Evenimentele Zilei de 19 septembrie în Istorie
Winston Churchill la Universitatea din Zürich (19 septembrie 1946)
foto preluat de pe www.ft.com
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org
19 septembrie este a 262-a zi a calendarului gregorian și a 263-a zi în anii bisecți.
Mai sunt 103 zile până la sfârșitul anului.
Sărbători Religioase ale Zilei de 19 septembrie
Biserica Ortodoxă Română
Sfinţii Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont

Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont (†278) – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cei trei sfinți (+278) au trăit când la Roma împărătea Probus împăratul (276-282), deci pe vremea când încă erau prigoniți creștinii, iar în Antiohia stăpânea dregătorul Eliodor.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Ss. Trofim, Sabațiu și Dorimedon, martiri (†277)
Biserica Romano-Catolică
Sf. Ianuariu, episcop, martir
“Martir autentic, a dat mărturie despre Cristos prin sângele său; neclintit în faţa ameninţărilor şi ademenirilor, el a obţinut coroana gloriei”.
Ca pentru atâţia alţi martiri ai primelor secole, este dificil să delimităm cu precizie figura istorică a lui Ianuariu.
Un lucru este însă cert în existenţa sa, şi anume legătura sa cu regiunea Campania şi, într-un mod special, cu Napoli, şi martiriul său, care a avut loc în anul 305, în timpul persecuţiei lui Diocleţian.
Deja din timpul sfântului Paulin de Nola, cultul său era răspândit în regiune.
Despre acest lucru ne vorbeşte biograful sfântului Paulin, prezbiterul Uraniu.
Acesta, povestind ultimele zile ale episcopului său, scrie:
Paulin a început să întrebe cu voce tare unde erau fraţii săi;
atunci, unul dintre cei prezenţi, crezând că îi caută pe confraţii săi episcopi, care celebraseră împreună cu el (Euharistia, în camera sa), a spus:
“Iată, fraţii tăi sunt aici în jurul tău”.
Dar el, răspunzând, a spus:
“Eu am vorbit despre fraţii mei întru episcopat, Ianuariu şi Martin (din Tours), care tocmai au vorbit cu mine, promiţându-mi că în curând vor veni (să mă ia)”. Cu primul dintre cei doi episcopi, Ianuariu, episcop martir, a fost împodobită Biserica din Napoli”.
cititi continuarea pe: calendarcatolic.ro
Sărbători naționale ale zilei de 19 septembrie
România - Ziua Artileriei şi Rachetelor Antiaeriene
La 19 septembrie 1916, pe timpul executării manevrei de la Flămânda de către Armata 3, se realizează doborârea primului avion inamic de către o baterie de artilerie înzestrată cu tunuri antiaeriene propriu-zise (calibru 75 mm Deport), şi nu cu tunuri terestre adaptate.
Evenimentele Zilei de 19 septembrie în Istorie
- 19 septembrie 1863 – În cadrul Războiului Civil American, armata confederată a oprit avansul unioniștilor în nord-vestul Georgiei în bătălia de pe Chickamauga;
- 19 septembrie 1893 – Femeile din Noua Zeelandă primesc dreptul de vot;
- 19 septembrie 1944 – Finlanda și URSS au semnat la Moscova un armistițiu prin care au pus capăt războiului de continuare;
- 19 septembrie 1946 – S-a fondat Consiliul Europei în urma unui discurs ținut de Winston Churchill la Universitatea din Zürich;
- 19 septembrie 1995 – The Washington Post și The New York Times au publicat pentru prima oară Manifestul teroristului Ted Kaczynski.
19 septembrie 86 - S-a născut în Italia, la Lanuvium,Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius, fiul consulului Aurelius Fulvus si împărat Roman în perioada 138-161.
Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius (19 septembrie 86 – 7 martie 161) împărat Roman în perioada 138-161.
A fost cel de-al patrulea din “Cei cinci împărați buni”.
A devenit consul în anul 120 și guvernator al provinciei Asia (134-135).
A fost adoptat de împăratul Hadrian la 25 februarie 138 și proclamat succesor la tron.
În timpul domniei lui Antoninus Pius a fost sarbatorita în anul 148 cea de-a 900-a aniversare a fondării Cetății Eterne.
Domnia lui a fost identificată cu apogeul dinastiei antonine și al întregului principat.
19 septembrie 335 - Flavius Dalmatius a fost ridicat la rangul de Cezar de către unchiul său, împăratul Constantin I.

Dalmatius - foto: ro.wikipedia.org
Dalmatius sau Flavius Dalmatius (d. 337/338) caesar (locțiitor de împărat) între anii 335 și 337, până la moartea unchiului său Constantin cel Mare. În anul 337, după moartea lui Constantin, a fost omorât de soldați romani.
A fost fiul lui Flavius Dalmatius, fratele vitreg a lui Constantin si a fost caesar (locțiitor de împărat), între anii 335 și 337, până la moartea unchiului său Constantin cel Mare.
În anul 337, după moartea lui Constantin,in perioada tulbure cu lupte interne în care multe rude de ale împăratului au fost ucise, a fost omorât de soldații romani.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
19 septembrie 634 - S-a încheiat Asediul Damascului de catre armatele musulmane conduse de Rachidun, acesta fiind primul oras important bizantin cazut in timpul razboiului de cucerire a Siriei.
19 septembrie 866 - S-a născut împaratul bizantin Leon al VI-lea supranumit „Filosoful”; (d. 11 mai 912).
A domnit între 886 si 912 , fiind fiul lui Mihail al III-lea și fiul adoptiv al lui Vasile I Macedoneanul.
Leon VI Filozoful/ Înțeleptul (19 septembrie, 866 – 11 mai, 912) împărat bizantin între 886 și 912, fiul lui Mihail III Bețivul și fiul adoptiv al lui Vasile I Macedoneanul.
19 septembrie 1339 - A murit împaratul Go-Daigo din Japonia; (n. 1288).

Emperor Go-Daigo (November 26, 1288 – September 19, 1339) was the 96th emperor of Japan, according to the traditional order of succession – foto: en.wikipedia.org
19 septembrie 1356 - Bătălia de la Poitiers: Armata engleza sub comanda lui Edward, Prinţul Negru înfrange armata franceză şi il capturează pe regele francez, Ioan al II-lea.

Bătălia de la Poitiers (19 septembrie, 1356) – Parte din Războiului de 100 de Ani) pictură realizată de Eugène Delacroix – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Bătălia de la Poitiers (în engleză Battle of Poitiers, în franceză Bataille de Poitiers) a fost o bătălie majoră a Războiului de 100 de Ani, care a avut loc pe 19 septembrie 1356 între forțele engleze conduse de Eduard Prințul Negru pe de-o parte și cele franceze ale regele Ioan al II-lea pe de altă parte.
A fost una dintre marile bătălii din Razboiului de 100 de ani Regele francez Ioan cel Bun a luptat cu curaj, dar a fost capturat, împreună cu fiul său Filip A pierit in lupta floarea cavalerismului francez, printre cei uciși numărându-se: ducele Pierre I de Bourbon, conteabilul Frantei Gautier al VI-lea de Brienne , episcopul de Chalon, 16 baroni si 2426 cavaleri, în total fiind uciși cinci mii de ostași,din care trei mii în timpul retragerii.
Pe 24 mai 1357 regele capturat a fost adus solemn la Londra,fiind semnat un armistitiu cu Franța timp de 2 ani.
Prețul de răscumpărare a regelui a egalat suma veniturilor regale pentru 2 ani.
Prada fiind una imensă.
Vicerege a devenit Carol al V-lea.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
19 septembrie 1551 - S-a născut regele Henric al III-lea al Franței; (d. 1589).

Henric al III-lea ca Duce de Anjou de François Clouet – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Henric al III-lea (în franceză Henri III, în poloneză Henryk) (19 septembrie 1551 – 2 august 1589) din dinastia Valois a fost rege al Franței între 1574 – 1589 și Rege al Poloniei între 1573 și 1574 cu titlul de Henric de Valois.
La naștere a fost botezat Alexandre-Édouard, iar în 1564 numele lui i-a fost schimbat în Henric.
A fost rege al Frantei între 1574 – 1589 și primul rege al Uniunii Polono – Lituaniene, între 1573 și 1574, cu titlul de Henric de Valois.
Henric al III-lea mostenit un regat sfasiat de lupte intre factiuni rivale, în care autoritatea lui este doar parţial recunoscuta.
Domnia sa a fost marcată de foarte grave disensiuni religioase, politice şi de probleme economice.
In timpul domniei sale s-au purtat patru războaie religioase intre catolici si protestantii hughenoti.
A murit la Saint-Cloud pe 2 august 1589, fiind înjunghiat de călugăr fanatic dominican , Jaques Clement.
Datorită decesului ultimului său frate, dinastia Valois se stinge, iar tronul revine lui Henric al III-lea de Navarra care devine Henric al IV-lea al Frantei, primul monarh din Dinastia Bourbon.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
19 septembrie 1710 - A murit Ole Rømer, astronom danez (n. 1644)
Ole (Christensen) Rømer (25 septembrie 1644 în Århus; † 19 septembrie 1710 în Copenhaga) astronom danez.
A fost cunoscut prin măsurarea cantitativă pentru prima dată a vitezei luminii.
19 septembrie 1777 – A început Bătălia de la Saratoga (19 septembrie – 7 octombrie 1777)

Bătălia de la Saratoga (19 septembrie – 7 octombrie 1777) – Parte a Războiului de independență al Statelor Unite ale Americii – Capitularea generalului Burgoyne, un portret din 1822 de John Trumbull care îl înfățișează pe John Burgoyne, un general al armatei britanice, predându-se generalului Horatio Gates, care a refuzat să-i ia sabia. Tabloul se află în prezent în Rotunda Capitoliului Statelor Unite – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de la Saratoga este considerată de mulți istorici ca un punct de cotitură în istoria americană.
Ea fost o bătălie hotărâtoare în evoluția Războiului de independență al Statelor Unite ale Americii.
În primăvara anului 1777 trupele engleze ocupă forturile Crown Point (New York) și Ticonderoga, obligând trupele răsculate americane să se retragă.
Trupele regulate engleze sosite din Canada în vara anul 1777, cu un efectiv de 10.000 de soldați, erau sub comanda generalului John Burgoyne.
Țelul lor era de a ocupa orașul Albany, New York pentru a prelua controlul asupra regiunii văii râului Hudson și de a o izola de restul coloniei.
Înaintarea trupelor britanice a fost încetinită printr-o tactică de acțiuni sistematice de hărțuire, blocare a drumurilor și distrugerea podurilor.
În regiunea lacurilor Champlain și Lake George, englezii au reușit să înainteze numai câțiva kilometri pe zi.
Trupele coloniale engleze conduse de Burgoyne, care aveau acum un efectiv de 15.000 soldați, au fost oprite de trupele americane conduse de generalul Horatio Gates, în nordul văii Hudson, la Saratoga (New York).
Rezultatul bătăliei a fost un dezastru pentru armata engleză, la sfârșitul luptelor generalul englez s-a predat.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
19 septembrie 1783 - A fost ridicat în aer cel de-al doilea balon cu aer cald construit de frații Montgolfier, având la bord trei pasageri: o rață, un cocoș și o oaie.
Aterizarea s-a produs fără probleme, demonstrând ca și alte vietăți decât păsările pot suporta înalțimile.
Primul balon, fără echipaj, a fost înalțat la 5 iunie 1783.

First public demonstration in Annonay, 4 June 1783 – foto: en.wikipedia.org

Balon cu aer cald al Fraţilor Montgolfier la 19 Octombrie 1783 – foto: ro.wikipedia.org
19 septembrie 1802 - S-a născut Lajos Kossuth, conducătorul revoluției maghiare de la 1848; (d. 20.03.1894).
Lajos Kossuth de Kossuth et Udvard (n. 19 septembrie 1802, Monok, Ungaria – d. 20 martie 1894, Torino) revoluționar maghiar, guvernator de facto al Ungariei în timpul Revoluției de la 1848.
19 septembrie 1821 - S-a născut Luigi Mercantini, poet italian, autorul “Imnului lui Garibaldi”, care a devenit cântec national al poporului italian; (d.17 noiembrie 1872).

Poetul Luigi Mercantini (Ripatransone, 19 settembre 1821 – Palermo, 17 novembre 1872) impreuna cu familia sa – foto: it.wikipedia.org
19 septembrie 1825 - S-a născut Ştefan Dimitrie Grecianu, istoric medievist cu preocupări privind genealogiile unor familii boiereşti din Ţara Românească; membru de onoare al Academiei Române; (d.01.08.1908).

Stema mare a Regatului României - foto: ro.wikipedia.org
Stema României adoptată în 1872. Proiectul aparţine lui Ștefan Dimitrie Grecianu (n. 19 septembrie 1825, București – d. 1 august 1908, București) academician român, istoric, genealogist, heraldist și membru de onoare (din 1905) al Academiei Române.
19 septembrie 1863 - Bătălia de pe Chickamauga - În cadrul Războiului Civil American, armata confederată a oprit avansul unioniștilor în nord-vestul Georgiei.

Bătălia de pe Chickamauga (litografie de Kurz și Allison, 1890) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de pe Chickamauga, ce a avut loc în zilele de 19–20 septembrie 1863, a marcat sfârșitul unei ofensive unioniste în sud-estul statului Tennessee și în nord-vestul statului Georgia, denumită Campania Chickamauga.
Bătălia a reprezentat cea mai semnificativă înfrângere a Uniunii pe teatrul vestic de operațiuni al Războiului Civil American și s-a clasat a doua în clasamentul bătăliilor cu cele mai numeroase victime în această conflagrație, după Bătălia de la Gettysburg.
Lupta s-a dat între Armata Cumberlandului condusă de general-maiorul unionist William Rosecrans și Armata Tennessee-ului condusă de generalul confederat Braxton Bragg, și își trage numele de la pârâul Chickamauga de Vest, care face meandre în nord-vestul Georgiei înainte de a se vărsa în râul Tennessee la circa 5,6 km nord-est de centrul orașului Chattanooga).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
19 septembrie 1870 - Armata prusacă începe Asediul Parisului (19 septembrie 1870 – 28 ianuarie 1871).
Va dura 135 de zile, până când la 28 ianuarie 1871 orasul s-a predat.

The Siege of Paris by Jean-Louis-Ernest Meissonier. Oil on canvas – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Asediul Parisului a avut loc între 19 septembrie 1870 și 28 ianuarie 1871 și s-a încheiat cu capturarea orașului de către forțele diferitelor state ale Confederației Germane de Nord, conduse de Regatul Prusiei.
Asediul a fost punctul culminant al războiului franco-prusac, care a văzut cel de-al doilea Imperiu francez încercarea de a-și reafirma dominația asupra Europei continentale declarând război Confederației Germane de Nord.
Confederația Germaniei de Nord, dominată de Prusia, a ieșit recent învingătoare în Războiul Austro-Prusac din 1866, care a dus la punerea sub semnul întrebării a statutului Franței de putere dominantă a Europei continentale.
Odată cu declarația de război de către parlamentul francez la 16 iulie 1870, Franța imperială s-a confruntat în curând cu o serie de înfrângeri în mâinile germane în următoarele luni, ducând la Bătălia de la Sedan, care, la 2 septembrie 1870, a văzut o înfrângere decisivă a francezilor. forțelor și capturarea împăratului francez, Napoleon al III-lea.
Odată cu capturarea lui Napoleon al III-lea, al Doilea Imperiu Francez s-a prăbușit și a fost declarată a treia Republică Franceză, condusă provizoriu de Guvernul de Apărare Națională.
În ciuda faptului că forțele germane au ajuns și au asediat Parisul până la 19 septembrie 1870, noul guvern francez a pledat pentru continuarea războiului, ducând la încă patru luni de lupte, timp în care Parisul a fost asediat continuu.
Cu orașul complet încercuit, garnizoana pariziană a încercat trei încercări de evadare nereușite, iar forțele germane au început o campanie de bombardament de artilerie relativ ineficientă a orașului în ianuarie 1871.
Ca răspuns la rezultatele slabe ale bombardamentelor de artilerie, prusacii au adus la iveală mari- artilerie grea de asediu de calibrul Krupp pentru a ataca orașul începând cu 25 ianuarie 1871.
Odată cu reînnoirea atacului de artilerie și o populație și garnizoană pariziană tot mai înfometată și bolnavă, Guvernul de Apărare Națională avea să încheie negocierile de armistițiu cu Confederația Germaniei de Nord la 28 ianuarie 1871.
În timp ce armistițiul a dus la permisiunea imediată a transporturilor de alimente în oraș, capturarea capitalei lor și dezastrul războiului în sine ar avea un impact de lungă durată asupra populației franceze, a relațiilor franco-germane și a Europei în ansamblu.
Înfrângerea Franței în război ar duce direct la o Confederație germană de Nord victorioasă, care se unește cu statele sud-germane încă independente și declara Imperiul German, precum și o populație pariziană nemulțumită și radicalizată care preia controlul Parisului și formează Comuna Paris.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
19 septembrie 1881 - Al 20-lea presedinte american, James Abram Garfield (n.19 noiembrie 1831), moare in urma ranilor primite in dimineaţa zilei de 2 iulie 1881, cand a fost împuşcat de două ori de către asasinul, Charles J. Guiteau, cu un pistol de calibrul 44.

James Abram Garfield – foto (1881) preluat de pe ro.wikipedia.org
James Abram Garfield (n. 19 noiembrie 1831 — d. 19 septembrie 1881) a fost cel de-al douăzecilea președinte al Statelor Unite ale Americii și cel de-al doilea președinte american care a fost asasinat.
Termenul său al fost cel de-al doilea ca scurtime, după cel al lui William Henry Harrison, al nouălea președinte american, fiind în funcție în perioada 4 martie 1881 – 19 septembrie 1881.
Garfield a servit în cea mai înaltă funcție a statului american un total de doar șase luni și cincisprezece zile.
Președintele Garfield a fost asasinat prin împușcare: în iulie 1881 un avocat dement – Charles Julius Guiteau (1841 – 1882) – a tras în el cu arma.
Rănile cauzate de asasin au cauzat infecția fatală care a dus la decesul său.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Garfield, împușcat de Charles J. Guiteau, se prăbușește în timp ce secretarul de stat Blaine îi cere ajutor. Gravura din ziarul ilustrat al lui Frank Leslie – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
19 septembrie 1893 - Prin Legea Electorală, promulgată de guvernatorul insulei, femeile din Noua Zeelandă primesc dreptul de vot.
19 septembrie 1895 - Împăratul Austro-Ungariei, Franz Joseph I, i-a graţiat pe memorandiştii romani din Transilvania, sub presiunea opiniei publice romanesti şi ca urmare a intervenţiilor diplomatice ale României.

Semnatarii Memorandului
Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Dionisie Roman, Patriciu Barbu, dr. D. O. Barcianu, Gherasim Domide, dr. Teodor Mihali, dr. Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patița
Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, Gheorghe Pop de Băsești, dr. Ioan Rațiu, dr. Vasile Lucaciu, Dimitrie Comșa, Septimiu Albini – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Petiţia fusese aprobată la 25 martie 1892 de liderii Partidului National Roman şi prezentată la Viena pe 28 mai 1892 de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania: intelectuali, meseriaşi, lucrători.
La cererea guvernului de la Budapesta, împăratul Franz Joseph nu a primit delegaţia si deşi nu cunoştea conţinutul memorandumului, l-a trimis autorităţilor maghiare.
Memorandumul, scris de liderii Partidului Național Român: Ioan Rațiu, Gheorghe Pop de Băsești, Eugen Brote, Vasile Lucaciu, facea o analiză a sistemului legislativ ungar (legea naţiunilor, legea electorală, legile şcolare, legea presei etc.), evidenţiind faptul că românii erau discriminaţi, neavând nici un drept politic.
Documentul contesta şi modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fără a se lua în seamă şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania.
De asemenea, combătea declararea statului maghiar ca „stat naţional”, în care elementul maghiar minoritar detinea puterea, în timp ce românii erau supuşi unui proces de maghiarizare si discriminare.

Delegația celor 300 de români transilvăneni care au prezentat Memorandumul la Viena, pe 28 mai 1892 – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Situația românilor a ajuns să fie remarcată și de personalități politice ale vremii din alte țări.
Ambasadorul Belgiei la Viena, Borchgrave, îi scria ministrului de externe Merode Westerlo, într-un raport din 19 nov. 1892:
„Dintre popoarele care trăiesc sub dominația maghiară, românii sunt cei mai nemulțumiți. Acești strănepoți ai lui Traian nu pot uita că sunt frații românilor din regatul înfloritor și prosper.”,
iar Georges Clemenceau, scria în ziarul La Justice din 12 mai 1884:
„Românii sunt lipsiți de orice drepturi politice… În număr de 3,5 milioane, ar avea dreptul, proporțional, la 75 de deputați din cei 417 câți are Camera și nu au niciunul.”

Dr. Ioan Rațiu (n. 19 august 1828, Turda – d. 4 decembrie 1902, Sibiu), nepot de frate al lui Vasile Rațiu, a fost un om politic român transilvănean, avocat, unul din întemeietorii Partidului Național Român din Transilvania, al cărui președinte a fost între 1892-1902. A fost unul din principalii autori ai Memorandumului adresat în 28 mai1892 împăratului Francisc Iosif I în numele națiunii române din Transilvania – foto: ro.wikipedia.org
Autorităţile maghiare au deschis acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi a altor fruntasi ai romanilor ardeleni, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar.
Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894 şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare.
Cu acest prilej, Ioan Rațiu, unul din liderii memorandistilor, a rostit celebra frază:
„Ceea ce se discută aici este însăși existența poporului român. Existența unui popor însă nu se discută, ci se afirmă”.
În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph, ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I al Romaniei pe lângă Curtea de la Viena.
19 septembrie 1909 - A decedat Nicolae Hurmuzaki, om politic român, membru de onoare al Academiei Române; (n.19.03.1826).
19 septembrie 1911 – S-a născut William Golding, romancier britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (d. 1993)
Sir William Gerald Golding (n. 19 septembrie 1911, Newquay, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 19 iunie 1993, Perranarworthal, Cornwall, Anglia, Regatul Unit) a fost un romancier britanic, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1983.
El prezintă în romanele sale criza conștiinței omului modern confruntat cu problemele realității contemporane.
(romane: „Împăratul muştelor”, „Cădere liberă”)
Motivația juriului Nobel
„…pentru romanele sale care, cu perspicacitatea unei arte narative realiste dar purtând și amprenta diversității și universalității mitului, iluminează condiția umană din lumea de azi.”
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
19 septembrie 1916 - Prima acţiune de luptă antiaeriană a armatei române, soldată cu respingerea unui atac aerian şi nimicirea unui avion inamic în zona Flămânda.
Pe timpul executarii manevrei de la Flamânda de catre Armata a 3 a română, în data de 19.09.1916, bateria de artilerie înzestrata cu tunuri antiaeriene propriu-zise, calibru 75 mm Deport, a respins un atac aerian si a doborât un avion inamic.
Comandantul bateriei, locotenentul Constantin Constantin, a fost decorat cu ordinul „Coroana României” în gradul de cavaler.
Ca urmare a acestui succes, ziua de 19 septembrie a fost adoptata, în perioada interbelica, ca zi a artileriei antiaeriene.
19 septembrie 1922 - S-a născut Emil Zatopek, sportiv ceh, unul dintre cei mai mari alergatori ai secolului trecut pe cursele lungi; (d.21 noiembrie 2000).
A fost supranumit “Locomotiva” datorita stilului sau de alergare.
Emil Zátopek (n. 19 septembrie 1922, Kopřivnice, Cehia; d. 21 noiembrie 2000, Praga) atlet ceh.
Zátopek a fost un alergător pe distanțe mari, multiplu campion național, olimpic și deținător de record mondial.
În Cehoslovacia era sărbătorit ca erou național.
A intrat in legenda dupa ce la Olimpiada din 1952 din Helsinki a castigat aurul la probele de 5.000, 10.000 metri maraton.
Sportivul a dominat cursele pe distantele lungi intre anii 1948-1954, in aceasta perioada castigand de 38 de ori consecutiv intrecerile pe 10.000 de metri.
A stabilit 18 recorduri mondiale pe diferite distante, fiind si primul alergator din lume care a reusit sa termine o cursa de 10.000 de metri in mai putin de 29 de minute.
Zatopek s-a nascut intr-o familie modesta in localitatea Koprivnice din Cehoslovacia.
A inceput sa munceasca de la varsta de 16 ani.
În 1940 a participat pentru prima oara la o competitie sportiva si a reusit sa termine pe locul doi chiar daca nu avea antrenament.
În acea perioada a inceput sa ia sportul in serios, iar dupa patru ani a reusit sa doboare recordurile tarii sale pe distantele lungi.
Seria victoriilor a continuat pana in 1956, cand a participat pentru ultima data la maratonul din cadrul Olimpiadei de la Melbourne.
Avea vederi antisovietice,iar în timpul evenimentelor din mai 1968, numite Primavara de la Praga, Zatopek s-a cățărat pe un tanc rusesc, cerându-le soldaților sovietici să se întoarcă acasă.
Acest lucru i-a atras o serie de probleme, ca pierderea tuturor funcțiilor iar în ultimii ani a fost nevoit să lucreze într-o mină de uraniu.
A fost decorat pentru meritele sale de catre presedinte ceh Vaclav Havel.
19 septembrie 1926 - S-a născut Masatoshi Koshiba, fizician japonez, laureat al Premiului Nobel.
19 septembrie 1927 - S-a născut la Chisinau, Angela Moldovan, cunoscuta cantareaţă de muzică populară românească. (d. 13 octombrie 2013, București)

Angela Moldovan – foto: discogs.com
Angela Moldovan (n. 19 septembrie 1927, Chișinău, d. 13 octombrie 2013, București) a fost cântăreață română de muzică populară.
A fost căsătorită cu actorul Victor Moldovan, și cu textierul, scenaristul Mircea Block, autorul versurilor a mai multor binecunoscute cântece precumŞ
Mi-am făcut bundiță nouă, Fata neichii, Sârba de la Deleni, Ia mai zi-i măi fluieraș, Merge satul la cules, Dorul mă cată pe-acasă
19 septembrie 1931 - S-a născut actorul si scenaristul francez Jean-Claude Carrière.
Jean-Claude Carrière (n. 19 septembrie 1931, Colombières-sur-Orb, Hérault, Franța) scenarist renumit (nominalizat pentru creațiile sale de două ori la Oscar) și actor.
19 septembrie 1934 - Bruno Hauptmann a fost arestat pentru răpirea și uciderea copilului lui Charles Lindbergh.

foto preluat de pe en.wikipedia.org
Începutul lunii martie 1932. O știre despre o răpire face vâlvă în presa americană.
Lucru normal, dacă avem în vedere că cel răpit nu era altul decât fiul celebrului Charles A. Lindbergh, eroul Americii, omul care realizase primul zbor transatlantic.
În perioada desfășurării nefericitului eveniment, familia Lindbergh (Charles, soția acestuia, Anne Morow, și fiul lor Charles jr., în vârstă de 1 an și 8 luni), se afla la proprietatea sa din Hopewell, New Jersey.
Pe 1 martie, soții Lindberg hotărâseră să meargă într-o vizită la părinții Annei, numai că micuțul Charles a contractat o răceală și plecarea a fost contramandată.
Hotărâre care se va dovedi a avea consecințe dintre cele mai nefericite…
În acea noapte, pe la ora 22.00, bona lui Charles jr., Betty Gow, urcă în camera copilului pentru a-i verifica starea și constată cu stupoare că acesta dispăruse.
Părinții sunt alertați și, după o căutare fără rezultate în casă și în jurul acesteia, cheamă autoritățile.
Singurele probe descoperite de polițiști au fost: o urmă de picior în noroi și o scară de lemn, sub fereastra copilului.
S-a găsit și o scrisoare de răscumpărare, în care i se cerea lui Lindbergh să pregătească 50.000 de dolari (în bancnote de valori diferite), pe care să-i plătească în schimbul vieții fiului său; la patru zile de la răpire, a sosit o altă notă de răscumpărare, în care prețul fusese urcat la 70.000 de dolari și apoi încă una în care se solicitau 100.000 de dolari.
În ciuda opoziției oamenilor legii, Lindbergh, după ce s-a sfătuit și cu avocatul său, Henry Breckinridge, a fost de acord să plătească răscumpărarea.
(…)
La mai bine de doi ani de la comiterea crimei, pe 15 septembrie 1934, când aproape se risipiseră toate speranțele de a-l mai găsi pe răpitor, polițiștii l-au arestat pe Bruno Richard Hauptmann, un nativ german, tâmplar de meserie, în vârstă de 35 de ani, care folosise la o benzinărie bancnote marcate, folosite pentru răscumpărare.
Hauptmann avea antecedente penale.
El fusese condamnat pentru tâlhărie, la comiterea uneia din infracțiuni folosind… o scară de lemn.
Ce dovezi au găsit anchetatorii, care l-au incriminat pe Hauptmann? În garajul locuinței acestuia au fost găsiți 14.000 de dolari din cei folosiți în operațiunea din 2 aprilie 1932 (Hauptmann a declarat că i-au fost împrumutați de un conațional, Isador Fisch, care între timp fusese deportat în Germania); apoi, s-au găsit materiale similare celor din care fusese făcută scara găsită la geamul lui Charles Lindbergh jr.; în ultimul timp renunțase la meseria de tâmplar, dedicându-se speculațiilor la bursă, lucru ce nu putea fi făcut în lipsa unui capital destul de consistent; de asemenea, Lindbergh i-a identificat vocea ca fiind similară cu cea a lui „John”, pe care îl auzise în cimitirul din Bronx; expertiza grafologică a confirmat că el a scris biletele de răscumpărare; în plus, Hauptmann avea o mare pasiune pentru aviatori, fiului său născut în 1933 dându-i numele de Manfred, după faimosul aviator german din primul război mondial, Manfred von Richthofen, supranumit „Baronul Roșu”.
cititi mai mult pe: historia.ro; en.wikipedia.org
19 septembrie 1941 - În timpul războiului împotriva Uniunii Sovietice, trupele germane cuceresc capitala ucraineană Kiev.
19 septembrie 1944 - URSS si Finlanda au semnat la Moscova un armistițiu prin care au pus capăt Războiului de Continuare.

Războiul de Continuare (25 iunie 1941 – 19 septembrie 1944) Parte din luptelor de pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial – Finnish soldiers at the defensive VT-line during the Soviet Vyborg–Petrozavodsk Offensive in June 1944 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Războiul de Continuare a fost un conflict armat între Finlanda și Uniunea Sovietică, parte a celui de-al Doilea Război Mondial.
Conflictul a debutat cu acțiunile agresive purtate de pe teritoriul finlandez împotriva sovieticilor la 21 și 22 iunie și bombardamentele rusești de la 25 iunie 1941 și s-a încheiat cu încetarea focului de partea finlandeză la 4 septembrie și de partea sovietică la 5 septembrie 1944.
Marea Britanie a declarat război Finlandei la 6 decembrie 1941, dar nu a participat direct la război.
Sprijinul material și cooperarea militară cu Germania nazistă a fost de maximă importanță pentru finlandezi în lupta lor cu mult mai marele lor vecin.
Războiul a sfârșit în mod oficial odată cu semnarea Tratatului de pace de la Paris din 1947.

Războiul de Continuare (25 iunie 1941 – 19 septembrie 1944) Parte din luptelor de pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial – Tunuri de asalt finlandeze Sturmgeschütz III – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Finlandezii au folosit acest nume pentru conflictul cu sovieticii pentru a face clară legătura acestuia cu Războiul de Iarnă (30 noiembrie 1939 – 12 martie 1940).
Din punctul de vedere sovietic acest război nu este decât cel mult un alt front al Marelui Război pentru Apărarea Patriei împotriva Germaniei naziste și a aliaților ei.
Acest război a fost tot timpul considerat de finlandezi ca un conflict separat de cel de-al Doilea Război Mondial, poziție considerată inacceptabilă de conducerea politică a Germaniei, principalul sprijinitor al Finlandei.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
19 septembrie 1946 - Se deschide primul Festival al filmului de la Cannes dupa ce a fost amânat timp şapte ani, datorită celui de-al doilea război mondial.
19 septembrie 1946 - Se fondează Consiliul Europei, în urma unui discurs ținut de Winston Churchill la Universitatea din Zürich.

Harta membrilor şi observatorilor în Consiliul Europei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Consiliul Europei este o organizație internațională, interguvernamentală și regională.
A luat naștere la 5 mai 1949 și reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene precum și alte state din centrul și estul Europei.
Este independent de Uniunea Europeană, și este diferit și de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
19 septembrie 1946 - Festivalul de Film de la Cannes se reia după o întrerupere de șapte ani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
19 septembrie 1948 - S-a născut Jeremy Irons, actor englez
Jeremy Irons (n. 19 septembrie 1948) actor englez.
A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anul 1991.
19 septembrie 1957 - Are loc prima experienta americană subterana de testare a bombei nucleare in cadrul Operaţiunii Plumbbob.
19 septembrie 1961 - A încetat din viaţă marea actriţă româncă Lucia Sturdza-Bulandra (n. 1873)

Lucia Sturdza-Bulandra (1873 – 1961) – foto preluat de pe playtech.ro
Lucia Sturdza-Bulandra (n. 25 august 1873, Iași – d. 19 septembrie 1961, București) a fost o renumită actriță de teatru din România.
Lucia Sturdza-Bulandra a fost una dintre marile figuri ale scenei românești, de neuitat în roluri de compoziție din dramaturgia universală și națională, spirit organizatoric, talent pedagogic ce a format generații întregi de actori:
Nicolae Baltățeanu, George Calboreanu, Nae Roman, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc. Lucia Sturdza-Bulandra a fost fata cuplului Emil Sturdza și Magda (născută Diamandy).
Bunicul ei este Vasile Sturdza căsătorit cu Ecaterina (născută Balș) și este nepoata lui Constantin Sturdza și Raluca (născută Manu). Strănepoata lui Constantin Sturdza și Ecaterina Sturdza (Cantacuzino-Pașcanu).
Stră-stră-nepoata lui Vasile Sturdza și Ileana Solomon Sturdza (Costaki).
În 1898 a debutat la Teatrul Național din București iar în 1914, împreună cu soțul ei, a întemeiat o companie particulară.
Din 1941 este actriță a Teatrului Municipal din București iar din 1947 până la sfârșitul vieții a fost directoarea acestui teatru, astăzi Teatrul Bulandra.
A fost profesoară la Conservatorul de artă dramatică din București timp de 30 de ani.
A fost distinsă, de asemenea, cu titlul de Artist al Poporului (ante 1955).
cititi si pe en.wikipedia.org
19 septembrie 1967 - Ministrul Afacerilor Externe al României comuniste, Corneliu Mănescu (d. 26.06.2000), a fost ales preşedinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.
A fost pentru prima dată când un reprezentant al unei ţări socialiste era ales în această funcţie.
Corneliu Mănescu (n. 6 februarie 1916, Ploiești – d. 26 iunie 2000, București) om politic român, care a fost, printre altele, ministru de externe al României.
19 septembrie 1970 - Kostas Georgakis, un student grec, isi da foc în Piaţa Matteotti din Genova, in Italia, in semn de protest protest împotriva regimului dictatorial al lui Georgios Papadopoulos .
19 septembrie 1973 - Întronarea regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei.

Regele Carl XVI Gustaf în iunie 2010 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Carl XVI Gustaf (Carl Gustaf Folke Hubertus; n. 30 aprilie 1946) este rege al Suediei din 15 septembrie 1973.
Carl Gustaf este cel mai mic copil însă singurul fiu al Prinţului Gustaf Adolf, Duce de Västerbotten şi a Prinţesei Sibylla de Saxa-Coburg şi Gotha.
A devenit rege al Suediei la moartea bunicului său, regele Gustav VI Adolf.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
19 septembrie 1977 - S-a născut la Braila, Ioana Maria Lupascu, pianista româncă considerata de presă „noua vedetă a generaţiei sale”’
19 septembrie 1978 - Insulele Solomon sunt admise in Organizaţia Naţiunilor Unite.
19 septembrie 1982 - Scott Fahlman postează pentru prima dată emoticoanele
și
într-un mesaj.
19 septembrie 1982 - După 122 de ani, tramvaiele sunt retrase din circulatie, din San Francisco.
19 septembrie 1983 - Insulele St.Kitts şi Nevis din Caraibe isi câştiga independenţa fata de Marea Britanie.
19 septembrie 1985 - Un cutremur de 8,1 grade pe scara Richter lovește orașul Mexico, capitala Mexicului.
Peste 9.000 de oameni au decedat, 30.000 au fost răniți și 95.000 au rămas fără adapost.
Au fost distruse aproximativ 400 de clădiri.
19 septembrie 1991 - Un cuplu german de turisti a gasit în Alpii Austrieci, corpul unui om preistoric “înghetat tun”. Omul gheturilor, supranumit Otzi, avea 1,5 metri înaltime si a trait in urma cu aproximativ 5 000 de ani.
19 septembrie 1995 - The Washington Post și The New York Times au publicat pentru prima oară Manifestul teroristului Ted Kaczynski.
Theodore Kaczynski (n. 22 mai 1942, Chicago, Illinois – d. 10 iunie 2023, Comitatul Durham, Carolina de Nord), cunoscut și ca Unabomber, a fost un matematician american și critic social opozant al industrializării, care a dus o campanie de atentate cu bombă prin poștă.
Dovedind o inteligență extraordinară încă din copilărie, Kaczynski a absolvit la Harvard, apoi și-a luat doctoratul în matematică la Universitatea din Michigan.
La vârsta de 25 de ani a devenit asistent universitar la Universitatea din California, Berkley, dar a renunțat la acest post doi ani mai târziu.
În 1971 s-a izolat într-o cabană fără electricitate și apă curentă în Lincoln, Montana, unde a început să învețe tehnici de supraviețuire într-o încercare de a deveni independent.
Între 1978 și 1995 Kaczynski a trimis un număr de 16 bombe având ca țintă oameni din cadrul universităților și transporturilor aeriene, omorând 3 persoane și rănind alte 23.
Kaczynski a trimis o scrisoare ziarului The New York Times în data de 24 aprilie 1995 promițând că „renunță la terorism“ dacă cele două ziare, The Times și The Washington Post, îi vor publica manifestul.
În cadrul acestui manifest, intitulat „Societatea industrială și viitorul ei“, acesta susținea că atentatele au fost doar o măsură extremă, dar necesară, pentru atragerea atenției asupra eroziunii libertății omenești, din cauza avansului tehnologic și al implicațiilor care rezultă din acesta.
Soluția propusă constă în distrugerea completă a întregii societății tehnico-industriale și revenirea la stadiul primitiv și comunal al vieții.
În urma unei ample acțiuni derulate de FBI pentru capturarea lui, acesta a fost prins în final după ce fratele lui Ted, David, i-a recunoscut stilul literar publicat în ziar .
Ca să evite condamnarea la moarte, Kaczynski a pledat vinovat, ispășind sentința de condamnare pe viață în închisoarea de maximă siguranță Admax din statul Colorado.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
19 septembrie 1996 - Actorul Ştefan Mihăilescu-Brăila a încetat din viaţă la vîrsta de 71 de ani.
Ștefan Mihăilescu-Brăila (n. 3 februarie 1925, Brăila – d. 19 septembrie 1996, București) actor român, artist emerit.
Născut în 3 februarie 1925 la Brăila, el a jucat pe scena Teatrului Giuleşti (astăzi Odeon), la televiziune şi în numeroase filme. A cîştigat Premiul ACIN în 1984 pentru rolul din „Secretul lui Bachus”.
19 septembrie 2000 - Au început, la Târgu Jiu, lucrarile de restaurare la “Coloana Infinitului”, opera a marelui sculptor roman Constantin Brancusi.
Coloana Infinită este o sculptură a sculptorului român Constantin Brâncuși, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului și Masa tăcerii concepute și executate de acesta.
19 septembrie 2006 - Lovitura de stat militara in Thailanda. Constituţia este suspendata si este instaurata legea marţială.
19 septembrie 2010 - A încetat din viaţă popularul actor de revista roman Horia Şerbănescu.

Horia Șerbănescu - foto: cinemagia.ro
Horia Șerbănescu (n.16 martie 1924, București – 19 septembrie 2010, București) actor de comedie român.
19 septembrie 2011 - A murit compozitorul, pianistul, contrabasistul aranjorul și conducătorul de formație român de etnie romă, Johnny Raducanu.

Johnny Răducanu - foto: ro.wikipedia.org
Johnny Răducanu (n. 1 decembrie 1931, Brăila – d. 19 septembrie 2011) contrabasist, pianist, compozitor, aranjor și conducător de formație român de etnie romă.
Pe numele său real Răducanu Crețu, s-a născut într-o familie de romi cu tradiții muzicale de peste trei sute de ani, de pe timpul lăutarului Petre Crețu Solcanu.
S-a remarcat ca un talentat interpret de jazz la contrabas, încă de la 19 ani.
A făcut studii muzicale la Iași și Cluj, apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (clasa contrabas, 1953-1956).
Îndrumător activ al tinerei generații si muzician de exceptie, Johnny Răducanu este considerat un veteran al muzicii românești de jazz.
19 septembrie 2022 – Au avut loc Funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit au loc la Westminster Abbey, Londra.
Calendar Ortodox 19 septembrie 2024
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: calendar-ortodox.ro; doxologia.roş ro.orthodoxwiki.org
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 19 septembrie 2024
† Sf. Mc. Trofim, Savatie şi Dorimedont
Sinaxar 19 Septembrie
În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont (†278).
Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împărăţiei lui Prob (anul 277).
Dintre ei, Savatie, stând înaintea guvernatorului la Antiohia, şi fiind bătut foarte rău, a fost băgat în temniţă, şi astfel şi-a dat sufletul în chinuri.
Iar pe Trofim încălţându-l cu încălţăminte de fier, şi urgisindu-l l-au dus la Synad, şi suferind multe chinuri împreună cu Dorimedont, li s-au tăiat capetele.
Imnografie
Troparul Sfinţilor Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont
Glasulul al 8-lea
Dumnezeu Cel Lăudat în Treime a preamărit treimea mucenicilor; pe Sfântul Trofim, pe Sfântul Savatie şi pe Sfântul Dorimedont; căci, întru Dânsul crezând, au surpat pe vrăjmaşul. Prin rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.
Condacul Sfinţilor Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont
Glasul al 8-lea
Ca o pârgă a firii…
Ca unul ce eşti întărire nevoitorilor şi reazem al dreptei credinţe, Biserica cinsteşte şi laudă nevoinţa ta cea luminată, pururea pomenite, pătimitorule, viteazule Mărite Mucenice Trofim. Împreună cu cei ce s-au nevoit cu tine, fericite, cere milostivire pentru cei ce te laudă pe tine, ca unul ce eşti nebiruit.
Viaţa Sfinţilor Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont

Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont (†278) – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Rău-credinciosul Probus (276-282) avea sceptrul împărăţiei Romei, iar în Antiohia stăpânea Attic, care se numea şi Eliodor. Atunci se săvârşea praznicul pierzător de suflet al lui Apolo şi locuitorii cetăţii, precum le era obiceiul, toată ziua aceea se îndeletniceau cu aduceri de jertfe, beţii, dănţuiri şi toate lucrurile cele de desmierdare. Atunci au venit acolo din părţile din afară doi necunoscuţi, Trofim şi Savatie, bărbaţi dreptcredincioşi şi închinători ai adevăratului Dumnezeu. Aceştia văzând orbirea şi pierderea marii mulţimi de suflete, au suspinat cu greu şi, amestecându-şi cuvintele cu lacrimi, au zis către Dumnezeu: “Dumnezeule! Cel ce cu cuvântul din nefiinţă toate Le-ai alcătuit şi pe om după chipul Tău l-ai zidit, Tu caută din cer şi scoate pe aceşti oameni din mâinile vrăjmaşului”. Grăind ei acestea, închinătorii la idoli, cei ce i-au văzut pe dânşii, au cunoscut că nu fac parte din păgânătatea idolească, şi, prinzindu-i, i-au dus la stăpânitorul şi judecătorul lor cel mai dinainte pomenit, Attic Eliodor, care văzându-i, îndată a poruncit să-i despartă pe unul de altul. Aducând de faţă întâi pe Sfântul Trofim îl întrebă de nume, de viaţă şi de credinţă. Iar el a răspuns: “Numele meu este Trofim şi m-am născut din părinţi slobozi şi de neam bun; însă am fost robit păcatului fără de necinstire; până ce, prin botezul lui Hristos, am luat cea mai bună libertate şi neamul cel mai bun”. Iar judecătorul a zis: “De care credinţă eşti?” Răspuns-a Trofim: “Iată, ţi-am spus, dar ascultă mai lămurit: Sunt creştin, rob al lui Hristos şi lui Hristos jertfă vreau să fiu”. Judecătorul a zis: “Dar eşti străin sau cetăţean?” Iar sfântul, cel ce cu adevărat era străin de lume, a zis că este străin. Iar judecătorul l-a întrebat: “Oare ai citit poruncile împărăteşti?” Răspuns-a sfântul: “Le-am citit, însă ce este nouă că între dreapta credinţă şi între înşelăciunea diavolească este atâta deosebire pe cât între zi şi între noapte”.
După aceste cuvinte, mâniindu-se prigonitorul, a poruncit ca pe Sfântul Trofim, dezbrăcându-l, să-l întindă în patru părţi şi să-l bată fără milă. Şi l-au bătut mult pe mucenic, până s-a roşit pământul de sângele lui. Apoi, judecătorul a poruncit ca să înceteze a-l bate şi i-a zis: “Jertfeşte zeilor, Trofime, că de nu vei jertfi, apoi te voi trimite în Frigia, la Dionisie prigonitorul”. Acel Dionisie era foarte cumplit. Prin tirania sa cea fără de omenie era vestit în toată lumea. Răspuns-a Sfântul Trofim: “Nu mi se cade mie nici a mă gândi la aceasta, chiar dacă voi fi ucis de tine ori de altul, că de voi fi chinuit ori de Eliodor, ori de voi fi chinuit de Dionisie, tot o moarte îmi este înainte, pentru că amândoi au acelaşi gând: să ucidă pe aceia care au hotărât să slujească cu dreaptă credinţă lui Dumnezeu”.
La aceste cuvinte judecătorul mai tare s-a mâniat şi a poruncit să-l spânzure pe lemn pe sfânt şi să-i rupă trupul. Şi îndată veniră de faţă speculatorii (Cei care taie capetele) cu unelte ascuţite, cu care tăind trupul mucenicului şi strujindu-l până la oase ajunseră la cele dinlăuntrul lui. Iar el, răbdând, grăia încet şi lin: “Doamne, ajută robului Tău”. Iar judecătorul a zis către dânsul: “Unde este Hristos al tău, Trofime?” Iar el a răspuns: “Hristos al meu este cu toţi cei ce-L chiamă pe El în adevăr şi de mine nu se desparte. Semnul adevărat al venirii lui Hristos la mine este acesta: că rabd cu înlesnire chinurile pe care nu le poate răbda firea omenească, de nu ar fi lângă dânsa ajutorul lui Dumnezeu”.
După aceste chinuri îl aruncară pe Sfântul Trofim în temniţă, apoi aduseră la judecată pe fericitul Savatie. Şi îndată a zis către dânsul judecătorul: “Nu te întreb pe tine de eşti creştin, ci spune mai întâi de ce rânduiala eşti”, pentru că singur cuvântul creştin era aşa de urât acelui necurat, încât nici nu voia să-l audă; precum cel bolnav de ochi nu suferă să vadă lumina cea bineprimită la toţi, fiindu-i ochii sufleteşti aşa de întunecaţi nu suferea să caute cu dânşii la lumina numelui lui Hristos. Pentru aceea i-a zis: “Nu te întreb pe tine de eşti creştin”. Iar Sfântul Savatie a răspuns: “Mie, o, judecătorule, dregătoria, vrednicia, moştenirea, mărirea şi bogăţia îmi este Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel pururea viu, cu a Cărui purtare de grijă toată lumea durează şi se cârmuieşte”.Iar judecătorul, socotind răspunsul cel îndrăzneţ al muce-nicului ca o jignire, s-a mâniat şi l-a lovit peste obraz, zicându-i: “Na, să răspunzi precum te întreb eu! Şi mai înainte, până nu te voi pierde pe tine cu chinurile, apropie-te de zei şi le jertfeşte lor”. Sfântul a ocărât pe zeii lor şi a râs de nebunia lor şi a dat pe faţă păgânătatea lor. Atunci, după porunca prigonitorului l-au spânzurat şi cu unghii de fier l-au strujit atât de mult, până ce au rămas oasele goale, cazând carnea şi cele dinlăuntrul lui se vedeau rupte, încât chinuitorii nu aveau ce să mai rupă de pe dânsul, că toată carnea căzuse. Rămânând numai oasele spânzurate, îl dezlegară de pe lemn şi îndată Sfântul Savatie, în acele chinuri şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Mutându-se Sfântul Savatie către Domnul, a rămas singur în chin fericitul Trofim. Judecătorul, pierzând speranţa că-l va întoarce spre păgânătate, a gândit să-l trimită în Frigia la prigonitorul Dionisie, de care am pomenit mai înainte. Drept aceea, a scris către dânsul o scrisoare, înştiinţându-l despre Trofim, despre câte chinuri a răbdat, şi că s-a arătat mai tare decât cei care l-au chinuit şi că pe Hristos Unul îl cinsteşte şi pe ei ca pe nimic îi socoteşte.
Trimişii, luând scrisoarea, au scos pe sfânt din temniţă şi, după porunca prigonitorului, l-au încălţat cu încălţăminte de fier care avea în ea mulţime de piroane ascuţite, cu care să-l ducă încălţat pe cale. Şi luând ostaşii pe sfânt îl duceau şi îl sileau să meargă deopotrivă cu dânşii; ei pe cai, iar sfântul pe jos, în încălţămintea cea de fier, înţepându-i-se picioarele de piroane, mergea întrecând pe cei pedeştri şi călări şi se uda calea cu sfântul lui sânge. Acolo cu adevărat chinuitoare a fost calea ce a dus la viaţa veşnică, unde cu câţi paşi a măsurat, atâtea răni noi a luat în picioare şi câte răni noi erau, atâtea dureri şi necazuri a răbdat. Însă Domnul fiind calea, îl întărea pe robul său pe cale şi pentru fiecare pas îi gătea lui răsplătire.
Mergând trei zile a ajuns la cetatea Frigiei, care se numea Sinad. Şi acolo ostaşii au dat lui Dionisie scrisoarea de la Eliodor. Acesta, citind-o, a poruncit să-l aducă înaintea sa pe Sfântul Trofim, şi, văzându-l, l-a întrebat: “Oare tu eşti Trofim?” Iar mucenicul a răspuns: “Trofim mă numesc şi sunt rob al lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, în care cei ce cred nu se ruşinează niciodată”. Iar Dionisie a zis: “Şi încă te afli tot în nesupunere şi pe Acel Hristos zadarnic şi în deşert Îl mai chemi; El la mulţi a fost pricinuitor al morţii. Dacă n-ai vrut mai întâi să te lepezi de El, apoi acum lasă nădejdea pe care ai avut-o spre Dânsul şi jertfeşte idolilor ca, scăpând de muncile cele cumplite şi de moarte, să-ţi petreci zilele tale în pace”. Viteazul Trofim a răspuns: “De moarte şi dacă aş vrea să scap, nu este cu putinţă, că de nu mă vei ucide tu, apoi însăşi firea cu adevărat este datoare să moară. Iar prin moarte se cade a dobândi viaţa aceea care fără de măsură este mai bună şi mai mare decât aceasta care este plină de răutăţi şi scurtă. Bunătăţile vieţii ce va să fie, ochiul cel de tină nu poate să le vadă şi urechea să le audă, nici nu se suie la inima omului. Deci, cu mare dorinţă sunt robit de viaţa aceea şi mă bucur auzind de la tine de moartea cu care mă îngrozeşti”.
Atunci Dionisie, oftând de mânie, a poruncit ca să-l bată pe sfântul Trofim cu vine crude. Iar când îl bătea îi zicea prigonitorul: “Să zici numai cu buzele, Trofime: “voi jertfi zeilor” şi îndată te vei izbăvi din chinuri”. Iar el, nesocotind bătăile şi cuvintele prigonitorului, tăcea. Apoi, slujitorii au turnat oţet cu muştar amestecat în nările lui, după porunca prigonitorului. După aceasta, spânzurându-l pe un lemn, îi spintecau coastele, făcându-i răni lungi şi adânci, încât ieşeau râuri de sânge din ele. Iar el, răbdând, zicea în sine: “Multe-s necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul”. Aceasta auzind-o Dionisie, i-a zis: “Deşartă este nădejdea ta, Trofime, şi zadarnice gândurile tale, pentru că cine va veni la tine din Cer ca să te izbăvească de răutăţile cele de aici? Deci, te sfătuiesc pe tine, jertfeşte zeilor, şi îţi vei ajuta ţie”. Iar sfântul, râzând de nebunia prigonitorului, a zis: “De Dumnezeul meu cel adevărat şi viu nu mă voi lepăda niciodată”.
Dionisie a zis cu mânie către slujitori: “Mai groaznic să-l chinuiţi pe el”. Şi se silea chinuindu-l foarte cumplit, iar sfântul se rugă: “Caută din Cer, Dumnezeul meu, şi mă izbăveşte de cursa vânătorilor, că Tu eşti aşteptarea mea Doamne”. Prigonitorul a poruncit ca să toarne pe rănile lui oţet cu sare adăugindu-i mai multă durere. Iar fericitul a zis către judecător: “Mai tare acum ai făcut trupul meu, ca să nu se strice de bătăile ce mi-ai dat tu”. Apoi, cu lumânări aprinse îi arse coastele, dar nici aşa nu s-a slăbit ostaşul lui Hristos cel nebiruit. După aceasta, îl aruncară în temniţă.
Era acolo un bărbat, anume Dorimedont, singlitic, întâi între sfetnici, creştin binecredincios, dar tăinuit pentru frica muncitorului. Acela, mergând adeseori în temniţă în taină la Sfântul Mucenic Trofim, îi spăla sângele, îi ştergea ranele cu pânze curate, şi-i lega umflăturile, având şi în toate grijă de dânsul.
Dar nu s-a tăinuit multă vreme această faptă bună a lui înaintea muncitorului, pentru că îndată a sosit praznicul cel urât de Dumnezeu care se numea “Dioscoria”, adică ziua lui Castor şi a lui Polux, şi se sărbătorea de către întregul popor acel praznic păgânesc în cetatea Sinad. Dionisie, cu toţi mai mării şi sfetnicii săi, se închinau idolilor în acea vreme; dar văzând că nu este cu dânşii şi Dorimedont, au trimis după dânsul ca să se veselească cu dânşii. Iar fericitul Dorimedont a răspuns celor ce veniseră la dânsul: “Sunt creştin, şi nu mi se cade a veni la ospeţe păgâneşti!” Auzind aceasta Dionisie, a poruncit ca să-l aducă cu sila pe acela la sine. Întrebându-l pentru ce n-a venit cu dânşii la ospăţ, s-a înştiinţat că într-adevăr este creştin; însă, nevrând în acea zi să-l judece pe el, a poruncit să-l ia sub pază.
Deci, trimitea la dânsul pe oarecare din prietenii săi, îndemnându-l să se pocăiască şi să se întoarcă la zeii lor. Iar el, privind cu iuţime la dânşii, le-a zis: “Depărtaţi-vă de la mine toţi lucrătorii fărădelegii”. Apoi iar tăcea şi s-a făcut ca un om ce nu aude şi nu avea în gura lui mustrări. Iar a doua zi a şezut prigonitorul la judecată, şi aducând de faţă pe Dorimedont, a zis către dânsul: “Omule înşelat, ce ţi-a fost ţie ieri că te-ai depărtat de zei şi n-ai împlinit poruncile împărăteşti? Oare nu erai tu îndestulat ca să te cinsteşti de toţi şi să ai între noi locul cel mai de pe urmă?” Răspuns-a sfîn-tul: “Cel ce iubeşte pe adevăratul Dumnezeu, întru nimic socoteşte toată cinstea şi slava. Pentru că ce folos este ca mai mult decât alţii a se mândri, în haine de mult preţ a se îmbrăca, şi celor fără de suflet idoli a se închina? Toate acestea sunt vremelnice şi deşarte, despart pe om de Dumnezeu, şi mijlocesc gheena focului”.
Chinuitorul se sârguia mult, cu îmbunări şi cu îngroziri, ca pe sfântul Dorimedont să-l despartă de Hristos; dar după ce n-a sporit nimic, a poruncit să-l dezbrace şi să-l spânzure şi cu ţepi de fier înfocate să-i ardă coastele lui. Şi zicea nelegiuitul: “Voi vedea de va veni Hristos ca să-i ajute lui”. Iar sfântul fiind chinuit, chema nu-mele Domnului Dumnezeului său, şi batjocorea pe idolii păgâneşti şi cu cuvintele sale rănea inima prigonitorului, mai mult decât acela cu ţepile rănea trupul lui. Iar Dionisie se repezea la slujitorii cei ce munceau pe sfântul, şi îi mustra pe ei că nu pot să biruiască limba unuia ce huleşte pe zeii lor, ca să tacă. Iar ei, umplându-se de mânie, cu unghii de fier au rupt faţa sfântului şi i-au dezrădăcinat dinţii lui; însă nici aşa n-au putut să încuie cu tăcerea gura cea gră-itoare de Dumnezeu care mărturisea pe Hristos, şi ocăra pe idolii cei fără de suflet. Apoi, au aprins foc sub dânsul şi l-au pus pe cărbuni aprinşi. Iar el, ca pe nişte flori roşii umblând, se bucura în pătimirile sale, arătându-se gata să rabde mai multe şi mai cumplite munci pentru Hristos. După aceasta prigonitorul a poruncit să-l aducă pe el în temniţă, iar pe Sfântul Trofim să-l scoată din nou la chinuri, pe care, spânzurându-l, cu unghii de fier îi rupea carnea de pe trupul lui, îndoind ranele cele dintâi. După aceasta cu ţepuşi înfocate i-au scos ochii, iar sfântul, pătimind, mulţumea lui Hristos, apoi îl aruncară iar în temniţă.
Deci se sfătui Dionisie cu sfetnicii săi cum să piardă pe Trofim şi pe Dorimedont, că de toate muncile nu băgau seamă. Astfel, se hotărî să-i dea pe ei la mâncarea fiarelor. Apoi, a poruncit chinuitorul ca să pregătească nişte fiare flămânde şi să hotărască ziua priveliştii. Sosind ziua aceea în care sfinţii erau să fie mâncaţi de fiare, a ieşit Dionisie cu toţi sfetnicii şi cu slugile sale la privelişte, şi s-a adunat popor mult. Apoi, scoaseră pe sfinţii mucenici Trofim şi Dorimedont, goi şi răniţi, fiindu-le tot trupul ca o rană.
Punându-i pe ei în privelişte, au dat drumul din cuşcă la o ursoaică; iar ea, cu mânie repezindu-se, alerga spre dânşii. Când s-a apropiat de ei, îndată minia fiarei a schimbat-o în blândeţe. Iar Sfântul Dorimedont, dorind ca mai degrab să se dezlege din trup şi cu Hristos să vieţuiască, a luat pe ursoaică de ureche şi o întărită pe ea, ca doar mai degrab ar fi sfâşiat de dânsa; iar ea, ca şi cum se ruşina de el, îşi plecă şi-şi întorcea capul ei. Iar muncitorul se mânia mai mult decât fiara, şi singur întru sine se mânca, văzând pe sfinţi, nevătămaţi de acea ursoaică.
Apoi, a dat drumul din cuşcă asupra lor unui pardos, dar şi acela, ca un câine bucurându-se, lingea picioarele lor. După aceea a dat drumul unui leu, însă şi acela a făcut tot ca şi cei dintâi, ară-tîndu-se ca un mieluşel blând. Apoi, s-a mâniat chinuitorul asupra celui ce avea grijă de fiare, şi-l îngrozea pe el cu moarte de nu va întărita pe fiară, ca pe acei doi creştini să-i mănânce. Şi când acela vrea să întărâte leul, îndată s-a repezit leul la dânsul şi a rupt pe stăpânul său. Deci, tot poporul văzând o minune ca aceea, se mira şi cunoştea puterea Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru. Numai singur muncitorul cel fărădelege nu voia să cunoască, şi cu mai mult întuneric de nebunie se acoperea, hulind pe Hristos, şi pe robii lui numindu-i fermecători. Apoi a poruncit să le taie lor capetele cu sabia. Şi aşa sfinţii mucenici Trofim şi Dorimedont, după multe şi amare munci, au murit cu ucidere de sabie, iar acum, în viaţa cea fără de moarte, adăugindu-se Sfântului Savatie, dănţuiesc cu îngerii, slăvind pe Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe sfântul Duh, pe Unul Dumnezeu cel de toţi slăvit în veci. Amin.
Tot în această lună, pomenirea Sfinţilor Mucenici Ianuarie, episcop de Bénévent, şi cei împreună cu dânsul.
Tot în această lună, pomenirea Sfinţilor Teodor, prinţ de Smolensk, şi a copiilor săi David şi Constantin.
Tot în această lună, pomenirea Sfântului Ierarh Teodor din Tars, arhiepiscop de Canterbury (†690)

Sfântul Ierarh Teodor din Tars, arhiepiscop de Canterbury (†690) – foto preluat de pe britaniaortodoxa.wordpress.com
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Cel între sfinți Teodor din Tars (†690), numit și Teodor de Canterbury, a fost al optulea arhiepiscop de Canterbury [26 martie 668 – 19 septembrie 690, precedat de Wighard (ne-hirotonit), urmat de Berhtwald].
Este cunoscut mai ales pentru reformele sale în Biserica Ortodoxă din Insulele Britanice și pentru crearea unei școli care a devenit reputată la Canterbury.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la data de 19 septembrie.
Teodor s-a născut în jurul anului 602 în Tarsul Ciliciei (Asia Mică), o dioceză (eparhie, sub-provincie) a Imperiului Roman de Răsărit.
În copilăria sa, Teodor a fost martor la războaiele devastatoare dintre Imperiul Roman de Răsărit și Imperiul Persan, conflict care a dus la căderea marilor orașe creștine Antiohia, Damasc și Ierusalim în anii 613 și 614.
Tars a fost capturat de forțele persane cânt Teodor avea 11 sau 12 ani.
Există dovezi că Teodor a cunoscut cultura persană.
Este probabil că el a studiat în Antiohia, locul istoric al unei școli distincte de exegeză, căreia el i-a fost partizan.
De asemenea, Teodor era cunoscător al culturii, limbii și literaturii siriene și, probabil, a călătorit până la Edessa.
Cucerirea arabă, care a cuprins și Tarsul în 637, a cauzat, se pare, fuga lui Teodor în vest, la Constantinopol.
Acolo, el a studiat astronomia, calculul calendarului bisericesc, astrologia, medicina, dreptul civil roman, filozofia și retorica greacă și utilizarea horoscopului.
Cu ceva vreme înaintea anului 660, Teodor a sosit la Roma și s-a alăturat unei comunități de călugări răsăriteni, cel mai probabil la Mănăstirea Sfintei Anastasia.
În timp ce se afla la Roma, la cunoștințele sale deja cuprinzătoare asupra moștenirii intelectuale grecești, el a adăugat atât literatura latină sacră cât și cea seculară.
În 667, când Teodor avea vârsta de 66 de ani, scaunul din Canterbury, Aglia, devine vacant.
Ecgberht, rege în Kent, și Oswy, rege în Northumbria îl trimit pe Wighard la Papa Vitalian al Romei pentru a fi hirotonit arhiepiscop ca succesor ales al scaunului din Canterbury.
Dar, Wighard a murit pe neașteptate pe când se afla la Roma.
În urma decesului lui Wighard, Papa Vitalian l-a ales pe Teodor, la recomandarea lui Hadrian. Hadrian era prima opțiune a Papei Vitalis pentru arhiepiscopie, dar el a refuzat poziția și l-a recomandat în loc pe Teodor.
Teodor a fost hirotonit arhiepiscop de Canterbury la Roma în 26 martie 668 și a plecat spre Anglia însoțit de Hadrian. Ei au sosit la Canterbury în 27 mai 669.
Deși avea aproape șaptezeci de ani, Teodor a călătorit prin toată Anglia, supraveghind Biserica engleză și hirotonind episcopi în scaunele care erau vacante de ceva vreme.
În 672, Teodor a convocat Sinodul de la Hertford ca să realizeze unele reforme pentru prăznuirea adecvată a Sfintelor Paști, privind autoritatea episcopală, călugării rătăcitori, convocarea regulată a unor sinoadelor următoare, căsătoria și interzicerea consangvinității și privind alte câteva probleme.
De asemenea, el a propus divizarea eparhiei de Northumbria în câteva mai mici, opinie care l-a adus în conflict cu episcopul Wilfrid, pe care însăți Teodor îl numise în scaunul de York.
Teodor l-a depus și l-a expulzat pe Wilfrid în 678, apoi a împărțit eparhiile în consecință.
Conflictul său cu Wilfrid nu se încheiase încă în 686–687.
În 679, Aelfwine, fratele regelui Ecgfrith de Northumbria, a fost ucis în bătălia împotriva mercienilor.
Teodor a intervenit în dispută, evitând escaladarea conflictului și aducând pacea între cele două regate, o pace în care regele Æthelred al Merciei a plătit o compensație pentru moartea lui Aelfwine.
Teodor și Hadrian au înființat o școală la Canterbury care instruia creștini din ambele tradiții, celtă și romană, reușind astfel să apropie mult cele două grupări și să ducă la apariția unei “epoci de aur” a culturii anglo-saxone.
Hadrian, care ulterior a devenit mai cunoscut sub numele de Adrian, a fost conducătorul acestei școli.
Pe lângă instruirea în Sfintele Scripturi, instruirea primită de studenți mai cuprindea: poezie, astronomie și calculul calendarului Bisericii.
Teodor avea un rol activ în această școală, predând muzica sacră, predând texte diferite, cunoștințe despre sfinți răsăriteni și, se pare, că el este responsabil pentru introducerea Litiei sfinților, o inovație liturgică majoră în Apus.
O parte din gândurile sale este accesibilă în Comentarii Biblice, note transcrise de studenții săi de la școala din Canterbury.
De un interes deosebit este textul, atribuit lui de curând, numit Laterculus Malalianus.
Trecut cu vederea mulți ani, această carte a fost redescoperită în anii 1990 și, de atunci, s-a demonstrat că are numeroase elemente interesante care reflectă formarea trans-mediteraneeană a lui Teodor.
Teodor a murit la vârsta de 88 de ani, în 690, după ce a stat pe scaunul arhiepiscopal timp de douăzeci și doi de ani.
El a fost înmormântat în biserica Sfântul Petru din Canterbury, în ceea ce se va numi apoi Abația Sfântul Augustin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Calendar Ortodox 18 septembrie 2024
articole preluate de pe: calendar-ortodox.ro; doxologia.ro; basilica.ro; www.crestinortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 18 septembrie 2024
† Sf. Ier. Eumenie, Episcopul Gortinei;
† Sf. Mc. Ariadna;
† Sf. Preot Mucenic Ilarion (Felea) de la Arad
Sinaxar 18 Septembrie
În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Eumenie, episcopul Gortinei (Secolul al VI-lea).
Acest Eumenie din tinereţea vârstei, alegând viaţa sihăstriei şi petrecând cu multă nevoie, a dobândit smerenia cea desăvârşită.
Drept aceea i s-au încredinţat şi turma Bisericii din Gortina.
Acesta pe un balaur groaznic ce a năvălit asupra lui l-a omorât cu făcliile.
Apoi mergând la Roma, ca un înalt luminător, a luminat cu dumnezeieştile învăţături, spăimântând pe mulţi cu semne şi cu minuni.
Şi de acolo, sosind la Tebaida, numaidecât a potolit întristarea secetei.
Aflându-se acolo, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu.
Iar după mutarea sa, tebanii i-au trimis trupul la moşia şi la turma sa, la locul ce se cheamă Raxos, unde se află şi cinstitul trup al lui Chiril.
Imnografie
Troparul Sfântului Ierarh Eumenie, Episcopul Gortinei
Glasulul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Eumenie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Eumenie, Episcopul Gortinei
Glasulul al 2-lea
Căutând cele de sus…
Luminându-te cu Dumnezeiască Lumină, preafericite, ne luminezi pe noi cei ce cu dragoste lăudăm cinstită şi sfântă mutarea ta, Părinte Ierarhe Eumenie; căci neîncetat te rogi pentru noi toţi.
Viața Sfântului Ierarh Eumenie, Episcopul Gortinei

Sf. Ier. Eumenie, Episcopul Gortinei (Secolul al VI-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Acest cuvios, părintele nostru Eumenie, prin îmbunătățita viață a plăcut lui Dumnezeu din tinerețe, pentru că a călătorit pe calea cea strâmtă care duce la cer, ascultând pe cela ce zice: „Nevoiți-vă a intra prin poarta cea strâmtă, prin care, ca să poată intra cineva, două sarcini grele are a lepăda: averea și trupul”; Eumenie a lepădat averea pentru că a împărțit-o la săraci, știind că bogatul cu greu va intra în împărăția lui Dumnezeu. Cine va putea să intre prin porțile cerești cele strimte fiind încărcat cu sarcina bogăției?
După cum a sfătuit Domnul pe tânărul acela care a întrebat despre viața cea veșnică: „Vinde-ți – zice – averile și le împarte la săraci și vei avea comoară în Cer” (Matei, 19,21). Pentru că cel ce slujește Mamonei nu poate să slujească și lui Dumnezeu. Și cel însărcinat cu mulțimea bogățiilor nu va trece prin ușile cerești cele strâmte, precum nici cămila prin urechea acului. Cel ce voiește să treacă prin strâmtoare, nu numai sarcina, ci și hainele le leapădă. Cel ce dorește ca să fie în cer următorul Domnului, nu numai averile acelea care sunt de prisosit ca o netrebnică sarcină le leapădă, ci și pe acelea ce sunt de nevoie, care ca o haină pe neajungerea trupului o acopere, și pe acelea le împarte la săraci.
Unul ca acesta era Sfântul Eumenie. El pe toate le-a socotit a fi gunoaie, de toate s-a lepădat, pe toate le-a lăsat, ca să alerge după Hristos, și pentru ca să-L afle și să-L dobândească. Averea, dezbrăcând-o de pe sine ca pe o haină, pe cei săraci, pe cei goi și pe cei lipsiți i-a îmbrăcat, apoi el însuși, dezbrăcându-se de toată dulceața pământească, a trecut prin strâmtoarea sărăciei și a intrat prin poarta cea îngustă care duce la cereasca bogăție.
Acest cuvios a lepădat și altă grosime a trupului când cu nevoințele, cu ostenelile, cu înfrânarea, cu postul și cu pribegirea și-a supus poftele sale și s-a făcut subțire, ferindu-se de toată plăcerea trupească și de iubirea dulceților lumești. Pentru că „cel ce se luptă – precum zice apostolul – se înfrânează de la toate” (I Corinteni 9, 25). S-a înfrânat și el de toate acelea prin care trupul s-ar fi îngrășat și s-ar fi îngroșat poftele, născându-se patimile. Nu și-a dat ochilor săi somn, până ce sufletul și trupul, curățindu-se de patimi, s-a făcut locaș Sfântului Duh. Așa lepădând amândouă sarcinile cele groase: una de avere, iar altă a trupului mult pătimașului, s-a făcut ușor trecerea pe calea cea îngustă a porților celor strimte care duc la viața veșnică. Iar când viața lui îmbunătățită strălucea ca o lumină și era de folos tuturor, atunci a fost ales și ridicat la scaunul episcopal al Bisericii Gortinei, unde ca o lumină stând în sfeșnic, a luminat păstoria sa și ca un soare a luminat Biserica lui Hristos cu lucrurile și cu cuvintele, pentru că așa se cade să fie lumina lumii, ca fapta să meargă înaintea cuvintelor, precum raza apucă înaintea luminii. Drept aceea și acest sfânt, șezând pe scaunul său de episcop, învăța pe fiii săi sufletești mai întâi cu fapta, chip și pildă făcându-se turmei cu viața cea curată și plăcută lui Dumnezeu, apoi îi învăța și cu cuvântul.
Mai întâi fiind lumină pentru sine, a luminat și pe alții. Întâi cugetând el la legea Domnului ziua și noaptea și pe alții după aceea i-a învățat. Întâi el a viețuit cu sfințenie și apoi i-a sfințit pe alții. Întâi a câștigat știința sa curată și apoi a curățit științele altora. Era încă și foarte milostiv și după numele său Eumenie, care se tâlcuiește milostiv, avea viața plină de lucruri bune. Era tată al sărmanilor, bogăție a săracilor, dătător celor ce cer, mângâietor, pătimitor celor ce pătimesc și făcător de minuni prea minunat.
O dată a omorât cu rugăciunea un șarpe mare ce se repezise asupra lui, dar mai mare minune a făcut că pe șarpele iadului, pe diavolul l-a călcat, pășind peste dânsul prin rugăciune și l-a alungat pe el de la turma lui Hristos cea încredințată lui. Și nu numai în Gortina, ci și în Roma asupra diavolilor s-a înarmat pentru că, ajungând la Roma, prin semne și minuni, pe mulți i-a făcut a se mira; pe duhurile cele viclene le-a alungat din oameni, bolnavii a tămăduit, era făcător de pace în mijlocul vrajbelor și al mâniilor. Ajungând la Tebaida în vreme de secetă, a pogorât ploaie din cer cu rugăciunea și acolo sfârșindu-se cu pace, a început după viața cea vremelnică viața cea veșnică și nesfârșită. Iar sfântul lui trup a fost mutat în Gortina, la scaunul lui, și acolo l-au îngropat cu cinste.
Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Muceniţe femei Sofia şi Irina.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Ariadna (în altă parte numită Maria) din Frigia (Secolul al II-lea).
Această sfântă a trăit pe vremea împăraţilor Adrian şi Antonin (între 117 şi 139). Era roaba unui anume Tertulus, ce era mare în cetatea Promises în Frigia.
Şi pentru că n-a vrut să prăznuiască împreună la naşterea copilului stăpânului său, în capiştea idolilor, a fost foarte rău chinuită, dar a scăpat. Stăpânul ei căuta să o prindă.
Atunci ea, apropiindu-se de o piatră, s-a rugat lui Dumnezeu să o izbăvească; şi din dumnezeiasca voie crăpând piatra, s-a ascuns sfânta într-însa, şi iar s-a aşezat piatra cum a fost. Iar cei ce o căutau au pierit toţi, ucişi de îngerii ce s-au ivit.
Viața Sfintei Mucenițe Ariadna

Sfânta Muceniţă Ariadna (Secolul al II-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe basilica.ro
A pătimit pentru Hristos pe vremea împărăţiei lui Adrian (117-138), fiind roabă la oarecare Tertil, mai mare al cetăţii Promisia, din ţara Frigiei. Acel Tertil a făcut praznic în capiştea idolească la naşterea unui prunc al său, jertfind şi închinându-se zeilor şi dănţuind cu toţi casnicii şi cu prietenii şi megiaşii săi.
Sfânta Ariadna a rămas acasă şi n-a vrut să intre în capiştea idolească şi să prăznuiască împreună cu stăpânul său. Deci mâniindu-se stăpânul ei, a bătut-o fără milă, apoi, spânzurând-o, a strujit-o cu unghii de fier, după această a aruncat-o în temniţă şi a chinuit-o cu foamea multă vreme, ca să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor neînsufleţiţi.
Apoi, i-a dat drumul din temniţă şi ea s-a dus din cetate. Dar stăpânul ei, căindu-se că a liberat-o, a alergat după dânsa cu slujitorii săi, iar ea uitându-se înapoi şi văzând pe urmăritorii săi, a fugit şi, apropiindu-se de o oarecare piatră, s-a rugat lui Dumnezeu ca să o izbăvească pe ea din mâinile vrăjmaşilor.
Şi îndată, cu dumnezeiască putere, s-a desfăcut piatra şi a intrat sfânta înlăuntru, iar piatră s-a strâns la loc cum a fost, pentru că îngerul Domnului, arătându-se acolo, a făcut această minune. Deci, prigonitorii s-au tulburat de frică şi, hărţuindu-se cu suliţele lor, singuri s-au împuns pe ei şi au pierit.
Aşa a izbăvit Domnul pe roaba sa din mâinile lor, ca pe o pasăre din cursă vânătorilor. Cu ale cărei rugăciuni să ne izbăvească Domnul şi pe noi de vrăjmaşii noştri şi cu aceeaşi sfânta să ne învrednicească şi pe noi a dănţui în bucuria cea cerească în veci. Amin.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Castor din Alexandria.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Romil de Ravaniţa (Secolul al XIV-lea)
Sfântul Romil de Ravaniţa a fost ucenicul direct al Sfântului Grigorie Sinaitul, marele îndrumător isihast din secolul al XIV-lea.
Virtuțile pe care Roman le câștigase ca pe o a doua natură și îndeletnicirea de toată vremea cu rugăciunea l-au învrednicit să dobândească mult har, și mai cu seamă darul lacrimilor neîncetate. După ce a luat Schima Mare sub numele de Romil, a primit binecuvântarea de a viețui pustnicește.
Viața Cuviosului Romil de Ravanița

Sfântul Cuvios Romil de Ravaniţa. (Secolul al XIV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Sfâtul Romil s-a născut din părinţi evlavioşi în jurul anului 1300, în oraşul Vidin, aflat pe malul Dunării. Tatăl său era grec de origine, iar mama sa bulgară. Prenumele său era Raicu, şi încă de la vârstă fragedă a dat dovadă de dragoste pentru învăţat, uimindu-şi dascălii prin inteligenţa şi înţelepciunea sa.
Potriva voinţei părinţilor, a fugit în taină din patria sa pentru a deveni monah la Mănăstirea Maicii Domnului Hodighitria de la Târnovo. După o perioadă de noviciat, a îmbrăcat haina cu numele de Roman şi a primit ca ascultare îngrijirea bisericii, datorie pe care o împlinea cu mare evlavie.
În acea vreme, venind din Muntele Athos, s-au retras în ţinutul Paroriei (Stranţa de astăzi) Sfântul Grigorie Sinaitul şi ucenicii săi [27 noiembrie]. Cum fusese înştiinţat de faima acestui părinte al rugăciunii inimii şi al vieţii isihaste, Roman a primit binecuvântarea de a se aşeza sub îndrumarea duhovnicească a acestuia dimpreună cu un alt frate, pe nume Ilarion (1340). Vânjos, Roman împlinea lucrările cele mai grele, dând dovadă de ascultare desăvârşită faţă de părintele nostru Grigorie. Avea în grijă şi pe cei bolnavi, mai ales pe un bătrân arţăgos care, din pricina sănătăţii sale şubrede, avea nevoie tot timpul de peşte proaspăt. Roman avea cu el o răbdare fără margini. Până şi în toiul iernii mergea la râul din apropiere pentru a prinde peşte într-o copcă pe care o făcea în gheaţă. Toate aceste virtuţi au făcut din el un mucenic de voie, care şi-a jertfit în toată vremea sufletul pentru dragostea de aproapele său. Când a murit bătrânul şi, la puţină vreme după aceea, şi Sfântul Grigorie (1346), Roman şi Ilarion s-au aşezat sub ascultarea unui alt părinte duhovnicesc. Dar nu pentru mult timp, căci nişte tâlhari care bântuiau în acel ţinut i-au silit să meargă în apropiere de Stara Zagora, unde părintele lor duhovnicesc a murit la rândul său.
Atunci Roman l-a ales pe Ilarion, mai în vârstă decât el, ca îndrumător întru Domnul. Când Regele bulgarilor, Ioan Alexandru (1331-1371), datorită intervenţiei tovarăşului lor, Sfântul Teodosie [27 noiembrie], i-a alungat pe tâlhari, sfinţii s-au întors la Paroria (1350), pentru a-I vorbi pururea Domnului prin rugăciunea inimii. Virtuţile pe care Roman le câştigase ca pe o a doua natură şi îndeletnicirea de toată vremea cu rugăciunea l-au învrednicit să dobândească mult har, şi mai cu seamă darul lacrimilor neîncetate. După ce a luat Schima Mare sub numele de Romil, a primit binecuvântarea lui Ilarion de a vieţui pustniceşte.
Cum turcii invadaseră acel ţinut, distrugând printre altele şi mănăstirea de la Paroria (în jurul anului 1355), Romil a plecat din nou la Zagora, iar apoi în Sântul Munte al Athosului, unde s-a aşezat dimpreună cu ucenicul său Grigorie în apropierea Marii Lavre (1360). Cum părinţii din Sfântul Munte au băgat lesne de seamă virtuţile lui şi veneau mereu să îl cerceteze spre folosul sufletelor lor, sfântul i-a povăţuit o vreme, iar mai apoi s-a retras într-o chilie mai singuratică, aflată pe coastele Athosului. Însă războiul pornit de turci împotriva sârbilor şi bulgarilor şi moartea Despotului Ioan Ugleş în bătălia de la Mariţa (1371) i-au determinat pe mulţi monahi să fugă din Athos ca măsură de precauţie.
Sfântul Romil i-a urmat şi s-a dus la Avlona (în Albania), unde pentru o vreme s-a îndeletnicit cu îndreptarea moravurilor şi cu învăţarea locuitorilor acelui ţinut. Însetat după singurătatea ce înlesneşte vorbirea cu Domnul şi primind sfat de la un părinte athonit care vieţuia la Constantinopol, a mers în Serbia şi s-a stabilit în apropierea Mănăstirii Ravaniţa (1375).
În acel loc, după câţiva ani petrecuţi cu pace, sufletul său a plecat spre locaşurile cereşti (1381), trupul său răspândind o mireasmă dumnezeiască şi tămăduind bolile acelora ce se apropiau de el cu credinţă.
(Ieromonahul Macarie de la Simonopetra, Sinaxarul – Vieţile Sfinţilor, volumul I Luna Septembrie, Editura Sfântul Ioan Casian, Bucureşti, 2011, pp. 213-215)
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ilarion de la Optina (1805 – 1873)

Sfântul Ilarion de la Optina (1805 – 1873) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe www.crestinortodox.ro
Parintele Ilarion de la Optina este unul dintre parintii cu viata sfanta care au sfintit pamantul de taina al Manastirii Optina, din Rusia. Nascut in data de 9 aprilie 1805 si trecut la cele vesnice in data de 18 septembrie 1873, parintele Ilarion s-a alaturat celorlalti parinti sfintiti ai manastirii, in rugaciune neincetata catre Dumnezeu.
Manastirea Optina ste una dintre cele mai mari si renumite manastiri de calugari din intreg Rasaritului Ortodox. Aceasta se afla in Rusia Centrala, la aproximativ 130 de kilometri de Moscova si la mica distanta de localitatea Kozelsk. Ea este considerata a fi centrul spiritualitatii Bisericii Ruse, inca din secolul al XIX-lea. Obstea acestei manastiri a dat lumii multi sfinti cuviosi parinti.
Parintele Ilarion de la Optina

Sfântul Ilarion de la Optina (1805 – 1873) – foto preluat de pe doxologia.ro
Rodion Nikitici Ponomarev, dupa numele sau de mirean, s-a nascut in noaptea de Inviere, in dimineata zilei de 9 aprilie 1805, din parintii crestini Nikita Filimonovici si Eufimia Nikiforovna, in localitatea Novohopersk, din regiunea Voronej. Tatal sau, croitor de meserie, va imbratisa si el viata monahala, la cativa ani dupa intrarea in monahism a fiului sau, primind numele Nifont si fiind randuit cu ascultarea la ingrijijrea albinelor (la stupi). Acesta a trecut la cele vesnice in anul 1849.
Vreme de peste douazeci de ani, tanarul a locuit in casa parinteasca, ajutandu-si tatal in toate cele de croitorie. Mai apoi, in anul 1829, pe cand tanarul avea 24 de ani, familia sa s-a mutat in orasul Saratov. In acest loc, el a petrecut vreme de noua ani, in apropierea atelierului de croitorie al tatalui sau. In acest loc munceau numai crestini, care Il iubeau pe Dumnezeu si Biserica Sa. Pe acestia i-a invatat vrednicul Rodion sa scrie si sa citeasca, dupa sfintele carti.
Incepand sa simta chemarea monahala, in anul 1837, tanarul Rodion a plecat intr-un pelerinaj hotarator, pe la cele mai mari manastiri rusesti ale vremii sale. Dupa aproape doi ani, timp in care a putut cunoaste mai in detaliu viata monahala din manastirile vizitate, sfantul a ales sa se opreasca in Manastirea Optina.
Parintele Ilarion a fost primit in obstea din Sihastria Optina in ziua de 13 martie 1839, pe cand in obste se nevoiau cuviosii Leonid si Macarie. Noul vietuitor a fost randuit in apropiere de chilia cuviosului Varlaam, egumenul de la Manastirea Valaam. Pe langa spovedania facuta catre cuviosul Macarie, sfantul mergea periodic la cuviosul Leonid, pentru povatuire duhovniceasca.
Incepand cu ziua de 1 decembrie 1839, cuviosul Macarie l-a randuit pe parintele Ilarion drept ajutor de chilie pentru staret, slujire pe care a indeplinit-o cu smerenie vreme de peste douazeci de ani, pana in anul 1860, cand cuviosul Macarie a trecut la cele vesnice. Pe langa ascultarea primita, parintele Ilarion s-a nevoit si cu munca in gradina, cu framantarea painii si cresterea albinelor.
Cu ceva timp mai inainte de a trece la cele vesnice, cuviosul Macarie l-a randuit pe parintele Ilarion drept staret si parinte duhovnicesc al multor vietuitori din obstea manastirii. Aceasta ascultare a tinut-o parintele Ilarion pana la sfarsitul vietii sale, cu multa smerenie, dragoste si rabdare. Primirea oficiala a acestei ascultari a inceput din ziua de 8 aprilie 1863, cand acesta a fost numit conducator al schitului si duhovnic general al manastirii.
Potrivit celor care l-au cunoscut si l-au ascultat, pe langa darul binecuvantat al discernamantului, cuviosul parinte Ilarion avea inca si darul cunoasterii duhovnicesti, ca urmari ale unei vieti pustnicesti incarcate cu multa smerenie si dragoste.
Incepand cu anul 1870, parintele a inceput sa sufere, de pe urma unor boli. Mai tarziu, in ziua de 4 martie 1872, in Sambata Mare, parintele Ilarion a savarsit ultima Sfanta Liturghie. In ziua de 9 martie 1872, dupa cateva zile de stat in pat, rapus de boala, cuviosul parinte a fost tuns in schima mare, fiindu-i pus numele de Ilarion. Parintele Ilarion de la Optina a trecut la cele vesnice in ziua de 18 septembrie 1873, cunoscandu-si sfarsitul cu patru saptamani mai inainte, dupa cum a marturisit celor de aproape ai sai.
“O, preaslaviti drepti ai lui Hristos, Cuviosilor Parinti si Stareti, Moise, Antonie, Isaachie, Ilarion, Anatolie; Iosif si al doilea Isaachie, Leon, Macarie, Ambrozie, Varsanufie, al doilea Anatolie, Nectarie si Nicon, ca sapte stalpi si sapte luminatori ati stralucit in Sihastria de la Optina! Auziti aceasta rugaciune a noastra si pogorati-ne de la Hristos dar de smerenie si pomenire a mortii, sa ne izbaveasca cu harul Sau de tot raul si sa ne invredniceasca de sfarsit crestinesc pe toti care ii cantam Lui: Aliluia!”
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea de la Arad (1903 – 1961)

Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea de la Arad (1903 – 1961) – foto preluat de pe basilica.ro
Părintele Ilarion Felea (n. 21 martie 1903, în Valea Brad, jud. Hunedoara; decedat la 18 septembrie 1961) a fost preot și profesor de teologie, provenit dintr-o familie de preot.
A murit în închisoarea de la Aiud.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Vindecătoarea” (Țelitelnița)

Icoana Maicii Domnului „Vindecătoarea” (Țelitelnița) – foto preluat de pe doxologia.ro
Icoana originală, cunoscută sub numele de „Țelitelnița” sau „Vindecătoarea” s-a aflat în Biserica Țilkan din regiunea Kartli, Georgia. Aceasta a fost zugrăvită pe vremea Sfintei Nina, cea întocmai cu Apostolii, și luminătoarea Georgiei.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
















