Sfinţii 10 Mucenici din Creta († 250)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ziarullumina.ro; doxologia.ro
Sfinţii 10 Mucenici din Creta
Aceşti 10 sfinţi au pătimit pentru credinţa în Hristos-Domnul în insula Creta, în vremea împărăţiei lui Deciu (251-253).
Nu erau toţi din acelaşi loc, ci din mai multe părţi ale ţării.
Din cetatea Gortinei erau cinci: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie şi Evnichian; Zotic era din Cnossos; Agatopod din Epinia Panormului; Vasilide din Hania, iar Evarest şi Pompie din Iraclion.
Ei au fost daţi de necredincioşi dregătorului insulei, care a poruncit călăului să-i ducă la altarele idolilor ca să le aducă jertfe.
Pentru că nu au vrut să facă acest lucru au fost chinuiţi, batjocoriţi, loviţi cu pietre şi pălmuiţi vreme de 30 de zile.
În ziua a 23-a a lunii decembrie au fost duşi la judecată şi stând ei tari şi neclintiţi în credinţa creştină, dregătorul i-a osândit la moarte prin sabie.
Venind ei la locul de osândă, au făcut rugăciuni pentru cei care îi chinuiau şi, astfel rugându-se, li s-au tăiat capetele.
Imnografie
Troparul Sfinţilor 10 Mucenici din Creta
Glasul al 3-lea:
Creta cea mult minunată să o cinstim, că a înflorit flori cinstite, pe mărgăritarele lui Hristos, stâlpările mucenicilor. Că zece sunt la număr, fericiţii şi toată mulţimea demonilor au ruşinat. Pentru aceasta şi cununi au luat mucenicii lui Hristos, cei cu sufletul răbdător.
(Audio) Troparul Sfinților 10 Mucenici din Creta (în limba greacă)
Condacul Sfinţilor 10 Mucenici din Creta
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi…
Ca un Luceafăr a strălucit cinstita pătimire a mucenicilor, care mai înainte ne-a arătat, în chip luminat, pe Cel Născut în peşteră; pe Care Fecioara L-a născut fără de sămânţă.
preluat de pe doxologia.ro
Viața Sfinților 10 Mucenici din Creta
Sfinţii 10 Mucenici din Creta (†250) – foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Ținând Decie sceptrul împărăției Romei, a pus în insula Creta pe un ighemon, asemenea cu dânsul la nume și la obicei, căci se asemăna împăratului său cu asprimea, cu tirania și cu prigoana creștinilor. Acesta, sosind în insula Creta, a poruncit să caute spre a munci pe toți cei ce cred în Hristos. Deci, se aduceau la dânsul cei tari în credință, pe care, după multe ispitiri și munci, cu felurite morți îi pierdea. În acea vreme o ceată, în număr de zece bărbați aleși, a fost prinsă și adusă la cel ce-i căznea. Aceștia erau cu neamul din diferite cetăți: Teodul, Satornic, Evpor, Ghelasie și Evnichian erau din cetatea Gortiniei; Zotic din Hios, Pompie și Agatopul din Epinia, Vasilid din Chidonia și Evarest din Iracleea. Toți se sârguiau a merge către cetatea din cer.
Aceștia, stând înaintea muncitorului, au răspuns cu mult curaj și au arătat multă bărbăție. Pe ce cale a muceniciei n-au călătorit? Ce fel de muncă n-au biruit-o cu răbdarea! Bătuți fiind, munciți, târâți pe pământ, cu pietre uciși, batjocoriți, scuipați și tot felul de batjocuri răbdând treizeci de zile. Iar în douăzeci și trei ale lunii decembrie, pregătindu-se zi de judecată și șezând ighemonul în divan, s-au adus răbdătorii de chinuri la întrebarea cea mai de pe urmă, fiind plini de îndrăzneală și de suflet. Ighemonul se îndrăcea cu iuțimea și cu nebunia, sârguitor fiind spre a-i tortura, ca să-i omoare cumplit, însă aceștia erau gata a răbda până la suflarea din urmă.
Căutând ighemonul asupra lor cu fața mânioasă, a zis: „Care este nebunia voastră că nici nevoia, nici vremea nu v-au putut învăța pe voi a cunoaște ce este de folos?”. Apoi, ca și cum i-ar fi înfricoșat cu mânia, a zis: „Jertfiți zeilor iar de nu, eu mai mult nu voi zice vouă nimic, ci voi veți cunoaște cine este Decie, căruia nu voiți a vă supune”. La acestea au răspuns mucenicii: „Noi, o, ighemoane, și cu cuvântul și cu lucrul în vremea cea îndelungată bine v-am adeverit, că nici zeilor nu vom jertfi, nici poruncii voastre nu ne vom supune”. Iar ighemonul, tăind cuvântul lor a zis: „Dar nu țineți seamă nici de munci o, răilor?”.
Sfinții au răspuns: „Nicidecum nu ne temem de munci, ci încă îți mulțumim prea mult că ne-ai pregătit acest fel de ospăț duhovnicesc (muncile cele pentru Hristos) și l-ai pus înaintea noastră”. Ighemonul a zis: „Dar nu va fi așa, căci veți cunoaște cât este de mare puterea zeilor, pe care voi îi huliți fără rușine și nici nu vă rușinați de atâția bărbați preaînțelepți ce stau înainte, care cinstesc pe Die, cel mai întâi dintre zei, apoi pe Ira și pe Rea, cum și pe ceilalți. Căci acum atât de mult veți fi chinuiți cu munci, încât nu numai îndrăzneala voastră se va pierde, ci și alții se vor înfricoșa, care vor fi asemenea ca voi, neascultători, numai de se vor afla unii ca aceia”.
La aceasta iarăși au răspuns bărbații cei curajoși: „Pentru Die și pentru maica lui Rea, nimic să nu grăiești, ighemoane, căci nu vorbești către cei ce nu știu. Noi am auzit de la părinții noștri despre neamul lui, despre viața și năravurile lui și chiar de mormântul lui; de voiești, acum îl vom arăta ție. El s-a născut în Creta și era un desfrânat și necurat, încât este rușine a vorbi despre viața lui, iar, prin meșteșugul vrăjilor și al farmecelor, își schimba chipul cel adevărat într-altul pentru prea mare neînfrânare. Iar unii, de aceeași patimă fiind stăpâniți, au urmat vieții lui, pentru că ce este mai lesne decât aceasta, adică a urma răului, apoi au scornit că este zeu și, zidindu-i capiște, i-au adus jertfă și ceea ce le plăcea lor, aceea și zeului lor se socotea, că este bine primită. Și nu numai așa cugetau, ci astfel despre acel zeu, dar, vai, încă și cuviincios lucru socoteau a viețui cu neînfrânarea”.
Acestea grăind dumnezeiasca ceată, ighemonul se întărâtă, apoi se mânia și poporul, repezindu-se ca să apuce pe mucenici, pe care i-ar fi rupt cu mâinile de nu i-ar fi oprit Decie. Poruncind să fie tăcere, gândea ce fel de moarte mai cumplită să le dea. Apoi îndată, după porunca ighemonului, mâinile muncitorilor au răpit pe sfinți, spre a le da diferite chinuri, unora unele, iar altora altele. Însă cruzimea și mărimea durerilor erau pentru toți asemenea. Pentru că unii dintr-înșii erau spânzurați și cu unghii de fier strujiți, vinele li se rupeau și carnea le cădea la pământ, iar alții cu pietre și cu pari ascuțiți erau răniți pe coaste până la oase. Alții cu plumb fiind bătuți, li se dezlegau încheieturile, li se sfărâmau și se rupeau oasele, iar alții într-alt chip erau schingiuiți, încât nu poate urechea să audă de acele munci cumplite. Căci, precum celor ce sunt miloși le este nesuferit a privi la acelea, dar auzindu-le, numărându-le este și mai greu. Însă mucenicii, unele ca acestea primindu-le cu mare înlesnire, cu mulțumire, le răbdau cu bărbăție, încât păreau că se mâhnesc pentru lipsa unor munci mai mari.
Deci toți alergau la dânșii, ca spre un lucru nou și de mirare, adică și necredincioșii și credincioșii. Însă cei care păzeau credința în taină, alergau să se minuneze de bărbăția pătimitorilor și singuri să se întărească în credință, iar necredincioșii ca să-și bată joc de răbdarea sfinților și să se bucure de rănile lor, uitându-se la muncile cele cumplite. Drept aceea, nu numai că nici unul nu era mișcat spre milostivire, ci mai vârtos spre cruzime îndemnându-l și pe ighemon și pe muncitori. Astfel invitau aceștia pe ighemon, iar el poruncea și muncitorii săvârșeau ceea ce li se poruncea.
Apoi crainicul striga: „Cruțați-vă, supuneți-vă domnilor, jertfiți zeilor”. Iar mucenicii, în mijlocul atâtor dureri și munci, erau mai presus de toate, cu bărbăția și cu răbdarea, mai presus de popor și de crainic, de muncitori și de însuși ighemon. Și, mai înainte de toate, erau mai presus decât domnul lor, satana și decât toate puterile lui, pentru că toți într-o unire și într-un glas, strigau: „Creștini suntem, a lui Hristos jertfă, a lui Hristos junghiere și de-ar fi trebuință și de mii de ori să murim, vom muri cu osârdie”.
Dacă a văzut că toate muncile nu se bagă în seamă de sfinții mucenici, Decie, deznădăjduind, i-a condamnat la moarte. Deci sfinții erau duși spre ucidere de sabie, la un loc puțin mai departe de cetatea Alonium. Către acest loc grăbindu-se răbdătorii de chinuri au arătat un lucru nou; căci în toată alergarea muceniciei, fiind cu un suflet și cu un cuget, se grăbeau care dintr-înșii să ia primul cununa muceniciei. Dar această ceartă a potolit-o, Teodul, fiind unul din acea dumnezeiască ceată, zicând că acela va fi mai întâi dintre dânșii, care își va da capul sub sabie mai pe urmă decât toți, pentru că văzând tăierea celorlalți și moartea, nu se va înfricoșa și nici nu va arăta vreo mâhnire sau schimbare a feții. Atunci cu adevărat mai ales se va arăta minunat nevoitor și biruitor.
Plăcând tuturor acest cuvânt al lui Teodul, au adus mai întâi cântare lui Dumnezeu: Bine este cuvântat Domnul, Care nu ne-a dat spre vânarea dinților lor. Sufletul nostru ca o pasăre s-a izbăvit de cursa vânătorilor, și celelalte ale acestui psalm. Apoi venind la locul cel numit, a făcut fiecare din ei rugăciune, zicând: „Iartă, Doamne, pe robii Tăi și primește vărsarea sângelui nostru pentru noi, pentru rudeniile noastre și prieteni și pentru toată patria, ca să scape din întunericul necunoștinței și cu ochi curați să vadă bună credință, să Te cunoască pe Tine, Lumina cea adevărată, o! Împărate veșnic”. Astfel, rugându-se fiecare dintr-înșii, li se tăia sfântul și purtătorul de biruință cap, iar sufletele lor se înălțau cu bucurie către Hristos Dumnezeu.
După tăierea sfinților, ducându-se gealații, unii cunoscuți au rămas să adune trupurile lor și le-au îngropat cu cinste. Apoi, încetând goana și strălucind sfânta credință, fericitul Pavel, episcopul Romei celei noi, adică al cetății marelui Constantin, mergând în insula Creta, a aflat nestricate moaștele acelor sfinți, zece la număr și le-a adus cu mare cinste în împărăteasca cetate, spre apărarea ei și spre ajutorul tuturor celor ce le trebuiau ajutor. Cu ale căror rugăciuni să ne învrednicim și noi a fi părtași bunătăților cerești, pregătite lor cu darul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia cu Părintele și cu Sfântul Duh se cuvine cinstea și slava în veci. Amin!
Calendar Ortodox 23 decembrie 2024
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 23 decembrie 2024
Sfinţii 10 Mucenici din Creta;
Sf. Ier. Pavel, arhiepiscopul Neocezareei
Sinaxar 23 Decembrie
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfinţilor zece mucenici, care au suferit mucenicia în Creta († 250).
Sfinţii 10 Mucenici din Creta († 250) – foto preluat de pe crestinortodox.ro
Aceşti zece Sfinţi Mucenici au pătimit pe timpul lui Deciu împăratul, către anul 250, în insula Creta.
Nu erau toţi dintr-un oraş, ci din mai multe părţi ale ţării.
Din mitropolia Gortinei erau cinci: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie şi Evnichian; din Cnos, unul: Zotic; din Epinia Panormului, unul: Agatopus; din Chionia, unul: Vasilide şi din Iraclia doi: Evarest şi Pompie.
Aceştia au fost daţi de necredincioşi ighemonului insulei, care a poruncit călăului să-i ducă la altarele idolilor ca să jertfească; de nu vor voi să fie supuşi la tot felul de chinuri.
Vreme de treizeci de zile sfinţii au fost chinuiţi, batjocoriţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, de necredincioşi.
În urmă au fost duşi înaintea judecătorului.
Au fost din nou bătuţi, loviţi cu pietre, pălmuiţi, scuipaţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, dar au rămas neînduplecaţi şi tari în credinţa lui Hristos.
După ce au fost chinuiţi aşa, li s-au tăiat capetele.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Pavel, arhiepiscopul Neocezareii, unul din cei 318 Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (Secolul al IV-lea).
Sf. Ier. Pavel, arhiepiscopul Neocezareei (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cel între sfinţi Părintele nostru Pavel era aşa de vestit pentru virtuţile sale, că vestea de el a ajuns şi la urechile lui Liciniu care împărăţea în Nicomidia.
A trimis să-l aducă la el.
Când l-au adus pe sfânt înaintea scaunului de judecată al împăratului, tiranul a încercat mai întâi să înspăimânte pe sfânt cu ameninţări, iar apoi cu chinuri.
Când au început să-l bată, toţi au rămas uimiţi de răbdarea cea mare a sfântului.
Apoi un fierar a pus în palma sfântului o bucată mare de fier înroşită în foc, iar peste ea i-a pus cealaltă palmă şi le-a legat strâns pe amândouă.
Le-a ţinut aşa până ce fierul s-a răcit.
Din pricina asta vinele încheieturilor au rămas moarte şi nemişcate.
Apoi l-au surghiunit într-o cetăţuie de pe malul râului Eufrat şi l-au închis acolo.
Când a venit marele împărat Constantin din Roma în Constantinopol, au fost chemaţi toţi din surghiun şi sloboziţi din închisori.
Fiecare a venit la ale sale.
Atunci a fost slobozit şi Sfântul Pavel.
Şi-a luat scaunul său episcopal şi a strălucit ca şi mai înainte.
A fost unul din cei 318 Sfinţi Părinţi, care s-au adunat la întâiul Sinod de la Niceea.
Toţi purtau pe trupurile lor rănile lui Hristos, şi arătau aceste podoabe unul altuia.
Unul îşi arăta mâna tăiată, altul urechile, altul nasul, altul ochiul, altul alt mădular tăiat; îşi arătau semnele lăsate de loviturile cu vinele de bou sau cu ciomege, zdrobirile şi arsurile de pe trupurile lor, pe care le-au îndurat în chinurile lor pentru Hristos.
Tot aşa şi fericitul Pavel nu era lipsit de astfel de podoabe. Avea şi el mădularele zdrobite de ciomege, iar sfintele lui mâini arse de fierul înroşit şi amorţite.
Deci după ce toţi aceştia s-au adunat pentru răucredinciosul Arie, după ce cu hotărâre dumnezeiască l-au surpat şi l-au dat anatemei, s-au adunat cu împăratul în Constantinopol.
Fericitul împărat Constantin a ţinut în mâinile lui mâinile Sfântului Pavel, le-a sărutat, le-a pus peste ochii lui şi peste celelalte mădulare ale lui şi a zis:
“Nu mă satur să sărut mâinile acestea, ce-au ajuns moarte şi nemişcate pentru Hristosul meu“.
S-a dus sfântul apoi iarăşi la scaunul său, a mai trăit acolo câţiva ani şi s-a mutat la Domnul.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfinţirii sfintei marii biserici a lui Dumnezeu, adică a bisericii Sfânta Sofia.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului şi purtătorului de Dumnezeu părintele nostru Naum din Ohrida, făcătorul de minuni, luminătorul şi predicatorul slavilor.
Născut în Imperiul bizantin în vremea când Biserica se apăra din nou de cei care luptau împotriva sfintelor icoane (către 843), sfântul Naum a devenit ucenic al măriţilor apostoli ai slavilor, sfinţii Chiril şi Metodie, şi a plecat cu în misiune în regiunile puţin civilizate ale Europei Centrale (Moravia, în principal), către anul 863.
În ciuda piedicilor şi umilinţelor ce au avut de suferit, misiunea lor a fost încununată de succes, căci, contrar misionarilor franci veniţi din Germania, care căutau să impună limba latină, ei cunoşteau dialectul locuitorilor acestor regiuni şi au început să traducă Sfintele Scripturi şi Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.
Cum însă această limbă nu avea un alfabet, sfinţii au compus ei unul şi au lăsat astfel multe cărţi ca temei al trăiniciei misiunii lor.
Lucrarea aceasta fiind foarte avansată, sfinţii au plecat către Roma, ca să obţină sprijinul şi aprobarea papei Adrian II (867-872), care i-a primit la curte cu onoruri, ca pe adevăraţi trimişi ai lui Dumnezeu.
După compararea cu textul grec, traducerile lor au fost găsite exacte şi bune de a fi utilizate pentru evanghelizarea popoarelor slave.
Adrian al II-lea le-a dat drept urmare binecuvântarea sa şi chiar a hirotonit întru preoţie pe o parte din ucenicii lor, ca să poată sluji in bisericile satelor şi oraşelor evanghelizate Liturghia slavă pe care au tradus-o.
În timpul acestei călătorii, Domnul şi-a arătat atât de mult harul faţă de ucenicii Săi, încât multe minuni şi vindecări s-au făcut prin ei în acest timp.
Iar Sfântul Naum, deşi era cel mai tânăr dintre ei, nu s-a arătat nicidecum mai prejos decât ei în râvna apostolică şi darul tămăduirilor.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Shinon, care de sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului (1596 – 1646)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului (1596 – 1646)
Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) – precedat de Isaia, urmat de Silvestru – din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646.
Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea, fiind autorul Mărturisirii de credință ortodoxă, și ca un reformator al învățământului teologic ortodox.
Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie.
Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului (1596 – 1646) – foto preluat de pe basilica.ro
Viața
Familia lui Petru Movilă
Petru Movilă s-a născut la 31 decembrie 1596 la Suceava, într-o familie boierească din Moldova secolului al XVII-lea.
Familia Movileștilor dăduse Moldovei și Țării Românești mai mulți domni, între care tatăl lui Petru, Simion (domn al Țării Românești, cu întreruperi, în anii 1599-1601 și al Moldovei în 1606-1607) și fratele acestuia, Ieremia Movilă (domn al Moldovei, cu o scurtă întrerupere, între anii 1595-1606).
Mama lui, Marghita, era o prințesă poloneză, călugărită ulterior sub numele de Melania.
Pe lângă Ieremia Movilă, un alt frate de-al tătălui său a fost mitropolitul Gheorghe.
Cei trei frați erau ctitorii mănăstirii Sucevița.
Tatăl celor trei frați, deci bunicul lui Petru, era marele logofăt Ioan Movilă, căsătorit cu Maria, fiica lui Petru Rareș.
Petru era, așadar, strănepotul lui Petru Rareș și al lui Ștefan cel Mare.
Dintre frații lui Petru, trei au ajuns domni în Moldova și Țara Românească: Mihail, Gavriil și Moise.
Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului (1596 – 1646) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Egumenul mănăstirii Peșterilor din Kiev
Din pricina situației politice tulburi din Moldova, familia lui a trebuit să fugă în Polonia când Petru era încă foarte tânăr.
Petru a primit educația timpurie în Polonia, la școala ortodoxă din Liov, continuându-și apoi studiile în Europa Occidentală, inclusiv la universitatea din Paris și în Olanda.
În Polonia a fost o vreme ofițer, însă el era atras mai mult de viața monahală.
Și-a păstrat credința ortodoxă în toată perioada în care a trăit în țări catolice și protestante.
În anul 1625 a intrat în mănăstire, în Lavra Pecerska din Kiev.
A fost tuns în monahism în anul 1627.
Mai târziu a fost hirotonit preot și apoi a primit rangul de arhimandrit, fiind de asemenea și egumenul mănăstirii.
În acea perioadă, Ucraina se confrunta cu un curent prozelitist catolic-iezuit.
Petru Movila a izbutit să ridice activitatea bisericească și culturală a mănăstirii Pecerska la un prestigiu necunoscut până atunci.
În timpul celor peste cinci ani de activitate ca egumen, el a dovedit a fi o personalitate excepțională, cerută de situația critică în care se găsea Ortodoxia din regatul polon.
Între altele, s-a ocupat de restaurarea și înfrumusețarea mănăstirii și a peșterilor în care se aflau moaște de sfinți, precum și de întocmirea vieții acelora.
A continuat activitatea tipografică a predecesorilor săi, reorganizând tipografia pe care a înzestrat-o și cu litere latine, dând la lumină mai multe cărți de slujbă și de învățătură.
În anul 1631, a pus bazele unui colegiu, întâi în Lavră, mutat apoi în mănăstirea Bratska, din care s-a dezvoltat mai târziu vestita Academie duhovnicească de la Kiev.
Nevoia unei asemenea școli se simțea atunci mai mult ca oricând, pe de o parte, ca ortodocșii să nu mai fie nevoiți să frecventeze școlile iezuiților, pe de altă parte, ca să poată ridica nivelul cultural al clerului său și, în felul acesta, să poată apăra cu temei adevărurile de credință ortodoxe.
În anul 1632, a avut loc alegerea noului rege al Poloniei.
Cu acest prilej, arhimandritul Petru Movilă, ca reprezentant al mitropolitului din Kiev, a strâns în jurul său pe mulți nobili poloni din Dietă, izbutind să impună alegerea ca rege a lui Wladyslaw IV (1632-1648).
În felul acesta, noul rege s-a văzut silit să recunoască unele din vechile drepturi și libertăți ale ortodocșilor din regatul său, prin așa-numitele „articole de împăcare” (Articula de pacificatione sau Pacta conventa) dintre ortodocși și uniți, semnate de Wladyslaw la 1 noiembrie 1632, cu câteva zile înainte de încoronarea sa.
Printre altele, au fost câștigate: libertatea de cult a Ortodoxiei în regatul polon; recunoașterea legală a Mitropoliei ortodoxe a Kievului, cu eparhiile sufragane: Lvov (singura eparhie ortodoxă menținută tot timpul și până atunci), Luțk, Przemyśl și Mstislav; dreptul pentru Biserica Ortodoxă de a avea biserici, tipografii și spitale; menținerea frățiilor ortodoxe și dreptul de a înființa altele; restituirea tuturor bisericilor ortodoxe din Kiev, răpite de uniți; dreptul pentru credincioșii ortodocși de a dobândi orice demnități în stat.
Cu toate acestea, luptele dintre ortodocși și uniți au continuat, ajungându-se și la ciocniri sângeroase, încât ulterior multe din drepturile primite au fost revizuite, iar uniții au rămas favorizați.
Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului (1596 – 1646) – foto preluat de pe doxologia.ro
Hirotonia întru arhiereu
La 2 martie 1631, a trecut la cele veșnice mitropolitul Iov Boretski al Kievului, fiind ales în locul său episcopul Isaia Kopinski de Przemysl.
Nefiind recunoscut de autoritățile de stat polone, ca și ierarhii hirotoniți de Teofan al Ierusalimului, s-au făcut noi alegeri de vlădici.
În scaunul de „arhiepiscop și mitropolit al Kievului, Haliciului și a toată Rusia” (e vorba de Rusia Mică) a fost ales arhimandritul Petru Movilă.
La alegerea lui au tras greu în cumpănă atât originea sa voievodală și relațiile pe care le avea cu oamenii politici ai vremii, dar, mai ales, pregătirea sa cărturărească și marile biruințe ale Ortodoxiei din regatul polon, dobândite prin vrednicia sa.
Alegerea sa ca mitropolit a fost întărită de regele Wladyslaw al IV-lea și recunoscută de patriarhul ecumenic Chiril Lucaris.
La 28 aprilie 1633, a fost hirotonit întru arhiereu de către un sobor de ierarhi în frunte cu episcopul Ieremia Tissarovski, în catedrala cu hramul Adormirea Maicii Domnului (Uspenia) din Lvov, la zidirea căreia contribuiseră tatăl și unchiul său, domnitorii Simion și Ieremia Movilă (era numită și „Volosskaia țerkov”).
Abia la începutul lunii iulie 1633, și-a făcut intrarea în Kiev.
Activitatea arhierească
Rodnica activitate începută de Petru Movilă ca egumen al Lavrei Pecerska a fost continuată, cu și mai multă însuflețire, după înscăunarea sa ca mitropolit al Bisericii Ortodoxe ucraino-ruse din Polonia.
Ctitoriri
Pe tărâm gospodăresc, se remarcă refacerea și înfrumusețarea unor biserici și mănăstiri din Kiev.
Astfel a luat măsuri pentru restaurarea catedralei mitropolitane Sf. Sofia (lucrările au durat vreo 10 ani) și a mănăstirilor dependente de ea, Vîdubițki și Pustîno-Nicolaevsk, restituite atunci de uniți ortodocșilor.
De asemenea, a fost înnoită biserica principală a mănăstirii Pecerska, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (Uspenia), a fost restaurată din temelie biserica „Spasa”, ctitorită, după tradiție, de marele cneaz Vladimir, a fost „dezgropată” biserica Desiatinaia, ctitoria aceluiaşi cneaz, lăsată în ruină câteva secole (aceasta a fost terminată numai după moartea sa, din banii lăsaţi de el, prin testament).
În afară de acestea, a ridicat câteva spitale și azile, a pus bazele unor noi frății ortodoxe.
Supravegherea clerului
Pentru întărirea disciplinei și a vieții religios-morale a clerului său, mitropolitul Petru a instituit vicari (unul pentru Ucraina, altul pentru Bielorusia Lituania), precum și protopopi, cu misiunea de a cerceta și îndruma pe preoți (înșiși protopopii erau controlați de oamenii săi de încredere, recrutați dintre călugării cu învățătură).
El însuși cerceta adeseori pe episcopii săi sufragani.
În fiecare an convoca „soboare” de protopopi și preoți, pentru a lua felurite măsuri privitoare la bunul mers al treburilor bisericești.
A organizat un consistoriu, format din călugări învățați, pentru cercetarea și judecarea abaterilor clerului. A luat măsuri împotriva recăsătoririi preoților, pentru întărirea disciplinei monahale, pentru oprirea femeilor creștine de a sluji la evrei etc.
Academia din Kiev
Dar, în chip deosebit, trebuie subliniată activitatea culturală a mitropolitului Petru Movilă.
Așa, de pildă, a purtat o grijă permanentă școlii sale din Kiev, care avea o programă de studii identică cu a școlilor superioare din Occident, un personal didactic temeinic pregătit și o bibliotecă bogată.
Rectorul și profesorii, numiți de mitropolitul Kievului, erau recrutați dintre monahii cărturari membri ai Frățiilor Ortodoxe sau dintre tinerii trimiși la studii de Petru Movilă (Isaia Kozlovski, Sofronie Pociațki, Silvestru Kosov – urmașul lui Petru în scaunul mitropolitan -, Inochentie Ghizel și alții).
Programa de studii era foarte bogată, punându-se accentul pe disciplinele umaniste: gramatica, poetica, sintaxa, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia, muzica, filozofia, teologia etc.
Colegiul „movilean” din Kiev este considerat cel mai vechi așezământ de învățământ superior la slavii ortodocși.
Predarea se făcea în principal în limba latină și, secundar, în limbile greacă și rusă, iar studenții primeau o dublă formație teologică și științifică.
La începutul secolului al XVIII-lea a devenit Academie.
A răspândit multă lumină nu numai în Biserica ucraineană, ci în întreaga Ortodoxie (au studiat acolo și mulți români, mai ales în secolul al XIX-lea), exercitând o influență binefăcătoare asupra dezvoltării învățământului superior din alte țări ortodoxe.
De pildă, după modelul lui s-a organizat o școală superioară la mănăstirea Trei Ierarhi din Iași de către domnitorul Vasile Lupu, în 1640, alta la mănăstirea Sfântul Andrei din Moscova, de către un sfetnic al tarului Alexei Mihailovici (devenită Academie slavo-greco-latină), ambele cu profesori trimiși de la Kiev.
În același timp, s-a îngrijit și de buna funcționare a celorlalte școli ortodoxe din cuprinsul eparhiei sale (Vinița, Lutk etc.).
Prin aceste școli, urmărea să formeze un cler cult, care să facă față atacurilor uniate și iezuite.
Tipărituri
A tipărit trei categorii de cărți:
- de slujbă: Liturghierul (Pecerska 1629, 1638 și 1639, Lvov 1636), Evangheliarul (Lvov 1636, Pecerska 1644), Apostolul (Lvov 1639), Psaltirea (Pecerska 1629, 1640 și 1644, Moghilev 1637), Octoihul (Lvov, 1630, 1639, 1640 și 1644), Triodul (Pecerska, 1627, 1631, 1640), Triodul înflorat (Pecerska 1631, Lvov 1642), Penticostarul (Pecerska 1631, Lvov 1642), Antologhionul (Pecerska 1636, Lvov 1638) etc.
- de evlavie sau de zi cu zi: Capitolele parenetice ale diaconului Agapet (sec. VI) și Aşezămintele ascetice ale lui Dorotei (sec. VI, 1628), Omiliile Sfîntului Macarie Egipteanul (1632), Patericul sfinților care au strălucit în Pecerska (1634), Istoria lui Varlaam și Ioasat (1637), Minunile peșterilor Kievului (1638) etc., toate tipărite la Kiev.
- de apărare a Ortodoxiei: Cazania sau Evanghelia învăţătoare (1637) și Istoria bisericească (1643).
„Este de-a dreptul impresionantă activitatea tipografică desfășurată în timpul arhipăstoririi sale. Pe lângă tipografia din Lavra Pecerska, mitropolitul Petru a pus sub controlul său direct și tipografiile din Lvov și Vilnius, pentru ca să asigure unitatea de lucru, dar mai ales pentru ca lucrările care ieșeau de sub teascurile lor să nu cuprindă abateri de la învățătura ortodoxă. Se cunosc aproximativ 50 de tipărituri îngrijite de Petru Movilă, în timp ce era egumen la Pecerska și apoi mitropolit, unele lucrate de el însuși, altele de ucenici sau colaboratori ai săi (la multe semna prefețele).”
(Pr. Mircea Păcurariu)
Sumar
Petru a cârmuit Biserica Ortodoxă din Ucraina într-o perioadă în care aceasta se găsea sub dominația poloneză.
Lui i se datorează în primul rând renașterea ortodoxă de aici, după vremurile grele ale Unirii de la Brest-Litovsk (1596), când o mare parte a ortodocșilor de aici a acceptat supremația Papei de la Roma și unirea cu Biserica Romano-Catolică.
Foarte preocupat de soarta Bisericii Ortodoxe, Petru s-a dedicat întăririi poziției ortodocșilor care rămăseseră independenți de Roma.
În ciuda unor puternice presiuni politice și sociale, devenite uneori chiar violente, el a reușit să recupereze pentru Biserica Ortodoxă și să restaureze un mare număr de biserici, între care Catedrala Sfânta Sofia din Kiev.
Adormirea
După o păstorire de 13 ani împliniți, mitropolitul Petru Movilă a trecut la cele veșnice, în ziua de 22 decembrie 1646/1 ianuarie 1647 (st. n.), fiind îngropat în biserica cea mare a mănăstirii Pecerska.
Prin testamentul său, arăta că întreaga sa avere, moștenită de la părinți, a folosit-o pentru restaurarea de biserici și înființarea de școli.
O bună parte din agoniseala vieții, care i-a mai rămas, o lăsa Colegiului de la Kiev, iar o altă parte, catedralei Sfântul Sofia și mănăstirii Pecerska, pentru refacerea lor și pentru azilul de bătrâni întemeiat de el.
Este de notat că la scurt timp după moartea sa, a început războiul de eliberare a poporului ucrainean, condus de Bogdan Hmielnițki, împotriva Poloniei, iar în 1654 s-a proclamat unirea Ucrainei cu Rusia.
Începea deci o nouă epocă în viața poporului și a Bisericii ucrainene.
Drumul pentru noi înfăptuiri era pregătit și prin munca de o viață întreagă a lui Petru Movilă.
Legăturile lui Petru Movilă cu țările române
General
În afară de faptul că „Mărturisirea Ortodoxă” a fost aprobată de un sinod ținut la Iași, unde își avuseseră scaunul de domnie unchiul, tatăl și doi din frații săi, Petru Movilă a păstrat legături neîntrerupte cu țările românești.
Astfel, de pildă, în 1631, pe când era egumen al Lavrei Pecerska, unul dintre frații săi, Moise, a ajuns domn în Moldova.
Cu acest prilej, arhimandritul Petru i-a închinat o carte bisericească tipărită atunci la Kiev, Triodul ales (sau înflorat).
În prefața semnată de el, Movilă spune că Prea puternicul Dumnezeu a binevoit să-l pună pe (Moise Movilă) pe scaunul părinților „noștri”.
Prefața cuprindea, pe câteva pagini, și unele „sfaturi către fratele său”, în care-i arăta cum trebuie să se poarte un domn creștin, operă asemănătoare cu „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, desigur, fără să se ridice la valoarea literară și politică a acestora.
În cartea sa Ex Lithos, vorbea de multe datini și obiceiuri din Moldova (tăiatul moțului la copii, hramurile de mănăstiri etc.), precum și de zidirea catedralei mitropolitane din Alba-Iulia de către Mihai Viteazul.
Penticostarul, editat în limba slavonă la Lvov (1642) în tipografia lui Mihai Sliuzka, cu binecuvântarea lui Petru Movilă, era dedicat domnilor români Matei Basarab și Vasile Lupu, demni urmași ai strămoșilor.
A sprijinit cu multă dărnicie și patriotism activitatea culturală-tipografică din Țara Românească și Moldova.
Tipografiile lui Matei Basarab de la Câmpulung (1635), Govora (1637) și Dealu-Târgoviște (1644) sau a lui Vasile Lupu de la Iași (1640-1641), în care au apărut primele cărți românești (după cele din Transilvania din secolul XVI), au fost dăruite sau cumpărate de la Petru Movilă.
Tot el a trimis și meșterii tipografi de care era nevoie (Timotei Verbițki, Ivan Kunotovici și Ivan Glebkovici).
În 1640, Vasile Lupu a întemeiat un Colegiu la Iași, după chipul celui din Kiev, în care obiectele de studiu (poezia, retorica, filozofia etc.) erau predate în limbile latină, greacă și slavonă.
Mitropolitul i-a trimis și patru profesori, în frunte cu ieromonahul Sofronie Pociațki, care a primit, la Iași, însărcinarea de profesor și rector al colegiului, egumen al mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi și conducător al tipografiei.
La începutul anului 1645, Petru Movilă a avut ocazia să viziteze Moldova, pe care n-o văzuse din copilărie.
A venit ca să binecuvinteze căsătoria fiicei lui Vasile Lupu, Maria, cu nobilul lituanian calvin Ianusz Radziwill, căsătorie pe care o mijlocise el însuși.
Taina cununiei s-a săvârșit în biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași și cu acest prilej mitropolitul kievean a rostit un „cuvânt duhovnicesc”, cam o treime în limba polonă, cunoscută de mire și de invitații din Polonia, iar două treimi în limba română, cunoscută de mireasă, de familia ei și de nuntași.
În același an, cuvântul a fost tipărit într-o broșură la Kiev, în limba polonă.
Era un adevărat tratat teologic asupra tainei căsătoriei, cu numeroase citate din Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament.
Mai este de adăugat că pe frontispiciul multora din tipăriturile sale se găsea stema Movileștilor sau a celor două țări române în care domniseră ai săi.
De altfel, el însuși se intitula adeseori „fiu al voievodului Tării Moldovei” sau „fiu de domn moldovean” (voievodici). Unul dintre potrivnicii săi îl învinuia că s-a înconjurat numai de slujitori de neam român.
De asemenea, Mitropolitul ridică o biserică în Rubiejovka cu hramul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
„Toate acestea nu trebuie să le considerăm decât o expresie a dragostei sale față de neamul din care făcea parte.”
(Pr. Mircea Păcurariu)
Memoriile lui Petru Movilă
Există și o carte în care Petru Movilă își scrie memoriile pentru a demonstra că minunile încă se săvârșesc.
Această întreprindere trebuia să susțină o lucrare pe care o pregătea despre Viețile Sfinților.
Dintre minunile povestite de Petru Movilă, câteva privesc și istoria românilor.
Avem deci, încă o dată, dovada că prelatul Kievului se interesa de Moldova unde s-a născut și unde locuiau frații și rudele sale.
Ba ceva mai mult, interesul lui Petru Movilă nu este ceva sporadic, ci din contră permanent.
Iată povestirea unei minuni: când era arhimandrit la Kiev în 1629 a venit la dânsul arhimandritul Varlaam (ajuns mai târziu mitropolit) trimes de Domnul Miron Barnovschi.
Acesta i-a povestit o întâmplare cu ocazia luptei dela Hotin între Poloni și Turci (1621).
Polonii voiau să prade Suceava și să fure moaștele Sf. Ioan cel Nou, ocrotitorul Moldovei.
Mitropolitul n-a părăsit deloc orașul, iar moaștele s-au îngreunat și n’au putut fi astfel clintite din Suceava.
Prin urmare aici Petru Movilă reproduce povestind minunea îngreunării moaștelor Sf. Ioan cel Nou, iar mulțumită ei, orașul nu a fost prădat.
Tot odată minunea aceasta răstălmăcită însemna că sfântul dorește să rămână în Moldova.
O altă împrejurare privește pe Eremia Movilă, domnul Moldovei, cunoscut polono-fil, care avea în jurul său, în slujbele militare și civile, foarte mulți poloni.
Odată Domnul se găsea într-o biserică din Suceava împreună un polon catolic.
Acesta se apucă să insulte pe Sf. Ioan cel Nou, dar imediat a căzut jos lovit de apoplexie.
Povestirea aceasta, zice Petru Movilă, i-a spus-o un servitor moldovean, care se pripășise pe lângă dânsul încă de pe vremea când se găsea în Moldova.
Altă minune e în legătură cu Mihaiu Viteazul.
Acesta după cucerirea Ardealului, dorea să ridice la Alba-Iulia o biserică și o mitropolie pentru românii de acolo.
Catolicii din oraș s-au opus. Atunci spre a se vedea care este voința lui Dumnezeu, s-au așezat două ruguri: unul al ortodocșilor, celalalt al catolicilor.
Se întâmpla ca un fulger a aprins rugul ortodocșilor și de aici s-a interpretat că Dumnezeu dorește ca la Alba Iulia să se înființeze o mitropolie ortodoxă.
După obiceiul său, Petru Movilă spune că minunea aceasta este povestită de postelnicul Hrizea, care povestire a fost, apoi, făcută cunoscută și la Kiev.
Am văzut cum minunile însemnate de Petru Movilă se raporta și la țările române, dovedindu-se prin aceasta interesul și dragostea mitropolitului față de țările române inclusiv Ardealul.
Moștenirea literară
Petru Movilă a lăsat în urmă numeroase scrieri.
El este cel mai adesea evocat sau criticat mai ales datorită acestora.
În anul 1637, a publicat o ediție adnotată a celor patru Evanghelii.
În anul 1646, a publicat o ediție revăzută a Evhologhion-ului, cunoscut și ca Trebnicul Mare (Molitfelnicul Mare).
A mai scris și Scurte eseuri științifice despre articole de credință și un Mic Catehism Rus pentru uzul Bisericii Ruse.
Cea mai cunoscută lucrarea a sa este Mărturisirea de credință ortodoxă a catoliceștii și apostoleștii Biserici ortodoxe a răsăritului, pe care a realizat-o ca reacție la încercările ordinului iezuit catolic și a reformatorilor occidentali din acele zone ale Vechii Rusii care se aflau sub dominație poloneză.
Aceasta constituia totodată și o reacție la Mărturisirea de credință calvinizantă publicată (în 1629 și 1633) la Geneva de către Chiril Lucaris, Patriarhul Constantinopolului.
Mărturisirea mitropolitului Petru Movilă a fost discutată la Sinodul panortodox de la Iași din anul 1642 și recunoscută ca validă, după ce Sinodul corectase două puncte împrumutate din teologia catolică (recunoașterea existenței purgatoriului și problema momentului prefacerii Darurilor în timpul Sfintei Liturghii).
Mărturisirea, publicată în 1645, a fost apoi editată în întreaga Europă în limbile greacă, latină, germană și rusă.
Cu aceste modificări, ea a fost recunoscută de patriarhii Bisericii Constantinopolului, Ierusalimului, Alexandriei și Antiohiei în anul 1643.
În anul 1672, Sfântul Sinod al Bisericii Ierusalimului a adoptat Mărturisirea de credință a lui Petru Movilă drept catehism oficial.
În limba română, prima ediție a Mărturisirii Ortodoxe a apărut în anul 1699.
Unii teologi ortodocși contemporani, precum Vasili Krivoșein, George Florovski sau Christos Yannaras, precum și unii teologi români, consideră că Petru Movilă a fost puternic marcat de influența occidentală, îndeosebi cea latină și că Mărturisirea de credință introducea în Biserica Ortodoxă nu doar învățături latinizante (cele sancționate în Sinodul de la Iași), ci și stilul scolastic de expunere a credinței, străin de experiența ortodoxă.
Potrivit altor teologi și autori ortodocși, influența apuseană în scrierile și activitățile mitropolitului nu a afectat însă fondul învățăturilor sale, care a rămas ortodox.
De asemenea, aceștia atrag atenția asupra faptului că toate aceste cărți au fost redactate tocmai pentru a sprijini și consolida credința ortodoxă pentru a-i ajuta pe ortodocși să reziste presiunii misiunilor catolice și protestante în rândul credincioșilor proprii.
Constituirea Academiei Teologice din Kiev, prima instituție teologică de nivel universitar din Ortodoxia rusă, a fost tot o încercare de a oferi teologilor din Biserica Ortodoxă o educație modernă, de un nivel comparabil cu cea a teologilor catolici sau protestanți ai vremii și a putea astfel apăra mai eficient credința ortodoxă.
Astfel, conchid aceștia, Mitropolitul Petru Movilă a fost în primul rând un apărător al credinței ortodoxe, rol pe care i-l recunoaște și pentru care îl cinstește întreaga Biserică Ortodoxă.
Prăznuirea
Este cinstit ca sfânt de Bisericile Ucrainei, României și Poloniei.
Prăznuirea lui se face pe 22 decembrie în Biserica Ortodoxă Română (începând din anul 1997) și pe 1 ianuarie în Biserica Ucrainei, unde el mai este pomenit și pe 6 octombrie, împreună cu ceilalți sfinți mitropoliți ai Kievului.
Scrieri
Dintre scrierile Sf. Ier. Petru Movilă actualmente disponibile pe piața românească de carte amintim:
- Mărturisirea ortodoxă a credinței universale și apostolice a Bisericii orientale, Institutul European, Iași, f.a.
- Împăcarea Bisericii Ortodoxe, trad. de Ştefan Lupan, ed. îngrijită de Vlad Chiriac, Polirom, Iași, 2002 (culegere de scrieri).
Imnografie
Troparul Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului
Glasul al 4-lea:
Apărătorule și mărturisitorule al Ortodoxiei, luminătorule al Neamurilor, fiule al Moldovei și Părinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roagă-te lui Hristos Dumnezeu sa ne apere credința și să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului
lasul al 8-lea:
Podobie: Apărătoare Doamnă…
Vestitorul Ortodoxiei și apărător al credinței, Arhiereul lui Hristos, Petru al Kievului, să se cinstească după vrednicie, căci patria și neamul le-a lăsat, dar nu le-a uitat, de cele lumești s-a lepădat, pe cele cerești și veșnice dobândind, de aceea se bucură împreună cu ceata ierarhilor mărturisitori ai credinței.
cititi mai mult despre Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului si pe: basilica.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org