Calendar ortodox 16 februarie 2026
foto preluat de pe calendar.patriarhia.ro
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar ortodox 16 februarie 2026
Sf. Sfinţiţi Mc. Pamfil preotul şi Valent diaconul; Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului
Sf. Sfințiți Mc. Pamfil preotul şi Valent diaconul – foto preluat de pe calendar.patriarhia.ro
Sinaxar 16 Februarie
În această lună, ziua a şaisprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici: Pamfil (240 – 309), Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil.
Sfântul Mucenic Pamfil preotul (240 – 309) – foto preluat de pe doxologia.ro
Aceşti măreţi mucenici, în anul al şaselea al prigoanei lui Diocleţian împotriva creştinilor, au fost aduşi la mucenicie, din multe cetăţi şi din felurite chipuri de viaţă, de meşteşuguri şi de dregătorii, uniţi fiind însă numai prin credinţa lui Hristos.
Şi fuseseră prinşi în acest chip: vrând să treacă prin porţile Cezareei şi întrebându-i păzitorii care erau la porţi, cine sunt şi din ce loc vin, ei au răspuns că sunt creştini, şi că patria lor este Ierusalimul cel de sus.
Drept aceia au fost prinşi şi duşi înaintea ighemonului cu toţii: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil; după multe chinuri au primit condamnarea la moarte prin sabie.
O dată cu ei au fost tăiaţi şi Pamfil, Seleuc, Valent şi Pavel; iar Porfiriu cerând trupul lui Pamfil, stăpânul său, a fost prins şi băgat în foc; asemenea şi Iulian, îmbrăţişând trupurile sfinţilor şi sărutându-le, a fost băgat şi el în foc;
iar Teodul, fiind răstignit pe un lemn, şi-a săvârşit în acest chip mucenicia sa.
cititi mai mult despre Sf. Sfinţit Mc. Pamfil preotul, pe unitischimbam.ro
Sfântul Mucenic Valent a fost diacon şi cunoştea pe de rost Sfânta Scriptură. Slujea la Ierusalim în Biserica unde a suferit moarte martirică în timpul împăratului Diocleţian.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei din Martiropole, şi a preacuviosului Maruta, cel ce a făcut cetatea pe numele mucenicilor.
Acest cuvios Maruta a fost episcop.
El a fost trimis de împăratul Teodosie, sol către împăratul perşilor.
Pentru prisosul bunătăţii sale, de mare cinste învrednicindu-se la perşi, mai vârtos şi din aceea că a izbăvit pe fiica împăratului ce era ţinută de un duh viclean, a cerut moaştele sfinţilor ce suferiseră mucenicia în Persia.
Şi zidind cetate în numele lor, a pus moaştele într-însa; iar după câţiva ani de la aceasta, a adormit şi el în ziua în care se făcea pomenirea sfinţirii cetăţii acesteia. Pentru aceasta şi prăznuirea sa se face împreună cu mucenicii.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Flavian.
Acest cuvios părinte al nostru Flavian, ducându-se pe vârful unui munte şi făcându-şi o chilioară, s-a închis într-însa.
Şi a petrecut acolo şaizeci de ani, fără să vorbească cu cineva şi fără să fie văzut de cineva; şi plecându-şi cugetul în inima sa, gândea la Dumnezeu şi de la El lua toată mângâierea, după proorocia ce zice: “Dasfătează-te în Domnul, şi-ţi va da ţie cererile inimii tale“.
Printr-o deschizătură mică într-unul din pereţii chiliei sale scotea afară mâna şi primea hrana ce i se aducea; însă ca să nu fie văzut de cei din afară, locul pe unde scotea mâna afară era săpat ca un arc de cerc.
Hrana lui era legumele muiate, pe care le mânca o dată pe săptămână.
În asemenea chip vieţuind fericitul, toţi cei şaizeci de ani nu şi-a schimbat nicidecum hrana, nici această înaltă petrecere a sa.
Prin aceasta s-a îmbogăţit de la Dumnezeu cu darul minunilor şi al tămăduirilor.
Astfel petrecându-şi viaţa sa fericitul, a schimbat această vremelnică viaţă plină de osteneli cu viaţa veşnică şi fericită, întru care acum se veseleşte.
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Flavian, patriarhul Constantinopolului († 449).
Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului († 449) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acest sfânt a fost preot al sfintei Biserici din Constantinopol; şi pentru multa sa înfrânare şi îmbunătăţită petrecere, cu voinţa lui Dumnezeu şi cu alegerea împăratului, a Senatului şi a Sfântului Sinod a fost hirotonit patriarh al acestei Biserici.
Iar prin îngăduinţa lui Dumnezeu, a fost scos de ereticul Dioscor şi cei de un cuget cu el, după ce ţinuse patriarhia un an şi zece luni şi a fost trimis în surghiun.
Şi multe chinuri suferind pentru credinţa ortodoxă şi căzând în boală, s-a mutat către Domnul.
cititi mai mult despe Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfântului cuvios şi mucenic Romano cel din Carpenisia, care mărturisind în Constantinopol, la anul 1694, prin sabie s-a săvârşit.
Acest sfânt neomartir a fost ucenic al Sfântului Acachie Kavsokalivitul, iar viaţa lui este scrisă pe larg în Viaţa cuviosului Părintelui nostru Acachie Kasokalivitul şi Athonitul.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului sec de carne)
foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: www.crestinortodox.ro; basilica.ro
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne) ; Ap. 1 Corinteni 8, 8-13; 9, 1-2; Ev. Matei 25, 31-46; glas 3, voscr. 3
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel (Ap. I Corinteni 8, 8-13; 9, 1-2)
Fraților, nu mâncarea ne va așeza înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisosește, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipsește.
Dar vedeți ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi.
Fiindcă, de te-ar vedea cineva pe tine, cel ce ai cunoștință, că șezi la masă în templul idolilor, oare conștiința lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor?
Și va pieri prin cunoștința ta cel slab, fratele tău, pentru care a murit Hristos!
Și așa, păcătuind împotriva fraților și lovind conștiința lor slabă, păcătuiți față de Hristos.
De aceea, dacă o mâncare smintește pe fratele meu, nu voi mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu.
Oare, nu sunt eu liber? Nu sunt eu Apostol? N-am văzut eu pe Iisus, Domnul nostru? Nu sunteți voi lucrarea mea întru Domnul?
Dacă altora nu le sunt Apostol, vouă, negreșit, vă sunt. Pentru că voi sunteți pecetea apostoliei mele întru Domnul.
Sfânta Evanghelie după Matei (Matei 25:31-46)
Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei († 74 d.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro
Zis-a Domnul:
Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale.
Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre.
Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.
Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.
Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit;
Gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine.
Atunci, drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ți-am dat să bei?
Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat?
Și când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine?
Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei preamici, Mie Mi-ați făcut.
Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este pregătit diavolului și îngerilor lui.
Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau;
Străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat.
Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ți-am slujit?
El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut.
Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viață veșnică.
Duminica Infricosatei Judecati deschide o saptamana pregatitoare pentru inceputul Postului Mare.
Intre duminica aceasta si Duminica izgonirii lui Adam din rai este condensata intreaga istorie a mantuirii neamului omenesc, pentru ca dupa aceea, pe parcursul Postului Mare, timpul acesta al istoriei sa fie cumva rastignit pentru a fi indumnezeit.
De fapt, Duminica aceasta ne ajuta sa gandim ca toti vom muri si ca toti vom ajunge la un moment dat sa fim judecati de Dumnezeu, si avem sansa in timpul Postului Mare, prin pocainta, sa dobandim un raspuns bun la aceasta judecata.
Dupa aceasta duminica, intram in “saptamana branzei”, in care consumul de origine animala este oprit pana la Sfintele Pasti. Zilele de miercuri si de vineri din “saptamana branzei” au dezlegare la produsele lactate si la peste.
Lunea aceasta credincioșii ortodocși vor începe o săptămână specială din punct de vedere duhovnicesc și liturgic. Pentru că Postul Sfintelor Paști este unul aspru, Părinții Bisericii au rânduit ca trecerea de la mâncarea de dulce la cea de post să se facă treptat.
Săptămâna viitoare credincioșii consumă, pe lângă produsele de post, numai lapte, brânză, ouă și pește. Săptămâna aceasta este cunoscută și ca Săptămâna Albă.
„Această perioadă – Săptămâna Albă – încearcă să ne acomodeze pe noi să facem o trecere mai lină de la mâncarea de dulce la mâncarea de post. Să nu uităm, însă, că întotdeauna înaintea lăsatului sec de brânză sau de carne este o săptămână cu harţi, atât miercurea cât şi vinerea, ceea ce înseamnă că Biserica ne dă posibilitatea să consumăm mai multă mâncare de dulce, să primim putere încât să putem posti. Atunci această săptămână albă este o perioadă de pregătire care deja din vechime a rânduit-o Biserica şi ne face să trecem mai uşor, să ne adaptăm cu mâncarea de post încât să nu fie atât de bruscă trecerea de la mâncarea de dulce la cea de post”, a spus Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului.
Săptămâna Albă este premergătoare Postului Sfintelor Paști.
„Este o pregătire practic. Ea nu face parte din post. Postul durează 6 săptămâni la care se adaugă Săptămâna Patimilor care are rânduieli aparte. Deci, sunt practic 7 săptămâni de post, iar această săptămâna albă sau a brânzei face ca perioada de aici până la Paşti să fie de 8 săptămâni, cuprinzându-se toate în perioada Triodului, cele 10 săptămâni de la Duminica Vameşului şi Fariseului până la Sfintele Paşti”, a mai spus PS Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, potrivit TRINITAS TV.
Postul nu reprezintă doar oprirea de la mâncarea de dulce.
„Postul de bucate este din când în când pe când postul de păcate trebuie să fie permanent”, a mai subliniat PS Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului.
Miercurea și vinerea din Săptămâna Albă sunt zile aliturgice. În Biserici nu se oficiază Sfânta Liturghie. (basilica.ro)
Duminica Înfricoșătoarei judecăți – foto preluat de pe basilica.ro
Sinaxar la Duminica Lasatului Sec de Carne
Înfricoșătoarea judecată - foto preluat de pe doxologia.ro
În această zi se face pomenirea Venirii a Doua, întru slavă, a Domnului nostru Iisus Hristos.
După cele două pilde din duminicile trecute, pilda Vameşului şi a Fariseului şi pilda Fiului risipitor, dumnezeieştii Părinți au rânduit în această duminică pomenirea celei de a Doua Veniri a Domnului, pentru ca nu cumva omul, aflând din acele pilde despre iubirea de oameni a lui Dumnezeu, să trăiască fără nici o grijă, spunându‐şi:
“Dumnezeu este iubitor de oameni! Dacă mă voi departa de păcat, îndată voi dobândi totulʺ.
Au rânduit deci dumnezeieştii Părinți în această duminică pomenirea înfricoşătoarei zile a celei de a Doua Veniri a Domnului, ca înfricoşându‐i pe oameni prin moarte şi prin aşteptarea chinurilor ce vor să fie, să‐i întoarcă spre virtute pe cei ce trăiesc fără nici o grijă şi să nu se încreadă numai în iubirea Sa de oameni, ci să țină seamă şi de aceea că Dumnezeu este un Judecător drept Care răsplăteşte fiecăruia după faptele lui.
De altfel, trebuia să vină şi Judecătorul sufletelor care au mers mai înainte. Într‐un fel oarecare, sărbătoarea de azi pune oarecum astăzi sfârşit tuturor sărbătorilor, deoarece a Doua Venire va fi cea din urmă faptă din toate cele săvârşite de Dumnezeu pentru noi.
Căci trebuie să avem în vedere că în Duminica viitoare, dumnezeieştii Părinți au aşezat pomenirea începutului lumii şi a izgonirii lui Adam din rai, iar în sărbătoarea de astăzi este pomenirea sfârşitului tuturor faptelor noastre şi al lumii înseşi.
Socotesc că au aşezat această sărbătoare în Duminica lăsatului sec de carne pentru a ne opri, de frica Judecății, de la desfătări şi de la mâncări prea multe şi pentru a ne îndemna spre dragostea de aproapele.
Şi altfel: se pune aici sărbătoarea de față, pentru că din pricina desfătării am fost izgoniți din rai şi am ajuns sub judecată şi blestem, şi pentru că în duminica viitoare avem să fim izgoniți din rai, în chip simbolic, prin Adam, până când va veni Hristos spre a ne duce iarăşi în rai.
Se numeşte a Doua Venire, pentru motivul că întâia oară Hristos a trăit cu trupul printre noi, dar blând şi fără slavă. La a Doua Venire însă va veni din Cer cu minuni mai presus de fire şi cu mare strălucire; va veni în trup ca să fie cunoscut de toți că El este Cel Care a venit întâia oară pentru a mântui neamul omenesc, iar acum a doua oară, ca să‐l judece dacă a păzit bine poruncile ce i‐au fost date.
Nimeni nu ştie când va fi venirea Lui. Domnul a ascuns‐o chiar Apostolilor Săi. Cu toate acestea, a arătat că înainte de venirea Sa vor fi unele semne, lămurite mai pe larg de unii dintre Sfinți. Se spune că a doua venire va fi după trecerea celor şapte mii de ani. Înainte de venirea Lui, va veni Antihrist.
Se va naşte, după cum spune Sfântul Ipolit al Romei, dintr‐o femeie desfrânată, fecioară cu numele, dintre evrei, din seminția lui Dan, fiul lui lacov. Se va purta ca şi cum ar trăi după Hristos, va face minuni, câte a făcut şi Hristos, şi va învia morți. Totuşi, pe toate le va face în chip mincinos, nu cu adevărat; şi naşterea şi trupul şi toate celelalte minuni, după cum zice Apostolul. „Atunci ‐ zice el ‐ se va descoperi fiul pierzării, cu toată puterea şi semne şi minuni mincinoaseʺ (2 Tesaloniceni 2:3‐4).
Dar, după cum spune Ioan Damaschin, nu se va întrupa diavolul, ci va fi om născut din desfrânare. Va lua asupra sa toată lucrarea Satanei şi se va arăta pe neaşteptate. Apoi se va arăta bun şi blând tuturor Va fi atunci foamete mare. Va veni, aşa zicând, în ajutorul poporului; va cerceta dumnezeieştile Scripturi; va ține post şi va fi silit de oameni să primească a fi ales împărat. Va iubi mai cu seamă pe poporul evreu, se va aşeza în Ierusalim şi va zidi templul iudeilor.
Cu şapte timpuri înainte, după cum zice Daniil, va veni Enoh şi llie, propovăduind poporului să nu‐i primească. Antihrist însă îi va prinde şi‐i va chinui, apoi le va tăia capetele. Cei care vor voi să rămână credincioşi vor fugi departe; pe cei care îi va găsi în munți îi va ispiti prin demoni. Dar, din pricina celor aleşi, se vor micşora cele şapte timpuri. Va fi foamete mare; toate stihiile lumii se vor schimba, încât aproape să dispară toate.
După acestea va fi pe neaşteptate venirea Domnului din Cer, ca un fulger, mergând înainte cinstita Lui Cruce. Râu de foc clocotitor va merge înainte, curățind tot pământul de necurații. Îndată, vor fi prinşi Antihrist şi slugile lui şi vor fi dați focului veşnic. La sunetele de trâmbițe ale îngerilor, va veni deodată, de la marginile pământului şi din toate stihiile, tot neamul omenesc în Ierusalim, căci acesta este centrul lumii, şi acolo vor sta tronurile de judecată. Toți oamenii se vor schimba întru nestricăciune cu propriile lor trupuri şi suflete, şi vor avea aceeaşi formă. Înseşi stihiile lumii vor primi o schimbare în mai bine.
Domnul, printr‐un singur cuvânt, va despărți pe cei drepți de cei păcătoşi. Şi vor merge lucrătorii faptelor bune spre a primi viața veşnică, iar păcătoşii, iarăşi, spre a primi chinul veşnic. Şi nu vor înceta niciodată acestea, nici viața veşnică, nici chinul veşnic. Dar trebuie să se ştie că Hristos nu va întreba atunci nici de post, nici de sărăcie, nici de minuni, cu toate că sunt bune şi acestea, ci de cele ce sunt cu mult mai bune decât acestea, de milostenie şi de milă.
Va spune drepților şi păcătoşilor şase lucruri: „Am flămânzit şi Mi‐ați dat să mănânc; am însetat şi Mi‐ați dat să beau; străin am fost şi M‐ați primit; gol am fost şi M‐ați îmbrăcat; bolnav am fost şi M‐ați cercetat; în temniță am fost şi ați venit la Mine. întrucât ați făcut unuia dintre aceşti mai mici. Mie Mi‐ați făcut!ʺ (cf. Matei 25:35‐45) Aceste fapte bune poate să le facă oricine după puterea sa.
Aşadar, atunci toată limba va mărturisi că Domnul este Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu‐Tatăl.
Chinurile despre care vorbeşte Sfânta Evanghelie sunt acestea: acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinților; viermele lor nu se va sfârşi şi focul lor nu se va stinge; şi „aruncați‐i în întunericul cel mai dinafară!ʺ (cf Matei 8:12; 22:13; 25:30) Pe toate acestea Biserica lui Dumnezeu hotărât le primeşte.
Biserica lui Dumnezeu socoteşte că desfătarea şi împărăția Cerurilor sunt petrecerea Sfinților cu Dumnezeu, strălucirea ce o vor avea şi urcarea la Dumnezeu; iar chinul şi întunericul şi cele asemenea sunt depărtarea de Dumnezeu şi mustrarea sufletelor pricinuită de conştiința că au fost lipsite, din pricina nepăsării şi a desfătării trecătoare, de strălucirea dumnezeiască.
Cu iubirea Ta de oameni cea negrăită, Hristoase Dumnezeule, învredniceşte‐ne de glasul Tău cel dorit, numără‐ne în rândul celor de‐a dreapta Ta şi ne miluieşte pe noi. Amin.
Icoana Înfricoșătoarei Judecăți de Apoi
Înfricoșătoarea judecată – foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol de Mihai-Alex Olteanu, preluat de pe doxologia.ro
Icoana Înfricoșătoarei Judecăți este una dintre cele mai ample și mai bine conturate scene din întreg ansamblul de fresce al unei biserici sau mănăstiri.
Fiecare icoană a Judecății de Apoi este unică, datorită naturii extrem de complexe a compoziției, cu toate că urmează același model – Cartea Apocalipsei.
Înfricoșătoarea Judecată sau Judecata de Apoi reprezintă Judecata finală a lui Dumnezeu, care se va săvârși la sfârșitul lumii, așa cum este descrisă în Apocalipsa scrisă de Sfântul Ioan Teologul.
Icoana Înfricoșătoarei Judecăți este una dintre cele mai ample și mai bine conturate scene din întreg ansamblul de fresce al unei biserici sau mănăstiri.
Fiecare icoană a Judecății de Apoi este unică, datorită naturii extrem de complexe a compoziției, cu toate că urmează același model ‒ Cartea Apocalipsei.
Simbolul sfârșitului lumii este reprezentat întotdeauna pe cer în partea stângă, sub forma unui sul ce este derulat de îngeri.
În partea de sus, central, este reprezentat Domnul Savaot, având de-a dreapta „Ierusalimul cel ceresc”, cu fericirea celor drepți, iar de-a stânga, îngerii Luminii îi aruncă jos din cer pe îngerii întunericului (demonii).
Mântuitorul Iisus Hristos este zugrăvit șezând pe tron, deasupra tuturor, înconjurat de un nimb de raze, având de-a stânga Sa pe Fecioara Maria și în dreapta pe Sfântul Ioan Botezătorul (ca în icoana Deisis) ‒ mijlocitori pentru omenire în ziua Judecății.
La picioarele lor sunt zugrăviți stând în genunchi Adam și Eva, primii oameni de pe pământ.
De ambele părți stau Sfinții Apostoli (câte șase pe fiecare parte), ținând în mâini cărți deschise.
În spatele apostolilor stau îngerii ‒ gardienii cerești.
În centrul icoanei este reprezentată Hetimasia, adică tronul pregătit pentru Judecată.
În jurul Tronului Hetimasiei se află un grup de oameni care se adresează Judecătorului: „Când te-am văzut noi flămând…?” (Matei 25, 44).
Printre acești păcătoși întâlnim inscripții explicative ale neamului din care aceștia fac parte: ruși, greci, etiopieni etc.
De sub tronul lui Hristos iese o mână ce ține în ea mai mulți prunci care simbolizează „sufletele neprihănite ce se află în mâna lui Dumnezeu”.
De un deget al mâinii atârnă o balanță cu care se măsoară faptele oamenilor.
În jurul acestei balanțe, îngerii duc o adevărată luptă cu demonii, pentru sufletul omului ce este prezentat acolo sub forma unui bărbat tânăr, fără veșminte.
Iadul este zugrăvit sub forma unui foc (focul iadului) în care plutește satana, călare pe o fiară. Din ghearele de foc ale fiarei și până la picioarele lui Adam urcă un șarpe lung, zbătându-se, care simbolizează păcatul.
În unele icoane, șarpele apare stilizat sub forma unui râu de foc.
În partea de jos a icoanei apare zugrăvit „Sânul lui Avraam”.
Aici sufletele celor drepți se bucură printre pomii Paradisului. La porțile Raiului, drepții sunt primiți de Sfântul Apostol Petru, care ține în mână Cheile Împărăției.
În partea opusă, în antiteză cu Raiul, se află focul iadului și pedepsele pe care le suferă necredincioșii: „întunericul cel mai dinafară”, „viermele cel neadormit”, „rășina” (smoala).
Central este zugrăvit, legat de un stâlp, un adulterin milostiv care, pentru milostenia săvârșită, este salvat de la pedeapsa veșnică, dar care pentru desfrânare rămâne veșnic lipsit de Împărăția Cerurilor.
Cititi si:
Calendar Ortodox 15 februarie 2026
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 15 februarie 2026
Sf. Ap. Onisim; Sf. Mc. Maior; Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne); Ap. 1 Corinteni 8, 8-13; 9, 1-2; Ev. Matei 25, 31-46; glas 3, voscr. 3
Înfricoșătoarea judecată – foto preluat de pe doxologia.ro
Duminica Infricosatei Judecati deschide o saptamana pregatitoare pentru inceputul Postului Mare.
Intre duminica aceasta si Duminica izgonirii lui Adam din rai este condensata intreaga istorie a mantuirii neamului omenesc, pentru ca dupa aceea, pe parcursul Postului Mare, timpul acesta al istoriei sa fie cumva rastignit pentru a fi indumnezeit.
De fapt, Duminica aceasta ne ajuta sa gandim ca toti vom muri si ca toti vom ajunge la un moment dat sa fim judecati de Dumnezeu, si avem sansa in timpul Postului Mare, prin pocainta, sa dobandim un raspuns bun la aceasta judecata.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Sinaxar 15 Februarie
În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului apostol Onisim, ucenicul sfântului apostol Pavel († 109).
Sf. Apostol Onisim (†109) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Sfântul Onisim, unul din cei 70 de apostoli, a fost în tinereţea lui sluga lui Filimon, un creştin de neam bun, din orasul Colose, în Frigia.
Vinovat de greşeală faţă de stăpânul său şi temându-se de pedeapsă, Sf. Onisim a fugit la Roma, dar cum era rob fugit de la stăpân, a ajuns în temniţă.
Acolo l-a întâlnit pe Sf. Apostol Pavel, de la care a luat cuvinte de învăţătură luminându-se şi primind botezul.
În temniţă Sf. Onisim i-a slujit Apostolului Pavel ca un fiu.
Acesta îl cunoştea personal pe Filimon şi i-a trimis o carte plină de iubire în care îi cerea să-l ierte pe robul său şi să-l primească ca pe un frate.
Apoi l-a trimis pe Onisim cu scrisoarea aceea la stăpânul său, lipsindu-se de ajutorul de care avea atâta trebuinţă.
După ce a primit scrisoarea, Sf. Filimon nu numai că l-a iertat pe Onisim dar l-a şi trimis înapoi la Roma, la Apostolul Pavel.
Mai târziu, el a fost uns episcop în Gaza (prăznuit în 4 ianuarie, 19 februarie şi 22 noiembrie).
După ce Sf. Apostol Pavel s-a mutat la Domnul, Sf. Onisim a rămas lângă apostoli până la sfârşit şi a ajuns să fie sfinţit episcop.
După trecerea la Domnul a apostolilor, Sf. Onisim a propovăduit Evanghelia în multe părţi şi oraşe: în Spania, Carpetania, Colossae şi Patras.
La bătrâneţe Sf. Onisim a ocupat scaunul episcopal la Efes, după Sf. Apostol Timotei.
Când Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu (prăznuit în 20 decembrie) era dus sa fie executat la Roma, Episcopul Onisim a mers să se întâlnească cu el şi cu alţi creştini, după mărturia din epistola sa către Efeseni.
În vremea împărăţiei lui Traian (89-117), Sf. Onisim a fost arestat şi adus la judecată în faţa eparhului Tertul.
Acesta l-a ţinut pe sfânt în temniţă timp de 18 zile după care l-a trimis la închisoarea din cetatea Puteoli.
După o vreme, când a vorbit eparhul cu Sf. Onisim, a înţeles că acesta nu s-a lepădat de a sa credinţă creştină şi a hotărât să fie bătut cu pietre şi apoi să i se taie capul cu sabia.
Trupul său a fost luat de o femeie cu viaţă sfântă care l-a pus într-un sicriu de argint, acestea petrecându-se în anul 109.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maior, care, bătut fiind, s-a săvârşit.
Acest mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximilian şi Diocleţian şi a fost ostaş în ceata numită a mavrilor.
Dar pe când se afla în cetatea Gazei a fost pârât la ighemonul de acolo că este creştin.
Înfăţişându-se la judecată, şi mărturisind pe Hristos Dumnezeul său, a fost bătut fără de milă şapte zile atât de cumplit, încât treizeci şi şase de ostaşi se schimbau bătându-l.
Iar sângele din trupul său curgea ca un pârâu, încât a înroşit pământul de acolo.
Deci vitejeşte pătimind mucenicul lui Hristos nişte chinuri atât de mari, din ostăşească rânduială de pe pământ, a mers după cuvintele lui David, în rânduiala ostăşească din cer, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea părintelui nostru Eusebiu.
De unde a fost şi din ce părinţi s-a născut acest cuvios, istoria sa nu arată.
Numai aceasta se ştie despre el: că prin sihăstreştile sale osteneli a câştigat cerul ca patrie.
Astfel, mai întâi s-a dus la o mănăstire unde s-a făcut monah.
Apoi s-a suit în vârful unui munte, şi acolo şi-a făcut o mică îngrăditură de pietre, înăuntrul căreia se nevoia fericitul fără acoperământ sau umbrire.
Avea o haină de piele, iar hrana lui era năut şi bob muiat; câte odată mânca şi smochine uscate.
Dar atât de tare s-a nevoit din început până la sfârşit, încât şi după de a ajuns la adânci bătrâneţi şi i-au căzut aproape toţi dinţii, nu şi-a schimbat nici hrana, nici locuinţa, ci vitejeşte suferea suflările vânturilor celor potrivnice, având faţa zbârcită şi carnea trupului uscată, încât nici brâul nu putea sta pe mijlocul lui, ci cădea jos, de vreme ce carnea de sub mijlocul său era topită, ca şi oasele, despre amândouă părţile mijlocului.
Şi fiindcă veneau mulţi la el şi-i tulburau liniştea, s-a dus la o sihăstrie ce era aproape şi făcându-şi o îngrăditură, în unghiul zidului, se nevoia acolo după obişnuita sa nevoinţă.
Se mai spune despre el că toate cele şapte săptămâni ale marelui Post mânca numai cincisprezece smochine uscate, deşi era chinuit de o nespusã boală.
Cu asemenea osteneli a vieţuit peste nouăzeci de ani şi apoi s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Antim din Chios (1869-1960)
Părintele Antim din Chios binecuvântând – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Cel între sfinți părintele nostru Antim din Chios (1869-1960) a fost un monah care a trăit în secolul al XX-lea.
A rămas în conștiința Bisericii pentru slujirea sa dedicată la leprozeria din Chios și pentru întemeierea Mănăstirii de maicii Panaghia Voithia (a Maicii Domnului – Ajutătoarea) din insula Chios (Grecia).
Printre ucenicii săi se numără și sfântul cuvios Nichifor Leprosul.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 15 februarie.
Argyrios (ro: Arghir) K. Vagianos s-a născut pe 1 iulie 1869 în insula Chios, în regiunea Sf. Luca Leivadion, din părinţi evlavioşi, Konstantinos (Constantin) şi Argyra (Arghira) Vagianos, într-o familie de ţărani. Argyrios a abandonat de timpuriu şcoala elementară pentru a deveni cizmar.
În 1888, la vârsta de 19 ani, Argyrios a vizitat Mănăstirea Sfinţilor Părinţi întemeiată de Sf. Pahomie din Chios, care fusese sfătuitorul duhovnicesc al Sf. Nectarie.
Primind binecuvântarea cuviosului Pahomie, Argyrios s-a simţit atât de atras de viaţa îngerească a acestuia încât, la întoarcerea acasă, şi-a construit o colibă mică, ca o chilie sihăstrească în care s-a aşezat.
Singurul ‘ajutor’ al lui Argyrios în nevoinţele şi luptele sale duhovniceşti a fost o icoană a Maicii Domnului Ajutătoarea (gr. Panaghia Voithia), care s-a arătat a fi mai apoi făcătoare de minuni. Aceste minuni au început să atragă multă lume la chilia lui.
După o vreme, s-a întors la Mănăstirea Sfinţilor Părinţi, unde a fost tuns în monahism de cuviosul Pahomie, primind numele de Antim. După o vreme petrecută la mănăstire, s-a îmbolnăvit, iar curviosul l-a trimis acasă la părinţi ca să îşi îngrijească sănătatea.
Întors la sihăstria lui, Antim a continuat să trăiască ca un monah, petrecând nopţi la rând în rugăciune, trăind adeseori lungi perioade de timp numai cu pâine şi apă.
În tot acest timp, avea însă şi grijă de părinţii lui bătrâni şi continua să lucreze ca cizmar.
În plus, din ce în ce mai multă lume venea să îl caute în sihăstria lui şi să se închine icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
În anul 1909, a primit schima monahală de la ieromonahul Andronic, urmaşul cuviosului Pahomie.
Fiind îndrăgit de credincioşi, aceştia au cerut să fie hirotonit preot, însă episcopul lui nu a vrut, iniţial, să îl hirotonească, pentru că Antim nu avea educaţia necesară.
În cele din urmă, la stăruinţele naşului lui Antim, episcopul de Smirna l-a hirotonit.
La întoarcerea dintr-un pelerinaj la Muntele Athos, Părintele Antim s-a întors în Chios, unde a fost numit preot capelan la un spital de leproşi căzut în paragină.
Sub călăuzirea lui, spitalul a devenit în curând un adevărat centru spiritual, în acelaşi timp spital şi mănăstire.
Ieromonahul Antim îi îngrijea pe mulţi dintre cei mai grav bolnavi cu propriile sale mâini, şi i-a vindecat pe mulţi în chip minunat.
Unii dintre pacienţii lui au devenit la rândul lor monahi sau monahii.
După Tratatul de la Lausanne din 30 ianuarie 1923 care a dus la schimburi masive de populaţie între Grecia şi Turcia, în Chios au început să vină valuri de refugiaţi greci din Asia Mică.
Printre aceştia se găseau şi multe călugăriţe şi fete sărace.
În această vreme de tulburare, părintelui Antim i s-a arătat, într-o vedenie, Maica Domnului, care i-a cerut să construiască o mănăstire pentru călugăriţele refugiate.
Acesta a întemeiat în Chios o mănăstire care, după ani de zile în care a avut de înfruntat criticile şi opoziţia celor care afirmau că întemeierea unei asemenea comunităţi nu ar fi fost în pas cu vremurile, a devenit, în 1930, Mănăstirea Maicii Domnului Ajutătoarea (Panaghia Voithia).
Comunitatea a crescut rapid, ajungând la optzeci de călugăriţe, şi a devenit cunoscută în întreaga Grecie ca un model de viaţă monahală. Ierom.
Antim slujea ca preot duhovnic pentru monahiile de aici.
Vreme de treizeci de ani, primea zilnic vizita a în jur de şaizeci-şaptezeci de pelerini şi credincioşi.
A săvârşit multe vindecări.
Iar când a ajuns prea bătrân pentru a mai putea munci cu mâinile sale, s-a retras la el în chilie şi s-a rugat să se învrednicească să îşi poată sluji aproapele până la ultima suflare.
Cuviosul Antim a slujit pentru ultima dată Sfânta Liturghie pe 27 ianuarie 1960.
A trecut la Domnul cu pace, la vârsta de nouăzeci şi unu de ani, pe 15 februarie 1960, şi a fost îngropat în biserica, mănăstirii pe care a întemeiat-o.
La mormântul său şi cu mijlocirea Maicii Domnului Ajutătoarea se săvârşesc încă multe minuni.
Cuviosul Antim a fost proslăvit ca sfânt de Patriarhia Ecumenică pe 13 august 1992.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.