

25 decembrie 1989 - A apărut primul număr al ziarului “Adevărul”, după seria editată de Al.V. Beldiman (1871–1888).

 

25 decembrie 1990 - Mihai I, însoțit de mai mulți membri ai familiei regale, a sosit pe aeroportul Otopeni și a intrat în țară cu un pașaport diplomatic danez, obținând o viză pentru 24 ore pentru a merge la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde voia sa se reculeagă la mormintele antecesorilor săi regali și să asiste la slujba religioasă de Crăciun.

Însă, în drum spre Curtea de Argeș, Regele și însoțitorii săi au fost opriți de un baraj al Poliției, conduși din nou la aeroport și obligați să părăsească țara.

Între timp, la emisiunea Actualităţi a Televiziunii, s-a anunţat că Regele Mihai a sosit clandestin în ţară, iar prezenţa lui este indezirabilă.

Autorităţile le acordasera o viză de 24 de ore, dar poliţia a organizat ulterior o ambuscadă pe autostrada Bucureşti – Piteşti, improvizand un baraj cu vehicule militare, suita regală fiind oprită şi condusă la Aeroportul Otopeni unde fiind expulzată într-un avion românesc cu destinaţia Elveţia.

În comunicatul Guvernului s-a afirmat că vizita a fost neautorizată şi că s-a procedat corect, în spiritul legilor ţării.

 

25 decembrie 1991 - Mihail Gorbaciov a anunţat într-o declaraţie televizată că demisionează din funcţia de preşedinte al URSS, având în vedere situaţia creată odată cu formarea Comunităţii Statelor Independente (CSI).

 

25 decembrie 1991 - Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice a hotărat schimbarea denumirii statului din U.R.S.S. (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) în Federația Rusă.

 

25 decembrie 2000 - A avut loc ultima eclipsă de Soare a mileniului; grad de acoperire 72%; punct de maximum 17:35:00 UT; lăţimea maximă a umbrei 122 km; a fost vizibilă din nord-vestul SUA, nord-estul Canadei, sudul Groenlandei.

 

25 decembrie 2000 - A murit W.V. Quine, filosof și logician american (n. 1908)

Willard Van Orman Quine (25 iunie 1908 – 25 decembrie 2000), frecvent întâlnit sub forma W.V. Quine sau W.V.O. Quine (dar cunoscut de prietenii apropiaţi drept „Van”) a fost unul din cei mai influenţi filozofi şi logicieni americani ai secolului XX. Quine este cel mai important continuator al ideilor lui Rudolf Carnap, precum şi cel mai mare empirist american - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Willard Van Orman Quine – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Willard Van Orman Quine (25 iunie 1908 – 25 decembrie 2000), frecvent întâlnit sub forma W.V. Quine sau W.V.O. Quine (dar cunoscut de prietenii apropiaţi drept „Van”) a fost unul din cei mai influenţi filozofi şi logicieni americani ai secolului XX.

Quine este cel mai important continuator al ideilor lui Rudolf Carnap, precum şi cel mai mare empirist american.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

25 decembrie 2006 - A încetat din viaţă James Brown, cântăreț american (n. 1933)

James Joseph Brown (n. 3 mai 1933 – d. 25 decembrie 2006) a fost un cântăreț american.

El mai este cunoscut și sub numele de Soul Brother Number One, the Godfather of Soul, Universal James, Mr. Dynamite și The Hardest Working Man in Show Business.

Ca un prolific lider de formație, compozitor, producător și cântăreț, James Brown a fost o verigă foarte importantă în evoluția stilurilor gospel, R&B, soul și funk.

Și-a lăsat amprenta și asupra altor genuri, cum ar fi rock, jazz, reggae, disco, dance și electronică, precum și în hip-hop.

Patru albume de-ale lui James Brown au apărut în lista Rolling Stone Magazine din 2003 „the 500 greatest albums of all time”:

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.jamesbrown.com

 

25 decembrie 2016 – Un avion Tupolev-154 având la bord 92 de persoane s-a prăbuşit în Marea Neagră la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Soci.

Nu au existat supravieţuitori.

Prăbuşirea în Marea Neagră a avionului militar rus – la bordul căruia se aflau 92 de persoane – ar fi putut fi cauzată de o defecţiune tehnică sau eroarea unui membru al echipajului, dar nu poate fi vorba despre terorism, deoarece avionul era operat de militari, a declarat duminică, în ziua de Crăciun, un oficial rus, citat de news.ro.

cititi mai mult pe: www.antena3.ro; en.wikipedia.org

 

25 decembrie 2016 - A murit George Michael, cântăreț și compozitor englez de origine greacă (n. 1963)

Geórgios Kiriákos Panagiótou (n. 25 iunie 1963, Londra, Regatul Unit – d. 25 decembrie 2016, Oxfordshire, Regatul Unit), cunoscut mai bine ca George Michael a fost un cântăreț și compozitor englez de origine cipriotă.

A devenit popular fiind vocalist al formației Wham! și apoi fiind solist. A vândut mai mult de 100 de milioane de albume la nivel mondial.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.orgwww.georgemichael.com

 

25 decembrie 2019 - A murit jurnalistul Mihai Creangă. (n. 1942)

Mihai Creangă (n. 13 iunie 1942 - d. 25 decembrie 2019)  jurnalist și fondator al ziarului România Liberă - foto preluat de pe romanialibera.ro

Mihai Creangă - foto preluat de pe romanialibera.ro

Mihai Creangă (n. 13 iunie 1942 – d. 25 decembrie 2019) a fost jurnalist și fondator al ziarului România Liberă.

(…) Un grup de ziarişti români, făcând parte dintr-o organizaţie cu ramificaţii în mai multe oraşe şi judeţe, a încercat în cursul anului 1988 imposibilul: tipărirea unui ziar ilegal.

După ce au încercat mai multe variante tehnice, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă şi Ştefan Niculescu Maier, împreună cu tipograful Alexandru Chivoiu, au recurs la metoda culegerii manuale, cu litere de plumb sustrase din Combinatul „Casa Scânteii”.

Au fost arestaţi în urma unui denunţ, la 25 ianuarie 1989, şi, după o anchetă dură, prin care securiştii voiau să demonstreze legătura cu servicii de spionaj străine, o parte dintre inculpaţi au fost trimişi cu domiciliu forţat în diverse oraşe din ţară, iar lui Petre Mihai Băcanu i s-a intentat un proces de drept comun („speculă cu maşini”).

Scopul era să se dezmintă acuzaţiile venite din Occident că în România ar mai exista deţinuţi politici.

Încadrarea iniţială în articolul Codului Penal privind “propaganda împotriva orânduirii socialiste” a fost schimbată, după două luni, în diverse alte încadrări de drept comun, pentru a nu se crea impresia că regimul Ceauşescu are deţinuţi politici.

cititi mai mult pe romanialibera.ro; www.memorialsighet.ro

 

25 decembrie 2020 - La Ordinea Zilei

 

25 decembrie 2024 – Un avion de pasageri s-a prăbuşit în Kazahstan.

Un avion de pasageri Embraer 190 a Azerbaijan Airlines, care asigura ruta Baku – Groznâi, s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan. La bord se aflau 67 de persoane, dintre care 62 de pasageri şi 5 membri ai echipajului. Conform informaţiilor preliminare, 32 de persoane au supravieţuit accidentului, deşi unele sunt în stare critică, informează Azertag, care citează un comunicat al Ministerului azer de Externe.

cititi mai mult pe agerpres.ro

Calendar Ortodox 24 decembrie 2024

Sf. Cuv. Mc. Eugenia († 262) -  foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 24 decembrie 2024

Sf. Cuv. Mc. Eugenia

(Ajunul Crăciunului)

 

Sinaxar 24 Decembrie


 

În aceasta lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Sfintei cuvioasei fecioare Muceniţe Eugenia şi a celor împreună cu ea († 262).

Sfânta Muceniţă Eugenia (Evghenia), odraslă de bun neam şi mândrie a neamului ei s-a născut în Roma cea veche.

Părinţii el, Filip şi Eugenia, primind de la împărat o înaltă dregătorie, au plecat în Alexandria, cu fiica lor.

Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia şi-a părăsit pe ascuns părinţii.

S-a îmbrăcat bărbăteşte a luat cu ea două slujnice şi într-o noapte, a fugit de-acasă.

S-a dus la un episcop şi a primit de la el sfântul botez.

Şi-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu şi foarte de dimineaţă s-a dus în grabă la o mănăstire.

Acolo a trăit în osteneli, în nevoinţe, în trude, în privegheri de toată noaptea şi a săvârşit toată virtutea.

Strălucea ca un mare luminător, aşa că fraţii l-au rugat să le fie stareţ.

Nu voia, dar silit de cuvintele şi de dragostea lor a primit.

Şi aşa, nu cuvântul ci fapta a arătat tuturor pe Eugeniu mare şi prea strălucit.

Chipul lui îi atrăgea pe toţi.

Cum atrage magnetul fierul, aşa atrăgea pe toţi, ca să se desfăteze de vederea faptelor lui bune.

Dar o femeie Melantia, neagră la suflet, cum îi era numele, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebuneşte de chipul frumos al lui Eugeniu.

Şi s-a făcut că e bolnavă de o boală îndelungată şi l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună boala numai lui îndeosebi, că altfel nu se poate vindeca.

Melantia îi grăia cu lacrimi şi cu cuvintele ei înşelătoare i-a mişcat inima lui Eugeniu.

Curat la inima fiind, a primit-o, fără să-şi dea seama de viclenia ei.

Când s-a găsit singură cu stareţul, tăciunele desfrânării a aprins şi mai mult inima Melantiei spre dragoste.

Şi ca un orb, care-şi pierde lumina ochilor, aprinsă de patimă, a căutat să aducă ocară lui Eugeniu, dar pentru că nu şi-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul oraşului, tatăl Eugeniei, şi a făcut plângere, că în cutare mănăstire stareţul înşeală cu cuvinte viclene pe femeile cinstite şi că desfrânatul a îndrăznit să o necinstească chiar şi pe ea.

Când prefectul a auzit acestea s-a umplut îndată de mânie şi a trimis în grabă la mănăstire să aducă pe Eugeniu, stareţul mănăstirii, şi pe monahi.

Să-i aducă legaţi ca pe nişte oameni vinovaţi, închinători mincinoşi şi făcători de rele, să se înfăţişeze înaintea scaunului său de judecată şi să dea socoteală de faptele lor.

Şi s-au înfăţişat părţile la judecată. A început să grăiască Melantia.

A acoperit cu ocări pe dumnezeiescul stareţ; l-a batjocorit şi l-a defăimat cât a vrut.

Striga, şi arăta cu degetul pe stareţ prietenilor, îl făcea ticălos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricaţi.

Cu glas mare a strigat şi a zis:

Ascultaţi-mă toţi, că vă spun adevărul!”

Cât este de mare răbdarea Ta, Doamne Atotputernice!

Atunci Eugenia şi-a rupt hainele de pe ea şi a arătat celor de faţă privelişte înfricoşătoare şi nemaivăzută.

Apoi a grăit cu îndrăznire tuturor:

Se cuvine ca noi călugării să suferim, cu mulţumire, ocările, batjocura şi chinuirea trupului.

Dar pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească iată vă spun că sunt femeie; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată.

Soţia lui e mama mea. Aceştia de lângă mine mi-s fraţi, nu-i numesc robi“.

Toţi au rămas încremeniţi de cuvintele Eugeniei.

Oricine va fi cuprins de uimire când va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia.

Pe când era încă la Judecata foc a căzut din cer peste casa ei şi a ars până la temelie.

Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăţia şi desfătarea vieţii şi s-a botezat.

A ajuns păstor credincioşilor din Alexandria, şi-a sfârşit viaţa muceniceşte, omorât de săbiile necredincioşilor, şi a zburat cu bucurie la cereşţile locaşuri.

După săvârşirea tatălui ei, mama ei împreună cu ea au părăsit Alexandria, ţara cea străină, şi mânate de dor s-au dus să locuiască în Roma, patria lor.

Atunci a dat poruncă împăratul ca toţi creştinii să jertfească idolilor, de nu, să moară.

Eugenia, care strălucea înaintea tuturora, că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea şi aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată cu minune.

Pentru aceea i s-a tăiat capul cu sabia şi a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Vasila, care a suferit mucenicia împreună cu Sfânta Eugenia, şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Filip, tatăl Sfintei Eugenia, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Protu şi Iachint eunucii şi împreună schimnicii cu Sfânta Eugenia, care de sabie s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Nicolae monahul, cel ce a fost ostaş.

Cuviosul Părintele nostru Nicolae monahul a trăit pe timpul împăratului Nichifor şi era ostaş. Când împăratul a pornit cu război împotriva bulgarilor, a plecat şi el cu oştirea. Către seară a poposit într-un loc, şi a tras la un han. A cinat şi-a făcut rugăciunea şi s-a culcat. Pe la straja a doua sau a treia din noapte, fata hangiului, cuprinsă de dragoste pătimaşă, s-a dus la el, ca să-l atragă la ea.

Sfântul, simţind că prin tânăra fată satana caută să-l atragă către păcat, s-a înarmat cu toată puterea împotriva patimii şi a mustrat aspru pe tânăra fată, care în trei rânduri a venit la el mânată de aceeaşi patimă neînfrânată. Sculându-se apoi şi-a făcut semnul crucii şi a pornit la drum.

În noaptea următoare a avut un vis. Se făcea că stătea pe un loc înalt, de unde se vedea în toate părţile. Alături de el, stătea pe un scaun o căpetenie şi avea piciorul drept pus peste cel stâng. Căpetenia aceea i-a zis: “Vezi oştile de o parte şi de alta?”. “Da, Doamne”, i-a răspuns el. “Văd că romanii taie pe bulgari”. “Uită-te acum la mine!”, i-a spus cel din vis. Şi l-a văzut că-şi pune piciorul drept la pământ şi-şi aşează piciorul stâng deasupra celui drept. După aceasta s-a uitat iarăşi sfântul pe câmpul de bătaie şi a văzut că duşmanii taie fără milă pe romani.

După ce s-a terminat lupta a zis cel din vis: “Uită-te bine pe locul unde zac trupurile moarte şi spune-mi ce vezi”. Ostaşul s-a uitat şi a văzut că tot pământul dinaintea ochilor era plin de trupuri moarte, iar în mijlocul lor era un loc cu iarba verde cât un pat. Şi a zis: “Doamne, tot pământul este plin de romani căzuţi, afară de un loc. cu iarba verde mare cât un pat”. “Şi ce crezi tu că înseamnă aceasta?” l-a întrebat pe ostaş cel din vis. “Sunt om prost, Doamne, şi nu ştiu”, i-a răspuns ostaşul. “Livada aceea verde”, i-a spus acela, “pe care o vezi mare cât un pat, este locul tău. Acolo trebuia să fii ucis şi tu cu ceilalţi ostaşi; să fii pus acolo şi să acoperi şi restul câmpului de luptă. Dar pentru că noaptea trecută te-ai luptat de trei ori cu ispita pe care cel viclean ţi-a trimis-o prin fiica hangiului şi ai alungat-o cu vitejie de la tine. Iată, tu însuţi te-ai izbăvit din acel măcel. Ai lăsat patul de verdeaţă fără aşternut. Ţi-ai mântuit sufletul împreună cu trupul. Şi moartea nu va mai avea putere asupra sufletului tău, dacă-mi vei sluji mie cu inima curată”.

La auzul acestor cuvinte s-a spăimântat; s-a deşteptat cutremurat şi s-a închinat. S-a întors din drum cale de o zi, s-a suit într-un munte şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru oştirea romană.

Când împăratul a intrat în provincia Bulgariei, bulgarii s-au suit în munte şi au lăsat trupe de pază ca la cincisprezece mii de ostaşi, pe care romanii i-au ucis. Mândri de biruinţa lor, au început să nu se mai îngrijească. Şi pe când dormeau fără grijă, noaptea au năvălit asupra lor bulgarii şi i-au ucis mai pe toţi, împreună cu împăratul Nichifor. Atunci dreptul şi-a adus aminte de visul lui. A mulţumit lui Dumnezeu şi s-a întors de acolo plângând şi tânguindu-se. S-a dus într-o mănăstire, a luat sfânta schimă şi slujind lui Dumnezeu cu inima curată, vreme de mulţi ani, a ajuns un părinte mare şi vestit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ahaic, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Antioh, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Vitimion, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Afrodisie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Grat, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului mucenic Ahmed, care a suferit mucenicia în Constantinopol, în anul 1682, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.